Info Partial s2

Conf. univv.dr.
Radu Șerban-Informatică, note de seminnar
Microsoft Word -Elemente

Elemente introductive
Microsoft Word este un procesor de text avansat. Acesta permite realizarea profesională
profesional
a documentelor. Dupăă intrarea în program se alege între utilizarea unui șablon sau a unui
document necompletat.
În cazul în care s-aa optat pentru deschiderea unui document nou necompletat ecranul
procesorului de text Word va arăta
ară în felul următor:
Meniul
Fișier
File
principale
Figura 1
Prima filă este intitulatăă PORNIRE
1
Conf. univ.dr.Radu Șerban-Informatică, note de seminar
Figura 2
Se folosesc instrumentele din fila PORNIRE pentru a preciza:
• fontul utilizat la scriere, dimensiunea caracterelor
• alinierea textului (stânga, centru, dreapta)
• scrierea cu caractere îngroșate, înclinate sau subliniere
• determinarea spațiului dintre liniile de text
• utilizarea marcatorilor și realizarea listelor numerotate
2
• alegerea unui anumit stil al documentului
• găsirea, înlocuirea unui text cu altul și selectarea unui text
Fila INSERARE
3
Fila INSERARE permite adăugarea în documentul Word a unor elemente precum tabele,
forme, imagini,simboluri speciale, legături spre Internet (hyperlink) sau spre alte documente
Office.
Tot din această filă se gestionează inserarea antetului, a notelor de subsol și numerotarea
paginilor documentului.
Realizarea unui tabel presupune în primul rând precizarea numărului de linii și a

numărului de coloane. Ulterior se poate realiza îmbinarea (reunirea) a două sau mai multe celule
sau scindatea unei singure celule în mai multe linii și coloane.
Precizarea numărului de linii și a numărului de coloane se realizează ușor selectând icoana
Se selectează apoi numărul de linii si numărul de coloane (în acest exemplu 4 coloane și 3
linii)
4
Va rezulta următorul tabel:
Pentru a îmbina mai multe celule se parcurg pașii următori:
1. Se selectează celulele respective
5
2. Cu click dreapta se deschide un meniu contextual din care se selectează opțiunea îmbinare
celule
Va rezulta tabelul
6
Pentru a împărți o celulă în mai multe linii și coloane se parcurg pașii
1. Se selectează celula respectivă (în acest exemplu prima celulă)

2. Cu click dreapta se deschide un meniu contextual din care se selectează opțiunea
scindare celule
3. Se precizează în câte linii și în câte coloane se împarte celula repectivă
Va rezulta tabelul
7
Tot din meniul contextual (click dreapta) se setează cu ușurință stilul liniilor care compun
tabelul sau se pot adăuga linii sau coloane în tabel.
Selectarea icoanei va determina deschiderea unei ferestre de dialog care

permite selectarea imaginii care se inserează în document.
Antetul paginilor, notele de subsol și numerotarea paginilor documentului se realizează

prin intermediul icoanelordin filă.
Pentru inserarea unor forme geometrice (cercuri, dreptunghiuri etc) sau săgeți de diferite
stiluri se va accesa icoana
8
Se alege apoi forma dorită(din mai multe categorii de forme)
De asemenea din fila INSERARE se poate selecta opțiunea TEXT care permite adăugarea
în document a numeroase elemente precum data, ora, casete de text, linii de semnătură sau alte
tipuri de obiecte.
9
Tipurile de obiecte care se pot adăuga sunt numeroase (imagini, foi de calcul Excel,
prezentări PowerPoint, ecuații și multe altele. Obiectele care se pot adăuga în documentul Word
se selectează din fereastra care se deschide prin selectarea opțiunii Obiect
Toate aceste acțiuni se pot realiza prin selectarea icoanelor din fila respectivă sau prin
intermediul unor comenzi rapide (combinații de taste) introduse de la tastatură.
Cele mai frecvent utilizate comenzi rapide (în Word) sunt:
10
• Deschiderea unui document existent CTRL+O

• Salvarea documentului curent CTRL+S
• Decuparea textului sau a obiectului selectat CTRL+X
• Copierea textului sau a obiectului selectat selectat (în clipboard) CTRL+C
• Lipirea continutului copiat în clipboardCTRL+V
• Selectare totalăa continutului documentului CTRL+A
• Aldin – activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere îngroșate CTRL+B
• Cursiv– activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere înclinate CTRL+I
• Subliniat activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului CTRL+U
• Găsirea unui text în interiorul documentului CTRL+F
• Micșorarea dimensiunii fontului cu 1 punctCTRL+[
• Mărirea dimensiunii fontului cu 1 punctCTRL+]
• Centrarea textului selectat CTRL+E
• Alinierea la stânga a textului selectat CTRL+L
• Alinierea la dreapta a textului selectat CTRL+R
• Anularea ultimei acțiuni (undo) CTRL+Z
11
Conf. dr.Radu Șerban-Informatică, note de curs
HTML – elemente introductive
Elementele HTML sunt cuprinse între o etichetă de început si o eticheta de sfarsit

<nume_eticheta>continut </nume_eticheta>
Titluri HTML (Headings)

Titlurile (headings) sunt definite prin etichetele <h1> … <h6>
Exemplu:
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h1>Acesta este un titlu 1</h1>
</body>
</html>
Codul va avea ca efect afișarea in browser:
1
Acesta este un titlu 1

Paragrafe HTML (Paragraphs)
Definirea unui paragraf se realizează cu etichetele <p> respectiv </p>
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<p>Acesta este primul paragraf.</p>
<p>Acesta este un alt paragraf.</p>
<p>Acesta este ultimul paragraf din această pagină.</p>
</body>
</html>
Rezultatul este
Acesta este primul paragraf.

Acesta este un alt paragraf.
Acesta este ultimul paragraf din această pagină.
Atribute HTML
Atributele se referă la informaţii suplimentare legate de un element HTML. Atributele sunt

specificate in eticheta de început a elementului şi au sintaza
nume=”caracteristica:valoare"
<nume_eticheta style="atribut:valoare">
2
Exemple:
<!DOCTYPE html>
<html>
<body >
<h1 style="background-color:red;color:yellow"> ACESTA ESTE UN TITLU</h1>

<h1 style="background-color:blue;color:yellow"> Acesta este alt titlu</h1>
<p style="color:green;">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:rgb(20,20,200);">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:gray;">Acesta este un paragraf.</p>
</body>
</html>
Rezultatul este:
ACESTA ESTE UN TITLU
Acesta este alt titlu

Acesta este un paragraf.
Exemplu:
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h2 style="color:blue;">style="ce caracteristica modific:care este noua valoare"</h2>
<p style="color:red;font-size:300%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:green;font-size:200%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:magenta;font-size:150%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:yellow;background-color:black;font-size:100%">Acesta este un paragraf.</p>
</body>
</html>
3
Efectul codului de mai sus este:
style="ce caracteristica modific:care este noua valoare"

Observații
Descrierea unei culori in HTML se poate realiza în trei moduri:

1 prin denumirea culorii (desigur în engleză)
<h1 style="background-color:blue;color:yellow">
2 prin functia rgb(p1,p2,p3)
p1- ponderea de roșu
p2- ponderea de verde
p3- ponderea de albastru
p1,p2 și p3 sunt numere naturale intre 0 si 255

<h1 style="background-color:rgb(0,0,255);color:rgb(100,100.150)”>
3 prin valori hexazecimale #RRGGBB , unde RR,GG, BB sunt valori hexazecimale de
asemenea in intervalul 0-255 în zecimal (vezi tema sisteme de numeratie)- 00 este 0 iar FF
este 255 (15*16 + 15*1)
Elemente de formatare HTML
<b> - Bold text

<strong> - Important text
<i> - Italic text
<em> - Emphasized text
<mark> - Marked text
<small> - Small text
<sub> - Subscript text
<sup> - Superscript text
4
<!DOCTYPE html>
<html>
<body>
<h2 style="color:blue;">Exemplu pentru formatari ale textului</h2>
<p style="color:brown;font-size:120%">Acesta este un paragraf.</p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><b>Acesta este un paragraf.</b></p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><i>Acesta este un paragraf.</i></p>
<p style="color:brown;font-size:120%"><mark>Acesta este un paragraf</mark>.</p>
<p style="color:brown;font-size:120%">Acesta <b>este</b> <mark>un</mark> <i>paragraf.</i></p>
</body>
</html>
are ca rezultat:
Construirea unui tabel in HTML
Tabelele sunt definite cu ajutorul etichetei <table>

Prima linie din tabel (antetul) se defineste cu eticheta <th>
Fiecare linie a tabelului este definită cu eticheta <tr>
Fiecare celula a tabelului este definită cu eticheta <td>
<!DOCTYPE html>
<html>
5
<body>
<table style="width:75%;background-color:lightgray">
<tr style="color:red;background-color:yellow">
<th>Produs</th>
<th>Cod</th>
<th>Pret</th>
</tr>
<tr>
<td>Laptop</td>
<td>l100</td>
<td>2000</td>
</tr>
<tr>
<td>Mouse</td>
<td>m100</td>
<td>55</td>
</tr>
<tr>
<td>Monitor</td>
<td>m200</td>
<td>300</td>
</tr>
</table>
</body>
</html>
Rezultatul codului de mai sus este:
6
Prezentăm spre exemplificare codul HTML aferent unei pagini web in care sunt prezentate primele 10
numere prime care sunt și palindromice (simetrice) în binar.
<!DOCTYPE html>
<html>
<head>
<style>
table,td,tr,th {font-size:110%;border:2px solid; color:blue;
background-color:rgb(200,250,255); border-color:black;
margin-left:10%; margin-right:10% ; text-align:center; "}
</style>
</head>
<body style="background-color:rgb(20,220,200);border:10px; border-color:yellow;
border-style:solid;">
<h1 style="color:yellow; background-color:black; margin-left:100px;margin-right:100px;
text-align:center ;border-style:solid;;">
Numere prime si simetrice binar</h1>
<h1 style="color:black;background-color:rgb(150,250,150); border:3px; border-color:yellow;
border-style:solid; margin-left:150px;margin-right:150px;text-align:center">
Primele zece numere prime care sunt si simetrice binar
</h1>
<table style="width:80%">
<tr><td>zecimal</td> <td>binar</td></tr>
<tr><td>1</td><td>1</td></tr>
<tr><td>3</td><td>11</td></tr>
7
<tr><td>5</td><td>101</td></tr>
<tr><td>7</td><td>111</td></tr>
<tr><td>17</td><td>10001</td></tr>
<tr><td>31</td><td>11111</td></tr>
<tr><td>73</td><td>1001001</td></tr>
<tr><td>107</td><td>1101011</td></tr>
<tr><td>127</td><td>1111111</td></tr>
<tr><td>257</td><td>100000001</td></tr>
</table>
<p style="color:yellow;background-color:green; font-size:150%; margin:50px">
Bizar este faptul ca primele 10 numere din acest sir
verifica relatia <br> 1 + 3 + 5 - 7 + 17 + 31 - 73 - 107 - 127 + 257=0
</p>
<p style="color:blue;background-color:rgb(200,250,255); border:3px; border-color:yellow;
border-style:solid; font-size:140%; margin-left:150px;margin-right:150px;text-align:center">
Programele care genereaza numerele prime si testeaza simetria binara au fost scrise in C++
</p>
<p style="color:red; background-color:yellow; text-align:center; margin:10px">Copyright ©

Radu Serban</p>
</body>
</html>
Rezultatul interpretării acestui cod este pagina:
8
9
SJSA Informatica An univ 2020-2021
EP1 Drept - exemple de întrebări
Alegeți raspunsul corect
1.
Pentru deschiderea unui document existent, in Microsoft Word, se foloseste comanda
rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+O
b. CTRL+A
c. CTRL+L
2.
Pentru salvarea documentului curent, in Microsoft Word, se foloseste comanda rapida
(combinatia de taste)
a. CTRL+O
b. CTRL+S
c. CTRL+N
3.
Pentru decuparea textului sau a obiectului selectat, in Microsoft Word, se foloseste co-
manda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+O
b. CTRL+S
c. CTRL+X
4.
Pentru copierea textului sau a obiectului selectat selectat (în clipboard), in Microsoft
Word, se foloseste comanda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+C
b. CTRL+S
c. CTRL+A
5.
Pentru lipirea continutului copiat în clipboard, in Microsoft Word, se foloseste comanda
a. CTRL+SPACE
b. CTRL+V
c. CTRL+A
6.
Pentru selectarea totală a continutului documentului, in Microsoft Word, se foloseste
comanda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+A
b. CTRL+ESC
c. CTRL+L
7.
Pentru activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere înclinate (Cursiv), in Micro-
soft Word, se foloseste comanda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+SPACE
b. CTRL+I
c. CTRL+R
8.
Pentru activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere îngrosate (Bold), in Microsoft
Word, se foloseste comanda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+B
b. CTRL+ENTER
c. CTRL+A
9.
Pentru activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului, in Microsoft Word, se foloses-
te comanda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+U
b. CTRL+O
c. CTRL+I
10.
Pentru găsirea unui text în interiorul documentului, respectiv pentru activarea ferestrei
de dialog care permite aceasta gasire, in Microsoft Word, se foloseste comanda rapida
a. CTRL+F
b. CTRL+A
c. CTRL+]
11.
Pentru micsorarea dimensiunii fontului cu 1 punct , in Microsoft Word, se foloseste co-
manda rapida (combinatia de taste)
a. CTRL+TAB
b. CTRL+O
c. CTRL+[
12.
Pentru marirea dimensiunii fontului cu 1 punct , in Microsoft Word, se foloseste comanda
a. CTRL+ENTER
b. CTRL+]
c. CTRL+Z
13.
Pentru centrarea textului selectat , in Microsoft Word, se foloseste comanda rapida
a. CTRL+F
b. CTRL+]
c. CTRL+E
14.
Pentru alinierea la stânga a textului selectat, in Microsoft Word, se foloseste comanda
a. CTRL+TAB
b. CTRL+L
c. CTRL+ENTER
15.
Pentru alinierea la dreapta a textului selectat, in Microsoft Word, se foloseste comanda
a. CTRL+F
b. CTRL+L
c. CTRL+R
16.
Pentru anularea ultimei actiuni (undo), in Microsoft Word, se foloseste comanda rapida
a. CTRL+SHIFT
b. CTRL+BACKSPACE
c. CTRL+Z
17. Grupul de icoane se refera la

a. Marirea dimensiunii fontului
b. Alinierea in pagina a textului selectat
c. Iesirea din Word
18. Icoana din fila PORNIRE se refera la

a. Precizarea spatiului dintre liniile de text
b. Precizarea dimensiunii fontului
c. Deschiderea unui document
19.
Evoluţia în timp a sistemelor de calcul (cu referire strict la calculatoarele electronice, nu şi
la cele bazate pe roţi dinţate, rigle de calcul care utilizează logaritmi, abace, etc) este pre-
zentată sub forma:
a. generaţiilor de calculatoare.
b. familiilor de calculatoare
c. tipurilor de sisteme de memorare
20.
Evoluţia în timp a sistemelor de calcul (cu referire strict la calculatoarele electronice, nu şi
la cele bazate pe roţi dinţate, rigle de calcul care utilizează logaritmi, abace, etc) este pre-
zentată sub forma:
a. generaţiilor de calculatoare.(15 generatii)

b. generaţiilor de calculatoare.(5 generatii)
c. generaţiilor de calculatoare.(10 generatii)
21. Componenta hardware se referă la
a. echipamentele fizice, precum procesoare, memorii, plăci de bază, echipamente

periferice
b. sisteme de operare
c. limbaje de programare
22. Echipamentele precum procesoare, memorii, plăci de bază, echipamente

periferice se referă la
a. Componenta hardware a calculatorului

b. Componenta software a calculatorului
c. limbaje de programare
23. Componenta software se referă la
a. programe, compilatoare, sisteme de operare, limbaje de programare

b. procesoare, memorii
c. plăci de bază, echipamente periferice
24. Programele, compilatoarele, sistemele de operare, limbajele de progra-

mare se referă la
a. Componenta hardware a calculatorului
b. Componenta software a calculatorului
c. Plăcile de bază, echipamente periferice
25. Software-ul calculatoarelor din generatia 5 evoluează rapid (sisteme de

gestiune a bazelor de date, programe dedicate biroticii), precum şi numeroase versiuni
ale sistemului de operare Windows. Cea mai recentă este versiunea
a. Windows Vista
b. Windows 10
c. Windows XP
26. Memoria de tip ROM (Read Only Memory) este o memorie caracterizată
de faptul că
a. este volatila
b. isi pierde continutul la oprirea calculatorului
c. permite doar citirea, nu şi scrierea datelor
27. RAM (Random Access Memory), memoria cu acces aleator este o memorie
caracterizată de faptul că
a. permite atât citirea cât şi scrierea de date
b. permite doar citirea, nu şi scrierea datelor
c. nu permite citirea sau scrierea
28. La oprirea calculatorului, datele din memoria RAM care nu au fost salvate
pe disc se pierd, motiv pentru care este numită şi
a. memorie permanenta
b. memorie volatilă
c. Hard disk
29. Unitatea elementara de memorie ( cea care poate sa retina valorile nume-
rice 0 sau 1 ale unei variabile binare )se numeste:
a. megabyte
b. celula binara sau bit.
c. memorie RAM
30. Unitatea elementara de memorie, numita bit

a. poate sa retina valorile 0 sau 1
b. poate sa retina orice numar
c. poate sa retina orice numar mai mic decat 200
31. Codul ASCII - American Standard Code for Information Interchange – aso-
ciaza fiecarui caracter imprimabil în modul text
a. un pixel
b. un bit
c. o valoare numerica.
32. 8 biti cosecutivi reprezintã

a. 1 byte sau un octet
b. un terabyte
c. 1024 de GB
33. Un KB sau KO- kilobait sau kilooctet - reprezinta

a. 210 baiti deci 1024 baiti sau aproximativ 1000 baiti (103)
b. 100 de biti
c. 8 baiti
34. Un MB sau MO- megabait sau megaoctet- reprezinta

a. 1000 biti
b. 1024 KB (sau 220 baiţi deci 1 048 576 baiţi sau aproximativ 106 baiţi )
c. 100 baiti
35. Un GB sau GO -gigabait sau gigaoctet- reprezinta

a. 1024 MB (sau aproximativ 109 baiti)
b. 1000 baiti
c. 1000 biti
36. Un TB sau TO- terabait sau teraoctet - reprezinta:
a. 1024 GB (sau aproximativ 1012 baiţi)

b. 1000 baiti
c. 1024 baiti
37.
Hard discul este caracterizat de:
a. capacitatea de stocare a informaţiilor, exprimată în gigabaiţi (şi mai recent în tera
baiţi)
b. timpul de cãutare este o mãsurã (exprimatã în milisecunde) a vitezei cu care se
deplaseazã capetele de scriere citire de la o locaþie la alta.
c. atat capacitatea de stocare a informaţiilor cat si timpul de cãutare
38.
Hard discul este caracterizat de:
a. capacitatea de stocare a informaţiilor, exprimată în gigabaiţi (şi mai recent în tera
baiţi)
b. numãrul de rotatii pe minut care reprezintã viteza constantã de rotatie a discului
c. atat capacitatea de stocare a informaţiilor cat si numãrul de rotatii pe minut
39.
Numărul de rotaţii pe minut reprezintă viteză constantă de rotaţie a discului. O valoare
considerată normală este
a. 2 rotaţii pe minut
b. 7200 rotaţii pe minut
c. 20 rotaţii pe minut
40. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+O este utilizata pentru:
a. Deschiderea unui document existent

b. Salvarea documentului curent
c. Decuparea textului sau a obiectului selectat
41. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+S este utilizata pentru:

42. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+X este utilizata pentru:

43. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+C este utilizata pentru:

a. Copierea textului sau a obiectului selectat selectat (în clipboard)

b. Lipirea continutului copiat în clipboard
c. Selectare totală a continutului documentului
44. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+V este utilizata pentru:

45. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+A este utilizata pentru:

46. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+Z este utilizata pentru:
a. Deschiderea unui document existent in calculator

b. Marirea dimensiunii fontului utilizat
c. Anularea ultimei actiuni
47. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+B este utilizata pentru:
a. Aldin – activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere îngrosate

b. Cursiv– activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere înclinate

c. Subliniat activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului
48. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+I este utilizata pentru:
a. Aldin – activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere îngrosate

b. Cursiv– activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere înclinate
c. Subliniat activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului
49. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+U este utilizata pentru:

a. Salvarea cu extensia doc sau docx
b. Inserarea unei note de subsol
c. Subliniat -activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului
50. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+F este utilizata pentru:

a. Gãsirea unui text în interiorul documentului
b. Setarea marginii din dreapta a documentului
c. Setarea marginii de sus a documentului
51. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+[ este utilizata pentru:

a. Se trece la o pagina noua
b. Micsorarea dimensiunii fontului cu 1 punct
c. Inserarea unei formule matematice in documentul respectiv
52. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+] este utilizata pentru:

a. Precizarea numarului de coloane
b. Stabilirea latimii marginii din dreapta
c. Mãrirea dimensiunii fontului cu 1 punct
53. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+E este utilizata pentru:
a. Centrarea textului selectat

b. Alinierea la stânga a textului selectat
c. Alinierea la dreapta a textului selectat
54. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+L este utilizata pentru:
a. Inserarea unei formule matematice in documentul respectiv

b. Alinierea la stânga a textului selectat
55. In Microsoft Word, combinatia de taste CTRL+R este utilizata pentru:
a. Inserarea unui tabel in document

b. Alinierea la stânga a urmatorului paragraf

Conf. dr. Radu Şerban-Sinteza cursului Informatică, 2018
Scurt istoric
Actualele calculatoare electronice sunt descendentele unor dispozitive de calcul mult
mai simple dar nu mai puţin ingenios realizate. Menirea acestor dispozitive era aceea de a
efectua calcule matematice pe cât posibil exacte, într-un interval de timp cât mai mic.
Problemele de calcul care puteau fi rezolvate cu ajutorul acestor dispozitive erau exclusiv
probleme de calcul numeric, nepunându-se problema prelucrării unor date de altă natură
(șiruri de caractere, imagini, sunet) sau a rezolvării unor probleme complexe.
Scoțianul John Napier de Merchistoun (1550-1617) a realizat un astfel de aparat cu
bastonaşe pe care erau înscrise produsele cu 1,2,..., 9 ale cifrelor de la 1 la 9 pentru
simplificarea înmulţirii. Matematicianul și astronomul Edmund Gunter (1581-1626) a definit
scara logaritmică. Aceasta a dus la posibilitatea reducerii operaţiei de înmulţire a două
numere la operaţia de adunare a două segmente. Această simplificare era posibilă prin
utilizarea (în practică) a formulei log (a * b) =log (a)+log (b). Ulterior a fost utilizată scara
logaritmică cu două rigle gradate care pot culisa una de-a lungul celeilalte. A fost realizată
astfel rigla de calcul logaritmică.
Aceste prime dispozitive, prin natura lor, nu efectuează adunări.
Blaise Pascal (1623-1662) a inventat o maşină capabilă să efectueze operaţia de
adunare. Maşina consta din şase cilindri ce aveau reprezentate cifrele din baza zece. Suma a
două numere rezulta în urma rotaţiilor succesive făcute pentru reprezentarea numerelor.
Dispozitivul realizat de Pascal a fost perfecţionat de Lepine (1725).
Ulterior Gottfried von Leibniz (1646-1716) a descris şi realizat maşini de calcul care
puteau efectua adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri. Charles Xavier Thomas de Colmar a
patentat în 1820 prima maşină de calcul (numită Arithmometer) care a fost efectiv folosită în
activităţi economice. Această masină de calcul a fost produsă începând cu 1851.
Charles Babbage a proiectat la jumatatea secolului XIX un dispozitiv care de asemenea
urma să efectueze operația de adunare. Această maşină nu a fost realizată, dar Babbage (şi
Ada Byron) au formulat principii general valabile în informatică precum separarea memoriei
de unitatea de execuţie în construirea unui calculator.
LeonardoTorres y Quevedo a prezentat în anul 1920 o maşină care efectua înmulţiri şi
împărţiri. Leonardo Torres Quevedo este și autorul unei lucrări considerate a fi importantă în
contextul evoluției calculatoarelor (Essais sur l’automatique). În cazul acestei maşini
valorile numerice erau introduse prin apăsarea unor clape.
O etapă importantă în evoluția calcuatoarelor este marcată de existența maşinilor
analogice de calcul. Principiul de funcţionare al acestor maşini consta în transformarea unei
1
probleme de calcul matematic într-o problemă formulată de data aceasta nu prin valori
numerice ci prin intermediul unor mărimi fizice (măsurabile desigur) precum lungimea unor
segmente, măsura unor unghiuri sau intensitatea curentului electric. Valorile rezultate prin
aceste reprezentări nu sunt extrem de precise dar pot fi folositeînrezolvarea unor probleme
de calcul.
După 1940 sunt realizate primele calculatoare electronice capabile să rezolve probleme
complexe. Este definită de asemenea în această perioadă arhitectura unui calculator (de către
von Newmann). Conform acesteia orice calculator trebuie să poată memora informaţii
(trebuie să includă un dispozitiv de memorie), trebuie să comande execuţia operaţiilor,
(trebuie să includă un dispozitiv de comandă) şi să le execute (trebuie să includă un
dispozitiv aritmetico-logic). Toate aceste componente trebuie interconectate pentru a permite
funcţionarea calculatorului.
De asemenea pentru a face posibilă comunicarea dintre calculator şi utilizatori, apar
dispozitive de introducere a datelor, respectiv extragere a rezultatelor. Acestea sunt numite
dispozitive de intrare respectiv dispozitive de ieşire.
Părţile hard (componente) şi soft (programe) ale unui calculator alcătuiesc împreună
sistemul de calcul.
În 1947, John von Neumann enunţă regulile, normele pentru construirea calculatoarele
clasice. Aceste reguli sunt cunoscute ca arhitectura von Neumann.
Evoluţia în timp a sistemelor de calcul (cu referire strict la calculatoarele electronice,
nu şi la cele bazate pe roţi dinţate, rigle de calcul care utilizează logaritmi, abace, etc) este
prezentată sub forma generaţiilor de calculatoare. Desigur fiecare generație este caracterizată
de realizarea unor progrese față de generatiile anterioare, în sensul creșterii puterii de calcul,
în sensul miniaturizării componentelor calculatoarelor şi al scăderii costurilor producerii
acestora.
Structura von Newmann a sistemelor de calcul
Structura de bază a sistemelor de calcul, stabilită de John von Neumann în 1945, este
reprezentată în figura următoare şi cuprinde cinci unităţi funcţionale:
2
• unitatea de intrare ( UI )
• unitatea de ieşire ( UE )
• unitatea de comandă ( UC )
• unitatea de memorare ( M );
• unitatea aritmetico-logică ( UAL );
Acest model descris de John von Neumann se regăseste în mare măsură şi în structura
calculatoarelor actuale. Această arhitectură descrie modul în care sunt memorate şi procesate
datele cu ajutorul calculatorului electronic.
Unitatea de intrare are rolul de a permite introducerea informaţiilor în calculator.
Informaţiile introduse sunt furnizate sistemului de calcul prin dispozitivul periferic de
intrare şi transferate spre unitatea comandă. Unităţile de intrare au avut în timp mai multe
forme şi principii de funcţionare, de la cititoare de cartele la tastaturi asemănătoare cu cele
utilizate în prezent. Tehnologia pe care se bazează realizarea unității de intrare se schimbă
dar rolul acesteia rămâne neschimat.
De asemenea, unitatea de intrare are rolul esenţial de a realiza conversia informaţiilor
introduse din forma externă, cea accesibilă utilizatorului (precum numere exprimate în baza
zece, texte, imagini, etc) în formatul intern folosit de calculator, formatul binar. Acesta este
caracterizat de existența a doua semne corespunzătoare valorilor 0 și 1.
Formatul intern binar este rezultatul utilizării în construcţia calculatoarelor a circuitelor
electronice care prezintă la ieşire două stări stabile. Convenţional cele două stări se
reprezintă prin cifrele binare “0” şi “1”.
3
Unitatea de memorie reprezintă acea unitate a unui sistem de calcul în care se

stochează, permanent sau temporar, informaţia constând din date şi programe. Memoria unui
calculator este formată din memoria principală şi din memoria secundară.
Memoria principală, denumită şi memorie internă, are rolul de a păstra programele şi
datele ce se utilizează la un anumit moment dat. Echivalentul actual este memoria RAM.
Memoria secundară denumită şi memorie externă păstrează programele şi datele care
trebuie să se afle la dispoziţia sistemului de calcul, urmând sa fie utilizate la solicitarea
sistemului. Echivalentul actual al memoriei secundare : compact disc, DVD, stickuri de
memorie, etc
Unitatea de comandă (UC) este unitatea responsabilă cu administrarea şi prelucrarea
informaţiilor.
Unitatea aritmetico-logică (UAL) procesează datele extrase din unitatea de memorie,
iar rezultatele fie se depun din nou în memorie fie sunt furnizate unităţii de ieşire. Unitatea
aritmetico-logică realizează atât operaţii aritmetice (adunare, scădere, înmulţire, împărţire)
cât şi operaţii logice ( şi logic, sau logic, sau-exclusiv, negaţie ).
Unitatea de ieşire realizează trimiterea, în exteriorul sistemului de calcul, a rezultatelor
prelucrărilor efectuate. Unitatea de ieşire execută de asemenea conversia din formatul intern
(binar) într-un format direct accesibil utilizatorului.
4
Generaţii de calculatoare
Evoluţia în timp a sistemelor de calcul (cu referire strict la calculatoarele electronice,

nu şi la cele bazate pe roţi dinţate, rigle de calcul care utilizează logaritmi, abace, etc) este
prezentată sub forma generaţiilor de calculatoare.
Generaţia I - generaţia calculatoarelor realizate pe baza tehnologiei tuburilor cu vid

(1943-1955)
Caracteristici:
• Calculatoarele erau construite folosind relee electromagnetice, tuburi
electronice, diode, rezistoare, bobine şi condensatoare.
• Aceste elemente din componența calculatoarelor erau interconectate cu fişe,
cablajul fiind realizat prin fire
• Utilizarea tuburilor electronice avea drept consecință directă un consum mare
de putere
• Calculatoarele utilizau structura de tip serie, executând seturi de câteva zeci
de instrucţiuni simple;
• Maşinile din această generaţie aveau puţine dispozitive periferice
(lector/perforator de bandă) pentru operațiie de intrare și ieșire;
• Memoria era memorie lentă şi de capacitate mică
• Viteza de calcul era mică (de ordinul sutelor cel mult miilor de operaţii pe
secundă)
• Prelucrarea datelor se efectua pe biţi (bit cu bit)
• Programele erau scrise direct în cod maşină.
Cel mai cunoscut calculator din această perioadă a fost ENIAC. Acronimul derivă din
Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator Şi Integrator Electronic
Numeric). Acest calculator, emblematic pentru generaţia I de calculatoare, a fost construit
între anii 1943-1944 în Statele Unite. ENIAC era un calculator compus din mai multe
elemente (mai multe panouri) separate care efectuau diferite funcţii. ENIAC putea memora
numere cu până la zece cifre zecimale. Deoarece continea un număr mare de tuburi
electronice care se ardeau relativ repede fiabilitatea nu era un punct forte (o altă consecință
era faptul că ENIAC cântărea 30 de tone). De asemenea programarea era cunoscuta ca fiind
atât dificilă cât și mare consumatoare de timp.
1
• Echipamentele de intrare respectiv echipamentele de ieşire constau în

cititoare de cartele respectiv perforatoare de cartele.
Generaţia II (1955-1965) Această generaţie este marcată de tehnologia

tranzistoarelor. Este utilizată o tehnologie şi o structură organizatorică nouă, efectul imediat
fiind mărirea performanţelor. Principalele caracteristici sunt:
• Folosirea diodelor şi tranzistoarelor cu siliciu şi germaniu interconectate prin
cablaj imprimat. Utilizarea cablajelor imprimate reprezintă un mare pas înainte faţă de
folosirea firelor şi a fişelor caracteristice conectării elementelor calculatoarelor din prima
generaţie. De asemenea folosirea cablajelor imprimate a permis tipizarea circuitelor,
întreţinerea maşinilor de calcul fiind astfel mai simplă.
• Înlocuirea tuburilor electronice cu dispozitive semiconductoare (diode şi
tranzistori) a avut ca efect imediat reducerea semnificativă a dimensiunilor calculatoarelor.
• Calculatoarele din această generaţie consumă mai puţină energie electrică,
siguranţa în funcţionare este mai mare
• Construirea memoriilor cu ferite (mai rapide decât cele cu tambur)
• Apar echipamente periferice, banda magnetică, discul magnetic, dispozitive
de imprimare, şi echipamente de afişare pe tub catodic; Astfel calculatoarele au început să
fie dotate cu tastatură şi monitor
• Viteza de calcul și capacitatea de memorare cresc.
• Se constată de asemenea evoluţia semnificativă a echipamentelor periferice
de intrare/iesire
• Au apărut acum şi limbajele evoluate de programare (Fortan, Algol, Cobol).
Generaţia III (1965-1980), este marcată de înlocuirea tranzistoarelor din structura

computerelor cu circuitele integrate. Caracteristicile calculatoarelor din generația III sunt:
• utilizarea circuitelor integrate pe scară simplă formate din mai multe
tranzistoare.Acestea erau de tipul SSI (Small Scale Integration) şi MSI (Medium Scale
Integration). În cazul SSI era vorba de zeci de tranzistori pe cip iar în cazul MSI sunt de
ordinul sutelor;
• utilizarea memoriilor semiconductoare pentru stocarea datelor, acestea având
un timp de acces care se măsoară în nanosecunde.
• apariţia sistemelor de operare care permit rularea simultană a mai multor
aplicaţii şi apariţia limbajelor de programare.
2
• Aceste calculatoare au viteze de lucru mai mari ( aproximativ 5 milioane de

operaţii pe secundă)
Generaţia IV (1980-1990), generaţia circuitelor VLSI, ale cărei principale

caracteristici sunt utilizarea circuitelor integrate pe scară largă LSI (“Large Scale
Integration”) şi a circuitelor integrate pe scară foarte largă VLSI (“Very Large Scale
Integration”); În această perioada a început cu avevărat era calculatoarelor personale. Apar
noi tipuri de memorii şi sunt dezvoltate noi echipamente periferice.Acestea sunt
miniaturizate și mai rapide. De asemenea, în această perioadă sunt utilizate microfilmele
pentru înregistrarea afişajelor de pe tuburile electronice.
Sunt realizate și utilizate pentru prima dată limbajele de programare de nivel înalt
orientate pe prelucrarea masivelor de date, făcându-şi apariţia conceptele de multimedia şi
de programare orientată pe obiecte.
Consumul semnificativ mai redus de energie precum şi noile dimensiuni ale
calculatoarelor determină creşterea spectaculoasă a numărului de utilizatori.
Generaţia V este generaţia calculatoarelor realizate după 1990. Calculatoarele

acestei generaţii sunt caracterizate de gradul mare de modularizare şi de densitatea crescută
de integrare, determinată de utilizarea circuitelor realizate în tehnologie ULSI şi 3D;
Arhitectura microprocesoarelor este mult îmbunătăţită. Apar microprocesoare cu mai multe
nuclee.
Un efect imediat este creşterea frecvenţei de lucru de la câteva sute de MHz la peste 3
GHz
Sunt realizate sisteme multiprocesor, performanţele acestora fiind sensibil
îmbunătăţite.
Utilizarea circuitelor VLSI, circuite care conţin peste un milion de tranzistoare pe
chip, determină o viteză de lucru foarte mare. Viteza mare de lucru este direct influenţată şi
de creşterea memoriei interne (RAM) de la sute de Mocteti până la 8 sau chiar 16GB.
Software-ul acestor calculatoare evoluează rapid, apărând bazele de cunoştinţe,
sistemele expert evoluate, programele de realitate virtuală, precum şi numeroase versiuni
ale sistemului de operare Windows (cea mai recenta fiind Windows 10).
În concluzie putem remarca faptul că dezvoltarea caracteristicilor fizice şi implicit a
performantelor calculatoarelor a fost extrem de dinamică. Domeniul sistemelor de calcul,
3
privit atât din punctul de vedere hard, cât şi soft, a avut probabil cea mai rapidă şi
spectaculoasă evoluţie dintre industriile şi tehnologiile de după 1930.
Putem constata faptul că sistemele de calcul au evoluat şi evoluează odată cu
dezvoltarea tehnologiei de realizare a circuitelor electronice, fiind o legătura directă între
progresele înregistrate în domeniul electronicii şi evoluţia sistemelor de calcul.
4
Arhitectura generală a sistemelor electronice de calcul

Un sistemul electronic de calcul este alcătuit din două componente:
• sistemul de echipamente (hardware), format din totalitatea componentelor fizice
utilizate în culegerea, memorarea, prelucrarea şi transmiterea datelor
• sistemul de programe (software) de bază şi de aplicaţie. Software-ul de bază este
format din ansamblul programelor care asigură gestionarea proceselor care se desfăşoară în
calculator.
Cele mai importante funcţii realizate de componenta hardware sunt:
• memorarea datelor şi a programelor;
• efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice asupra datelor stocate în memoria internă;
• controlul procesului de prelucrare automată a datelor;
• introducerea datelor şi a programelor în memoria internă,
• redarea rezultatelor (pe hârtie în cazul imprimării sau prin intermediul dispozitivelor
de stocare a datelor).
Pentru realizarea acestor funcţii sistemele electronice de calcul au fost concepute cu
următoarele componente:
• unitatea centrală
• unităţi periferice
• unităţi de memorare
1
Unitatea centrală
Unitatea centrală este componenta care realizează efectiv atât memorarea cât şi
prelucrarea datelor. Unitatea centrală controlează practic întregul sistem de echipamente.
Unitatea centrală este compusă din microprocesor şi din memoria internă.
La rândul său microprocesorul cuprinde unitatea de comandă şi control şi unitatea
aritmetico-logică.
Unitatea de comandă şi control
Unitatea de comandă şi control prelucrează instrucţiunile programului care este în curs
de execuţie. Unitatea de comandă şi control reprezintă deci componenta care urmăreşte
executarea programelor, comandă unităţile de memorie şi unităţile periferice şi asigură
sincronizarea acestor elemente.
Unitatea de comandă şi control este compusă din următoarele elemente:

• Contorul ordinal care precizează (cu ajutorul unui pointer de instrucţiune) adresa de
memorie de unde se extrage următoarea instrucţiune care va fi executată.
• Extractorul de instrucţiuni care extrage din memorie instrucţiunea care a fost
localizată de pointerul de instrucţiune.
• Registrul de instrucţiuni care stochează instrucţiunea aflată în curs de execuţie.
• Decodorul de funcţiuni
2
• Ceasul intern – direct legat de frecvența de lucru, permite sincronizarea diferitelor

operaţii elementare
• Circuite de comandă a diferitelor unităţi.
Astfel, execuţia unui program presupune introducerea lui în memoria internă şi apoi
executarea de către unitatea de comandă şi control a fiecărei instrucţiuni în parte.
Unitatea aritmetico-logică
Unitatea aritmetico-logică este acea componentă inclusă în microprocesor care
realizează efectiv instrucţiunile aritmetice şi cele de tip logic. Unitatea aritmetico-logică este
alcătuită din registre şi din circuite. Registrele au rolul de a memora temporar atât operanzii
cât şi rezultatele operaţiei de natură aritmetică sau logică. Circuitele determină succesiunea
operaţiilor.
3
4.1. Memoria internă

Memoria internă este o componentă esenţială a unui sistem electronic de calcul,
componentă care influențează direct performanța sistemului. Memoria internă conţine
informaţii despre programele care se execută, despre date folosite și despre rezultatele
prelucrărilor. Memoria internă este acea componentă esențială a unităţii centrale care
stochează informaţiile sub formă binară în circuite integrate specializate. Memoria internă
lucrează direct cu microprocesorul.
Memoria internă este alcătuită din mai multe părţi de dimensiuni egale. Aceste
segmente egale sunt denumite locaţii de memorie. Locaţiile de memorie sunt numerotate
începând cu valoarea zero. Aceste valori numerice sunt numite adrese de memorie. Astfel
fiecare locaţie de memorie este identificată (unic) de o adresă de memorie.
O locaţie de memorie poate fi 1 byte sau de 2 respectiv 4 baiţi, caz în care se numeşte
cuvânt respectiv dublu-cuvânt. Accesul la memorie presupune realizarea legăturii cu
memoria în vederea unui schimb de date în timp ce adresare de memorie înseamnă accesul
la o anumită locaţie de memorie prin intermediul adresei sale.
Memoria internă este alcatuită din doua tipuri principale de memorie: memorie RAM
(memorie cu acces aleator) şi memorie ROM care contine date care pot fi citite dar nu
rescrise.
Există mai multe tipuri de memorii, principalele dintre acestea fiind :
1
• ROM (Read Only Memory), memorie caracterizată de faptul că permite doar citirea,
nu şi scrierea datelor. Toate calculatoarele conţin memorie ROM. În memoria de tip ROM
sunt scrise instructiunile legate de procesul de pornire a calculatorului.
• RAM (Random Access Memory), memoria cu acces aleator caracterizată de faptul
că permite atât citirea cât şi scrierea de date. La oprirea calculatorului (sau la întreruperea
alimentării) datele din memoria RAM care nu au fost salvate pe disc sau pe alt suport de
memorie se pierd, motiv pentru care memoria RAM este numită şi memorie volatilă.
Accesul la datele stocate se poate face aleator, nu secvenţial, oricare celulă de memorie
poate fi apelată independent.
Există şi memoria de tip SAM (Serial Access Memory), cu acces serial sau secvenţial,
ca o bandă magnetică.
• PROM (Programmable ROM), aceasta fiind o memorie în care se poate stoca un
program. Ca şi memoria ROM, şi PROM este ne-volatilă, datele înscrise în ea neputând fi
şterse.
• EPROM (Erasable PROM), este un tip special de PROM care se poate şterge prin
expunerea la ultraviolete.
• EEPROM (Electrically EPROM), este un tip special de PROM care se poate şterge
prin expunerea la sarcină electrică.
• DRAM (Dynamic RAM) este construită din perechi de tranzistori şi condensatori.
Fiecare pereche de tranzistori şi condensatori formează o celulă de memorie care reprezintă
un bit. Condensatorul are rolul de a reţine informaţia în una din cele două stări posibile,
corespunzătoare valorilor 0 sau 1, iar tranzistorul permite citirea sau schimbarea stării
condensatorului.
• SDRAM (Synchronous DRAM) şi DDR-SDRAM (Double Data Rate-SDRAM)
reprezintă alte tipuri de memorie cu frecvenţă de lucru sincronizată
4.2. Bit, byte și multipli lor
Unitatea elementară de memorie se numeşte celulă binară sau bit. Unitatea elementară
de memorie poate să reţină valorile numerice 0 sau 1 ale unei variabile binare (denumirea
este o prescurtare de la binary digit)
Un bit mai are de asemenea semnificația fizică a unei celule elementare din memoria
calculatorului. Este necesar ca fizic această celulă sa poată reprezenta două stări care se
exclud reciproc (este sau nu magnetizată, am sau nu curent electric, laserul este sau nu
reflectat de un anumit punct). Este necesar ca cele două stări să se excludă reciproc pentru
că un bit nu poate fi simultan și 0 și 1.
2
Deoarece cu un bit se pot descrie doar două situații distincte (poate fi 0 sau 1) în
practică se folosesc multiplii construiţi pe baza puterilor lui 2:
• 8 biţi reprezintă 1 byte. Byte-ul reprezintă unitatea elementară care poate fi adresată
individual în memoria internă.
• kB sau kO - kilobait sau kilooctet - 210 baiţi deci 1024 baiţi sau aproximativ 1 000
baiţi
• MB sau MO - megabait sau megaoctet- 220 baiţi deci 1 048 576 baiţi sau
aproximativ 106 baiţi
• GB sau GO -gigabait sau gigaoctet -230 baiţi sau aproximativ 109 baiţi
• TB sau TO - terabait sau teraoctet -240 baiţi sau aproximativ 1012 baiţi
Datele sunt reprezentate în memoria internă în format binar, direct în cazul datelor de
tip numeric şi prin intermediul unor coduri în cazul datelor de tip alfanumeric (caractere).
Codul ASCII - American Standard Code for Information Interchange – asociază
fiecărui caracter imprimabil în modul text o valoare numerică. Valorile numerice sunt
numere naturale cuprinse în intervalul 0 – 255. Aceasta deoarece utilizând un byte se pot
reprezenta 28 adică 256 de situaţii (de semne) distincte.
Aceste 256 de combinații distincte sunt suficiente pentru codificarea caracterelor din
componența mesajelor, având suficiente combinații posibile pentru reprezentarea literelor
mari, a literelor mici, a diferitelor diacritice (de exemplu ș, ț, â, î în cazul limbii române), a
cifrelor 0-9 și de asemenea pentru codificarea a numeroase alte caractere speciale (@, %,
#, ! și altele)
Dacă considerăm un bit putem codifica doua situații distincte: poate fi 0 sau 1.
În cazul în care considerăm un grup de 2 biți putem codifica 4 (sau 22) situații
distincte : 0 0, 0 1, 1 0, 1 1
Varianta1 0 0
Varianta2 0 1
Varianta3 1 0
Varianta4 1 1
3
În cazul în care considerăm un grup de 3 biți putem codifica 8 (sau 23) situații
distincte. Se dublează practic numărul de codificări posibile cu 2 biți, la fiecare dintre
acestea putând fi adăugat la sfărșit un 0 sau 1
Varianta1 0 0 0
Varianta2 0 0 1
Varianta3 0 1 0
Varianta4 0 1 1
Varianta5 1 0 0
Varianta6 1 0 1
Varianta7 1 1 0
Varianta8 1 1 1
Dacă folosim 4 biți putem avea 24 deci 16 situații distincte, cu 5 biți 25 deci 32 situații
distincte ș.a.m.d.
Grupul de 8 biți permite codificarea a 28 deci cele 256 situații distincte menționate mai
sus, cu valori între 00000000 și 11111111.
4
5.1 Memoria externă

Memoria externă, spre deosebire de cea internă, nu operează direct cu
microprocesorul. Memoria externă este numită şi memoria secundară a calculatorului. Ea
are rolul de a păstra datele care vor fi necesare calculatorului sau utilizatorului la un
moment dat. Fizic memoria externă este constituită din diferite medii de stocare situate atât
în interiorul carcasei calculatorului (hard disk intern sau memorie SSD ) cât și în exteriorul
acesteia ( hard disk extern, CD, DVD, memory stick și altele). Aceste medii de stocare a
datelor erau inițial de tipul bandă magnetică (permit numai accesul secvenţial la datele
stocate) și ulterior de tipul disk(permit accesul direct la datele stocate).
Din punct de vedere al tehnologiei folosite pentru stocarea datelor se disting mediile
magnetice de stocare şi mediile optice de stocare. În ambele situaţii datele sunt memorate
în format binar dar în cazul mediilor magnetice cele două semne ale alfabetului binar sunt
reprezentate fizic de zone magnetizate respectiv de zone nemagnetizate corespunzătoare
cifrelor 0 şi 1. În cazul mediilor optice cele două semne ale alfabetului binar sunt
reprezentate fizic de zone care reflectă lumina ( o rază laser) respectiv de zone care nu
reflectă lumina.
Independent de tehnologia utilizată memoria externă este considerată o memorie
nevolatilă (este o memorie permanentă).
Principalele medii de stocare sunt hard disk-ul (disc rigid sau disc dur), discurile
optice (CD şi DVD), stick-urile de memorie (memory stick). În trecut erau folosite și
discurile flexibile (Floppy disk).
5.2. Hard discul
Hard discul este principalul mediu magnetic de stocare a datelor situat iniţial în
interiorul carcasei calculatorului. Ulterior au fost realizate şi hard disk-uri externe care se
conectează la calculator prin porturile de intrare/ieşire , cel mai des fiind folosit un port
USB. Hard discul se mai numeşte disc dur, disc fix sau disc Winchester.
1
Elementele componente ale unui hard disc sunt:

• carcasa închisă ermetic care are rol de protecţie
• mai multe discuri numite platane montate pe un singur braţ (sau ax) de acţionare și
care nu se pot mişca independent
• capetele de citire şi scriere; capetele de citire şi scriere sunt dispuse pe fiecare dintre
feţele discurilor numite platane fiind montate pe un dispozitiv comun care le acţionează.
• motorul care realizează mişcarea de rotaţie a discurilor
• controlerul de disc care are rolul de a gestiona rotirea discurilor, poziţionarea
capetelor în vederea scrierii sau a citirii, verificarea poziţionării corecte a capetelor,
transferul de informaţii, etc. De asemenea controlerul converteşte datele la forme
compatibile cu caracteristicile interne ale calculatorului.
• memoria proprie (cache) cu rolul de a reţine temporar date sau comenzi primite de la
procesor, memorie care creşte semnificativ performanţele hard discului.
Principalele tipuri de interfeţe utilizate sunt: IDE şi EIDE, SCSI, RAID

• Interfaţa foloseşte o metodă de adresare a discului numită LBA (Logical Block
Addressing).
2
• Interfaţa care este o interfaţă inteligentă care poate efectua o serie de prelucrări fă,ra
a mai aplela la procesor.
• Interfaţa permite ca două sau mai multe hard disc-uri să fie unite logic
Principalii parametri caracteristici ai hard discului sunt:

• capacitatea de stocare a informaţiilor, exprimată în gigabaiţi (şi mai recent în tera
baiţi)
• timpul de căutare este o măsură (exprimată în milisecunde) a vitezei cu care se
deplasează capetele de scriere citire de la o locaţie la alta. Există şi o întârziere produsă de
timpul necesar pentru că sectorul dorit să ajungă în dreptul capului de citire şi scriere.
• rata de transfer a hard discului respectiv viteza cu care datele sunt transferate spre şi
dinspre platan. Unitatea uzuală de măsură a acestei caracteristici este numărul de biţi pe
secundă. Parametrul care influenţează de asemenea rata de transfer pe lângă viteza de
rotaţie este densitatea datelor pe platan exprimată fie prin număr de piste / inch fie prin
cantitate de biţi / inch.
• numărul de rotaţii pe minut reprezintă viteză constantă de rotaţie a discului. O
valoare considerată normală este de 7200 rotaţii pe minut.
• Dimensiunea memoriei proprii (cache) se reflectă în mod direct în performanţele
hard discului. Anumite instrucţiuni de scriere/citire folosite uzual, nu mai sunt apelate din
memoria RAM a calculatorului ci sunt accesate direct din memoria cache a hard discului.
5.3. Compact discul
Compact discul constituie un suport de stocare a datelor cu performanţe remarcabile.

Compact discul este un mediu pe care sunt stocate informaţii prin intermediul
tehnologiei laser. Din acest motiv atât CD cât şi DVD sunt numite şi medii optice de
stocare a datelor. Suportul este constituit dintr-un disc din material plastic acoperit cu un
strat metalic subţire. Procesul de scriere a informaţiei presupune perforarea cu ajutorul unei
raze laser a unor orificii mici (pits) în stratul metalic, orificii cu dimensiuni de ordinul
micronilor. Citirea datelor se realizează tot optic cu ajutorul unei raze laser care va fi sau
nu reflectată de suprafaţa metalică în sensul că metalul reflectă raza iar orificiile nu. Un
detector măsoară energia razei laser reflectate, interpretând informaţia înscrisă pe disc ca
succesiuni de 0 şi 1, cele două semne ale alfabetului binar . Informaţia este înregistrată pe o
3
pistă continuă în formă de spirală. Pista discului este împărţită în sectoare de 2048 octeţi.
Discurile CD pot avea mai multe variante:
• CD-ROM sunt discuri care conţin date. Aceste discuri pot fi inscripţionate o singură
dată, conţinutul nu poate fi modificat, dar evident se poate citi de oricâte ori. Şi în acest caz
ROM provine de la Read-Only Memory
• CDA sunt discuri CD de audio asemănătoare cu discurile CD-ROM dar diferă
unităților hard necesare pentru redare. Au rata de transfer 1X, deci 150KB/secundă.
• CD-R sunt discuri care permit o singură înregistrare efectuată de utilizator, aceasta
realizându-se tot prin intermediul tehnologiei laser.
• CD-RW (re-writable) - discuri care pot fi înregistrare de mai multe ori de către
utilizatori.
Principalele caracteristici ale discului compact sunt:
• capacitatea de stocare: la un CD aceasta este de 650MB, 700MB sau 800MB.
Capacitatea de stocare depinde de distanţa dintre două spire consecutive deoarece
diametrul CD este constant și anume 12 cm.
• timpul de acces: este timpul ce se consumă din momentul emiterii unei cereri de
citire sau scriere şi momentul începerii transferului de date. Acest parametru se măsoară în
milisecunde.
• rata de transfer se referă la cantitatea de informaţie care se transferă într-o secundă.
Valoarea minimă este de 150 KB pe secundă, valoare corespunzătoare vitezei de lucru
notată 1X corespunzătoare compact discului audio.
• viteza de lucru se stabilește în raport cu primul tip de unitate CD care lucra cu un
transfer de 150 KB pe secundă. Ulterior s-au dezvoltat viteze de 2x, 4x, până la 54x,
pentru care ar corespunde, cel puțin teoretic, unei rate de transfer de 8100 KB pe secundă
(practic aceasta se întâmplă doar la citirea informaţiilor aflate spre exteriorul spirei).
5.4. Unităţile optice de stocare DVD
Suportul fizic al DVD (Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) este
asemănător cu cel al discului compact, şi anume un disc cu diametrul de 12 centimetri. Şi
în acest caz scrierea informaţiei presupune perforarea cu ajutorul unei raze laser a unor
orificii mici în stratul metalic iar citirea se realizează tot optic cu ajutorul unei raze laser
care va fi sau nu reflectată de suprafaţa metalică. Spre deosebire de CD distanţa dintre două
spire consecutive şi de asemenea distanta dintre două puncte de pe spiră sunt mai mici.
4
Este posibilă astfel memorarea unui volum mult mai mare de date. O altă deosebire constă
în faptul că un DVD poate avea înregistrate date pe ambele feţe. Principalele tipurile de
DVD sunt.
• DVD-ROM Aceste discuri pot fi inscripţionate o singură dată şi conţinutul nu poate
fi modificat,. Şi în acest caz ROM provine de la Read-Only Memory. Sunt utilizate cel mai
des pentru distribuţia de software şi multimedia.
• DVD-R (Recordable) permite inscripţionarea de către utilizator, dar este posibilă o
singură operaţie de scriere.
• DVD-RAM permite multiple operaţii de scriere, teoretic de zeci de mii de ori.
Benzile magnetice au fost unul dintre primele medii de stocare a datelor. Din cauza
faptului că permit numai accesul secvenţial la date erau folosite preponderent pentru
arhivare.
5
Sisteme de numeraţie
Un sistem de numeraţie este format din mulţimea regulilor de reprezentare a numerelor.

Numerele se reprezintă cu ajutorul unor simboluri numite cifre.
Există două feluri diferite de sisteme de numeraţie:
• poziţionale (sistemul zecimal, sistemul binar, octal etc), caz în care valoarea unei cifre
din cadrul unui număr este determinată de poziţia ei în cadrul numărului. Un sistem
de numeraţie poziţional conţine un alfabet care este format din cifre. Numărul de cifre
determină dimensiunea bazei sistemului respectiv de numeraţie.
• nepoziţionale (sistemul roman)
În informatică se folosesc sisteme de numeraţie poziţionale, fiind utilizate

sistemul binar, sistemul octal şi sistemul hexazecimal (evident şi sistemul de
numeraţie zecimal care este sistemul natural pentru utilizatori). În fiecare dintre
aceste cazuri se folosesc pentru reprezentarea numerelor cifre cuprinse între zero şi
baza minus o unitate.
Secvenţa de cifre anan-1an-2…a1a0 este o reprezentare a unui număr întreg N
în baza b (notat N(b)) dacă şi numai dacă sunt satisfăcute proprietăţile:
• cifrele an,an-1, … a1,a0 sunt numere naturale şi respectă restricţia:
0 ≤ ai ≤ b-1, i=1, n
• avem egalitatea:
N(b)= an*bn + an-1*bn-1 + … +a0 *b0
În cazul numerelor reale cu n cifre pentru partea întreagă şi m cifre pentru partea zecimală
reprezentarea va fi de forma:
an*bn +an-1*bn-1+ … +a1*b1+a0*b0+a-1*b-1+ a-2*b-2+ … +a-m*b-m
6.3.1. Sistemul de numeraţie binar
Sistemul de numeraţie binar are alfabetul format din două cifre sau din doua
semne respectiv 0 şi 1. Sistemul binar este cel mai potrivit pentru utilizarea în
calculatoarele numerice deoarece acestea sunt construite din elemente cu două stări
stabile. Este posibilă astfel o reprezentare fizică a informaţiei prin atribuirea uneia
dintre stările stabile ale dispozitivului cifrei 0, urmând ca cealaltă stare stabilă să fie
atribuită cifrei 1. Cele două semne ale sistemului binar se numesc cifre binare.
1
Poziţia pe care cele două semne o ocupă în interiorul grupării binare se numeşte
poziţie binară.
6.3.2. Sistemul de numeraţie octal. Tabelul de conversie între

binar şi octal
Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri ale cifrelor caracterele

0, 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 (opt semne care dau dimensiunea bazei). Între cifrele din
sistemul de numeraţie octal şi cifrele din sistemul de numeraţie binar există o
legătură directă în sensul că oricare dintre cifrele utilizate în baza 8 se poate
reprezenta prin trei caractere binare(8=23).
Cifra din Reprezentarea cifrei

baza 8 din baza 8 în binar
0 0 0 0
1 0 0 1
2 0 1 0
3 0 1 1
4 1 0 0
5 1 0 1
6 1 1 0
7 1 1 1
Tabelul este uşor de construit ţinând cont că
7=1*22 +1*21+1*20 =4+2+1

6=1*22 +1*21+0*20 =4+2+0
5=1*22 +0*21+1*20 =4+0+1
4=1*22 +0*21+0*20 =4+0+0
3=0*22 +1*21+1*20 =0+2+1
2=0*22 +1*21+0*20 =0+2+0
1=0*22 +0*21+1*20 =0+0+1
0=0*22 +0*21+0*20 =0+0+0
Pentru conversia unui număr din binar în octal se procedează în felul următor:
2
• pentru partea întreagă se porneşte spre stânga de la poziţia zecimală şi se

formează grupe de trei cifre binare. Dacă ultimul grup din stânga nu are trei
biţi atunci se completează cu cifre de 0 nesemnificative.
• Pentru partea zecimală se porneşte de la poziţia zecimală, se grupează cifrele
binare câte trei spre dreapta, ultimul grup fiind completat dacă este cazul cu
cifre de 0 nesemnificative.
• Grupurile de trei cifre binare sunt înlocuite cu cifra din baza opt
corespunzătoare (din tabelul de conversie)
Pentru conversia unui număr din octal în binar se procedează invers,

înlocuindu-se fiecare cifră din baza opt cu grupul de trei cifre binare
corespunzătoare (din tabelul de conversie). Se renunţă apoi la cifrele de 0
nesemnificative aflate la începutul părţii întregi sau la sfârsitul părţii zecimale.
Exemplu:
246(8) = 010 100 110(2)

Prin eliminarea cifrei de 0 nesemnificativă de la începutul numărului se obţine
246(8) = 10100110(2)
6.3.3. Sistemul de numeraţie hexazecimal. Tabelul de conversie între binar şi

hexazecimal
Sistemul de numeraţie hexazecimal utilizează drept simboluri ale celor 16

cifre caracterele 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E şi F (16 semne, numărul lor
determinănd dimensiunea bazei). Prin convenţie, deoarece pentru a reprezenta o
cifră se foloseşte un singur semn, (caracteristică a sistemelor de numeraţie
poziţionale) pentru reprezentarea cifrelor 10,11,12,13,14 şi15, se utilizează
respectiv literele A,B,C,D,E şi F.
Între cifrele sistemului de numeraţie hexazecimal şi cifrele din sistemul de
numeraţie binar există de asemenea o relaţie de corespondenţă. În acest caz oricare
dintre cifrele utilizate în baza 16 se poate reprezenta prin patru caractere binare
(16=24).
3
Cifra
Reprezentarea cifrei din baza 16 în
din
binar
baza 16
0 0 0 0 0
1 0 0 0 1
2 0 0 1 0
3 0 0 1 1
4 0 1 0 0
5 0 1 0 1
6 0 1 1 0
7 0 1 1 1
8 1 0 0 0
9 1 0 0 1
A(10) 1 0 1 0
B 1 0 1 1
C 1 1 0 0
D 1 1 0 1
E 1 1 1 0
F(15) 1 1 1 1
Tabelul este construit ţinând cont că
F= 15 = 1*23+1*22+1*21+1*20=8+4+2+1
E= 14 = 1*23+1*22+1*21+0*20=8+4+2+0
D= 13 = 1*23+1*22+0*21+1*20=8+4+0+1
C= 12 = 1*23+1*22+0*21+0*20=8+4+0+0
B= 11 = 1*23+0*22+1*21+1*20=8+0+2+1
A= 10 = 1*23+0*22+1*21+0*20=8+0+2+0
9 = 1*23+0*22+0*21+1*20=8+0+0+1
8 = 1*23+0*22+0*21+0*20=8+0+0+0
7 = 0*23+1*22+1*21+1*20=0+4+2+1
6= 0*23+1*22+1*21+0*20=0+4+2+0
5 = 0*23+1*22+0*21+1*20=0+4+0+1
4 = 0*23+1*22+0*21+0*20=0+4+0+0
3 = 0*23+0*22+1*21+1*20=0+0+2+1
2 = 0*23+0*22+1*21+0*20=0+0+2+0
4
1 = 0*23+0*22+0*21+1*20=0+0+0+1
0 = 0*23+0*22+0*21+0*20=0+0+0+0
Pentru a realiza conversia unui număr din binar în hexazecimal se procedează

în felul următor:
• pentru partea întreagă se porneşte spre stânga de la poziţia zecimală şi se
formează grupe de patru cifre binare. Dacă ultimul grup din stânga nu are
patru biţi atunci se completează cu cifre de 0 nesemnificative.
• Pentru partea zecimală se porneşte de la poziţia zecimală, se formează grupe
de patru cifre binare spre dreapta, ultimul grup fiind completat dacă este cazul
cu cifre de 0 nesemnificative.
• Grupurile de patru cifre binare sunt înlocuite cu cifra din hexazecimal
corespunzătoare (din tabelul de conversie)
Pentru conversia unui număr din baza 16 în binar se înlocuieşte fiecare cifră
din hexazecimal cu grupul de patru cifre binare corespunzătoare (din tabelul de
conversie). Se renunţă apoi la cifrele de 0 nesemnificative aflate fie la începutul
părţii întregi fie la sfârşitul părţii zecimale.
Exemplu:
26F(16) = 0010 0110 1111(2)
Prin eliminarea cifrelor de 0 nesemnificative de la începutul numărului se
obţine
26F(16) = 1001101111(2)
Astfel pentru realizarea conversiei unui număr între bazele 2, 8 şi 16 se utilizează
tabelele de conversie construite anterior.
Conversia unui număr din baza 2 în baza 10 se realizează scriind acel număr ca suma
produselor dintre cifrele sale (0 sau 1) şi puteri crescătoare ale bazei (2 în acest caz)
Exemplu:
1101(2)= 1*23+1*22+0*21+1*20=8+4+0+1= 13(10)
Conversia unui număr din baza 10 în baza 2 se poate realiza prin mai multe metode,
una dintre acestea bazându-se pe împărţiri repetate la bază (2 în acest caz) pâna la opţinerea
unui cât egal cu 0, considerând apoi resturile obţinute în ordinea inversă a apariţiei lor.
5
Exemplu:
13/2 = 6 rest 1
6/2 = 3 rest 0
3/2 = 1 rest 1
1/2 = 0 rest 1
Se consideră resturile obţinute în ordinea inversă a apariţiei lor, deci 1101
Prin urmare 13(10) = 1101(2)
6
Descrierea elementelor calculatorului şi a principalelor periferice

În continuare vor fi descrise principalele elemente care intră în componența
calculatorului.
Carcasa reprezintă spaţiul în care se asamblează toate componentele interne ale
calculatorului. Forma este aceea a unui paralelipiped vertical (carcase tower) sau orizontal
(carcase desktop).
Interiorul carcasei cuprinde
• sursa de alimentare, o componentă importantă care furnizează energie
tuturor componentelor prin intermediul unor cabluri terminate cu diferiţi conectori
• elementele de prindere ale componentelor precum placa de bază, HDD,
unităţi de citire CD sau DVD.
Sunt prezentate placa de bază, element esential pe care se monteaza celelalte
componente din interiorul carcasei, precum memoria internă, microprocesorul și
eventualele plăci (circuite) dedicate sunetului, placa video și placa de rețea.
Elementele aflate în exteriorul carcasei calculatorului sunt numite dispozitive
periferice de intrare sau de ieșire. Din aceste categorii sunt prezentate tastatura, mouse-ul,
monitorul, imprimanta fiind descrise caracteristicile acestora.
7.3.2 Placa de bază
Placa de bază (motherboard) este o componentă importantă a unui calculator. Pe
placa de bază sunt montate aproape toate componente hardware ale calculatorului.
Componenta principală este numită chipset-ul plăcii de bază. Acesta are două componente
principale, northbridge şi southbridge.
De prima componentă sunt legate sloturile de memorie şi slotul dedicat plăcii grafice.
Slotul sau soclul este o componentă aflată pe placa de bază în care se introduc memoriile.
Cea de a doua componentă (southbridge) realizează legătura cu slotul PCI (Peripheral
Component Interconnect) şi cu porturile seriale sau paralele. Chipset-ul plăcii de bază
influenţează direct performanţa plăcii de bază şi implicit performanţa respectivului
caculator. Legătura dintre cele două părţi ale chipsetului este implementată în diferite
moduri de către producători, dar se urmăreşte evident ca ea să fie cât mai rapidă.
În unele cazuri placa de bază conţine plăci integrate pentru sunet, video şi plăci de
reţea deși mulți utilizatori preferă să achiziționeze separat plăci de sunet sau plăci video
mai performante.
1
Principalele componente ale plăcii de bază sunt

• Chipset-ul plăcii (northbridge şi southbridge)
• soclul (socket) procesorului
• sloturi pentru memoria RAM
• sloturi ISA(Industry Standard Architecture), PCI, PCI-Express pentru
magistralele de date
• cip BIOS
• baterie BIOS
• porturi seriale, USB, SATA
2
7.3.3 Microprocesorul
Principala componentă a unui calculator personal (PC) este microprocesorul (µP). De

multe ori microprocesorul este numit şi creierul calculatorului. Microprocesorul este
realizat din circuite integrate. Circuitele integrate pot conţine zeci de milioane de
componente precum rezistoare, diode, tranzistoare, etc. Toate aceste elemente sunt grupate
în cipuri. Primul microprocesor se baza pe o structură de 4 biţi. În prezent există
microprocesoare bazate pe structuri de 4, 8, 16, 32 sau 64 de biţi. Cel mai des sunt intâlnite
cele care se bazează pe structuri de 32 de biţi şi cele care se bazează pe structuri de 64 de
biţi.
Microprocesorul este implantat pe placa de bază a calculatorului. Microprocesorul
reprezintă elementul de bază a unui computer, având rolul de a prelucra toate informaţiile
venite de la toate celelalte componente aflate în computer.
De asemenea microprocesorul are menirea de a decodifica şi de a efectua operaţiile
cerute de programele care rulează pe computerul respectiv. Microprocesorul computerului
este numit CPU - Central Processing Unit - Unitatea Centrală de Prelucrare.
Ultima perioadă este marcată de apariţia multi-microprocesoarelor care au o putere
de calcul ridicată şi care sunt caracterizate de o viteză de lucru semnificativă.
Multimicroprocesoarele sunt formate din două până la opt nuclee, în timp ce
microprocesoarele obişnuite conţin unul singur.
Cele mai des utilizate microprocesoare sunt cele create de Intel şi cele create de
AMD (Advanced Micro Devices).
Dezvoltarea microprocesoarelor a urmat dezvoltării circuitelor integrate,
complexitatea acestora dublându-se practic în fiecare an. De fapt Gordon Moore, creatorul
şi cofondatorul Intel, a prezis că numărul tranzistorilor dintr-un cip se va dubla o data la 2
ani. Predictia sa este cunoscuta şi ca Legea lui Moore şi se referă evident la ritmul în care
evoluează circuitele integrate (în sensul creşterii densităţii tranzistorilor de pe un cip) şi
implicit microprocesoarele. Miniaturizarea tranzistorilor cauzează însă probleme legate de
temperatura ridicată şi de putere.
Funcţia principală a microprocesorului este aceea de a executa programele memorate
în memoria internă. Execuţia acestor programe se realizează în trei etape, şi anume
extragerea instrucţiunilor, decodificarea acestora şi executarea propriu-zisă.
3
Microprocesorul controlează şi coordonează memoria internă, memoria externă

precum şi dispozitivele periferice de intrare-ieşire.
Performanţa microprocesorului este direct influenţată de factori precum viteza de
lucru (frecvenţa de lucru), organizarea şi capacitatea memoriei interne sau prezenţa unui
coprocesor matematic.
Procesoarele se împart de asemenea în
• procesoare cu instrucţiuni complexe (Complex Instruction Set Computer,
CISC)
• procesoare cu instrucţiuni reduse (Reduced Instruction Set Computer, RISC)
Procesoarele RISC sunt sensibil mai rapide, instrucţiunile din setul respectiv fiind
mai puţine şi mai simple. De asemenea, procesoarele RISC sunt şi mai ieftine şi mai uşor
de executat din punct de vedere tehnologic.
Pentru a evita încălzirea excesivă a microprocesorului se montează deasupra acestuia

o componentă numită cooler. Coolerul este format dintr-un radiator care are rolul de a
disipa căldura şi un ventilator.
7.3.4 Dispozitivele periferice de intrare- Tastatura, Mouse-ul, Scanner

Pentru a putea fi funcţional, un calculator trebuie să fie înzestrat cu dispozitive
periferice de intrare şi de ieşire. Principalele dispozitive periferice de intrare sunt tastatura
şi mouse-ul. Cele mai importante dispozitive periferice de ieşire sunt monitorul şi
imprimanta.
4
Dispozitivele periferice de intrare au rolul de a permite introducerea informaţiilor în

calculator. Informaţiile introduse sunt furnizate sistemului de către dispozitivul periferic
de intrare şi transferate spre unitatea de comandă.
Principalele dispozitive de intrare ale unui calculator sunt tastatura şi mouse-ul dar
există numeroase astfel de periferice de intrare precum:
• joystick-ul
• scanner-ul
• tăbliţele cu creion grafic
• web-camerele
• microfoanele
• dispozitivele de intrare derivate din mouse
Tastatura
Tastatura (numită şi “keyboard”) este principalul element de legătură dintre

utilizator şi calculator. Tastatura este principalul periferic de introducere a datelor şi a
comenzilor. Tastatura este un dispozitiv cu taste (butoane) alfanumerice şi numerice. în
număr de 101 sau 104 taste. Microsoft a elaborate specificaţia pentru tastatura Windows
care are un set nou de taste şi permite combinaţii specifice de taste. Cele trei taste adăugate
sunt folosite în cadrul unor combinaţii de taste care generează comenzi pentru sistem sau
pentru aplicaţii, în mod asemănător tastelor Ctrl şi Alt.
5
Tastatura este cel mai vechi dispozitiv de intrare care face parte din structura
computerelor. Primele tastaturi au fost realizate înaintea construirii primelor monitoare şi
evident înaintea construirii primelor mouse-uri.. Fiecare buton de pe tastatură are asociat
un anumit număr de identificare. Acest numar de identificare al tastelor se numeşte cod de
scanare.
Apăsarea unei taste determină trimiterea acestui cod către calculator şi apoi
identificarea caracterului corespunzător din codul ASCII .
Este urmărit atât evenimentul apăsării unei taste cât şi momentul eliberării acesteia.
Cele două evenimente sunt tratate individual deoarece există două tipuri de taste, tastele
comutatoare şi tastele de control. Tastele comutatoare au efect atât când sunt apăsate cât şi
atunci când sunt eliberate.Tastele de control au efect numai atunci când sunt apăsate.
Configuraţia tastaturii conţine patru secţiuni:

• zona de tastare care cuprinde cele 26 de litere ale alfabetului englez precum
şi cifrele de la 0 la 9, simboluri (!,@,#,$,%,^,&,* etc) şi tastele speciale Enter, Space,
Shift, Control (Ctrl), Alt, Backspace, Tab, şi Capitals Lock;
• zona numerică care contine tastele utilizate pentru introducerea datelor
numerice precum şi caracterele care definesc operaţiile aritmetice elementare (+,-,* şi /);
Zona tastelor numerice se activează respectiv se dezactivează prin apăsarea tastei Num
Lock. O parte a tastelor din acest ultim grup are un rol dublu, ele putând fi folosite şi
pentru navigare. Activarea zonei numerice determină aprinderea unui LED pe tastatura.
• tastele direcţionale folosite pentru mişcarea cursorului (tastele săgeţi), tastele
de deplasare pagină cu pagină (Page Up respectiv Page Dn), inserare şi ştergere în cadrul
unui text;
6
• tastele funcţionale (F1-F12) al căror rol este să lanseze comenzi în mod direct
pentru calculator. Aceste comenzi sunt diferite în funcţie de softul utilizat în momentul
respectiv.
Tastele speciale menţionate anterior nu produc apariţia pe ecran a unui semn la
apăsarea lor. Ele au rolul de a lansa direct comenzi, putând fi apasate singure sau
împreună cu alte taste. Pe orice tastatură găsim următoarele taste speciale:
Tasta Enter are rolul de a confirma execuţia unei comenzi sau realizează trecerea la
rândul următor în contextul editării textului.
Tasta spaţiu (spacebar, bara de spaţiu): pentru introducerea de spaţii goale în texte.
Tasta Shift: Tasta Shift este utilizată pentru scrierea cu majuscule, prin apăsarea
simultană a tastei şi a literei respective.
Tasta Backspace şterge caracterul aflat la stânga cursorului dintr-un text.
Tasta Ctrl (Control) este cel mai des utilizată în combinație cu alte teste pentru
diferite comenzi (salvarea documentului curent , deschiderea unui document nou, operaţii
de copiere şi lipire, cautare etc)
Tasta Alt (Alternate) determină activarea barei de meniuri a softurilor. De asemenea
este utilizată în combinație cu alte teste pentru diferite comenzi
Tasta WINDOWS: produce acelaşi efect ca şi apăsarea butonul "Start" din bara
sistemului de operare Windows. De asemenea este utilizată în combinație cu alte teste
pentru diferite comenzi
Tasta Escape se găseşte pe majoritatea tastaturilor în colţul din stânga sus. Tasta
Escape determină anularea (sau întreruperea) executării unei operaţii.
Tasta Tabulator (TAB)este folosită pentru realizarea alineatelor (rândurilor dintr-un
text care încep mai la dreapta faţă de celelalte).Tasta Tab este utilizată şi pentru navigarea
rapidă între elementele unei ferestre sau ale unei pagini web.
Tasta Caps Lock (Capitals Lock): Urmarea apăsării acestei taste este scrierea cu
majuscule. Următoarea apăsare a tastei determină scrierea cu litere mici. Apăsarea acestei
taste determină aprinderea unui LED pe tastatură.
Tasta "Num Lk" (Numeric Lock) controlează activarea respectiv dezactivarea
grupului de taste numerice aflate în partea dreapta a tastaturii.
Tastele de navigare:
Grupul tastelor de navigare este format din tastele Home, Page Up, Page Down, End
la care se adaugă tastele săgeată (tastele direcţionale).
• Tasta Home deplasează cursorul la începutul textului
7
• Tasta End deplasează cursorul la sfârşitul unui text

• Tastele Page Up urcă cu o pagină în cadrul unui text.
• Page Down coboară cu o pagină în cadrul unui text.
• Tastele săgeată (tastele direcţionale) permit deplasarea cursorului în cadrul
unui text cu câte un caracter la stânga sau la dreapta, respectiv cu câte un rând în sus sau
cu câte un rând în jos.
Tastaturile realizate recent au o serie de butoane suplimentare dedicate aplicaţiilor
multimedia şi navigării pe Internet
Tastaturile calculatoarelor pot fi caracterizate una sau de mai multe din următoarele
caracteristici simultan (o tastatură multimedia poate să fie în acelaşi fără fir):
• tastaturi standard
• tastaturi fără fir
• tastaturi multimedia
• tastaturi ergonomice
• tastaturi speciale (ca de exemplu cele cu taste luminoase)
Fizic tastatura este formată dintr-o serie de butoane şi de comutatoare. La apăsarea
unei taste procesorul aflat în tastatură o identifică prin detectarea poziţiei din matricea
tastelor.
Tastele sunt dispuse astfel încât să uşureze introducerea informaţiilor în calculator.
Aşezarea literelor pe tastatură a fost facută ţinând cont de frecvența apariţiei diverselor
litere într-o anumită limbă. Astfel o tastatură franţuzească sau germană are literele altfel
aşezate decât o tastatură americană. Această aşezare a literelor este influenţată şi de
diacriticele din limba respectivă.
Combinaţiile de taste permit lansarea rapidă a unor comenzi fară a utiliza mouse-ul.
De cele mai multe ori se folosesc combinaţii de două sau trei taste apăsate simultan.
Mouse-ul
Mouse-ul a fost inventat în anul 1963. Inventatorul acestuia este Douglas Engelbart,
cercetător la Stanford Research Center, centrul de cercetare al Stanford University,
California, SUA. Apariţia mouse-ului a schimbat radical modul de comunicare dintre
utilizator şi calculator, această comunicare devenind mult mai naturală şi în egală măsură
mai eficientă. Deplasările mouse-ului şi click-urile pe care le efectuează utilizatorul sunt
transformate în semnale şi transmise computerului care reacţionează corespunzător la toate
aceste evenimente.
8
Gama de operaţii care se pot executa cu mouse-ul este variată, de la activarea unui
meniu, la selectarea unui text, la deschiderea sau închiderea ferestrelor din aplicații sau
mutarea respectiv copierea fişierelor prin intermediul interfeţelor grafice cu utilizatorul
(GUI).
Există mai multe tipuri de mouse:
Mouse-ul clasic folosit foarte rar în prezent. Acesta avea următoarele componente
interne pentru detectarea mişcării:
O bilă care este în contact cu suprafaţa pe care se află mouse-ul. Mişcările efectuate
de mouse sunt transmise acestei bile.
Două tije (axe ) perpendiculare aflate de asemenea în contact cu bila. Mişcările bilei
sunt transmise celor două tije, una preluînd componenta mişcării pe axa x şi cealaltă
componenta mişcării pe direcţia y.
În imagine se pot vedea următoarele elemente:

• bila care preia mişcarea mouse-ului pe suprafaţa plană
• cilindrii (tijele) care preiau mişcarea bilei
• discurile cu fante prin care trece lumina
• LED-urile care emit lumină spre discuri
• senzorii care captează pulsurile de lumină
9
• rotiţa de derulare
Cele două tije transmit prin intermediul unor roţi dinţate mişcarea de rotaţie către
două discuri. Spre exteriorul acestor discuri se află un număr de perforaţii. Pe o parte a
discului se găseşte un LED iar pe partea opusă un senzor. Razele emise de LED sunt
blocate de disc putând în schimb să treacă prin perforaţii. Astfel la senzorul aflat pe partea
opusă a discului ajung pulsuri de lumină. Frecvenţa cu care acestea ajung la senzor este
evident direct proporţională cu viteza cu care este deplasat mouse-ul pe suprafaţa plană.
Pulsurile de lumină recepţionate de senzori sunt transmise unui microcip, împreună
cu semnalele generate de apăsarea butoanelor mouse-ului, care le transformă în semnale
binare interpretabile de către computer. Ĩn final aceste semnale sunt transmise
computerului (prin fir sau prin unde radio).
Interfaţa de comunicare a datelor între mouse şi computer este un port USB. Ĩn cazul
calculatoarelor de generaţie mai veche, conectarea se realiza printr-un port PS2 sau un port
serial.
Mouse-ul optic. Acest tip de mouse, folosit şi în prezent, a fost lansat pe piaţă după
mouse-ul mecanic, principiul de funcţionare al mouse-ului optic fiind diferit de cel al
mouse-ului clasic. În cazul mouse-ului optic, lumina roşie emisă de un LED este reflectată
de suprafaţa pe care se află mouse-ului optic spre un senzor CMOS (Complimentary
Metal Oxide Semiconductor).
Acest senzor trimite imaginile captate (imaginile reflectate de suprafaţa pe care se
află mouse-ul) spre un procesor de semnale digitale (Digital Signal Processor). Procesorul
analizează diferenţele faţă de imaginea primită anterior şi determină pe baza acestor
diferenţe direcţia în care a fost deplasat mouse-ul. Rezultatele acestei procesări a
10
imaginilor sunt transmise computerului care “deplasează” cursorul pe ecran (desigur sunt
transmise şi informaţiile legate de butoanele apăsate, etc).
Faţă de mouse-ul clasic, cel optic prezintă următoarele avantaje:
• Nu conţine piese în mişcare (piese care sunt supuse uzurii)
• Nu necesită o suprafaţă specială, dedicată acestuia (mouse pad)
• Nu permite pătrunderea prafului şi a altor impurităţi în interiorul său și
implicit nu trebuie curățat periodic.
Acurateţea cu care funcţionează un mouse optic este influenţată de mai mulţi factori
precum numărul de puncte /inch detectate de senzor la mişcarea mouse-ului, dimensiunea
senzorului optic și numărul de imagini pe care le poate prelucra senzorul într-o secundă.
O altă inovaţie foarte importantă adusă mouse-ului este rotiţa de derulare care s-a
dovedit a fi foarte utilă pentru navigarea într-un document sau pentru navigarea pe
Internet.
La cele mai multe dintre mouse-urile cu două butoane, rotiţa de derulare poate fi nu
numai rototă ci şi apăsată, înlocuindu-se astfel al treilea buton. Apăsarea rotiţei activează
autoderularea în sistemul de operare Windows şi în produsele din pachetul Microsoft
Office. De asemenea, rotiţa poate fi folosită în Microsoft Word împreună cu tasta specială
Control pentru a mări sau micşora dimensiunea caracterelor.
Există următoarele utilizări uzuale ale butoanelor mouse-ului (rolul principal al
mouse-ului fiind deplasarea cursorului pe ecran):
• clic simplu
• dublu clic
• tragere şi plasare (clic-glisare sau drag and drop)
• clicuri multiple - clicurile multiple se referă la apasarea unui buton de mai
multe ori într-o succesiune rapidă. Clicul triplu permite de exemplu selectarea unui întreg
paragraf în procesoarele de text (Microsoft Word) şi în browser-ele web.
Mouse-urile fără fir se conectează la calculator prin intermediul undelor radio, prin
infraroşu sau prin tehnologia Bluetooth. Pentru fiecare deplasare, apăsare de buton sau
eliberare de buton, mişcare sau apăsare a rotiţei un mouse trimite prin portul la care este
conectat o secvenţă de biţi.
Scanner-ul
11
Scanner-ul este un echipament periferic de intrare. Prin intermediul scannerului se

transformă o imagine analogică într-o reprezentare binară. Procesul se numeşte digitizare.
Aceste reprezentări binare sunt apoi transmise calculatorului în vederea stocării şi eventual
a prelucrării.
Dacă se foloseşte 1 bit pentru fiecare punct reprezentat se disting 2 nuanţe alb şi
negru. În acest caz imaginea este monocromă. Dacă se folosesc 4 biţi se disting 16 nuanţe
de gri sau 16 culori. Dacă se folosesc 8 biţi se disting 256 nuanţe de gri.
Rezoluţia la care se pot scana imaginile este de asemenea un factor care descrie
performanţele unui scanner. Cu cât rezoluţia la care se scanează o imagine este mai mare,
cu atât rezultatul va fi mai aproape de imaginea iniţială (dar și memoria ocupată de
respectiva imagine crește).
Camerele foto digitale actuale pot fi considerate ca fiind o formă specială de scanner.
7.3.5 Dispozitive periferice de ieşire - Monitorul, Imprimanta
Dispozitivele periferice de ieșire sunt cele care pemit vizualizarea rezultatelor

prelucrărilor efectuate de calcuator. Prin intermediul acestora informația este transmisă de
la calculator la utilizator.
Monitorul
Monitorul (numit şi ecran sau display) este principalul dispozitiv periferic de ieşire al
unui calculator. Monitoarele pot funcţiona în două moduri de lucru distincte, modul de
lucru text şi modul de lucru grafic. Modul de lucru text este folosit din ce în ce mai puțin,
marea majoritate a monitoarelor funcționând în modul de lucru grafic.
În modul de lucru text ecranul este împărţit în 25 de linii şi 80 de coloane. În căsuţele
opţinute astfel se pot afişa caractere alfanumerice din codul ASCII. În modul de lucru text
ecranul este controlat la nivel de caracter. Pentru reprezentarea fiecare caracter în modul
de lucru text este nevoie de doi octeţi, unul pentru identificarea caracterului şi altul pentru
atributul acestuia care poate fi inversat, subliniat, clipire etc. Folosirea primului octet
permite identificarea a 256 ( altfel spus 28 ) caractere distincte, 256 fiind de altfel numărul
caracterelor din codul ASCII.
În modul grafic de lucru ecranul este controlat la nivel de pixel. Pixelul este un
element component, un punct, al imaginilor grafice digitale. Cuvântul pixel provine din
engleză de la PICture ELements (elemente de imagine). Fiecare pixel este descris de trei
atribute cuantificabile:
12
• culoarea
• opacitatea sau transparenţa
• poziţia în matricea de pixeli care formează imaginea.
În funcţie de tipul constructiv al ecranului identificăm monitoare cu tuburi catodice
(CRT – Catode Ray Tube) şi ecrane plate (LCD – Liquid Crystal Display, TFT sau plasma
)
Primele monitoare CRT (cu tub electronic) puteau afişa doar informaţia de tip text şi
doar în 2 culori. Dimensiunile diagonale ale tuburilor folosite erau iniţial mici: 10, 12, 14,
15 inchi. Valorile uzuale ale monitoarelor de tip CRT sunt de 15, 17, 19, 21, 22, 24 sau şi
27 de inch pentru monitoarele la care raportul dintre lăţime şi înălţime este 4 la 3. Mărimea
unui ecran este determinată astfel de distanţa dintre două colţuri opuse ale acestuia.
Principalele tipuri de adaptoare grafice asociate monitoarelor erau:
• MGA, Monochrome Display Adapter, folosit în cazul monitoarelor
monocrome care lucrau numai în modul text, fără facilităţi grafice;
• HERCULES folosit în cazul monitoarelor monocrome care lucrau însă cu
facilităţi grafice;
• CGA, Colour Graphics Adapter, adaptor video care permite afişarea grafică
cu rezoluţie destul de mică şi numai 4 culori; Se putea ajunge la rezoluția de 640*200
pixeli caz în care se afișau doar două culori.
• EGA, Enhanced Colour Graphics Adapter, adaptor video care permite
afişarea grafică în 16 culori;
• VGA, Video Graphics Adapter, adaptor video care permite afişarea grafică în
256 culori;
• SVGA, Super Video Graphics Adapter adaptor video care permite afişarea
grafică în aproximativ 65 de mii de culori;
• XVGA Extended VGA adaptor video care permite afişarea grafică în
milioane de culori, la rezoluţii mari.
O altă caracteristică a monitoarelor, de orice tip constructiv (CRT, LCD, etc ) este
rezoluţia. Aceasta este formulată ca produsul dintre numărul de pixeli de pe laturile
ecranului (mai exact lungime * lăţime). Se mai poate exprima rezoluţia în megapixeli
(Mp), în acest caz ea exprimând direct numărul de pixeli cuprinşi în aria monitorului. De
exemplu 1280x800are semnificaţia:
• 1200 pixeli pe lungimea monitorului
• 800 pixeli pe lăţimea monitorului
13
• Aproximativ 1 Mp; 1280x800=1024000 pixeli care prin rotunjire înseamnă 1

Mp
Rezoluţia este direct legată de claritatea imaginilor redate pe monitor. De asemenea
claritatea unei imagini este legată de o caracteristică numită D.P.I. (dot per inch – puncte
pe inch ). Această caracteristică reprezintă numărul de puncte tipărite sau afişate pe
lungimea de un inch (2,54cm). Există și un curent de opinie legat de formularea acestei
caracteristici în sistem metric.
Alţi parametri de performanţă ai monitoarelor sunt:
• Timpul de răspuns
• Rata de reîmprospătare. Rata de reîmprospătare exprimă numărul de cadre
ce pot fi afişate pe ecran într-o secundă.
• Luminozitatea ecranului
• Consumul
• Raportul dintre lungimea şi lăţimea ecranului.Acest raport era iniţial 4:3. Un
ecran widescreen are raportul de aspect 16:9
Imprimanta
Imprimanta este un dispozitiv periferic de ieşire care permite tipărirea pe hârtie a

documentelor rezultate din prelucrările efectuate de calculator. Principiul de funcţionare al
imprimantelor se bazează pe una dintre tehnicile următoare:
• lovirea indirectă a hârtiei cu un număr de ace (numite pini) Între hârtie şi
ace se află o bandă cu tuş.
• stropirea directă a hârtiei cu un jet subţire de cerneală.
• inscripţionarea cu un cărbune fin numit toner a unui tambur şi ulterior a
hârtiei. Inscripţionarea se realizează utilizând un LASER.
• pe cale termică.
Imprimantele cu jet de cerneală sunt printre cele mai utilizate imprimante. Se

utilizează două tehnologii pentru imprimarea cu jet de cerneală, imprimarea bubble-jet şi
imprimarea piezo-electrică.
Imprimantele termice sunt singurele imprimante care nu pot folosi hârtie obişnuită.
Deşi sunt diferite din punct de vedere al tehnologiei folosite, toate imprimantele
includ în principiu următoarele componente:
14
• un mecanism pentru tipărirea caracterelor şi a graficii;

• un mecanism pentru antrenarea hârtiei;
• un panou de comandă;
• o memorie proprie cu rol de buffer, în care se stochează datele cu privire la
textul sau imaginea care se imprimă
• cablu de alimentare la reţea şi cablu de conectare la calculator
Iniţial conectarea imprimantelor la calculator se făcea prin intermediul unui cablu

conectat fie la un port serial fie la un port paralel (variantă mai rapidă, deoarece informația
nu este transmisă în acest caz bit cu bit). În prezent majoritatea imprimantelor se
conectează la calculator printr-un port USB.
Caracteristicile imprimantelor sunt definite de următorii parametri:
• viteza de imprimare
• rezoluţia
• dimensiunea maxima hârtiei care de regulă este A4 sau A3.
• numarul de culori
15
8.1. Sisteme de operare
Software-ul calculatorului poate fi grupat în două mari categorii:

• programe de sistem, care gestionează buna funcţionare a calculatorului însuşi. Acestea
nu sunt folosite direct de utilizatori.
• programe de aplicaţie, dedicate direct utilizatorilor calculatorului.
Sistemul de operare (prescurtat SO), parte a programelor de sistem, este fundamental
deoarece controlează toate resursele calculatorului. Principalul rol al sistemului de operare
este de a gestiona folosirea resurselor hard (a procesorului, a memoriei interne şi externe
precum şi a dispozitivelor periferice de intrare, a dispozitivelor periferice de ieşire). Sistemul
de operare trebuie de asemenea să permită gestiunea fişierelor, sistemele moderne de operare
realizând această gestiune prin intermediul unor interfeţe grafice cu utilizatorul.
Practic sistemul de operare este o colecţie de programe, un sistem de programe, care are
două componente principale. Cele două componente sunt nucleul şi programele utilitare.
• nucleul sau programele de bază reprezintă partea SO care se încarcă de pe hard disk în
memoria internă la pornirea calculatorului.
• comenzile incluse în SO respectiv programele utilitare realizează servicii legate de
utilizarea resurselor sistemului de calcul. Programele utilitare se execută în mod utilizator.
Astfel sistemul de operare este acela care permite componentelor hardware să
interacţioneze cu partea de software.
Sistemele de operare pot fi multi-utilizator în măsura în care permit mai multor
utilizatori să foloseasca acelaşi calculator.
Cel mai cunoscut şi implicit cel mai utilizat sistem de operare este Microsoft Windows.
A fost lansat în 1983 de Bill Gates. Au existat numerose versiuni ale sistemului de operare
Windows, cele mai recente fiind Windows XP lansat în 2001, Windows Vista în 2006,
Windows 7 în anul 2009, Windows 8 în anul 2012. În 2015 a fost lansat sistemul de operare
Windows 10.
Câteva dintre programele utilitare (menţionate mai sus) care însoţesc sistemul de operare
Windows sunt:
Calculator. Se poate activa şi tastând comanda calc în fereastra de comenzi Command
Prompt.
1
Character Map Se foloseşte pentru a insera în documente caractere caractere speciale

(simboluri matematice, diacritice ș.a.) care nu se regăsesc pe tastatură.
Command Prompt este un utilitar folosit preponderent de utilizatorii avansaţi. Acesta

permite realizarea unor activităţi fără utilizarea interfeţei grafice din Windows.
2
Disk Cleanup respectiv Disk Defragmenter – programe utilitare folosite pentru

întreţinerea HDD.
Media Player pentru redarea fişierelor audio şi video
Notepad şi Wordpad pentru editarea documentelor
On-Screen Keyboard, tastatura virtuală pe ecran. Se poate activa şi tastând comanda
osk în fereastra de comenzi command prompt.
Paint, pentru vizualizarea şi editarea imaginilor.

De asemenea sunt prezente mai multe jocuri (Solitaire, Minesweeper, Hearts ş.a.)
În sistemul de operare Microsoft Windows pot fi utilizate numeroase combinaţii de taste

(shortcut keys). Combinaţiile de taste sunt folosite pentru realizarea directă, mai rapidă, a
unor acţiuni.
Alt+Tab Realizează comutarea între aplicaţiile deschise la un moment dat în Windows.

Cu Alt+Shift+Tab se inverseză direcţia în aceasta comutare.
3
Ctrl+Tab Comută între elementele unui program, de exemplu între mai multe pagini
deschise în browser.
Alt+ click dublu afişază proprietăţile obiectului selectat
Ctrl+Alt+Del Determină aparitia unui ecran din care se pot selecta opţiuni legate de
blocarea calculatorului, schimbarea utilizatorului, deschiderea Task Manager ş.a.
Ctrl+Shift+Esc pentru deschiderea Task Manager
Ctrl+Esc deschide meniul de start (Start Menu)
Alt+Esc comută între aplicaţiile deschise în Taskbar
Alt+Spacebar deschide meniul de control al ferestrei aplicaţiei active:
Alt+Enter Deschide fereastra de vizualizare a proprietăţilor pentru programul selectat.
Shift+Del realizează ştergerea (nu mutarea în Recycle Bin)
Alt+Print Screen relizează o captură de ecran care conţine strict fereastra activă. Simpla
apăsare a tastei Print Screen realizează o captura (o imagine) a întregului ecran.
8.2 Organizarea datelor în calculator. Sisteme de fișiere. Fişiere. Directoare

Sistemul de fişiere permite ca datele să fie gestionabile de către utilizator prin
intermediul sistemului de operare. Sistemul de fișiere este o componentă a sistemului de
operare.
4
Gruparea datelor în structuri arborescente (forma pe care o vede utilizatorul

calculatoruli) este abstractă şi nu se regăseşte fizic pe hard disk. Structura vizibilă la
deschiderea unei ferestre (Windows Explorer sau My Computer) în sistemele de operare
Windows este doar o reprezentare care ajută utilizatorul. Două fişiere care apar ca fiind
alăturate în structura ierarhica vizualizată cu Windows Explorer nu sunt neapărat alăturate pe
hard disk sau pe suportul de memorie gestionat de sistemul de fișiere.
Sistemele de operare folosesc pentru organizarea datelor sisteme de fișiere care
gestionează legătura dintre mumele unui fișier și adresa fizică la care acesta este memorat.
Stocarea permanentă a datelor în calculator este gestionată de sistemul de operare prin
intermediul sistemului de fișiere. Sistemul de operare Windows folosește un sistem de fisiere
numit NTFS - New Technology File System.
Elementul principal al organizării datelor este fişierul (file).
Fişierele se identifică cu ajutorul a două elemente: numele şi extensia. Extensia este
separată de numele fişierului prin caracterul punct (.) Extensia precizează tipul fişierului şi
implicit modul în care va fi recunoscut şi accesat de către sistemul de operare, respectiv cu ce
aplicaţie va fi deschis respectivul fişier.
În afară de nume și de extensie fișierele conțin și alte date legate de caracteristicile lor,
precum data creării, data modificării, data ultimei accesări, data la care acesta a fost tipărit
ș.a. Aceste caracteristici anexate fişierelor se numesc metadate.
5
Există diverse tipuri de fişiere cărora le corespund sute de extensii standard recunoscute
de sistemele de operare şi de aplicaţii. Cele mai cunoscute şi folosite extensii sunt:
• .exe, .com, .bat pentru fişierele executabile
• .txt, .doc, .rtf pentru fişiere de tip text
• .gif, .bmp, .tif, .jpg pentru fişiere grafice (imagini)
• .dbf, .dat pentru fişiere cu colecţii de date
• .doc, .docx, .xls, .ppt pentru fişiere realizate cu Microsoft Office
• .mp3, .mp4 pentru sunet și video
Directorul (numit şi folder) conține date despre mai multe fişiere grupate sau despre alte
subdirectoare ale sale. Directoarele alcătuiesc o structură arborescentă. Directorul principal
se numeşte director rădăcină. Această structură arborescentă reprezintă, pentru utilizatorul
calculatorului, organizarea logică a datelor în calculator. Rolul directoarelor este de a facilita
regăsirea fişierelor memorate pe disc.
6
Informaţiile care se stochează cu privire la fiecare fişier sunt urmatoarele :

• numele fişierului
• calea de acces către fişier în structura de directoare
• adresele locaţiilor fizice în care este stocat conţinutul fişierului
• dimensiunea fişierului
• data şi ora creării, respectiv data şi ora ultimei modificări
• drepturile de acces la fişier
Sistemul de fişiere permite vizualizarea datelor ca pe o structură arborescentă formată

din directoare şi subdirectoare care conţine fişiere grupate după anumite criterii într-o
organizare logică. Structura se poate vizualiza la nivel de linie de comandă
Sau în varianta grafică
7
Principalele funcţii ale sistemului de fişiere sunt:

• stocarea informaţiei,
• regăsirea informaţiei memorate
• protecţia informaţiei
Operaţiile pe care sistemul de operare le face asupra sistemului de fişiere sunt:

• căutarea de fişiere,
• crearea de fişiere,
• modificarea conţinutului unui fişier,
• ştergerea fişierelor,
• listarea conţinutului unui director,
• citirea conţinutului unui fişier.
Organizarea fizică a datelor nu reflectă structura logică a datelor. Un fişier nou este
memorat pe disc într-o zonă care nu este ocupată de alte fişiere.
Drepturile de acces la fişiere sunt stabilite prin asocierea unor atribute. Atributele
specifică de exemplu dacă fişierul poate fi doar citit (read only) sau dacă este un fişier
ascuns.
Fişierele pot fi marcate cu cel mult patru atribute, acestea rămânând asociate fişierului
chiar dacă acesta este mutat la altă locaţie pe hard disk sau pe un alt mediu de stocare.
• Atributul Read Only insoţeşte fişierele care pot fi deschise dar nu pot fi modificate. Se
pot salva cu alt nume şi pot fi sterse, dar în acest ultim caz se generează un mesaj de
avertizare.
• Hidden este atributul care marchează fişierele ascunse. Sistemul de operare Windows
este configurat implicit să nu afişeze fişierele marcate cu acest atribut.
• Atributul Archive este atributul implicit al fişierelor nou create.
• Atributul System – pentru fişierele de sistem care sunt fişiere folosite de sistemul de
operare.
8
Conf. Radu Șerban- Material pentru Informatica(TIC)
Realizarea documentelor în Word Online
Sunt prezentate, în Word Online, următoarele elemente:

Setarea unui şablon de pagină, setarea antelelor şi a notelor de subsol, inserarea unui tabel în
documentele Word, setarea fonturilor, setarea alinierii paragrafelor, setarea alinierii textului în
celulele tabelului, îmbinarea grupurilor de celule sau după caz scindarea unei celule. De asemenea
este descrisă inserarea imaginilor în document. Se propune construirea unui șablon pentru diferite
teste. Pentru a putea trimite documentul prin intermediul unui link se foloseşte optiunea Share.
Se realizează conectarea la un cont Microsoft, prin intermediul unei adrese de mail
(Microsoft) şi al parolei.
Din meniul paginii iniţiale se selectează Office Online
Alegem Word Online. După intrarea în program se alege între utilizarea unui șablon
predefinit sau a unui document necompletat.
În cazul în care s-a optat pentru deschiderea unui document nou necompletat ecranul procesorului
de text Word Online va arăta în felul următor (în cazul în care este bifată opţiunea Simplified
Ribbon):
Precizăm că dezactivarea din meniul View a opţiunii Simplified Ribbon va conduce la afişarea
meniurilor în forma clasică.
Exemplele următoare se referă la situaţia în care lucrăm cu Simplified Ribbon activat
Elementele din meniul Home (corespunzător filei Home din Microsoft Word ) folosite la
construirea testului sunt:
Este precizat fontul utilizat la scriere şi dimensiunea caracterelor
Permite mărirea respectiv micşorarea fontului folosit
Controlează scrierea cu caractere îngroșate, înclinate sau cu subliniere
Permite utilizarea marcatorilor și realizarea listelor numerotate şi alinierea textului (stânga,

centru, dreapta)
Este de asemenea posibilă alegerea unui anumit stil al textului selectat. Pentru a anula toate
formatările aplicate unui document se alege Clear Formatting.
Este controlată dimensiunea spațiului dintre liniile de text (Line spacing)
Permite găsirea sau găsirea şi înlocuirea unui text cu altul
Toate aceste acțiuni se pot realiza prin selectarea icoanelor din fila Home sau prin
intermediul unor comenzi rapide (combinații de taste) introduse de la tastatură.
Cele mai frecvent utilizate comenzi rapide (în Word) sunt:

• Deschiderea unui document existent CTRL+O
• Salvarea documentului curent CTRL+S
• Decuparea textului sau a obiectului selectat CTRL+X
• Copierea textului sau a obiectului selectat selectat (în clipboard) CTRL+C
• Lipirea continutului copiat în clipboard CTRL+V

• Selectare totalăa continutului documentului CTRL+A
• Aldin – activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere îngroșate CTRL+B
• Cursiv– activarea respectiv dezactivarea scrierii cu caractere înclinate CTRL+I
• Subliniat activarea respectiv dezactivarea sublinierii textului CTRL+U
• Găsirea unui text în interiorul documentului CTRL+F
• Micșorarea dimensiunii fontului cu 1 punctCTRL+[
• Mărirea dimensiunii fontului cu 1 punctCTRL+]
• Centrarea textului selectat CTRL+E
• Alinierea la stânga a textului selectat CTRL+L
• Alinierea la dreapta a textului selectat CTRL+R
• Anularea ultimei acțiuni (undo) CTRL+Z
Elementele din meniul Insert (corespunzător filei Insert din Microsoft Word ) folosite la
realizarea documentelor sunt:
Elementele din meniul Insert permit adăugarea în documentul WordOnline a unor elemente
precum tabele, forme, imagini (din calculator sau din cloud), simboluri speciale, legături spre
Internet (hyperlink) sau spre alte documente Office.
Tot din această filă se gestionează inserarea antetului, a notelor de subsol și numerotarea
paginilor documentului.
Realizarea unui tabel presupune în primul rând precizarea numărului de linii și a numărului
de coloane. Ulterior se poate realiza îmbinarea (reunirea) a două sau mai multe celule sau scindatea
unei singure celule în mai multe linii și coloane.
Precizarea numărului de linii și a numărului de coloane se realizează ușor selectând icoana
Se selectează apoi numărul de linii si numărul de coloane (în acest exemplu 4 coloane și 3
linii)
Va rezulta următorul tabel:
Realizarea unei tabel complex presupune îmbinarea (reunirea) a două sau mai multe
celule sau scindatea unei singure celule în mai multe linii și coloane.
Pentru a îmbina mai multe celule se parcurg pașii următori:

1. Se selectează celulele respective
2. Cu click dreapta se deschide un meniu contextual din care se selectează opțiunea îmbinare
celule Merge Cells
Va rezulta tabelul
Pentru a împărți o celulă în mai multe linii și coloane se parcurg pașii

1. Se selectează celula respectivă (în acest exemplu prima celulă)
2. Cu click dreapta se deschide un meniu contextual din care se selectează opțiunea scindare
celule Split Cells
3. Se precizează în câte linii și în câte coloane se împarte celula repectivă

Va rezulta tabelul
Dacă pozitionăm cursorul în interiorul unui tabel Word Online deschide următorul meniu
contextual (Table)
Realizarea proiectului de lecţie presupune inserarea de noi linii în tabel
Poziţionarea cursorului pe ultimul rand şi alegerea are ca rezultat:

Tot din meniul contextual se setează cu ușurință umbrirea celulelor (Cell shading) selectate
Selectarea elementului Picture va determina deschiderea unei ferestre de dialog care

permite selectarea imaginii care se inserează în test dacă acest lucru este necesar.
In momentul selectării unei imagini din document este activat cu click dreapta următorul
meniu contextual
Styles se referă la modul în care este afişată imaginea (forma, rame) iar dimensiunea
imaginii în document este controlată prin Grow şi Shrink.
Antetul paginilor, notele de subsol și numerotarea paginilor se realizează prin intermediul

meniurilor Header and Footer respectiv Page numbers:
Pentru inserarea unor simboluri speciale (din matematică, moneda etc) se va folosi Symbol:
De asemenea din fila Insert se poate selecta Page Break pentru a forţa trecerea la o pagină
nouă.
Realizarea testului presupune de asemenea precizarea dimensiunii marginilor documentului,

a orientării acestuia (tip portret sau vedere). Selectarea din meniu a grupului de opţiuni Layout
permite toate aceste operaţii.
Folosirea acestor elemente permite construirea unui model de test. Pentru a putea fi trimis
elevilor (şi eventual părinţilor care şi-au exprimat această dorinţă) va fi folosită obţiunea Share
aflată în partea dreaptă a meniului Word Online.
Selectarea opţiunii Share determină apariţia următorului cadru de dialog

Get a link permite generarea unei legături către documentul din cloud-ul legat de contul Microsoft
fiind permisă după caz modificarea sau doar vizualizarea.
Se poate construi un şablon pentru test, acesta fiind uşor de modificat prin operaţiile descrise
anterior.
Test
Liceul
Secţia
Clasa
Elev
Data
Rezultat obţinut
Nr Intrebare Variante de răspuns Bifaţi
a)
1 b)
c)
a)
2 b)
c)
a)
3 b)
c)
a)
4 b)
c)
a)
5 b)
c)
a)
... b)
c)
a)
... b)
c)

Info Partial s2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Info Partial s2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf. univv.dr.

Radu Șerban-Informatică, note de seminnar

Microsoft Word -Elemente

Prima filă este intitulatăă PORNIRE

Se folosesc instrumentele din fila PORNIRE pentru a preciza:

• fontul utilizat la scriere, dimensiunea caracterelor

• alinierea textului (stânga, centru, dreapta)

• scrierea cu caractere îngroșate, înclinate sau subliniere

• determinarea spațiului dintre liniile de text

• utilizarea marcatorilor și realizarea listelor numerotate

• alegerea unui anumit stil al documentului

• găsirea, înlocuirea unui text cu altul și selectarea unui text

Realizarea unui tabel presupune în primul rând precizarea numărului de linii și a

Precizarea numărului de linii și a numărului de coloane se realizează ușor selectând icoana

Va rezulta următorul tabel:

Pentru a îmbina mai multe celule se parcurg pașii următori:

1. Se selectează celulele respective

Pentru a împărți o celulă în mai multe linii și coloane se parcurg pașii

1. Se selectează celula respectivă (în acest exemplu prima celulă)

3. Se precizează în câte linii și în câte coloane se împarte celula repectivă

Selectarea icoanei va determina deschiderea unei ferestre de dialog care

Antetul paginilor, notele de subsol și numerotarea paginilor documentului se realizează

Se alege apoi forma dorită(din mai multe categorii de forme)

Cele mai frecvent utilizate comenzi rapide (în Word) sunt:

• Deschiderea unui document existent CTRL+O

HTML – elemente introductive

Elementele HTML sunt cuprinse între o etichetă de început si o eticheta de sfarsit

Titluri HTML (Headings)

Codul va avea ca efect afișarea in browser:

Acesta este un titlu 1

Acesta este un titlu 5

Acesta este un titlu 6

Paragrafe HTML (Paragraphs)

Definirea unui paragraf se realizează cu etichetele <p> respectiv </p>

Acesta este primul paragraf.

Atributele se referă la informaţii suplimentare legate de un element HTML. Atributele sunt

<h1 style="background-color:red;color:yellow"> ACESTA ESTE UN TITLU</h1>

ACESTA ESTE UN TITLU

Acesta este alt titlu

Efectul codului de mai sus este:

style="ce caracteristica modific:care este noua valoare"

Acesta este un paragraf.

Descrierea unei culori in HTML se poate realiza în trei moduri:

p1,p2 și p3 sunt numere naturale intre 0 si 255

Elemente de formatare HTML

<b> - Bold text

Construirea unui tabel in HTML

Tabelele sunt definite cu ajutorul etichetei <table>

Rezultatul codului de mai sus este:

<p style="color:red; background-color:yellow; text-align:center; margin:10px">Copyright &copy;

Rezultatul interpretării acestui cod este pagina:

EP1 Drept - exemple de întrebări

Alegeți raspunsul corect

EP1 Drept - exemple de întrebări

EP1 Drept - exemple de întrebări

EP1 Drept - exemple de întrebări

EP1 Drept - exemple de întrebări

EP1 Drept - exemple de întrebări

17. Grupul de icoane se refera la

18. Icoana din fila PORNIRE se refera la

EP1 Drept - exemple de întrebări

a. generaţiilor de calculatoare.(15 generatii)

21. Componenta hardware se referă la

<p style="color:red; background-color:yellow; text-align:center; margin:10px">Copyright ©