Bulgarid-ul, cea mai misterioasă piatră

“Banalitatea“ ei ascunde o valoare greu de evaluat

Bulgarid-ul este mult mai rar decât trifoiul cu patru foi. Iar problema se
complică infinit, când aflăm că este o piatră, foarte rară, dar care seamănă până
la identificare cu cele mai multe pietre gri care se găsesc pe plajele din sudul
Bulgariei. Sau în restul lumii...

Într-un film cu Humphrey Bogart legat de legenda Șoimului Maltez, pentru

derutarea adversarilor, statueta din aur este vopsită în negru și amestecată
printre alte câteva sute, tot negre, dar confecționate dintr-un metal greu(dar
banal). Scena este la finalul peliculei, lăsând a se înțelege că staueta originală,
ori dispăruse, ori nu va fi găsită vreodată. Așa și cu Bulgarid-ul, doar că, în acest
caz, avem de-a face cu cel puțin un sfert din toate pietrele din zonă sau, de ce
nu?, de pe toate plajele Terrei!

Legenda lui Ghilgameș – prima operă literară a umanității – pomenește

despre cum eroul antichității ar fi ajuns, în aventura lui, în acest loc din vestul
Mării Negre.. Ghilgameș, rege în Uruk(undeva între 2800-2500 î.Hr.), plecase
din Sumer spre apus și, după o călătorie de 13 zile printr-un codru nesfârșit, a
ajuns la malul unei ape mari. După ce și-a construit o barcă, acesta a traversat
apa, tot spre apus. El a fost însoțit de Enkidu, prietenul lui cel mai bun. Despre
Enkidu, mitul îl descrie ca pe un om ce fusese transformat dintr-o fiară după ce
viitorul său prieten i-a dat să bea vin. Discret în legendă, se vorbește și despre o
piatră magică pe care Enkidu o primise la naștere de la Aruru, zeița creației.
Piatra era înzestrată cu mare putere de protecție și camuflată sub un aspect
banal: gri și ușor poroasă. În aventură, pentru siguranță, Enkidu ar fi ținut-o sub
limbă. Totuși, pentru estimare a dimensiunii, acest amănunt este irelevant având
în vedere că Enkidu este descris ca fiind un uriaș.

Marea apă din mitul lui Ghilgameș, nu poate fi decât Marea Neagră. În anii
1980, arheologii bulgari de la Centrul de Arheologie Subacvatică, au localizat o
epavă în golful dintre Kiten și Lozenets, la circa 25 de kilometri nord de granița
cu Turcia. După săpăturile inițiale, între 2000 și 2003, o expediție comună cu
Institutul de Arheologie Nautică al Universitatății Texas A&M, a finalizat
excavarea și documentarea. Aceasta a fost prima epavă studiată arheologic de-
a lungul țărmului vestic al Mării Negre. Epava Kitten(după numele golfului), are
aproximativ 40% din structura sa păstrată și acest lucru a oferit suficiente indicii
pentru a fi propusă o reconstrucție fiabilă. A fost datată din a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea. Dovezile arată că, în momentul naufragiului, nava era
exploatată de creștini ortodocși. Cu toate acestea, cele mai surprinzătoare
dintre descoperiri sunt rămășițele lucrurilor aflate la bordul său. Acestea sunt
mult mai vechi, dar mult mai bine păstrate!

În afară de Ghilgameș și Enkidu, printre urmele acestui naufragiu, totul se

înscria în istorie. Problema este că, în momentul descoperirii artefactelor,
scafandrii au fost surprinși de gradul mare de conservare: bronzul era
strălucitor, inscripțiile vizibile și, în general, starea lor contrasta cu restul epavei.
Scafandrii excavau cu scule de mână și puneau tot ce găseau într-un recipient
din plastic. Așa că oamenii au pus în găleată și pietrele din lucrurilor care
păreau venite din alte vremuri. Pietrele nu aveau nimic aparte: mate, gri și de
densități caracteristice oricărui bolovan erodat pe malul unei ape. Odată aduse
vestigiile în laborator, cercetătorii au constatat că aparatele lor – pentru care
tocmai chemaseră echipe de service – au început să funcționeze, deodată,
impecabil. Printre altele, microscopul electronic, ce fusese reclamat ca fiind
decalibrat; osciloscopul al cărui tub catodic se dovedea epuizat; și chiar
întrerupătorul de aprindere al luminii, care era afumat și scotea scântei la
acționare. Ceea ce a urmat după ce s-a pus problema unei posibile legături între
„tămăduirile” tehnice, a devenit mister. Mai mult, cercetătorii aveau vârste la
care reumatismele sau vederea, le creau probleme de ceva vreme. Aceste
afecțiuni dispăruseră și ele, iar unul dintre membrii echipei reclama ulterior, că
se „lupta cu un vulcan sexual”, cu care nu avusese de-a face nici în
adolescență. Partenera sa a confirmat recenta „revigorare”.

Între timp, cu evoluția internetului, în spațiul public, ceva, ceva a început

să se întrezărească. În 2017, apar relatări referitoare la o piatră „banală,
provenită din Bulgaria, care ar avea proprietăți uimitoare, folosită ca talisman”.
Dar nimeni nu o vindea. Ceva bizar pentru un internet pe care se vinde chiar și
lenjerie uzată... În septembrie 2018, este consemnat și numele pietrei: Bulgarid.
Nu ar fi fost nici prima, nici ultima escrocherie de acest gen. Numai că nimeni nu
vorbea despre vreun preț, ceea ce este chiar ciudat pentru o piață foarte
scumpă, ca a pietrelor rare. Ori, escrocherie fără tranzacții de bani sau
reclamații, nu există. Nici „fake” nu poate fi categorisită povestea, în lipsa
vreunei mize politice, comerciale sau a vreunui beneficiar, măcar bănuit. Și nici
măcar știre nu este, și nici nu a fost. Atunci?

Nu se știe cine a botezat-o, oamenii de știință se feresc să se pronunțe, iar

obiectul în sine este greu de identificat din cauza aspectului. Exist[ informa’ii
despre cercetători independenți care ar studia-o, dar ei o fac pe ascuns de frica
de a nu fi categorisiți drept escroci în lumea științifică. Cert este că, în lipsa
vocilor autorizate, rămân legendele care fac din enigmaticul Bulgarid, o ”piatră
filozofală” a mileniului trei. Ceea ce se știe cu certitudine este că nimeni nu a
reclamat vreo înșelătorie. Incredibil, dar există relatări care vorbesc despre cum
poți să-ți încarci telefonul mobil „de la pietrele gri de pe plajă”...
Cei câțiva entuziaști care îl caută, folosesc metode empirice – de la
umblatul pe plajă cu un telefon descărcat, la utilizarea unor detectoare de
metale(defectate intenționat!), sau chiar cu propriul... reumatism! Identificată,
piatra nici nu necesită prelucrare!