Deportările în Siberia din statele baltice - o poveste uitată

La miezul nopții se aud bătăi în ușă. Nu mai ramâne timp pentru

pregătiri sau pentru împachetat. În plin ger baltic, soldații sovietici saltă
bătrâni, tineri, mame cu sugari și copii mici și îi urcă în vagoane care să
ii transporte spre Siberia, acolo unde comuniștii ruși au trimis deja
milioane din propria populație și care încep acum deportarea în masă de
estoni, letoni, germani, evrei și lituanieni.

Aversiunea cu privire la cel de-al Doilea Război Mondial are ca punct de greutate
persecuția evreilor. Totuși, numărul victimelor cuprinde pierderi multilaterale uriașe,
care au fost uitate în dimensiunile colosale ale Războiului Mondial. Nenumărați
cetățeni germani au fost deportați de către trupele ruse în Siberia, doar un mic procent
dintre ei supraviețuind. Același lucru este valabil si de cealaltă parte, pentru
prizionierii de război ruși din lagărele germane.

Ceea ce nu este pus în lumină de obicei, sunt deportările in masă din statele baltice,
care au început în urma ivaziei sovietice din 1939. Estonia, Letonia și Lituania, cele
trei state cu un număr de locuitori de doar câteva milioane, au fost prinse la mijloc în
conflictul de proporții copleșitoare dintre inperiul sovietic si cel nazist și au dispărut
de pe harta lumii în anul 1940. Felul în care drepturile acestor oameni au fost încălcate
ne este astăzi greu de imaginat. Sute de mii de cetățeni baltici au fost luați pe sus și
imbarcați în vagoane pentru transportul de marfă sau animale și duși în lagărele de
munca silnică din Siberia, unde majoritatea aveau să moară de frig, de foame, din
cauza epuizării sau răpuși de boală. Fiecare familie a avut de suferit, frați, părinți,
bunici sau chiar proprii copii au fost victime ale deportării.

În anul 1941, sute de mii de oameni au fost supuși călătoriei fatale, dintre care
aproximativ 11.000 estoni, 16.000 letoni și 21.000 lituanieni. Cei mai mulți dintre ei
erau femei și copii, întrucât vinovăția prin asociere era un lucru firesc pentru
comuniști. Autoritățile sovietice îi aveau în vizor pe toți cei care ar fi putut reprezenta
un impediment: militari, polițiști și adepți ai partidelor democratice, dar și oameni de
afaceri, intelectuali, politicieni și oameni de știință, care reprezentau un pericol
intelectual. Același lucru s-a repetat și în perioada 1945-1951. Doar în anul 1949 au
fost trimiși în lagărele din Siberia aproximativ 3% din populația Estoniei, câteva mii
dintre ei murind pe drum, în vagoanele destinate transportului de marfă.

Estimările spun că Iosif Stalin ar fi omorât cel puțin 20 de milioane de oameni în

timpul acestui genocid. Totuși, rușii neagă și astăzi ca ar fi deportat chiar și o singură
persoană vreodată. Lituania, Letonia și Estonia au pierdut peste o treime din
populație. În 1950, popoarele baltice s-au putut întoarce în țările lor, după 10-15 ani
petrecuți în lagărele din Siberia. I-au găsit pe sovietici, care devastaseră orașele și care
iși însușiseră casele și tot ce le aparținuse. Au fost numiți criminali de război și puși să
trăiască în zone speciale, sub atenta supraveghere a Comitetului Securității Statului
(KGB). Au trebuit să ascundă lumii experiența îndurată, pentru a nu risca întoarcerea
în Siberia, un secret sumbru, pe care îl împărtășeau milioane de oameni. Abia în 1991,
dupa 50 de ani, statele baltice și-au recăpătat independența.