Toamna

Elevă: Cernea Bianca Maria

Clasa a v-a B
Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncoveanu”, Rm. Sărat, jud. Buzău
Prof. coordonator: Dinu Nella

A venit toamna. Și ce toamnă bogată a sosit! Se întrece în frumusețe și

belșug an de an. Pare că anul acesta, simfonia culorilor și a miresmelor
tomnatice care îmbrățișează pământul este mai impresionantă, mai caldă și, în
același timp, mai rece. Acesta este darul toamnei: te face să te simți și fericit și
trist, în egala măsură. Melancolia se poate citi pe chipul animalelor agitate să-și
facă provizii pentru iarnă, visând la vremuri mai calde, mai blânde, luptându-se
cu vântul răzbunător. Dar fericirea se vede pe chipul stâncos al munților gătiți
în straie arămii, fruntea lor ridicându-se mândră spre cer.
Griul toamnei presară liniște peste livezi. Însă privirile agricultorilor
rămân tot calde și animate, mândre de recolta de anul acesta și recunoscători
toamnei, pentru dărnicia ei fără pereche. În vii, ciorchini cu boabe mari si lungi
așteaptă sa fie culeși. Pe oricare masă, pe o farfurie, se afla gutui amărui cu puf
galben ca de pui. Porumbul tremură pe câmp. Fructele rumene parca și-au
pierdut răbdarea și așteaptă sa fie culese.
Însă aleile și drumurile montane sunt triste și pustii, asemenea gândurilor
unui poet la final de toamnă. Obosiții stejari de pe margini pălesc precum
lumânările în topirea lor. Totuși, privirile veteranilor plopi sunt mustrătoare și
reci. Inima cu care copacii întâmpină toamna are lacrimi de frunze galbene si
crengi fără umbre pe întregul cer, dar și muzica ploilor de soare dulce ce îți
însoțește pașii...
Toată natura vibrează mut. O oază aparte de liniște și culori ruginii s-a
așezat peste peisajele de munte, parcă scoase din basme nerostite până acum.
Însă încet, în depărtare, toamna șoptește despre bogățiile sale, ploaia recită un
poem florilor, iar zgomotul liniștit, dar prelung și monoton pe care îl scoate apa
curgătoare printre stânci și pietre nu lipsește din tabloul auditiv al toamnei.
Imensitatea câmpurilor în cămăși colorate ce au îmbrăcat pământul
șoptitor, meditativ este impresionantă, însă tăcerea perpetuă și surdă ca veșnicia
unei pietre dintr-un râu de munte nu-mi dă pace. Toate aceste elemente
caracteristice toamnei sunt atât de liniștite și tăcute încât, într-o anumită măsură,
devin tulburătoare. Toamna este blândă doar pentru cei ce o pot înțelege și
respecta.
 Însă, până în acest moment, am descris doar pământul, cu îmbrăcămintea
sa arămie, dar , când îți vei ridica privirea spre cerul albăstrui precum vioreaua,
vei putea admira policandrul ce are, în această perioadă, cristale bazate pe nori
plumburii și grei.
Aceasta este toamna. Toamna cea colorată și caldă. Toamna cea
melancolică și veselă. Singurul anotimp ce te ajută să te liniștești, să-ți așezi
gândurile după vara cea agitată și înainte de iarna cea năprasnică. Putem spune
că toamna este sora cea mare, temperată și înțeleaptă ca întotdeauna . Acest
pictor iscusit ne încântă privirea cu tablouri speciale de la an la an. Cumva,
anotimpul acesta este magic. Înainte de a veni vifornița păgână, frunzele
copacilor tăcuți cad agale, legănându-se în aer ca niște aripi de fluturi. Astfel,
vei putea simți natura ce ia forma unei mame blânde si liniștitoare într-o
perioadă atât de frumoasă, în care apare toamna, această zeiță a culorilor, aflată
în centrul atenției, cu parfumul său îmbietor, fiind bazat pe miresmele fructelor
gustoase. Trena sa, reprezentând un covor cu nuanțe unice în lume, are culori pe
care doar toamna le poate aduce în traista ei încăpătoare. Pe lângă vestita ei
coroană, cu toții îi admirăm deosebita mantie țesută din frunze arămii, galbene,
ruginii.
Toamna este minunată, fie ca vorbim de dealurile pe care-i așternută
minunata ei simfonie de culori, fie ca vorbim de cântecul mut al naturii, toamna
este si va rămâne întotdeauna muza pictorilor și a poeților naturaliști. Pictorii și
poeții pot simți o fericire neînțeleasă, ce le dă o stare sufletească liniștită, dar
anumiți poeți ori pictori pot simți o amărăciune melancolică și tainică, precum
despărțirea păsărilor de cuibul lor toamna. Așadar, observăm că toamna este
prietenă doar celor care o pot simți, pentru cei ce o pot înțelege, fiecare în felul
său, dar oricine poate avea sentimente diverse atunci când vede fie un tablou al
toamnei, fie citește o poezie despre toamnă ori poate iese în natură și are o
anumită stare sufletească.
Razele soarelui tomnatic mângâie cu blândețe frunzișul copacilor și sufletul
oamenilor.
Toamna, sursă nesfârșită de culoare și inspirație, trebuie admirată, simțită, trăită,
cântată, scrisă, pictată pentru a putea fi înțeleasă.