Așezarea dacică de la Săvârșin - Cetățuia

Ioan Cristian Cireap

Sumar: Intrat în atenția specialiștilor încă de la sfârșitul anilor '60, punctul Săvârșin-
Cetățuia a beneficiat, până în anul 2010, de numeroase campanii de cercetări arheologice.
Pe lângă urme de locuire datând din eneolitic (cultura Coțofeni), au fost identificate mai
multe niveluri de locuire La Tène, întinzându-se pe o perioadă de timp între începutul
secolului IV î.Hr., până la începutul secolului II d.Hr.
Majoritatea rezultatelor cercetărilor sunt încă inedite, sau au fost prezentate doar
sumar.

Localizare geografică
În arealul localității Săvârșin, mărginit la nord de șoseaua iar la sud de calea ferată
care leagă orașele Arad și Deva, se află un promontoriu (Fig. 1). Localnicii îl numesc
Cetățeaua1 (tradiția orală menționează existența pe deal a unei fortificații 2) sau Czukor hegy
(Dealul de Zahăr, denumire care provine, probabil, de la roca de culoare galben-roșcat, foarte
friabilă3, din care este constituit dealul). La 700 m. sud se află actuala albie a râului Mureș,
albie care însă în antichitate se afla în imediata vecinătate a promontoriului 4.

Figura 1. Săvârșin – Cetățuia. Imagine Google Earth.

1
Barbu 1980, 101.
2
Barbu, Hurezan 1986, mss.
3
Barbu et alii 2002, 381.
4
Barbu, Hügel 1999, 107.
 Istoricul cercetărilor

Cercetări de teren desfășurate în zonă au dus la descoperirea unor fragmente ceramice

aparținând eneoliticului târziu5, epoca dacică și evul mediu timpuriu 6. În toamna anului 1979,
cu prilejul unor lucrări edilitare pe deal și la poalele acestuia, au ieșit la iveală numeroase
fragmente ceramice și urme de locuire din perioada dacică 7. Acest fapt a dus la efectuarea
unor săpături de salvare8.
Grosimea stratului de cultură și cantitatea impresionantă de artefacte descoperite au
determinat începerea săpăturilor arheologice sistematice, în anul 1980, atât la poalele dealului,
cât și pe promontoriul acestuia (acropolă) 9. Campaniile desfășurate, cu întreruperi, până în
anul 201010, au identificat, pe platoul și pe terasele dealului, niveluri de locuire aparținând
culturii Coțofeni11. Cele mai însemnate descoperiri provin însă din a doua vârstă a fierului şi
aparţin civilizaţiei dacice12.
Astfel, la poalele dealului, a fost identificată o așezare care a parcurs mai multe faze
evolutive. Aceasta s-a extins treptat în zona de la poalele dealului, într-un interval de timp
cuprins între începutul secolului IV î.Hr. și începutul secolului II d.Hr. 13. Așezării de secol IV
î.Hr. îi corespunde o necropolă de incinerație, în cadrul căreia au fost cercetate 7 morminte 14.
Celei de a doua faze îi corespund două ateliere metalurgice, fiind descoperite numeroase urme
de prelucrare a metalelor15. Locuințele identificate sunt de tip bordei, semiîngropate și de
suprafață; unele dintre acestea din urmă sunt aşezate pe terase artificiale, amenajate pe
coastele mai line ale dealului 16.
Pe acropolă se menționează o fortificare a așezării cu un val de pământ şi un şanţ care
împiedica accesul de pe latura de est, unde panta nu este atât de accentuată 17. Existența
elementelor de fortificare trebuie privită însă cu o anumită rezervă. După primele campanii de
săpături, acestea sunt doar menționate în articole sau rapoarte preliminare. Nu s-a păstrat
documentația de șantier care să releve aceste elemente. Campaniile desfășurate între anii
2006-2010 nu au identificat prezența vreunui element de fortificare18.
În interiorul presupusei fortificații au fost identificate două niveluri de locuire dacice 19.
Materialul arheologic descoperit indică o încadrare cronologică a fortificației între secolele II

5
Barbu 1980, 102; Sava 2015b, 163; în articolul publicat în anul 1980, fragmentele ceramice aparținând eneoliticului târziu
(cultura Coțofeni) sunt atribuite epocii bronzului.
6
Barbu 1980, 102; Cercetări de teren efectuate în 1969 de către Mircea Barbu și Mircea Zdroba (ambii de la Muzeul
Județean Arad) și învățătorul Iosif Dohangie din Săvârșin, cel care semnalase prezența artefactelor. Cercetările de teren au
continuat în 1976 și 1979, fiind desfășurate de István Ferenczi (Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj), M. Barbu și I.
Dohangie.
7
Barbu 1980, 102.
8
Barbu 1980, 102; săpături efectuate în octombrie 1979 de către Mircea Barbu și Egon Dörner (Muzeul Județean Arad).
9
Barbu, Hurezan 1982, 50; Barbu 1996, 48; în articolul din 1982, autorii menționează eronat că demararea săpăturilor
sistematice a avut loc în 1979, aspect corectat însă în articolul din 1996.
10
Hügel et alii 2011, 125; ; de-a lungul anilor, din colectivul de cercetare au mai făcut parte, pe lângă cei menționați și
George Pascu Hurezan, Peter Hügel, Florin Mărginean, Victor Sava (Complexul Muzeal Arad), Valeriu Sîrbu (Muzeul
Brăilei) și Cristina Bodó (Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva).
11
Hügel et alii 2012, 21, 26; Sava 2015b, 163.
12
Barbu, Hügel 1999, 107.
13
Barbu, Hügel 1999, 107.
14
Barbu, Hügel 1999, 108-109; Barbu et alii 2002, 381.
15
Barbu, Hurezan 1982, 51-52; Barbu 1996, 50; Barbu, Hügel 1999, 107; Barbu et alii 1999, 102; Barbu et alii 2002, 382.
16
Barbu et alii 1995, 81; Barbu, Hügel 1999, 108.
17
Barbu 1980, 106; Barbu, Hurezan 1982, 55; Barbu, Hügel 1999, 107.
18
Informații oferite de Victor Sava, membru în colectivul de cercetare al ultimelor campanii de la Săvârșin.
19
Barbu, Hurezan 1982, 51; Barbu 1996, 49; Barbu, Hügel 1999, 107.
î.d.Hr. şi începutul sec. II d. Hr. 20. Într-una din locuințele cercetate a fost descoperită o
monedă. Aceasta reprezintă o imitație după o monedă emisă la Dyrrachium și se încadrează
cronologic între sfârșitul secolului II î.Hr. și începutul secolului I î.Hr.21.

Figura 2. Săvârșin – Cetățuia. Planul general al săpăturilor din anii 1983-1993 (după Barbu 1996).

20
Barbu, Hügel 1999, 107.
21
Chirilă, Barbu 1980, 127-131.
 Figura 3. Săvârșin – Cetățuia. Planul general al săpăturilor (după Sava 2015b).

Evoluția așezării
Aşezarea identificată la poalele dealului a parcurs mai multe faze evolutive 22.

I. La începutul secolului IV î.Hr., pe malul nordic al Mureşului (albia râului se află astăzi cu
aproximativ 700 m. mai la sud) s-a înfiripat o aşezare compusă din locuinţe tip bordei. Alături
se află necropola de incineraţie amintită mai sus.
II. Faza II poate fi datată în perioada secolelor III-II î.Hr. Pe parcursul ei aşezarea s-a întins
spre nord-est cuprinzând locuinţe semiadâncite şi de suprafaţă iar în zona de sud-est a
funcţionat un atelier metalurgic.
III. Faza III corespunde maximei întinderi a aşezării care acum înconjoară dealul. Locuinţe de
suprafaţă sunt amenajate şi pe terase artificiale, tăiate în pantele dealului.

În interiorul fortificaţiei au fost identificate două niveluri de locuire dacice a căror

grosime variază între 0.4 şi 0.6 m. Celui de-al doilea nivel, mai bine păstrat, îi aparţin două
locuinţe de suprafaţă23. Urme de arsură apar în ambele niveluri; în stratul mai recent ele apar
uneori compact sub formă de lentile groase de 15-20 cm cuprinzând lemn carbonizat, cenuşă,
chirpic ars24. Relativa sărăcie a materialului arheologic cât şi grosimea redusă a stratului de
locuire indică o folosire temporară a fortificaţiei care cronologic se încadrează între secolele II
î. d.Hr. şi începutul sec. II d. Hr.25.
Locuinţele identificate în aşezare sunt de trei tipuri: bordeie, semiadâncite şi de
suprafaţă26.
Bordeiele sunt specifice fazei I. Ele sunt de formă rectangulară şi au pereţii uşor
curbaţi spre exterior. Adâncimea lor nu depăşeşte – 1.25 m., iar suprafaţa locuită este de 2.5 x
3 m., în medie.
Locuinţele semiadâncite nu pătrund mai mult de 0.5 m în pământ. Ele sunt de formă
rectangulară având dimensiunile medii de 2.75 x 2.20 m. Au fost cercetate 13 locuinţe de
acest tip, toate având podini lutuite şi vetre de foc. Acest tip de locuinţe pare să fi fost cel mai
răspândit el putând fi întâlnit în ultimele două faze ale aşezării.
Locuinţele de suprafaţă sunt caracteristice fazei a III-a. Ele sunt de formă rectangulară,
au dimensiuni medii de 3.5 x 4.75 m, podini lutuite şi vetre de foc. Au fost surprinse urmele
structurii de rezistenţă a pereţilor, respectiv urme de stâlpi în colţuri şi pe laturile lungi ale
locuinţelor. În faza finală au fost amenajate mai multe "etaje" de terase artificiale în panta
dealului, pe acestea s-au construit exclusiv locuinţe de suprafaţă. Nu au fost identificate
locuinţe cu mai mult de o încăpere.

Considerații

Ținând cont de toate cele prezentate mai sus, pentru cazul așezării de la Săvârșin pot fi
prezentate câteva concluzii.
În primul rând trebuie spus că referitor la evoluția așezării, dacă ar fi să ne imaginăm
un grafic, acesta ar conține o curbă ascendentă. Conform datelor înregistrate, așezarea a
evoluat de la un mic nucleu format exclusiv din bordeie, la o comunitate dezvoltată, care a
modelat terenul pentru a putea ocupa o suprafață cât mai mare.

22
Barbu, Hügel 1999, 107
23
Barbu, Hurezan 1982, 51; Barbu 1996, 49
24
Barbu, Hügel 1999, 107
25
Barbu, Hügel 1999, 108
26
Barbu, Hügel 1999, 108
 Dacă pornim de la ideea că bordeiul reprezintă un tip de locuință ”primitivă” (deși
concepțiile contemporane ne-ar putea determina să nu facem asta), atunci putem concluziona
că faza timpurie a așezării de la Săvârșin se datorează unei comunități cu o putere economică
scăzută. Comunitatea ocupa un teritoriu relativ restrâns, în zona de sud-est de la poalele
dealului; așadar, cel mai probabil, un număr mic de indivizi compuneau acea comunitate.
Posibil ca aceste rațiuni, economice și demografice, i-au determinat să nu se așeze în zona mai
înaltă învecinată.
În faza mijlocie a așezării de la poalele dealului are loc o evidentă dezvoltare.
Așezarea se extinde spre nord-vest, iar pentru această perioadă sunt semnalate două ateliere
de prelucrare a metalelor. Așadar, putem vorbi de o creștere demografică și de existența unor
forțe de producție. Deasemenea, trebuie remarcată o evoluție și în arhitectura locuințelor,
acum fiind amenajate locuințe semiadâncite; toate locuințele cercetate beneficiază de un
oarecare grad de ”confort”, având podini lutuite şi vetre de foc. Putem intui că odată cu
această creștere demografică și dezvoltare a economiei, au avut loc și modificări în plan
politic; totodată, este posibil ca toate acestea să se fi influențat reciproc.
Faza finală a așezării reprezintă, cu siguranță, apogeul comunității de la Săvârșin.
Locuințele nu doar înconjoară pe toate laturile dealul, ci sunt amenjate pe terase artificiale, pe
coastele acestuia; deasemenea, locuințe sunt ridicate și în interiorul presupusei zone
fortificate. Locuințele semiadâncite continuă să existe, dar specifice acestei perioade sunt
locuințele de suprafață (pe pantele amenajate și pe platoul dealului se întâlnesc doar asemenea
locuințe). Locuințele de suprafață au dimensiuni aproape duble, o structură de rezistență
puternică, au vetre iar podinile sunt lutuite. Pentru această ultimă perioadă am putea vorbi de
o societate în care sunt prezente, ori sunt mai deductibile ierarhiile; locuințele amenajate în
zonele mai înalte, mai protejate, ar fi putut aparține elitelor. Mai mult, dacă acceptăm ideea
fortificării (în orice caz, platoul este fortificat cel puțin natural), atunci întregul demers trebuie
să fi fost coordonat de un personaj sau mai multe aflate în fruntea unei ierarhii.
Așadar, eu consider că pe baza datelor înregistrate în urma cercetărilor, se poate
observa cum comunitatea de la Săvârșin a pornit de la un stadiu incipient la unul în care
existența ierarhiilor este sesizabilă.
Este interesantă comparația așezării de la Săvârșin – Cetățuia cu un alt punct
contemporan, situat la 7 km. distanță, Vărădia de Mureș - La Cetate. Cercetări sistematice au
avut loc acolo între anii 1971-197427, iar în anul 2019 au avut loc cercetări arheologice
preventive, pe o arie extinsă. Cadrul geografic este asemănător cu cel de la Săvârșin, cu un
deal (fortificat), la poalele căruia s-a dezvoltat așezarea așa-zis ”civilă”. Cercetările din anii
'70 au stabilit că începuturile așezării de pe deal pot fi plasate în secolul II î.Hr. Materialele
descoperite anul trecut însă, când cercetarea s-a extins destul de mult și în zona vestică de la
poalele dealului, indică o înfiripare mai timpurie a așezării ”civile”. Desigur, cercetarea
materialelor se află în curs de desfășurare, însă o primă impresie este că o parte din
fragmentele de ceramică provenind din zona de la poalele dealului aparțin unor tipuri mai
timpurii față de fragmentele descoperite pe deal.

27
Barbu, Zdroba 1977, 21-40
 Bibliografie

Barbu, Zdroba 1977 M. Barbu, M. Zdroba, Aşezarea dacică de la Vărădia de Mureş,

Ziridava, X 1977, p. 21-40
Barbu 1980 Barbu M., Așezarea dacică de la Săvârșin, Ziridava, XII, 1980, p.
101-116
Barbu, Hurezan 1982 Barbu M., Hurezan P., Cercetările arheologice de la Săvârșin,
Ziridava, XIV, 1982, p. 49-66
Barbu 1984 Barbu M., Cercetările arheologice de la Săvârșin, manuscris în
arhiva CMA
Barbu 1985 Barbu M., Cercetările arheologice de la Săvârșin. Campania 1985,
manuscris în arhiva CMA
Barbu, Hurezan 1986 Barbu M., Cercetările arheologice de la Săvârșin. Campania 1986,
manuscris în arhiva CMA
Barbu 1987 Barbu M., Raport preliminar de cercetare arheologică, Săvârșin
”Cetățuia”, 1987, manuscris în arhiva CMA
Barbu et alii 1995 Barbu M., Hügel P., Hurezan P., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 1994, p. 81
Barbu 1996 Barbu M., Fortificații dacice pe valea Mureșului Inferior, Ziridava,
XIX-XX, 1996, p. 45-57
Barbu et alii 1996 Barbu M., Hügel P., Hurezan P., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 1995, p. 106
Barbu et alii1997 Barbu M., Hügel P., Hurezan P., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 1996, p. 91-92
Barbu, Hügel 1999 Barbu M., Hügel P., Săvârșin, în RAJ Arad, p. 106-109
Barbu et alii 1999 Barbu M., Hügel P., Hurezan P., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 1998, p. 102
Barbu et alii 2002 Barbu M., Hügel P., Hurezan P., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 2001, p. 381-382
Chirilă, Barbu 1980 Chirilă E., Barbu M., O imitație de drahmă dyrrachiană din județul
Arad, Ziridava, XII, 1980, p. 127-130
Hügel et alii 2007 Hügel P., Hurezan P., Sârbu V., Săvârșin (jud. Arad), CCA.
Campania 2006, p. 310-311
Hügel et alii 2008 Hügel P., Hurezan P., Mărginean F., Sava V., Sârbu V., Bodó C.,
Săvârșin (jud. Arad), CCA. Campania 2007, p. 272-274
Hügel et alii 2009 Hügel P., Hurezan P., Sava V., Sârbu V., Bodó C., Săvârșin (jud.
Arad), CCA. Campania 2008, p. 192-193
Hügel et alii 2010 Hügel P., Hurezan P., Sava V., Sârbu V., Bodó C., El Susi G.,
Săvârșin (jud. Arad), CCA. Campania 2009, p. 169-170
Hügel et alii 2011 Hügel P., Hurezan P., Sava V., Sârbu V., Bodó C., Săvârșin (jud.
Arad), CCA. Campania 2010, p. 125
Hügel et alii 2012 Hügel P., Hurezan P., Mărginean F., Sava V., One and a Half
Century of Archaeology on the Lower Mureş, ZSA, 26/1, 2012, p.
7-34
Sava 2015a Sava V., Eneoliticul târziu în Bazinul Mureșului Inferior,
Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj, 2015, 288
p.
Sava 2015b Sava V., The Coțofeni settlement from Săvârșin ”Cetățuia”, Arad
County, ATS, XIV, 2015, p. 163-235

Abrevieri

CCA Cronica Cercetărilor Arheologice, Comisia Națională de Arheologie,

București
CMA Complexul Muzeal Arad
RAJ Arad Repertoriul Arheologic al Mureșului Inferior. Județul Arad, editura
Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999, 182 p.
ZSA Ziridava. Studia Archaeologica. Arad