Traducere din

Codependent’s guide to the twelve steps

Melody Beattie
Prentice Hall Press

NY

1990

de catre voluntari ai
Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi
 „Capitularea se petrece cu acordul ei. Pur şi simplu m-am lămurit.
Apoi se instalează pacea
pacea minţii, iar viaţ
viaţaa mea începe să fie mai
mai uşor de mânuit.”
- Bob T.

PASUL 1

„AM RECUNOSCUT CĂ NU AVEAM NICIO PUTERE ASUPRA CEROLALŢI

– CĂ VIEŢILE NOASTRE
NOASTRE DEVENISERĂ
DEVENISERĂ IMPOSIBILE.”

Pasul 1 al CoDA

Prima oară când am auzit acest Pas nu l-am înţeles. Nu am priceput. Mi se părea
întunecos, înfricoşător şi neadevărat.
Să nu am nicio putere asupra cerolalţi? Viaţa mea – imposibilă?
Am crezut că deţineam controlul absolut şi asupra mea şi asupra celorlalţi. Am
crezut că nu exista circumstanţă prea copleşitoare, nici sentiment aşa de grozav pe care
să nu-l pot controla prin forţa voinţei. Am crezut că asta se aştepta de la mine: să deţin
controlul. Era treaba mea. aşa înaintasem prin viaţă!
Şi am crezut că viaţa mea arăta mult mai suportabilă decât vieţile celor din jurul
meu – până când am început să privesc în interiorul meu. Atunci am descoperit
subcurentul fricii, furiei, durerii, singurătăţii, goliciunii şi nevoilor neîmplinite care-mi
controlase mare parte a vieţii.
A fost momentul când mi-am mutat privirea fixată multă vreme pe altă persoană ca
să arunc o privire şi la starea vieţii mele.
Atunci am început să îmi găsesc viaţa şi să înviez.
„Nu cunoşteam puterea şi lipsa de putere”, a spus Mary, vorbind despre Pasul 1. „A
fi victimă şi a deţine controlul era modul în care deţineam puterea. Dacă eram slabă,
atunci altcineva deţinea controlul.”
Acum învăţăm o cale mai bună de a deţine puterea decât să fim victime şi să fim
controlaţi. Începe prin a recunoaşte şi a accepta adevărul despre noi înşine şi relaţiile
noastre.
Nu avem nicio putere asupra celorlalţi. Când încercăm să ne exercităm puterea pe
care nu o avem, vieţile noastre, la un anumit nivel, ar putea deveni de necontrolat.
Haideţi să aruncăm o privire la modurile în care lipsa de control se prezintă în vieţile

2
noastre şi unde iau naştere ideile noastre de a controla pe alţii – sau a le da voie să ne
controleze.

POVESTEA MEA

Scena îmi este încă vie în memorie, chiar dacă s-a întâmplat acum mai bine de 10
ani. Persoana de care îmi păsa cel mai mult bea. Era alcoolic. Şi nu voia să se lase. Am
făcut tot ce am putut ca să-l fac să se lase de băutură. Nu a funcţionat nimic.
Nimic.
Nici eu nu eram în stare să mă opresc şi să nu-l mai controlez. După încă o rundă
de promisiuni, iertări şi promisiuni încălcate, am pus în aplicare ultimul plan care-l va
determina să se oprească din băut. Urma să-i arăt cum era să iubeşti pe cineva care
folosea substanţe chimice. Voi face în aşa fel încât să pară că mă reapucasem de droguri.
Asta o să-i atragă atenţia. Asta o să-i arate cât de mult sufeream. Şi aşa se va opri.
Am aranjat scena cu grijă. Deşi nu mai consumasem droguri ani de zile, am
cumpărat un pacheţel cu pudră albă în el (pusesem zahăr în el); am luat o lingură arsă pe
o parte, am pus o bucată de vată în lingură. Apoi m-am întins pe canapea ca să pară că
eram sub influenţa narcoticelor.
Puţin mai târziu, persoana vizată (la acea vreme) a intrat în cameră. A privit în jur,
a văzut lingura, m-a văzut şi pe mine şi a reacţionat. Eu am sărit de pe canapea şi am
început predica.
„Vezi?” am ţipat. „Vezi cum e să iubeşti pe cineva şi să asişti la consumul de
substanţe? Vezi cât doare? Vezi ce mi-ai făcut în toţi anii ăştia?”
Reacţia lui nu a fost la fel de serioasă ca cea a vecinei mele, mai târziu, pe seară.
„Ceea ce faci e o adevărată nebunie”, mi-a zis, „şi trebuie să mergi la Al-Anon.”
Mi-au trebuit luni de zile ca să înţeleg adevărul: nu trebuia să-i dovedesc unui
alcoolic cât de mult sufeream. Trebuia să devin eu conştientă că sufeream. Trebuia să
am grijă de mine.
Acesta este unul dintre multele incidente care demonstrează până unde am mers ca
să controlez oamenii. Eram aşa de bună la identificarea comportamentului altuia, în
special ale celor prin care-şi pierdeau autocontrolul. Totuşi nu puteam să văd că nu sunt
în stare să mă descurc cu viaţa mea. Nu puteam să mă văd pe mine. Şi eram captivă şi
prizonieră în rolul de victimă. Oamenii nu îşi vedea pur şi simplu de treaba lor. Ci
făceau lucrurile contra mea. Indiferent ce se întâmpla, fiecare eveniment era o încercare
de a mă acapara.

3
 Abilitatea mea de a mă separa de alţii, de a-mi separa problemele, treburile,
socotelile şi responsabilităţile de ale altora, era inexistentă. Mă modelam după restul
lumii ca o amibă.
Dacă cineva avea nevoie de ceva consideram că avea nevoie de responsabilitatea
mea personală şi privată, chiar dacă doar ghiceam ceea ce avea nevoie. Dacă cineva avea
un sentiment, era responsabilitatea mea să lucrez asupra lui. Dacă cineva avea o
problemă, eu trebuia să o rezolv.
rezolv.
Nu ştiam cum să spun nu. Nu aveam o viaţă a mea. Aveam nişte rămăşiţe de
amintiri din copilărie, iar modul în care reacţionam astăzi era probabil o reacţie din
copilărie. La două săptămâmi după ce m-am căsătorit, am fugit spre casă de la serviciu,
am deschis uşile dulapului ca să văd dacă hainele soţului meu erau încă acolo. Eram
sigură că o să fiu abandonată, părăsită. Nu simţeam niciun pic că sunt iubită. Şi nu
aveam nici cea mai vagă idee ce însemna să fiu stăpână pe mine.
Acţionam din teamă, împreună cu o stimă de sine diminuată. Îmi petrecusem mare
parte a timpului reacţionând faţă de ceea ce făceau oamenii, încercând să-i controlez,
dându-le voie să mă controleze şi simţindu-mă nedumerită de toate acestea.
Am crezut că făceam totul cum trebuie. Nu se presupune că oamenii sunt perfecţi?
Nu se presupune că trebuie să fie stoici? Nu ar trebui să mergem înainte, indiferent cât
de dureror este? Nu e bine să dăruim până doare, apoi să tot dăm până durerea e şi mai
mare? Şi cum îi putem lăsa pe alţii să-şi vadă de cursul vieţii lor? Nu e treaba noastră să-
i oprim, să-i îndreptăm? Nu asta e calea bună, calea corectă, calea creştinească?
Calea codependentului.
codependentului.
Aşa cum mulţi alţii au spus despre ei înşişi, nici eu nu eram eu însămi. Eram tot
ceea ce voiau oamenii să fiu. Şi mă simţeam victimizată şi folosită de toţi. După ani de
zile de codependenţă dură, insuportabilul din viaţa mea era copleşitor. Nu mi-am înţeles
codependenţa până când nu eram departe pe drumul vindecării.
Când am început recuperarea, aveam o datorie de mai bine de 50.000 dolari
americani,
americ ani, căci nu fusesem
fusesem în stare să mă descurc în plan financ
financiar.
iar. Nicio sumă nu era
prea mare să o împrumut dacă ajutaajuta pe altcineva.
Spir
Sp irit
itua
uali
lita
tate
teaa mea
mea fufuse
sese
se taxa
taxată
tă până
până la limi
limită
tă.. De câcâte
te ori
ori mă ruga
rugase
sem
m la
Dumnezeu să schimbe alte persoane? De câte ori refuzase Dumnezeu? Am crezut că mă
abandonase. Nu ştiam că eu mă abandonasem. Nu ştiam că acum eram o persoană
adultă, oamenii nu mă puteau abandona. Tot ceea ce făceau
f ăceau era să plece.
În unele situaţii aş fi putut să fiu mai bună dacă şi ei ar fi fost.
Relaţia mea cu copiii era un haos. E greu să fii un părinte eficient când eşti înfăşată
în durere, negare şi sentimente reprimate şi îţi doreşti regulat să mori.

4
 Relaţiile cu prietenii mei erau tensionate. Aveam puţine să le ofer prietenilor, în
afară de eternele mele plângeri despre nefericirea din viaţa mea. Majoritatea prieteniilor
melee se concen
mel concentra
trauu pe împărţ
împărţire
ireaa poveşt
poveştilo
ilorr despre
despre victim
victimiza
izare,
re, pipera
piperate
te cu umor
umor
rablaisian ca să le facem suportabile.
„Ghici cine s-a folosit de mine astăzi?”
Nu aveam deloc senzaţia că eram conştientă de asta. Nu aveam nevoi de care să fiu
conştientă. Mă mândream cu abilitatea de a îndura o suferinţă fără sfârşit, o viaţă de
privaţiuni şi să continuui
continuui astfel.
Îmi neglijam cariera.
Sănătatea mi se deteriora. Ani de zile am căutat tratamente pentru viruşi atipici. Am
făcut o histerctomie. Am avut meningită virală, gastrită, spatele mă durea, capul mă
durea, iar artrita începea să se instaleze.
Şi aveam doar 32 de ani.
Codependenţa e o forţă puternică. La fel şi negarea şi abilitatea de a ignora ceea ce
se află sub proprii ochi. Ceea ce e acolo are puterea de a face rău, mai ales când ne
simţim neajutoraţi, vulnerabili, speriaţi şi ruşinaţi.
r uşinaţi.

POVESTEA LUI STANLEY

Stanley e un arhitect de succes în etate de 50 ani. I-au trebuit 16 ani ca să remarce

viaţa haotică şi insuportabilă pe care o trăia – 16 ani de negare, în care s-a împăcat cu
situaţia, s-a prefăcut şi s-a ascuns cât mai adânc de sine înainte de a vedea adevărul.
Tatăl lui Stanley este alcoolic. Tatăl soţiei lui a murit din pricina alcoolului. Şi după
16 ani de încercări de a-şi controla fiul cel mai mic, Stanley a atins punctul în care s-a
prăbuşit emoţional.
„Când fiul nostru cel mic, John, a împlinit 6 ani, ştiam că aveam probleme”, a spus
Stanley. „Se bătea la şcoală mereu. O căuta cu lumânarea şi refuza să-şi facă temele.
Acasă ne făcea probleme. Urla la mama lui, o înjura, iar uneori o lovea. Eu şi soţia mea
ne certam tot timpul. Încercam să fiu înţelegător. Ea avea circumstanţe atenuante. Fusese
în lagăr în al doilea răbzoi mondial şi considera că copiii trebuie iubiţi şi adoraţi. Nu
voia să-l disciplinăm pe John. John provoca un haos total acasă. Era isteţ. Ştiam cum să
ne provoace pe toţi. Ne făcuse pe mine şi pe soţia mea să ne certăm, la fel pe fraţii şi
surorile lui să se certe cu mine. Îi implicase chiar şi pe bunici.”
Când John avea 10 ani, Stanley i-a dat soţiei un ultimatum: fie apelau la ajutor de
specialitate pentru John şi familie, fie Stanley pleca de acasă. Au mers la un psiholog
care le-a spus să nu-şi facă griji. Psihologul a spus că John era un copil inteligent, un pic
precoce, însă va trece de acest
acest stadiu.
5
 Această şedinţă a fost începutul unei consilieri de familie nefructuoase în valoare
de 20.000 dolari (după ce asigurarea acoperise partea sa).
Când John avea 11 ani, soţia lui Stanley a ridicat umerii neputincioasă şi disperată
şi a părăsit o şedinţă la şcoală. Era obosită. Îşi dăduse toată silinţa de care fusese în stare.
Jurase să nu mai pună niciodată piciorul într-o şcoală. La scurt timp după aceea, s-a
mutat şi l-a lăsat pe Stanley să crească cei trei copii singur.
Când John avea 12 ani, Stanley îşi petrecea mai mult timp la şcoală decât băiatul.
Stanley mergeam la şcoală 3 zile pe săptămână ca să explice de ce John fusese doar de
2-3 ori la şcoală pe săptămână.
„Singura cale prin care-l puteam face pe John să treacă din clasa a IX-a într-a X-a a
fost să-i promit că îl voi muta la altă şcoală”, a declarat Stanley. „Cât de codependent
eram? Am vândut locuinţa şi l-am mutat la altă şcoală ca John să fie trecut clasa.”
Odată Stanley a venit acasă şi l-a găsit pe mijlociul Jeremy strângându-l de gât pe
John. Jeremy îl apucase pe John de gât şi-l ridicase în aer. Jeremy i-a spus liniştit că îl
suportase pe John 12 ani şi nu mai suporta.
Altă dată, Stanley a intrat în cameră tocmai când John arunca un cuţit spre un alt
copil. Stanley a putut să schimbe direcţia cuţitului care s-a înfipt în tocul geamului şi nu
în băieţel.
Când John avea 16 ani lucrurile atinseseră apogeul. Soţia lui Stanley se întorsese
între timp acasă. Într-o duminică, Stanley se uita la fotbal, iar soţia se afla în bucătărie
preparând masa. John s-a dus în bucătărie şi a început să se certe cu mama lui. Stanley a
ascultat pe măsură ce discuţia lor se aprindea şi începuseră să strige unul la altul.
„Îmi era teamă”, a spus Stanley. „John se comporta în continuare abuziv faţă de
mama sa, ţipând la ea şi uneori lovind-o. Nu aveam de gând să-l las să facă asta din
nou.”
Stanley a intrat în bucătărie chiar când John era pe punctul să-şi lovească mama.
Stanley l-a prins pe John şi l-a imobilizat în strânsoarea sa. Soţia lui a venit să-l salveze
pe John. A început să tragă de Stranley, încercând
încercând să-l facă să-l elibereze pe John.
John.
În bucătărie a intrat şi Jeremy, fiul cel mijlociu. A început să tragă de mama lui,
încercând să o determine să-l lase pe Stanley în pace, ca să-l rreţină
eţină pe John.
Toţi patru s-au prăbuşit pe podea. Stanley şi-a spart capul. Sângele ţâşnea. Stanley
i-a dat drumul lui John, a alergat la maşină, s-a oprit la urgenţă, i-au pus 45 de copci şi s-
a întors acasă.
În sufragerie John şi Jeremy se luptau în continuare umăr la umăr.
„Erau pregătiţi să o şteargă”, a spus Stanley. „Soţia mea stătea lângă ei privindu-i.
Nu ştia ce să facă. Băieţii erau mari. John avea 1,80 metri şi 80 kg. Amândoi făcuseră
arte marţiale.”
6
 „Fir-ar să fie”, a strigat Stanley. „Dacă aveţi chef de bătaie, atunci o să vă dau eu
bătaie.”
Şi Stanley a păşit între ei şi i-a lovit pe amândoi.
A doua zi Jeremy s-a mutat. Câteva săptămâni mai târziu şi sora cea mare s-a
mutat. După alte două săptămâni şi Stanley a plecat de acasă. Două luni mai târziu soţia
lui a plecat şi ea.
„Un băiat de 16 ani a pus stăpânire completă pe casă şi pe cei doi câini”, ne spune
Stanley. „Asta a fost. M-am mutat înapoi acasă.”
Două săptămâni mai târziu, o consilieră şcolară l-a sunat pe Stanley. „Cred că aveţi
o problemă”, i-a spus ea, după care l-a informat că John consuma droguri şi că o făcea
de când avea 8 ani – un fact pe care consilierea şi terapia în valoare de 20.000 dolari nu
reuşiseră să-l dea la iveală.
Când nu avea de-a face cu şcoala sau poliţia, Stanley îşi petrecea timpul încuiat în
birou, cu capul pe birou
birou şi plângând.
„Eram vlăguit şi mă simţeam fără niciun merit ca fiinţă umană”, povesteşte
Stanley.
Stanley a început să frecventeze Al-Anon, apoi Familiile Anonime. Era pregătit să-
şi accepte lipsa de putere şi faptul că viaţa sa îi scăpase de sub control. Era pregătit să se
detaşeze şi să aibă grijă de el.
(Epilogul poveşti este acesta: John a mers la dezintoxicare, însă nu a avut rezultate.
Mai târziu, după ce a făcut închisoare pentru vânzare de narcotice, a început adevărata
recuperare. Acum e un om de afaceri de succes şi are o relaţie apropiată cu tatăl său.
Stanley şi soţia sa au divorţat. Jeremy şi sora cea mare încă se tratează de codependenţă.
Stanley a slăbit 45 kg, face sport regulat, se simte împăcat şi încrezător în viaţa sa şi are
grijă de el zilnic.)

ALTE POVEŞTI DESPRE VIEŢI DEVENITE IMPOSIBILE

Însă eu nu am probleme aşa mari, aţi putea gândi. Răspunsul meu este: bine. Nu
trebuie să ai necazuri foarte mari ca să recunoşti când viaţa ta a devenit imposibilă şi să
începi să te tratezi de codependenţă. Multora dintre noi ne trebuie multă durere ca să fim
gata pentru vindecare. Alţii nu au nevoie de un haos aşa de mare.
Mi-a şi-a dat seama în linişte că viaţa lui devenise imposibilă.
„Am venit acasă de la serviciu într-o noapte şi nu am mai putut să suport să stau în
faţa televizorului cum făceam de obicei, holbându-mă la el şi evadând din propriul sine

citind
sunat. ziarul. Sorasămea,
A început care dintotdeauna
vorbească a fost o psihotică
în continuu dându-mi borderline
15 motive (la limită),
diferite pentru care m-a
şi-a
7
pierdut slujba. Era cam al 15-lea serviciu pe care-l pierdea. Şi mi-a trecut prin minte că
fie aş fi continuat la nesfârşit viaţa mea aşa cum era, plictisit şi evadând cu ajutorul
televizorului, sau aş fi putut să încep să fac ceva. Cineva îmi dăduse adresa unui grup 12
Paşi pentru adulţii care fuseseră copii de alcoolici. M-am ridicat, am închis televizorul şi
m-am dus la o întâlnire. Eram pregătit să parcurg acest prim pas din pură plictiseală.”
Incapacitatea lui Karen de a scăpa de codependenţă a ieşit la iveală în timp ce se
vindeca de dependenţa de droguri şi alcool.
„De 15 ani mă tratam de dependenţa de substanţe chimice. Am făcut tot ce-mi
spusese toată lumea să fac. Mergeam la cinci şedinţe pe săptămână. Ajutam oamenii în
mod constant, fie că ei voiau sau nu. însă în interior îmi era ruşine de propria-mi
persoană la fel ca în ziua în care am fost trează. Nu dădeam doi bani pe mine. Nu
puteam să le spun „nu” oamenilor, nu puteam să spun ce gândesc. Şi tot ceea ce făceam
era în scopul de a-i face pe oameni ca mine – de la modul în care mă îmbrăcam, îmi
pieptănam părul şi mă machiam, până la felul în care mă aşezam şi lucrurile pe care le
făceam pentru alţii. Mă simţeam aşa de victimizată. Nu mă simţeam niciodată suficient
de bună. Dacă refuzam ori aveam grijă de propria persoană, mă simţeam aşa de
vinovată. Şi mă simţeam furioasă şi plină de resentimente pentru că zilele şi orele mele
treceau făcând lucruri pentru alte persoane, lucruri pe care simţeam că trebuie să le fac,
iar oamenii nu apreciau niciodată ce făceam pentru ei.”
„Mă simţeam rău, speram că dacă ajutam destui oameni, Dumnezeu o să înceapă să
mă trateze bine. Atunci mi-am dat seama că trebuie să încep să mă port frumos cu mine
însămi. Nu Dumnezeu mă punea să fac toate lucrurile astea. Nu Dumnezeu oprea
lucrurile bune să se întâmple în viaţa mea, ci eu.”
„Ştiam că aveam nevoie, voiam şi meritam mai mult de la mine când eram trează
decât când ofeream. Am ajuns să înţeleg că pentru a obţine „mai mult” trebuia să mă
ocup de codependenţa mea. Era timpul.”
Citând-o pe autoarea Charlotte Kasl, Karen „dădea mai mult decât îşi permitea”;
dădea altora şi nu ei însăşi – comportamentul unui codependent care în cele din urmă
face ca viaţa sa să devină insuportabilă. Putem să dăruim părţin din noi mai mult decât
ne permitem financiar sau emoţional. De câte ori dăruitul începe să fie compulsiv sau e
indus de sentimentele de vină şi obligaţie sau ne lasă senzaţia că suntem victimizaţi, ne
aflăm în pericol. Ne aflăm în pericol ori de câte ori ne simţim stingheriţi cu ceea ce
facem pentru că contravine adevărului nostru şi a ceea ce vrem.
Oferind constant mai mult decât putem şi nestasifăcându-ne nevoile pe care le
întâlnim într-o relaţie poate da naştere insuportabilului din viaţa noastră.

8
 După ce a încheiat o relaţie şi a stat departe de relaţiile de iubire o perioadă, Martha
l-a întâlnit pe Jack. El a vrăjit-o cu adevărat într-o seară în primele zile ale relaţiei lor
când a condus-o la gară cu maşina şi i-a dus bajagele până la peron.
„Niciun bărbat nu făcuse aşa ceva pentru mine toată viaţa mea”, a spus ea. „A fost
dragoste la prima vedere.”
Problemele au început subtil şi erau greu de identificat. Jack i-a spus la început că
atunci când o să-l cunoască mai bine, nu o să-l mai placă. El avea dreptate.
„Voiam să-mi controleze opiniile şi gândirea”, a spus Martha. „Ori de câte ori
dădeam glas unei păreri care era diferită de a lui, chiar dacă era despre o operă de artă,
se certa cu mine până când capitulam şi-i dădeam dreptate.”
De câte ori era momentul să fie apropiaţi, Jack se retrăgea. Avea relaţii sexuale cu
Martha, însă refuza să petreacă noaptea cu ea. Pleca perioade lungi de timp fără să se
întâlnească cu ea, apoi stabilea o întâlnire şi în ultima clipă o anula.
Relaţia a evoluat în conversaţii lungi ţinute pe robotul telefonului fiecăruia.
„Prietenii mei îmi spuneau că această relaţie nu era potrivită”, a declarat Martha,
„însă eu nu puteam să văd. Nu puteam să renunţ. Mă împotmolisem, eram captivă. Mi-a
provocat multă durere. Stima de sine se micşorase. Plângeam mult şi aşteptam lângă
telefon. Nu mai aveam încredere în mine.”
În cele din urmă Martha a început să participe la întâlnirile CoDA. După aceea a
încheiat relaţia şi a început să aibă grijă de ea. Martha a descoperit că renunţând la
autocontrol şi permiţând să fie victimizată a dus la o relaţie şi o viaţă insuportabilă. A
căutat şi a schimbat motivele care au dus la acest lucru. (Şi noi vom face la fel capitolele
cu Paşii 4 şi 5.)

VIEŢILE NOASTRE AU DEVENIT INSUPORTABILE

Codependenţa şi insuportabilitatea nu sunt întotdeauna un apanaj al dependenţilor

şi alco
alcool
olic
icil
ilor
or.. Mulţ
Mulţii di
dint
ntre
re noi
noi desc
descop
oper
erăă că efor
efortu
turi
rile
le noas
noastr
tree de a cont
contro
rola
la
compor
com portam
tament
entul
ul altcui
altcuiva
va se întind
întindee dincol
dincoloo de ţinere
ţinereaa în frâu
frâu a depend
dependenţ
enţei
ei unei
unei
persoane. Mulţi dintre noi sunt prinşi în gesturile publice şi făţişe de a controla multe
persoane – ce fac, gândesc şi cum
cum şi când se schimbă.
Mulţi dintre noi îin controlează pe ceilalţi şi când sunt bine avansaţi pe drumul
vindecării. Am recunoscut că nevoia mea de control, sau de a avea grijă de altcineva,
este instinctivă
instinctivă.. Este prima reacţie
reacţie faţă de oameni. Nu mai e la fel de evidentă
evidentă cum era
cândva, dar încă mai există.

Putem
lucrează încerca
pentru să controlăm
noi, prietenii, persoanele
inamicii, rudele,pe care vecinii
copiii, le iubim, pentrustrăinii.
şi chiar care lucrăm, care
9
 Controlul şi grija faţă de altul nu funcţionează. Codependenţa nu e viabilă. Ne
înnebuneşte. Ne face să simţim că oamenii şi circumstanţele ne înnebunesc. Vieţile ne
scapă de sub control. Controlul şi grija faţă de altul fac ca vieţile noastre să devină
insuportabile.
Iar noi nu vedem limpede ce se petrece în timpul când se petrece. E ca şi cum am fi
în ceaţă.
Această dificultate de păstra limitele poate fi externă, internă sau ambele. Putem
deveni aşa de captivaţi de alte persoane şi problemele lor, atât de concentraţi asupra lor
şi să pierdem contactul cu noi, încât pierdem controlul asupra chestiunilor externe din
viaţ
viaţaa noas
noastr
tră.
ă. In
Inca
capa
paci
cita
tate
teaa de a ne admiadmininist
stra
ra vieţ
vieţil
ilee se poat
poatee furi
furişa
şa în rela
relaţi
ţiil
ile,
e,
spiritualitatea, sănătatea, slujba, activităţile recreative (sau lipsa lor), viaţa de acasă,
implicarea în comunitate şi finanţele noastre.
Chestiunile interne – sentimentele, gândurile şi reacţiile faţă de alţii şi noi înşine –
pot deveni şi ele imposibil de administrat. Depresia, frica, furia, tristeţea şi o rafală de
gânduri haotice pot pune stăpânire pe noi. Sau suntem epuizaţi de gânduri legate de
cealaltă persoană întrebându-ne ce simte că pierdem legătura cu noi înşine şi cu propriile
gânduri şi sentimente.
Energi
Ene rgiaa noastră
noastră mental
mentală,ă, mintea
mintea,, int
intele
electu
ctull nostru
nostru sunt
sunt într-o
într-o sta
stare
re confuz
confuză,ă,
înceţoşate de negare, frică şi încercările de a-l controla pe celălalt. Sau s-ar putea să fim
prinşi într-o torent de gânduri obsesive, ori să rămânem blocaţi în tipare de gândire
negativă, tipare care sunt în detrimentul sănătăţii şi bunăstării noastre.
Ne neglijăm carierele şi darurile
darurile şi talentul creativ.
Chestiunile financiare pot atinge o stare inimaginabilă. S-ar putea să cheltuim mai
mult decât avem ori să nu cheltuim niciun bănuţ şi să ducem o viaţă de privaţiuni atât de
dură încât martirajul nostru să dea naştere unor sentimente continuue de victimizare. Le
vom permite altora să ne victimizeze şi ne vom permite şi nouă înşine. Ne vom raporta
fără să fie nevoie la alte persoane şi la comportamentul lor nepotrivit, abuziv sau lipsit
de control. S-ar putea să ne simţim victimizaţi de incapacitatea noastră de stabili nişte
limite pe care trebuie să le trasăm.
Comportamentul nostru s-ar putea să ne scape de sub control. Acţiunile prin care-l
controlăm pe celălalt poate fi atât de nebuneşti ca ale persoanei pe care încercăm s-o
controlăm.
Ne vom simţi constrânşi să avem grijă de alţii într-o manieră care le diminuează
capacitatea de a-şi asuma singuri responsabilitatea. Când facem acest lucru deschis,
asumându-ne responsabilitatea pentru consecinţele acţiunilor altei persoane dependente,

ne simţim furioşi şi folosiţi. Când suntem îngrijitori camuflaţi care merg prin viaţă
10
simţindu-
simţin du-se
se respon
responsab
sabili
ili pen
pentru
tru sentim
sentiment
entele
ele şi nevoil
nevoilee altora
altora,, neglij
neglijăm
ăm propri
propriile
ile
sentimente şi nevoi.
Dacă nu spunem „nu”, dacă nu spunem ce avem de spus, dacă nu ţinem legătura cu
ceea ce vrem şi avem nevoie, dacă nu ne trăim vieţile proprii, vom fi incapabili să mai
avem stăpânire asupra vieţii.
Putem să devenim atât de stăpâniţi de aşteptările şi dorinţele altora că ne vom simţi
ca nişte marionete mânuite de altcineva fără să avem viaţa noastră proprie.
Unii dintre noi suntem captivi în nişte relaţii nesănătoase, incapabili
incapabili să ne eliberăm.
Alţii se izolează, îngroziţi de a mai risca să se implice în relaţiile umane pentru că se
simt incapabili să aibă grijă de ei în aceste relaţii şi se tem foarte mult să nu fie
dezamăgiţi sau răniţi din nou.
Dacă nu vă trataţi de codependenţă mult timp, rezultatele pot fi grave, chiar
mortale. E posibil să folosim alcool sau droguri ca să punem capăt durerii. S-ar putea să
fim prinse în alte acţiuni compulsive. Putem să dobândim boli trupeşti din cauza
stresului şi pentru că nu ştim să ne stăpânim emoţiile. Ne gândim la suicid şi unori şi
încercăm să ne sinucidem.
Sau devenim nefericiţi în ultimă fază, îndurăm viaţa, ne târâm prin ea aşteptându-
ne recompensa în Rai, fără să şti că în fiecare zi în care suntem vii e o recompensă, ca şi
faptul că ne trăim vieţile.
Incapacitatea de a ne descurca se poate furişa şi în recuperare, indiferent de cât
timp se află în desfăşurare. Se întâmplă de câte ori încercăm să controlăm un lucru pe
care nu-l putem controla, ori când îi permitem fricii şi panicii să ne controleze; sau când
dăm voie
voie aştept
aşteptări
ărilor
lor,, cereri
cererilo
lor,
r, progra
programel
melor,
or, proble
problemel
melor
or şi depend
dependenţ
enţelo
elorr altor
altor
persoane să pună stăpânire pe pe noi.
Se întâmplă când neglijăm propria responsabilitate de a avea grijă de noi cu iubire,
când încercăm să ne exercităm puterea acolo unde nu o avem, apoi încercăm cu
ferocitate, chiar dacă ceea ce am făcut nu dă niciun rezultat. Ori de câte ori încercăm să
ne folosim puterea acolo unde nu o avem, ne pierdem puterea noastră personală.
Adevărata noastră putere este să gândim, să simţim, să facem alegeri, să ne trăim vieţile
şi să avem grijă de noi.
Viaţ
Viaţaa insu
insupo
port
rtab
abil
ilăă apar
aparee când
când nu mai
mai sunt
suntem
em prop
propri
riet
etar
arii
ii pute
puteri
riii noas
noastre
tre şi
începem să credem că nu mai putem alege cum să reacţionăm, indiferent de ce face sau
nu o altă persoană.
Poate că relaţia cea mai afectată de încercările noastre de a controla şi schimba ceea
ce nu putem este relaţia cu noi înşine. Suntem frustraţi, nedumeriţi, deseori cufundaţi în

negativ, ură de sine, represiune şi depresie. Încetăm să ne mai iubim şi să avem grijă de
11
noi pentru că ne-a păsat de alţii prea mult sau în moduri în care nu au fost potrivite
pentru aceştia, pentru noi
noi sau pentru binele relaţiei.
relaţiei.
Dezvoltăm un tipar de viaţă de auto-neglijenţă. Dacă se întâmplă asta, acum putem
să învăţăm cum să avem grijă de noi într-o manieră blândă şi iubitoare care ne hrăneşte
sufletul şi face ca viaţa să merite trăită.
Mulţi dintre noi manifestă definiţii noi de viaţă insuportabilă după ce programul de
recuperare a început de o perioadă de timp. Începem să aşteptăm mai mult de la viaţa
noastră.
Când îmi pierd pacea şi serenitatea, când devin extrem de înspăimântată, panicată,
vinovată sau ruşinată, îmi consider viaţa insuportabilă.. Când nu mai sunt în stare să-mi
ţin sentimentele în frâu, când nu mai am grijă de mine, când nu mă mai ascult, când sunt
prinsă în încercarea de a controla evenimentele şi oamenii, îmi consider viaţa
insuportabilă. Soluţia este întoarcerea la Pasul 1.
Mare parte din ceea ce noi numim codependenţă sunt doar încercări umane de a
evita, nega, sau abate durerea. Parcurgerea acestui Pas înseamnă că suntem pregătiţi să
facem faţă şi să ne simţim durerea. Fiţi blânzi cu voi şi cu alţii pe măsură ce treceţi de la

starea de negare la cea de acceptare generată de acest Pas.

RĂDĂCINILE CONTROLULUI
CONTROLULUI

Ideea că deţinem putere asupra altor persoane este o idee puternică – o iluzie
distructivă pe care mulţi dintre noi au deprins-o în copilărie.
Ascultaţi cum o parte din cei aflaţi în procesul de vindecare au fost instruiţi să
creadă că deţin controlul asupra altora.
„Când eram la liceu, mama şi-a luat obiceiul de a încerca să se omoare”, spune
Marcia, o femeie matură care se vindecă de codependenţă. „Tot încerca să se sinucidă cu
gazul de la aragaz. Îmi era frică pentru ea. La şcoală o sunam zilnic în pauze. Când nu
răspundea la telefon, ştiam că iarăşi încearcă. Alergam acasă, închideam arazagul,
aeriseam casa, o puneam pe mama în pat şi goneam înapoi la şcoală.”
„La o vârstă fragedă am învăţat că aveam o putere enormă asupra oamenilor. Am
învăţat că aveam putere asupra vieţii şi morţii
m orţii mamei mele.”
Un alt aspect al acestei poveşti este că mama Marciei considera şi ea că avea putere
asupra vieţii Marciei. Când Marcia avea 16 ani, mama ei şi-a parcat maşina pe calea
ferată în dimineaţa din duminica Paştelui. Apoi a aşteptat ca trenul să o lovească, ceea ce
s-a şi întâmplat.

patruMama Marciei
ani într-o a scăpat
clinică de bolidoar cu câteva
mintale tăieturi
din pricina şi julituri,
acestei însă de
încercări a fost închisă
suicid.
suicid. Cândtimp de
mama
12
Marciei se afla în sanatoriu, i-a spus Marciei că voia ca fata ei să aibă o viaţă mai bună,
aşa că a trimis-o în alt oraş ca să trăiască cu unchiul Charly.
„Mai trâziu, când eram la colegiu, mama a ieşit din sanatoriu. Mi-a spus că
niciodată nu a avut de gând să trăiesc cu unchiul Charly; voise să locuiesc cu vărul ei,
Charly. Am râs de această ironie a sorţii: aproape te sinucizi pentru ca fiica ta să aibă o
viaţă mai bună, apoi aflii că a fost trimisă la alt Charly şi din această pricină a avut o
viaţă groaznică”, ne-a spus Marcia.
Unii dintre noi au fost crescuţi cu iluzii mai subtile, dar la fel de puternice, despre
control.
„De când eram copil, în jur de 3 ani, mama mi-a răsădit ideea că o făceam
nefericită”, ne povesteşte Jackie. „Am crescut crezând sincer că deţineam această putere
asupra ei. credeam şi că am puterea de a o face fericită. Şi aşa mi-am petrecut viaţa
alterând între aceste două idei: mă comportam în aşa fel încât să o fac nefericită sau mă
dădeam peste cap ca să o bucur, fapt pe care nu l-am reuşit niciodată. Mă simţeam
vinovată, captivă şi sclava celor două idei.”
„Adult fiind, am trăit cu această credinţă ani de zile. Şi nu era doar despre mama

mea. Se că
adevărat răspândea
am putereaasupra fiecărei
să-i fac persoane
pe oameni cu careoriintram
nefericiţi, fericiţi,însă-i
contact.
fac să Credeam
simtă. Eracuo
responsabilitate uriaşă, eronată şi m-a făcut să merg pe jar şi să mă simt ca o nebună
toată tinereţea mea, până când am început să mă tratez de codependenţă. Mă dădeam
peste cap ca să controlez modul în care alţii simţeau sau să evit să-i ffac ac să se simtă într-
un anume fel. Ajunsesem să urăsc să mă aflu în prezenţa oamenilor, căci a le controla
sentimentele era o meserie atât de grea şi obositoare. Nu puteam să mă relaxez şi să mă
bucur că sunt cu alte persoane. Energia mea era în afară, încercând să-i fac să simtă şi
să-i controlez. Iar eu pierdusem legătura cu ceea ce simţeam eu.”
„Nu am ştiut că era ceva normal să ai sentimente”, spune Jackie.
Mulţi dintre
Mulţi dintre noi au crescut crezând
crezând că nu e bine să ai sentimente
sentimente.. Asta făcea parte
din controlul despre care fusesem învăţaţi – reprimarea emoţiilor. Acum învăţăm că
orice încercăm să controlăm ne controlează pe noi mai apoi. Dacă încercăm să ne
controlăm sentimentele într-un mod nesănătos – mulţi dintre noi au fost învăţaţi astfel şi
am învăţat cum să procedăm ca să supravieţuim – sentimentele noastre va prelua
controlul asupra noastră şi ne vor face viaţa insuportabilă.
„Când am fost suficient de mare să ascul
ascult,t, mi s-a spus să nu simt”, declară Jackie.
Jackie.
„Nu a trecut mult timp până am început să îmi spun asta. Mi s-a spus să stau dreaptă, în
picioare şi să-mi ignor sentimentele. De fapt, acest sfat mi-a fost de ajutor. Am trăit într-

un
caremediu
m-amrece, steril.
născut, Nu am
persoan ele primit
persoanele la caremângăieri şi prea
mă aşteptam
aşteptam puţină
să mă iubire.
iubească
iubeasc Dindezamăgit.
ă m-au momentul
dezamă în
git. Nu
13
mi s-a spus că sunt frumoasă. nu mi s-a permis să îmi fie frică, să fiu furioasă şi,
bineînţeles, nu am simţit bucuria. Mi s-a spus să fiu mai mult, mai bună, să îmi dau mai
mult silinţa şi să fiu mai puternică. Să deţin controlul.”
„Am învăţat că nicio situaţie nu merita să te laşi doborât sau copleşit de sentimente.
Sentimentele erau o pierdere de timp, o copilărie, o faţetă slabă, umană şi inutilă.
Nesimţind nimic am supravieţuit în această familie. Am supravieţuit vieţii. Şi, pe scurt,
am învăţat să mă tratez şi eu aşa cum fusesem tratată de alţii – să mă neglijez, să mă
evit, să mă critic, să îmi diminuez importanţa şi să mă dojenesc pentru că aveam
sentimente şi nevoi, pentru că eram umană. ”
„Zăvorând această latură a mea m-a făcut puternică, mai puternică decât am ştiut.
M-a ajutat să îndur şi să supravieţuiesc faptului că nevoile mele nu erau satisfăcute. Însă
sentimentele, nevoile şi umanitatea mea m-au prins din urmă. Această parte din mine a
refuzat să mai fie ignorată.”
„Acum sunt în procesul de vindecare de ceva vreme. Când mă uit înapoi, văd că
deşi nu mi-am lăsat sentimentele să fie trăite – pentru că nu le simţeam – ele şi nevoile
mele nesatisfăcute mă controlează. Ele mă ghidează, ele mă propulsează. Trăiam în frică

şi răspunsul meu la această frică era să încerc să-i controlez pe toţi şi pe toate în jurul
meu.”
Frica este curentul subteran, forţa, pentru mare parte din ce facem şi pe care o
numim control – controlul altora, al nostru, al situaţiilor, circumstanţelor şi timpilor.
„În anul care a trecut frecventând CoDA”, spune Jane, „am ajuns să văd cât de
îngrozită am fost toată viaţa mea. Toţi aceşti ani am trăit prin intermediul fricii.”
Uneori frica este exprimată ca furie.
„Am fost singur, mare parte a vieţii mele fără să am contact cu oamenii”, spune
Brad, al cărui tată este alcoolic. „Întotdeauna am fost singur, stresat, cu nervii întinşi la
maximum. Nu puteam să fac o relaţie să meargă. Cred că mai toată viaţa mea am fost
furios până să încep să mă vindec. Furia era sursa mea de energie în viaţă. Nu mă
înfuriam. Însă era un curent care curgea prin viaţa mea.”
Pentru mulţi acest curent subteran se transformă în panică, uneori în teroare – faţă
de viaţă, oameni,
oameni, circumstanţe,
circumstanţe, faţă de noi înşine
înşine şi sentimente
sentimentele
le noastre.
noastre. Nu ştim cum
să ne relaxăm şi să ne detaşăm. Unii dintre noi nu sunt conştienţi de câtă teamă ne este.
Acum văd ce teamă mi-a fost mare parte a copilăriei şi a vieţii de adult. Atunci nu
vedeam şi nici nu simţeam, însă mi-a controlat mare parte a acţiunilor mele.
Ceea ce făceam era să mă concentrez asupra altora: să îi îngrijesc, să îi controlez şi
să devin obsedată de ei. Nu am avut grijă de mine cu iubire.

frica Pasul 1 ne grijă

şi să avem permite să ne relaxăm, să încetăm să mai controlăm, să ne înfruntăm
de noi.
14
 Faptul că nu putem să avem grijă de noi în relaţiile cu alte persoane le va oferi
controlul asupra noastră. Aşa cum mulţi dintre noi au învăţat bine cum să încercăm să-i
controlăm pe alţii, aşa am învăţat şi cum să le dăm voie să ne controleze.
„Am fost crescută cu credinţa că voi fi ucisă dacă voi spune nu”, a spus Marcia,
care a vorbit mai înainte despre cum şi-a salvat mama de la tentativele de suicid. „Am
fost crescută catolică. Am fost învăţată să-mi onorez tatăl şi mama. Mi s-a indus o frică
considerabilă legat de ideea de a spune nu cuiva. De la televizor am învăţat că îi urmezi
pe oameni şi faci lucruri pentru ei. Am învăţat conceptul „iubeşte-ţi aproapele şi uită de
tine”. Am învăţat că dacă făceam ceea ce se aştepta de la mine, voi fi iubită şi se va avea
grijă de mine.”
Sherri explică versiunea ei de codependenţă: „Cred că mare parte din ceea ce eu
numesc codependenţă în viaţa mea este rezultatul a faptului că sunt înspăimântată,
captivă şi blocată în realţii pentru că nu ştiu cum să am grijă de mine în raport cu
ceilalţi.”
Când îi iubim pe alţii prea mult, când vrem cu disperare şi avem nevoie de ceea ce
ei au – fie că e vorba de acceptare, aprobare, iubire sau prietenie – ne pierdem

capacitatea de a aveacăgrijă
ne trebuie. Sperăm dacădeţinem
noi înlucrurile
raport culanoi, de lor
locul fricăcucăputerea
s-ar putea să nuînprimim
voinţei, ce
cele din
urmă ne vom afla în siguranţă şi vom obţine ce ne trebuie.
Nu vom obţine.
Aceste idei sunt iluzii. Nu suntem imperfecţi. Mulţi dintre noi au făcut pur şi
simplu ceea ce am fost învăţaţi, uneori de la o vârstă fragedă: să ne protejăm încercând
să-i controlăm pe alţii sau dându-le voie altora să ne controleze. Am crescut devenind
adul
ad ulţi
ţi ca
care
re au gr grij
ijăă şi cont
contro
role
leaz
azăă pe alţi
alţii,
i, pier
pierzâ
zând
nd lelegă
gătu
tura
ra cu adev
adevăr
ărat
atul
ul şi
corespunzătorul ţel: de a ne iubi şi a ne accepta şi de a avea încredere în cursul vieţii şi
în bunătate.
Creştem adoptând un comportament codependent.
S-ar putea să fie normal să vrem să controlăm oameni, evenimente şi să ne
diminuăm pierderile, însă nu este şi sănătos. Nu e bine pentru noi, nu e bine nici pentru
alţii.
Şi s-ar putea să fim atât de deconectaţi de la propria persoană că abia ne dăm seama
până când viaţa începe să se prăbuşească în jurul nostru. Vieţile noastre devin greu de
administrat.
Pasul 1 ne dă permisiunea să nu mai controlăm şi să avem grijă de alţii, dar şi să
începem să avem grijă de noi înşine.

15
 „Eram furioasă când am început să merg la Al-Anon şi oamenii îmi spuneau că
trebuie să încep să am grijă de mine”, spune Joannie. „Avusesem grijă de mine şi de
toată lumea din jurul meu toată viaţa mea!”
Aceasta nu e genul de îngrijire personală despre care vorbim în vindecare. Acest tip
de auto-îngrijire care însoţeşte vindecarea şi aceşti Paşi este mai blândă, mai iubitoare,
mai eliberatoare şi mai concentrată pe propriile noastre responsabilităţi. Este o auto-
îngrijire vindecătoare, întineritoare, reînnoitoare, în care există loc pentru sentimente,
nevoi, dorinţe, vrerei, scopuri, planuri şi propriile noastre vieţi – vieţi cu sensuri şi
obiective care au sens.

ACCEPTAREA LIPSEI DE PUTERE

Unora dintre noi le este uşor să accepte premiza că în acest Pas suntem lipsiţi de
putere asupra celorlalţi. Până când vom ajunge la acest Pas, suntem gata să renunţăm şi
să ne apucăm de treabă. Alţii se chinuiesc să accepte lipsa de putere.
Eu iubesc acest Pas. Însă urăsc că nu pot controla. Urăsc să fiu vulnerabilă şi

neajutorată. Nu-misăplace
face rău că trebuie să mă simt
mă detaşez şi săstingherită
mă predau.sau
Însăsăiubirea
simt durere emoţională.
din acest Pas apareMi se
când
recunosc adevărul. Nu deţin puterea asupra multor lucruri în viaţă şi când încerc să o
deţin, nu am nicio putere, înnebunesc, nu-i pot controla pe alţii, indiferent de cât aş vrea,
oricât de mult m-aş gândi că ştiu ce e mai bine pentru ei.
Nu pot să controlez ce fac alţii, gândesc sau simt, indiferent cum aleg aceştia să
interacţioneze cu mine, indiferent când ei aleg să crească sau să se schimbe şi indiferent
când aceştia aleg să se recupereze
r ecupereze din dependenţa lor.
Uneori nu mă pot controla nici pe mine.
Nu am nicio putere asupra rămăşiţelor de sentimente şi credinţele negative pe care
le-am acumul
le-am acumulat,
at, asupra
asupra propri
propriee persoa
persoane
ne şi depend
dependenţ
enţelo
elorr altor
altor perso
persoane
ane,, inclus
inclusiv
iv
dependenţa de alcool şi de nefericire. Nu-mi pot controla copiii sau copiii altora. Nu am
nicio putere asupra rezultatelor, a vieţii, a circumstanţelor, a evenimentelor. Nu pot
controla cursul relaţiilor. Nu pot să controlez sincronizarea.
Dumnezeule, mi-aş dori să pot controla sincronizarea.
Dar nu pot.
Când încerc să mă controlez represându-mi cu rigiditate gândurile şi sentimentele,
mă pierd pe mine. Mă adâncesc şi mai mult în groapa din mine şi în mlaştina
codependenţei.

Cânddependenţa,
controlez încerc să-i controlez pe alţii,
dependenţa îi înnebunesc
mă controlează pe şi pe eiCând
mine. şi peîncerc
mine. să
Când încerc să
controlez ce
16
gândesc alţii despre mine, mă transform într-o marionetă trasă de sfori. Acţiunea de a
controla mă înnebuneşte şi pe mine şi pe alţii. Orice lucru pe care-l încerc să-l influenţez
mă pune sub control. Mă pierd pe mine. Pierd contactul cu sine.
Şi alte persoane se înfurie pe mine şi dau înapoi.
Când încerc să controlez situaţii şi circumstanţe, setez blocaje faţă de evenimentele
care înaintează. Când îmi irosesc timpul şi energia încercând să am putere când nu am
niciuna, îmi pierd abilitatea de a-mi trăi propria viaţă.
Acţiunea de a controla setează o energie caracteristică. Oamenii simt asta – chiar
dacă doar te gândeşti la asta fără să acţionezi. Oamenii reacţionează la această energie –
uneori făcând deliberat ceea ce încercăm să-i împiedicăm pe alţii să nu facă, sau
nefăcând ceea ce încercăm pe alţii să facă. Este o energie controlată de către frică.
E natural să vrei să-i controlezi pe alţii, mai ales când aceştia îşi fac rău singuri ori
nouă, sau când lucrurile nu merg după cum ne place nouă. Însă nu e treaba noastră să
avem grijă de alţii – să avem grijă de sentimentele, gândurile, deciziile maturizarea şi
responsabilităţile lor. Treaba noastră este să facem aceste lucruri pentru noi.
Pasul 1 nu implică lipsa de responsabilitate sau neajutorarea. Nu spunem: „Nu pot

să
că îmi dau responsabili
suntem ajutor din pricina
pentrua ceea
noi şicepentru
alţii îmi fac saunoastre.
treburile mi-au făcut.”
CeilalţiSpunem contrariul:
sunt responsabili
pentru ei şi pentru treburile
treburile lor – fie că ne place ssau
au nu cum se descurcă cu ele.
Suntem responsabili pentru noi înşine, pentru direcţionarea energiei vieţii noastre
către calea noastră, pentru crearea unui întreg, desăvârşindu-ne viaţa pentru noi înşine.
Suntem responsabili să punem capăt durerii, să ne înfruntăm şi rezolvăm temerile,
spunând nu, oferindu-ne ce ne trebuie, stabilind graniţele pe care trebuie să le stabilim şi
făcând alegeri şi decizii pe care trebuie să le facem ca să avem grijă de noi – în orice
situaţie sau circumstanţă.
Nu suntem victime.
Când acceptăm că nu avem putere, vom dobândi puterea de a avea grijă de noi.
când vom începe să avem grijă de noi, vom începe să ne trăim vieţile şi tot ceea ce ne
este menit să vină la noi va fi al nostru. Când vom înceta să-i controlăm pe alţii, putem
să le dăm voie şi să avem încredere în ei să-şi trăiască vieţile.
Acest Pas ne aduce cu picioarele pe pământ în realitate şi în noi înşine. Şi vom
descoperi că locul nostru în această lume este un loc bun. În cele din urmă, vom deveni
recunoscători pentru felul în care lucrurile au evoluat pentru că e mai bine decât am fi
putut realiza noi cu comportamentul nostru dominant.
dominant.
Suntem cu mult mai lipsiţi de putere asupra altora decât ne-a învăţat cineva.

Acceptând acestmult
viaţă, care este lucru
maiînseamnă că ne-a
mare decât sunt spus
libericineva
să deţinem adevărata
vreodată. noastrăsăputere
Avem putere în
gândim,
17
să simţim, să ne rezolvăm problemele, să stabilim limite, să stabilim şi să ne îndeplinim
obiectivele, să creăm, să vindecăm, să avem grijă de noi şi să ne iubim necondiţionat, la
fel să-i iubim şi pe cei din preajma noastră.
Asupra cui nu deţin controlul? Aproape asupra a tot ceea ce vreau să controlez.

PASUL DETAŞĂRII
Pasul 1 este Pasul care ne ajută să începem să ne detaşăm – un concept al vindecării
care înseamnă că ne eliberăm şi ne detaşăm de alţii – cu iubire, ori de câte ori e posibil.
Acest Pas ne ajută să începem identificarea modului corect şi abuziv al puterii
voinţei. Începem să simţim în loc să fugim de emoţiile noastre. Identificăm modul în
care ne-am neglijat ca să putem să ne iubim mai bine în orice împrejurare.
Este primul pas către ieşirea din ipostaza de victime – ale altora, ale noastre, ale
vieţii.

Acesta esteeste
Acest Pas Pasul Detaşării.
despre graniţe.
graniţe. Vom descoperi
descoperi limitele
limitele şi măsura propriului
propriului sine şi
ale responsabilităţilor noastre. Învăţăm să identificăm ce putem şi ce nu să facem.
Învăţăm să identificăm când încercăm să facem imposibilul sau încercăm să facem ce nu
e treaba noastră.
Apoi încetăm să mai facem imposibilul şi ne concentrăm atenţia pe ceea ce e
posibil – să ne trăim vieţile, să avem grijă de noi, să simţim şi să răspundem aşa cum
trebuie sentimentelor noastre. Putem să ne iubim şi pe noi şi pe alţii fără să simţim
nevoia covârşitoare de a-i controla şi manipula şi pe ei şi situaţiile după bunul nostru
plac.
Deseori, acest Pas ne pune în legătură cu sentimentele noastre – sentimentul de
frică, durere sau ruşine. Ne pune în contact cu suferinţa. La început acest Pas pare
întunecos şi înfricoşător. Nu trebuie, nu pentru mult timp. Ne redă lipsiţi de putere faţă
de ceea ce nu putem să controlăm, aşa încât să ne reîmprospătăm forţele. Odată ce
acceptăm orice pierdere sau zonă a lipsei de putere cu care ne confruntăm, suntem liberi
să simţim şi să ne descurcăm cu sentimentele noastre, apoi să ne vedem mai departe de
viaţă.
Vom parcurge acest Pas când suntem pregătiţi. Când suntem istoviţi, când ne-am
exercitat toate încercările ca să administrăm şi să controlăm situaţia, când am obosit să

ne simţim
Când nebuni
va veni şi acest
timpul, să ducem
Pas nelupte pe care
va găsi şi îşinu
va putem să le câştigăm, ne vom preda.
face treaba.
18
 Să-l lăsăm. Să-l lăsăm să ne ducă acasă. Să-l lăsăm să ia povara controlului şi
senzaţiei că suntem responsabili pentru alţii din spatele nostru. Să lăsăm pacea, uşurarea
şi mângâierea acestui Pas să ne înghită.
Să ne detaşăm. Să ne detaşăm de frică, de nevoia de a controla. Să ne concentrăm
asupra noastră şi să ne dăm voie să fim. Nu vă mai daţi atât silinţa şi nu mai faceţi atât
de multe când acest lucru nu funcţionează.
f uncţionează.
Iubiţi-vă şi acceptaţi-vă aşa cum sunteţi indiferent de circumstanţele prezente.
Răspunsul va veni. Soluţia va veni. Însă nu pentru că ne străduim din greu.
Răspunsul va veni din detaşare.
Nu avem nicio putere asupra altora, iar vieţile noastre au devenit insuportabile. Şi
pentru moment asta e tot ce ne trebuie. Aceştia suntem
suntem şi e destul de bine.
Devenim sensibili faţă de sentimentele de lipsă de putere şi incapacitate de a ne
administra viaţa. Devenim sensibili faţă de cum ne simţim la nivelele mai subtile.
Parcurgeţi acest Pas la începutul vindecării. Apoi parcurgeţi-l iarăşi dacă e nevoie.
Parcurgeţi-l ori de câte ori nebuniile codependenţei
codependenţei se instalează. Parcurgeţi-l ori de câte
ori credeţi că lucrurile vă scapă de sub control şi vieţile noastre sunt o greşeală; când

descoperiţi
înşivă; cândcăîncepeţi
aveţi grijă
să vădeignoraţi
alţii şi sentimentele;
vă întrebaţi dacă
cândaveţi dreptul
începeţi să aveţi grijă
să deveniţi de voi
obsedaţi de
alţii sau să vă îngrijoraţi în legătură cu viitorul vostru sau al altora; când începeţi să
credeţi că alţii vă controlează fericirea.
Să-l parcurgem când ne neglijăm pe noi.
Să-l parcurgem când ne împotmolim.
Când nu ştim ce să facem în continuare, putem să parcurgem acest Pas.
Să ne gândim la el. Să ne scufundăm în el. Să-l lăsăm să ne definească şi
circumstanţele prezente şi trecute. Să-l lăsăm să vindece, să ne ajute şi să ne mângâie.
Întotdeauna ne aduce acasă – la noi înşine, la realitate şi la stăpânirea lecţiei spirituale
din situaţia actuală.
Primul cuvânt al acestui Pas 1 este noi. Acceptarea de sine, bazată pe simpla
definiţie a sinelui, ne face să ne simţim bine. Nu suntem singuri, nu mai suntem singuri.
Mulţi dintre noi practică acest Pas zilnic. Mulţi dintre noi împart aceiaşi problemă. S-ar
putea să ne fi simţit singuri, însă nu suntem unici în durere sau în dilema noastră. Nici
nu suntem izolaţi când trebuie să găsim soluţia. Există putere în comunitatea celor care
se vindecă, putere în parcurgerea acestui Pas în intimitatea locuinţelor noastre şi în grup
cu alţii. Ne reunim în acest Pas, în ipostază de „noi”, făcându-ne cunoscută problema şi
soluţia noastră comună. Faptul că o împărţim cu comunitatea, face problema mai mică,

iar soluţia mai iminentă.

19
 Există un loc unde ajung în relaţiile mele cu oamenii şi viaţa care este întunecos şi
ineficient. E un loc dominat de frică şi dorinţa instinctivă de a controla.
Eu am fă făcu
cut-
t-oo făţi
făţişş – am înce
încerc
rcat
at să cont
contro
role
lezz depe
depend
nden
enţa
ţa unui
unui al
alco
cool
olic
ic
concentrându-mi viaţa în jurul acelei persoane.
Am făcut-o în tăcere – am încercat să-mi controlez şi să-mi reprim sentimentele
încercând să controlez o situaţie particulară, zăvorându-mă în mine de abia dacă mai
exis
exista
tam,
m, repet
repetân
ândd fă
fără
ră succ
succeses acel
acelea
eaşi
şi acţi
acţiun
unii de rezo
rezolvlvar
aree a unei
unei prob
proble
leme
me sasauu
pretinzând că o anumită problemă nu există. Ajung în acel loc întunecos unde permit
alto
altora
ra să mă cont
contro
role
leze
ze sau
sau unde
unde dau
dau voie
voie cr
cred
edin
inţe
ţelo
lorr nega
negati
tive
ve sa
sauu sesent
ntim
imen
ente
te
nesoluţionate din trecutul meu să mă controleze.
Ajung în acel loc în care nu fac ce trebuie să fac ca să am grijă de mine în relaţiile
cu oamenii pentru că mă tem să procedez aşa.
Acest Pas mă scoate din acel loc întunecos. Mă ajută să-mi amintesc cine sunt. Nu-i
pot controla pe alţii şi înnebunesc când încerc să fac asta. Nu trebuie să-i controlez pe
alţii. Nu trebuie să am grijă de ei. Nu trebuie să controlez viaţa sau situaţiile, ca viaţa să
funcţioneze.

Acum
situaţia eşti şiînincapacitatea
actuală siguranţă să de
crezi,
a-misăadministra
te detaşezi. PotPot
viaţa. să mă accept,
să mă problemele,
detaşez pentru că
dacă mă agăţ prea tare nu obţin niciun rezultat. Pot să mă relaxez şi să fiu eu însămi. Şi
pot să iubesc, să accept şi să am grijă de mine.
Prima oară când am parcurs acest Pas privind problemele mele de codependenţă,
când m-a învăluit de la cap înspre suflet, mi-a adus libertate şi darul detaşării. Pentru
prima oară am înţeles, în inima mea, că nu pot controla pe nimeni. Acest Pas mi-a adus
eliberare şi abilitatea de a începe să am grijă mai ales de chestiunile ce privesc viaţa
mea.
Acest Pas îmi aduce în continuare eliberare de fiecare dată când îl parcurg.
Acest Pas ne dă permisiunea să fim cine suntem. Acesta este Pasul când ne
acceptăm pe noi înşine, lipsa noastră de putere şi circumstanţele noastre actuale, în pace,
cu graţie şi credem că toate acestea sunt şi vor fi bine.
Ne predăm. Apoi privim cum cum ordinea se instalează în viaţa noastră.
Acest Pas ne duce într-un loc sigur, un loc confortabil. Haideţi să mergem acolo de
câte ori avem nevoie. Putem să facem schimb între vieţile bazate pe frică, control şi
ruşine cu nişte vieţi posibile.
Fiecare Pas îşi face treaba în viaţa noastră. Fiecare Pas e important.
Lucrarea, vindecarea încep cu Primul.

20
 ACTIVITĂŢI
1. Ai înc
încer
erca
catt să-ţ
să-ţii exer
exerci
ciţi
ţi put
puter
erea
ea sau
sau inf
influ
luen
enţa
ţa und
unde,
e, în
în real
realit
itat
ate,
e, nu
nu avea
aveaii
deloc? Ai încercat să controlezi pe cineva sau ceva, din ce în ce mai mai
mult cu rezultate din ce în ce mai puţin benefice?
2. Cine sau
sau ce în
în via
viaţa în viviaţa voa
voastră văvă fac
face să vă
vă ieş
ieşiţi din
din mi
minnţi şi vă
vă
provoacă stres? De cine te simţi victimizat? Pe cine simţiţi că vă controlează
controlează
ac
acum
um,, in
incl
clus
usiv
iv emoţ
emoţii
iile
le,, or
orii altă
altă zo
zonă
nă a vieţ
vieţii
ii voas
voastre
tre?? De ce situ
situaţ
aţii
ii,,
sentimente sau realităţi aţi fugit, le-aţi negat sau evitat?
3. Ce ar tre
trebui să înf
înfruntaţi în vie
vieţile voa
voastre da
dacă aţi înc
încerc
rcaa să nu mai
mai
controlaţi pe cineva sau ceva? Ce s-ar putea întâmpla dacă aţi permite cuiva
sau ceva să vă controleze?
4. Care sunt laturile din viaţa voastră car
care sunt un haos? Care este starea
dumneavoastră actuală privind aceste laturi: emoţii, finanţe, spiritualitate,
să
sănă
năta
tate
te fi
fizi
zică
că,, carie
carieră
ră?? Ce face
faceţi
ţi de plăc
plăcer
ere,
e, din
din amuz
amuzam
amen
entt sa
sauu din
din
bucurie?
5. Care
Care-i
-i sta
starea
rea actu
actuaală a rela
relaţi
ţiiilor
lor vo
voas
astr
tree cu fami
famillia
ia,, pri
priet
eteenii
nii, cole
olegii
gii de
serviciu? Aveţii relaţii cu ei sau vă simţiţi singuri şi izolaţi?
6. Vă si
simţ
mţiţiţii m
min
inte
teaa cla
clară
ră şi cons
consis
iste
tent
ntă?
ă? Pe ci
cine
ne cons
consid
ider
eraţ
aţii res
respo
pons
nsab
abil
il pent
pentru
ru
emoţii
emo ţiile,
le, finanţ
finanţele
ele şi sănăta
sănătatea
tea voa
voastr
stră?
ă? Pe cine
cine consid
considera
eraţi
ţi respons
responsabi
abill
pentru starea relaţiilor voastre?
voastre?
7. Ce luc
lucru
ru ffac
aceţ
eţii în via
viaţă
ţă în
în le
legă
gătu
tură
ră cu
cu care
care ave
aveţi
ţi rres
esen
enti
time
ment
nte?
e? Ce
Ce simţ
simţiţ
iţii că
trebuie să faceţi dar nu vreţi? În care domenii ale vieţii voastre simţiţi că nu
aveţi nicio alegere şi opţiune? Cine sau ce vă ţine captiv? Cui vreţi cel mai
mult să-i spuneţi ceva? De ce simţiţi că nu puteţi să-i spuneţi?
8. Care
Care inc
incid
iden
entt anu
anume
me v-a
v-a împ
împin
inss să înce
începe
peţi
ţi ssăă frec
frecve
vent
ntaţ
aţii un gru
grupp 1122 Paş
Paşi?
i?
Dacă-l frecventaţi de ceva timp, ce va da bătaie de cap cel mai recent? Cine
sau ce vă îngrijorează cel mai mult? Când a fost ultima oară când aţi făcut
21
 un lucru cu iubire şi de folos pentru voi? Există cineva în viaţa voastră care
simţiţi că vă face nefericiţi? Simţiţi că dacă el sau ea s-ar comporta diferit,
aţi fi fericiţi?

„Pasul doi este preferatul meu, datorită clauzei sincerităţii. Când m-am întrebat
de existenţa sau implicarea lui Dumnezeu, acest Pas m-a convins că există
Graţia Divină.” – Jack W.

P ASUL DOI
"SUNTEM CHEMAŢI SĂ CREDEM CĂ O PUTERE SUPERIOARĂ NOUĂ
NE POATE REDA SĂNĂTATEA (MENTALĂ)."

Pasul 2 al CoDA

Iubesc Pasul doi. Când mi-am început recuperarea din codependenţă eram distrusă
de comportamentul celor din jurul meu. Îmi abandonasem propria viaţă şi pe mine
însămi. Lucrurile pe care le-am făcut pentru a-i face pe oameni „să vadă lumina” erau
nebuneşti (nesănătoase). Îmi pierdusem controlul.
După ce m-am predat după primul Pas, acceptând şi admiţându-mi neputinţa de a-
mi conduce viaţa mea şi pe a altora, Pasul doi mi-a a dus speranţa pierdută.
Acum, după ce m-am descoperit puţin, totuşi îmi place acest pas. În acele zile
când am uitat ce ştiam despre recuperare (restaurare), când mintea se zbuciuma, când a
revenit ruşinea, când mânia, resentimentele şi toate vechile mesaje au revenit şi mă
controlau, când am uitat că este în regulă să-mi recunosc puterea, când m-am panicat
sau am devenit temătoare, când am început să privesc obsesiv pe alţii pentru a mă face
să simt sau să trăiesc, am ştiut ce să fac.
M-am întors la Pasul unu să îmi găsesc direcţia şi să îmi reamintesc cine sunt.
Apoi am mers la Pasul doi pentru a deveni tot ceea ce sunt capabilă să devin.
Pasul doi ne pune pe drum – un drum nou – un curs care are mai multă putere şi
direcţie decât am avea noi singuri. Este un Pas de tranziţie. Ne duce din locul în care

suntem, acolo unde vrem să ajungem.

22
 Tot ceea ce ni se cere acum este să credem. De fapt, tot ceea ce avem de făcut este
„să devenim şi să credem”. Vom face asta prin deschiderea minţii şi a inimii noastre şi
„conectându-ne” cu alţi oameni care s-au recuperat.

REFACEREA SPRE SĂNĂTATE

Sarah este o femeie provocatoare care se îmbracă strident şi vorbeşte cu un

puternic accent de pe coasta de Est. Acum şase ani viaţa şi relaţiile sale erau ieşite de
sub control. Astăzi are o relaţie bună cu sine şi este director al programului de tratare a
codependenţei.
Sarah şi-a început călătoria acum 16 ani prin frecventarea programului celor 12
Paşi de laPersoanele dependente de mancare Anonimi. Şi deşi ea lucra din”greu”la
programul de recuperare, ceva lipsea
lipsea din viaţa ei.
„Am venit aici ca dependent de mancare şi apoi cădeam în anorexie, apoi iar în
bulimie. Am devenit dependentă
dependentă de sex, de relaţ
relaţii
ii şi de medicamente.”
„Am pierdut greutatea în exces. Arătam bine. Dar mă simţeam goală, aşa cum mă
simţeam de multe ori înainte. Credeam că „goliciunea” interioară avea legătură cu
lucruri dinafara mea. Soţul meu era alcoolic. Prietenii mei de la Dependentii de mancare
Anonimi mi-au spus că aveam ce e mai bun din ambele lumi: eram căsătorită şi de
asemenea, afară, aveam o legături amoroase cu bărbaţi vulnerabili, din program. Mă
simţeam golită, singură, ruşinată şi vinovată. Dar atunci nu ştiam ce erau ruşinea şi vina.
Acum le numesc „gaură în complexul sufletului”, povesteşte Sarah.
Şapte ani mai târziu apare prima cădere din viaţa lui Sarah. Şi-a dus mama la o
casă de îngrijire a bolnavilor şi se pregătea să îi ceară divorţul soţului, pentru că ea avea
o legătură extraconjgală. În noaptea în care se pregătea să ceară divorţul, a avut un atac
de cord pe ringul de dans. I-a promis lui Dumnezeu că dacă o va ajuta să treacă peste
asta, va face unele schimbări în viaţa sa.
Sarah a făcut nişte schimbări. A rămas cu soţul ei şi a ajuns dependentă de alcool,
de somnifere, xanax, tranchilizante pe care i le prescria doctorul să-i ajute inima să
funcţioneze bine. Nu după mult timp, a început să aibă iar aventuri amoroase.
„Încă mergeam laDependentii de mancare Anonimi” spune Sarah. „Luam pastile,
mâncam excesiv, beam şi urlam în tăcere după ajutor la întălnirile Dependentilor de
mancare Anonimi. Oamenii credeau că o duc bine. Nu mărturiseam cu exactitate ce se
întâmplă în viaţa mea dar mă ridicam la întâlniri şi spuneam: „Sufăr; sunt probleme în
viaţa mea; ciupiţi-mă; sunt reală; sufăr.” Cred că oamenii erau speriaţi de ce se întâmpla
cu mine. Nu voiau să se gândească că după atâta timp de recuperare eu încă am
probleme. Nu ştiau ce să îmi
îmi spună”.
23
 Apoi Sarah a făcut cursuri pentru a fi consilier pentru dependenţi de alcool şi de
droguri. S-a despărţit de soţul ei şi a avut o aventură cu unul din pacienţii săi. Când s-a
eliberat de căsnicie el s-a mutat la ea. Era un bărbat de culoare; Sarah era albă – lucru
care, spune ea, a izolat-o de oameni. Curând, prietenul ei a început să consume din nou
cocaină.
„Era o nebunie”, spune Sarah. „Eram total codependentă, încercând să îl salvez şi
să îl repar. Când am terminat cursurile de consilier eu consumam alcool şi pastile în
mod exagerat. Prietenul meu a trecut prin două centre de dezintoxicare şi încă lua
droguri.”
Sarah însăşi a fost la o clinică pentru problema alcoolismului şi a dependenţei de
relaţii. După terminarea tratamentului a mers să lucreze la o clinică de tratament pentru
cei dependenţi de mâncare, şi-a reînnodat relaţia cu prietenul dependent de droguri şi l-a
adus să locuiască împreună cu ea în oraşul unde ea avea lucra.
„Iată-ne. Eu sunt evreică şi albă, din Nord, trăiesc cu un barbat negru într-un oras
din Sud. Ştiam
Ştiam că sunt trei aspecte
aspecte (dezavantaje
(dezavantaje)) împotriva
împotriva mea atunci cân
cândd m-am
mutat acolo, dar mi-am spus că, indiferent ce s-ar întâmpla, voi reuşi. Am reuşit, dar am

fost prinsăde
în centrul dintratament.
nou în dependenţa
Eram curată relaţională. Prietenul
(nu consumam meu recădea
droguri mereu.
sau alcool), darEunulucram
şi din
punctul de vedere al relaţiei
relaţiei nesănătoase.”
„Era o relaţie abuzivă şi psihic şi sexual, dar eu eram cea care întreţinea abuzul”,
spunea Sarah. „Eram atât de furioasă şi supărată încât de fiecare dată când el avea
comportamente nebuneşti, eu mergeam spre el cu atâta mânie încât mă înspăimântam pe
mine. Îl atacam şi îi smulgeam cămaşacămaşa de pe el. Singurul
Singurul mod în care mă pputea
utea opri era
imobilizându-mă pe pat. În nebunia mea, mă eliberam din strânsoarea lui. Apoi chemam
poliţia pentru el. Poliţia îl lua. Şi eu îl aduceam înapoi.”
Până la urmă, Sarah s-a internat într-o clinică pentru tratarea codependenţei.
„Lucrul care m-a adus acolo este gândul că aş fi putut face rău intenţionat unei
alte fiinţe umane”, spune
spune Sarah. „Era îngrozitor.
îngrozitor. O vedeam pe mama în mine dar eram
mai rău ca ea. Şi mereu spuneam: Dragă Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu ca ea.”
După tratarea codependenţei, Sarah a început să participe la întâlnirie CoDA şi a
început sesiunile de terapie individuală.
„Dacă nu era Programul celor 12 Paşi, probabil astăzi eram moartă,” povesteşte
Sarah. „Dacă nu moartă, nebună. Mi-am schimbat în bine furia pe care o aveam
împotriva fostului meu prieten şi acum el este cu adevărat un fost. Nu mă aflu într-o
relaţie şi nu am mai fost de-atunci, dar cred că aş putea avea o relaţie sănătoasă cu

cineva astăzi deoarece am o relaţie sănătoasă cu mine însămi.

24
 Am stabilit relaţii bune cu copiii mei şi am ajuns la o înţelegere cu ei. Ei nu s-au
schimbat, dar eu m-am schimbat. Îi văd în mod diferit.
Mi-am deschis propriul centru de recuerare din codependenţă deoarece consider
asta ca o prevenţie pentru recăderea în alte dependenţe. Cred că eram codependentă cu
mult înainte să fiu altceva”, spunea Sarah.
„Eu ştiu că eu, şi nimeni înafară de mine, sunt responsabilă pentru ceea ce
gândesc şi simt. Cred în mine şi în ceea ce fac astăzi. Dacă eu cred în mine, atunci pot
crede în ceea ce fac. Obişnuiam să caut confirmare în oricine şi în orice. Mergeam la
zece persoane să le întreb dacă ceea ce se întâmpla în viaţa mea era în regulă. Astăzi nu
am nevoie să mai fac asta. Am încredere în mine.
Ştiu că sunt de-ajuns”
Sarah este una dintre persoanele a căror viaţă a fost transformată prin lucrarea cu
cei 12 Paşi la codependenţa sa. Şi-a recăpătat sănătatea mentală. Deşi detaliile despre
sănătatea noastră mentală şi despre definirea modului în care o restabilim variază, sunt
milioane de persoane precum Sarah, care au făcut acest pas şi i-au văzut puterea.
După cinci ani de lucru la programul celor 12 Paşi de recuperare, Craig a fost

transformat dintr-un
relaxat. Craig este unbarbat
copil speriat,
adult alfurios, nesigur şi
unui alcoolic într-un bărbat devictima
de asemenea, încredere, calm şi
incestului.
Acum el este capabil să-si exprime sentimentele. Are prieteni apropiaţi. Înainte de
recuperare, cea mai mare neplăcere a sa era că se simţea izolat şi deconectat de oameni.
Aceasta este o parte din viaţa sa, unde simte că şi-a recuperat
r ecuperat sănătatea.
Deşi împărtăşim probleme de codependenţă, fiecare dintre noi are o versiune
personală a cum se manifestă codependenţa în vieţile noastre şi a ceea ce înseamnă
recuperarea sănătăţii.
Acum zece ani, Jane era la un pas de o cădere emoţională. Tatăl său era alcoolic
dar nimeni din familie, inclusiv ea sau tatăl ei, nu identificaseră această problemă ca
fiind alcoolism.
Jane era depresivă cronic, plângea sau avea o stare de plâns tot timpul. Mânca în
exces, se retrăgea din mijlocul oamenilor şi nu reuşea să îşi găsească sau menţină o
slujbă. A avut ani la rând o existenţă la limită într-un apartament nepotrivit crezând că
nu merita mai mult.
„Îmi era frică permanent,
permanent, dar nu ştiam
ştiam că asta simţeam”,
simţeam”, spune jane. „Frica mea
se exprima mai degrabă prin „Nu vreau; Nu vreau; Nu vreau”. Nimic nu mă interesa. Nu
m-am gândit la sinucidere dar uram momentul în care mă aflam în viaţa mea. Am simţit
că viaţa nu se va schimba niciodată.

25
 Am continuat să îmi doresc să ajung nebună de tot. Nu s-a întâmplat niciodată dar
am crezut că ar fi bine pentru că atunci aş fi putut exprima tot ce era în mine. Nu ştiam
că exact de asta aveam nevoie să fac.”
Apoi Jane a început să participe la întâlnirile celor 12 Paşi. Mai întâi a mers la
Dependentii de Mancare Anonimi; membrii grupului i-au sugerat că avea nevoie de Al-
Anon. la început, Jane nu a înţeles de ce oamenii credeau că ar avea nevoie de Al-Anon.
Nu înţelegea ce înseamnă
înseamnă să fii codependent.
Acum, după zece ani, viata lui Jane s-a schimbat. Acum ea înţelege.
„Mă simt acasă. Mă simt în siguranţă la grupuri şi cu mine însămi,” spune Jane.
„A fost greu. A fost o luptă. Dar, încet, speranţa mea a revenit. „Căutarea” de viaţă şi de
mine au revenit.”
Jane a obţinut o diplomă de master şi lucrează cu normă întreagă într-o agenţie
guvernamentală. Are o maşină şi o casă drăguţă şi s-a recâştigat pe sine. Credinţele sale
despre ce merită de la serviciu, relaţii şi viaţa sa s-au schimbat. Deşi încă se mai luptă cu
relaţiile, în sfârşit a găsit curajul să se implice într-una şi lucrează pentru a-şi împlini
nevoile. Are un sistem de sprijin şi se simte în legătură cu oamenii şi cu ea însăşi.

contact„Cel mai important

conştient lucruputerea
cu liberatea, pe careinterioară
l-au făcutşi cei 12 paşi din
divinitatea a fost de mea.
viaţa a mă Cel
punemai în
greu lucru pentru mine de acceptat, este că nu deţin controlul celorlalţi – a cum se simt
ei, ce fac şi cum îmi răspund. Învăţ ce înseamnă să iubesc şi să îmi pese de cineva
asupraa căruia nu am niciun control.
asupr control. Vreau ca oamenii
oamenii să fie ca mine, în aşa fel încât să
mă simt mai în singuranţă, înţeleasă şi să mă afirm. Pentru mine, recuperarea înseamnă
să mă simt în siguranţă cu mine însămi.
Rămânând deschisă Paşilor şi înţelegând ce înseamnă ei pentru mine, mi s-au
arătat multe surprize. Cei 12 Paşi au fost o structură, un container. Nu unul care mă
leagă, ci unul care îmi permite să mă simt în siguranţă când descopăr misterele din viaţa
mea.”
Dan este pastor. Problemele
Problemele sale de codepende
codependenţă nţă sunt centrate pe incap
incapacita
acitatea
tea
de a-şi exprima furia în căsnicie, incapacitatea de a stabili limite cu clienţii săi şi de a nu
vedea ce este bun în el.
„Atrăgeam persoane bolnave şi în nevoie,” povesteşte Dan. „Eram un ascultător
minunat care nu reuşea să impună limite celor din jur. Pur şi simplu, aceştia săreau pe
mine.”
Ideea lui Dan despre recăpătarea sănătăţii era învăţarea echilibrului: să îşi exprime
fu
furia
ria într
într-u
-unn mod
mod potr
potriv
ivit
it fără
fără să devi
devină
nă ni
nici
ci mâni
mâniosos,, nici
nici pasi
pasiv;
v; să ec
echi
hili
libr
brez
ezee

ascultarea,
observe atâtpe care oşiconsidera
darurile un dar,
punctele forte, cugreşelile.
cât şi abilitatea de a se afirma pe sine; şi să îşi
26
 „Paşii mă ajută să fiu mai mult în legătură cu cine sunt eu, cu ce vreau eu şi cu ce
am eu nevoie,” a spus Dan.
„Incă mi se întâmplă lucruri nebuneşti,” spune Dan, „dar învăţ să răspund în mod
sănătos. Programul meu de recuperare îmi aminteşte mereu că viaţa este frumoasă. Mă
surprinde cu bunătatea şi schimbarea. Am văzut oameni mai răniţi decât mine, făcând
progrese uimitoare în recuperarea lor. Asta îmi dă multă speranţă pentru propria
recuperare.”
Nu doar că fiecare avem propria idee despre ce înseamnă să îţi recuperezi
sănătatea, dar aceste idei pot să se schimbe odată ce noi ne schimbăm. La începutul
recuperării, aveam nevoie să mă recuperez din „vânarea” alcoolicilor, din încercarea de
a-i convinge să se lase de băut, pentru sănătatea propriei mele vieţi. Aveam nevoie să fiu
recupe
rec uperat
rat di
dinn contin
continua
ua auto-n
auto-negl
eglija
ijare,
re, pen
pentru
tru a învăţa
învăţa să-mi
să-mi ofer
ofer zilnic
zilnic atenţi
atenţiee cu
dragoste mie şi nevoilor mele. Aveam nevoie să fiu recuperat din credinta că eu trebuia
şi puteam să îi controlez pe ceilalţi, pentru a da drumul celorlalţi şi pentru a permite
vieţii să se desfăşoare.
Uneori am nevoie să fiu restaurat din ruşine, frică şi sentimente umilitoare, spre

pace, încredere
recuperat şi sentimente
de la gândurile frumoase
negative şi fărădespre minelaînsumi.
speranţă, Uneoripozitivă,
o perspectivă aveam nevoia să fiu
optimistă.
Uneori mă blochez şi am nevoie de ajutor pentru a mă elibera. Sau devin obsedat
şi am nevoie să îmi recuperez sufletul şi mintea. Uneori revin la credinta că ceilalţi deţin
cheia fericirii mele şi a destinului meu şi apoi am nevoie de ajutor pentru a-mi aminti că
eu am acea cheie. Alte dăţi nebunia mea înseamnă să stau pe loc şi să mă umilesc
singur. Am nevoie ca fricile mele să fie vindecate astfel încât pot să trăiesc viaţa, să fiu
viu pe de-a-ntregul şi să am încredere să plutesc.
Ideea mea despre recăpătarea sănătăţii este în jurul deţinerii puterii într-o relaţie –
să învăţ cum să nu îi las pe ceilalţi să deţină toată puterea, să învăţ să nu îi las pe ceilalţi
să mă controleze, indiferent de cât de sănătoşi sau bine intenţionaţi sunt cei cu care
interacţionez. Pentru mine, sănătate înseamnă atunci când sunt în pace cu mine însumi şi
când am grijă de mine însumi cu ceilalţi, în loc să am grijă de cei din jurul meu.
Trăind în nesănătate sau permiţându-le celorlalţi să se poarte rău cu noi, trăind
viaţa ca nişte victime, este nesănătos, este o nebunie. Trăind în negare, spunându-ne
nouă înşine că ceilalţi sunt bine – oameni care ne abuză şi se poartă rău cu noi –
spunându-ne că ceva este în neregulă cu noi înşine dacă nu ne place acest abuz, este o
nebunie.
Credinţa că merităm atât de puţin de la viaţă este nesănătoasă.

Credinţa că trebuie să ne descurcăm singuri, orice ar fi, nu este zadarnică.

27
 Mulţi dintre noi descoprim
descoprim pe parcursul
parcursul progreselor
progreselor noastre,
noastre, că definiţia
definiţia noastră
despre sănătate se schimbă. La început, mulţi venim la recuperare gândind că este
normal să ne reprimăm sentimentele, să ne placem pe noi înşine, să rămânem în ruşine şi
să ne simţim prinşi în capcană şi fără speranţă. S-ar putea să ajungem la recuperare
gândind că este normal ca oamenii să îndure viaţa şi să aibă o existenţă mizerabilă.
Poate gândim că este normal să ne negăm şi să nu ne placă de noi înşine. Poate credem
că este rezonabil să aşteptăm din partea noastră perfecţionismul!
Poate privim victimizarea ca un eveniment curent normal, o reacţie normală la
majoritatea evenimentelor vieţii.
Dar această perspectivă se poate schimba pentru mulţi dintre noi atunci când
începem să identificăm acele comportamente din trecut, ca şi codependenţă.
Mai târziu, putem considera oricare revenire la modelele de gânduri şi sentimente
neplăcute şi negative, care însoţesc codependenţa ca fiind indezirabile şi un motiv
pentru a face acest Pas. Nu ne auto-învinovăţim şi nu aşteptăm să fim liberi de
dezordine.
Dezo
De zord
rdin
inea
ea poat
poatee fi bene
benefi
fică
că şi prprod
oduc
ucti
tivă
vă.. Nu ca
cata
talo
logă
găm
m emoţ
emoţiiiile
le ca

nesănătoase,
noi preferă săcirămână
mai degrabă ca expresii
în echilibru. sănătoase
De fapt, starea adevieţuirii
bine – şisănătoase. Dar
pentru noi mulţi
asta dintre
înseamnă
să ne simţim toate emoţiile – până la urmă, începe să se simtă bine.
Unii dintre noi asteapta mai mult de la acest Pas şi de la recuperare ca un întreg,
decât să fie recuperaţi.Some of us are looking for more from this Step and from recovery as a
whole than being restored.
Mulţi dintre noi simţim că nu am experimentat niciodată modul de viaţă pe care
ni-l dorim pentru noi înşine. Simţim că pentru prima dată, începem să dezvoltăm o
manieră sănătoasă de a iubi şi de a trăi.
Acest program poate face asta pentru noi. Ne poate recupera dacă noi căutăm
recuperarea. De asemenea, ne poate face NOI.
VINO LA CREDINŢĂ

Nu vom începe prin a crede că o Putere Superioară nouă ne poate reda sănătatea. Vom
lucra pentru a crede asta. Creştem în credinţa noastră. Vom AJUNGE SĂ CREDEM.
„Nu eram vie atunci când am început să particip la întâlnirile Al-Anon,” a spus
Margaret. „eram moartă emoţional şi spiritual. Nu ştiam cum mă simt. Abuzam şi
eram abuzată. Un prieten m-a a dus la Al-Anon. Am descoperit multe oase de adunat
cu programul celor 12 paşi. Dar am găsi şi ceva de care să mă agăţ, aşa că am
continuat să vin la întâlniri datorită Pasului doi. Nu credeam. Dar aveam nevoie să îmi
recu
recupe
pere
rezz să
săna
nata
tate
tea.
a. Nu mă simţ simţea
eam
m sănă
sănăto
toas
asă.
ă. Îmi
Îmi dorea
doream
m să fiu
fiu vind
vindec
ecat
atăă şi
28
recuperată aşa că m-am prefăcut că aş crede şi am continuat să vin până când am
crezut, până când recuperarea a început.”
Mulţi dintre noi descoperă că încep să creadă văzându-i pe alţii cu probleme
asemănătoare cu ale noastre, ajungând la sănătate ca rezultat al lucrului celor 12 Paşi.
Pentru noi, să vedem înseamnă să credem.
Şi participând la întâlniri este modul în care ajungem să credem.
„Am învăţat să dau drumul privind la alţii care aveau acelaşi tip de probleme şi
observând că aceştia arătau în regulă. Făceau faţă problemei cum ştiau mai bine. Am
luat putere de la puterea lor,” spune Stanley, arhitectul a cărui viaţă a fost controlată de
un fiu dependent, vreme de 16 ani.
Nu ştiam că există o altă cale de a reacţiona, de a trăi viaţa sau de a simţi, până
când am început să ascult pe alţii care se recuperau din codependenţă. Am văzut alte
persoane cu situaţii asemănătoare, comportându-se în moduri mai sănătoase, arătând
sănătoase şi fericite. Când am văzut asta, am putut să cred. Iniţial, tot ce puteam era să
cred că a funcţionat pentru ei. Încet, am ajuns să cred că recuperarea putea să fie
posibilă şi pentru mine. Am crezut deoarece i-am văzut pe alţii; apoi am crezut

deoarece
Văzând amalţi
început
oamenisă observ micivăzând
schimbaţi, schimbări în mine.
că Paşii au funcţionat în vieţile lor, văzând
vieţile lor recuperate până la stadiul de manevrabilitate, pace şi bucurie, este modul în
care ajungem să credem că este posibil şi pentru noi. Uneori, să ascultăm poveşti
despre cum alţii s-au schimbat, ne ajutăm mult. Uneori, să ascultăm cele mai mici
cuvinte înţelepte, exemplele zilnice ale celor care învaţă să aibă grijă de ei înşişi şi să
trăiască viaţa diferit, poate fi la fel de important.
Ne primim mesajele în multe feluri.
feluri.
Mulţi dintre noi avem puţine dificultăţi în a lucra acest pas odată ce începem să
participăm la întâlniri.
întâlniri. Dacă ascultăm şi privim este ggreu
reu să nu ajungem să credem.
Pentru mine a fost revoluţionar faptul că oamenii chiar puteau să se comporte
diferit de felul în care o făceam eu. Credeam că trebuia să controlez. Mă simţeam
captiv în depresia mea. Acest pas a fost pasul în afara întunericului şi a codependenţei
mele. A fost Pasul meu spre vindecare şi am învăţat că eu PUTEAM SĂ FAC ALEGERI.
POATE CEL MAI MARE DAR AL ACESTUI PAS ESTE CĂ INDIFERENT DE CEEA CE NE DORIM NOI ŞI AVEM NEVOIE SĂ
SE ÎNTÂMPLE ÎN VIEŢILE NOASTRE , NU TREBUIE SĂ FACEM SINGURI. N U TREBUIE SĂ NE FOLOSIM VOINŢA PENTRU A
NE SCHIMBA PE NOI ÎNŞINE. ÎN SFÂRŞIT, NU MAI E NEVOIE SĂ NE STRĂDUIM ATÂT DE TARE.
NE ÎNDREPTĂM SPRE O PUTERE MAI MARE DECÂT NOI.

O PUTERE MAI MARE DECÂT NOI

29
 Nu trebuie să începem cu o înţelegere complexă a Puterii superioare nouă. Nu
trebuie să începem cu idei detaliate despre ce vrem să împlinim în vieţile noastre şi
despre cum ar trebui să se întâmple asta.
Nu trebuie nici măcar să ştim ce
ce vom face mâine.
Putem începe de unde suntem, cu orice cantitate de credinţă sau de necredinţă pe
care o avem la acel moment. Începem prin a crede că putem şi că ne vom recupera
sănătatea – fie că această recuperare este un eveniment scurt, cum ar fi rezolvarea unei
trăiri de moment sau un eveniment mare, precum refacerea de care avem nevoie atunci
când începem recuperarea sau când trecem printr-o experienţă traumatică.
Ne deschidem faţă de ajutorul, grija iubitoare, ghidarea şi puterea lui Dumnezeu.
Ajungem să credem că vom fi vindecaţi şi că instrumentele de care avem nevoi pentru a
fi vindecaţi vor veni în vieţile noastre. Credinţa noastră nu e greşită atunci când
ajungem să credem că recuperarea va funcţiona şi pentru noi.
Dumnezeu a fost adus în acest program de recuperare deoarece Dumnezeu este
fundamental pentru recuperare şi fundamental pentru schimbarea psihică şi sufletească
şi pentru schimbarea pe care o căutăm. Facem anumite lucruri pentru a ne schimba, dar
noi suntem schimbaţi. Este un proces spiritual.
de fapt,Decizia de a ne referi la Dumnezeu ca la o „Putere mai mare decât noi” şi de a
permite oamenilor să dezvolte
dezvolte propria înţelegere a acestei
acestei puteri, este intenţionată.
intenţionată.
Aces
Ac estt prog
progra
ram
m este
este sp
spir
irit
itua
ual,
l, nu reli
religi
gios
os.. Paşi
Paşiii au fost
fost sc
scri
rişi
şi pent
pentru
ru a fi
compatibili cu toate religiile şi cultele. S-a inteţionat ca ei să fie accesibili celor fără
religie sau cult.
Mulţi dintre noi vin la recuperare cu o înţelegere a lui Dumnezeu deformată,
înfricoşătoare şi uneori rigidă şi bazată pe ruşine. Poate ne temem de Dumnezeu. Poate
ne temem că Dumnezeu ne dispreţuieşte sau ne-a abandonat. Poate am avut experienţe
neplăcute cu anumite culte. Unii oameni ajung în acest program deoarece un sistem
religios a avut acelaşi impact distructiv asupra lor precum îl are un sistem familial
distructiv.
Trebuie să avem mare grijă să permitem fiecărei individualităţi libertatea de a-şi
explora şi determina propriile credinţe spirituale.
Din cauza unei mari cantităţi de abuz fizic şi sexual pe care mulţi dintre noi l-am
suferit, unele programe 12 paşi au înlăturat orice referire legată de gen în privinţa lui
Dumnezeu. Unii nu vor să-l identifice pe Dumnezeu cu genul masculin; unii nu vor să
se refere la Dumnezeu la genul feminin. Unii nu vor să-l numească „Tată”, pe
Dumnezeu din cauza abuzului suferit din partea tatălui fiziologic.
UNII DINTRE NOI SE SIMT CONFORTABIL CU CONCEPTUL TRADIŢIONAL DE DUMNEZEU. ESTE ÎN
REGULĂ ŞI AŞA.

30
 ACEŞTI PAŞI NE PERMIT FIECĂRUIA SĂ NE ARĂTĂM NEVOILE UNUI DUMNEZEU AŞA CUM ÎL
ÎNŢELEGEM NOI. PUTEM AJUNGE LA ACEŞTI PAŞI CU FRICILE NOASTRE, CU PREJUDECĂŢI, NEVOI ŞI
DORINŢE ŞI CU TOATE ASTEA SĂ GĂSIM RECUPERARE.
NU E TREABA NOASTRĂ SĂ IMPUNEM O RELIGIE, UN CULT SAU CREDINŢE SPIRITUALE ALTEI FIINŢE
UMANE. NICI NU AVEM NEVOIE SĂ ACCEPTĂM CREDINŢELE ALTORA.
„ACEŞTI PAŞI AU FOST ATÂT DE CONFUZI PENTRU MINE LA ÎNCEPUT”, POVESTEŞTE TIM CARE
PARTICIPĂ LA ÎNTÂLNIRILE COPIILOR ADULŢI AI ALCOOLICILOR. „C ONTINUAM SĂ ÎMI SPUN: N U ÎNŢELEG.
NU ÎNŢELEG. NU ÎNŢELEG. ACUM AM ÎNCEPUT SĂ MĂ CONECTEZ SPIRITUAL CU ACEŞTI PAŞI. AM AFLAT CĂ
PĂRINŢII SUNT REPREZENTANŢI AI LUI DUMNEZEU ŞI PĂRINŢII MEI ERAU ATÂT DE DISFUNCŢIONALI ÎNCÂT
MI-AM SPUS: „LA NAIBA CU DUMNEZEU” ACUM FOLOSESC ACEŞTI PAŞI PENTRU A-L READUCE PE
DUMNEZEU ÎN VIAŢA MEA.”
MUNCEŞTE-TE CU CONCEPTUL DE PUTERE SUPERIOARĂ. CU ORICE AI NEVOIE. MAJORITATEA
DINTRE NOI AM FĂCUT-O.
MUNCEŞTE-TE PÂNĂ CÂND ÎŢI GĂSEŞTI PUTEREA SUPERIOARĂ ŞI AFLI CĂ DUMNEZEUL TĂU ARE
GRIJĂ DE CELE MAI MARI,DAR ŞI DE CELE MAI MICI DETALII ALE VIEŢII TALE.
ATUNCI CÂND FACEM ACEST PAS, ÎNCEPEM SĂ ÎNVĂŢĂM PRIN INTERMEDIUL EXPERIENŢEI
PERSONALE. A POI, ALŢII AJUNG SĂ CREADĂ PRIN EXEMPLUL NOSTRU DESPRE CUM AM FOST VINDECAŢI ŞI
AJUTAŢI. ACEST PROGRAM ESTE UN LANŢ INFINIT DE VINDECARE.
CREZÂND ŞI RĂMÂNÂND DESCHIS ACESTUI PROCES DE VINDECARE, VOM FI SCHIMBAŢI ÎNTR-O
MANIERA NATURALĂ ŞI FIREASCĂ.
ACEASTA ESTE CEA MAI EXTRAORDINARĂ PARTE A RECUPERĂRII PENTRU MINE. ESTE DE
ASEMENEA, O PARTE PE CARE AM NEVOIE SĂ MI-O AMINTESC. NU TREBUIE SĂ ÎMI FORŢEZ SAU SĂ ÎMI
CONTROLEZ RECUPERAREA . FAC TOT CE POT SĂ LUCREZ LA PAŞI ŞI SĂ PERMIT ÎN LINIŞTE SCHIMBĂRII SĂ
SE ÎNTÂMPLE.
PUTEM FOLOSI ACEST PAS PENTRU A NE AJUTA SĂ TRECEM PRIN SITUAŢIILE DIFICILE DIN JURUL
NOSTRU , DIN NOI SAU AMBELE.
PUTEM FOLOSI ACEST PAS PENTRU A NE AJUTA SĂ AJUNGEM SĂ CREDEM CĂ PUTEM DEZVOLTA O
RELAŢIE SĂNĂTOASĂ, IUBITOARE CU NOI ÎNŞINE, CU VIAŢA ŞI CU CEILALŢI – INDIFERENT DE
CIRCUMSTANŢELE NOASTRE TRECUTE SAU PREZENTE. ACEST PAS ÎNSEAMNĂ CĂ NU MAI TREBUIE SĂ NE
LIMITĂM VIITORUL ÎN FUNCŢIE DE TRECUT.

PASUL SPERANŢEI

Odată, m-am trezit în tratament pentru probleme de dependenţă de medicamente.

Viaţa meacopleşit
lucru, m-a era un dezastru; eu eram un dezastru. Când, în sfârştit am acceptat acest
deznădejdea.
Anii mai
An mai tâtârz
rziu
iu,, am dat
dat fa
faţă
ţă cu code
codepe
pend
nden
enţa
ţa.. Din
Din nou,
nou, viaţ
viaţaa mea
mea era
era de
neimaginat. Eram în depresie şi cufundată în furie şi ură faţă de mine. Mă consumam cu
gânduri de a-i controla pe alţii. Ideea de a mă concentra pe mine însămi şi pe propriile
probleme îmi era străină. După ce am petrecut
petrecut ani în negare, am început îînn sfârşit să văd
şi să accept adevărul: trăisem cu şi în jurul unor persoane nebune atât de mult timp încât
devenisem ca ei. Iluzia despre superioritatea morală devenea din ce în ce mai dificil de
menţinut. În ciuda unor răbufniri momentane în care mă simţeam mai sănătoasă mental
decât cei din jurul meu, de fapt suspectam că sunt şi eu nebună.
În ambe
ambele
le mome
moment ntee – în amân
amândo
două
uă peri
perioa
oade
dele
le de disp
dispera
erare
re abso
absolu
lută
tă ca
care
re
apăruseră prin acceptarea realităţii – acest pas 2 mi-a dat speranţă şi lumină.
31
 În ambele situaţii acest Pas a intervenit pentru mine. Totul mi s-a întâmplat fără
niciun efort din partea mea. Când eram la începutul recuperării din dependenţa de
medicamente, a venit la mine o persoană care avea probleme asemănătoare cu ale mele
şi căreia îi fuseseră redate seninătatea şi sănătatea. Îmi aduc aminte că gândeam că este
posibil. Se poate!
poate! Fusese posibil în cazul său. Poate era posibil şi în cazul meu.
Când am început recuperarea din codependenţă, oamenii mi-au adus mesajul
acestui Pas. Mă aflam într-un grup de recuperare şi deşi eram arţăgoasă şi stresată, am
observat cu coada ochiului oameni veseli, împăcaţi care arătau a fi sănătoşi şi bucuroşi,
deşi trăiseră situaţii asemănătoare sau mai rele decât mine. O mică parte din mine a
înregistrat asta. Este posibil, AM GÂNDIT. ACEŞTI OAMENI FAC FAŢĂ ACELORAŞI
SITUAŢII CU CARE MĂ CONFRUNT ŞI EU, DOAR CĂ EI O FAC ÎN MOD DIFERIT. POATE ASTA
MI SE PUTEA ÎNTÂMPLA ŞI MIE.
ACUM REVIN CU BUCURIE LA ACEST PAS, CÂND AM PREZENŢA DE SPIRIT DE A-MI
AMINTI SĂ ÎL PRACTIC. ŞI PENTRU MINE, A-L PRACTICA ÎNSEAMNĂ PUR ŞI SIMPLU SĂ MĂ
GÂNDESC LA EL. ÎL LAS SĂ TREACĂ PRIN MINTEA MEA ŞI SĂ-I OFER ORICE GRAD DE
VALIDITATE SUNT ÎN STARE SĂ ÎI DAU ÎN ACEL MOMENT.

ÎL FOLOSESC
CONTROLEZE VIAŢA.
ATUNCI CÂND CREDINŢE VECHI, NEGATIVE ŞI FRICI ÎNCEP SĂ ÎMI

ÎL FOLOSESC ATUNCI CÂND SUNT ÎNCURCAT ÎN RUŞINEA MEA ŞI ÎN URA FAŢĂ DE

MINE ŞI ÎNCEP SĂ CAUT UN TUNEL PRIN ÎNTUNERICUL DIN MINE. ÎL FOLOSESC ATUNCI
CÂND DEVIN ABSORBIT DE CEILALŢI ŞI DE PROBLEMELE LOR – CE FAC SAU NU FAC ŞI
CÂT DE FURIOS SAU RĂNIT MĂ FAC SĂ MĂ SIMT.
AM ÎNVĂŢAT SĂ ÎMI ACCEPT FURIA ŞI DUREREA, DAR SĂ INSIST ASUPRA LOR
PÂNĂ LA OBSESIE, SĂ INSIST ASUPRA CELORLALŢI PÂNĂ ÎMI PIERD ECHILIBRUL ŞI
GÂNDURILE, ASTA POATE FI O FORMĂ DE NEBUNIE ÎN VIAŢA MEA. NU MAI VREAU SĂ ÎMI
PIERD ECHILIBRUL, CEL PUŢIN NU PENTRU MULTĂ VREME. FAC ACEST PAS. MĂ
GÂNDESC LA EL UN MOMENT. D UPĂ CE ÎMI DAU SEAMA CĂ VIAŢA MEA A DEVENIT IAR
DE NEIMAGINAT, LA ORICARE NIVEL, ACEST PAS ÎNCĂ ÎMI ADUCE SPERANŢĂ. Î MI SPUNE
CĂ EU POT ŞI CĂ ÎMI VOI RECUPERA SĂNĂTATEA.
ÎMI SPUNE CĂ EU SINGURĂ NU POT SĂ MĂ RECUPEREZ. Î MI PLACE SĂ CONTROLEZ
ŞI SĂ MANIPULEZ – NU PENTRU CĂ AŞ FI REA ŞI IMPERFECTĂ, CI PENTRU CĂ SUNT
PROTECTIVĂ ŞI MI-E TEAMĂ SĂ DAU DRUMUL – DAR NU MĂ POT RECUPERA SINGURĂ.
TREBUIE SĂ DEŢIN SUFICIENTĂ CREDINŢĂ ŞI UMILINŢĂ PENTRU A CREDE CĂ ACEA
PUTERE SUPERIOARĂ MIE POATE ŞI VA FACE ASTA PENTRU MINE.
AM AFLAT CĂ ACEASTĂ CREDINŢĂ ESTE BINE PLASATĂ, MULT MAI BINE
POZIŢIONATĂ DECÂT PROPRIILE MELE RESURSE.

32
 DUPĂ CE FAC ACEST PAS MĂ INUNDĂ O BLÂNDEŢE ŞI O ARMONIE. MĂ SCOT
ÎNAFARA CONFUZIEI MELE, CHIAR ŞI ATUNCI CÂND NU POT VEDEA ACEASTĂ CALE.
MĂ SCOATE ÎNAFARA HAOSULUI MEU INTERN ŞI A ÎNCĂPĂŢÂNĂRII MELE
INSISTENTE CĂ AR TREBUI SĂ CONTINUI ÎN ACEA VECHE MODALITATE, DEŞI ACEA CALE
ÎMI DISTRUGE SPIRITUL.
MĂ DESCHIDE SPRE O CALE MAI BUNĂ.
CÂND OBOSESC DE TRUDA CARE NU ARE EFECT, CÂND SUNT ÎN DEZNĂDEJDE,
CÂND SUNT ÎNCURCATĂ ÎN EFORTURI COMPULSIVE SAU DE NEIMAGINAT, DE A
CONTROLA CEVA CE NU POT CONTROLA, ATUNCI SUNT PREGĂTITĂ SĂ FAC ACEST PAS.
SUNT PREGĂTITĂ SĂ ACCEPT ADEVĂRUL: SUNT LIPSITĂ DE PUTERE. L UCRURILE PAR DE
NEIMAGINAT – FIE LA SERVICIU, ÎN RELAŢILE DIN FAMILIE, ÎN DRAGOSTE, ÎN CEEA CE
PRIVEŞTE FINANŢELE SAU ORICE DOMENIU AL VIEŢII MELE. ŞI ESTE VREMEA SĂ CRED.
ESTE VREMEA SĂ MĂ ÎNTORC SPRE O PUTERE SUPERIOARĂ MIE PENTRU AJUTOR.
FOLOSESC ACEST PAS DE ŞAPTESPREZECE ANI DE-ACUM. NICIODATĂ NU A DAT
GRES SĂ FUNCŢIONEZE PENTRU MINE. DE FAPT, NU SUNT SIGURĂ CĂ EU MĂ ÎNTORC LA
ACEST PAS. ADESEORI EL VINE SPRE MINE. SE STABILEŞTE ÎN CONŞTIENŢA MEA CA UN

DAR, O CALE DE IEŞIRE DIN HAOSUL MEU – CA UN TATĂ IUBITOR CARE SPUNE: „COPILE,
AI VREA SĂ ÎNCERCI ASTA? AR PUTEA SĂ TE AJUTE SĂ TE SIMŢI MAI BINE.”
GÂNDUL VINE BLÂND, UNEORI SUB FORMA „DE CE NU MĂ DUC LA O
ÎNTÂLNIRE?”. UNEORI APARE ÎNTR-UN PRIETEN CARE MĂ SUNĂ, POVESTINDU-MI CU
BLÂNDEŢE DESPRE PROGRAM. UNEORI EU SUN PE CINEVA. UNEORI E O CHESTIUNE
PERSONALĂ ÎNTRE MINE ŞI ACEA PUTERE SUPERIOARĂ.
O LUPTĂ TERIBILĂ ARE LOC ÎN MINE DUPĂ O REGULĂ GENERALĂ. ACEA LUPTĂ
ESTE ÎNTRE PARTEA DIN MINE CARE INSISTĂ CĂ DACĂ ÎNCERC MAI MULT, POT
CONTROLA LUCRURILE ŞI MĂ POT SCOATE DIN ORICE DEZASTRU, ŞI CEALALTĂ PARTE
DIN MINE CARE ŞTIE CĂ EXISTĂ O CALE SUPERIOARĂ, O CALE CARE MĂ VA RIDICA LA
NIVELE DE GÂNDIRE, SIMŢIRE ŞI DE COMPORTARE DEASUPRA CELOR PE CARE LE-AŞ
PUTEA ÎNDEPLINI SINGURĂ.
ACEST PAS FUNCŢIONEAZĂ ORICÂND APELEZ LA EL, ORICÂND ÎI DAU VOIE. ŞI
UNEORI, CÂND NU APELEZ LA EL, MĂ GĂSEŞTE EL ORICUM.
RESPIRĂ ADÂNCĂ. CREDE CĂ O PUTERE SUPERIOARĂ NOUĂ NE POATE READUCE
SĂNĂTATEA. FII SIGUR DE ACEST NOU NIVEL. CREZÂND, CREEM SPAŢIUL PENTRU CA
ACEST LUCRU SĂ SE ÎNTÂMPLE. NU MAI ÎMPUTERNICIM PROBLEMA ŞI ÎNCEPEM SĂ
ÎMPUTERNICIM SOLUŢIA, ACEEA CARE NE VA FI DATĂ.
NU ÎŢI FACE GRIJI DESPRE CUM SE VA ÎNTÂMPLA ASTA. NU-ŢI FACE GRIJI DESPRE
MOMENTUL ÎN CARE SE VA ÎNTÂMPLA. T OT CE NE TREBUIE NE VA FI DAT, VA FI FĂCUT

33
PENTRU NOI. SUNTEM ÎN PROCESUL DE A FI SCHIMBAŢI. TOT CE TREBUIE SĂ FACEM
ESTE SĂ CREDEM.
MAJORITATEA DINTRE NOI AFLĂ CĂ NU TREBUIE SĂ MUNCIM DIN GREU LA ACEST
PAS. SĂ AJUNGI SĂ CREZI ESTE UN DAR. N E VA FI DAT ATUNCI CÂND VOM FI PREGĂTIŢI
ŞI VOM PRIMI ATÂTA CREDINŢĂ CÂTĂ PUTEM DUCE ATUNCI CÂND VOM FI PREGĂTIŢI.
NI SE CERE SĂ AVEM CREDINŢĂ – NU PENTRU TOTDEAUNA, CI PENTRU O ZI.
UNEORI, AVEM NEVOIE SĂ O LUĂM PAS CU PAS, ORĂ CU ORĂ. CREDEM CĂ TOTUL E
BINE, CĂ TOTUL VA FI BINE, CĂ LUCRURILE ÎN UNIVERS SUNT PE FĂGAŞUL LOR ŞI CĂ NE
AFLĂM EXACT UNDE TREBUIE SĂ FIM ÎN ACEL MOMENT.
TRANSFORMAREA IŞI VA URMA DRUMUL DACĂ ÎI PERMITEM.
AVEŢI GRIJĂ SĂ NU CONFUNDAŢI DIFICULTĂŢILE SAU LIPSA SĂNĂTĂŢII MENTALE
CU DUREREA PROFUNDĂ PE CARE MULŢI O EXPERIMENTĂM ATUNCI CÂND VENIM LA
ACEST PROGRAM. MULŢI DINTRE NOI FACEM FAŢĂ UNOR PIERDERI ŞI SIMŢIM DURERE ÎN
LEGĂTURĂ CU ACESTE PIERDERI. ACEASTĂ DURERE, ACEASTĂ TRISTEŢE ESTE UN
RĂSPUNS NORMAL, SĂNĂTOS LA CIRCUMSTANŢELE NOASTRE. NE PUTEM DA VOIE SĂ
TRECEM PRIN ELE FĂRĂ SĂ NE ÎNVINOVĂŢIM PENTRU DUREREA ÎN CARE SUNTEM.

SCOPUL
SĂNĂTOASĂ
ACESTUI PROGRAM ESTE DE A NE AJUTA SĂ DEZVOLTĂM O LEGATURA
, SPIRITUALĂ, CU ORICE SITUAŢIE DE VIAŢĂ – FIE CĂ ASTA ÎNSEAMNĂ
COMPORTAMENTE NESĂNĂTOASE SAU INACCEPTABILE FAŢĂ DE CEI DIN JURUL NOSTRU
SAU NOUĂ ÎNŞINE, să trecem prin momente neplăcute şi dureroase sa facem faţă pierderii sau
schimbării,să funcţionăm în lumea normalităţii, să creem un „normal” mai bun pentru noi înşine.
Acest program ne poate însoţi în ruptura cu legăturile noastre nesănătoase si cu ceilalţi.
Ne poate
poate înv
învăţa
ăţa să av
avem
em rela
relaţii
ţii sănăt
sănătoa
oase
se cu noi
noi înş
înşine
ine,, cu Puter
Puterea
ea Sup
Superi
erioa
oară
ră şi cu alte
alte
persoane.
În primul Pas ne recunoastem neputinta. Acesta a fost începutul. Acum suntem pe drumul
de a primi putere de la o Putere mai mare decât noi. Această Putere răspund
răspunde
e repede şi măreţ la
cele mai mici mişcări spre înainte ale noastre, la cele mai mici indicii de credinţă din partea
noastră.

Pas. Uneori tot ce trebuie să facem este să mergem la o întâlnire sau să ne gândim la acest
Vom fi recuperaţi. Vom fi reînnoiţi. Vom fi ridicaţi din situaţiile noastre prezente şi va
apărea o soluţie, care fie include o schimbare a inimii, o schimbare de atitudine, o nouă direcţie,
un nou sentiment sau a nouă viziune despre ce trebuie să facem. Uneori asta se întâmplă repede.
Uneori durează o vreme.
Să ne deschidem pentru a crede că o cale nouă, mai bună va apărea şi chiar se va întâmpla. Să
ne deschidem, pentru un moment, posibilităţii că o Putere Superioară poate să ne creeze un nou
drum sau o nouă situaţie şi noi am pregătit scena pentru ca acest lucru să se întâmple. Să ne
deschidem posibilităţii de a fi recuperaţi şi această călătorie va începe.
Pentru mulţi dintre noi, a face Primul Pas – a admite şi a accepta cele ce nu pot fi controlate,
durerea şi pierderea din viaţa noastră – a fost greu şi fără speranţă. Al doilea Pas ne scoate din
întuneric şi
şi ne duce în lumina sp
speranţei
eranţei şi a prom
promisiunilor.
isiunilor.

Acest adevărată
speranţă pas oferă speranţă, nu acea
într-o recuperare speranţă
reală. falsăacest
Să facem de care toţidene-am
pas ori agăţat
câte ori avemani la rând, ci
nevoie.

34
 ACTIVITĂŢI

1. Care sunt activităţile care îţi aduc speranţă şi te ajută să crezi

cr ezi că lucrurile sunt ok şi că
vor fi ok? Mersul la întâlnirile grupului? Să vorbeşti cu persoane aflate în recuperare?
Să citeşti literatură despre recuperare? Numeşte-i pe cei care te-au ajutat cel mai mult să
crezi în viitorul tău.

2. Cum s-au schimbat ideile tale despre ce înseamnă să fie recuperată sănătatea mentală?
Aşteptările tale despre recuperare s-au schimbat? Ce aştepţi de la recuperare acum că
este diferită de cum te aşteptai sa fie atunci când ai început recuperarea?

3. Pentru moment, cum defineşti o Putere mai mare decât tine? Crezi că acelei Puteri îi
pasă de tine?

4. Care este planul tău rezonabil de îngrijire care să te ajute să continui să crezi că
recuperarea poate şi va funcţiona pentru tine? Uită-te din nou la ideile tale de la
întrebarea nr. 1 de mai sus.

5. Ce li s-a întâmplat altora în recuperare, ce ai vrea să ţi se întâmple şi ţie? Crezi că asta

e posibil?

6. Fă o listă cu partile din viaţa ta care ai vrea să fie recuperate. Scopurile tale vor fi mai
eficiente daca se centrează, mai degrabă, în jurul recuperării propriei vieţi, decât a vieţii
altcuiva.

„Bunătatea infinită înseamnă să creezi o fiinţă

despre care ştii dinainte că se va plânge.” - William Peter Blatty

35
 P ASUL TREI
"AM HOTĂRÂT SĂ NE LĂSĂM VOINŢA ŞI VIAŢA ÎN GRIJA
LUI DUMNEZEU AŞA CUM ÎL ÎNŢELEGEM NOI."

Pasul 3 al CoDA

Înainte de recuperarea
Înainte recuperarea din co-dependenţă
co-dependenţă,, mi-am petrecu
petrecutt cea mai mare parte din
viaţă oferindu-mi voinţa şi viaţa pentru îngrijirea altor persoane. În restul timpului am
încercat să-i fac pe ceilalţi să-şi ofere turn-over voinţa şi viaţa pentru mine.
Acum, am învăţat
învăţat să fac ceva diferit:
diferit: să-mi predau
predau voinţa şi viaţa
viaţa Lui Dumnezeu.
Dumnezeu.
Deşi este important să cresc în înţelegerea Lui Dumnezeu, înţeleg că este mai important
să ştiu că Dumnezeu mă înţelege şi că Îi pasă de mine.
Am avut multe noţiuni
noţiuni confuze despre Dumnezeu
Dumnezeu şi despre
despre acest Pas, care s-au
schimbat odată ce eu m-am schimbat. Îmi imaginam voinţa Lui Dumnezeu a fi un loc
unde se aştepta de la mine să fiu mai mult, să fac mai mult, să dau mai mult şi să nu cer
nimic
nim ic în schimb
schimb.. O vreme
vreme numnumeam
eam orice
orice împ
împrej
rejura
urare
re neplăc
neplăcută
ută,, stresan
stresantă
tă ce mi se
întâmpla, ca fiind „voia Lui Dumnezeu."
Acum, am aflat că ideile mele despre Dumnezeu şi despre voia Lui pentru viaţa mea
nu prea aveau de-a face cu Dumnezeu şi cu recuperarea, ci mai derabă cu modul limitat,
privativ în care am învăţat să mă comport cu mine. Aveau de-a face cu problemele mele
de codependenţă.
Mulţi dintre noi avem idei confuze despre ce înseamnă să ne predăm în grija Lui
Dumnezeu. Oricărei persoane care a luptat cu problemele de control, i se pare greu să
renunţ
ren unţe,
e, să cedeze
cedeze şi să dea drumul.
drumul. Uneori
Uneori ne predăm
predăm prea
prea mult.
mult. Ne victim
victimiză
izăm,
m,
refuzăm să avem grijă de noi înşine şi pentru asta dăm vina pe Dumnezeu.
Mi-era teamă să facă acest Pas. Mi-era teamă că m-aş pierde pe mine însumi din nou,
aşa cum mi se întâmplase de atâtea ori în trecut. Ceea ce am aflat a fost că nu m-am
pierdut făcând acest Pas: m-am găsit. Pasul al treilea m-a eliberat. Pasul al treilea este
partea programului "Dumnezeu şi noi".

PREDAREA VIEŢII ŞI VOINŢEI NOASTRE

36
 Înaintee de a începe
Înaint începe recupera
recuperarea
rea,, eram
eram convin
convinss că viaţa
viaţa mea era o greşea
greşeală.
lă. Nu
credeam numai că nu prea aveam ce face fiind aici, dar nu credeam că viaţa mea are
vreun scop. Acest Pas ne spune altceva.
Luarea deciziei
deciziei de a ne preda voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu,
Dumnezeu, aşa cum Îl
înţelegem noi pe Dumnezeu, înseamnă luarea deciziei de a ne trăi viaţa cu ajutorul Lui
Dumnezeu, şi fiecare dintre noi avem o viaţă de trăit.
Luăm decizia conştientă de a ne plasa pe noi înşine şi vieţile noastre, evenimentele
noastr
noa stree intern
internee şi circu
circumst
mstanţ
anţele
ele extern
externe,
e, în grija
grija lui Dumnez
Dumnezeu.
eu. Apoi,
Apoi, ne asumăm
asumăm
responsabilitatea pentru vieţile noastre şi permitem celorlalţi să facă acelaşi lucru pentru
ei înşişi.
În Pasul
Pasul doi,
doi, recuno
recunoaşt
aştem
em că o Putere
Putere mai mare decât noi înşînşine
ine ne poate
poate reda
reda
sănătatea mintală. În acest Pas, facem ceea ce trebuie făcut pentru a-L lăsa pe Dumnezeu
saă facă asta. Ne predăm pe noi înşine în grija Lui Dumnezeu. Apoi ne facem partea
noastră învăţând să avem grijă de noi înşine.

ÎN GRIJA LUI DUMNEZEU

Unii dintre noi se luptă cu conceptul de Dumnezeu ca rezultat a experienţelor prin

care am trecut înainte de a ne găsi drumul spre aceşti Paşi. "Eram foarte confuză în
legătură cu Dumnezeu şi cu partea lui Dumnezeu în acest program", a spus Mary. "Mă
tot întrebam cum un Dumnezeu iubitor a permis să se întâmple acest lucru în viaţa
mea."
Cei mai mulţi dintre noi aflăm că dacă rămânem deschişi ne vom găsi propria
calea către spiritualitate. Cei mai mulţi dintre noi aflăm că lucrurile merg, dacă începem
cu orice cantitate de credinţă sau de neîncredere, avem.
" Lucrurile au început să schimbe pentru mine în Al-Anon atunci când am început să
conceptualiz
conceptua liz că predarea
predarea nu însemna
însemna eşec",
eşec", a povestit
povestit Marcia. (Marcia este o femeie
femeie a
cărei mamă tot încerca
încerca să se sinucidă.)
sinucidă.) "La început am intelectu
intelectualiza
alizatt acest lucru, apoi
am trecut în faza emoţională a predării. Când am făcut asta, am ffost
ost inundată de amintiri
– de acasă, din toate momentele în care am vrut să spun nu, dar mi-a fost frică să o fac.
Am început încet. Am început să spun nu, să mă apăr pe mine însămi şi, treptat, am
văzut că niciun fulger nu m-a lovit şi nici nu eram ucisă când făceam aceste lucruri. Am
început să ascult alte persoane şi mi-am dat seama că mulţi trecuseră prin aceleaşi
lucruri ca mine. Am folosit puterea programului şi a grupului. Mi-am dat seama că nu
eram mai bine decât aceşti oameni; mi-am dat seama că de asemenea, nu puteam fi nici

mai rău decât ei, ceea ce m-a condus la ideea că poate puteam face şi eu acest lucru –
recuperarea.
37
 "Odată ce m-am predat, lucrurile au devenit mai uşoare. Pasul trei a devenit benefic,
am fost în stare să-l fac, odată ce am văzut în acest Pas, cuvântul grijă.
"Viaţa mea s-a schimbat. Pot spune nu fără sî îmi fie frică. Teama de a fi singură a
trecut. Am fost singură timp de şapte ani înainte de a mă recăsători. Relaţia mea cu
Puterea superioară are mult de-a face cu a mă plăcea pe mine însămi şi a nu mă simţi
singură. Înainte îmi era teamă,
teamă, acum îmi asum riscul
riscul de a merge în diverse locuri şi de
a face lucruri noi.
"Uneori, ignor Paşii în viaţa mea de zi cu zi. Apoi intru în probleme, ceea ce pentru
mine înseamnă că mă bag în viaţa altor oameni. Revin la a-mi păsa de ce se întâmplă în
viaţa altora, mai mult decât îmi pasă de mine. Poate trece o zi întreagă în care să nu ştiu
ce am simţit sau de ce mi-a păsat.
"Intru în probleme atunci când cred că eu sunt puterea. În copilărie, eu eram puterea
în viaţa mamei mele. Am ajuns la gândul că eu sunt atotputernic. Atunci când dau
drumul, viaţa este mult mai bună. Îi cer Lui Dumnezeu să mă ajute să fac voia Lui.
Cred că reacţia mea înnăscută este de a minţi sau de a-mi manevra ieşirea din situaţii.
Dacă lucrez la Programul meu, atunci îmi acord timp să mă întreb ce simt cu adevărat
simt şi ce am
E multă nevoie
uşurare cu adevărat.
atunci când faci"acest Pas. Dumnezeu ne va ajuta să avem grijă de noi
înşine. Acum este sigur să dăm drumul nevoii noastre de a deţine controlul.
Putem merge la Dumnezeu ca sursa noastră, Creatorul nostru, inspiraţia noastră,
îndrumarea noastră, direcţia noastră. Şi rămânem noi înşine responsabili pentru
comportamentul nostru şi pentru alegerile noastre.
Este o relaţie bazată pe încredere - încredere în Dumnezeu şi încredere în sine.

AŞA CUM ÎL ÎNŢELEGEM PE DUMNEZEU

Acest Pas declară că Dumnezeu este o parte importantă a recuperării noastre şi a

vieţii noastre. De asemenea, prevede, în mod expres, că fiecare este liber să Îl înţeleagă
pe Dumnezeu cum doreşte. Acest Pas nu este despre religie - deşi o anumită religie
poate fi importantă în vieţile noastre. Acest pas este despre a ajunge la un acord cu o
relaţie personală cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem şi Îl definim noi pe Dumnezeu.
Dumnezeu nu este rău intenţionat. Nu este punitiv. Nu este un jongler. Nu face
glume pe seama noastră. Dumnezeu ne poate cere să aşteptăm mai mult decât ne dorim,
dar numai în cazul în aşteptarea este în interesul nostru.
Dumnezeu cunoaşte inimile noastre şi Dumnezeu înţelege nevoile noastre de
vindecare. Dumnezeu înţelege binele ce ne aşteaptă după colţ, bine pe care noi nu îl

38
putem vedea încă. Dumnezeu vede beneficiul din lecţiile pe care le trăim, nu doar criza
pe care noi suntem adesea tentaţi
tentaţi să ne centrăm.
Dumnezeu ne poate ajuta să scoatem la suprafaţă vindecătorul din noi înşine.

PREDAREA

Acest Pas este despre voinţă, precum şi despre limitele şi consecinţele modului în
care de croim druml prin viaţă, funcţionând cu propriul combustibil. Mulţi dintre noi am
constatat că nu am ajuns prea departe sau că nu am ajuns la o destinaţie care să ne placă
folosindu-ne propria voinţă.
Cum ne dăm seama când forjăm înainte pe propriul combustibil sau atunci când ar fi
timpul să ne predăm? Vom învăţa.
Claire este un profesor, mamă a doi copii şi este divorţată. Ea a participat la întâlnirile
Al-Anon
Al-A non vreme de cinci ani, la reuniunile
reuniunile pentru
pentru Adulţii-Copi
Adulţii-Copiii de Alcoolici,
Alcoolici, doi ani,
precum şi la întâlnirile CoDA
CoDA pentru un an şi jumătate.
"Cum am început să mă schimb, tot iadul s-a dezlănţuit în căsnicia mea", a spus
Claire. "Eu şi soţul meu am început să ne certăm mult. Schimbările mele îl ameninţau.
Am continuat să fiu mai bine,
bine, dar cu cât eram mai sănăt
sănătoasă,
oasă, cu atât mai rău era acasă."
După participarea la CoDA, lui Claire i-au trebuit patru luni pentru a-şi părăsi soţul.
"M-am implicat într-o mulţime de lucruri din familia mea, trăind cu el în timpul acelor
ani cât eram în recuperare. Părinţii mei au fost indisponibili emoţional pentru mine toată
viaţa. Comportamentele soţului meu erau abuzive din punct de vedere emoţional, dar
subtile.
subti le. A fost greu să renunţ
renunţ la control,
control, deoarece
deoarece am simţit
simţit că, dacă făceam asta, ceva
rău se va întâmpla cu mine. Nu ştiam că eu meritam lucruri bune.
"Am vorbit cu multe persoane cu privire la divorţ şi am aşteptat până când am fost
pregătită. Consider depunerea
depunerea actelor de divorţ un real triumf în recuperarea mea.”
"Nu am avut nicio rezistenţă conştientă la Paşi atunci când am venit în program", a
spus Claire. "Practic, recuperarea mea s-a întâmplat după această metodă: te sun, tu îmi
spui ce să fac şi eu voi face ce îmi spui. Mulţi îmi spun că am ascultat
ascultat şi am făcut tot ce
trebuia să fac.”
"Simt că deţin cu adevarat viaţa mea pentru prima dată – sexualitatea mea, timpul
meu, regulile mele, atenţia mea la copiii mei, atenţia la mine. Îmi iubesc meseria şi sunt
bună în meseria mea. Încă este destul de nou şi încă mai încerc să fac lucrurile cu şase
luni înainte de a fi pregătită. Sunt mai puţin mânioasă şi am mai puţine resentimente. Şi
sunt în continuare în procesul acceptării realităţilor relaţiei mele cu părinţii mei.”
"Un sponsor obişnuia să îmi spună: "Ai încredere în Dumnezeu, ai încredere în mine
şi spală vasele." Sunt o mare analizatoare. Aşa că acum am încredere, mă rog şi fac ceea
39
ce se află înaintea mea. Am încredere în oamenii mei din recuperare să-mi dea feed-
back-uri din realitate. Şi
Şi am încredere în mine."
Nu trebuie să ne uităm
uităm prea mult sau cu prea multă aatenţie
tenţie în jurul nostru pentru
pentru a găsi
voia lui Dumnezeu pentru noi şi pentru vieţile noastre de astăzi. Aceasta nu este ascunsă
ochiului. Planul lui Dumnezeu pentru noi astăzi este să ne purtăm de grijă în felul în care
dorim şi alegem, în cadrul a ceea ce se întâmplă în vieţile noastre astăzi. Când se
presupune că trebuie să fie ceva diferi , vom şti. Vom fi întrerupţi. Vom fi conduşi într-o
situaţie nouă. Sau o nouă situaţie ne va găsi.
De obicei aflăm voia lui Dumnezeu, când devenim liniştiţi, când ne încredem în
Dumnezeu, când ne ascultăm şi ne încredem în noi înşine. Este un loc pe care îl găsim
când avem pace şi încredere, nu în starea de presiune şi de intensitate. Prin renunţarea la
momentul prezent ajungem în cmomentul următor al vieţii noastre.

ACCEPTARE ŞI RECUNOŞTINŢĂ?

Două concepte mă ajută să lucrez acest Pas: acceptarea şi recunoştinţa. Când nu pot

renunţ
ren unţa,
a, atunci
rezistenţăatu ncineg
sau când nu potesuporta
realitatea, supo rta ceea
un prilej pentruce asepractica
întâmp
întâmplălă în viaţa mea,
recunoştinţa. cân
când
Atunci d opun
cândopu
nun
pot vedea binele din ceea ce se întâmplă, când cred că eu ştiu cel mai bine şi nimeni nu
ascultă, atunci când nu ştiu ce să fac în continuare sau atunci când ştiu ce vreau să fac în
continuare, dar nu pot face acel lucru, pot practica recunoştinţa.
Când mă simt lipsit, neiubit, că nimănui nu îi pasă de mine, abandonat şi fără viaţă,
pot practica recunoştinţa.
recunoştinţa.
Şi pot practica grija faţă de propria persoană.
Recunoştinţa are puteri imense de transformare - pentru noi înşine, pentru vieţile noastre
şi pentru situaţiile în care ne aflăm. Am folosit acest instrument iar şi iar. M-a ajutat în
multe
mul te condiţ
condiţii
ii stresa
stresante
nte – sărăci
sărăcie,
e, divorţ
divorţ,, singur
singurăta
ătate,
te, întâln
întâlniri
iri romanti
romantice,
ce, mutări
mutări,,
proiecte, sentimente copleşitoare, probleme cu copiii, probleme cu vecinii, frică, situaţii
care m-au lăsat perplex
perplex şi alte părţi obscure,
obscure, neclare ale acest
acestei
ei călătorii.
călătorii. Recunoştinţa
Recunoştinţa
ajută ca lucrurile
lucrurile să meargă bine. Ne ajută să ne simţim mai bine atu atunci
nci când lucruri
lucruri
stresante ni se întâmplă. Apoi, când situaţia se îmbunătăţeşte, ne ajută să ne bucurăm de
bine.
Concentrarea asupra negativului, asupra a "ce e în neregulă", este o mare parte din
codepende
code pendenţa
nţa noastră.
noastră. Recun
Recunoştin
oştinţa
ţa împut
împuternic
erniceşte
eşte şi amplifică
amplifică ceea ce este bun în
vieţile noastre. Aceasta ajută ca lucrurile să devină bune.

Spunem
Spun
serios em nu,
sau mulţumesc.
mulţu mesc. Spunem
indiferent mulţumesc
dacă suntem sau numereu şi mereu,
mereuMulţumim
recunoscători. , indiferent
indiferentpentru
dacă vorbim
fiecare
40
detaliu al circumstanţelor noastre actuale, incluzând cele prin care trecem, cine suntem,
unde suntem, ceea ce simţiţim şi ceea ce ne frustrează.
Recunoştinţa ne poate ajuta să ne aducă la un moment de predare. Poate schimba
energia
energ ia din noi şi din mediul nostru.
nostru. Recunoşti
Recunoştinţa
nţa diminuează
diminuează puterea
puterea problemei
problemei şi
împuternic
împut erniceşte
eşte soluţia.
soluţia. Ea ne eliberează
eliberează din strânsoare,
strânsoare, negativit
negativitatea
atea circumstan
circumstanţei
ţei
actuale. Eliberează frica. Ne ajută să depăşim momentul şi să mergem înainte. Ea crează
acceptare, magia care ne ajută pe noi şi situaţiile noastre
noastre să ne schimbăm.
Primul meu răspuns la disconfort este de a vrea ca situaţia sau persoana să se
schimb
sch imbe.
e. Când
Când fac acest Pas,Pas, atunci
atunci când mă concen
concentre
trezz asupra
asupra grijii
grijii faţă de mine
mine
însumi, situaţia mea se schimbă - de obicei, deoarece eu mă schimb.
Dă forţă recunoştinţei. Mulţumeşte iar şi iar pentru fiecare situaţie. Spune multumesc,
chiar dacă nu te simţi recunoscător. Până la urmă puterea recunoştinţei va izbândi şi
bucuria şi recunoştinţa
recunoştinţa adevărată vor începe.
Alături de Paşi şi de detaşare, recunoştinşa este probabil cel mai util instrument de
recupe
recuperare
rare dispon
disponibi
ibil.l. Ca orice
orice ins
instru
trumen
ment,t, nu este
este sufici
suficient
ent doar să ne gândim
gândim la
folosirea
folosirea sa. Acesta
Acesta funcţionea
funcţioneazăză numai atunci
atunci când îl ridicăm
ridicăm în mâinile
mâinile noastre şi
începem cu adevărat să îl folosim.
LIBERTATEA PREDĂRII

Acesta este Pasul de predării. Odată ce ne predăm, devenitm liberi să avem grijă de
noi înşine, cu ajuto
ajutorul
rul Puterii noastre Supe
Superioare
rioare.. Predarea
Predarea nu înseamnă că suntem suntem
neajutoraţi. Predarea nu înseamnă că ne predăm abuzurilor sau situaţiilor intolerabile.
Predarea înseamnă că recunoaştem aceste circumstanţe, apoi cerem lui Dumnezeu să ne
ajute să avem grijă de noi înşine, în aceste circumstanţe.
Vom
Vo m învăţa
învăţa cum să spunem
spunem nu; cum să stabil stabilimim limite
limite;; cum să ne ascult
ascultăm
ăm
se
sent
ntim
imen
ente
tele
le,, dori
dorinţ
nţel
elee şi nevo
nevoil
ile;
e; şi cum
cum să ră răsp
spun
unde
demm ce celo
lorl
rlal
alţi
ţi într
într-u
-unn mo
modd
responsabil, iubitor. Vom învăţa cum să răspundem circumstanţele externe într-un mod
rezonabil, unul care prezintă grija de sine, iubirea de sine şi respectul pentru ceilalţi.
Predarea este modul în care suntem împuterniciţi să avem grijă de noi înşine.
Predarea voinţei şi viaţii noastre în grija lui Dumnezeu, ia controlul vieţii noastre din
mâna celorlalţi. De asemenea, ia nevoia de a controla vieţile altora din mâinile noastre.
Aceasta ne eliberează să ne dezvoltăm propria legătură cu Sursa noastră şi cu noi înşine,
o legătură fără cerinţe, aşteptări şi planuri ale unei alte persoane. Ne poate chiar elibera
de propriile noastre cereri, aşteptări şi planuri.

41
 Când ne oprim din a-i controla pe ceilalţi şi le permitem să ne controleze ei pe noi,
devenim liberi să avem grijă de noi înşine. Primul Pas este despre neputinţă. Acest Pas
este despre a deţine propria putere de a avea grijă de noi înşine.
Devenim liberi să alegem modul nostru propriu de a acţiona şi de a reacţiona, în loc să
credem că acţiunile noastre trebuie să fie controlate de acţiunile şi de viaţa altora. Deci,
ce dacă cineva este nefericit? Putem să îl lăsăm să-şi vadă de ale lui. Ce dacă cineva
alege să nu fie sănătos? Putem plânge pentru ei şi să devenim cât de sănătoşi ne dorim.
Odată ce vom urma acest
acest Pas, nu mai trebui
trebuiee să permitem
permitem ca stima noastră de sine
sine să
fie determinată de acţiunile, cuvintele, sentimentele sau convingerile altora - oameni din
trecutul nostru sau cei din prezentul nostru.
"Cel mai important mod în care acest Pas mi-a redat puterea este că am învăţat să nu
mai încearc
încearc să fac treaba
treaba lui Dumnez
Dumnezeu"
eu",, a spus
spus Don.
Don. "Pent
"Pentru
ru că nu ave
aveam
am nicio
nicio
reflectare sănătoasă şi corectă în familia mea şi niciun fel de respect, deoarece nu exista
aproape nicio acceptare a ceea ce eram ca persoană, am devenit foarte confuz cu privire
la cine eram eu şi cine era Dumnezeu. Cred că mare parte a dificultăţii din viaţa mea de
adult este din cauza depunerii întregii mele energii în încercarea de a face lucrarea Lui
Dumnezeu.
Dumnezeu este.Acum îmi este
Acest lucrumai
m-aclar puţin
ajutat caremult
foarte este cu
treaba mea şi
oamenii, în care
relaţiieste treaba
şi la loculLui
de
muncă. "
Putem folosi acest Pas atunci când începutem recuperarea sau atunci când ne vom
afla într-un impas. Putem să îl folosim în marile momente ale vieţii noastre sau în cele
mai mici, mai liniştite. Putem să îl folosim în momente de confuzie sau de disperare, sau
atunci cand ne simtim blocaţi şi captivi.
Atunci când nu mai pot vedea nici o cale de ieşire, atunci când am încercat tot ce ştiu
şi îmi dau seama că nu ştiu ce am nevoie să ştiu, atunci când îmi dau seama că nu mai
pot merge înainte, atunci când nu mai pot suporta"situaţia” pentru că m-am epuizat
încercând să "o" controlez, atunci când am nevoie de ajutor pentru a avea grijă de mine,
e timpul să mă predau.
Atunci când ajung în cele din urmă să înţeleg că viaţa poate încearcă să mă înveţe
ceva nou şi util, fac acest Pas. Când recunosc că am nevoie de o schimbare în gândire
sau în abordare, fac acest Pas.
Când sunt gata să devin umil, fac acest Pas. Când ne-am neglijat pe noi înşine până la
punctul de disperare, confuzie, epuizare şi, uneori, până la abuzul de sine, putem face
acest Pas. Putem să ne predăm celui mai înalt Plan şi Scop pentru viaţa noastră - cel care
include iubirea de sine.

42
 Există o altă cale în afară de a noastră, una mai bună. Acest Pas ne ajută să găsim
această cale, chiar şi atunci când următoarea mutare este una simplă precum spălatul
vaselor sau privitul la televizor.
Am petr
petrec
ecut
ut ani
ani la rând
rând opun
opunân
ândd re
rezi
zist
sten
enţă
ţă,, negâ
negând
nd,, înce
încerc
rcân
ândd să cont
contro
role
lezz
comportamentul celor din jurul meu şi neglijându-mă. Eforturile mele de a-i controla pe
cei din jurul meu nu a produs nici urmă de schimbare în comportamentul lor şi ei m-au
exclus. În sfârşit am învăţat acest adevăr: situaţiile mele se schimbă doar atunci când le
accept şi îmi dau
dau seama cu calm ce trebuie să fac pentru a avea grijă de mine în această
realitate.
Ne oprim să luptăm, indiferent împotriva a ce sau a cui. Ne oprim din încercarea de a
forţa sau a ne impune planul pe schema
schema lucrurilo
lucrurilor.
r. Apoi permitem
permitem situaţiilor
situaţiilor - şi părţii
noastre din ele - să se manifeste.
În noi se lucrează. Lucruri despre care nu ştim încă. Lucruri pe care le vom vedea cu
trecerea timpului. Schimbări importante se petrec în noi, ca urmare a situaţiilor noastre
actuale. Schimbări importante au loc în alţii, chiar în acest moment.
De câte ori nu m-am contrazis şi am luptat cu Dumnezeu, asupra modului în care se
petrec lucrurile?
este deloc Aceasta
aşa cum estesăo greşeală,
ar trebui am oţipat.
fie. Şi apoi, lunăAcest lucru este
mai târziu, greşit.
uneori, un Acest
an mailucru nu
târziu,
vedeam înţelepciunea. Vedeam planul cel mare, acel plan nelimitat de viziunea mea.
Apoii Îi mulţu
Apo mulţumes
mescc lui Dumnez
Dumnezeu, eu, cu adevăr
adevărat
at Îi mulţum
mulţumesc
esc lui Dumnez
Dumnezeu, eu, pentru
pentru
modul în care lucrurile s-au rezolvat. De multe ori Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că
nu a lăsat ca lucrurile să meargă în modul în care am vrut eu.
Noi nu cunoaştem imaginea de ansamblu,
ansamblu, nu încă. Tot ce vedem este o suprafaţă mică
pe un tablou imens. Când ne vom relaxa, vom avea încredere şi vom face câţiva paşi în
spate, vom vedea mai mult. Vom avea perspectivă.
Asta nu înseamnă că nu mai avem sentimente. Aceasta înseamnă că ne permitem să
simţim şi să ascultăm ceea ce ne spun sentimentele noastre.
Aceasta
Acea sta nu înseamnă
înseamnă că spunem
spunem da la tot ce vine de drumul nostru. Înseamnă Înseamnă că
învăţăm
învă ţăm să avem încredere
încredere atunci când vrem să spunem spunem nu, şi apoi spunemspunem nu.
Înseamnă, de asemenea să învăţăm să avem încredere atunci cand vrem să spunem da.
Când
Câ nd am făfăcu
cutt pr
prim
imaa dată
dată aces
acestt Pas,
Pas, m-
m-aa sper
speria
iat.
t. M-am
M-am gând
gândit
it că îmi
îmi ce
cere
re o
pasivitate neatrăgătoare şi o lipsă de gândire. Oricum, am făcut acest Pas, mai ales
pentru că nu aveam alte opţiuni. Voinţa
Voinţa mă adusese din ce în ce mai adânc într-un stil de
viaţă distructiv, pe care nu îl mai doream şi nu mi-l mai puteam permite. Nu vedeam
nicio ieşire pe propria mea putere şi eram obosit de ceea ce erau capabile eforturile mele
să producă.

43
 De atunci, am aflat câteva
câteva idei despre
despre voia Lui Dumnezeu
Dumnezeu pentru
pentru viaţa mea,
despre Dumnezeu, şi despre relaţia mea cu Dumnezeu. Voia Lui Dumnezeu nu este o
listă de făcut exterioară,
exterioară, imposibilă
imposibilă şi forţată,
forţată, pentru viaţa mea. Dacă este voia Lui
Dumnez
Dum nezeu,
eu, se întâmp
întâmplă.lă. De obicei
obicei,, se întâmp
întâmplălă în mod natural,
natural, fără nici
nici un efort
efort de
control necesar din partea mea.
Din când în cândcând au fost lecţii
lecţii grel
grelee de învăţat.
învăţat. Aceste
Aceste lecţii
lecţii a trebui
trebuitt să fie
învăţate oricum, pentru a rezolva lucruri din mine, aşa încât să pot avea cea mai bună
viaţăposibil.
De obic
obicei
ei,, tr
treb
ebui
uiee să aşte
aştept
pt mai
mai mult
mult decâ
decâtt aş vrea
vrea.. Şi în ac
aces
estt proc
proces
es es
este
te
implicată mult renunţarea la control.
Dragostea Lui Dumnezeu este imediată şi puternică, dar şi blândă, vindecătoare şi
protectoare. Aceasta ia în considerare ceea ce vreau şi am nevoie. Voia Lui Dumnezeu
conţine disciplină nu, privare. Dumnezeu nu este bazat pe ruşine; oamenii sunt. Cu toate
acestea, Dumnezeu mă trage la răspundere pentru acţiunile mele.
La înce
începu
putu
tull recu
recupeperă
rări
rii,
i, m-am
m-am temutemutt că er eraa un fe
fell de îndo
îndoct
ctri
rina
nare
re/s
/spă
păla
lare
re a
creierului.
creie rului. Acum văd că viaţa mea înainte înainte de recuperare
recuperare conţinea spălarea creierului.
creierului.
Acest program
Acest Pas num-aeste
eliberat.
despre lipsa gândirii sau despre uitarea de sine. Este despre a
învăţa să am încredere în mintea mea şi să am încrederea că odată ce m-am predat Lui
Dumnezeu, voi fi ghidat de o Putere mai mare şi de Înţelepciunea Divină. Divină. Este vorba
despre găsirea, valorarea, iubirea şi încrederea în mine însumi.
Uneori încă mă mai tem să lucrez acest Pas. Dar ştiu că nu m mai
ai este nevoie să îmi fie
teamă. Asta mă reaşează pe pistă/ pe drumul meu.
Acest
Ace st Pas ne poartă
poartă în fluxul
fluxul vieţii
vieţii noastr
noastre.
e. Acest
Acest flux
flux ne va duce
duce prin
prin through
dezacord în relaţiile noastre, vindecând în noi înşine probleme de la locul de muncă,
lupte din orice domeniu al vieţii noastre.
Păşirea în grija Lui Dumnezeu este un pas blând care aduce pace şi armonie. Asta nu
înseam
înseamnănă că acţiun
acţiunile
ile noastr
noastree nu vor provoc
provocaa niciod
niciodată
ată dezaco
dezacord,
rd, nu vor răni
răni
sentimente
sentimente,, sau nu vor provoca o reacţ
reacţie
ie în ceilalţi.
ceilalţi. Dar va exista
exista o corectitudi
corectitudine,
ne, o
naturaleţe şi o armonie în ceea ce facem.
Predarea nu poate fi forţată sau falsă. Se întâmplă la un nivel adânc al sufletului -
atunci când orice încercăm să controlăm, să manipulăm, să influenţăm sau să ne
împotrivim devine, până la urmă, prea mult pentru noi.
Dăm drumul. Spunem, "Gata. Sunt dispus să renunţ la ideile preconcepute despre ce
ar trebui să se întâmple. Sunt dispus să renunţ la îngrădirile mele, la planul meu, la
scenariul meu şi la convingerile mele. Sunt
Sunt pregătit şi dispus să se fiu deschis
deschis la ceea

44
ce tu ai în minte pentru mine. Arată-mi ce este. Lasă-mă să aflu într-un mod în care pot
înţelege."
Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne iubească şi să ne ajute să ne iubim pe noi
înşine.
Pasull Trei este un pun
Pasu punct
ct de plecare
plecare pentru
pentru punerea
punerea noii noastre
noastre vieţi în mişcare.
mişcare.
Putem să-l facem atunci când începem recuperarea. Apoi, putem să îl facem când este
necesar.
Odatăă ce ne-am lăsat în grija unei Puteri Superioare,
Odat Superioare, actul este complet. Vieţile
Vieţile
noastre şi voinţa noastră aparţin Lui Dumnezeu.
Oamenii din trecutul nostru poate ne-au abandonat. Dumnezeu nu o va face. Când
vremurile sunt grele, nu trebuie să ne întrebăm dacă Dumnezeu este acolo sau dacă Lui
Dumnezeu îi pasă sau dacă Dumnezeu ştie ce se întâmplă.
Dumnez
Dum nezeu
eu este
este acolo.
acolo. Lui Dumnez
Dumnezeu eu îi pasă.
pasă. Planul
Planul Lui Dumnezeu
Dumnezeu este unul
unul la
careputem participa, unul care ne permite să folosim fiecare eveniment şi situaţie din
vieţile noastre pentru a aduce binele nostru cel mai mare.
Dacă facem greşeli, nu trebuie să să ne facem griji că Dumnezeu va pleca sau ne va
respinge. Dumnezeu
poate că noi nut cere
am aşteptat
aştepta perfectiune
asta de de laD
la noi înşine. noi. Poatenu
Dumnezeu
umnezeu că aşteaptă.
alţii au cerut asta de la noi;
Noi nu trebuie să ne bazăm pe sentimentele noastre. Ne putem baza pe fapte. Chiar şi
în acele zile cand simţim că viaţa noastră sau vieţile altor oameni ar putea fi o greşeală,
sau atunci când simţim că nu e momentul potrivit, putem avea încredere că nu suntem o
greşeală şi (că) totul vine pentru a se înscrie într-un program.
Nu trebuie să ne bazăm pe noi înşine. Nu trebuie să vedem clar. clar . Nu trebuie neapărat
să ştim ce facem sau unde mergem.
Vor fi momente când nu ne va plăcea. Uneori nu vom înţelege. Momente când ne vom
plânge. E în regulă. Ne plângem, dacă de asta avem nevoie. nevoie. Scoatem totul afară.
Apoi, să devenim recunoscători.
Dacă ne-am predat vieţile şi voinţa noastră în grija unei Puteri Superioare, putem avea
încredere
încre dere în ceea ce am făcut. PutemPutem avea încredere
încredere în noi înşine
înşine pentru
pentru a începe
începe să
înţele
înţelegem
gem ce să facem pentru a avea avea grijă
grijă de noi înşine
înşine.. Putem
Putem aveaavea încred
încredere
ere în
Dumnezeu să ne supravegheze şi să ne ajute cu ceea ce nu putem realiza.
Am devenit deschişi unei schimbări a inimii, unei transformări a minţii şi unei
transformări a situaţiilor noastre.
Când în sfârşit
sfârşit admitem
admitem şi recun
recunoaşte
oaştemm că am renunţat,
renunţat, dăm permisiune
permisiuneaa Puterii
Puterii
noastre Superioare de a face pentru noi ceea ce noi nu putem face pentru noi înşine.

45
 Renunţarea ne face educabili. Umilinţa şi renunţarea face posibilă predarea. Devenind
educabili putem să învăţăm
învăţăm ceea ce nu am fi putu
pututt învăţa niciodată
niciodată dacă nu am fi fost
dispuşi să devenim învăţăcei.
Uneori ne predăm la tot şi o numim voia Lui Dumnezeu, şi apoi ne simţim furioşi şi
răniţii şi ne supărăm pe Dumnezeu. Dar acest lucru nu este despre Dumnez
răniţ Dumnezeu,
eu, este
despre codependenţa noastră.
Când folosim acest Pas, înţelegem că noi nu-i putem controla pe ceilalţi, aşa că ne
oprim
op rim să mai încearcă
încearcăm.
m. De asemen
asemenea,
ea, înţelege
înţelegem,
m, că nu mai trebuie
trebuie să îi lăsăm
lăsăm pe
ceilalţi să ne controleze.
Acesta este Pasul libertăţii. În acest Pas hotărâm să trăim viaţa altfel. Luăm o decizie
conştientă de a începe să avem grijă de noi înşine, cu ajutorul Lui Dumnezeu. Începem
să creăm o viaţă pentru noi înşine, viaţa pe care vrem să o trăim.
Acest
Ace st proces
proces de predare
predare nu se întâmplă
întâmplă doar o dată,
dată, ci iar şi iar, pe parcurs
parcurs ce
deprindem o succesiune de lecţii - lecţii de vindecare, eliberare şi dragoste. De fiecare
dată am putea crede: Asta e tot.
tot. Acum am învăţa
învăţat.t. Navighez liber
liber de-acum! Apoi, ne
dăm seama, spre uşurarea şi bucuria noastră, că o luăm de la capăt din nou ca începători.
Situaţii vor veni şi vor trece. Oameni vor intra în vieţile noastre. Vom avea idei. Vor
izvorî sentimente. Vechi moduri de a gândi – moduri negative, de ură împotriva noastră
– vor ieşi la suprafaţă, apoi ne vor fi luate şi vor fi înlocuite cu idei mai sănătoase.
Aceste noi idei ne permit să ne iubim şi să oferim şi să primim iubire de la alţii. Nu vom
avea mai mult decât putemputem duce şi mai mult decât avem nevoie. Scop Scopuri,
uri, lecţii vor
deveni clare. Vieţile noastre vor începe să aibă sens, la fel ca şi evenimentele care vin şi
trec - cel puţin în retrospectivă. Ne vom descoperi că suntem transformaţi şi vindecaţi în
miezul fiinţei noastre.
Vom descoperi că, în sfârşit, credinţa noastră a fost bine plasată.
În unele zile ni se va părea că şi cum nimic nu se întâmplă; în alte zile ne vom simţi
ca şi cum se întâmplă prea multe. Să ştii că în fiecare zi totul este bine.
Călătoria
Călă toria este palpitantă
palpitantă.. Deţine
Deţine secrete,
secrete, miste
mistere
re şi lecţii
lecţii mai presus
presus de înţelegerea
înţelegerea
noastră. Deţine daruri mai mari decât braţele şi inimile noastre pot cuprinde.
Încrede-te în acest proces. Ne va duce acolo unde ne dorim cu adevarat şi unde avem
nevoie să mergem - la momentul Divin şi Perfect. Încrede-te în planul Lui Dumnezeu,
deoarece este mai bun decât al nostru. Să avem încredere în noi înşine, deoarece acum
am păşit într-o putere şi o sursă infinit mai puternice decât orice am cunoscut.
Lasă acest Pas să îşi lucreze puterea. Să lăsăm acest Pas să ne ducă acolo unde avem
nevoie să mergem. Apoi priveşte şi fii deschis la misterul care se iveşte.

46
 ACTIVITĂŢI

1. Pentru a-ţi aminti acest Pas poate ţi se pare util să-l scrii sub formă de afirmaţie. De
exemplu: "Mi-am predat viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu, astăzi. Totul este bine."

2. Dacă ai şti că totul este bine şi la timp în viaţa ta astăzi, cum te-ai simţi? Dacă ai şti că
lucrurile
lucrurile sunt
sunt gestionate
gestionate de o Putere
Putere mai mare decât tine,tine, într-un
într-un mod care să fie în
interesul tău, cum ai acţiona diferit?
3. Dacă ai şti că nu ai nicio putere
putere de a controla evenimente
evenimentele,le, întâmplările
întâmplările sau o
anumită persoană, cum te-ai comporta diferit? Ce ai spune sau face? Ce te-ai opri să mai
spui sau să mai faci? Ce ai face diferit pentru tine însuţi astfel încât să te bucuri de viaţa
ta acum, să trăieşti în momentul prezent?

4. Dacă nu ai permite altcuiva să te controleze, ce ai face diferit? Ce ai face astăzi cu

viaţa ta? Cum te-ai simţi?

5. Dacă nu ai permite unei situaţii anume să te controleze, sau dacă nu ai încerca să

contro
controlez
lezii tu acea
acea împrejura
împrejurare
re - dacă
dacă doar ai accept
accepta-o
a-o ca fiind în reg
regulă
ulă pen
pentru
tru
momentul
momen tul prezent
prezent - cum te-ai simţi? Dacă
Dacă nu te-ai lupt
luptaa sau nu ai opune
opune rezistenţă
rezistenţă
acestei situaţii, ce ai face? Cum te-ai simţi?

6. Acest Pas de zece te pune în legătură cu tine însuţi. Ascultă-te. Scrie despre ceea ce
simţi, vrei, ai nevoie şi despre ce crezi. Apoi, ridică receptorul şi şi împărtăşeşte ceea ce
eşti cu cineva în care ai încredere, o persoană sigură. Vorbeşte într-un mod care reflectă
auto-responsabilitate, nu, victimizare. Nu le cere să te salveze. Cere-le să te asculte şi să

te accepte aşa cum eşti.

7. Care este cel mai iubitor, cel mai hrănitor lucru disponibil pentru tine chiar acum, pe
care îl poţi folosi pentru a avea grijă de tine şi a te bucura de viaţă? Ce vei face cu
acesta?

„Libertatea este abilitatea de a avea sau de a nu

47
 avea ceea ce vrei fără să-ţi închizi inima.”
Stephen Levine

PASUL 4

„REALIZAŢI O CĂUTARE ŞI UN INVENTAR MORAL

NEÎFRICAT AL VOSTRU ÎNŞIVĂ.”

Pasul 4 al CoDA

Acesta este scenariul. E timpul să mergeţi la întruniri. Sunteţi încântaţi. Pregătiţi.

Apoi vă amintiţi subiectul din această seară. Pasul 4. Şi vă spuneţi „aaaahhh”. Apoi
sunteţi goliţi de orice sentiment. Vă doriţi ca subiectul să fi fost altul, ceva mai pertient
legat de recuperare. Alt subiect despre care puteţi să spuneţi mai multe. Ai fi vrut să fie
despre Pasul 2, mormăiţi în sinea voastră.
Sau mergeţi la întrunire întru totul revigoraţi pentru o noapte de conversaţie despre
vindecare – până când descoperiţi subiectul: Pasul 4. Toată lumea trece peste subiect şi
şedinţa care de obicei durează de la o oră la oră şi jumătate se încheie în 30 de minute.
Sau în loc să treacă peste subiect, membrii grupului se decid să vorbească despre
altceva în acea seară. Pasul 4 abia dacă este menţionat. „M-am gândit să-l parcurg”.
„Probabil ar trebui.” „A sosit vremea.”
Poate totuşi cineva hotărăşte să nu evite subiectul. Acea persoană vorbeste direct
despre parcurgerea Pasului 4. Sunteţi uimiţi şi şocaţi. Acea persoană chiar a pus mâna pe
un creion şi pe hârtie şi a făcut un inventar.
Vă întrebaţi cum a găsit timp şi determinare ca să parcurgă într-adevăr acest Pas.
Conceptul vă dă peste cap şi vă face să vă simţiţi vinovaţi, confuzi şi vă întrebaţi dacă o
să ajungeţi vreodată în acest moment al programului de recuperare. Totuşi o priviţi pe
persoana care şi-a alocat timp ca să parcurgă acest Pas şi observaţi ceva diferit legat de
ea. Se simte confortabil în pielea sa şi asta vă atrage. Acea persoană se află la un nivel
admirabil de vindecare. Vă simţiţi cumva, ei bine, invidioşi.
Însă, de fapt, abordarea acestui Pas este un sentiment copleşitor.
Acesta este Pasul care aduce frică, nesiguranţă şi vinovăţie celor care au participat
de o vreme la întruniri şi nu l-au parcurs şi pentru cei care a trecut o vreme să-l fi
parcurs. Este timpul să facem curăţenie.
curăţenie. Timpul vindecării.
Este Pas 4 de temut.
„Am urmat programul şi merg la întruniri de 6 ani”, a spus Jody, „şi tot nu am
parcurs Pasul 4. Pur şi simplu mă tem de el. Şi nu sun
suntt sigură de ce.”
48
 Mulţi dintre noi se pot identifica cu Jody. Eu mă identific cu Jody. La începutul
programului meu, efectuarea acestui inventar personal a fost copleşitor. Nu eram sigură
ca aveam un sine. Nu eram sigură ce o să găsesc. Stima de sine era aşa de mică că nu
ştiam dacă mai puteam îndura încă o doză de auto-critică.
Şi nu ştiam de unde să încep. Nu ştiam ce caut. Nu ştiam ce să fac cu sinele când îl
găseam. Nu înţelegeam scopul. Şi nu credeam că pot să-l fac suficient de bine. Mi se
părea prea multă muncă, genul de activitate murdară pentru care trebuie să-ţi sufleci
mânecile până la coate.
În acest capitol, ne vom uita la acest Pas. Îl vom explora cu o viziune proaspătă.
Vom căuta să examinăm nişte căi simple de a-l aborda. Şi vom trece în revistă
recompensele pe care le primim dacă ne facem timp să ne privim în interiorul nostru.

SĂ PRIVIM ÎN INTERIORUL NOSTRU

„Codependenţa se ascunde sub toate dependenţele mele” a spus Carol. „Mă feresc
de durere prin altceva: relaţii, substanţe chimice sau muncă. M-am ascuns într-o relaţie
ca să nu am de-am face cu mine”. Mulţi dintre noi se ascund de durere. Mulţi ne
ascundem de noi înşine. Poate că cel mai puternic, ultim şi sigur refuz de a ne uita la noi
înşine este să dăm vina pe circumstanţe şi pe alţii. Concentrându-ne asupra altora nu ne
vom rezolva problemele şi nici nu vom scăpa de durere. Ne va sustrage atenţia, însă nu
va duce treaba la bun sfârşit. Nu va aduce vindecare. Concentrându-ne asupra altora nu
va schimba circumstanţele. Mulţi dintre noi fac greşeala de a opri recuperarea înainte de
a parc
parcur
urge
ge ac
aces
estt Pas.
Pas. Ne află
aflămî
mînn pr
prog
ogra
ram
m de sufi
sufici
cien
entă
tă vrem
vremee că să iden
identi
tifi
fică
căm
m
problema celeilalte persoane şi să realizăm că nu e vina noastră.
noastră. Însă ceea ce descoperim
este că: dacă nu folosim circumstanţele prezente ca pe o provocare, un factor trigger şi
ca pe o invitaţie de a ne uita în interiorul nostru, ne vom trezi că vom dansa la o
reprezentaţie care se repetă.
Părăsim o persoană din pricina unei probleme, ca să ne trezim în altă relaţie cu
altcineva care are o problemă similară, poate identică.
Descoperim că aceste repetări nu sunt coincidenţe. Sunt o invitaţie continuuă şi
repetată de a privi înăuntrul nostru şi să găsim darul vindecător din circumstanţele
noastre prezente.
Putem să salutăm şi să îmbrăţişăm provocarea.
Mulţi dintre noi încep vindecarea de codependenţă privind în afara şi pe lângă noi.
De cele mai multe ori aşa ne atrage viaţa atenţia. Ne enervăm, ne înfuriem, manipulăm
în încercarea de a controla şi arătăm cu degetul pe celălalt insistând la nesfârşit că face
ceva nepotrivit, ceva ce nu ne place, ceva ce vrem ca acea persoană să nu mai facă.
49
 Asta e ceea ce noi numim o concentrare „exterioară”.
Deseori, e justificat, potrivit şi necesar să ne concentrăm asupra comportamentului
celuilalt. Însă când obosim să ne irosim energia discutând detaliile celeilalte persoane,
fie că e vorba de un părinte, copil, prieten, partener, iubit, iubită, coleg de serviciu, şef
sau angajat, ne confruntăm cu întrebările Pasului 4: Ce se întâmplă cu mine? Ce fac? Ce
nu fac? De ce trebuie să trec prin aceste împrejurări? De ce această situaţie ţinteşte spre
mine? De ce vechile amintiri, temeri şi tipare se repetă? Care-i planul meu? Ce lecţie am
de învăţat din această experienţă?
Ce trebuie să învăţ din a avea grijă de mine? Şi ce mă împiedică să fac asta?
În acest Pas, începem procesul de căutare în noi ca răspuns la situaţiile în care ne
aflăm. Realizăm un inventariu amănunţit şi fără teamă al propriei persoane.
Acest Pas nu ne spune să ne facem un inventar critic, ostil, să ne blamăm. Nu ne
spune să ne găsim la nesfârşit un defect, să rămânem iresponsabili sau exagerat de
responsabili sau nesăbuiţi. Ne spunem să fim „amănunţiţi şi netemători”.
Nu trebuie să ne temem de ceea ce vom găsi. Ne decidem doar să ne cercetăm pe
interior ca să ne găsim pe noi.
Nu parcurgem acest Pas în locul stabiliri limitelor. Nu realizăm acest Pas că să
negăm ce face sau nu cealaltă persoană şi impactul pe care-l are asupra familiilor şi
vieţilor noastre. Nu parcurgem acest Pas ca să negăm ceea ce simţim.
Parcurgem acest Pas ca să ajungem la miezul recuperării auto-responsabilităţii.
Suntem responsabili pentru noi înşine – pentru situaţiile în care ne aflăm şi dacă
aleg
alegem
em să rămâ
rămânenem
m în ele
ele şi atit
atitud
udin
inea
ea noas
noastr
trăă faţă
faţă de ac
aces
este
te situ
situaţ
aţii
ii.. Sunt
Suntem
em
responsabili pentru ceea ce am creat în viaţa noastră şi ceea ce vom crea. Suntem
responsabili pentru sentimentele noastre. Ele sunt ale noastre.
Cea mai mare iluzie a codependenţei este aceasta: ar trebui să ne simţim altfel dacă
cineva face ceva diferit, dacă am fi în altă parte şi dacă am avea ceva ce ne-am dorit. Nu
e adevărat. Putem să ne mutăm din judeţ în judeţ şi din ţară în ţară şi până când nu ne
acceptăm sentimentele, ne vom simţi în acelaşi fel în fiecare locaţie pe care am vizita-o.
Dacă mă simt oribil, nu contează pe cine sun ori unde merg – mă voi simţi la fel
până când îmi voi confrunta şi analiza sentimentele. Dacă îmi e teamă, îmi va fi frică
până îmi voi soluţiona
soluţiona acest sentiment.
Când vom învăţa să privim înăuntrul nostru şi să înfruntăm ce găsim acolo, vom fi
din ce în ce mai puţin afectaţi de evenimentele externe şi din ce în ce mai puternici ca să
ne confruntăm cum se cuvine cu ceea ce se întâmplă. Adevărata putere constă în a ne
confrunta cu noi înşine cu sinceritate şi în a ne asuma responsabilitatea.
Parcurgem acest Pas ca să fim în stare să ne asumăm responsabilitatea faţă de
propria persoană pornind de la realitatea
realitatea care ne înconjoară. P
Privind
rivind înăuntrul nostru este
50
un semn că ne-am învăţat lecţia din circumstanţele prezente, ca să evităm repetarea
acestora. Şi vom fi vindecaţi să ne bucurăm de viaţă şi de iubire.
„Înainte de a parcurge Pasul 4 aveam această imagine a unei pivniţe într-o casă”, a
spus Carol, care frecventează Al-Anon de 10 ani. „Beciul era întunecos. Avea geamuri,
însă erau negre de funingine şi acoperite de tufe. Pivniţa era mizerabilă. O harababură.
Mizerie. Iar lumina nu pătrundea înăuntru.
„Mă speria. Încăperea aceea din casă, din casa mea, era
er a înfricoşătoare. Nu voiam să
mă uit la ea. Nu voiam să intru în ea. Totuşi întotdeauna eram conştientă de prezenţa ei.”
„Acum am parcurs de câteva ori Pasul 4”, a spus Carol. „De fiecare dată când îl
parcurg, pivniţa devina un pic mai ordonată şi mai organizată. Mai curată. Acum când
văd beciul din casă e o încăpere plăcută. E redecorată şi vie. Ferestrele au fost curăţate şi
lustruite – sunt mari şi deschise – şi încăperea se umple de lumină aurie. Nu îmi mai este
teamă de acea parte a casei. Mă simt confortabil să intru în ea şi să privesc împrejur de
câte ori vreau. Acea casă sunt eu.”
E un lucru normal şi natural să ne temem de necunoscut. E normal să ne temem de
locuri întunecoase şi dezordonate. Nu e în interesul nostru ca sufletul să fie un loc
necunoscut, întunecos şi dezordonat.
„Înainte de a intra în programul 12 Paşi, mă protejam de emoţiile negative şi de
temeri”, a spus Kathy. „Trăiam pe seama vieţilor altora. Eram mereu mai îngrijorată de
soarta altora decât de a mea. Nu mă uitam în interior. Nici măcar nu-l consideram că
există. Mă simţeam goală, murdară şi superficială. În felul în care mă simţeam aşa îmi
ţineam şi casa. Casa era curată, dar dacă deschideai un dulap erai înghiţit. Sau dacă
mutai canapeaua din loc te năpădeau păienjenii.”
Prin acest Pas începem să ne curăţăm locuinţa. E locul în care începem să căutăm
pentru o soluţie la problemele noastre şi la durere. Aşa începem să ne vindecăm şi noi şi
inimile noastre.
În acest Pas dăm voie luminii să înceapă să intre în noi.

UN INVENTAR AMĂNUNŢIT ŞI CURAJOS

Ce căutăm în inventarul nostru amănunţit şi curajos? Căutăm ceea ce e bun în ceea

ce ne priveşte pe noi şi valorile noastre. Căutăm şi lucrurile pe care le-am făcut greşit.
Însă în acest inventar moral sunt incluse şi acţiunile de auto-apărare şi chestiunea morală
dacă ne iubim sau nu.
Facem un stoc al acţiunilor noastre – pozitive şi negative. Căutăm lucrurile pe care
le-am făcut greşit – cele mai mari sentimente de vinovăţie şi cele mai mici. Căutăm
acele lucruri pe care nu le-am făcut greşti, dar faţă de care ne simţim tot vinovaţi.
51
Descătuşăm toată vina, îndreptăţită sau nu, şi o scoatem la lumină. Aruncăm o privire
amănunţită şi curajoasă la ceea ce ne deranjează acum şi ne-a deranjat în trecut, o privire
curăţată de restricţiile negării, eliberată de frica de a rosti adevărul.
Căut
Că utăm
ăm furia
furia,, fr
fric
ica,
a, dure
durerea
rea,, mâni
mâniaa şi resen
resenti
time
ment
ntel
ele,
e, incl
inclus
usiv
iv furi
furiaa fa
faţă
ţă de
Dumnezeu.
Dumne zeu. Căutăm victimizarea
victimizarea – căile
căile prin care alţii
alţii ne-au victimizat,
victimizat, căile prin care
le-am dat voie altora să ne transforme în victime şi mijloacele prin care ne-am victimizat
singuri.
Căutăm amintiri dureroare reprimate. Scoatem la lumină temerile şi credinţele
limitate, mesaje care nu sunt adevărate şi pot fi scena pe care ne jucăm viaţa.
Căutăm blocajele care ar putea interfera cu abilitatea noastră de a trăi şi iubi.
Nu facem asta ca să s ă ne criticăm sau să ne rănim şi mai rău, sau să dăm vina pe noi
ori pe alţii. facem asta ca să ne vindecăm de tot ceea ce a avut loc în viaţa noastră şi ca
să ne vindecăm de trecut. Facem asta ca să fim în stare să ne vindecăm şi să atingem cel
maii înal
ma înaltt ni
nive
vell posi
posibibill de respo
responsnsab
abil
ilit
itat
atee de sine
sine şi răspu
răspundnder
eree fa
faţă
ţă de acacţi
ţiun
unil
ilee
întreprinse.
Aici avem câteva modalităţi prin care oamenii abordează acest Pas:

1. Inventar
Inventar al caracterist
caracteristicilo
icilorr unei persoane
persoane codepen
codependente
dente

Putem enumera câteva dintre trăsăturile şi acţiunile unui persoane codependente cu

care ne-am protejat, persoanele implicate în aceste acţiuni şi sentimentele noastre legate
de ele. Acţiunile asupra cărora ne vom concentra sunt: grija faţă de celălalt, controlul,
re
repr
prim
imar
area
ea se sent
ntim
imen
ente
telo
lor,
r, nead
neadmi
mini
nist
stra
rare
reaa core
coresp
spun
unză
zăto
toar
aree a se sent
ntim
imen
ente
telo
lor,
r,
manipularea, neglijarea propriei persoane, neasumarea responsabilităţii pentru propria
persoană (inclusiv responsabilitatea emoţională şi financiară), îngrijorarea, criticarea
constantă a acţiunilor noastre şi a propriei persoane, sentimentul că nu putem face ceva
suficient
sufic ient de bine (indifere
(indiferent
nt despre ce e vorba), nu ne placem
placem şi nu ne iubim,
iubim, nu dăm
voie altora să ne iubească şi să ne placă, nu avem grijă de noi şi nici nu dăm voie cuiva
să aibă grijă de noi şi de nevoile noastre, folosirea negării ca instrument de susţinere, ne
simţim victime, dăm voie altora să ne victimizeze, nu stabilim limite, nu ne încredem în
instinctele şi sentimentele noastre, nu avem încredere în Dumnezeu, nu avem încredere
în viaţă şi vindecare, ne simţim nesiguri, lipsa de intimitate şi împlinire în relaţii, vină
justificată sau nu, acţiuni sexuale (inclusiv codependenţa sexuală – relaţii sexuale când
nu vrem asta cu adevărat şi un comportament sexual ca să-l mulţumim pe celălalt cu
care nu ne simţim confortabili), obsedaţi, dependenţi de alţii, comunicare slabă, lipsă de
onestitate (inclusiv emoţională), nu spunem nu când simţim aşa, nu spunem ce vrem şi
ce avem nevoie, reprimarea nevoilor şi dorinţelor, nu simţim că avem o viaţă a noastră,
52
subapreciere, credem că merităm puţin de la oameni şi de la viaţă, perfecţionism,
aşteptări nerezonabile de la alţii, rămânem blocaţi ori captivi în relaţii, nu deţinem
autocontrolul în relaţiile cu alţii (inclusiv membrii familiei),
f amiliei), devenim rigizi şi inflexibili,
ne blocăm în nefericire şi gândire negativă, nu ne distrăm, ne privăm fără rost, ne
aşteptăm ca alţii să îşi asume responsabilitatea pentru noi, ne martirizăm, gândire
ambiguuă şi nerealistă, lipsa de spontaneitate, teama de sau incapacitatea de a aborda şi
rezolva problemele; imagine negativă despre noi şi capacităţile noastre, ruşine, chestiuni
vechi nerezolvate, mai ales cu familia din care provenim, probleme legate de abuz din
trecut nerezolvate, sentimentul de disperare legat de relaţiile noastre, durere incertă sau
dorul de iubire, abandonarea prieteniilor, nu suntem înclinaţi spre rutina zilnică şi
constantă, suntem plini de frică şi panicaţi, tendinţa de a ataca oamenii bolnavi şi în
nevoie, tendinţa de a fi atraşi de relaţii care nu merg şi situaţii care ne ocupă timpul;
re
rese
sent
ntim
imen
ente
te dato
datora
rate
te cara
caract
cter
eris
isti
tici
cilo
lorr en
enum
umer
erat
atee mai
mai sus.
sus. În ulti
ultime
melele fafaze
ze al
alee
codependenţei trebuie să căutăm depresia cronică, acţiuni complusive sau dependente,
neglijarea propriei persoane până la îmbolnăvire şi gânduri de suicid.
„Marile probleme ale inventarului meu privind codependenţa erau manipularea şi
controlul”, a spus Kevin. „Gândul că aş putea să-i controlez pe ceilalţi era foarte serios
şi de a controla sentimentele altora ca să mă simt în siguranţă. Încercam să fiu înaintea
tuturor. Îmi era teamă de persoanele care se enervau pe mine ori nu se controlau.
Spuneam că-mi place spontaneitatea, dar îmi era teamă de ea. Îmi petreceam mare parte
din timp făcându-mi griji legate de ce gândeau alţii despre mine şi credeam că pot să
controlez asta. Îmi făceam fixaţii asupra oamenilor.”

2. Schiţă
Schiţă biog
biograf
rafică
ică gene
general
ralăă

Aceasta e o cale uşoară de a vă scufunda în acest Pas. Aşezaţi-vă cu o faie de hârtie

şi un creion şi scrieţi despre voi. Începeţi simplu. Unde v-aţi născut? Apoi lăsaţi procesul
să preia conducerea. Scrieţi ce vă vine în minte despre voi şi viaţa voastră – din copilărie
până în prezent. Nu vă complicaţi prea mult scriind totul. Nu vă copleşiţi încercând să
faceţii o biografie perfectă.
faceţ perfectă. După ce faceţi această primă schiţă, poate vreţi să treceţi
treceţi la
Pasul 5 şi să vorbiţi cu cineva despre ce aţi descoperit. Sau să treceţi la următorul strat al
fiinţei voastre.
Citiţi-vă biografia. Lipsesc piese? Sunt părţi pe care le-aţi scrie pe altă hârtie? Cum
a fost în şcoală? Cum a fost să creşteţi în familia voastră? Ce fel de sentimente aveţi faţă
de voi şi alţii? ce aţi făcut bine? Ori prost? Ce aţi vrut pentru voi şi vieţile voastre? Ce
simţiţi legat de ceea ce aţi făcut şi aţi devenit până acum? Ce au aşteptat alţii de la voi?
Voi ce aşteptaţi de la voi? Care sunt secretele voastre? Ce ascundeţi lumii despre voi?
53
Aveţi secrete „vinovate” care vă fac să vă fie ruşine? Fiţi sinceri. Nu e vremea să
ascundem. Ce aţi greşit altora? Ce simţiţi că v-au greşit ei vouă?
Amintiţi-vă, acest Pas nu e despre a fi drăguţ şi corect. Ci despre a scoate totul la
lumină. Biografia nu vă va fi publicată. Daţi-vă frâu liber şi spuneţi ce simţiţi nevoia şi
vreţi să spuneţi.
Scrieţi despre relaţiile voastre, sentimente şi comportament. Cum vă protejaţi? Ce
faceţi ca să supravieţuiţi? Acesta este un exerciţiu interesant pe care-l puteţi relua de-a
lungul anilor. Vom fi surprinşi să vedem cum perspectiva asupra noastră şi a vieţilor
noastre se schimbă pe măsură ce noi ne schimbăm.

3. Schiţă
Schiţă biog
biograf
rafică
ică spec
specifi
ifică
că

Unele persoane preferă să se axeze pe o zonă a vieţii lor, cum ar fi relaţiile, familia
sau serviciul. Aceasta este folositoare dacă vă treziţi blocaţi într-o anumită zonă. Scrieţi
istoria acelei zone, începând cu începutul. De exemplu: Ce a caracterizat acea relaţie?
cum a început? Cum s-a sfârşit? Care au fost părţile ei bune? Care au fost evenimentele
traumatizante din acea relaţie? Cum s-au încheiat şi cum s-au rezolvat? Care-i statutul
relaţiei acum? Cum ţi-ai administrat sentimentele şi nevoile în acea relaţie? dar cealaltă
persoană? Te simţi o victimă? De ce? Cum te-ai protejat în acea relaţie? ce ai învăţat din
ea? Ai luat vreo decizie semnificativă, de auto-apărare, pentru tine şi alţii bazată pe
cursull acelei
cursu acelei relaţii,
relaţii, cum ar fi: femeile
femeile (bărbaţii,
(bărbaţii, şefii,
şefii, rudele,
rudele, vecinii, etc.) nu pot fi de
încredere? Ce simţi legat de acea persoană acum? Există linişte în suflet legat de această
relaţie? care au fost lucrurile dureroase pe care această relaţie le-a adus în viaţa ta? Ce
crezi acum despre tine, cealaltă persoană şi această relaţie? Care sunt sentimentele tale?
Putem să procedăm în acelaşi fel şi legat de serviciu. Scrieţi despre istoricul
angajărilor voastre. Nu e un CV, ci o trecere în revistă personală despre noi înşine şi
viaţa noastră, comportamentul şi credinţele noastre la serviciu. Aceasta ne poate ajuta să
identificăm ideile de auto-apărare despre noi şi ne ajută să ne descoperim calităţile şi
talentele. Scrieţi despre relaţiile cu colegii, ce aţi simţit când v-aţi luat această slujbă, ce
s-a întâmplat, ce simţiţi acum legat de această slujbă. Ce lucruri bune aţi câştigat din
această experienţă? Dar cele negative? Ce credeţi despre voi şi despre abilităţile de la
serviciu? Există ceva legat de conduita voastră care vă deranjează privind istoricul
angajărilor? Ce sentimente aveţi?
Cu cât putem să scriem mai multe despre noi, despre sentimentele şi credinţele
noastre, cu atât mai de ajutor ne este această activitate.

4. Pasu
Pasull 4 ca „„Bi
Big-
g-Bo
Book
ok””
54
 Această abordare (cuprinsă între paginile 64 – 71 ale „Big-Book” a Alcoolicilor
Anonimi) este abordarea originală sugerată pentru Pasul 4. Această versiune face apel la
o evaluare onestă a propriei persoane. E simplu şi direct. Scriem numele celor faţă de
care avem resentimente şi de ce avem. Scriem ce părţi ale vieţii noastre simţim că acele
persoane ni le-au afectat ori le-au făcut rău. Pe lista noastră cu resentimente includem
„oameni,
„oame ni, instituţii
instituţii sau principii
principii faţă de care eram sau suntem furioşi”.
furioşi”. De exemplu: „Îi
port pică prietenei mele pentru că nu mă sună suficient de des şi asta îmi afectează viaţa
socială şi sentimentele de stare de bine.”
Facem o listă a temerilor noastre. Mulţi dintre noi descoperă că frica este un motiv
de bază în codependenţa noastră. Acesta Pas este o cale de a ne debarasa de ea. „Uneori
ne gândim că frica ar trebui să fie clasată cu furtul. Se pare că provoacă mai multe
necazuri”, scriu autorii „Big-Book”.
Enumerăm animozităţile şi rănile pe care le avem, reale şi imaginare.
„Este clar că o viaţă trăită în resentimente adânci duce doar la inutilitate şi
nefericire. Dacă permitem acest lucru, irosim ore importante în care ar fi trebuit să
facem
facem altcev
altcevaa benefi
benefic”,
c”, spune
spune „Big
„Big Book”.
Book”. „Căci
„Căci atunci
atunci când
când ancoră
ancorămm asemen
asemeneaea
sentimente, închidem uşa luminii Spiritului”.
Nu zdrobim şi nu ne reprimăm furia şi resentimentele. E posibil ca sentimentele
noas
no astr
tree să fi
fiee de mult
mult depă
depăşi
şite
te.. Sc
Scop
opul
ul aces
acestu
tuii proce
process es
este
te să sc
scoa
oate
tem
m la ivea
iveală
lă
sentimentele noastre putrede adânc înrădăcinate, ca să le percepem şi să terminăm cu
ele.
În acest Pas 4 e posibil să vrem să acoperim toate domeniile cu probleme ale
existenţei noastre – furia, resentimentele, frica, sexul şi banii – să trecem în revistă cu
de-amănuntul fiecare segment cu o atitudine de acceptare de sine şi nu de ruşine.

5. Lucrur
Lucrurii pe care
care le-am
le-am făcu
făcutt greşit
greşit

Aceasta poate să fie o ridicare în slăvi a lucrurilor pe care le-am făcut şi faţă de care
ne simţim vinovaţi. Acest Pas ne ajută să ne clarificăm acţiunile şi cuvintele care ne
provoacă vinovăţie şi ruşine, ca să terminăm cu vinovăţia
vinovăţia din trecut. Ne po
poate
ate ajuta să ne
clarificăm şi sentimentele de vină nejustificată – care nu ne aparţin nouă, ci altora. Şi
acestor sentimente putem să le punem punct. Acesta este locul în care dăm drumul
raţionalizării sau justificărilor şi privim înăuntrul nostru.
Înţelegeţi acest lucru: faptul că ne tratăm rău este o chestiune morală şi o greşeală
iden
identi
tice
ce cu trat
tratar
area
ea alto
altorr pers
persoa
oane
ne pr
pros
ost.
t. Credi
Credinţ
nţaa că sunt
suntem
em de neiu
neiubi
bit,
t, proş
proşti
ti,,
nemerit
neme ritoş
oşi,
i, insu
insufi
fici
cien
entt de buni
buni,, in
infe
ferio
riori
ri sau
sau supe
superi
rior
orii es
este
te o ches
chesti
tiun
unee mora
morală
lă..
55
Nestabilirea de limite şi graniţe cu alte persoane, permiţându-le să ne rănească sau să ne
facă rău este o chestiune morală. Nu-i ajută nici pe ei şi ne face rău şi nouă. Spunându-
ne că e în regulă să acceptăm un tratament prost din partea altora e o problemă morală.
Neglijarea propriei persoane e o problemă morală. E greşit să aşteptăm de la noi să fim
f im
perfecţi. Nepermiţând altora să se simtă bine şi să se bucure că sunt vii e o problemă
morală. Neascultându-ne, neavând încredere în noi e o problemă morală, ca şi faptul că
nu ne placem şi nu ne iubim, iar aceasta e inima şi sufletul codependenţei.

6. Răul
Răul pe care
care ni l-a
l-a provo
provocat
cat al
alţii
ţii

Parcurgerea Pasului 4 din acest punct avantajos ne ajută să scoatem totul la lumină.
Putem să enumerăm toate ipostazele de victimă încă din prima zi. Ce persoane, instituţii,
locuri sau credinţe ne-au făcut victime ori ne-au rănit? Cum sau de ce? Cum ne-au
afectat vieţile? Cum ne fac să ne simţim? Avem vreun rol în această poveste? De
exemplu, am spus da cuiva când am fi putut spune nu? De ce nu am făcut-o? De ce ne-
am temut că s-ar fi putut întâmpla dacă aveam grijă de noi? De ce nu suntem stăpâni pe
noi în relaţia cu acea persoană? Ce idee ne-a împiedicat să avem grijă de noi?
Faceţi o plângere serioasă în scris. Văicăriţi-vă odată şi pentru totdeauna ca să
terminăm cu asta şi să ne vindecăm.

7. Un invent
inventar
ar al
al bbunu
unuril
rilor
or

Mare parte din codependenţa noastră implică dificultate în a vedea ce-i bun pentru
noi şi vieţile noastre. Vedem cu uşurinţă ce e rău. Ne e de ajutor să parcurgem Pasul 4
asupra calităţilor noastre bune, talentele, valorile şi ce e potrivit pentru noi. S-ar putea şi
să fie, cum a spus o femeie, cel mai greu Pas 4 pe care-l facem vreodată.

8. O listă
listă a furiei
furiei,, fricii
fricii şi
şi ruşini
ruşiniii

Puneţi pe listă toate persoanele pe care sunteţi furioase, toate lucrurile de care vă e
frică şi tot ceea ce urâm la noi. Vărsaţi totul. Aceasta e o abordare simplă a acestui Pas.
Face
Fa ceţi
ţi o lilist
stăă cu perso
persoan
anel
elee şi lu
lucru
cruril
rile,
e, preze
prezent
ntee şi trec
trecut
ute,
e, ca
care
re vă dera
deranj
njea
ează
ză..
Deranjează înseamnă „vă face să fiţi supăraţi, să vă temeţi, să fiţi furioşi, neajutoraţi,
turbaţi de furie, indignaţi, răniţi, ruşinaţi, vinovaţi, îngrijoraţi sau tulburaţi”. Deranjează
mai înseamnă şi „provoacă orice tip de reacţie în voi, inclusiv să controlaţi şi să
dădăciţi”. Puteţi include lucruri despre voi şi despre viaţa voastră care vă deranjează, dar
şi despre alţii, despre realţiile sau activităţile care vă dereanjează.
56
 Încercaţi să notaţi sentimentele şi ideile legate de fiecare incident sau persoană care
vă dera
deranj
njea
ează
ză.. De exem
exemplplu:
u: „Mă
„Mă dera
deranj
njea
ează
ză să lucre
lucrezz cu Marg
Marge.e. E pute
puternrnic
icăă şi
dominatoare, iar eu mă simt ca un prost în preajma ei.” Cu cât ne asumăm mai mult
responsabilitatea pentru fiecare incident, cu atât e mai bine. Asta nu înseamnă că ne
învinovăţim, ci că încercăm să ajungem la rădăcina problemei. De exemplu: „Marge îmi
declanşează sentimentul că sunt prost.” Această înţelegere e genul de activitate care ne
ajută să ne vindecăm. Dacă eu am ideea că sunt prost, dacă descopăr asta legat de mine,
pot renunţa la vechile idei şi să le schimb cu altele mai bune, cum ar fi: „Sunt competent
şi capabil. Sunt inteligent. Post să fiu stăpân pe mine în preajma altor persoane.”
Însă nu voi şti la ce să renunţăm şi ce să schimbăm până nu vom parcurge Pasul 4.
concluzia este aceasta: dacă credem că suntem de neiubit, nu vom lăsa pe nimeni să ne
iubească. Şi dacă credem că oamenii ne vor răni şi vor profita de noi, probabil că aşa vor
face.
Cu cât mai multe incidiente din copilărie includem în acest Pas, cu atât ne vom
vindeca şi mai mult. Mare parte din ceea ce discutăm în acest Pas este un concept de
origine numit lucrul cu familia de origine. Asta înseamnă că privim înapoi în trectu,
tr ectu, mai
ales în copilărie, ca să vedem în ce fel acesta ne afectează în prezent. Privim durerea,
incidentele şi deseori abuzul suferit ca să ne putem vindeca şi elibera de ele.
Nu facem această muncă ca să-i facem de ruşiner uşine ori să dăm vina pe alţii şi pe noi
înşine. Însă ne vom înfuria o vreme. O parte importantă a acestui proces înseamnă să ne
simţim răniţi şi furioşi cât e cazul, ca să isprăvim odată cu aceste sentimente. Trebuie să
ni le scoatem din minte, trupuri şi suflete ca să ne eliberăm de influenţa şi controlul lor.
Ne dăm voie să suferim pe deplin pentru pierderile noastre. Emoţiile noastre
nerezolvate ne pot motiva comportamentul de azi. Chestiunile neterminate ne ţin pe loc.
Se tot repetă până când vom fi pregătiţi să le soluţionăm. Deseori nu e nevoie decât de
acceptare. Uneori avem nevoie de mai mult ajutor ca să ne vindecăm de trecutul nostru.
Căutăm dependenţele negate şi problemele din trecut. Dacă a existat dependenţa de
sex, alcoolismul, codependenţa nerezolvată, sau alte probleme din familie, trebuie să le
dăm la iveală, să le identificăm şi să fim sinceri legat de impactul lor în vieţile noastre.
Căutăm mesaje din trecut care ne pot controla vieţile prezente: „nu simţi”, „nu te
gândeşti”, să nu fii cine eşti”, „să nu te simţi bine în propria piele”, fi perfect(ă)”, „nu te
distra”, ai grijă de alţii şi nu de tine”. Acestea sunt mesajele generice codependente pe
care mulţi dintre noi le-au primit şi care ne controlează vieţile şi comportamentul în
prezent. Căutăm şi alte mesaje care e posibil să se amestece în calitatea vieţilor şi
relaţiilor noastre: „nu sunt de iubit”, „nu poţi să te încrezi în oameni”, „sunt prost”, „nu
merit să reuşesc”, „nu valorez nimic”, „oamenii mă resping mereu”, „îmi e mai bine
singur(ă)”.
57
 Aceste mesaje pot fi forţe puternice, călăuzitoare în vieţile noastre. Dacă noi
credem că suntem proşti, acest mesaj poate câştiga controlul asupra vieţii. Vom face
constant lucruri ca să dovedim că mesajul este adevărat, sau vom pune mereu presiune
asupra noastră ca să dovedim că mesajul nu este adevărat. Relaţiile noastre cu alte
persoane pot fi conduse conştient sau inconştient
inconştient de nevoia de a demonstra că nu sun
suntem
tem
proşti şi de frica că suntem.
Dacă credem că nu merităm să fiu iubiţi, această credinţă poate afecta calitatea
relaţiilor, inclusiv cele mai importante – relaţiile cu noi înşine. Tot ce facem sau nu – cu
alţii sau cu noi înşine – poate fi rezultatul acestei idei.
Potenţa mesajului „nu simţi” este aparentă. Dacă nu e în regulă să simţi, ne vom
petrece primele ore ale dimineţii rezistând, luptându-ne, fără să ascultăm şi să
suprimându-ne trăirile. Dacă simţim ceva e posibil să ne petrecem mare parte a timpului
fiindu-ne ruşine şi simţindu-ne stânjeniţi când manifestăm sentimentul. Sentimentele
sunt parte importantă din noi. Nerecunoaşterea lor este un factor cheie al codependenţei.
Trăindu-ne sentimentele, dându-ne voie să avem sentimente sunt cheia către vindecare.
Un scop al acestui Pas este să ne deschidem şi să ne vindecăm latura emoţională.
„12 Paşi sunt afrimaţii care-mi amintesc că am sentimente”, spune Tim. „Paşii sunt
un memento care-mi spun să dau atenţie sentimentelor mele şi să las sentimentele să fie
în viaţă şi nu să le uit or să le ignor.”
Mulţi dintre noi, inclusiv eu, au nevoie de această permisiune şi afirmaţie în mod
regulat. Ani de zile experţii au numit alcoolismul „o boală a sentimentelor”. Ei bine, la
fel e şi codepende
codependenţa.
nţa. Sentimentele
Sentimentele nu sunt o boală;
boală; netrăirea
netrăirea lor, reprimarea
reprimarea acestora,
acestora,
reţinerea sunt problema.
Unii experţi spun acum că sentimentele ucise provoacă boala – suferinţa fizică,
uneori moartea. Sunt de acord. Şi dacă nu simţim nu suntem pe deplin vii.
Putem folosi acest Pas ca un vehicol pentru a obţine onestitatea emoţională şi să ne
facem un inventar emoţional. Ne dezvoltăm foarte mult când ne acordăm un moment
pentru un inventar legat de ceea ce simţim cu adevărat. Încercăm să controlăm pentru că
ne temem? Suntem furioşi pentru că ne e ruşine? Ne simţim rău pentru că suntem
furioşi? Ce simţim?
Deseori, pentru a ne descoperi emoţiile prezente, trebuie să săpăm în trecut şi să
descoperim sentimente vechi, cele pe care nu le-am trăit, dar ar fi trebuit, cu ani în urmă.
Dacă nu facem acest lucru, aceste sentimente devin încurcate şi confuze. E posibil să fim
furioşi pe părinţii noştri şi să ne vărsăm această furie pe oamenii din viaţa noastră
prezentă.

58
 Ţineţi minte, sentimentele noastre sunt responsabilitatea noastră. Nu contează cine
ce a făcut. Sentimentele noastre sunt sentimentele noastre. Vor rămâne cu noi până când
vom încheia socotelile cu ele, indiferent dacă cealaltă persoană se schimbă sau nu.
Sentimentele nerezolvate din trecut nu vor dispărea. Mulţi dintre noi se vor trezi
creând situaţii care declanşează sentimentele pe care le negăm, până când ne vom simţi
în siguranţă să ni le rezolvăm. De exemplu, dacă o persoană importantă din trecutul
nostru ne-a respins, e posibil ca în permanenţă să atragem şi să ajutăm situaţii în care
vom
vo m fi re resp
spin
inşi
şi.. În
Înch
chei
eiem
em afac
afacer
erii di
dinn trec
trecut
ut re
recu
cuno
nosc
scân
ândd şi elelib
iber
erân
ându
du-n
-nee de
sentimentele vechi şi înlocuind credinţele negative cu unele pozitive.
Putem învăţa să ne dăm voie să simţim şi să ne vindecăm de încărcătura de
sentimente din trecut. Putem învăţa să ne descurcăm cum se cuvine cu sentimentele
noastre şi să le trăim pe cele dureroase, ca să ajungem la cele pline de bucurie.
Aceşti Paşi ne vor ajuta să facem asta.
Ca să ne deschidem în faţa inimilor noastre, a sinelui nostru şi a sentimentelor, e
posibil să facem mai mult decât să ne rezolvăm minorele emoţii netrăite din trecut. Unii
specialişti, cum ar fi Patrick Carnes, că majoritatea copleşitoare aflată în recuperare de
pe urma codependenţei,
codependenţei, dependenţei de substanţe,
substanţe, sau ambele, trebuie să în
înfrunte
frunte şi să se
vindece de problemele nerezolvate din trecut. Acestea pot include abuzul fizic, sexual
sau emoţional. Multe acţiuni calificate drept abuz includ neglijenţa, abuzul camuflat şi
ruşinea.
Folosi
Fol osirea
rea progra
programul
mului
ui nostru
nostru de recupe
recuperare
rare pentru
pentru a identi
identific
fica,
a, accept
acceptaa şi a ne
vindeca de abuz nu este o părticică mică a procesului de vindecare. O parte dintre cei
aflaţi în recuperare consideră că este miezul procesului. Înţelegeţi că nu folosim acest
proces ca să-i învinovăţim pe părinţi
părinţi ori alte persoane. Îl folosim ca să nu-l
nu-l mai negăm şi
să începem să ne vindecăm de impactul său. Mulţi dintre noi au trăit cu abuzul atât de
mult timp că nici măcar nu-l mai identificăm ca fiind astfel. Ni se pare normal şi găsim
scuze pentru făptaş. Unii dintre noi au fost abuzaţi grav şi memoria lor a fost complet
blocată contra abuzului.
abuzului.
Asta nu înseamnă că abuzul a dispărut. Ne va bântui până când vom fi pregătiţi să
avem de-a face cu el. Acest gen de muncă, această muncă profundă, trebuie abordată cu
precauţie. Nu trebuie efectuată la voia întâmplării ori neglijent. Dacă e nevoie căutaţi
ajutorul unui profesionist. Folosiţi-vă discernământul şi judecata în explorarea acestei
secţiuni. Dacă această problemă vi se aplică, o să iasă la suprafaţă la un moment dat –
când sunteţi pregătiţi şi e momentul potrivit să-i faceţi faţă.
Aşa cum a spus Louise Anderson, nu vorba de a învinovăţi aici. De cele mai multe
ori părinţii noştri au fost mai abuzaţi decât noi. Persoanele abuzate abuzează alte

59
persoane. Şi îşi fac rău singuri. Cu toţii trebuie să începem să identificăm această
problemă şi să ne vindecăm
vindecăm ca să-i putem pune capăt.
Matu
Ma turiz
rizare
areaa în
într
tr-o
-o fa
fami
mili
liee depe
depend
nden
entă
tă este
este abuz
abuzivivă,
ă, nu norma
normală
lă.. Nu duce
duce la
sănătate, stimă de sine şi bunăstare printre membrii ei. De obicei duce la codependenţă.
Această deficienţă pe care o numim codependenţă nu este nouă. Familiile dependente nu
sunt noi. Recuperarea e ceva nou.
Putem în sfârşit să facem ceva să punem capăt tradiţiei familiei în codependenţă,
ruşine şi stimă de sine redusă transmisă din generaţie în generaţie. Putem începe propriul
proces de vindecare.

SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE IUBIM SINGURI

În plus faţă de identificarea şi vindecarea de trăirile, incidentele şi credinţele din

trecut, mai există un beneficiu important al parcurgerii acestui Pas. Unele persoane
numesc programul 12 Paşi ca fiind „egoist”. Aşa este. Parcurgem acest program pentru
noi înşine, indiferent a cui problemă ne-a adus în faţa acest Paşi, nu contează pentru cine
am venit iniţial în acest program să-l ajutăm. Însă aceşti Paşi sunt şi un program al
stimei de sine. Îi parcurgem ca să punem capăt vinovăţiei, ruşinii şi stimei de sine
reduse. Parcurgem aceşti Paşi ca să învăţăm să ne iubim singuri. Apoi vom învăţa cum
să iubim pe alţii şi cum să-i lăsăm să ne iubească.
Vina justificată înseamnă că ne simţim prost faţă de un lucru pe care noi l-am făcut.
Dacă ne simţim vinovaţi faţă de ceva ce am făcut, putem remedia acest lucru şi punem
capăt sentimentului de vinovăţie. Există o soluţie, fie că înseamnă să ne schimbăm
comportamentul ori să ne revanşăm.
Ruşi
Ru şine
neaa îns
nseeamnă
amnă să ne simţ simţim
im prorost
st pent
pentru
ru cicinne sunt
sunteem. Schi
Schimb
mbaare
reaa
comp
co mpor
orta
tame
ment
ntul
ului
ui or
orii reva
revanş
nşar
area
ea nu face
face ru
ruşi
şine
neaa să disp
dispar
ară.
ă. Ruşi
Ruşine
neaa ne la
lasă
să cu
sentimentul că tot ce putem să facem este să ne cerem scuze că existăm. Mulţi dintre noi
suntem controlaţi de ruşine. Uneori provine de la alţii, alteori de la noi.
Acest Pas ne ajută să trecem de la un sistem bazat pe ruşine la un sistem prin care
ne acceptăm şi ne iubim aşa cum suntem. Scăpăm de vină şi de ruşine.
Un sistem bazat pe acceptare presupune că ne iubim, ne preţuim, ne hrănim şi ne
acceptăm necondiţionat şi pe noi şi istoria noastră. Înseamnă că ne dăm voie să facem
greşeli şi erori. Acest program de recuperare a fost conceput pentru fiinţe umane,
imperfecte.
imper fecte. Noua noastră
noastră definiţie
definiţie pentru perfecţiun
perfecţiunee poate
poate însemna
însemna să întâmpinăm
întâmpinăm cu
bucurie cine suntem la orice
orice moment. Greşelile sunt ceea ce facem, nu cine suntem.
Când parcurgeţi acest Pas, să nu uitaţi să enumeraţi greşelile pe care le-aţi făcut
vouă înşivă: să vă spuneţi că nu în regulă cine sunteţi; să vă respingeţi şi să vă pedepsiţi
60
pentru ceea ce sunteţi; să vă trataţi
tr ataţi într-o manieră inferioară a ceea ce meritaţi. Faptul că
nu ne iubim, nu ne preţuim, nu ne hrănim şi nu ne acceptăm sunt unele dintre cele mai
abuzive greşeli pe care le putem face.
Pers
Pe rsoa
oane
nele
le ca
care
re se iuiube
bescsc nu înce
încete
teaz
azăă să se matu
maturi
rize
zeze
ze şi să se sc schi
himb
mbe.
e.
Persoanele care se iubesc şi se acceptă sunt cele care sunt capabile să se schimbe.
Despre asta este acest Pas – continuarea procesului de iubire de sine şi acceptare pe care
l-am început în Pasul 1.
Persoanele care se iubesc nu devin egoiste. Devin persoane capabile să-i iubească
pe alţii pentru că se iubesc şi se acceptă
acceptă pe ei înşişi. Dacă cineva vvăă spune că nu e bine şi
e greşit să vă iubiţi singuri,
singuri, să nu-i credeţi.
credeţi. Este cel mai bun, cel mai sănătos şi cel mai
iubitor lucru pe care îl puteţi face pentru voi şi pentru toţi cei din viaţa voastră.
Acest Pas ne aşează pe calea acestui proces.
Până când am ajuns la parcurgerea acestui Pas, am fost chemaţi să desfăşurăm o
activitate concentrată. Poate fi intensă. Ce căutăm? Latura întunecată, latura care ne
împiedică să ne iubim, să-i iubim pe alţii şi să-i lăsăm pe alţii să ne iubească – latura
care ne blochează să ne găsim iubirea şi fericirea pe care le vrem şi le merităm.
Să căutăm temerile, mânia, durerea şi ruşinea evenimentelor trecute – sentimente
îngropate care e posibil să ne afecteze vieţile în prezent. Aceste sentimente îşi au de
obicei rădăcinile în relaţiile cu părinţii şi alte persoane importante din trecutul nostru.
Deseori, răspunsurile din prezent sunt conectate cu sentimentele neclarificate din trecut.
Ca să ne eliberăm astăzi, trebuie
tr ebuie să ne vindecăm de sentimentele de ieri.
Să căutăm credinţe despre noi şi alte persoane ascunse în subconştient care se pot
amesteca în calitatea vieţii şi relaţiilor noastre prezente. Să căutăm acţiunile şi tiparele
cu un ochi critic pentru a discerne pe cele de auto-apărare.
Să căutăm în acţiunile ascunse, cele pe care le dosim uneori şi de noi înşine.
Încercăm să săpăm după vină – justificată şi nejustificată – şi s-o scoatem la
lumină.
Să facem acest lucru fără să ne temem de ceea ce vom găsi. Executăm această
sarcină cu iubire şi compasiune faţă de noi înşine. Ne vom da voie să manifestăm toată
gama de sentimente faţă de alte persoane pe care trebuie să o simţim de-a lungul
drumului, însă scopul nostru este să îndeplin această sarcină cu câtă iubire şi compasiune
sunt posibile faţă de alţii – atâta vreme cât această iubire şi compasiune nu ne întăreşte
negarea realităţii. La început vom simţi mânia, chiar şi furia, care e necesară, apoi ne
vom strădui să iertăm. Ne vom întoarce în trecut atât de departe cât e nevoie pentru a
putea în cele din urmă
urmă să-l lăsăm în urmă şi să ne eliberăm.
Cel mai adesea ne trezim prinşi în efectul bulgărelui de zăpadă când începem acest
proces. Dacă suntem deschişi şi ne dorim, vindecarea capătă
capătă o viaţă a sa.
61
 Am vorbit în acest capitol de câteva modalităţi de a parcurge acest Pas. Diferitele
idei menţionate nu sunt toate modalităţi. Dacă tu, ori altcineva, îţi sugerează o idee care
ţi se pare atrăgătoare pentru parcurgerea acestui Pas, încearc-o.
Al-Anon
Al-An on World Services a publ
publicat
icat „Blueprint
„Blueprint for Progress”,
Progress”, o listă pe care mulţi
au considerat-o utilă în parcurgerea Pasului 4. Unor persoane, ca Louie Anderson, le-a
fost de ajutor să scrie scrisori. Dragă tati este o succesiune de scrisori pe care le-a scris
tatălui său alcoolic. În aceste scrisori, Anderson trece printr-o gamă variată de emoţii –
de la emoţie la nedumerire, la iubire şi acceptare – punând accent pe impactul pe care
alcoolismul tatălui său l-a avut asupra sa şi a relaţiei dintre ei.
Unele persoane pun mâna pe hârtie şi pe creion şi scriu.
„Am parcurs Pasul 4 de trei ori până acum”, a spus Jane. „Mă aşez cu un carneţel în
braţe şi scriu şi tot scriu. Asta
Asta mă ajută.”
Alte persoane au parcurs Pasul în părţi
p ărţi mici şi nu şi-au analizat dintr-o dată întreaga
viaţă.
Altor persoane le vine la îndemână, din pricina gravităţii trecutului lor, să caute
ajutor profesionist.
Masaju
Mas ajull terape
terapeuti
uticc poate
poate fi de ajutor
ajutor în explor
explorare
area,
a, identi
identific
ficare
areaa şi eliber
eliberare
areaa
amintirilor şi mesajelor stocate şi în vindecarea de ele. La fel pot face şi alte forme
alternative de vindecare.
Sentimentele, credinţele şi durerea nu dispar doar pentru că le-am negat şi reprimat.
Ele se adâncesc şi sunt stocate în fibrele şi ţesuturile corpurilor noastre. Apoi tot apar în
acţiunile noastre până când ne vindecăm. Şi da, vindecarea e posibilă. Ne putem vindeca
până la nivelul la care
care am fost afectaţi.
Să nu vă faceţi griji pentru parcurgerea perfectă a acestui Pas. Nu vă faceţi griji să-l
faceţi bine. Acest Pas va avea rezultate dacă facem un efort să îl parcurgem. Va declanşa
un proces. Ne va împinge mai departe în călătoria noastră. Alegeţi o cale prin care să
parcurgeţi acest Pas, apoi faceţi-o. Fiţi pe cât de oneşti posibil. Fiţi deschişi. Fiţi dorinici
dorinici
să faceţi ce simţiţi că e bine pentru voi, nu trebuie să-l lăsaţi să vă copleşească. Când
încep recuperarea, unele persoane sunt atât de critice cu ele însele, că trebuie să aştepte
un an sau doi până parcurg acest Pas.
Dacă nu vă simţiţi pregătiţi, nu vă faceţi griji. Ca şi ceilalţi Paşi, acesta vă va găsi
când e momentul potrivit. Veţi şti când e timpul.

SĂ NE DESCHIDEM INIMILE PENTRU IUBIRE

62
 Mi-au trebuit ani de zile să-mi dau seama de puterea, de semnificaţia şi de potenţa
Pasului 4 al acestui program, întrucât se aplică recuperării de codependenţă. Daţi-mi
voie să vă povestesc ce s-a întâmplat şi ce realizări mi-a adus acest Pas în viaţă.
Prima dată când am îndrăznit să mă uit în interiorul meu, am fost îngrozită.
Exersasem toată viaţa mea să mă evit cu orice chip. Tânjeam şi mă agăţam de orice
dependenţă, relaţie sau lucru care mă distrăgea în exterior. Făceam asta pentru că îmi era
er a
frică – frică de ceea ce aş fi găsit, frică de impactul emoţional de a căuta ceea ce fusese
vreme lungă depozitat în mine. Poate că mă temeam că nu o să găsesc nimic înăuntru ori
doar beznă.
Nu am ştiut cum să privesc înăuntru până nu am descoperit acest Pas, această
unealtă.
Prima oară când mi-am făcut un inventar a fost primitiv şi rudimentar. Slavă
Domnului că asta e tot ce cere acest program, căci experimentul meu primitiv şi
rudimentar cu propria-mi persoană a fost suficient pentru a mă propulsa pe drumul
vindecării.
Nu a fost suficient.
Mi-am făcut şi autobiografia. Am scris ce mi-a venit în minte despre mine. A avut
între opt şi cincisprezece pagini. Lucrul la autobiografie a fost o listă cu secrete care m-a
făcut să mă ruşinez zdravăn. La vremea aceea am făcut ce am putut.
Următorul meu Pas 4 a fost mai rafinat. Petrecusem încă un an de zile în cercurile
de vindecare. Devenisem mai conştientă de ceea ce mă deranja şi de alte secrete faţă de
care mă simţeam prost – lucruri pe care le trecusem cu vederea. Aceste noi sondări au
fost încorporate în următorul meu Pas 4.
Apoi a început adevărata muncă. Am intrat într-o fază de cercetare interioară la un
nivel profund. Nu era o schiţă generală a copilăriei mele, ci o schiţă detaliată a minţii şi
sufletului meu şi tot ceea ce participase la realizarea lor.
Acest proces a devenit experimental. Am început să trăiesc Pasul 4. Viaţa mi-a dat
coate şi ghionturi până când m-am certetat atât de adânc în profunzime că, în cele din
urmă, m-am văzut cu adevărat. Am început să văd mai mult decât acţiunile pe care
afişam şi îmi făceau rău. Procesul prin care îmi examinam acţiunile într-o autobiografie
a fost crucial. Primii mei câţiva Paşi 4 au decojit straturile exterioare de durere ale inimii
mele. Însă în ea erau
er au îngropate mult mai multe.
Această căutare fără teamă, această cercetare interioară, a devenit un proces forţat,
impus mie de recuperare, de viaţă şi de Sinele meu Superior. Nu mi-a plăcut, însă am
învăţat să accept acest lucru, să trec prin el. Am vrut să mmăă folosesc de oameni, de locuri
şi diversiuni ca să nu mai simt ceea ce simţeam. Chiar şi când am fost forţată să mă
cercetez pe dinăuntru – pentru că mă predasem unui Dumnezeu care mă iubea îndeajuns
63
ca să mă oblige să fac asta – o mică parte din mine se agăţa de ideea că dacă-mi
manipulam circumstanţele – îmi schimbam domiciliul ori starea actuală de spirit –
durerea va înceta.
Dar nu a încetat.
încetat. Şi sunt recunoscăto
recunoscătoare.
are. Am învăţat
învăţat că indiferent
indiferent cum aranjam
circumstanţele prezente, voi simţi ceea ce simţeam şi voi înfrunta ceea ce înfruntam –
pentru că era vremea să fac asta. În cele din urmă venise timpul ca eu să mă vindec.
Cerusem ca acest lucru să se întâmple. Acum primeam darul vindecării.
Era dureros. Durerea cu care în cele din urmă mă confruntam mă însoţise de multă
vreme. Era aşa de profundă ca şi mesajele care o însoţeau, pe care nu le recunoscusem
drept durere ori mesaje negative. Eram conştientă doar de mohoreala şi de suferinţa
constantă de a fi în viaţă, ori mai degrabă, de a fi parţial în viaţă.
Eram mâhnită, foarte mâhnită, singură şi sufeream. Îmi înconjurasem inima cu
multe ziduri şi nu toleram să primesc iubire.
Îmi negasem şi fusesem oarbă la sentimentele mele atât de timp – sentimente legate
de tatăl meu, de mama mea, de mine şi de prietenii mei – că trăisem o viaţă de iluzie şi
deziluzie. Sentimentele de tristeţe şi respingere erau însoţite de ideea că nu eram
suficient de bună şi nu voi fi niciodată. Şi mascam toate acestea într-o dihotomie stranie
în care oscilam între sentimente de superioritate şi inferioritate.
Fusesem neglijată ca copil şi mi se inoculaseră sentimente nepotrivite despre mine,
fusesem abuzată, deprivată şi mi se refuzaseră atâtea lucruri de care un copil are nevoie
ca să fie sănătos la limita bunului simţ. Ca să supravieţuiesc m-am minţit îngrozitor. Mi-
am spălat creierul şi am găsit scuză după scuză faţă de cei cu care trăiam.
Cea mai mare durere nu a venit de la ceea ce am trăit, ci de la reacţia mea faţă de
ceea ce trăisem: negarea şi auto-respingerea. Învăţasem să accept atât de puţin de la
viaţă pentru că crezusem că meritam puţin.
Am descoperit cât mă temeam, mă temeam îngrozitor, să trăiesc, să trec liberă prin
toate momentele vieţii, să dansez dansul vieţii şi al iubirii.
Am spus că voiam relaţii, însă nu-mi doream intimitate cu adevărat. Aveam nevoie
de cineva pe post de tampon. Voiam o fortăreaţă, un loc unde să mă ascund. Însă nu mă
puteam ascunde nici chiar şi în aceste ascunzişuri ale relaţiilor defectuoase. Dumnezeu
ţine o lumină aprinsă deasupra mea, dezvăluindu-mă, făcându-mă să înfrunt adevărul
despre mine.
Am învăţat cu nu pot deţine autocontrolul într-o relaţie cu un iubit, dacă nu pot
deţine autocontrolul în relaţia cu un părinte. Nu pot să fiu liberă să iubesc până când nu
rup legătura iniţială şi nu îmi las libertatea să existe, să fie vie şi să îmi ureze bun venit
în această lume.

64
 Mâhnirea de pe urma acestui proces a fost enormă. Fiind forţată să mă susţin
singură, să fiu stăpână pe forţele mele, să-mi trăiesc sentimentele şi să trec prin viaţă
fără un tampon mi-a provocat emoţii copleşitoare. Mi-am petrecut toată viaţa evitând
trăirile, funcţionând fără energie mentală, protejându-mă cu intelectul. Fiind forţată să
intru în latura mea emoţională, reprezentată în mare parte de inimă, m-a făcut să mă simt
atât de rău şi să mă doară atât de tare că am ţipat, am protestat şi m-am ţinut cu mâinile
de stomac mai bine de un an de zile.
Mă crispam de durerea pe care o simţeam. Am trecut prin procesul de suferinţă iar
şi iar, trecând de negarea unui anumit aspect, apoi enervându-mă şi înfuriindu-mă
imediat, până când am acceptat înţepătura de moment a durerii şi tristeţii. Apoi câţiva
ani am fost scutită – şi procesul începea iarăşi cu o altă problemă negată sau reprimată.
În mod repetat am suferit
sufer it pierdere după pierdere de la naştere şi până în prezent.
Viaţ
Vi aţaa a cont
contin
inua
uatt să-m
să-mii aduc
aducăă expe
experi
rien
enţe
ţele
le de cacare
re avea
aveam
m nevo
nevoie
ie ca să
să-mi
-mi
declanşeze această introspecţie. Simţeam o furie pe care nu ştiam că o aveam. Din mine
s-au revărsat pagini şi pagini – un torent de temeri şi credinţe negative.
St
Star
area
ea de disc
discon
onfo
fort
rt nu desc
descir
iree adec
adecva
vatt ac
aces
estt proce
process de trai
trai expe
experim
rimen
enta
tall al
procesului de vindecare. Începusem să cred că asta era totul. Mă gândeam că singurul
lucru la care puteam spera era că într-o zi acest proces se va încheia iar eu mă voi
întoarce la sentimentele pe care le avusesem înainte. Totuşi mai erau multe de venit.
Într-o noapte, în intimitatea locuinţei mele, a avut loc o experienţă spirituală. A avut loc
în inima mea. Precum unda unui val, faptul că mi-am dat seama că trebuia să-i iert pe
toţi – pe toţi cei care făcuseră parte din trecutul meu – a venit peste mine ca un potop.
Era un gând spiritual, precum Călăuzirea Divină. Era şi un gând uman, de genul „e
timpul să mergi la aprozar”. A fost o conştientizare. Imediat, lista cu persoanele pe care
trebuia să le iert, mi-a venit subit în minte. A trecut din mintea mea către inimă şi fiecare
nume era însoţit de un gând iubitor, iertător. Iertarea e un dar. Tot ce trebuia să fac era să
fiu binevoitoare şi nu ştiu cât de mare e rolul pe care eu l-am jucat în acesta.
O vreme am presupus că furia şi recunoaşterea unor fapte erau singurele lucruri din
care constau procesul. Aceste idei erau importante, însă ele erau doar o parte din
poveste.
Pe măsură ce fiecare nume, persoană şi gând de iubire trecea prin inima mea, îmi
simţeam inima din ce în ce mai uşoară. Am avut senzaţia fizică că greutatea, durerea şi
grilajul din oţel din jurul inimi mele se topiseră. Uriaşele fâşii de interdicţie din jurul
pieptului meu fuseseră slăbite,
slăbite, iar acea parte din mine ca
care
re fusese închisă, s-a deschis.
Partea aceea era inima mea.

65
 La sfârşitul acestei experienţe,
experienţe, mi-am dat seama că trebuia
trebuia să mai iert o persoană.
Am depus un efort considerabil şi mi-a trebuit mult timp ca să iert şi să accept acea
persoană. Acea persoană eram eu.
Ani de zile mă protejasem, mă zăvorâsem în oţel. Inima mea e deschisă acum,
deschisă şi capabilă să iubească într-un mod în care nu a făcut-o niciodată. Centrul meu
emoţional a fost descătuşat.Sentimentele se rotesc prin mine ca valurile – vin, se
prezintă, se eliberează. Şi sunt recunoscătoare să le simt liberă, să le trăiesc pe toate.
Însă sentimentul cel nou, pe care nu l-am trăit niciodată, este iubirea.
Este atât de puternic. Pentru prima oară în viaţa mea trăiesc iubirea necondiţionată.
O simt de la alţii. O simt faţă de alţii. E foarte diferită de modul în care am iubit în
trecut. E aşa de mare.
Pentru prima oară în viaţa mea, există loc, cu adevărat loc, să mă iubesc şi pe mine
şi pe alţii şi să le dau voie altora să mă iubească.
Încă mă tem, dar ca şi în cazul altor sentimente, frica trece prin mine, odată ce o
înfrunt şi o recunosc. Inima mea se deschide la iubire, bucurie, pace, tristeţe, furie şi
frică – faţă de tot ceea ce simt inimile. Cuţitele şi spinii sunt îndepărtate din ea. E o
inimă bună şi frumoasă. O aud bătând, acum o simt.
E reală. Uneori mă simt ca Omul Tinichea din „Vrăjitorul din Oz”. În sfârşit am o
inimă. Sunt vie şi pot să iubesc. Am avut această inimă poate tot timpul, însă nu a fost
reală până nu s-a vindecat.
Acum, când îi aud pe oameni că şovăiesc în a parcurge Pasul 4, chicotesc. Ei spun
că eu nu am parcurs unul oficial. Poate că am făcut-o, dar nu sunt cu adevărat pregătită.
Mormăiee că eu nu a trebuit
Mormăi trebuit să mă confrunt cu el. Înţeleg
Înţeleg frica,
frica, însă înţeleg
înţeleg şi procesul.
procesul.
Dacă tot tărăgănează să-şi trăiască viaţa şi recuperarea, probabil că vor sfârşi parcurgând
un pas ca al meu, fie că sunt pregătiţi sau nu.
Apoi vor fi fericiţi că au făcut-o.
Îmi amintesc că i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să mă vindece şi să mă ajute
cu adevărat să parcurg un Pas 4 bun, unul profund. Dumnezeu răspunde rugăciunilor
noastre, celor mai bune în interesul nostru, chiar şi când am uitat că am cerut, chiar dacă
ne temem că Dumnezeu ne va răspunde.
Parc
Pa rcurg
urgem
em aceş
aceşti
ti Paşi
Paşi ca să ne vi vind
ndec
ecăm
ăm de duredurere,
re, frică
frică,, vină
vină şi cr
cred
edin
inţe
ţe
limitatoare, însă ca să facem asta trebuie să le identificăm mai întâi. Aceasta este sarcina
noas
no astr
trăă în Pasu
Pasull 4. Acei
Aceiaa care
care găse
găsesc
sc cura
curaju
jull să priv
priveaeasc
scăă în inte
interi
rior
orul
ul lor
lor sunt
sunt
persoanele care se simt cel mai bine
bine în pielea lor şi relax
relaxate
ate privind vindecarea.
Acesta este Pasul vindecător. Acesta este Pasul de vindecare a inimii. Acest Pas
poate schimba vieţile. Mergeţi în profunzime. Sondaţi-vă interiorul pe cât de adânc
puteţi. Începeţi cu stratul de la suprafaţă şi lăsaţi procesul
pr ocesul să vă poarte în adâncime. Să
66
nu vă fie frică de ce veţi găsi. Lucrurile care ni s-au întâmplat pot fi urâte, însă miezul
nostru este frumos şi bun.
Să parcurgem acest Pas o dată, de două ori, de câte ori e nevoie. Fie ca procesul de
sondare interioară să devină o obişnuinţă ca un răspuns al vieţii şi al situaţiilor din viaţă.
Să nu învinovăţim. Să nu ne considerăm responsabili pentru comportamentul altora. Ci
să explorăm, să înţelegem, să ne asumăm responsabilitatea şi să preţuim cine suntem cu
adevărat. Să parcurgem acest Pas că să devenim mai puternici şi capabili să ne vindecăm
şi să avem grijă de noi în orice situaţie.
Dacă nu ştim cu ce problemă ne confruntăm, să-i cerem lui Dumnezeu să ne-o
dezvăluie. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate la ce trebuie să facem faţă din interiorul
nostru. Dumnezeu ne va răspunde.
Când vom găsi curajul să privim înăuntrul nostru şi să descoperim ce se petrece cu
adevărat cu noi, când acceptăm cine suntem, inclusiv latura noastră mai întunecată, vom
descoperi că ceea ce se petrece în exteriorul, în jurul şi înăuntrul nostru începe să se
schimbe. Dacă nu ne înfruntăm temerile şi durerea dăm startul comportamentului pe
care-l numim codependenţă. Sondarea interioară e cheia eliberării durerii şi a vindecării,
a unei vieţi sănătoase.
Deseori trebuie să începem vindecarea arătând cu degetul către altă persoană.
Trebuie să ne înfuriem, să fim indignaţi şi uneori să învinuim cât timp suferim. Dacă
căutăm să scăpăm de povara de a fi vinovaţi, dacă căutăm doar eliberarea temporară şi
superioritatea morală „de calitate”, atunci vom continua să procedăm la fel. Însă dacă
vrem mai mult de la recuperare şi de la viaţa noastră, răspunsul stă în sondarea
interioară. Vom înceta să mai căutăm ca prin alte persoane să punem capăt durerii şi să
ne simţim mai bine. Şi vom începe, cu ajutorul Sinelui nostru Superior, să facem acest
lucru pentru noi înşine.
Se spune că alcoolici parcurg cu pasiune aceşti Paşi pentru că viaţa lor depinde de
ei. Ei bine, şi vieţile noastre la fel. Când descoperim ce se întâmplă cu adevărat cu noi,
vom învăţa foarte repede de ce avem nevoie ca să avem grijă de noi înşine.
Să fim sinceri, dar să fim şi blânzi şi înţelegători cu noi înşine pe măsură ce
parcurgem acest Pas.
Am făcut ceea ce am crezut că era nevoie să facem ca să supravieţuim. Acum
suntem pe cale să fim pe deplin vii.

67
 ACTIVITĂŢI

1. Nu aţi realiz
realizat
at nimi
nimicc încă
încă legat
legat de fami
familia
lia de origin
origine?
e? Aţi identi
identific
ficat
at iidei
dei vechi
vechi sau
sentimente din trecut?
2. Aţi
Aţi parcu
parcurs
rs dej
dejaa un Pas
Pas 4?
4? Su
Sunt
nteţ
eţii la zi
zi cu ssen
enti
time
ment
ntel
elee şi pro
probl
blem
emel
elee voas
voastr
tre?
e?

3. Vreu
Vreuna
na din suges
sugesti
tiil
ilee pr
priv
ivin
indd parc
parcur
urge
gere
reaa ac
aces
estu
tuii Pas
Pas v-a
v-a stâr
stârni
nitt curi
curioz
ozit
itat
atea
ea??
Stabiliţi-vă o ţintă responsabilă pentru parcurgerea acestui Pas. Puteţi să puneţi pe hârtie
ţinta şi să acordaţi cât timp e necesar. De exemplu: „Vreau să parcurg un Pas 4 în
următoarele 18 luni.” Sau: „Vreau să parcurg un Pas 4 în următoarele 3 săptămâni.”
4. Vă simţ
simţiţ
iţii bloca
blocatt într-
într-un
un sect
sector
or al vieţ
vieţii
ii?? Crede
Credeţi
ţi că v-
v-ar
ar fi de folos
folos parc
parcur
urge
gere
reaa
unui Pas 4 în acel sector?

68
 „...iar Adevărul vă va face liberi.”
Ioan 8:32

PASUL 5

„RECUNOAŞTEM FAŢĂ DE DUMNEZEU, FAŢĂ DE NOI ÎNŞINE ŞI FAŢĂ DE

„RECUNOAŞTEM
ALT SEAMĂN NATURA EXACTĂ A GREŞELILOR NOASTRE.”

- Pasul 5 al CoDA

Înainte să încep recuperarea, conceptul de a fi sinceră cu toată lumea, inclusiv cu

mine însămi, nu mi-era familiar. Din momentul în care am fost suficient de matură cât să
pot vorbi, nici nu se punea problema să fiu sinceră în ceea ce priveşte cine eram, ce
gândeam, ce simţeam şi credeam, ce voiam sau nu voiam.
Nu eram antrenată să fiu sinceră.
sinceră.
Faptul că am parcus şi Pasul 5 al tratamentului a fost o mare realizare. Faptul că
m-am dezvăluit sincer în faţa unui alt seamăn şi în faţa lui Dumenezeu şi apoi făcând
faţă situaţiei de a mă accepta, de a avea grijă de mine şi de a mă ierta, mi-a schimbat
conştiinţa. Pasul 12 al programului, aşa cum spune cartea, m-a catapultat într-o altă
dimensiune a existenţei.
Acest act al sincerităţii care îmi spune cine eram nu s-a limitat la o mărturisire de
o oră
oră în ca
cadr
drul
ul Pasu
Pasulu
luii 5. Actu
Actull a luat
luat ampl
amploa
oare
re.. Am înce
începu
putt să mă dest
destăi
ăinu
nuii
consilierului meu, prietenilor, în grup. M-a schimbat. Acest Pas 5 m-a schimbat. Citind
cartea „De ce mă tem să-ţi spun cine sunt” de John Powell m-am schimbat.
Să spun unui grup ceea ce gândesc şi ce simt, să spun sincer unui prieten cine
sunt, era la fel de înspăimântător pentru mine ca a merge la preot să mă spovedesc.
Totuşi, depăşirea acestei auto-revelaţii, această chestiune a sincerităţii la care face apel
cei 12 Paşi, a fost cu adevărat o chestiune de viaţă şi de moarte.
Şi precum alte schimbări care mi s-au întâmplat, nu sunt sigură cât de multe am
făcut eu. Mi s-a întâmplat mie, din adâncul fiinţei mele, am fost deschisă, am făcut act
de prezenţă în viaţa mea. Sinceritatea a fost un dar şi am participat la el deschizând gura
şi încercând cu stângăcie pentru prima oară să mă deschid în faţa oamenilor.
Îmi mai amintesc încă acest prim Pas 5. Tot ceea ce am găsit în mine erau toate
punctele negative, greşelile,
greşelile, lucrurile oribile pe care le făcusem în viaţa mea, slăbiciunil
slăbiciunilee
mele. Şi poate că asta era ceea ce aveam nevoie să văd atunci. Însă preotul care mi-a
ascultat recitalul de greşeli era înţelept. Era milos. Şi înainte de a părăsi încăperea mi-a
oferit o calitate bună de-a mea:
69
 - Şt
Ştii
ii,, Mel
Melod
ody,
y, tu ai şi ccal
alit
ităţ
ăţii bbun
une.
e.
- Poft
oftim? am întîntre
rebbat eu.
Preotul mi-a spus atunci un lucru bun legat de mine pe care el îl văzuse şi pe care
nu mi-l mai amintesc exact acum. S-ar putea să fi fost insistenţa sau determinarea. Însă
m-am simţit atât de bine când am auzit că exista şi un lucru bun legat de mine. A fost
suficient să mă facă să continuui ani de zile, până când, treptat, am putut şi eu să-mi văd
părţile bune.
M-a ajutat să găsesc o persoană care să mă accepte şi să creadă în mine şi a dus la
demararea procesului de a mă accepta şi de a crede în mine. Nu era suficient ca să mă
gândesc la cine eram – fie că asta însemna ce simţeam, ce făcusem sau ce credeam.
Simţeam nevoia să-l fac public, să-i spun lui Dumnezeu. Aveam nevoie să îmi accept
această calitate şi să mi-o recunosc faţă de mine însămi. Dar trebuia să risc şi să o
împărtăşesc cu alt seamăn al meu.
Acest lucru m-a eliberat.
Despre acest lucru este vorba în acest Pas.
Cred
Cred că ac aces
estt Pas
Pas araree două
două implimplicicaţ
aţii
ii im
impo
porta
rtant
nte:
e: ac
acti
tivi
vita
tate
teaa conc
concen
entr
trat
atăă de
mărturisire a Pasului 5 la care facem apel când acceptăm oficial acest Pas; şi practicarea
sincerităţii şi vulnerabilităţii corespunzătoare
corespunzătoare cu persoanele la care ne raportăm în vieţile
de zi cu zi. Haideţi să vorbim despre amândouă.

SĂ RECUNOAŞTEM ÎN FAŢA ALTUI SEAMĂN AL NOSTRU

De-a lungul istoriei, religiile au predicat importanţa spovedaniei pentru suflet. Este
adevărat. Mai ales în cazul codependenţilor, însă haideţi să reformulăm. Spovedania,
sinceritatea şi vulnerabilitatea sunt bune pentru vindecarea noastră şi a sufletelor noastre.
Unii consideră codependenţa o boală, o afecţiune. Alţii o problemă. O altă parte nu
ştiu cum să o numească. Altora nici nu le place să-i spună „codependenţă”. Însă mulţi,
inclusiv mulţi membrii Ai Alcoolicii Anonimi, o consideră „boală a sufletului”. Ceea ce
trebuie să facem pentru recuperare este să practicăm comportamentul zilnic pe care îl
numim „recuperare”. Noi căutăm schimbările psihice şi spirituale din interiorul nostru,
schimbări care se pot manifesta în vieţile şi relaţiile noastre, începând cu relaţiile
primare cu noi înşine.
Pentru a începe acest proces este imperativ să dezgropăm, să eliberăm, să scăpăm şi
să încheiem socotelile cu ruşinea, teama, vina, secretele şi orice alt sentiment care ne
deranjează, ne face să ne subapreciem, ne apasă pe umeri, ne împovărează şi ne face rău.
Modul prin care putem face asta este să deschidem gura şi să-i dăm drumul în exterior.
Este o cale simplă, dar eficientă, de a începe vindecarea. Pur şi simplu rostim adevărul
70
despre noi nouă înşine, altei persoane şi lui Dumnezeu abordând o atitudine de auto-
responsabilitate, acceptare şi iertare.
Când
Câ nd desc
deschi
hide
dem
m gura
gura şi ro rost
stim
im adev
adevăr
ărul
ul se petr
petrec
ecee un lucr
lucruu magi
magic,
c, dar
dar
înspăimântător. Acest fapt este şi vindecător. O parte importantă a acestui proces de
vindecare prin care trece este reconectarea la noi înşine, la Puterea noastră Superioară, şi
la alte persoane. Realizăm aceste lucruri fiind oneşti cu noi înşine.
Dacă am isprăvit lucrările pe care Pasul 4 ni le cere, dacă am luat loc şi ne-am
inventariat, am început să ne scuturăm sufletele. Am ajuns adânc în interior şi am
început să râcâim ca să îndepărtăm molozul şi praful, acele lucruri care ne împiedică să
ne trăim viaţa pe care o dorim. Indiferent ce formă a Pasului 4 folosim, indiferent că
facem un pas mic, mijlociu sau mare, am scăpat de câteva lucruri care trebuiau imediat
îndepărtate.
Odată început acest proces de curăţare a „gunoiului” din interior, îl vom observa
din ce în ce mai mult. Îi vom simţi greutatea. S-ar putea să începem să remarcăm
sentimentele, nevoile, vinovăţia şi povara acelor lucruri pe care le-am cărat după noi.
Trebuie să ne facem o programare cât mai curând să vorbim despre asta. Simţim nevoia
să ne îndreptăm rapid către acest Pas ca să ne spălăm şi curăţăm de toate lucrurile la care
am renunţat.
Este important să abordăm Pasul 5 imediat după ce am isprăvit inventarul Pasului
4. Unele persoane au sugerat stabilirea programării pentru începerea Pasului 5 înainte de
a începe să lucrăm la Pasul 4, acordându-ne cam două săptămâni. S-a sugerat să începem
cu finalul Pasului 4 şi să începem imediat partea de „curăţenie”. Oricum am proceda, ne
facem nouă înşine o favoare şi ne îndreptăm rapid spre acest Pas 5. În cazul multor Paşi
nu trebuie să ne grăbim ca să trecem la următorul. Acesta este o excepţie.
Un Pas 5 tradiţional înseamnă că ne stabilim o întâlnire cu cineva care este pregătit
să asculte Pasul 5 imediat ce am isprăvit Pasul 4. Stăm într-o încăpere faţă în faţă cu
această persoană şi începem să vorbim despre descoperirile pe care le-am realizat în
Pasul 4.
Înce
Începe
pem
m să vorbvorbim
im păst
păstrân
rându
du-ne
-ne atit
atitud
udin
inea
ea de umil
umilin
inţă
ţă,, desc
deschi
hide
dere
re,, auto
auto--
responsabilitate şi sinceritate. După care procesul începe să capete o viaţă a lui proprie.
Începem să ajungem la miez, la inimă, la ceea ce ne sâcâie. Pentru mulţi dintre noi este
prima oară în viaţă când facem
facem acest lucru.
Acest Pas 5 durează
durează de obicei
obicei cam o oră. Uneori mai mult. Câteodată
Câteodată sentimentul
sentimentul
acela grozav de eliberare nu vine imediat. Pentru mulţi da. Când părăsesc sala de
conferinţe, inimile le vor fi pentru totdeauna uşoare. Unii dintre ei nu vor simţi imediat
senzaţia asta de uşurare, însă treptat, vor descoperi că acest Pas, ca şi ceilalţi, şi-au făcut

71
treaba. Au fost împinşi înainte în călătoria lor, chiar dacă nu nu au remarcat o schimbare
revoluţionară în felul în care se simţeau.
Unii au revelaţii, înţeleg lucruri şi sentimentul de vină adânc îngropată iese la
suprafaţă, lucruri pe care le-au uitat sau nu aveau de gând să vorbeas
vorbească
că niciodată despre
ele.
Alte persoane se simt uşurate pentru că în cele din urmă le-a ascultat cineva.
„A fost minunat că cineva a ascultat 84 de pagini din povestea mea şi nu a adormit
ori a fost şocat” a spus Jane. „Cred că Dumnezeu a fost cu adevărat bun cu mine. Nu
eram pregătită pentru mai mult. Atunci nu vedeam prea multe.”
Uneori oamenii nu ajung la miezul problemei în timpul primei ore. Trebuie să se
întoarcă la Pasul 4, să mai facă nişte săpături şi să programeze o altă întâlnire.
Alte ori, precum Jane, cu cât perioada de recuperare e mai lungă, cu atât vedem mai
multe lucruri legate de noi şi de problemele noastre. Poate fi de ajutor să repetăm Paşii 4
şi 5 dacă viziunea despre noi înşine şi despre comportamentul nostru se amplifică, iar
negarea dispare treptat şi cu blândeţe.
Oricum s-ar întâmpla, indiferent care sunt rezultatele, putem aveam încredere în
procesul care se desfăşoară când depunem eforturi să realizăm acest Pas. Tot ceea ce e
nevoie să întreprindem legat de Paşi este să ne dăm silinţa, pe cât posibil în acel
moment, ca aceştia să acţioneze asupra vieţii noastre.
Mulţi dintre noi, chiar şi eu, descoperim că trebuie să acţionăm asupra noastră
înveliş cu înveliş, efectuând Pasul 4 şi Pasul 5 într-un an, străduindu-ne, apoi mutându-
ne la alt înveliş în anul următor. Când am început recuperarea mă aflam într-o aşa ceaţă
că la început nici nu am recunoscut
r ecunoscut problemele, secretele, ruşinea şi vina. Aveam nevoie
de mai mult timp ca să mă refac înainte ca să remarc aceste probleme. Trebuia să
decojesc când şi când câte un strat, apoi să am de-a face cu următorul când ieşea la
suprafaţă.
Aşa cum este important să realizăm Pasul 5 imediat după ce ne facem inventarul
este la fel de important să alegem cu grijă persoana cu care ducem la bun sfârşit Pasul.
Unele persoane aleg să fie alături de un preot. Alţii preferă să nu. O altă parte aleg un
sponsor de încredere al programului cu care să lucreze. Criteriul important constă în
alegerea
alege rea unei persoane
persoane specializate
specializate în ascultarea
ascultarea Paşilor
Paşilor 5, o persoană
persoană care a mai făcut
acest lucru şi care ştie ce căutăm, cineva care ne poate asista şi ghida de-a lungul
procesului.
Realizarea Pasului 5 cu o persoană nepregătită sau care nu e un ghid bun poate fi o
experienţă negativă. Am trecut printr-un Pas 5 cu un preot care voia să mă simt ruşinată
şi să mă convertesc la religia sa. Am părăsit şedinţa simţindu-mă vinovată şi nesigură.

72
Asta nu înseamnă că realizarea Pasului 5 a fost o experienţă negativă; înseamnă că nu
am găsit cea mai bună persoană posibilă cu care să îl duc la bun sfârşit.
Jack este predicator şi a mers la Alcoolici Anonimi timp de şase ani. Este copilului
unui alcoolic, la fel şi soţia lui care a participat la întruniri 8 ani la rând.
„Am trecut prin Pasul 4 în mai multe părţi”, spune Jack. „Obiectivul meu pentru
anul următor este să duc la bun sfârşit Pasul 4 şi 5 în mod oficial. Însă în calitate de
predicator nu voi audia
audia un Pas 5 până când nu voi trece de al meu propriu”.
propriu”.
Uneori e bine să ne ghidăm după referinţele din vorbă în vorbă ca să ne localizăm
persoana Pasului 5. Dacă avem probleme în a găsi pe cineva, dacă ne simţim într-o
fundătură, putem să cerem referinţe în grupul nostru. Putem să contactăm şi Intergrupul
local (cartierul general al celor 12 Paşi) responsabil de grupul pe care-l frecventăm
pentru cei 12 Paşi. Dacă grupul nostru nu are un Intergrup local, putem să contactăm
Alcoolicii Anonimi.
Putem să sunăm la biserici să vedem dacă găsim o persoană calificată în Pasul 5.
Sau putem să contactăm un centru de tratament local să vedem dacă ei cunosc pe cineva.
Pe oricine am alege să ne dezgolim sufletul în faţa sa, cea mai de ajutor persoană va fi
cineva calificat, cineva cultivat, care ne poate asista să ajungem la miezul problemei şi
ne va conduce spre iertare, compasiune faţă de noi înşine şi auto-acceptare.
Trebuie să ne asigurăm şi că persoana faţă de care ne împărtăşim cele mai adânci
secrete va păstra confidenţialitatea spovedaniei.
spovedaniei.
Mulţi oameni sunt de acord că nu e bine să realizăm un Pas 5 oficial cu un vecin,
un prieten, un partener de căsnicie sau alt membru al familiei. S-ar putea să ni se
riposteze şi să fim răniţi. Învăţăm să fim vulnerabili şi sinceri, însă a avea grijă de noi
parţial înseamnă să alegem cu grijă persoana cu care facem acest Pas, aşa încât
informaţiile să nu fie folosite împotriva noastră şi folosite ca să ne facă rău.
Ne este de ajutor să găsim pe cineva care vede ceea ce e bun şi meritoriu în noi,
mai ales dacă noi nu putem să facem acest lucru pentru noi înşine.
Este înspăimântător să realizăm acel proces de cercetare a sufletului din Pasul 4 şi
ne sperie să valsăm în biroul cuiva şi să-i povestim cele mai tulburătoare lucruri despre
noi, lucuri pe care noi ne-am străduit atât de mult să le negăm. Nu e uşor. Dar e posibil.
Uneori descoperim că cele mai tulburătoare lucruri – pentru mulţi dintre noi furtul
unui lucru când eram mai tineri; pentru alţii greşeile legate de noi înşine şi de vieţile
noastre – nu mai par atât de rele când le scoatem la lumină. Am învăţat că nimeni nu
este perfect şi nu trebuie să fie. Însă când ceva ne deranjează, trebuie să-l scoatem la
lumină ca să ne vindecăm. Dacă ne sâcâie, trebuie să vorbim despre el. Şi cu cât ne
deranjează mai mult, cu atât mai multă ruşine şi ură de sine provoacă, cu cât ne

73
controlează mai mult pe noi şi vieţile noastre, cu atât mai important este să-l dăm la
iveală.
O regulă călăuzitoare a tuturor Paşilor mei 5 a fost aceasta: lucrul despre care nu
vreau deloc să discut
discut este lucrul despre care trebuie foarte mult să discut cu onestitate
onestitate..
Ca să mă vindec, orice lucru de care mă temeam şi îmi era jenă cel mai tare să-l dezvălui
este probabil lucrul pe care trebuia să-l împărtăşesc neapărat la acel moment.
Prima dată când am procedat astfel, prima oară când am fost deschisă privind
secretele,
secret ele, vina, frica, furia şi durerea
durerea care mă răneau de ani de zile – în special
special lucurile
rele pe care le-am făcut – am crezut că pereţii se vor dărâma peste mine. Şi ştiţi ce? Aşa
a şi fost.
„Pasul 5 m-a ajutat să dărâm zidurile pe care le construisem”, a mărturisit Jane. „Şi
nu mai vreau să le mai înalţ vreodată. Am murit în spatele acestor ziduri – am murit din
cauza defectelor de caracter. Nu am putut să le îndepărtez, însă Dumnezeu mi-a arătat
când eram pregătită să le las să plece.”

SINCERITATEA DIN FIECARE ZI

Un alt aspect al acestui Pas, în afară de a face o programare şi a trece oficial prin
Pasul 5, este să învăţăm să fim corespunzător vulnerabili şi sinceri cu noi înşine şi cu
alţii. La începutul acestui capitol am vorbit despre Paşii mei 5 oficiali, unde am povestit
cuiva ce greşisem. Au fost dificili şi înspăimântători. Însă şi mai dificil şi înspăimântător
pentru mine a fost să învăţ să fiu onestă cu alţii şi cu mine, în mod constant, legat de
cine sunt.
E uşor să-mi arăt punctele forte. E uşor să vorbesc cu alţii când mă simt bine, când
deţin controlul, când lucrurile merg bine. În timp vindecării de codependenţă am învăţat
că trebuie să fac altceva. Ca să rămân sănătoasă, trebuia să vorbesc cu alţii şi să le arăt
acea latură a mea pe care aş fi preferat să o ascund: latura slabă, căreia îi era teamă şi
aveai nevoi,
nevoi, inclusiv
inclusiv nevoia de oameni.
oameni. Trebuia să-mi arăt acea parte din mine care se
enerva, care avea sentimente şi nu e „unitară” şi perfectă.
Mare parte din codependenţa mea se centrase pe sentimentul că trebuia să fiu
perfectă. Când simt asta, îmi pierd minţile şi ascund latura imperfectă de mine şi de alţii.
Când simt că nu e bine să-ţi manifeşti sentimentele, mă eschivez şi în mod cert nu le
împărtăşesc şi altora. Codependenţa mea gravita, în principal, în jurul incapacităţii de a-
mi identifica nevoie şi a-mi asuma responsabilitatea. Recuperarea mea a presupus, în
special, învăţarea recunoaşterii acestor nevoi şi expunerea lor în faţa oamenilor.

74
 Am descoperit că am nevoie să mă dăruiesc deschis şi sincer – adevăratul meu sine
– oamenilor. Nu e uşor, însă învăţ în continuu. E mai bine să fii persoana după care
oamenii întind mâna decât cea care întinde mâna.
E bine pentru suflet să înveţe să ceară ajutor când avem nevoie să facem asta. Nu
suntem o povară.
Am învăţat că cu cât îmi dau voie să-mi recunosc adevăratele nevoi, cu atât mai
puţin „nevoiaşă” (în sensul negativ) sunt. Când îmi asum responsabilitatea pentru
nevoile mele, acestea nu mai deţin controlul asupra mea. Când mă respect suficient să
îmi ascult nevoile, apoi să devin responsabilă – fie că asta înseamnă să sun un prieten şi
să vorbesc despre ceea ce simt, să fac o pauză şi să ies la o plimbare, să îmi iau o
vacanţă, să stau în pat sâmbăta dimineaţă şi să mă uit la desene animate, fie că fac o baie
fierbinte prelungită – devin din ce în ce mai funcţională.
De când mi-am realizat Paşii 5 oficiali, am învăţat să mă deschid treptat în faţa
altora. Am învăţat că adevărata mea putere rezidă
r ezidă în vulnerabilitate.
Şi am mai învăţat ceva. Până nu sunt complet pregătită să accept cine sunt, ce simt,
ce vreau şi ce îmi spune sinele, nu pot să dobândesc intimitate. Când voi fi pregătită să
îmi asum cu alte persoane acelaşi risc pe care mi l-am asumat când am păşit în încăperea
pentru Pasul 5, voi avea genul de relaţii pe care le caut.
Nu vorbesc de mărturisirea păcatelor mele în faţa oamenilor. Vorbesc de
împărtăşirea celui mai adânc secret al meu – cine sunt.
Nu dezvăluindu-mă în relaţiile mele se dovedeşte a fi modul
m odul ideal prin care încerc
să le controlez. Dacă nu-ţi povestesc ce simt, ce vreau, ce gândesc, atunci s-ar putea să
mă placi. Dacă devin persoana pe care tu o vrei, dacă nu preiau conducerea bărcii, dacă
nu sunt stăpână pe puterea
puterea mea, atunci o să mă placi. E o iluzie.
iluzie. Când nu îmi dez
dezvălui
vălui
sinele, relaţiile mele devin superficiale, iar adevăratul meu sine va ieşi oricum la iveală.
Până când o va face, voi avea resentimente, mă voi simţi furioasă şi nevoiaşă. Nu merge
să ne punem viaţa în aşteptare pentru nimeni.
„Am realizat un Pas 5 oficial, însă acum fac mini Paşi 5 cu prietenii mei”, spune
Judy. „Fac asta informându-i cine sunt eu cu adevărat. Încerc să-i ţin la curent.”
Dacă vrem să dărâmăm zidurile din relaţiile noastre, trebuie să dărâmăm zidurile
noastre. Acesta este un mod eficient şi potrivit de a ne folosi puterea.

SĂ RECUNOAŞTEM ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU ŞI A NOASTRĂ

Am vorbit despre faptul de a povesti altor persoane despre neajunsurile, greşelile,

relele, eşecurile şi secretele noastre. Am discutat despre a ne destăinui altora – despre
 75

cine suntem, ce simţim, ce vrem, avem nevoie, gândim şi dorim. Acestea sunt alte două
părţi al acestui Pas.
Trebuie să-i povestim lui Dumnezeu despre noi înşine. În tăcere, cu voce tare,
muteşte, în timpul meditaţiei de dimineaţă, în pauza de la prânz, ori în timpul plimbării
de seară, trebuie să spunem: „Doamne, asta sunt eu. Asta am făcut. Asta gândesc. Asta
vreau. De asta am nevoie. Asta simt. Prin asta trec. Asta mă îngrijorează. Acestea sunt
temerile mele, speranţele mele. Acestea sunt vechile mele credinţe. Cu asta nu cred că
mă descurc, nu o pot rezolva. Aici am nevoie de ajutor. Hei, Doamne, asta sunt eu.”
Trebuie să fim sinceri, deschişi şi vulnerabil faţă de Forţa noastră Superioară. Când
facem asta, vom atinge cea mai
m ai înaltă formă de spiritualitate.
Nu-L împovărăm pe Dumnezeu dacă ne dăruim Lui. Asta vrea Dumnezeu. Iar lui
Dumnezeu Îi pasă enorm de mult.
Pe lângă faptul că-i spunem lui Dumnezeu cine suntem, trebuie să ne spunem şi
nouă, dar şi ce vrem, ce am făcut, ce greşeli avem, secretele noastre, punctele bune,
credinţele. Trebuie să recunoaştem faţă de noi înşine ceeea ce simţim cu adevărat, de ce
ne temem şi cine suntem. Trebuie să spargem carapacea negării.
Trebuie să fim sinceri cu noi înşine.
SĂ NE ELIBERĂM

Există un loc întunecos şi înfricoşător care îmi aparţine, cel care priveşte relaţiile
mele. În acest loc îmi ofer multe motive legate de ce nu pot să să rostesc ceea ce am
nevoie să spun, de ce nu-mi pot exprima sentimentele, de ce nu pot să-mi las nevoile
deoparte, de ce nu pot să fiu cine sunt, de ce nu pot să am grijă de mine şi să fiu fericită.
Când mă aflu în acest loc, am multe motive de a justifica de ce nu pot să întind mâna
pentru ajutor, oamenii nu sunt interesaţi, de ce nu pot să ajung la Dumnezeu, pentru că
nici pe Dumnezeul nu-l interesează. Nu-mi place să mă aflu în acest loc, aşa că nu
înţeleg de ce mă duc acolo. Însă o fac. Şi când o fac, lucrurile pe care trebuie să le fac ca
să scap de acolo sunt adesea comportamentele despre care mă străduiesc să vorbesc:
expunerea, vulnerabilitatea, să spun ce e de spus şi să recunosc faţă de propria-mi
persoană orice lucru pe care
care trebuie să-l accept.
Mă închid în mine însămi. Răspunsul deţine puterea de a mă elibera.
Mai există un loc în care ajung ruşinată de greşelile mele care e la fel de
înspăimântător. Este un loc al terorii, fricii, vinovăţiei faţă de ce am făcut şi vina faţă de
greşeala făcută. E un loc al fricii de a recunoaşte şi a accepta cine sunt. Când ajung acolo
mă conving singură că singurul lucru pe care-l pot face este să mă ascund şi să-mi
ascund greşelile şi faţă de mine şi faţă de alţii.
 76

Pot să fac asta cu greşelile neînsemnate, dar şi cu cele mari.

Soluţia la această problemă este aceiaşi. Lucrul despre care nu vreau să vorbesc,
lucrul pe care nu vreau să-l accept cu niciun chip este lucrul pe care trebuie să-l spun
imediat
imedi at cuiva, o persoană
persoană de încredere,
încredere, de nădejde. Trebuie să iasă la iveală şi să vadă
lumina, ca să mă pot elibera.
Chiar şi după ce vom duce la bun sfârşit Paşii 4 şi 5 oficiali, chiar şi după ce mai
facem câţiva, chiar şi când muncim din greu să ne refacem şi încercăm să rămânem
oneşti, ne temem, ne limităm credinţele şi resentimentele. Facem greşeli. Uneori acestea
sunt mustrări de conştiinţă pe care le avem în anumite perioade ale vieţii când ne temem
şi încercăm să supravieţuim. Uneori acestea sunt manipulări. Uneori întrec măsura şi
apare necinstea. Facem un lucru care ne deranjează; ne încălcăm proriul cod moral;
pitim acel lucru vinovat
vinovat şi toate sentimentele care-l însoţesc înăuntrul no
nostru.
stru.
S-ar putea să trăim aşa o perioadă de timp, abia băgând de seamă, până când într-o
zi iese la iveală şi stă dinaintea ochilor noştri. Avem o listă nouă de temeri şi de ruşine.
Am făcut ceva greşit şi am negat acel lucru, l-am justificat
justificat şi l-am explicat
explicat o periodată
periodată
de timp – uneori o perioadă îndelungată. Atunci s-ar putea ca panica să atace. Ce facem?
O luăm la fugă şi ne ascundem? Continuăm să negăm? Sau folosim Paşii aceştia
minunaţi drept un instrument ca să ne eliberăm de latura întunecoasă a fiinţei umane?
Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie nu cu mult timp în urmă. A ieşit la suprafaţă un
lucru pe care l-am făcut şi l-am ţinut ascuns. A ieşit la lumină într-o zi în timp ce mă
ocupam cu îndeletnicirile zilnice. M-am simţit îngrozitor. Înfiorător. „Ce să fac?” m-am
întrebat. „Nu pot să spun nimănui. Ce vor crede?” Până la urmă am consultat cărţi
referitoare la vindecare. Dilema m-a urmărit o vreme.
Şi apoi soluţia mi-a fost oferită ca un dar: să mă inventariez.
inventariez. Să-mi caut temerile,
temerile,
credinţele şi ceea ce greşisem. În ceea ce mă priveşte în mod clar impunea asumarea
responsabilităţii. Apoi să povestesc cuiva. Să pun mâna pe telefon şi să povestesc
imediat cuiva.
Am su suna
natt pe două
două pers
persoa
oane
ne care
care ga
gara
rant
ntau
au pent
pentru
ru mine
mine şi lele-a
-am
m pove
poveststit
it
amândurora. Apoi am cerut, şi am şi primit de îndată, călăuzire ca un rezultat pozitiv
corespunzător. De îndată ce am făcut acest pas pozitiv, m-am eliberat de incident.
Şi imediat am făcut un salt înainte în dezvoltarea mea. Am beneficiat în interiorul
meu de pe urma experienţei. Mă simţeam mai puternică, mai lucidă. Şi acelaşi lucru a
făcut şi credinţa mea în acest mod de viaţă, aceşti 12 Paşi.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceşti Paşi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu
trebuie să mai trăim cu sentimentul vinovăţiei şi ruşinii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că
nu trebuie să mai încercăm să fim perfecţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai trebuie
să ne ascundem de noi înşine şi de alţii. Mulţumesc lui Dumnezeu că darul acestui
 77

program este vindecarea, auto-acceptarea, şi o legătură – o conexiune profundă cu alţii,

cu noi înşine şi cu Forţa noastră Superioară.
Suntem în sfârşit liberi să fim cine suntem. Putem să avem încredere în asta când şi
dacă vom deveni mai mult de atât, iar asta se va întâmpla urmând acţiunile simple
enumerate în aceşti Paşi.

PAŞII PENTRU CURĂŢARE

Să facem un inventar moral amănunţit şi fără teamă al proprie persoane. Să

recunoaştem faţă de Dumnezeu, de noi înşine şi de alt seamăn natura exactă a
greşelilor noastre. Multe persoane împerechează Pasul 4 şi 5 pentru că sunt în totalitate
conectaţi. În acest fel îi parcurgem. Şi aşa ne găsesc.
Daţi voie Pasului 5 să urmeze rapid Pasul 4 în vieţile noastre. Învăţaţi-vă să vă
deschideţi rapid, să recunoaşteţi în faţa lui Dumnezeu, a unei persoane şi a voastră ceea
ce trebuie să recunoaştem – un sentiment, o credinţă, o descoperire despre noi înşine,
sau un greşeală pe care o ţinem ascunsă şi de care trebuie să ne eliberăm, să ne
despovărăm şi să ne vindecăm.
Aceştia sunt paşii de curăţare, paşii eliberatori.
Gândiţi-vă la Paşii 4 şi 5 ca la nişte ustensile de curăţare manuale care sunt puse la
treabă şi duc sarcina la bun sfârşit. În acest caz, sarcina constă în a ne reda sănătatea
mintală, pacea, stima de sine, relaţiile sănătoase şi intimitatea – cu noi înşine, cu alţii cu
Forţa noastră Superioară.
Adeseori în viaţă, avem de-a face cu o sarcină pe care nu reuşim să o ducem la bun
sfârşit cu mâinile goale. Ne-ar trebui ore întregi să slăbim un şurub cu unghia de la un
deget, însă şurubelniţa corespunzătoare ar putea să îndeplinească această sarcină în

câteva
sarcină secunde. Actul
copleşitoare dacăvindecării de dezastrul
nu avem uneltele şi durerea trecutului nostru poate fi o
necesare.
Pasul 4 şi 5 sunt uneltele noastre cu care ne eliberăm şi ne vindecăm. Scriem un
inventar cu ceea ce ne deranjează, apoi îl expunem cu voce tare şi ne responsabilizăm
fa
faţă
ţă de o alaltă
tă perso
persoan
ană,
ă, de noi
noi în
înşi
şine
ne,, de Forţa
Forţa noas
noastră
tră Supe
Superirioa
oară
ră.. Ne as
asum
umăm
ăm
responsabilitatea faţă de noi înşine. Acceptăm situaţiile şi pe noi înşine aşa cum suntem.
Pasul 4 şi 5 pot fi folosiţi după cum e cazul. Îi putem face oficial, scriind un
inventar şi programând o întâlnire ca să-l discutăm, sau neoficial, ori de câte ori de-a
lungul vieţii apar subiecte care au nevoie de atenţie. Aceşti doi Paşi ne oferă formula de
a ne vindeca de trecut, de vechile noastre credinţe negative, de sentimentele reprimate,
de greşeli, de tot ceea ce ne străduim să ne vindecăm.
 78

Priviţi
Priviţi înăunt
înăuntrul
rul vostru
vostru cu o atitud
atitudine
ine de compas
compasiun
iunee şi auto-r
auto-resp
espons
onsabi
abilit
litate
ate..
Căutaţi acolo şi daţi-vă silinţa să faceţi acest lucru fără frică. Acest tip de investigare
sufletească implică o gândire responsabilă, să ne lăsăm călăuziţi de graniţele sănătoase şi
ghidaţi de Înţelepciunea Divină.
Exprimarea în scris poate fi de ajutor, mai ales când vine vorba de incidente care ne
bulversează. Scrisul scoate la iveală. Apoi, scoatem lucrurile şi mai mult la iveală
mărturisind despre noi altor persoane. Povestiţi-i lui Dumnezeu. Şi povestiţi-vă vouă
înşivă.
Recunoaşteţi ceea ce vi s-a întâmplat şi faţă de altă persoană şi faţă de Dumnezeu.
Dumnezeu e sigur şi de încredere. Şi putem să alegem persoane care sunt în acelaşi fel.
Dacă ne punem întrebări şi ascultăm, vom şti care sunt persoanele de încredere pentru a
discuta.
Învăţaţi să vă deschideţi în mod constant oamenilor. Unul dintre dispozitivele
noastre de protecţie a fost să ne ascundem. Aceasta ne-a jefuit bucuria intimităţii în
relaţii.
Nu trebuie să ne destăinuim tuturor. Nu e sănătos să fim sinceri fără discernământ.
Însă trebuie să fim deschişi şi vulnerabili cu câteva persoane din viaţa noastră. şi trebuie
să facem din sinceritate, inclusiv din sinceritatea emoţională, un obicei. Învăţaţi să intraţi
în contact cu oamenii la un nivel intim, împărtăşindu-vă trăirile – ori de câte ori este
potrivit şi e momentul să procedaţi
procedaţi aşa.
Să învăţăm să spunem oamenilor cine suntem.
Să învăţăm să stabilim relaţii cu noi înşine sincer şi din tot sufletul, ca să putem
proceda la fel şi cu alţii.
Fiţi deschişi în folosirea procesului, a instrumentelor definite în Paşii 4 şi 5. Facem
acest lucru ca să iniţiem schimbarea şi vindecarea, având încredere că vor avea rezultate

pozitive: armonia cu
sunteţi nedumeriţi noi înşine
privind şi care-l
rolul pe sentimentele bune faţă
avem într-un de propria
incident sau cupersoană. Când
cine să vorbiţi
despre el, aşteptaţi călăuzire, însă nu prea mult.
Aceşti Paşi ne permit să fim cine suntem, să ne iertăm şi să ne iubim, să iertăm şi să
iubim pe alţii. Aceşti Paşi ne oferă o formulă prin care avem grijă de noi în relaţii:
privind înăuntrul nostru,
nostru, fiind oneşti cu noi
noi înşine, cu Dumnezeu şi cu alţii.
Pasul 5 ne permite să fim umani, vulnerabili şi sinceri. Ne dă persmisiunea să avem
emoţii.
Să-I cerem lui Dumnezeu să ne dezvăluie problemele – răul pe care l-am produs
alto
altorr şi nouă
nouă înşi
înşine
ne,, vech
vechil
ilee sent
sentim
imen
ente
te,, ac
actu
tual
alel
elee se
sent
ntim
imen
ente
te,, vech
vechil
ilee cred
credin
inţe
ţe,,
comportamentul – pe care trebuie să le abordăm în Paşii 4 şi 5. Vă promit, nu vom fi
nedumeriţi mult timp.
 79

Cu oricine am vorbi – o persoană calificată în Pasul 5, un prieten, Dumnezeu sau

noi înşine – să ne străduim să devenim responsabili când comunicăm. Să ne străduim să
ne asumăm responsabilitatea pentru sentimentele, nevoile şi dorinţele noastre. Să ne
străduim să ne asumăm responsabilitatea pentru rolul nostru, chiar dacă rolul nostru
presupune să ne îndepărtăm de comportamentele altora care ne victimizează. Să ne
străduim să fim înţelegători faţă de noi înşine când vorbim şi pentru celălalt, pe cât de
mult posibil. Însă să ne amintim că e mai uşor să fim înţelegători cu altă persoană după
ce am scăpat de ipostaza de victime. Până când vom face asta, deseori vom simţi furia,
nu compasiunea.
Să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce trebuie să spunem, pentru rostirea
adevărului, căci este o cale prin care nu ne mai victimizăm.
Acesta este Pasul „să spunem adevărul”. Folosiţi-l cât de des este nevoie. Acesta
este Pasul care ne va elibera.
 80

ACTIVITĂŢI

1. Aţi
Aţi dus
dus la
la bun
bun sfâ
sfârş
rşit
it un
un P
Pas
as 5 of
ofic
icia
ial?
l? Car
Caree a fos
fostt impa
impact
ctul
ul ace
acest
stui
uiaa asup
asupra
ra
vieţii voastre şi asupra sentimentelor voastre despre voi înşivă?
2. Aveţ
Aveţii obic
obicei
eiul
ul să
să vă des
desch
chid
ideţ
eţii – cine
cine sun
sunte
teţi
ţi – îînn faţa
faţa al
alto
torr oame
oameni
ni?? Când
Când a
fost ultima oară când aţi sunat pe cineva pentru că trebuia să vorbiţi despre
ceva? Vorbiţi cu oamenii despre situaţia în care vă aflaţi atunci când aceasta
e în desfăşurare sau aşteptaţi până când aţi rezolvat incidentul, povestindu-l
ulterior?
3. Exis
Există
tă o per
perso
soan
anăă în vvia
iaţa
ţa voa
voast
stră
ră ccuu care
care sim
simţi
ţiţi
ţi nnev
evoi
oiaa să vvor
orbi
biţi
ţi?? Exis
Există
tă
vreun sentiment, o nevoie sau problemă despre care nu vreţi să vorbiţi, deşi
aveţi nevoie? Există vreo persoană pe care o evitaţi pentru că trebuie să-i
spuneţi ceva dificil?
4. V-aţi
-aţi pu
purtat
rtat urâ
urâtt cu voi
voi înşi
înşivvă ori
ori cu alt
altă pers
persoa
oannă săpt
săptăămâna
mâna tre
trecu
cută
tă?? E
posibil să vreţi să alegeţi o persoană de încredere şi serioasă căreia să-i
spuneţi ce aţi făcut. După aceea povestiţi-I şi lui Dumnezeu.
5. În săptămâna care urm urmează, în fiecare dimin
mineaţă după ce v-a -aţţi tre
rezzit,
acordaţi-vă un moment ca să vă daţi seama ce simţiţi. Adeseori sunteţi în
ce
ceaa mai
mai vuln
vulnera
erabi
bilă
lă star
staree în mome
moment
ntel
elee de lini
linişt
ştee dina
dinain
inte
teaa înce
începeperi
riii
activităţii zilnice. Verficaţi-vă din punct de vedere emoţional. Acordaţi-vă
un răgaz să-I povestiţi lui Dumnezeu ce simţiţi. Povestiţi-vă şi vouă înşivă.
În următoarele patru ore, şi mai curând dacă se poate, spuneţi-i şi altcuiva ce
aţi simţit. Nu trebuie să faceţi un „grup de sentimente” exteriorizate; pur şi
simplu divulgaţi sinceri ce aţi simţit. Faceţi această activitate încă odată în
timpul zilei – fie la sfârşitul zilei de lucru, după cină, sau în timpul unui
moment de linişte al serii.
6. Data
Data vii
viito
toar
aree când
când veţ
veţii fi lovi
lovitt de un
un sent
sentim
imen
entt im
impo
port
rtan
antt – su
sufe
feri
rinţ
nţă,
ă, ffri
rică
că,,
furie, bucurie, binecuvântare, plăcere – sunaţi o altă persoană şi vorbiţi
despre ceea ce aţi simţit în momentul când aţi avut acest sentiment.
 81

"Mereu am învăţat din experienţele dureroase. Dar când mă gândesc

mai bine, aşa fac cei mai mulţi oameni. Rar am auzit pe cineva
spunând că a învăţat
învăţat cu uşurinţă." - Gary E.

PASUL 6

Suntem complet pregătiţi

pregătiţi ca Dumnezeu sa ne înlăture toate aceste defecte de caracter
(Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne
înlăture toate aceste defecte de caracter)

Pasul 6 al CoDA

"Noaptea trecută a fost teribilă", a spus Sandy. "Eram în preajma unei femei care
mă bârfea, şi nu i-am putut spune nimic. Am stat acolo si am ascultat-o cum continua să
mă bârfească, şi nu m-am putut urni pentru ai spune direct un cuvânt. Aşa că am intrat în
pasivitatea mea şi mi-am lăsat mânia
mânia să iasă astfel."
"Apoi am dat întâmplător de băiatul cu care ieşisem cu ceva timp în urmă. Am
încetat să mă mai întâlnesc cu el pentru că nu mă trata prea bine. Acum era cu o altă
femeie. Păreau fericiţi. Erau un cuplu. Eu sunt singură, ca de obicei, şi nu mă simt
demnă de iubire".
"Apoi am ajuns acasă şi m-a sunat mama. A început să mă învinovăţească de ceva
şi tot ce am putut face a fost a mă fofila".
"Am căzut imediat în vech
vechea
ea mea disperare.
disperare. Pentru un moment, mi-am dorit din
nou să fi fost moartă.
moartă. Am învăţat
învăţat să cred că pot avea succes în profesie.
profesie. Dar nu cred că
pot fi fericită într-o relaţie de cuplu. Nu cred că Lui Dumnezeu Îi pasă de acea parte din
viaţa mea. Nu mă simt demnă de iubire. În fiecare zi, în jurul meu gasesc dovezi ale
faptului că sunt lipsită de control".
"Apoi, când am încercat să vorbesc Domnului despre aceasta, tot ceea ce puteam
spune era:«îmi pare rău. Îmi pare rău, Doamne, că sunt aşa o dezamăgire pentru Tine şi
pentru cei din jurul meu»".
meu»".
"E dimineaţă acum şi mă simt mai bine", a spus Sandy. "Dar sunt aşa conştientă
de mine, de eul meu codependent. Nu cred că în viaţa mea de cuplu vin lucruri bune.
Sunt conştientă că una din credinţele mele fundamentale despre mine este aceea că mă
consider o dezamăgire pentru oameni şi pentru Dumnezeu. De asemenea, văd - sunt
profund conştientă - că pierd controlul asupra mea când interacţionez cu ceilalţi şi că nu
am încredere în mine. În fiecare zi, mă plimb dintr-un loc într-altul observând că nu îmi
 82

pot exprima părerea ori că nu am grijă de mine

m ine când sunt în preajma oamenilor, în felul
în care mi-aş dori. Acum, ce să fac cu toate acestea? Cum le pot schimba?".
M-am gândit pentru un moment la ce mi-a zis prietena mea. Fără a fi neserioasă şi
încercând cu atenţie să evit clişeele de recuperare, am spus: "De ce nu încerci Paşii Şase
şi Şapte?".
"Am lucrat acei Paşi", a spus. "Situaţia pare că se înrăutăţeşte. Cu cât îi lucrez mai

mult, cu atât realizez

"Bine", ceea ce
am răspuns. fac!".
"Poţi să te relaxezi şi să te încrezi în proces. Funcţionează."
Eu cred în Paşi. Iubesc Pasii. Am o preferinţă pentru Paşii Şase şi Şapte. (După cum
probabil aţi observat, par că vin în grupuri. Unul, Doi şi Trei vin împreună. Patru şi
Cinci sunt o pereche. Tot aşa, Şase şi Şapte).
Paşii Şase şi Şapte sunt, probabil, cei mai neobservaţi, nefolosiţi, priviţi cu
neîncredere din cei 12 Paşi. Sunt, totodată, cei mai puternici. Aceştia sunt Paşii cu
ajutorul cărora devenim transformaţi. Acesţia sunt Paşii care ne schimbă cu adevărat.

Mecanismele noastre de apărare

"Urăsc sintagma «defecte de caracter»", a spus Beth. "Aleg să privesc aceşti Paşi
în felul acesta: devin pe deplin pregătită să Îl las pe Dumnezeu să mă vindece. Nu cred
că ne comportăm urât pentru că suntem plini de defecte ori răi. Eu cred că ne comportăm
în mod codependent pentru că suntem răniţi. Şi a spune cuiva care este rănit că este plin
de defecte sau că a păcătuit este abuziv. Acum, această filosofie nu permite nimănui să
cont
co ntiinue
nue să se răn
răneas
ească pe sine
sine or
orii alte
alte pererso
soaane,
ne, dar
dar pare
pare a avea
avea mai
mai mult
multăă
compasiune".
Chiar dacă le numim defecte de caracter ori mecanisme de apărare, ce urmărim la

acest Pas?
pregătiţi Ce suntem pregătiţi să-i cerem Domnului să vindece în noi? Ce suntem
să predăm?

Dominaţia puternică asupra celorlalţi;

Controlul;
Manipularea;
Nevoia noastră de a controla
controla şi manipula;
Disperarea;
Fricile noastre;
Vechile sentimente care ne pot sabota;
Credinţele negative ori limitative;
Grija;
 83

Nevoia de a acuza pe ceilalţi

ceilalţi pentru durerea noastră;
noastră;
Aşteptarea pentru a deveni fericiţi;

Devenim pregătiţi să dăm drumul fricii noastre de a fi controlaţi - care pentru

mulţi dintre noi este la fel de mare sau chiar mai mare decât dorinţa de a controla ori
manipula pe ceilalţi. Ne eliberăm de controlul pe care ceilalţi îl au asupra noastră, asupra

vieţilorDevenim
noastre sau asuprasăfericirii
pregătiţi noastre.grijii pentru ceilalţi - tendinţa noastră de a ne
dăm drumul
concentra pe problemele, dificultăţile, sentimentele, nevoile, alegerile şi vieţile altora;
credinţei noastre interioare că suntem responsabili pentru ceilalţi.
Devenim dispuşi să fim vindecaţi de problemele care stau la baza grijii pentru
ceilalţi: neputinţa sau insuficienţa graniţilor ori limitelor cu ceilalţi; o neclară conştiinţă
de sine, responsabilitate faţă de propria persoană şi responsabilitate
r esponsabilitate faţă de ceilalţi.
Devenim dispuşi să fim vindecaţi de credinţa că ceilalţi ori noi înşine suntem
nepricepuţi sau nu putem avea grijă de noi.
Devenim pregătiţi să dăm drumul:

Respectului de sine scăzut;

Propriei neglijări şi credinţei că nu suntem responsabili pentru noi înşine şi că nu putem
avea grijă de noi;
Dorinţei noastră ca ceilalţi să aibă grijă de noi ori să fie responsabili pentru noi;
Autorespingerii;
Urii de sine;
Lipsei de încredere în sine;
Lipsei de încredere în Dumnezeu, viaţă şi în procesul vindecării;

Problemelor legatecând
neîncredere atunci de încrederea în ceilalţi- încredere necorespunzător acordată sau
s-ar merita încrederea;
Dependenţelor noastre;
Vinovăţiei;
Ruşinii - acea judecată acuzatoare care ne spune că nu suntem în regulă;

Devenim pregătiţi să dăm drumul incapacităţii de a ne gestiona propria putere, de

a gandi, de a simţi, de a fi cine suntem, de a avea grijă de noi şi de a ne bucura de viaţă.
Devenim pregătiţi să dăm drumul dificultăţilor de a stabili graniţe şi limite adecvate cu
oamenii.
Devenim pregătiţi să dăm drumul împotrivirii de a simţi şi de a ne confrunta cu
propriile sentimente:
 84

Dificultăţii noastre de a ne confrunta şi de a ne exprima furia;

Neputinţei de a trăi
trăi bucuria şi iubirea;
Negativităţii noastre,
noastre, deznădejdii şi disperării;
disperării;
Fricii noastră de bucurie şi iubire;
Fricii noastre de angajament;
Închiderii minţii ori închiderii inimii;

Atracţieinoastră
Nevoii noastredespre
a fi oameni
perfecţi;indisponibili afectiv şi familii disfuncţionale;
perfecţi;
Abuzurilor din copilărie;
Nevoii noastră de a fi victime
victime şi participării noastre
noastre în autovictimizare;

Devenim pre reggătiţi să dăm dru

rumu
mull fric
ricii de intimitate şi aprop ropiere
re,,
comportamentelor de sabotare în relaţii. Devenim pregătiţi să dăm drumul problemelor
şi fricilor legate de sexualitate.
Devenim pregătiţi să dăm drumul blocajelor şi barierelor în a ne bucura şi a iubi,
chiar dacă nu putem numi acele blocaje şi bariere. Îi cerem Lui Dumnezeu să ne
elibereze de tot ceea ce stă în calea de a primi tot ceea ce merităm în vieţile noastre.
Cerem Domnului să ne arate blocajele ori defectele pe care avem nevoie să le dăm
drumul şi să ne ajute să devenim dispuşi să ne eliberăm toate acestea.
Deve
De veni
nim
m prpreg
egăt
ătiţ
iţii să fi
fim
m vi
vind
ndec
ecaţ
aţii de trec
trecut
utul
ul nost
nostru,
ru, de se
sent
ntim
imen
ente
tele
le de
vinovaţie nerezolvate, de furie, de durere şi mâhnire pentru toate pierderile pe care le-am
îndurat. Devenim pregătiţi să dăm drumul credinţelor noastre negative pe care le-am
dobândit ca rezultat a trecutului nostru: că suntem nedemni de iubire, că suntem o
dezamăgire, o povară, insuficienţi de buni, stupizi, nevaloroşi, o problemă, deranjanţi.
Devenim pregătiţi să dăm drumul tuturor acelor "nu merit": nu merit iubire,

fericire,
auzită, săsucces. Nu merit
mi se poarte o pălărie
de grijă, să mănouă, o haină
distrez ori să nouă, o maşină
mă bucur nouă. Nu merit să fiu
de viaţă.
Devenim pregătiţi să dăm drumul întregului pachet de codependenţă. Devenim
dispuşi să ne eliberăm de orice descoperim în munca noastră la Paşii Patru şi Cinci, de
orice devenim conştienţi pe parcursul zilelor noastre de vindecare, de orice nu ne place,
nu vrem, nu suportăm, de lucrurile faţă de care ne simţim neputincioşi ori cu care vrem
să terminăm.
Orice nu ne mai este folositor; orice comportament ori credinţă care ne stă în cale
- de acestea devenim pregătiţi să ne eliberăm.
Cu cât suntem mai dispuşi să mergem mai în profunzimea noastră, cu atât vindecarea va
fi mai adâncă.
 85

Nu limitaţi folosirea Pasului doar la defecte. Acest Pas lucrează pe sentimente, şi

sentimentele nu sunt defecte. Dacă rămânem blocaţi într-un anumit sentiment, mai ales
frică, furie, resentiment, mâhnire ori tristeţe, putem deveni dispuşi să ne eliberăm de ele.
Odată, un prieten m-a întrebat la cât de mult din noi e nevoie să dăm drumul.
"La aproape tot", i-am spus. "Chiar şi binelui pe care îl dorim".
Suntem într-o călătorie, dar nu ne este pretins să purtăm bagaje grele. Suntem

făcuţi să
Amcălătorim
învăţat că cuainima uşoară. este cheia: să mă desprind de ceea ce vreau, ceea ce
mă desprinde
nu vreau, ceea ce am nevoie, vreau să schimb, simt; să mă desprind de planurile mele,
agen
ag endă
dă,, sp
sper
eran
anţe
ţe,, vi
visu
suri
ri,, ţelu
ţeluri
ri şi pr
pres
esiu
iune
neaa timp
timpul
ului
ui.. Am nevo
nevoie
ie să dau
dau drumu
drumull
oamenilor, relaţiilor, proiectelor. Dacă nu o fac, mă surprind încercând să le controlez, şi
a începe să controlez ceva nu funcţionează. Desprinderea este opusul fricii.
Ce pierdere de vreme, ar spune unii. Mai întâi trebuie să identificăm o nevoie,
dorinţă ori sentiment, iar apoi trebuie să-i dăm drumul? Nu ar fi mai uşor să le ignorăm,
să ne negăm sentimentele, dacă oricum, în cele din urmă, le dăm drumul?
Poate, dar nu aşa funcţionează procesul. Victoria, vindecarea, bucuria vin din a
răzbate. Vin din a da drumul şi apoi din a primi.
Nu e niciun comportament prea extins ori prea restrâns la care să lucrezi în acest
Pas. Când începem acest Pas, când suntem pe deplin pregătiţi să-l lăsăm pe Dumnezeu
să ne îndepărteze mecanismele de apărare, suntem pe cale de a deveni schimbaţi.

Devenind pregătiţi să ne eliberăm

Dacă este vreo luptă pentru vindecare, dacă este vreo parte dificilă, frustrantă,
istovitoare, aceasta poate fi atunci când devenim conştienţi de mecanismele care odată

ne-au protejat,pregătiţi
când devenim dar caresăacum au devenit autodistrugătoare. Aceasta se întâmplă atunci
ne eliberăm.
"Pe parcursul zilei văd iar şi iar cât de mult controlez", a spus Jan. "Nu mă opresc
din a controla. Pur şi simplu observ cât de dominatoare sunt încontinuu".
Înţeleg sentimentul.
Poate că ne-am comportat ani de zile într-un anumit fel fără a fi conştienţi ori
neexperimentând consecinţe vizibile provenind din acest comportament. Apoi, deodată,
vine timpul de schimbare. Începem să observăm acel comportament. Ne izbim de el
mereu. Începem să simţim durerea din acel comportament, neputinţa, deznădejdea,
incapacitatea noastră de a ne schimba. Şi ne întrebăm cum şi daca aceste lucruri pot fi
vreodată diferite.
 86

Acesta este momentul în care să ne amintim nouă înşine că ne schimbăm. Chiar

acum suntem în procesul de a deveni schimbaţi. Astfel lucrează acest program de
vindecare.
Câteodată devin atât de dezgustată de un anumit comportament că mă gândesc că
sunt pe cale să explodez dacă îl mai repet o singură dată. Apoi, de obicei, îl mai repet
încă de câteva ori.

Astfel atenţia
viaţa capătă devenim
atenţ pregătiţi.
ia noastră.
noast Suntem
ră. Conşt
Conştienti atinşi,
ientizare.
zare. uneorie.bombardaţi
Acceptare.
Acceptar de conştiinţă.
Şi schimbare.
schimbare. Astfel
Partea noastră
noastră în
această lucrare este de a deveni pregătiţi să dăm drumul, să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne
elibereze.
Unii dintre noi devin pregătiţi cu greu.
Am observat cu cât mă apropii mai mult de vindecarea unui defect sau a unei
probleme, cu atât îmi vine mai greu să trăiesc cu mine şi cu acea problemă. Mă arde. Mă
muşcă. Îmi stă în cale. Îmi pierd speranţa în schimbare, de a deveni vreodată diferită.
Învăţ cu greu că acesta este un timp în care să mulţumesc.

Mulţumesc pentru cine sunt.

Mulţumesc, Doamne, pentru Cine eşti. Mulţumesc pentru acest program care
spune că nu trebuie să îl fac singură. Mulţumesc că sunt exact acolo unde ar trebui să
fiu.

Mulţumesc pentru acest defect. Mulţumesc că eu nu îl pot schimba. Mulţumesc că

Tu o poţi face.

Mulţumesc că tot ceea ce trebuie să fac este să devin pregătită să dau drumul.
Mulţumesc că în chiar momentul acesta mă schimb.

Nu trebuie să ne luptăm din greu pentru a deveni

deveni pregătiţi. Aşa cum transformarea
este un dar, aşa este şi cu dispoziţia de a da drumul.
Putem începe de acolo de unde suntem şi cu ceea ce suntem, şi este destul pentru
ca acest program să funcţioneze.
f uncţioneze. Putem cere ajutor pentru a ne pregăti de eliberare.
Obişnuiam să lucrez din greu la schimbare. Numeam vindecarea un efort, muncă grea.
Realitatea era că mult din ceea ce făceam şi pe care o numeam munca din din greu era doar
îngrijorarea şi frământarea referitoare la ceea ce faceam şi ceea ce nu făceam. Îmi
suflecam mânecile, începeam să transpir, şi apoi nu progresam deloc.
 87

Într-o zi m-a sunat o prietenă. Mă plângeam de un anumit defect cu care mă

confruntam. Cred că era vorba de frica de iubire şi intimitate.
"Ce să mă fac?", am întrebat. "Cât de mult trebuie să muncesc pe această
problemă, acum că am descoperit că o am?"
"Melody, de ce nu te înseninezi şi nu te laşi purtată?", mi-a spus. "Tot ceea ce e
nevoie să faci este să te pregăteşti să le dai drumul, mergi mai departe la următorul Pas

şi lasă-L
nu-ţi pe Dumnezeu
petreci să facă
mai mult timp restul. Dedeceviaţă?"
bucurându-te nu te opreşti din a lucra din greu la tine şi
Am urmat sfatul ei şi am văzut aceasta: nu trebuie să muncesc aşa din greu. Îmi
pot petrece liniştită ziua şi să las vechile sentimente să iasă în mod firesc. Apoi pot lăsa
să-mi fie luate. Pot face la fel şi cu comportamentele - de la cele mai fine la cele mai
deranjante. Nu trebuie să mă obsedeze ori îngrijoreze vindecarea mea.
Am folosit aceşti Paşi pentru o mulţime de comportamente, cum ar fi învăţarea
apropierii umane, învăţarea faptului de a simţi şi de a-mi exprima sentimentele, de a
avea mai multă grijă de mine în toate împrejurările. I-am folosit pentru a învăţa să-mi
gestionez
gestionez controlul,
controlul, să stabilesc
stabilesc limite şi să-mi dau seama cum să încep o relaţie.
relaţie. I-am
folosit în credinţele negative, cum ar fi aceea că nu sunt destul de bună, nu sunt demnă
de iubire şi nu e în regulă să simt.
De atunci, nu mai lucrez din greu făcându-mi griji ori neliniştindu-mă de cum mă
voi schimba. Învăţ că pot recunoaşte ceea ce vreau să dau drumul, apoi lucrez la
disponibilitatea de a mă elibera, după aceea îmi îngădui a deveni schimbată.
Şi tu poţi la fel.
A deveni pregătit pentru a da drumul nu este un lucru care să poată fi predat. Dar
este un lucru pe care fiecare dintre noi îl poate învăţa prin practică. Nu-ţi fă griji. Dacă
rămânem ciclurile vindecării destul de mult, vom reuşi.

Disponibilitatea
Uneori, în ciudavadurerii,
lucra înnoi
noi.ne putem încă împotrivi lucrării de înlăturare a
mecanismelor noastre protective. Putem fi speriaţi de ceea ce ne va rămâne şi dacă vom
avea destul în interiorul nostru pentru a mai avea grijă de noi? Aceasta este o reacţie
normală. Mecanismele noastre de apărare poate ne-au salvat viaţa. În acel moment poate
să fi fost tot ceea ce ne-a ţinut pentru a nu fi striviţi.
"Vroiam să-mi ţin ascunse defectele", a spus Petty. "A fost aşa o bucurie să
pricep că nu trebuie să fiu o persoană minunată şi generoasă tot timpul. Puteam, în
sfârşit, să fiu morocănoasă şi indispusă şi câteodată să nu-mi pese. Mi-a luat ceva timp
să dife
difere
renţ
nţie
iezz ca
care
re de
defe
fect
ctee avea
aveauu nevo
nevoie
ie de at aten
enţi
ţiee şi ca
care
re erau
erau doar
doar o part
partee a
personalităţii mele".
 88

Nu-ţi fă griji. Nimic din ceea ce avem nevoie nu va fi luat de la noi. Şi orice este
luat de la noi va fi înlocuit cu ceva mai bun.
Înţeleg cât de dragi ne pot deveni anumite defecte. Au fost alături de noi atâta
timp. Ne-au ajutat să răzbatem. A nu ne simţi sentimentele ne-a ajutat să facem faţă
situaţiil
situaţiilor
or insuporta
insuportabile.
bile. Negativit
Negativitatea
atea ne-a protejat
protejat de dezamăgire
dezamăgire.. Grija exagerată
pentru ceilalţi ne-a oferit stimă şi un ţel în viaţă. Controlul l-am simţit ca supravieţuirea

şi preocuparea noastră.
A fugi din trecutul nostru ne poate părea la fel de imperativ cum a fost în cazul lui
Lot, în vremurile biblice, când şi-a văzut soţia transformată într-un stâlp de sare după ce
aceasta s-a uitat în spatele ei. A nu ne uita înapoi, a nu ne înfrunta trecutul, ne poate
părea la fel de înfricoşător şi interzis. Noi ne-am bazat pe aceste comportamente
codependente la fel ca în nişte prieteni de încredere. Dar poate s-au întors împotriva
noastră. Ceea ce odată ne-a ocrotit acuma ne poate fi distructiv.
Putem învăţa o cale mai bună. Ne putem baza pe aceşti Paşi. Putem avea
încredere în ceea ce se întâmplă când începem aceşti Paşi. Dacă nu suntem pregătiţi sau
dispuşi să renunţăm la defectele noastre sau la orice persoană ori lucru, putem să cerem
Lui Dumnezeu să ne ajute să devenim dispuşi şi pregătiţi.

Pasul renunţării

Într-o dimineaţă m-am trezit prinsă în frică şi durere ca într-o plasă. În perioada
vacanţei am fost puţin tristă în legătură cu o parte neîncheiată din trecutul meu. Tatăl
meu a sunat şi, pentru prima dată, am discutat deschis despre ziua în care mi-a spus că
pleacă.
Deşi aveam doar trei ani atunci, încă îmi amintesc incidentul. Vorbind despre asta,

sentimentele suprimate
simţeam în felul au ieşit
în care aveam la suprafaţă.
nevoie Dupăcând
să simt atunci maieram
binededetrei
treizeci
ani. de ani, mă
Trezirea în durere emoţională mi-a declanşat comportamentul meu codependent,
cum o făcea deseori. Îmi era frică. Eram înspăimântată că voi rămâne blocată pentru
totdeauna în sentimentele mele. M-am panicat.
Am început să mă gândesc la căi prin care mă puteam uita în exteriorul meu
pentru a opri durerea. Am vrut să încep să manipulez oamenii şi evenimentele pentru
plăcerea mea, sperând că aceasta mă va face să mă simt mai bine.
Apoi m-am aşezat în linişte pentru un moment şi am lucrat Pasul Şase. "Ajută-mă
să devin pregătită să dau drumul fricii, durerii, panicii, lipsei de încredere, şi la tot ceea
ce m-a prins ca într-o plasă", am spus. "Ajută-mă să devin pregătită să dau drumul
 89

acestei dureri, în loc să mă folosesc de ceilalţi oameni pentru a o opri sau să schimb felul
în care simt".
Apoi m-am ridicat şi mi-am început ziua încrezându-mă că rugăciunea mea a fost
auzită, încrezându-mă că mă voi simţi mai bine, încrezându-mă că voi fi transformată în
mod firesc.
Încrederea mea nu a fost
f ost înşelată.

de sine.Acesta nu este să
Dar învăţăm unavem
program pe contînpropriu.
încredere Dumnezeu,Nu renunţăm la responsabilitatea
să avem încredere faţă
în acest proces
şi să avem încredere în noi înşine. Când este timpul de schimbare, vom deveni
schimbaţi. Vom primi puterea, ajutorul şi posibilitatea pentru a face aceasta. Pentru
moment, partea noastră constă în a deveni pregătiţi să ne eliberăm.
Chiar şi aşa, încă mai învăţ că aceasta lucrează în noi dacă suntem deschişi ei.
Lecţiile nu dispar. Continuă să se repete până când învăţăm. De fapt, când vine
timpul de schimbare, devine mai greu să rămân la fel decât să mă schimb.
Paşii ne îngăduie să ne relaxăm, să ne încredem şi să devenim pregătiţi. Ne îngăduie să
fim ceea ce suntem şi să permitem acestui proces de schimbare să lucreze în noi.
Alcolicii Anonimi (Cartea Mare) sugerează că, după ce facem Pasul Şase, să
luăm distanţă faţă de noi înşine şi să Îi cerem Domnului să ne îndepărteze defectele de
caracter. Este important să facem acest Pas şi să ne exprimăm orice durere, după ce am
facut Pasul Patru şi Cinci.
Acesta este Pasul de eliberare. Este începutul transformării. Începe procesul de
primire a ceea ce vrem şi avem nevoie de la Dumnezeu. Devenim pregătiţi să renunţăm
la tot ceea ce ne stă în calea noastră, la tot ceea ce ne necăjeşte, ne face probleme, ne
biruie ori dezorientează, tot ceea ce noi nu putem controla. Să devenim pregătiţi să
renunţăm la ceea ce nu vrem de acum înainte şi la ceea ce ne dorim cu adevărat. Apoi,

trecem la pasul Şapte şi urmărim ceea ce se întâmplă.

 90

ACTIVITĂȚI

1. Care
Care sunt
sunt credin
credinţel
ţele,
e, compor
comportam
tament
entele
ele,, sentim
sentiment
entele
ele,, dorin
dorinţel
ţelee ori nevoil
nevoilee cele
cele
mai greu de suportat cu care te lupţi în acest moment? Poate doreşti să începi prin
a afirma că devii pregătit să te eliberezi de aceste probleme.

2. Cum ţi-ar
ţi-ar schimb
schimbaa viaţa dacă
dacă ai crede
crede în faptul
faptul că te-ai
te-ai put
putea
ea relaxa
relaxa şi lăsa ca
procesul numit vindecare
vindecare să lucreze în tine?

3. Fă o listă
listă cu tot ceea ce ţi-ar plă
plăcea
cea să schimbi
schimbi la tine.
tine. Include
Include în această
această listă
listă
acele lucruri pe care nu ai vrea să le mai faci, lucruri pe care vrei să începi să le
faci, lucruri ale familiei pe care vrei să le duci la capăt, lucruri pe care vrei să le
obţii. Scrie tot ceea ce gândeşti pe acea listă, orice ţi-ar plăcea să facă parte din
viitorul tău. Apoi pune lista deoparte şi dă drumul la tot ce ai scris.

4. Crezi că eşti în siguran

siguranţă
ţă dacă te-ai
te-ai încrede
încrede în Dumnezeu
Dumnezeu şi în acest proces
proces numit
vindecare?
 91

”Sunt în noi lucruri de care avem nevoie să ne descotorosim;

sunt și lucruri pe care e nevoie
nevoie să să le schimbăm. DarDar în același timp
nu trebui
trebuiee să fim prea dispera
disperați, pr
prea
ea nemil
nemilooși, pprea
rea încrâ
încrâncena
ncenați.

Pe calea către
se vorsensul viețiidemele
vie
schimba
și către fericire, multe dintre
la sine,
sine, dintrelucra
iarpe celelalte le putem
putem aceleînlucruri
timp.
timp.
Primul lucru pe care e nevoie să îl facem este să recunoaștem și
să avem încredere în adâncul
adâncul nostru
și să nu-l
nu-l pierde
pierdem
m din
din veder
vedere.
e. Așa cum
cum Rățușca cea
cea urâtă
urâtă ascund
ascundee
de fapt Lebăda,
Lebăda, Tigr
Tigriișorul - Salvatorul
Salvatorul care știe Calea,tot
Calea,tot așa
și în fiecare dintre noi este ceva Special – ceva ce trebuie păstrat.”
Benjanim Hoff - Calea
Calea ursulețului(1982)

PASUL 7

CU UMIL
UMILIN
INȚĂ L-AM
L-AM RUGA
RUGAT
T PE DUMNEZ
DUMNEZEU
EU
SĂ NE ÎNDEPĂRTEZE DEFECTELEDE CARACTER

Pasul 7 al CoDA

Fric
Fricaa a repr
reprez
ezen
enta
tatt o bună
bună parte
parte din vi
viaațași din
din code
codepepend
nden
ența mea:
mea: frica
frica de
oameni,i, frica de viață, frica de trecut, frica de Dumne
oamen Dumnezeu,
zeu, frica de vinde
vindecare,
care, frica de

mine însămi.
Acest Pas esteunuldintrelucrurilepe care mi-a fostfricăsă
lefacpeparcursulvindecării.Pe de o parte, vroiamcaDumnezeusă-mi înlăturedefectele de
caracter.Pe de altă parte, nu eramsigurăcăarmairămâneceva din mine dacăDumnezeuar fi
făcutasta.
Dumnez
Dum nezeua
euavea
veasăc
săcobo
oboare
areșisăsmu
isăsmulgălgănem
nemilo
ilosdi
sdinn mine
mine tot ceeace
ceeaceîns
însemn
emname
ameu?u?
Ave
veaamsă
msădev
devin o sfânsfântă
tă?? O coch ochili
iliegoa
egoallă?N
ă?Nu măgâ
măgâdedeaamcăa
mcăaș fi avutmvutmul
ultt de
pierdutpentrucă nu credeamcăar fi mare lucruîn mine. Măsimțeamcao cochiliegoală.Iar a
mi se înlăturatoated
înlăturatoatedefect
efectele,
ele, celep
celepee care ajunsesemsă
ajunsesemsă le numesccodepend
numesccodependen ență, sunapuțin
a anihilare.
Ceaveasă se întâmple cu mine? Cine aveamsădevin?Aveamsă am o personalitate?
Avea
Av eamsă
msăde
devi
vinc
ncaa un ro robo
bott obse
obsedadatt de vi vind
ndec
ecar
are,
e, repet
repetân
ândm
dman
antr
tret
etăm
ămădădui
uito
toare
are,,
 92

zâmb
zâmbinindd
ddul
ulce
ce?? Avea
Aveams
msăp
ăpie
ierd
rdlu
lucr
crur
uril
ilee care
care măfă
măfăcu
cuse
seră
răun
unic
ică?
ă? Avea Aveams
msă-
ă-mi
mi
pierdentuziasmul?
Citatu
Citatull de maisuses
maisusestei
teinte
ntennționatm
ionatmaiai lung decât un motto
motto obișnui
nuit.t. Era nevoie
nevoie de
astapentrucăareceva important de spus.
Da, suntînnoi – în mine șiîn tine – unelelucruri de care e nevoiesăne
nevoiesăne descotorosim.
Dar avemnevo
avemnevoies iesără
ărămân
mânem
em cine suntem
suntem,, noiîn
noiînșine,
ine, să ne păstră
păstrămes
mesen
ențaperso
apersonal
nalită
ității,

aceletrăs
acelet răsătu
ături,
ri, calită țișicarac
calităconcret
ica lișiunici
Când facem conc retracter
terist
acest istici
ici car
Pas, caree ne ezeu
facspe
facspecia
Dumnezeu
Dumn nuciali iunici.cu
coboară . un aspira
aspirator
tor să cure țe tot
ce e în interiorul
interiorul nostru.
nostru. Dumnezeu
Dumnezeu nu-mi răpește personalitat
personalitatea.ea. Nu mă anihilează
anihilează pe
mine.
Dumnezeu îmi ia ia doar ac acele
ele trăsături care mă limitează și mă împie împiedică
dică să fiu eu
însămi.
Unele dintre trăsăturile cele mai respingătoare vor fi înlăturate. Multe altele vor fi
transformate
trans formate.. De exemplu, obsesia. obsesia. Are un aspect negativ,
negativ, dar ades
adesea
ea există și o latură
latură
pozitivă a aceleiași trăsături. Transformată, obsesia devi devine
ne hotărâre.
Unele dintre defectele mele trebuiau să fie cizelate sau temperate. De exemplu,
purtarea de grijă – concentrarea pe celălalt în detrimentul meu, neglijându-mă pe mine –
poate deveni iubire pentru sine sine și iubire pentru ceilalți. Această iubire se poate manifesta
într
într-u
-unn fel
fel ca
care
re hr
hrăn
ăneește,
te, cre
crește,
te, dă
dă via
viață și care
care arat
aratăă pre
prețuire
uire pent
pentru
ru mine
mine și pen
pentru
tru alți
oameni.
Am învă
învățat că
că frica
frica poate trecedacă nu e de tipul acelora care î ți spun să pă șești în
fața uunui
nui camion
camion.
Am în învă
vățat că dacă acă renu renunnț la defedefect
ctel
elee mele
mele,, nu înseînseam
amnănă că îmi el eliimin
min
personalitatea. Citocmaiastai-a permispersonalităţiimelesăiasă
permispersonalităţiimelesăiasă la
luminăşisăstrăluceascăpentru
luminăşisăstrăluceascăpen tru prima oară, dupăfoartemultăvreme.

A-L RUGA
RUGA PE
PE DUMN
DUMNEZE
EZEU
U CU UMILI
UMILIN
NȚĂ

În afară de frica
frica legată
legată de ce se va întâmpla
întâmpla cu noi dacă
dacă rămânem
rămânem fără defecte
defecte și
de ce înseamnă să ni se înlăture defectele, o singură idee mai este de discutat în acest
Pas. Îl rugăm cu umilință pe Dumnezeu să ne îndepărteze
îndepărteze defectele. Asta nu înseamnă că
strigăm la Dumnezeu să ne schimbe. Nu înseamnă că pretindem. Nu înseamnă că trebuie
să ne smio
smiorcă
rcăim
im,, să ne târâ
târâmm în gen
genun
unch
chi,
i, să ce
cerr șim,
im, să pledăm
pledăm ori să cerem
cerem fără
fără
încetare.
ț
dintre Acest Pas presupune
presup:une
noi și Dumnezeu:
noi Dumnezeu să admitem
Dumnezeu că Dumnezeu
este atotputernic,
atotp noieste
uternic, noi pute
puterea.
– nu rea.
nici Admitem
și nici
Admite m diferen
nu e nevoie să fim.a
 93

Pur și simplu
simplu nu putem
putem face singuri
singuri unele
unele lucruri.
lucruri. A ne schimba
schimba pe noi
noi înșine est
estee unul
dintre ele.
Așa că Îl rugăm pe Dumnezeu să facă pentru noi ceea
ceea ce nu putem
putem face singuri.
Cu umilin
umilințăÎlrugămpeDumnezeusăneîndepărtezedefectele
ăÎlrugămpeDumnezeusăneîndepărtezedefectele de caracter.
Ne ajutădacăspunem ”Terog”.
”Terog”.

A AVEA ÎNCREDERE ÎN PROCES

Prima oară când am făcut acest Pas, am procedat exact cum se spunea în Big
Book. M-am retras singură într-o cameră și am închis ușa. I-am cerut Creatorului Creatorului meu să
ridicee de la mine toate defectele
ridic defectele de caracter. Deși îmi era frică, spuneam asta asta cu toată
inima.. Eram gata să mi se înlătu
inima înlăture
re acele lucruri
lucruri de care devenisem
devenisem con știentă
tientă sau despre
care
care dis
discu
cuta
tase
semm la Pa
Pașii 4 și 5. Și dore
doream
am săsă mi sese înde
îndepă
părte
rteze
ze și acel
acelee lucr
lucrur
urii care
care
trebuiau
trebu iau înlăturate
înlăturate și care îmi scăpaseră
scăpaseră la Pașii 4 și 5. Așa că am spus și asta.
Am medita
meditatt puțin, apoi m-am
m-am pregăt
pregătitit să părăse
părăsesc sc încăpe
încăperea
rea,, întreb
întrebând
ându-m
u-măă ce
avea să se întâmple. Avea să mă lovească un trăsnet? Aveam să merg la culcare în acea
seară și să mă trezesc dimineață o altă persoană? Aveam Aveam să mă mai recunosc?
Și în ce măsură trebuia să fac eu această schimbare? Însemna că trebuia să încerc
să fiu perfectă din acel
acel moment? Nu înțelegeam procesul pe care care îl începusem. Încă nu îl
înțeleg pe deplin,
deplin, dar
dar am învă
învățat să am
am încredere
încredere înîn el.
Este un proces
proces gradual,
gradual, un proces de vindecare
vindecare și un proces spiritual.
spiritual. Nu doare,
doare,
cel puțin nu mai mult decât este necesar
necesar ca să ne vindece de durerile din trecut sa sauu ca să
ne capte
captezeze aten
atenția. Este
Este un proc
proces
es plăcu
plăcutt și chiar
chiar și durere
durereaa devine
devine plăc
plăcută
ută o dată
dată ce
ce
încep să fiu dispusă să o trăiesc în loc să mă împotrivesc, o dată ce încep să fiu dispusă
să mă predau.

Nu învățat
Amavem decăcenu
săeste un proces
proces instantane
ne temem. instantaneu.
u.
Am fostfost sc
schi
himb
mbatatăă în timp.
imp. Nu a treb trebuuit să mă sc schi
himb
mb eu. Nu am fost fost
transformată instantaneu
instantaneu când am făcut acestacest Pas. Dar
Dar a-l face declanșează procesul.
Am început
început ușor să observ anumite
anumite lucruri la mine, de exemplu
exemplu purtare
purtare de grijă,
control, frică, dureri nerezolvate
nerezolvate din trecut.
trecut. Nu pe ttoate
oate odată. Mai
Mai întâi am conștientizat
cât de mult controlam
controlam o anumită persoană.
persoană. Nu m-am oprit. Doar Doar am devenit
devenit conștientă
tientă
de asta. Apoi
Apoi am conștientizat
tientizat cât de mul
multt controlam
controlam o altă persoană.
persoană. La fel - nu m-am
oprit.. Doar am
oprit am devenit
devenit conștientă
tientă de asta.
asta.
Apoi
Ap oi am lupt
luptat
at o vrvrem
emee – cu mine
mine înînsă
sămi
mi.. Am înce
încerc
rcat
atsă
sămă
măopopre
resc
sc,, dar
dar am
descop
des coperi
eritcă
tcă nu pot.
pot. Sau am în încet
cetatu
atunan
nanume
umecom
comporportam
tament
ent,, dar tot
tot maivoi
maivoiamsamsă-l
ă-l
continui. Eşec.Apoi, însfârşit, predarea. Am încetatsămămaichinuişi mi-am m i-am datvoiesăfiu.
 94

Acesta
Aces ta es
este
te mome
moment ntul
ul în care
care apar
apar daru
daruri
rile
le.. Daru
Daruriri ca deta
detașarea
area.. Slăb
Slăbirirea
ea
controlului. Con
Conștientizarea profundă că nu pot
pot controla pe nimeni. Asta nu nu înseamnă că
am lucrat perfect sau că darurile au venit toate odată. Dar în timp, slăbirea progresivă a
controlului a înlocuit impulsul de a controla.
Asta nu înseamnă
înseamnă că impuls
impulsul
ul și dorința de a control
controlaa nu s-au
s-au mai manifesta
manifestat.t. În
viața mea,
mea, ca și în vie
viețile multor
multor oame
oamenini care
care ne
ne-au
-au oferi
oferitt pov
poveeștile
tile lor pent
pentru
ru aceas
aceastătă

carte, controlul
accrămâne
Parțial accept ăm.oRămâ
eptăm. Rproblemă
ămânem îimportantă
nem în n alert
alertă.
ă. D în vindecare.
Deve
evenim
nim și mai
mai con
conștien
tienți. Ne
Ne pândi
pândim.
m. D
Dar
ar
ne per
permi
mite
temm să înv
învăățăm și să cre creștem.
tem. DobDobânândi
dimm o anum
anumit ităă de
deli
lica
cate
tețe și comp
compas asiu
iune
ne
față de nnoi
oi înșine,
ine, față de cond
condiiția noas
noastră
tră uman
umană. ă. Lăsăm
Lăsăm să
să se produ
producă că sc
schim
himbarbarea.
ea.
Am descoperit că unele dintre problemele mele cele mai grele sunt uneori
transformate în lucruri de folos. De exemplu, când eram mică stăteam mult singură. Nu
re
rela
laționa
ionamm cu ccei
eila
lallți și av
avea
eamm puțininii prie
priete
teni
ni.. Ani
Ani în
în șir,
ir, în timp
timp cece alții mer
mergegeau
au llaa
școală și socializau,
socializau, eu eram bolnavăbolnavă și trebuia
trebuia să stau singură
singură acasă, să studiez
studiez singură,
singură,
izolată de oameni. Am trăit trăit multă durere în legătu
legăturără cu perioada asta din vvia iața mea.
Însăă când
Îns când am accepacceptattat-o
-o și am putut
putut mul
mulțumi pent
pentru
ru ea (de(deși nu cu toat
toatăă inima)
inima),,
am putut
putut vedea
vedea darul
darul pe care îl primise
primisem m prin ea. A învăța să fiu singură,singură, a învăța să
studiez
studi ez singură, a învăța să gândesc
gândesc independent
independent au devenit trăsăturitrăsături care m-au condus
către ceea ce fac în prezent (sunt scriitoare). Un minus a devenit un plus important în
vi
viaața mea
mea..
Sunt uimită vazând
vazând cât de mult mult recuno
recunoștința, accept
acceptarea
area și acest
acest program
program ne poate
poate
transforma și transformă unele unele dintre cele mai supărătoare trăsături ale noastre.
Ani la rand
rand m-am sacrifisacrificat
cat din dorin
dorința de a fi martir
martir sau,sau, câteod
câteodată
ată,, chiar
chiar fără
motiv.. Dar reușind să canalize
motiv canalizezz această
această capacitate
capacitate,, am învățat să fac sacrifici
sacrificiii pe termen
termen
limitat, în împlinirea unor anumite scopuri .

Am văzut se
văzut ț
mulzbăteau,
i oameni
oamen i în curs de vindeca
vind ecare
re de codepend
codep enden
endăcăcare ț
se lipseau
lipseauadeo
anumite
anumite lucruri, zbăteau, făceau sacrificii
sacrificii fără motiv sau sperând
sperân astfel ar salva
salv
anumit
anu mităă rela
relație. Înaintân
Înaintândd în vindec
vindecare
are,, am văzut
văzut aceea
aceeași oameni
oamenifol
folosi
osind
nd capaci
capacitat
tatea
ea
aceea de a îndura, de a persevera, de a face sacrificii pentru a termina o facultate, pentru
a începe propria afaceresau făcând altceva pentru binele lor.
O anumită trăsătură de caracter a fost astfel transformată.
Dorința de control
control poate
poate fi temperată
temperată prin
prin fixarea
fixarea unor
unor limite și apoi transfor
transformată
mată
în abilită
abilități de management
management și leadership
leadership..
Toat
To atăă ener
energi
giaa pe care
care o cons
consumumămăm didisp
spre
rețuind
uindu-
u-ne
ne și jude
judecâcând
ndu-
u-ne
ne poat
poatee fi
transformată în sens pozitiv,
pozitiv, pate fi folosită pentru
pentru a ne iubi
iubi pe noi în
înșine.
O parte din grija nesănătoasă,
nesănătoasă, code
codepende ntă față de lume poate fi întoarsă
pendentă întoarsă către
noi până când învățăm cu adevărat
adevărat săsă ne iubim și să avem grijă de noi
noi în
înșine.
 95

Și tot așa.
Da, ne va fi mai bine fara
f ara anumite lucruri. Unelevor fi transformate total. Pe altele
le vom lucra în timp, cu ajutorul Domnului. Iar pe altele vom învăța să le acceptăm.
Poate
Poa te că nu voi
voi fi niciod
niciodată
ată o bucăt
bucătăre
ăreasă
asă bună
bună și nici nnuu știu dacă
dacă îmi
îmi pasă.
pasă.
Acceptt asta la mine.
Accep mine. Dacă va fi să se schimbe lucrurile
lucrurile vreodată
vreodată în această
această privință, se
vor schimba. Dar deocamdată nu sunt interesată să schimb ceva anume.

Unelecât lucruri
Cu cât le fac
mai mult vombine.
bine.
lucraPeace
lucra altele mediocru.
ști Pași, cu atât Pe
vomaltele deloc.
deloc
căpăt
căpătaa o.perspec
peErspectivă
ok. tivă mai
mai bună
bună
despre noi și despre trecutul nostru. Cu cât îi permitem mai deplin trecutului trecutului nostru să se
vindece, cu atât mai mult vom vedea și ne vom deschide să primim darurile care ne vin
prin el.
O dată ce ne trăim amărăciunea, vom fi capabili să primim darul din fiecare
relație, chiar și din cele mai dureroase.
dureroase.
Vom fi fi vindec
vindecaați. Vom
Vom avavea
ea acces
acces llaa iubir
iubirea
ea pent
pentru
ru noi
noi înșine și pentr
pentruu ceila
ceilallți.
Pate că darul cel mai vindecător este acceptarea de sine imediată, continuă, acceptarea a
tot ceea
ceea ce suntem
suntem și a tot ceea ce am fost. fost. Cu cât ne accept
acceptăm
ăm mai mult,mult, cu atât mai
mult ne vom asuma
asuma ceea ce sunt em chemați să devenim.
suntem devenim.
Acest Pas nu ne absolvă de responsabilitate. Doar Doar că nu trebuie
trebuie să ne temem și să
ne tulbu
tulburăm.
răm. Nu trebu
trebuie
ie să forțăm vindec
vindecare
area.
a. Nu mai trebui
trebuiee să ne criti
criticăm
căm și să ne
judecăm pentru că nu suntem capabili să schimbăm ceva la noi. De acum înainte, ni se
vor întâmpla lucruri bune.
Vom
Vo m fi cond
conduuși către
către vinde
vindeca
carea
rea de care
care avem
avem nevo
nevoie
ie.. Se vor iviivi ocaz
ocazii
ii.. Vor
Vor
apărea
apă rea oameni
oameni în viața noastră
noastră.. Vom auzi o fraz frazăă la o întâln
întâlnire
ire.. Va suna cin cineva
eva și va
începe să vorbească despre ceva ce va atinge o coardă sensibilă. Vom primi o carte. Ne
va veni
veni un gând,
gând, vom avea
avea o con
conștientizare.
tientizare.

Putem
Put ș către ș
către con șem
tientfiizări
condu
condu
tientizări ale ialtor
cătredependen
un terapeu
tera
dependenpeutt sauprobleme
țe sau către
către
probl un ale
eme agrup
grup de terapie
tera
le noastre
noastre șipie.
să.lePutem
Pute m fi condu
vindecă cond
vindecăm. Puutei
m. Pute
să ne trezim
trezim într-o rela
relație care să declan
declanșeze o vindecare
vindecare profund
profundăă a trecutului
trecutului nostru.
nostru.
Ne putem trezi fără loc de muncă, situație care să ne provoace să neprovoace în
feluri necunoscute de noi de a fi stăpâni pe propria noastră putere.Putem descoperi noi
părți din noi înșine pe care le putem explora
explora și lucra.
Procesul va lucra dacă îi permitem să o facă. Uneori lucrează chiar dacă ne
opunem.
opun em. Ne vom trezi ca suntem schimba schimbați până în măduva oasel oaselor,
or, în feluri în care n-
am fi putut-o face singuri.
Și asta se întâmplă în mod natural, dacă ne lăsăm.
 96

Acest Pas ne dă permisiunea de a fi cine suntem. Spunem ”Te rog, ajuta-mă. Te

ro
rog,
g, sc
schi
himb
mbă-m
ă-mă.
ă.”” Din
Din aces
acestt mome
momentnt,, pute
putem
m să fim
fim ci
cine
ne sunt
suntem
em și să permi
permite
tem
m
schimbărilor să se producă.
Nu e nevoie să lucrăm din greu atât de mult. Nu e nevoie să ne zbatem atâta.
Sarcinanoastră e să ne acceptăm pe noi înșine în fiecare clipă. Să-L rugăm pe Dumnezeu
să facă restul.
restul. Să cerem,
cerem, știind că ceea ce ne dorim
dorim și avem nevoie
nevoie să se întâmple
întâmple este
este

peste puterile știind că nu se așteapă de la noi sălucrăm si

Apoi sănoastre. Săișcerem,
fim deschi
desch i și să avem
avem încred
încredere
ere în
în ce se va întâmpla.
întâmpla. singuri.
nguri.
Da, avem
avem și noi o respons
responsabi
abilit
litate
ate în ac
acest
est proces
proces.. Ceea ce ține de noi
noi este să
lucră
lucrămm ace
acești Pa
Pași. E un lu
lucr
cruu la
la înde
îndemâ
mânănă și ni se va
va arăt
arătaa și vom
vom fi aj
ajut
utaați să fa
face
cem
m
orice am avea de făcut. Lucrarea
Lucrarea acestui Pas este simplă.
simplă. ”Să-L rugăm cu umilință pe
Dumnezeu să ne ne dea ce avem nevoie.” Asta ne dă permisiunea să fim cum suntem și să
Îi încredin
încredințăm Puterii
Puterii noastre
noastre Superioare
Superioare nevoile
nevoile și dorin
dorințele noastre.
noastre. Spunem
Spunem ”Te ro rog”,
g”,
apoi avem
avem încredere
încredere că am fost
fost auziți.

PAȘII TRAN
TRANSF
SFOR
ORMĂ
MĂRI
RIII

Pașii 6 și 7 sunt
sunt Pașii trtran
ansf
sfor
ormă
mări
rii.
i. Când
Când mă într întrea
eabă
bă oame
oameniniii cum
cum m-am
m-am
schimbat
schim bat sau ce să facă ei pentru
pentru a se schimba,
schimba, nu am niciodată
niciodată un răspuns.
răspuns. Totu
Totuși, am
trecutt prin schimbări
trecu schimbări majore de-a lungul
lungul vieții.
Am început,
început, ca noi toți, ca un copil
copil nevino
nevinovat
vat.. Pe la 12 ani,
ani, consum
consumul ul meu de
alcool era în floare. Pe la 18 mă drogam. Pe la 23 eram într-un program cu metadonă. Pe
la 26,
26, la înce
începu
putt împo
împotr
triv
ivaa voin
voinței mele
mele,, făce
făceam
am trat
tratam
amen
entt pent
pentru
ru depe
dependnden
ența de
dr
drog
ogur
uri.
i.De
Deve
veni
nise
sem
m o per
perso
soan
anăă a șezat
ezatăă și luase
luasemm conta
contact ct cu Pașii și cu o Pute Putere
re
superioară.

dedic Măunui
dedicată
ată schimbasem
unu stil dedintr-o
i nou stil viață. persoană obsedată de droguri într-o persoană cumpătată,
via
Totu
To tuși am observ
observatat o altă
altă obses
obsesieie – obses
obsesia
ia mea
mea față de oamen
oamenii și negli
neglija
jarea
rea
propriei persoane. Descoperisem o parte mai adâncă din mine, o parte plină de durere și
de dorințe arzătoare
arzătoare – gaura neagră a sufletului
sufletului meu.
De-a lungul anilor am trecut printr-o altă transformare. M-am schimbat treptat
într-o persoan
persoanăă cu mai puține frici,
frici, care controla
controla mai puțin, o persoană
persoană mai concentrată
concentrată
pe propriile responsabilități. Dintr-o victimă devenisem o persoană care își propunea să
fie bună cu sine.
Am învă
învățat să mă ocup
ocup de sent sentim
imen
ente
tele
le mele
mele.. Au începu
începutt să mi se vind
vindec
ecee
sentimentele nerezolvate
nerezolvate din trecut. Chiar transformându-se și am
Chiar mi-am vazut trecutul transformându-se
început să înțeleg ce daruri primisem
primisem de la el, chiar și în cele mai dureroase momente.
momente.
 97

Se petreceau schimbări în fiecare zi. Și descopăr cum cu timpul timpul mă apropii

apropii tot mai
mult de acel minunat copil interior nevinovat, de drumul pe care l-am început demult.
Totuși, mai este cineva
cineva cu mine, cineva care a călătorit cu mine mine de-a lungul anilor, care a
învă
învățat să sup
supra
ravi
vieețui
uias
ască
că,, să fie pe
pe picio
picioar
arel
elee ei, să
să înve
învețe, să înv
înveețe să îi pes
pesee și care
care
învaață să își dea
înv dea voie
voie săsă fie
fie prote
protejat
jată.
ă.
Este cu mine o persoană care a trecut trecut prin multe în viață, care adesea a trăit lucruri

grele șfăcut
m-au nvăsăț să
i îînvă devin
țuiesc și pe
o preeu. pe eea,
a, împre
împreună experiențele ei. Pentru
ună cu toate experien Pentru că acestea
acestea
Când mă întreabă
întreabă oamenii
oamenii cum să se schimbe,schimbe, nu le pot ține un discurs
discurs lung, o
predică. Nici măcar nu pot să mă laud. Ce le pot oferi sunt instrumentele-cheie pentru
schimbarea
schim barea și transformare
transformareaa vieții noastre
noastre – Pașii 6 și 7.
Să încep
începii să îți dore
dorești. Să
Să devii
devii desch
deschis.is. Să
Să spui
spui te rog. Și să preprețuie
uiești per
perso
soan
anaa
care ești acum,
acum, în în acest
acest moment
moment..
Nimic, nimic nu poate împiedica binele să vină în viața ta și în acest program
numit recuperare, în felul felul în care îți est
estee ție de folos.
Acest Pas nu ne anihi anihileaz
lează.
ă. Scoate la iveală frumusețea copilului copilului nevinovat
nevinovat din
fiecar
fie dintre noi și o combină
caree dintre combină cu înțelepci
elepciuneuneaa pe care o dobând
dobândim im din exper iențele
experien
noastre. Ne face capabili să ne punem în valoare valoare întregul poten
potențial.
Darur
Da ruril
ilee noas
noastrtree vor
vor spor
spori.
i. TiTipa
parel
relee noas
noastr
tree de comp
compor orta
tame
ment
nt vo
vorr de
deve
veni
ni
accept
acc eptabi
abile,
le, iar cu timpul
timpul chiar
chiar hazlii
hazlii.. Defect
Defecteleele ne vor fi cură
curățate,
ate, elimin
eliminate
ate sau vor
deveni suportabile.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne schimbe.
Să-L rugăm
rugăm pe Dumnezeu să ne vindece. vindece. Să fim total pregăt pregătiiți să ne vindece
vindece Domnul,
Domnul,
să-L rugăm
rugăm cu umilinumilință să facăfacă asta.
asta. Iată
Iată esen
esența Pașilor
ilor 6 și 7. Ei
Ei sunt
sunt miezu
miezull vinde
vindecăr
cării
ii
noastre.
 98

ACTIVITĂȚI

1. Care
Care sunt temer
temerile
ile tale
tale leg
legate
ate de ideea
ideea de a fi schimba
schimbat?
t? Scr
Scrie-
ie-le
le sau vo
vorbe
rbește

altor persoane despre ele.

2. Ai văzu
văzutt deja schimbări
schimbări la tine?
tine? Câte dintre
dintre ele
ele au stat în puterea
puterea ta? Mediteaz
Mediteazăă
la faptul că schimbarea în viața ta se face progresiv, natural.

3. A scrie scri
scrisori
sori este
este una dintre
dintre metodele
metodele mele favorite.
favorite. Scrie-i
Scrie-i o scrisoare
scrisoare lui
lui
Dumnezeu,
Dumne zeu, așa cum Îl înțelegi tu. Spune-I
Spune-I despre
despre ce te
te deranje
deranjează
ază la
la tine
tine și ce
schimbări
schimbăriți-ar plăcea
plăcea să vezi.
vezi.

4. Dacă
Dacă ai îndoie
îndoieli
li cu privir
priviree la defecte
defectele
le de caract
caracter
er la care
care trebuie
trebuie să lucrez
lucrezii
acum, cere-I
cere-I lui Dumnez
Dumnezeu eu să îți arate clar
clar ce lucruri
lucruri ar putea
putea fi îmbunăt
îmbunătăățite în
via
viața ta dacă
dacă ai lu
lucr
craa Pașii 6 și 7.

5. Încea
Încearcă
rcă să te
te vezi,
vezi, să te imaginezi
imaginezi pepe tine
tine – cel ccare
are ți-ar plăcea
plăcea să
să devii.
devii. Vezi-
Vezi-
te făcând ce ți-ar plăcea
plăcea săsă faci
faci și fi
fiind
ind așa cum
cum ți-ar plăcea
plăcea să
să fii.
fii. Apoi revino
revino
în prez
prezen
ent.
t. Spun că ești bi
Spunee că ne așa cum
bine cum ești.
ti. Ara
Arată
tă că te acceppți și că
acce că te iubeești
te iub
așa cum ești acum.
 99

„Să joci pe muchie de cuţit înseamnă că eşti dornic să păşeşti în necunoscut.

Înseamnă să abordezi acel
acel loc unde se petrece adevărata
adevărata creştere.”
Stephen Levine, „Who Dies?”

PASUL 8

„FACEM O LISTĂ CU TOATE PERSOANELE

PERSOANELE CĂRORA LE-AM FĂCUT RĂU
ŞI DEVENIM DORNICI SĂ NE REVANŞĂM FAŢĂ DE TOŢI”

- Pasul 8 al CoDA

„Când am citit prima oară Pasul 8, l-am interpretat cu adevărat greşit”, a spus
Jason. „Am crezut că voia să spună: Faceţi o listă cu toate persoanele care v-au făcut
rău.”
Cunosc sentimentul acesta. Când am început să mă vindec de toate dependenţele
mele şi a ajust la acest Pas al recuperării mele, comportamentul meu nepotrivit faţă de
alţii era evident. Lista persoanelor cărora le-am făcut rău şi comportamentul meu care i-a
rănit bătea la ochi. Nu era cale de justificare, expunere a logicii sau a da explicaţii.
Greşisem.
Când am început să mă vindec şi am ajuns în acest punct – în punctul în care îmi
asumam responsabilitatea faţă de propria persoană şi de comportamentul meu în relaţii –
lista mea era înceţoşată, vagă şi împroşcată de sentimentul propriu de victimizare şi
neputinţă.
Cine fuseseră victimele mele datorită controlului şi grijii mele? Ce rău făcusem?
Care fusese rolul meu? Faţă de cine trebuie să mă îndrept? De ce? Dar cum rămâne cu
răul care mi-a fost provocat, sentimentele mele că am fost abuzată, tratată prost şi
victimizată?
Mă întreb: îndreptând răul făcut acestor persoane care m-au victimizat nu mă las
pe mâinile lor, nu sunt la mila lor şi fără pic de apă
apărare?
rare?
 100

Cum să pun în aplicaţie acest Pas şi să ies nevătămată din el? Cum să folosesc
acest Pas ca să mă vindec în continuare şi nu să devin şi mai codependentă? La urma
urmei, un simptom al codependenţei a fost să fug de lume cerându-mi scuze şi
revanşându-mă pentru comportamentul altora, luând asupra mea vina întregii lumi şi
atingând un nivel ridicat, dar inutil, de martirizare.
În acest capitol vom explora cum să folosim acest Pas ca să ne vindecăm şi să

creştem spiritual,
pertinente: întocmicăci
rea acest
întocmirea Pasdorinţa
listei şi se aplică
de acodependenţei
revanşa faţănoastre.
ne revanşa Pasul conţine
de cei incluşi în ea. două idei
în

ÎNTOCMIREA LISTEI

Pe măsură ce trecem prin acest Pas, prima listă pe care vrem să o facem este cu
persoanele care ne-au făcut rău ori ne-au greşit. Înţeleg că este o idee controversată şi nu
ceea ce spune Pasul. Însă am un plan legat de această listă şi nişte idei care să ne ajute să
ne luăm revanşa pe care le voi discuta în capitolul viitor.
Ne-am înşelat. Ne-am dat voie nouă înşine să fim răniţi. Uneori, copii fiind, nu
avem nicio alegere şi nicio cale de a ne proteja. Uneori simţim că multe persoane ne
greşesc şi nu doar copii fiind. Cine ne răneşte? Cine simţim că ne victimizează, ne
tratează greşit, ne foloseşte
foloseşte ori abuzează de noi? Cine ne-a respi
respins,
ns, ne-a dispreţuit, ne-a
provocat durere? Cui îi purtăm pică, de cine ne temem, pe cine evităm pentru că ne-a
rănit? Pe cine respingem din pricina a ceea ce altă persoană ne-a făcut şi din pricina
incapacităţii noastre de a avea grijă de noi înşine în ceea ce priveşte acea persoană?
Întocmiţi o listă. Puneţi toate numele la care vă gândiţi în acea listă. Dacă aţi făcut
un inventar cu simţ de răspundere, trebuie să fi scos la lumină mare parte din detaliile şi
doleanţele voastre. Dacă descoperi că la suprafaţă ies noi gânduri şi ai nevoie de timp ca
să le aşterni
Nimenipe nu
hârtie, procedaţi
e imun. astfel.
Vecinii, prietenii, rudele, mami, tati, surorile, soţii şi soţiile,
iubiţii, iubitele, amanţii, angajaţii, patronii, colegii de serviciu, colegii de şcoală. Faceţi
o retrospectivă. Cine v-a rănit? Cine v-a dezamăgit? Ce relaţii v-au lăsat un gust amar?
E o listă importantă şi asta e ocazia voastră să daţi cărţile pe faţă. Scrieţi pe listă
toate numele pe care vi le amintiţi – toţi cei care trebuie să se revanşeze faţă de voi.
Amintiţi-vă, am început un proces de vindecare profund, aşa că acordaţi-vă timp ca să
sondaţi în profunzime atâta vreme cât e necesar. Voi sunteţi cei care veţi beneficia de pe
urma sondărilor voastre.
După ce aţi terminat lista puneţi-o deoparte. Luaţi o altă coală de hârtie şi mai
întocmiţi o listă. Această listă e la fel de importantă ca prima. Aceasta este lista cu
persoanele pe care le-aţi rănit
rănit voi.
 101

Acum suntem prinşi într-o activitate exigentă şi care ne solicită concentrarea.

Deseori e bine să vă rugaţi pentru Călăuzirea Divină şi înţelepciune când vă îmbarcaţi la
bordul acestui proiect. Cui i-am făcut rău prin comportamentul nostru? Nu vă reprimaţi
r eprimaţi
făcându-vă griji acum că va trebui să vă cereţi iertare de la aceste persoane sau ce va
trebui să spuneţi, ori dacă veţi arăta caraghioşi sau nu. Nu e timpul încă să abordaţi
aceste probleme. Pe moment ne concentrăm să întocmim o listă detaliată cu cei pe care

i-am rănit.
Cine sunt persoanele pe care le simţim că sunt cele mai inofensive şi protectoare?
Care dintre ele au fost controlate
controlate de noi şi au beneficiat
beneficiat de gesturile
gesturile noastre griju
grijulii?
lii? A
existat vreo persoană dependentă sau care şi-a pierdut direcţia şi pe care am devenit
obsedaţi să o controlăm?
Cine a fost subiectul furiei şi mâniei noastre? Există persoane pe care le-am făcut
de ruşine şi le-am învinovăţit? Ţineţi minte! Nu ne justificăm în acest moment.
Care sunt persoanele de care ne temem cel mai tare să le întâlnim pentru că nu ne-am
încheiat socotelile cu ele? Cine sunt cei care ne fac să ne simţim stingheriţi când sunt
prin preajmă? Pe cine am rănit în această călătorie în timp ce ne străduiam să
supravieţuim? Cu cine ne-am comportat într-un anumit fel de care ne e ruşine?
Cu ce persoane, în ce relaţii, am vrea să facem pace şi să ne vindecăm?
Mulţi dintre noi va descoperi că membrii apropiaţi ai familiei se află pe această
listă. Copiii sunt pe locul întâi. E greu să fim grijulii, iubitori, lipsiţi de jenă şi gata să
satisfacem nevoile copiiilor noştri în moduri potrivite dacă niciodată nu am fost protejaţi
şi iubiţi dacă tot ceea ce ştim este controlul şi ruşinea şi dacă noi înşine suntem copleşiţi
de durere. Dacă nu avem limite şi nu suntem în stare să le stabilim cu copiii noştri atunci
le facem rău.
Pe măsură ce întocmiţi lista, fiţi fermi, dar înţelegători cu voi înşivă. Evitaţi să vă
bălăciţi în vină.
Scopul nostru esteScopul acestei
să punem liste
capăt nu este
ruşinii să vă simţiţidevinovaţi
şi sentimentului şi să vă fie ruşine.
vinovăţie.
Gândiţ
Gân diţi-v
i-văă la relaţi
relaţiile
ile de iubire
iubire,, îns
însăă nu zăbovi
zăboviţiţi asupra
asupra compor
comportam
tament
entulu
uluii
celuilalt. Care comportament a fost nepotrivit în aceste relaţii? Dacă sunteţi nesiguri,
întrebaţi-l pe Dumnezeu. Cereţi-I Lui să vă amintească comportamentul sau incidentele
pe care trebuie să le abordaţi
abordaţi în această listă.
Ce ar fi să vă gândiţi şi la ceilalţi membri ai familiei? Unde e discordie şi lipsă de
armonie în cadrul familiei?
Mulţi pun la începutul listei şi socrii, cumnaţii sau cumnatele.
Consideraţi-vă slujbele ca ţinând de domeniul trecutului. Există vreun angajat sau
angajator
angaj ator căruia
căruia nu i-aţi prestat serviciul stipulat în contract
contract din pricina
pricina codepende
codependenţei
nţei
voastre?
 102

Nu deveniţi obsedaţi. Nu vă încurcaţi în mod nejustificat în fapte irelevante sau

neajunsuri. Analizaţi-vă comportamentul când sunteţi liniştiţi şi permiteţi numelor care
trebuie să se afle pe listă să iasă la suprafaţă.
Acum
Ac um să ne mută mutămm la resuresurs
rsee fina
financ
ncia
iare
re.. Cui
Cui dato
datora
raţi
ţi bani
bani din
din pric
pricin
inaa
codependenţei voastre? Scrieţi-le numele pe listă. Poate că am luat bani cu împrumut şi
nu i-am dat înapoi. Poate am minţit şi am manipulat ca să primim bani care în mod
legitimPnu
oaterau
e căai noştri
eram deatâfrică
f rică
t desaupdin
rinşnevoia
rin i în pde lasaasupravieţui.
dependenţei că ne-am neglijat
responsabilităţile fiscale. Treceţi pe listă numele persoanelor cărora le datoraţi bani.
Pe măsură ce ţinem cont de şi întocmim această listă să ne străduim să ne
menţinem mintea liniştită şi echilibrată. Dacă vina sau neliniştea pune stăpânire pe noi,
punem stiloul jos, ne oprim şi ne retragem într-un loc liniştit. Când ne-am căpătat
echilibrul şi întocmim listele liniştiţi, aprobatori şi din compasiune pentru noi înşine, ne
întoarcem la treabă.
Să ne revizuim prieteniile şi comportamentul în liste. Am neglijat pe cineva
important? Există persoane pe care le-am salvat iar şi iar de codependenţa noastră, iar
apoi le-am purtat pică pentru că obosisem să ne mai asumăm responsabilitatea pentru
comportamentul lor?
Acest Pas ne cere să ne cercetăm sufletele. Nu e un Pas care ne pedepseşte, nici
un Pas care ne aminteşte că trebuie să ne simţim vinovaţi. Este un Pas care ne eliberează
de vină, angoase şi discordie.
Trebu
Trebuieie să fim desc
deschihişi
şi cătr
cătree călă
călăuz
uzir
iree pe măsu
măsură
ră ce parc
parcur
urge
gem
m ac
aces
estt Pas.
Pas.
Deseori, tendinţa noastră este să ne simţim vinovaţi faţă de tot ce am făcut şi faţă de
toate persoanele cu care am venit în contact. Mare parte din ceea ce noi simţim şi îi
spunem codependenţă este vină ilicită. Dacă ne trezim prinşi în capcana vinei ilicite, ne
ajută
care nedacă întocmim
simţim totuşi ovinovaţi.
listă separată:
Uneoricudacă
persoanele
simţim ocărora nu le-am făcut
vină nejustificată faţărău
dedar faţă de
o anumită
persoană, trebuie să privim dincolo de această vină şi să descoperim dacă furia sau
durerea stă la pândă, furia fiind
f iind deghizată în vinovăţie.
Întocmiţi o listă. Puneţi pe hârtie şi daţi lucurrile la iveală. Cui i-am făcut rău?
Ajută dacă specificăm răul pe care l-am provocat. De exemplu, „Jake a fost subiectul
furiei
fur iei mele
mele nestru
nestrunit
nite”.
e”. „Am înnebu
înnebunit
nit-o
-o pe Sue încerc
încercând
ând să o contro
controlez
lez”.
”. ”Am
împrumutat bani de la Angela şi nu i-am înapoiat”. „Am uitat să fiu sinceră faţă de mine
şi am fost prinsă în resentimentele lui Harvey despre Don, apoi l-am abandonat complet
pe Don deşi încă îl mai plac.”
 103

Acesta este Pasul în care uităm ce a făcut sau nu cealaltă persoană şi ne

concentrăm pe asumarea responsabilităţii pentru propriul comportament. Pe cine am
manipulat? Pe cine am minţit?
Cel mai important aspect al acestui Pas este este: faţă de cine nu simţim pace în
inimile noastre? În care relaţii există discordie şi lipsă de armonie? Fie că intenţionăm
sau nu să mai avem de-aface cu aceste persoane, care dintre relaţii au nevoie de pace,
iubire În
şi sentimente
relaţiibune?
care relaţii trebuie să ţinem fruntea sus şi să permitem inimilor
inimilor să fie deschise
deschise
şi pline de iubire, chiar dacă această iubire vine din distanţă şi detaşare?
Acum abordăm a treia listă. E la fel de importană ca celelalte două; poate că
aceasta este cea mai importantă. Ani de zile am auzit această idee circulând printre
cercu
cercuril
rilee de vind
vindec
ecăr
ări,
i, în
însă
să tr
treb
ebui
uiee să acţi
acţion
onăm
ăm,, mai
mai alales
es dacă
dacă ar
aree le
legă
gătu
tură
ră cu
recuperarea din codependenţă. Numele care apare în cea de-a treia listă e propriul nostru
nume.
Noi suntem de obicei persoanele pe care le-am făcut cel mai mare rău cu
codependenţa. Noi suntem persoanele faţă de care trebuie să fim cei mai doritori să ne
revanş
rev anşăm.
ăm. Reprim
Reprimând
ându-n
u-nee sentim
sentiment
entele
ele şi gân
gândur
durile
ile,, neglij
neglijând
ându-n
u-ne,
e, critic
criticând
ându-n
u-ne,
e,
făcându-ne de ruşine, negând realitatea, fiind speriaţi, constrângându-ne, fiind prea
asprii, prea drastici, prea exigenţi, cu siguranţă ne-am făcut rău nouă înşine.
E greşit să negăm realitatea şi să ne privăm singuri. E greşit să nu avem încredere
în noi înşine şi nu ne ascultăm. E greşit să nu ne iubim.
E greşit să permitem să fim abuzaţi sau prost trataţi – indiferent care ar fi gradul
abuzului. Nu este ceva normal să lăsăm pe cineva să ne vorbească de sus sau să fim
atinşi necorespunzător.
Nu este deloc bine să dăm dăm voie să fim victimizaţi.

până înEpunctul
greşit săîn
în ne neglijăm.
care minţile, E greşit să
trupurile ignorăm noastre
şşii sufletele ce vremseşirevoltă
ce avem nevoie,
îmbo uneori
îmbolnăvindu-se.
lnăvindu-se.
E greşit să ne diminuăm sau să neglijăm darurile din naştere.
E greşit să ne fie ruşine cu noi.
Ancorarea ruşinii şi resentimentelor faţă de propria persoană este devastatoare.
Putem să ne petrecem toată viaţa pedepsindu-ne şi dând voie altora să ne rănească. Am
descoperit că eram furioasă pe mine în aceiaşi măsură în care eram faţă de alţii. Ani de
zile cele două uri au fost negate.
Orice tip de comportamen
comportamentt pe care-l etichetăm
etichetăm ca fiind codependen
codependentt este de fapt
un rău pe care ni l-am făcut nouă înşine. Uneori implică şi un rău pe care l-am făcut
altora. Trebuie să fim foarte oneşti faţă de ambele. Dacă nu o vom face, nu vom avea
harta pentru restul procesului de vindecare.
 104

În multe relaţii ne simţim stânjeniţi, dar nu modul în care am tratat-o pe cealaltă

persoană face numele ei să fie trecut pe lista noastră, ci modul în care ne tratăm singuri
sau permitem să fim trataţi. Faptul că le permitem altora să ne trateze urât duce la
resentimente faţă de acea persoană. Trebuie să ne descurcăm cu aceste resentimente,
însă
însă trebui
trebuiee să fim dispuş
dispuşii să ne revan
revanşă
şămm fa
faţă
ţă de noi
noi pent
pentru
ru că nu ne trat
tratăm
ăm cu
respectul pe care-l merităm.

cu grijă Ascultaţi,
copilul prieteni. Dacă nu
din noi facem avem grijăAcest
o greşeală. de noi,copil,
dacă doar
nu nedacă
ascultăm, dacăabandonat
nu l-am nu iubim
întrutotul – şi asta e o greşeală – ne va însoţi toată viaţa. Dacă nu ascultăm şi nu-i
răspundem cu iubire copilului din noi facem o greşeală.
E foarte rău că unii dintre noi am fost abuzaţi şi neglijaţi în copilărie. Pentru unii
abuzul a constat în maturizarea într-o familie de alcoolici; alţii au fost victimele abuzului
fizic, sexual şi emoţional. Însă odată ce am înţeles, odată ce am fost călăuziţi la lumină,
nu mai are sens să mai găsim nicio scuză faptului că mulţi dintre noi continuăm să ne
neglijăm şi să ne abuzăm şi pe noi şi copilul din interiorul nostru.
Acesta este Pasul în care ne împăcăm cu această idee. Acesta este Pasul în care
facem o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut rău. Până când numele nostru nu
apare în cerneală pe această listă, listele şi vindecarea noastră nu vor fi complete.
Este o sarcină istovitoare. Însă e un loc bun în care să ne concentrăm energia dacă
vrem să ne vindecăm. Să nu-i daţi voie să vă copleşească. Dacă citiând aceste rânduri vă
si
simţ
mţiţ
iţii copl
copleş
eşiţ
iţi,
i, face
faceţi
ţi o pa
pauz
uzăă până
până când
când vă linilinişt
ştiţ
iţi.
i. Dacă
Dacă înto
întocm
cmir
irea
ea list
listei
ei vă
copleşeşte, opriţi-vă până vă liniştiţi.
E posibil să vă ajute să realizaţi acest Pas în etape mici. Oricum, vina şi anxietatea
sunt punctele voastre slabe. Lăsaţi ca lista să fie un proces continuu, completând-o pe
măsură ce deveniţi conştienţi de nume şi incidente. Lucraţi la listă câte puţin în fiecare
zi.
un Imediat după aceea
prieten. Faceţi ceva faceţi
care văceva relaxant şi starea
îmbunătăţeşte liniştitor. Citiţi o carte de meditaţie. Sunaţi
de spirit.
Atenţie: nu există niciun motiv pentru care să ne simţim vinovaţi ori să ne cerem
iertare, dacă prin lucrurile pe care le-am făcut am avut grijă de noi. Refuzând, stabilind o
limită, nepermiţând să fim folosiţi sau abuzaţi, vorbind despre felul cum ne simţim,
având grijă de noi şi continuând vindecarea nu sunt considerate lucruri rele. Deseori
avem tendinţa să ne simţim vinovaţi de aceste lucruri pentru că asta face parte din
procesul de schimbare şi din pricină că distrugem vechile reguli disfuncţionale care ne
spun să nu facem asta. Nu trebuie să ne cerem scuze pentru că avem grijă cum se cuvine
de noi înşine.
 105

Pe măsură ce întocmim lista să căutăm discernământ şi înţelepciune. Dacă sunteţi

nesiguri, vorbiţi cu Dumnezeu, un supraveghetor ori cu o persoană care dispune de o
solidă înţelepciune în vindecare.
Nu trebuie să le cerem scuze oamenilor pentru că nu i-am lăsat să ne controleze
vieţile ori pentru că am început să ni le trăim.
Să nu vă faceţi griji pentru perfecţiune. Pe măsură ce abordaţi şi finalizaţi această
parte a să
trebuie Pasului, cereţi
apară pe listă.călăuzire
Este bineşidacă
ajutor.
listaCereţi să Aşa
e mică. vă fie arătate
trebuie toateE bine
să fie. numele care
şi dacă
lista e lungă.
Putem să fim deschişi să înţelegem sincer oamenii care trebuie să se afle pe listă.
Putem să-I cerem lui Dumnezeu să ne aducă în minte şi în inimă numele celor care vor
apărea pe lista noastră. Să cerem să abandonăm apărarea, mândria, vina nejustificată,
ruşinea şi anxietatea pe măsură ce îndeplinim această sarcină.
Scopul acestui Pas este să fim oneşti cu noi înşine, nu injustificabil de duri. Pentru
mulţi dintre noi, faptul că suntem prea duri cu noi, prea critici este o problemă pe care o
asociem cu dependenţa. Deseori, întocmirea acestei liste poate fi o uşurare. După ce ne
gândim şi realizăm acest Pas, mulţi dintre noi descoperă că mare parte din vina noastră a
fost nejustificată. De cele mai multe ori, ne trezim cu câteva comportamente care ne fac
să ne simţim prost. Alteori cu mai multe. Însă Pasul acesta e aici ca să ne ajute. Ne ajută
să clarificăm exact ce am făcut şi ce nu şi ne îndreaptă pe calea grijei faţă de propria
persoană. Realizăm acest Pas nu ca să ne simţim vinovaţi, ci ca să dezvelim orice vină
pe care o simţim deja, sau de care
care fugim, şi apoi să o înde
îndepărtăm.
părtăm.
Obiectivul acestui Pas este să ne redea relaţiilor corecte – cu noi înşine şi cu alţii.
Până când vom termina această porţiune a Pasului, vom avea trei liste: cu cei care ne-au
rănit; cu cei pe care noi i-am rănit; şi lista cu numele noastre. Acum e momentul să pune
st
stil
ilou
oull jos
jos de
bunăvoinţa şi asăneîn
înde
depl
plin
inim
im acti
revanşa. activi
vita
tate
teaa spir
spirit
itua
uală
lă ce
ceru
rută
tă de ac
aces
estt Pas:
Pas: să că
căpă
pătă
tăm
m

SĂ DEVENIM DISPUŞI

Ce înseamnă să „să căpătăm bunăvoinţa de a ne revanşa faţă de toţi?” Acest Pas

cheamă la o schimbare a inimii. Ne cere să lăsăm garda jos, să renunţăm la dispozitivele
de protecţie şi să începem să căutăm liniştea şi vindecarea în toate relaţiile noastre.
Asta nu înseamnă că revenim la relaţiile sau sistemele noastre disfuncţionale. Nu
înseamnă că nu mai avem grijă de noi, chiar dacă alţii pretind că grija faţă de propria
noastră persoană le-a făcut rău. Înseamnă că scăpăm de indiscreţiile faţă de noi şi de alţii
şi că dorim să căutăm liniştea şi repararea în toate relaţiile noastre, trecute şi prezente.
 106

Mi-a fost uşor să găsesc justificări pentru ostilitatea şi resentimentele faţă de

oameni. Aveam o listă lungă cu toţi cei care îmi făcuseră rău. Erau relaţiile cu
dependenţii şi alcoolicii în care fusesem abuzată. Erau persoane
persoane importante şi asistenţi
din trecutul meu care simţeam că mă răniseră. Erau membrii ai familiei care simţeam că
mă făcuseră să sufăr şi mă dezamăgiseră.
Sunt pe deplin justificată, mi-am zis, dacă mă retrag într-o peşteră, devin pustniică
şi nu mai vorbesc
Acest cu niciunul
loc, deşi dinnueieste
justificat, niciodată.
plăcut. Nu e un loc unde mă simt în legătură cu
mine sau cu alţii. E un loc construit din şi împodobit de frică.
Acest program mi-a oferit mereu o variantă mai bună. Ne oferă o cale mai bună.
Această cale este o inimă deschisă, o legătură cu oamenii, cu noi înşine şi cu Forţa
noastră Superioară şi vindecarea în relaţiile trecute şi prezente.
Programul începe cu bunăvoinţă, bunăvoinţă care poate să se nască doar în noi. E
dorinţa de a face pace cu persoanele din viaţa noastră, inclusiv cu noi înşine – să ne
eliberăm de vină, de frică, de resentimente şi sentimente bolnave din pricina a ceea ce s-
a infiltrat în trecuturile noastre.
Trecutul nu a fost o greşeală. Tot ceea ce s-a întâmplat nu a fost întâmplător sau
accidental. Unii spun că am participat la alegerea destinelor; alţii spun că destinele şi
oamenii şi întâmplările în care suntem implicaţi ne-au fost trasate de când am fost
născuţi. Oricare ar fi realitatea, înţelegerea este aceiaşi: nu există accidente şi nici
greşeli.
Tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă a fost conceput să ne pregătească să devenim
cine suntem şi să ne ajute să învăţăm lecţiile pe care am venit aici să le învăţăm. Există
un scop şi un dar din fiecare relaţie, chiar şi în cadrul celor mai dureroase. Cu cât lucrez
mai mult la vindecare şi cu cât mă văd mai puţin victimă, cu atât mai receptivă sunt la
aceste Uneori
daruri. darul mi-a arătat cu ce zone ale sinelui nu m-am descurcat. Unele relaţii au
intrat în viaţa mea ca să mă facă puternică, m-au învăţat cum să-mi deţin puterea mea şi
mi-au arătat cum să stabilesc limite. Altele au venit în viaţa mea ca să aducă vindecarea.
Altele ca să aducă şi să inspire darurile creativităţii, spontaneităţii, protecţiei, feminităţii
şi sprijinului sau să mă ajute să cred că merit tot ce are viaţa şi iubirea mai bun de oferit.
Unele au venit să-mi arate ce nu vreau, iar altele ce vreau.
Relaţiile noastre, spun mulţi, sunt o oglindă a problemelor şi ţelurilor noastre, o
reflecţie a proprie persoane. Fiecare avem un dar. Lăsând resentimentele şi amărăciunea
să dispară este cheia descătuşării acestui dar.
Să mulţumim pentru fiecare dar.
 107

În inima noastră există un loc care ne va aşeza pe ffăgaşul

ăgaşul potrivit cu oamenii şi cu
noi înşine. În locul acela există bunăvoinţa de a ne revanşa, de a ne vindeca în relaţiile
cu oamenii şi de a ne găsi darul.
Când ajungem la acel loc, când ideea de bunăvoinţă intră în mintea noastră, chiar
înainte de a-şi fi croit
cr oit calea spre inimile noastre, procesul deja se produce. Ne deschidem
către remediere, vindecare şi iubire în relaţiile noastre. Suntem gata să începem să ne
iubim Această
pe noi şi atitudine
pe alţii necondiţionat.
nu presupune că rămânem în relaţii care au ajuns la final. Nu
înseamnă că trebuie să ne întoarcem la relaţiile care nu ne fac niciun bine. Nu înseamnă
că vom capitula în faţa oricărui fel de tratament din partea oricărei persoane care nu e
potrivită pentru noi. Dacă cineva ne-a tratat urât, lecţia pe care am învăţat-o în acea
relaţie a fost să ne folosim de puterea pe care o avem şi să ne găsim calea de a ne
elibera. Ceea ce facem noi în procesul de vindecare este ceea ce a spus Beth: ”mă
realiniez în raport cu relaţiile mele.”
Însă ca să începem să ne realiniem, să găsim acel loc în care facem pace cu noi
înşine şi cu alţii, trebuie să fim binevoitori.
Deve
De veni
nind
nd bu bună
năvo
voit
itor
orii nu în
înse
seam
amnă
nă că ne
negă
găm
m ceceee
eeaa ce se întâ
întâmp
mplă
lă ori
ori s-a
întâmplat. Nu înseamnă că ne penalizăm ori ne oferim puterea noastră altora, ci suntem
pregătiţi să ne deschidem inimile în faţa oamenilor, în pofida a ceea ce s-a petrecut.
Suntem pregătiţi să fim iubitori cu oamenii şi să avem grijă de noi înşine în relaţia cu
oamenii.
Devenim dispuşi să iubim şi să avem grijă de noi.
Acest Pas ne cere să ne schimbăm inima, ca inimile să se vindece şi să fie deschise
pentru iubire. Să nu vă temeţi de revanşă. Pentru moment nu vă gândiţi la revanşare.
Contempla
Cont emplaţiţi bunăvoinţ
bunăvoinţa, a, bunăvoinţa
bunăvoinţa de a face ce ne trasează
trasează Forţa noastră Superioară,
Superioară,
bunăvoinţa
Nu nide
seavaavea
avea grijă
cere de noinimic
să facem în relaţia cu ceilalţi.
nebunesc sau nepotrivit. Vom fi dispuşi să facem
tot ce e potrivit să ne revanşăm, să ne asumăm responsabilitatea pentr comportamentul
nostru nefiresc faţă de alţii şi faţă de noi înşine.
Cum să putem să iubim dacă nu suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilitatea
în ceea ce ne priveşte?
Vindecarea începe din noi. Începe cu un gând, o viziune, un sentiment sau de
bună voie. Un lanţ al vindecării şi iubirii începe când luăm decizia de a avea grijă de noi
în raport cu alte persoane şi de a ajunge în acel punct în care facem pace cu relaţiile
noastre. Ne eliberăm de sub controlul şi influenţa altora şi de dependenţelor acestora; ne
aliniem cu vindecarea, cu noi înşine şi cu Forţa noastră Superioară.
 108

Începem să ne deţinem puterea în moduri noi, moduri pe care nu le-am ştiut până acum.
Scăpăm de anxietate, ruşine, vină şi păşim pe calea păcii.
Nu mai avem grijă exagerată şi atenţie faţă de alţii. Ne-am asumat riscul de a ne
privi în interior. Acum ni se cere să ne asumăm un risc şi mai mare – acela de a ne
asuma, în linişte, dar clar, responsabilitatea faţă de noi înşine şi de alţii.
Acest Pas, şi următorul, ne vindecă relaţiile pe care le avem cu propria persoană şi cu
alţii. Suntem pe calea de a învăţa să ne păstrăm cumpătul în orice circumstanţă şi
situaţie. Învăţăm cum să nu le mai dăm voie altora să ne victimizeze şi să nu ne mai
victimizăm singuri. Renunţăm la rolul de victimă.
Suntem parte integrantă a noii noastre conştiinţe. Această lucrare de vindecare pe
care fiecare o întreprindem va întrerupe lanţul victimizării şi abuzurilor – nu doar în
viaţa noastră, dar şi în a celor din jurul nostru. Mulţi dintre noi am vrut să schimbăm
lumea. Ei bine, chiar asta şi facem – simplu şi în tăcere – făcându-ne treaba şi
vindecându-ne.

SĂ NU MAI FIM VICTIME

Când am început să mă vindec de codependenţă, tot ceea ce puteam să văd erau

greşelile şi răul pe care alţii mi le provocaseră. Sufeream atât de mult. Pierdusem atât de
multe.
Şi mă simţeam atât de victimizată.
Privindu-mi rolul din relaţiile mele, chiar şi cele mai dureroase aspecte ale mele la
care trebuie lucrat, era dincolo de capacitatea mea. Gândul de a-mi cere scuze de la
cineva nici nu intra în calculele mele. Mă simţeam ca şi cum aş fi cerut iertare oamenilor
pentru că m-au
pregătită. rănit.săVestea
Trebuia bună este căasupra
bună
mă concentrez nu trebuia să mămele,
durerii revanşez atunci. Nuşieram
a suferinţei în
încă
a unorcă
comportamente de bază pe care le puteam adopta ca să pun capăt durerii. Trebuia să am
grijă de rănile mele şi chiar să mă complac în puţină auto-compătimire; acesta a fost
ro
rolu
lull că
călă
lăto
tori
riei
ei mele
mele prprin
in care
care am ieşi
ieşitt di
dinn ipos
iposta
taza
za de vict
victim
imă,
ă, am scscăp
ăpat
at de
dependenţele altora şi de problemele lor.
A venit o vreme,
vreme, iar asta s-a întâmplat
întâmplat treptat,
treptat, lent, când eram pregătită
pregătită să încep
acest proces de a privi înăuntrul meu. Venise timpul să fiu dornică de a înfrunta şi de a-
mi accepta rolul în relaţiile mele.
Am văzut ce rol jucase chiar şi în cele mai dureroase relaţii din care făcusem
parte. Când am încetat să mă mai plâng atâta timp şi serios de comportamentul altora,
am început să-i văd ca pe oglinzi a ceea ce eu eram. Şi adevărul este că ori de câte ori nu
 109

mai aveam nevoie de o anumită relaţie, renunţam la ea. Nu mai eram ţinută captivă.
Eram responsabilă faţă de propria persoană.
Relaţiile mele reflectau problemele mele nerezolvate şi temerile mele. Relaţiile
mele reflectau credinţele mele legate de ceea ce meritam din dragoste, ce eram dispusă
să tolerez.
Când m-am uitat cu atenţie la cei pe care-i acuzasem că nu fuseseră dornici să

–aibă o relaţie
lipsa mea dede intimitate
dorinţă decua mine,
mfiine, am început
onestă să văd
emoţional blocajele mele
şi vulnerabilă. legatevăzut
Mi-am de intimitate
propria
incapacitate de a susţine apropierea ori de a lăsa pe cineva să intre în sufletul meu mai
mult de o clipă.
Aceia la care am urlat pentru că „depindeau prea mult de mine” erau aceiaşi faţă
de care eram la extrem de depedentă.
Când m-am uitat la cei care mă scoseseră din pepeni pentru că încercau să mă
controleze şi se amestecau în mod nejustificat în treburile mele, am văzut că răspunul
era similar din partea mea – nu doream să-i accept aşa cum erau şi să-i las să fie aşa cum
sunt.
Am văzut că aveam
aveam nevoie
nevoie şi atrăgeam în viaţ
viaţaa mea toate relaţiile
relaţiile folositoare
folositoare cu
un scop sau altul de a mă dezvolta spiritual. Daca nu-mi învăţam lecţia, dacă nu
confruntam şi nu mă descurcam cu ceea ce sălăşluia în interiorul meu, mă trezeam într-o
situaţie similară, repetând-o. Când am fost dispusă să mă confrunt cu rolul meu, să îmi
asum acest rol, să mi-l accept şi să aduc reparaţii rolului meu, câştigasem bătălia pe
jumătate. Poate că victoria
victoria îmi aparţinea deja
deja..
Acest Pas ne duce într-un loc sincer şi liniştit, un loc unde renunţăm la apărare şi
la mândrie, dar şi la a ne victimiza. Suntem dornici să ştergem cu buretele, liniştiţi şi
sinceri.
Treceţi resentimentele,
amărăciunea, prin acest Pas imediat ce aţisau
victimizarea întocmit lista.înăuntru.
frica intră Parcurgeţi-l ori de câte
parcurgeţi-l ori
de câte
ori căutaţi şi doriţi pace cu voi şi cu alţii şi să vă vindecaţi. Nu trebuie să facem acest Pas
prea curând. Nu trebuie să-l facem decât când suntem pregătiţi. Însă când suntem
pregătiţi, nu trebuie amânat.
amânat.
Pasul vă permite
permite să încetaţi
încetaţi lupta cu alţii
alţii şi cu voi înşivă. Învăţăm
Învăţăm lucruri
lucruri despre
noi, apoi ne dezvoltăm şi trecem mai departe. Putem să iubim, să iertăm şi să fim iertaţi
şi să acceptăm tot ceea ce s-a întâmplat.
Mulţi dintre noi cară reziduuri ale unor relaţii care s-au petrecut cu zeci de ani în
urmă! Nu ne-am împăcat încă şi nu am făcut pace cu trecutul nostru. Întocmirea unei
liste şi devenind binevoitori – întocmirea a trei liste dacă e cazul – sunt modurile în care
ne eliberăm.
 110

Nu doar inimile noastre vor fi deschise mai pe mai departe, dar şi ochii. Vom
învăţa ce e de învăţat despre noi înşine. Vom fi liberi să ne desprindem de trecut şi să ne
îndreptăm către un viitor mai bun.
Unii spun că trecutul nu poate fi schimbat. Acest Pas dovedeşte contrariul. Acest
Pas poate să ne transforme trecutul într-o bucăţică necesară, acceptabilă şi fără de
regrete a vieţii noastre.
Multe persoane
dacă insistăm aflate
suficient, vom în avea
procesul de vindecare
o listă. Ne vom nu au întocmit
aminti numele,o nelistăvor
oficială.
parveniÎnsă
în
minte şi în inimă. Lucrarea noastră neterminată va fi clară.
Vom fi conştienţi de persoanele şi de relaţiile cu care trebuie să avem de-a face.
S-ar putea să fie un fost partener de căsnicie, un părinte, un prieten vechi. S-ar putea să
fie o rudă. Ne vom aminti de ei fie în gând, fie prin prezenţa fizică. Va apărea şi ocazia
de a deveni dornici.
Şansa de a ne vindeca va veni şi ea.
La fel şi ideile noastre legate de răul pe care ni l-am făcut nouă înşine. Încet,
aceste probleme se vor prezenta singure. Vom vedea cum ne-am neglijat şi ne-am rănit
singuri. Viaţa ne va întreba dacă dorim să schimbăm modul în care ne tratăm şi ne
răspundem. Asta înseamnă recuperare.
Să nu vă faceţi griji că nu faceţi Pasul suficient de bine. Să nu-l folosiţi ca să vă
faceţi să vă simţiţi vinovaţi. Folosiţi lista pe care o aveţi în inimă sau pe hârtie. Apoi
deschideţi-vă către bunăvoinţă. Cereţi să vi se arate cine trebuie să fie pe listă. Cereţi să
priviţi în profunzime răul provocat vouă înşivă şi altora. Cereţi ajutor să deveniţi
bunăvoitori. Iertarea, relaţiile potrivite
potrivite şi pacea încep înăuntrul nnostru.
ostru. Ele încep cu acest
Pas.
Tot ceea ce ne cere acest Pas să facem este întocmirea unei liste, apoi să dorim să
avem
pe caresincer grijă
celălalt l-adejucat,
noi şiacum
de comportamentul
suntem liberi sănostru faţă desăoameni.
identificăm, deţinemIndiferent de rolul
şi să ne asumăm
responsabilitatea faţă de propria persoană.

ACTIVITĂŢI

1.Nu ai început încă să-ţi întocmeşti lista? Ai făcut o listă în gând cu persoanele care
crezi că le-ai rănit?

2.Îţi doreşti pace şi vindecare în relaţiile tale, chiar şi în cele pe care nu doreşti să le
menţii? Care sunt barierele care încă împiedică vindecarea?
 111

3.Care sunt relaţiile, trecute şi prezente, care te deranjează cel mai mult?

„Nu eşti responsabil de programul în care ai fost prins în copilărie.

Totuşi, ca adult, eşti unul la sută responsabil pentru repararea acestuia.”
- Ken Keyes Jr., „The Power of Unconditional Love”

PASUL 9

„NE REVANŞĂM DIRECT FAŢĂ DE OAMENI ORI DE CÂTE ORI E POSIBIL,

EXCEPTÂND CAZURILE ÎN CARE PROCEDÂND ASTFEL LE FACEM RĂU
LOR SAU ALTORA.”

Pasul 9 al CoDA

Beth a găsit cei 12 Paşi acum 13 ani, prin intermediul asociaţiei „Overeaters
Anonymous”. Cântărea puţin peste 113 kg şi era bulimică. Mânca tot timpul şi se forţa
să vomite de 10 până la 15 ori pe zi. În pofida faptului că a parcurs Paşii, trei ani de zile
nu a slăbit.
Era căsătorită cu un proaspăt alcoolic în recuperare care participa la întâlnirile de
la Alcoolicii Anonimi. La 25 de ani se afla la a doua căsnicie. Primul ei soţ fusese
paraplegic, paralizat de la
la gât în jos şi era cu 11 ani mai în vârstă decât ea.
„Nu am slăbit cu el”, a spus ea. „Eram afurisită, mânioasă, supărată, rea, crudă,
nesuferită, singuratică, intolerantă, deprimată şi aveam tendinţa de a mă sinucide. Eram
şi îngrozită, singură şi tristă, însă atunci nu ştiam. Am trecut imediat de la un mariaj la
celălalt şi m-am decis că era timpul să abordez serios vindecarea mea.”
În timpul celei de-a doua căsnicii, Beth a slăbit şi a început să meargă la „Al-
Anon”. Viaţa se îmbunătăţea pentru că Beth se implicase în avea grijă de sine. Însă ceva
tot nu mergea bine. Ceva tot nu funcţiona.
 112

„A doua mea căsnicie se afla pe punctul de a se destrăma”, a declarat ea.

„Mergeam la câte 4 sau 5 întâlniri „Al-Anon” pe săptămână. Îmi respectam programul.
Însă nu ştiam ce e greşit. Aveam nişte momente dificile cu soţul meu când se afla în
preajma altor femei. El nega spunând că nu e nimic greşit şi îmi spunea că eram
nesigură. În cele din urmă, l-am părăsit. După aceea, cinci dintre prietenele mele au
venit la mine şi mi-au spus că soţul meu le abordase sexual când eram împreună.”
Beth
ei, s-aşi-a petrecut
explorat următorii
spiritual cinci ani
şi a învăţat cumîn să
abstinenţă. A mers la Al-Anon, a lucrat asupra
fie singură.
Apoi l-a întâlnit pe bărbatul care a devenit cel de-al treilea ei soţ. L-a ales cu grijă
– un bărbat cu care se simţea confortabil când alte femei se aflau prin preajmă,
preajmă, un bărbat
care declarase că se va angaja să respecte aceleaşi valori ca ale lui Beth. În clipa în care
au spus „Da”, ceva s-a schimbat.
„Peter s-a retras emoţional de lângă mine. A devenit rece ca o piatră. S-a
schimbat. Înainte de nuntă fusesem apropiaţi şi ne distram. După ce ne-am căsătorit,
petreceam foarte puţin timp împreună, iar când o făceam, ne certam. Înainte să ne
căsă
căsăto
tori
rim,
m, Pete
Peterr avea
avea totott ceea
ceea ce-m
ce-mii dore
doream
am de la un part
parten
ener
er:: că
căld
ldur
ură,
ă, grij
grijă,
ă,
sensisbilitate şi consecvenţă. Nu am înţeles asta.”
„Ştiam că nu e vorba doar despre el”, a spus Beth. „Mă aflam în acest punct, de
data asta o femeie de succes în lumea afacerilor. Eram competentă. Puteam să fac totul
singură. Călătoream singură. Nu aveam nevoie de un bărbat. Aveam un sistem de
susţinere minunat. Totuşi în interiorul meu ceva mergea foarte prost şi nu mai puteam
evita asta.”
Beth a început să facă terapie în particular, pe lângă întâlnirile de la Al-Anon. A
început să se confrunte cu Peter mai serios; de fapt, citând-o pe Beth, ea „s-a confruntat
cu iadul din el”. El a continuat să nege că ar fi ceva în neregulă cu el până când într-o zi
a menţionat din întâmplare că o să meargă la S.A.A. (Anonimii Dependenţi de Sex). A
refuzat să-i mai spună şi altceva. A refuzat să discute de ce mergea la S.A.A.
„M-am cufundat în negare”, a zis Beth. „Nu voiam să cred că era dependent de
sex. Nu-mi puteam imagina genul acesta de dependenţă. Însă am început să remarc ceva
legat de mine. Mi-am dat seama că mă înnebunea un aspect legat de dependenţa sexuală.
Eram dependentă faţă de cei dependenţi de sex, însă nu ştiam că fac asta. Nu ştiam că
comportamentul dependenţilor
dependenţilor erau ţinta mea. Am crezut că eram doar posesivă, geloasă
şi neîncrezătoare.”
Cam şase luni mai târziu, Peter a dezvăluit natura dependenţei sale de Beth. Era în
acelaşi timp nu atât de rea pe cât se temuse ea şi mai rău decât visase. Mare parte din
dependenţa sa era camuflată şi nu acţionase asupra ei. Însă era obsedat de fanteziile sale,
se exteriorizase odată şi se simţea ruşinat.
 113

Asta se întâmpla când Beth a început să frecventeze Co-SA (Codependenţii de

Dependenţii de Sex). Asta a fost când Beth a început să se „trateze” de codependenţă.
„Îmi
„Îmi si
simţ
mţea
eam
m code
codepe
pend
nden
enţa
ţa pe
pent
ntru
ru pr
prim
imaa oară
oară”,
”, a spus
spus Beth
Beth.. „Sim
„Simţe
ţeam
am cum
cum mă
subapreciasem din cauza a ceea ce un dependent ar putea face, ar face şi chiar făcea şi
pierdusem controlul. Apoi nu m-am mai gândit la comportamentul
comportamentul dependentului. M-am
întrebat când lucrurile începuseră să se împută. Îmi impusesem limite şi una dintre ele
era aceeaperioadă
În acea că sub nicio form
formă
Peter ă nu
şi-a aş fisobrietatea
găsit trăit cu un dependent.”
sexuală şi amândoi au dat la iveală o
chestiune esenţială a problemelor lor. Cu ajutorul unui terapeut, Beth şi-a dat seama că
fusese abuzată sexual de tatăl ei când era copil. Peter şi-a conştientizat şi el abuzurile
sexuale din copilărie.
„Acest lucru m-a aşezat pe făgaşul memoriei”, a spus Beth. „Au început să-mi
vină în amintire fragmente ale abuzurilor tatălui meu de care fugisem toată viaţa şi le
negasem. Mi-am amintit că o abuzase şi pe sora mea, iar ea, în acelaşi timp, a început să
se confrunte cu problemele sale legate de incest. Oricât de oribil a fost, cred că în cele
din urmă am ajuns la „lucrul” care mă rosese toată viaţa.”
Când Peter a început să-şi înfrunte problemele sale privind abuzul, i-a cerut lui
Beth să se despartă. Ea nu a vrut acest lucru; nu voia să-şi piardă soţul, însă a fost de
acord. Nu avea de ales. De atunci, Beth a continuat să lucreze asupra ei, inclusiv
îmbunătăţind părţile din programul de recuperare. A vorbit cu familia ei; şi-a îmbunătăţit
relaţia faţă de soţul întrăinat.
Şi-a îmbunătăţit relaţia cu sine.
„Viaţa nu e tot timpul pe roze”, a declarat Beth. „Însă mă am pe mine însă.
Săptămâni la rând nu plâng. Nu vreau să mă omor. Plâng când simt nevoia şi apoi îmi
văd înainte de treabă. Acum 13 ani nu ştiam că pot să plâng. Singura emoţie de care
eram conştientă era furia. Un prieten îmi spunea că îi aminteam de o călugăriţă de 1,80
m cu o cruce mai grea de 1 kg.”
„Acum, când simt că mă înfurii, sunt sigură că sunt cu adevărat îngrozită şi ştiu
cum să mă descurc. În viaţa mea există speranţă: speranţa că dacă mariajul meu se
încheie, că dacă soţul meu scapă de tendinţa sa de a se ascunde, ştiu cum să trăiesc cu el
într-un mod respectabil pentru ambele părţi. Am speranţa că acum pot avea relaţia pe
care o merit, copiii mei şi nu îi voi distruge din pricina vreunui blestem necunoscut care
se află în viaţa mea.
„Nu am niciun dubiu că nu mă voi mai pierde niciodată. Cred că în sinea mea
totul e schimbat până în măduva oaselor ca urmare a înfruntării acestei chestiuni.”
De curând Beth a fost invitată să vorbească la o conferinţă care dezbătea probleme
ale dependenţei sexuale şi codependenţei de dependenţii sexuali. Era speriată, dar a
 114

acceptat din tot sufletul. A fost un eveniment marcant pentru Beth, dar şi pentru cei care
au auzit-o vorbind.
Liniştită, fără să dea vina pe dependent, a vorbit despre rolul pe care ea l-a avut în
acest proces. A povestit despre felul în care a trăit cu problemele sale nerezolvate pe
durata căsniciei. A vorbit despre furia ei, ruşinea şi acţiunile pe care le-a întreprins
pentru a controla comportamentul
comportamentul dependentului.
dependentului.
A povestit
sa în acest despre
program felul cum s-a revanşat faţă de sine şi cum s-a împăcat cu familia
de revanşare.
„Fără să regret, am putut să discut deschis cu fiecare membru al familie despre
problemele mele şi recuperarea mea. I-am invitat pe fiecare să aleagă dacă continuă
relaţia cu mine sau o întrerup. Însă am stabilit graniţa: nu voi mai avea o relaţie cu ei în
care să neg abuzul care avusese loc. Nu voi fi iarăşi ce am fost şi să fac parte din sistem
pe această bază.”
Când Beth şi-a terminat discursul,
discursul, încăperea
încăperea vibra de emoţii şi sentiment
sentimente.
e. Ceea
ce s-a petrecut în interiorul lui Beth a fost şi mai semnificativ. Soţul ei se afla acolo. Au
vorbit o clipă. Ea spera în continuare că se vor împăca, însă ştia că viaţa va merge
înainte, indiferent ce s-ar fi întâmplat cu mariajul. Când se uita la Peter, se simţea
împăcată.
„Vorbind despre mine însămi, concentrându-mă limpede asupra rolului meu –
chiar şi asupra dorinţei de a fi căsătorită cu un dependent de sex ca să-mi rezolv
problemele – am făcut pace cu mine însămi”, a spus Beth. „Am făcut pace cu Peter. Am
făcut pace cu familia mea. Am făcut pace cu mine însămi. Am făcut pace cu dependenţii
de sex din toată lumea.”
Despre asta e vorba în acest Pas: să facem pace cu noi înşine şi cu alţii. Acesta
este scopul revanşării.

SĂ ÎNTOCMIM LISTE

Acest Pas face un salt înainte important în stabilirea limitelor – diferenţa dintre
noi şi altă persoană, diferenţa dintre comportamentul nostru şi al altuia. Ne călăuzeşte şi
în ceea ce va deveni un nou stil de viaţă: să dăm voie altora să-şi urmeze propriul drum
şi probleme şi să învăţăm să le avem pe ale noastre. În acest Pas, învăţăm să deţinem
propria noastră putere ca să ne asumăm responsabilitatea
r esponsabilitatea pentru noi înşine şi conduita în
relaţiile noastre.
Un beneficiu marcant al acestui Pas este că acum ne putem simţi bine în legătură
cu conduita noastră în relaţii şi că putem să ne eliberăm de conduita care ne stânjeneşte.
 115

Dacă v-aţi făcut treaba în ceilalţi Paşi, aţi întocmit o listă cu persoane. Dacă aţi acţionat
conform Pasului 8 din această carte, aveţi trei liste: cu cei care v-au făcut rău, cu cei
cărora le-aţi făcut rău şi cu persoana căreia i-aţi făcut cel mai mare rău, adică vouă
înşivă.
S-ar putea să nu aveţi o listă scrisă, dar dacă aţi relaţionat cu oamenii, aveţi o listă.
Orice relaţie, trecută sau prezentă, faţă de care nu vă simţiţi bine; orice persoană,
inclusiv voiorice
problemă; înşivă, faţă care
relaţie de care manifestaţi
aduce discordiesentimente
minţii saunesoluţionate
inimii, toate şiacestea
cu caresăaveţi o
fie pe
listă. Aceste relaţii vă blochează inima şi abilitatea de a iubi.
Negarea nu are nicio valoare aici. Dacă aveţi probleme ori conflicte nerezolvate,
chiar dacă negaţi sentimentele pe care le simţiţi, ele nu sunt pe listă. Haideţi să aruncăm
acum o privire ca să vedem ce putem face să rupem listele în bucăţi.

SĂ NE REVANŞĂM FAŢĂ DE CEI CARE NE-AU FĂCUT RĂU

Prima categorie de revanşe pe care le discutăm sunt cele faţă de cei care ne-au
făcut rău. Ştiu, ştiu. Sună ciudat şi un pic a codependenţă. Dar urmaţi-mă.
Dacă cineva ne-a făcut rău, iar noi nu am discutat incidentul, în inima noastră
există discordie. Deci cum abordăm lista? Nu negând, prietenii mei.
Această listă conţine toate sarcinile noastre pentru vindecare. Scopul nostru legat
de listă este să iertăm fiecare persoană care ne-a făcut rău, însă mai întâi trebuie să
facem ceva important. Trebuie să lucrăm în profunzime şi să ne trăim pe deplin
sentimentele. Trebuie să identificăm clar şi să acceptăm abuzul. Trebuie să ne dăm
seama care sunt acţiunile şi noile noastre răspunsuri necesare ca abuzul sau atitudinea
greşită faţă de noi să nu mai continue. Şi după aceea vom fi conduşi către iertare.
Acesta este un proces al mâhnirii realizat în stadii care începe cu negarea şi
continuă cu furia şii tristeţea.
Odată ce ne-am sondat sentimentele în profunzime, suntem gata să iertăm, dar nu
mai devreme. Iertarea acordată prea curând, înainte de a fi rămas concentraţi asupra
sentimentelor noastre şi de a fi scăpat de ele, va fi prematură şi ineficientă şi va impune
reacordarea ei.
Scop
Sc opul
ul vi
vind
ndec
ecăr
ării
ii nu este
este de a perp
perpet
etua
ua nega
negare
rea.
a. Scop
Scopulul vind
vindececăr
ării
ii es
este
te
acceptarea, inclusiv acceptarea sentimentelor noastre.
În funcţie de abuzul la care am fost supuşi, sentimentele noastre pot varia de la
medii la intense. Dacă abuzul a fost grav, unii dintre noi suntem blocaţi ani de zile în
furie. Nu e rău. Acolo trebuie să şi ne aflăm. Înţelegând asta prin sondarea sentimentelor
noastre ne aflăm pe calea vindecării, iertării şi acceptării.
116

O parte importantă a acestui proces este de a ne da seama ce trebuie să facem

pentru a avea grijă de noi în viitor cu această persoană ori oricare altă persoană care ne-
ar abuza ori agresa în acelaşi fel. Nu putem evita toată pierderea sau tratamentul prost
din procesul vindecării,
vindecării, în pofida intenţiilor
intenţiilor noastre. Însă cel mai adesea, când
când privesc
înapoi la toate ocaziile în care am fost tratată cum nu se cuvine, descopăr o lecţie
importantă pentru mine. Procesul nu se termină până când nu mă deschid faţă de această
lecţie şi o exersez în viitor. Deseori, această lecţie mă învaţă cum să îmi administrez
puterea pentru a avea grijă
grijă în relaţiile cu ceilalţi.
ceilalţi.
Uneori lecţia stabileşte limite. Uneori lecţia mă învaţă să spun nu. Alteori lecţia
mă învaţă să fiu stăpână pe puterea mea, să respect şi să am încredere în sentimentele,
nevoile şi dorinţele mele. Uneori lecţia nu e clară şi nu putem decât să acceptăm că
incidentul a avut loc.
Uneori, ca parte a acestui proces, vom vrea să ne confruntăm cu o anumită
persoană legat de un incident
incident – nu ca să o îînvinovăţim,
nvinovăţim, să o facem să-i fie ruşi
ruşine
ne sau să o
determinăm să îşi ceară iertare, ci ca să stabilim clar noile limite şi să o facem să ştie că
am fost violaţi. Alteori pierdem vremea deschizând gura. În acest caz ar fi bine să cerem
călăuzire. Prietenii noştrii, consilierul
consilierul şi Sinele
Sinele nostru Superior ne pot ajuta să ne dăm
seama care-i cursul cel mai potrivit al acţiunii în fiecare situaţie.
Odată sentimentele trăite pe deplin şi lecţiile clarificate, următorul stadiu este
iertarea fiecărei persoane de pe listă. Nu e o sarcină uşoară. Însă vom ierta când vom fi
pregătiţi.
Existe câteva „ponturi” ale vindecării care m-au ajutat când încercam să iert şi nu
simţeam că sunt capabilă de asta. Cereţi-I lui Dumnezeu să binecuvânteze acea persoană
şi să reverse fericire asupra ei e de ajutor. Vă ajută şi dacă afirmaţi că iertaţi acea
persoană. Forţându-mă să am gânduri bune şi pozitive legate de acea persoană îmi e de
ajutor. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă dea darul iertăii şi să readucă relaţia pe calea cea
bună.
Iertarea va veni când vom fi deschişi faţă de ea. Iertarea ne va găsi când vom fi
gata. Nu o căutaţi prea curând, înainte de a trăi sentimentele. Nu o evitaţi prea mult, căci
ne aduce linişte şi libertate.
Iertând o persoană nu îi dă permisiunea să ne trateze în continuare prost. Dacă
încercăm să iertăm pe cineva, dar ne simţim furioşi şi neîncrezători, e posibil să nu ne fi
explorat sentimentele suficient sau lecţia nu a lucrat în direcţia iertării. Uneori, când ne
îndeletnicim cu asta, ideile noastre despre rolul pe care l-am avut în incident ar putea
deveni mai clare. Dacă se întâmplă asta şi ne dăm seama că şi noi am avut un rol în
incidentul faţă de care trebuie să ne revanşăm, putem să adăugăm numele pe a doua
listă.
117

Scopul nostru este să iertăm şi să uităm incidentul când l-am acceptat şi ne-am
vindecat de el. Ne străduim să ne amintim doar lecţia noastră din experienţa trăită. Ne
dăm seama că putem fi recunoscători, căci mulţi au intrat în viaţa noastră ca să ne ajute
să învăţăm şi să creştem – uneori prin opoziţie, alteori prin iubire, altă dată reliefându-ne
ceea ce trebuie să prelucrăm în noi.

SĂ NE REVANŞĂM FAŢĂ DE CEI CĂRORA LE-AM FĂCUT RĂU

E timpul să scoatem lista cu cei cărora le-am făcut rău cu comportamentul nostru.
Acum abordăm nişte acţiuni directe. Suntem gata să spunem „asta am făcut şi îmi pare
rău” în vorbe şi în fapte. Acestea sunt persoanele cărora le-am făcut un lucru nepotrivit,
persoane faţă de care trebuie să fim atenţi prin comportamentul nostru pentru că am
greşit faţă de ei. I-am minţit, manipulat, folosit, abuzat, controlat sau ne-am exprimat
fu
furia
ria nepo
nepotr
triv
ivit
it.. În
Într
tr-u
-unn fel,
fel, aceş
aceşti
ti oame
oameni
ni ausu
ausufe
ferit
rit în urma
urma ac
acţi
ţiun
unil
ilor
or noas
noastr
tree
codependente, iar acum încercăm să îndreptăm lucrurile. Suntem pe calea să ne liberăm
de vinovăţie, să ne asumăm responsabilitatea faţă de noi înşine, să nu mai fim victime şi
să refacem aceste relaţii.
Aşa cum am spus mai devreme, copiii noştri şi cei care ne sunt aproape se află în
fruntea noastră. Aceştia suferă cel mai mult pentru că noi suferim. Uneori angajaţii sau
şefii, ori colegii, se află pe această listă. Uneori datorăm bani oamenilor. Alteori datorăm
o scuză unei persoane din trecutul nostru – poate unui fost iubit, sau iubite, un fost soţ
ori soţie sau o rudă.
Uneorii pe listă se află prietenii sau vecinii.
Suntem pregătiţi să mergem direct la această persoană şi fără apărare, doar cu
atitudinea noastră, să ne cerem scuze sau să facem un gest de iertare potrivit – exceptând
situaţia în care procedând astfel vom face un rău şi mai mare celeilalte persoane. Vrem
să fim sinceri; vrem să fim mai atenţi în raport cu ceilalţi; însă nu vrem să producem un
dezastru şi mai mare decât cel pe care vrem să-l reparăm.
Uneori revanşa presupune contactul direct cu persoana. Spunem ce am făcut noi şi
apoi ne cerem scuze pentru comportamentul nostru. Nu vorbim despre ceea ce a făcut
cealaltă persoană. Nu ne justificăm sau găsim o logicăm a ceea ce am făcut. Dacă e
nevoie să dăm o scurtă explicaţie, o facem. Cu cât folosim mai puţine cuvinte, cu atât
mai bine. Cele mai importante sunt: „asta am făcut şi-mi pare rău”.
De exemplu: „am făcut lucruri cu adevărat nebuneşti încercând să te controlez pe
tine sau dependenţa ta. Îmi pare rău .
118

„Te-am înnebunit cu obsesia mea despre Harvey şi îmi pare rău.”

„Am fost furioasă pe tine şi în loc să îmi rezolv această problemă am fost ironică
cu tine şi te-am tratat incorect. Îmi pare rău.”
Uneori ne revanşăm şi faţă de unele persoane cu care nu mai intenţionăm să
păstrăm o relaţie, cum este cazul unui fost angajat ori unui fost soţ sau unei foste soţii.
Pur şi simplu vrem să facem „ordine în pătrăţica noastră”.
Aceste modalităţi de a ne revanşa sunt uneori imediate, care pot fi făcute şi trebuie
făcute pe loc.
Alteori acestea au loc în viitor. Din foarte multe motive s-ar putea să fie mai bine
să lăsăm să mai treacă timpul înainte să mergem la persoana respectivă. Poate că
sentimentele se află la un nivel maxim de intensitate; poate că nu ne-am dat seama exact
ce rol am jucat noi; poate că nu suntem în întregime pregătiţi. Oricare ar fi motivul,
momentul nu este potrivit. Aşa că aşteptăm, însă în mintea noastră avem un termen
limită rezonabil.
Deseori,
Deseo ri, în acest proces de revanşare,
revanşare, eu îi cer lui Dumnezeu
Dumnezeu călă
călăuzirea
uzirea.. Ştiu că
trebuie să fiu atentă în relaţia cu altă persoană. Şi îi cer lui Dumnezeu să mă ajute.
Uneori e potrivit să aştept o vreme, ca acea problemă să treacă. Alteori, la scurt timp
după ce rog pentru a fi ghidată pentru felul în care trebuie să mă revanşez, fie sunt
conştientă că a venit momentul să acţionez, fie dau buzna la persoana respectivă.
Oportunit
Oport unitatea
atea se iveşte
iveşte şi pare în regulă. Asta nu înseamnă
înseamnă că sunt speriată.
speriată. De fiecare
fiecare
dată când mă pregătesc să îmi cer iertare simt un nod în stomac. Mă sperie să mă
întâlnesc cu oamenii, să recunosc că am greşit şi să îmi cer scuze.
Dar de fiecare dată când o fac, mă simt bine. Unul dintre beneficiile cele mai
profunde pe care le-am descoperit în procesul de vindecare este sentimentul care vine
din onestitatea faţă de oameni, indifierent cât de temătoare sunt, apoi să spun că îmi pare
rău când e momentul potrivit.
Uneo
Un eori
ri nu e su sufi
fici
cien
entt să sp
spui
ui „îmi
„îmi pare
pare rău”
rău”.. Treb
Trebui
uiee să îndr
îndrep
eptă
tăm
m răul
răul
schimbându-ne comportamentul faţă de celălalt. Fireşte, nu putem şi nu trebuie să
promitem perfecţiune, însă atitudinea unei dorinţe sincere de a ne ajuta este benefică. E
posibil să vrem să schimbăm atitudinea faţă de copii, faţă de partenerul de viaţă,
persoana iubită şi un prieten(ă).
prieten(ă).
Când am început să mă vindec de codependenţă, capacitatea mea de a avea grijă
de copii era redusă; abilitatea mea de a stabili nişte limite pentru ei era şi mai redusă.
Mi-am cerut scuze că nu am fost un părinte bun. Însă aveau nevoie de mai mult de la
mine. Aveau nevoie de o mamă care să combine disciplina cu îngrijirea şi care să
stabilească nişte limite consistente, de încredere pe care ei să poată conta.
 119

Recent a avut loc un eveniment interesant. Cei doi copii ai mei, Nichole şi Shane, cu
mine şi prietena lor stăteam de vorbă la masa din bucătărie. Prietena povestea cum
fusese „reţinută” drept pedeapsă pentru ce făcuse, însă 45 de minute mai târziu, mama ei
a uitat că o închisese.
„Mda”, a zis Nichole, „şi mama mea era aşa, dar acum s-a schimbat”.
Şi fiica mea a zâmbit, un zâmbet confortabil. Vedeam că se simţea în siguranţă. Bătăliile
pe care le dusesem ca să fiu stăpână pe puterea asupra copiiilor meritaseră. Energia
folosită pentru a învăţa să stabilesc limite rezonabile cu copiii mei fusese răsplătită.
Le plăcea siguranţa dată de faptul că ştiau că ceea ce spuneam era serios.
„Mama mea nu mai este aşa de codependentă”, a spus Nichole.
Scopul revanşei nu este de a-i schimba pe ceilalţi sau de a aştepta altceva de la ei.
Scopul revanşei este de a ne asuma responsabilitatea pentru propiul comportament, de a
curăţa mizeria pe care am făcut-o şi să ne simţim bine cu conduita pe care o avem în
relaţii.
Dese
De seor
orii am desc
descop
oper
erit
it că chia
chiarr şi când
când a-
a-ţi
ţi ce
cere
re sc
scuz
uzee impl
implic
icăă sc
schi
himb
mbare
areaa
comportamentului nostru, ajută şi o scurtă explicaţie şi să ne cerem scuze pentru
conduita din trecut. Cuvintele „îmi pare rău” sunt potente, vindecătoare. De câte ori am
dorit să ni le spună cineva? Nu „îmi pare rău” pe care le auzim de la cei dependenţi pe
un ton de remuşcare, ci o scuză directă. Scuzele pot fi vindecătoare în relaţiile noastre.
Nu putem controla o persoană să-şi ceară scuze, dar ne putem juca rolul în vindecarea
relaţiilor noastre.
Uneori ne revanşăm financiar. Trebuie să facem restituiri mai mult decât sub
forma cuvintelor sau schimbării de comportament. Trebuie să restituim bani. Mulţi
dintre noi încep să se recupereze împovăraţi financiar. Am stat de vorbă cu multe
persoane care datorau 30.000 sau 50.000 dolari, sau chiar mai mult, când au început
recuperarea.
Datoriile sunt, de obicei, rezultatul participării la o relaţie disfuncţională, până
peste cap, ca apoi să ne trezim noi – şi nu partenerul nostru – cu datorii financiare
împovărătoare când relaţia se termină. Uneori ne împrumutăm ca să-l ajutăm pe celălalt.
Uneori
Une ori incapa
incapacit
citate
ateaa de admins
adminstra
trare
re fin
financ
anciar
iarăă vine
vine la pachet
pachet cu compor
comportam
tament
entul
ul
codependent.
Dorinţa de a ne asuma responsabilitatea pentru problemele noastre financiare
curen
curente
te es
este
te vita
vitală
lă pent
pentru
ru re
recu
cupe
pera
rare
re.. Mulţ
Mulţii dint
dintre
re noi
noi am datdat voie
voie al
alto
tora
ra să ne
victimizeze financiar. Asta e o lovitură grea, dar dacă vrem să ne vindecăm, trebuie să
începem să reparăm acest sector al vieţii noastre.
Facem tot putem ca să fim juşti şi echitabili
echitabili în această
această situaţie.
situaţie. Dacă există vreo
cale prin care să scăpăm de responsabilitatea financiară care aparţine altcuiva, vom
120

acţiona în acea direcţie. În acest fel ne revanşăm faţă de noi. Pe cât posibil, ne asigurăm
că fiecare este responsabil financiar pentru sine. Nu o să mai permitem să fim victimizaţi
sau martirizaţi.
Uneori, pentru a ne asuma responsabilitatea financiară faţă de noi înşine, trebuie
să o retezăm de la rădăcină pentru că nu mai avem credit şi rămânem blocaţi cu datoriile
altora.
Cred că putem şi trebuie să acţionăm pentru a ne proteja pe cât de mult posibil.
Însă dacă am făcut tot ceea ce ne-a stat în putinţă şi tot suntem responsabili de datoriile
altuia,
altuia, trebuie
trebuie să acceptăm
acceptăm acest fapt şi să-i facem faţă. Alteori
Alteori atitudine
atitudineaa binevoitoa
binevoitoare
re
ne vindecă şi ne face capabili să fi responsabili pentru acest sector al existenţei noastre.
Chiar şi cei mai mici paşi în direcţia revanşării financiare pune în mişcare o forţă
puternică.
Când mi-am asumat responsabilitatea financiară, miracolele au început să survină
şi am început să fac ordine în dezordinea financiară în care mă aflam. Da, mă simţeam
victimizată. Da, eu permisesem acest lucru. Da, aveam o grămadă de sentimente legat de
asta. Însă pentru a merge înainte, trebuia să îmi pun în ordine aceste sentimente şi să
caut o soluţie.
Am încetat să mai dau vina pe celălalt pentru dezastru financiar şi am început să
îmi asum responsabilitatea.
Nu mai voiam să fiu victimizată.
victimizată. Mă protejam legal.
Apoi mi-am stabilit un ţel: să restiuti banii. Am sunat creditorii şi am trimis
scrisori. Am început să fac plăţile pe care le puteam face. La vremea aceea, suma se
ridica la 5 dolari pe lună la facturi care valorau 5.000 dolari. Creditorii voiau mai mult,
evident, dar nu era posibil. Dacă dădeam mai mult, le-aş fi făcut rău persoanelor pe care
le întreţineam lunar. Cu grijă şi înţelepciune am făcut tot ce am putut.
Şi atunci au început să apară miracolele. Asta e tot ce pot să spun. Pur şi simplu au
început să se întâmple lucruri. Nota de plată de la spitalul la care fusesem internată în
ti
timp
mpul
ul code
codepe
pend
nden
enţe
ţeii me
mele
le cu meni
mening
ngit
ităă vi
vira
rală
lă valo
valora
ra mii
mii de dola
dolari
ri.. Nu avea
aveamm
asigurare. Am început să restitui lunar sume mici. Şase luni mai târziu, am primit o
scrisoare de la spital care descria un program special, unic, prin care erau anulate
anumite datorii consistente. Eu mă calificasem, iar datoria îmi fusese anulată.
Alte datorii au început să fie achitate treptat. Am primit bani din surse neaşteptate.
Responsabilitatea fiscală este o parte importantă a vindecării. Cu responsabilitate şi
credinţă putem să facem ce putem atunci când suntem capabili.
Uneori nu suntem siguri cum să procedăm într-o anumită situaţie. Poate că vrem
să ne revanşăm dar nu ştim precis cum. Poate că natura rolului nostru este neclară. Poate
că revanşându-ne vom face rău altora – fie cuiva din familia noastră, fie persoanei faţă
121

de care ne revanşăm. Mereu, dar mereu, am constatat că dacă mă întreb pe mine şi

Sinele meu Superior ce trebuie să fac ca să mă revanşez, răspunsul vine. Sunt călăuzită
în a urma cea mai bună cale.
Uneori persoana faţă de care trebuie să ne revanşăm nu e disponibilă; poate că
persoana a decedat. Alteori survine un dezastru şi mai mare dacă am contacta o anumită
persoană. Trebuie să fim discreţi când
când ne revanşăm.
Să aşteptăm cu răbdare să fim ghidaţi şi orientaţi în acest proces al revanşării.
Trebuie să avem grijă de noi în relaţiile cu alţii. Vrem stima de sine, pacea, armonia şi
eliberarea de vină pe care o aduce revanşele luate. Însă nu vrem să ne grăbim ca să
creăm şi mai multe
m ulte probleme cerându-ne scuze în loc să le rezolvăm.
Trebuie să ştim clar pentru ce ne cerem scuze şi care-i cea mai bună cale să o
fac
facem. Scuzele treb rebuie să conteze pentru noi. Prin revanşare ne asumăm
responsabilitatea pentru acţiunile noastre. Trebuie să ne dăm seama care-i cea mai bună
cale să facem asta. Trebuie să înţelegem clar pentru ce ne asumăm responsabilitatea.
Trebuie
Trebu ie să ştim că în acest proces
proces de revanşare
revanşare nu ne angajăm în altă acţiune care va fi
de auto-apărare sau prin care facem rău altora. Dacă avem dubii, ne întrebăm Sinele
Superior. Vorbim cu cei aflaţi în recuperare. Ascultăm la ce au de spus. Aşteptăm până
când găsim un curs al acţiunii care ni se pare just.
Există călăuzire şi o cale evidentă pentru revanşele pe care trebuie să ni le luăm.
Une
neoori,
ri, ca
cale
leaa duce
uce la conta
ontacctul
tul di
dire
recct şi cere
erere
reaa dire
irect
ctăă a sc
scuz
uzeelor
lor pent
entru
comportamentul nostru. Sunt situaţii în care cel mai mult avem nevoie ca să ne
revanşăm de schimbarea comportamentului faţă de o persoană. Alteori o compensaţie
este potrivită.
Însă sunt dăţi când vorbind despre ceea ce am făcut şi apoi cerându-ne scuze
pentru asta vor înrăutăţi lucrurile. Dacă ne-am lăsat prinşi de altă persoană, i-am permis
să ne controleze, ori dacă am slavat-o, apoi ne-am simţit victimă a acestui fapt, s-ar
putea să înrăutăţim relaţia
relaţia menţionând aceste luc
lucruri.
ruri.
„Hei! Te-am lăsat să mă controlezi şi sunt furios. Te-am salvat pentru că nu am
crezut cu adevărat că o să ai grijă de tine. Însă acum voi înceta!”
Asta ar putea să înrăutăţească situaţia pentru că sună mai degrabă a confruntare decât a
cere iertare. Înţelegeţi că uneori este important să rostiţi acest gen de intenţii. Câteodată
e sănătos şi pune ordine în viaţa noastră declararea cu limpezime a noilor noastre
obiective comportamentale. Însă alte ori cea mai bună mişcare pe care o putem face este
să căutăm în tăcere calea către grija de sine.
Devenim dorinici să ne revanşăm. Odată ce facem asta, putem să ne revanşăm
într-o manieră pacificatoare, consistentă şi armonioasă. Dacă vrem să trecem de acest
Pas, să ne clarificăm relaţiile cu ceilalţi, vom fi călăuziţi. Vom şti ce trebuie să facem,
122

când şi cum să o facem. Dacă nimic nu ni se pare potrivit şi corect, dacă simţim că ceea
ce vom face va provoca o criză, ori că nu e momentul potrivit, putem să avem încredere
şi în asta.
Dacă nu putem să ne revanşăm acum în unele situaţii, putem planifica să o facem
mai târziu. Este valabil pentru chestiunile financiare sau alte tipuri de revanşe. E posibil
să vrem să restituim nişte bani, însă nu putem pentru că asta ar însemna să ne privăm
familia. Însă vom face din această revanşă un scop. Poate e cineva căruia vrem să-i
cerem scuze, însă nu putem găsi acea persoană. Totuşi putem să ne dorim asta în
continuare şi dacă ne facem treaba, circumstanţele potrivite se vor ivi la timpul potrivit.
Existăă situaţii
Exist situaţii în care nu ne putem revanşa. Persoana
Persoana e decedată
decedată sau nu poate fi găsită.
Nu putem discuta aceste
aceste revanşe cu Sinele nostru Superior,
Superior, aşa că le lăsăm să treac
treacă.
ă.
Atitudinea, onestitatea, deschiderea şi bunăvoinţa contează în acest caz. În pace şi
armonie putem să ne străduim să îndepărtăm discordia din relaţiile noastre. Putem să
scăpăm de teama de a înfrunta oamenii şi a ne asuma responsabilitatea pentru acţiunile
noastre – să înţelegem că nu ne diminuăm stima de sine revanşându-ne, ci o sporim.
Nu trebuie să ne ploconim ca să ne cerem iertare. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni să
abuzeze de noi, să ne manipuleze ori să ne trateze urât în procesul revanşării. În tăcere
ducem la bun sfârşit sarcina de a avea grijă de noi în raport cu alţii într-o atitudine de
stimă de sine. Acesta este un program de iertare, nu de penitenţă.
Putem să ne revanşăm în mod clar, direct şi curat. Dacă ne revanşăm faţă de
cineva, asta nu înseamnă că trebuie să ne agăţăm din nou de acea persoană. Nu înseamnă
că ne predăm şi că ne supunem prostului lor tratament.
Deseori, cu cât revanşa e mai scurtă, cu atât mai bine. Cu cât e mai curată şi mai
clară, cu atât mai bine. Cu cât e mai directă, cu atât mai bine. Cu cât e venită mai mult
din inimă, cu atât mai bine. Cu cât e mai ghidată de Călăuza Divină, cu atât mai bine.
După
Du pă ce ne-a
ne-am m lu
luat
at reva
revanş
nşa,
a, ceal
cealal
altă
tă perso
persoan
anăă nu es
este
te re
resp
spon
onsa
sabi
bilă
lă pent
pentru
ru
curăţarea reziduriilor noastre privind frica, vina sau ruşinea. E sarcina noastră să trecem
peste incident, nu a celorlalţi. Pe de altă parte, nu suntem responsabili pentru
sentimentele pe care cealaltă persoană le-ar putea avea faţă de incident. Asta nu-i treaba
noastră. Rolul nostru este să ne revanşăm direct, apoi să facem tot ce e nevoie legat de
noi ca să terminăm cu ruşinea şi vina.
Putem să ne iertăm şi să trecem peste incident.
Putem să fim blânzi cu noi înşine.
După ce vom trece de acest Pas, putem considera problema rezolvată şi să trecem
peste. Dacă procesul implică schimbarea comportamentului, nu trebuie să ne pedepsim
si
simţ
mţin
indu
du-n
-nee vino
vinova
vaţi
ţi pâ
până
nă când
când ne vomvom fi sc schi
himb
mbat
at comp
complelet,
t, ori
ori vom
vom fi deve
deveni
nitt
 123

„perfecţi”. Putem să identificăm ce am făcut, să ne revanşăm şi să terminăm cu

sentimentul de vinovăţie.
După ce ne-am cerut iertare, dacă cealaltă persoană nu doreşte să treacă peste
incident, ori dacă vrea să mai zăbovim o vreme asupra problemei împreună cu ei, e
problema lor. Noi nu trebuie să reacţionăm (şi să facem ceva care are cere o altă
revanşă) şi nu trebuie să zăbovim asupra acestei chestiuni.
Nu trebuie să ne cerem scuze când nu am greşit cu nimic. Din mai multe motive,
am putea să căpătm obiceiul de a ne cere scuze când nu e cazul. Sentimentul de ruşine
ne face să ne cerem iertare pentru că suntem în viaţă, că suntem aici şi că suntem cine
suntem. Unii dintre noi se pot simţi deranjaţi şi îşi cer iertare aproape ori de câte ori
interacţionăm. Nu acesta este scopul acestui Pas.
E posibil să fi căpătat obiceiul de a ne scuza pentru comportamentul altei persoane
sau să ne cerem automat scuze când celălalt se enervează.
Putem învăţa să ne examină acţiunile şi să ne dăm seama ce am făcut şi ce nu.
Putem învăţa să discernem când facem ceva pentru care e legitim să ne scuzăm sau când
codependenţa ne împinge de la spate să spunem că ne pare rău.
Uneorii scuzele
Uneor scuzele generale sunt de ajut
ajutor.
or. Nu toate problemle
problemle sunt clare – mai ales
problemele codependenţei. Alteori, atmosfera se îmblânezeşte dacă spunem simplu „Îmi
pare rău pentru tot tămbălăul provocat. Îmi pare rău pentru modul în care am abordat
acel incident. Au apărut şi alte probleme pe parcurs şi îmi pare rău că s-a întâmplat aşa.”
Uneori eu am spus: „Îmi pare rău dacă ceea ce a trebuit să fac ca să am grijă de
mine, te-a rănit. Nu am intenţionat şi nici nu am acţionat asftel ca să fac asta.”
Însă nu trebuie să devenim „codependenţi” de scuze. Nu trebuie să ne scuzăm pentru
furie, ci doar pentru comportamentul nepotrivit care a rezultat din furie. Nu trebuie să ne
scuzăm că avem grijă de noi, că ne facem ordine în sentimente, stabilim limite, ne
distrăm, ne simţim bine sau ne însănătoşim. Nu trebuie să ne cerem scuze pentru că
oamenii încearcă să ne controleze şi să ne inducă sentimentul de vinovăţie. Nu trebuie să
ne cerem scuze pentru că existăm, că suntem aici şi că suntem cine suntem.
Nu trebuie să ne cerem scuze pentru că nu vrem să fim abuzaţi sau trataţi prost.
Dacă
Da că ne cecerem
rem scuz
scuzee pe
pent
ntru
ru comp
compor
orta
tame
ment
ntul
ul al
alto
tora
ra,, nu mai
mai rămâ
rămâne
ne loc
loc pent
pentru
ru
persoanele care chiar trebuie să se scuze.
Nu trebuie să ne repetăm scuzele. Este enervant. Dacă o persoană vrea să ne
scuzăm mereu pentru acelaşi incident, asta-i problema lor, iar noi nu trebuie să ne lăsăm
prinşi în cursă. Dacă simţim că trebuie să ne mai scuzăm, poate ar trebui să ne retragem
r etragem
şi să ne dăm seama ce se petrece cu adevărat.
Uneori nu ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor noastre. E ceva omenesc. De asta
există cuvintele „îmi pare rău . Ele vindecă şi fac
f ac o punte peste prăpastie.
124

Însă nu trebuie să ne scuzăm dacă nu am greşit cu nimic.

SĂ NE REVANŞĂM FAŢĂ DE NOI ÎNŞINE

Am vorbit despre revanşarea faţă de persoanele de pe primele două liste. Acum să

trecem la ultima listă – revanşa pe care ne-o datorăm nouă înşine. E dificil să-i abordăm
pe alţii şi să ne cerem scuze. Nu e lucru uşor să-şi iertăm pe ceilalţi pentru ceea ce ne-au
greşit. Dar revanşându-ne faţă de noi înşine, iertându-ne singuri, poate fi cea mai grea
parte a programului.
Tot procesul de vindecare – toate acţiunile pe care le facem – trebuie să aibă
legătură cu revanşarea faţă de noi înşine: să ne acordăm permisiunea de a avea
sentimente, de a fi vii şi fericiţi, să avem grijă de noi cu compasiune şi blândeţe, să
învăţăm să stabilim limite, să fim direcţi şi să nu ne mai apărăm şi să ne victimizăm; să
nu mai permitem altora să ne trateze urât şi să ne controleze, să fie stăpâni pe puterea
noastră şi să fim cine suntem.
Să învăţăm să ascultăm şi să credem în noi este un act important de revanşare, dar
şi să avem încredere în instinctele noastre şi să ne valorăm sentimentele şi nevoile.
E posibil să trebuiască se ne revanşăm de multe ori faţă de copilul speriat, abuzat ori
neglijat care zace în noi – să ne revanşăm pentru că am fost critici, neglijenţi şi ne-a fost
ruşine. Ne datorăm scuze şi să ne schimbăm comportamentul prin care nu ne dădeam
voie să primim iubirea şi grija de care aveam nevoie, în special de la noi înşine, dar şi
pentru ideile îngrozitoare pe care le-am avut, le-am păstrat şi le-am crezut despre noi
înşine. Că nu putem fi iubiţi, că nu suntem suficient de buni, că nu putem gândi, că nu
merităm succesul, că nu merităm să ne distrăm şi să ne recuperăm, toate acestea sunt
idei false pe care ni le-am asumat şi care trebuie corectate ca parte din acest program de
revanşare faţă de sine.
„Pur şi simplu nu mă iubesc”, a spus Karen. „Nu cred că merit iubire. Nu cred că
merit lucruri bune de la viaţă.”
„Mulţi dintre noi credem asta”, i-am răspuns eu. „De aceea suntem la recuperare.
Aceasta este o parte importantă a programului de recuperare: să schimbăm aceste idei.”
Jason, care se află în programul de recuperare pentru codependenţă de 6 ani, îşi scrie
scrisori ca să se revanşeze faţă de sine. Când ceva îl deranjează, când vinovăţia şi frica îi
dau târcoale, când se întreabă ce merită, ia loc şi îşi găseşte liniştea într-o scrisoare. Îşi
spune toate lucruriel bune, reconfortante şi blânde pe care el şi copilul din el simte
nevoia să le audă ca să se simtă mai bine.
„Am pus temelia revanşei faţă de propria-mi persoană”, spune el. „Mă revanşez
faţă de mine însumi scriindu-mi scrisori. Tatăl meu a făcut terapie. Mama mea a făcut
125

două serii de terapie. Iar în intervalul dintre ele eu m-am dus şi mi-am cumpărat un
ursuleţ de pluş.”
În fiecare zi învăţ cum să am grijă de fetiţa din mine. Am neglijat-o şi diminuat-o
ani şi ani de zile. Am încercat să o ignor, am sperat că va pleca. Însă ea a ţipat din ce în
ce mai tare până când am început să o ascult.
Ani de zile m-am inspirat de la alte persoane şi din relaţii să am grijă de fetiţa din
mine. Prin relaţii am căutat să îmi potolesc frica şi să hrănesc, să sprijin şi să protejez
această fetiţă, dar şi ca celălalt să fie acolo pentru mine căci nu voiam să fiu eu singură.
Nu ştiam cum.
Acum, încet, învăţ o cale mai bună. Învăţ cum să ascult fetiţa pe care am
abandonat-o mare parte a vieţii mele. Găsesc modalităţi să iau legătura cu ea, să o aud,
să-i ofer confortul, grija, protecţia, călăuzirea şi disciplina de care are nevoie.
Uneori, are nevoie doar de îngrijirea caldă a unui bebeluş de 3 luni. Alteori are
nevoie să alerge, să se joace, să cânte, aşa cum face un copil de 4 ani. Alteori vrea să
asculte cântece, să plângă, să viseze, să-şi pună dorinţe. Uneori trebuie să spună cât de
tristă este sau înfricoşată şi doar să fie recunoscută şi luată în seamă.
Acest comprotament prin care hrănim copilul din noi nu este prostesc, aşa cum
am crezut cândva. E vindecător. Câteva momente pe zi în care am grijă de acest copil
mă eliberează ca adult şi mă reîntinereşte şi mă face responsabilă, iar fetiţa mea se simte
bine, în siguranţă şi protejată. Mă face şi să fiu un părinte
părinte bun pentru copiii mei. Ei m-au
învăţat multe despre copilul din mine şi de ce are nevoie el; copilul din mine mă învaţă
de ce au nevoie copii mei.
În ultimul rând, am învăţat să dau drumul furiei şi rensentimentelor pe care le
simţeam faţă de mine pentru tot ceea ce mi se întâmplase, pentru comportamentul
nepotrivit al altor persoane faţă de mine, pentru greşelile mele şi pentru că eram eu.
Trăsesem la mal furia şi resentimentele faţă de alţii, însă mânia tăcută şi negată pe care o
simţeam faţă de mine era mai profundă şi mai dificil să o las să plece.
Nu aveam idee, decât după ani de zile de recuperare din codependenţă, cât de
furioasă eram pe mine. Mi-a luat multă vreme să dau la lumină mânia, furia şi
resentimentele faţă de alţii, însă şi mai mult timp să detectez acele sentimente îngropate
legat de mine. Ca să mă iubesc, să am grijă de mine şi să mă hrănesc spiritual liberă, să
pun capăt căii către relaţiile distructive, să eliberez blocajele faţă de iubire şi intimitate,
trebuia să scap de această furie.
f urie.
Furia şi mânia faţă de mine mă ucideau în tăcere şi nici măcar nu am ştiut asta
până când într-o zi a ieşit la suprafaţă. Am explodat într-o tiradă faţă de mine însămi
care m-a uimit de ferocitatea şi aversiunea sa. Am văzut rolul uriaş pe care auto-
resentimentele îl jucase în fricile mele, în nevoia mea de a fi perfectă, chiar şi în nevoia
126

de control. Dacă mai făceam o greşeală, dacă ceva ori cineva mă dezamăgea încă odată,
eram şi mai furioasă pe mine însămi. Am văzut cum mânia faţă de propria persoană a
continuat să atragă experienţe care au dat-o la iveală ca să o pot trata. Uneori când sunt
înfuriată pe cineva şi nu scap de aceste sentimente, fac lucruri care îmi sporesc această
furie. În acelaşi fel, fac şi văd lucruri legate de mine care îmi întăresc resentimentele
r esentimentele faţă
de propria-mi persoană. Mă hărţuiau şi nu mă lăsa vie ori să fiu vie pe deplin. Furia mea
nu mă lăsa să iubesc sau să fiu iubită. Nu mă lăsa să mă iubesc pe mine însămi până nu
mă eliberam de ea.
Venise vremea să mă revanşez faţă de mine însămi.
Programul de recuperare m-a ajutat să fac asta. M-a asistat în găsirea copilului din
mine. M-a ajutat şi să descopăr vindecătoarea din mine, un concept pe care-l discutau
mulţi participanţi la program.
Înăun
Înăuntru
trull nost
nostru
ru exis
există
tă un copi
copill sper
speria
iatt şi vuln
vulnera
erabi
bil,
l, însă
însă şi un vind
vindec
ecăt
ător
or
puternic, protector şi hrănitor care are grijă de acel copil
copil şi îl ajută şi pe el şi pe noi să ne
vindecăm.
Trebuie
Trebu ie să începem
începem să ne adresăm nouă cu iubi iubire,
re, modalitate
modalitate care ne va ajuta să
ne vindecăm, o cale prin care ne respectăm singuri, avem încredere în noi, ne hrănim şi
ne protejăm, o cale prin care-i respectăm pe alţii.
Ca şi în cazul altor revanşe, procesul începe cu bunăvoinţă, făcând ceea ce este
evident şi cerând şi priminând Călăuzire Divină în timpul procesului.
Ni se va arăta tot ce trebuie să facem ca să avem grijă de noi în relaţiile cu ceilalţi
şi să începem să avem grijă cu dragoste de noi, dacă suntem deschişi către aşa ceva.
Vom fi eliberaţi de furie şi resentimentele faţă de alţii şi faţă de noi. Vom fi vindecaţi.
Acesta e miracolul acestui proces. Tot ce ne trebuie vom primi atunci când suntem
pregătiţi pentru asta.

SĂ NE IUBIM ŞI SĂ NE IERTĂM PE NOI ÎNŞINE

Acesta este Pasul în care ne cerem scuze şi nouă şi altora, însă facem mai mult
decât să ne scuzăm. Ne asumăm în mod clar responsabilitatea pentru comportamentul
faţă de noi înşine şi de alţii. Acest Pas ne dă permisiunea să fim cine suntem acum şi să
fim cine am fost odată. Ne dă permisiunea să ne iertăm şi să ne simţim bine ştiind cine
suntem – indiferent de ceea ce am făcut.
Ştergem cu buretele şi ne dă alternativa de ne simţi vinovaţi şi ruşinaţi. Acum
putem să experimentăm propria conştiinţă de sine, stimă de sine şi acceptarea de sine
care se bazează pe responsabilitatea de sine.
 127

Ne-a fost dăruit câte-un dar în fiecare Pas, însă de la Pasul 4 până la 9 ne-a fost
dat un dar special. Darul este un proces curat pentru a ne elibera de vinovăţie şi ruşine,
de a ne ierta şi de a corecta acel comportament care trebuie corectat.
Aceşti Paşi înseamnă că nu trebuie să ne mai pedepsim. Nu trebuie să ne mai
simţim îngroziţi sau ruşinaţi de acţiunile noastre – chiar dacă e scăpare de o clipă ori o
indiscreţie majoră. Acum avem o formulă specifică de a ne elibera de greşeli şi
imperfecţiuni şi de a crea armonie
ar monie în relaţii.
Nu putem să-l controlăm pe celălalt şi ce simte legat de noi. Însă un lanţ al
vindecării puternic e pus în mişcare când ne asumăm responsabilitatea faţă de noi înşine.
Când ne loveşte vinovăţia, ruşinea, o idee veche sau un comportament vechi, ştim că
acum avem o opţiune.
Putem să le reprimăm sau să le negăm, care pentru mulţi dintre noi e o modalitate
veche de a reacţiona. Putem fi defensivi, putem fugi, putem să ne ascundem. Ori putem
să îmbrăţişăm această formulă de a căuta înăuntru, de a ne identifica rolul, de a vorbi cu
altă persoană şi cu Dumnezeu despre incident, să îl recunoaştem, să fim dornici să ne
revanşăm, apoi să punem în aplicare acest fapt.
După aceea putem să trecem peste. Putem să trecem peste cele mai mari şi mai
mici sentimente de vină. Putem să ne iertăm şi pe noi şi pe alţii.
Aceşti Paşi ne spun că nu trebuie să fim perfecţi. Există siguranţă şi confort în
această formulă a grijii de sine – aceşti Paşi. Ei ne spun că putem să ne iubim şi să
acceptăm totul în noi şi trecutul nostru – atâta timp cât ne asumăm responsabilitatea faţă
de noi înşine.
Când am început să parcurg acest Pas, eram îngrozită. Gândul de a stabili întâlniri
cu oamenii, apoi să deschid gura şi să recunosc că am greşit era înfricoşător. Aveam o
regulă internă puternică care impunea să fiu perfectă, iar actul de a-mi recunoaşte
greş
greşel
elil
ilee şi cecerâ
rând
ndu-m
u-mii iert
iertar
aree pent
pentru
ru ele
ele era
era difi
difici
cil.
l. Mă simţ
simţea
eam
m amen
amenininţa
ţată
tă de
recuno
recunoaşt
aştere
ereaa greşel
greşelilo
ilorr mele.
mele. Mă simsimţea
ţeamm pre
preaa vinova
vinovată
tă şi dacă-m
dacă-mii recuno
recunoşte
şteam
am
greşelile, mă temeam că m-aş fi simţit şi mai vinovată. Mă aflam în defensivă faţă de
comportamentul meu pentru că mă simţeam foarte prost când venea vorba de mine.
Când eram pe punctul de a învăţa cum să mă revanşez mi-a fost oferit un sine şi o
stimă de sine.
Ajunsesem la un punct unde era mai uşor să merg la diferite persoane şi să îmi
recunosc greşelile, însă trebuia să mai călătoresc într-un loc. Acel loc era cel al
compasiunii faţă de mine, un loc unde puteam şi doream să observ greşelile şi relele pe
care mi le făcusem. Acestea sunt încă mai greu de văzut şi de păsat decât cele pe care le-
am pricinuit altora. Şi ca şi în cazul altor fapte, e nevoie de timp ca să se mai
îmblânzească. Pe măsură ce exersez iubirea de sine, cu atât devine un obicei.
128

Cu cât sunt mai deschisă în a-mi asuma responsabilitatea pentru comportamentul

meu şi să mă revanşez, cu atât mai puţin vinovată mă simt. Negând o greşeală faţă de
noi înşine sau faţă de alţii nu face ca aceasta sau vina să dispară.
Acest Pas o face.
Faceţi-l. Aveţi încredere în el. Şi lăsaţi vina să treacă. Când vom parcurge
acţiunile destinate acestor Paşi, vom fi liberi să facem asta. Nu e un Pas pedepsitor. Nu e
un Pas de care să ne temem. Ca şi ceilalţi Paşi, când depunem un efort omenesc să-l
parcurgem, vom fi răsplătiţi cu un bonus spiritual. Aşa cum a spus cineva care se afla în
procesul de vindecare: „Vom primi harul de care avem nevoie ca să trăim liniştiţi cu noi
înşine, cu alţii şi cu trecutul nostru.”

PAŞII ELEMENTARI

Acum am isprăvit cu ceea ce specialiştii vindecării numesc Paşii elementari.

Deseori ne vom trezi că ne întoarcem instinctiv la Pasul de care avem nevoie. Faceţi
acest lucru ori de câte ori aveţi nevoie.
Repetaţi acest lucru ori de câte ori aveţi nevoie de vindecarea pe care acest Pas,
ori altul, v-o poate oferi. Nu există multe lucruri în viaţă în care poţi avea încredere. Însă
putem avea încredere în aceşti Paşi, iar ei ne stau mereu la dispoziţie. Să nu vă
îngrijoraţi că parcurgeţi acest Pas prea curând: vă va găsi când sunteţi pregătiţi. Vă veţi
trezi în locuri, cu oameni şi în circumstanţe şi va fi vremea să începeţi să aveţi grijă de
voi în relaţiile cu alte persoane.
Vom începe să vedem că ne-am tratat pe noi înşine necorespunzător. Deseori
aces
aceste
te so
sond
ndaj
ajee inte
interio
rioar
aree sunt
sunt tr
trep
epta
tate
te.. Pr
Prim
imim
im sond
sondajajel
ele,
e, dire
direcţ
cţia
ia sc
schi
himb
mbăr
ării
ii şi
oportunitatea să ne revanşăm pe măsură ce suntem pregătiţi să avem de-a face cu ele.
Aveţi încredere în sincronizare. Aveţi încredere în proces. Aveţi încredere în Paşi. Aveţi
încredere în ceea ce se va întâmpla dacă îi parcurgem.
Ascultaţi ce se spune în Manualul Alcoolicilor Anonimic (paginile 83 – 84):
„Trebuie să fim sensibili, plini de tact, să ne pese şi să fim umili fără a fi servili ori să
trăim doar o parte din noi. Creaţii ale lui Dumnezeu ne sprijinim pe picioare; nu ne
târâm în faţa nimănui.
Dacă o fază a evoluţie noastre e dureroasă, vom fi uimiţi înainte să fi parcurs
jumătate din drum. Vom cunoaşte o nouă libertate şi o nouă fericire. Nu vom regreta
trecutul şi nici nu vom dori să-i închidem uşa în nas. Vom cuprinde sensul cuvântului
serenitate şi vom cunoaşte pacea. Indiferent cât de jos vom fi coborât, vom vedeam cum
alţi
alţiii vor
vor bene
benefifici
ciaa de pe ur
urma
ma expe
experi
rien
enţe
ţeii no
noas
astr
tre.
e. Sent
Sentim
imen
entu
tull de inut
inutil
ilit
itat
atee şi
autocompătimire va dispărea. Ne va pieri interesul faţă de lucruri egoiste şi îl vom
129

câştiga pe cel faţă de semenii noştri. Căutarea de sine va dispărea. Toată atitudinea
noastră şi modul de a privi viaţa se vor schimba. Frica de oameni şi de insecuritatea
economică ne va părăsi. Vom şti intuitiv cum să ne descurcăm în situaţiile care
obişnuiau să ne zăpăcească. Vom realiza brusc că Dumnezeu face pentru noi ceea ce noi
nu am putut să facem.
Acestea sunt promisiuni extravagante? Noi credem că nu. Există persoane pentru
noi care le-au îndeplinit – uneori rapid, alteori mai încet. Întotdeauna se vor materializa
dacă lucrăm pentru ele.”
Alcoolicii aflaţi în programul de recuperare au fost primii care au primit aceste
promisiuni în schimbul parcurgerii Paşilor. Unii cred că alcoolici sunt mai plecaţi decât
alţii în parcurgerea acestor paşi, întrucât vieţile lor depind de asta. Şi noi putem să ne
angajăm să parcurgem aceşti Paşi şi să primim beneficiile în vieţile noastre – căci vieţile
noastre, calitatea lor, calitatea relaţiilor şi calitatea iubirii din vieţile noastre depind de
asta.

ACTIVITĂŢI

1.Nu te-ai revanşat până acum faţă de nicio persoană? Cum te simţi?

2.Dacă eşti pregătit, stabileşteţi nişte obiective de revanşare. De exemplu, numeşte

persoanele faţă de care ai vrea să te revanşezi.
revanşezi. Stabileşte un termen limită rezonabil
rezonabil şi un
scop pentru a-ţi cere scuze, ori de câte ori e cazul. Fii cât de specific sau generalist vrei.
Poate vrei ca ţinta ta să fie „să devin conştient de persoanele cărora le datorez scuze,
apoi să pun în aplicaţie acest lucru.” Sau poate întocmeşti o listă cu nume şi incidente şi
vrei să stabileşti un termen limită pentru a vorbi cu aceste persoane.

3.Care e relaţia care te deranjează cel mai mult în prezent? Ce trebuie să faci ca să ai
grijă de tine în această relaţie? Ce ai spune dacă ai fi liber să fii complet sincer cu acea
persoană în ceea ce priveşte acţiunile tale, sentimentele şi ceea ce vrei şi îţi trebuie?
Cum ţi-ai desconsiderat şi neglijat puterea ta în această relaţie? În ce fel ai desconsiderat
şi devalorizat cealaltă persoană?

4.Care e cel mai intens sentiment de vinovăţie pe care-l ai acum? Folosind aceşti Paşi ca
pe o formulă, cum te descurci cu
cu acest sentiment, ca să scapi de
de el?

5.Pentru fiecare act revanşator întreprins, scrie o afirmaţie prin care te ierţi singur(ă) şi te
ajută să scapi de sentimentul de vină. O afirmaţie simplă ar fi: „Mă iubesc şi mă accept.
130

Mi-am asumat responsabilitatea comportamentului meu faţă de ..... şi acum sunt liber(ă)
să nu mă mai agăţ de trecut.” Puteţi să scrieţi o afirmaţie similiară prin care îi iertaţi pe
alţii:: „Mi-am
alţii „Mi-am clarificat
clarificat sentimentel
sentimentelee faţă de .... şi l-am iertat/am
iertat/am iertat-o.
iertat-o. Trebuie să nu
mai am aceste sentimente faţă de el/ea şi dau voie liniştii şi iubirii să se aşeze în relaţia
noastră.”
6.Exploraţi conceptul copilului şi vindecătorului din voi. Scrieţi scrisori pentru a intra în
legătură cu amândoi.
Autoarea Lucia Capacchione a iniţiat o metodă simplă pentru acest lucru. Ea a
sugerat
suger at să facem desene cu mâna nedominant
nedominantăă ca să-i dăm voie copilului
copilului din noi să se
exprime. Puteţi să scrieţi şi o scrisoare cu această mână. Întrebaţi-l pe copil ce sisimte
mte cu
adevărat, de ce se teme, ce vrea, de ce are nevoie, de ce e îngrijorat, apoi lăsaţi-l să vă
deseneze sau să vă scrie o scrisoare.
Acum, răspundeţi cu mâna dominantă. Faceţi un desen prin care arătaţi cum aţi
vrea să rezolvaţi problema sau cum aţi vrea să vă simţiţi. Scrieţi-i o scrisoare copilului,
susţinându-l, liniştindu-l şi protejându-l. În desen şi scrisoare, asiguraţi-l pe copil că
totul va fi bine.
Dacă auziţi lucruri de care copilul din voi are nevoie, acţionaţi. Răspundeţi. Dacă
vrea să se plimbe, să danseze, să cânte, să fie ţinut de mână, strâns în braţe, să fie singur,
să asculte muzică, ori să se odihnească, oferiţi-i ce are nevoie. Nu trebuie să depuneţi un
efort
efort complica
complicatt ori complex
complex;; cu cât e mai simplu
simplu,, cât atât
atât e mai bine.
bine. (Cărţ
(Cărţile
ile lui
Capacchione despre acest proces sunt incluse în bibliografia de la sfârşitul cărţii.)
 131

„Parcurg Pasul 10 tot timpul. Prea mult, cred.

Să recunosc că greşeam a fost foarte, foarte dificil
pentru mine la început.
început. Acum, tot nu-mi
nu-mi place să
fac accest lucru, însă o fac oricum.” - Beth M.

PASUL 10

„SĂ CONTINUĂM SĂ NE FACEM INVENTARUL PERSONAL ŞI, CÂND AM

GREŞIT, SĂ RECUNOAŞTEM CU PROMPTITUDINE.”

Pasul 10 al CoDA

Fiica mea şi cu mine ne certăm. Eu ripostez şi spun ceva nepotrivit.

Acest Pas mi-a permis să mă îndepărtez, să mă calmez, să-mi cer scuze şi să uit
incidentul. De asemenea, îi dă fiicei mele permisiunea, pe măsură ce mă priveşte, să
înţeleagă că nu sunt perfectă, că părinţii nu sunt perfecţi, iar ea nu trebuie să fie perfectă.
Mi-a oferit o unealtă care să scoată la iveală umanitatea din mine şi prin care să mă
hrănesc şi să mă iubesc în pofida acestui fapt – uneori datorită acestui fapt. Ne-a oferit şi
mie şi fiicei mele o unealtă cu care să ne exprimăm umanitatea: cuvintele „îmi pare rău”.
Mă trezesc şi îmi dau seama că de o vreme nu mi-am mai simţit sentimentele. Mă doare
tot corpul. Mă simt grea şi îngrijorată. Am pierdut legătura cu mine. Iarăşi am trecut pe
pilot automat.
Acest Pas îmi dă permisiunea să accept starea curentă a lucrurilor şi să merg mai
departe fără să mă învinovăţesc ori să-mi fie ruşine. Îmi dă permisiunea să nu mai fiu pe
fugă, ci să mă întreb ce îmi trebuie şi că mă face să mă simt bine.
Luna decembrie se sfârşeşte şi începe ianuarie şi eu am şters tăbliţa pentru anul
trecut dându-mi seama că am dat voie discordiei şi furiei faţă de o anumită relaţie să se
transforme
transforme în resentimen
resentimente.
te. Mă simt folosită.
folosită. Mă deranjează
deranjează statutul
statutul relaţiei
relaţiei şi o să-mi
schimb calea ca să evit acea persoană.
Acest Pas îmi dă permisiunea să accept cine sunt şi să îmi învăţ lecţia din relaţie.
Pot să cer călăuzire, ca apoi să am încredere în direcţia primită şi să dau voie
132

sentimentelor vindecătoare să îmblânzească discordia. Până în februarie, relaţia şi-a

reluat cursul firesc. Eu particip iarăşi la ea, de data asta cu noi graniţe. Am uitat trecutul,
nu într-o manieră codependentă, ci de vindecare: i-am permis să mă înveţe ceea ce
trebuia despre mine şi cum să am de-a face cu oamenii.
Mă simt prinsă în capcană într-o relaţie – nu am grijă de mine şi nu spun ce vreau
şi ce am nevoie. Simt că pierd relaţia, că nu pot fi de încredere, că ceea ce vreau şi îmi
trebuie nu e bine. Mă tem să nu rănesc sentimentele celuilalt. Mă tem de viitor.
Acest Pas îmi dă permisiunea să remarc şi să accept că nu sunt stăpână pe puterea
mea. Îmi dă permisiunea să încep să fac asta, fără să mă judec pe mine ori pe altcineva.
Când nu mai dau voie sentimentelor să se manifeste, că nu mai deţin controlul asupra
puterii mele, când mă comport necorespunzător, când neg, când încerc să controlez altă
persoană sau îi permit altcuiva să mă controleze, când furia se agravează în
resentimente, când mă tem să îmi privesc temerile cu sinceritate, când devin prea aspră
ori mă critic prea mult pe mine ori pe altcineva, acest Pas îmi spune că este în regulă.
Sunt bine şi pot să merg înainte, având grijă de mine tot timpul fără să-mi fie ruşine de
mine.
Acest Pas pune îmi pune la îndoială cea mai mare, mai predominantă şi uneori cea
mai problematică idee a mea despre mine: că trebuie să fiu perfectă – mai ales acum că
mă vindec.
Îmi era teamă de acest Pas. Am crezut că presupunea realizarea un inventar zilnic
al meu critic, judiciar, căutând fără frică şi concentrându-mă asupra punctelor negative,
defectelor şi a lucrurilor pe care le făceam greşit.
Mă pricepeam la asta. Nu aveam nevoie de un Pas ca să mă ajute să fac asta.
Acum am o viziune diferită asupra acestui Pas. E o unealtă care-mi permite să
continuui să fiu conştientă de mine, în loc să mă concentrez asupra altora. E şi o unealtă
care mă ajută să mă tratez cu grijă şi cu acceptare. Parte din a avea grijă de mine şi a mă
respecta înseamnă că sunt liberă să am grijă de mine în raport cu alţii într-o manieră
sănătoasă – să recunosc că am greşit şi să-mi cer scuze, ori să fiu stăpână pe puterea
mea.
Acest Pas îmi dă permisiunea să identific când mă înfurii pe mine din nou sau
când încep să îmi neglijez sentimentele şi nevoile. Îmi permite să eliberez furia şi să
merg înainte în a mă iubi.
Acest Pas îmi dă libertatea de a recunoaşte prompt când am părăsit calea, aşa încât
să revin pe traseu cu programul de auto-îngrijire.
Acest Pas înseamnă şi că sunt liberă să îmi acord în fiecare zi câteva minute şi să
mă concentrez asupra şi să mă bucur de lucrurile bune pe care le-am făcut, apoi să mă
simt bine.
133

CONTINUAŢI SĂ VĂ FACEŢI INVENTARUL PERSONAL

„Cuu conc
„C concen
entr
trar
area
ea superfi
superfici
cial
alăă pe care o aiai,, e de mirare
mirare că ai vreoda
vreodată
tă o zi
proastă”, a remarcat cândva soţul
soţul meu.
Intenţionase ca remarca lui să fie amuzantă; fusese şi profundă dacă o analizam în
profunzime. Înainte să mă vindec de codependenţă, aveam strania abilitate de a mă
concentra intens asupra exteriorului: ce făceau alţii, ce nu făceau, ce încercau să-mi facă,
ce-mi făcuseră şi cât de bine m-aş simţi dacă ar face altceva.
Gândul că alţii îmi controlau cumva calea vieţii şi că puteau să mă facă să mă simt
mai bine ori diferit era o iluzie. Şi am învăţat asta pe calea cea m
mai
ai dură: atingând pragul
de jos al codependenţei mele.
Dacă ne-am făcut treaba pe parcursul acestor Paşi, am trecut prin acest fel de
gândire. S-ar putea să fi revenit la aceste gânduri când
când şi când, însă acum
acum ştim ce facem
şi ştim că e o iluzie. Mulţi dintre noi şi-au început recuperarea din pricină că persoana pe
care o iubeam făcea sau nu ceva. Am intrat în acest program din pricina acestui mod de
gândire. Apoi, Pasul 1 ne-a ancorat într-un mod nou de gândire, de a aborda viaţa, pe
ceilalţi şi pe noi înşine.
Până când vom fi ajuns la Pasul 4, vom fi pregătiţi să ne concentrăm în interior.
Vom fi gata să începem căutarea spirituală. Începem să aruncăm o privire la noi înşine şi
ce se întâmplă cu noi. Ne uităm cum reacţionăm din obişnuinţă la viaţă, în loc să ne
concentrăm la ceea ce se întâmplă cu alţii.
Procesul prin care am trecut în Paşii 4 şi 5 ne-a dus într-un tur de auto-curăţire.
Am încredinţat viaţa şi voinţa noastră în mâinile lui Dumnezeu, aşa cum l-am înţeles noi
pe Dumnezeu. Apoi am curăţat
curăţat ambalajul pe care l-am în
întors
tors în afară.
Ni s-a dat apoi acest Pas, un Pas de mentenanţă, să ne ajute să continuăm acest
proces de cercetare în interior. Acest Pas nu ne cere să ne ţinem după noi înşine cu un
ciocan şi o daltă. Nu ne spune că trebuie să ne trăim viaţa punându-ne sub un microscop,
supraveghind supravigilenţi tot ce facem şi spunem, aşteptând cu răsuflarea la gură să ne
criticăm şi să ne pedepsim.
Ne dă permisiunea să fim conştienţi de noi şi când greşim să recunoaştem şi să
rezolvăm această situaţie cu promptitudine.
Care sunt „greşelile” pe care le căutăm şi le recunoaştem prompţi?
 134

Vrem să căutăm greşelile pe care le facem altora, cele care sunt uşor de descoperit
şi justificat. Trebuie să urmărim orice conduită personală care e mai slabă decât ceea ce
aşteptăm în mod rezonabil de la noi.
Aici
Ai ci vor
vor fi incnclluse
use man
manife
ifestă
stări nec
necore
orespu
spunzăt
nzătooare
are de furi
furiee şi mâni
mânie,
e,
comportamentul nepotrivit când suntem furioşi, resentimentele păstrate multă vreme,
controlul, manipularea şi să ne folosim de oameni, minciuna, aşteptarea ca ceilalţi să
umple „golul din suflet”, sau orice alt comportament care nu primeşte propria noastră
aprobare.
Când vom şti că nu ne-am comportat când se cuvine? Dacă ne-am făcut treaba,
dacă am curăţat epava vinovăţiei meritate şi nemeritate din trecut, dacă am parcurs aceşti
Paşi pe cât de bine am putut, vom şti.
Chestiunea ne va atrage atenţia.
Vom
Vo m fi expe
experi
rime
ment
ntat
at sufic
suficie
ient
ntăă lini
linişt
ştee ca să pute
putem
m recu
recuno
noaş
aşte
te neli
nelini
nişt
ştea
ea şi
suficientă călăuzire ca să ştim cum să ne găsim calea să ieşim din încurcătura în care ne-
am putea afla. Vom şti că putem avea încredere să ne abandonăm şi să ne dăm voie să
fim ghidaţi pe calea bună a conduitei, fie că asta înseamnă să spunem că ne pare rău ori
să încercăm calea unui comportament schimbat faţă de altă persoană.
Am învăţat că mă pot baza doar pe sentimente ca să realizez acest Pas. S-ar putea
să mă simt vinovată şi când nu am greşit cu nimic, ori când fac lucuri bune pentru mine:
cum ar fi să mă joc, să mă distrez, să-mi exprim sentimentele şi să spun ce vreau şi ce
trebuie. Uneori nu mă simt vinovată în legătură cu acţiuni pe care în mod legitim trebuia
să le corectez: mă simt apărată şi protejată.
Acest Pas ne cere să continuăm procesul de folosire a intelectului, înţelepciunii şi
inteligenţei de vindecare ca să ne evaluăm şi să ne inventariem. Vrem să avem încredere
în sentimentele noastre, însă trebuie să facem apel şi la intelect, ca să nu ne pierdem în
imensitatea vinei nemeritate şi a apărării.
Putem să ne gândim. Cu noile noastre puncte de vedere despre interiorul noastru
putem să aruncăm o privire la noi în fiecare zi şi cu iubire să ne dăm seama de ce avem
nevoie ca să avem grijă de noi.

SĂ RECUNOAŞTEM CÂND AM GREŞIT

Deseori, am descoperit că asumându-mi simplu responsabilitatea, apoi cerându-mi

sc
scuz
uzee pent
pentru
ru comp
compororta
tame
ment
ntul
ul meu
meu este
este sufi
sufici
cien
entt să rezol
rezolvv prob
proble
leme
mele
le ca
care
re apar
apar..
Cuvintele „am greşit şi-mi pare rău” sunt atât de vindecătoare. Să fiu capabilă să
primesc şi să ofer aceste cuvinte, apoi să trec peste un incident, este unul dintre multele
daruri care mi-au fost oferite în acest proces numit vindecare.
135

Pe măsură ce mă maturizam mi-am petrecut mare parte din viaţă pedepsind

oamenii. Dacă aflam o indiscreţie, o spuneam mai departe şi o foloseam
f oloseam împotriva acelei
persoane iar şi iar – uneori ani
ani de zile. Nu-mi scăpa ni
nimic
mic niciodată.
Devenisem o persoană care pedepsea. Dacă cineva mă dezamăgea sau nu făcea
ceea ce credeam eu că ar trebui să facă, nu mă opream doar la a mă înfuria. Insistam
asupra acestui fapt şi pedepseam. Şi iarăşi pedepseam.
În acelaşi fel mă tratam şi pe mine când greşeam ceva.
Stăteam departe de iubirea şi dragostea pe care mi le puneau la dispoziţie relaţiile
şi viaţa. Nu ştiam cum să accept, cum să iert şi cum să mă hrănesc spiritual. Nu ştiam
cum sau când să îi accept şi să-i iert pe alţii.
Încercam să-i iert pe alcoolici pentru că beau când încă îmi permiteam să fiu victima
băuturii lor. Substituiam iertarea şi negarea cu acceptarea şi realitatea. Încurcasem
conceptele.
Acum învăţ cum să accept şi să ofer scuze, apoi să trec peste evenimente. Înţeleg
şi că întotdeauna, dar întotdeauna, asta înseamnă să-mi analizez sentimentele şi să accept
realitatea. Învăţ că sentimentele mele sunt o parte importantă a realităţii.
Ani de zile, când mă simţeam rănită sau furioasă, alergam la Dumnezeu şi îi
ceream să mă ierte. Îmi era ruşine
r uşine şi mă pocăiam pentru că mă simţeam furioasă şi rănită
– pentru că simţeam. „Doamne, iartă-mă, am păcătuit” era motoul meu de fiecare dată
când aveam câte-un sentiment dezbinant faţă de altcineva. Mă uitam la mine şi la
sentimentele mele ca la ceva din exterior, separate de Sinele meu Superior.
Apoi mă simţeam nedumerită şi vinovată când sentimentele nu dispăreau. Când
cealaltă persoană se comporta la fel, sentimentele mele rămâneau neschimbate.
Mi-a trebuit mult timp – mai învăţ şi acum această lecţie – să realizez că
sentimentele mele sunt adesea modul în care Sinele meu Superior îmi vorbeşte şi
încearcă să-mi atragă atenţia legat de o lecţie pe care trebuie să o învăţ. Acea lecţie poate
fi stabilirea unor noi limite, să deţin controlul asupra puterii mele, ori să învăţ ceva
despre mine şi relaţiile mele. Sentimentele mele nu sunt întâmplătoare. Ele sunt o parte
importantă din mine, din viaţa mea şi la ceea ce trebui să acord atenţie.
Cel puţin acestea vor fi pe deplin trăite înainte de a merge înainte. Viaţa, şi Sinele
meuu Supe
me Superi
rior
or,, dese
deseor
orii mă vor
vor moto
motototoli
li succ
succes
esiv
iv în ci
circ
rcum
umststan
anţe
ţe as
asem
emănănăt
ătoa
oare
re,,
concepute să provoace o anumită emoţie. Obişnuiam să cred că nesimţind emoţia era
ceea ce se aştepta de la mine. Acum învăţ să mă predau cu o uşurinţă şi o demnitate mai
mari emoţiei ca parte necesară şi importantă a experienţei.

SĂ CONTINUĂM SĂ NE IUBIM PE NOI ÎNŞINE

 136

Există o altă zonă din viaţa noastră în care inventarierea ar putea să conducă la
descoperirea răului care cere recunoaşterea promptă. Această zonă este cea a răurilor pe
care ni le facem singuri. Nerecunoaşterea şi trăirea propriilor sentimente, nestabilirea de
limite pe care trebuie să le impunem, neacordându-ne atenţie, neavând încredere în noi,
nerespectându-ne, neascultându-ne – acestea sunt răurile care au nevoie de o atenţie
imediată.
Fiind furioşi pe noi înşine şi pedepsindu-ne este şi acesta un rău.
Auto-neglijarea este un rău.
Auto-neglijarea devine o obişnuinţă pentru cei care au trăit mulţi ani practicând
codependenţa. E mult mai uşor pentru mine, în orice situaţie, să-mi zăvorăsc emoţiile şi
să mă neglijez decât să mă valorez şi să am încredere în mine şi în emoţiile mele. Asta
trebuie să supraveghem în inventariile noastre.
Faptul că suntem acaparaţi în procesul de îngrjire, de concentrare asupra altei
persoane, neglijându-ne propriile emoţii şi nevoie poate fi un alt răspuns instinctiv pe
care trebuie să-l supraveghem.
Încercarea de a controla cursul relaţiilor, în loc să le dăm voie să se desfăşoare şi
să evol
evolue
ueze
ze de la sinesine în pr
proc
oces
es este
este un alt
alt comp
compor
orta
tame
ment
nt pe cacare
re treb
trebui
uiee să
să-l
-l
monitorizăm.
Faptul că nu suntem sinceri emoţional legat de nevoile şi dorinţele noastre – cu
noi şi cu alţii – este o greşeală.
Uitând şi neglijând să ne tratăm cu o atitudine de grijă este un aspect pe care s-ar
putea să vrem să-l supraveghem. Deseori, răspunsul nostru iniţial la o situaţie dată este
să fim aspri, exigenţi, critici şi să ne fie ruşine de noi. Asta, prieteni, înseamnă să ne
facem rău.
E posibil să anticipăm refuzul când acesta nu e pe cale să survină. E posibil să
cădem în capcana vechilor noastre credinţe: că suntem de neiubit, incompetenţi şi
nemeritorii. Aceste vechi credinţe sunt răuri pe care ni le facem nouă şi ne pot afecta
relaţiile.
S-ar putea să fim acaparaţi de firicile noastre şi să uităm cum să lăsăm pacea şi
încrederea să ne controleze vieţile. Şi acesta e un rău.
Ori de câte ori ieşim de pe făgaşul existenţei noastre pe care am descoperit-o, e
timpul să parcurgem acest Pas şi să-i dăm voie să ne redreseze din nou pe traseu.
Nehrănind şi neavând grijă de copilul din noi este un rău. Privind la alţii, în loc să
privim la noi ca să avem grijă, să protejăm, să hrănim acel copil înfricoşat şi în nevoie
este un rău care ne duce la gesturi disperate şi codependente în relaţiile şi în vieţile
noastre.
 137

Revenind la stilul de viaţă plin de privaţiuni şi martirizant este un rău. Permiţând

altora să ne controleze şi pe noi şi vieţile noastre este un rău.
Ne facem griji iarăşi? Încercăm din nou să controlăm ceea ce nu putem?
Substituim controlul pentru a deţine puterea noastră de a avea grijă de noi în orice
situaţie? Ne temem iarăşi şi ne este ruşine? Reacţiile noastre faţă de alte persoane au la
bază frica şi ruşinea? Facem prea mult tam-tam pe seama altora şi a lucrurilor pe care nu
le putem controla? Am intrat într-un rol de putere cu cineva care reacţionează şi încearcă
să ne forţeze mâna? Noi ne agăţăm prea strâns?
Ne dăm voie să simţim? Să simţim
simţim furia?
Facem lucruri care ne ne fac să ne simţim bine?
Suntem sinceri cu ceilalţi şi stabilim limitele necesare? Suntem în legătură cu noi
înşine? Suntem sinceri cu noi înşine? Avem încredere în noi şi în Sinele nostru
Superior? Ştim clar ce vrem şi ce ne trebuie?
Acestea sunt punctele pe care trebuie să le supraveghem în inventarul nostru.
Dacă scoatem la iveală răul, îl recunoaştem cu promptitudine faţă de noi înşine. Deseori
ne ajută să vorbim cu altcineva şi să împărtăşim ce se întâmplă. Nu ne face rău nici
dacă-I povestim lui Dumnezeu. Să ne expunem şi să fim fim vulnerabili este
comportamentul pe care l-am învăţat în Pasul 5.
De fiecare dată când vechile sentimente de neajutorare şi victimizare revin în
procesul de vindecare, ne facem singuri rău. Trebuie să recunoaştem acest lucru imediat,
să ne asumăm responsabilitatea
r esponsabilitatea şi să devin stăpâni pe situaţie în raport cu alţii.
Nu suntem victime, nu mai suntem, iar acest Pas ne garantează că nu va trebui să mai
fim niciodată.
Mulţi dintre noi şi-au trăit vieţile judecându-le tot timpul şi încercând să fie
perfecţi. Ne-am judecat pe noi înşine şi pe alţii. Dacă am greşit, sistemul defensiv a fost
înălţat şi am încercat să negăm rolul jucat temându-ne că nu vom fi demni de ceilalţi
dacă nu eram perfecţi. Ne-am folosit de greşelile noastre pentru a ne realimenta furia şi
resentimentele faţă de noi înşine, în acelaşi fel cum poate am făcut-o faţă de alţii.
Acest Pas ne spune că a face greşeli e un lucru aşteptat şi anticipat. Cele mai bune
şi mai importante lecţii ale mele vin din acţiunile mele mai puţin perfecte.
Învăţ treptat că perfecţiunea înseamnă să-mi dau voie, fără să mă judec, să fiu cine sunt
şi unde sunt astăzi şi apoi să-mi răspund responsabil, dar cu dragoste şi fără să-mi fie
ruşine: auto-acceptarea redată cu o uriaşă doză de iubire faţă de propria persoană.
Am învăţat că nu trebuie să ne fie frică că dacă greşim calea, nu trebuie să ne
iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine. Indiferent în ce situaţie mă găsesc, parcurgând
acest Pas cu iubire şi o atitudine de grijă faţă de propria persoană, pot să îmi găsesc
 138

calea. Fiindu-mi ruşine de mine, neacceptându-mă şi neavând încredere în mine nu

ajung nicăieri.
Parcurgând acest Pas, deseori descopăr că circumstanţele sunt în favoarea binelui.
Îmi sunt benefice. Mă învaţă ceva. Mă ajută să cresc şi să învăţ.
O cale prin care parcurg acest Pas este să-l folosesc ca să mă afirm. De exemplu,
dacă mă tem de o anumită situaţie,
situaţie, îmi accept
accept frica, apoi pun pe hârtie
hârtie o afirmaţie
afirmaţie care
contracarează frica. Pe măsură ce devin conştientă de vechile credinţe de care mă agăţ –
credinţe negative, credinţe prin care mă înfrângeam singură – scriu afirmaţii, după cum e
cazul, ca să contracarez aceste credinţe.
Folosesc acest Pas şi ca să-mi amintesc că trebuie să am grijă de mine.

VREMEA INVENTARIERII

Unele persoane aflate în procesul vindecării preferă să parcurgă acest Pas în

fiecare noapte. După ce au încheiat seara, trec în revistă ziua care a trecut şi conduita lor.
Dacă apare ceva în timpul acestei evaluări, fac o notă în mine ca să rezolve acest lucru.
Asta presupune să înfrunte sentimentele, să fie sincer cu cineva, să spună cuiva că-i pare
rău sau să revanşeze faţă de propria persoană. S-ar putea să fie nevoie să revenim la alt
Pas ca să ne ajute în inventariere. Dacă vom fi deschişi, vom şti ce să facem. Am început
un proces în care putem avea încredere, un proces care ne va susţine continuu în evoluţia
noastră. Acest program şi aceşti Paşi nu ne vor abandona.
Unora ne place să parcurgem acest Pas dimineaţa, în timpul acelor momente
liniştite dinaintea agitaţiei de pe parcursul zilei. În aceste momente suntem deschişi şi
receptivi la sentimentele noastre. Poate ne vom întreba: „Ce se întâmplă cu mine? Ce
trebuie să fac să am grijă de mine cu iubire şi responsabil?” Apoi ne ascultăm şi ne
răspundem.
Alte persoane parcurg acest Pas într-o manieră mai relaxată, cu credinţa că dacă
îşi fac programul, ţin legătura cu alte persoane în vindecare şi încearcă să rămână pe
traseu, acest Pas îi va găsi când va fi nevoie.
„Încerc să fiu conştientă”, spune Joan. „Nu pot să spun că parcurg Pasul 10 în
fiecare zi, însă vorbesc cu sponsorul meu de 3 ori pe săptămână şi o ţin la curent cu tot
ce se întâmplă în viaţa mea. Îi spun drept când greşesc, chiar dacă nu o fac faţă de
nimeni altcineva. Tot nu-mi amintesc să verific lucrurile cu Sinele meu Superior, însă
ştiu că poţi ajunge la această pace. Caut răspunsurile mărunte. Accept lucrurile. Permit
lucrurilor care nu sunt în plan să se întâmple.”
Am învăţat acest lucru despre mine şi despre recuperare: Când vine vremea ca un
lucru să-mi atragă atenţia, nu trebuie să mă îngrijorez. Lecţia nu va dispărea. Va
139

continua să se prezinte până când o voi învăţa. Într-un mod natural, analiza interioară a
propriului sine ne va dezvălui
dezvălui pe noi nouă înşine.

SĂ NE UITĂM ŞI LA CEEA CE E BUN

În timp ce suntem ocupaţi cu propria inventariere, e posibil să fim preocupaţi şi de

ceea ce facem corect. Pasul 10 spune: „Continuaţi să vă faceţi inventarul personal şi
când (sublinierea îmi aparţine) am greşit, să recunoaştem imediat.” Nu spune să ignorăm
ce am făcut bine ori ceea ce e bun în viaţa noastră. Spune să continuăm să ne
inventariem.
Când ne inventariem, putem să ne uităm după multe lucruri. Putem să scoatem la
suprafaţă
supra faţă sentimente
sentimente de care fugim. Putem să ne uităm după stima de sine prea mică şi
modalitatea inadecvată de a ne târî înapoi. Putem să căutăm revenirile la vechile moduri
de a gândi, simţi şi de a ne comporta. Putem să căutăm acele acţiuni care ne dereanjează
cu adevărat, pe care le-am îndreptat către alţii şi putem să ne rrevanşăm
evanşăm prompt.
Însă o parte importantă a inventarului nostru se poate concentra asupra a ceea ce
facem bine şi a ceea ce ni se întâmplă şi există bun în jurul nostru.
Nu e o treabă grea. Face parte din vindecarea noastră. Parte din codependenţa
noastră este concentrarea obsesivă asupra a ce e rău, ce merge prost şi ce am putea face
greşit. Comportamentul vindecător cu care îl înlocuim este să învăţăm să ne concetrăm
şi să dăm atenţie la ce e bun, ce merge bine şi la viziunea pozitivă cum lucrurile merg şi
bine în viaţa noastră.
noastră.
S-ar putea să lucrăm la fel de greu, ori mai greu, la a ne concentra asupra a ce e
bine ca în procesul dezvălurii
dezvălurii a ceea ce greşim.
Cercetaţi fără teamă, cu un ochi iubitor, pozitiv. Ce am făcut bine astăzi? Am stat
drepţi şi am analizat un sentiment? E posibil să o fi făcut cu stângăcie, dar am făcut-o?
Ne-am gândit la un Pas vreodată, în timpul unei crize? Astăzi am făcut ceva diferit
diferit decât
am fi făcut-o am un an sau doi? Cât de puţin diferit? Ne-am dus la cineva şi ne-am dat
voie să fim vulnerabili?
Am început să ne fie ruşine să gândim negativ, apoi am devenit conştienţi de asta
şi ne-am redresat? Am făcut ceva drăguţ, amabil şi cu dragoste pentru noi înşine? Am
făcut ceva pentru cineva şi ne-am simţit bine?
Ne-am făcut treaba bine? Am avut o abordare pozitivă într-o zi proastă? Am
exersat gratitudinea ori acceptarea? Ne-am asumat un risc, am fost stăpâni pe propria
putere, am impus o limită, am accentuat o limită? Am vorbit sincer şi deschis cu cineva
şi ne-am simţit un pic mai apropiaţi, stabilind legătura dintre noi şi altă persoană? Am
140

fost stăpâni pe noi într-un mod care ne-a făcut bine? Ne-am asumat responsabilitatea
faţă de propria persoană într-un mod în care nu s-a întâmplat până acum?
Ne-am făcut timp să ne rugăm ori să medităm? Am avut încredere în Dumnezeu?
Am vorbit cu Dumnezeu şi I-am încredinţat lucruri?
Am lăsat pe cineva să facă ceva pentru noi? Am fost prinşi în problemele altcuiva,
apoi ne-am detaşat? Ne-am continuat rutina zilnică, când tot ceea ce ne doream să facem
e să stăm deoparte şi să ne facem griji obsedante?
Ne-am ascultat pe noi, am avut
avut încredere în noi şi am văzut
văzut cât de bine ne-a făcut?
Am stat deoparte când cineva a încercat să ne manipuleze şi să ne controleze? Ne-am
afirmat? Ne-am iubit în loc să ne criticăm? Am exersat iubirea de sine în orice fel? Am
mers la o întâlnire, am citit o meditaţie, ori ne-am gândit la un concept de vindecare,
chiar şi pentru un scurt moment?
Să ne uităm la ceea ce am făcut corect. Să ne uităm la ceea ce am făcut bine. Să ne
luptăm pentru conştiinţa de sine fără să devenim excesiv de vigilenţi. Dacă am greşit
ceva, să acceptăm şi să mergem mai departe. Dar să căutăm şi ce am făcut bine.
Indiferent unde am fi, cine am fi, sau ce am face, chiar şi în cele mai proaste zile ale
noastre – mai ales atunci – putem să găsim un lucru pe care l-am făcut corect, ceva bun
legat de noi şi de vieţile noastre şi cu care să ne legăm. Putem găsi ceva faţă de care să
avem speranţă, ceva pe care abia îl aşteptăm. Putem să ne concentrăm realist asupra unei
viziuni despre ce e şi ce ar putea fi bun în viaţa noastră.
Există loc în realitate şi vindecare pentru „ce e bine”. Identificând aspectele
negative şi problemele ne va ajuta să le rezolvăm. Sporind binele ne va ajuta şi să ne
dezvoltăm. Putem să ne spunem nouă, altora şi lui Dumnezeu ce apreciem la cealaltă
persoană, la noi şi la viaţă.
viaţă.
Putem să renunţăm să nu mai fim aşa de critici faţă de propria persoană şi de alţii.
Putem să căutăm ce e bun.
SĂ MENŢINEM STIMA DE SINE

Acesta este pasul prin care ne continuăm stima de sine şi autoresponsabilitatea. În

alţi Paşi, am început procesul autoinvestigării, în loc să ne concetrăm asupra altora.
Acest Pas ne încurajează să ne menţinem pe acelaşi drum. Nu trebuie să-l folosim ca pe
o unealtă strictă prin care ne controlăm şi ne comportăm perfect. Putem să-l folosim în
schimb ca pe o ancoră, să ne menţinem ancoraţi în noi înşine şi în propriul proces de
dezvoltare.
Ne putem permite nouă înşine să trăim şi să avem încredere în lecţiile care ni se
dezvăluie, când vine timpul, când suntem pregătiţi, când Sinele nostru Superior este
141

pregătit. Uneori lecţia înseamnă un comportament nou asupra căruia trebuie să lucrăm.
Alteori un obicei vechi care s-a furişat iarăşi în noi.
Uneori trebuie să rezolv un incident, să închei socotelile cu o persoană, ori cu
mine, şi să îmi revizuiesc comportamentul. Uneori uit să practic un principiu simplu
cum ar fi recunoştin
recunoştinţa
ţa sau detaşarea – princ
principii
ipii care pot determina
determina calitatea
calitatea vieţii mele
zilnice.
Unele persoane descoperă că parcurgând acest Pas dă la iveală noi probleme şi
domenii asupra cărora trebuie să lucrăm – cum ar fi autoinvestigaţiile sau dependenţele
cărora trebuie să începem să ne adresăm. Uneori acest Pas ne oferă o viziune nouă
despre o relaţie prezentă sau trecută ori despre existenţa noastră.
Rugăciuea care mă ajută pe mine este aceasta: Arată-mi, Doamne, ce trebuie să
învăţ. Călăuzeşte-mi creşterea spirituală şi călăuzeşte-mă şi pe mine.
Acesta este Pasul care include imperfecţiunile noastre şi imperfecţiunile şi umanitatea
altora. Este un vehicul prin care învăţăm să iubim pe alţii şi pe noi necondiţionat. Să nu-l
parcurgeţi cu frică, ci cu încrederea că suntem în locul potrivit al existenţei noastre, al
recuperării şi al relaţiilor.
Dorinţa noastră de a ne recunoaşte prompt greşelile va spori – indiferent că acele
greşeli sunt faţă de noi ori alţii – pentru că vom afla că procedând astfel ne vom găsi
pacea. Neliniştea şi discordia sunt adesea semne că trebuie să parcurgem acest Pas şi să
căutăm în noi. Aveţi încredere că răspunsul va veni.
Aveţi răbdare cu voi şi cu alţii pe măsură ce vă străduiţi să mergeţi înainte în acest
proces de creştere, schimbare, viaţă
viaţă şi vindecare. Fiţi răbdă
răbdători
tori pe măsură ce vă luptaţi
luptaţi să
identificaţi problemele şi care a fost rolul vostru în acestea. Fiţi deschişi la răspunsuri
pentru că vor veni.
Salutaţi introspecţiile. Putem să avem încredere unde ne duce acest proces. Putem
să avem încredere în ce se întâmplă şi unde ne aflăm în acest proces. În noi se schimbă
ceva, ceva important – fie că suntem într-un moment al schimbării calm ori unul
dramatic şi intens.
Nu trebuie să controlăm acest proces. Îl lăsăm liber şi îi permitem să se întâmple.
Parcurgând acest Pas, tot ceea ce trebuie să ştim legat de grija faţă de propria persoană
ne va fi dezvăluit.
Odată ce am parcurs toată calea până la Pasul 10, putem să ne menţinem şi să
sporim stima de sine parcurgând regulat acest Pas. El încorporează procesul prin care am
trecut în Paşii 4 până la 9. Înseamnă că parcurgem acest proces încă o dată, după cum e
nevoie, ca să ne menţinem pe traseu.
Nu parcurgem acest Pas că să ne pedepsim sau să ne diminuăm. O facem ca să
păstrăm armonia în relaţiile noastre cu noi înşine şi cu alţii. Îl parcurgem ca să rămânem
142

pe drumul bun. Nu proiectăm acest Pas asupra altora: ne inventariem pe noi – gândurile
noastre, sentimentele, acţiunile şi traseele parcurse.
Când călcăm alături, când apare o problemă pe care trebuie să o rezolvăm, acum
ştim cum. Identificăm problema. Vorbim cu cineva despre ea. Suntem sinceri şi nu
defe
de fennsiv
sivi, te
temă
măttori sau
sau ruruşi
şina
naţţi. Acce
Accepptăm
tăm ce s-a
s-a întâ
întâmp
mpla
latt şi ne asasum
umăm
ăm
responsabilitatea pentru rolul pe care l-am avut noi. Apoi dorim să ne revanşăm
corespunzător şi dăm uitării problema.
Acest proces prin care ne menţinem pe traseu poate deveni un obicei la fel ca
acţiunile
acţiunile noastre de supra
supravieţu
vieţuire
ire de pe vremuri. Data următoare
următoare când facem ceva care
ne deranjează nu trebuie să ne irosim energia cufundându-ne în ruşine. Data următoare
când suntem prinşi într-un comportament vechi, chiar când ştim mai bine, nu trebuie să
ne pedepsim. Putem să parcurgem Pasul 10: să-l identificăm, să vorbim despre el, să ne
revanşăm cu promptitudine, indiferent că aceasta presupune să ne corectăm cursul vieţii
proprii ori al altora. Lăsaţi procesul să se întâmple. Şi mergeţi înainte în viaţă cu iubire
faţă de voi şi faţă de alţii.
Să recunosc că greşeam în felul în care mă purtam cu mine sau cu alţii a fost
dificil pentru mine. Simţeam că stima de sine consta în faptul de a avea dreptate tot
timpul. Această atitudine nu lăsa loc pentru prea multă dezvoltare sau stimă de sine.
Acum când învăţ cum să mă simt bine în pielea mea, îmi este mai uşor să-mi recunosc
greşelile. Sunt mai deschisă, vulnerabilă, umilă faţă de acest proces de creştere şi
recuperare. Îmi e dificil să conştientizez un nou comportament asupra căruia trebuie să
lucrez. Înghit în sec în continuare şi mă gândesc de două ori înainte să mă scuz. Trebuie
să lupt cu sistemul de apărare şi cu mândria mea. Nevoia mea de a fi perfectă, de a avea
dreptate există şi acum în fundal încercând să se facă auzită.
Acest Pas, acest program, mă învaţă că nu trebuie să ascult la acest mesaj vechi.
Pacea mea, bucuria, iubirea pentru mine şi pentru alţii vin când mă voi accepta. Va veni
când îmi voi da voie să fiu onestă, deschisă şi responsabilă faţă de cei pe care-i iubesc,
cu care lucrez şi cu care intru în contact. Va veni când voi fi responsabilă faţă de nevoile
mele şi faţă de mine.
Iubirea şi stima de sine revin când mă adresez cu promptitudine greşelilelor făcute
mie şi altora.
Acest Pas îmi dă permisiunea să fiu eu şi să fiu imperfectă. Îmi dă permisiunea să
mă iubesc şi să mă îngrijesc şi să mă concentrez asupra a ceea ce e bun în viaţa mea. Îmi
permite să fiu o fiinţă vulnerabilă în relaţiile cu alte fiinţe umane vulnerabile. Îmi
permite să mă iert. Şi m-a învăţat
învăţat multe despre a-i ierta şi pe alţii.
 143

Ţese conceptul de iertare şi acceptare în viaţa mea zilnică. Acest Pas mă învaţă să-
i iubesc pe alţii şi pe mine necondiţionat – şi totuşi să-mi asum responsabilitatea faţă de
propria-mi persoană.
Nu trebuie să fim perfecţi şi să avem dreptate. Acum putem să spunem: „Am
greşit şi-mi pare rău” şi nouă şi altora.
Acest Pas ne dă permisiunea să fim sinceri legat de cine suntem. Putem să
abordăm lucrurile pe măsură ce apar. Îl folosim regulat ca să creştem şi să menţinem
sentimentele bune pe care le-am descoperit.

ACTIVITĂŢI

1.Cum îţi continuui procesul de conştientizare de sine şi inventariere? Te ocupi de

revizuire în fiecare zi dimineaţa sau seara? Sau dai voie introspecţiilor tale să survină
natural în timp ce treci prin viaţă şi prin procesul de vindecare? Combini tacticile? Care
funcţionează cel mai bine în cazul tău?

2.Când a fost ultima oară când te-ai surprins făcând un lucru de care nu te simţeai bine?
Te-ai ocupat prompt de chestiune?

3.Fie zilnic, fie săptămânal, obligatoriu găseşte un lucru din viaţa ta ori o idee despre
tine care sunt bune. Afirmă acel lucru bun până când se cufundă în tine şi devine
realitate. Străduieşte-te să găseşti un lucru care-ţi place la o persoană importantă pentru
tine, apoi asumă-ţi riscul de a-i spune acelei persoane.

4.Su
4.Supra
prave
vegh
ghea
ează
ză modu
moduri
rile
le în care
care frica
frica,, fu
furi
riaa şi re
rese
sent
ntim
imen
ente
tele
le apar
apar în viaţ
viaţaa ta
ta..
Urmăreşte credinţele care stau la baza acestor sentimente. Urmăreşte căile prin care furia
faţă de sine influenţează furia şi comportamentul faţă de alţii şi de tine.

5.Care este afirmaţia pe care tu şi copilul din tine are cea mai mare nevoie în viaţă
acum? Ai nevoie să-ţi spui că totul e bine, că poţi să o laşi mai moale şi să îţi acorzi
timpul necesar? Ai nevoie să-ţi promiţi că vei avea grijă de tine şi te vei proteja într-o
anumită relaţie? Care este frica sau ideea care te deranjează cel mai mult în prezent legat
de tine în viaţa ta? Te confrunţi cu o situaţie stresantă sau care îţi produce teamă? Simţi
că un anumit lucru nu e cum se cuvine? Compune o afirmaţie iubitoare, hrănitoare care

să vă ajute şi pe tine şi pe copilul din tine să ştiţi că viaţa va fi frumoasă.

 144

"Oricâte scopuri ai avea în viaţă, ele se subordonează celui

de a deveni una cu Sine şi cu Dumnezeu. Fii împăcat şi
parcurge-ţi viaţa în Lumină
Lumină şi încredere
încredere,, pentru că nimic
nu va veni la tine fără un scop anume.
anume."" Cartea lui Emmanuel

PASUL 11

PRIN RUGĂCIUNE ŞI MEDITAŢIE CĂUTĂM SĂ ÎMBUNĂTĂŢIM

CONTACTUL CONŞTIENT CU DUMNEZEU, RUGÂNDU-NE DOAR PENTRU
A CUNOAŞTE VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI ŞI PENTRU PUTEREA
DE A O ÎMPLINI.

Pasul 11 Co DA

"Lasă-te în voia curentului, Melody, lasă-te în voia curentului!" De câte ori nu am

auzit aceste cuvinte la sponsorul meu! De câte ori nu m-am înfuriat că le aud! Cum să
mă las în voia curentului? Cum să mă opresc în a crede în pierdere şi lipsă şi să încep să
cred în împlinire?
Am început încetişor să învăţ nu doar că pot să mă las pe cursul apei, ci pot chiar
să am încredere în el. Sunt o parte din el. Dacă mă conectez la Puterea mea Superioară şi
la voia Domnului cu mine, ştiu ce am de făcut şi când am de făcut. A avea grijă de mine
însămi, a-mi stăpâni puterile va fi - şi este - o parte naturală a curgerii. Voi creşte şi mă
voi schimba aşa cum îmi este potrivit, aşa cum sunt pregătită s-o fac, aşa cum vreau s-o
fac.
Pasul 11 este pasul meu preferat. El m-a condus de la dependenţă la abstinenţă.
M-a dus prin sărăcie, durere şi disperare. M-a condus prin cea mai adâncă durere afară
din codependenţ
codependenţă.
ă. Mi-a dat tot ce am nevoie
nevoie pentru a începe
începe recuperarea
recuperarea şi vindecarea
vindecarea

continuă.
mi preluaMă conduce
propria în permanenţă
putere. de lacondus
Acest pas m-a confuzie la limpezime,
într-o de la a-fio victimă
viaţă adevărată viaţă a la
meaa-
însămi, o viaţă plină, care merge.
145

Mă duce de unde sunt spre unde vreau să ajung; mă ajută să am încredere în

ambele părţi. Mă conduce prin fiecare zi. Dacă rămânem concentraţi pe labirintul vieţii
noastre, putem uşor deveni confuzi cu toate căile, direcţiile, uşile şi alegerile care ne stau
la dispoziţie. Dar acest Pas ne ajută să ne concentrăm pe detaliile căii pe care suntem
acum şi ne sprijină să mergem cu încredere prin labirint.
A merge în direcţia curentului nu înseamnă că nu vom mai zgudui barca, ci că în
sfârşit, chiar putem s-o zguduim. Ascultându-ne pe noi înşine şi pe Dumnezeu, vom şti
când e momentul să facem asta şi vom avea puterea s-o facem. Deciziile pe care le vom
avea de luat cu privire la a avea grijă de noi înşine nu se mai referă la Dumnezeu, ci la
noi. Următoarea mişcare e să decidem care e cea mai bună cale de a face asta şi să-I
cerem lui Dumnezeu să ne ajute s-o împlinim.
Este vreme de predare, vreme de dat drumul, vreme de lăsat să treacă. Este vreme
pentru a aştepta şi vreme pentru a acţiona. Este vreme pentru a fi cald şi pentru a
încuraja, vreme pentru a dărui şi vreme pentru a primi. Este vreme pentru a spune ce ai
pe suflet, pentru a fi puternic şi a avea grijă
gr ijă de tine însuţi. Lucrând la acest Pas, vom şti
când e acea vreme.

ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTACTULUI CONŞTIENT

Recuperarea mea din dependenţă a început cu o rugăciune. Eram în tratament

pentru dependenţa de droguri şi nu voiam să fiu acolo. Nu voiam să devin abstinentă.
Dar nu aveam încotro. Îmi amintesc cum stăteam în cămăruţa aceea mică privind tavanul
şi spunând: "Doamne, dacă eşti acolo şi dacă îţi pasă de mine şi dacă există ceva pentru
mine - o cale prin care să mă recuperez - te rog ajută-mă să fac asta".
Credeam că rugăciunea mea s-a izbit de tavan şi a căzut pe podea. Am greşit. În
câteva săptămâni, a început procesul meu de recuperare. Cineva mi-a zis să-L rog pe
Dumnezeu în fiecare dimineaţă să mă ajute şi să-I mulţumesc în fiecare seară pentru că a
făcut-o. Şi aşa am făcut. Altcineva mi-a dat o carte de de meditaţii zilnice, spunându-mi
să citesc în fiecare dimineaţă. Şi am făcut şi asta.
Mă oprisem din a vorbi cu Dumnezeu pe când aveam unsprezece ani. Îmi
amintesc şi acum acea zi. Mergeam într-o duminică dimineaţă spre biserică, plină de
deznădejde şi confuzie. Nu puteam să-mi înţeleg familia. Şi nu puteam să mă înţeleg pe
mine. Şi eram rănită. Am privit spre cer şi mi-am scuturat capul. Dacă există Dumnezeu,
acestui Dumnezeu nu-i pasă de mine. Cum poate un Dumnezeu iubitor să mă lase în

mizeria şi propria
mi găsesc în durerea
caleasta? Am alina
de a-mi decisdurerea.
atunci să uit de Dumnezeu, să uit de biserică şi să-
mi găsesc propria cale de a mi alina durerea.

146

Într-un an, deja eram alcoolică. Câţiva ani mai târziu, eram dependentă de
droguri. Acum, paisprezece ani mai târziu, mă aflam într-un spital de recuperare,
rugându-mă către un Dumnezeu despre care nu eram aşa de sigură că va asculta.
Dumnezeu m-a auzit însă. Cred că s-a întâmplat din mila Domnului, datorită Lui. De
asemenea, cred în puterea rugăciunii. Sufletul meu s-a deschis într-un final.
M-am rugat.
Aşa a început călătoria mea în rugăciune şi meditaţie - drumul meu spiritual.
Primii paşi au fost simpli, şovăielnici, dar acţiunile mele erau suficiente. Acest Pas a
început să lucreze în viaţa mea. Apoi, am început să lucrez la o altă parte importantă a
acestui Pas: a învăţa să cred în voia şi planul lui Dumnezeu pentru viaţa mea - şi a învăţa
că acest plan includea a avea grijă de mine şi a mă iubi.
Dintre toate relaţiile pe care învăţăm să le reconstruim în recuperarea noastră din
codependenţă, relaţiile cu noi înşine şi cu Puterea Superioară sunt cele mai importante.
Ele reprezintă fundaţia tuturor celorlalte relaţii în care vom intra. Relaţia noastră cu
Dumnezeu, pe măsură ce ne recuperăm din codependenţă, ne va conduce către o relaţie
iubitoare, apropiată, intimă cu noi înşine. Opusul este de asemenea adevărat. O relaţie
intimă, iubitoare cu noi înşine ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Cum spunea
cineva, restul relaţiilor vor deveni floare la ureche.
Acest pas ne învaţă cum să facem asta. Ne rugăm şi medităm, pentru a ne
îmbunătăţi relaţia cu Dumnezeu şi cu noi înşine. Prin acestea cerem să ni se arate cele
mai bune posibile decizii pentru noi în fiecare zi şi puterea de a ne face partea noastră.

CĂUTĂM PRIN RUGĂCIUNE

Suntem liberi fiecare să-L înţelegem pe Dumnezeu aşa cum alegem noi înşine,
conform propriei
conform propriei viziuni şi propriei
propriei concepţii.
concepţii. Ce e specific
specific acestui Pas este că vorbim
vorbim
cu Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi prin rugăciune, apoi îi cerem lui Dumnezeu să ne
arate voia Lui cu noi şi să ne ajute să o împlinim.
A te ruga este a vorbi cu Dumnezeu. O rugăciune poate fi un cuvânt sau un gând.
Poate fi o expresie a bucuriei sau a tristeţii. O rugăciune poate fi o scrisoare către
Dumnezeu, sau poate fi o rugăciune din cartea de rugăciuni.
Am computerul plin de scrisori către Dumnezeu. Îmi place să le recitesc şi să văd
retrospectiv cum a fost fiecare ascultată şi cum a răspuns Dumnezeu la fiecare. Unele
răspunsuri au venit repede, altele mai greu. Toate au fost citite de Dumnezeu, chiar şi

cele rămase în e-mail.

 Acum suntem liberi să ne rugăm oricum vrem: în picioare, aşezaţi, în genunchi,
cu ochii închişi, cu ochii deschişi, lungiţi în pat ori într-o plimbare prin
pr in pădure.
147

"Încerc să păstrez contactul conştient cu Dumnezeu întotdeauna", spune Beth. "Când

stau la rând la bancă, vorbesc cu Dumnezeu. Când conduc, vorbesc cu Dumnezeu.
Întotdeauna... vorbesc cu Dumnezeu."
"De-a lungul zilei, repet fraza 'facă-se voia Ta'", zice Gary. ‘Repet asta ca pe o mantră.
Nu e nevoie ca rugăciunile să fie complicate. Putem vorbi în mintea noastră,
direcţionându-ne gândul către Domnul. Sau putem vorbi tare, ca şi cum am vorbi cu
cineva. Nu avem nevoie să ne schimbăm felul în care vorbim în mod obişnuit, pentru a
vorbi cu Dumnezeu. Putem spune tot ce avem de zis, atunci când avem nevoie. Putem
construi o relaţie care merge cu Puterea Superioară şi să discutăm ce e nevoie pentru a
merge relaţia.
Uneori, primim o revelaţie sau o descoperire cu privire la viitorul nostru, dar
primim îndrumare de la Puterea Superioară pas cu pas, fiecare zi la rândul ei. Tot aşa
primim şi puterea de a împlini acele descoperiri. Când mi-am reînceput legătura cu
Puterea Superioară după acea pauză de paisprezece ani, eram timidă şi nesigură cu
privire la felul cum să mă port şi mă întrebam dacă am fost auzită vreodată. Am început

să măînchişi.
ochii rog regulat, în fiecare dimineaţă şi seară, forţându-mă să spun ceva în gând, cu
Am început să spun Tatăl nostru. Este o rugăciune folosită de multe grupuri şi este
foarte eficientă. Am perceput-o ca pe o rugăciune sigură. Mai târziu, progresând în
recuperare, mi-am făcut propria rugăciune, bazată pe cea de la Alcoolici Anonimi. Ea
sună aşa:

Mulţumesc pentru că m-ai ţinut pe Cale ieri. Ajută-mă să merg pe Cale şi astăzi.
Pentru următoarele douăzeci şi patru de ore, mă rog să cunosc voia Ta pentru
pentru mine şi
să împlinesc această voie. Te rog să-mi eliberezi gândirea de căutarea voii proprii, de
egoism, minciună şi motivaţii greşite. Te rog ca în vremuri de îndoială şi indecizie, să-
mi trimiţi gândul cel bun, cuvântul sau fapta. Arată-mi care e pasul următor pe care
să-l fac şi ajută-mă să lucrez prin toate problemele spre slava Ta.

Apoi, între rugăciunea mea de recuperare şi rugăciunea Tatăl Nostru, am învăţat

să vorbesc despre lucruri pe care aveam nevoie să le spun. Îi spun lui Dumnezeu ce mă
necăjeşte. Îi cer să aibă grijă de copii. Îl rog să-mi vindece fricile. Îi cer să mă ajute la
fiecare lucru care mi s-ar întâmpla de-a lungul zilei.
Vorbesc cu Dumnezeu despre fricile mele. Să mă deschid către Dumnezeu n-a

fost ceva uşor. Uneori, încă nu este uşor. Uneori, nu mă simt conectată - cu mine, cu
alţii, cu Dumnezeu. Alteori, rugăcinile mele sunt doar cuvinte, fără simţăminte, fără
trăire. La început, abia Îi spuneam câte ceva lui Dumnezeu. Acum, câteodată tot zic şi
148

iar zic. Înainte de recuperarea din codependenţă, Îl rugam pe Dumnezeu foarte mult să-i
schimbe pe ceilalţi. Am încetat să fac asta, măcar ca şi obicei. Am trecut printr-o lungă
perioadă de disperare, pentru că Dumnezeu nu-mi răspundea la rugăciunile de a controla
ori schimba pe alţii. Am început să mă întreb dacă Dumnezeu s-a retras cumva.
Începusem să mă întreb care era voia lui Dumnezeu în viaţa mea, pentru că ceilalţi nu
făceau ce voiam sau ce aşteptam eu de la ei. Lucrurile nu ieşeau aşa cum le plănuisem
eu.
Apoi, încetul cu încetul, am început să înţeleg că voia lui Dumnezeu era ca eu să
accept circumstanţele prezente în care trăiam, chiar dacă, şi cu atât mai mult atunci când
planul Domnului pentru
pentru mine era diferit de al meu
meu.. Dar am învăţat că voia llui
ui Dumnezeu
însemna de asemenea să învăţ să ies din statutul de victimă şi să am grijă de mine
însămi, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Voia lui Dumnezeu era să învăţ să am
încredere în El şi în mine însămi.
Am învăţat că voia lui Dumnezeu înseamnă să simt şi să-mi accept emoţiile în loc
să-mi cer scuze că le am. Uneori, voia lui Dumnezeu înseamnă să-mi cer scuze. Şi am

ajuns
Dincolosă învăţ că, întotdeauna,
de disciplina înseamnă
rugăciunii să mă accept
de dimineaţă, şi să mă
am început săîncurajez pe mine
mă rog de-a însămi.
lungul zilei.
Uneori, Îi vorbesc despre ceea ce mă preocupă. Uneori, strig după ajutor.
Mă rog pentru călăuzire şi pentru orientare, atunci când nu sunt prea sigură cu
privire la ce am de făcut. Şi cu cât îmi aduc mai mult aminte să mulţumesc, indiferent ce
s-ar întâmpla, cu atât se întâmplă lucruri mai bune.
Rugăciunea ne transformă. Rugăciunile de mulţumire ne transformă vieţile şi
circumstanţele vieţii. Recunoştinţa întoarce energia negativă către pozitiv. Ea educă
acceptarea şi scoate ce e mai
m ai bun din fiecare situaţie.
Uneori, mă trezesc prinsă în problemele zilei de ieri înainte de a-mi aduce aminte
să mă rog. Nu-mi plac acele zile, dar învăţ să am încredere că nici în acele zile
Dumnezeu nu mă abandonează şi nu mă va abandona.
Încet-încet, învăţ să arăt din ce în ce mai mult din mine lui Dumnezeu. Învăţ să
am încredere în El. Această încredere nu înseamnă că nu voi mai trece prin durere, stres,
ori situaţii care nu-mi plac. Înseamnă că pot avea încredere că ceea ce mi se întâmplă
poate fi orientat spre bine
bine şi va ieşi ceva bun din asta.
Învăţ, de asemenea, că pot să-mi aduc fiecare cerere în faţa lui Dumnezeu. Niciuna nu e
prea mare, prea mică ori neimportantă. Pot să le pun pe toate
toate în rugăciune, apoi să le dau
voie să plece, cerând să se facă voia Domnului.

Fiecare dintre noi poate găsi propria cale de rugăciune, propria disciplină şi
propria metodă de comunicare. Unii oameni preferă rugăciunile sugerate de cărţile de
cult. Alţii se bucură de o abordare mai liberă pentru a comunica cu Dumnezeu. Felul în
149

care ne rugăm nu este atât de important, ci mai important e efortul de a o face. Am

învăţat să mă rog chiar dacă vreau sau nu vreau. Am învăţat că pot avea încredere, chiar
dacă simt încrederea sau n-o simt.
De multe ori l-am rugat pe Dumnezeu pentru ceva, m-am înfuriat că n-am primit,
apoi am fost foarte recunoscătoare ceva timp mai târziu văzând că felul în care a lucrat
El a fost mult mai potrivit decât aş fi făcut-o eu. Deseori am ajuns să-i mulţumesc cu
recunoştinţă profundă pentru că nu a îngăduit să se întâmple lucrurile aşa cum aş fi vrut
eu la vremea respectivă.
Am învăţat încet-încet că sunt în siguranţă dacă-i mulţumesc lui Dumnezeu acum
pentru tot ceea ce mi se întâmplă, chiar dacă nu e ceea ce vreau, chiar dacă nu sunt
recunoscătoare azi.
Uneori mă împotrivesc şi refuz să-i cer ajutorul de care am nevoie. Deseori, îmi
amintesc că deşi sunt puternică şi competentă, există o Putere care mă va ajuta în mod
minunat, dându-mi putere şi vindecare.
Rugăciunea e modul în care ne conectăm la Dumnezeu. Este locul unde începe

schimbarea.
MEDITAŢIA

Rugăciunea este felul în care vorbim cu Dumnezeu. Meditaţia este felul în care
Dumnezeu vorbeşte cu noi.
Mulţi oameni aflaţi în recuperare practică meditaţia în felurite moduri. La fel ca şi
la rugăciune, fiecare dintre noi suntem liberi să găsim o cale care ni se potriveşte.
Să citim dintr-o carte cu meditaţii poate fi una dintre căi. Există multe cărţi cu
meditaţii pe piaţă. Acestea sunt mici cărţi cu citate, fragmente şi uneori câte o rugăciune
pentru fiecare zi din an. Unele din aceste cărţi se adresează în mod special recuperării
din codependenţă. Multor oameni le place să petreacă pentru câteva minute la începutul
zilei citind aceste meditaţii, amintindu-şi principiile recuperării, pentru a-şi începe ziua
simţindu-se bine cu ei înşişi şi fiind
f iind pregătiţi pentru ceea ce va veni.
Am trecut prin perioade când am folosit mai mult de o carte de meditaţii. Aveam
câteva la îndemână. În perioade mai stresate, citeam câte una dimineaţă, la prânz şi seara
sau oricând simţeam nevoia unui asemenea ajutor.
Alţi
Al ţi oame
oamenini ascu
ascult
ltăă medi
medita taţi
ţiii în
înre
regi
gist
strat
rate.
e. Exis
Există
tă,, de as
asem
emen
enea
ea şi as
astf
tfel
el de
meditaţii care-i pot ajuta pe unii să-şi păstreze o stare de destindere a minţii. Mesajele

sunt centrate pe subiect: seninătate, eliberarea de frică, acceptarea de sine şi a celorlalţi.

 Unii oameni apelează la masajul terapeutic pentru a se relaxa, medita şi deveni
centrat.
150

Alţi oameni folosesc metode alternative de meditaţie "Eram furios pe religia

tradiţională" spune Jake, "dar am descoperit că furia mea împotriva religiei m-a împins
departe de orice formă de exprimare spirituală. Acum am găsit nişte metode de la indieni
americani, de la meditaţia Zen, din practicile şamanice. Am descoperit în mine însumi o
zonă de spiritualitate."
Unii
Un ii oame
oamenini pr
pref
efer
erăă fo
forme
rmele
le tr
trad
adiţ
iţio
iona
nale
le.. Ei se retra
retragg într
într-u
-unn loc
loc lini
linişt
ştit
it şi
meditează. "În fiecare
meditează. fiecare seară
seară şi dimineaţă
dimineaţă îmi rezerv timp
timp să mă pun în mişcare - zice
Sarah. Meditez şi primesc mesaje şi direcţii cu privire la ce să fac în ziua respectivă. Mă
rog pentru călăuzire tot timpul."
Oricum şi oricând o facem, scopul meditaţiei este să ne liniştim pe noi înşine şi
gândurile noastre, să ne relaxăm, să ne adunăm, să ne conectăm la Dumnezeu şi la noi
înşine. Ne eliberăm de haosul, tensiunea şi frica ce ne acompaniază atât de des viaţa. Ne
eliberăm de toate şi ne liniştim.
La început,
început, credeam că meditaţia
meditaţia este pierdere de timp preţios.
preţios. Mă simţeam atât
de presată, ocupată, încât a-mi rezerva timp pentru momente de relaxare mi se părea o

pierdere depeenergie
Meditaţia valoroasă
valoroasă.
care am . Am învăţat
descoperit-o nu estecăpierdere
e vorba de
despre
despre
timp,altceva.
aşa cum nu este nici a mă
opri şi a alimenta maşina la benzinărie. Meditaţia este felul în care îmi reînnoiesc şi îmi
reîmprospă
reîmp rospătez
tez forţele. Meditaţia
Meditaţia este o cale de a mă elibera
elibera de energia
energia negativă şi de a
mă deschide către fluxul de energie binefăcătoare.
Meditaţia se referă la a ne deschide mintea şi spiritul - sufletul nostru - către
conectarea cu Dumnezeu. Obsesiile, îngrijorarea şi ruminaţiile nu sunt conectări la
Dumnezeu, ci sunt conectări la frică.
Pentru a ne lipi de Dumnezeu avem nevoie să ne relaxăm şi să ne deschidem
minteaa conştient
minte conştientăă şi subconşti
subconştientă
entă către o Conştiinţ
Conştiinţăă Superioară
Superioară.. În problemele
problemele zilnice
ale vieţii poate părea o pierdere de timp a încetini, a te opri din ceea ce faci şi a lua acest
tip de pauză. Dar nu este o pierdere de timp. Meditaţia poate crea mai mult timp şi
energie decât momentele pe care ni le luăm s-o facem.
Creăm o legătură cu Dumnezeu construind legătura cu noi înşine.
Odată conectaţi la noi înşine şi încrezători în noi înşine, vom şti când avem nevoie
de o pauză pentru meditaţie. Putem medita regulat, conform unui program. Şi putem să
ne ascultăm pe noi înşine şi să ştim când avem nevoie să ne dezlipim de problemele
vieţii şi să ne conectăm.
Meditaţia şi rugăciunea sunt comportamente de recuperare care merg. E nevoie să

avem răbdare. Nu e rezonabil să aşteptăm ca în momentul în care am meditat să vină şi

răspunsul, conştientizarea, inspiraţia sau vindecarea. Nu e rezonabil să aşteptăm un
răspuns pe loc la rugăciunile noastre.
151

Dar răspunsul va veni. Este deja pe drum, dacă ne-am făcut partea noastră
meditând şi rugându-ne.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI

Rugăciunea şi meditaţia nu sunt sarcini fără rost care ne sunt impuse. Rugăciunea
reprezintă modul în care ne transformăm; meditaţia este modul în care devenim oameni
noi. Amândouă disciplinele ne sunt de folos şi ne ajută să rămânem pe cale.
Obişnuiam
Obişn uiam să mă îngrijorez
îngrijorez şi să mă frământ mult. Eram îngrijorat
îngrijoratăă cu privire
privire la
ceea ce s-ar fi putut întâmpla, ce ar fi trebuit să fi făcut, dacă era destul de bine, dacă voi
putea să le fac pe toate într-o zi. Uneori mă îngrijoram dacă am cu adevărat o viaţă pe
care s-o trăiesc.
Uneori, priveam cu invidie la ceilalţi şi la felul în care îşi rezolvau ei problemele.

VieţileNu
lor păreau atât dede
este nevoie vii toată
şi de distractive!
frământareaNuşieram sigură dacă
îngrijorarea viaţa mea
pentru ziua este reală.
respectivă.
Rugăciunea pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru mine şi rugăciunea pentru a
primi puterea de a duce toate ale momentului mi-a simplificat viaţa. Mi-a spus că dacă
mă rog pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru mine, voi primi toată puterea de
care am nevoie într-o zi să împlinesc ceea ce am de făcut atunci. Dacă n-o pot face,
înseamnă că nu trebuie s-o fac. Dacă e al meu a face acel lucru, atunci voi primi şi
puterea de a o face. Asta înseamnă că pot avea încredere în cursul vieţii. Pot avea
încredere în mine. Pot avea încredere în Dumnezeu. Când va fi timpul, voi primi puterea
de care am nevoie pentru a face ceea ce e de făcut. Voi primi descoperirile, ajutorul,
abilitatea, maturitatea, călăuzirea când va fi timpul. Dacă nu pot face încă un lucru,
înseamnă că încă nu e timpul.
Dacă e timpul să întreprind o acţiune, voi şti. Dacă nu e, pot merge în linişte pe
cursul vieţii mele, făcând cele mai bune alegeri cu privire la cum să mă orientez în acea
zi.
Dacă nu pot să întreprind nimic, pot lăsa să treacă. Unele zile sunt mai aglomerate
decât altele.
Dar întotdeauna pot avea încredere în calea mea.
Întotdeaun
Întotdeaunaa mi se răspunde "da" la rugăciune
rugăciuneaa de a cunoaşte
cunoaşte voia lui Dumnezeu
Dumnezeu

cu mine şi de a primi puterea de a o împlini.

 Acest Pas ne asigură pe fiecare dintre noi că există o cale pentru viaţa noastră.
Uneori e o cale simplă, cu îndatoriri simple. Alteori, calea ne cere să aşteptăm.
152

Câteodată, înseamnă simţire ori vindecare. Altă dată, înseamnă dăruire; altă dată -
primire. Putem alege. Putem
Putem participa la a ne crea cal
calea.
ea.
Uneori, înseamnă să spui da; alteori, să spui nu. Dar întotdeauna va exista o cale a
vieţii noastre, chiar şi atunci când aceasta nu ne este clară.
Ceva se întâmplă. Ceva bun se întâmplă în noi şi împrejurul nostru. Ceva
important.
Ne învăţăm lecţiile şi vom continua să le învăţăm. Când va fi timpul, vom primi
puterea de a face tot ceea ce trebuie să facem.
Putem să ne relaxăm şi să ne lăsăm pe cursul vieţii.
Câteodată simt că mă duce curentul peste praguri. Un prieten numeşte acele
momente "întunericul sufletului nostru".
Deşi depunem toate eforturile pentru a lucra, pentru recuperare, pentru a avea
grijă de noi înşine, putem avea zile când simţim că viaţa ori recuperarea noastră nu mer
mergg
deloc. Durerea pe care o simţim poate fi sfâşietoare. Poate părea că Dumnezeu ne-a
uitat. Dar Dumnezeu nu ne-a uitat.

momenteNu foarte
trebuiegrele
să neînpedepsim când
recuperare. Nutimpurile
e nevoie sunt
să negrele şi vor pentru
pedepsim exista, sentimentele,
cu siguranţă,
îndoielile, preocupările şi greşelile noastre. Nu trebuie să-L pedepsim nici pe Dumnezeu.
Putem să ne relaxăm şi să ne lăsăm în voia curentului, chiar şi atunci când curentul ne
răneşte, chiar şi atunci când nu suntem siguri unde ne duce. Vremurile grele nu vor dura
la nesfârşit. Confuzia nu va dura la nesfârşit. Viaţa noastră se va însenina. Răspunsul va
veni. Întunericul din sufletul nostru se va risipi, alungat de lumina zilei.
Cea mai grea parte din rugăciune şi meditaţie pentru mine este să mă confrunt cu
nerăbdarea. Îmi place să se întâmple totul acum. Îm plac răspunsurile acum. Vreau să
mă schimb acum. Cum spunea cineva cineva,, "obişnuie
"obişnuiescsc să mă văd în viitoarele
viitoarele trei sau şase
luni".
Dar nu aşa merg rugăciunea şi meditaţia. Ne rugăm. Vorbim cu Dumnezeu. Apoi,
ne eliberăm de asta. Şi ne detaşăm şi mai mult. Răspunsul va veni, dar nu dacă ne vom
agăţa de situaţie şi, de multe ori, nu imediat. Răspunsul va veni lăsând să treacă şi
permiţând curentului vieţii să ne ducă mai departe. Răspunsul va veni când ne vom
elibera de frică.
Uneori, meditaţia nu lucrează pe loc ori imediat. Pot medita şi să mă simt uneori
la fel de confuz la sfârşitul meditaţiei cum eram şi la început.
Dar putem avea încredere în aceste instrumente şi să le practicăm oricum. Uneori,

ni se poate părea că ne-am rugat să cunoaştem voia lui Dumnezeu pentru noi şi puterea
ni
de se
a opoate părea
împlini că nenu
şi nimic ams-arugat să cunoaştem
întâmplat. voia lui
Este o iluzie. Dumnezeu
Uneori pentru noi şi puterea
se întâmplă.

153

Uneori, partea noastră este simplă. Facem mâncare. Mergem la o întâlnire. Sunăm
un prieten. Ori aşteptăm. Uneori, să nu faci nimic e voia lui Dumnezeu. Câteodată asta
poate fi mai greu decât să faci ceva. Uneori, nu e momentul să faci ceva. Dar nu trebuie
să ne îngrijorăm din cauza asta. Când va fi timpul, vom primi toată călăuzirea, puterea şi
suportul de care avem nevoie să facem ce avem de făcut şi să lăsăm restul să treacă.
Dacă aşteptăm timpul potrivit, va fi clar pentru noi ce avem de făcut, care e partea
noastră. Va fi posibil. Se va întâmpla - natural, treptat şi foarte uşor.
Asta nu înseamnă că nu vom întâlni obstacole ori provocări. Nu înseamnă că nu
vom avea de luptat pentru ceea ce vrem. Dar ni se va fi dat puterea şi ajutorul de care
avem nevoie pentru a face faţă obstacolelor şi provocărilor şi să trecem prin bariere.
Aces
Ac esta
ta eseste
te Pasu
Pasull lăsă
lăsări
riii în vo
voia
ia cure
curentntul
ului
ui.. Vorb
Vorbin
indd şi as
ascu
cult
ltân
ându
du-L
-L pe
Dumnezeu, putem să ne relaxăm, detaşăm şi să permitem vieţii noastre să se întâmple.
Cerând cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru noi şi puterea de a o împlini putem avea
încredere în ceea ce se întâmplă acum, ce s-a întâmplat în trecut şi ce va veni în viitor.
Putem avea încredere în partea noastră lăsată în voia curentului.

Acumvieţile
să ne trăim suntem în ne
şi să siguranţă.
iubim. Acum suntem îngrijiţi. Suntem protejaţi. Suntem liberi
Acest Pas ne dă permisiunea să ne detaşăm de nevoia noastră ne control şi de
eforturile noastre de a-i controla pe ceilalţi şi propriile noastre vieţi. Ne putem face
partea propunându-ne scopuri, folosind afirmaţii şi aplicând ceea ce am învăţat pentru
recuperarea noastră. Ne putem face partea prin rugăciune şi meditaţie. Apoi ne eliberăm
de acestea şi ne permitem să fim călăuziţi în adevăr, sănătate, vindecare, fericire,
bucurie, libertate şi iubire.
iubire.
Putem avea încredere în ceea ce se întâmplă chiar şi când nu pare astfel. Sau, cum
spunea cineva, "putem avea încredere în Dumnezeu chiar şi când nu simţim că putem".
În unele zile, viaţa noastră poate părea sincronizată. Lucrurile se aşază imediat şi
minunat la locul potrivit. În alte zile, putem să ne rugăm "facă-se voia Ta", dar toate
evenimentele pot părea că se întâmplă haotic şi fără sens. Nimic nu pare bun. Şi totuşi,
toate zilele contează.
Să ne simţim stările, atunci când apar. să ne iubim şi să ne încurajăm pe noi înşine
cât de des, pentru că avem nevoie de iubire, încurajare, acceptare. Să mulţumim pentru
toate. Să ne rugăm pentru ce vrem şi avem nevoie. Apoi, să încheiem cu "facă-se voia
Ta".
Şi să avem încredere în ceea ce se întâmplă.
 Acest
prin cele maiPas
rele.poate să ne duce
Ne poate ducă prin
prin stări
cele mai
greubune momente
de îndurat ale stări
şi prin vieţiiminunate.
noastre, dar şi
Dacă
facem şi ceilalţi paşi - admitem şi acceptăm că suntem neputincioşi, ne lăsăm voia şi
154

viaţa spre Dumnezeu, ne curăţăm templul - vom deveni vase curate, vase uşor de
călăuzit.
Să ascultăm. Să ne ascultăm pe noi înşine. Să-L ascultăm pe Dumnezeu. Să avem
încredere în ceea ce auzim.
Obişnuiam să cred că a urma voia lui Dumnezeu înseamnă să urmez un set rigid
de reguli, instrucţiuni şi interdicţii. Obişnuiam să gândesc că a urma voia Lui însemna să
fiu perfectă.
Acum, am învăţat că asta este codependenţă.
Deseori, în viaţa mea, voia lui Dumnezeu e acea voce fină pe care o numim
instinct sau intuiţie. Aceea care se găseşte în noi, nu într-o carte cu reguli. Dar e greu s-o
auzi atunci când eşti zgomotos şi speriat.
Uneori, când începem să trăim astfel - având încredere în noi şi în Puterea
Superioară - vom vedea că facem greşeli ori lucruri ciudate, crezând că facem voia
Domnului.
Este în regulă. Putem merge mai departe în această direcţie, oricum. Să lăsăm şi

asta să treacă
ascultăm şi să încredere
şi să avem mergem mai
în noideparte lucrând laSăacest
şi în Dumnezeu. Pas.acest
lucrăm Să Pas
continuăm să ne
ori de câte ori
avem nevoie de-a lungul zilei, când avem nevoie să fim f im adunaţi, echilibraţi, stabili. Când
va fi momentul să învăţăm o lecţie, o vom învăţa.
Fii liniştit. Fii tăcut. Cere călăuzire. Apoi, lasă-te să mergi mai departe cu
încredere. Învaţă-te să uneşti instinctul cu raţiunea şi cu emoţia.
Când ai îndoieli, când eşti confuz, opreşte-te şi întreabă-te: “ce e nevoie să fac
pentru a avea grijă de mine?”
mine?” Apoi ascultă şi ai încredere în ceea ce auzi.
Cineva spunea: "Când las să treacă o situaţie de viaţă neplăcută, acum mă întreb:
'care este lucrul cel mai viabil pe care-l pot face acum? Îl trăiesc pe acesta sau trăiesc
ceva pentru a împlini nevoile altora?' "
Acest Pas ne spune că avem o cale şi că nimeni nu poate interveni în ea. Nu avem
nevoie să ne ţinem de ea aşa de strâns. Ceilalţi nu deţin cheia fericirii noastre şi nici
cheia vieţii noastre.
Nimeni, nicio persoană nu poate opri ori devia binele şi iubirea care vin către noi.
Ceilalţi nu au această putere. Asta e între noi şi Puterea noastră Superioară.
Putem să ne iubim necondiţionat; putem să-i iubim pe ceilalţi necondiţionat. Suntem
liberi să ne deţinem propria putere şi să facem ceea ce este de făcut pentru a avea grijă
de noi înşine, în credinţa şi încrederea care ne clădeşte, în grija de noi înşine care ne va
duce mai
Totdeparte
ceea cepe cale.nevoie va veni la noi. Tot binele pe care-l
avem care- l dorim, iubirea pe care
o vrem, succesul, prietenii, vindecarea, împlinirea nevoilor - mici sau mari
m ari - vor veni.
155

Acesta este pasul în care spunem "arată-mi ce vrei să fac şi ajută-mă s-o fac." Acesta
este Pasul în care vorbim cu Dumnezeu şi Dumnezeu ne vorbeşte - calmându-ne
sufletele şi vorbindu-le. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne arate ce avem nevoie să facem
pentru a avea grijă de noi, apoi Îl rugăm să ne ajute. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute
să ne asumăm responsabilitatea
r esponsabilitatea pentru noi înşine.
Acum, suntem pe mâini bune. În momentul în care ne deschidem conştiinţa
spirituală, am început un lanţ pozitiv de evenimente de care vom beneficia noi, vieţile şi
relaţiile noastre. Oricând am medita: imediat ce ne-am trezit, în pauza de cafea, la duş,
în mijloacele de transport ori în maşină, este alegerea noastră.
Când contactul conştient cu Dumnezeu se îmbunătăţeşte, conectarea cu noi înşine
şi cu ceilalţi se va îmbunătăţi de asemenea. Vom găsi şi menţine legătura cu Dumnezeu
şi legătura cu noi înşine.
Opreşte-te un moment pentru rugăciune şi meditaţie. Să nu te critici că nu o faci
destul de bine. Lasă frica cu privire la orice ar auzi sau n-ar auzi Dumnezeu. Dumnezeu
este aici şi suntem cu toţii capabili să intrăm în conştiinţa spirituală.

noi nu Acest
ştim cePas
să ne va duce
facem prin momente
mai departe, dificile
Dumnezeu ştie.şi momente frumoase. Atunci când
Putem avea încredere în fiecare zi că suntem exact acolo unde e nevoie să fim şi
unde trebuie să fim.
Ai încr
încred
eder
eree în Dumn
Dumnezezeu
eu!! Ai în
încr
cred
eder
eree în tine
tine!! Ai încre
încrede
dere
re în viaţ
viaţaa ta
ta!!
Dumnezeu nu ne cere niciodată să facem ceva pentru care nu ne dă şi puterea s-o facem.
Şi dacă o vom face, vom primi puterea. Asta e partea uşoară a Programului. Nu trebuie
să facem niciodată mai mult decât putem. Nu trebuie să facem niciodată ce nu putem.
Nu trebuie să facem niciodată
niciodată ceva pentru care nu e momentul.
Iar când va fi momentul, o vom face.

ACTIVITĂŢI

1. Ai un program de rugăciune?
rugăciune? Ce presupune el? Care sunt sentimentele
sentimentele şi fricile
fricile tale
cu privire la rugăciune şi la vorbirea cu Dumnezeu? În care moment al zilei te poţi ruga
mai bine? Ai un loc preferat?
2. Cum meditezi? Îţi plac cărţile cu meditaţii? Care sunt preferatele tale? În ce moment
al zilei preferi să meditezi? Preferi casetele? Ai încercat alte modalităţi de meditaţie?
3. Ce alte activităţi te ajută să te relaxezi şi să intri în contact cu tine însuţi?
4. Data viitoare
te detaşezi când
de ceea ce tefaci
simţi stresat, în
şi încearcă săloc să te agiţişi mai
te linişteşti să tetare, caută
aduni. o cale
Dacă eşti prin care să
la serviciu,

156

poate vei vrea să te retragi într-un loc unde să fii singur: biroul tău, dacă ai unul, ori
chiar la toaletă. Stai acolo cât timp poţi sau cât timp ai nevoie.

„Oh, am fost victimă toată viaţa mea”, a spus el.

„Nu, Joe”, i-a răspuns ea. „Toată viaţa ta ţi se întinde înainte.” Joe şi Vulcanul

PASUL 12

„OBŢINÂND TREZIREA SPIRITUALĂ CA REZULTAT AL ACESTOR PAŞI,

ÎNCERCĂM SĂ DUCEM ACEST MESAJ ŞI ALTOR CODEPENDENŢI ŞI SĂ
EXSERSĂM ACESTE PRINCIPII ÎN TOT CEEA CE FACEM.”

Pasul 12 al CoDA

Stăteam pe peluza Spitalului Willmar State. Trecuseră două săptămâni de când

rostisem rugăciunea pentru Dumnezeu, despre care am crezut că probabil sărise din
tavan, rugându-L să-mi găsească un program de vindecare – dacă într-adevăr exista
vreun program, dacă puteam fi ajutată.
Foloseam în continuare droguri. Nu ştiam cum să mă opresc. Nici măcar nu eram
sigură dacă voiam. Cu câteva zile înainte, aruncasem o privire la lipsa mea de putere.
Aveam câteva amfetamine ascunse în radio şi mi-am dat seama că nu mă puteam opri,
chiar dacă urma să înfrunt consecinţe grave din această pricină. Eram puţin şi conştientă
de lipsa mea de a stăpâni situaţia, chiar dacă negam mereu.
M-am întins pe peluza verde şi am înfăşurat o ţigară de marihuana pe care reuşisem
să o procur de la alt pacient. Nu era genul meu de drog pe care să-l fi ales. Însă era un
drog. Şi speram că va face ceva ca să schimbe modul în care mă simţeam – să mă ridice
în aer şi să nu simt.
Inspiram,
Inspi ram, expiram şi apoi m-am uitat la cer. O clipă,
clipă, norii
norii păreau că s-au deschis.
deschis.
Am simţit puterea universului vorbindu-mi. Pentru prima oară în viaţa mea am simţit
prezenţa clară a lui Dumnezeu.
Dumnezeu.
Această Prezenţă mi-a umplut conştiinţa, care până atunci nu fusese operativă.
Eram conştientă şi m-am temut. Chiar atunci, în adâncul sufletului meu, am ştiut că nu
am dreptul
umplu corpulsăcucontinuui să mi fac ceea ce îmi făceam. Nu aveam niciun drept să mi
chimicale.
Indiferent că-mi plăcea sau nu, Dumnezeu era real.
157

Cerul părea că se deschisese şi se făcuse purpuriu. Conştiinţa mea era transformată.

Am mai tras un fum din ţigara de marihuana, am aruncat-o şi m-am întors în spital.
Nu am povestit nimănui de acolo ce mi se întâmplase. Mă aflam deja într-un sanatoriu
de nebuni. Mă temeam că recunoaşterea acestui incident s-ar putea să mă ţină acolo
permanent. Toată energia pe care o avusesem mi-o concentrasem asupra dependenţei de
droguri, iar acum începusem să o îndrept asupra parcurgerii Paşilor şi să devin serioasă.
Acest incident s-a dovedit a fi mai mult decât o halucinaţie din pricina drogurilor.
Cu excepţia unui incident care a urmat după câteva luni când am băut alcool, de atunci
nu am mai luat nicio pastilă – cu ajutorul lui Dumnezeu şi a celor 12 Paşi. Asta s-a
întâmplat în 1973.
Aceea a fost trezirea mea spirituală. M-a transformat şi pe mine şi viaţa mea. Nu s-
a întâmplat ca rezultat al parcurgerii acestor Paşi, ci a făcut posibil ca Paşii să lucreze în
viaţa mea.
A fost o trezire extraordinară a sufletului şi spiritului. A fost o experienţă a
transformării. A fost la fel de, ori chiar mai reală decât orice altceva petrecut în lumea

materială şi fizică în
fizică şi materială a vieţii
viaţa mele. De fapt,
mea. Însă trezirea
în pofida spirituală
măreţiei sale anucreat o nouă
a fost dimensiune
completă. A mai
existat o trezire, o completare a acestui proces, care a avut loc când m-am aruncat cu
inima deschisă în vindecarea de codependenţă.
Să examinăm componentele acestui Pas: ducerea mesajului mai departe, practicarea
principiilor în tot ceea ce facem şi trezirea spirituală ca rezultat al parcurgerii acestor
Paşi.

DUCEREA MESAJULUI MAI DEPARTE

Cei 12 Paşi spun că după ce ne-am trezit spiritual parcurgând aceşti Paşi, încercăm
să ducem mai departe acest mesaj şi altora. Care este mesajul nostru? Unul de speranţă,
iubire, bunăstare şi sănătate. Relaţii mai bune şi un stil de viaţă mai bun, unul care
funcţionează bine.
E un mesaj de iubire de sine, îngrijire a propriei persoane, acordarea atenţiei
propriilor probleme şi asumarea responsabilităţii pentru propria persoană, indiferent că
asta înseamnă să ne adresăm propriilor acţiuni sau deţinerii autocontrolului pentru a avea
grijă de noi. Este şi un mesaj prin care permitem altora să aibă problemele lor şi să-şi
asume responsabilitatea pentru ele.
şi să-iAcum
lăsămsuntem liberi să punem
să ne iubească, oferindcapăt ruşinii
prin căi careşineurii
suntdedesine. Putem
ajutor să ineiubim
şi care pe să
permit alţii
şi
primim.
158

Mesajul nostru este că frica şi controlul sunt contracarate. Nu-i putem controla pe
alţii şi nu trebuie să ne dăm voie singuri să fim controlaţi de altcineva.
Acum suntem liberi, în cele din urmă, să simţim, să gândim, să alegem singuri şi să
ne asumăm responsabilitatea pentru aceste decizii. Suntem liberi şi să ne răzgândim.
Acum
Ac um în înţe
ţele
lege
gem
m că vovomm fi cont
contro
rola
laţi
ţi de trec
trecut
utul
ul nost
nostru
ru până
până câ
când
nd vom
vom fa
face
ce o
introspecţie şi vom scăpa de vechile sentimente şi credinţe.
Mesajul nostru este că putem fi iubiţi
Mesajul iubiţi şi merităm
merităm acest lucru şi trebuie să începem
începem
să ne iubim singuri.
Nu suntem victime. Avem alegeri, mai multe decât ştim, în orice situaţie. Putem să
rămânem, putem să plecăm, putem să avem grijă de noi în orice fel vrem, atâta timp cât
nu încalcă drepturile altora.
Putem să avem încredere în noi şi în Sinele nostru Superior să ne arate cum să
facem asta.
Cum ducem mesajul mai departe? Nu salvând pe alţii sau controlându-i. Nu
devenind obsedanţi sau vigilenţi şi evanghelişti. Nu încercând să-i forţăm pe alţii să vadă

lumina.
călătorie.Nu stând în întuneric şi aşteptând alte persoane să vină cu noi în această
Duce
Du cemm mesa
mesajujull în
într
tr-u
-unn mo
modd subt
subtil
il,, dar
dar pute
putern
rnic
ic:: făcân
făcându
du-n
-nee ac
acti
tivi
vită
tăţi
ţile
le de
recuperare şi devenind o dovadă vie a speranţei, iubirii şi grijii de sine şi sănătăţii.
Învăţând să nu mai fim victime, să avem grijă de noi şi să mergem pe drumul nostru este
un mesaj puternic.
Consensul general al celor care se vindecă de codependenţă este că grupurile care
urmeazăă cei 12 Paşi pentru recuperare
urmeaz recuperare din codependenţ
codependenţăă sunt în mod natural mai puţin
orientaţi către deservire decât alte grupuri similare pentru alte dependenţe. Asta pentru
că pentru mulţi dintre noi prea multă deservire a altora şi insuficienta grijă faţă de
propria persoană e o parte din ceea ce ne-a făcut rău în trecut – nouă ne-a făcut rău şi
nici pe alţii nu i-a ajutat.
Mulţi simt nevoia să ia o pauză de la a-i ajuta pe ceilalţi şi asta face parte din
recuperare. În vreme ce scopul vindecării este să devenim nişte persoane care oferă într-
un mod sănătos – oferim din stimă de sine crescută, că aşa vrem, într-o manieră care nu
e copleşitoare, complusivă ori ca să scăpăm de vină – s-ar putea să avem nevoie pentru o
vreme să trecem în extrema cealaltă, neoferind nimic, ca să aflăm acel echilibru şi să
putem discerne ce înseamnă să oferi oferi şi să ai grijă într-o manie
manieră
ră sănătoasă.
Vom şti cum şi când când a venit
venit vremea să începe
începemm să oferim
oferim din nou.
nou. Acordâ
Acordândnd
atenţie propriei persoane, vom învăţa căi sănătoase de transmitere a mesajului.

159

Să invităm pe cineva la o întrunire este o cale puternică de a-i ajuta pe alţii.

Mergând la întruniri şi povestind cum merge programul de recuperare este o altă cale de
a transmite mesajul.
Acestaa e un program minunat şi miraculos.
Acest miraculos. Parte din miracolul
miracolul acestui program
este
este că mare
mare part
partee din
din vi
vind
ndec
ecare
are se real
realiz
izea
ează
ză prin
prin isto
istoris
risire
ireaa pove
poveşt
ştil
ilor
or.. Uneo
Uneori
ri
împărtăşim doar bucăţele din povestea noastră; alteori spunem mai mult. Relatându-ne
povestea, îi ajutăm pe alţii şi pe noi. Ascultându-i pe alţii vorbind, primim ajutor.
Vorbind despre noi, despre ce învăţăm, cu ce ne confruntăm, peste ce am trecut este un
mod puternic de a transmite mesajul.
Ne putem permite să fim ghidaţi. Când transmit mesajul incidental ori accidental,
este de obicei mai eficient decât când propun o reformă, conving sau costrâng pe cineva
să se recupereze. Cea mai puternică formă de a-i ajuta pe alţii e atunci când ne ajutăm
singuri. Când ne facem treaba, simţim propriile sentimente, ne schimbăm credinţele şi
avem grijă de noi, când suntem sinceri şi deschişi legat de cine suntem şi ce lucrăm, îi
afectăm pe alţii mai mult decât gesturile noastre de ajutor foarte bine intenţionate. Nu-i

putem schimba pe ceilalţi, însă când ne schimbăm noi, e posibil să schimbăm până la
urmă lumea.
De fiecare dată când ne facem treaba, ori o parte din ea, de fiecare dată când facem
un pas înainte, împingem înainte conştiinţa colectivă a mişcării de vindecare. Ne putem
relaxa într-o încredere în noi tăcută care îi va ajuta mai mult pe alţii când ne facem
treaba şi acceptăm să fim călăuziţi.
Totuşi, alegând să-i ajutăm pe oameni putem să ne dăm silinţa să transmitem
mesajul prin căi care vor funcţiona şi pentru noi. Putem să renunţăm la nevoia noastră de
a ajuta oamenii, de a-i schimba, sau de a le arăta ce e cel mai bine pentru ei. În schimb,
putem să ne concentrăm pe a ne schimba şi ajuta pe noi înşine şi să ne dăm seama ce e
mai bine pentru noi. Dacă se iveşte ocazia să povestim o parte din povestea noastră,
putem să facem acest lucru liniştiţi şi fără dorinţa de a controla. Dacă trebuie să le
arătăm oamenilor ceva, putem să le arătăm linişte, putere şi speranţă. Le putem arăta cât
de mult ne iubim, cum ne administrăm sentimentele şi cu refuzăm să mai fim victime.
Uneori este greu să dăm drumul persoanelor pe care le iubim şi să mergem înainte
pe drumul recuperării şi dezvoltării spirituale. Unii dintre noi vor cu disperare să îi
aducă pe cei pe care-i iubesc în această călătorie. Însă nu putem. Decizia aceasta nu e
alegerea noastră. Singura persoană pe care o putem lua în această călătorie e propria
persoană.
 Aşa
Uneoricumînnoi avem calea
programul denoastră şi ceisepeîntâmplă
vindecare care-i iubim la fel.minunate. Am observat
lucruri
situaţii în care, după puţin timp, toată familia s-a vindecat. Am văzut şi cazuri în care nu
160

s-a întâmplat acest lucru, persoanele respective fiind nevoite să-şi lase familiile şi să
înceapă o călătorie solitară spre vindecare.
Prieteni, înţelegeţi acest lucru: nu vom ajuta niciodată pe cineva sau vom avea vreo
influenţă pozitivă asupra lor dacă rămânem în beznă cu ei. Igonrându-ne nu aducem
niciun beneficiu nici nouă şi nici altora.
Deseori, când începem recuperarea – şi uneori mult mai târziu în program – vrem
să împărtăşim descoperirile noastre despre recuperare cu membrii
m embrii familiei. Vrem ca şi ei
să descopere aceiaşi sănătate, speranţă, liberate şi sentimente bune pe care noi le
descoperim.
Vrem
Vr em să împă
împărt
rtăş
ăşim
im ce am în învă
văţa
ţatt de
desp
spre
re a avea
avea grij
grijă,
ă, vict
victim
imiz
izar
are,
e, cont
contro
rol,
l,
administrarea sentimentelor, să facem ca familia noastră de origine să funcţioneze ca o
familie şi să avem grijă de noi. Vrem să împărtăşim noile noastre descoperiri despre
relaţii şi cum învăţăm să participăm diferit la ele. Vrem să vorbim despre cum anumite
acţiuni sunt în mod previzibil de auto-apărare şi cum ne-am simţit îndreptăţiţi în legătură
cu toate, ca să aflăm că asta înseamnă o boală numită codependenţă. Vrem să explicăm

că atunci
Vremcând ne-am schimbat,
să povestim şi relaţiile
oamenilor r elaţiile
desprenoastre s-aulimitelor
stabilirea schimbatşiadeseori şi ele. Vrem să
autocontrol.
împărtăşim cu cei pe care-i iubim toate ideile care ne aduc libertate şi vindecare. Vrem
să-i aducem cu noi în această călătorie.
E posibil să descoperim că bucuria noastră de a împărtăşi cu familiile noastre se
dezumblă brusc când îi abordăm cu noile noastre idei. Negarea lor, rezistenţa şi furia
faţă de ideile noastre vindecătoare ne pot răni şi nedumeri. E posibil să încercăm să-i
controlăm, să îi forţăm să se vindece şi să ne simţim victime când aceştia nu vor să le
accepte. Ne vom întreba de ce nu vor darul mirific, minunat pe care noi l-am găsit.
Vom învăţa să ne desprindem de aceste lucrui. Vom învăţa să ne desprindem de
oameni. Nu putem să regizăm recuperarea
r ecuperarea nimănui, ci doar pe a noastră. Nu contează că
ideile noastre îi vor ajuta pe părinţi, pe fraţi ori surori, pe bunici. Nu contează că am
găsit nişte răspunsuri de care ei au nevoie cu disperare şi care i-ar ajuta cu adevărat să-şi
schimbe vieţile în mai bine.
Nu contează câtuşi de puţin.
puţin.
Calmaţi-vă. Aveţi răbdare. Temperaţi-vă entuziasmul ca să vă ajutaţi familia să
vadă lumina. Cereţi călăuzire şi înţelepciune în abordarea membrilor familiei. Când
vorbiţi, vorbiţi despre voi şi ce învăţaţi şi nu despre ei şi ce trebuie să înveţe. Cel mai
puternic şi pozitiv impact pe care-l putem avea asupra familiei este să ducem o viaţă
sănătoasă şi fericită.
Detaşaţi-vă cu iubire ori de câte ori e posibil. Dacă nu vă puteţi detaşa cu iubire,
atunci detaşaţi-vă acum, analizaţi-vă sentimentele şi daţi voie iubirii să vină mai târziu.
161

Avem aici un extras excelent despre ajutor din lucrarea „Un pamflet elementar”,
literatură aprobată la conferinţe de Familiile Anonime:

SĂ AJUTĂM

Rolul meu de ajutor nu este

este să fac lucruri pentru persoana pe ca
care
re încerc să o ajut,
ci să fiu acele lucruri; nu să încerc să-o controlez şi să-i schimb acţiunile, ci, prin
înţelegere şi conştientizare, să-mi schimb reacţiile proprii. Voi schimba părţile negative
în pozitive; frica în credinţă; nemulţumirea faţă de ce face celălalt în respect faţă de
potenţialul din el; ostilitatea în înţelegere; manipulările şi grija excesivă în eliberarea
cu iubire, fără să-l fac pe celălalt să se potrivească unui standard al unei imagini, ci
dându-i şansa de a-şi urma propriul destin, indiferent care ar fi alegerea sa.
Voi schimba atitudinea dominatoare în încurajare; panica în serenitate; inerţia

disperării în energiablochează
Compătimirea propriei mele dezvoltări;
acţiunea auto-justificarea
eficientă. în auto-înţelegere.
Cu cât mă cufund în ea, cu atât mai
mult simt că răspunsul la problema mea este o schimbare a celorlalţi şi a societăţii, şi
nu a mea. Astfel devin un caz fără speranţă.
Epuizarea este rezultatul folosirii energiei pentru a medita la trecut cu regret, ori
în încercarea de a găsi căi de a scăp
scăpaa de un viitor care încă
încă nu s-a produs. Proiectarea
unei imagini asupra viitorului şi rotind în jurul ei angoasaţi, de frică că se va adeveri
sau nu, îmi foloseşte toată energia şi mă lasă fără puterea de a trăi în prezent. Totuşi,
trăind în prezent este singura cale de a avea o viaţă.
Nu mă voi gândi la acţiunile viitoare ale altora, nici nu mă voi aştepta să fie nici
mai bune, nici mai rele odată cu trecerea timpului, căci având asemenea aşteptări chiar
le voi da viaţă. Voi iubi şi voi lăsa lucrurile să curgă de la sine.
Toţi oamenii sunt în permanentă schimbare. Dacă încerc să-i judec, voi face asta
doar privind
privind aspectul pe care cred că-l cunosc,
cunosc, fără să îmi dau seama că există
există multe
multe
alte lucuri pe care nu le ştiu. Voi acorda credit celorlalţi pentru încercările lor de
progres şi pentru multele victorii necunoscute.
necunoscute.
Şi eu sunt mereu în schimbare şi pot face această schimbare să fie constructivă
dacă doresc. POT SĂ MĂ SCHIMB. Pe ceilalţi nu pot decât să-i iubesc.
 EXERSAREA ACESTOR PRINCIPII

162

O altă parte a Pasului 12 se referă la „exersarea acestor principii în tot ceea ce

facem”. Ceea ce înseamnă pentru mulţi dintre noi este să învăţăm exersăm acţiunile
vindecătoare şi principiile paşilor din toate domeniile vieţii noastre.
Asta înseamnă că ne predăm
pr edăm şi aceptăm vindecarea pe toate planurile vieţii noastre.
Renunţăm la relaţii şi la stiluri de viaţă care nu funcţionează şi dăm voie acestor
principii să ne dea, în schimb, stiluri de viaţă şi relaţii care merg.
Unii îşi încep recuperarea soluţionându-şi dependenţele. Mulţi dintre noi încep
recuperarea că e într-adevăr vorba de partenerii noştri şi de efectele problemelor acestora
asupra noastră. Sau putem să începem acest program crezând că problema noastră se
centrează în jurul familiei noastre. E posibil să nu fim în stare să ne administrăm multe
planuri ale vieţilor noastre, însă deseori e vorba de o problemă serioasă într-un anumit
segment care ne captează suficient atenţia ca să mergem mai departe pe drumul
recuperării. La început ne limităm la sarcina recuperării de a întâlni provocarea din acel
segment
segme nt – fie cu persoana
persoana care ne crează
crează probleme
probleme în viaţă,
viaţă, fie cu problema din vieţile
noastre care ne produce durere. La un moment dat, paradisul neprevăzutului dispare.

Începem
noastre. să vedem că suntem în căutarea unei soluţii pentru toate aspectele vieţii
Am început o călătorie, o călătorie spirituală.
Ne dorim vindecarea şi sănătate pe toate planurile vieţii noastre – în prietenii,
iubi
iubire
re,, la munc
muncă,
ă, re
recre
creere
ere,, în fami
famili
lie,
e, emoţ
emoţii
ii,, să
sănă
năta
tate
te mint
mintal
ală,
ă, să
sănă
năta
tate
te fizi
fizică
că şi
spiritualitate. Mulţi dintre noi descoperă că această soluţie, această vindecare pe viaţă se
petrece la un moment dat pentru un anumit segment. Parcurgem Paşii şi abordăm o
porţiune din viaţa noastră la un moment dat. Primim vindecarea pentru un anumit
secvent la un anumit moment.
Aceşti Paşi actionează asupra tuturor planurilor din viaţa noastră, oricum am alege
să segmentăm aceste planuri. Ei ne vor reda capacitatea de administrare a tuturor
planurilor din viaţa noastră. Vor aduce vindecarea, pacea, iubirea şi libertatea tuturor
acestor planuri.
Putem să exersăm aceste principii şi să primim beneficiile în tot ceea ce facem –
viaţa de acasă, la serviciu, pe plan financiar, în relaţiile de iubire, în relaţiile cu
neamurile şi prietenii. Putem să exersem comportamentul de vindecare pe toate planurile
vieţii pentru că sunt aceleaşi locuri în care am practicat codependenţa. La un anumit
moment, ne vom trezi şi vom şti că noul nostru stil de viaţă a devenit cu adevărat o viaţă
nouă.
 O TREZIRE SPIRITUALĂ

163

Deseori, când începem vindecarea de codependenţă viziunea noastră despre ce

înseamnă recuperare este îngustă. Participăm la întruniri, parcurgem Paşii şi începem în
primul rând să avem grijă de noi ca să ne alinăm durerea care credem că ne-a fost
provocată de o altă persoană şi de comportamentul acesteia. Speranţele noastre sunt că
putem să încetăm să mai fim obsedaţi de alţii şi să nu ne mai simţim vinovaţi sau să ne
fie ruşine de problemele altora.
Acestea sunt motive bune să începem recuperarea, însă reprezintă
r eprezintă doar începutul.
Vine vremea să ne extindem viziunea şi să cerem mai mult de la recuperare. Vine
vremea când recuperarea – programul şi locul nostru în ea – nu mai e despre alţi oameni,
ci despre noi şi călătoria noastră.
Trebuie să mergem la întruniri suficient de mult timp ca să aflăm că problema
celeilalte persoane nu e vina noastră. Trebuie să mergem suficient cât să învăţăm că nu
este un program „egoist” cel prin care avem grijă de noi. Însă aceste două idei nu sunt
sfârşitul; sunt doar începutul.
Dacă oprim programul aici, ne oprim la uşa de la intrare.

Fiecare se
vindecătoare. Pe află într-o
măsură călătorie
ce ne spirituală.
vindecăm, dobândim Călătoria este treptată,
nivele superioare ale progresivă şi
iubirii faţă de
sine şi alţii. Descoperim o viaţă a noastră şi căi noi de a trăi care merg bine. Descoperim
cursul vieţii şi alegem o cale. Începem să vedem importanţa acelei căi. Învăţăm să ne
trăim viaţa pe plan spiritual, viaţă care apoi se reflectă în planul fizic.
Această călătorie ne va duce în locuri pe care nu ni le-am plănuit niciodată şi la
care nu ne am aşteptat să mergem. Experienţele ne vor întâmpina, experienţe care ne vor
ajuta să rezolvăm chestiuni importante. Ne vom trezi experimentând o gamă de emoţii,
de la bucurie la disperare, pe parcurs. Vom fi duşi către oameni şi situaţii de care avem
nevoiee ca să ne ajute să învăţăm şi să îl ajute şi pe celălalt.
nevoi celălalt. Multe experienţe
experienţe pe care le
vom trăi nu vor fi ceea ce ne-am dorit sau am cerut, însă în cele din urmă vom învăţa că
fiecare reprezintă o lecţie importantă, una care este vitală în a ne modela ca să fim cine
suntem şi cine vom deveni.
Când vom învăţa să ne predăm circumstanţelor prezente, vom învăţa şi să avem
încredere că orice se va întâmpla va lucra cel mai bine în interesul nostru. În cele din
urmă vom vedea că lucrurile bune au loc în viaţa noastră, mai bine decât am fi planificat
ori ne-am fi imaginat. Acest bine nu vine întotdeauna uşor sau fără străduinţă.
Însă va veni.
Vom deveni conştienţi şi ne vom vindeca de trecutul nostru. Ca să cităm Marea
Carte:
Această„Nu vom regreta
vindecare trecutul
va include şi nici nu
şi povestea vom dori
relaţiilor să-i închidem uşa în nas (p. 83).
noastre.

164

Acţiunile de auto-apărare pe care ne-am bazat în cea mai mare parte a vieţii ne vor
fi lu
luat
atee şi vor
vor fi înlo
înlocu
cuit
itee de acţi
acţiun
unii noi,
noi, mai
mai efic
eficie
ient
nte.
e. Vom
Vom pu
pune
ne ca
capă
pătt auto
auto--
compătimirii, cu excepţia unor momente sporadice care ne vor duce mai departe pe calea
vindecării.
Nevoia de a fi perfecţi va fi înlocuită de simţământul de acceptare şi preţuire a
propriei persoane. Fricile care ne-au hăituit vor fi înlocuite de pace şi încredere în noi
înşine. Disperarea va fi înlocuită de bucurie şi speranţă. Martiriul va fi înlocuit de
dorinţa de a fi buni cu noi înşine.
Vina care ne-a umplut până la saturaţie ne va fi îndepărtată.
Vom învăţa să recunoaştem că dansăm dansul sumbru al morţii într-o relaţie şi cum
să ieşim din el. Vom învăţa să recunoaştem „comutarea codependentă” dintr-o relaţie –
momentul când lucrurile se schimbă din ceea ce am aşteptat şi am început să simţim că o
luăm razna pentru că realitatea s-a schimbat.
Vom şti când suntem în siguranţă să ne deschidem inimile să iubim.
Vom învăţa ce înseamnă să avem grijă de noi.

de unVom şti căsentiment

puternic nu suntem
desinguri. Acel sentiment
interdependenţă căînşine,
– cu noi suntemcudeconectaţi va fi înlocuit
alţii şi cu Sinele nostru
Superior. Vom şti că suntem conduşi şi ghidaţi de o Putere iubitoare mai mare decât noi.
Vom învăţa că putem să avem grijă de noi, căci instrumentele de care avem nevoie
ne vor fi furnizate.
Vom începe să avem încredere şi să ne bazăm pe instinct şi intuiţie, în locul
voinţei, controlului
controlului şi regulilor. Nevoia de a-i controla pe alţii,
alţii, circumstanţele şi pe noi
înşine va dispărea treptat.
Vom vedea relaţiile trecute într-o lumină nouă şi vom fi recunoscători pentru ele,
chiar şi faţă de cele mai problematice şi dureroase, căci vom vedea că ce a fost bun în
fiecare a avut influenţă asupra noastră.
Cele mai problematice defecte de caracter ale noastre vor fi puse într-o lumină
nouă. Multe vor fi transformate în bunuri de valoare. Altele vor fi acceptate ca o
demonstraţie a umanităţii şi unicităţii noastre.
Unii dintre noi îşi vor descoperi alte dependenţe, alte probleme ale noastre pe care
trebuie
trebuie să le soluţionăm
soluţionăm în călătorie.
călătorie. Vom accepta
accepta aceste probleme ca făcând
făcând parte din
călătorie. Le vom conştientiza şi le vom soluţiona când va veni vremea.
Ruşinea şi ura de sine vor fi înlocuite cu acceptarea şi iubirea faţă de sine. Această
iubire va deveni reală şi va transforma relaţiile noastre cu noi înşine şi cu alţii. Vom da
şi primi iubire în cel mai
m ai înalt sens şi relaţiile noastre vor începe să funcţioneze.

165

Ne vom vindeca de impactul abuzurilor. După ce vom trece printr-o varietate de

emoţii, inclusiv negarea, furia şi tristeţea, îi vom ierta pe ceilalţi. Vom învăţa cum să ne
iertăm şi pe noi.
Emoţiile şi inimile noastre se vor vindeca şi deschide.
Vom scăpa
scăpa de sentim
sentiment
entul
ul de ininferi
feriori
oritat
tatee şi superi
superiori
oritat
tate.
e. Vom
Vom relaţi
relaţiona
ona cu
oamenii pe picior de egalitate şi cu compasiune şi înţelegere faţă de ei şi de noi.
Toleranţa noastră legată de victimizare va scădea.
Vom învăţa să ne exprimăm furia constructiv, să stabilim limite, să spunem nu şi să
fugim de abuz şi de ceea ce nu e bun pentru noi. Ne vom dezvolta un simţ exact al
responsabilităţilor noastre şi al celorlalte persoane. Dorinţa de a avea grijă de alţii va fi
înlocuită de dorinţa de a permite fiecărei persoane de a fi responsabilă pentru ea.
Noi ne vom ocupa de problemele noastre şi îi vom lăsa pe ceilalţi să se ocupe de
ale lor.
Vom învăţa să ne îngrijim şi pe noi şi pe alţii fără să fim îngrijitori.
Vom începe să ne ocupăm şi să ne simţim emoţiile, asumându-ne responsabilitatea

pentru
controlele.
careVom înceta să
ne distruge ne maiculăsăm
relaţiile alţii. sentimentele să ne catapulteze într-o atitudine
atitudine de
Vom avea de-a face cu oamenii direct şi sincer, fără să-i manipulăm şi să avem
planuri ascunse.
Nu vom mai gândi şi nu ne vom mai comporta ca nişte victime. Sentimentul acesta
profund că suntem victime ale vieţii va dispărea
dispărea şi vom şti ce înseamnă să fim stăpâni pe
noi. Ne vom accepta neputinţa, ne vom găsi Sinele Superior, vom deveni puternici şi
vom învăţa să împărţim puterea participând în relaţii ca egali.
Vieţile noastre vor începe să aibă sens, valoare şi înţeles. Ne vom satisface nevoile.
Râsul şi bucuria vor deveni părţi din viaţa noastră. Vom învăţa să ne înveselim.
Vom fi complet vii.
Pe parcurs, amărăciunea şi remuşcările vor fi înlocuite de recunoştinţă.
Şi pentru prima oară în viaţa noastră, nu va trebui să o facem noi. Nu o facem noi.
Mai presus de orice, acest program de vindecare, această cale deschisă nouă prin
intermediul celor 12 Paşi, este un proces spiritual.
Am început o călătorie spirituală.
Ne-am descoperit pe noi şi pe Dumnezeu. După asta suntem pregătiţi să ne
deschidem în faţa frumuseţii şi darurilor altor oameni din viaţa noastră. Vom aprecia
validitatea căii noastre şi pe a lor.
 Deşi
De şi enoastră
recuperarea posi
posibi
billnusăîl priveşte
ne fi înînce
cepu
putt călă
căpe
niciodată lăto
tori
riaa dato
datori
celălalt. Cirită
tă
pe impa
im
noi.pact
ctul
ului
Noi ui al
alte
teii lecţiile
învăţăm pers
persoa
oanene,
pe,
care trebuie să le stăpânim în această viaţă.
166

Există diferenţe în parcurgerea celor 12 Paşi pentru vindecarea de codependenţă şi

vindecarea de o dependenţă. Multe persoane au căzut de acord că în vindecarea de o
dependenţă oamenii au nevoie de o concentrare mai aspră şi mai viguroasă asupra lor şi
a acţiunilor acestora dacă vor să pună capăt procesului dependent şi să înveţe un
comportament nou. Mulţi sunt de acord că în codependenţă trebuie să dezvoltăm o
atitudine blândă faţă de noi înşine.
Ruşi
Ru şine
neaa trebu
rebuieie să dispa
ispară
ră.. Când
Când in
inttră
răm
m în prog
rogra
ramu
mull de vind
vindeeca
care
re de
codependenţă, fie că ne vindecăm sau nu de alte dependenţe, suntem gata să renunţăm la
ruşine şi la stima de sine redusă. Încetăm să ne mai folosim de frică şi de ruşine ca să-i
controlăm pe alţii sau pe noi. Nu le mai permitem nici altora să ne controleze prin
intermediul fricii şi ruşinii.
În vindecarea de o dependenţă există o concentrare solidă asupra „să ieşim din
sinele propriu”. Acest lucru este necesar pentru a pune punct procesului dependent. Însă
când intrăm în programul de vindecare de codependenţă, vine timpul să ne acordăm
nouă atenţie, să ne iubim şi să ne preţuim.

Exis
Există
tă numi
codependenţă. numito
Aşatori
ricum
comu
cosubliniază
muni
ni obiş
obişnu
nuiţ
iţii într
Marea înCarte
tree vind
viandec
ecare
are de o Anonimi,
Alcoolicilor depe
depend
nden
enţă
ţă şi intrat
„Am ce
ceaa de
în
lumea Spiritului”. Aceşti Paşi, această vindecare de codependenţă, este o experienţă
spirituală.
Mă confrunt regulat cu dezbateri dacă codependenţa este o boală, o problemă, o
dependenţă, o stare sau un rezultat.
Nu ştiu dacă este o boală, o stare sau o dependenţă. Ştiu că este o problemă,
dureroasă şi persistentă, care ne afectează pe mulţi. Este o problemă serioasă, continuuă,
progresivă.
Ne poate îmbolnăvi. E posibil să dezvoltăm boli legate de stres care ne pot omorî.
Sau e posibil să ne petrecem viaţa târându-ne prin ea şi dorindu-ne să fi fost morţi.
Dintre cei pe care i-am intervievat pentru această carte, câţiva au subliniat ideea
capacităţii ucigătoare a codependenţei.
„Sora mea a murit de cancer”, a spus Jake. „Eram copii de alcoolici şi trăiam cu un
tată abuziv. Eu începusem să mă vindec. Ea se afla în faza de negare – a codependenţei
sale şi a cancerului. Sora mea nega cu înverşunare, iar eu simţeam că ea a murit din
pricina codependenţei. Lucrul pe care l-am învăţat de la decesul ei este că codependenţa
ucide. Este unul din lucrurile pe care-l subliniez în programul meu. Mă enervez cu
adevărat pe cei care cred că Al-Anon şi codependenţa sunt mai puţin grave decât
dependenţa
cu ea şi de ade droguri.
simţi că eştiEviu,
la fel de nu
deşi mortală,
eşti.” dacă nu mai mult, căci există o cale de a trăi

167

Ne-au fost istorisite multe poveşti şi încă mai sunt milioane. Sunt poveşti blânde
despre căsnicii nefericite şi părinţi alcoolici, oameni care nu au nevoie de experienţe
bizare şi dramatice ca să „înţeleagă”.
„înţeleagă”.
Sunt oameni care au suferit de pe urma impactului anumitor credinţe religioase.
Sunt oameni care au urmat programul o vreme şi tot se mai confruntă cu sentimentul de
vinovăţie.
Sunt noi veniţi care merg la întruniri de şase ori pe săptămână şi jură că vor
participa la mai puţine
puţine întruniri când au o viaţă
viaţă normală de trăit.
Sunt persoane cu alt fel de dependenţă – de mâncare, sex, alcool, droguri şi jocuri
de noroc – care au descoperit codependenţa ca pe o chestiune centrală, ce stă la baza
dependenţei lor, o chestiune pe care trebuie să o abordeze ca vindecarea să aibă loc şi ca
să evite recăderile.
Unii au fost conduşi către recuperare de experienţe dramatice, intense şi extrem de
dureroase. Alţii s-au îndreptat spre vindecare din plictiseală, singurătate şi sentimentul
unei iritării interioare.

Anumite
în pioşenie;
pioşenie poveşti
; poveşti
pove sunt
şti care blânde;
spun cum altele
relaţsunt
o relaţie despre
ie este poveştipentru
o oglindă bizareproblemele
care mele
proble au transformat
legate de
indisponibilitate şi intimitate. Sunt poveşti despre copii – chiar şi unul singur – care pot
afecta şi chinui o familie întreagă.
Sunt poveşti despre cupluri care se vindecă, separat şi împreună, care lucrează
asupra lor şi asupra cuplului pe care-l formează – poveşti care ne încălzesc sufletul
despre persoane care decid să rămână împreună şi să-şi rezolve problemele.
Alte poveşti sunt despre bărbaţi care vor să se vindece pentru că asta îşi doresc, nu
pentru că femeile i-au împins, îndemnat şi cicălit să facă asta.
Există poveşti despre situaţii extrem de nebuneşti, abuzive, despre abuzul făţiş, la
fel de dureros, dar uneori şi mai dureros.
Oamenii se află la diferite stadii de recuperare şi fiecare stadiu e la fel de important
şi valabil. Ceea ce este clar din discuţiile cu oamenii şi ascultarea poveştilor acestora
despre vindecare este că cei care fac cel mai mare progres şi îşi găsesc libertatea cea mai
însemnată din codependenţă sunt cei care parcurg Paşii şi permit Paşilor să lucreze în
viaţa lor.
Indiferent de progresul lor sau de cât timp au parcurs în acest program, majoritatea
au început să înregistreze o trezire spirituală. Pentru unii, asta înseamnă punerea în
legătură cu prietenii şi să înceapă să simtă sentimente şi să şi le exprime. Pentru alţii
înseamnă puterea de a începe să aibă grijă de ei în pofida a ceea ce face sau nu cealaltă
persoană.

168

Pentru unii înseamnă puterea de a rămâne într-o relaţie şi de a lucra pentru ea şi de

a se bucura de iubirea pe care o descoperă. Pentru alţii înseamnă puterea de a ieşi în cele
din urmă dintr-o relaţie care-i distrugea.
Pentru majoritatea înseamnă conştientizarea lui Dumnezeu şi a propriei persoane –
a cine suntem, a spiritelor noastre.
Cu siguranţă, începem şi continuăm vindecarea schimbându-ne comportamentul,
acordând atenţie gândurilor noastre şi analizându-ne sentimentele. Însă către ceea ce ne
îndreptăm şi unde ajungem este acea vindecare şi schimbare miraculoasă şi profundă
care are loc în adâncul fiinţei noastre.
Ne trezim spiritual ca urmare
urmar e a parcurgerii acestor Pa
Paşi.
şi. Procesul s-ar putea să pară
şi să fie simţit ca dificil, dar e mai uşor decât credem. A fost trasat pentru noi. Nu
suntem singuri. Nu orbecăim şi ne împiedicăm în întuneric, chiar dacă aşa simţim.
Suntem călăuziţi, conduşi şi ni se arată ce trebuie să facem şi cum să facem pas cu pas.
Unii dintre noi beneficiază de o trezire spirituală imediată şi copleşitoare. Alţii se
trezesc lent, treptat. Alţii o fac cu pauze. Nu există o cale unică, ci doar aceea care ni se
întâmplă nouă
Şi da, ca rezultat
uneori al parcurgerii
doar puţin, acestor
alteori mult cândPaşi.
eşti vindecat. Însă şi codependenţa face
mult rău. Durerea pe care o simţim în procesul de vindecare aduce o promisiune şi o
recompensă la sfârşit. Nu mai suferim fără sens şi la nesfârşit. Suferim atât cât e nevoie
ca în cele din urmă să ne vindecăm de durere. Apoi ne vom simţi mai bine decât ne-am
imaginat vreodată că e posibil.
Trezirea spirituală, vindecarea esenţială pe care o căutăm, nu e ceva care s- ar putea
întâmpla dacă parcurgem aceşti Paşi. Ne este promisă.
Codependenţa este, cel puţin, o problemă. Acum avem o soluţie. Ne întâlnim într-o
comunitate să ne spunem problema şi să să găsim o soluţie – experienţa, puterea şi
speranţa. Uneori plecăm singuri în călătorie noastră – călătorie pe care o facem singuri,
ca să ne vindecăm, să învăţăm, să creştem. Apoi revenim iarăşi în comunitate, ca să
împărtăşim soluţia pe care am găsit-o şi să dăm şi să primim sprijin.
Ne vindecăm împreună.
Cu toţii ne descriem diferit experienţele şi trezirile spirituale.
Laura şi-a descris-o pe a ei după cum urmează:
„Nu ştiu care a fost incidentul cu soţul meu. Am făcut ceva şi mă plângeam de el că
nu se deschide faţă de mine. Asta l-a făcut să se supere foarte rău şi ne-am certat. Brusc,
mi-am dat seama cât îmi oferise şi cât se străduise să mă mulţumească. Am plâns pentru
că
Amîl văzut
criticasem atât de
că voiam şi rău.
aveamAmnevoie
plâns pentru că iar
de mult, voiam să storc
el îmi sânge
oferise dindar
mult, piatră seacă.
eu aveam
nevoie de şi mai mult. Căci atâta timp cât el oferea, eu tot mai voiam. Eram tristă că
169

eram captivă în mine însămi şi în nevoile mele şi ocupată să caut ca el să-mi satisfacă
nevoile că nu putusem să văd cât de des îmi cumpăra flori ori mă suna de la serviciu.
Realitatea este că el e foarte darnic, foarte binevoitor şi foarte ospitalier. M-a făcut
f ăcut să-mi
dau seama că el e o persoană separată de mine şi are identitatea sa. Asta a fost trezirea
mea spirituală.”
Pete şi-a descris experienţa spirituală în acest fel:
„Înainte de program, eram mai organizat,
or ganizat, mai concentrat, însă absolut nesincer. Nu-
mi dădeam voie să simt. Eram deprimat, singuratic, izolat şi secretos. Eram foarte
ruşinat. Acum inima mea se află pe calea vieţii mele.”
Totuşi experienţa mea a fost diferită. Aşa cum am spus mai devreme, a început la
Spitalul Willmar State printr-o revelaţie bruscă a lui Dumnezeu. În acel moment am ştiut
că Dumnezeu este real.
În următorii 17 ani, am învăţat altceva.
Şi eu sunt reală.
Pe măsură ce călătoria mea spirituală a continuat, am conştientizat că nu mai am
dreptul să-mişiinund
să controlez viaţa
credinţe sabotând-o,
care îmi distrugapărându-mă
bucuria. Eradetimpul
frici şisăcredinţe
renunţ la– ele
fricicacare măpot
să mă fac
vindeca. Era timpul să încep să mă iubesc cu adevărat.
Nu sunt separată de Dumnezeu. Nu sunt o intrusă care bate la uşă, ghemuită de
frică, aşteptând să fie lăsată înăuntru. Pot să apuc mâna lui Dumnezeu şi să fiu co-
creatoare, dându-I voie lui Dumnezeu să preia conducerea. Nu sunt neajutorată. Am
opţiuni.
Toţi avem opţiuni. O opţiune este să nu mai fim victime.
Aceasta este o lecţie pe care mă trezesc că trebuie să-i fac faţă mereu şi mereu. De
fiecare dată trebuie să o învăţ înainte de a merge mai departe. Trebuie să îmi prefac
circumstan
circu mstanţele
ţele prezente
prezente şi să îmi dau voie să fiu transformată
transformată de ele. Nu pot să fac asta
când sunt victimă.
Nu sunt în afara Creatorului. Sunt o creaţie. Acum, în cele din urmă, sunt conectată
cu mine însămi. Sunt conştientă de Dumnezeu şi de mine însămi.
Şi învăţ cum să fiu conectată cu alţii. Pot să aştept de la ei iubire şi să mângâiere,
însă învăţ că treaba mea e să am grijă de copilul speriat din mine şi o să am necazuri
dacă o să fug prin lume aşteptându-mă ca altcineva să facă asta pentru mine. Învăţ zi de
zi să mă accept şi să-mi accept trăirile la fel de importante şi valide. Învăţ cum să am
grijă de mine şi de sentimentele mele.
le dauNu trebuie
voie să mai
acestora fiu controleze
să mă prinsă în spirala descendentă
şi pe mine şi viaţa prin ccare-i
are-i controlez
sau fericirea mea. pe alţii şşii să

170

Vindecarea mea a ajuns în profunzime – mai adânc decât mă aşteptam. În corpul

meu, celulele mele, muşchii mei şi organele interne durerea şi negativismul fuseseră
stocate de când m-am născut. Credinţele mele negative erau aşa de bine înfipte în
subconştientul meu că nu eram conştientă că le aveam, însă ele, de fapt, îmi controlau
viaţa.
Cea mai mare durere pe care am simţit-o şi am înfruntat-o în viaţa mea a fost
durerea de a fi eu. Vindecarea de codependenţă a dezvăluit şi vindecat durerea.
Călătoria nu a fost uşoară. A fost bună, însă uneori dificilă. Uneori cred că părţile
bune au fost mai dure decât durerea. În pofida succesului meu, lucrurile tot nu merg
mereu aşa cum vreau.
Însă se întâmplă aşa cum sunt hărăzite să se întâmple. Şi sunt mirată şi uimită în
continuare de ceea ce se întâmplă când las să treacă.
Iar mângâierea e tot timpul disponibilă.
„Am încredere că Dumnezeu mă va ghida în această călătorie”, mi-a spus o femeie
după ce mi-a împărtăşit povestea ei – o poveste a durerii, maturizării, dezamăgirilor şi
vindecării. O poveste
Am încredere că despre lecţiine
Dumnezeu învăţate şi în pe
va călăuzi proces
toţi, de învăţare.
şi pe voi şi pe mine, în călătoriile
noastre. Să avem grijă de noi. Să avem grijă de alţii. Să învăţăm să iubim şi să învăţăm
cum să fim iubiţi.
Fie ca călătoria voastră să se deruleze în siguranţă.

ACTIVITĂŢI

1. Desc
Descririeţ
eţi-
i-vă
vă expe
experi
rien
enţe
ţele
le ca să tra
trans
nsmi
mite
teţi
ţi mesa
mesaju
jull şi altora
altora.. Des
Descri
crieţ
eţii o încerc
încercar
aree
care nu a funcţionat ori a ripostat. Descrieţi una care credeţi că a avut succes.
2. Cum
Cum aţi înînce
cepu
putt să folos
folosiţ
iţii princ
princip
ipii
iile
le vind
vindec
ecăr
ării
ii în toa
toate
te dome
domeni
niil
ilee vieţi
vieţiii voast
voastre
re
diferite de relaţiile primare? În ce domenii ale vieţii v-ar plăcea să fiţi vindecaţi mai mult
m ult
şi mai maturi şi să vă schimbaţi? E posibil să vreţi să vă transformaţi aceste dorinţe în
scopuri puse pe hârtie.
3. Cum
Cum s-a sc schi
himb
mbat
at rel
relaţ
aţia
ia ccuu vo
voii înşi
înşivă
vă ddee când
când aţi
aţi înc
încep
eput
ut rrec
ecup
uper
erar
area
ea?? În ce
ce fel
fel
vă trataţi diferit acum? Cum vă simţiţi când vă trataţi bine, când aveţi grijă de voi şi într-
o manieră grijulie şi iubitoare?
4. Desc
Descri
rieţ
eţi-
i-vă
vă exper
experie
ienţ
nţel
elee înce
încerc
rcân
ândd să împăr
împărtă
tăşi
şiţi
ţi sau să expli
explica
caţi
ţi proce
procesu
sull de
vindecare familiei voastre.
care aveţi încredere, Primiţi
legat de acestereacţiile unei alte persoane din program, o persoană în
experienţe.

171

5. Cum
Cum v-a
v-aţi
ţi dez
dezvo
volt
ltat
at spi
spirit
ritua
uall de ccân
ândd aţ
aţii înce
începu
putt recup
recuper
erar
area
ea?? Cum
Cum v-aţi
v-aţi des
descr
crie
ie
trezirea spirituală?
6. Sunt
Sunteţ
eţii con
conşt
ştie
ienţ
nţii de
de fru
frumu
muse
seţe
ţeaa şi
şi bbuc
ucur
uria
ia din
din voi
voi??