Ceaiul, terapie și artă

energiaconstiintei.ro/ceaiul-terapie-si-arta/

2 octombrie 2018

Ceremonia ceaiului (chanoyu, chado sau sado în japoneză), este un ritual traditional
influentat de budismul Zen. Prin această ceremonie, ceaiul verde matcha sau „roua
preţioasă lichidă” este preparat într-o manieră ceremonioasă. Această ceremonie se ține
de către o persoană iniţiată, şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă liniştită. În
esenţa sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale
culturii japoneze.

• Calea ceaiului
Ceaiul a fost, înainte de toate, un medicament. Planta de ceai (Camelia Sinensis), se
pare că este originară din munţii sudului Asiei, de unde a fost adusă în China. În timpul
dinastiei Tang (616-907), ceaiul era băut, mai ales pentru gustul său. Era aşa de
important, încât a devenit subiectul unei cărţi în trei volume numită „Châ jîng” (Cartea
sacră a ceaiului). Cartea a fot scrisă de Lu Yu, (733-804), poet chinez.

1/4
În acea perioadă, frunzele de ceai se presau şi se uscau în formă de calupuri solide.
Pentru preparare se foloseau diverse arome, spre exemplu ghimbir şi sare. În timpul
dinastiei Song (1127-1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate şi apoi transformate în
pulbere (praf). Acest ceai verde sub formă de pulbere, era folosit în principal, pentru
ceremoniile din temple. Era foarte apreciat pentru gustul său şi de către laici.

Ceremonia Ceaiului

• Ceaiul era consumat atât de laici, cât și de preoți

Ceaiul a fost folosit în curţile aristocratice şi în ceremoniile budiste începând cu secolul al
XII-lea. Preotul budist Eisai (1141-1215), fondatorul şcolii zen-budiste Rinzai, a introdus
ceaiul în Japonia. Asta s-a întâmplat la întoarcerea sa din China, după studii care au
condus la aprecierea valorii ceaiului folosit în timpul meditaţiei. Astfel, acesta a scris
Kissa Yojoki, un tratat ce prezenta proprietăţile ceaiului.

Aceste proprietăți aveau acțiune atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru cea spirituală.
În Uji, localitate din vecinătatea oraşului Kyoto, înfiinţează o grădină botanică. Acolo,
cultivă printre alte plante şi planta de ceai. Frunzele plantei, au constituit baza pentru
licoarea preparată prin infuzie şi servită ca o băutură revigorantă în templu. Vizitatorii şi
călugării budişti de la alte mănăstiri care doreau să înveţe cultivarea ceaiului, primeau la
plecare seminţe şi lăstari.

• Părintele ceaiului
Eisai este cunoscut în Japonia ca „părintele ceaiului”. Ceaiul a primit curând după aceea,
binecuvântarea împăratului, devenind astfel cunoscut peste tot în Japonia. Interesul lui
Eisai pentru ceai a fost împărtăşit şi de discipolul său Dogen (1200-1253) cunoscut ca
fondator al şcolii de zen Soto. Când Dogen s-a întors din China în 1227 a adus cu sine
numeroase ustensile pentru ceai şi instrucţiuni pentru ceremonie, cu reguli pe care
ulterior le-a folosit pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi din Templul Eiheiji, fondat de el în
Provincia Fukui.

2/4
 Ceremonia Ceaiului

• O licoare pentru toţi

Aprecierea ceaiului nu a rămas îngrădită în temple, ci popularitatea sa s-a răspândit la

casele nobililor din Kyoto şi printre samurai. Întrunirile acestora erau un eveniment de
bucurie. Includeau și momente în care participanţii identificau diverse tipuri de ceai care
erau oferite învingătorilor. Din aceste manifestări iniţiale de divertisment, folosirea ceaiului
s-a transformat în „cultul ceaiului”, în chanoyu.

Era numit aşa de preotul budist Murata Juko (Shuko) (1422-1503). Acesta a stabilit
principiile ceremoniei punând accentul pe aspectul spiritual. Acest principiu s-a îndreptat,
tot mai mult, spre o formă de expresie artistică. A început a se desprinde din ambientul
exclusiv monahal pentru a se extinde la noua clasă a comerţului. Între secolele XIV-XVI,
a ajuns cum am spus și mai sus, chiar şi printre samurai.

Aceştia din urmă, erau educaţi în spiritul ceremoniei ceaiului, cu aceeaşi seriozitate cu
care se pregăteau pentru artele marţiale. Chanoyu a fost completat de marele maestru
Soueki (în japoneză Sen no Rikyu), cel care i-a conferit un caracter specific japonez,
perfecţionându-l până la artă, formă în care se găseşte în zilele noastre.

• Introducere în ceremonia ceaiului

Numele de chanoyu este cunoscut ca având semnificaţia de „ceremonia japoneză a

ceaiului”. Tradus exact, înseamnă, de fapt, „apă fierbinte pentru ceai”. În cultura
japoneză, orice formă de artă este descrisă ca o „cale” spirituală. În acest sens, întâlnim
„calea florilor” (ikebana), „calea caligrafiei” (shodo), „calea poeziei” (haiku), „calea săbiei”
(kendo) etc. Corespondentul pentru chanoyu este chado („calea ceaiului”), aceasta
reprezentând calea spirituală a ceremoniei ceaiului.

3/4
 Ceremonia Ceaiului

• Ordine, disciplină şi pace

Ceremonia ceaiului a jucat un rol important în viaţa culturală şi artistică a Japoniei, timp
de mai bine de 400 de ani. Această artă este mai mult decât o ceremonie a ceaiului, este
un mod de disciplinare a sufletului omenesc. Esenţa ceremonialului este de natură
spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Cei ce se
adună să ia parte la ceremonial, trebuie să lase afară toate necazurile şi grijile vieţii
cotidiene.

Asta se întâmplă înainte de a intra în chashitsu, pentru a petrece clipe de linişte într-o
atmosferă calmă. Ceremonia ceaiului reprezintă prepararea şi servirea ceaiului verde sub
formă de pudră în prezenţa oaspeţilor, conform unui ritual specific. O ceremonie completă
include kaiseki sau chakaiseki adică, servirea unui aperitiv şi servirea de două ori a
ceaiului (koicha şi usucha).

Aceasta durează aproximativ 4 ore, timp în care gazda face tot ce-i stă în putinţă pentru a
crea oaspeţilor un confort estetic, intelectual şi psihic deosebit. Pentru aceasta, gazda
poate petrece perioade îndelungate nu numai însuşindu-şi procedurile de servire a
ceaiului în faţa oaspeţilor, dar şi învăţând să aprecieze arta, meşteşugurile, poezia,
caligrafia, aranjamentele florale, îngrijirea grădinilor, în acelaşi timp dobândind graţie şi
sensibilitate pentru nevoile celorlalţi.

4/4