- CAZUL MAGHERU -

MIHAIL DRUMEŞ

CAZUL MAGHERU

ŢUţUREŞTI 1991

2
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Cuprins

PARTEA ÎNTÂI ZORILE UNUI VIS

CAPITOLUL 1 FAMILIA MAGHERU
I
II
CAPITOLUL 2 MEMORIAL I
ţAPITOLUL 3 P ANIA
CAPITOLUL 4 MEMORIAL II
I
II
III
IV
V
VI
VII
ţAPITOLUL 5 „SAVANTUL”
I
II
III
ţAPITOLUL 6 DOţTOR ÎN MEDIţIN
I
II
III
PARTEA A DOUA ÎN VÂLTOARE
CAPITOLUL 1 O PRESIM IRE STRANIE
CAPITOLUL 2 COMPARTIMENTUL DE CLASA ÎNTÂI
I
II
CAPITOLUL 3 MEMORIAL III
CAPITOLUL 4 VISUL
CAPITOLUL 5 CATASTROFA
I
II
CAPITOLUL 6 HOTEL MAJESTIC
CAPITOLUL 7 MEMORIAL IV
I
3
 - CAZUL MAGHERU -

II
ţAPITOLUL 8 O VESTE AŞTEPTAT
I
II
III
ţAPITOLUL 9 ţEI DOI ASOţIA I
I
II
CAPITOLUL 10 ÎNTOARCEREA
ţAPITOLUL 11 O DESţOPERIRE NEAŞTEPTAT
I
II
ţAPITOLUL 12 ŢLESTEMELE ILINţ I
CAPITOLUL 13 MEMORIAL V
ţAPITOLUL 14 FR MÂNT RI
ţAPITOLUL 15 P R ţRE
CAPITOLUL 16 B NUIALA
I
II
III
IV
ţAPITOLUL 17 FIIţA Z VIDEANULUI
I
II
ţAPITOLUL 18 S R ţU A
PARTEA A TREIA LIMPEZIRE
ţAPITOLUL 1 M RTURISIREA
I
II
III
IV
V
ţAPITOLUL 2 ÎN PREVEN IE
I
II
III
CAPITOLUL 3 PROCESUL
4
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 4 INELUL CU RUBIN

CAPITOLUL 5 INTEROGATORIUL
CAPITOLUL 6 PLEDOARIA
CAPITOLUL 7 MEMORIAL VI
EPILOG „SFÂNTUL P RERE”
ţAPITOLUL 1 TREI VINDEţ RI
I
II
CAPITOLUL 2 MEMORIAL VII
CAPITOLUL 3 ŞţOALA DE LA MAGHERANI
I
II
III
IV

5
 - CAZUL MAGHERU -

Toate versiunile anterioare ale acestui roman, inclusiv

traducerile f cute sunt abolite de autor prin apari ia
prezentei versiuni

6
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Fiicei mele Monica şi fiicelor sale

Vrăbiuţa şi Găbiţa

7
 - CAZUL MAGHERU -

PARTEA ÎNTÂI
ZORILE UNUI VIS

8
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 1
FAMILIA MAGHERU

Gheorghe Magheru era fiul unor rani înst ri i din

comuna Merişani, jude ul Dolj. Înc nu împlinise treizeci de
ani când liberalii afla i la putere îl unser pretor în plasa Jiul
de sus, cu reşedin a chiar în locul s u de baştin . N-ar tase
prea mult râvn la înv tur , dar de bine de r u avea în
buzunar o diplom de licen în drept, ob inut în cinci în loc
de trei ani. Ţa îl zgând ri ambi ia unui doctorat la Sorbona şi
atunci p rin ii, c lcându-şi pe inim , vândur câteva
pogoane de p dure ca s -l in la Paris doi ani încheia i. În
acest timp, tân rul nostru nu trecu mai mult de zece ori pe
la facultate. Ispr vind banii şi neprimind al ii, se întoarse în
ar c s torit gata cu o fran uzoaic înalt , slab ca fusul şi
urât foc. Meriş nenii îşi f ceau cruce v zând-o şi se
întrebau ce-o fi p it domnul pretor de-a luat pe muma-
p durii? Trebuia s bat dumnealui atâta cale pân la ara
fran uzului, nu g sea el oltence de-ale noastre chipeşe şi
pieptoase? Ori nu-i ajungeau bra ele s le cuprind peste
mijloc?
Mai târzior se r spândi vestea c doamna Geneviève se
tr gea dintr-o familie nobil , sc p tat , din inutul Loirei, ai
c rei p rin i muriser s raci lipi i l sând pe fat în b taia
vânturilor. Va s zic , asta era? Odrasla Magherilor umbla
dup ranguri înalte, îi pl cea s pluteasc în m re ie. ţhiar
numele lui istoric f cea pe mul i s cread c ar fi
descendentul unuia dintre fruntaşii revolu iei de la 1848,
mai ales c el nu dezmin ea niciodat rudenia. De fapt, nu
exista nicio leg tur între cele dou familii, nu era la mijloc
decât o simpl coinciden de nume.
Tân ra vicontes Magheru, transplantat pe p mânt
românesc, încerc s se adapteze noilor condi ii de via atât
9
 - CAZUL MAGHERU -

de deosebite fa de cele în care tr ise pân atunci. Avea în

fiin a ei un neastâmp r permanent, o neobişnuit nevoie de
mişcare, de activitate. Nu se ocupa de gospod ria casei, era
str in de aceast îndeletnicire. Îşi petrecea timpul c l rind
singur prin satele, vecine, urcând pe dealurile ţotmenii,
sau r t cind prin z voaiele şi luncile Olte ului. Danton,
superbul ei cal de curse, îi f cea toate voile. Seara, cânta în
salon arii din opere de compozitori francezi acompaniindu-se
la pian – singurul pian din Merişani – apoi citea pân
noaptea târziu, de preferin de Mauppasant. Când venea
prefectul, de la Caracal – om instruit, care îşi f cuse studiile
în Fran a – se angaja cu el în discu ii pasionante despre
clasicii francezi şi, în focul vorbirii, Geneviève se schimba la
fa , inteligen a ei vie şi ascu it o f cea frumoas , distins ,
grande dame! So ul r mânea undeva departe, în penumbr .
Încolo, doamna-Magheru, ca s -şi umple timpul, organiza
serb ri şcolare (erau dou şcoli în comun ) şi atunci alerga
s adune obiecte pentru tombol sau s plaseze bilete.
Începuse s-o rup binişor româneşte, îns lumea se
obişnuise demult cu vorbirea ei stâlcit . Mai în fiecare an, de
obicei iarna, se f cea nev zut o lun , dou . Pleca la Paris,
sugrumat de o nostalgie sfâşietoare. Uneori o înso ea şi
b rbatul.
Chiar în primul an al c sniciei, Magherii avur un copil. Îl
botezar Hillaire (dup numele unui str bunic al mamei, fost
mare demnitar în vremea consulatului). Pe româneşte îi
spuneau Ilarie şi aşa fu trecut în actul de naştere. Venirea pe
lume a b iatului le invada existen a tihnit , aproape liniar ,
cu griji şi spaime cumplite. Se n scuse prematur, câteva luni
se zb tu între via şi moarte. Apoi c p t o eczem rebel ,
care îl chinui pe el şi pe ai s i trei ani încheia i, dup care –
alt pacoste – se îmboln vi de astm. Avea crize dese, sim ea o
ap sare în piept şi r sufla anevoie, cu şuier turi stridente.
Sabaru, singurul medic din comun , îl punea s inspire aer
dintr-o strachin în care turna câteva pic turi de piridin .
Degeaba, criza nu ceda. Mama duse copilul la Craiova, apoi

10
 - MIHAIL DRUMEŞ -

la Ţucureşti, plimbându-l pe la to i medicii de specialitate.

V zând c nu-i t m duieşte boala plec la Paris, împreun
cu so ul. Alte colinde, consulta ii la doctori cu renume,
Potain, Guéneau de Mussy, consulturi medicale. În fine,
crizele se r rir , dar copilul înc nu era deplin vindecat.
Acolo Geneviève n scu o feti , de ast dat s n toas . Şi
dup o lung absen Magherii se întoarser în ar . O bun
parte din avutul lor se dusese pe copc şi de rândul acesta
începu şi tat l s sufle greu, pentru c nu putea tr i numai
din leafa de pretor.
Astfel crescu Iluş, cu to i ochii pe el, inut la aer, sub
dezmierdarea soarelui, îns mai mult înc lzit de dragostea
babei Floarea, slujnic la toate din cas . Sc pase, ce-i drept
de n duf, nu mai avea crize, îns d du peste alt pacoste.
Maic -sa trase o bun spaim când într-o diminea intrând
în sufragerie, îl g si dormind sus, pe bufet. În timpul nop ii,
apucat de un acces de somnambulism, b iatul plecase din
p tucul lui şi era de mirare cum reuşise s se ca ere pe
bufetul înalt de doi metri ca s -şi continue acolo somnul.
P rin ii, speria i, îl luar s doarm cu ei pentru a-l veghea
în timpul nop ii. Micul somnambul se mai scul de câteva
ori, la intervale scurte, dar nu p i nimic. Dup câteva luni
accesele, r rite între timp, încetar de-a binelea şi totul
reintr în normal.
ţa oric rui copil, lui Ilarie îi erau dragi juc riile, dar tot
mai mult îi pl cea s i se povesteasc basme. Ar fi stat
eap n pe sc unaşul lui de-o şchioap ore întregi ca s aud
întâmpl ri n struşnice cu fe i-frumoşi şi cosânzene care îi
fermecau închipuirea. P rin ii nu ştiau basme, nici nu le
ardea s -i citeasc pierzând atâta timp, aşa c trecuser
greul asupra b trânei. Ea nu ştia carte, dar era depozitara
unei nesecate biblioteci de poveşti şi, mai mult decât atât, se
pricepea s le spun viu şi colorat, cu un dar deosebit ai
nara iei. Aşa încât toat comoara adunat în timpul
copil riei trecu repede, f r ştirbiri, în mintea nes ioas a
b iatului, mobilând-o bogat nu numai cu fantezie, dar şi cu

11
 - CAZUL MAGHERU -

tâlcul vorbelor de duh. De aceea, la cinci ani, cuvânta ca un

om mare, cu fraze din c r ile de poveşti ori proverbe auzite
din gura d d cii. Precocitatea lui se dovedea uimitoare.
R mase de pomin o fraz adresat preotului Grigore.
Acesta tot st ruia pe lâng pretor s restituie parohiei
cresc toria de porci, luat cam cu japca de c tre prim ria
comunii, în vederea înfiin rii unui orfelinat care nu se mai
înfiin a. ţopilul aflat întâmpl tor în birou, auzind discu ia,
zise neîntrebat:
— P rinte, şi cu sl nina în pod şi cu sufletul în rai nu se
poate!
Preotul se uit încremenit la âncul de-o şchioap :
— Ia te uit , ce vorbe îi ies din gur ?! ţa la un om b trân.
Aferim, copile!
Pretorul Magheru r mase şi el bouche bèe1, cum îi spunea
adesea nevast -sa, vicontesa. Hm, nu era atât de straşnic
proverbul cât aplicarea la spe ă. De bucurie lu pe Ilarie în
bra e şi îl copleşi de s rut ri.
— Mare noroc avuseşi, popo… N-am încotro, î i aprob
cererea, dar âncului stuia s -i mul umeşti, nu mie…
Ţ iatul pretorului era muncit înc înainte de vârsta
şcolar de numeroase şi felurite întreb ri care n uceau pe
p rin i. Pe vremea aceea comuna Merişani fu zguduit de o
crim pasional : un fl c u ucise pe fata unui vecin al
Magherilor care se logodise cu altcineva. Ilarie o cunoştea pe
Ileana, îi era chiar drag , de atâtea ori vorbise cu ea şi
auzind de nenorocire se duse s-o vad . Pân atunci înc nu
z rise un cadavru. Se uit înfricoşat la moart cum şade
eap n în cosciug, acoperit de flori, auzi vaiete şi plânsete
în cas f r s spun un cuvânt. Ţa chiar reuşi s pun un
deget pe mâna celei duse f r s -l observe cineva, dar îl trase
repede, îngrozit. Mâna moartei era rece ca ghea a. Plec pe
furiş foarte copleşit de cele v zute. Acas p rin ii îl certar ,
nu trebuia s se duc acolo, aşa ceva nu era pentru el.
— De ce n-am voie? De ce s nu ştiu?

1 ţu gura c scat .
12
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţe s ştii?
— Vreau s ştiu cum a putut b iatul acela s-o omoare pe
Ileana?
— I-a împlântat cu itul în inim …
— Şi din asta se poate muri?
— Da, desigur. Mai bine s vorbim altceva.
Ţ iatul r mânea tot nedumerit.
— Atunci un om poate s ucid pe altul şi acela s fie ucis
la rândul lui?
— Hai, Iluş, ispr veşte cu prostiile…
— Astea nu-s prostii. Mie, t ticule, te rog s -mi spui
pentru ce se poate, de ce s-a dat voie s se omoare oamenii
între ei?
ţe s -i r spund la aceast întrebare?
Se vede c în mintea copilului se f urise o lume ideal ,
oamenii se iubeau unii pe al ii, tr iau paşnic, sc ldându-se
în apa c ldu a fericirii. Un om chiar dac ar fi duşm nit pe
altul n-avea putere s -l omoare c ci îl ap ra via a. Şi aşa
tr ia pân la adânci b trâne i, când venea moartea s -l ia,
altundeva, într-o împ r ie foarte departe, dincolo de nori.
Nici cu muritul oamenilor nu era ceva prea l murit, dar ştia
c via a are un cap t. Şi acum, toat cl direa închipuirii lui
se surpa din temelie, zdrobit de cruzimea unei fapte.
— Ileana era tân r , trebuia s tr iasc pân se f cea
b trân ca baba Floarea. De ce acela i-a luat via a? Ar putea
cineva s i-o dea înapoi?
— Via a nu se mai întoarce.
— Nu-i drept! Nu-i bine! ip copilul, b tând nervos din
picior. Îi venir chiar lacrimile. Suferea pentru o cauz care
nu era a sa.
Nici tat l, nici mama nu-şi d dur seama de gravitatea
r zvr tirii copilului împotriva relei orânduiri a naturii. Se
mul umeau s -şi spun :
— E prea sensibil… Ţoln vicios de sensibil! O s aib de
furc cu via a…

13
 - CAZUL MAGHERU -

Alt dat Ilarie afl c un frate al înv torului, alergând

s prind trenul, lunecase de pe scar şi fusese t iat de ro i.
— ţum a îndr znit trenul s -l omoare? De ce trenul are
atâta putere? Nu tot oamenii l-au f cut? Dac l-au f cut ei
de ce îl las de capul lui, s -i ucid ?
Întreb rile nu erau total naive, cele mai multe având cât
de cât un sâmbure logic. Aria lor îns r mânea aceeaşi.
— Ascult , Fleurie, de unde vin copiii pe lume, o întreb
pe baba Floarea, fran uzindu-i numele în semn de alint.
— Din cer, dragul maichiii, îi aduce barza în coş. Asta ştie
oricine.
— Acolo cine-i face?
— Dumnezeu, cine altul? Ia lut, îl fr mânt bine, croieşte
c pşorul, mânu ele şi picioruşele, pe urm sufl în ele şi gata
f tul. Aşa face cu to i…
— Şi de ce îi trimite pe p mânt şi nu-i ine la el în cer?
— Ap i, Iluş maic , acolo sus n-au cum s creasc . Dac
se m resc cad jos, fiindc atârn prea greu şi praf se fac. D-
aia se duc berzele de-i ia şi îi împart pe la oameni. În cer nici
n-au ce mânca, acolo-i numai aer, atâta…
— Ar fi o socoteal , zicea copilul oarecum convins de
spusele d d cii. Dar berzele împart copii dup capul lor?
— ţum dup capul lor?
— Aşa, bine… De ce lui badea Toader i-au adus nou
copii, iar p rin ilor mei numai pe mine şi pe Mariana? T ticu
poate s hr neasc şi zece, are de unde, dar badea Toader n-
are şi rabd copiii de foame!
Pe baba Floarea tocmai a strigat-o st pân -sa şi a plecat
repede, altfel cine ştie cum s-ar fi descurcat. Dar, dup ce
Ilarie merse la şcoal , încet cu des vârşire s mai cread în
balivernele celor mari.
— To i m-a i min it, chiar tu, Fleurie, în care aveam
încredere. Copiii nu vin din cer, sau de la Paris, cum spunea
maman, se nasc aici pe p mânt. Altfel de ce ar fi b ie i şi
fete? Ar ajunge doar b ie i. Fete pentru ce trebuie?

14
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Numai c nedumeririle lui Ilarie creşteau pe zi ce trecea.

La şcoal nu afl prea multe lucruri, nici n-avea cum, aşa c
foamea lui de a şti r mase tot nesatisf cut . Numai când
trecu la liceu se schimbar lucrurile. P rin ii l-au dat la
pensionul Modern, unde se aflau elevi din toate clasele,
câ iva g ligani cu „musta ” din cursul superior care îi
dest inuir destul de brutal unele fapte. Inocen a lui r nit
în spri conflictul latent cu via a. Iat -l acum alergând la
lectur particular peste lec iile de fiecare zi, pentru el
simple juc rioare. ţitea o carte şi acea carte cerea alta şi aşa
fiecare se voia urmat f r oprire şi f r sfârşit. Ajunsese
asemeni unui naufragiat care chinuit de sete bea din apa
s rat a m rii. Setea sporit va cere s bea din nou, tot mai
mult, pân la pieire…
Elevul Magheru Ilarie ajunsese în acea vreme în clasa a VI-
a, dar în privin a fondului de cunoştin e se putea m sura cu
un absolvent de facultate.

II

Tot pe atunci, cu pu in înainte de vacan a Paştelui, se

întâmpl tragedia cu Geneviève, mama lui, care îi zgudui
fiin a din r d cini.
Într-una din zile, baba Floarea, urcându-se în podul casei,
g si pe st pân -sa atârnând inert de o grind . Slujnica,
îngrozit , începu s ipe, vecinii alarma i sosir în grab şi
t ind frânghia d dur jos sinucigaşa. Pretorul care se afla la
serviciu veni într-un suflet acas , dar nu mai era nimic de
f cut: so ia sa murise de câteva ore, dup spusele doctorului
Sabaru, chemat şi el la fa a locului.
Vestea se r spândi în Târgul Merişanilor cu iu eala
fulgerului, uluind pe toat lumea. ţe-o fi avut s rmana, se
întrebau oamenii, de şi-a t iat firul vie ii, c era de neam
mare şi o ducea bine, împrejmuit de cinste şi respect.
Cui i-ar fi trecut prin minte c r ul sap sub str lucire şi
moartea n-alege? Fran uzoaica era bolnav coapt de nervi.
La osp ul de îngrop ciune chiar b rbatul ei m rturisi
15
 - CAZUL MAGHERU -

prefectului c nu putea s doarm , s raca, nop i întregi nu

închidea ochii, cu toate somniferele înghi ite, abia acum i-a
venit, în fine, somnul cel mare, numai c s fereasc
Dumnezeu pe tot omul de aşa somn… Da, pentru c e f r
trezire…
Pornit s -şi descarce inima, pretorul ad ug c Geneviève
mai încercase o dat s -şi curme zilele – nu sunt nici dou
luni de-atunci – dar el a prins de veste şi a sc pat-o. Tot
degeaba, r ul ei n-avea lecuire, spuneau doctorii.
Aceste lucruri neştiute ajunseser şi la urechile lui Ilarie,
înte indu-i durerea. Şi când el, reîntors pustiu la şcoal ,
d du întâmpl tor peste o fraz în care Shakespeare spunea
c la osp ul vie ii cel mai de seam fel este somnul, tres ri,
gândindu-se la suferin a maic -sii.
Dup care lacrimile îi inundar ochii.

16
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 2
MEMORIAL I
(din însemn rile elevului
Magheru G. Ilarie)

Înc de mic (n-aveam nici şapte ani), începusem s -mi dau

seama de tragicul destin al omului. Atunci am v zut pentru
prima dat o fat moart , pe Ileana, vecina noastr , pe care a
ucis-o un fl c u (îi spunea Sile) din r zbunare c se logodise
cu altcineva. De-atunci n-am mai putut s aud de acest
nume, oricine l-ar fi purtat, chiar cei mai de treab oameni,
f r s m cutremur de spaim . Împins de curiozitate, m-am
furişat în casa r v şit de ipete şi plânsete, unde toate
femeile îşi puseser pe cap marame negre. Nu-mi venea s
cred ochilor c obiectul acela întins pe spate, înghe at tun,
vopsit pe fa cu galben de lumânare era chiar Ileana care
cânta aşa de frumos, încât nu m s turam ascultând-o. O
rugam s mai cânte, o s rutam pe obraz ca s-o îmbunez şi ea
îmi f cea pe plac. Acuma nu mai putea s cânte, nici s
scoat o vorb , nici s mişte un deget. Se întâmplase ceva
foarte ciudat, aproape c nu mai sem na cu aceea care
fusese azi-diminea . Dar ea era, de bun seam , îi plecase
doar via a, l sându-i trupul nevolnic cu care nu mai avea ce
face. Fenomenul m umplea de mirare. ţum ar ta via a asta,
unde st tea ea în trupul Ileanei (şi al altora, bineîn eles,
chiar şi în al meu) atât de ascuns de n-o vedea nimeni cu
ochii? Nu ştiam ce s cred. ţu oamenii se petreceau lucruri
de neîn eles. Descoperisem moartea!
ţhiar dup ce am aflat ce se întâmplase, tot nu m
l muream. De ce îmi închipuisem pân atunci c omul e
intangibil; cu o via a lui proprie, care nu-i poate fi r pit de
altcineva, c adic de ine în fiin a lui o însuşire inatacabil ,
nesupus distrugerii? Nimeni nu-mi d duse vreo l murire în

17
 - CAZUL MAGHERU -

aceast privin , aşa c singur îmi înjghebasem aceast

concep ie bizar despre via şi om.
Dezam girea, prin cruzimea ei, mi-a frânt pârghiile
încrederii. Omul închipuirii mele naive, croit pe m sura
zeilor, era în realitate o s rman f ptur care poate fi ucis
nu numai de semenii s i – mai vicleni sau mai puternici –
dar şi de fiarele codrului, de armatele micilor viet i nev zute
(bacterii, virusuri, microbi), sau spintecat de tr snet, înecat
de ap , otr vit de ierburi şi chiar de lucrurile f cute de
propria-i mân . La orice pas – un duşman, o primejdie, o
spaim … Totul în juru-i, de sus în jos, şi chiar din el însuşi,
atenteaz la via a lui. ţând e tân r îi place s cread c
moartea e doar problema p rin ilor, unchilor şi bunicilor.
Raportând-o la al ii i se pare acceptabil , natural , chiar
necesar , fiecare din noi fiind posesorul unui gr unte de
timp din vastul depozit al veşniciei. Dac o raporteaz la
sine, moartea devine însp imânt toare, ilogic , nedreapt şi
se ap r cu toate armele care-i stau la îndemân s scape de
ea, s-o amâne înc o bucat de timp, apoi alta, alta. Dar
ajung vreodat aceste arme? Una e când descoperi inamicul,
şi conştient de primejdie fugi de el sau îl înfrun i. Îns cum
ai s lup i cu un duşman nev zut, cu un virus de pild , sau
cu al i agen i patogeni pe care nu-i po i vedea nici la
microscop? Sau cum te aperi de hazardul orb care- i
pr v leşte un tr snet din cer, î i doboar avionul în care
zbori, î i deraiaz trenul, ori î i scufund vaporul cu care
c l toreşti?
Aşadar, spiritualitatea uman e problematic , civiliza ia şi
valorile ei stau sub semnul aventurii, ori al miracolului, omul
tr ieşte într-o permanent şi iremediabil nesiguran .
Lacom de cunoaştere, am alergat la tomurile filosofiei.
Aveam nevoie de pu in rânduial în haosul gândurilor, ca
s realizez în mine acea unitate necesar pentru cunoaşterea
aşa-numitului adev r obiectiv hegelian. ţiteam, copleşit de
dezn dejde, în Eudemos al lui Aristotel, c mai bine ar fi
pentru om s nu se nasc , iar dac s-a n scut, s se

18
 - MIHAIL DRUMEŞ -

întoarc în grab în împ r ia nop ii. Sau pe Ţlaise Pascal,

care sus ine c omul nu-i decât un fir de trestie, adic cea
mai slab f ptur din câte a z mislit natura. Dup care
adaug : dac for ele universului se coalizeaz pentru a-l
nimici, totuşi omul e mai în elept decât ucigaşul s u, fiindc
el ştie c moare şi e conştient c marele c l u, Universul, e
mai puternic. În schimb, c l ul habar n-are de acest lucru…
La întreb rile ce puneam oric rui mare gânditor,
r spunsul lua înf işarea dezn dejdii. E o nebunie şi trist şi
goal s tr ieşti o via lipsit de sens, contradictorie,
dominat de hazard, în care valoarea şi nonvaloarea, binele
şi r ul, ra iunea şi absurdul au puteri deopotriv de mari.
Protestam din r sputeri: Nu! Nu! Nu! Ceea ce este nu-i
ceea ce ar trebui s fie! Refuz s accept aceast stare de fapt
numai pentru simplul motiv c exist …
Acumulând aceste date ale experien ei umane ar fi trebuit
s -mi f uresc o concep ie despre via şi lume mai pesimist
decât cea elenic . Deşi ele mi-au n p dit fiin a de fr mânt ri
metafizice, deşi mi-au strecurat nelinişti paroxistice aşa încât
tr irea mea interioar înregistra un taifun permanent, n-am
acceptat resemnarea care e un prag al nefiin ei, ci aprins de
toate fl c rile revoltei am pornit la lupt împotriva firii.
Luciditatea îmi şoptea c nimicul din mine nu va reuşi s
modifice nicio liter din cartea destinelor umane şi de altfel
nici nu m gândeam la o asemenea ac iune a nebuniei.
Voiam doar ameliorarea sentimentului tragic al omului pe
care îl naşte incertitudinea absolut în fa a existen ei, adic
s micşorez însp imânt toarea fric de moarte şi în general
suferin a uman , acest nor negru pe cerul nostru.
Cum s fac? Încotro s apuc? ţe trebuie s întreprind
pentru reuşita scopului meu? Erau întreb ri ale viitorului
apropiat. Deocamdat aceste preocup ri, ferm sedimentate în
conştiin , alc tuiau legea mea de forma ie a adolescen ei şi
chiar o norm de existen .

19
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 3
P ANIA
Antenele elevului Magheru, în loc s exploreze lumea
exterioar ca s anexeze de acolo ceea ce i se potrivea, se
obişnuiser a bâjbâi în universul interior al gândurilor şi
sensibilit ii sale. ţ utând r spunsuri la mistuitoarele
întreb ri ale existen ei, se aruncase în bra ele filosofiei şi
umbla pe felurite drumuri ale în elepciunii, înc neştiind
care din ele ducea la aflarea adev rului.
Aceste c ut ri f cute cu pasiune incendiar , în care
fierbeau laolalt spiritul şi emo ia, îi stârneau uneori
dezn dejdi cumplite, alteori cele mai pure bucurii.
ţând se sim ea istovit de trud , trecea la pian. Şi muzica îl
f cea s sufere, dar era o suferin pl cut , îmbietoare, ca
suferin a dragostei. Plutea uşor ca fulgul deasupra
p mântescului cu Bach, era zguduit de greul vie ii cu
Beethoven, zâmbea printre lacrimi cu Mozart şi p rea sfâşiat
de nostalgii cu Chopin.
ţ p tase obişnuin a de a discuta fiecare fapt , uneori
inutil, înregistrând astfel procese reci de cugetare în dauna
fenomenelor de sim ire. De aceea, tr irea lui curgea molcom
pe lâng via , sau în penumbra ei. Adversar al stereotipului,
dispre uia repeti ia sau clişeul, când nu izbutea s le
înl ture. Din pricina asta avea dese întâlniri cu decep ia.
Odat f cu o cerere c tre dirigintele clasei s -i motiveze
câteva absen e. Mai to i colegii, când era vorba de aşa ceva,
min eau invariabil c au fost bolnavi. Magheru se gândi s
spun adev rul. Şi adev rul era c tr sese la fit trei zile
pentru a citi o carte, care îl interesa mult. Dirigintele crezu
c vrea s -şi bat joc de el şi ceru directorului s
pedepseasc pe elev.
— S pedepsesc pe cel mai bun elev pe care l-am avut de
dou zeci şi cinci de ani de când sunt profesor?

20
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Preda limba francez , pe care Ilarie o vorbea de-acas tot

aşa de bine ca şi maic -sa. ţazul ajunsese la conferin a
profesoral . Elevul Magheru, chemat în fa a consiliului, se
ap r cu dârzenie:
— Vre i s m pedepsi i pentru c am spus adev rul? Ei,
bine, pedepsi i-m ! Va fi o înv tur de minte pentru mine!
De aici înainte voi min i şi eu la fel cu ceilal i.
Dasc lii sim ir şfichiul biciului. Ştiau c Magheru G.
Ilarie era un elev eminent, dar nu trebuia s i se dea prea
mult nas.
Disciplina era deopotriv pentru toat lumea şcolar .
— Într-adev r ai citit o carte?
— Da, domnule profesor.
— ţe carte e aceea pentru care ai sim it nevoia de a lipsi
trei zile?
— O carte de filosofie, Discours de la Méthode a lui
Descartes, ap rut în editura Garnier…
Profesorii f cur ochii mari. Descartes? Puştiul sta dintr-
a şasea se ocup cu astfel de probleme, sau toarn baliverne
cât el de mari?
— M car ai în eles ceva? îl întreb profesorul de logic .
— Da, am mai citit şi alte c r i de filosofie. Şi chiar Traité
du Monde ou de la Lumière, tot a lui Descartes…
— Ai putea s -mi rezumi în câteva cuvinte concep ia
acestui filosof?
— De ce nu?
Elevul f cu o scurt introducere asupra ideii cunoaşterii
integrale, cit din memorie pasaje din autor, încercând o
compara ie cu Spinoza. Expunerea limpede, cald , lipsit de
ostenta ie, impresiona pe dasc li.
— Ne bucur m c ai asemenea preocup ri, numai c nu
trebuie s le sacrifici timpul rezervat şcoalei. În mod
excep ional î i motiv m absen ele.
Aşa c Magheru ieşi sporit din aceast t r şenie. La câteva
luni dup asta se întâmpl tragedia cu maic -sa. Moartea ei
îl zguduise ca un cutremur şi dezastrul provocat se

21
 - CAZUL MAGHERU -

men inuse în continuare cu toate r nile sângerând. La

înmormântare nu v rsase o lacrim , participase absent, cu
corpul altcuiva. Dar când, întâmpl tor, la ora de muzic , un
coleg al s u talentat execut la vioar Elegie de Massenet, pe
care maic -sa o cânta mereu, izbucni într-un plâns sfâşietor
încât elevii şi însuşi profesorul îl împrejmuir grijulii, s vad
ce s-a întâmplat. Îns Ilarie, cu z gazurile rupte, nu se mai
putea potoli.
Numai timpul, vraci infailibil, aşternu o pojghi peste
dureroasele aduceri-aminte. Avu nevoie de un an pentru
aceast lucrare abia început , care n-avea s se sfârşeasc
niciodat .
Acum Ilarie trecuse într-a şaptea. Era înalt, sub ire, zvelt,
cu tr s turi cam neobişnuite: figur aproape triunghiular ,
frunte pur , înalt , chiar prea înalt , ochi mari, verzi,
sprâncene stufoase, nas ascu it, gur mic , p rul (o, mai
ales p rul!), o claie luxuriant , refractar piept natului, cu
reflexe str lucitoare. Toate astea, separat, ar fi trecut
neobservate (afara de podoaba p rului), dar laolalt se
armonizau surprinz tor, imprimând adolescentului o
distinc ie rar . De altfel, chiar din gesturi şi vorbire se detaşa
o noble e care impresiona pl cut de la cea dintâi cânt rire a
ochiului. Mica lui avere intelectual , deşi se f cea sim it
numaidecât prin permanentul contact cu colegii s i, nu-l
infatua. Îi erau str ine atitudinile de superioritate fa de
al ii, aerele atât de frecvente la unii adolescen i, care îşi
închipuie c sunt alfa şi omega, c lumea începe o dat cu ei.
E drept, nu se încârduia cu b ie i de seama lui, ştiind c o
prietenie nu se poate lega f r schimburi reciproce şi
totodat egale de sentimente şi idei. De aceea, p rea prea
pu in accesibil, numai c aceast lips o compensa printr-o
excesiv amabilitate şi chiar serviabilitate în orice
împrejurare. ţu toate astea mul i îl invidia i f r s -i arate.
Nici nu se putea altfel.
Era şi pu in mali ios. Înc de anul trecut avea pic pe Moş
Pentagon (cum îi spuneau profesorului de matematic )

22
 - MIHAIL DRUMEŞ -

pentru c odat , citind un roman surprinz tor de captivant

al lui Paul Adam despre via a împ r tesei Teodora a
Ţizan ului, neglijase lec ia şi c p tase un doi zdrobitor.
Eşecul trezi în elev o ambi ie nem surat de a-şi apropia
acea disciplin arid . Toat vacan a mare înv pe capete
algebr şi trigonometrie, citind manuale şi c r i de
specialitate şi f când necontenit exerci ii. Aşa încât, reîntors
la şcoal , rezolva orice problem , aplicând teoreme n scocite
în fierbin i c ut ri, ca un inspirat. Moş Pentagon se uita la el
cu uimire ori de câte ori îl examina. Dup ce Ilarie trecea în
banc , profesorul relua pe catedr calculele de la cap t.
Apoi, s rind în sus, striga luminat:
— M-ai p c lit, Magherule, nu-i aşa…
Clasa chicotea pe înfundate. Începeau controversele, elevul
sus inea o teorem , profesorul alta şi aceste discu ii umpleau
ora, spre satisfac ia b ie ilor. Dup câteva p anii de-
acestea, Moş Pentagon renun s -l mai examineze,
punându-i nota 10 din oficiu în fiecare trimestru.
Elevul Magheru câştigase lupta.

Dar o aventur amoroas , în care adolescentul se l s

antrenat, îi aduse un nor negru pe cerul senin, prim v ratic.
La pensionul Modern, unde p rin ii îi d duser chiar de la
începutul studiilor liceale, ocupa o od i lâng
apartamentul directorului, desp r it printr-o uş permanent
încuiat . Ob inerea acestei camere, în care înc pea abia un
pat, o m su şi un dul pior, presupunea totuşi un regim de
favoare, întrucât elevul stând singur, se bucura de mai mult
linişte decât ceilal i colegi, care erau înghesui i câte dou zeci
în vaste dormitoare. E drept c tat l s u pl tea o tax ceva
mai mare, dar câ i n-ar fi vrut o camer separat ? ţhiar
pedagogii locuiau câteşitrei într-o singur odaie.
Pân aici, toate bune! Numai c Morariu, directorul
pensionului şi totodat profesor de fizic la liceu, fiind v duv
(nevast -sa murise cu doi ani în urm ), se rec s tori cu o
femeie frumoas şi mai tân r decât el cu vreo dou zeci de

23
 - CAZUL MAGHERU -

ani. ţând b ie ii din cursul superior v zur pe noua lor

directoare credeau c e nepoata profesorului Morariu,
nicidecum so ia. Şi se îndr gostir pe capete de ea. Unul,
dintr-a şaptea, o fotografiase pe ascuns şi dormea cu poza ei
sub pern . Altul, mai îndr zne , îi f cu ochi dulci, pe fa ,
spunându-i „S ru-mâna, zei !”, De aceea, adolescen ii
r maser stupefia i aflând de la pedagogi c „frumoasa din
p durea adormit ” nu e nici nepoat , nici fiic , ci so ie.
So ie? Mii de draci! Cum l-o fi luat pe moşneag de b rbat?
Dar o o c s torie împotriva firii, n-are cum s dureze. Naiba
l-a pus pe director s aduc o tor aprins în şura cu paie?
Un puşti dintr-a cincea veni cu vestea c doamna directoare
era fata unei actri e şi c a mai fost m ritat cu un
sublocotenent chipeş de cavalerie. Dup aceea, se auzi c
întâi inuse un maior, pe urm a venit la rând
sublocotenentul… Ispr vind cu armata, trecuse la corpul
didactic. Iscodirile de acest fel alimentau cronica pensionului
şi o vreme constituir singurul subiect de discu ie.
Şi lui Ilarie îi pl cu, nici vorb , directoarea cu ochii
umbroşi şi trup de felin . ţu atât mai mult, cu câte sem na
leit cu actri a lui favorit , Francesa Ţertini. Prima dat când
o v zu, ea îl opri s -l întrebe:
— ţum te cheam ?
— Magheru Ilarie, r spunse el şcol reşte, luându-l gura pe
dinainte.
Îi p ru r u, trebuia s -i spun Ilarie Magheru – oricum era
altceva.
— Ilarie? ţe nume curios?!! se mir ea surâzând larg, cu
toat fa a.
De ce curios? Poate un nume rar, dar curios? Probabil o
vorb în vânt. Îl mai descusu în ce clas e? (a şaptea – ea
credea c într-a opta). ţu ce se ocupau p rin ii? (pretor –
adic administrator de plas – o, da! da!) Dac înva bine?
Elevul zâmbi (cred c am note destul de bune), ea râse cu
poft şi plec repede, parc plutind.

24
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Din ziua aceea, ori de câte ori se întâlneau îi zâmbea, ba o

dat îi arunc în treac t: „Mi-eşti simpatic, Magherule!”
Ţ iatul r mase pe loc, mirat. Alt dat , îl rug s -i cumpere
o carte de la libr rie (tot trece pe-acolo), auzise c e
captivant şi dorea s-o citeasc . Vru s -i dea şi banii (l sa i,
doamn , mi-i restitui i când v aduc cartea).
ţând îi aduse cartea, era singur în cancelarie.
— Eşti foarte dr gu , Magherule, nu m-aşteptam s fii aşa
de serviabil. Î i mul umesc… ţu ce te-aş putea r spl ti,
spune?
— ţu nimic, doamn …
— A, nu! Nu! Nu vreau s - i r mân datoare…
ţiudat! Îl copleşise atâta şi înc … ţe-o fi având de gând?
Se apropiase de el, îl sorbea din ochi şi deodat îl s rut
neaşteptat pe gur … De necrezut!… Ilarie nu sim i
voluptatea buzelor femeii, se crezu plutind deasupra unui
abis, ca s cad numaidecât în el. Dou palme r sun toare îi
pleznir obrajii. Totul se petrecu atât de repede şi de ciudat,
încât b iatul, buimac, nici nu-şi d du seama c în pragul
cancelariei se ivise pedagogul Stanciu.
Directoarea, dezl n uit brusc, striga la Ilarie:
— Ieşi afar , m garule, cum ai îndr znit s … Afar ! Afar !
Dup ce vinovatul ieşi valvârtej, femeia se adres celui
ap rut atât de inoportun:
— Ai v zut ce obr znicie din partea unui elev? Va fi
pedepsit…
În câteva minute tot pensionul ştia ce se întâmplase.
ţolegii t b râr pe autorul atentatului la pudoare, ca s afle
în ce împrejur ri se petrecuse t r şenia. Ilarie nu deschise
gura, se înd r tnici într-o mu enie de statuie. Chiar
pedagogul, pe care imponderabile necunoscute îl mânaser
în cancelarie tocmai în clipa de tain , îl lu deoparte ca s -l
descoase, c ci omul avea o b nuial .
— Spune drept, Magherule, n-a fost teatru toat chestia
asta?

25
 - CAZUL MAGHERU -

Şi de ast dat Ilarie r mase mut. În schimb, directorul

pensionului îşi dete drumul la mânie. În primul rând îl f cu
pe pedagog ca pe-o albie de porci:
— Pentru ce ai difuzat porc ria asta, ca s aib ce cleveti
tot oraşul? Datoria dumitale era s - i pui lac t la gur , c ci
în definitiv este în joc nu numai cinstea so iei mele, dar şi
onorabilitatea institutului de unde m nânci pâine!
Subalternul, de fric s nu-şi piard slujba, arunc vina
pe spinarea elevului, care fu evacuat din pension. I se g si în
prip o gazd , dar el refuz şi locui la un coleg al s u, Radu
Şteflea.
A doua zi, dup terminarea cursurilor, Magheru fu chemat
în cancelaria profesorilor şi supus unui scurt interogatoriu:
— Ce-ai c utat la doamna Morariu?
— I-am adus o carte pe care m-a rugat s i-o cump r de la
libr rie.
— Te-a mai rugat şi alt dat s -i faci comisioane?
— Nu.
— Dup ce i-ai dat cartea ce i-a spus?
— Mi-a mul umit.
— Şi dumneata ce-ai f cut?
—…
— Te întreb: ce-ai f cut? Ai plecat aşa cum trebuia s
faci… sau…?
—…
— Nu vrei s r spunzi? Prin urmare î i recunoşti vina c ai
„violentat-o”?
—…
— R u faci retr gându-te în mutism, în loc s m rturiseşti
deschis, cu franche e, fapta urât pe care ai comis-o…
—…
— ţel pu in o regre i?
—…
— Nici asta… T cerea dumitale te acuz mai mult decât î i
închipui. Eşti un elev eminent, asta este de net g duit, te-ai
comportat ireproşabil sub toate raporturile şi dac acum i-ai

26
 - MIHAIL DRUMEŞ -

dat în petic prosteşte, noi, inând seama de antecedente, i-

am acorda circumstan e atenuante. Dar în loc s - i recunoşti
greşeala şi s ne ceri iertare, dumneata te complaci într-o
mu enie exasperant … Nici nu m rturiseşti, nici nu negi
fapta… Şi ai mai f cut înc o greşeal peste cea dintâi.
— ţare, v rog?
— Aceea c ai trâmbi at printre colegii dumitale ceea ce s-
a petrecut în cancelarie, punând-o pe doamna Morariu într-o
lumin destul de urât !…
— Asta, nu! N-am rostit o silab …
— Dar cine a f cut-o?
— Domnul pedagog Stanciu…
Soborul belferilor nu lu deocamdat nicio m sur . Erau
prea mul i împotriva uşurin ei profesorului Morariu, însurat
cu o fetişcan c reia putea s -i fie tat şi care trebuia s
tr iasc în mijlocul unor adolescen i. Aşa c un act ca acela
pe care îl judecau era de prev zut şi erau de prev zut în
viitor altele mult mai grave, întrucât despre virtu ile doamnei
Morariu înc nu pomenise nimeni nimic, pentru bunul motiv
c nu le avea. Se mai întâmpl îns un fapt nou: directorul
pensionului, aflând c pedagogul difuzase tentativa
agresorului, îl concedie, iar acesta, ca s se r zbune, d du în
vileag c doamna Morariu atentase la pudoarea
adolescentului, întrucât, în momentul când intrase pe uş , a
v zut mâna ei încol cit de gâtul lui Magheru. Aşa c
degeaba a c utat s salveze aparen ele, tr gându-i – de florile
m rului – dou palme, ca şi când ea ar fi fost victima.
Magheru, chemat din nou în fa a conferin ei, adopt
aceeaşi metod a nega iei, încât moş Pentagon, pân la
urm , nu se mai putu st pâni şi strig :
— Ia mai l sa i-l în pace, b iatul sta e un cavaler în carne
şi oase. Asta-i! Ţravo, tinere! Şi eu în locul dumitale tot aşa
aş fi f cut!…
Dup alte câteva zile de dezbateri, se hot rî, în fine, ca
elevul Magheru s fie transferat la cel lalt liceu din oraş. Prin

27
 - CAZUL MAGHERU -

blânda m sur se împiedicase dezavuarea profesorului

Morariu, dar crescuse prestigiul unui vinovat f r vin .

28
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 4
MEMORIAL II
(pagini autobiografice ale elevului
Magheru G. Ilarie)

Dup tragedia mamei, cea mai cumplit lovitur a

destinului a fost moartea Martei. Simplu act de stare civil
pentru unii, pierderea mi-a zguduit fiin a pân în adâncurile
ei cele mai insondabile, marcând o cotitur decisiv în via a
mea.
ţând tat l ei, institutorul Marin Coravu, fu transferat ca
director la şcoala primar de la noi din Merişani (tata a
st ruit mult s -l aduc ), eu ispr veam cu chiu cu vai pe-a
şaptea (dup p ania cu directoarea care mi-a adus destul
ponos) şi eram în vacan a mare. Marta, cu un an mai mic ,
abia acum trecuse în clasa a şaptea. Avea o fire vesel ,
zburdalnic , neastâmp rat . Nu-mi amintesc s-o fi v zut
vreodat pe gânduri sau sup rat . Triste ea nu se lipea de ea
ca apa de untdelemn. ţânta şi râdea oricând şi oriunde, f r
contenire. ţhiar când m aflam în cas , îi sim eam prezen a
vizavi, peste drum, în curtea şcolii. Nu râdea ca alte fete, sau
cum se râde în mod obişnuit. Râsul Martei izbucnea
vulcanic, din toat fiin a, ca un uriaş chiot al bucuriei de
via . E drept, la început ne uluia pe to i, parc avea în el
ceva nefiresc, dar, în cele din urm , râsul acesta cucerea,
propagându-se ca un incendiu prin paie, împotriva c ruia
nimeni nu avea cum s se apere. O ajuta mult şi f ptura
robust , nu prea înalt , cu sânii parc ostentativ dezvolta i.
Nu era o frumuse e citadin , lucrat , ci rural , a naturii
nepref cute. Izvora din ea o mireasm irezistibil de
fr gezime, de fruct proasp t . P rea, într-un cuvânt,
expresia vie a s n t ii, s n tate cu trup de fat , nas în vânt
şi p r de p cur , rev rsat pe umeri.
29
 - CAZUL MAGHERU -

Din ziua când puse piciorul în Merişani, tutui familiar pe

b ie i şi fete, se împrieteni numaidecât cu vecinii şi dintru
început se aşez în mijlocul aten iei generale, ca o mic
regin a satului.
Aşa se explic prietenia noastr n scut chiar din prima
or când familia înv torului a poposit în comun cu dou
care îndopate de mobil şi bagaje. În prezen a ei m sim eam
tr ind mai bine decât oriunde, sau mai bine zis, uitam c
tr iesc. Mania de a m introspecta aproape în fiece clip
suferise de ast dat o paralizie binevenit . ţând te întrebi:
ce sim i, sau cum sim i, eşti în posesia unui fenomen de
cugetare care diminueaz sensibilitatea. Ori, în vecin tatea
Martei, sim irea lipsit de control devenea plenar . Şi cum s
nu devin dac vitalitatea ei avea o ac iune tonic asupra
s n t ii mele şubrede? Pe vremea aceea înc n-aveam
conştiin a acestei binefaceri, dar instinctul care ne conduce
sigur paşii o sim ea şi o folosea lacom.
Trebuie s subliniez c în cele trei luni ale vacan ei mari,
alt dat atât de lungi şi goale, prietenia noastr şi-a deschis
larg aripile, f r a fi tulburat de morbul dragostei. O clip
nu mi-a trecut prin minte c aş putea s m îndr gostesc de
Marta şi nu numai atât, dar nici nu m preocupa dac are
cumva vreun iubit… Un iubit? Dar noi to i ceilal i b ie i din
hora ei l-am fi f cut f râme dac am fi aflat una ca asta!
Marta era a noastr , deopotriv a tuturor, ar fi comis o
f r delege fa de grup preferând pe unul singur… ţe ne
facem cei r maşi f r ea, f r acest bun obştesc? Rela ia – ea
şi noi – prezenta sub acest aspect o primejdie mereu treaz .
Sora-mea, Mariana, fire posac , aplecat spre solitudine,
n-o prea înghi ea. „Nu-mi place, e prea g l gioas !” spunea.
Aşa c Marta, venind în casa noastr , şi venea mereu, fiindc
p rin ii ei locuiau peste drum, se între inea mai mult cu
mine. Astfel, am reuşit s aflu c era poet . Surpriza mi-a
dat mult de gândit. Nu ştiu de ce îmi pl cea s cred c
numai firile meditative, predispuse la interiorizare, sunt
miruite cu acel dar deosebit al crea iei. Existau dou fiin e

30
 - MIHAIL DRUMEŞ -

antagoniste în Marta, una vesel , exuberant , clocotind de

via şi alta melancolic , sfâşiat de nelinişti şi întreb ri? Se
prea poate. Dac nu se pref cea în purtarea ei de toate zilele,
şi cred c nu se pref cea (pentru ce ar fi f cut-o?), atunci
personalitatea ei p rea s fie destul de complex .
N-a vrut, în ruptul capului, s -mi arate o poezie proprie.
Nici n-am st ruit prea mult, îns şi f ptura Martei era o
poem şi m îndoiam c se va dep şi pe sine. S-a bucurat ca
o copili când îi aduci o juc rioar g sind în biblioteca
mamei un belşug de c r i, mai ales clasici francezi. A plecat
numai cu poe i în bra e, Villon, Chénier, Vigny, Lamartine,
Hugo.
Într-o zi, ne-am ab tut prin cimitir, unde fiecare mormânt
era o scurt istorie. Dar cine avea r gaz s cerceteze atâtea
urme de via stins ? Dou inscrip ii ne atraser luarea-
aminte. Pe o cruce p r ginit de intemperii scria: Aici zace
Ilie Pătru, tată a zece copii, iar pe alt piatr era s pat cu
litere mari: Aici odihneşte Marin Iovanache.
— ţine o fi fost acest Iovanache? m întreb ea.
— Un om bogat, a murit demult. Dar de ce te intereseaz
pe tine?
— Tu nu sim i, Iluş, nu- i sare în ochi nedreptatea? Ţietul
P tru s-a trudit din greu s creasc atâ ia copii şi acuma
zace, iar cel lalt care s-a odihnit toat via a continu s se
odihneasc .
ţompara ia presupunea o anume subtilitate de gândire.
— Iat o tem pentru o poezie! i-am propus.
Alt dat , plimbându-ne pe malul b l ii, am fost martorii
unei întâmpl ri neobişnuite. Ţoghin , cârciumarul, c ruia îi
pl cea s pescuiasc , f când o mişcare greşit , îi c zur
banii în ap şi omul nec jit se c znea zadarnic s -i scoat .
Marta, când auzi despre ce-i vorba, începu s râd cu poft :
— Justi ia imanent şi-a spus cuvântul!
— ţum vine asta? Nu în eleg!
— Foarte simplu: banii cârciumarului veni i din ap s-au
întors în ap .

31
 - CAZUL MAGHERU -

Ţun ! Straşnic ! Pe zi ce trecea însuşirile Martei ieşeau la

iveal . Avea nu numai des bons-mots, dar şi idei subtile.
Tot atunci ne-am aşezat pe iarb . Ea s-a apucat s
citeasc tare La nuit de mai, a lui Musset. În timpul lecturii,
vrând s -şi schimbe pozi ia, s-a întors brusc şi atunci, f r
s vreau, i-am v zut sub rochie o buc ic de pulp roz .
Faptul se consum cu o uşoar rezonan în sim irea mea.
Un singur lucru m cam sup ra. Îmi spunea uneori
Cassanova, f când aluzie la trista p anie cu directoarea. Am
rugat-o s renun e la porecl , dup care mi-a pus alta: Don
Juan.
— Nici asta nu-mi place.
— Dar aşa î i spun toate fetele la şcoal …
— Cum, au aflat de pocinogul meu?
— Oho, ai ajuns vestit ca un cal breaz… În locul t u m-aş
bucura.
— Mul umesc. Prefer o celebritate pe alte dimensiuni.
— Bine. S-o aştept m!…
Dar în aşteptarea celebrit ii, care n-avea cum s vin atât
de repede, veni dragostea.

II

Vacan a se termin o dat cu vara. Poposi, toamna, în

frunte cu septembrie, vestitorul noului an şcolar. De obicei,
m duceam cu tr sura la ţraiova, împreun cu sor -mea. De
rândul acesta, am luat-o cu noi şi pe Marta, care înv a la
aceeaşi şcoal cu Mariana. Înc nu se cr pase de ziu când
am plecat, fiindc aveam de b tut un drum lung, de vreo
treizeci de kilometri. Tata ne înso ea, având mereu treburi în
oraş. St team în tr sur , pe sc unelul dind r tul vizitiului,
fa în fa cu Marta. Pe când firea dormea dus (cu excep ia
grupului nostru) şi se petrecea acel uluitor fenomen al
mecanicii cereşti care se cheam rev rsatul zorilor,
genunchiul meu atinse involuntar pe al ei, din cauza
hurduc turilor tr surii. L-am tras înapoi, speriat, parc m
curentase o surs electric … Mi-a fost ruşine de spaima
32
 - MIHAIL DRUMEŞ -

mea. Dup câteva minute lungi, genunchii noştri se atinser

din nou, de ast dat cu voia lor. O be ie pl cut , uşoar mi-
a inundat fiin a din cap pân -n c lcâie. N-am retras piciorul
de team s nu fug sim irea aceea nou , miraculoas , care
m copleşise. Aşteptam înfricoşat, cu sufletul la gur , s -şi
trag ea piciorul. Din fericire, nu-l trase. Pesemne c şi
Marta sim ea tot aşa ca şi mine. Nimeni nu spunea nimic,
devenisem mu i, chiar şi Marta cea guraliv . ţât de mult ne
trebuia acea t cere! Pentru c ea ne men inea starea de
beatitudine pe care cuvântul rostit ar fi gonit-o. Ceva mai
târzior, schimbând pozi ia picioarelor cu ajutorul
întunericului (şi el complice), am strâns genunchii Martei
într-ai mei. Supus ca o mieluşea, n-a zis nimic. M-a podidit
din nou un potop de voluptate. S -mi ies din fire! De unde,
din ce rezervoare tainice izvora atâta pl cere? Când tata,
Mariana sau vizitiul scoteau câte o vorb , m crispam de
mânie. Noroc c nimeni n-avea mânc rime la limb . Natura
impunea t cere în clipele când se n ştea ziua…
Şi aşa, înl n ui i şi mu i, plutind cu tr sur şi uneori f r
tr sur , prin înalturi cereşti, am ajuns la poalele dealului
Vârtinei. Tata ne rug s coborâm, urcuşul era greu. Sora-
mea Mariana nu vru s coboare. Marta şi cu mine ne-am dat
jos şi am r mas în urm . Nu ştiu, nu-mi dau seama de ce
am f cut asta, doar nu ne în elesesem dinainte. Urcam t cu i
dealul, pas la pas, unul lâng altui, aşa de aproape, c ne
atingeam. Am luat-o de mân şi-i sim eam c ldura degetelor,
ba chiar uşoara zvâcnire a sângelui. Deodat , ne-am oprit
locului, ne-am înl n uit cu bra ele şi ne-am s rutat lung cât
veşnicia. Fiin ele noastre avuseser tot timpul s treac una
într-alta.
Aşa a început clasa a opta, cu botezul miracolului iubirii şi
consider c lumea mea s-a n scut o dat cu dragostea dintre
noi. Chiar în prima noapte i-am scris prima scrisoare, potop
de cuvinte care sc lda un potop de visuri şi de sentimente.
Apoi alte scrisori şi altele, câteva întâlniri nereuşite (n-am

33
 - CAZUL MAGHERU -

putut s r mânem singuri), în fine o secet sufocant de

fapte.

III

Aceast dragoste mi-a colorat intens adolescen a. Evolu ia

ei a parcurs o zon roz la început, apoi roşul aprins al
pasiunii, dup care a intrat în bezna marii dezn dejdi.
Marta a suferit muta ii temperamentale vizibile chiar cu
ochii liberi. ţând în vacan a mare s-a întors acas , adic
dup aproape un an de la primul şi hot râtorul nostru s rut
din rev rsatul zorilor, nu mai era aceeaşi. Râdea şi acum,
dar râsul nu mai sem na cu cel de odinioar , era palid, de
convalescent . Nu se plângea de nimic, n-o durea nimic, şi
mai mult decât atâta, poate c era fericit . Dar ceva se
schimbase în structura ei intim şi to i b ie ii şi fetele din
Merişani prinser de veste c Marta e îndr gostit . Nu
spusese nim nui o vorb , nici ea, nici eu, dar oricine, numai
privind-o, ghicea numaidecât ce anume se petrecuse. Şi o
reac ie, o ostilitate surd aproape f iş , se rev rs mai cu
seam împotriva mea ca s m înl ture din societatea
tineretului în care de ineam, bineîn eles, primul loc.
De unde s g sesc timp pentru vechile îndeletniciri? Tot
timpul îl d ruisem Martei mele. Mereu eram împreun , ziua
în locuri singuratice, afunda i prin z voaiele Olte ului, iar
seara, şi o bun parte din noapte, în gr dina casei. Tata
aflase de iubirea noastr , dar nu s-a amestecat. M l sa în
pace, ştia c sfaturile p rinteşti în aceast materie intr pe-o
ureche şi ies pe alta. A spus numai c se aşteptase la o
înrudire mai de soi. „Ţine, s aştept m înnobilarea lui Marin
Coravu, gândeam în derâdere fa de asemenea prejudec i
învechite, am s -i scriu regelui s -l ung baron. Merit
Coravii o baronie, pre legea mea, pentru c au f cut pe
Marta”. În schimb mama ei o inea de r u, de multe ori o
certase, dar, curios, tat l întotdeauna lua ap rarea fetei;
spunând c -i un joc pe care îl joac to i tinerii, şi e mai bine
c m-a îndr git pe mine decât pe altcineva, cu mine cel pu in
34
 - MIHAIL DRUMEŞ -

înva s converseze fran uzeşte. (Ţ trânul vedea practic

lucrurile).
Într-adev r, ne obişnuisem s purt m discu iile în limba
lui Molière, numai cuvintele dragostei le rosteam în
româneşte. În alt limb ni se p reau improprii, fade, lipsite
de con inut.
Marta, dup câte am în eles, se zb tea muşcat de obsesia
p aniei mele cu directoarea. (Adev rul nu i l-am spus
niciodat : îmi convenea s cread c eu provocasem
scandalul, pentru a m bucura de aura îndr znelii).
— Spune-mi drept, ai iubit-o?
— Nu! protestam, nu poate fi vorba de aşa ceva.
— Atunci de ce te-ai angajat în acea aventur ?
— Dac vrei numaidecât o explica ie, am iubit femeia în
general, nu o anumit femeie. Acum se schimb lucrurile:
iubesc pe domnişoara Marta ţoravu, aşadar o existen
purtând un nume precis, pe care am ales-o dintre o mie de
fete, pentru c reprezint idealul meu de femeie.
— Mincinosule, cred c m-ai convins.
— Î i jur c nu te mint.
— Şi, m rog, care-i idealul t u de femeie?
I-am spus c e Athenais, so ia împ ratului Teodosie al
Bizan ului. ţând a auzit una ca asta, a început s plâng ,
crezând c -mi bat joc de ea. De fapt vorbeam foarte serios.
Athenais, fiica unui profesor grec, era o fat pe cât de
frumoas , pe atât de inteligent şi instruit .
— Tu o întreci: eşti şi poet .
— Am în eles, împ rate, şopti ea surâzând printre lacrimi.
De-atunci, îi spuneam Athenais, iar Marta m striga
Teodosie. F ceam în fiecare zi excursii cu bicicletele prin
satele vecine sau mai dep rtate şi ne întorceam târziu,
ocolind centrul Merişanilor noştri, ca s nu ne vad cineva
împreun . Apoi, înc nes tui de noi, ne furişam în salon
unde era pianul, ca s -i cânt muzic … pe s rut ri. Pentru
Patetica lui Beethoven mi-a dat o dat dou zeci şi cinci de
s rut ri. Mozart era pl tit mai pu in (afar de Pastorală) îns

35
 - CAZUL MAGHERU -

cu deosebire îi pl ceau valsurile postume ale lui ţhopin. Şi

bineîn eles, obligatoriu, aria Marthei din opera cu acelaşi
nume a lui Flotov. Dup concert treceam în gr dina casei.
Nu ne deranja nimeni decât rareori şi acolo era locul cel mai
potrivit pentru pl ile Martei.
— Uite, vezi, aceea e steaua mea şi cealalt a ta. Hai s
st m de vorb cu ele.
Întrebam stelele când ne c s torim, câ i copii o s avem,
cum o s -i cheme pe fiecare, unde va trebui s ne stabilim, şi
altele câte ne treceau prin cap. Într-o sear , Marta s-a
speriat, steaua ei nu se mai vedea. Din fericire, se ivi iar şi la
locul ei, cuminte şi sclipitoare. Athenais nu mai putea de
bucurie. N-am în eles nici pân azi ce se întâmplase cu
steaua ei micu .
Odat , am z rit pe câmp un b ie aş de vreo cinci ani, care
lovea cu o nuia un bou, gigantic în compara ie cu el.
Animalul, pesemne, se dep rtase prea mult de cireada şi
copilul voia s -l aduc înapoi.
— Ia te uit , Marlen, ce spectacol halucinant: dou for e
care se înfrunt , cea fizic şi cea intelectual . Namila de bou
ar putea s fac una cu p mântul pe copil, cu un singur
gest; cu toate astea ascult de el, f r murmur, nu-i iese din
voie…
Amândoi, obosi i de drum, ne-am tol nit pe iarb chiar în
vecin tatea boului cu pricina, s ne odihnim oleac . Vremea
nu era prea potrivit pentru popas, începuse a sufla un vânt
cam aspru, încât umfla rochia fetei cu neruşinare.
— Ah, nebunul sta de vânt cum îmi ridic rochia, f cea
Marta nec jit , încercând s-o trag în jos. Tu, Iluş, te-ai
vorbit cu el, vânturaticule!
Râdeam s m topesc.
— Are ce are cu tine… spune-i s se astâmpere şi s ne
lase s îmbuc m ceva.
— i-e foame? Nu putem mânca aici, n-avem cum face
m m ligu a.
— Pâine n-ai adus?

36
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Ba da, numai c aş prefera m m ligu …

Am g sit la b ie aş o bucat de m m lig rece, în schimb
i-am dat pâinea, spre bucuria lui.
Dup frugalul prânz, urm siesta. M-am apropiat de bou
şi i-am mângâiat uşor fa a p roas . Animalul placid nu se
sinchisi de loc, parc nu era vorba de el.
— Vreau s -l mângâi şi eu, zise Marta.
Îl mângâie şi ea, dar cu oarecare team .
— Ce blând e!… Spune-i ceva, Iluş… Dac ai şti cum te
priveşte.
— Ţoulene drag, îmi pare r u c adineauri ai mâncat
b taie. Micul t u st pân te consider un simplu lucru, dup
cum v d. Deşi te naşti ca s mori, tu nu vezi tr ind, nu- i pui
întreb ri asupra existen ei, nu cârteşti împotriva vie ii, oricât
de aspr ar fi cu tine. În asemenea condi ii, eşti fericit?
— Iluş, ai c piat? Întrebi un bou de fericire? Şi fata
apucându-se s mângâie animalul, de ast dat cu mai mult
curaj, spuse cu toat dr g l şenia: Adoratul sta r mâne din
p cate numai for de munc şi carne de consum. Asta-i
soarta lui.
— De azi încolo nu mai pun gura pe carne de vit .

Alt dat , dup o sear prelungit de muzic , ne-am

apucat s zvârlim undi e în apele viitorului.
— Tu, Marlen, mai ai un an pân termini liceul. În timpul
sta nu ne putem lua, e exclus nu-i aşa?
— Sigur c da, elev şi so ie, înc nu s-a v zut pe lume.
— Foarte bine. Dar cum intri la facultate, gata, ne
c s torim. Sunt multe perechi de studen i care urmeaz
universitatea ca b rbat şi nevast , s ştii…
— Dac p rin ii se împotrivesc?
— Noi le spunem cinstit, c ne lu m. Nu consimt? Trecem
peste voin a lor şi ne cunun m în cea mai mare tain .
— Şi dac afl ?
— N-au decât. Ni ic furtun , apoi pace bun … Vrei?
— Vreau…

37
 - CAZUL MAGHERU -

— Serios, sau…?!!!
— Vreau! Vreau! Vreau!
— Atunci s fix m data nun ii.
— Eşti nebun, Iluş…
— Nicidecum. Îmi place s calc pe certitudini.
Am vârât în şapca de licean foile de duminic ale unui
calendar.
— Trage! Î i cedez alegerea datei!
Marta zâmbi larg, îi pl cea s întrebe viitorul. Umbl cu
mâna prin gr mada de foi şi scoase una.
— 14 aprilie.
— Asta este. Soarta a hot rât. Alea jacta est! Peste doi ani,
la 14 aprilie, avem nunta, domnişoar mireas ! S fie într-un
ceas bun!
Şi plecându-m adânc în fa a fetei, i-am s rutat
respectuos mâna.

IV

Într-o zi, ducându-ne cu bicicletele la ţiunteşti, o comun

cam la 20 kilometri de Merişani, ne-a apucat o ploaie
toren ial , care a inut, cu întreruperi, aproape dou ore. Se
înserase, nu mai era chip s ne întoarcem pe aşa vreme.
— Ce-i de f cut? am întrebat-o pe Marta.
— Dormim aici, şi plec m mâine diminea , pe lumin .
Ea, cu gura ei a spus dormim aici. Fireşte, n-aveam ceva
mai bun de f cut, oricui i se putea întâmpla un asemenea
pocinog, dar mie ca s r mânem aici peste noapte, adic s
dormim împreun , mi se p rea ceva himeric, de pe t râmul
visului.
ţârciumarul ne d du o camer cu un singur pat. Nici n-
avea alta. Prin urmare, trebuia s ne culc m nu numai în
aceeaşi camer , dar şi în acelaşi pat.
— Şi ce ai s spui, baziliso, acas la întoarcere? ţ ne-am
petrecut noaptea în palatul sacru?

38
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nu, Theo (îmi prescurtase numele), voi spune c am

dormit afar în ploaie, dar nu ne-a atins o pic tur de ap
din pricina ta.
Am râs amândoi cu poft . Theo, (pe greceşte, Dumnezeu)
putea s fac , bineîn eles, orice minune.
Din p cate, Theodosie al ei a b ut în timpul nop ii mai
mult decât trebuia şi ame it nu atât de vin, cât de farmecele
împ r tesei, i-a cerut s fie a lui. Ea n-a vrut în ruptul
capului.
Îmi acceptase pân acum multe fantezii erotice, chiar
goliciunea la o sc ld toare în apa Olte ului, dar m opri
categoric în pragul posesiei. ţu sim urile r scolite, st ruiam
îns tot mai mult.
— Nu pot… Asta nu… Trebuie s în elegi, Iluş…
— De ce? Spune-mi de ce? Nu ne iubim?
— Dac m iubeşti, cru -m …
— Pentru ce spui s te cru ? Tu nu sim i la fel ca mine?
— Vreau s m p strez curat pentru cununie.
Era prizoniera tradi iei? Îi intrase în sânge aceast
oprelişte şi o p zea cu str şnicie, inând piept tumultului
pasiunii?
— I-am jurat mamei, în fa a icoanei…
A, asta a fost?… Ah, mamele, cu marea grij tremurat
pentru fetele lor. Era o înfruntare neghioab a firii… Po i s
st vileşti apele rev rsate cu jur min i f cute prin
constrângere? Am încercat s-o conving pe Marta c trebuie
s ne supunem marei porunci a dragostei! ţine nu se
supune dragostei – dragostea îl p r seşte.
Fata a început s plâng . A s rit din pat şi şi-a pus rochia.
— Ce faci? De ce te îmbraci?
Nu scotea niciun cuvânt. Se speriase parc de mine şi voia
s fug afar , în ploaie, prin b ltoace, în bezn .
— Marlen, iart -m ! M-am purtat ca un nemernic. ţred c
îmi pierdusem min ile. Acum, uite, mi-am venit în fire.
N-am izbutit s-o conving s se culce din nou al turi de
mine. St tea pe o lavi şi tremura din toate încheieturile.

39
 - CAZUL MAGHERU -

— i-e frig?
Întrebare prosteasc , pentru c în odaie era cald. Tremura
de team – se temea de mine. Dragostea noastr intrase într-
un nor negru. Deodat mi-a spus:
— ţe singur sunt!
Nici cea mai grea injurie nu m-a durut ca vorba asta.
Parc m izgonise brutal din lumea ei, cu toate c fiziceşte
eram de de fa . Pân diminea a n-am închis ochii. Nici ea.
Noua zi care a coborât pe p mânt ne-a g sit pe amândoi
stingheri, aproape str ini unul fa de altul. Am plecat dup
aceea, devasta i, ca dup un uragan însp imânt tor. Pe
drum, schimbam replici uzuale, seci. Marta devenise alta,
poate nici n-o mai chema aşa. În ce m priveşte, plecasem
din mine f r s ştiu pe unde r t ceam.

ţe greşeal de neiertat! Numai timpul, vraci cu puteri

miraculoase, o mai poate şterge din amintire. Dar cine
aşteapt lucrarea lui care num r luni de zile sau chiar ani
întregi? ţum s m înham la carul lungii r bd ri, şi dac n-o
fac, în ce fel astup proasp ta pr pastie dintre mine şi Marta?
Înc o noapte alb m-am perpelit tot disecând urm rile
nes buitei purt ri. O r nisem brutal, împingând lucrurile
dincolo de hotarul posibilului. Cum de n-am avut o f râm
de st pânire? Trebuia s -mi dau seama c fructul iubirii
noastre era crud, înc crud şi atunci de ce graba de a-l
culege de pe ram? Dac ar fi fost copt, el se desprindea de la
sine şi Marta, chiar dac ar fi f cut o mie de jur minte
mamei sale, tot ar fi fost a mea…
Pân la urm , m-am convins c zbuciumul acesta n-a fost
decât o problem de conştiin , care s-a consumat în mine
f r consecin e exterioare. ţ ci, spre surprinderea mea,
rela iile dintre noi reîncepur senine chiar de a doua zi,
parc nu s-ar fi întâmplat nimic. Şi unul şi altul ignoram
într-adins conflictul de la ţiunteşti, f r a pomeni despre
cele petrecute acolo, ca şi când ar fi fost vorba de ceva tabu…
Şi continuam plimb rile cu bicicleta (hrana noastr de toate

40
 - MIHAIL DRUMEŞ -

zilele) pe drumeaguri înguste, odihnindu-ne pe iarba verde la

umbra copacilor, prin crânguri ori prin p duri. Aşadar,
sensibilitatea mea ascu it d duse propor ii catastrofale unui
simplu obstacol, preschimbat lesne în ceart obişnuit . Dar
aceste certuri, asem n toare liniilor frânte, sunt necesare
geometriei iubirii, o împrosp teaz , în timp ce monotonia
liniei drepte o lipseşte de neprev zut şi totodat de farmec.

Într-una din scurtele noastre excursii cotidiene, pe când

treceam peste un râu, Marta, f când o mişcare greşit , c zu
pe pode , cu biciclet cu tot.
— Am f cut buf, strig ea din urm , luând seama la
biciclet s nu se fi stricat vreo pies .
Era cât pe ce s -i spun aşa cad fetele, dar mi-am înghi it
replica, de team s nu-şi aduc aminte de noaptea noastr
alb .
— Curge sânge, i-am atras aten ia dup ce pornisem din
nou la drum.
S-a uitat la picior. Într-adev r, genunchiul fusese inundat
de sânge. Am coborât de pe biciclete.
— V d c te-ai lovit serios… N-o fi vreun cui ieşit în afar ?
— Nu ştiu, n-am b gat de seam …
I-am legat genunchiul cu o batist curat , dar sângele
p trunse prin ea. A doua batist avu aceeaşi soart . N-
aveam vat , nici tifon, nici alcool medicinal. Am coborât şi i-
am sp lat rana cu ap din pârâu, dup care am legat-o din
nou… în fine, sângele s-a oprit…
— ţum îi spune acestui pârâiaş care ne-a ajutat şi unde
se vars ?
— Gem rt lui. Se vars ceva mai departe în Olte .
— ţe nume curios, se mir ea.
Seara, când a ajuns acas , maic -sa a bandajat-o serios şi
povestea acestui mic accident p rea sfârşit o dat cu
vindecarea r nii… Dar n-a fost aşa.

41
 - CAZUL MAGHERU -

Absolven ii liceului nostru proiectaser o excursie de zece

zile în nordul Moldovei, sau cum îi spuneam noi, „un pios
pelerinaj la mân stiri”. Nu m tr gea de loc inima s m duc,
preferam micile mele plimb ri cu Marta, sau mai precis, mi-
era greu s m dezlipesc de ea atâtea zile. În cele din urm ,
am renun at la excursie, cu toate c pl tisem anticipat
drumul. Împotriviri, proteste: tata, sor -mea, p rin ii Martei
şi chiar Marta. Insisten a ei m-a decis: am plecat. ţa s fiu
sincer, un alt motiv mult mai puternic a fost hot râtor.
Despre ce era vorba?
Ori de câte ori ne aflam unul lâng altul, fiin a mea plutea
în fericire, pierzând din greutate, uitând de existen a
timpului şi de lumea din jur. Dimpotriv , când era departe
de mine, o doream aşa de intens, îmi lipsea atât de mult,
suferin a m copleşea atât de integral încât îmi stârnea o
voluptate a durerii mult mai pl cut decât fericirea de a fi
lâng ea. Aceast ciud enie a firii mele am tr it-o plenar de
nenum rate ori şi m-am hot rât lucid, s-o tr iesc şi de ast
dat .
Am plecat. Oamenii cu gândurile prinse privesc ca de
obicei, f r s vad nimic. Oriunde m duceam n-o vedeam
decât pe Marta. Dorul meu o c uta pretutindeni şi ştiind c
n-o va g si o crea cu închipuirea în peisajele ce mi se ofereau
privirii. Aş zice c am umblat ca un orb. De fapt n-am v zut
decât ceea ce am realizat eu însumi cu ochii min ii. Dar asta
aş fi putut s fac stând şi acas .
I-am trimis zeci de ilustrate, cu mân stiri şi c lug ri. (Mai
târziu din aceste ilustrate am reconstituit excursia mea). Mi-
a scris şi ea la Piatra Neam câteva rânduri, c nu prea se
simte bine şi isc lea brusc scrisoarea înainte de a fi
terminat-o. N-am dat aten ie faptului, socotind c e o simpl
indispozi ie. De ea nu se prindea nicio boal , nu fusese –
dup cum mi-a m rturisit – niciodat bolnav .
În fine, cele zece zile au trecut, excursia s-a încheiat, iar
eu m-am întors acas , la Merişani. Întrebând-o pe sor -mea
42
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ce face Marta, mi-a spus c e bolnav , dar nu ştia ce are. M-

am repezit numaidecât peste drum, la ţoravi, şi am intrat în
odaia ei. Z cea în pat nemişcat , tras la fa , cu mâinile
puse cumin i peste cuvertur . ţând m-a z rit, a schi at un
zâmbet palid.
— Ce ai tu, Marlen, ce s-a întâmplat?
— Sunt bolnav , Iluş, bolnav r u… S ştii c mor…
Am certat-o.
— Haide, nu vorbi prostii. Doctorul ce a spus?
— Nici eu nu ştiu ce am, nici doctorul. Sau el ştie, dar îmi
ascunde. Mor, dragul meu, zilele mele sunt num rate… Dac
tu erai doctor m f ceam bine…
— Te rog, Marlen, ispr veşte cu previziunile astea
macabre. Nu se moare aşa de uşor…
— Şi greu, şi uşor, murim în toate chipurile. ţe r u îmi
pare c n-am fost a ta, atunci la Chinteşti, când ai vrut tu.
Nu- i închipui cât regret acuma…
— Draga mea, de ce s regre i, avem cel pu in o jum tate
de veac înaintea noastr .
— Nu, nu mai avem decât zile. Dragostea noastr va
r mâne pentru totdeauna neîmplinit şi eu voi avea mereu
nou sprezece ani.
— Haide, nu spune asta, c m sup r foc. Ai s te faci
bine, chiar dac eu nu sunt medic. M duc la ţraiova s
aduc unul… Pe cel mai bun care exist acolo.
— Pe doctorul Stroia?
— ţhiar pe el, cu voia, ori f r voia lui… ţa s te faci
bine.. Uite, plec chiar în clipa asta. E bine aşa?
Nu ştiu dac m-a auzit ce i-am spus. Adormise. Adormise
pe nesim ite şi respira uşor, s ltând ritmic pieptul. M-am
întors acas , i-am spus tatii c Marta e greu bolnav şi c
trebuie s aduc un medic de la ţraiova. Nu-i mai bine s fie
internat la un spital de acolo? Nu, pentru c e
netransportabil . Tata a dat porunc vizitiului s înhame caii
şi am plecat numaidecât.

43
 - CAZUL MAGHERU -

VI

Doctorul Stroia, medicul-şef al marelui spital „ţaritatea”

era vestit nu numai la ţraiova, ci în toat Oltenia, chiar în
întreaga ar . Eu, îns , nu-l v zusem niciodat . Aşa c , dup
o aşteptare istovit de dou ore, când am intrat la el, prima
impresie a fost c m voi dezagrega pe loc în fa a
monumentului s u, c ci era într-adev r de o statur uriaş .
Îmi spuneam c numai un om ca acesta e în stare s ia la
trânt cu moartea şi s-o îngenuncheze. În aceeaşi clip ,
vedeam cu ochii min ii n zdr vana lupt dintre om şi natur .
O imagine de-a dreptul absurd , pentru c alta era puterea,
lui, cea fizic mai mult îl încurca.
În câteva fraze repezi şi stângace i-am spus ce m aduce la
el. ţred c n-a în eles mare lucru. Nici eu nu ştiam ce boal
are Marlen, ce anume o durea şi cum se manifestau
simptomele boalei. Ştiam c zace în pat şi c doctorul trebuia
neap rat s-o vad . Atâta!
— Unde locuieşte pacienta? Strada şi num rul!
ţând a auzit c locuin a pacientei nu e în oraş, ci într-o
comun undeva în jude , a s rit ca fript. La fel de surprinse
au r mas şi ajutoarele lui în halate albe, probabil doctori e
sau surori de caritate, dintre care una ireal de sub ire şi
frumoas .
— Îmi ceri un lucru imposibil. Timpul de care dispun e
riguros cronometrat. Te rog, ascult …
Una din asistente, cea corpolent , citi de pe un carnet ce
avea de f cut medicul în urm toarele şase ore, minut cu
minut.
— Ştiu c sunte i foarte solicitat, ca orice doctor cu faim .
Tocmai pentru asta am venit la dumneavoastr . E vorba de
un caz extrem de grav. Sunt cu tr sura. V duc şi v aduc
înapoi cu tr sura. Trebuie s veni i! V rog, în numele
umanit ii…
— P i, asta fac mereu, tinere… Tot ce fac e pentru
umanitate!… Dar ce umanitate e asta dac pentru a salva o
pacient trimit alte zece în eternitate!
44
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţelelalte cazuri poate nu sunt atât de urgente… ţraiova

e un oraş mare, sunt atâ ia medici aici. Dar bolnava mea pe
dumneavoastr v aşteapt , pentru c numai
dumneavoastr o pute i salva… Spunând aceasta, am c zut
covârşit îngenunchi: Veni i, v implor!
— Ridic -te, strig enervat medicul, detest cabotinajul!
Nu m-am clintit de jos. I-am spus:
— Nu mi-o lua i în nume de r u! Pân în clipa de fa nu
m-am rugat aşa nim nui pe lume, nici lui Dumnezeu din
ceruri!
Asistentele priveau la mine înm rmurite, aş zice
consternate chiar. Medicul Stroia, în culmea surescit rii,
r cni la mine:
— Cine e pacienta? Spune odat !
Am şoptit, plecând capul:
— Iubita mea
A fost un cuvânt magic, cuvântul care sparge orice
împotrivire, care d râm şi înal mun ii, cuvântul ce
creeaz şi d sens vie ii pe p mânt.
Doctorul m-a luat în bra e, m-a strâns înduioşat, gata s
m s rute. Nu m-a s rutat, mi-a spun numai:
— Prietene, ai ob inut imposibilul.
O lumin aproape nefireasc a coborât pe fe ele celor dou
asistente c rora doctorul le-a spus:
— V descurca i cum şti i. Am fost chemat de regina
reginelor. Nu pot s nu m duc.
Am plecat îndat , dar nu cu tr sura, ci cu maşina
doctorului, un Austro-Fiat nou-nou . Fiin ele noastre şi-au
întins antenele întâi timid, prudent, apoi tot mai cutez tor
(mai ales din partea mea) în cercetarea lor reciproc . Medicul
m-a descusut, dar ce putea s afle din biografia mea alb
decât unele poli e trase asupra viitorului, simple visuri
adolescente f r suport practic.
— Ia spune, ce ai de gând s faci?
Întrebarea m-a g sit descoperit. Nici mie nu-mi
r spunsesem ferm, deocamdat oscilam (în ceea ce priveşte

45
 - CAZUL MAGHERU -

profesiunea) între litere şi muzic , f r a fi luat o decizie. I-

am r spuns optând brusc pentru profesorat:
— Aş vrea s urmez filosofia… sau s devin pianist..
Doctorul zâmbi cu îng duin .
— Hm, nu-i r u, numai c filosofia face pe om s tr iasc
deasupra vie ii, s-o priveasc de sus ca s aib sub ochi o
perspectiv larg cuprinz toare. Pentru asta e neap rat nevoie
de o baz material . Sunt bogat? Nici bogat, nici s rac. Tata
e cutare… n-avem decât casa şi o vie… P durea s-a dus, are
s se duc şi via. Atunci va trebui s m însor cu o fat
bogat , aşa şi aşa, s -mi asigure existen a. Altfel, cum?
Iubita dumitale are avere?
— Nu, tat l ei e înv tor.
— Hm! Aş fi preferat s fie mare proprietar…
Am râs amândoi cam stingheri i. ţât priveşte cariera de
pianist… s nu mai vorbim. Dup asta s-a strecurat o t cere
în dialogul nostru. La cap tul ei (nu ştiu ce mi-o fi venit!) i-
am pus întrebarea!
— V rog s nu v sup ra i… Dumneavoastr de ce v-a i
f cut medic? Sunt tare curios s aflu…
Doctorul se uit lung la mine şi atât de p trunz tor, încât
privirea lui parc mi-a str b tut epiderma şi s-a instalat
adânc în interiorul meu.
— De ce? Pentru c iubesc oamenii! Acesta e r spunsul.
Un medic care nu iubeşte oamenii e un biet profesionist, bun
pentru a opera b t turi. Îşi face meseria pe t râmul
medicinii, ca s nu-şi ude picioarele şi s contracteze,
Doamne-p zeşte, un guturai banal. De ce s se aventureze în
larg unde bântuie furtunile şi exist primejdia înec rii?
Medicul, cu M mare, e un adev rat apostol, gata s se
jertfeasc pe sine şi pentru el deviza Primum non nocere nu
constituie o problem . Pe când lucram la spitalul Maggiore
din Milano, m-am împrietenit cu obstetricianul Majocchi.
Tat l s u, medic, a murit la treizeci şi doi de ani, contractase
o infec ie în urma unei opera ii; tat l meu s-a stins la

46
 - MIHAIL DRUMEŞ -

patruzeci şi trei de ani, exact în aceleaşi împrejur ri. Şi

cazuri de-acestea, i-aş putea înşira cu zecile dac vrei…
Dup cum vezi nu e vorba de marii binef c tori ai
umanit ii ca Esculap, Hipocrate, Avicenna, Pasteur, Koch şi
mul i al ii, ci de medici cunoscu i sau anonimi, înrola i în
marea armat de sub steagul legendarului Asclepios. Aceştia
au luptat şi lupt cu abnega ie împotriva durerii, care
degradeaz existen a oamenilor şi o nimiceşte încetul cu
încetul f r a o elibera, aşa cum face moartea. Pentru c ,
drag tinere, scopul nostru nu e de a ne r zboi cu moartea
binevenit atunci când coeficientul de bucurie, singurul care
legitimeaz via a, a sc zut sub orice nivel, ci de a înl tura
durerea, duşmanul nostru num rul unu. De altfel medicina
nu-i decât o arm a r zvr tirii noastre împotriva naturii…
(Cum vine – asta? Ascult cu aten ia încordat ).
…Da, pentru c noi, oamenii, ne împotrivim naturii aspre
şi ostile atunci când nu l s m pe cei slabi s moar , c lc m
legea biologic a evolu iei care protejeaz mai degrab specia
decât individul, întrucât supravie uieşte întotdeauna cel
puternic. Dac dumneata vii pe lume cu un organism
deficitar, care nu se poate adapta, trebuie s pieri. Altul mai
bine dotat, cu o constitu ie mai robust î i va lua locul. Aşa
se întâmpl cu regnul animal, mila şi compasiunea pentru
cei slabi nu exist . Exist îns la oameni, ei au ieşit din
aceast lege natural , creând pentru ei o stare revolu ionar
de favoare, datorit comandamentelor moralei fie creştin ,
budist , mozaic ori islamic . Aşadar, rostul medicinei e s
creeze o s n tate artificial şi s-o între in cu mijloacele
care-i stau la îndemân . Îns cum po i ap ra pe oameni de
emisarul mor ii – durerea – dac înainte de toate nu-i
iubeşti?
— Eu iubesc oamenii…
— Atunci ai şanse s ajungi un bun medic!
(Medic? Şi Marta mi-a spus s m fac medic. Niciodat nu
mi-a trecut prin cap aşa ceva).

47
 - CAZUL MAGHERU -

— ţ ci aceast dragoste e o condi ie sine qua non.

Absolut! Şi cum s nu-i iubeşti? Omul e capodoper a
naturii, trupul s u – cea mai formidabil autouzin din câte
exist , de care pu ini dintre noi ne d m seama. Inteligen a
ne-a eliberat de mediul nostru şi ne deosebeşte de celelalte
vie uitoare. Focarul ei a schimbat fa a p mântului
acoperind-o cu oraşe, temple, universit i, spitale şi uzine de
tot felul. El a creat artele frumoase care ne înnobileaz şi
civiliza ia, care ne uşureaz existen a… E al doilea creator
care s-a luat la întrecere cu primul creator, iar mai târziu
ambii creatori se vor lua la trânt … Dar noi nu vom apuca
vremea aceea…
M emo ioneaz ceea ce îmi spune. Ce sentiment înalt e
iubirea de om. Îl întreb:
— A i salvat multe vie i?
Doctorul Stroia zâmbi auzind întrebarea, dar nu se hot ra
s -mi r spund . Am st ruit:
— V-aş ruga s -mi povesti i m car un caz…
— Ai v zut la mine în cabinet pe cele dou muceni e?
Am ridicat din umeri, nu în elegeam despre ce era vorba.
— Muceni e le spun femeilor din cadrul medical, fie c
sunt doctori e, surori de caritate sau infirmiere.
— Da, era una blond , cealalt o brunet înalt şi sub ire.
— De cea de-a doua e vorba: de brunet . Nici nu visa c va
ajunge muceni , era odrasla unui mare proprietar din Gorj.
A avut acum şase ani un accident nenorocit de automobil.
Un telefon dezn d jduit din partea familiei. Am alergat la
spital s v d ce este?! Nimic, s-a ispr vit, mi-a raportat
medicul de gard ; am depus-o la morg de o or . ţobor s-o
v d: un corp de copil , zdrobit, n-avea nici dou zeci de ani.
Pun mâna pe ea (gestul profesional salvator). O p rere de
puls. Tresar, ce-i asta? Tr ieşte, via a n-a p r sit-o înc . S
încerc m ceva. Dac încerci nu-i totul imposibil, m car unu
la sut . Am înl turat moartea ei clinic , i-am restabilit
func iile vitale: cordul şi respira ia. A doua zi, opera ia. Ore
de-a rândul m-am r zboit cu moartea ei îngrozitoare. Când

48
 - MIHAIL DRUMEŞ -

murea, când învia. Secundul care m asista credea c am

înnebunit. Poate eram nebun, dar uneori e atât de necesar
şi ni ic nebunie. Nu acceptam s moar la vârsta ei, mi se
p rea mereu c -i fiica mea. ţând disp rea imaginea fiicei
mele, o vedeam proiectat de-a lungul anilor, şi habar n-am
pentru ce îmi ap rea ca o cânt rea celebr culegând
triumfuri, ova ionat de un public delirant. Şi lucram
înainte, febril, suturând pl gi şi esuturi, ligaturând vene…
în fine, opera ia se sfârşise. Mi-am aşternut o cruce mare pe
piept: „Asta-i, Doamne, tot ce-am putut face. Tu continu
restul!”
(Cum l-aş îmbr işa pe medicul sta! Simt c îl iubesc – îl
iubesc! E aşa de mult om, încât a încetat s semene cu
ceilal i oameni..)
…Apoi fuga dup medicul de gard , care expediase pe
pacient la morg . L-am b tut crunt în fa a colegilor şi l-am
dat afar în brânci. N-a suflat o vorb , n-a schi at un gest de
ap rare, în elegi? La inspectoratul sanitar au vrut s -l
repartizeze la un alt spital din oraş. Nu! Face i bine, stima i
domni, şi ine i-l la voi s fac scriptologie, pentru c nu-i
medic, ci con opist. Altfel, îl bag în puşc rie şi-i nenorocesc
familia. Nu glumeam. A r mas la inspectorat. Şi azi tot
acolo… muceg ieşte.
(Parc vedeam b taia cu ochii şi, z u, tare as fi vrut s
reped şi eu acelui nemernic câ iva pumni. În orice caz,
comportarea medicului Stroia m-a uns la inim . ţred c
nicio b taie, de când e lumea, n-a fost mai îndrept it ca
asta. O, ce simpatic e doctorul… simpatic… simpatic… L-am
întrebat de ce fata aceea n-a ajuns actri , ci s-a f cut
doctori ca el?)
— …ţânt rea , nu actri , m-a corectat. Dar asta era o
închipuire f r nicio contingen cu realitatea. Adev rul e c
Nadia Garoiu (aşa o cheam ), dup ce s-a v zut pe picioare,
în afar de orice primejdie, i se pare c nu calc pe p mânt
s n tos decât al turi de mine. De aceea a urmat medicina.
Crezi c numai ea face parte din familie? Oho, am rude

49
 - CAZUL MAGHERU -

pretutindeni, în toat ara. De unde nici nu gândeşti primesc

scrisori, felicit ri, daruri cu nemiluita. Directoarea unei şcoli
de es torie din Târgu-Jiu, (am sc pat-o de o apendicit
purulent ) îmi trimite mereu carpete şi covoare, o
frumuse e!, lucrate de mâna ei, nici n-am unde s le mai
pun; un avocat din Turnu-Severin, care are o vie, îmi aduce
de Paşti şi de ţr ciun câte o damigeana cu t mâios. stuia i-
am salvat feti a. Pretutindeni m plimb ca vod prin lobod ,
în recunoştin a pacien ilor mei, care mi-au devenit rude,
dup cum i-am spus. Ce vrei, fiecare profesie are
satisfac iile ei. Satisfac iile medicinei sunt îns imense, ating
piscuri sufleteşti de ordinul Everestului. Iat de ce onorariul
unui medic mi se pare, pur şi simplu, un nonsens. ţe sum
trebuia s -mi pl teasc Nadia Garoiu pentru c i-am salvat
via a? Sau avocatul cu via c i-am sc pat fata din ghearele
mor ii? E imposibil s evaluezi în bani biruin ele medicului.
Ele se achit cu valori sufleteşti şi – mai mult decât atâta –
cu propriile şi marile noastre satisfac ii.
(Ciudat: în timp ce doctorul vorbea, m vedeam în halat
alb, aşa cum îl z risem pe el, înconjurat de o droaie de
asistente. O, ce minunat lucru s fii medic! Dar atât de
greu!.. Eu aş putea? Parc mi-ar fi ghicit gândul!)
…Greşeşti, dragul meu dac te ui i la noi prin telescop.
Priveşte-ne cu ochii liberi, la propriile noastre dimensiuni. S
ştii c omenirea nu duce chiar atâta lips de medici cât de
medicin . Fondul de cunoştin e al umanit ii e redus, omul
va r mâne mai departe o fiin necunoscut , aşa cum bine
spune Alexis Carrel. Acum zece-doisprezece ani, plecasem în
Fran a pentru specializare. F ceam stagii semestriale, fie la
Nancy, la şcoala doctorului Bernheim, fie la Salpètrière, alt
centru medical al celebrului Charcot, unde l-am cunoscut,
printre cursişti şi pe Axel Munthe. Pe vremea aceea
vindec rile miraculoase de la Lourdes f ceau vâlv pe
numeroase meridiane. Noi, medicii, atei convinşi, ridicam
superior din umeri, f r a da crezare minunilor care se
întâmplau, chipurile, acolo. Axel Munthe, cu care aveam

50
 - MIHAIL DRUMEŞ -

discu ii interminabile pe aceast tem , sus inea c poate or fi

vorbit câ iva mu i, poate or fi umblat câ iva paralitici, dar
asta sunt nevropa ii func ionale, mie s -mi vindece boli
organice… Într-o zi m-am urcat în tren şi, dup o c l torie
destul de lung şi obositoare, iat -m la povârnişurile verzi
ale Pirineilor, în preajma c rora se afla acest vestit Lourdes.
În gar , potop de bolnavi, schilozi, paralitici, cei mai mul i pe
t rgi, înghesui i în c rucioare cu dou sau patru roate şi
înconjura i de pelerini, preo i, c lug ri şi c lug ri e, din toate
ordinele. M-am dus la Bureau des constatations, c ci
func iona acolo un asemenea birou, condus de medici, care
verificau rezultatele ob inute de bolnavi. Chiar atunci a fost
adus o doamn de vreo patruzeci de ani, cu pl gi mari
ulceroase la membrele inferioare, probabil de natur
varicoas , care de zece ani rezistau la toate tratamentele.
Disperat , femeia a venit în pelerinaj şi a vârât picioarele
bolnave în piscin , acuzând dureri atât de mari, încât a
leşinat. Asta s-a întâmplat în cursul dimine ii. Dup -amiaz
când infirmiera a vrut s-o panseze a r mas uluit : pl gile se
cicatrizaser , ulcerile disp ruser . Numai la încheietura
picioarelor r m seser câteva cicatrice recente, acoperite de
o proasp t epiderm , desigur în curs de vindecare. Je suis
guérie, je suis guérie, striga ea gâtuit de emo ie, ar tând
picioarele, ca pe nişte trofee. Eu, unul, m uitam împietrit,
neştiind ce s cred. Dar mai mult decât asta, m-a
impresionat procesiunea de dup -amiaz . A fost cel mai
zguduitor spectacol pe care l-am v zut în via a mea.
Închipuieşte- i un cortegiu al ororilor celor mai groaznice
adunate laolalt : paralitici pe t rgi, canceroşi cu fe ele
mutilate de tumori, tuberculoşi în c rucioare, orbi conduşi
de înso itori, nevropatici agita i, tremurând f r încetare, to i
aceştia cântau, se rugau Sfintei Fecioare. Întindeau mâinile
exalta i, într-un delir f r frâu… Ajuns la Sanctuarium,
convoiul rupse z gazurile st pânirii de sine şi intr în
nebunie. Urlete şi r cnete s lbatice izbucnir din sute de
piepturi, cerând imperios divinit ii vindecarea lor, chiar

51
 - CAZUL MAGHERU -

impunând cu for a glasurilor aceast vindecare. Mi s-a

zburlit p rul de spaim , am început s tremur şi niciodat ca
atunci n-am încercat un sentiment mai plenar de neputin a
medicinii noastre. Nu ştim decât foarte pu in şi ceea ce ştim
ştiu foarte pu ini. Durerea omeneasc e prea mare, ca un
ocean f r rmuri, şi cine se încumet s -l sece? Şi cum?
(Am v zut cu ochii min ii aceast procesiune şi m-a
emo ionat, ca şi când aş fi fost de fa . ţe putere mare au
cuvintele, abia acum îmi dau seama).
…Am cunoscut ceva mai târziu un medic-savant, Alexis
Carrel, care s-a ocupat de aceste fenomene în general
contestate de biologi. Mi-a spus c într-adev r, exist o
influen a rug ciunii asupra st rilor patologice, c uneori se
ob in vindec ri instantanee ale unor boli nu numai
func ionale, dar şi organice, ca tuberculoza osoas ,
peritoneal , cancer, lupus şi altele. Procesul începe cu o
accentuare a durerii, dup care intervin brusc uşurarea,
r nile se cicatrizeaz în câteva minute, simptomele
caracteristice dispar, pofta de mâncare revine. Asemenea
fenomene dovedesc existen a unor rela ii înc necunoscute
între procesele psihologice şi cele organice. Studiul
aprofundat al acestor activit i spirituale ne vor releva
poten ele uriaşe ce zac neexplorate în str fundurile fiin ei
omeneşti şi atunci se va deschide în fa a noastr o lume
nou , mai bun decât aceasta, în oare tr im…
(O lume nouă! ţuvânt magic, deschiz tor de drumuri… De
ce pân acum n-a deschis nimeni por ile acestei lumi?)

Doctorul Stroia t cu, dar cuvintele lui schimbate în ecouri

prelungi vuiau prin toat fiin a mea, r scolind-o, r v şind-o,
pref când-o. Nu vijelios ca furtuna, ci t cut, pe-ncetul, cu
puterea conving toare a liniştii…2
Ah, cum aş vrea s descop r eu lumea cea nou !… Aş
ajunge, de bun seam , un binef c tor al oamenilor. Numai

2Am transcris expunerea doctorului Stroia la propor ii excesive, întrucât

dialogul nostru a avut o influen decisiv asupra destinului meu.
52
 - MIHAIL DRUMEŞ -

de-aş fi în stare! Şi de ce s nu fiu? Mai întâi, trebuie s

vreau. Şi dup aceea, s m -nham la truda înv turii, c ci
cunoaşterea e începutul ştiin ei. Patima cunoaşterii nu are
frontiere, nici m sur .

VII

Visarea mea cu ochii deschişi s-a întrerupt. Ne apropiam

de pârâul Gem rt luiului şi amintindu-mi de pode ul cu
pricina i-am atras aten ia şoferului s micşoreze viteza ceea
ce a f cut. Doctorul, curios, m-a întrebat ce era cu pode ul
acela? ţe s fie, s-a cam deteriorat, ar avea nevoie de
repara ii, grinzile uite-aşa bâ âie când trece carul cu boi şi
chiar omul. Aici a c zut Marta de pe biciclet . Nu ştiu de ce
i-am povestit p ania ei, n-avea niciun rost. N-am în eles
îns pentru ce doctorul i-a dat importan .
— S-a lovit cumva? m-a întrebat el.
— Aşa, pu in… Adic s-a zgâriat la genunchi. Abia am
reuşit s oprim sângele.
— Nu s-o fi în epat, cumva?
— Aşa cred. Dar de ce v alarma i, rana s-a vindecat. Nu
mai are nimic…
— Dac n-are nimic pentru ce m-ai adus? r cni doctorul
dezl n uit dintr-o dat .
De rândul acesta m-am alarmat eu.
— ţrede i c este vreo leg tur ?…
Nu mi-a r spuns. Îşi frângea mâinile, se agita,
nemaig sind loc, parc ar fi şezut pe t ciuni. A strigat la
şofer s mearg mai repede.
— Mai avem mult?
— Vreo şase kilometri.
A fost un chin pân am ajuns. N-am îndr znit în acest
timp s scot un cuvânt. Tremuram varg , invadat de spaim ,
c ci în elesesem din atitudinea doctorului c era ceva grav,
deosebit de grav. În poarta şcolii, era chiar Sabaru, b trânul
medic-şef al spitalului nostru, care tocmai voia s plece.
Când ne-a v zut oprind maşina a r mas pe loc. Doctorul
53
 - CAZUL MAGHERU -

Stroia, auzind cine este, fuga la el, un schimb de fraze şi

amândoi s-au f cut nev zu i. ţredeam c au intrat la Marta,
dar ei se retr seser într-o sal de clas . Am ascultat la uş
ce vorbeau. Se auzea tot, pentru c decorul Stroia ipa ca
apucat de toate furiile p mântului. ţuvinte grele îmi
zdrobeau urechile: „Diagnostic diferen ial grosolan, ce nefrit
acut , dobitocule, ucigaşule, cum ai profesat dumneata o
via întreag , cu tâmpenia?…” Erau adresate b trânului
medic Sabaru, şeful spitalului nostru de treizeci de ani şi el
le îndura, vinovat, cu ochii în p mânt.
Am r mas locului înm rmurit, blestemând s n tatea
auzului. Dac eram surd aş fi aflat adev rul peste câteva ore
când a murit Marta. De ce l-am adus pe Stroia atât de
târziu? De ce am plecat în excursia aceea nefast ? De ce a
c zut Marta pe pode ul blestemat? De ce medicul Sabaru nu
i-a ghicit boala? De ce Stroia şi-a dat seama de la o dep rtare
de şase kilometri c are tetanos?

Toate aceste de ce-uri laolalt au în l at muntele

dezn dejdii mele. Nici eu, nici ea nu ştiam de unde venim,
pentru ce tr im şi unde plec m. De ce ne-am întâlnit şi
iubit? ţe ra iune a avut dragostea noastr dac ea trebuia s
se sting neîmplinit , în faş ? O întâmplare nu numai f r
sens, ci de-a dreptul stupid , nimicise universul creat de noi,
punând neantul între mine şi ea. Marta reprezenta prea mult
pentru mine, atât de mult, încât m punea în imposibilitate
de a-i cuprinde moartea cu mintea.
ţe monstruozitate f r pereche, ce absurd revolt tor, ce
mizerabil alc tuire! ţum e cu putin ca fiin ele umane,
dup ce au fost create de puterea celei mai des vârşite
inteligen e, s fie p r site în voia oarbei întâmpl ri? Nu, nu
pot, mintea mea refuz s conceap nimicnicia, dup ce a
cunoscut atotputernicia gândirii.
ţe condei ar fi în stare s aştearn pe hârtie ideile şi
sim mintele contradictorii care m-au sfâşiat în zilele acelea

54
 - MIHAIL DRUMEŞ -

grele, nesfârşite, peste care plutea lin oliul mor ii şi al

ireversibilului?
…Pe Marta au pus-o în cavoul nostru, lâng mama. Eu am
inut mult la asta. M gândeam c m car dup moarte, voi fi
lâng ea. M miram, şi nu numai eu, ci toat lumea, c pe
fa a ei încremenise un zâmbet larg, deschis, parc se bucura
de plecarea ei pe alte t râmuri. Am aflat secretul. Înainte de
a muri, doctorul Stroia o hipnotizase pentru a-i uşura
suferin a, sugerându-i c suntem împreun , c i-am spus te
iubesc de mii de ori şi c s-ar cuveni s m r spl teasc
m car cu o sut de s rut ri…
— S-a stins fericit , f r s ştie, cu chipul dumitale în
suflet. Mai mult decât atât n-am putut face.
Tat l Martei mi-a încredin at caietul cu poeziile. Nu ştiu
dac ea l sase vreo dispozi ie în acest sens; n-aş crede,
pentru c niciodat n-a vrut s mi le arate. Dar cum era s -
mi ajung numai atât? P rin ii ei, zdrobi i, mi-au îng duit s
iau tot ceea ce vroiam din lucrurile ei. Am luat pe Oana,
p puşa-i atât de drag cu care dormea de ani de zile, pe
L buş, c elul de pâsl , uniforma de şcol ri cu guleraş alb
pe care o purta când am s rutat-o prima oar , un pui de
pern , o p l riu de panama (ce bine îi venea!) şi chiar o
pereche de sandale. Vor izbuti toate aceste lucruri s mi-o
înlocuiasc ? Nu ştiu! Ştiu c nu puteam f r ele…

…Asta a fost… Şi am început s tr iesc mai departe

mirându-m c pot tr i, c via a mea îşi continu totuşi
mersul ca şi cinci nu s-ar fi întâmplat nimic.
Eram singur pe p mânt, plecase toat lumea din mine,
chiar eu însumi…

55
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 5
„SAVANTUL”

Dup n prasnica lovitur a destinului, Ilarie se închise cu

durerea sa într-o carapace, unde nu p trunser decât tragicii
greci şi Shakespeare. Tragediile lor erau mai zguduitoare
decât propria lui tragedie, aşa c prin compara ie le
considera ca fiind cele mai bune medicamente împotriva
r nilor sufletului. ţâteodat , se ab tea pe la cimitir unde
cele dou morminte – al mamei şi al iubitei – atestau crunta
realitate. Fugea devastat din cetatea umbrelor, c ci g sea pe
Marta mai repede în sine decât acolo. În fiin a lui ar ta chiar
mai fraged şi mai pur decât fusese în via . Întâmpl rile
dintre ei îşi scuturaser colbul şi petele, dobândind o ireal
şi imaculat patin . Iar de acum înainte, iubita lui, dup ce
îşi oprise vârsta la nou sprezece ani, nu mai avea s moar .
Teama asta inhibitiv disp ruse cu des vârşire. Era o
consolare? Se poate. Doar avea atâta nevoie de consolare, de
orice fel de consolare, fie cât de absurd sau de naiv !
— Ascult , Marlen, m-am hot rât s urmez medicina. Te
bucuri? Ştiam… Nu mi-ai spus chiar tu s m fac medic?
Dac te îngrijeam eu, nu te-aş fi l sat s mori…
De fapt, hot rârea nu pornise numai din îndemnul iubitei.
Convorbirea din maşin cu medicul Stroia marcase o cotitur
decisiv în drumul s u înainte şi, astfel, doctorul deveni
pentru Ilarie un model. De asemenea, înv tura desprins
din lecturile filosofice tot spre medicin îl împingea. Via a, pe
p mânt numai ran şi durere, ipa dup ajutor. Lupta
pentru întârzierea mor ii fusese începutul medicinii iar
prelungirea zilelor p mânteşti – maturitatea ei. Celelalte
suferin e morale, provocate mai ales ele egoism, aveau – de
bine, de r u – balsamul muzicii şi literaturii, orice oper ce
suie la inima omului constituie o alinare.
56
 - MIHAIL DRUMEŞ -

„Trebuie s m înrolez în armata celor care lupt pentru

cucerirea unui plus de cunoaştere ca s pot dobândi un
minus de durere. Dac doctorul Sabaru ar fi acumulat mai
multe cunoştin e, desigur c Marta sc pa cu via . Moartea
ei nu fusese eroare, ci neştiin , pur şi simplu…”
ţu trei s pt mâni înainte de a se înscrie la Facultatea de
medicin , Ilarie se apuc s studieze tetanosul, boala care-i
r pise iubita. N-avea c r i, vru s cear cu împrumut
medicului Sabaru un tratat de patologie, dar acesta plecase
pe neaşteptate din comun , îl scoaser la pensie (a-ha,
magnificul Stroia a avut grij s se ocupe şi de asta!) şi
atunci se repezi la Craiova, de unde se întoarse cu un vraf de
cursuri. La o parte Shakespeare, la odihn tragicii antici, s
vedem ce-i cu acest blestemat balaur care se cheam
tetanos. ţrunt boal , teribile urm rile ei, dar mizerabil şi
neputincioas dac -i cunoşti m runtaiele… Şi tot ceea ce ştii
îşi pierde puterea, devine neînsemnat, m runt, simplu!
Folosind însemn rile din maculator întocmi o c rticic de
vreo sut de pagini. Fu primul s u pas în medicin !…
Locuia la Ţucureşti într-o od i modest , în apropiere de
facultate, pe o strad liniştit , f r linie de tramvai,
împreun cu un coleg de an, Radu Şteflea, oltean ca şi ei,
care îl g zduise dup urâta p anie cu directoarea
pensionului. Amândoi studen ii mâncau la prânz la cantin ,
iar seara pe unde apuca fiecare. Tov r şia nu inu prea mult,
colegul n-avea suflu la înv tur , era petrec re şi, colac
peste pup z , se încurcase cu o student . Aşa încât Ilarie
r sufl uşurat când acesta se mut în alt parte şi îl l s în
pace.
Tat l s u, pretorul, îi trimitea câte o sut cincizeci de lei
pe lun . Era o sum bunicic , îi ajungea s -şi acopere
nevoile existen ei dac s-ar fi stâmp rat s cumpere c r i de
specialitate de la anticari. Dar cump ra cu toptanul, iar
unele, cu neputin de g sit, n-avea încotro şi le comanda în
str in tate. Un tratat de metapsinic al lui ţharles Ţichet îl
cost un sfert din între inerea pe o lun . În afar de asta,

57
 - CAZUL MAGHERU -

purta o coresponden destul de costisitoare cu Sidgwick,

directorul institutului „For Psychical Research” din Londra şi
al i profesori str ini, somit i în materie.
Râvna lui Ilarie de a studia, priceperea la lucr ri practice
şi unele r spunsuri str lucite la colocvii f cur destul vâlv
în jurul s u. ţolegii îi spuneau Savantul şi aşa îi r mase
porecla. E drept, ob inea bile albe cu nemiluita, dar nu
înv a pentru not , socotind-o accesorie, ci pentru a-şi potoli
setea de a şti. Din cauza asta îi r m sese necunoscut truda.
Studiul i se p rea o simpl joac , pentru c la mijloc era
pasiunea – acea faimoas concentrare de for e sufleteşti care
m tur orice piedici din cale şi face pl cut cel mai nepl cut
lucru.
Ilarie nu fugea de amintirea Martei ca s-o uite, dimpotriv ,
o c uta mereu şi ea venea… Tr ia necontenit în el ca o a
doua fiin , f r s -l stinghereasc întru nimic. Acest adaos
viu al s u îi era necesar, îl considera un bun personal la care
inea mult c ci fusese dobândit cu pre ul unei prea mari
suferin e. Nu purta numele iubirii, c ci trecuse de hotarul ei,
ajungând, undeva, în esen … Aşa c o scurt aventur cu
sora gazdei, venit în vizit de la Gala i nu afect de loc zona
superioar din el destinat Martei şi nici alte leg turi
pasagere de mai târziu cu femei.
Via a lui sexual n-avea nicio coresponden cu iubita
ideal din suflet. Ore întregi st teau la taifas repetând f r
contenire ceea ce tr iser împreun sau n scocind scene noi,
neîntâmplate. ţu timpul începu s se consulte mintal cu ea
ori de câte ori avea vreo problem care cerea o dezlegare,
cerându-i p rerea ca şi cum ar fi fost vie şi totodat
competent .
De obicei Marta era prezent când înv a, şedea pe
genunchii lui cuminte şi mut ca p puşa ei, alteori se urca
pe mas f cându-se mic -mititic , sau chiar pe foile c r ii.
Studentul se obişnuise s doarm pe puiul de pern
moştenit de la iubita moart dimpreun cu p puşa Oana.
Gazda, care îi f cea curat în odaie se mira de ciud enia

58
 - MIHAIL DRUMEŞ -

tân rului ei chiriaş şi îl tot descosea ce-i cu p puşa, cu

ursule ul şi rochi a de şcol ri ? El îi spunea c i-au r mas
de la o fat care a murit şi atâta tot. Mai mult nu-i pomeni
un cuvânt.
O dat trecu o zi f r s -şi aduc aminte de Marta. I se
strânse inima de durere. O fi sup rat c uitase s-o cheme?
— Iart -m , tu, Marlen, am fost foarte preocupat de
maestrul indian Meher-Baba, i-am scris lui Brunton la
Londra în privin a asta şi…
Avu impresia c fata înc nu l-a iertat…
— Ştii, ce? Am s - i scriu şi ie…
Uite, o idee: s -i trimit o scrisoare. Nimeni n-a f cut pân
acum aşa ceva. De ce n-ar face-o el cu Marta? Şi nu numai o
scrisoare, ci un vraf întreg. Era o nebunie din partea lui?
Nicidecum! Mai repede, un plus de sim ire care se cere
cheltuit . Excedentul acesta s-ar irosi oricum, dar tot mai
bine s -l foloseasc aşternând gânduri pe hârtie. O scrisoare
cere r spuns, urm reşte realizarea unei dorin e, ob inerea
unui avantaj. Scrisorile sale nu vor cere r spuns, nu
urm resc nimic. Poate vor fi citite de al i ochi decât ai Martei.
Ţine şi-atât. În istoria iubirii atâtea cupluri vestite înfrunt
secolele. ţine ar fi ştiut de ele dac n-ar sta m rturie
coresponden a lor amoroas ? Ilarie şi Marta, pereche
neştiut de nimeni, n-avusese parte de poezia scrisorilor,
iubirea lor era sortit s se sting în anonimat.
— Nu, nu vreau s moar , iubirea noastr . Eu tr iesc şi o
duc mai departe, pân la împlinire!
Adev rul e c tot ceea ce f cea Ilarie Magheru era în
vederea eternit ii. Înfricoşat de neant, voia s tr iasc mai
multe vie i, chiar dup moartea fizic . De aceea îl fr mântau
proiecte atât de cutez toare, ca acela de a ajunge un
binef c tor al omenirii, pe drumul medicinii. Deocamdat
aceast n zuin imperioas îi era înc neclar , dar cu
timpul avea s se limpezeasc , îmbr când forme precise.
Lu toc, hârtie şi începu s -şi aştearn gândurile.

59
 - CAZUL MAGHERU -

„Ştiu, Marlen, că n-ai să-mi răspunzi niciodată, mâinile tale

puse cruce pe piept nu mai pot ine condeiul. Dar sunt sigur că
citeşti tot ceea ce- i scriu, fiindcă te simt aplecată pe umărul
meu urmărind cuvânt cu cuvânt…”
În cele dou pagini care urmar , Ilarie evoc destul de
înaripat primii fiori ai dragostei apoi triumful s u cu marea
s rutare din rev rsatul zorilor când plecaser la şcoal , cu
tr sura. Dar stric mai multe plicuri pân s definitiveze
adresa. În cele din urm scrise: Marta Marlen Coravu, în
Ceruri. Şi arunc scrisoarea în cutia poştal .
Dup câteva zile scrise alta, apoi înc una, dup care
având mult de înv at, întrerupse câteva s pt mâni
coresponden a. Şi din nou mai aşternu câteva r vaşe pe
adresa cerului.

II

Cu trecerea timpului, studentul Magheru devenea din ce

în ce mai incomod, se lua la har cu profesorii, le r spundea
cu impertinen , angajându-i uneori în discu ii
contradictorii. ţ ci, paralel cu materiile de înv mânt, el se
ocupa şi de alte probleme. Îl interesau rela iile activit ii
mintale şi psihologice ale omului, influen a glandelor asupra
spiritului, st rile mistice, vindec rile miraculoase,
clarviziunea şi telepatia. Ştia c existen a acestor fenomene
metapsihice era contestat de biologişti şi medici. Mai mult:
savan ii priveau cu neîncredere, şi chiar dispre , pe cei care
se ocupau de ele. Aceste manifest ri, e drept, întâmpl toare,
nerepetabile cu voin , fuseser – din p cate – compromise
de avalanşa supersti iilor şi minciunilor celor interesa i. Dar
observa ia ar ta c ele totuşi exist şi ne duc, cum spunea
de altfel şi doctorul Stroia, la constatarea c omul dispune de
poten e uriaşe care zac neexplorate în rezervorul fiin ei sale.
Ei bine, pe aceste comori nepre uite voia s pun mâna
Ilarie Magheru, ca s le cerceteze originea, alc tuirea şi
însuşirile, pentru a le oferi pe tav omenirii. Durerea fizic

60
 - MIHAIL DRUMEŞ -

odat izgonit , s-ar fi schimbat fa a lumii. Dintr-o vale a

plângerii p mântul ar fi chiui de bucuria s n t ii.
Asta era lupta lui, asta voia s dea oamenilor, pentru c
ceea ce facem pentru al ii r mâne întotdeauna dup noi. Îşi
f urise un ideal, stea care-i c l uzea paşii dându-le sens.
Adev rul se afla undeva pe acest drum. Trebuia îns cucerit.
Ştiind c unele tulbur ri mintale pot fi lecuite prin
hipnotism, înv tehnicile acestei metode în speran a c va
ob ine vindec ri mai de seam . Nu izbuti mare lucru, dar
re inu c vindecarea n-o înf ptuia decât inconştientul
bolnavului. Când sugestia operatorului era captat de
conştiin , d dea greş. Nu, calea b t torit de Mesmer nu
ducea prea departe. O abandon repede, f r regret, ca s
caute altceva, s caute mereu zi şi noapte, treaz sau în vis,
s caute f r linişte şi odihn .
Câte un intermezzo bine venit întrerupea tensiunea
acestor preocup ri. Aşa, într-una din zile, trecând pe lâng
un chioşc de ziare, privirea îi r mase ag at de un afiş al
cunoscutei reviste literare Lucifer în care citi printre altele:
Scrisori către iubita moartă. ţump r numaidecât revista şi
spre marea lui surprindere d du cu ochii de prima lui
scrisoare adresat Martei. O citi şi reciti de câteva ori, uluit
de n struşnica întâmplare. Cum, când, prin ce miracol
nimeriser rândurile sale în redac ia Luciferului? Arzând de
curiozitate se gândi s se duc la secretarul redac ional
pentru dezlegarea misterului, îns renun pe loc. Ar fi
destr mat cu mân duşmanc pânza de vraj esut de el
însuşi în jurul acestor scrisori.
ţe se întâmplase? ţând poştaşul de la cartare d duse
peste plicul cu strania destina ie, îşi zise c adresantul
trebuie s fie nebun sadea… şi vru s arunce scrisoarea la
rebut. Dar în acea clip se ivi pe uş oficianta Elena Ţanciu.
— ţe facem, doamn , cu scrisoarea asta? Cum o expediem
în… ceruri?
Oficianta mirat lu plicul, îl desf cu şi citi cuprinsul.
Tr s turile fe ei i se schimbar dintr-o dat . Plec repede în

61
 - CAZUL MAGHERU -

biroul ei şi repet lectura, tot mai zguduit . Trimise vorb

cartatorului c dac mai sosesc scrisori de-astea s i le
aduc ei. Femeia era poet , colabora la Lucifer şi dându-şi
seama de valoarea lor literar şi documentar le trimise
redac iei.
În timpul public rii epistolelor, care inu câteva luni, Ilarie
adun poeziile Martei, puse s le bat la maşin şi le expedie
redac iei. Ap rur şi ele, în grupaje de câte şapte-opt poezii,
dup care fur publicate într-o plachet cu fotografia
autoarei. Înnebunit de fericire, medicinistul cutreiera acum
febril pe str zi, oprindu-se la vitrinele libr riilor ca s
contemple cartea. ţump r vreo dou sute de exemplare şi
le-ar fi cump rat pe toate dac avea bani. Trimise o parte din
ele p rin ilor Martei.
— Marlen, tu tr ieşti, te simt atât de vie!… Uite, pot s te
îmbr işez! şi strângea la piept placheta cu poeziile ei, ca o
dovad peremptorie.
Vru s însemneze în memorialul s u acea zi a fericirii.
Cercet calendarul, în câte avem ast zi?
14 aprilie!
Tres ri zguduit ele talazul amintirii: dar 14 aprilie fusese
h r zit nun ii lor, în ziua asta hot râser s se cunune înc
de acum doi ani…
— Marlen, strig el, m voi ine de cuvânt, luptând cu
imposibilul. Ne vom c s tori, deşi lipseşti f r voin a ta. Am
în mine uriaşa putere de a te sim i lâng mine vie şi pur
cum ai fost de când te ştiu. ţeea ce fac nu e o nebunie, sunt
în stare s modific realitatea dup cum vreau. Nici povestea
scrisorilor nu s-a dovedit a fi o nebunie.. Haide, iubito, s ne
respect m jur mântul…
ţump r o verighet , puse pe bijutier s -i graveze numele
şi alerg la un preot de pe strada vecin . Îi spuse cine era şi
ce vrea. Slujitorul Domnului îl cânt ri din ochi surâzând cu
blânde e:
— Nu se poate fiule, ceea ce-mi ceri e împotriva firii…

62
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Împotriva firii? Sfin ia ta cunoşti povestea lui Saint

Louis le Décapité?
— Atunci d -mi voie s i-o istorisesc în câteva cuvinte.
Acest Louis, preot în floarea vârstei, fusese ataşat undeva în
Fran a, pe lâng un b trân paroh c ruia trebuia s -i urmeze
la duhovnicie. Într-o zi, b trânul paroh e g sit asasinat.
Ţ nuielile cad asupra celui tân r, se credea c voise s -i ia
locul cât mai repede. ţu toate c s-a ap rat strigându-şi
înverşunat nevinov ia, fu osândit la moarte şi executat.
Dup câ iva ani, menajera preotului asasinat, înainte de a-şi
da duhul, m rturisi chinuit de remuşc ri c ea omorâse pe
b trânul paroh şi c a doua zi s-a spovedit celui tân r ca s -
şi uşureze cugetul. Acest Louis care ştia cine a comis crima,
şi ar fi putut cu un singur cuvânt s se salveze, a ales
moartea decât s calce taina spovedaniei, dând-o în vileag.
Pentru aceast for sufleteasc , biserica l-a sanctificat. Şi
acum, întreb pe sfin ia ta: for a sufleteasc a Sfântului Louis
p rea cu adev rat normal ? Nu era împotriva firii?
— Te cunun, fiule, dac aceasta î i aduce o alinare
sufleteasc .
— Da p rinte. Altfel de ce aş fi venit? Îmi face i un bine
f r s supar i pe nimeni.
ţeremonia religioas se s vârşi în cea mai mare tain . Pe
Marta n-o mai putea separa de el.
Odat , într-o noapte alb de truda c ut rilor, pe când
Ilarie citea un raport medical despre rezultatele de la
Lourdes, se gândise probabil c înalta tensiune a sufletului,
care d extazul, deziderat suprem al activit ii psihice, ar
putea într-o sclipire cosmic s declanşeze acea for
necunoscut în stare s vindece fulger tor. Dar prin ce
mijloace va ob ine un extaz, rezultat mai ales al practicilor
religioase? Şi iat , acum, la aceast neobişnuit cununie,
tr ise plenar acel extaz. F ptura lui naviga în univers, se
îmbr işa cu stelele, desprins de realitate, potopit de o
fericire necunoscut , imaterial , sublim . Îşi însemn în
minte:

63
 - CAZUL MAGHERU -

— Tot dragostea mi-a d ruit aceast stare!

III

Într-o diminea întâlni la spitalul ţol ea pe doctorul

Stroia, venit de la Craiova pentru un consult.
— Eşti medicinist? îl întreb acesta mirat.
— Se putea altfel? ţonvorbirea aceea, din maşin , a fost
hot râtoare pentru mine.
— M bucur. Va s zic mie-mi datorezi alegerea carierei şi
eu habar n-aveam… Vino disear la ţapşa s iei masa cu
mine.
Timp de trei ore cât se lungi cina, Ilarie deşir prelung
ghemul preocup rilor şi mai ales al c ut rilor sale şi
conchise:
— V rog s m ajuta i. Sunt la o r spântie şi nu mai ştiu
pe care drum s apuc.
— Dragul meu, te-am ascultat nu numai cu luare-aminte,
dar şi cu uimire. ţeea ce i-ai pus în gând s faci este tocmai
ceea ce voiam şi eu s fac pe când eram de vârsta dumitale.
Din p cate, idealul care mi-a înc lzit anii studen iei şi mi-a
crescut câteva rânduri de aripi în spinare a r mas nerealizat.
Ştii de ce? Pentru c mi-au lipsit banii ca s -l înf ptuiesc. Nu
te mira, chiar un ideal are nevoie de o baz material . Eram
s rac, tata s-a pr p dit, i-am mai spus, la patruzeci şi trei
de ani. Îmi trebuia o sum care s -mi asigure între inerea pe
o perioad de cel pu in cinci ani, plus spezele de c l torie –
dus şi întors. Erau bani ştia, nu glum , şi, cu toate
str duin ele mele, n-am putut face rost de ei. Voiam s plec
în India, nu numai pentru a studia ceea ce se cheam Yoga,
ci chiar s-o practic efectiv, n d jduind c în ea voi g si cheia
c ut rilor mele. Dup cum vezi, nu era vorba de acumul ri
de cunoştin e, ci de o mare experien spiritual , care s-ar fi
putut s -mi transforme structura intim , modul de a gândi,
dându-mi o nou viziune asupra lumii şi divinit ii. ţum am
ajuns aici? Întâi, mi-a c zut în mân o carte a unui
orientalist modern, Colembrooke, apoi am citit alta a lui
64
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ţurnouf. Te rog s le citeşti şi dumneata, am s i le trimit…

În orice caz, f r a g si esen a cea mai pur a spiritualit ii
umane, nu rezolvi problema care te munceşte şi aceast
esen n-o afli decât în India. Şi în India, nu oriunde, c ci
acolo vei descoperi o lume de vr jitori care înc mai folosesc
aşa-zisele for e oculte. Eşti tân r, cutez tor, întreprinz tor,
încearc aceast experien uriaş . Dac ştii s vrei ai s
g seşti banii de care ai nevoie. Cu o parte din ei te voi ajuta
chiar eu. Aş fi putut s fiu bogat dac f ceam medicin
pentru bani ca al i confra i mai pu in pricepu i decât mine.
Poate î i voi ob ine şi o burs . Te ajut din toat inima, m car
s reuşeşti dumneata ceea ce n-am reuşit eu. Numai c – din
p cate – cerul Europei s-a întunecat, r zboiul bate şi la uşa
noastr . ţred c ne vom prinde în hora mor ii, avem un ideal
de împlinit. Vezi, tot un ideal. Dar odat şi odat , se vor
limpezi lucrurile. Timpul î i st din belşug la dispozi ie…
Doctorul Stroia mai spuse c preocup rile tân rului s u
confrate sunt cu adev rat mai binevenite, cu cât se pornise o
înverşunat lupt împotriva medicinii medicamentoase. În
America, Marden ridicase steagul reac iunii iar în Europa,
Coué şi discipolii s i f ceau senza ie cu vindec rile lor
aproape miraculoase. Vechea terapeutic începea s fie
înlocuit printr-una mintal , c ci medicii şi filosofii înc de
la Epictet îşi d duser seama c ceea ce t m duieşte nu-i
decât o putere l untric . Îns toate astea sunt încerc ri
timide, continu Stroia. Lovitura cea mare e alta. Trebuie s-o
dai dumneata.
— Ave i aceast încredere în mine? f cu Ilarie cu ochii
m ri i de uluire.
— Da, am! strig Stroia convins.
Studentul nu-şi d du seama cât de uriaş era acest Stroia,
pentru c , de obicei aşa se întâmpl : cine ajunge la poalele
muntelui e greu s -i vad în l imea.

65
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 6
DOţTOR ÎN MEDIţIN

Pe albia b trânului timp apele se-nvolburar , aducând

urgia r zboiului. Poporul nostru, îndrituit s -şi
redobândeasc unitatea neamului, se arunc în viitoarea
întins pe tot p mântul, în acel an de pomin , 1916.
Ilarie Magheru înc nu absolvise facultatea, mai avea de
sus inut teza de doctorat, dar evenimentele n pustindu-se
nu-i d dur r gaz. Mobilizat ca medic, gradul de
sublocotenent, îşi îndeplinea îndatoririle dup necesitate (era
psihiatru – devenise chirurg) buim cit de pr p dul care
întorsese lumea pe dos. Cum s apere via a când puterile
r ului coalizate se întreceau care de care s-o suprime?
Durerea omeneasc n-o stârneau numai for ele naturii ci şi
înşişi oamenii, homo homini lupus! Acel minus de durere la
care se gândea el mereu nu putea fi realizat f r s se fi
ob inut mai întâi un minus de egoism al f pturii umane.
Pân atunci, moartea nu mai prididea cu secerişul vie ilor
tinere, pline de vlag . Lucrul medicului se oprea îndat ce
îngrozitoarea coas neagr îşi ar ta ascu işul. ţu toate
astea, Ilarie afl şi aici un rost al omeniei. Agonia multor
r ni i începea cu suferin e cumplite, care îi f ceau chiar
doctorului p rul m ciuc de groaz . De ce s nu le uşureze
drumul c tre nefiin dac nu-i mai poate ajuta s tr iasc ?
Şi atunci, îi hipnotiza pe muribunzi (aşa cum f cuse
maestrul Stroia cu Marta) şi aşa, neferici ii mureau ferici i.
M car atâta, pentru acei care îşi jertfiser via a ca s
tr iasc mai bine cei r maşi în urma lor.
Dup ce nem ii cotropir mai mult de jum tate din trupul
României, spitalul unde lucra sublocotenentul Magheru fu
evacuat în Moldova. Acolo ostaşii noştri avur de luptat cu
înc un inamic, puternic şi nev zut: tifosul exantematic.
66
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Epidemia foamei, a mizeriei şi a dezn dejdii decim trupele şi

popula ia în crunta iarn a anului 1917. Pr p dul atinse
dimensiuni de coşmar, via a atacat din toate p r ile se
împu ina îngrijor tor zi de zi, p mântul nu mai avea gropi
pentru mor i.
Dar firea s n toas a românului nu se speria de nimic.
Maiorul Dordea, care p r sise spitalul abia de o lun , dup o
opera ie grea (un şrapnel îl r nise la cap), reveni de ast dat
infectat de exantematic.
— Doctorilor, am fost r nit de şapte ori şi acum în loc de
glon trebuie s mor de p duche? Nu, asta n-o înghit! Dac
nu m face i bine s şti i c d râm spitalul pe voi…
Din fericire, sc p cu zile. Medicul Magheru, cu care se
împrietenise, îi spunea:
— Nene maiorule, de când ai început s ii la via nu mai
ai şanse s devii erou…
— ţe s devin dac sunt, doctoraşule? Uite, tot trupul mi-
e plin de cicatrice, nu mai e loc cu dat dracu’ pentru alte
gloan e… ţe s fac? Sunt obligat s tr iesc pân ating suta…
Dup aia, om vedea noi!
ţa maiorul Dordea erau mul i.
Într-una din zile, sosi vestea c la Iaşi c zuse victim
teribilului flagel însuşi generalul-medic Gheorghe Stroia.
ţl tin trist din cap, în l umerii şi atâta tot. Moartea era
atât de prezent în fiecare clip , încât ajunsese s nu mai
impresioneze pe nimeni. Oamenii se obişnuiser cu ea ca
hainele de pe ei. Str lucitul doctor c lcase pe urmele tat lui
s u r pus tot la datorie. Numai c Stroia îşi d duse f r doar
şi poate seama de sfârşit, dar moartea n tâng habar n-avea
c omorâse pe cel mai aprig inamic al ei…
Tot umblând cu gândul prin c ldura amintirilor, zgura de
pe sim irea doctorului se muie pe-ncetul şi o sfâşiere prinse
a-i m cina fiin a.
— M duc s -l v d, trebuie s -mi iau r mas bun, orice s-
ar întâmpla.

67
 - CAZUL MAGHERU -

Vru atât de mult încât n-avea cum s nu izbuteasc .

ţ p tând o delega ie de form , plec urgent cu maşina
diviziei şi ajunse tocmai când se oficia serviciul divin.
Nu, nu putea s conceap , în ruptul capului, pe acel uriaş
întins cuminte pe catafalc… Era o înfrângere prea mare şi
nedreapt . Doctorul Stroia nu trebuia s se supun actului
mor ii. Ob inuse de la natur , prin puterea min ii,
prerogative deosebite, intangibile, supreme! Pentru care
motiv cedase? De ce a fost jefuit de via înainte de vreme?
Pentru el, moartea f r acceptare constituia o tâlh rie…
Sublocotenentul Magheru asculta prohodul eap n, f r
suflare, în timp ce lacrimile şiroiau lunecând pe valea
obrajilor. ţu un gest brusc, scoase batista şi le şterse. Îi era
ruşine.
— Eu s plâng pe maestru? (Absurd! Ridicol!) S m
înduioşez de soarta lui, s -l comp timesc? Dar, Marlen, asta
înseamn desconsiderare, dac nu chiar jignire!…
Marta, cu care începuse acest dialog mintal, ca de obicei
p rea de acord.
— Tu eşti moart , m în elegi, nu-i aşa? De aceea
consider, c înmormântarea acestui om este o eroare. Zeii nu
se îngroap , nu se jelesc. Nu trebuia s viu aici.
Croindu-şi potec prin mul ime, ieşi din l caş. În tinda
bisericii o doamn în doliu mare îl întreab :
— Sunte i rud cu defunctul, domnule sublocotenent? Nu
ştiu de unde v cunosc.
— Mai mult decât rud : doctorul a fost modelul meu de
via .
Femeia era medicul Nadia Garoiu, c reia Stroia, ridicând-o
de la morga spitalului, îi redase s n tatea.
…Nu trecu mult şi moartea obosit din cale-afar se duse
s -şi mai trag sufletul. Pacea reveni pe tron o dat cu
soarele şi prim vara. ara noastr fu întregit dup drepturi,
iar poporul, bucurat, uit prea repede marile suferin e prin
care trecuse. ţei c zu i nu se mai vedeau, fuseser înghi i i

68
 - MIHAIL DRUMEŞ -

de p mânt dimpreun cu via a lor netr it . Şi totul reintr în

normal, pe vechile f gaşe.

II

Reîntors la Ţucureşti, Ilarie închirie tot odaia în care

petrecuse anii studen iei. La facultate, primul pe care îl v zu
fu colegul s u Radu Şteflea.
— Am sc pat cu zile, savantule! Tinere ea noastr a biruit.
Gaudeamus, igitur!
— Nu tinere ea, Radule, ci jocul hazardului. Tineri erau şi
colegii noştri de an. De ce s-au pr p dit? De ce n-au încercat
s -şi corecteze destinul tr gând spuza pe turta lor?
Într-adev r, din promo ia lor, c zuser dou zeci şi unu de
inşi din cincizeci. Aproape jum tate.
— Mda, ai dreptate. În timpul r zboiului via a nici nu mai
conta pentru noi. S vezi, odat câ iva ofi eri combatan i –
numai eu eram medic – jucam c r i pe iarb s ne omorâm
timpul. Nu ştiu de unde naiba, un glon r t cit vine şi culc
la p mânt pe unul dintre juc tori. Un chibi numaidecât l-a
tras de o parte şi a intrat el în careu. Jocul a continuat, f r
s se sinchiseasc cineva de cel care murise atât de
neaşteptat.
Ilarie auzind aceast întâmplare tres ri.
— ţum, pe tine te mai impresioneaz asemenea lucruri?
se mir Şteflea.
Nu-i r spunse. Dar în sinea lui se bucur mult: înc nu
uitase c e om. Ar fi fost un adev rat dezastru pentru cariera
lui de medic.

Cu cei de-acas purta destul de rar coresponden . La

Merişani b tea pustiul, tat l s u fusese mutat cu slujba la
Lipova, un or şel din Ţanat, în vecin tatea Timişoarei.
Vânduse casa şi plecase acolo cu Mariana, luând-o şi pe
b trâna Fleurie. P durea o vânduse demult, înainte de r zboi
din pricina unui proces, înc nu ştia prea l murit ce-a fost,
aşa c averea p rinteasc era dus pe copc . Acum îi scria
69
 - CAZUL MAGHERU -

c nu mai poate s -l ajute, s fac bine s se descurce

singur, destul a cheltuit cu înv tura lui.
Ce-i drept, asta nu era prea greu. Se angaj ca intern al
Eforiei Spitalelor ţivile, şi pe deasupra Şteflea îi mai pl tea
lunar o leaf ca s -i dirijeze teza de doctorat. Aşa c Ilarie
lucra cu sârg la dou teze, a lui şi a colegului s u care avea
p rin ii boga i.
În sfârşit, dup câteva luni îşi sus inu lucrarea care stârni
o deosebit vâlv . Nimeni pân la el nu cercetase mai
am nun it şi n-adusese o contribu ie mai personal în
studiul nevrozelor. Dar profesorii examinatori contestar
unele sus ineri ale candidatului şi astfel se isc o discu ie în
contradictoriu care inu câteva ore, încât decanul facult ii,
un om cu bun sim mirat de bagajul de cunoştin e al
doctorandului, determin comisia s -i dea drumul cu nota
limit . În schimb, Radu Şteflea ob inu magna cum laude.
Îndat ce c p ta libera practic , fu numit medic la spitalul
din Dobrosloveni, un sat înst rit din jude ul Argeş. Acolo
r mase mai mult de un an, îi pl ceau oamenii, locurile, un
singur lucru nu-i pl cea: n-avea lumin electric . Nu râvnea
distrac iile oraşului, teatru, cinema, sau baruri, astea le
considera pl ceri vulgare, dar se obişnuise a citi la lumina
unui bec pe care îl stingi cu o mişcare reflex când pleoapele
se las uşor pe ochii obosi i… Se împ c şi cu lampa de
petrol, era aici doar în trecere, provizoratul acesta n-avea s
dureze o veşnicie. Altul era visul cu care inea s -şi
legitimeze existen a. ţât dreptate avusese doctorul Stroia!
Da, trebuia s plece în Indii ca s -şi apropie ştiin a
sufletului, ştiin unic pe care spiritualitatea acelei
misterioase ri o dobândise în câteva milenii şi o p stra
ascuns ca pe o comoar . Înainte, îns , de a ajunge acolo
avea neap rat nevoie s afle tot ceea ce acumulase
experien a Europei.
De curând, i se p rea c d duse peste o formul mai
eficace decât cele obişnuite în ceea ce priveşte vindecarea
psihozelor în genere. În cazurile când sugestia, fie hipnotic ,

70
 - MIHAIL DRUMEŞ -

fie în stare de veghe, din metoda psihoterapici lui Dubois, nu

t m duia, cauzele determinante necedând, atunci se cerea
un tratament psihanalitic. Aceasta, din asocia ie în asocia ie,
cobora pân la accidentul traumatic primar, îl reactiva,
aducându-l în planul conştient. Şi era de ajuns ca pacientul
s -şi dea seama de adev rata pricin a bolii, pentru ca
simptomele s dispar . ţazul unei femei apucat în fiecare
diminea la or fix de o tuse spasmodic , citat de marele
Bernheim, era cât se poate de concludent.
Aşadar, trebuie mai întâi s mearg la Viena s lucreze
m car un semestru cu profesorul Ţrundi sau chiar cu Freud,
apoi în Fran a, pentru a lua contact cu şcoala de la
Salpètrière a lui Charcot, cea de la Nancy a lui Ţernheim şi
chiar s treac oceanul, ca s -şi dea seama ce e cu
miraculoasele transplant ri de organe ale savantului ţarrel
şi ale altora de la Institutul Rockefeller, în special Flexner. Şi
abia dup aceea, înarmat cu observa iile şi experien ele
dobândite, s ia drumul Indiei, pentru experien a decisiv .
Acest plan m re , care-i cerea pe pu in zece ani din via ,
cl dit pe coordonate posibile, era perfect realizabil, şi dac
rezultatul se dovedea cel scontat, adic ob inerea acelui
minus de durere în existen a uman , fa a lumii s-ar fi
schimbat. Avea dou zeci şi patru de ani, la treizeci şi patru
ajungea un binef c tor al omenirii, pisc pe care vestitul
Pasteur urcase mult mai târziu.
Şi-acum, hai, doctor Ilarie Magheru, porneşte pe drumul
marelui t u vis. S vedem cu ce? Î i trebuie cel pu in trei sau
patru sute de mii de lei. ţine î i pune la dispozi ie atâta
b net?
Doctorul Stroia tot din pricina banilor renun ase la idealul
s u. Îi f g duise s -l ajute, şi l-ar fi ajutat, dar f g duiala nu
se mai putea îndeplini, fiindc el închisese ochii în Moldova
anilor grei… S cear tat lui s u? Exclus! ţhiar dac
dispunea de câteva zeci de mii, înc nu i-ar fi dat m car
jum tate, c ci era la mijloc şi sor -sa Mariana. De altfel, în
ultimul an de înv tur nu-i trimisese nicio lescaie, îl l sase

71
 - CAZUL MAGHERU -

s se descurce singur cum o putea. Dac-ar lua o fat bogat ?

ţhiar urât , cium , dar cu o zestre de câteva milioane? Sunt
boieroaice de-astea destule, ar închide ochii şi… Nu, nu se
poate, nu-i o solu ie. S pleci cu asemenea povar în spinare,
purtând-o pretutindeni unde nu trebuie, angajându-te în
îndatoriri conjugale, având riscurile unei progenituri? Şi ce
va face o s rman femeie în India, unde zona sufleteasc a
b rbatului va trebui ferit de orice atingere d un toare,
condi ie absolut necesar instal rii unei noi spiritualit i?
Din capul locului, experien a ar fi sortit eşecului în
asemenea caz… O burs de stat e şi ea exclus pentru
ra iuni suficiente, nu se acord decât pentru scopuri precise.
ţât priveşte realizarea unor economii din salariul de medic,
nici vorb nu poate fi de aşa ceva. ţhiar dou zeci de ani n-ar
ajunge pentru a strânge suma de care avea nevoie.
ţe era de f cut? N d jduia totuşi într-o întâmplare – o
cereasc întâmplare – care s -i aduc miraculoasa solu ie.
Uneori, se întreba mirat: de unde-i izvora încrederea aceea în
necunoscut? ţe suport logic o inea pe picioare? Degeaba
c uta desluşiri ca s-o legitimeze. Nu i se transmisese nimic,
şi totuşi aidoma ca în fenomenul telepatic ştia brusc, f r s -
şi dea seama cum, sau de unde îi venise ştirea.
„Aş fura la urma urmei dac mi s-ar ivi un prilej bun. Şi
mi-aş r scump ra fapta cu vârf şi îndesat redând s n tatea
bolnavilor incurabili, s n tate care nu se poate cump ra cu
tot aurul lumii”.
Era o învoial cu propria-i conştiin . ţu toat ispititoarea
r splat , gândul pornit pe acest drum iscodi cu repeziciune
temeiuri ca s se in cât mai bine pe picioare, în definitiv,
dac pr dezi pe un parazit putred de bogat ca s întorci în
schimb o fapt bun , comi i într-adev r un delict? Legea ine
seama în primul rând de inten ia f ptuitorului, dar în acest
caz inten ia nu e numai negativ , ci şi pozitiv , ba chiar
aspectul pozitiv copleşeşte pe cel negativ, de aceea orice
conştiin omeneasc (deci şi a legiuitorului) ar aproba-o f r
rezerve.

72
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Raskolnikov, eroul lui Dostoievski, mersese şi mai departe.

El admitea chiar s ucid pe zgrip uroaica b trân şi bogat
ca s-o jefuiasc şi astfel s -şi realizeze cu banii ei visul de a
studia mai departe. Dar se pr buşeşte, cu aripile frânte. De
ce? Neprev zutul îi scosese în cale o fiin inocent , pe
nepoata c m t resei. N-avusese încotro, trebuise s-o omoare
şi pe ea. Aceast nou fapt , nepreparat şi neîncuviin at
de conştiin , iat ceea ce îi frânge echilibrul sufletesc. El n-o
poate îndura cum ar fi îndurat-o pe cealalt . Eul s u moral
se r zvr teşte, mustr rile îi pustiesc fiin a iar pr buşirea se
dovedeşte inevitabil .
Dac Raskolnikov era în stare s suporte o crim f r a
declanşa pr p dul remuşc rilor, oare Ilarie nu izbutea s -şi
înduplece conştiin a pentru f ptuirea unui simplu furt? Şi la
urma urmei, ce înseamn acest fapt m runt pe lâng
carnagiul la care fusese martor în timpul r zboiului? Aşa c
încetul cu încetul, doctorul statornici în mintea lui ideea
furtului, acceptând-o ca un r u necesar. Dac i s-ar ivi
cândva o ocazie prielnic , bin în eles cu şanse de nou zeci şi
nou la sut de a nu fi prins, n-are s dea înd r t. Îns nu
va ucide, sub niciun motiv, ca s jefuiasc . Asta nu,
niciodat ! Oricât de ispititoare ar fi împrejurarea!
În afar de aceast solu ie extrem , mai exista, totuşi, un
mijloc de a pune mâna pe bani, care nu trebuia neglijat: s
joace la loterie. Românul nostru zice: niciodat nu se ştie de
unde sare iepurele. E foarte adev rat! S-ar putea ca tocmai
Ilarie s câştige lozul cel mare (teoretic e cu putin ), dar n-
avea nevoie de un milion, hm! S-ar mul umi şi cu jum tate
chiar şi cu un sfert. Şi… la urma urmei, nu s-ar putea s
g seasc o geant cu bani? Dac norocul îi întinde o mân
de ajutor orice e cu putin pe lumea asta.
Obsedat în permanen de nevoia banilor, ori de câte ori se
culca, îi veneau în minte tot felul de lovituri celebre, citite
cândva prin ziare sau auzite de la unul sau altul.
Iat autoduba care transport lingouri la Ţanca Spaniei.
Un sergent de la circula ie o opreşte: „Mi s-a comunicat c

73
 - CAZUL MAGHERU -

maşina este dinamitat , va s ri în aer, duce i-o de grab

într-un loc pustiu ca explozia s fac mai pu ine victime”.
ţând aud, şoferul şi paznicii sar din maşin şi fug îngrozi i.
Sergentul strig în zadar dup ei, apoi se urc la volan şi
dispare cu autoduba şi aurul. Autorul m iestrei lovituri,
deghizat în sergent de strad , n-a fost prins. Hei, o idee ca
asta nu se plimb prin mintea oricui…
Iat şi pe neam ul Neumann care în anul 1907 se duce cu
un milion de m rci s -şi încerce norocul la Monte ţarlo. ine
un milion de m rci pe-o carte? ine! Trage cartea: neam ul 9,
banca 8. A câştigat! ine dou milioane pe-o carte? ine!
Neam ul 8, banca 7. A câştigat din nou. ine patru milioane
pe-o carte? ine! Neam ul: amândou c r ile figuri, mai cere
una, as. A realizat doar un singur punct. Ţanca: tot aşa,
primele dou c r i figuri, ia înc una: tot figur , deci zero.
Neam ul a câştigat cu un punct opt milioane. A plecat şi dus
a fost… Nimeni nu ştie ce a mai f cut. Era un om trecut de
cincizeci de ani, banii nu erau ai lui. Dac pierdea, trebuia s
se sinucid . Curajul s u a fost cu adev rat nebunesc. Dar,
se spune c Fortuna, zei a norocului, îmbr işeaz pe
cutez tori.
În orice caz, Ilarie avea s lupte pe mai multe fronturi, s
se zbat ca peştele pe uscat şi s nu lase neîncercat nimic
pân nu va dobândi suma care-i trebuie. Pentru început,
cump r dou lozuri întregi la loteria de stat de la sucursala
din Piteşti, jertfind aproape o jum tate din leaf .
Între timp, îmbina în închipuire tot felul de lovituri pe care
le voia iscusite, dar nu erau de loc. Îi lipsea ingeniozitatea şi
fantezia, citise prea pu ine romane poli iste, dar bune, din
colec ia Le Masque, îns îşi d du seama c nu era în stare s
duc la bun sfârşit astfel de ispr vi. Îi lipsea curajul (în locul
neam ului, când acesta realizase un singur punct, el ar fi
c zut jos, doborât de apoplexie), n-avea sângele rece al
omului de ac iune, era doar un cercet tor mig los şi r bd tor
al fenomenelor vie ii, atâta tot. Dac vreo ocazie i-ar fi picat

74
 - MIHAIL DRUMEŞ -

mur -n gur , desigur c tr gea folosul şi asta numai pentru

c fusese bântuit de asemenea preocup ri.
Aşadar, aştepta cu n dejde lucrarea timpului. Dup câteva
luni fu transferat ca medic primar la spitalul comunal din
Piteşti, unde era şef un prieten al lui din facultate, doctorul
Barbu Du escu. Acolo închirie un apartament mobilat în
centrul oraşului, pe Strada Mare, la o v duv , doamna
Elisabeta Albu, care se leg s -i serveasc şi masa. Avea trei
od i; într-una instal un mic cabinet de consulta ii, în alta o
sal de aşteptare pentru clien i, iar în ultima dormitorul.
Sala de aşteptare servea şi de sufragerie.
Se bucur z rind, chiar în prima zi la bodega ţiortus, loc
de întâlnire al protipendadei oraşului, pentru aperitive, pe
fostul maior Dordea, avansat cu doi ani în urm colonel şi
acum comandantul regimentului, de infanterie din localitate.
R nit a treia sau a patra oar la cap de o schij , Magheru îl
operase, sc pându-l din gheara mor ii iar mai târziu îl
îngrijise de tifos exantematic, când ofi erul amenin ase în
glum c d râm spitalul dac nu se face bine. De-atunci
deveniser rude, dup spusa maestrului Stroia.
Era un b rbat scund, îndesat, cu capul mare cât o bani ,
nesecat de voioşie, nimeni nu-l v zuse sup rat vreodat .
Piteştenii îi c utau prietenia cuceri i de firea lui deschis şi
aşa ajunsese s cunoasc pe toat lumea, parc ar fi fost
n scut şi crescut pe malurile Argeşului.
— S v prezint, fra ilor, pe t ticu-meu, c ruia îi datorez
via a. Asta e doctorul Ilarie Magheru… Mi-a scos cinci
gloan e din trup şi dou schije din cap. Dac nu era el,
ajungeam oale şi ulcele. ţa pe copilul lui m-a îngrijit pe
urm de tifos exantematic. Lua i-v bine pe lâng el dac
vre i s tr i i pân la adânci b trâne i, asculta i ce v spun!
— Tr iasc t ticii! izbucni un cor de glasuri.
Astfel, rând pe rând, Ilarie cunoscu pe profesorul Olarian,
arbitrul elegan ei piteştene, pe judele-instructor Kaminski de
la tribunal, polonez de origine, înalt, deşirat, cu o claie de p r
în cap care stârnea admira ia unanim , pe avocatul

75
 - CAZUL MAGHERU -

Radulian. Fost decan al baroului, b rbat frumos, în puterea

vârstei, dup care se pr p deau femeile, meşter la vorb şi
lector pasionat, apoi pe scriitorul Tache Simedru, un
moşneag uscat ca pastrama, cu o b rbu de ap, înc vioi şi
ager la minte (se spunea c împlinise nou zeci de ani, dar
nimeni nu-i da nici şaptezeci).
Luat pe sus de colonel, doctorul nimeri o dat la clubul
Renaşterea, unde notabilit ile piteştene îşi f ceau veacul
jucând c r i ori table. Numai prefectul jude ului nu juca,
st tea de o parte şi privea la ceilal i, ore întregi, f r s
scoat o vorb , sau m car s întoarc capul. Din pricina asta
îi spuneau Statuie, adic Ghib nescu-Statuie. Şi aşa-i merse
numele cu porecla aninat în coad . Om greoi şi calculat, pe
toate le f cea cu încetinitorul, ca s -şi semneze doar numele
îi trebuiau cinci minute. Nici preşedintele tribunalului, Marin
Alm janu, nu se încurca la jocuri de noroc, dar privea de sus
cu îng duin pe juc tori. Ţoier de vi , avea o figur aparte,
cu o imens barb , despicat în dou , care îi acoperea tot
pieptul. Ţun causeur, era st pânul unui sac f r fund de
anecdote şi întâmpl ri pe care le povestea cu destul haz. De
altfel, ori de câte ori îşi f cea apari ia, îl împrejmuiau
numaidecât vreo zece-cincisprezece clubmeni ca s -i asculte
snoavele. Printre ei se afla ţlopotni , primarul Piteştiului,
pe numele lui adev rat Ilie Musta , care râdea aşa de
zgomotos de anecdotele mai pip rate ale lui Alm janu, încât
se auzea tocmai în strad . Îl porecliser ţlopotni , dup
ruina de la marginea oraşului pe care încercase s-o
restaureze.
Singurul notabil care nu c lca pe la club era procurorul
Andrei Ghinea, zis Trogloditul, o stârpitur de om care
amintea oricui pe cocoşatul de la Notre Dame. Nu se ducea la
nimeni, nici nu primea pe nimeni; tr ia singur, ascuns ca un
sobol. Fetele, în batjocur , şi-l recomandau una alteia ca so .

76
 - MIHAIL DRUMEŞ -

III

Abia trecur câteva luni de când doctorul Ilarie Magheru

luase postul în primire. Munca de fiecare zi era monoton :
colite hepatice, intoxica ii, fracturi, bronşite, dou opera ii de
apendicit . Un singur caz mai interesant, al b trânului f r
identitate, cules de pe strad şi internat la spital în stare de
com , pe care reuşise s -l aduc în sim iri cu ajutorul
respira iei artificiale şi trac iunii limbii.
Obsedat de proiectul care-i domina universul l untric
c ut s ocoleasc în limite rezonabile contactele cu
societatea piteştean , nevrând a-şi irosi timpul liber. ţhiar
dac ar fi r mas zile şi nop i cu bra ele încrucişate gândind
numai la problemele sale, nu era cu mult mai câştigat decât
omorând vremea la club?
Ros de grij , îşi spunea adesea:
„Uite, s-a mai scurs o s pt mân … Apoi alt s pt mân şi
alta, mereu alta, toate albe… De ce nu se întâmpl nimic?”.
Un gând aducea pe loc îndrept irea:
„R bdare, trebuie s ai r bdare!”
Respingea solu ia veche de când lumea:
„Formul facil , praf în ochi! R bdarea nu-i decât mijlocul
de a uita ceea ce vrei!”
Adev rul e c îşi cam pierduse cump tul. De aceea, nu
aştepta pasiv evenimentul de care avea atâta nevoie.
Dimpotriv . Difuza pretutindeni, f r r gaz, undele gândirii
concentrate la maximum, crezând c mesajele acesteia, vor
produce, ca în fenomenul telepatic, faptul revendicat cu atâta
putere de c tre dorin a sa.
Era o naivitate, o scrânteal obsesiv ? ţu toate astea, ceea
ce voise veni mai curând pe firul timpului decât se aştepta. O
adusese voin a lui, hazardul orb? ţine ar putea s-o spum ?

77
- CAZUL MAGHERU -

PARTEA A DOUA
ÎN VÂLTOARE

78
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 1
O PRESIM IRE STRANIE
— Azi n-ar ta i prea bine, domnule doctor, observ
subchirurgul, uitându-se la Magheru cu coada ochiului.
— i se pare, Gheorghiu, r spunse acesta cercând s
surâd . Sunt pu in obosit, atâta tot…
— ţred şi eu. Am avut de furc în diminea a asta.
— Mda, încuviin medicul cam plictisit, sco ând halatul
pe care îl ag în cuier. Apoi zise: Ast zi plec mai devreme.
Vezi, dup -amiaz nu uita s schimbi pansamentul
accidentatului de la salonul doi.
— Prea bine, domnule doctor. S fac formele de ieşire
pentru moşneagul de la rezerva 6?
— Nu înc . Îl mai in o s pt mân sub observa ie.
Magheru f cu rânduial printre hârtiile de pe birou, apoi
îşi lu p l ria atârnat în cuier.
— Ea revedere, Gheorghiule.
—S tr i i! r spunse subchirurgul, ridicându-se
respectuos în picioare.
„Nu-mi plac spin rile prea încovoiate”, gândi medicul în
timp ce cobora sc rile.
Ajungând în dreptul por ii se uit la ceas. Ar ta
unsprezece f r un sfert.
„Numai atât? ţredeam c e mult mai mult. Adineauri am
v zut greşit ceasul. De-aia i-am spus subchirurgului c …”
Râse.
„Fleacuri! Am tendin a de a complica inutil lucrurile”.
La urma urmei, pentru ce plecase de la spital? Curios, n-
avea niciun motiv plauzibil. Nu-l aştepta nimeni acas , în
oraş n-avea nicio vizit de f cut şi afar de asta nici nu era
obosit. Trântise subchirurgului o minciun gratuit , f r
sens, c ci o justificare în fa a unui subaltern e lipsit de
sens.

79
 - CAZUL MAGHERU -

Prinse de veste c paşii lui îndemnau la drum. De ce se

gr bea astfel? Încetini numaidecât pasul. Apoi se pomeni din
nou zorind.
„ţe m-o fi apucat? Încotro m duc picioarele? Nu-i cumva
o presim ire? Hm, te pomeneşti!”.
Râse zgomotos şi cu ochii min ii se v zu pe sine râzând.
„Presim ire? To i trec torii ştia s-ar topi şi ei de râs dac
ar fi în stare s -mi citeasc gândurile. Auzi, colo, ce-i trece
unui om de ştiin prin cap. Aş în elege o femeie bântuit de
supersti ii, f r suport ra ional, dar un medic?… Şi cu toate
astea… Ei, da, chiar un medic. Antenele fiin ei umane nu se
cunosc, n-au fost m surate de nimeni, dar ele exist . O fiin
nu ocup în spa iu numai dimensiunile corpului fizic.
Prelungirile acestui corp, nev zute şi neştiute, se întind pe
mari suprafe e. Sunt oameni ale c ror prelungiri potopesc
întreg p mântul, nu numai în timpul vie ii, ci şi dup
moartea fizic , încât s-ar zice c Homer, Dante şi
Shakespeare tr iesc, dar nu mai scriu. Aşa c degeaba ar
râde cineva de mine c m las influen at de semnalele unei
presim iri difuze”.
În clipa aceea, tres ri brusc:
„Am primit o telegram !”
Nu-l anun ase un glas din v zduh… nici n-avea cum, dar
deodat ştiuse c a primit telegrama. Şi o telegram , prin
natura ei urgent , nu aduce decât veşti sau foarte bune, sau
foarte rele. Cele de nivel mijlociu se comunic prin scrisori.
„S-o fi întâmplat ceva pe-acas ? Mai acum dou -trei
s pt mâni tata îmi scria c st prost cu tensiunea. S fi
f cut vreo congestie cerebral ? Doamne p zeşte, la anii lui
totul e posibil.. Trebuia s m reped pân la Lipova ca s v d
ce-i cu el şi dac era cazul s -l supun unui tratament. Pe
moşneagul cules de pe strad , pe care nici nu ştiu cum îl
cheam , l-am salvat, dar pe propriul meu tat , nu… Uite,
via a e plin de ciud enii de-astea…”
Iu i pasul. Spitalul era departe, dincolo de Trivale şi pân
în inima oraşului mai avea de b tut o bun bucat de drum.

80
 - MIHAIL DRUMEŞ -

În cap i se plimbau vârtos gânduri negri? Câte unul timid din

tab ra advers cerca s le in piept, sugerând c s-ar putea
s nu fie vorba de moarte, dar n-avea putere s -şi impun
sus inerea. Amestecul gândurilor bune avu drept rezultat
naşterea îndoielii. Mai r u! Îndoiala p ru doctorului mai
chinuitoare decât adev rul. ţa s-o curme, lu tr sura deşi
str b tuse o jum tate de drum.
— Mân repede! Du-m pe Strada Mare!
Birjarul dete bice cailor, care pornir în goan . Dup
câteva minute ajunse la poarta casei.
— Opreşte!
Urc la etaj, p trunse în apartament. Toate la locul lor.
Strig pe Ilinca, slujnica. În locul ei veni propriet reas ,
doamna Albu:
— Dumneata, domnule doctor, la ora asta?
Ilarie o întrerupse:
— Mi-a venit o telegram ?
— Da, da, f cu ea, chiar adineauri a adus-o factorul. O
aşteptai?
Doctorul tres ri, f cându-se alb ca varul. Vezi, va s zic ,
tot a sosit… Eram sigur… Transmisiunea telepatic a
func ionat f r greş. Abia putu s îngaime:
— Unde e?
— Ilinca a primit-o. Cred c-a pus-o pe birou… S-a dus jos,
pân la b c nie.
Nu mai fu nevoie de ajutorul slujnicii. G sir numaidecât
telegrama, sub postamentul l mpii cu abajur, de pe mas .
Ilarie o desf cu nervos, tremurând. Întâia oar citi f r s
în eleag , literele. Îi jucau sub ochi, înv lm şite. Abia la a
doua lectur îi desluşi în elesul.
Duminică nunta Marianei. Vino negreşit. Tata.
— Cum asta e? îşi zise înc ame it, nevrând parc s
cread realitatea veştii celei bune. Apoi se adres
propriet resei care aştepta împietrit :
— M cheam ai mei la nunt …
— ţine se însoar ?

81
 - CAZUL MAGHERU -

— Sor -mea se m rit .

— S fie într-un ceas bun!…
Abia dup plecarea propriet resei Ilarie îşi veni în fire.
Aşadar, era vorba de m ritişul Marianei. Ştia vag de leg tura
surorii sale cu un profesor de acolo. Bine, toate bune. Dar de
ce îl anun aser chiar în ajun? Dac era plecat în jude ?!!!
Consult mersul trenurilor. Avea tocmai dup -amiaz , la 6,
un accelerat care ajungea în zorii zilei la destina ie. Altul mai
potrivit nu era. Cu trenurile personale nu-i pl cea s
c l toreasc .
Îi reveni buna dispozi ie, se sim i mai sprinten şi voios.
„ţe facem, doctore drag , cu presim irea? Îşi puse el brusc
întrebarea, amintindu-şi de sângele r u pe care şi-l f cuse
mai înainte. La drept vorbind, nu facem nimic, constat m
doar c presim irile nu sunt numai negative, aşa cum crede
toat lumea, ci şi pozitive, cum e cea de fa . Asta-i, he! În
orice caz fenomenul telepatic s-a produs şi nu mai poate fi
contestat. Ştiam cu precizie c mi-a sosit o telegram şi chiar
aşa a fost! E pu in lucru? S-avem iertare! Cred c sunt apt
pentru asemenea recep ii şi, desigur, c şi pentru alte
fenomene spirituale mai importante. Pot s m felicit?
Desigur! Sincere felicit ri, doctore Magheru!”
L sând la o parte abstrac iunile coborâte la nivelul glumei
se preg ti de plecare. ţhem pe medicul-şef la telefon:
— Barbule, am o nunt în familie, chiar mâine, duminic .
ţam departe, dincolo de Timişoara… Luni s zicem c
lipsesc, dar mar i te asigur c m întorc. S-a f cut?
— Ţa bine c nu! Te aştept atunci joi. S fie într-un ceas
bun şi petrecere frumoas !
ţe om admirabil Ţarbu sta! Nu face nicio deosebire între
prietenie şi datorie. Odat permisiunea pus la punct, trecu
la doamna Albu în vederea unei „consulta ii”.
— În lucrurile practice sunt complet lipsit de imagina ie.
ţe aş putea cump ra sor -mii ca dar de nunt ?
— Un ceas de mân …
— ţeas are, pe cât ştiu… Altceva…

82
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— O br ar de aur masiv, sau un inel cu briliante. Dar

mai bine haidem la bijutier. Mi-e team c singur nu te
descurci.
Merser împreun la bijutierul Horia, pe care doamna
Albu îl cunoştea foarte bine, şi dup ce-i r scolir
galantarele, doctorul se hot rî tot pentru br ar .
Propriet reasa, cu privirile agere, ochi un inel b rb tesc
neobişnuit.
— N-am mai v zut o piatr pre ioas atât de mare.
— E un rubin veritabil de Tibet, evaluat la vreo 75.000 de
lei.
— Şi po i s g seşti cump r tor pentru un astfel de inel?
— A, nu-i de vânzare. E proprietatea conului Matei
Z videanu. I l-am reparat, rubinul se mişca pu in şi-i era
fric s nu-i cad …
Când cei doi tocmai ieşir pe trotuar, o tr sur elegant de
cas opri în dreptul magazinului. În fundul ei şedea tol nit
un b rbat corpolent cu p l rie de panama, care salut pe
doamna Albu.
— ţine e domnul acela? întreb doctorul pe înso itoarea
lui dup ce se dep rtar pu in.
— Nu l-ai cunoscut înc ? E Z videanu, proprietarul
inelului. A venit desigur s -l ridice. Uite, chiar bijutierul a
ieşit s i-l predea.
— E aşa de bogat omul sta?
Doamna Albu râse cu poft .
— Ţogat? Pe ce lume tr ieşti, doctore? Eşti în oraş de dou
luni şi înc n-ai auzit de Z videanu?!! ţred c nici el nu ştie
ce avere are. R posatul, b rbatu-meu, zicea c vreo dou zeci
de milioane… Al ii sus in c mult mai mult… Ferice de
b rbatul care va lua pe fiic -sa de nevast … Se cheam c i-
a pus Dumnezeu mâna în cap…
— Atât are? Numai o fat ? ţel pu in e frumoas ?
— Asta, da’… foarte frumoas … ţe-ar fi s - i încerci
norocul?
De rândul acesta râse şi doctorul cu poft .

83
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 2
COMPARTIMENTUL DE CLASA ÎNTÂI

— Mân mai iute s nu pierdem trenul…

— Nicio grij , dom’ doctor, unu-i Manea birjarul.
Gara se ivi, de departe, cu spatele ca un hotar de oraş.
Dincolo de ea nu mai era decât un portativ de linii ferate care
duceau spre alte aşez ri.
Ilarie coborî în prip şi alerg la casa de bilete. Apoi ieşi pe
peron s aştepte sosirea acceleratului. ţineva îl b tu pe
um r.
— Ţun ziua, doctore. Încotro?
Era Olarian, profesorul de latin , pe care îl cunoscuse la
clubul „Renaşterea”.
— Salve, dasc le. M reped pân-acas , la p rin i. Avem o
nunt în familie…
— Aşa? Ţravoo!… Felicit ri!
— Mul umesc. Dar dumneata unde mergi?
— ţu mine e ceva mai complicat… Vreau s fac o cur de
trei s pt mâni la ţ ciulata. Stau prost cu rinichii…
Profesorul se apuc s -i descrie crizele pe care le avea
( sta parc vrea o consulta ie pe peron!), un urolog din
capital , c ruia îi merge numele (a-ha, Nedeianu) îi
recomandase s se dcc la Karlovy-Vary, în Cehoslovacia,
dar de unde bani?
— Fii pe pace dasc le, e bun şi ţ ciulata noastr . ţhiar
mai bun … Pân şi cehii vin la noi… aşa c …
— Pe front am r cit şi m-am ales cu o nefrit straşnic .
De-atunci nu-i chip s -mi vin în fire. Încolo nu beau, nu
fumez, nu umblu dup fuste…
— Dar fustele umbl dup dumneata?
— Oho, înc cum!!!

84
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ilarie îl m sur sub aspectul unui homme à femmes: un

b rbat între dou vârste, ochi mici, juc uşi, nas cârn, gur
dispropor ionat de mare, pudrat ip tor, cu monoclu şi
crizantem la butonier . Prea elegant pentru rinichii s i
modeşti…
— Iac şi trenul, strig Olarian. Hamal, vrei s ne re ii
dou locuri.
— ţe bilete ave i? De clasa întâi? întreb omul cu şapc
roşie.
— Sigur c da.
— Nicio grij . Într-a-ntâia sunt locuri berechet.
Peste câteva clipe un monstru lung şi inelat se n pusti în
sta ie cutremurând peronul. Oricine ar fi crezut c nu mai
poate s se opreasc , dar, deodat , goana se frânse şi
vagoanele încremenir pe şine.
ţei doi c l tori se urcar în tren. Avusese dreptate
hamalul, compartimentele erau aproape goale.
— Numai la clasa a doua şi a treia e aglomera ie, zise
profesorul. Hai s st m aici… Tot mai bine-i s fim singuri.
— Ai dreptate. Doamna din compartimentul de al turi e
prea b trân pentru noi…
Se aşezar lâng fereastr , unul în fa a celuilalt. Olarian
privi afar pe peron.
— A, uite pe moşierul Z videanu!…
S ri în picioare şi l s în jos geamul ferestrei.
— ţoane Matei! ţoane Matei! Urc -te aici! Avem loc şi
pentru dumneata!
— Mul umesc! r spunse cel interpelat. Vin numaidecât!
Dup câteva minute se ivi pe culoar silueta moşierului.
Magheru, când îl z ri, surâse mali ios în sinea lui, gândindu-
se la apropo-ul propriet resei de a-şi încerca norocul:
„Poftim, numai la asta nu m aşteptam, s c l toresc chiar
cu tata-socru. Îns , cum tot de nunt e vorba – fie, o s-o
facem şi pe-asta. P cat c nu-i simpatic, obezitatea lui îmi
displace.”

85
 - CAZUL MAGHERU -

Moşierul – la rândul s u – r mase surprins dând cu ochii

de Ilarie. Nu se aştepta s mai fie cineva cu Olarian. Îl salut
înclinând uşor capul, dup care se adres profesorului:
— Fii bun, profesore, şi las -m s trec la geam.
Cumnatu-meu trebuie s -mi aduc biletul. ţât mai avem de
stat?
— Înc şapte minute. Da, da, exact şapte minute,
r spunse Olarian cercetând ceasul. Plec m la şase şi
dou zeci, punct. Trenul n-are întârziere.
— Ţun! Ţun! E timp destul! f cu moşierul mul umit,
ştergându-şi cu batista sudoarea de pe frunte. Uite-l c vine!
Şerbane, sunt aici, b iete!
— Te-ai şi urcat? Foarte bine!
Vorbele astea le spusese un b rbat înalt şi bine legat, care
se apropie de fereastra deschis a vagonului şi întinse
cumnatului s u un cartonaş alb cu ciung roşie pe mijloc.
— Ştii c mi-am g sit un compagnon?
— Pe cine?
— Pe dasc lul nostru de latin …
Olarian se ar t vederii, sco ând şi el capul pe fereastr .
— P cat c tov r şia noastr nu ine prea mult. La Piatra-
Olt schimb trenul.
— Da’ unde te duci, Hora iule, la ţaracal?
— Ţa nu, pe valea Oltului, la ţ ciulata.
— Gata la urm ! se auzi un glas, dup care controlorul
sun din corn.
Locomotiva r spunse cu un şuierat prelung şi trenul
dezmor it prinse a luneca uşor pe şinele cu luciu de ghea .
— Matei, vezi, nu neglija, anun -m imediat cum închei
târgul. Voiaj bun! strig omul care se tr gea înd r t pe
peronul g rii.
— Da, da, î i telegrafiez… Poimâine sunt înapoi.
— ţ l torie bun , Hora iule! Trimite-ne şi nou o vedere
de la ţozia. ţaut s fie cu umbra lui Mircea cel Ţ trân.
— ţu pl cere! îl încredin profesorul fluturând batista în
vânt.

86
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Acceleratul îşi înte i umbletul, pocnind asurzitor

macazurile, strecurându-se sprinten printre şiruri r zle e de
vagoane, pân când nu se mai v zu.

II

Z videanu şi Olarian se traser de la fereastr şi se

întinser în voie pe canapelele moi, primitoare.
— Da-ncotro mergi, coane Matei, c am uitat s te întreb?
— Iaca, tocmai la Ţuziaş, încolo…
— Ţuziaşu sta nu-i o sta iune balnear , doctore? Parc
aşa ştiu.
— Ţa da, şi înc una de primul rang…
— Faci vreo cur pe-acolo, coane Matei, sau ce?
— Nu, Hora iule, mi-e în gând s cump r un stabiliment.
„ţe i-o fi trebuind belea pe cap? gândi Ilarie. Nu-i ajunge
ce are? Dar setea de avu ie a omului nu se stâmp r cu toat
apa m rilor şi oceanelor.”
— Stabiliment balnear, ai spus? Straşnic idee, zise
Olarian, ca s -i in hangul. Şi, m rog, ce boli se curarisesc
prin partea locului?
— Nu ştiu. Nu sunt medic. Dup câte am auzit, adic
avocatul mi-a spus, cic -s bune pentru boli de ficat.
Auzind asemenea balivern , Ilarie se amestec în discu ie:
— Ţuziaşul are ape alcaline, feruginoase, în special ap de
mas Phoenix carbogazoas , litinat , foarte recomandabil .
Sta iunea e indicat pentru unele boli ale aparatului
circulator, boli nervoase şi genito-urinare.
— Dumneata eşti doctor? îl întreb Z videanu.
— Da.
Profesorul se arat cam nedumerit.
— ţum? Nu v cunoaşte i? ţredeam c … P i, d -mi voie
s i-l prezint: îl cheam Magheru…
— Ţucuros de cunoştin , spuse moşierul strângându-i
mâna. Am auzit de dumneata, eşti medicul cel nou de la
spitalul comunal, nu-i aşa?
— Întocmai.
87
 - CAZUL MAGHERU -

— Îl cunosc pe Du escu, şeful spitalului. Şi figura

dumitale mi se pare cunoscut … Unde te-am mai v zut?
— ţred c azi pe la vremea prânzului… în dreptul
bijutierului Horia.
— A, da, mi-aduc aminte… În ce eşti specialist, domnule
doctor?
— În psihiatrie.
— Ţun! Ţun! Meserie b noas ! Ţolile mintale sunt foarte
r spândite… Ţineîn eles nu ducem lips nici de celelalte.
— P i cum o s fie men sana f r corpore sano?
— Uite c Hora iu al nostru ne dete şi prin latineasca lui.
Vorbise moşierul. Magheru se uit la el cu coada ochiului
şi gândi:
„Nu prea are nivel. Dar, la urma urmei, nici nu-i trebuie.
Puterea lui e banul.”
Olarian şi Z videanu se angajar într-un dialog cu subiect
strict local. Doctorul, exclus din discu ie, îşi g si de lucru
r sfoind un ziar. Acolo d du cu ochii de rezultatele tragerii la
loterie. Vârî mâna în buzunar, scoase cele dou lozuri şi
începu s confrunte cifrele.
— Pii, afurisit ghinion! strig el c tre Olarian, uite, pentru
un singur num r n-am câştigat un sfert de milion… S nu
crapi de ciud ?
— D -o-ncolo de loterie, f cu profesorul, eu unul m-am
lecuit ca de mere acre. S racul nu câştig niciodat … Numai
cei boga i, pentru c banul la ban trage. Fac prinsoare c
dumneata ai câştigat, coane Matei…
— Numai c eu nu joc. Nu-mi place s zvârl banii pe
fereastr .
ţei doi continuar discu ia întrerupt , în vreme ce
doctorul se refugie în lectura ziarului.
— Dasc le, ia citeşte aici… S vezi ce escrocherie
ingenioas .
Olarian lu ziarul şi dup ce str b tu cu ochii pasajul
indicat, exclam :
— Extraordinar, domnule!

88
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţe e? ţe e? f cu moşierul podidit de curiozitate. Ia

spune-mi şi mie…
— S vezi, coane Matei, ce dr covenie. Ieri-noapte, în
acceleratul de Ţucureşti, se afla într-un compartiment ca
sta, de clasa întâi, directorul Ţ ncii ţrysoveloni şi al i patru
c l tori, printre care un tân r elegant, spilcuit, fran uzit, tot
ce vrei. Oamenii discutau, ca s omoare vremea, glumeau,
râdeau. La un moment dat, junele scoase port igaretul şi
oferi tovar şilor s i de drum câte o igar scump . Dup
câteva minute, directorul b ncii şi ceilal i pasageri dormeau
tun. Când se trezir tuturor le disp ruser portmoneele.
Locul ocupat de tân rul galant era gol. Ho ul disp ruse,
sp lase la timp putina…
— Hm! Hm! morm i încruntat moşierul, cu siguran c
ig rile aveau opium.
— Asta f r doar şi poate. Altfel cum?
— Întâi i-a furat somnul şi pe urm … domnul, încerc
Ilarie o butad .
— Nu râde mata, tinere, nu-i de râs, îl mustr Z videanu,
apoi întorcându-se spre Olarian îl întreb : scrie acolo cât i-a
p gubit pe bie ii oameni?
— Şaizeci şi cinci de mii directorul şi cincisprezece mii
ceilal i. Total optzeci de mii. Nici mai mult nici mai pu in.
— ţe tot spui, Hora iule, se sperie moşierul. Asta-i avere,
nu juc rie. ţe sec turi, mon cher! ştia ar trebui spânzura i
f r mil ! Sau s li se reteze mâinile, cum f ceau orientalii.
— Hei, oft profesorul, dac am fi pe vremea lui epeş
Vod i-am trage în eap şi le-ar pieri s mân a. Dar vremea
aia s-a dus, s nu mai vorbim de ea. În ceea ce m priveşte,
n-am nici o grij . S vezi ce mi-a trecut prin cap, am
cump rat un l n işor zdrav n de o el şi un lac t secret, uite,
atâtica de mic. ţând c l toresc prind valiza de rama re elei
cu lan ul, pun lac tul şi nu m mai doare capul.
— Ştii c procedeul e straşnic? Mi-ai dat o idee… P cat c
nu c l toresc prea des. Îmi face r u drumul…

89
 - CAZUL MAGHERU -

ţei doi piteşteni continuar discu ia f r s epuizeze tema.

Magheru, plictisit c b teau apa în piu , l s capul pe spate,
parc hot rât s doarm . Mersul trenului îl leg na pl cut,
îmbiindu-l la somn. Pocnetul ritmic al ro ilor îi suna în
urechi ca un refren:

Par-tir c’est mou-rir un peu!

Par-tir c’est mou-rir un peu!

Adev rat! Avea dreptate Haraucourt! ţând pleci dispari un

timp din sufletul celor dragi. Absen a ta alimenteaz clip cu
clip uitarea. Şi câteodat , brr! po i s mori de tot, c ci în
orice plecare te pândeşte primejdia. Şi chiar când dormi,
mori pu in, de aceea somnului i se spune moartea mic .
Pretutindeni şi oricând amenin moartea, din însuşi
momentul naşterii. Dar oamenii, pân acum n-au înv at
nimic din lec ia existen ei, iubesc via a f r s se iubeasc
între ei, ceea ce e un nonsens, c ci via a este un bun
obştesc.
Şi aşa, doctorul, cu ochii închişi, plutea peste gânduri,
uitând pe cei doi piteşteni, încinşi la vorb .
În acest r gaz, moşierul se adres profesorului:
— Uitai s te-ntreb tocmai ce era principal: l-au prins pe
bandit?
— Aş, nici pomeneal !
— Ia ad -mi, Hora iule, jurnalul s citesc şi eu cu ochii
mei. Z u, parc nu-mi vine a crede.
Olarian i-l întinse pu in nedumerit.
— Nu prea în eleg un lucru. De ce dai atâta însemn tate
acestui fapt divers…?
— ţum divers? Iaca vorb ! Se poate s spui asemenea
prostie? Dup mine aşa ceva se cheam crim … i-ar p rea
bine s i se întâmple la fel? Adic s - i fure banii munci i cu
sudoare? ţe zici? strig Z videanu cuprins de furie. Dar
brusc muie vocea c tând spre Ilarie. Şopti mai mult pentru
sine: Doctorul a adormit!

90
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţoane Matei, v d eu bine, dumneata eşti îngrijat… de

parc …
— Cum s nu fiu, p catele mele, şopti moşierul,
apropiindu-se de el, dac am la mine o jum tate de milion şi
trebuie s petrec o nopticic întreag în tren?
Ilarie, care nu dormea, tres ri uşor. Auzise bine? O
jum tate de milion?
— ţe spui? O jum tate de milion? De ce umbli cu sume
aşa de mari la dumneata? se mir profesorul.
…Adev rat.?… ţhiar o jum tate de milion?! Olarian
repetase parc într-adins ca s -i confirme adev rul. Doctorul
sim i un fior, str b tându-i şira spin rii. S fi venit mult
aşteptata ocazie? Mai ştii?!! ţe anume îl împinse s sfor ie
uşor ca s simuleze somnul? Da, trebuia, trebuia neap rat.
Îşi ascu i intens auzul, ca s înregistreze cât mai fidel
dialogul, s nu scape un cuvânt.
Moşierul urm în şoapt :
— Nu i-am spus c vreau s cump r stabilimentul acela?
Acum dau un aconto, restul mai târziu. Aş fi putut s iau un
cec, pl tibil la o banc din Timişoara. Dar, vezi dumneata,
numai comisionul de unu la sut face cinci mii. ţu banii
ştia pl tesc drumul, hotelul, mesele la restaurant şi tot îmi
mai r mâne ceva. Ai în eles socoteala?
— Fii pe pace, coane Matei, c nu i se întâmpl nimic, îl
linişti, profesorul. Pân nu te miroase cineva, po i s dormi
f r grij .
— Ştiu asta! Dar ce stric s -şi ia omul m suri din timp?
Ţun oar , eu mi-am f cut aici, pe dedesubtul vestei, un
buzunar secret şi acolo am pus pachetul cu bani, numai
hârtii noi de cinci mii. Nu e prea umflat, nu atrage aten ia,
nu-i aşa?
În închipuirea doctorului r s ri buzunarul tainic şi un
teanc de hârtii nou-nou e, legate pe mijloc cu o banderol . Se
r suci în loc, pref cându-se mai departe c doarme, dar
ferindu-se ca de foc s nu-l prind cu adev rat somnul.
Vorbirea celorlal i doi continua tot pe şoptite:

91
 - CAZUL MAGHERU -

— La urma urmei, de cine i-e team , coane Matei? N-ai pe

doctoraşul sta cu dumneata?
„Doctoraş, hai? Bine latinistule, mai st m noi de vorb , te
judec eu!” gândi Ilarie.
— El unde merge? întreb moşierul.
— La Lipova… Amândoi ave i acelaşi drum pân la
Timişoara… (Asta, da…)
— Ce bine-mi pare. M-am mai liniştit. Naiba te-a pus s -
mi istoriseşti t r şenia cu ig rile? (Oho, a fost bun
t r şenia aia, ce bun !)
— Las-c nu stric . Dac te pomeneşti aici cu un escroc
interna ional ca Manoleseu al nostru, care î i ofer galant o
igar parfumat ? Din capul locului i-ai ghicit inten ia şi îl
refuzi scurt. Este sau nu?
— Las -m naibilor, Hora iule, c nu-s fum tor… ţeea ce
nu-mi place e c mi se bate ochiul stâng… Uite, acu’ iar a-
nceput…
— Fugi d-aci, coane Matei, nu te lua dup prostii d-astea…
Un val de umbr se furiş în compartiment, posomorând
atmosfera.
— S-a înnorat afar , zise Olarian. Miroase a ploaie.
— Prea era z duf! Ni ic ud tur nu stric …

T cur un timp, cufundându-se adânc în pernele

canapelei. Aveau ochii împ ienjeni i de somn…
— Biletele pentru control!
Conductorul, ac- ac, perfor dou bilete. Doctorul înc se
pref cea c doarme, aştept s fie trezit, ceea ce se întâmpl .
Dup plecarea ceferistului, Olarian spuse:
— Ştiu c ai dormit, doctore, nu te-ai încurcat!
— M-da, f cu acesta, eram tare obosit.
Dup un timp moşierul îl întreb :
— Domnule doctor, te-aş ruga s m l mureşti şi pe mine
ce-i cu presim irile astea? Se bazeaz pe ceva? Dumneata, ca
om de ştiin , crezi în ele?

92
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ilarie îi spuse c are nevoie de câteva ore pentru a-l face s

în eleag ceva care pân la urm va r mâne tot sub semnul
îndoielii. E un domeniu pe cât de vast, pe atât de
necunoscut, explorat de savan i cu renume, dar şi de
numeroşi şarlatani. Totuşi, e cert stabilit, pe baz de
observa ii, c unii oameni sunt dota i cu facultatea de a privi
în viitor şi a-i descoperi tainele. Fenomenul îns e rar şi nu
se poate repeta dup voie.
— Am s - i relatez un caz privitor la asasinarea
arhiducelui Franz Ferdinand şi a so iei sale, la Serajevo, din
pricina c reia a fost declanşat, dup cum ştim, r zboiul
mondial. Episcopul Iosef de Lanyi era totodat şi profesor de
limba maghiar al arhiducelui. Acesta viseaz în zorii zilei de
23 iunie 1914, ora 4, c a primit o scrisoare îndoliat din
partea imperialului s u elev, în care-i scria textual:
„Eminen , v anun c eu şi so ia mea vom fi victimele unei
crime politice. Ruga i-v pentru noi!” Episcopul s-a trezit
însp imântat, a povestit alor s i visul, l-a comunicat chiar
unui frate, profesor în alt oraş şi abia dup -amiaz i-a sosit
pe calea telegrafului teribila veste care-i confirma
previziunea.
— Straşnic ! strig Olarian. O fi chiar adev rat ?
— N-am fost martor ocular, dar am citit-o – negru pe alb –
în Psychische Studien ap rute în 1918. Dac vrei î i spun şi
pagina: 324…
— Uite c ştie şi pagina… se mir profesorul, crucindu-se.
— Foarte interesant, f cu moşierul v dit impresionat. Alte
cazuri nu mai ştii?
— Ba ştiu destule, au fost publicate câteva mii cu girul
unor somit i în materie.
Era gata s pomeneasc de Riebet, Bozzano, Crookes,
Flammarion, dar renun c ci îi repugna savantlâcul. Le
povesti în schimb cazul unui student din Lyon, anume
Gallet, c ruia în 1894, pe când citea un curs îi veni în minte,
ca o revela ie, c la alegerile preziden iale ce aveau loc în
acea vreme, va reuşi Casimir Périer cu 451 de voturi. Dup -

93
 - CAZUL MAGHERU -

amiaz la facultate, povestind colegilor pronosticul, to i

râser . Périer aproape nici nu candidase, lupta se d dea
între Ţrisson şi Dupuy. Dar, pe sear , sosi vestea c Périer
fusese ales, exact cu 451 de voturi.
— Extraordinar, domnule, s ghiceasc la milimetru! Î i
st mintea în loc. ţum î i explici dumneata una ca asta?
ţe s explice? ţ facultatea premonitoric e datorit
inteligen ei sau unor for e necunoscute care o influen eaz ,
c avertismentele ori viziunile nu se produc decât uneori,
fiind necesare anumite condi ii fie din partea receptorului
sau a emi torului şi chiar a mediului de propagare? ţ
factorul timp şi factorul distan se anuleaz reciproc? ţ …
— Toate bune, conveni moşierul şi vru s -l consulte dac
atunci când se bate cuiva ochiul stâng e de bon-augure sau
nu, dar întrebarea i se p ru cam insipid şi renun . ţum
trenul oprise într-o sta ie, zise mirat:
— Asta e Slatina?
— Da, da! ţhiar Slatina…
— Bre, ce repede am ajuns. Nici n-am ştiut când.
Pe culoar se ivi un tân r înalt şi sub ire, în haine albe de
bourrette. În mân avea o serviet voluminoas de piele.
Tr gând uşa glisant a compartimentului întreb respectuos:
— Nu v sup ra i, e vreun loc liber?
— Ţerechet, dup cum se vede, r spunse Olarian.
— Mul umesc.
Se aşez pe canapeaua unde şedea doctorul, în fa a
moşierului şi puse geanta lâng el. ţeilal i îl cânt rir din
ochi, urm rindu-i fiece mişcare. Scoase din buzunar un
port igaret aurit şi oferi vecinilor lui ig ri.
— Dac -mi permite i… V rog… servi i…
— Mul umesc, nu fumez, zise moşierul şi pe loc f cu lui
Olarian un semn cu ochiul ca şi cum ar fi spus: n-o fi sta
escrocul de care pomenesc ziarele?
Ţineîn eles, oferta fu respins şi de ceilal i doi, profesorul
şi doctorul.
— Eşti sl tinean, tinere? îl întreb Z videanu.

94
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— A, nu, r spunse el sec.

Umbl în serviet , lu o carte şi începu s citeasc .
Doctorul cu ochii lui vultureşti, observ îndat c era un
roman poli ist.
— Tot Protopopescu e prefectul jude ului? îl întreb din
nou moşierul.
— Nu-l cunosc. Nu sunt sl tinean…
— Ai avut ceva treburi prin oraş?
— Da.
Nu era chip s lege o conversa ie cu el. Omul d dea
r spunsuri laconice, n-avea mânc rime de limb . Pagub -n
ciuperci! Îl l s în plata Domnului. Astfel, în compartiment
se instal o t cere silnic , neverosimil , care inu pân când
trenul îşi domoli goana, cu scrâşnete de ro i şi pocnituri de
macazuri. Olarian se apuc s -si preg teasc bagajele. Era şi
timpul, gara Piatra-Olt se ivi masiv pe stânga, cu peronul,
ca totdeauna, forfot de lume…
— Afaceri m noase, coane Matei! Şi dumitale, doctore,
petrecere bun la nunt !
ţu aceste formale ur ri, profesorul Olarian coborî în
sta ie…

95
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 3
MEMORIAL III
(din însemn rile doctorului Ilarie Magheru)

ţând prin propria indiscre ie a moşierului am aflat c

acesta de inea asupr -i o jum tate de milion, toat fiin a
mea a luat foc. Iat ocazia cea mare pe care o aşteptam
tremurând de ner bdare pe care o chemasem s vie cât mai
curând lansând mesajele crispate ale dorin ei mele uriaşe de
a face rost de aceşti bani atât de necesari, iat , în sfârşit,
destinul se îndurase şi-mi punea la îndemân prilejul. Altfel,
cum s -mi explic acel concurs favorabil de împrejur ri:
Z videanu s plece cu acelaşi tren cu mine, s c l toreasc
în acelaşi compartiment datorit profesorului Olarian. Asta
era una la mân . ţum se f cuse s g sesc în ziar faptul
acela divers cu escrocul din tren care stârnise îngrijorarea
moşierului şi ca urmare avea s se dea în vileag taina
acestuia cu buzunarul secret, pe care auzul meu a
interceptat-o la timp. ţine ar fi reuşit s organizeze cu atâta
m iestrie aceste premise în vederea s vârşirii faptului dac
nu o complicitate necunoscut , sau în orice caz deasupra
în elegerii mele, care îmi întindea o splendid mân de
ajutor.
Nu, am greşit. Organizarea preg titoare nu era perfect ,
avea o fisur mare. Olarian m cunoştea, la rându-i m
prezentase lui Z videanu. ţa atare, trebuia s lucrez
descoperit, deci cu mult mai multe şanse de a fi prins. Dac
pentru profesor aş fi r mas un necunoscut, lucrurile se
schimbau radical în favoarea mea: lucram acoperit. Era
situa ia maximă…
Olarian, dup apari ia conductorului de tren, mi-a spus:
ştiu că ai dormit, nu te-ai încurcat! De fapt, nu închisesem
ochii o singur clip , m b teau mii şi mii de gânduri, toate
asmu ite de ispita care se ivise sub înf işarea moşierului.

96
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Dar nu era chip s înjghebez un plan limpede, acceptabil,

care s m duc la izbând . Încheiasem o conven ie cu
conştiin a mea ca s -mi procur chiar prin furt suma de care
aveam nevoie, alt posibilitate nu exista, în societatea
noastr , celelalte (bursa de stat, loteria, însur toarea)
d duser toate greş. Dar nu în elegeam s risc prosteşte
nimerind de-a dreptul în puşc rie. Goethe spune undeva:
cinstea e ca şi via a: o pierzi o singur dat . Eu, bineîn eles,
chiar în ipoteza c aş fura, nu m consider nicio clip ho .
Nu folosesc banii în scopuri personale (îmi repugn
desf tarea ori dezm ul), ci pentru binefacerile umanit ii.
F r ei poten a de care dispun r mâne v duvit de
posibilitatea de a se manifesta. Aşadar am de ales: sau s -mi
abandonez idealul de via , lipsind societatea de foloasele pe
care le pot aduce, sau s recurg la un mijloc amoral,
nesocotind legea ca s -mi ating elul pe aceast cale… Ori, în
cazul c voi fi prins, cine va fi în stare s în eleag
umanitarul şi generosul meu mobil?
Aşa c , pruden , doctore Magheru, îmi spuneam, o
singur mişcare greşit te pr buşeşte în neant. Sunt,
evident, unele condi ii prielnice, dar astea n-ajung. S
aştept m, s vedem ce se mai întâmpl .
Ce s-a întâmplat? Dup Slatina se ivi în compartimentul
nostru tân rul cu haine de buret. La Piatra-Olt coborî
profesorul Olarian. În calea faptei r m sese numai o barier .
ţât timp aceast barier se afla între mine şi moşier nu
puteam s mişc un deget.
De ce aş min i: m-am bucurat pu in. ţum s-ar zice, bine
c mi-au dat brânci, tot voiam s cad. Adev rul era la mijloc:
aveam nevoie de un r gaz – s r suflu, s -mi adun
gândurile. Mi-am tras privirea de la geam, aş fi vrut s rup o
bucat de somn. Transpirasem de atâta zbucium şi-mi
ştergeam cu batista sudoarea de pe frunte.
ţâteodat , luam seama la moşierul cufundat în perna
moale a canapelei, c ruia îi c dea mereu capul, biruit de

97
 - CAZUL MAGHERU -

leag n. Atunci, se trezea buim cit, încercând s alunge

somnul. Apoi din nou se l sa prad toropelii.
„Doarme iepureşte! mi-am spus, e foarte b nuitor. ţred şi
eu…”
Într-un timp se plânse:
— M doare capul… M apuc ori de câte ori c l toresc cu
trenul.
— Am antinevralgice la mine, i-am spus. Dac dori i…
— Mul umesc, cred c are s treac de la sine:..
N-am st ruit. Nu era de loc probabil c -l vor l sa durerile
în atmosfera aceea închis în care pluteau nori de fum.
Sl tineanul, cufundat în lectur , citea mai departe şi fuma
mereu. Tot o carte captivant e cel mai bun remediu
împotriva ap s rii timpului, nici vorb . Întorcea paginile una
dup alta, devorându-le cu l comie. Uitase pesemne unde se
afl , aşa încât, atunci când trenul opri în gara Craiova, el
s ri în sus speriat:
— Am ajuns la Craiova?
— Da, i-am confirmat.
A pus cartea în geant , ne-a salutat şi a coborât repede
din vagon. Trenul s-a pus din nou în mişcare, câ iva c l tori
care se urcaser au trecut pe culoar, aruncând priviri în
compartimentul nostru, dar au ales alte compartimente
al turate. Va s zic , r m sesem doar cu… victima, noi doi,
aşa cum trebuia. Şi pân la Turnu-Severin n-avea cum s se
iveasc vreun pasager, fiindc acceleratul n-avea oprire.
— La dracu! E pustiu vagonul sta!… ţa niciodat ! rosti
moşierul ca s umple t cerea care îl stingherea.
— Da, pustiu, i-am r spuns ca s nu tac.
N-aveam poft de vorb . „Acu-i acu! gândeam. Sunt singur
cu el, ştiu c are asupr -i o jum tate de milion, cunosc locul
unde sunt ascunşi banii, dar cum s fac, ce mijloc s
folosesc pentru a-i trece în posesia mea? Înva -m , tu, zei ,
Fortuna, care mi-ai creat aceast situa ie norocoas !”.
Minutele grele, pre ioase fugeau înd r t, topindu-se f r
rost. Nu-mi venea în minte nimic. Implorarea zei ei fusese

98
 - MIHAIL DRUMEŞ -

gratuit . Afar vremea se zburlise, orizontul nu se mai

desluşea.
— Vine furtuna! Uite, a început s picure!
Stropi mari de ap plesc iau pe geam, parc erau p s rele
speriate care c utau ad post, cercând cu ciocurile. Nu trecu
mult şi se întunec de tot. V zduhul, b tut de bice albe şi
zguduit de tr snete, trosnea parc din â âni.
— Mare pr p d, morm i Z videanu: înnorat şi el ca cerul.
Şi, dac a i şti, domnule doctor, cum m doare capul! Nu m-
a sl bit o clip . ţând m gândesc c pân la Ţuziaş mai am
şase ore de drum, îmi vine nu ştiu ce…
— Dar i-am oferit adineauri un antinevralgic şi m-ai
refuzat.
— Acum v d c n-am încotro: trebuie s -l iau. Dac nu te
superi!
— De ce m-aş sup ra? întotdeauna plec cu trusa la mine.
Am umblat în trus şi sco ând dintr-o cutie un cachet l-
am întins moşierului,
— E un produs Bayer, cu efect garantat.
— Îl pot lua cu Vichy? ţ ap n-am la îndemân .
— Sigur, c da.
Z videanu aşez antinevralgicul pe limb şi îl înghi i cu o
sorbitur de ap mineral .
Dup câteva minute l-am întrebat:
— Ei, domnule Z videanu, a cedat migrena?
— Parc … olecu … în orice caz acum e mai suportabil
durerea.
— Trece, numaidecât… Nicio grij în privin a asta.
Se f cuse negur în compartiment. Noroc c s-a aprins
lumina. Am vrut s pun la loc în trus cutia cu
antinevralgice r mas pe m su a pliant . ţând colo, am
observat cu surprindere o greşeal care m-a pus pe gânduri.
Oferisem moşierului un somnifer, în loc de antinevralgic.
ţum a fost cu putin s confund cutiile, c ci se deosebeau
destul de bine una de alta? S fi fost semiîntunericul de
vin ? Nu, nu-i de crezut. Numai un factor subconştient

99
 - CAZUL MAGHERU -

f cuse pozna, incontestabil, c ci tendin a de a-mi însuşi

banii moşierului cucerind şi alt zon decât aceea a
conştiin ei nu şedea cu mâinile în sân, ci lucra intens. Se
mai punea problema cum s ies din încurc tur ? Nu, n-
aveam cum, nimic nu se mai putea drege.
Am tras cu coada ochiului spre victim ca s v d dac
adormise. Nu, înc nu, dar se lupta cu somnul cotropitor.
Chipu-i brobonat de n duşeal se crispa, pleoapele grele nu
se l sau împ ienjenite. Tot încerca s se ridice, s r mân
treaz, îns iar c dea istovit în pluşul canapelei. Deodat
spuse:
— Domnule doctor, nu ştiu cum, parc m simt mai r u…
Am înghe at. ţa un fulger mi-a trecut prin minte c poate
moşierul îşi va da seama c e narcotizat. Ce calamitate! Dar
spaima se topi înainte de a lua propor ii. Z videanu adormise
cu capul sprijinit pe um r.
Iat , sosie, în sfârşit, marea ocazie! Ţanii mult râvni i se
aflau la doi paşi de mine, n-aveam decât s întind mâna şi s
intru în posesia lor. Şi cu toate astea eram atât de departe de
ei! Nu, marea ocazie în realitate nu venise, totul nu p rea s
fie decât o iluzie a marii mele nevoi de bani. ţum, adic , s -l
jefuiesc pe moşier? Şi pe urm , ce fac, pe unde scot c maşa?
Cobor la prima sta ie, ori sar din mersul trenului şi fug
încotro oi vedea cu ochii? Ei, şi? Nu m va denun a moşierul
c l-am pr dat? Ştie doar cine sunt! Hm, o greşeal mai mare
nu se poate concepe. Adic s -mi tai singur creanga de sub
picioare, ca un neghiob? Doar n-am dat în mintea copiilor!
Trebuie s es la repezeal un plan ingenios, adaptat la
situa ia prezent , inând seama de premisele existente, încât
nimeni s nu-l poat doborî.
Plan ingenios croit sub presiunea momentului? Greu,
doctore, m îndoiesc c va avea şanse de reuşit .
Totuşi…! Totuşi…!
Am aprins o igar , crezând în ac iunea ei liniştitoare
asupra sistemului nervos. N-aveam prea mult timp la
îndemân şi chiar dac aş fi avut nu era prudent s merg

100
 - MIHAIL DRUMEŞ -

pân la limit . Putea s se iveasc în fiece clip ceva

neprev zut care s r stoarne prilejul dându-l peste cap.
Fierul trebuia b tut pân era cald.
N-am s uit pân voi închide ochii ce vifor s-a dezl n uit în
mine. Fiin a mea se împ r i în alte câteva fiin e pe care nu le
vedeam, dar le auzeam poruncile, protestele, oc rile. ţând
ra iunea îşi ia t lp şi a las în urma ei un monstru.
Una din aceste str ine îmi striga asurzitor:
„Îndr zneşte, c ci un prilej ca acesta n-ai s mai întâlneşti
a doua oar ! Z videanu e bogat, pentru el suma aceea nu-i
decât un fleac, în schimb pentru tine e totul, în elegi? Î i
împlineşti visul, te realizezi, ajungi cineva!…”
„Ţine, foarte bine, şi pe urm ce fac?”
„Nu te gândi ce va fi pe urm . Norocul te ocroteşte din
umbr , el i-a pus pe tav aceast nesperat ocazie şi tot el
î i va crea condi ii favorabile ca s scapi cu fa a curat .”
„Nu se poate, Z videanu are s m nimiceasc .”
„Atunci ucide-l! Ucide-l!… r cni alt fiin din mine. Nu da
înapoi! A cutez torilor e lumea!”

M-am îngrozit! S ucid? (Arunc -l pe fereastr !)

Dumnezeule, s suprim cu mâinile astea o f ptur
omeneasc ? (Nu te poticni de un cadavru!) Eu care nu ştiu
decât s smulg via a din gheara mor ii – tocmai eu s … (în
l turi cu pretexte neroade! Cine ar cuteza s b nuiasc pe
un medic c a ucis ca s pr deze?) Chiar eu singur n-aş fi
b nuit vreodat c în mine mocnesc porniri ucigaşe. Nu era
oare timpul s m sperii de fiin a uman ?
Ascultam n ucit mai departe sugestiile str inilor care m
cotropiser :
„Hai, nu pregeta, pune mâna pe bani şi zvârle-l pe
fereastr . ţontrolul a trecut, afar e iadul curat, n-ai de ce
s te temi. ţâ i pasageri nu se perind într-un compartiment
de tren pe timpul unei c l torii? Tu însu i vei da alarma
spunând c trecusei în vagonul-restaurant, iar la întoarcere
moşierul a disp rut f r urm ”.

101
 - CAZUL MAGHERU -

Am respins cu indignare îndemnul criminal, deşi trebuie

s recunosc c avea un con inut logic, care, folosit bine, m-ar
fi scos basma curat . Dar a ucide era peste puterile mele. O
furnic putea mai degrab s mute un munte din loc decât
eu s omor un om. M nimiceam întâi pe mine,
dezagregându-m ca sub ac iunea unui acid dizolvant chiar
la ipoteza c n-aş fi fost privat de libertate. Nu, asta nu! Mi-
am amintit cât de mult am urât pe ucigaşul Ilenei din vremea
copil riei mele. Îi spunea Sile şi ori de câte ori auzeam
numele sta m trecea un fior de spaim . ţhiar ast zi, dup
dou decenii, îl consider un nume blestemat oricine l-ar
purta şi m feresc de el.
Şt atunci? Prefer de o mie de ori s renun la înf ptuirea
idealului meu de care mi-am ancorat existen a, s duc o
via ştears , anonim , la nivelul cel mai sc zut al oamenilor
care nu fac altceva decât c înlesnesc circula ia materiei în
natur . E atât de necesar şi aceast categorie alb .
Dar groaznicul str in din mine nu dezarma de loc. Cu
toat împotrivirea conştiin ei, perora nest vilit:
„Laşule, nu pierde pre ioasele clipe (Nu sunt laş!) M car o
dat în via f un act de curaj. (Am f cut de-atâtea ori, mai
ales în r zboi). A cutez torilor e lumea! (Detest cutez torii de
acest soi). Cei care înving au întotdeauna dreptate, nimeni
nu îndr zneşte s -i judece!”
„Nu pot! Nu pot!” strigam cu glasul neauzit al gândului.
Mi-am luat capul înfierbântat în mâini. Tâmplele zvâcneau
pripit, tensiunea se ridicase, nu era exclus s fac o congestie
cerebral , dar cine se gândea la asemenea consecin e?
ţa s scap de uraganul îndemnurilor tot mai imperative,
m-am ridicat în picioare ca s trec dincolo, pe culoar, unde
m-aş fi g sit mai departe de ispit . ţând am ajuns la uş , în
loc s-o deschid m-am pomenit c las în jos z vorul ca s-o
încui şi trag perdelele. Apoi, trecând la fereastr , am vrut s
cobor geamul. Am auzit îns paşi pe culoar. Mişcarea a
r mas spânzurat în aer. O uş s-a deschis cu zgomot în
compartimentul al turat. Asta m-a trezit.

102
 - MIHAIL DRUMEŞ -

„ţum? Îmi propusesem s fac un lucru şi f ceam altceva?

ţe însemna asta? Ac ionam inconştient, în absen a total a
ra iunii? ţe, sunt nebun? Am devenit un simplu manechin
manevrat de instincte primare?
Nu! Nu! Nu!”.
ţu pumnii strânşi de încordare, r scolit de revolt , am
ridicat perdelele şi deschizând uşa am trecut pe coridor.
Acolo cu ajutorul unei ig ri, îmi veni în minte un plan ceva
mai ra ional. Trebuia s risc, f r un procent de risc, nu se
poate ob ine mai nimic. Despre ce era vorba? Îi iau banii, s
zicem, şi m retrag în vagonul-restaurant. Ar putea cineva
s -mi reproşeze c n-am r mas în compartiment ca s -l
p zesc pe moşier? De unde ştiam c are asupr -i o jum tate
de milion? Şi chiar dac aş fi ştiut, eram obligat s fac pe
paznicul? În acest timp, Z videanu se va trezi, are s -şi dea
seama c a fost pr dat. Îl voi mustra (şi pe drept cuvânt!) „De
ce nu mi-ai atras aten ia c ai atâ ia bani, n-aş fi plecat de
lâng dumneata. Se vede c în lipsa mea te-a operat un ho ,
v zând c dormeai… În ce m priveşte, s m ier i, n-am
nicio vin …” Toate bune, dar ce fac cu pachetul de
bancnote? Nu-i de loc prudent s -l in la mine. S-ar putea s
fiu perchezi ionat şi atunci? Ce-ar fi s -l ascund undeva, s
zicem la W.C.? Nu-i bine acolo, mai bine sub pernele
canapelei… Dar nu în compartimentul nostru, ci în altul,
oricare. Ia s v d dac e vreunul gol?
M-am plimbat pe culoar c utând cu ochii. Am g sit unul
gol la cap tul cel lalt al vagonului. Straşnic lucru! Ascund
banii aici, iar înainte de coborâre, m strecor în untru şi-i
ridic.
Oricum, va fi greu s se g seasc dovezi împotriva mea.
Prezum ii poate, dar pe astea justi ia nu condamn . Şi, la
urma urmei, cine are s m ancheteze? Kaminski mi-i
prieten, medicul-şef Du escu, prieten! Avocatul Radulian –
prieten. Nu mai vorbesc de colonelul Dordea în stare s pun
pentru mine tunurile la b taie… Asta este!

103
 - CAZUL MAGHERU -

Gândind aşa m-am întors în compartiment, hot rât s

purced la fapt. Moşierul dormea liniştit, cufundat în somn
adânc. Am întins spre el o mân şov itoare. Când degetele
atinser postavul vestei, parc un curent electric m-a s getat
pe loc.
„Ah, cerule, sunt prea slab, virusul cinstei mi-a p truns în
sânge. Trebuie s -mi înving aceast sl biciune
însp imânt toare.” Furişând a doua oar mâna am dat peste
buzunarul cu pricina, l-am pip it şi sim ind cus tura am
rupt-o destul de brutal. Era nevoie de o lam , dar ce s mai
umblu în trus ? Noroc c moşierul nu s-a trezit. Ce naiba,
doar nu t iam lemne pe el…
În clipa când am sfâşiat buzunarul tainic, sim ii o
zguduitur . Trenul se oprise brusc şi vagonul nostru se afla
chiar în dreptul unei sta ii inundate de lumin . Era Turnu-
Severin. Nici n-am prins de veste când a încetinit mersul,
pocniturile macazurilor nu mi-au atras, ca de obicei, aten ia,
într-atât eram de adâncit în opera ia furtişagului.
„S mai aştept câteva minute pân pleac acceleratul şi
dup aceea termin treaba.”
Pe culoarul vagonului se auzir zgomote. Am tres rit
însp imântat (toate spaimele m p şteau). În acelaşi timp
uşa compartimentului se deschise şi un b rbat vârstnic
r s ri în prag, urmat de dou femei, probabil so ia şi fiica.
— Sunt locuri libere?
ţum s -l sugestionez s m lase în pace, s treac în alt
compartiment cu familia lui? I-am spus:
— Sunt, cum nu. Dac dori i un compartiment gol g si i la
cap tul vagonului.
— Mul umesc, st m şi aici… tot aia e… Se poate aprinde
lumina?
Greş formidabil. ţei trei depuser în plas o groaz de
bagaje, înghesuindu-le claie peste gr mad , apoi se aşezar
victorioşi. Eu am r mas lâng moşier.
— Cât facem pân-la Timişoara? m-a întrebat şeful familiei.

104
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Nu ştiam exact, n-am putut s -i dau un r spuns. Aflasem

îns c pân la sfârşitul c l toriei nu era chip s scap de
prezen a lor. În vremea-asta moşierul se trezi. Primul gest pe
care îl f cu: îşi pip i cu mâna buzunarul de la vest . Sigur c
da… La el era totul în regul . În schimb la mine – pr p dul
pr p dului…
ţa s evit o convorbire cu moşierul (numai de aşa ceva nu-
mi ardea!) am rezemat capul de ieşitura sp tarului
pref cându-m c dorm. Şi chiar aş fi vrut s trag un pui de
somn, aveam vreme destul pentru asta. Dar se lipea somnul
de mine?…
Aveau într-o m sur dreptate monştrii mei l untrici. Uite,
m-am lins pe bot de banii lui Z videanu. ţând m voi întâlni
cu cea de-a doua ocazie? Poate niciodat ! ţr pam de ciud ,
am fost un neghiob, un fricos, şi de ce n-aş spune: un laş…
E adev rat c gândul meu e cu mult mai iute decât fapta’,
dar asta justific pierderea vrabiei din mân ? ţând m
gândesc c în momentul opririi n-aveam nevoie decât de o
secund ca s iau pachetul cu bancnote. De ce am amânat
opera ia aşteptând s plece trenul din sta ie? Din ce buzunar
am scos motivarea asta neroad ? Şi atunci a r s rit – ca o
oprelişte – familia severineanului, ca s -mi z d rniceasc
orice mişcare de aci înainte.
Da, sunt incapabil de ac iune, ca un om care ducându-se
la mare nu g seşte apa.

105
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 4
VISUL
În ritmica leg nare a vagonului, doctorul Magheru, istovit
ca dup un mare efort fizic, adormi. Realitatea din juru-i se
şterse, coborî în umbr deas , compact . Se detaşase de tot,
fugise din actualitatea sufleteasc a doctorului? Nu,
nicidecum! P stra mai departe leg tura, dar pe o cale nou ,
tainic . Ea îi d du un vis ciudat…

Se f cea c Ilarie ajunsese parc undeva, într-un pustiu.

ţât b teai cu ochii, nici urm de via . Pretutindeni gol,
încremenire. Pe jos nu era p mânt tare, nici nisip, ci o past
neted şi moale în care când c lca picioarele lui se afundau
nu prea mult, dar de ajuns s -l însp imânte. În spate z ri
câ iva stâlpi, drep i ca brazii, de în l imi şi grosimi diferite. În
vârful lor clipeau lumini ciudate, împingând înainte umbra
celui care mergea. Doctorului i se p ru c stâlpii se mişcau,
chiar schimbându-şi unul altuia locul, dar era numai o iluzie
hr nit de nevoia sa de a crede c mişcarea stâlpilor
dind r t aducea strania pustietate pe t râmul vie ii.
Şi aşa, cu inima strâns de groaz , r suflând tot mai greu,
Ilarie mergea în neştire cu paşi mari, egali. Încotro? Nu ştia,
de altfel nici nu se gândea la asta. Întoarse capul la stâlpii ce
gâlgâiau lumin – aşa cum f cea mereu – şi chiar în clipa
aceea r s ri dinainte-i, ca din p mânt, un cub cu pere i de
sticl lucie, de m rimea unei cocioabe. Nu avea nic ieri uş ,
nici ferestre…
De fereastr nu se sim ea, de altfel, nevoie, pentru c
oricine vedea ce-i în untru prin pere ii transparen i.
ţ l torul nocturn n-avea cum s ocoleasc ciudata înc pere,
c ci îi t ia drumul, ca o barier . Trebuia s-o str bat . Şi
chiar aşa f cu. Izbi cu vârful ghetei în peretele lucios şi –
ciud enie! – piciorul p trunse dincolo întreg, parc peretele
era de hârtie, nu de sticl . Mai lovi o dat , de dou ori, în

106
 - MIHAIL DRUMEŞ -

perete, m rind considerabil gaura şi p trunse f r dificultate

în strania înc pere, aşa cum niciodat n-ar fi crezut.
Înd r tul lui, sp rtura pe unde intrase se împlini la loc ca o
ran vindecat fulger tor. Faptul îl mir , dar, gr m dindu-se
alte fapte, îl uit . ţe v zu doctorul în interiorul sumbrei
înc peri? Pe o canapea, dormea în neştire moşierul
Z videanu, cu capul rezemat de speteaz . ţum şi de unde
r s rise? ţe for îl adusese în pustietatea asta, aidoma cum
se afla în compartimentul vagonului de clasa I, cu canapeaua
pe care se aşezase, cu partea de re ea din dreptul s u, şi
chiar cu valiza pus deasupra?
Ilarie se opri în fa a bog taşului. Acesta, ca şi când ar fi
presim it primejdia care-l p ştea, deschise brusc ochii şi-i
pironi asupra ucigaşului. Tr s turile fe ii se crispar de
spaim , alungindu-se, iar gura c scat enorm, cât o ineau
f lcile, p rea c strig dup ajutor. Dar striga f r glas, se
vedea limpede c strig , f r s se aud un cuvânt. Ilarie
înainta mecanic, sfredelindu-l cu privirile şi calculând cu
precizie lovitura de moarte.
Gâtuit de groaz , victima aştepta sfârşitul inevitabil,
zvârcolindu-se neputincioas , intuit de canapea cu lan uri
nev zute. Dou mâini lungi şi str vezii se împreunar de-a
lungul gâtului şi strânser cu t rie, îngropându-se adânc în
carne. Se auzi un horc it scurt ca un oftat de uşurare. Perii
zburli i ai capului se culcar , ochii îşi traser cumin i
pleoapele, capul se aplec într-o parte, rezemat de um r,
înfrigurarea trupului se stinse uşor. „Mort?” se întreb Ilarie.
Da. De bun seam ! Scormoni f r grab într-un anumit
buzunar pe care îl ştia atât de bine şi scoase de acolo o
pung . O ridic în dreptul ochilor mângâind-o cu priviri
calde:
„Hm! Atârn greu!” îşi spuse cu glasul gândului şi
desf când-o r sturn câ iva galbeni în palm , care lucir
atât de puternic c -i luar v zul. Şi deodat îl n p di teama
s nu-i piard . Dac venea cineva, pe neaşteptate, s -i fure
comoara? Se gândi s-o ştearg cât mai repede. Se uit în

107
 - CAZUL MAGHERU -

toate p r ile: nu mai g sea ieşirea. La naiba, pe unde

p trunsese aici? Nu era chip s -şi aduc aminte. Parc pe
acolo… Nu, pe dincolo… Plimb ame it mâna pe zidul de
sticl . Sp rtura pe unde intrase nu mai exista. Era aşadar,
prins în capcan ! Un fior rece, ca o sabie, îi spintec brusc
trupul. Dac vor pune mâna pe el? Nu, asta nu! Trebuie s
fug ! Izbi furios în perete, cu pumnii strânşi, cu picioarele.
ţioburi de sticl groas ca pe mân c deau dincolo cu
zgomot sec, calp. O sp rtur se deschise, în zidul sub ire,
creştea v zând cu ochii, pân când ajunse ceva mai scund
decât un om. De jur împrejur avea din i uriaşi. Ilarie d du s
treac dincolo. Atunci din ii se apropiar unii de al ii şi-l
prinser ca-n cleşte. ţe fel? Acum era sticl tare? Adineauri
era moale ca pasta. Se smuci cu dezn dejde din strânsoarea
cleştilor şi, pân la urm , izbuti s scape. Dar în ce hal!
Hainele atârnau pe el numai zdren e, iar în spate, sim ea
curgându-i şuvoaie fierbin i. Curgea sânge? Hm, se prea
poate! Dar nu-l durea nimic, sau nu sim ea înc durerea?
Strângea tare, în mân , punga cu galbeni, ca s se
încredin eze c n-a pierdut-o. Pe unde s-o apuce acum ca s
ajung mai repede acas ? Şi încotro era casa? Nedumerire!
Nu-şi mai aducea aminte pe unde venise. ţe fel, îşi pierduse
memoria? Arunc o privire larg în juru-i, doar, doar va g si
drumul. ţând se uit în spate, casa de sticl nu mai era.
Pierise înghi it de p mânt. În locul ei z ri, zburând pe sus
cu vuiet asurzitor, o mân uriaş , având degetele umflate şi
noduroase, aduse în form de ghear . ţu toat for a adunat
în el o rupse la fug pe o c r ruie de lumin , aşternut pe
p mânt de lumân rile stâlpilor din spate. În timp ce alerga,
prinse de veste c lâng poteca luminoas se deschisese o
pr pastie neagr , f r fund. De team s nu se pr v leasc ,
nu mai îndr zni s se uite dup pumnul din v zduh, el fugea
înainte cât îl ineau picioarele.
Un fluierat prelung, asurzitor îi iui în urechi. Şi iat
r s rind, la câ iva paşi, un şirag de vagoane, lunecând agale
pe şinele de fier.

108
 - MIHAIL DRUMEŞ -

„A! uite, trenul. Trenul cu care am plecat. Ce-o fi c utând

pe meleagurile astea stranii? Scoase un chiot de bucurie. M
urc în tren, gândi el, sunt sc pat!”
…Dar ce-i asta? Picioarele i se umfl , se îngreuiaz , parc-
ar prinde plumb în c lcâie. Nu mai poate alerga! Şi trenul
care alunec uşor prin fa a lui… Se scurge f r zgomot, ca o
n lucire… Poate nici nu e tren. De ce lipseşte mecanicul de
locomotiv ? De ce în vagoane nu-i ipenie de om? E un tren
pustiu, un tren fantom … De unde vine şi încotro se duce?
Ar vrea s sar în vagonul care-i trece pe dinainte. Îi mai
trebuie câ iva paşi… Atât!… Nu se mai poate urni din loc. Şi
mâna aceea neagr din spate care îl urm reşte necontenit. O
fi ştiind c a pr dat pe moşier şi vrea s -l pedepseasc ? E
pumnul unei drept i care s l şluieşte în fire, justi ia
imanent ? Sau îşi face fric de florile m rului? Ţa nu, vine
spre el, se apropie din ce în ce… E la zece paşi… cinci paşi…
la un singur pas. Îi simte în urechi asurzitorul vâjâit.
Şi, tremurând ca varga, fugarul se preg teşte s îndure
lovitura de care nu mai poate sc pa; îşi pleac resemnat
capul ca un osândit la moarte.
…Acum!… Acum!…
— Aaaa!

109
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 5
CATASTROFA

O trosnitur n prasnic sparse liniştea adunat de miezul

nop ii. În acea clip crunt dou locomotive întâlnite pe
aceeaşi linie se sf râmar duşm neşte. ţea dintâi se aplec
ame it , r sturnându-se al turi, într-o vale îngust cu botul
turtit, puf ind groaznic pe n ri, cealalt care apucase s se
urce cu ro ile deasupra ei o încalec , dar lipsit de puteri, nu
reuşi s mearg mai departe şi c zu de sus, zdrobindu-se.
Asta nu era înc nimic dac din spate nu d dea buzna
pr p dul. Vagoanele, împiedicate brusc din goana lor, nu
mai ştiau ce s fac : se n pustir în spinarea locomotivelor,
amestecându-se cu ele, dou lunecând se pr v lir de-a
latul, altele p trunser unul într-altul ca s fac , împu inate,
din trei vagoane doar unul singur, vagonul-restaurant,
împiedicat de r m şi ele celorlalte, se ridic în picioare ca un
stâlp, dominând infernalul peisaj al pr p dului. În schimb,
alte vagoane, mai ales cele din mijlocul trenului, avur noroc:
r maser pe loc, tefere, pe propriile lor ro i.
Totul se petrecu neverosimil de repede. Urmar câteva
clipe de gol, dup care v zduhul fu r scolit de rev rsarea
unui potop de vaiete şi strig te. În bezna nop ii, ar t ri
apocaliptice, r m şi e de oameni cu fe ele devastate de
spaim , izvorau din mormanele de ruine, înghesuindu-se,
c lcându-se, stropşindu-se unii la al ii, în c utarea unei
ieşiri în aer liber care se chema salvarea lor. Niciun glas nu
striga dup ajutor, ştiind c fiecare trebuie s se descurce
cum putea, cum îl t ia capul, sau cum hot ra norocul.
Geamurile ferestrelor r mase întregi pocneau mereu,
zorn iau sinistru în noapte. Ţ rba i şi femei s reau din
vagoane de-a valma, mul i r nindu-se inutil în c dere, dup

110
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ce sc paser teferi din ciocnire. Dar panica f cea ravagii şi

nimeni nu mai judeca nici cât o musc .
Glasuri gâtuite de spaim r neau cerul coborât jos de tot.
Ţ rba ii îşi strigau femeile, mamele îşi c utau copiii pierdu i
în întuneric, to i se cereau unii pe al ii, f r contenire,
nesocotind orice ra iune.
O umbr întreba pe alt umbr , la întâmplare:
— N-o v zuşi pe fie-mea Florica?…
— N-o v zui… Da’ dumneata nu-l v zuşi pe b rbatu-meu?
— Nu-l v zui…
Dup aceste dialoguri scurte, ilogice, strig tele începeau
mai vârtos ca s ajung tot de unde porniser : la
dezn dejdea crunt .
Un glas detun tor cârti împotriva cerului care picura de
sus m runt, ca ploaia de toamn :
— D , Doamne, un potop, ce te joci? Îneac -ne şi termin
cu noi. ţ n-ajunge iadul cari ni l-ai trimis pe cap…
Pu ini din cei sc pa i întregi se-ntorceau în vagoane. Cei
mai mul i r mâneau pe-afar , preferând s -i ude ploaia pân
la piele decât s aud vaietele celor stâlci i c rora nu le
puteau veni în ajutor.
Dar adev rata jale se cuib rise în primele vagoane. Dac
cineva încerca s fac câ iva paşi trebuia s calce, din cauza
întunecimii, fie pe cadavre calde înc , fie pe mâini ori
picioare sau şi mai r u, pe oameni mutila i:
— Auleo, nu c lca pe mine, fie- i mil , m i frate…
Întunericul era amarnic, scotea din â âni, înnebunea pe
oameni. Mult mai bun moartea decât bezna.
— Care ai un chibrit, omule?
— F - i poman cu un b , creştine…
Pu inii care aveau chibrituri, mai ales fum torii, le ineau
pentru ei, încât se auzi o ofert neobişnuit :
— Dau o sut de lei pentru o cutie de chibrituri.
Ici, colo, dincolo, se ivir smocuri de raze, muşcând din
întunecime. Se stingeau unele, ap reau altele, cu via
scurt . Sinistra ii aprindeau ziare, cârpe, ce le venea la

111
 - CAZUL MAGHERU -

îndemân , dar degeaba, nu era chip s înving beznele

iadului. Peste neputin a oamenilor veni într-ajutor
întâmplarea: se aprinse vagonul-poştal tupilat lâng
locomotiva încins a acceleratului şi fl c rile izbucnir
victorioase în ciuda ploii m runte care nu contenea.
— Of! Of! Of… îşi f cu cerul poman cu noi!
…Şi oamenii v zur acum cu ochii tot mai mira i o bun
parte din întinderea nenorocirii…

II

Un geam t prelung r sun în compartimentul de clasa I şi

se stinse neauzit de nimeni. Al murile geamantanelor din
plase, în care se reflectase lumini a becului din tavanul
scund, sclipir înv lm şite, luând propor ii ireale, apoi totul
coborî în întuneric. O senza ie pl cut de cufundare în abis,
la început înceat şi uşoar ca fulgul, apoi vertiginoas şi
grea ca plumbul.
…Şi Ilarie Magheru se-ntinse pe canapea f r cunoştin ,
zgârcindu-şi convulsiv trupul, într-o bezn de mormânt.
Al turi de el se afla moşierul Z videanu. Încolo, nimeni.
Familia celor trei urca i la Turnu-Severin disp ruse, nu se,
ştie unde.
De-afar , din alt lume, de pe t râmul vie ii, r zb tur
voci omeneşti bune şi calde. Se auzi un zgomot de
autocamion, chiar mai multe, se mai auzir târn coape
izbind greu, chiar o macara care scâr âia. P rea c începuse
o stranie activitate în noapte.
Veniser ajutoarele. Lumini când albe, când roşii se
plimbau de-a lungul liniei ferate, pe-o parte şi alta a
trenurilor.
— R ni ii s plece cu primul transport, detun o comand
ca puşca.
Un murmur surd, ca mugetul m rii, acoperea poruncile.
Erau gemetele r ni ilor, vaietele celor care îşi pierduser
copiii sau rudele.

112
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Acelaşi glas energic, care pesemne conducea opera iile de

salvare, strig :
— Dac prind pe cineva c fur , îl împuşc pe loc, f r
judecat ! S vie plutonul de picheri! Trece i la lucru!
În compartimentul de clasa I nicio schimbare. Liniştea
domnea mai departe, nestingherit . O lumini palid lic ri
la dreptul ferestrei, apoi se trase, disp rând. Îns , dup
câteva minute, se ivi pe culoarul vagonului. Uşa gemu,
for at pe dinafar . Un om p trunse în mu enia
compartimentului, plimbând lanterna peste cele dou
corpuri inerte, dup care se aplec asupra unuia din ele.
— Gheorghe! Gheorghe! Vino-ncoace! se auzi de-afar
vocea tun toare care sp rgea urechile.
O mişcare scurt stinse lumina lanternei. Umbra âşni pe
culoar, apoi, r zgândindu-se, reveni în compartiment, ca
imediat dup aceea, s coboare din vagon, supunându-se
chem rii.
Între cei doi se încinse un dialog violent:
— Pungaşule, unde mi-ai fost?
— S-tr i i, dom’ şef, într-a întâia e un r nit… adic sunt
doi.
— Nu-i treaba ta… Ridic mâinile!
Omul f cu întocmai. ţel lalt îl c ut prin buzunare cu
mişc ri repezi, dibace, îl pip i peste îmbr c minte. Nu g si
nimic suspect, b nuiala r mase nesatisf cut :
— S nu te mai prind prin vagoane c - i g uresc easta pe
loc, m-auzi? Hai, şterge-o la camion…
— Am în eles, dom’ şef…
Vocea poruncitoare se adres altcuiva, pe-aproape:
— Gherasime, ai grij de p c tosul sta…
— L sa i pe mine!
…Vorbe în vânt. Cine avea putere s st pâneasc
atotputernicia r ului?

113
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 6
HOTEL MAJESTIC
Ochii lui trezi i desf cur pleoape grele privind în jur ferit,
cu sfial . Nu vedeau mai nimic, becul fusese v duvit de
lumin , dar câteva raze venite de-afar , prin mijlocirea
ferestrei, tremurau al turi de trupul moşierului.
Doctorul Magheru, cu capul vârtej, n-avea înc habar pe
ce lume se afl . Ar fi vrut s se ridice, chiar schi gestul
înfigând mâinile în pluşul canapelei, dar sl biciunea îl intui
pe loc. Trase pleoapele peste ochi, întinzându-se pe spate.
Parc se sim ea mai bine în aceast pozi ie. Dar gândurile
trezite, începând lucrul lor tainic, nu-i d deau pace. Încerc
s se ridice din nou. Nici de data asta nu izbuti. Eşecul nu-l
îngrijor , c ci înainte de a se întreba de ce nu poate executa
o mişcare atât de simpl , îşi puse o alt întrebare, de interes
mai grabnic:
„ţe-i cu mine? Unde sunt?”
Nici la aceast întrebare n-avu timp s r spund , pentru
c în aceeaşi clip duse involuntar mâna la cap. Atingerea îi
deştept o durere ascu it iar pe degete sim i ceva c ldu ,
n cl it:
„Hm nu-i sânge sta? îşi spuse, intrând în hor reflexele
profesiunii. Da, sânge coagulat”.
Un fior, ca o sabie rece, îl str punse din cap pân -n
c lcâie. Tres rirea trupului îl mai dezmetici pu in.
„Eram parc în tren… M duceam la… la… (nu-şi mai
aminti numele localit ii), da, la nunt … nunta sor -mii… Şi
acum… ţe fel? Sunt r nit?”
ţ t nedumerit în juru-i, în celula care se afla prizonier.
Se ridic de pe canapea, de ast dat f r efort prea mare.
(Mda, la Lipova, plecase, lapsusul pierise.) Se aşez
numaidecât la loc, statul în picioare îl stânjenea.
„ţe-o fi pe aici înclinat? Ah, şi bezna asta afurisit … Î i dai
cu degetele în ochi… De ce s-o fi stins becul? ţu adev rat

114
 - MIHAIL DRUMEŞ -

podeaua asta e aplecat într-o parte… ţe s-o fi întâmplat?

Nu cumva o ciocnire de trenuri? Hm, s-ar putea… Altfel am
merge, n-am sta pe loc… E simplu… Sau suntem într-o
sta ie? Nu, nu suntem… aş z ri lumini pe-afar … Ne afl m
undeva pe câmp… Da, chiar ciocnire este… vagonul a s rit
de pe şine… f r s se r stoarne… Altfel cum se explic
pozi ia în care ne afl m?… Şi zgomotele de afar … Umbl
oameni, aud strig te… ba nu, vaiete… ţerule, s-a întâmplat
o nenorocire!…”
Vârî mâna în buzunar s scoat bricheta, dar nu reuşi s-o
aprind . O azvârli pe jos de necaz.
„Parc -i alt compartiment sta… ţine l-a schimbat? Cum
de ne-a mutat într-altul f r s simt… f r …?! Ţa nu, mi se
pare… Tot el e… nu se putea s ne evacueze…”
Un fior de ghea îi str punse trupul. Era semnalul de
alarm pentru propria-i via .
„Ajutor! Ajutor!” ip spaima f r nume.
Se opri brusc, parc ruşinat, glasul îi p rea str in, al
altcuiva.
„Pe cine chem? ţine m aude?”
În zorul fugii se împiedic de plasa din fa , c lc pe un
geamantan rostogolit pe jos (s -mi iau valiza? Las-o, d -o-
ncolo!) Ajuns la uşa compartimentului, încerc s-o deschid .
Nu izbuti. Nu era chip. Pân la urm , îşi d du seama c uşa
era deschis , dar cum s - i dai seama în bezn ? P trunse pe
culoarul vagonului, pustiu, f r suflare. Aci se descurc mai
lesne, o p rere de lumin (venit , pesemne, de la vagonul
incendiat) îi îndrum paşii f r poticnire, pân la uşa de
coborâre. El însuşi se mira foarte:
„ţe noroc chior… Pân acum niciun obstacol… Uite, se
poate pe aici… Parc mi-ar fi croit cineva drum…”
Dar uşa cu scara de coborâre era distrus , vagonul intrase
în cel dinainte cu toat for a, mutilându-şi îngrozitor partea
din fa .
„S încerc pe partea cealalt ”.

115
 - CAZUL MAGHERU -

Uşa din spate r m sese neatins (Am nimerit. ţe bine!)

Avea noroc cu carul, de ce s-ar plânge? ţând se v zu afar ,
trase aer mult în piept. (Pân -n adâncul alveolelor
pulmonare!) Se sim i înviorat ca dup o baie rece! Îns
ar t rile omeneşti care foiau încoace şi-ncolo, f r stâmp r,
vaietele şi r cnetele care-i suli au urechile îl f cur s
în epeneasc pe loc.
„ţe catastrof ! îşi spuse mintal, dându-şi seama de
propor ia ei. Şi uite, eu am sc pat teaf r… M mişc, pot s
umblu, s gândesc…”
Un şuierat strident de locomotiv , venit pe neaşteptate, era
cât p-aci s -i sparg timpanul.
„Vine alt tren peste noi? Ne-aşteapt un nou pr p d?”
Spaima îi puse jar la t lpi. Doctorul o rupse la fug încotro
v zu cu ochii, apucând-o pe câmpul deschis înainte-i ca o
mare nesfârşit … Dup câteva sute de paşi se poticni.
Nimerise într-o b ltoac …
„Na! ţolac peste pup z ! Asta-mi lipsea, acuma!…”
Se ridic de jos ud, cu picioarele şiroind de ap şi hainele
mânjite de noroi. Privi înapoi, v zu incendiul profilat în zare,
pe fondul întunericului. P rea de-a dreptul un uriaş balaur
de lumin ale c rui limbi de flac r lingeau poalele cerului.
— M-am speriat degeaba. A sosit, probabil, un prim tren
cu ajutoare.
S se întoarc ? Nu. Nu! De ce aceast opozi ie categoric ?
Ce anume îl împiedica? Instinctul de conservare. Alte
tendin e inconştiente? Ţine, are s vad , are s analizeze,
acum nu-i cazul, nici locul. Dar încotro s apuce? Aşa, la
întâmplare, unde îl vor duce paşii?
Se temea. Sim i frica încol indu-l.
— Ah, mizerabil condi ie uman , nu pot ieşi din tine.
T iase linia ferat şi o luase de-a curmezişul prin porumb.
Mai bine se-ntorcea, ce i-o fi venit, s apuce, pe coclauri,
singur în noapte, pe o vreme s -i plângi de mil , ca s ajung
– unde?

116
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Doamne, ce prostie! P şea când pe vârfuri de speran ,

când prin pr p stii de dezn dejde. În fine, z ri câteva sclipiri
de lumin , venind parc de-a dreptul de sub p mânt. Şi o
dat cu ele, d du peste un drum ceva mai b t torit.
— Uite, acolo… parc -i un sat!…
Se-nvior pu in. Îşi spuse c primejdia nu e f cut decât
pentru cei care se tem. În clipa aceea îşi aduse aminte c e
r nit. Duse mâna la cap, dar o trase numaidecât, dându-şi
seama c degetele lui erau pline de noroi. Atât îi mai trebuie:
s fac o infec ie.
— Asta nu-i sat… trebuie s fie un or şel, de bun seam ,
judecând dup spuza de lumini care se v d…
Încetini mersul. Sufla greu: o c ldur nesuferit îi încingea
trupul. Transpirase de atâta umblet. Nu-i p sa… M car de-
ar ajunge sub un acoperiş omenesc…
Cele dintâi cl diri se ivir singuratice ici, una, colo, alta.
Pe strada pietruit , ipenie de om.
„E târziu… ţât o fi ceasul?”
Pân atunci n-avusese aceast curiozitate a orient rii în
timp. Ridic mân stâng , unde avea ceasul, pân în dreptul
b rbiei. Sim i ceva tare şi rece. Era acolo… îl duse la ureche
şi ascult . Dragul de el, mergea! Tic-tac! Tic-tac! Zvâcnet
m runt ca inima unui pui de vrabie. Îl s rut de bucurie.
ţând ajunse în dreptul unui felinar se uit pe minusculul
cadran:
— Dou sprezece f r un sfert? Numai atât?!!
Mai cercet o dat . Tot atâta ar ta. Mare mirare! I se
p ruse c nu mai e mult pân s se crape de ziu … Se
petrecuser atâtea lucruri într-un timp atât de înghesuit?!!
El însuşi parc alerga de ore întregi pe meleagurile astea
unde nu c lcase niciodat cu piciorul.
ţasele se îndesir , apoi începur a se lipi una de alta.
Multora li se ad uga un cat, dou , deasupra. Era, de bun
seam , un or şel mai r s rit… Felinarele clipeau somnoros
în t ria nop ii, aşternând pe caldarâmul ud preşuri str vezii.
Se ar tar în sfârşit şi câteva magazine cu obloanele trase.

117
 - CAZUL MAGHERU -

Unele aveau firme luminoase, al c ror scris s rea în ochi.

Doctorul, trecându-le în revist , înregistra mecanic: Coloniale
şi Delicatese (da, colonialismul adusese… delicatesele),
Frizeria High Life (mâine trebuie s m rad neap rat),
ţonfec iuni bărbăteşti şi de damă (Vai de mine, ce m fac, mi-
a r mas smochingul în valiz !…) Nu se mai gândi cum o s
se descurce la nunta Marianei cu hainele ponosite de pe el. Îl
contraria faptul c nu vedea nic ieri picior de om.
— Ce fel, oraşul sta a dat ortul popii? Vreau s v d un
om… M car un singur vardist de noapte…
Lumea parc p r sise localitatea şi se mutase, altundeva.
Cine s -l îndrepte la un hotel, unde s g seasc ospitalitatea
de care avea nevoie?
Uite c strada se desf cu larg, f când loc unui scuar
întins, str juit de pomi, cu alei încrucişate, iar în mijloc un
chioşc pentru muzica militar .
„Aici trebuie s fie centrul.”
Z ri o cl dire înalt , luminat ca ziua. O muzic s lt rea
îi ajunse la urechi.
— Un local de noapte, se vede treaba, cu clien i târzii.
Într-adev r, aşa era. Sus, la etaj, o firm : Hotel Majestic.
— S încerc aici!
Apuc pe un gang întunecos. Nimeri într-o curte pustie,
întunecat . Nici urm de portar. O lu înapoi ca s întrebe
pe cineva din local pe unde se poate intra în hotel.
Restaurantul cu acelaşi nume unde p trunsese doctorul
înota în nori groşi de fum. ţâ iva clien i întârzia i ocupau trei
patru mese înc rcate cu halbe de bere, p l vr gind şi râzând
zgomotos. Pe restul meselor se aflau scaunele r sturnate cu
picioarele în sus, semn c b tuse ceasul de închidere al
localului. ţoco at pe estrad , o gurist cânta plictisit o
roman în indiferen a general . Nici pianistul care o
acompania mecanic, picotind de somn, nu mai era în stare s-
o asculte.
Intrarea unui necunoscut atrase aten ia chefliilor din
local. ţine era acest str in, de unde venea în halul sta? ţe

118
 - MIHAIL DRUMEŞ -

f cuse nenorocitul, îşi b use min ile, prin câte b ltoace

nimerise ca s -şi umple cu noroi hainele de sus pân jos?
Poate c a fost b taie la mijloc, are parc sânge pe fa … ţe-
o fi cu el, se vede c nu-i de prin partea locului…
Patronul, un b rbat cu statur herculean , îi ieşi în
întâmpinare:
— S-a închis localul!…
Doctorul nu lu seama la avertisment:
— V rog, nu v sup ra i, ce oraş e aici?
Patronul înm rmuri auzind o astfel de întrebare:
— ţum ce oraş? Dumneata nu ştii?
— Nu…
Şi lui Ilarie Magheru i se p ru nefiresc s întrebe tam-
nesam de numele oraşului. Avea de gând s se intereseze pe
unde-i intrarea la hotel şi se pomenise întrebând altceva (nu
chiar aşa, la nimereal , de fapt îl preocupase anterior
chestiunea).
— Auzi i, domnilor, întrebare, se adres patronul c tre
clien ii de la mese, ce oraş e sta? Spune i-i dumneavoastr .
— Honolulu! strig o voce.
Un val de râsete acoperi r spunsul.
„ţe r i sunt oamenii îmbuiba i. Numai când sufer sau
solicit altora ceea ce le lipseşte îşi schimb pielea. Iar când
se îmboln vesc devin blânzi şi docili ca mieluşeii…”
ţâ iva clien i p r sir locurile de la mese şi mâna i de
curiozitate se apropiar de str inul picat ca din lun . Gurista
obez renun s mai cânte; iar cel care o acompania închise
capacul pianului.
— Ce-i cu dumneata? Ai sc pat din ospiciu? f cu
batjocoritor patronul.
— ţum î i permi i insolen e fa de cineva care nu te-a
jignit cu nimic? îl apostrof doctorul atins. Te-am întrebat
unde m aflu, pentru motivul c sunt str in de localitate, am
venit aici datorit unui accident şi dumneata în loc s -mi
r spunzi cuviincios m iei peste picior?

119
 - CAZUL MAGHERU -

— Ia las -m -n pace cu accidentul! i-am spus c -i ora de

închidere, nu mai primim pe nimeni, şi patronul f cu
amenin tor câ iva paşi, hot rât s evacueze cu for a pe
nevolnicul client.
— Ilarie, tu eşti? se auzi un strig t care întrerupse dialogul
dintre cei doi beligeran i. ţe-i cu tine, savantule?
Un b rbat tân r, elegant, strânse cu putere mâinile
str inului. Era medicul Şteflea.
— Radule! Nu m-aşteptam s te g sesc aici! zise Magheru
mai surprins decât prietenul s u de miraculoasa revedere în
aceste împrejur ri.
ţlien ii strânşi roat în jurul lor r maser şi ei cu gura
c scat , aşteptând curioşi s vad ce are s se întâmple.
— Mai întâi de unde vii în halul sta? ţe-ai p it, dragul
meu?
Drept r spuns, Ilarie se cl tin , muiat din picioare,
c utând un sprijin.
— Nu i-e bine? întreb colegul…
— Aş, nimic… O simpl ame eal …
— Vino s ne aşez m aici, la o mas …
Ilarie îl urm supus, ca un şcolar.
— Dac vrei, deschide pu in fereastra…
ţolegul deschise fereastra. O gur de aer p trunse
primenind atmosfera îmbâcsit din local.
— Asta ce mai e? Ai o ran la cap?
— M-da… Un traumatism cranian închis sau deschis…
poate chiar o fisur …
— Haidem la mine s te v d, trebuie bandajat locul. Dar ce
s- întâmplat, de unde vii? Nu mi-ai spus înc …
— O ciocnire de trenuri. Eram în accelerat… mergeam la
Lipova şi…
— Ce e aia? S-au ciocnit trenurile, zici? Unde, m i frate?
Şi cum?
— Nu-mi dau seama… Nu ştiu nici unde m g sesc… ţe
oraş e aici?
— ţaransebeş, dragul meu.

120
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţredeam c am trecut de Lugoj. Aşadar… ţaransebeş,

spui?
Vestea stârni senza ie printre clien ii din local. S-au ciocnit
trenurile? Care trenuri? Trebuie s fie acceleratul de 11 şi
cinci… ţu cine? Poate cu vreun m rfar, c personalul trece
mai devreme, pe la zece şi ceva…
— Unde s-a întâmplat nenorocirea? În ce loc?
— A fost pr p d mare? Sunt multe victime?
— Cine-i vinovat de dezastru?
Ilarie întoarse privirile spre curioşii îngr m di i s afle din
gura lui atâtea am nunte şi ridic din umeri. Doctorul
Şteflea interveni energic:
— Da’ l sa i-l în pace, oameni buni… nu vede i c nu şi-a
venit înc în fire? ţe tot da i zor cu întreb rile? Mâine o s
afl m totul… tot ce-a fost…
— Aşa-i, domnule doctor, afl m şi ce-a fost şi ce n-a fost..
— Iar tu, Majesticule, se adres Şteflea patronului, asta-i
purtare la tine? Î i intr un client în pr v lie şi tu îl întrebi
dac a sc pat de la balamuc? De ce, m pezevenghi b trân?
— S ierta i, coane Radule, cine ştia c -i prieten cu
dumneavoastr ?
— F bine, şi cere-i scuze…
— N-am nevoie de scuze, s ri Ilarie ca fript.
— Atunci trimite dup o birj . S vie imediat, cât bat din
palme.
— S-a f cut, coane Radule!
Magheru întreb din priviri:
— Ce-i nevoie de birj ?
— Mergem acas . E târziu.
— Eu, s - i spun drept, aş fi vrut s trag la hotel.
— Ce e aia? În starea în care eşti?… Trebuie s vedem ce-i
cu rana… La hotel cine s te panseze? Acas am trei camere
de musafiri, nu una… Aşa c nu-i vorba de niciun deranj.
Un b rbat între dou vârste n v li în local ca sc pat din
puşc şi se duse întins la Şteflea:

121
 - CAZUL MAGHERU -

— S’ tr i i, dom’ doftor, v cheam la dispensar, c veni un

camion cu r ni i. V c utai p-acas dar nu era i. Ţine c
d dui aici de dumneavoastr . ţic s-au ciocnit trinurile
dincoace de Pietroasa, prin dreptul Gengii…
— ţe spui, Lisandre? Ţine, m i, de ce nu i-a dus la
Spitalul Asigur rilor?
— A dus şi p-acolo, alte camioane, c-a fost, zice, pr p du
lui Dumnezeu! Trimisei pe Safta dup Macarie, ajutorul
dumneavoastr , trimisei şi dup surori, ailant , Smaranda e
de serviciu şi eu venii într-un suflet încoace.
— Cu ce-ai venit?
— P i, cu tr sura dispensarului…
— Foarte bine. Ne abatem întâi acas la mine, l s m pe
dumnealui acolo, dup care mergem la datorie. Şi
întorcându-se spre Magheru, zise: haidem, savantule…
Pornir în tropotul cailor. Şteflea sporov i tot timpul. Se
afla de un an în localitate, o ducea bine, de ce s-ar plânge, îşi
f cuse rela ii bune. Nu se însurase, dar avea în vedere o
partid straşnic , cinci milioane, dou , bani peşin, restul
imobile. Nu ca tâmpitul de Istr eanu – la de f cea pe
asistentul lui Cantacuzino – care-i la Timişoara – a luat o
pr p dit de artist numai cu c maşa pe ea. Dinc a
nimerit-o e la Ţrâncovenesc. sta şi cu ţimpoeru, coada
promo iei, s-au aranjat cel mai bine… Şi tu, muceg ieşti la
Piteşti în loc s …? ţredeam s te specializezi pe undeva, în
Germania şi Fran a… De ce te-ai l sat, savantule, pe
tânjeal ? Erai cel mai… ţrezi c am uitat cât m-ai ajutat la
tez , f r tine, nu ştiu, z u, cum m descurcam. Uite c vine
ocazia s recunoasc omul, când nu te gândeşti… Sigur c
aş fi vrut în alte condi ii, numai c nu-i dup dorin , ci
dup putin .
Tr sura opri.
— Aici stau, zise Şteflea, s rind sprinten, e casa mea, am
cump rat-o proasp t… O vând dup ce m însor… d -o-
ncolo!
Antreul se lumin . O umbr se ivi dinapoia perdelelor.

122
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Am un musafir, Cristino, preg teşte odaia din fa .

— E preg tit , pofti i!
ţei doi b rba i str b tur antreul sc ldat în lumin şi se
oprir în cabinetul medicului.
— Ia s vedem ce-i cu fisura? Mi se pare c ai
temperatur , nu?
— S-ar putea, mai ştii!…
— Da, da, ai febr … D -mi termometrul, ţristino… Scoate
haina şi întinde-te colea pe pat…
— M-da, o plag destul de superficial . Ai avut noroc c
nu te-a lovit în temporal. În definitiv, ce te-a lovit?
— Hm, ştiu eu?!!… Poate un pumn de fier.
Şteflea în l ochii, mirat:
— ţe vorb e asta?
— Aşa mi s-a p rut… De fapt, nu-mi dau seama… sunt
pu in aiurit… Am o stare de obnubilare… Uite şi
termometrul. Ia vezi, s-a ridicat?
— Ai câteva linii peste 37…
— De unde vine temperatura asta?
— Las-c vedem noi. Ziceai c te duci parc la o nunt ,
hai?
— Da… Sor -mea… se m rit mâine…
— Mâine? Nu cred c ai s po i face fa . Ne trebuie cel
pu in trei zile de spitalizare la mine…
Ilarie ridic din umeri.
— În orice caz vedem mâine ce-i de f cut.
Trecur în odaia musafirului.
— Acum, f -te comod. Cristino, o pijama… Hai, mişc mai
repede. ţe stai aşa… ca vi elul la poarta nou ?
Fata din cas se uitase tot iscodind pe Ilarie. Ce soi de
musafir o fi domnul acesta, picat f r veste în toiul nop ii, cu
capul gol, însângerat, cu hainele ude şi pline de noroi şi pe
deasupra, zgribulit ca un c el cules de pe drumuri?
— Nu mai zgâi ochii aşa, dumnealui e doctor ca şi mine,
am fost colegi de facultate. A avut un accident.

123
 - CAZUL MAGHERU -

Ilarie surâse. Sigur c slujnica avea de ce s pluteasc în

mirare.
— Dac nu era accidentul, nici nu veneai la mine, nu-i
aşa? Î i place camera?
— Da, destul de elegant . Nu ca aia, de pe Kog lniceanu,
unde st team împreun .
— Mi-a pl cut întotdeauna confortul. Acum te las s te
odihneşti. M duc la spital. Mi-i team c-o s am de furc
toat noaptea. Dac ai nevoie de ceva, suni. Uite, aici e
butonul. Ai adus pijamaua, Cristino? Foarte bine. Vezi s
nu-i lipseasc nimic musafirului nostru. Am plecat. La
revedere, savantule norocos! Pe mâine… Noapte bun !
Spunând acestea âşni pe uş , dar numaidecât se întoarse
din drum:
— Era s uit, uita-m-ar relele, nici nu te-am întrebat dac
nu cumva i-i foame? ţristino, preg teşte o cin pe cât e
posibil mai substan ial …
— Nu v deranja i, nu m nânc nimic… Prefer s m
odihnesc…
— Nu se poate, nu admit. M car ceva frugal. i-aş ine
companie, dar, iart -m , nu-i posibil. Am plecat! Înc o dat ,
la revedere. Ai grij , ţristino, de toate… Nu se ştie când m -
ntorc, poate c lipsesc pân mâine diminea …
— Da’ unde v duce i, Doamne iart -m ?
— Am de lucru la spital. A, nu i-am spus… S-au ciocnit
mai adineauri dou trenuri şi mi-au adus o groaz de r ni i.
— Maic Precist ! exclam femeia speriat , aşternând a
cruce mare pe piept.

124
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 7
MEMORIAL IV
(din însemn rile doctorului Magheru)

Dup plecarea lui Şteflea, femeia m întreb ce-aş dori s -

mi preg teasc pentru cina târzie.
Nu m nânc nimic. Nu numai c nu mi-e foame, dar nici n-
am voie s înghit, mai ales alimente solide…
N-a vrut s aud , spunea c are s-o certe conaşul dac m
las fl mând. V zând c st ruieşte atâta, am acceptat s -mi
prepare o citronad , cu zah r mult, ca s scap de ea. În
aşteptarea b uturii mi-am rotit privirile prin interiorul
înc perii, gândindu-m la ce joc al hazardului care m-a adus
f r voie într-un oraş necunoscut, pentru a revedea pe un
fost coleg, revedere parc într-adins aranjat . ţu ce scop?
Numai ca s m odihnesc o noapte în acest pat somptuos,
care vorbea de starea material a lui Radu Şteflea? Asta era
tot sau mai exista şi alt ra iune?
În definitiv, de ce aş c uta o ra iune unde poate nu este
niciuna?
M-am oprit îndelung dinaintea unui tablou aninat de
perete care înf işa un cap de expresie.
„Parc aduce pu in cu Z videanu!”
ţapul din ram p ru c se înclin în semn de aprobare,
încre ind uşor sprâncenele. Am înregistrat gestul cu o
tres rire. Avusese o amprenta atât de veridic , încât sim ii
nevoia s m apropii de pânz şi s-o pip i cu mâna. Era un
tablou, fireşte… Ce-ar fi putut s fie altceva? Am surâs, jenat
de vedenia mea (ce prostie!) şi cercetând mai atent portretul
mi-am dat seama c n-avea decât o foarte vag asem nare
cu moşierul. Şi la urma urmei, chiar dac ar fi sem nat leit
cu el, ce m privea?
Menajera se ivi cu citronada. Am întrebat-o:
125
 - CAZUL MAGHERU -

— Spune-mi, te rog, ce reprezint tabloul sta?… E tat l

lui Radu?
Femeia în l din umeri, nu ştia. Înainte de a se retrage,
m rug s las hainele afar , în spatele uşii, ca s le cure e
de noroi şi s le calce pân mâine diminea .
Dar pantofii, nu?
— Şi pantofii, sigur c da, f cu ca, c tând mirat la mine.
Dup ce plec , mi-am examinat sumar hainele şi ghetele.
De necrezut! Erau pline de noroi de sus pân jos, parc m
b l cisem într-o b ltoac . ţiudat: pân acum nici nu
b gasem de seam acest lucru. ţum am intrat în halul sta
la restaurant? Patronul avusese dreptate s m ia drept un
nebun sc pat din balamuc… Se întâmpl uneori şi de-astea.
Dar capul acela, din tablou, nu-i preocupat de asemenea
probleme vestimentare pentru bunul motiv c n-are trup.
De ce mi-o fi venit tam-nesam acest gând stupid? Iat -m
din nou ancorat de portret, pe firul unei asocia ii de idei cu o
logic tras de p r.
În definitiv, cine o fi omul sta? m-am întrebat c lcând, de
ast dat , pe pragul obsesiei.
ţapul din ram , iscodit de fixitatea privirii, p ru c se
însufle eşte, ca adineauri, cuprins de fluidul vie ii. Ochii
mici, cu sprâncene stufoase, se bulbucar , crescur peste
orbite. Gura strâns , încleştat , se c sc mai mult decât
permiteau f lcile şi un şirag de din i neregula i ieşi la iveal .
Limba se zvârcoli în cuşca ei umed , vrând parc s evadeze
din închisoarea care o intuia. Z voiul de p r pe creştet se
r sfir ca b tut de furtun .
M r suceam în loc, f r astâmp r, lungind gâtul ca s
v d mai bine. Unde am mai z rit eu figura asta? Unde,
fr ioare?
Nu era chip s -mi aduc aminte. Şi, totuşi, îmi era familiar
chipul, îl mai întâlnisem, undeva, cândva…
„S -l ia dracul de tablou, nu mai vreau s ştiu de el.”
Şi ca s nu m tulbure, l-am desprins din perete şi
întorcându-l cu spatele, l-am rezemat de şifonier. În timpul

126
 - MIHAIL DRUMEŞ -

acestei opera ii, pendula umplu odaia cu o not prelung ,

sonor , al c rei ecou se stinse anevoie.
„Uite, e ora unu, dup miezul nop ii şi eu îmi pierd vremea
cu n zbâtii… Mai bine m-aş culca…”
Mi-am desc l at pantofii; subreta îmi adusese papuci. ţe
femeie grijulie! ţând s scot haina, un obiect lunec jos pe
covor. (Ce-o fi picat?) Voiam s m aplec ca s v d ce-a c zut
din buzunar, îns o pijama de poplin, foarte ar toas îmi
fur aten ia.
— Hm, mi-au dat una nou , neîntrebuin at …
Mi-am pus pijamaua (m sim eam bine în ea, parc eram
mai zvelt), am f cut câ iva paşi prin fa a oglinzii (mofturi
feminine), apoi m-am strecurat în aşternut. În aceeaşi clip
îmi aminti c uşa r m sese descuiat . ţoborâi din pat s
întorc cheia. Nu se închidea uşa. (ţe-o fi asta?) Am r sucit
cheia în sens invers, de ast dat se încuiase. (M rog, de ce
invers?) ţe broasc o fi asta care se închide întorcând cheia
de la dreapta spre stânga şi nu de la stânga spre dreapta?
L sând broasca în plata Domnului, am revenit sub p tur .
Din pricina acestor lucruri m runte uitasem cu des vârşire
s v d ce anume îmi c zuse adineauri pe covor. Pre de
câteva minute am sim it o adev rat voluptate în bra ele
odihnei.
Voi trage un pui de somn! Ştia el Shakespeare ce ştia când
a spus c la osp ul vie ii cel mai de seam fel e somnul.
Avea, pesemne, insomnii, s racul… Şi somnul ce reparator
e… F r el… organismul…
„Ei dr cie! Am l sat lumina aprins …”
Iat -m din nou la uş ap sând de zor pe un buton.
ţurios, lumina nu se stingea…
„Trebuie c -i sonerie asta… Unde o fi întrerup torul?”
ţercetam pe toat por iunea peretelui ca s -l g sesc dar
întrerup torul nic ieri.
„Te pomeneşti c lumina se stinge de afar . Nu, nu cred.
Prea-i de tot.”

127
 - CAZUL MAGHERU -

ţâteva cioc nituri puser cap t fr mânt rilor. (Asta ce-o

mai, fi?) Am deschis uşa. În prag ţristina, menajera.
— Ce e? am întrebat-o mirat.
— N-a i sunat dumneavoastr ?
— Da, eu… Voiam s sting lumina şi am ap sat din
greşeal pe buton. Te rog, unde-i întrerup torul? N-ave i
întrerup tor în odaia asta?
— Cum se poate? E aici, nu-l vede i?
Era chiar deasupra butonului soneriei.
— Ptiu! De când îl caut! Mul umesc! Iart -m c te-am
deranjat.
— De ce n-aprinde i veioza de la pat?
— N-am observat-o.
Femeia o aprinse şi înainte de a se retrage v zu tabloul
coborât din perete.
— Dumneavoastr l-a i dat jos?
— Da. Po i s -l aşezi la loc… ţine e b trânul acela?
— V-am mai spus c nu ştiu, f cu slujnica enervat !
Întreba i pe domnul doctor.
— Ţine, po i pleca… (E o toant asta, s-a cam sup rat.
Nu-i vorb are şi dreptate.)
Nu se mişc din loc. ţe mai avea de spus?
— V rugasem s scoate i afar hainele şi pantofii…
— Da, da, bine, nicio grij … Mul umesc.
Le-am scos dup plecarea ei, l sând la locul lor lucrurile
din buzunare, în special port igaretul din aur. (Eh, n-are s -l
fure, nu m tem c -i hoa .) Am stins victorios lumina (al
naibii întrerup tor, tot te-am descoperit). R mas numai cu
becul l mpii de noapte, m-am întins în pat hot rât s dorm.
(Dac nu-i tat l lui Radu, cine naiba o fi?)
Dup un timp, alt pacoste: mi-am adus aminte c
uitasem uşa descuiat . St team în cump n : s-o încui, s-o
las aşa? Tot mai bine s-o încui.
Hai şi de ast dat jos din pat, r suceşte cheia, încearc
clan a, întoarce-te la loc sub p tur . E cel pu in curios c nu

128
 - MIHAIL DRUMEŞ -

m sinchiseam de loc de repetatele mele sc p ri. Parc aş fi

avut cea mai normal comportare.
Sub aşternutul moale am încercat din nou relaxarea
muşchilor obosi i şi nu f ceam nicio mişcare de team s nu
alung acea senza ie pl cut din preajma somnului. Dar
gândurile, acele viet i minuscule, f r form şi con inut,
popula ia necunoscut a universului meu l untric, nu-mi
d deau pace.
„Undeva, cândva, tot am z rit eu mutra aceea din tablou.”
Obsesia revenise, dar se izbi iar şi de poarta aducerii-
aminte încuiat cu lac te grele. M-am întors cu fa a la
perete. Pleoapele c zur ca o cortin desp r ind lumea
interioar de cealalt , a realit ii. Dinaintea ochilor min ii
rulau acum secven e izolate din propriul meu film, proasp t
tr it. M vedeam citind textul telegramei… Zâmbisem
atunci… Aşteptam o veste rea (ah, telegramele astea
blestemate, trâmbi e ale nenorocirii). Aceea f cea excep ie de
la regula general , îmi adusese o veste bun , în ciuda
presim irii… Şi cu toate astea, presim irea mea neagr p rea,
din p cate, îndrept it . Era o previziune, facultate obscur
şi întâmpl toare, care tr sese un col din perdeaua viitorului
imediat?
Iat acum pe moşierul Z videanu, cu trupul rev rsat pe
arcurile canapelei, leg nându-se ritmic în mersul trenului. Îl
durea capul şi în loc s -i dau un antinevralgic, îi d dusem
un somnifer. ţe eroare simptomatic ! Îl voiam dormind, ca
s -l jefuiesc mai lesne. Şi cu toate c m împ casem cu ideea
furtului, acceptând-o ca un r u necesar, totuşi, nu-i luasem
banii, deşi pentru asta nu-mi trebuia decât o singur
secund , deoarece… aşteptam s plece trenul din sta ie… şi
dup aceea… ţe ra iune avusese aceast ezitare? Nu era
frâna conştiin ei care tot mai lucra în gol dup ce pierduse
partea ei de influen ? Nici vorb ! O ezitare de-o clip a
z d rnicit totul, când m voi întâlni de aci înainte cu o ocazie
atât de rar şi bogat , când probabilit ile de a fi prins erau
minime – ce minune? – aş zice inexistente. Dovada: îns şi

129
 - CAZUL MAGHERU -

ciocnirea trenurilor. Dup aceast nenorocire neprev zut

cine s-ar fi gândit s m b nuiasc m car, necum s m
acuze când sunt atâ ia corbi care profit mai ales în
asemenea împrejur ri.
Dar când m-am trezit din leşin ce f cea moşierul? Uite c
nu-mi aduc aminte. Parc era lâng mine, îns n-aş pune
mâna în foc. De familia celor trei, ştiu sigur c disp ruse. ţe
s-o fi ales de ei? Dac l-a mirosit cineva şi mi-a pr dat omul?
Hm, totul e cu putin .
În orice caz, dragul şi scumpul meu vis, ra iunea existen ei
mele, nu se va transforma în fapt , mereu va r mâne un
proiect eşuat, sortit renun rii, ca nou zeci şi nou la sut
din proiectele oamenilor de toat mâna.
Nu, nu pot s fur, nu pot! O incapacitate organic m
paralizeaz , asta-i! Trebuie s m gândesc la alte mijloace de
a-mi procura banii necesari. Orice alte mijloace afar de furt!
Dup aceea, am intrat într-o zon pustie. Adormisem? Nu,
înc nu! A, parc m gonea un pumn de fier (mi se pare
chiar c i-am spus lui Radu de aşa ceva, când m-a întrebat
ce m lovise – ciud enie – cum de mi-a trecut prin minte un
astfel de r spuns? (Am vrut poate s fac o glum , dar gluma
avea implica ii în conştiin .)
Da, fugeam urm rit de un pumn zbur tor. Asta când? E o
halucina ie? Doar m aflam în tren… Nu, nicidecum! Stai,
stai! Un vis, chiar un vis a fost! Acolo am v zut şi un… un…
compartiment de… A, înc perea aceea fantastic … cu pere i
de sticl … preschimbat la repezeal într-un compartiment
de tren, în propriul nostru compartiment în care am
c l torit… Şi pe urm poteca de lumin de pe marginea
pr pastiei… Da, da, vis… autentic vis…
Tiii, chiar acolo – extraordinar! – am dat cu ochii de tipul
sta din tablou!… Vezi, tot Z videanu era în fond… Tot el!
Pretutindeni – el!
Nu ştiu cum n-am s rit în sus de bucuria g sirii.
Rezolvasem obsesia.

130
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Acum imaginile se tr geau una pe alta, legate cu nev zut

sfoar într-un tot bine adunat. Astfel, am izbutit s
reconstitui straniul vis pe care l-am avut în somn, pân în
clipa de fa , nu ştiam nimic de existen a lui. Probabil
dormeam profund, aşa încât centrii nervoşi au recep ionat
destul de insuficient ondula iunile electromagnetice pentru a
le face conştiente, înlesnind astfel reprezent rile.
Mi-am zâmbit superior, cu îng duin , v zându-m pe
mine cum gâtuiam pe moşier ca s -i r pesc punga. Ţun !
Neizbutind s fur în realitate, transferasem ac iunea în vis,
domeniu în care ob ineam o satisfacere deghizat a
tendin elor subconştiente refulate de cenzura conştiin ei.
Aceste tendin e r mase inofensive, pentru c în vis ele nu pot
pune în func iune aparatul motric ca s declanşeze fapta,
sunt sl bite, uşurate, diminuate, straşnic mecanism al nevoii
de echilibru care ne aduce purificarea sufleteasc atât de
necesar .
Sim eam c la scurte intervale m detaşez de realitate…
îmi ap reau dinainte, tot mai palid şi destr mat, o seam de
imagini incoerente: o b ltoac undeva pe câmp. Un tren
pustiu care se scurgea fantomatic în noapte, o strad
luminat difuz, un pachet care a lunecat pe covor… ţum
uitasem s v d ce-i cu el? Pijamaua, ah, da, pijamaua a fost
de vin .
…Şi totul se topi într-o negur compact care sem na atât
de mult cu împ r ia mor ii celei mari.

II

Odaia era inundat de un adev rat potop de lumin .

Mobilele, sc ldate în ape str vezii, cochetau cu soarele.
Oglinzile gâdilate de raze sub iri de beteal surâdeau fericite
bucurându-se de festivalul luminii. În fine, sub blagoslovirea
cerului, toate lucrurile se transformaser în fiin e.

Priveam cu ochii m ri i de mirare în jurul meu şi m

înfruptam din priveliştea care îmi injecta voioşie, încredere,
131
 - CAZUL MAGHERU -

putere. Zâmbii luminii prietene şi st pâne, apoi îmi întorsei

mie zâmbetul. Prinsesem, din zbor, o clip de fericire. Atâta.
ţ ci în clipele urm toare aducându-mi aminte de cele
petrecute azi-noapte am conchis c trenurile nu s-ar fi putut
ciocni în bun tatea darnic a luminii şi chiar dac se
ciocneau, pr p dul ar fi fost mult mai mic. Pendula, care
scânteia şi ea în b taia soarelui, se f cu auzit .
„E zece? m-am mirat. ţ bine am dormit! Şi ce somn
adânc, f r vise. De mult nu m-am trezit la ora asta!”
Am trecut în fa a oglinzii şifonierului, care m cuprinse
întreg în apa ei.
„Leneşule, ai s mai dormi şi alt dat pân la prânz? O
s - i rup urechile!”
Mi-era ruşine de aceste dezmierd ri puerile, dar de atâtea
ori am sim it nevoia s devin copil! Din p cate, seriozitatea
îmi reveni prea curând.
„Hm! Sunt cam tras la fa … Nu-mi place de loc paloarea
asta… S vedem cum st m cu temperatura?… ţred c totuşi
am ni ic febr … Nu-i bine…”
Am c utat termometrul cu ochii. Nu era de g sit. Şi doar
azi-noapte Radu îmi luase temperatura. (S-o fi întors?
Probabil doarme!). N-o fi r mas la el? Sau la femeia din cas ?
Tot umblând dup termometru, am descoperit jos pe covor
un pachet legat cu sfoar sub ire. Un col al învelişului era
desf cut.
„ţe-i asta? f cui surprins. De unde o fi picat?”
Mi-am adus aminte c azi-noapte, pe când m dezbr c m,
îmi lunecase ceva din hain . Voiam s v d ce anume mi-a
c zut, dar prins de alte gânduri, uitasem. Şi uitarea asta se
prelungise pân acum.
— Nu i-o fi picat lui Radu?
Am respins pe loc ipoteza. Obiectul nu putea s fie ai
gazdei, ştiam precis c îmi c zuse mie din buzunar.
Cercetam cu luare-aminte misteriosul obiect, îl pip iam, îl
cânt ream în palm . ţert, nu-mi apar inea. Era al altcuiva.

132
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Învelişul rupt într-o parte, l sa s se vad un teanc gros de

hârtii albastre.
„ţe fel, sunt bani? De unde şi pân unde? Ţani?”
Rupând sfoara cu un gest nervos, am desf cut pachetul:
„ţerule! Ţancnote de 5000! Un teanc de bancnote nou
nou e! Şi asta? O scrisoare? Nu, nu-i scrisoare, o telegram .
Din ce în ce mai interesant. S vedem ce scrie.
…Domnului Matei Zăvideanu. Vino imediat cu banii.
Încheiat tranzac ia. Avocat Mărgineanu.”
Stupefac ie.
„Sunt banii moşierului! Ţanii moşierului! Nemaipomenit!”
Am în epenit pe loc, cu mii de r d cini sub picioare,
c utând s în eleg ce s-a întâmplat. Un puhoi de gânduri şi
sentimente m invadar ca un torent. Apoi, am c zut copleşit
pe un fotoliu, îngropându-mi capul adânc în podul palmelor.
„ţum a ajuns pachetul acesta în mâinile mele? ţând?
Cum? În ce chip?”
M trudeam s -mi aduc aminte când, în ce împrejurare
intrasem – f r voie – în posesia acestor bani str ini? Şi
încercam s reconstitui clip cu clip ce anume se petrecuse
dup ciocnirea trenurilor? Grea treab s te descurci într-o
bezn atât de dens ! Memoria mea nu înregistrase nimic
trecând prin acest tunel. Şi cum s înregistreze dac îmi
pierdusem cunoştin a? Acest hiatus poate s fi durat o or -
dou , chiar mai mult. Dar ce importan are, dac în acel
timp mort nu se putea produce nici cea mai elementar
fapt ? Pân aici e bine stabilit, nu încape nicio îndoial
asupra realit ii celor întâmplate. S mergem mai departe.
Ce s-a petrecut dup trezire? Evident, rec p tarea
cunoştin ei m-a orientat asupra primejdiei în care m aflam
şi f r s -mi fi venit bine în fire, p r sisem vagonul (surs de
spaim ) cât mai repede. M miram c izbutisem s cobor cu
atâta uşurin pe p mânt ferm (m aşteptam la obstacole
grele, la suferin e mari. De ce?) şi odat ajuns afar am rupt-
o la fug pe câmp, în necunoscut (ca s m dep rtez cât mai
mult, deşi acum inutil, de primejdie) nimerind orbeşte într-o

133
 - CAZUL MAGHERU -

b ltoac (mi-o fi cur at femeia hainele?). ţomportare perfect

normal în asemenea împrejur ri.
Ori, în clipele acelea de groaz când primul gând al omului
este s -şi salveze bunul suprem, via a, mie îmi revenise pofta
de a fura banii moşierului, sugrumând imperativele
instinctului de conservare? Nu se poate!
Mi-am amintit cele citite cândva, c pe bordul Titanicului,
marele transatlantic scufundat în împrejur ri atât de tragice,
se afla so ia miliardarului Rockfeller care purta un colier de
perle valorând cinci milioane de dolari. Un detectiv
particular, special angajat, veghea tot timpul ca nu cumva
pre ioasa bijuterie s fie şterpelit de vreun ho interna ional.
Ori, când se isc panica b rba i şi femei înnebuni i de groaz
c lcau în picioare minunatele perle împr ştiate pe parchetul
s lii de bal, f r s se sinchiseasc cineva de ele. O zi de
via pre uia pentru ei mai mult decât toate colierele din
lume.
Nu, hot rât lucru, e exclus s fi jefuit pe moşier dup
declanşarea catastrofei. O asemenea ipotez contrazice firea,
e organic imposibil . Monstruos, imposibil !
Atunci, când am pus mâna pe bani? Dac într-adev r eu
eram acela care furase pachetul cu bancnote se poate s nu-
mi amintesc de loc în ce circumstan e am comis f r delegea?
ţiudat, foarte ciudat!…
Şi totuşi, banii se afl la mine, în mâinile mele, şi asta este
unica certitudine pân acum. Scos din fire c nu reuşeam s
fac lumin în creier, am strigat, lovind cu pumnii în mas :
— De unde au r s rit banii ştia?
M-am speriat de propria-mi voce. ţine ar fi fost în m sur
s -mi r spund la întrebare în afar de mine?
— Trebuie s m calmez pu in… Altfel n-ajung la niciun
rezultat.
Îmi reaminti c tocmai c utasem termometrul. Acum
ştiam sigur c trebuie s am febr . Şi, nemaiputând suporta
generoasa rev rsare de lumin , care adineauri m bucurase
atât de mult am coborât transperantele peste ochii

134
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ferestrelor, ca dou stavile în drumul soarelui. Orice s-ar

spune, frumuse ile naturii nu înseamn nimic prin ele însele,
dac starea noastr sufleteasc nu le d pre .
M-am cufundat iar şi în fotoliu, aparent calm, preg tit s
reiau medita ia pentru a rezolva acest caz ciudat din cale-
afar , cazul doctorului Magheru.
N-oi fi luat cumva pachetul înainte de catastrof ? ţe
f cusem înainte de ciocnire? S ne gândim. A, da. Dormisem.
De asta îmi aminteam perfect. Somnul m apucase dup
apari ia familiei severinene în compartiment. Ori, în prezen a
acesteia, era cu neputin s fac cea mai mic mişcare.
Atunci, când naiba pr dasem pe zevzecul acela de moşier,
care c l torea cu o sum atât de mare la el? Doar nu i-oi fi
luat banii în timp ce dormeam?
Am surâs destins oarecum, gândind la absurditatea unei
asemenea ipoteze. Sigur c alta mai bun n-aveam
deocamdat …
„Nemaipomenit caz, doctore Magheru, îmi spuneam.
Trebuie s recunoşti deschis. Sunt sigur c ceva asem n tor
nu s-a mai întâmplat pe lume înaintea mea. Şi nici c se va
mai întâmpla dup mine!”
Deodat , mi se p ru c eram juc ria unei halucina ii şi am
încercat s m scutur de ea, s-o îndep rtez. Luând o
bancnot în mân , am pip it-o uşor cu degetele. Sim urile,
perceperea func ionau normal. Era o hârtie nou-nou , cu
fr gezime de m tas , având num r, serie, aşa cum sunt
toate bancnotele. Am ridicat-o în dreptul ferestrei ca s v d
filigrama estompat . Am f cut acelaşi lucru şi cu altele.
Erau, f r îndoial , veritabile. Am recitit telegrama: Matei
Z videanu. Era vorba de moşierul meu, nicidecum de
altcineva.
Aşadar, nu putea fi la mijloc nicio n lucire. Dimpotriv ,
m aflam în fa a unei realit i certe, concrete, crude. Mi-am
strâns capul în mâini, neştiind ce s mai fac. Ardea ca
jeraticul. Tâmplele îmi zvâcneau pripit sub asaltul sângelui

135
 - CAZUL MAGHERU -

fierbinte. Broboane mari de sudoare îmi lunecau de pe frunte

l sându-se în jos pe valea obrajilor, ca s le sece arşi a…
ţineva b tu în uş . Am s rit în picioare. (De ce m-oi fi
speriat aşa?) Am strâns în prip teancul de bancnote
înghesuindu-le de-a valma în buzunarele pijamalei.
— Cine-i?
— Eu. Te-ai sculat, savantule?
Era Radu, cine putea s fie decât el? Sau ţristina, femeia
din cas . Ţa nu. Radu…
— Îndat !
I-am deschis. Şteflea se ivi în prag, palid, cu cearc ne la
ochi.
— Cum te-ai odihnit? m-a întrebat.
— Destul de bine, mul umesc (probabil c surâdeam). Dar
tu?
— De mine s nu vorbim: am lucrat toat noaptea pe
deş late, cum spune ranul. Fracturi, pl gi, traumatisme cu
nemiluita. Am avut un caz care m-a întors pe dos: o femeie
tân r , cu o plag lacero-contuz la piciorul stâng, mi-a
f cut gangrena gazoas … O form grav , nenorocit … cum
n-am v zut.
— Trebuie s mergi la amputare… F r discu ie. Altfel se
cur …
— Doi cu fractura bazei craniului s-au şi cur at. Aşa c
tu savantule, ai avut noroc cu carul…
— Va s zic , a fost ceva serios de tot.
— ţred şi eu. Închipuieşte- i trei vagoane complet
sf râmate. În elegi ce-i asta?
— Mda, carnagiu în toat puterea cuvântului. N-ai aflat
cui dator m m celul?
— Abia am avut timp s r suflu. Autorit ile ancheteaz
pe capete. ţând veneam spre cas mi-a spus în treac t un
prieten, avocat, cic impiegatul de serviciu de-aici, din sta ie,
unu Costescu, ar fi dat drumul m rfarului, f r s cear
liber, ca s fac cruce ca de obicei la Pietroasa. Dar
acceleratul de rândul sta n-avea întârziere şi încrucişarea

136
 - MIHAIL DRUMEŞ -

trenurilor trebuia s aib loc la ţaransebeş. În fine, precis

nu se ştie ce a fost.
N-am priceput decât ceva confuz din lunga explica ie a
colegului. De altfel, nici nu reuşisem s-o urm resc pân la
cap t.
— Sunt mul i mor i?
— Vreo patruzeci şi cinci pân acum. Dincolo, la Asigur ri,
s-au gr m dit peste o sut de r ni i. I-au pus şi câte doi în
pat. Dar nu e nimic sigur, în afar de z p ceal . Nimeni nu-
i poate da o ştire cumsecade. O s afl m şi noi din ziarele de
mâine. ţum st m cu capul?
— Nu prea bine.
— Ţa nu, z u?
— Am temperatur , dar mai degrab obnubil ri.
— Nu stric s - i faci o radiografie cranian …
— ţred c nu-i cazul!
— S te p zeasc sfântul de diagnosticul medicului asupra
lui însuşi. i-aduci aminte de p ania lui Gheorghiu, teribilul
nostru diagnostician?
Aci, am râs amândoi cu poft . Erorile medicilor vesti i sunt
şi mai vestite decât ei.
— Aşa c f bine şi las -te în seama mea. Supor i
deplasarea?
— Eu vreau s plec, omule… Nu mai complica lucrurile
degeaba.
Aveam de gând s -mi continui c l toria pân la Lipova,
unde m aşteptau ai mei. Pân desear voi ajunge oricum.
— ţe e aia? Nunt ? Eşti c nit la cap?…
ăcănit la cap? Ah, prietene, într-adev r, cam c nit.
sta-i diagnosticul pe care l-ai pus la întâmplare, dar ai
nimerit bine. Dac ai şti ce mi s-a întâmplat, prin câte
peripe ii am trecut, i-ai da seama c ciocnirea de trenuri a
r mas pentru mine un fapt m runt, de neb gat în seam . În
starea mea, desigur, nu-mi arde de petrecere, dar nici de
lipsit nu pot s lipsesc. M-aş mul umi s fiu prezent, atâta

137
 - CAZUL MAGHERU -

tot. Doar pentru asta plecasem la drum, chit c acest drum

era cât p-aci s fie f r întoarcere.
Radu st ruia s m conving .
— Nu în elegi, savantule, c n-ai cu ce s mergi?
Circula ia înc nu s-a restabilit. Se lucreaz pe capete la
dislocarea lini ei, care e stricat pe o distan de câteva sute
de metri…
— Hm, prost al dracului! ţe fac în cazul sta? Nu se poate
g si alt mijloc de locomo ie? O maşin , de pild …
— Se poate, fireşte, dar nu e de loc indicat.
Spunând acestea doctorul Şteflea se uit la termometru.
— Poftim! 38 şi dou linii… De unde naiba vine
temperatura asta? i-a pierit cheful acum?
Hm, simptom alarmant! Asta-mi mai trebuia –
complica iile. Ţine. Am s fac o radiografie. Fireşte c ,
deocamdat , voi renun a la plecare. N-am încotro… M car s
anun pe ai mei c … au aflat probabil şi ei de ciocnire şi or fi
îngrijora i de soarta mea. Trebuie s le trimit o telegram (ah,
telegramele astea!) s -i liniştesc… Pe urm , vom vedea ce
mai e de f cut.
Ne-am în eles s fac o radiografie la Spitalul Asigur rilor
Sociale, acolo cic aveau un aparat nou, adus recent din
Germania şi mai ales un radiolog bun.
— Îmbrac -te, savantule, subreta mea i-a cur at hainele,
vezi c le-a pus în fa a uşii. Te-aştept în sufragerie s lu m
micul dejun, dup care plec m cu tr sura la spital.
— Mai bine am merge pe jos.
— Profund gândit, tr sura cam zdruncin şi nu-i bine,
încuviin Şteflea, care tot timpul morfolea cu degetele o
hârtiu g sit întâmpl tor pe mas . Asta ce-i? m întreb
el. E a ta?
Am tres rit de spaim :
— Da, a mea…
Aproape i-am smuls-o din mân .
— E telegrama prin care ai mei m cheam la nunt ,
în elegi…

138
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ţum naiba o uitasem pe mas , la vedere? Dac Radu îşi

arunca ochii pe ea? Nu era vorba s citeasc textul (n-ar fi
în eles mare lucru), ci s re ie doar numele lui Z videanu
pus în fruntea hârtiei. Atât ar fi fost de-ajuns ca s se
iveasc cine ştie ce complica ii grave. ţerule, ce impruden !
De ce n-oi fi distrus din capul locului acest unic corp delict?
Dup ce Şteflea ieşi, am pref cut corpul delict în zeci de
buc ele (s pofteasc cineva s -l reconstituie) şi le-am
aruncat în sob . Mult mai cuminte dac le ardeam, dar
gândurile cele mai bune îmi vin de regul dup consumarea
faptei, replicile cele mai iste e, dup încheierea dialogului.
Apoi, cu o inexplicabil z bav în fa a oglinzii, mi-am pus
hainele cur ate şi c lcate, parc erau ca noi (merit femeia
un bacşiş gras – o fi tr ind cu Radu?) Intrat în costum, m-am
sim it mai sigur, mai ocrotit, ca într-un ad post pe m sura
mea. (Nuditatea îmi trezeşte complexe de inferioritate) Când
s bag pachetul în buzunar… Stai, ce fac? n-am num rat
înc banii, m car s ştiu câ i sunt… ce dracu! Fuga la uş .
Hârrş, r sucim cheia în broasc (S-ar putea ca Radu, ori
chiar subreta lui s m surprind , pacoste care le-ar fi pus
vârf la toate). N-a fost nevoie de num r toare, bancnotele
erau noi, neatinse, aranjate în serie: un simplu calcul
aritmetic de-o clip … Da, desigur aveam 500.000 de lei. M
aşteptam la suma asta, cele auzite de la Olarian se confirm .
Va s zic , bogat! ţ lare pe univers! Marlen, zei a mea, îmi
vine s zburd de bucurie, s s r peste m ri şi ri, s m
coco pe Everest pentru a striga de acolo omenirii c marele
meu vis, începând de azi, de la ora zece, p şeşte ferm pe
drumul înf ptuirii.. ţâte avem azi, Marlen? Nou iunie,
duminic … Memorabil dat în istoria noastr , nu-i aşa,
so ioar mic ? Te rog ia cu tine în eternitate pe acest 9
iunie!…
Numai c bucuria asta rev rsat ca un ocean m îneac
de prea mult ce e. Stau parc pe vulcani clocotitori care m
zgâl âie, vrând s m fac una cu lava. S se înfrupte şi ei
nu atât din trupul şi sângele meu (vulcanii sunt s tui de

139
 - CAZUL MAGHERU -

oameni îngrozi i), ci din bucuria care m inund , element

total necunoscut lor.
Nu m las prad . Vreau s -mi ap r bucuria cu din ii!
…ţolegul meu Şteflea nu mai poate merge cu mine la
examenul radioscopie, a primit un telefon s se întoarc la
dispensarul s u, i-au mai adus câ iva grav r ni i. ţazurile
mai uşoare au fost transportate la Lugoj şi chiar la
Timişoara.
Nu-i nimic, voi c uta s m descurc singur. A dat în
prealabil un telefon modicului radiolog Reiss şi a plecat
valvârtej cu tr sura.
Dup el, am plecat şi eu pe jos. S rb toarea solar înc nu
se sfârşise, aerul proasp t şi r coros îmi f cea bine. Mergeam
agale în susul str zii, hot rât s nu m mai gândesc la
nimic.
Oraşul tr ia ziua prezent în linişte deplin , f r
fr mânt ri şi probleme, str in de tot ce se întâmplase azi-
noapte. Asta era în firea lucrurilor, solidaritatea uman
merge pân la o anumit grani , dup aceea, omul r mâne
singur. ţei mai apropia i de el, p rin i, so ie, fra i, surori,
încrucişeaz neputincioşi bra ele şi nu-l mai pot ajuta.
Pe partea cealalt a str zii un comisar an oş, cu uniforma
strâns pe talie. ţând am dat cu ochii de el, un fior de
ghea m str punse pe şira spin rii. Aş fi vrut parc s m
topesc din câmpul lui vizual. Dar omul ordinii trecuse de
mine şi se dep rta liniştit, f r s -mi acorde cea mai mic
aten ie.
Oh, ce sensibilitate nefericit ! Sunt gata oricând s fac
neghiobiile cele mai idioate. M mir c n-am luat-o la
s n toasa. Pentru cei care se tem primejdia e întotdeauna la
un pas de ei.
Oricum nu e de loc prudent s umblu cu banii în buzunar.
Nu ştii niciodat ce se poate întâmpla, aşa, pe nepus mas .
Dar ce puteam face? S -i fi ascuns la Radu în cas ? Şi unde,
m rog? Dac aveam un geamantan (ah, geamantanul cu

140
 - MIHAIL DRUMEŞ -

trusa au r mas în tren – s r cu ul – duc -se!) i-aş fi pus

acolo, sub cheie şi n-aveam nicio grij .
Am cotit la stânga ca s ajung la gr dina public . Acolo o
t bli pus pe zidul unei cl diri îmi atrase aten ia: era
Oficiul poştal. Ţine c l-am g sit, trebuie s dau de veste
celor de acas ce-i cu mine, altfel vor înnebuni de grij . Le-
am trimis o telegram -fulger: „Sunt s n tos, nu pot veni la
nunt .”
Dup asta, întrebând pe unul şi pe altul, am nimerit la
Spitalul Asigur rilor. Acolo, zarv , fr mântare, forfot, un du-
te-vino neîntrerupt. Medicul-şef îşi pierduse capul de tot.
Deşi cu câ iva ani mai vârstnic decât mine, avusesem la
Brâncovenesc o discu ie în privin a unui diagnostic, la care
profesorul nostru îmi d duse dreptate. M-am pomenit c vine
la mine şi m acoper tam-nesam de oc ri:
— Ce faci, colega, îmi stai cu burta la soare în timp ce iese
sufletul din noi? Treci imediat la gard …
M-am uitat lung la el, m surându-l din cap pân -n
c lcâie.
— M aflu aici ca pacient.
— Pacient? De ce pacient?
I-am spus pentru ce şi am ad ugat c aveam nevoie de o
radiografie a craniului.
— Scuz -m , te rog, mi s-a p rut c faci parte din
personalul meu.
— Îmi pare r u c - i cunoşti atât de bine subalternii, eu
lucrez la Spitalul ţomunal din Piteşti, care se afl la o
dep rtare de circa 300 de kilometri.
— Şi mie tot r u îmi pare c va trebui s aştep i mult şi
bine. Prec dere au cazurile grave.
— Mul umesc pentru l murire. Dac veneai acum o or m-
aş fi bucurat mai mult de revederea noastr dup atâta timp.
În ce m priveşte, chiar în timpul r zboiului n-am lucrat aşa.
Aş mai fi ad ugat c plâng pe neferici ii pacien i înc pu i
pe mâna lui, dar s-a f cut nev zut cu nervii lui pe care
trebuia s -i lase acas , încuia i în sertar. Am vrut s renun ,

141
 - CAZUL MAGHERU -

dar spre surprinderea mea, o sor medical adresându-se

mul imii a strigat numele meu.
— Eu sunt…
— Pofti i, v rog, la domnul doctor Reiss.
Radiologul, un neam blond, între dou vârste, mi-a f cut
numaidecât radiografie. N-a g sit nimic alarmant, o simpl
fisur , dar mi-a atras aten ia asupra primejdiei frei-
intervalului.
Înainte de a pleca, l-am întrebat:
— Ave i un procentaj de erori?
Radiologul surâse:
— Nu sunt Dumnezeu. Îns cred c e minimum. Aş zice
sub cinci la sut … V teme i?
I-am r spuns, ocolind întrebarea, c la vestitul spital
Maggiore din Milano, s-a f cut, de curând o cercetare în
spiritul celei mai stricte obiectivit i ştiin ifice, luându-se în
discu ie o sut dou zeci şi patru de decese înregistrate în
cursul anului trecut. Concluzia: s-ar fi putut salva treizeci şi
trei de pacien i de la moarte prin diagnostic mai exact, sau
printr-o terapeutic mai bun .
Am conchis:
— V felicit pentru procentajul dumneavoastr !
Dup plecare, mi-a p rut r u, trebuia s servesc acest
exemplu amar şefului s u cu capul în nori. Dar i-l va trimite
radiologul, nicio îndoial .
Afar , în fa a spitalului, o surpriz : în timp ce coboram
sc rile, a oprit un Packard şi cineva din interiorul maşinii m-
a strigat familiar:
— Ilarie! Ilarie!
Era tata. De când sunt pe lume, nu-mi amintesc s m fi
copleşit cu atâtea îmbr iş ri şi s rut ri ca de rândul acesta.
Plângea de bucurie c m v zuse teaf r (Scena, într-adev r,
m emo ionase).
— Doamne, ce spaim am tras… nu- i mai spun…
ţredeam c înnebunesc azi-diminea când mi-a telefonat
dirigintele poştii.

142
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— i-am trimis o telegram acum dou ore. A fost primul

lucru pe care l-am f cut.
— Foarte bine! O primeşte Mariana… Voia s mearg cu
mine, abia am convins-o s renun e.
— A cui e maşina?
— A primarului Ţalot … Suntem prieteni buni. El mi-a
împrumutat-o. Hai undeva, s lu m o înghi itur … Poate îmi
spui prin ce-ai trecut…
Am nimerit chiar la restaurantul Majestic de azi-noapte,
unde fusesem primit atât de ostil. Ne-am aşezat la o mas
(erau mese pe trotuar). Patronul nu m-a recunoscut, nici c
se sim ea nevoia. Mare lucru nu i-am povestit tatii… Doar
atât, c m aflam în vagonul de clasa întâi şi…
— Foarte bine ai f cut, vagoanele de clasa întâia sunt de
regul aşezate la mijlocul trenului. În caz de coliziune acolo
şocul e atenuat sim itor şi c l torii scap numai cu spaima,
în elegi?
Nu ştiam asta… I-am mai spus c tocmai dormeam când
s-a produs ciocnirea, c am fost lovit la cap, nu-mi dau
seama cum, încât mi-am pierdut cunoştin a. ţând mi-am
revenit, cuprins de spaim , am luat-o la s n toasa peste
câmp, nimerind chiar aici, la restaurantul sta, unde din
întâmplare am dat peste un fost coleg de facultate care m-a
g zduit peste noapte. P cat c -mi pierduse-m geamantanul.
— Adic nu l-am pierdut… l-am uitat. Cine se mai gândea
atunci la lucruri? Aveam smokingul nou-nou , trusa… Ah, şi
br ara, o br ar de aur masiv… o cump rasem pentru
Mariana, cadou de nunt .
— Las , nu-i nimic… Astea se fac la loc. Ţine c ai sc pat
teaf r…
— Teaf r de tot. Nu. Azi-noapte am avut temperatur , asta
m îngrijoreaz pu in. Tocmai îmi f cusem o radiografie…
Ţ trânul s-a alarmat:
— Şi… ce-a spus?
— N-a g sit nimic…

143
 - CAZUL MAGHERU -

— Mergem la Timişoara, acolo e un radiolog excelent. Nu

stric s te vad şi el…
Ne-am repezit pân la dispensar cu gând s -mi iau r mas
bun de la Şteflea, dar n-a fost chip: era în opera ie. În
schimb, acas la el, am rugat-o pe subret s -i comunice
plecarea mea şi i-am strecurat o hârtie de o sut pentru
cur atul hainelor. (Ţacşiş regesc!)
Apoi, la drum întins. Şoferul, avertizat, conducea grijuliu,
evitând hopurile pe cât era cu putin . Tol nit în voie pe
canapeaua automobilului, al turi de tata, m sim eam într-o
dispozi ie de securitate deplin , ca un animal-femel care,
stând s nasc , considera drept protector pe cel dintâi
animal adult ce-i apare dinaintea ochilor. Dar n-aveam chef
de vorb , mi-ajungea s -l ştiu pe b trân lâng mine. De
aceea, m-am pref cut c dorm, retr gându-m în lumea
gândurilor. Eram deficitar cu marea mea enigm , ea
r m sese înc în aer, nerezolvat . Hai s-o iau din nou, de la
cap t, poate voi reuşi s dezleg ceva.
Nu, e inutil s recapitulez ab initio, n-are sens. Pân acum
am desluşit neîndoielnic un lucru: transferul bancnotelor
moşierului nu s-a petrecut decât dup apari ia familiei
severinenilor. Aici m izbeam îns de un fapt incontestabil:
adormisem dup venirea familiei în compartiment. Admi ând
c totuşi n-am dormit, ipoteza trebuie înl turat . Prezen a
celor trei persoane nu-mi z d rnicea orice tentativ de furt?
Atunci, când am luat banii? Dup ciocnirea trenurilor? E
exclus dup ciocnire. Îmi pierdusem cunoştin a, când m-am
trezit a urmat fuga buimac în noapte. În momentul fugii,
moşierul se mai afla în compartiment sau nu? Uite, asta nu-
mi aduc aminte şi pace. ţum se face c de severineni îmi
aduc aminte foarte clar c disp ruser , îns de moşier habar
n-am?
În truda încord rii, izbucni un gând cutez tor: nu cumva
în vis? Am respins categoric ipoteza. Cum în vis? Asta-i
inep ie curat . Adic de ce, m rog, inep ie? Dac visul acela
n-a fost vis, ci realitate?

144
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Am tras aer mult în piept dintr-o trebuin nem rturisit

de a nu m sufoca. Hm! Dac , într-adev r, visul…
Înfierbântat, crezând c dezleg o clip mai devreme nodul
problemei, am r mas nehot rât ca în fa a unei r spântii.
Visul… ţe visasem oare?
Hai, toate for ele, s -l reconstituim… Visul a existat,
trebuie reconstituit, poate îmi va servi drept o baz pentru
concluziile viitoare. Mi-am amintit cu uşurin chipul lui
Z videanu cu tr s turile crispate de groaz (obsesia cu
tabloul din casa lui Radu m ajuta enorm). Mi-am mai
amintit gestul meu de a-l gâtui… da, îl strângeam de gât pe
moşier cu amândou mâinile… (Ah, monştrii din mine, ei
erau autorii acestui s lbatic vis care trebuia s le dea
satisfac ie.) Rev d în minte punga pr dat . O scuturam în
aer ca un trofeu. Şi în urechi îmi suna limpede zorn itul
galbenilor.
„Poli de aur? Dar aici sunt bancnote de hârtie, proasp t
ieşite din tiparni a Ţ ncii Na ionale!”
Concomitent cu gândul, mi-am pip it reflex buzunarul
doldora. Nu, n-a fost decât un simplu vis, care a lucrat cu
simboluri şi alegorii, în lipsa factorului vorbirii, cum a fost,
de altfel, şi fuga mea, urm rit din spate de mâna cereasc ,
simbol al purit ii, datorit desigur conştiin ei ultragiate.
Şi Freud şi ţordan şi D’Hervey sus in c st rile afective
care ne-au st pânit înainte de a adormi, dau, în cele mai
multe cazuri, con inut viselor, c o dorin refulat în stare
de veghe g seşte în vis drumul cel mai scurt al realiz rii.
Deci nu pare deloc surprinz tor c visul meu seam n leit cu
ceea ce s-a întâmplat în realitate.
ţred c ipoteza cea mai aproape de adev r este aceea c
am pus mâna pe bani tot atunci când trenul se afla în gara
Turnu-Severin, adic înainte de a sosi familia aceea alc tuit
din trei persoane. E de neînchipuit îns cum memoria n-a
înregistrat faptul. Eram, nici vorb , foarte tulburat, tendin e
inconştiente se r zboiau surd cu sentimente şi dorin e
contradictorii. Ori, acest câmp de lupt haotic, sugrumat sub

145
 - CAZUL MAGHERU -

presiunea timpului, a dus la z d rnicirea unei percep ii

normale.
Am r mas aici, punând punct atâtor fr mânt ri sterile.
Important e ce voi face de aici înainte? F r îndoial c
Z videanu are s m b nuiasc şi pe mine. El va b nui pe
toat lumea, cu mine de ce ar face excep ie? Sunt, de altfel,
singurul pe care îl cunoaşte. Numai c o simpl b nuial nu
duce prea departe.
Are nevoie de probe, trebuie s dovedeasc înaintea
anchetatorilor c eu am comis furtul. Dac în urma unei
perchezi ii s-ar g si pachetul cu bancnote, atunci da! Nimic
de zis! Predau mâinile pentru a fi înc tuşate. Dar asta nu se
poate întâmpla decât unui guguştiuc care calc în str chini.
În ce m priveşte, primul lucru pe care trebuie s -l fac e s
m descotorosesc de bani, punându-i bine la p strare. Şi mai
potrivit loc de ascuns ca acas , la tata, nu e altul… La
noapte, sau în cursul zilei de mâine, am timp berechet s
g sesc o ascunz toare sigur . În orice caz e bine s nu m
ating de bani cel pu in câteva luni, c ci voi fi în acest timp
supravegheat îndeaproape f r s ştiu. Mai mult decât atât,
nici nu trebuie s pornesc în rile unde visul m trimite.
Plecarea mea ar stârni, cum e şi natural, b nuieli.
Bine, dar nici aşa nu merge. S amân c l toria sine die?
Chiar dac aş r bda un an, b nuiala tot îşi va scoate capul.
Ori, irosindu-mi astfel timpul, n-ajung nic ieri pentru bunul
motiv c nici n-am plecat. E absolut necesar s îmbrobodesc
grupul de oameni în mijlocul c rora tr iesc, f cându-l s
cread c am la îndemân o posibilitate de a studia în ri
str ine. Fie o burs fictiv , fie altceva. În fine, voi vedea ce-i
de f cut. Pentru orice problem exist o solu ie…
Ah, ce straşnic dezlegare dac Z videanu… Probabilitatea
nu-i exclus de loc, şi-au g sit moartea atâ ia oameni.
Totuşi, în aceast ipotez , s-ar descoperi c el a fost jefuit,
dar eu, unul, aş fi scos din cauz . Singurul care ştia c am
c l torit cu el era profesorul Olarian. Dar el, plecat la
ţ lim neşti, s -şi îngrijeasc s n tatea, nu se întoarce decât

146
 - MIHAIL DRUMEŞ -

mai târziu, peste o lun . Ori cu Olarian se putea face un

aranjament… ştiu eu? Ba nu, asta nu-i bine… Mai degrab i-
aş spune c dup coborârea lui, am trecut în vagonul-
restaurant, iar prietenul s u a r mas cu sl tineanul – cel
care ne-a oferit ig ri. Era destul ca s transfer b nuiala
asupra altuia. Şi chiar dac nu l-a jefuit sl tineanul nostru
nu se g seau destui corbi în asemenea împrejur ri care s
prade cadavrele, folosindu-se de z p ceala general ? Ohoo!!!
Oricum vor evolua lucrurile, am convingerea c sunt
singurul cu şanse de a nu fi b nuit c am comis furtul.
ţum? Dumneavoastr suspecta i pe un medic cu trecut
nep tat, care n-are niciun viciu, împotriva c ruia nimeni
pân în prezent n-a adus o învinuire? Un om care în timpul
ciocnirii a fost grav r nit la cap? S declare doctorul Şteflea
şi clien ii din restaurant în ce hal l-au v zut dup catastrof !
Vede i de altul, domnilor poli işti! ţhiar un ho de rând n-ar
putea s fure când e în primejdie s -şi piard via a.
Instinctul de conservare primeaz înainte de toate.
Deşi sunt str in de cercet ri poli ieneşti îmi voi striga
inocen a, înfruntând pe anchetatori pân în pânzele albe, ca
s -mi ap r împ r ia idealului f urit de mine, de la tronul
c reia nu voi abdica niciodat . Da, inocen a, am spus bine,
c ci nu m consider culpabil, nici cât negru sub unghie. Aşa
fiind, nu pot fi tras la r spundere. ţhiar admi ând c am
furat, n-am f cut-o cu participarea conştiin ei, deşi ea mi-a
dat prealabila încuviin are şi poate c mi-ar fi dat-o toate
conştiin ele oamenilor, pentru c ceea ce voi d rui în schimb
face incomensurabil mai mult decât jum tatea de milion al
lui Z videanu, mai mult decât aurul lumii adunat la un loc.
He! Toutes proportions gardées!3
Înc ceva care taie nodul gordian al neîn elegerii: ei, bine,
m leg s restitui peste şapte ani banii moşierului sau
urmaşilor s i, considerând suma drept un împrumut for at.
Îi voi pl ti şi dobânzile cuvenite, fac orice…
Acum, s pofteasc cineva s m acuze!

3 P streaz m sura!
147
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 8
O VESTE AŞTEPTAT

Automobilul cu cei doi ajunse la Timişoara pe la orele trei

dup -amiaz şi opri chiar în fa a locuin ei radiologului. Îl
chema tot Reiss, era fratele mai mare al celui din
ţaransebeş. Lucra la spital, dar d dea consulta ii şi acas ,
având un aparat de curând adus din Germania, care ocupa o
camer întreag . Medicul se odihnea, ca de obicei dup -
mas , dar auzind despre ce-i vorba se îmbr c în prip şi
examin pe Ilarie Magheru cu toat aten ia. Temperatur nu
mai avea. ţercet în aparat cutia cranian f r a g si nimic
deosebit.
— Superficial, nu v d nicio leziune, absolut nimic… În
profunzime nu pot garanta. R mâne doar frei-intervalul…
Dup paisprezece zile ai siguran a deplin .
Ilarie lu hârtia (avea nevoie de un document, altfel, s-ar fi
lipsit de ea. Era bun pentru orice eventualitate).
Plec mai departe luând drumul Lipovei, unde îi aşteptau
nuntaşii. Ţ trânul l sase vorb : dac Ilarie a p it – Doamne
fereşte – ceva, amâna i nunta. Ori ei primiser telegrama
b iatului, aşa c toate erau în regul . În regul şi
radiografia… De asemenea, noroc cu fata, Mariana f cea o
partid bun … Şi el însuşi d duse peste un noroc atât de
neaşteptat cu loteria, încât… Ah, ce s-a speriat c dup
lan ul noroacelor stora, s nu vin cumva nenorocirea. Din
fericire, nu venise, uite c şi b iatul sc pase teaf r din
accident… Aşa c … Doamne ajut , pe mai departe… Şi îşi
f cu cruce.
În maşin , Ilarie, liberat de grija unor consecin e grave şi
gingaşe, ca toate maladiile creierului, se ar t mai bine
dispus şi începu s -l descoas pe b trân în privin a
m ritişului Marianei. El atât aştepta. Îi spuse c -i un b iat
148
 - MIHAIL DRUMEŞ -

serios, f r vicii, n-a cerut fetei nicio zestre pân şi nunta e

f cut pe cheltuiala lui, adic a p rin ilor, care erau boga i…
— Şi dumneata n-ai scos niciun ban din pung ?
— De unde, m i b iete? Ştii c am r mas doar cu
nenorocita de pensie. Dac nu m strângea nevoia de gât,
vindeam eu casa de la Merişani, ca s m mut tocmai la
dracu în praznic, unde are Mariana catedra? Adic , de ce s
mint? Mi-au r mas câteva p r lu e, le p stram cu sfin enie
şi cu astea le-am cump rat însur eilor mobil … Vezi c tot
am f cut ceva…?
— Mobil ? Atunci nu ve i locui împreun ?
— ţum… împreun ? Ei şi-au închiriat o cas aproape de
liceu. R mân cu baba Florea… Dac n-ar fi ea…
— Ce mai face Fleurie? Câ i ani are? A f cut optzeci?
— Nu chiar, pe-aproape. Dar s l s m vorba asta. Vreau
s - i spun un secret, şi s te rog ceva.
— M-ai f cut curios, père! Ce secret?
— Mai încet, s n-aud şoferul. Uite ce e, am câştigat la
loterie… Alalt ieri, a fost tragerea şi…
— Da, ştiu… ţât ai câştigat?
— Eh, lozul a ieşit cu un sfert de milion, îns am jucat o
jum tate… ţap sec!
— O sut dou zeci şi cinci de mii? Şi nu-i bine? Nu te
bucuri?
— Sigur, e bine şi-atât… În sfârşit, aşa-i omul, nu-l satur
nimic…
— Mariana trebuie s fie într-al nou lea cer.
— Ei nu i-am spus nimic, am t cut ca peştele. Nu vreau s
ştie c am bani. Nici ea, nici ginerele…
— De ce, père, de ce faci asta?
— Pentru c ei n-au nevoie de bani, câştig destul, nu duc
grija lor. ţu banii ştia îmi asigur b trâne ile, în elegi? ţeva-
ceva poate o s le dau, cândva, când or fi strânşi de gât. Dar
f r s ştie c dispun de suma asta…
— ţrezi c n-o s afle? Lipova e oraş mic, vestea se
r spândeşte ca fulgerul.

149
 - CAZUL MAGHERU -

— Tocmai asta vreau s împiedic. Şi am g sit mijlocul…

— Care?
— Uite, care… Lozul e la purt tor, i-l dau ie şi tu îl
încasezi la Piteşti pe numele t u de la sucursala Loteriei de
Stat…
„Asta-i formidabil! gândi Ilarie, cum se înl n uie faptele în
succesiunea lor, parc s-ar produce numai în func ie de
persoana şi nevoile mele, pentru a-mi c dea totul mur -n
gur ?! Oare dorin ele pe care le difuzez în juru-mi au atâta
for magnetic încât modific fenomenologia în favoarea
lor?”
Într-adev r, Ilarie se gândise mai înainte cu o or sau
dou c nu putea pleca în str in tate f r acoperire, ca s
nu stârneasc b nuieli. Trebuie neap rat s arunce praf în
ochii autorit ilor şi cunoscu ilor c dispune fie de bani, fie
de o burs fictiv ca s poat întreprinde mult visata
c l torie de studii în str in tate. Şi uite, solu ia venise pe de-
a gata f r s mişte un deget.
— Bine, père, trec totul pe numele meu şi- i trimit banii.
Mie ce-mi dai pentru osteneal ?
— Opreşti cinci mii, mai mult nicio para.
— Nu, père, i-i trimit pe to i, intac i. Nu re in niciun ban.
— Nu, nu-i trimi i… c ci se afl şi n-am f cut nimic. Vin
eu s -i iau.
— Bine, s-a f cut…
Eh, b trâne e, cu grijile şi n ravurile ei… Pe cât era tat l
s u de risipitor înainte vreme, pe atât devenise acum mân
strâns , îngândurat de ziua de mâine. Adev rul era în alt
parte, Ilarie nu-l ştia: b trânul avea datorii multe pe care
prefera s le pl teasc din pensie cu ârâita ani de-a rândul,
f r s simt , decât s le achite odat …
Acas , nuntaşii îi aşteptau ner bd tori. Ilarie îşi îmbr iş
sora înveşmântat în alb.
— Vai, Iluş, ce spaim ne-ai tras…
— Tout est bien qui finit bien…4

4 Totul e bine când se ispr veşte cu bine.

150
 - MIHAIL DRUMEŞ -

F cu apoi cunoştin cu so ul Marianei, pe care îl vedea

pentru prima dat (Hm, destul de prezentabil, aş zice chiar
simpatic, numai s fie b iat de treab !) şi strânse
nenum rate mâini ale unor oameni total necunoscu i. În
zarva prezent rilor, numai pe o femeie b trân , care st tea
stingher într-un col al salonului, n-o observase. Tat l s u îi
atrase aten ia.
— Ah, Fleurie! Iart -m , scumpa mea Fleurie! ie trebuie
s - i s rut întâi mâna…
O îmbr iş şi o s rut pe amândoi obrajii. Ţ trâna
emo ionat nu mai era în stare s scoat o vorb . Avea ochii
umezi şi boabele de lacrimi ce-i lunecau pe obraji nu erau
numai de bucurii ci şi de jale.
— Ei, las , nu plânge, ast zi nu-i loc pentru plâns.
— Lipseşte cineva de la praznicul nostru şi nu trebuia…
D-aia…
Familia Magherilor auzind spusele b trânei se cutremur .
Era vorba de Geneviève, mama miresei. Nimeni nu se gândise
la ea, to i o uitaser la Merişani unde îşi f cea veşnicia.
Melodramaticul intermezzo nu inu prea mult. Invita ii
curioşi împrejmuir pe Ilarie s -l descoas cum s-a întâmplat
groaznica ciocnire de la Pietroasa, câ i mor i şi câ i r ni i
sunt, în ce împrejur ri a sc pat viu şi nev t mat. Doctorul,
c ruia îi era lehamite de blestemata nenorocire, le-o t ie
scurt c nu ştie nimic, în momentul coliziunii dormea, iar
dup aceea, s-a refugiat la ţaransebeş. ţei care doreau mai
multe am nunte s citeasc ziarele de mâine, unde vor afla
ce-a fost.
— În ceea ce m priveşte, conchise, m-am ales cu o
pagub prea mic fa de ceea ce mi s-ar fi putut întâmpla:
mi-am pierdut geamantanul cu hainele şi în special cadoul
de nunt . Aşa c , drag Mariana, î i r mân dator cu o prea
frumoas br ar pe care am s i-o cump r din nou…
— Las , Iluş, faptul c ai sc pat cu via e cel mai frumos
dar pe care mi-l faci…

151
 - CAZUL MAGHERU -

— Sunt de aceeaşi p rere, numai ca el nu ine loc de

br ar …
Se f cuse târziu. Alaiul nuntaşilor, porni de-a valma la
catedrala aflat în apropiere, unde trebuia s înceap slujba
religioas . Dup aceea se încinse petrecerea într-un salon
special amenajat al restaurantului Timiş.
Ilarie, în mijlocul însufle irii generale, îndura un ciudat
sim mânt, care îl contraria mult. Uite, aici domneşte
principiul binelui şi dincolo, la Pietroasa, principiul r ului.
Aici – dans, petrecere la toart , dincolo – lacrimi, dezn dejde,
jale cu carul. E o contradic ie între aceste dou principii, sau
o conlucrare? Se ciocnesc între ele, ori se completeaz
imprimând un relief vie ii de toate zilele? Guvernarea unuia
singur ar aduce monotonia, lipsa de neprev zut? Binele prea
mult ar chema r ul într-ajutor pentru ob inerea
echilibrului?…
ţâte întreb ri, tot atâtea ridic ri din umeri în loc de
r spuns. Mai bine s sorbim plinul clipei prezente. Ea
reprezint via a în desf şurare, e esen a tr irii. Înainte şi
dup se afl cunoscutul inert şi necunoscutul incert.
Ridic paharul, f cu o urare mirilor şi gust câteva
pic turi de vin. Parc i-ar fi pl cut s se avânte în vârtejul
dansului, de când nu mai strânse în bra e un trup de femeie,
îns era contraindicat.
Medice, cura te ipse,5 îi şoptea un glas profesional. Pe al ii
ştii s -i îngrijeşti, pe tine, nu?
Se retrase la timp, f r a stârni proteste. To i ştiau c
trecuse prin momente grele care l saser urme şi c avea
nevoie de odihn .

II

Se trezi pe la amiaz , dup un somn profund. ţum f cu

ochi trimise dup ziar.
— Tocmai îl citeşte tat l t u, îi spuse baba Florea.

5 Doctore, îngrijeşte-te pe tine însu i.

152
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ilarie se duse la b trân s -i cear gazeta. Acesta era în

cerdac cu ochelarii pe nas. ţufundat în lectur .
— N-ai ispr vit, père?
— Stai c mai am pu in…
Dup care ad ug , cl tinând capul:
— Pr p dul pr p dului. Mare noroc avuseşi, b iete! Noroc
cu carul! Aşa nenorocire nu s-a mai întâmplat pe c ile
noastre ferate…
— A ieşit lista mor ilor?
— Ia, uite aici, lung ca o zi de post. Sunt cincizeci şi doi
pân acum, i-am num rat, başca r ni ii…
— Da-mi voie s arunc o privire, şi Ilarie aproape îi smulse
gazeta din mân . ţiti încordat, urm rind cu degetul
rândurile cu litere m runte, ca s nu-i scape niciun nume.
Ajunse la sfârşitul listei f r s g seasc ceea ce c uta.
Relu lectura de la cap t, cu aten ia încordat .
Nicolae Petrescu, Maria S ndoiu, Petre Pascu, Matei
D videanu…
Matei D videanu? Hm! N-o fi chiar moşierul? Prenumele-i
exact, ştiu sigur c Matei îl cheam . Dar D videanu?! Prea-i
mare potriveala, prea suspect diferen a numai de-o singur
liter … ţred c e la mijloc o greşeal de tipar. În loc de Z,
linotipistul a cules pe D… Dac n-o fi aşa pun capul jos…
Ideea îi venise cu o for şi certitudine care excludea orice
îndoial . Întoarse ziarul şi se uit la titlu. Era Universul. N-
avea decât s controleze dac în alte ziare de diminea
numele fusese corect tip rit.
— Încotro, b iete?
— M duc s dau o rait prin centru.
De fapt, plecase dup gazete, c ci sim ea intens nevoia
unei verific ri. La primul chioşc, cump r câteva ziare şi
primul pe care îl deschise îi confirm b nuiala. Într-adev r,
acolo scria negru pe alb: Matei Z videanu.
Aşadar… mort! Din calea doctorului pierise un obstacol,
poate cel mai de seam . Pentru asta fusese nevoie de jertfa
unei vie i. Ţineîn eles, moartea moşierului nu-i apar inea,

153
 - CAZUL MAGHERU -

era opera altcuiva, a hazardului orb, dar omul îi st tea

împotriv şi-i dorise nefiin a, cu toate astea îl zgudui
surprinz tor vestea. ţ l toriser amândoi în acelaşi
compartiment, în aceleaşi circumstan e şi totuşi destinele lor
fuseser atât de diferite unul de altul.
ţu un gest pios îşi descoperi capul: p rea c salut pe cel
învins şi câteva clipe tr i o des vârşit reculegere. Dup
aceea, f cu calea întoars . Dar noua locuin , de când tat l
s u se mutase la Lipova, îi p ru deodat neprimitoare,
str in . Nu în elegea s -i vad pe ai s i decât în casa cu
gr din din Merişanii copil riei şi adolescen ei, înc put pe
alte mâini. Avu de gând s -i sugereze b trânului s
r scumpere casa cu banii câştiga i la loterie, dar renun
f r motiv. Doborât de o triste e inexplicabil intr în camera
lui şi se trânti pe o sofa, îmbr cat aşa cum era, punându-şi
mâinile sub cap, drept pern …
Ţaba Floarea, care treb luia pe-acolo, îl întreb :
— S - i aduc, maic , o pern , de ce te chinuieşti aşa?
— Nu, Fleurie, mai bine vino şi stai pu in lâng mine.
— Auleu, ce- i veni? La ce s stau?
— Aşaz -te aici, în locul pernei…
— Mare ciud enie cu tine, Iluş, maic …
Îl ascult şi f cu precum o rugase. Doctorul îşi puse capul
în poala ei, şi închise ochii.
— Acum, Fleurie, spune-mi basmul acela cu uşurelu
vântului şi greul pământului…
— Doamne iart -m , ce- i mai tr sneşte prin minte… Acu’
eşti b iat mare, ditamai doftori..
— Pentru tine, Fleurie, voi fi întotdeauna copil.
Începu s -i povesteasc domol, aşa cum îl adormea
odinioar . De ast dat r mase treaz, dar coborându-se în
puritatea copil riei, sim i c se înal , ca un fulg, c ci pe
trup îi crescuser numai aripi.
Acest sentiment de detaşare prin zone rarefiate nu dur
prea mult. Un gest reflex de a-şi pip i buzunarul unde inea
bancnotele alung euforia şi doctorul se v zu din nou pe

154
 - MIHAIL DRUMEŞ -

p mânt. Mda, banii aceia – ce s fac , unde s -i ascund ,

cum s scape de ei? ţhibzui în toate chipurile: aici, în casa
asta nu-i bine, nici în apartamentul s u din Piteşti, oricând
se putea aştepta la o perchezi ie minu ioas . Parc tot mai
sigur ar fi s -i ascund la spital. Şi acolo, unde? Dac d
cineva peste pachet? A, dulapul cu medicamente e locul cel
mai sigur. Vâr bancnotele într-un ambalaj farmaceutic şi
nu-l mai doare capul. Cheile sunt la el, nimeni altul n-are
acces acolo… Da, da aşa are s fac …

III

ţu toate st ruin ele b trânului de a-şi prelungi şederea,

Ilarie Magheru plec la Piteşti chiar a doua zi dup -amiaz .
La gar îl înso i şi baba Floarea, c reia îi strecur o hârtie de
o mie, f r ca ea s prind de veste. Ajunse dup miezul
nop ii. O tr sur îl duse acas în Strada Mare. Locuin a i se
p ru parc mai cald decât o l sase cu trei zile înainte.
Telegrama prin care tat l s u îl chema la nunt r m sese pe
birou în partea acoperit de tampon, dimpreun cu o
scrisoare şi o ilustrat din ţ lim neşti trimis de profesorul
Olarian.
— Multe s-au întâmplat de sâmb t pân azi, îşi spuse
doctorul, strecurându-se în aşternut, învins de oboseal . ţât
de mult e de-atunci. Şi cu toate astea nu sunt decât trei zile,
tari şi mari. Atât de tari şi de mari, încât s-au întip rit adânc
în memoria mea, iar binecuvântata uitare nu va avea
niciodat îndr zneala s le ştearg cu buretele ei miraculos.

155
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 9
ţEI DOI ASOţIA I

Z videnii, boiernaşi de rangul al doilea, îşi pierdeau

obârşia în negura trecutului. Mai înainte de serdarul
Dragomir Z videanu, de pe vremea domniei Ţrâncoveanului,
nu se ştie altul. Încoace, mai cunoscut era State Z videanu,
care se însurase cu o rubedenie a generalului Kiseleff.
Rusoaic de o frumuse e rar . Mai to i Z videnii tr iser în
umbr , retraşi pe la conacele lor, c utând tihna, uneori greu
de g sit în acele vremuri. De aceea nu se înghesuiser la
demnit i mari. Nici se amestecaser în luptele necurmate
pentru domnie. Oameni practici, le pl cuse s r mân cu
capul pe umeri decât s -l piard pentru o ambi ie deşart .
Matei era ultimul coborâtor. Însurat de tân r cu unica fat
a Ţ nenilor, de fel din Mehedin i, dusese ani de zile o via
ştears de mare senior rural. Pentru a-şi p stra demnitatea,
aşa cum spunea, el f cu unele opere de binefacere în satul
Z videni unde avea conacul, în l ând un spital, o biseric şi
o şcoal (scolii îi d duse numai terenul, cl direa o durase
statul) şi atât era mult. Pentru c Matei Z videanu suferea de
o boal p c toas : zgârcenia. ţânt rea fiecare gologan scos
din pung şi dac n-ar fi fost orgoliul s u boieresc, alt boal
care se ciocnea de cea dintâi, dându-i mari sfâşieri l untrice,
s-ar fi lipsit bucuros de orice binefacere obşteasc … Dar şi
aşa îşi d dea în petic: zugr veala bisericii r mase
neterminat , fiindc trebuia s mai pl teasc înc cinci sute
de lei pe care nu-i prev zuse şi nu se îndura s -i scoat din
pung .
De câ iva ani se mutase la Piteşti, dar nu st tea tot anul,
ci numai toamna şi iarna, iar prim vara şi vara pleca la
conac cu familia. Toate bune, numai o grij îl rodea pe Matei:
n-avea urmaş în linie b rb teasc , pentru a-i duce mai
156
 - MIHAIL DRUMEŞ -

departe spi a, ci doar o fat , pe Marilena. Dup o secet

îndelungat , de zece ani, so ia lui purcese din nou grea şi
n scuse un b iat. ţe folos? Femeia muri din facere şi nu
mult dup aceea, se stinse şi copilul.
De fapt, medicii îl avertizar pe Z videanu c via a lehuzei
e în primejdie şi avea de ales între mam şi copil.
— Vreau copilul! inu mor iş orgoliosul moşier, gândindu-
se la perpetuarea numelui Z videnilor cu jertfa unei vie i.
Soarta vru altfel: dup so ia condamnat la moarte de
b rbatul ei pieri şi copilul venit stingher pe lume, f r
mam …
Matei Z videanu, resemnat cu vremea de n prasnica
lovitur , nu se mai însur a doua oar , ci îngriji de feti a lui
care se f cuse mare şi frumoas . Vrând s -i dea o creştere
aleas , c ut s-o fereasc de apropieri primejdioase. Astfel,
Marilena, de mic fu instruit de c tre o profesoar -
guvernant – domnişoara Henriette, adus din Fran a, cu
cheltuial mare. Fran uzoaica, fat b trân şi s rac , se
împ case cu via a din casa Z videnilor, în ciuda dorului de
patrie şi hot râse s r mân în ar pân la m ritişul copilei.
Marilena împlinise de curând şaptesprezece ani. Înalt ,
sub ire, cu p rul blond, buclat, ochii verzi, migdala i, ar ta
ca un superb manechin de vitrin . În ciuda acestor însuşiri
fizice care o apropiau de perfec iune, copila avea fa a palid
ca ceara şi orice boal se lega de ea. N-o trimisese la şcoal ,
înv a acas şi numai la sfârşitul anului se prezenta la
examene, ca preg tit particular. Aşa c tot timpul şi-l
petrecea în tov r şia domnişoarei Henriette, dup un
program riguros întocmit de unica ei profesoar , cu anumite
ore de diverse obiecte de studiu, pian, englez , german , apoi
sporturi (în special tenis). ţâteodat , f cea excursii mai lungi
cu automobilul, minunându-se de tot ce vedea, cu o naivitate
care îi sporea farmecul.
Între timp, sora lui Matei, anume Elena, se m ritase cu
Şerban Voinea, un b rbat de vreo patruzeci şi cinci de ani,
voinic şi bine legat, cu favori i şi must i. ţump nit de fapt

157
 - CAZUL MAGHERU -

şi zgârcit la vorb , impunea de la început, f r ca cineva s

prind de veste în ce sta superioritatea acestui om. Avea
tr s turile fe ei aspre, hot râte, doi ochi mari, ap ra i de
sprâncene negre, stufoase, care aproape se împreunau mai
sus de r d cina nasului. Uit tura lor p trundea ca o s geat
trimis f r greş. Încolo, p rea posac, închis în el,
necomunicativ. Dar hot rât la fapt . Orice piedici, departe de
a-i sl bi voin a, i-o înt râtau. Era capabil s st pâneasc nu
numai destinul s u, dar şi pe al altora cu care drumurile
sale se întâlneau. Pornise de jos. Tat l s u, r zeş de prin
p r ile Vrancei, tr ia înc , deşi trecuse de nou zeci de ani.
Maic -sa avusese o spuz de copii – optsprezece b ie i şi fete
– to i în via . Drept r splat pentru fecunditatea ei
uimitoare, se alese cu o pensie de la Regina Elisabeta.
Dup ce-şi lu licen a în drept, Şerban fu numit procuror
la tribunalul din Piteşti, unde r mase câ iva ani. Apoi
demision ca s se apuce de avocatur . Ap rând câ iva ani
interesele lui Z videanu, dobândi prietenia acestuia – lucru
destul de neobişnuit, inând seama de firea solitar a
moşierului. De acum înainte ce mai avea nevoie de
avocatur ? O dat cu însur toarea deveni asociatul
cumnatului s u şi amândoi înfiin ar în oraş un birou de
vânzare-cump rare a cerealelor en-eros.
Treburile merser din plin, c ci, avur parte de ani buni,
m noşi. Dar nu se ocupau numai cu exportul grânelor, ci de
orice afacere care aducea câştig gras. Prinzând de veste c în
Ţanat, la Ţuziaş, pavilionul b ilor, dimpreun cu hotelul
erau de vânzare pe un pre derizoriu, se hot râr s -l
cumpere ca s nu le scape chilipirul din mân . Şerban fiind
re inut de un proces, trebui s plece Matei cu banii la
Timişoara, unde avea s semneze actul de vânzare-
cump rare.
În noaptea aceea, de pomin , Şerban Voinea se afla la
Clubul Renaşterea. Ca de obicei, juca table cu colonelul
Dordea, desf cându-se astfel o or -dou de grijile de peste zi.
ţând s plece, dup miezul nop ii, se pomenir cu prefectul

158
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ghib nescu Statuie. Era întunecat ca p mântul şi înainte de

a fi descusut ce c uta la un ceas atât de târziu, el se opri şi
anun pe cei de fa , cu o voce grav :
— Domnilor, o mare nenorocire s-a întâmplat adineauri
între Lugoj şi ţaransebeş…
Vestea, picat din senin, alungi fe ele clubmenilor
împr ştia i pe la mese. Se isc o avalanş de întreb ri: ţe
nenorocire? Vreun cutremur? Incendiu? Accident? Ce-a fost
acolo?
— Acceleratul 701 s-a ciocnit cu un tren de marf . Sunt
foarte multe victime.
Alt val de întreb ri: Unde? ţum? ţând?
— Nu cunosc am nunte. ţatastrofa a avut loc lâng sta ia
Pietroasa, dincolo sau dincoace de ţaransebeş, nu ştiu
precis.
Vasta înc pere a clubului, loc de deconectare a
protipendadei oraşului, adic joc de c r i şi b uturic , se
transform brusc într-o biseric f r altar, sfin i şi lumân ri.
Pe aripile vestirii prefectului se furiş un zvon de moarte.
Şerban Voinea înghe , f când laolalt cu scaunul pe care
şedea o statuie f r soclu.
— Ce spune i? ţhiar acceleratul cu plecarea din gara
noastr la cinci şi un sfert?
— Da… sta. Ai pe cineva care se afla în tren?
— Ap i… cumnatu-meu… A plecat la Timişoara… adic la
Ţuziaş…
— ţe spui? ţonu’ Matei Z videanu?
— Chiar el. L-am condus la gar … Şi uite ce s-a întâmplat!
Sunt foarte neliniştit dac … nu cumva…
— Zi Doamne fereşte!
ţâ iva ridicar din umeri, al ii pufnir sec, gesturi
m runte care camuflau resemn ri ancestrale: Ce putem face
noi, oamenii? Fiecare cu destinul s u!…
Şerban Voinea se adres din nou prefectului:
— Vi s-a comunicat numele mor ilor şi r ni ilor?
— Nu înc . ţiocnirea s-a produs pe la unsprezece noaptea.

159
 - CAZUL MAGHERU -

— Acum o or şi jum tate?

— Exact. Autorit ile n-au vreme s fac identificarea
victimelor.
— Şi nu vor avea nici mâine toat ziua, se b g avocatul
Radulian în discu ie. V da i seama ce zarv trebuie s fie la
fa a locului? Vrând, nevrând, trebuie s aştepta i, drag
Şerbane, pân poimâine…
— Pân poimâine? Hm! Uşor de zis, murmur colonelul
Dornea.
— Pân poimâine înnebunesc de tot, spuse Voinea.
ţei de fa confirmar … Da, da, înnebuneşte omul ap sat
de atâta grij … Pân atunci sunt dou nop i şi o zi… Nu po i
închide un ochi, nu po i s te atingi de mâncare. ţum s
str ba i teaf r prin atâta pustiu de timp?
— Din ce cauz s-au ciocnit trenurile? întreb pe prefect
judec torul de instruc ie Kaminski.
— Se crede c vina e a impiegatului de mişcare de la
Caransebeş: a dat drumul acceleratului f r s cear liber…
— Era beat? Nenorocitul!! ţum a putut s fac una ca
asta?
— Nu ştiu nimic… Absolut nimic…
Avocatul Radulian începu s povesteasc despre o
catastrof (aia catastrof – nu juc rie!) întâmplat în timpul
r zboiului la ţiurea. Trenul era în esat de lume, ca sardelele.
Şi când a apucat-o la vale, pr p dul pr p dului! Sute de
victime, militari, civili, de tot felul. Nici pân acum nu-şi
d dea seama cum a sc pat numai cu dou coaste rupte. O
femeie, chiar el a v zul cu ochii cum a…
Şerban Voinea nu avu r bdare s asculte povestirea
fostului decan al baroului, care, desigur, îngroşa f r m sur
groz viile v zute. Prefectul Ghib nescu îl ajunse din urm :
— Vino mâine pe la prefectur , poate aflu vreo veste
despre conu’ Matei. S sper m c va fi bun .
Voinea înclin din cap:
— S dea Dumnezeu!

160
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ţoborî sc rile şi apuc pe bulevard, înso it de liniştea

grav a oraşului care dormea. Ajuns acas , deschise încet
uşa dormitorului ca s nu trezeasc pe so ia sa. Renun s
aprind lumina. Felinarul din strad strecura pe fereastr o
panglic de argint care se culcase pe covor. Se dezbr c
uşor, cu mişc ri de vat ; parc s-ar fi dezbr cat altcineva în
locul s u.
„Se pare c nu mai simt nimic”, îşi spuse şi strecurat în
patul larg, înfipse privirile în gol. Nemişcat ca o stânc , f r
gânduri, f r vedere, înfrunta ap sarea timpului. Într-un
târziu, poate izbuti s a ipeasc , dar grija care se plimba prin
toat fiin a lui îl trezi. Şi din nou începu lupta mut cu taina
nop ii. Un zgomot metalic, pl cut, b tu de patru ori la por ile
urechilor. ţa prin vis, recunoscu glasul pendulei din hol. Şi
holul se afla departe, peste dou camere. ţiud enie! N-ar fi
Crezut niciodat c se poate auzi pendula de la o distan
atât de mare.
— Trebuie c s-a luminat, de ziu , îşi zise cu o uşoar
satisfac ie. Am biruit noaptea!
Coborî din pat şi, ducându-se în vârful picioarelor la
fereastr , trase storul. Lumina vie de afar n v li în odaie şi
o sp l de neguri. Apoi se vârî din nou în aşternut. O
problem proasp t , legat de cea mai stringent actualitate,
îi poposi în minte:
— În ipoteza c Matei… (escalad cuvântul a murit) s-ar
putea întâmpla ca banii afla i la el s … dispar . Se g sesc
destui corbi care jefuiesc cadavrele, în împrejur ri de-astea.
Urm activ în sinea lui:
— Ah, i-am spus de-atâtea ori: Matei, nu-i prudent s pleci
cu banii la tine, s -i trimitem prin Ţanca de Scont, d -l
dracului de comision, nu e mare… ţu cine s te în elegi? Şi,
uite, acum… realitatea îmi d dreptate… În definitiv 500.000
de lei e o sum , nu juc rie… S-o pierzi aşa, prosteşte, când
cu un comision de câteva sute aveai deplin siguran …
Dup care, avocatul conchise, lucid:

161
 - CAZUL MAGHERU -

— S-ar zice c mai mult m preocup banii aceia decât

cumnatul Matei. Afurisit treab !
Surâse îng duitor, poate prea îng duitor cu sine. Ştia c
în evenimentele cruciale din via a noastr omul r mâne
singur, nimeni nu-l mai poate ajuta. Aşa e de când lumea şi
p mântul.
ţoborând mai adânc în el, fu dispus s recunoasc
deschis c zguduirea pe care o îndurase auzind teribila veste
din gura prefectului, cu toate urm rile (o noapte de nesomn),
nu privea decât în mic m sur pe cumnatu-s u, ci banii,
banii, banii pe care acesta îi avea asupr -i…
Se întoarse pe partea cealalt , inundat uşor de o jen fa a
de el însuşi. Goni gândul care îi d duse în vileag (pentru a
câta oar ?) egoismul s u atât de crud. Apoi, pentru
divertisment, trase cu ochiul spre so ia lui, culcat în patul
de al turi. Suflarea îi s lta ritmic pieptul, iar pe fa a-i se ivise
un surâs perceptibil.
„ţ bine mai doarme! gândi. Poate viseaz un vis frumos.
S-o fi aşteptând ca fratele ei s …”

II

Nu-i dest inui nimic din cele aflate azi-noapte la club. La

ce bun s -i fac inim rea? S-ar putea s nu fie nimic (Hm!
Nimic, dup atâta zbucium? Nu-i p cat, Doamne, iart -m !)
Trimise dup ziare. Le r sfoi în prip , retras în biroul s u.
Titluri mari, pe patru şi cinci coloane îi atraser aten ia:
Catastrofa de la Pietroasa… O vale a plângerii în Banat! Peste
şaptezeci de mor i! Sute de r ni i… Directorul general al
Poştelor ucis cu so ia şi fiica.
Despre Matei ziarele nu pomeneau nimic. Nici mort, nici
r nit…
„F r doar şi poate c a sc pat teaf r!” îşi zise Şerban cu
un gest brutal zvârli ziarele pe jos.
Pe la amiaz , plec la prefectur . În sala de aşteptare,
nimeni. ţu atât mai bine. Şeful de cabinet îl introduse
numaidecât în biroul lui Ghib nescu-Statuie.
162
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— A i aflat ceva nou, domnule prefect?

— Veşti rele, drag Voinea… nu m aşteptam la asemenea
propor ii… Avem, închipuie- i, peste patruzeci de mor i… De
r ni i, nu mai pomenesc…
— Ziarele vorbesc de şaptezeci de mor i.
— Exagereaz , ca de obicei, ştim asta cu to ii… Te rog
stai… f -mi pl cerea…
Şerban se aşez masiv, cufundându-se în fotoliu.
— Despre cumnatu-meu, nimic? Nicio ştire?
— Ba da, ba da, m-am interesat special…
În clipa aceea sun telefonul…
— ţaransebeşul? Prefectura? Dumneata eşti. Drag
Udrişte? Aşteptam cu ner bdare acest telefon. Aşadar, e
adev rat… Se confirm , deci? Da, da, da cu toat precizia…
îmi pare foarte r u… Mul umesc, colega… Poimâine vii la
Ţucureşti la consf tuire? Atunci, ne vedem acolo… mai
scoatem o vorbuli . La bun vedere!
Dup ce ag receptorul, Ghib nescu zise:
— Am vorbit cu ţaransebeşul… ţhiar cu prefectul. L-am
rugat s -mi confirme dac Matei se afl printre victime…
— Şi v-a confirmat?
— Da, precum ai auzit. Din p cate, asta e situa ia!
Condolean ele mele!
Voinea se ridic în picioare. Nu i se clinti niciun muşchi al
fe ei. Ar ta aproape senin, ca şi când vestea era fireasc , de
neînl turat. Spuse r spicat:
— Mda… da… Mul umesc pentru condolean e.
Strânse în t cere mâna prefectului, apoi ieşi cu paşi
m sura i, f r grab , ca un om pe care o lovitur ca asta nu
poate s -l doboare.
Ghib nescu îl conduse pân la uş :
— S ştii c a fost transportat şi se afl depus la morga
spitalului jude ean…
Voinea înclin încet capul. Ştia, de altfel cum procedau
autorit ile în asemenea cazuri, fusese doar patru ani de zile
procuror. ţoborî şi o lu agale pe strad , îndreptându-se

163
 - CAZUL MAGHERU -

spre biroul s u din oraş. ţând se apropie de cl dire, v zu cu

ochi noi firma la care nu se uita niciodat . Numele celor doi
asocia i, Matei Zăvideanu şi Şerban Voinea, îi s ri dinainte,
cu o spuz de semne de întrebare. Şi veni de undeva, dincolo
de conştiin , rezolvarea: de acum încolo r mâne doar un
singur nume: Şerban Voinea.
Nu îndr zni nici s surâd m car acestei satisfac ii
ascunse undeva în fiin a lui. Dar ştia prea bine c ne
stânjeneşte semenul nostru, ne st în cale, ne încurc
mersul înainte şi abia aştept m s piar ca s -i lu m locul,
dac se poate, chiar bunurile. Nu ne m rturisim nici nou
înşine aceast pornire hr nit de egoismul cumplit care ne
st pâneşte, dar nu e mai pu in adev rat c ea exist şi e
atotputernic . Numai tat l şi mama sunt pentru copiii lor
str ini de acest gând, dar asta e atât de pu in! În schimb,
copiii nutresc acest sim mânt ruşinos fa de p rin i. Vai de
s rmana fire omeneasc – cât e de plâns!
Toate aceste constat ri rupte din experien îi trecur
moşierului prin minte, pre de o secund -dou … Intrând în
biroul s u, chem pe contabilul-şef, mâna lui dreapt ,
singurul care era prezent la serviciu şi duminica:
— Ascult Gherghel, cumnatul meu Matei s-a pr p dit în
catastrofa de cale ferat de la Pietroasa. Eu voi lipsi mâine,
poate şi poimâine.
Înainte ca func ionarul s se dezmeticeasc , patronul îl
copleşi cu un noian de dispozi ii:
— Angajeaz de la Pompe Funebre o autodub ca s aduc
mortul; comand un sicriu ultimul model, s fie gata
poimâine, d un anun mortuar la Universul, înmormântarea
peste trei zile, joi, ora 4 dup -amiaza; pune oameni s
renoveze cavoul, aici, arbora i imediat doliul, restul te
descurci singur. A, telefoneaz sor -mii, la Slatina, s vie
urgent s stea cu nevast -mea cât timp lipsesc ei. Trimite-l
pe Mutu cu maşina. Eu plec peste o or . Autoduba s vie s
m ia de acas . Ţun ziua!

164
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Şerban Voinea p r si întreprinderea ca gonit din spate. Pe

strad opri o tr sur , deşi distan a pân acas nu era mai
mare de câteva sute de metri.
So ia se mir totuşi, v zându-l întors la o or atât de
nepotrivit . Uitase ceva? I-ar fi telefonat. ţe s fie?
— Vino, draga mea, avem ceva de discutat.
Intrar în sufragerie. Ţ rbatul se aşez pe un scaun.
— Stai şi tu, Lena… o pofti, ar tându-i alt scaun, lâng el.
— Dar ce e? ţe e? se sperie Lena, v zând acest ceremonial
cu totul neobişnuit. O veste rea?
— Destul de rea. N-am încotro, trebuie s i-o spun, f r
prea multe menajamente. Dar te rog s - i p strezi calmul…
Altfel…
— Doamne, ce s-a întâmplat? strig so ia, îng lbenind.
Spune, odat … Despre Matei e vorba?
— Da…
— Ce-i cu el? Nu cumva?
So ul drept r spuns îi lu mâna şi i-o strânse:
— Haide, curaj!
Femeia în elese cumplitul adev r. Slobozi un ip t sfâşietor
şi c zu moale în bra ele b rbatului.
— Vino- i în fire, Lena, ştiu c te doare, dar ce rezolvi,
spune-mi ce rezolvi dac te îmboln veşti? De înviat nu-l
înviezi. Atunci?
— Ce-a fost, cum s-a întâmplat? îng im ea printre
suspine..
— S-au ciocnit trenurile… între Lugoj şi ţaransebeş…
Asta a fost…
— Doamne, ce moarte îngrozitoare!… De ce a trebuit s i
se întâmple una ca asta?
ţe s -i r spund ? Voinea se uita buimac la ea şi nu-i
venea a crede ochilor. O veste rea avusese putere s
devasteze numai în câteva clipe frumuse ea şi vioiciunea
so iei sale, s-o preschimbe într-o s rman epav omeneasc
şi poate, s-o ucid chiar…

165
 - CAZUL MAGHERU -

— Pentru numele lui Dumnezeu, st pâneşte-te, Lena…

Regret ca i-am spus… Dar ce vrei s fac? Puteam s - i
ascund adev rul?
— Ai procedat bine… nici vorb … îns nu pot, nu pot
altfel. ţu timpul are s -mi treac … Orice trece…
— Nu l sa s lucreze timpul doar. Apeleaz la propriile tale
mijloace, afar de cazul dac nu ii neap rat s te
îmboln veşti… Marilena unde e?
Auzind de fiica fratelui mort, Elena fu inundat de un nou
val de lacrimi.
— Uitasem de ea… S rmana fat ! ţum o s -i spun? Nu
pot, n-am curajul… Doamne, ce nenorocire!
Şerban se hot rî, de rândul acesta, s procedeze cu mai
mult tact. ţhem pe Henriette, d daca fran uzoaic şi, dup
ce-i vesti sumar faptul, o rug s preg teasc pe îndelete, cu
toate menajamentele, pe orfan .
— ţonaşule, a venit, nu ştiu cum s v spui, o maşin
neagr , cu cruce, anun una din slujnicele casei.
— Bine, spune-i şoferului s aştepte…
— Pleci… acolo? îl întreb din ochi Elena, cu o uşoar
mustrare mut c o las singur în acele împrejur ri.
Ţ rbatul în elese:
— ţe s fac, Lena, pot s trimit pe altcineva? Nu- i fie
team , am anun at pe sor -mea, Smaranda. Pân desear
vine de la Slatina. Sta i împreun .
— Bine te-ai gândit. Dar pleci la drum f r s iei ceva în
gur ?
Voinea c t la ea mustr tor. Oh, femeile astea caraghios
de grijulii: de mâncare îi ardea lui acum? Şi nu g sea pe
drum ce s înfulece dac îl apuca foamea?
— Numai o pijama îmi trebuie şi periu a de din i. Atâta…
ţând plec o auzi din spate bocind. N-o mai inu de r u.
— Las’ c -i trece!…

166
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 10
ÎNTOARCEREA
A doua zi tot oraşul aflase c medicul Magheru de la
Spitalul Comunal sc pase cu via din catastrofa de la
Pietroasa, în timp ce Matei Z videanu îşi g sise moarte. ţine
se pune cu soarta omului? Dac -l face maic -sa norocos,
poate s pice în foc, c nu se atinge flac ra de el, necum s
piar într-o ciocnire de trenuri…
Ziarele bucureştene se înfruptau din marea nenorocire cât
mai copios ca s -şi umple coloanele. Altfel nici n-aveau cum.
Despre fericire ce ar fi putut s scrie ca s intereseze pe
cititorii lor decât ceva c ldu , insipid, plicticos? Şi unde s-o
g seasc , în care col de ar ? În schimb nenorocirea se
dovedea miliardar , magnific , avea tragism cu carul,
material zguduitor de via , era apt pentru descrieri
emo ionate pe care s le citeşti cu sufletul la gur .
Ilarie, ori de câte ori ieşea, îl încol eau cunoscu ii, mai rar
prietenii (înc n-avea destui prieteni), ca s -i cear am nunte
în leg tur cu accidentul. Plictisit, debita câteva fraze
stereotipe şi se f cea nev zut. Poate s-ar fi angajat mai mult
în aceste dialoguri, dar câ iva îi puseser o întrebare
neaşteptat , pe care conştiin a lui n-o formulase (o omisese
într-adins?).
— Şi dumneata ce-ai f cut ca medic? ţâte vie i ai
salvat?…
Se spunea c suferise un traumatism cranian închis, cu
leziuni ale tegumentelor (într-adins folosea termeni medicali
prea pu in accesibili profanilor), dar ei se uitau b nuitori
v zându-l teaf r pe picioare.
Era o întrebare grav . Se mira el însuşi de comportarea pe
care o avusese în timpul accidentului din punct de vedere
profesional. Traumatismul care s-a dovedit f r urm ri era
chiar un motiv ca s-o ia la fug , încotro vedea cu ochii,
uitând c zeci de r ni i aveau nevoie de ajutorul s u? Vorbise

167
 - CAZUL MAGHERU -

în el numai instinctul de conservare? Şi acest glas fusese

atât de puternic, încât le acoperise pe celelalte? Predomina în
fiin a lui, ca unic comandament, propria-i salvare?
„Mda… înc nu sunt medic… Formal, având în mân o
diplom şi un bagaj de cunoştin e, profesez medicina, dar
pân s devin medic mai va… Subconştientul nu e decât
par ial angajat în meseria mea, iar inconştientul, aproape de
loc”.
Propriet reasa, doamna Albu, se bucur de norocul
chiriaşului ei. Spusese unei prietene:
— Z u, era p cat de Dumnezeu s se pr p deasc o
mândre e de b iat ca doctorul…
În sentimentul ei era şi calculul material, dar şi o doz de
simpatie.
Mai cald fu întâlnirea cu colonelul Dordea. Acesta, picat
proasp t (lipsise câteva zile din oraş), auzise de eveniment, se
ab tu acas la doctor şi-l copleşi cu s rut ri.
— T ticule, ce era s p im? Nu-mi vine a crede!
Ilarie, emo ionat de rev rsarea unei prietenii atât de
fierbin i, se apuc s povesteasc , f r zgârcenia
am nuntelor, prin tot ce trecuse.
— Va s zic , te-ai lovit la cap? Puteai s te cure i…
loviturile astea sunt primejdioase al dracului… Ţine c ai cap
tare…
Râser amândoi cu poft .
— Şi cu bietul Mateiaş cum s-a întâmplat?
— ţât ştii dumneata tot atât ştiu şi eu…
— ţum, adic , n-a i fost pe-un loc?
— Ba da, în acelaşi compartiment. De fapt, nici nu-l
cunoşteam, dar Olarian, care era cu noi, m-a prezentat.
Dup ţraiova, l-am l sat singur, am trecut în vagonul-
restaurant s iau ceva în gur …
— Şi când s-a întâmplat ciocnirea unde erai?
— i-am spus, în vagonul restaurant… Închipuie- i dup
cin , am adormit acolo… Şi în timpul somnului, o zgâl âitur

168
 - MIHAIL DRUMEŞ -

formidabil , nu-mi dau seama ce m-a lovit în easta, mi-am

pierdut cunoştin a şi…
— M i, m i, ca în filme!
— Nu ştiu când m-am trezit şi cum am luat-o la
s n toasa.
— Sigur c în momentele alea numai de Mateiaş nu- i
ardea. Avuseşi noroc, t ticule, ce s zic?!!
— Noroc cu ghiotura… Nu numai fiindc am sc pat viu,
dar şi pentru… asta! Şi sco ând din buzunar lozul tat lui
s u, i-l puse sub ochi..
— Ce-i cu el? A ieşit?
— Da, cu 125.000. Dac jucam un loz întreg, aveam o
jum tate de milion…
— M uluieşti, t ticule, m-ai f cut piftie. ţe faci cu banii
ştia?
— Înc nu ştiu. ţred c o s g sesc eu…
— ţump r - i o c su , acesta-i cel mai bun plasament…
Da, da, s ştii de la mine…
— S vedem. Deocamdat m bat alte gânduri…
Iat un prim pas f cut. ţolonelul Dordea, cel mai popular
om din oraş, va r spândi vestea în dreapta şi în stânga, fapt
care pentru Ilarie constituia o bun pav z de ap rare. Îns ,
pân una-alta nu se hot ra unde s ascund ceilal i bani, ai
moşierului. Mai adev rat p rea c nu se îndura s se
despart de ei. Îi pusese într-un sertar pe care îl încuia şi, ori
de câte ori se întorcea acas , primul lucru era s constate de
visu existen a comorii. Se temea s nu i-o fure cineva, team
de altfel lipsit de orice temei, c ci nu ştia nimeni afar de el
c posed o sum atât de important . Dup ce se încredin a
c bancnotele erau intacte, încuia repede la loc. Nu sim ea
voluptatea de a le mângâia cu privirile, sau de a le pip i
hârtia m t soas , n-avea meteahna avarului. Dup
întoarcerea de la Lipova nici m car nu num rase banii. La ce
bun? Ştia câ i sunt… Totuşi, nu-i mai putea ine în cas , de
teama unei eventuale perchezi ii. Renun f r motiv la
dulapul farmaciei din spital.

169
 - CAZUL MAGHERU -

Într-o zi, propriet reasa plecase de acas (avea joc de c r i

la o vecin ) lu pachetul şi coborî în pivni . Acolo,
desprinsese cu dalta o c r mid din zid, o înjum t i şi
introduse hârtiile în spa iul r mas liber… dup care astup
ascunz toarea. Plec vesel, uşor, eliberat de greutate.
Într-o sear , pe când citea de mântuial aşteptând
somnul, un gând r zle îi b tu la poarta min ii:
„ţe-ar fi s m reped pân ia ţaransebeş pentru a revedea
locul unde s-a petrecut catastrofa? În orice caz, e interesant
o reconstituire.”
Doctorul reflect câteva clipe, apoi îşi spuse:
„Hm, pierdere de vreme. N-are niciun rost.”
V zând c poarta r mâne încuiat , gândul plec în
necunoscut, dar dup o vreme se întoarse:
„Retr irea unor clipe de via e o problem de psihologie.
În orice caz, reconstituirea mintal , la lumina zilei, a celor
petrecute prezint atâtea aspecte inedite, încât…”
Râse de unul singur.
„Uite ce prostii îmi trec prin cap!”
În acest stadiu r mase lucrarea gândului r zle . Îns , într-
una din zile cu totul întâmpl tor, doctorul citi într-un tratat
de Lombroso (mai mult îl interesase numele autorului) c
ucigaşul simte o nevoie irezistibil de a se întoarce la locul
crimei.
R mase aproape uluit de acea descoperire.
Numai criminalii? Dar, ho ii, nu? G sirea unui asemenea
r spuns cerea trud … Din clipa aceea, medicul nu se mai
gândi s revad locul unde se întâmplase catastrofa de cale
ferat .
ţhiar dac va trebui s mai fac un drum pân la Lipova
s -i duc b trânului b nii câştiga i la loterie, are s închid
ochii când va trece cu trenul prin zona mor ii…

170
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 11
O DESCOPERIRE NEAŞTEPTAT

ţ l toria cu dricul f r cai, al turi de un şofer care

paralizat de respect nu scotea o vorb , se lungi peste
m sur . Totuşi, Şerban Voinea suport bine greul drumului,
f r a-l interesa peisajul (ceea ce vedea în juru-i era f r
priviri, ca şi când s-ar fi uitat cu ochii închişi). R mânea
mereu cu el însuşi, în tov r şia gândurilor, care eseau febril
planuri peste planuri. R m sese de-acum înainte singur,
f r asociat insuportabil, cu aere dictatoriale, cum era
cumnatu-s u Matei. Devenise st pânul unei averi imense,
avea mâinile libere, hot ra numai el, având viitorul deschis
care-i surâdea supus, gudurându-se la picioarele sale.
Deocamdat , fata, Marilena, unica moştenitoare, nu ridica
probleme: el va fi tutore pân la majorat şi-i va administra
averea dup plac. Dac tr ia nevasta lui Matei, poate s-ar fi
ivit piedici, femeia era capricioas , chiar extravagant , îns
destinul aranjase lucrurile în favoarea lui Şerban,
deschizându-i larg toate drumurile viitorului, f r ca el s
mişte un deget.
Se şi vedea mutat în capital (la Piteşti e ca şi cum ai locui
undeva la periferie, iar în ceea ce priveşte afacerile – doar
firimituri care r mân de la masa marilor latifundiari). O vil
la şosea, gen Minovici, şi un palat pe calea Victoriei, unde s -
şi instaleze birourile întreprinderii. N-ar strica o revist , chiar
un ziar… E o trâmbi uriaş , care i-ar populariza numele în
masele largi…
Numai un gând afurisit îl cic lea:
Ţanii! Ţanii! Ţanii cu care plecase Matei s cumpere
pavilionul b ilor… ţe idee stupid avusese cumnatul s u. ţe
s fac ei cu nişte b i pr p dite, tocmai la dracu-n praznic?
Ce rentabilitate prezentau ele şi cine avea s le administreze
171
 - CAZUL MAGHERU -

f r un control serios? Dar aşa era Matei, dac -i intra ceva în

cap, nu-i scoteai nici cu cleştele…
Aceste gânduri îmbietoare care izvorau lan , stârnite parc
de hurducarea namilei cu ro i înaripate, îi f cur neaşteptat
de pl cut c l toria…
„Da, îşi zise, via a e croit pentru fericiri mari şi mici. ţele
mari sunt rare, se întâmpl când nu te aştep i sau nu se
întâmpl de loc. Trebuie s te mul umeşti cu cele mici, de
fiecare zi, pe care dac le aduni fac mai mult decât una
mare. Şi pe urm , o fericire prea mare omoar omul, e
nenorocire curat …”
Asta era concep ia de via a lui Şerban Voinea: fericirea
din bucă ele şi mersul cu paşi m run i. S n-alergi, omule,
umbl ca melcul, socoteşte fiecare pas cu milimetrul şi
ajungi mai repede la int decât cei care gonesc.

II

Automobilul-dric stop la poarta Spitalului Asigur rilor

Sociale din ţaransebeş, un local nu de mult ridicat, prea
vast pentru pu in tatea b ştinaşilor, dar, de ast dat , din
p cate neînc p tor. O mişcare vie, neobişnuit , domnea în
saloane, pe coridoare, în curte. Surori de caritate în halate
albe, medici, oameni de serviciu umblau forfota încoace şi
încolo, l sând în urma lor un miros p trunz tor de acid
fenic.
Şerban Voinea se înf iş medicului-şef:
— Matei Z videanu? Da, da, mi-aduc aminte, azi
diminea mi s-au cerut rela ii despre el…
— Eu l-am rugat pe prefectul de Argeş…
— Întocmai, întocmai… ţorpul se afl depus la morga
spitalului. Dori i s -l vede i?
— Pentru asta am venit. Sunt cumnatul s u.
Medicul d du ordine scurte la telefon. Un felcer se ivi
grabnic pe uş .
— ţondu pe domnul la morg . Num rul 19.

172
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Voinea, cu p l ria în mân , afişând o gravitate de

circumstan , urm în t cere pe omul de serviciu. Str b tur
câteva coridoare lungi, care nu se mai sfârşeau şi ajunser în
fa a unui pavilion izolat, cu o poart de fier, deasupra c reia
era înfipt o cruce.
Pe un pat de scânduri durat în prip şi lung cât inea
salonul mortuar, z ceau leşuri acoperite cu cearceafuri, de
sub care ieşeau picioare umflate şi noduroase. Se oprir la
num rul 19. Sub cifre sta scris cu majuscule de-o şchioap :
Matei Z videanu. Omul trase la o parte un col de pânz .
ţapul moşierului se ivi galben ca ceara, cu pleoapele trase,
dormind somnul veşniciei. Gura îi era pu in strâmb , ca şi
cum moartea îl surprinsese într-o clip de spaim .
Voinea m sur lung pe cumnatul s u, gol de gânduri, cu
sprâncenele încruntate. În fixitatea privirii i se p ru c
trupul eap n din fa -i se multiplica la nesfârşit, de o parte
şi de alta. ţl tin capul, parc ar fi vrut s spun :
„Da, el e!”
Se întoarse din nou la administra ie. Acolo ceru s i se
predea tot ce s-a g sit asupra mortului. Intendentul aduse o
leg tur de haine. Le recunoscu numaidecât. ştia
pantalonii, asta jacheta, asta vesta. Da, sunt ale cumnatului
s u. Întoarse discret vesta pe dos, în dreapta, unde se afla
buzunarul secret pe care i-l confec ionase chiar Lena. (Ei,
dr cie!) Ţuzunarul era rupt şi gol. O bucat îngust de pânz
atârna sfâşiat . (ţum? E posibil aşa ceva?)
Întoarse vesta pe-o parte şi pe alta, plimbând-o pe
dinaintea privirilor n uce, crezând c se înşelase, c poate
mai exista şi alt buzunar. (Speran absurd !) Nu fusese
decât un singur buzunar, acum violat, f cut ferfeni şi mai
ales gol.
Nu-i venea a crede, deşi era cu ochi şi cu sprâncene. M-da!
Nu sc pase de ceea ce-i fusese fric ! De asta nu scap
nimeni! O jum tate de milion înc put pe mâna unui corb, a
unui jefuitor de cadavre! Ah, tic losul! Atâta noroc pe el – te
scotea din s rite. Nu, nu se poate! Lucrurile nu pot r mâne

173
 - CAZUL MAGHERU -

aşa. Va merge pân în pânzele albe cu cercet rile, are s

pun poli ia în mişcare, parchetul, siguran a şi nu
dezarmeaz pân nu prinde pe ho . E doar vorba de o sum
important , nu-i glum !
Se adres administratorului:
— N-a i întocmit un proces-verbal de lucrurile aflate în
posesia victimei?
Cum nu, se întocmise. ţ ut într-un dosar şi îi întinse
foaia scris la maşin . Şerban spicui cu ochi lacomi: S-a
g sit un portmoneu con inând acte de identitate şi suma de
520 lei, în numerar.
— ţe înseamn asta? ţumnatul meu avea asupr -i
500.000 de lei. Se ducea la Ţuziaş s cumpere un imobil.
Unde-i aceast sum ?
— Trebuie s fie consemnat …
— Nu v d nic ieri.
— Îmi da i voie?
Func ionarul citi şi el procesul-verbal. Nu erau trecu i
decât 520 de lei – atât! Ridic din umeri, nedumerit:
— Suma de care pomeni i nu era asupra cadavrului.
— Şi atunci?
— Lucrul e dar: victima a fost jefuit . Alt explica ie nu
exist …
— Mda… f cu moşierul ca fript. Ştiu ce-mi r mâne de
f cut. Dup o scurt chibzuial mai spuse: Oamenii
dumneavoastr de serviciu sunt siguri? R spunde i de
onestitatea lor?
— Pân acum nu ne-au dat de lucru în aceast privin .
Nu-i vorb , nici n-au avut prilej. Dar ştiu eu? Ispitele sunt
mari şi oamenii slabi… Nu r spund decât de propria mea
corectitudine.
— Dac -i aşa, v-aş solicita discre ie total : nu pomeni i
nm nui un cuvânt despre cele aflate. Am fost procuror şi ştiu
c în astfel de cazuri nu se lucreaz cu clopo ei.
— Pute i s v bizui i pe mine. N-am niciun interes s
acop r pe f ptaş.

174
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Şerban Voinea f r a mai sta pe gânduri alerg la tribunal

şi ceru s fie introdus la procurorul de serviciu. Acesta, când
auzi despre ce e vorba, se deplas la morga spitalului înso it
de medicul legist pentru a cerceta cazul. În timpul examin rii
cadavrului, Şerban Voinea observ ceva nou:
— Domnilor, a disp rut din degetul cumnatului meu şi un
inel-talisman.
— Era de valoare?
— Sigur c da. A fost evaluat la 100.000 lei. Voinea
umflase pre ul pentru orice eventualitate.
— Aşa scump?
— Avea un rubin veritabil de Thibet.
— Şi victima îl purta în mod obişnuit?
— Da. ţhiar sâmb t , cu câteva ore înainte de a pleca, îl
luase de la reparat.
— Ce se stricase?
— Mai nimic. Montura, relaxându-se pu in, permitea
rubinului s se mişte. Ţijutierul a strâns-o ca s nu cad
cumva piatra.
Procurorul lu act de aceast declara ie.
— Totuşi, verigheta a r mas.
— Şti i de ce? Pentru c era greu de scos. Nici r posatul
nu putea s-o trag din deget. Inelul, îns , fiind ceva mai
larg…
— Medicul legist procedând la o examinare mai atent a
cadavrului descoperi urme suspecte în regiunea gâtului. De
asemenea observ c rana de la cap era superficial şi ca
atare nu putea s provoace moartea.
— În concluzie, ce propune i? îl întreb Voinea.
— Trebuie neap rat s facem autopsia.
Moşierul fu de acord. În raport citi printre altele: „Decesul
s-a produs printr-un sindrom asfixie, autopsia extremit ii
cefalice şi a gâtului a descoperit masele musculare
comprimate şi cu sufuziuni sanguine, fractura osului hioid”.
Aşadar, Matei Z videanu fusese sugrumat şi jefuit.

175
 - CAZUL MAGHERU -

„Uite, câte necazuri pe capul meu! Şi toate astea pentru c

nu m-a ascultat şi a luat banii cu el. I-a luat ca s fac
economie de câteva sute, comisionul b ncii. Zgârcenia asta a
lui m-a scos din fire… Şi acum, poftim, s-a dus pe copc o
jum tate de milion… G seşte-i dac po i!”
Aşa gândea Şerban Voinea urcând din nou sc rile
tribunalului din ţaransebeş. Procurorul îl primi cu
deferen : aflase c reclamantul fusese el însuşi procuror.
— ţazul m pasioneaz şi constituie un punct de onoare
pentru mine s descop r pe ucigaş care trebuie s fie printre
oamenii echipei de salvare, sau printre aceia care au
transportat pe r ni i la spital. Am întocmit listele, ştiu de
unde s -i iau şi dup -amiaz încep interogatoriile.
— Te-aş ruga s insişti mai mult asupra celor cu
antecedente…
— Nici vorb ! În orice caz te in la curent cu cercet rile.
ţorpul lui Matei fu predat dup îmb ls mare cumnatului
s u, care f cu calea întoars , cu autodricul.
Înmormântarea avu loc dup dou zile. Însuşi episcopul
Râmnicului oficie slujba religioas , înconjurat de preo ii
eparhiei: apoi cortegiul funerar, înc rcat în automobile şi
camioane, porni spre Z videni, unde se afla cavoul familiei.
Dup înhumare începu un osp de pomin . Lumea
fl mând şi însetat se înfrupt lacom din bucate şi b u
pierzând m sura. Discu iile se purtar deocamdat numai în
jurul mor ilor. Ţ trânul Simedru rosti o scurt ora ie
funebr despre decedat, dup care ad ug :
— Moartea e dreapt dac vine la timp, în pragul apusului
şi odioas când ne ia prin surprindere, aşa cum s-a
întâmplat cu Matei, bunul nostru amic. Eu o aştept de zece
ani şi nu se arat înc . Am l sat s -mi scrie pe cruce: aici
doarme Tache Simedru prea fericit c moartea s-a îndurat, în
fine, s -l ia.
Venind vorba despre epitafuri, mesenii îşi aduser aminte
de câteva celebre. Judec torul Kaminski povesti c pe
vremea când studia dreptul la Paris, un cunoscut critic

176
 - MIHAIL DRUMEŞ -

sexagenar avusese o scandaloas leg tur cu o şi mai

cunoscut cânt rea şi demimonden anume Mimi
Dubois… Excesele scurtar via a bietului critic muzical care
muri dup … luna de miere. Prietenii s i puser s -i sape pe
cruce, f r nicio explica ie, urm toarele cinci note muzicale:
mi, mi, la, mi, la.
— ţe înseamn asta? – întreb Şerban Voinea
nepricepând tâlcul.
— Mimi l’a mis là, adic Mimi l-a pus acolo… (în mormânt).
— Ţun ! icni unul dintre preo i, care b use cam multişor.
Simedru îl lu numaidecât în primire:
— Dumitale, popo, dac ai da ortul unui… confrate, i-aş
scrie pe cruce acest epitaf:
În aceast groap zace un sicriu,
În sicriu un pop şi-n pop – rachiu!
Râsetele cutremurar pe mesenii care uitaser destul de
repede unde se aflau.
— Domnilor, povesti la rându-i Alm jan, preşedintele
tribunalului, cel mai de seam epitaf este, dup mine, acela
al vestitul tragedian englez Garrik, unul din marii interpre i
ai lui Shakespeare, care a l sat s i se sape în piatr
cuvintele astea: De multe ori am murit în via , dar ca
acuma – niciodat !
— Straşnic ! strigar mesenii într-un glas.
…Osp ul se prelungi pân dup miezul nop ii.

177
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 12
ŢLESTEMELE ILINţ I
Doctorul Magheru nu particip la înmormântare, deşi
primise o invita ie cu chenar negru. Se mira şi el pentru ce îl
poftiser când nu cunoştea pe nimeni din familie? Dar se
dumiri auzind c nenum ra i localnici primiser invita ii de-
astea îndoliate, urm rindu-se probabil îngroşarea
cortegiului, pentru a creşte importan a evenimentului în
conştiin a public .
ţeea ce îl interesa pe doctor era altceva: cum a reac ionat
familia moşierului aflând de dispari ia banilor? Luase vreo
m sur , anun ase autorit ile, porniser cercet ri?
Întâmpl tor, subchirurgul Gheorghiu cunoştea pe contabilul
Gherghel, mâna dreapt a lui Şerban Voinea, iar acesta îi
dest inuise c moşierul a fost jefuit de 500.000 de lei.
Magheru auzind una ca asta, se pref cu mirat:
— De ce umbla la el cu atâ ia bani? N-au reclamat cazul
autorit ilor?
Subchirurgul ridic din umeri, nu ştia ce f cuse familia
decedatului.
— Am s -l întreb pe Gherghel.
Oricum, Ilarie Magheru se comportase bine ar tând a
deplin indiferen în aceast chestiune. Peste câteva zile, tot
subchirurgul îi atrase aten ia în timp ce medicul se preg tea
de plecare:
— A i aflat noutatea cu conu’ Matei?
Doctorul nu ştia nimic.
— Ce noutate?
— N-a i citit ziarul de azi?
— Nu înc . Scrie ceva despre el?
Subchirurgul c ut ziarul cu pricina, dar nu-l g si.
— Spune, omule, din gur …
— ţic moşierului nu i s-a tras moartea din accident, ci a
fost omorât ca s fie jefuit.

178
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Doctorul tres ri, curentat parc de o surs electric . Dar

îşi sugrum cu dexteritate emo ia:
— Orice e posibil. Mai degrab cred c ziarele exagereaz …
sau chiar inventeaz …
Spunând acestea plec repede. La cel dintâi chioşc,
cump r „Universul”. ţum îl desf cu, îi s ri în ochi un titlu
de pe pagina întâia, scris cu litere de-o şchioap : Groaznica
crimă de la Pietroasa. Apoi subtitlul: Moşierul Matei
Zăvideanu sugrumat şi jefuit de o jumătate de milion, după
ciocnirea trenurilor.
Doctorul încremeni pe loc, buimac, nevrând s cread
ochilor ceea ce vedea.
— Jefuit, bine dar ucis? De unde şi pân unde? se întreb
şi cum în clipa aceea trecea pe lâng o frizerie îşi z ri chipul
în oglinda vitrinei. Se sperie. Era galben ca un cadavru.
N-avu r bdare s ajung acas , cu toate c st tea peste
drum. Se rezem de stâlpul unui felinar şi deschizând din
nou ziarul citi pe ner suflate:
După ciocnirea trenurilor de la Pietroasa, care a cedat via a
atâtor oameni, profitând de panica ce domnea printre călători,
un asasin de cea mai abjectă spe ă a încercat să jefuiască pe
moşierul Zăvideanu, care se afla rănit într-un compartiment de
clasa întâi al trenului accelerat şi în imposibilitate de a se
deplasa cu mijloace proprii. Văzând că întâmpină rezisten ă
din partea victimei, care probabil striga după ajutor, odiosul
asasin l-a sugrumat cu sălbăticie. În urma acestei isprăvi a
dispărut însuşindu-şi suma de o jumătate de milion precum şi
un inel de mare pre , sustras din degetul, victimei.
După informa iile ce de inem dintr-o sursă autorizată,
moşierul Zăvideanu se ducea la Timişoara să perfecteze
cumpărarea unui imobil, de aceea avea asupra sa o sumă atât
de importantă.
Autopsia făcută de medicul legist, în urma cererii
cumnatului victimei, Şerban Voinea, a stabilit cu precizie că
decesul se datoreşte strangulării.

179
 - CAZUL MAGHERU -

Primul procuror al tribunalului din ţaransebeş, domnul

Alexandru Popovici, care anchetează împrejurările în care s-a
comis abominabila crimă, se află pe urmele asasinului.
Arestarea sa, după cum ne anun ă corespondentul nostru
local, e o chestiune de ore.
Doctorul citi înc o dat reportajul, se uit lung la poza
victimei întins pe dou coloane (aduce destul de vag cu
Z videanu), apoi îşi fix privirea pe ultimele dou rânduri
care atestau cu atâta siguran iminen a prinderii
criminalului.
„Formidabil, gândi el, asta dep şeşte orice închipuire!”
Împ turi ziarul şi traversând strada intr în apartamentul
s u. Masa din sufragerie aştepta preg tit , îns doctorul
anun c nu i-e foame, are s m nânce mai târziu. Trecu în
dormitor, îşi scoase haina, şi se trânti pe divan.
— Aşadar, l-am ucis, îşi spuse, mai precis l-am
strangulat… Asta e în afar de orice suspiciune. S-a f cut
autopsia, care constat c decesul a fost provocat de un
sindrom asfixie. Cine putea s -l omoare? Oh, monştrii din
mine, numai ei au comis f r delegea.
Se cutremur . O negur deas , compact coborî în fiin a
doctorului.
„Mi-e fric de mine”, strig un glas f r sunet de undeva
din str funduri. Spaima care îi cuprindea cu bra e nev zute
cerea lumin , dar unde s-o afle, dac întunericul era în el,
nu în afar ?…
Aprinse o igar . Tr gea fumul unul dup altul, privind fix
un punct în gol. Tres ri. O aducere aminte b tu la por ile
conştiin ei.
„A, presim irea! Presim irea aceea ciudat din ziua plec rii
la Lipova! Uite cum s-a împlinit întocmai… Mi se p rea
lipsit de sens, ce necaz ar fi putut s aduc o chemare
nevinovat la nunt ? Şi totuşi… ţine mi-a trimis acea
prevestire?”
Strivi igara. Aprinse alta, apoi alta…

180
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Nu, nu-i intra în cap, nu putea s accepte în niciun fel

ideea crimei. ţum adic s ucid pe cineva f r s vrea şi
f r s ştie? Se întâmplase oare pân acum, în istoria
criminologiei, ca un ucigaş s afle din ziare c a ridicat via a
unui om?
Înciudat parc pe providen , pe soart , pe toate puterile
firii care îl îmbrânciser în ghearele pierz rii, strig clocotind
de revolt :
„ţe-i asta? Ce se petrece cu mine? Sunt prada unei
halucina ii? Sau am înnebunit?”
Îi r s ri dinainte chipul moşierului cu ochii holba i,
tr s turile crispate, gura larg deschis (pentru a striga
ajutor, dar r mas mut !) Figura asta pe care groaza pusese
pece i hot râte o mai z rise parc . ţând? Unde? În orice caz
îi era cunoscut , familiar …
— Nu veni i la mas , domnule doctor, c se r ceşte
mâncarea?
— Las -m … Nu mi-e foame… Po i s strângi, Ilinco!
— Mâncar i în oraş, ce f cur i?
Iac , poftim, slujnica îi cerea acum socoteal …
— Ţa viu, stai c viu, se r zgândi medicul şi ridicându-se
de pe divan trecu în sufragerie.
R zgândirea nu era, în fond, decât pretextul unei
schimb ri de decor şi al unei ac iuni de propor ii reduse de
care sim i o nel murit (totuşi imperioas ) nevoie pentru
relaxarea obsesiei.
— Ce-ai g tit azi… fato?
— Sup cu g luşti, friptur de curcan…
— …cu varz c lit ?
— P i altfel cum? Nu ştiu eu ce gusturi ave i? V f cui şi
nişte cl tite, c de le-ar gusta majestatea-sa, m-ar pune şefa
buc t riei la palat.
— Bravo, Ilinco!
Sup , friptur , cl tite? Nu-i era foame. ţum ar fi putut s -
i fie într-o astfel de împrejurare? Dar doctorul înfuleca
mereu, blagoslovind masa cu bucurie, negândindu-se decât

181
 - CAZUL MAGHERU -

la lucruri vesele, prietene cu zâmbetul, ca în zilele bune, în

rândul c rora ar fi vrut s treac şi ziua de ast zi.
ţlinchetul cu itului, ori al furculi ei în atingere cu
por elanul îl transporta. Dar în atingere cu cristalul
paharelor? O, ce muzic suav de clavecin, care sugera
atmosfera saloanelor din secolele trecute. Nu se mai s tura
de sunetele atât de fine şi str vezii venite dintr-o lume dus .
Dup ce servi ultimul fel, buc t reasa r mase locului
câteva clipe. Îi st tea o întrebare pe buze.
— E-adev rat, domnule doctor, ce se vorbeşte în oraş? ţ
pe boierul Z videanu îl omorâr nişte ho i p c toşi ca s -i
fure banii?
Magheru r mase n uc: parc i-ar fi turnat castronul cu
sup în cap.
— Nu ştiu, nu m privesc asemenea lucruri, r spunse cu
asprime în glas.
Ilinca sim i c doctorul nu e dispus s -i dea l muriri şi
plec v rsându-şi anonim sup rarea:
— Arde-i-ar focu’ şi pârjolu’ de criminali… Usca-li-s-ar
mâinile şi picioarele de tic loşi cu chip de om… înghi i-i-ar
p mântul, ca s nu mai fac şi alte rele!
Blestemele slujnicei se preschimbar în s bii care
n pustite orbeşte asupra-i voiau s -l sfârtece în buc i.
Doctorul fugi îngrozit din sufragerie ca dintr-o camer de
tortur .

182
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 13
MEMORIAL V
(din însemn rile doctorului
Ilarie Magheru)

M-am refugiat în parcul Trivale, pe o banc , într-o alee

singuratic , lâng cei trei stejari. ţ utam liniştea. Ce prostie
gogonat ! Unde era s-o g sesc pe suprafa a p mântului,
dac în mine izbucnise furtuna? Mie îmi trebuia şi afar
furtun şi înc una mai puternic , pentru a o în buşi pe cea
din untru…
În clipa când slujnica profera blestemele ei mi-a ap rut în
minte figura lui Z videanu. Mi-aduc aminte c aceeaşi figur
am z rit-o şi în vis, când m-am apropiat de victim cu
mâinile întinse (ce lungi şi str vezii erau aceste mâini, parc
n-ar fi fost ale mele) şi când ele s-au împreunat în jurul
gâtului, şi au strâns… au strâns adânc, încleştate în carnea
moale… O scurt zbatere… apoi cumin enia trupului…
…Ţine, dar asta s-a petrecut în vis, nu în realitate. În
realitate nu po i ucide un om cu atâta uşurin . Dac n-ar fi
fost vis, de unde r s riser stâlpii aceia în vârfurile c rora
gâlgâiau sâmburi de lumin , de unde se ivise cocioaba cu
pere i transparen i în care am p truns lovind cu piciorul?…
Şi dup aceea de unde a ap rut pumnul de fier care zbârâia
prin v zduh de-mi sp rgea auzul?
Toate elementele astea absurde – şi înc altele – sunt
simboluri, alegorii onirice. În privin a asta, nicio îndoial !
Absolut niciuna!
Dac -i aşa, cum a constatat medicul-legist c moartea lui
Z videanu se datoreşte strangul rii? L-a omorât altcineva în
locul meu? Şi, m rog, cine? Dac altcineva a comis crima,
cum se explic faptul c banii se g sesc la mine?
R t ceam într-un labirint de presupuneri. Cu toate astea,
trebuia s aflu dezlegarea, oricâte eforturi mi-ar fi cerut.

183
 - CAZUL MAGHERU -

Aveam nevoie s fac lumin în s laşul conştiin ei, nu pentru

a da socoteal cuiva (o, nu!), ci pentru a-mi restabili
echilibrul interior.
Am aprins o nou igar .
S presupunem c visul n-a existat şi c aş fi suprimat pe
moşier cu premeditare, deci cu acordul facult ilor mele
mintale (ipotez fals , în opozi ie cu conştiin a mea care nu
admitea crima). Dar cum puteam s vârşi aceast f r delege
în prezen a celorlal i c l tori, adic a familiei care s-a urcat
la Turnu-Severin? Mai probabil este c n-a fost nimeni de
fa . Fie c ei au coborât între timp, fie c întâlnind un
prieten sau o cunoştin au trecut în alt compartiment, ori s-
au dus în vagonul-restaurant. ţhiar aşa fiind tot nu puteam
lucra nestingherit.
ţând moşierul şi-a dat seama de primejdie, a încrucişat
bra ele aşteptând senin moartea? Nu-i de crezut! Dimpotriv ,
mi-ar fi opus o rezisten dârz , ar fi strigat dup ajutor! Ori
aceste strig te nu le-a auzit nimeni din celelalte
compartimente? Toat lumea dormea somnul celor duşi? Sau
vagonul f cea parte dintr-un tren fantom ?
Exclus, cu des vârşire exclus: nu l-am putut omorî în
stare de veghe. Trebuie s revin la visul acela blestemat,
germenele r ului. Pentru c , uite, şi-acum v d limpede, cu
ochii min ii, mâinile astea înarmate cu gheare, cum înaintau
precis spre victim , pentru s vârşirea actului preg tit cu
precizie milimetric . Iar moşierul r mânea pe loc, imobilizat,
f r m car s poat articula un ip t de groaz , ca şi când ar
fi c zut într-un somn hipnotic…
Faptul r mâne în picioare, nu-l pot t g dui. Pentru ce-aş
face-o? E – în orice caz – un punct sigur de plecare, cu
ajutorul c ruia n d jduiam s reconstitui, inel cu inel, lan ul
celor petrecute.
Deocamdat îmi lipsea încadrarea acelei viziuni în timp.
ţând se întâmplase? Oricum, înainte de ciocnire…
Am tres rit. Mi-am adus subit aminte de vâjâitul
pumnului de fier care m urm rise din v zduh. Ei bine,

184
 - MIHAIL DRUMEŞ -

lovitura acelui pumn a concis exact cu r nirea mea. În clipa

când simbolul pedepsirii din vis şi-a declanşat ac iunea, în
aceeaşi clip am fost r nit la cap, cu pierderea cunoştin ei.
Cât timp? Habar n-am (amnezie posttraumatic ). Când mi-
am venit în fire, am luat-o la s n toasa (teribil expresie
popular care defineşte salvarea fizic ).
Atunci când s-a întâmplat crima?
Nu cumva… chiar în vis? ţum în vis? Nu se poate! Asta-i
de domeniul absurdului.
Dar gândul nu se d dea b tut, dimpotriv , îmi lumina înc
o bucat de drum. Dac visul acela n-a fost vis, ci îns şi
realitatea?
Am reconstituit, pentru a nu ştiu câta oar blestematul
vis. Din nou chipul lui Z videanu cu tr s turile crispate de
spaima mor ii… gestul gâtuirii (sim eam cum degetele mele
se afund în gr simea gâtului – brrr!!!), apoi punga pe care o
scuturam ca un trofeu (în urechi îmi suna dar zorn itul
galbenilor).
Cum galbeni? Ce rost au monedele de aur? Eu am luat
bancnote… Nu, vis, vis a fost.
Atunci de ce visul aduce izbitor cu ceea ce s-a întâmplat în
realitate? Nu era vorba numai de sublimarea freudist a
tendin elor mele de a pune mâna pe banii moşierului, ci şi de
faptul real c am pus mâna pe ei… Aici, exact aici, st cheia
misterului…
ţând truda c ut rii acesteia era în toi, mi-am adus aminte
de cazul bizar, relatat de Sadger în studiul s u asupra
somnambulismului. Domni a Gro, fiica baronului Sten
Ţasse, era iubit de primul valet al tat lui ei, un anume
Soelver, tân r chipeş şi cutez tor, care o s rutase, cândva,
prin surprindere. Orgolioasa fat îl îmbrâncise şi-i ar t un
dispre , suveran, îns cuprins de ruşine t cu. ţu toate
astea, f r s -şi dea seama începu şi ea s -l iubeasc . Dar îşi
reprima cu str şnicie sim mintele din pricina educa iei şi a
prejudec ilor de cast . ţum o odrasl de nobil s se uite la
un slujitor de rând? Nu, oricât ar fi îndemnat-o inima, nu îşi

185
 - CAZUL MAGHERU -

putea îng dui o aventur atât de degradant , care o cobora

chiar în ochii ei. Şi iat , în timpul nop ii, când conştiin a nu
mai veghea, dragostea o îndemna s se strecoare în patul
iubitului. Abia acum Gro, desc tuşat de lan urile educa iei,
devenise o femeie normal , ascultând de legea firii.
Diminea a, când se trezea, întâmpl rile de peste noapte i se
p reau visuri de care se ruşina. Şi aceast via dubl , cu
dou euri deosebite, continu pân când fata purcese grea.
De ast dat Gro îşi d du seama c visele ei fuseser o crud
realitate şi pricepu, în sfârşit, c -l iubea nebuneşte pe
Soelver. Din clipa aceea încet starea-i anormal .
Nu cumva s-a petrecut şi cu mine acelaşi lucru? Gro nu
voia s iubeasc , strivea cu dispre ul ei pe Soelver, tot aşa
cum eu m-am împotrivit din r sputeri ispitei care m-a
chinuit atâta în timpul c l toriei. Dar tendin ele mele
ideoafective, refulate de for a represiv a conştiin ei, trebuiau
s g seasc o r suflare, un drum spre a-şi desc rca energia
obsedant . Dac ele profitaser de somnul ce m-a cuprins
(când de obicei cenzura e relaxat ) şi se traduseser în actul
crimei prinzând zonele motrice, dându-mi, într-un cuvânt,
somnambulismul?
Numaidecât îmi venir în minte accesele mele de
somnambulism din vremea copil riei, când tata m-a g sit
dormind sus, pe bufetul din sufragerie, alt dat într-un
cuf r… Nu era numai un proces asociativ, dar şi o
confirmare a celor petrecute.
În sfârşit, îmi f ceam lumin în creier. Nu se putea s fie
altfel. Da, s vârşisem crima într-un acces de somnambulism.
Monştrii adâncurilor mele insondabile g siser aceast cale
deschis , f r a se împiedica de barierele conştiin ei în stare
ele veghe…
Dar inelul? Ziarele sus in c moşierului i-a disp rut şi un
inel de pre . (Ah, e vorba, desigur, de inelul pe care l-am z rit
la bijutier, dimpreun cu doamna Albu, mi-amintesc, da, da,
da!) Ce s-o fi întâmplat cu el? În orice caz, nu l-am luat eu,
pe mine nu m interesau decât banii. Se vede treaba c

186
 - MIHAIL DRUMEŞ -

cineva din echipa de salvare îl ochise pe când ridicau

cadavrele din vagoane şi l-a tras din degetul mortului.
Iat -m , aşadar, asasin de cea mai abject spe , cum
gl suieşte aici în reportaj.
Am l sat zdrobit capul pe piept. ţred c atârna mai mult
de o ton şi nu-l mai puteam ine în sus. De neînchipuit ce
mi s-a întâmplat! Formidabil lovitur ! De ceea ce m-am
temut, n-a fost chip s scap… Hm, sim eam eu c nu-i lucru
curat… De unde venea teama aceea neîn eleas pe când
priveam tabloul din camera colegului Şteflea? ţa şi atunci
când am luat-o la goan pe câmp, mi se p rea c f ptuisem
parc ceva nelegiuit. (Deci, fuga însemna sc parea). Iar în
duminica aceea, o dat cu g sirea pachetului, aveam prima
confirmare a vinov iei; acum pe cea de-a doua, şi
definitiv …
În clipa urm toare mi s-a întâmplat ceva foarte straniu. L-
am v zut pe maestrul Stroia în fa a mea, desfigurat, cu ochii
ieşi i din orbite, tuna şi fulgera împotriva mea. N-am în eles
prea bine ce spunea, am re inut doar câteva fraze: n t r ule,
numai iezui ii sus ineau c scopul scuz mijloacele… Un
ideal nu se poate înf ptui decât mergând pe drumul s n tos
al moralit ii. Tu, cap sec, i-ai coborât visul în mocirl …
Avea dreptate… Dragul meu ideal oricât de mare şi
puternic ar fi fost nu sp la de noroi crima şi nici furtul, ci el
însuşi era mânjit, dezagregat, distrus de aceste blestemate
fapte…
Am vrut s -i cad la picioare dar nu mai era acolo. Se topise
pe neaşteptate în aer, ca o n luc . Îmi aruncase în fa acele
cuvinte grele de adev r, dup care se întorsese în lumea
umbrelor.
Da, greşisem din capul locului acceptând ideea furtului ca
mijloc pentru atingerea unui ideal atât de nobil. Şi mergând
pe acest drum reprobabil, ajunsesem la crim …
Dumnezeule, ce-i de f cut?
Vreme îndelungat am r mas locului, în epenit ca într-o
iner ie mineral , cu fruntea priponit în podul palmelor.

187
 - CAZUL MAGHERU -

Vedeam arar c zând câte o frunz din copacii care m

str juiau ca nişte santinele. Una veni lâng mine. Am luat-o
în mân , era înc verde, înc proasp t . În disponibilitatea
mea sufleteasc , uneori larg , cu resurse infinite, am sim it
nevoia imperioas a unei prietene, oricine ar fi fost:
— Şi eu sunt o frunz , ca tine… i-am spus. N-ai putut s
te mai ii pe ram, codi a ta era prea firav şi o boare de vânt
te-a doborât… Adic o for dinafar … Pe mine m-a doborât
una din untru… Acelaşi lucru… De ce, frunzuli , de ce
c dem înainte de vreme? De ce se joac vântul cu noi şi ne
zdrobeşte via a netr it ?
Frunza t cea cuminte în mâinile mele. Îşi îndura soarta
f r s se plâng . Am t cut şi eu, pân când au venit
umbrele înser rii. M-am ridicat anevoie s plec. Am vrut s
arunc frunza, proasp ta mea prieten , dar gestul mi-a r mas
spânzurat în aer.
Nu, nu! Dac o calc cineva cu piciorul?
Am scos portmoneul şi am culcat-o la loc bun, între
fotografiile Martei. Era mormântul cel mai bun pentru ea.
Marta s-a bucurat c i-a venit o prieten .

188
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 14
FR MÂNT RI
O linişte de cavou domnea în odaie. Chiar pendula din
perete îşi încetase mersul. Ilarie se sim i n p dit de o fric
f r nume, nemaiîncercat pân atunci, frica de el însuşi.
Era un sim mânt complex, pe care nu-l cuprindea uşor
mintea, având implica ii ciudate, uneori contradictorii. Nu se
temea numai de el, ci şi de mediul ambiant: pretutindeni
vedea vr jmaşi, oriunde s-ar fi dus îl aşteptau primejdii…
Dac r mânea singur, îl luau gândurile în primire. Tot ceea
ce îl împrejmuia îi devenise potrivnic, duşman, c l u…
Ca s alunge liniştea care îl scotea din fire trecu la pian şi
execut vijelios câteva piese tari s trezeasc şi mor ii din
somn, marşul din Tannhäuser, Furtuna de Weber, o rapsodie
de Liszt, Poloneza lui ţhopin şi altele.
Obosi curând, n duşeala îi curgea şiroaie pe fa . Puse
atunci la patefon pl ci cu muzic zgomotoas de al muri. N-
ascult decât primele m suri, restul – prins de gânduri – îi
ajungea la poarta urechilor ca un ecou, sec tuit de sunet,
trecut parc printr-un şir de pere i v tui i.
„M în buş… Am nevoie de aer!”
Ar fi putut s deschid ferestrele, dar nu de aer sim ea
nevoia. Se îmbr c în prip şi ieşi afar în strad . Peisajul
nop ii p rea s rac f r oameni. Str zile lipsite de furnic ria
uman ar tau ca râurile secate de arşi , pe care se putea
merge pe prund. Încotro s-o apuce la or asta? (Trecuse de
miezul nop ii) Indiferent! O lu la întâmplare pe bulevard.
Teii, rândui i pe marginea trotuarului, frem tau uşor sub o
boare de vânt, iar globurile electrice, c p âni de lumin , se
leg nau spânzurate de stâlpi.
„Încotro am pornit-o?” se întreb doctorul gândindu-se la
noaptea de insomnie care îl aştepta. N-avea acas niciun
somnifer, iar la spital era prea târziu ca s se abat . Dac s-
ar duce la club? Ah, nu! i se f cuse lehamite s mai calce pe-

189
 - CAZUL MAGHERU -

acolo… Mutrele acelea pric jite, minore, care nu ştiau altceva

decât pocher şi biliard, îl zgâriau pe nervi. Ţineîn eles, cu
excep ia câtorva (în primul rând Dordea), dar şi astea le
num ra pe degetele de la o singur mân …
Unde s se duc ? Încotro s-o apuce? Haidem, aşa, la voia
întâmpl rii… De ce n-am accepta o dat s fim conduşi de
bunul plac al hazardului aşa cum fac milioane de oameni
care traverseaz via a?
Ajunsese în neştire pe-aproape de gar . Se uit cu luare-
aminte, da, paşii o luaser cu adev rat spre gar . Ţine,
mergem acolo… poate şi mai departe… Ce-ar fi s ?… Hm, da,
la Bucureşti… Aşa pe nepus mas ? M rog, de ce nu?
Acesta-i farmecul neprev zutului… Şi mâine diminea ,
facem calea-ntoars . Numai dac avem acum un tren
potrivit. Este, chiar dumnealui, 701, retur, vestitul accelerat
cu vestita ciocnire de la Pietroasa… N-a sosit înc … Mai are
o jum tate de or … La unu şi ceva suntem în gara de Nord…
De acolo, undeva, la un local de noapte… poate la Femina…
sau la Mogador… Ţani avem, nu prea mul i – e drept! – în
orice caz ajung. Poate nici nu-i cheltuim pe to i. V rog, un
bilet pentru Ţucureşti… Da, a-ntâia… (Şi-atunci luase tot
clasa întâi). S d m câteva târcoale pe peron… Pii… ce
pustiu! (Atunci îl întâlnise pe Olarian, spilcuitul la cu
crizantem la butonier ). Încotro, profesore? La ţ ciulata
pentru o cur … Suferea de rinichi, nenorocitul! Eu m duc la
o nunt … Am nunt în familie. Ha, ha, ha, bun, e vorba de
petrecere? Da! (şi ce petrecere a fost, încât mi-a ieşit pe nas…
Aşa petrecere nici la duşmani…) La bun vedere, profesore,
uite c vine trenul…
Se urc direct în vagonul-restaurant, ticsit de lume. Mai
bine aici decât în compartiment de clasa I – acolo nu-mi
merge bine… Uite, aici, un loc la o mas … Aş vrea ceva de
b ut. Porto ave i? Şi filet de nisetru? Ţun! E proasp t? Pân
atunci, şunc de Praga… Hai, repede, sunt gr bit!
ţând v zu b utura, doctorul tres ri. ţe facem cu frei-
inrervalul nostru? Se apuc s calculeze. Extraordinar! Ieri

190
 - MIHAIL DRUMEŞ -

s-au împlinit cele paisprezece zile şi nici n-am ştiut… Va s

zic , ai sc pat de pericol. Bea, doctore, n-ai parte de
paraplegie… Eşti norocos, bat -te fericea s te bat ! Ar fi şi
mai norocos dac ar avea cu cine s scoat o vorb , s lege o
discu ie. Deocamdat nu-i rost. La masa vecin un b trân,
cu fa a roşie ca racul, picoteşte de somn. Negu tor
angrosist, de bun seam ! O fi având niscai bani la el? Aşa,
câteva sute de mii ca… (Goni gândul). S -l l s m în pace
pe… E un episod încheiat definitiv… Mai bine am da o rait
prin trecut… Hei, când doctorul Vârgolici şi-a trecut
examenul de docen , ce zaiafet a mai fost la Femina… O,
tempora!… Erau femei frumoase pe-atunci, tot una şi una…
Ce s-o fi f cut Ilona, unguroaica fierbinte, cu trup de
panter ? Scotea din min i pe oricine, chiar pe un defunct
ca… (Hm, în l turi cu Z videanu sta obsedant!)
Uite o femeiuşc frumoas . La aşa ceva mi-ar da inima
brânci. Se pare c e cu m -sa… He, parc aş cunoaşte-o.
Ochii ştia juc uşi?!! Unde-am mai v zut eu figura asta? La
rândul ei, tân ra tres ri, dar consultarea memoriei nu inu
decât o clipit .
— Nu eşti dumneata Ilarie?
— Da, eu, Ilarie Magheru… Şi dumneavoastr ?
Mai degrab vocea decât chipul o tr dase:
— Nu cumva doamna Morariu?
Exact. Ea era, fosta directoare a pensionului Modern de
odinioar . Numai c acum purta alt nume, c s toria cu
profesorul Morariu nu durase decât cinci luni.
— ţe surpriz ! S ne întâlnim dup atâ ia ani! ţâ i sunt?
Opt, nou , dac nu m -nşel…
ţhiar nou erau. Magda Ţ leanu, stingherit de prezen a
maic -si, o conduse în vagonul al turat unde aveau locurile
şi reveni imediat.
— Acum putem sta de vorb . De unde s începem?
Ilarie îi spuse despre el câteva lucruri.
— Eşti medic? Ţ noas carier !

191
 - CAZUL MAGHERU -

Ea îşi alesese una şi mai b noas : profesia de femeie.

Doctorul râdea. În sine gândi: e sinonim cu ceea ce se
cheam cocot . Se ine bine, afurisita! Ţa… parc o
întinereşte. Şi e v duv , auzi colo… A moştenit o avere
bunişoar … ţe-o fi însemnând asta?… Vreo zece milioane
mari şi late? Ia te uit , e bogat … a dat lovitura m iastr …
ţred şi eu… Frumoas , tân ra şi milionar ! ţe-ar dori mai
mult?
— Sunte i fericit ?
— Nu sunt nefericit !
Ilarie sesiz nuan a. Şi îi puse întrebarea care acum nou
ani îl chinuia atât de mult: cum de s-a m ritat cu profesorul
Morariu? Maic -sa o împinsese, banii b rbatului… o
ademeniser . Lunecând pe panta amintirilor, ea îi dest inui
c atunci f cuse o mic pasiune pentru el. Şi el pentru ea, a
fost prima lui dragoste. (Da? Prima?) P cat c a ieşit aşa
prost…
— Mai bine. Altfel, cine ştie unde ajungeam…
— Ave i dreptate.
— Las -m cu ave i şi cu reveren a care ne distan eaz . De
ce nu vrei s trecem pe pozi ii mai convenabile? Adic s ne
tutuim?… Având aproape un deceniu de când ne cunoaştem,
ne-am putea îng dui…
Doctorul surâse. Fie! Umplur paharele şi ciocnir pentru
decizia hazardului de a-i întâlni.
— Mi-a pl cut comportarea ta, de-atunci. Ai fost cu
adev rat cavaler. Dac Morariu nu m trimitea în str in tate
cu soru-sa, nu sc pai de mine atât de uşor.
Ilarie abia acum afla de acest lucru.
— Şi nici acum n-o s scapi. Ai ceva în tine care-mi place.
Nu-i vorba de un simplu capriciu. ţhiar acum, rev zându-te,
m simt r v şit , am început s plutesc în reverie…
— Ţa, nu, z u? E o declara ie? f cu doctorul surprins şi
zâmbi cu toat gura.
Ea se enerv :

192
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nu mai râde aşa, c m-apuc to i dracii. Ce faci la

Bucureşti?
— Înc nu ştiu pentru ce am plecat. Ţa da: ca s ne
întâlnim amândoi. E o ra iune!…
— Hai, vorbeşte serios!..
— Î i dau cuvântul de onoare c m-am urcat în tren f r
scop. Uite, sunt cu mâinile goale. Nimeni nu ştie unde m
aflu, afar de tine.
— Ascult , am o propunere: Hai s mergem la Viena! Sau
mai bine, la Vene ia, acolo e mai romantic. St m o
s pt mân -dou şi ne-ntoarcem. Ce zici?
— Admirabil, dar nu pot. Am spital, consulta ii. Ce fac cu
îndatoririle mele profesionale?
— Las -le balt . N-o s piar nimeni în absen a ta. Nu te
cost niciun ban: eşti invitatul meu. O s petrecem la
cataram .
— Iart -m . Nu pot, Magda. În elegi, sunt angajat…
— Angajat? Eu te angajez dac vrei, şi te pl tesc regeşte…
Doctorul se uit lung la ea: e tr snit r u femeiuşca asta
frumoas şi picant , care la vârsta ei (s tot aib 30 de ani),
arat ca o adolescent .
— M rog, cât îmi oferi? Aşa… de curiozitate?
— Cincizeci de mii.
— Pu in… S-ar p rea c -mi pierd postul şi atunci ce-am
f cut? Deficitul e considerabil.
— Ei bine, adaug înc 100.000.
— St m la tocm ? Fii regin , draga mea, nu negustori .
— Trei sute de mii î i ajung? Nu dau un ban mai mult.
Doctorul îng lbeni, începu s strige:
— Unde mi-ai fost pân acum? De ce nu te-ai ar tat mai
devreme? M car cu dou s pt mâni. R spunde o dat ,
r spunde!
— Nu r cni aşa, c ne-aude lumea… Nu eşti în toate
min ile?
— Dar tu eşti? Î i închipui c pot crede o iot din cele ce-
mi înşiri?

193
 - CAZUL MAGHERU -

— Se îndoieşte – domnul? Poftim un aconto de o sut de

mii pentru a te convinge, şi umblând în poşet scoase un
pachet. Num r -i. Restul în dou rate: prima dup cinci zile,
a doua la încheierea angajamentului. Mai ai ceva de
obiectat?
Magheru înota în nedumerire. Va s zic e adev rat!
Femeiuşca asta frumoas avea atâta b net încât putea s -şi
satisfac orice capriciu…
Uite, înc n-auzise s se fi f cut cuiva pe lume o
propunere atât de tr snit ! Dar totul e posibil pe planeta
noastr , chiar lucruri mai extravagante decât închirierea
unui b rbat.
Gândind aşa, îl zgând ri o ciud afurisit . ţum de n-o
întâlnise pe Magda mai devreme? Dac muieruşca asta
nabab îi ieşea în cale acum dou -trei s pt mâni, ce simplu
s-ar fi rezolvat nevoia lui de bani pentru înf ptuirea
proiectului. Mii de draci! Nes buita grab pr buşise totul la
p mânt. N-a ştiut s aştepte, crezând prosteşte c prima
ocazie e şi ultima, parc timpul se ispr vise brusc. Uite,
realitatea i-a dovedit exact contrariul. Şi poate c viitorul îi
rezerva şi alta… şi altele…
— Draga mea. M-ai convins, merg la Vene ia, dar f r
chirie. Merg de dragul ochilor t i frumoşi.
— Pe cuvânt de cinste?
— Da.
— Te previn c nu m afecteaz suma.
— Ştiu. Dac ai fi resping toare nu te-aş înso i nici zece
kilometri. Dar îmi placi şi asta e esen ial. Şi-mi place s
rev d Vene ia unde am fost cu p rin ii când eram mic.
— Foarte bine. Dac te d afar din serviciu, î i cl desc eu
un sanatoriu… E bine?
— Ascult , regin , scoate- i g rg unii din cap. Dac faci
lucruri de-astea averea ta se duce pe copc în câteva luni…
— Las -m , nu-mi purta de grij . În lucrurile practice
sunt mai istea decât tine, scumpul meu doctoraş…

194
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Hm, s-ar putea! În femeia asta s l şluiesc enigme mari. La

ce bun s - i ba i capul cu ele? Ar însemna s -i r peşti unul
din farmecele de c petenie.
— Dar de ce atâta grab ? Nu-i mai bine s amân m voiajul
sta cu o s pt mân ?
— Nu! Nu! ip ea. Mâine! Vreau mâine!…
Ştia s vrea cu str şnicie. Orice îi fulgera prin cap îl
preschimba în fapt . N-avea ceva mai bun de f cut decât s-o
asculte. Plecar a doua zi cu Simplonul. Ea nu era singur ,
avea o suit personal , compus din dou femei şi un
b rbat.
— Ce-i cu ştia? o întreb doctorul.
— Personalul meu de serviciu: coafeza, maseuza şi
antrenorul meu de box.
— Box? Practici boxul?
— De ce nu? Uneori sunt silit s m ap r de b rba i. Nu
pot suferi for a brutal …
Din ce în ce mai interesant femeiuşc asta, gândi
Magheru. La Vene ia, perechea se instal cu fast la hotelul
Royal Danieli, într-un palat de pe Riva degli Schiavoni şi o
s pt mân întreag duse o existen princiar , osp tându-se
la ţhianti Paganelli sau la Florian, dup -amiezile f când
promenade fie la Lido, Murano sau Ţurano, iar nop ile, pân
târziu petrecând la Goldoni ori la serenatele de pe Canale
Grande. Diminea a, Ilarie colinda muzeele şi expozi iile de
art (uneori spitalele), r t cind de unul singur prin labirintul
Vene ian, deoarece Magda era ocupat cu gimnastica, boxul,
coafura, manichiura şi pedichiura, timp de trei ore încheiate.
Acest program destul de obositor f cea parte integrant din
via a ei şi îl respecta zilnic cu regularitate de ceasornic. Nu-i
vorb , datorit lui dobândise un trup suplu şi zvelt de
adolescent , bucurându-se totodat de o for fizic
neobişnuit la femei.
Se mira îns de unele apuc turi ale prietenului ei. Când
vizitar fabrica de la Murano, el se îmb t aşa de tare, încât

195
 - CAZUL MAGHERU -

era gata-gata s treac prin oglinzi. La orice dejun sau cin

nu-i ajungea o sticl de ţhianti. O dat , îl întreb :
— De ce bei atâta? Eşti medic şi î i dai seama c î i face
r u.
— Ştiu… dar… nu pot…
— Ai vreo suferin de care vrei s scapi?
— Regin psiholog , îngenunchez la picioarele tale. Ai
ghicit!
— Ce-ai f cut, maiestate, ai ucis pe cineva şi te mustr
conştiin a?
— Chiar asta am f cut!… Am ucis, regin , f r voin a
mea…
— Serios? Sau î i ba i joc de mine?
— Foarte serios.
— Ai operat şi ai greşit opera ia? S r cu u’ de el, rosti ea
încol cindu-i bra ele pe dup gât şi s rutându-l matern. Ce
griji îşi face. Doar asta se întâmpl cu nou zeci la sut din
medici.
Ilarie tres ri. Dusese prea departe discu ia şi întoarse
oportun macazul, desluşindu-i c nu era vorba de o eroare,
dar c interveniser complica ii şi pacienta…
— A!… Atunci se schimb socoteala… Am în eles… Era
frumoas ?
— Parc a i fi fost gemene, pre legea mea…
— Sem na cu mine? Dragul meu drag! Ast sear m
grizez şi eu!
ţomplex Magda asta: ieşea vizibil din tiparele obişnuite.
În ea coexistau trei femei: una calin , sentimental , fierbinte,
d ruindu-se total dragostei; a doua – rece, egoist – calculat
în via a de toate zilele, precis , ca o maşin ; a treia – feroce,
ca un animal de prad , care la nevoie c lca în picioare tot ce
f cuser celelalte dou femei pentru a-şi împlini o proasp t
dorin . Paradoxul c puterea unei femei e sl biciune se
inversa la Magda: la ea sl biciunea era puterea…
Ilarie, f r a sim i în preajma ei vraja de totdeauna a
femeii, o accepta totuşi. Îşi d dea seama c apucase pe un

196
 - MIHAIL DRUMEŞ -

drum str in, care ducea poate într-o pr pastie. Dar el era
deja în pr pastie, se socotea în afar de legea moral ,
omorâse doar un om. Supravie uia ca o epav uman , cu
echilibrul frânt, între inând silnic iluzia c se va redresa.
Dep rtarea de patrie îl ajuta sim itor şi-l mai ajuta şi faptul
c nu r mânea singur cu el însuşi. Ţ utura, de asemenea,
prin st rile ei euforice îi muia tortura de nesuferit a
conştiin ei…
Într-o zi. Întreb pe Magda (mai mult ca s-o încerce):
— Draga mea, te rog s -mi spui sincer, deschis: po i s -mi
împrumu i 500.000 lei pe termen de trei ani, cu poli în
regul ?
— La ce- i trebuie atâ ia bani?
— Vreau s fac o c l torie de studii în câteva ri str ine.
E un vechi proiect al meu r mas în suferin din pricin
lipsurilor.
— Da, bine, te împrumut…
— Ţa nu, z u? Serios spui?
— Foarte serios. N-am nevoie de poli . Dac nu mi-i
înapoiezi îi voi trece pe numele t u.
— Aşa faci cu to i „datornicii”?
— Nu. Pentru c nu împrumut pe nimeni. Cu tine fac o
excep ie… Şi ştii pentru ce o fac!…
Aşadar ea accepta, era gata s -i numere o sum
important pe care o râvnise atâta. ţiuda îl zgând ri iar şi,
de ast dat la culme. Strig furios, ca ieşit din fire:
— De ce nu te-ai ar tat acum dou s pt mâni?
— ţe r cneşti aşa? Eu aveam nevoie de bani? De ce nu te-
ai ivit tu?
— Ai dreptate… muie Ilarie glasul. Eu sunt vinovat…
Trebuia s mai aştept şi m-am gr bit din p cate.
Da, o frac iune de timp f r importan îi r sturnase visul
punând pe nu înaintea reuşitei. De ce oare imponderabilele
din serviciul destinului s u uneltiser ca plecarea doctorului
la nunt s coincid cu voiajul moşierului Z videanu
oferindu-i marea şi mult aşteptata ocazie? Ori aceast ocazie

197
 - CAZUL MAGHERU -

– cu toate aparen ele ei ispititoare – nu era cea bun , se

dovedise nefast , îl aruncase în pr pastie. Exista ceva,
deasupra în elegerii lui Ilarie, care se împotrivea, opunându-i
un veto categoric? Cine ar putea s-o spun ?
Trimise o telegram şefului s u, doctorul Ţarbu Du escu,
motivând c se afl în Italia datorit unui semnal al frei-
intervalului, consecin a traumatismului cranian din
ciocnirea de Ia Pietroasa. Min ea, deci, c venise la un
consult medical. În dou rânduri, rupse formularul, abia a
treia oar îl prezent la ghişeul poştal. Iat , ajunsese s -şi
modifice rela iile cu oamenii… Totul începea s se schimbe în
jurul s u… s pându-l… anulându-l, desfiin ându-l…
Într-o zi, se întâmpl ceva neobişnuit. Magda veni cu o
gondol de la biserica Santa Maria dela Sallute, unde
asistase la liturghie (era şi religioas ). Când coborî în Pia a
San Marco, gondolierul îi ceru dublu decât era taxa. Ea, care
zvârlea banii pe fereastr cu amândou mâinile, refuz s -i
dea un ban mai mult. De aci, un duel cu vorbe tari, ipete,
dup care Magda scoas din fire, se repezi la el şi cu câ iva
pumni zdraveni culc la p mânt pe vl jganul mai înalt decât
ea cu un cap.
Enorm senza ie printre cei care se aflau de fa . O femeie
cu pumn de fier şi înc una frumoas !… Un american, în
haine sportive, se aplec asupra victimei num rând pân la
nou :
— Knock-out!
Lumea râdea s se pr p deasc . În cele din urm ,
gondolierul se ridic buimac, dar r mase şi mai buimac când
americanul îi strecur o hârtie de o sut de dolari.
Ilarie nu particip la aceast scen . O aştepta pe
victorioasa Magda la cafeul Florian unde veni înso it de
american, un bogat armator. Acolo prânzir tustrei în
admira ia unanim .
Exact în a zecea zi de la sosirea lor, Magda inu s -i
aminteasc partenerului:
— Dragul meu, ştii c ast zi s-a împlinit sorocul?

198
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Da, ştiu… ţe vrei s spui? Ne întoarcem în ar ?

— Eu, nu. Te întorci singur singurel.
— Şi tu ce faci?
— Plec peste ocean cu John.
— Daaa?!! Ţun ! L-ai angajat pe american?
— Nu… El m-a angajat pe mine.
— Vorbeşti serios? Adic , de ce m-aş mira? Pe cât timp?
— Pe o lun … E o durat maxim , la un tarif ridicat,
5.000 de dolari pe zi…
— Straşnic tranzac ie, nimic de zis…
— ţred c nu te superi… De altfel, n-ai niciun motiv.
— S zicem c nu… La drept vorbind mi-ar fi pl cut s
prelungim şederea noastr …
— Imposibil… Nu in de loc s amestec dragostea în
afacerile mele. Prefer numai preliminariile ei… Am împlinit
acum un deceniu şi jum tate vârsta de cincisprezece ani.
Femeia inu s -i pl teasc suma f g duit , dar Ilarie
refuz categoric.
— Nu pot, Magda. În elegi? Am crezut mereu c glumeşti
dar v d c … în ruptul capului nu primesc bani de la tine.
— Atunci am s i-i trimit.
— S nu faci asta c m sup r foc.
— Ba am s-o fac, uite-aşa!
— Stai, regin , nu te pripi… S-ar putea s am nevoie
vreodat de aceast sum şi s i-o cer eu însumi.
— Când? La Sfântu-aşteapt ?
— Nu! Î i vorbesc foarte serios…
— Fie şi aşa…
— Şi c s încheiem cu bine frumoasa noastr aventur ,
vrei s m conduci la gar ?
— O, desigur, cu pl cere.
Înainte de a se urca în vagon, Magda îl s rut ca
odinioar , în cancelaria pensionului, dup care îi trase, uşor
dou palme.
— Astea… pentru ce’ sunt?
— Pentru c eşti un prostu cu diplom !

199
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 15
P R ţRE
Reîntors la Piteşti, doctorul se duse întins la spital.
Medicul şef v zându-l teaf r, se bucur .
— M-a speriat telegrama ta, îi spuse îmbr işându-l. Ce ai
f cut? Ai fost la Rizzieri?
„ţe om de treab , gândi Ilarie. Îmbr işeaz un asasin…
Dac ar şti…” Asta nu mai putu s-o rabde.
— Nu, Barbule, n-am fost la niciun Rizzieri. Te-am min it
ca un porc. Aş, porcul nu minte! ţa un nemernic.
— Cum? De ce? Ce-a fost la mijloc?
— M-am antrenat într-o aventur minor .
Şi-i povesti de-a fir-a-p r ce se întâmplase.
— Acum i-ai pus punct? Te-ai cumin it cel pu in?
— ţred c da…
— De fapt, mi s-a p rut cam ciudat, fiindc ştiam c
celebrul neurolog e la Milano, nu la Vene ia… Dar s trecem
peste asta! Haide, apuc -te de lucru!
Trei zile şi trei nop i nu se clinti din spital. Ziua îşi f cea
veacul printre pacien i, noaptea o petrecea în camera de
gard , luând somnifere ca s doarm . Acas , trimise vorb
doamnei Albu s afişeze c a suspendat consulta iile
particulare, întrucât are mult de lucru la spital şi c va
reveni, probabil, dup o s pt mân . Adev rul era c nu mai
putea suferi locuin a.
În a patra zi, administratorul plec pe sear cu maşina la
Ţucureşti, luându-l şi pe Magheru. Pe calea Grivi ei, un şir
de cârciumi, mirosind de departe a mititei, gemeau de lume.
Tarafuri de l utari, cu nelipsitele ambale, cântau de zor,
îmbiind la b utur …
„Ţucureştiul… tot cum îl ştiam înainte de r zboi, gândi
Ilarie. Ţa acum e mai petrec re .”
Veselia aceea deschis a altora îi strângea inima de ciud .

200
 - MIHAIL DRUMEŞ -

„N-au nicio pat pe cuget, de aceea chefuiesc oamenii.

Afar dac n-or avea p cate grele pe conştiin şi vor s le
uite, aşa ca mine…”
ţând trecur prin fa a prefecturii poli iei, doctorul tres ri.
„ţum m-ar înha zbirii aceia dac ar şti c … Dar nu, asta
n-o s se întâmple…”
La Mogador programul era pe sfârşite, totuşi Ilarie mai
prinse dou numere. O dizeuz scund şi sub ire, îmbr cat
b ie eşte, cu şapc de apaş pe cap, interpreta în indiferen a
general un şlag r fran uzesc de suburbie, fluierând în
r stimpuri. Urm la rând cuplul italian Giono, cu un dans
grotesc. De ast dat , consumatorii de la mese, care în
timpul programului artistic îşi vedeau nestingheri i de
b utur , îi acordar oarecare aten ie.
În sfârşit, becurile se aprinser în sal şi artistele cu
umerii şi pulpele goale îşi f cur apari ia împr ştiindu-se pe
la mesele unde erau solicitate. Larma spori. Ţ trâni cheflii
ineau pe genunchi fete goale, plimbând libidinos mâinile pe
rotunjimile trupurilor, unele abia înmugurite. Iar ele,
gâlgâind de râs sau sco ând ipete ascu ite, le mângâiau în
schimb cheliile str lucitoare. Tineri cu chipuri supte şi ochi
injecta i de dezm st teau indiferen i lâng artistele
despuiate, fumând ig ri una dup alta şi turnând pe gât ca
într-un butoi f r fund. Nimeni nu se sinchisea de vecin,
fiecare îşi vedea de treab , f r s -i pese de nimic. Chelnerii,
în frac, cu plastron, alergau încoace şi încolo ca suveicile.
ţomenzile r sunau repezi, nervoase, f r r gaz. Domnea o
fierbere neostoit , o risip de energie în nevoia aceea
unanim de a petrece.
Ilarie, aşezat la o mas , cu o cafea dinainte, f cu un semn
discret. Un chelner voinic şi bine legat se apropie:
— Parc te cunosc de undeva…
— Şi eu… Nu sunte i cumva domnul doctor…
— Magheru…

201
 - CAZUL MAGHERU -

— Da, da… Dumneavoastr m-a i operat la spitalul

diviziei… Şti i, în timpul r zboiului… Eu sunt sergentul
Florea.
— Aşa… Da, da, da… mi-aduc aminte… Va s zic , aici ai
ajuns, m i Florea?
— Aşa ajungem to i, domnule doctor… Fiecare cum îl sufl
vântul. Nu-i vorb , câştig binişor, de ce m-aş plânge? Dar
dumneavoastr sta i singur? S v-aduc o prosp tur , ce
zice i?
— ţe fel de prosp tur , omule?
— O congolez . E ceva extra, din import. Are şaisprezece
ani, e fat mare şi nu ştie decât fran uzeşte…
Mai toate localurile de noapte aveau drept mostr câte o
virgin care, de altfel, cunoştea secretele dezm ului la fel ca
şi celelalte surate. ţhelnerul se dep rt . O negres
scundac , dar bine legat , cu capul lunguie , ochi în fl c ri,
buze groase şi sâni de piatr , veni gr bit şi se aşez la masa
lui Magheru cu un familiar:
— Bon soir!
Ilarie o întreb cum o cheam :
— Yoku!
„Mai bine aş boteza-o P r-ţre …” îşi spuse doctorul
admirându-i piept n tura fastuoas , prins în ace de fildeş,
care îi împodobea capul.
Îi mai puse şi alte întreb ri: de unde e de loc, cum s-a rupt
de ai s i, în ce fel a ajuns în România? Dar ea n-avea timp de
poveşti.
— J’ai faim, vous comprenez, mon vieux? şi întorcându-se
spre chelner, îl chem : Flo, garçon, viens ici!6
Chelnerul se ar t imediat. P r ţre comand volubil icre
negre, stridii, pateuri de foie-gras şi altele. Doctorul se
amuz copios v zând-o cu cât l comie îmbuca, parc n-ar fi
pus nimic în gur de câteva zile. Mânca şi bea pe
ner suflate.

6 Mi-e foame, în elegi, b trâne? ţhelner, vino-ncoace.

202
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Chiar vecinii de la mese, uitându-se la vietatea de culoarea

ceaunului ca la o ar tare apocaliptic , observar pofta ei de
mâncare. ţineva arunc o remarc la întâmplare:
— Asta-i Africa: fl mând şi însetat ! ţ rabd cam de
mult…
Negresa ceru dup aceea şampanie. Apoi, s tul , cu o
uit tur galeş , se lipi de Magheru şi trecându-i voluptos o
mân pe dup gât, îi spuse:
— ţomme tu m’es cher, mon gamin! Embrasse-moi, je
veux bien!7
El n-o s rut , nici n-o îmbr iş , nu-i pl ceau exhibi iile în
public, to i ochii erau pe ea, ca o curiozitate a naturii. Era
curios s afle câte ceva din via a ei. P r ţre se l s
înduplecat şi deschizând gura cu din i frumoşi şi albi
(doctorul înc nu z rise un şirag de perle la fel) îi povesti c
era originar din ţongo, de sub domina ie francez , f cea
parte din tribul mangbetu, c bunicul ei era vr jitorul acelui
trib, to i b ştinaşii îl venerau ca pe un sfânt deoarece
vindeca pe bolnavi f r medicamente.
— ţum asta? se mir Ilarie.
— Aşa, bine! Le d dea s miroas o buruian de leac şi ei
se îns n toşeau imediat. Dac boala era grea, veneau a doua
şi a treia zi, mai miroseau o dat şi pân la urm se
vindecau. Rar mureau, cei care mureau înseamn c n-au
crezut în puterea bunicului… Pentru oamenii aceia nu era
nicio pagub , nu-i aşa?
— P r ţre , l mureşte-m ce fel de buruian folosea
bunicul t u?
— Nu ştiu, n-avea nume… Ţa avea, dar el nu ni-l spunea.
Era o plant mic , mic , atâta, dar cu frunze late, late, aşa…
— Ce culoare aveau frunzele astea?
— Roşii, ca sângele… Dup ce le usca deveneau palide,
aproape albe.
— Şi unde cultiva planta de leac? În gr din ? Avea i
gr din ?

7 Mi-eşti drag, ştrengarule! Vreau s m s ru i.

203
 - CAZUL MAGHERU -

— Nu în gr din . Într-un loc împrejmuit cu gard înalt ca

s nu poat p trunde nimeni şi s fure frunze. Tare fric i-
era bunicului de furt…
„Foarte interesant, gândi doctorul. Desigur e vorba de o
plant halucinogen , al c rei suc, prin îngurgitare ori
inspira ie, provoac iluzii paradisiace, f r suspendarea
st rii de conştiin şi aceasta a constituit marea for a
vr jitorilor de totdeauna.”
Discu ia fu întrerupt de un individ gras şi roşu, cu
must ile r sucite, care se îmb tase şi f cea scandal,
colindând pe la mese, unde se prezenta stereotip:
— Nae Ra , m celar angrosist din Roşiori…
Patronul nu se îndura s -l evacueze, pentru c m celarul,
ori de câte ori se ab tea prin local, îşi scutura buzunarele de
câteva mii de lei.
V zând pe chefliu cum op ia bezmetic pe parchet dincolo
de tactul muzicii, P r ţre strâmb din nas, sim ul ei
armonic se revolt :
— C’est drôle, vraiment! Il m-agace.8
Dup aceea se ame i şi doctorul. Dans cu negresa de mai
multe ori şi în rev rsatul zorilor, când maşina veni s -l ia,
era palid ca un cadavru. Pe drum, adormi buştean, ca s se
trezeasc tocmai la Piteşti, în fa a spitalului.
La dou -trei zile, Ilarie se repezea la Ţucureşti ca s -şi
omoare nop ile la Mogador, în compania micu ei P r ţre .
O dat , doctorul îi propuse:
— Ce-ar fi dac i-ai scrie bunicului s - i trimit o mostr
din planta aceea?
Ţunicul murise de câ iva ani, nu era nevoie de
coresponden , pentru c Yoku avea o pung de semin e de
mangu… Numai dac ar încol i…
— Trebuie s încerc…
Fata îi încredin a jum tate din con inutul pungii, primind
în schimb câteva daruri, printre care un costum na ional
românesc. Leg tura cu negresa i se p rea destul de potrivit :

8 E cu adev rat caraghios! M irit !

204
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ea avea trupul negru şi sufletul alb, el trupul alb şi sufletul

negru. Lâng P r ţre g sea o sc pare, evada din lumea
gândurilor sale care în singur tate îi s pau liniştea. Numai
când se întorcea la spital, între bolnavi şi medicamente,
p rea c se reg seşte, dar nici atunci în întregime. Pentru c ,
în procesul acestei reg siri, dominant era un dureros
sim mântul de ap sare. ţa şi când îşi d dea seama
(incomplet – bineîn eles) c truda de a se sustrage
mustr rilor nu e decât zadarnic încercare, un trec tor
paleativ.
O dat , veni acas beat turt , încât propriet reasa,
doamna Albu, se sperie v zându-l în aşa hal. Z cea în
neştire, întins pe scar , bolborosind vorbe de neîn eles. Ea
încerc s -l ridice, dar nu reuşi, era prea greu… Şi totuşi, nu
se îndur s -l lase acolo în plata Domnului. Pân la urm ,
cu eforturi supraomeneşti, îl târî pân în sufragerie şi de-aici
în dormitor. Alerg s -i fac o cafea amar , îi puse comprese
reci pe frunte, îi scoase haina.
În sfârşit, Ilarie îşi mai reveni. Dar recunoscând-o, t b rî
asupra ei ca un animal de prad , strivind-o cu s rut ri.
Femeia se ap r înfricoşat :
— Eşti nebun, doctore? ţe faci? Vino- i în fire! Nu mai eşti
dumneata!
Vru s fug , el o prinse şi-i sfâşie rochia dintr-o singur
mişcare. Atunci, slobozi un ip t îngrozitor. În clipa aceea se
produse ceva neaşteptat. Doctorul se potoli ca prin farmec,
devenind brusc inofensiv. O privea ca halucinat, f r s fac
cea mai mic mişcare. Parc înlemnise.
Astfel, ea reuşi s fug cu fa a curat .
N-o mai rev zu dou zile. Îl evita sistematic, nu voia s
mai dea ochii cu el. Dar în a treia zi, intr în odaia ei pe
neaşteptate, cu un pachet mare care abia înc puse pe uş :
— Doamn Albu, te rog s m ier i. M-am purtat ca o
brut . Îns ceea ce s-a întâmplat nu-mi apar ine decât într-o
m sur infim . Am nevoie de iertarea dumitale.
Spunând aceasta, îngenunche în fa a femeii:

205
 - CAZUL MAGHERU -

— Nu, nu… te rog, nu… f cu ea copleşit de supremul

gest. Ridic -te! Te iert şi aşa… Dar, cu condi ia s nu se mai
repete…
— F g duiesc c nu se va repeta niciodat .
— Atunci, totul e în regul …
— Î i mul umesc!
Ilarie se ridic şi d du s ias . Ea îi atrase aten ia s -şi ia
pachetul.
— Pachetul este pentru dumneata…
— Pentru mine? De ce?
— Ai s în elegi dup ce îl desfaci.
Îndat ce plec Ilarie, propriet reasa umbl în pachet şi
g si, spre surprinderea ei, cinci rochii de m tase, nou-nou e,
cump rate de la Chic roumain, cel mai luxos magazin de
confec ii.
— Mi-a adus cinci rochii, tot una şi una. Doamne, ce
nebun b iatul sta!

206
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 16
Ţ NUIALA

Pe la clubul Renaşterea nu mai c lcase de mult. Ilarie se

ferea de cunoscu i şi prieteni ca de ciuma i. Avea impresia c
se simte micşorat în preajma lor, c ei de ineau, f r s -şi
dea seama, o superioritate fa de el, şi acest sentiment f cea
s -i evite.
În fiecare zi, citea regulat ziarele. Se desf ta oarecum
parcurgând coloane întregi care vorbeau de ancheta
organelor judiciare pentru descoperirea ucigaşului lui
Z videanu. Zâmbea mali ios aflând c arestarea acestuia e
iminent .
„Gazetarii ştia bat apa în piu ! Au mai spus de zece ori…
Nu-i crede nimeni”.
Odat se întâlni pe strad cu colonelul Dordea.
— Ce-i cu matale, t ticule, de nu te mai vezi nic ieri? i-ai
pus rân în cap şi te-ai apucat s posteşti?
— Treburi, nene colonele, sunt foarte prins, crede-m …
— Bine, bine, prins, to i suntem prinşi, dar chiar aşa? Nu
ştiu cine mi-a spus c ai suspendat consulta iile particulare.
— Da, deocamdat … M prepar pentru examenul de
primariat. Şi am de furc , nu glum …
— De dou ori te-am c utat pe-acas … Am auzit c - i faci
ni el de cap pe la Ţucureşti…
— Vorbe, nene colonele… Şi apoi, nu-s minor…
— În orice caz, mai d pe la noi, nu trebuie s te izolezi
aşa… Lumea zice c te-ai cam scrântit la cap de când cu
nenorocita aia de ciocnire…
Ilarie ridic din umeri.
— Hm, s-ar putea, nu t g duiesc!
— Dac nu t g duieşti, înseamn c totul e în regul !
Înainte de a se desp r i, doctorul îl rug :
207
 - CAZUL MAGHERU -

— F -mi un serviciu. Vreau s contractez un împrumut la

banca Argeş şi îmi trebuie un girant.
— Împrumut? se mir colonelul. P i, cum, ai topit banii
câştiga i la loterie?
— Uite, dr cia naibii! Uitase de chestiunea aceea!
N scoci pe loc o motivare:
— ţum s -i topesc? L-am împrumutat pe babacu s
reintre în posesia casei noastre de la Merişani…
— Aşa mai în eleg. ţredeam c … Ia spune, de cât ai
nevoie?
— Vreo 40.000. Am de pl tit unele datorii…
— Î i d deam eu, dar n-am atâ ia bani… Ţine, te girez…
ţolonelul cunoştea pe directorul b ncii (de altfel, pe cine
nu cunoştea?) aşa c formalit ile de împrumut se f cur la
repezeal şi Magheru încas suma. Era şi timpul. Din cauza
cheltuielilor excesive f cute în ultimul timp, leafa se dusese
pe copc şi viitoarele dou lefuri fuseser gajate.

II

La ţaransebeş cercet rile stagnau. Dup dou s pt mâni

de munc încordat , rezultatul era aproape nul. Fur
interoga i oamenii de serviciu, impiega i, în fine, tot
personalul sta iilor Pietroasa şi ţaransebeş, care luaser
parte la opera de salvare.
De asemenea, fur cerceta i sanitarii şi auxiliarii spitalelor
Asigur rilor şi Prim riei, chiar solda ii companiei de c i
ferate veni i ceva mai târziu în ajutor. Nici vardiştii şi
comisarii care procedaser la identificarea cadavrelor nu
erau scuti i de o discret suspiciune. În zadar! Nu se
descoperea nimic, absolut nimic.
Atunci, cercet rile pornir pe alt pist . Se presupunea c
moşierul a fost asasinat şi jefuit de un tovar ş de drum, care,
probabil, aflase c de inea asupr -i o important sum de
bani. Dar cum aveau s dea de urma misteriosului asasin?
Nu se putu stabili cu precizie nici m car atâta lucru. Se ştia
numai c fusese într-un vagon de clasa I, judecând dup
208
 - MIHAIL DRUMEŞ -

biletul g sit în portmoneu. Instruc ia orbec ia în întuneric,

s rind dintr-o ipotez în alta. ţriminalul, chiar dac ar fi
l sat urme, trecuse destul timp ca ele s dispar ca şi cum
nici n-ar fi fost. Vagoanele strivite fuseser ridicate, linia
deblocat . Orice n dejde de a descoperi pe f ptaş începea s
se clatine. Numai întâmplarea r m sese singurul factor în
stare s dezlege enigma.
Şerban Voinea, cumnatul victimei, inut mereu la curent
cu mersul anchetei judiciare, pierduse şi el speran a de a
pune mâna pe jum tatea de milion pierdut . ţu cât trecea
timpul, banii aceia se iroseau, poate nu mai r mânea nimic
din ei. Din pricina asta se închisese şi mai mult în sine decât
cum era înainte. Venea rareori pe la club şi, cufundat într-un
fotoliu din salonul cel mic, fuma igar dup igar , privind
în gol. Sub masca lui de bronz clocotea o ciud tot mai
amar care nu-i d dea r gaz s r sufle. Trebuia s se mişte
mai mult, s nu aştepte, cum f cuse pân acum, s -i pice
par m l ia . Altfel nu era chip s reintre în posesia banilor
dac-or mai fi fiind. În caz c se descoperea ucigaşul, cu atât
mai bine… Se gândi s instituie un premiu de 50.000 de lei
celui care va denun a pe asasin, sau m car va furniza poli iei
unele indicii pentru prinderea lui. ţând s treac la fapt ,
renun de team s nu piard şi aceast sum .
Auzi vorbindu-se prin oraş c noul medic-şef de la spitalul
comunal fusese în acceleratul cu pricina şi sc pase teaf r. Îşi
f cu socoteala:
— Nu cumva, din întâmplare, cunoscuse doctorul pe
Matei? (Sau poate l-o fi cunoscut dinainte, deşi de asta habar
n-avea). Nu i-ar putea da vreo l murire în leg tur cu crima?
Îl c ut la club în câteva rânduri. Ştia c vine uneori. Nu-l
g si. Se vede c nu mai c lca pe acolo. Nici la bodega Ciortus
nu-l întâlni. Nu-i r mânea decât s -l caute la spital, sau s
se duc la el acas . Aşadar, s -i fac o vizit într-adins, ca s
ob in aceste informa ii? Hm, nu-i prea potrivit. Dac
doctorul, susceptibil, s-ar fi considerat jignit, crezând c la
mijloc e vorba de o b nuial ? Şerban trebuia s lucreze cu

209
 - CAZUL MAGHERU -

mult dib cie. Nu, cel mai cuminte lucru ar fi s -l întrebe

aşa, în treac t, dac nu cumva cunoscuse pe Matei? Sau mai
bine s roage pe un prieten comun s capete desluşirile de
care avea nevoie. Da, un prieten ar sfârşi mai lesne treaba şi
f r a da naştere la suspiciuni. Se gândi la judele Kaminski,
care-l cunoştea pe Ilarie.
Acesta îi f g dui, bineîn eles, şi, chiar în seara aceea, se
ab tu pe la Magheru. Îl g si lungit pe divan. Un nor gros de
fum îi muia contururile, estompându-le. Toate lucrurile din
odaie ar tau şterse, de parc erau acoperite de o pânz
deas de cea .
— Domnule doctor, în numele legii te arestez, strig
Kaminski din prag, cu o voce groas . Eşti învinuit c în
accidentul de la Pietroasa ai ucis pe moşierul Z videanu.
Ilarie holb ochii, încremenind locului de uimire. Nu izbuti
s scoat o vorb m car, de parc îi secase subit graiul.
— Ha-ha-ha! izbucni în râs judec torul. Straşnic
sperietur i-am tras, mon cher! ţred c i-a pl cut, nu?
Apoi, relu serios: Ia te uit în oglind . Î i vei da numaidecât
seama ce mutr de culpabil ai. Dumnezeule, cum se pierd
oamenii de treab ! ţriminalii te înfrunt , strig , se ap r , se
revolt ! I-ai crede cele mai neprih nite fiin e!
Magheru nu-şi venea înc în fire. Totuşi, mustr pe
judec tor:
— În orice caz, glume de-astea nu se fac!
— Te-ai sup rat? Atunci îmi pare r u c n-am mers mai
departe. Nu m-am putut îns ab ine s nu râd.
— Ha-ha! Ştii c e bun ! râse deodat doctorul. Dar se
opri numaidecât, încurcat oarecum.
— Zi, o cam b gasei pe mânec ! A dracului p c leal ! Da’
ce e fum ria asta, doctore? Deschide fereastra c te asfixiezi!
— Las-o-ncolo! Nu te mai obosi!
Kaminski nu-l ascult şi o deschise larg.
— Ce-i cu dumneata, de ce nu te mai vezi nic ieri? Ai
ajuns un adev rat mizantrop. Ori, te pomeneşti c nu i-ai

210
 - MIHAIL DRUMEŞ -

revenit de când cu pocinogul acela?! Ai auzit cum s-a

pr p dit bietul Z videanu?
Ilarie înclin capul afirmativ, f r s scoat un cuvânt.
— Admirabil om, continu judele. L-ai cunoscut, nu-i aşa?
Magheru îi r spunse scurt:
— Nu!
— Nu? îl privi Kaminski, scrut tor. P cat! N-ai avut
desigur ocazia…
Înainte de a pleca, judele ad ug :
— Parchetul tribunalului ţaransebeş lucreaz intens s
fac lumin în aceast afacere. Dup mine, slab n dejde!
Nu vor pune mâna pe asasin, cum nu sunt eu mitropolit.
— ţrezi dumneata c nu-l vor descoperi niciodat ? Întreb
Ilarie cu vocea spart , ridicând capul, într-o înviorare de
n dejde.
— Sunt împrejur ri când orice urm dispare. Şi atunci
instruc ia trebuie s lucreze în întuneric. Dac cerul îi
trimite un denun , atunci totul e în regul . Dac nu se iveşte
nimic, aleluia!
Dup ce se desp r ir , judele comunic lui Voinea
rezultatul întrevederii. Apoi spuse:
— Doctorul mi se pare c nu-i prea zdrav n la cap.
Moşierul ridic din umeri. Îi mai r mânea înc o n dejde:
Olarian. Ştia c profesorul plecase împreun cu cumnatul
s u. ţ l toriser împreun , în acelaşi compartiment. Pân la
Piatra-Olt, desigur. Acolo Olarian schimbase trenul. Nu
cumva dasc lul putea s -i spun cine r m sese în compania
lui Matei? Nu punea prea mare temei pe informa iile ce
aştepta de la Olarian, dar, de ce s nu încerce, la urma
urmei, tot ceea ce se putea încerca? Ce avea de pierdut? Cine
ştie! Tocmai unde nu te-aştep i, de-acolo r sare surpriza. Îi
trebuia pu in r bdare. Profesorul trebuia s se întoarc de
la ţ lim neşti peste o s pt mân sau zece zile.
În acest timp, dincolo, la ţaransebeş, ancheta b tea pasul
pe loc. Judec torul de instruc ie, prea zelos, oper dou
arest ri, dar dup câteva zile de cercet ri asidue nevinov ia

211
 - CAZUL MAGHERU -

oamenilor ieşi la iveal ca untdelemnul deasupra apei.

Afacerea Z videanu zorea cu paşi repezi spre clasare.

III

ţhiar a doua zi dup sosire, Olarian se pomeni cu Voinea.

Profesorul nu se aştepta de loc la o asemenea vizit .
Servitoarea pofti pe musafir în salonaş. El se aşez t cut pe
fotoliu. Pironi ochii în podele, f r a iscodi interiorul
împodobit numai cu scoar e şi bibelouri, parc-ar fi fost un
budoar de demimonden .
— Domnul v roag s -l scuza i numai câteva clipe!
Olarian îşi f cea toaleta f r grab . Se b rbieri, se pudr ,
îşi frec ion p rul. Apoi parfum hainele, z bovind îndelung
în oglind . Nu în elegea s se înf işeze altfel musafirilor s i.
— Ţun ziua, domnule Voinea!
Şerban, corect, se ridic în picioare şi-l cânt ri cu privirile
din cap pân -n picioare. Îi strânse puternic mâna, f r s
scoat o vorb .
— Am aflat de nenorocirea care te-a lovit, spuse
profesorul. Î i m rturisesc c m-a impresionat adânc! Cine ar
fi crezut c la patru ceasuri dup ce m desp r isem de
bietul conu’ Matei, are s se întâmple ceea ce s-a întâmplat?
Via a omului atârn de un fir de a !
— Via a nu i-a luat-o Dumnezeu, ci oamenii, rosti grav
moşierul.
Vorbele lui r sunar straniu, parc le-ar fi şoptit o voce
din fundul p mântului.
— Da, ştiu, a fost omorât şi jefuit!
Şerban nu r spunse. Privea în p mânt, cu încordare,
muncind un gând.
— ţu toate astea, urm profesorul, aşa a fost s fie.
Doctorul Magheru cum a sc pat? Erau doar în acelaşi
compartiment.
Voinea tres ri, str b tut de un fior.
— ţum? Magheru se g sea în acelaşi compartiment cu
Matei?
212
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Olarian încerc o fric nel murit . Poate din pricin

întreb rii prea brutale sau a privirilor moşierului, care-l
spintecau.
— Zici c … st rui Şerban, intuindu-l adânc.
— Da, da… eram împreun … bâlbâi Olarian (parc el
însuşi ar fi fost vinovat cu ceva) noi trei: adic , eu, cumnatul
dumitale şi doctorul.
— Doctorul cunoştea pe Matei?
— Nu. Eu i-am prezentat unul altuia.
— Î i aduci bine aminte?
— Fireşte, doar n-au trecut de atunci ani de zile.
— Altcineva n-a mai venit în compartimentul vostru?
— Ba da, la Slatina s-a urcat un tân r cu care am vrut s
leg o conversa ie, dar n-am reuşit. Se retr sese la geam şi
citea. ţitea şi fuma într-una.
— Avea în el ceva suspect?
— Suspect? Ştiu eu? A, când a intrat ne-a oferit galant
ig ri… Dar l-am refuzat.
— Asta-i tot?
Profesorul înclin capul.
— M-da, f cu nemul umit Şerban. ţam ce vârst avea
pasagerul?
— S zic dou zeci şi opt-treizeci de ani…
— Şi semnalmentele?
— Înalt, sub irel, brunet, ochi mari, s m omori nu-mi
amintesc ce culoare… Ah, sprâncenele groase, ca degetul
sta mic.
— Unde mergea?
— Habar n-am. Nici noi nu l-am întrebat, nici el n-a spus.
— Da-da-da!
Se isc o t cere, la cap tul c reia Olarian relu :
— Stau şi m gândesc, şi gândindu-m m cutremur de
soarta omului. Parc a fost un f cut! Tocmai vorbeam despre
ho iile care se întâmpl prin trenuri. R posatul, cam speriat,
într-o clip de sinceritate, îmi dest inui c are asupra lui o
jum tate de milion. Vreau s cump r un stabiliment de b i

213
 - CAZUL MAGHERU -

la Ţuziaş, spunea el. Eu de colo: P zeşte-te bine, coane

Matei, s nu i-i şterpeleasc vreo mân lung . Nu prea e
prudent s umbli la mata cu atâ ia bani. Şi vezi dumneata,
soarta n-a vrut s -l cru e.
Mai vorbir de una, de alta, lucruri neînsemnate. Olarian
se apuc s -i înşire pe cine întâlnise la ţ lim neşti, c mai
bine acolo ar fi pus mâna pe o vil , v zuse una de vânzare
tot aşa de frumoas ca a doctorului Stepleanu.
Şerban nu-l mai asculta. Gândurile zburau aiurea, f r s
le poat ine în frâu. ţu tot cump tul lui, sim ea nevoia s
plece, dasc lul – cu palavrele lui – îl plictisea. Când acesta,
ostenind, f cu o mic pauz , Voinea, bine crescut, profit de
împrejurare, se ridic şi-şi lu r mas bun.
— ţredeam c voi afla de la dumneata ceva nou. N dejdea
asta m-a împins s - i fac vizita de fa . Din nefericire,
lucrurile r mân tot în stadiul în care se g sesc. Ţun ziua,
domnule profesor.
Ajuns acas , Şerban trecu în camera lui şi se închise
acolo. P rea oarecum schimbat la fa .
„Aşadar, doctorul Magheru?! Hm! Hm! ţ l torise în acelaşi
compartiment cu Matei. Sc pase teaf r. Om s rac, f r alte
venituri decât leafa!… ţine ştie, poate îl ispitise!”
„A, nu nu! prinse s se îndoiasc . Tocmai un medic s
ucid în asemenea împrejur ri, când instinctul lui
profesional trebuie s -l îndemne s salveze via a tovar şilor
s i de drum? De necrezut! În acele clipe de groaz fiecare
caut s -şi scape via a. Atunci cine se poate gândi la jaf, în
afar de tâlharii de meserie? Un om cult ca doctorul Magheru
e cu putin s se fi coborât în mijlocul ucigaşilor de rând?
…Şi totuşi…”
De ce doctorul Magheru spusese lui Kaminski c n-a
cunoscut pe cumnatul s u? ţe pricin ascuns , c ci trebuia
s fi fost una la mijloc, îl împinsese s fac o astfel de
m rturisire mincinoas ? Toate aparen ele erau potrivnice.
ţunoştea pe moşier. ţ l torise cu el. Poate c Matei, mai
ştii, îi dest inuise şi lui, mai târziu, dup plecarea

214
 - MIHAIL DRUMEŞ -

profesorului, c are asupr -i o sum însemnat . Şi, în

sfârşit, luase parte la accident.
„S fie el ucigaşul?”
Şerban încrunt sprâncenele. Îşi sprijini fruntea cu mâna.
„Hm!”
Apoi b tu odaia-n lung şi-n lat, prididit de b nuieli:
„Nu pot hot rî nimic cu limpeziciune. Ar fi într-adev r
urme de vinov ie. Dar pot ele s şad în picioare? S zicem,
îl denun . ţum voi dovedi culpa? El, foarte natural, are s
t g duiasc pân în pânzele albe. Nu exist prob , corp
delict, nimic. Voi izbuti s smulg împotriva-i o sentin de
condamnare, întemeiat numai pe simple b nuieli? La urma
urmei, cine-l împiedic s declare c între timp nu se
urcaser şi al i pasageri în compartimentul cu pricina, în
afar de sl tinean, pe care nu-l cunoştea? Şi e posibil chiar
s se fi urcat. În cazul sta, criminalul trebuia c utat printre
ei to i. ţine erau acei c l tori? Unde puteau fi g si i? Iat
cum lucrurile, apucând pe calea aceasta, ajungeau iar şi
într-un punct mort.”
Voinea se ferea s stârneasc atâta zarv . Mai ales pentru
o afacere cu un rezultat îndoielnic. O astfel de învinuire
f iş , zdrobitoare prin greutatea ei, n-ar r mâne f r
urm ri, dac , de pild , doctorul ar sc pa cu fa a curat . Ele
se vor r sfrânge de bun seam asupra acuzatorului. Îi vor
zdruncina stima de care se bucura, ca şi situa ia. Un proces
de calomnie ar fi fost de neînl turat. Era doar vorba de grave
injurii la adresa unui om.
ţump nit, fostul procuror inea s înl ture orice
nepl ceri. Nu f cea un pas f r s ştie locul unde punea
piciorul. Trebuia s chibzuiasc îndelung, s prevad totul,
şi apoi s treac la fapt .
„ţu toate astea, se poate foarte bine ca Magheru s fie
nevinovat. S-au mai v zut cazuri când oameni inocen i au
avut de îndurat urgia justi iei pentru c aparen ele erau
împotriva lor! ţâ i din aceştia n-au fost chiar osândi i? ţâ i
n-au z cut ani întregi prin închisori? Tot aşa şi cu doctorul.

215
 - CAZUL MAGHERU -

M rturisise c n-a cunoscut pe Matei şi c n-a c l torit cu el.

Ei şi? Nu mai departe, Kaminski, precum şi al ii, vorbeau c
Magheru s-ar fi scrântit la cap. În cazul sta, trebuie s ne
mir m c doctorul spunea c nu cunoştea pe Matei?”
Într-adev r, descoperirea lui Voinea cerea r bdare ca s
poat fi valorificat . R bdare mult şi tact. Cine-l zorea la
urma urmei? Dac Ilarie era asasinul, nu va sc pa în niciun
caz din ghearele justi iei.
Moşierul gândea aşa:
„Am s -l cercetez pe îndelete. Voi afla ce a f cut dup
ciocnire? ţum tr ieşte? ţe venituri are? Îi voi scormoni
trecutul. Via a de toate zilele… Dac e în posesia unei averi
nemuncite se va arunca în cheltuieli, va tr i pe picior larg, va
risipi în dreapta şi-n stânga, ca un nabab. E un indiciu bun.
Dac i-aş face o perchezi ie acas , în lips ? Poate pun mâna
pe ceva compromi tor. N-ar fi rea ideea! Dar cum s
p trund acolo? În ce calitate? Nici m car nu-l cunosc
personal.”
Tres ri. Îi venise o idee straşnic în minte. ţhiar el
ridicase de la Ţanca Argeşului suma de 600.000 lei. Pentru a
face fa unor pl i urgente re inuse 100.000 iar restul
500.000 îi încredin ase cumnatului s u ca s cumpere
stabilimentul acela blestemat. Bancnotele erau noi-nou e în
serie. Acest fapt îl remarcase chiar la ghişeul b ncii, întrucât
era scutit de a num ra atâtea hârtii.
Înviorat de n dejde alerg la birou, deschise casa de bani.
Din pachetul de o sut de mii nu cheltuise mai mult de trei
sferturi: drumul la ţaransebeş, înmormântarea şi alte pl i
m runte.
Lu hârtie şi creion. Prima bancnot din cele 24 r mase
purta num rul 0995 seria 296. Urmau aşa mai departe
crescând. Hârtiile din vesta cumnatului s u aveau, aşadar,
numere în continuare. Bun! Ultima bancnot trebuie c a
purtat num rul 1119 – seria 296. Dac va ob ine de la
Magheru, indiferent prin ce mijloace, o bancnot având,
num rul între 0119 şi 1119, seria 296 s-a ispr vit cu el! E

216
 - MIHAIL DRUMEŞ -

neîndoielnic asasinul! Dovada e zdrobitoare ca îns şi

eviden a. Prins cu mâ a în sac nu-i mai r mânea decât s
recunoasc deschis.
„Pân una-alta, trebuie s -i fac cunoştin a cât mai repede.
Am pierdut timp pre ios. Dar, uite, ideile nu vin la comand .
Intrând în leg tur cu el, nu se poate s nu-mi pice în
capcan . Adic s nu se ating de banii jefui i. În caz c n-ar
avea nevoie de ei, presupunând c salariul de medic îi
ajunge, am s -l împing la cheltuieli mari, de pild , îi voi
propune s cumpere un corp de case (avea una pe
Bulevardul G rii) cu o sum derizorie. ţa s nu scape
chilipirul din mân , doctorul se va gr bi s încheie
tranzac ia. Ori, la efectuarea pl ii e imposibil s nu
foloseasc o parte din banii fura i.”
Atât îi trebuia lui Şerban Voinea, asta aştepta!
Numaidecât se aşez la birou şi aşternu procurorului din
ţaransebeş o scrisoare în care indic seriile şi numerele
bancnotelor disp rute. Iste , fostul magistrat, c uta s fie
acoperit în vederea cercet rilor pe care, de ast dat , îşi
propusese s le duc pân la cap t, cu orice sacrificiu. Cum
ar fi dovedit autorit ilor c o bancnot prins de la Magheru
era într-adev r dintre cele pr date cumnatului s u?
„Iat , domnilor, se adres moşierul unei mul imi
imaginare, am aici copia trimis procurorului la data cutare.
De unde puteam s prev d eu atunci c bancnota de fa va
purta un num r notat de mine? Adic un num r
compromi tor? Dar doctorul a fost în trenul accidentat, a
c l torit cu victima în acelaşi vagon, chiar în acelaşi
compartiment. Asta tot coinciden se cheam ? Nu,
domnilor, el e asasinul. Nu mai poate t g dui. Trebuie s
m rturiseasc .”

IV

ţând se întoarse acas , so ia sa Elena îl întâmpin de la

uş . Ar ta îngrijorat :
— Şerbane, Marilena, e bolnav .
217
 - CAZUL MAGHERU -

— Ce are?
— Închipuieşte- i: febr tifoid .
— ţe spui? se mir b rbatul. De unde ştii?
— Am trimis dup doctorul Preda. A v zut-o adineauri.
Avea de ieri temperatur şi nu spunea nimic. Noroc c
Henriette a observat la timp.
Voinea, urmat de nevast -sa, coborî la etaj s-o vad . Într-o
camer cu pere ii albi, ca de spital, şi mobil tot alb , z cea o
fat întins pe spate, cu capul sprijinit pe câteva perne.
— ţe ai tu, dr gu ? o întreb unchiul Şerban apropiindu-
se.
— N-am nimic, r spunse capul de p puş , cu obrajii
încinşi de febr .
— Ia spune, ce te doare?
— Nimic. Las -m -n pace!
Elena şopti la urechea so ului:
— S r cu a, e nervoas … Nu-i mai vorbi…
Şerban n-o ascult ! O fat de şaptesprezece ani, nervoas ?
Mai degrab , râzgâiat . Şi poate, chiar rea.
— ţe i-a spus, doctorul?
— Te rog, unchiule, s nu-l mai chemi. Nu pot s -l suf r…
— De ce, feti o?
— Miroase. În elegi tu, miroase urât.
— Ţine, s aducem pe altcineva.
— Nu vreau pe nimeni. Sunt s tul de doctori şi doctorii.
ţe era de f cut cu fata asta atât de sensibil şi
capricioas ? Şerban Voinea cu Elena se retraser într-un col
s se sf tuiasc .
— Draga mea, nu trebuie s ced m capriciilor ei.
— Ştiu, Şerbane. Uneori Marilena m scoate din s rite, îmi
vine s … Deşi e nepoata mea.
Lui Voinea îi sosi un gând bun, rud cu preocup rile-i
actuale.
— Sunt de p rere s aducem pe doctorul Magheru. Ce
zici?
— N-am auzit de el. Cine e?

218
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Un nou medic la Spitalul Comunal.

— E bun? Ce specialitate are?
— Probabil, internist, nu ştiu sigur… Numai s -l accepte
domnişoara noastr .
— N-o s aib încotro… Ţine, dac vrei, trimite dup el s
vin …
De fapt, pe moşier nu-l interesa boala Marilenei, el dorea
în principal s se apropie de Magheru, s fac leg tura cu el,
în vederea cercet rilor ce avea de gând s întreprind .
Aşa c dup -amiaz , Ilarie Magheru se pomeni cu şoferul
lui Voinea care-i înmân o scrisoare cu câteva rânduri.
— Cine-i bolnav?
Şoferul îi f cu semn cu mâna s se uite în scrisoare.
Doctorul în elese c era mut şi nu-l mai descusu. Se urc în
maşin şi peste câteva minute suna la uşa moşierului. Fu
introdus în salon unde îl aşteptau so ii Voinea.
— Domnule doctor te-am v zut în dou rânduri la club şi
mai cu seam am auzit vorbindu-se despre dumneata la
modul superlativ, îi spuse amfitrionul strângându-i mâna.
Dup care se adres so iei: Draga mea, d -mi voie s - i
prezint pe doctorul Magheru…
Ilarie s rut curtenitor mâna doamnei Voinea.
„ţe tân r distins!” gândi femeia dup examenul sumar al
privirilor la care îl supuse din primele clipe.
— Unde este bolnava?
So ii Voinea îl puser la curent cu câteva antecedente.
Fata ducea o via singuratic în compania guvernantei,
ocupându-se în special cu muzica, pentru care nutrea o
pasiune deosebit . De ieri avea febr . Preda, medicul curant,
fusese izgonit. Pacienta nu-l putea suferi din motive f r
importan . De la un timp, devenise foarte nervoas .
Sugerar doctorului s-o vad în prezen a doamnei Henriette.
ţând Magheru p trunse în camera alb , un glas sub ire îi
iui în urechi:

219
 - CAZUL MAGHERU -

— Je n’ai pas besoin, de médecin. Je vous en prie épargnez

moi! Un peu de musique me ferait du bien. Henriette, jouez
moi quelque chose. Du Chopin, voulez-vous?9
Ilarie, prevenit, auzind cele spuse, f r s scoat o vorb ,
se aşez dinaintea pianului şi începu un vals din postumele
lui ţhopin. Ţolnava ascult domolit , apoi furat de muzica
nostalgic izvorât din marea cutie unde parc se ascundea
toat setea de via dup care tânjise compozitorul. Ilarie mai
execut şi celelalte valsuri postume.
ţând se apropie de bolnav , ochii ei înotau în lacrimi.
— Plângi, domnişoar ? f cu el surprins. De ce?
— M doare ţhopin… Dar durerea asta n-aş vrea de loc
s -mi treac … Îmi face atât de bine!
„ţum dilat muzica asta sensibilitatea unor fiin e. E o
doctorie miraculoas pentru suflet”, gândi Magheru.
Apoi, apropiindu-se de pacient , o întreb surâzând larg:
— Drag domnişoar , acum, dup ce am pus la cale
durerile sufleteşti, s vedem ce e cu celelalte dureri…
Zâmbi şi fata. P rea c îi pl cuse aceast introducere în…
medicin .
— Sunte i cu adev rat medic?
— Da, medic şi pianist. Primul vindec bolile trupeşti, al
doilea pe cele sufleteşti. Îmi dai voie s te examinez?
Fata zâmbi mai tare… Pe fa a ei r s rise soarele. Înclin
adânc din cap.
— Da, desigur…
Se uit la el bucuroas şi mirat . Nu era de crezut ca un
doctor s fie atât de tân r şi frumos ca ţhopin. În
închipuirea ei, medicii erau b trâni, cu barb , ca urâciosul
de Preda, sau al ii aşijderea, cum v zuse la Paris şi la Ţerlin.
Ilarie o întreb de când nu se simte bine, dac are
temperatur ? Nu cumva simte dureri în pântece? Fata
r spundea încet, ocolindu-i stânjenit privirile.
— D -mi mâna…

9Nu-mi trebuie doctor. Te rog, scuteşte-m ! Pu in muzic mi-ar face

bine. Henriette, cânt -mi ceva. Dac vrei din ţhopin.
220
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Marilena se codi pu in, apoi o scoase şov ielnic de sub

p tur şi i-o întinse alb şi cald . Doctorul o lu într-a lui
(bijuterie, nu alta!) îi cercet pulsul: 126 b t i pe minut. (M-
da, e dichrot!) Puse termometrul: 38 şi dou linii. (Hm!)
ţl tin din cap.
— Aiureaz ? întreb pe Henriette.
— Da, uneori…
— Acum, te rog, domnişoar Marilena, s desfacem pu in
cuvertura.
— A, nu! Nu! se împotrivi ea. Asta nu!
— Dumneata eşti o fat frumoas şi inteligent . Nu trebuie
s te jenezi de medici.
— Scumpa mea, domnul doctor î i vrea binele, interveni şi
guvernanta.
— Nu pot… Mi-e ruşine! se înc p ân bolnava.
— Atunci nu- i mai cânt, nimic. Ne în elesesem c ai s
m ascul i…
— Mon Dieu, ce m fac, se v ita ea pierdut , luptând cu
sine. Dar numai pu in… aici… Atât şi nimic mai mult…
ţu mii de ezit ri îşi dezgoli o bucat din piept, p rând c
se rupe ceva din ea, ar tându-i goliciunea.
Numaidecât doctorul observ pe piele pete roşii din loc în
loc. O palp peste aşternut (altfel nici nu era cu putin ) în
regiunea abdominal .
— Te doare aici când ap s?
— Pu in!
— Dar aici?
— Da.
— Şi aici?
— M doare.
— Exact fosa iliac dreapt , socoti doctorul, deplin
luminat asupra diagnosticului.
Recomand bolnavei repaus complet. Nu avea voie s se
alimenteze decât cu lapte, ceai ori tizane. Din când în când
va face gargar cu clorat de potasiu sau ap oxigenat . Ochii

221
 - CAZUL MAGHERU -

trebuie de asemenea îngriji i bine. ţomprese cât mai dese

muiate în acid boric.
Scrise o re et şi o d du Henriettei. Apoi se adres fetei:
— Vezi ce repede a mers? Ne-am speriat degeaba.
— Da, aşa e… conveni ea. Acum îmi cânta i?
— Fireşte c da. M in de promisiune. Drept s - i spun,
îmi place şi pianul. Are o sonoritate care pur şi simplu m
farmec .
— E Pleyel.
— Am observat.
Astfel, odaia alb frem ta aproape dou ore în prezen a
nev zut a lui ţhopin, Debussy, Ţeethoven şi Mozart.
— Mâine veni i, domnule pianist?
— Doctor, rectific Ilarie. Sigur c am s viu ca s v d
cum î i merge…
Fata b tu din palme:
— Ce bine-mi pare! Ce bine-mi pare!
So ii Voinea uitaser de medic. ţând el reveni s le aduc
rezultatul pluteau în mirare. Un examen chiar atât de
minu ios? (Evident era necesar) Şi… domnişoara cum s-a
comportat? (Foarte bine) Foarte bine? ţiudat! ţe a i g sit?
(Are febr tifoid )……
— Nu trebuie s v îngrijora i, e o form uşoar . Voi îngriji
de aproape pe fiica dumneavoastr în evolu ia bolii. in
foarte mult ca prescrip iile mele sa fie respectate întocmai.
Spunând acestea Ilarie salut pe so ii Voinea şi se retrase.
„ţiudat, îşi zise moşierul, tân rul sta îmi face o impresie
bun . S fie el un criminal de rând? Z u, nu ştii ce s mai
crezi.”
Magheru veni regulat zilele urm toare. Ţoala Marilenei
evolua f r complica ii. Pojghi a de ghea dintre pacient şi
medic se topise pe nesim ite, mai ales datorit muzicii. Îi
cânta câte o or , dou , respectându-i preferin ele (în special
ţhopin) pe cât era cu putin .
— Dar, domnişoar , aş vrea s te aud şi pe dumneata. Şi
te rog s te dai jos din pat.

222
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţând m fac bine de tot, v cânt ce dori i.

Dumneavoastr m acompania i, nu-i aşa? Sunt sopran ,
dar vocea mea…
— Da? N-am ştiut. Sunt ner bd tor s te aud. Felicit rile
mele, domnişoar Marilena…
— V spun un secret: adev ratul meu nume e… Marlen.
Marlen? Auzind acest cuvânt, doctorul înlemni. Numele
iubitei moarte înviase brusc. Va s zic şi pe aceast fat
bolnav o cheam la fel?!!
— To i îmi spun Marilena… Numai persoanele preferate
m strig cu numele meu preferat.
— E vorba aşadar, de un regim de favoare.
Fata confirm înclinând capul, cu un surâs tainic în col ul
gurii.
— Mul umesc, domnişoar Marlen…
Dup o vizit din acestea, Magheru fu poftit în sufragerie.
Acolo îl aştepta Şerban Voinea. Dup ce trat musafirul cu
un Ottonel excelent, se interes cum mai merge boala
Marilenei, dup care, schimbând vorba, îi propuse:
— Domnule doctor, nu cumva eşti amator s cumperi un
corp de case? Chilipir, nu alta!
— A, nu, scutur capul Ilarie. N-am posibilit i b neşti.
— Ascult -m , nu sc pa prilejul. R u faci. ţasele sunt pe
Bulevardul G rii la num rul 42: şase camere, dou antreuri,
buc t rie, plus dependin e. ţost numai 35.000 lei. Ce zici?
— Oferta e ispititoare, dar nu-i pentru mine. Nu dispun
de-o astfel de sum .
Şerban nu se d du b tut:
— De ce nu faci un împrumut? Aş accepta s -mi pl teşti
jum tate din sum în doi-trei ani, în rate trimestriale.
— Nu cred c e o treab s cump r casa cu bani
împrumuta i. De altfel, am deja o datorie la Banca
Argeşului…
— Da? f cu Voinea surprins. Mai de mult sau…?
— Destul de proasp t . Am avut unele cheltuieli
neprev zute şi… în definitiv, de ce ii numaidecât s devin

223
 - CAZUL MAGHERU -

proprietar? Mai cu seam c nu sunt hot rât s m stabilizez

aici. M bat gânduri mai îndr zne e.
— Iart -m , te rog, n-am ştiut! Desigur c în asemenea
situa ie e lipsit de ra iune s cumperi imobilul. Voiam s -l
vând unui om de treab , atâta tot…
Ilarie surâse roşind ca un copil.
— Î i mul umesc, domnule Voinea, m m guleşte p rerea
dumitale.
Dup plecarea doctorului, moşierul c zu pe gânduri. Se
putea una ca asta? Atunci nu doctorul era criminalul.
Ţ nuiala care îl fr mântase atât de crâncen c dea balt ,
lipsit de temei. Altfel, Magheru ar fi picat lesne în curs . Un
asasin care dispune de o jum tate de milion nu se
împrumut la banc pentru a face fa unor cheltuieli
ocazionale. Nu, nu, s-a înşelat în privin a medicului. De câte
ori aparen ele nu ne duc pe drumuri greşite…
Dup un timp, întoarse judecata. Dac doctorul, prudent
din cale-afar , se fereşte s se arate cu stare? Dac ştie c el,
Voinea, e cumnatul victimei (şi ştie, f r doar şi poate) a avut
destul timp s afle, şi ia cele mai straşnice m suri de
precau iune ca s se pun la ad postul oric rei b nuieli?
F r îndoial , Voinea a f cut o impruden . ţhiar el,
cumnatul lui Matei Z videanu, se oferea s -i vând casa
chilipir, adic tocmai personajul de care Magheru se p zea ca
dracul de t mâie? Aceast încercare trebuia s-o fac o
persoan neutr , pentru a nu trezi nici cea mai mic
suspiciune din parte-i.
„Nu capitulez de la cea dintâi s geat frânt . Lupta se
câştig cu ultima victorie. Îl voi supraveghea mai departe.
Dac e vinovat, are s -şi dea în petic, aşa cum şi-a dat fa
de Kaminski. M rog, pentru ce a negat c l-a cunoscut pe
Matei? Pentru ce?”
Într-o diminea , când ştia c Magheru e la spital, se duse
s -i fac o vizit acas . Doamna Albu îi spuse c doctorul a
telefonat c se întoarce peste un sfert de or .
— Un sfert de or nu-i prea mult. Aş putea s -l aştept?

224
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— De ce nu?
Îl introduse în cabinet. Propriet reasa, vrând s -i in de
urât, se aşez şi ea.
— V rog, doamn Albu, nu v deranja i din cauza mea.
Am destul timp s citesc ziarul.
R mas singur, aşa cum voia, Voinea cercet sumar prin
lucrurile şi coresponden a aflat pe birou. O ilustrat -
fotografie îi atraseaten ia: un bust de femeie, cu p rul tuns,
umeri şi pieptul gol.
„Vreo leg tur sentimental ?” îşi zise. Întorcând-o pe dos,
citi indiscret: „ţele mai bune gânduri” de la (semnat) Magda.
San Francisco…
„Prin esa îndep rtat !” (îi venise în minte un titlu de
pies ). Mai d du peste o fotografie, tot de m rimea unei c r i
poştale. O negres cu pulpele goale, râzând cu un şir de
m rg ritare în gur . Text scurt: A mon amour – Yoku
Mogador-Ţucarest…
„Ei, drace, omul sta are rela ii… continentale…”
Încerc s desfac un sertar lateral, apoi altul. Sertarul
din mijloc era deschis. ţotrob i liniştit, f r team , ar fi z rit
prin fereastr pe doamna Albu dac se întorcea. Nu g si
nimic compromi tor.
„N-a fost zadarnic osteneala: tot am dat peste aceste
indicii sentimentale care nu se ştie ce pot aduce”.
Ca s motiveze vizita fa de Magheru, l s un plic
dinainte preg tit cu dou mii de lei, în contul onorariului
datorat pentru îngrijirea nepoatei sale. (Doctorul credea,
pare-se, c Marilena-i fiic -sa; spusese odat , vorbind de ea:
domnişoara Voinea… Las -l s cread în continuare). Plec
f r s -l mai aştepte. De altfel la ce bun: îşi îndeplinise
scopul. În timp ce se îndrepta spre cas , Şerban Voinea
gândea:
„Probabil cu femeile risipeşte banii. Asta n-ar fi nimic,
tineri strica i se g sesc pe toate drumurile, dar îi cunoşti câte
parale fac de la prim vedere. ţu Magheru se schimb
lucrurile: ai crede c -i cel mai serios b iat din lume, conduita

225
 - CAZUL MAGHERU -

lui se axeaz pe linia celei mai stricte moralit i. Hot rât, îşi
poart ireproşabil masca”.
În dreptul bodegii Ciortus se întâlni cu colonelul Dordea.
Intrar amândoi s ia un aperitiv.
— Ia ascult , m i Napoleoane, ştiu c îl cunoşti bine pe
doctoraşul Magheru. ţe p rere ai despre el?
— Un b iat excelent, care-şi ine viitorul în bra e.
— Las viitorul, m refer la prezent.
— Drept s - i spun, cu prezentul nu st prea bine. E ceva
la mijloc, o criz , sau… în sfârşit, o sincop …
— Te iei dup un fapt precis sau presupui cai verzi pe
pere i?
— Nu, t ticule, vorbim pe concret. P i, s vezi, s pt mâna
trecut m-a pus s -l girez, avea nevoie de nişte bani…
— Ei, şi…
— Ori, acum trei s pt mâni, adic dup nenorocirea aia
cu trenurile, ştiu c a câştigat peste o sut de mii la loterie.
Mi-a servit o poveste c i-ar fi dat banii lui taic -s u… s-o
cread el.
— ţred c îi risipeşte cu prostituatele.
— Aş… E serios! Nu poate fi vorba de aşa ceva. Pentru el
pui mâna în foc..
— N-o pune, c te frigi, Napoleoane!
Şerban Voinea ducându-se la Ţucureşti pentru interesele
firmei se ab tu pe la Mogador, dar nu avu noroc s dea cu
ochii de negresa din fotografie. Plecase de câteva zile în
Ungaria. Vorbi în schimb cu chelnerul Florea, de la care nu
afl (nici n-avea cum) lucruri compromi toare despre doctor.
Aşa încât, pân la urm , se întoarse f r niciun rezultat,
socotind deplasarea complet eşuat .
În schimb, Voinea era, oarecum, edificat.
„Pân când n-am o dovad , nu pot s întreprind nimic.
Totuşi ideea cu numerele bancnotelor e ingenioas , nu
trebuie p r sit . Dac Magheru nu fusese ispitit de
propunerea cu vânzarea casei, faptul în sine nu prezenta

226
 - MIHAIL DRUMEŞ -

prea, mult importan . O s geat care a dat greş, atât! Nu-i

cazul s sl besc supravegherea. Odat şi odat , tot…”
Aşa f cu. În câteva rânduri, dup obişnuita vizit medical
îl invit la un aperitiv. Invita ia trebuia s fie destul de
st ruitoare, fiindc Magheru îl refuza mereu. Odat , cu
inten ie, îl l s pe el s pl teasc . Doctorul, neavând
m runt, scoase din portmoneu o bancnot nou , îndoit
exact pe jum tate şi strig talul. Şerban, v zând-o, holb
ochii:
„Ait! Mi-a picat în curs !”
Chelnerul n-avea s schimbe. Plec întins la patron!
— M ier i o clip , zise Voinea şi ridicându-se de la mas
propuse chelnerului: D -mi te rog mie bancnota, î i dau alta
în loc. Te superi?
— Vai de mine, domnule Voinea, se poate?
— Ştii, îmi plac cele noi, le colec ionez. Isc leşte-te pe ea
ca s ştiu de unde o am.
ţam mirat de aceast neobişnuit rug minte, chelnerul îşi
puse numele. Eh, multe damblale mai au şi boierii ştia! Dar
ce-i p sa la urma urmei?… Mai cu seam c se alese cu un
bacşiş gras.
— P i, dac -i vorba de aşa ceva, v strâng hârtii de-astea
cu nemiluita. Îmi trec prin mân atâtea… încât…
Voinea n-avu timp s -i r spund , se gr bi s se întoarc
la mas unde îl aştepta Magheru, în picioare, gata de
plecare. Dup ce se desp r i, alerg la birou şi cercet lista
pe care însemnase toate seriile buclucaşe. ţalm, cu o linişte
de statuie, confrunt numerele: deziluzie! Nu se potriveau!
Seria bancnotei capturate era la o distan enorm fa de
cele scrise pe list ..
„Mi-a sc pat din gheare!”
Pân la urm – ciudat – parc îi p ru, într-un fel, bine.
„Nu ştiu cum, dar omul sta exercit asupra mea un val
de simpatie care m apropie irezistibil ele el. Are în orice caz
ceva pe care nu-l pot sesiza.”

227
 - CAZUL MAGHERU -

V zând c încerc rile sale d deau greş, se hot rî s le

abandoneze, pentru a nu-şi irosi în zadar timpul. Dar nu
înainte de a-l consulta pe Kaminski. Cu judec torul era
prieten, lui putea s -i deschid inima, s -l întrebe ce p rere
are despre aceste afaceri. Sincer, pe fa , cu toat
franche ea. Dac el, cu nasul s u de copoi, mirosea urme de
culpabilitate, apoi avea toate şansele, punând la b taie
marile lui resurse, s dea în gât pe ucigaş.
Îl g si chiar în seara aceea la club. Luându-l deoparte, îi
spuse ceva la ureche. Se retraser amândoi într-un col al
salonului, aşezându-se conspirativ la o mas liber . Acolo,
Voinea îi d du în vileag b nuiala cu privire la Magheru.
— Dac doctorul n-ar fi t g duit fa de dumneata c l-a
cunoscut pe Matei, nici prin gând nu-mi trecea s -l
suspectez… M rog, pentru ce a t g duit? De ce n-a spus
adev rul din capul locului? Vezi, asta m contrariaz , îmi d
de furc … în elegi?
Kaminski p rea c ascult cu luare-aminte şi nu aştept
decât s ispr veasc interlocutorul ca s -i dea replica. Dar
Voinea se pierdea într-o be ie de cuvinte. Judec torul îl
întrerupse:
— M rog, dumneata crezi c doctorul ar putea s fie
asasinul conului Matei?
Moşierul îl m sur lung, surprins:
— De ce nu? Dumneata eşti de alt p rere?
— Sunt, cum s-ar zice, de p rere contrarie.
— Vreau s aud temeiurile pe care te sprijini.
— ţa s fiu sincer, pe niciunul. Mai bine zis, pe ceva
insesizabil, fluid, latent, dar care exist în mine ca o realitate
incontestabil : pe flerul meu profesional.
Voinea în l din umeri. Nu pricepea.
— i se pare curios, nu-i aşa, ca un jude-instructor s
înl ture un element compromi tor ce i se pune la îndemân
pentru a recurge la acel fler care s-ar crede c e de esen
subiectiv . ţe vrei, experien a mea în materie de criminologie
îşi permite uneori îndr zneli de-astea. Am instruit pân

228
 - MIHAIL DRUMEŞ -

acum sute, ce zic sute? mii de cazuri, dintre care unele foarte
complexe şi alambicate. Niciodat îns aparen ele nu m-au
îndrumat pe o pist greşit . Intui ia mea de a sesiza lucrurile
direct în m duva lor, în spe flerul de care- i pomenisem,
mi-a încoronat cu succes sfor rile. Pe doctorul Magheru îl
cunosc personal şi sunt în m sur s - i garantez c e
nevinovat ca un mieluşel.
— Atunci, drag jude, cine presupui c ar fi ucigaşul?
— Numai unul dintre cei care au dat primele ajutoare
victimelor. Fie cineva din personalul sta iei, sau dintre
oamenii de la spitalul din ţaransebeş, sau chiar de la
compania de c i ferate… În sfârşit. Oricine, afar de
Magheru. Asta-i p rerea mea pe care o isc lesc cu mâna pe
conştiin .
— Bine, dar parchetul de acolo a f cut o anchet , a
cercetat pe to i oamenii de serviciu ai g rii şi ai spitalului şi
cu toate astea…
— Ce-are a face? Cum vrei dumneata s pui mâna pe un
tâlhar care din pricina circumstan elor speciale în care s-a
comis omorul orice urm a disp rut?
— Şi în aceast situa ie?
— În aceast situa ie numai întâmplarea singur poate s
scoat la suprafa pe asasin.
— Drag jude, cred c m-ai convins.
În urma acestei convorbiri, moşierul Şerban Voinea l s
rezolvarea problemei sale în grija timpului.

229
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 17
FIIţA Z VIDEANULUI

Ţolnava mergea cu paşi repezi spre vindecare. Petele roşii

pieriser una dup alta, ca şi durerile din regiunea
abdominal .
Doctorul venea în fiecare zi, de obicei dup -amiaza pe la
patru, şi nu pleca niciodat înainte de şase. Aştepta ora
vizitei cu o ner bdare ciudat , închinându-i toate
preocup rile de peste zi. I se p rea cât se poate de firesc s
se duc într-o inut cât mai îngrijit , ras proasp t şi cu
hainele cele mai bune, deşi de multe ori, la alte cliente,
neglija adesea aceast grij vestimentar . Se bucur îns c
noile gânduri care se instalaser în el nu d deau prea mult
r gaz mustr rilor de cuget s -l h r uiasc . În prezen a
Marilenei, uita de problemele lumii lui l untrice, uita de
lumea de afar şi uita chiar de el însuşi. Aceast stare
sufleteasc era ceea ce îi trebuia şi venise tocmai la timp f r
s-o caute. ţe va face dup vindecarea fetei?
„Hm, vom vedea! Deocamdat e mai bine s nu ne gândim
la aşa ceva.”
Drumul pân la Şerban Voinea, destul de lung altminteri, i
se p rea tare pl cut şi de aceea îl f cea pe jos, lipsindu-se de
tr sur , ca s -l guste cât mai îndelung. Dac întârzia câteva
minute peste ora obişnuit Marilena se f cea foc:
— ţredeam c nu mai veni i… De ce a i întârziat atâta?
— N-am întârziat decât cinci minute.
— Dar ce, e pu in cinci minute?… Şi nici nu v cere i
scuze. Ah, sunte i îngrozitor, doctore, m însp imânta i…
Magheru surâdea placid:
— Te rog s m ier i, Marlen, alt dat nu mai fac…
— Pe cuvânt de onoare?
— Da, pe cuvânt de onoare.
230
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Atunci, v iert! Dar nu înainte de a pupa pe acest

dege el…
Doctorul s ruta un deget roz, dup care pacea dintre ei se
restabilea.
— Ce-i asta? strig odat Marilena. Z rise o verighet în
mâna lui Magheru. Sunte i însurat?
— Da… sunt!
— De mult? De când? îl întreb fata în panic .
— Din primul an de facultate. Ea era şcol ri într-a
şaptea.
— Aşa. Tineri v-a i luat? ţum o cheam ? E frumoas ? N-ai
o fotografie? Te rog arat -mi-o!
Doctorul umbl în portmoneu şi scoase o fotografie.
— Marta o cheam …
— Numele nu-mi place, ea îns da… Are ochii migdala i.
Eh, ce n-as da s am şi eu ochii migdala i… E pianist , tot
ca dumneata?
— Nu, e poet .
— Sunte i un om fericit. Îmi da i voie s v invidiez pu in?
— Nu, Marlen, nu sunt de loc fericit. Pentru c so ia mea
nu mai e printre cei vii…
— Cum? A murit? Ce-a avut? Pentru ce s moar ?
Magheru îi povesti pe scurt tragedia întâmplat la
Merişani.
— Pentru mine, îns , e vie, tr ieşte, o simt prezent . I-am
scris atâtea scrisori, deşi ştiam c nu voi primi r spuns.
— I-a i scris scrisori dup ce a murit?
— Da, aşa sim eam c trebuie s fac. Şi ne-am cununat
tot dup moartea ei. Pentru c – repet – ea tr ieşte în mine, o
iubesc, şi atunci de ce s n-o iau de so ie?
— Doctore! Doctore! strig fata şi viscolit brusc de o
puternic emo ie izbucni în plâns.
— ţe înseamn asta? f cu el ca fript.
— L sa i, nu pot altfel! E cea mai frumoas poveste de
dragoste. Pân acum credeam c -i Sirena cea mic a lui
Andersen, care mi-a pl cut mai mult decât Romeo şi Julieta,

231
 - CAZUL MAGHERU -

Tristan şi Isolda sau Manon Lescaut. Dar cea mai frumoas

r mâne tot a dumneavoastr .
— Oh, ce drag mi-eşti! Te rog s nu sufli nim nui o
vorb . Ne vor crede nebuni pe amândoi pentru c semenii
noştri, prea strâm i la minte, nu sunt în stare s în eleag c
un prea plin sufletesc poate s nasc o astfel de iubire ireal .
Marilena îl asigur c -şi va ine gura. Numai un singur
lucru nu-i pl cea: numele Martei. Era vrednic de un nume
mai deosebit. De ce nu i-a pus altul?
— Tot Marlen îi spuneam şi ei… îi dest inui b rbatul.
Fata a inti ochii la el uluit :
— Serios? ţhiar Marlen? Nu m am gi i?
— Foarte serios… Uite c rticica ei de poezii… ţe scrie aici?
Marilena lu volumaşul şi citi: Marlen-Marta Coravu.
— Te rog, las -mi-le… Vreau s le citesc… Mor de
curiozitate.
A doua zi, nici nu intrase bine Magheru pe uş , c
pacienta lui începu s recite pe de rost, Fata bolnavă, poezia
care îi pl cuse mai mult:

Ce-oi fi având de-un timp nu ştiu.

M-ascund în mine şi oftez…
Sau plâng, sau râd, pân târziu…
Şi treaz , stând în pat, visez…

Nu mai mi-e foame şi nici sete.

Ţolnav sunt? Nu, n-am nimic!
Fug de b ie i, m-ascund de fete
Şi de-mi vorbesc eu tac chitic…

M -ntreab mama, cu uimire:

De ce tânjesc, de ce oftez?
I-aş spune, îns nu cutez:
„Ţolnav sunt de fericire”.

Un medic îşi tot bate easta:

232
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ce arc trupul meu firav?

Şi-i spune mamei: Foarte grav!
E-ndr gostit fata asta!

— Nici nu- i închipui cât de mult mi-a pl cut poezia. Parc

a scris-o într-adins pentru mine…
Doctorul surâse cu în eles:
— A scris-o pentru fetele bolnave de dragoste…
Fata îl m sur lung cu privirea:
— Crezi? Hm, s-ar putea. Apoi ad ug : Oricum, are un
umor discret, o duioşie care cucereşte.
— Nu-i poezie mare, totuşi e ceva. Dac Goethe ar fi murit
la nou sprezece ani nu mai era el. Şi acum, draga mea,
l sând poezia la o parte, vreau s ştiu cum ne sim im pe ziua
de ast zi? Dar, i-am spus şi repet: trebuie s te dai jos din
pat.
— Nu, nu înc , f cu ea speriat . ţând m fac bine de tot,
voi alerga ca o smintit prin gr din şi m voi c ra prin
pomi de unde am s - i cânt: cu-cu! cu-cu!
Şi brusc o podidi plânsul.
— Ce-nseamn asta? Pentru ce plângi?
— Nu mai plâng… Uite, sunt vesela! Î i place aşa?
Începu s râd , ca soarele dup ploaie, în timp ce lacrimile
înc îi curgeau pe obraji. Apoi, obişnuit cu procedeul
doctorului, îi întinse mâna fin şi cald pentru a-i lua pulsul.
Magheru i-o inu mult în mâinile lui, înc mirat de
capricioasa… comportare a pacientei.
Dar Marilena, iscodit de atingerea b rbatului, sim ea fiori
necunoscu i cum se plimbau nestingheri i prin ea. Ghicise
instinctiv c nu f cea tocmai bine, dar nu îndr znise s -şi
retrag mâna. Dac se sup ra doctorul? Şi poate c ea îns şi
vroia s prelungeasc acea stare atât de pl cut .
— St m bine, ne putem considera pe deplin restabilit .
— Nu, nu, înc nu sunt vindecat .
F r s -şi dea seama, Marilena nu renun a la boal .
Datorit acesteia medicul venea în casa ei şi o dezmierda cu

233
 - CAZUL MAGHERU -

efluvii de muzic şi cu povestea acelei iubiri atât de eterice.

De aceea, se ruga mereu în sine:
— Ah, tifoid scump , nu m p r si înc … Mai stai pu in.
Mi-ai devenit drag …

II

Alteori, dup consulta ie, începea muzica. În timpul

pauzelor, angajau dialoguri despre compozitori. De ce Mozart
a murit atât de tân r, trebuia s tr iasc pân la adânci
b trâne i, ca Verdi. Pentru ce aceast nedreptate? Şi fata
izbucnea în plâns, protestând împotriva nedreptei orânduiri
a firii. Doctorul încerca s-o împace, dar era greu de strunit o
sensibilitate atât de fragil ca a ei.
Odat , Marilena îl întreb pe neaşteptate:
— ţe înseamn cocot ?
— ţe? ţum ai zis? f cu surprins Magheru holbând ochii.
Fata aproape se sperie. ţ t la el cu un soi de nedumerire
pu in caraghioas .
— De unde ai-auzit cuvântul sta?…
— Am spus ceva r u? Iertare, v rog. ţredeam c … N-am
s -l mai rostesc…
Pân la urm doctorul izbucni în râs (ce-i cu fata asta? E
de-o naivitate f r pereche!), apoi deveni deodat serios:
— S nu mai pronun i vorba asta. E urât .
— De ce urât ? Explica i-mi şi mie.
— Nu, nu, asta nu se poate.
— V implor, doctore. Marlen v implor frumos. Uite aşa:
şi fata împreun mâinile în chip de rug ciune.
— Nu, se înc p ân doctorul, nu trebuie s afli lucruri
de-astea. Pentru ce vrei numaidecât s ştii ce înseamn ?
— Vai, i-am spus unei prietene a m tuşii mele… O
cunoaşte i pe doamna Radulian, so ia avocatului?
— Personal, nu. Am auzit îns c e una dintre cele mai
frumoase femei din oraş.
— Da, e fermec toare, ca prin esa din p durea adormit .
Şi sim ind nevoia s -i fac un compliment i-am spus c e…
234
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţocot ?
— Da, închipuieşte- i…
Magheru se lu cu mâinile de p r.
— Formidabil gaf ! Ea ce-a zis?
— S-a uitat lung la mine, era ca uluit . Mi-a spus: Sunt
sigur c nici nu ştii ce înseamn acest cuvânt. I-am
r spuns, în epat : ţum s nu ştiu?! Ştiu foarte bine!
— Şi atunci?
— Mi-a întors spatele şi a plecat sup rat foc. Noroc c
eram singure, altfel ieşea un scandal. De ce s-o fi burzuluit?
Eu doar îi f cusem un compliment, pentru c într-adev r e
frumoas , are un corp superb… superb…
— Ai insultat-o, nu i-ai prosl vit frumuse ea. Unde ai
descoperit cuvântul acela vulgar?
— Într-o carte, La Danse aux camélias a lui Dumas-fils…
Eu aşa am în eles… Adic Marguerite Gauthier era urât ?
— Nu, îns era o femeie de moravuri uşoare..
— ţum vine asta? Nu în eleg…
— Adic o metres …
— Tot nu în eleg… ţe-i aceea metres ?
Doctorul se trudea s g seasc o explica ie mai potrivit .
— Ei bine, o femeie amoral , stricat , viciat pân în
m duva oaselor, care în loc s se m rite şi s întemeieze o
familie s n toas , îşi face de cap cu b rba ii…
— Daaa? f cu Marilena, uitându-se la el cu ochii m ri i de
spaim . Vai, ce prostie am f cut!… ţât mine de mare!…
De ruşine îşi ascunse fa a în mâini. ţhiar plânse de ciud .
Şi nu-şi mai lu mâinile de pe ochi, c ci nu îndr znea s
priveasc pe doctor
Acesta, dimpotriv , o sorbea cu nesa , ca pe o f ptur
picat de sus, dintr-un sobor de îngeri.
— ţât naivitate! ţât candoare!
Îşi aduse aminte cu scârb de nop ile albe petrecute la
Mogador, de femeile neruşinate de acolo, chiar de micu a
negres .

235
 - CAZUL MAGHERU -

Plec în prip , dezgustul de sine îl sufoca. Parc nu mai

avea putere s r mân în preajma unei f pturi atât de
imaculate, a c rei prezen îl micşora în conştiin a lui pân
la nimicire.
„Desfrânat, ho , ucigaş! Dumnezeule, iat ce-am ajuns: o
otreap a societ ii. Iart -m , Marlen, dac o clip gândul
mi-a poposit în seninul t u. Numai, tu cu inocen a ta m-ai
pus în fa cu falimentul meu moral. Da, ca s -mi dau
seama, lucid, unde m g sesc, adic pe propriile mele ruine”.
Dup o lupt destul de crâncen , îndârjirea lui Magheru
împotriva lui se mai domoli oleac . Îi aduse aminte (fruct al
lecturilor) de cutremur toarea datin str bun a execu iilor
haiducilor de c tre cârmuire. Înainte ca gâdele s vâre la ul
celui osândit, se f cea norodului o strigare: Se afl printre voi
o fecioar gata ş se lege a lua de so pe tic losul cel h r zit
mor ii pentru a-l duce pe drum drept şi f r prihan ?
Doctorul continu vorbirea, eu sine însuşi.
„Dac în ceasul al doisprezecelea destinul s-a îndurat de
suferin ele mele şi mi-a scos în cale sufletul acesta candid de
fecioar ca s m smulg din pr buşirea mea abisal ? Uite,
m simt cotropit de binefacerea apropierii ei, toate fibrele
fiin ei vibreaz lâng ea. Încerc senza ia c m aflu în ajunul
unei uriaşe prefaceri. Însuşi faptul c în mine s-a trezit
sentimentul unei sfâşietoare umilin i nu e un indiciu c
izb virea a şi început?”
ţovârşit de o n dejde f r nume, care îi dezl n uise o
înfricoşat r scoal l untric , Magheru c t în sine şi
încremeni într-o aşteptare grea, plin de mister. ţa şi când
ar fi voit ca miracolul reg sirii s se înf ptuiasc într-o clip .
Dar încordarea lui interioar nu d inui prea mult, ci sl bind
pe-ncetul, se topi. Nici nu se putea altfel.
„Niciodat n-o s fiu vrednic de noua Marlen, oricât aş
vrea şi orice aş face. Aşa c trebuie s-o scot din intimitatea
mea sufleteasc . Nu sunt decât un ucigaş. Şi nu-mi sp l
cugetul decât isp şind. Asta-i! Din aceste premise nu pot
ieşi… Mai bine m-aş preda justi iei, s ispr vesc odat !”

236
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Încremeni mut, cu r suflarea t iat !

„Nu pot! Înc nu pot s-o fac!…”
ţhiar a doua zi se întâmpl un fapt care îngândur greu
pe Ilarie.
Dintr-o comun învecinat , fu adus la spital, sub paz , un
ran vârstnic, de vreo cincizeci de ani. Sp rsese cu câteva
zile înainte biserica satului şi furase câteva covoare, o icoan
cu ram aurit şi o mic sum de bani. Nimeni nu b nuia c
el ar putea s fie ho ul, c ci se bucura de nume bun. Îns , în
noaptea urm toare, i se ar t în vis o femeie – r uf c torul
sus inea c e Maica Domnului – care îi porunci s -şi taie
mâna dreapt pentru a isp şi f r delegea. ţuprins de
remuşc ri, omul împlini porunca cereasc , f r nicio
împotrivire. Puse mâna pe butuc şi o retez cu toporul. Apoi,
alerg la postul de jandarmi s se denun e. Ţa, mai mult,
m rturisi doctorului c nu sim ise nicio durere dup ce
despicase osul.
„Iat , nefericitul sta, despre care se poate spune c nu
are decât o via sufleteasc rudimentar , dovedeşte mai
mult conştiin decât mine. Pentru un simplu furt, îşi
reteaz bra ul vinovat şi se d pe mâna jandarmilor, ca s
isp şeasc greşeala. Şi eu, eu care am ucis un om, ezit s fac
acelaşi lucru! ”
O lovitur mult mai grea decât asta primi Ilarie chiar în
seara acelei zile. Pe când se întorcea spre cas , întâlni
întâmpl tor pe avocatul Radulian. ţând îl v zu, zâmbi larg
cu toat bucuria în ochi. Aşa f cea rareori, pentru c rareori
avea prilejul s stea de vorb cu oameni atât de fermec tori
ca Radulian. Era frumos, prea frumos pentru un b rbat,
avocat notoriu, cult, inteligent, cu maniere ireproşabile,
afabil, spiritual, prietenos. Greu s -i g seşti un cusur, o
umbrire. Şi în plus, avea o so ie – frumoasa frumoaselor.
ţând ieşeau împreun s se plimbe sau îi vedeai la un
spectacol, to i piteştenii c scau ochii ca s admire minunata
pereche, deşi, bineîn eles, o bun parte din ei erau roşi de

237
 - CAZUL MAGHERU -

viermele invidiei. Doctorul îi spusese odat : Voi trebuie s v

duce i la Hollywood s face i filme, asta-i menirea voastr !
De ast dat , Magheru nu-i vorbi de cinematografie.
— Dragul meu, îmi pare bine c ne-am întâlnit. Tocmai
voiam s pun la punct o neîn elegere… Alalt ieri, am fost la
Voinea şi domnişoara Marilena mi-a povestit întâmpl tor
c … şi îi relat am nun it scena dintre cele dou femei.
— Domnişoara a avut perfect dreptate. Nevast -mea e cu
adev rat… cocot !
Stupoare! Cum se poate? Ce s-a întâmplat? Cine ar crede
aşa ceva?
— Da, da, doctore. Pe lumea asta orice e posibil! Ei bine,
am prins-o în flagrant delict de adulter, pur şi simplu. Acum
ne-am desp r it, i-am intentat proces de divor şi… aştept.
Sunt cam zdrobit sufleteşte, închipuieşte- i, o iubeam, nu-i
aşa? Dar timpul vindec r nile iubirii. Aşa c domnişoara
Z videanu…
— Nu Z videanu, Voinea… îl corect Magheru.
— Şerban Voinea nu are copii. Marilena e unica fiic a lui
Matei.
— Daa? Serios?
— Foarte serios. N-ai ştiut?
Doctorul, alb ca varul, se cl tin cu trotuarul fugit de sub
picioare. Marilena – fata victimei sale? Nemaipomenit! Şi el
care habar n-avea pe cine îngrijise, şi mai ales pe cine
îndr gise. Se mişca în lume compl cându-se parc într-o
buim ceal proprie unor anumi i poe i, când, de fapt, trebuia
s fie exact şi precis ca matematica. Plec repede, uitând s -
şi mai ia ziua bun . Pe drum, în zorul neobişnuit cu care
mergea, se izbi f r vrere de comisarul Giolg u, şeful poli iei.
N ucit de aceast nou şi neprev zut întâmplare slobozi un
ip t uşor.
— ţe v speria i aşa, dom-le, doctor, c nu m nânc
oameni, s rac de mine, zise poli istul, f cându-i loc s
treac .

238
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Scuz -m , domnule comisar, eram cu gândurile

prinse…
— M rog, nu face nimic!
Îşi continu drumul pierzându-se în furnicarul de lume
care mişuna pe trotuarul îngust.
— Ah, dac ştia s priveasc în mine (uneori sunt
transparent ca sticla), cum m-ar fi înh at namila aceea de
comisar! Nu de alta, dar încheiam un ceas mai devreme acest
capitol îngrozitor al fr mânt rilor…
La câ iva paşi, înaintea lui, z ri spatele lat al profesorului
Olarian.
— Ascult , dasc le, îl întreb Magheru f r nicio
introducere, r posatul Z videanu avea copii?
— Numai o singur fat … Dar de ce te interesezi? Te
gândeşti la însur toare?
Doctorul, trecând peste aluzia insolent , îi adres alt
întrebare:
— Voinea ce rud e cu el?
— De’ pe unde tr ieşti, doctore? Voinea e cumnatu-s u.
— ine, adic , pe sora lui Z videanu?
— Vezi bine…
ţa s nu mai fie iscodit de curiozitatea profesorului,
Magheru se dep rt în prip , pretextând ca are treburi
urgente. Olarian c t în urm -i ( sta pluteşte prin nori) şi îşi
v zu de drum mai departe…
Ajuns acas , doctorul se ab tu pe la propriet reas . O g si
în sufragerie.
— Doamn Albu, spune-mi te rog, cunoşti bine familia
Z videniior?
— ţum s n-o cunosc? Doar sunt piteşteanc get-beget.
ţe te intereseaz anume?
Voia s-o întrebe acelaşi lucru (dac Marilena într-adev r e
fiica moşierului) fiindc i se p rea c nu-i ajung cele dou
confirm ri (ale avocatului Radulian şi profesorului Olarian) şi
c uta cu dezn dejde, poate – cine ştie – va da şi peste o
infirmare…

239
 - CAZUL MAGHERU -

„Dar nu, e absurd… Merg orbeşte împotriva eviden ei.”

Cazul era deja angajat în dialog, întoarse oportun macazul:
— Vreau s ştiu dac familia lor e… istoric ?
Propriet reas r mase mofluz auzind asemenea
întrebare.
— Aşa vorbeşte lumea… Îns niciodat nu m-a preocupat
genealogia Z videnilor… Şi nu în eleg de ce te preocup pe
dumneata? Mai bine vezi de moştenitoarea lor, s r cu a. S-a
f cut bine?
— Nu în eleg de ce-i spui s r cu a?
— Pentru c e infirm … de-asta…
— Infirm ?
— ţum, nu ştiai? O îngrijeşti de atâta timp şi înc n-ai
aflat?
— Am îngrijit-o de febr tifoid . Nu mi s-a spus c e
infirm . În ce const infirmitatea ei?
— Are picioarele paralizate de trei sau patru ani…
— În clipa asta iau cunoştin de acest fapt, î i dau
cuvântul…
— Bine, te cred! Nu în eleg îns pentru care motiv i-au
ascuns tocmai dumitale, medicul ei, când to i piteştenii
noştri ştiu asta şi o comp timesc. P cat de ea!
— Eu am s-o fac bine…
— Î i urez reuşit deplin . S-a c utat prin str in t i luni
de zile, a fost internat în sanatorii, dar f r niciun rezultat.
Aşa c nu prea v d cum ai s-o vindeci…
— Da, da, cred c o vindec.
Doamna Albu gândi:
„Of, ce naiv e doctoraşul sta! Naiv şi tare z natic…”
Aici p rea s se sfârşeasc dialogul. Magheru, n ucit, de
atâtea lovituri îndurate, trebuia s se retrag , dar îi era fric
s r mân singur. Orice coborâş în abisul lui însemna un
noian de chinuri. Îi fulger o idee:
— Ce-ai zice, doamn Lisbeth, dac ne-am repezi la
Bucureşti şi am petrece noaptea într-un local cu muzic şi
dans?

240
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Doamne, doctore, ce i-o fi venit?

— Z u, hai cu mine, te rog, am nevoie de o partener …
— S ştii c m sup r dac insişti. Du-te singur, partenere
g seşti acolo câte vrei. Nu vreau s ajung de râsul lumii.
— Te mai rog o dat …
— Po i s m rogi pân mâine. Nu ştiu, z u, ce- i veni? Nu
prea cred c eşti zdrav n la cap. ţa atunci când te-ai
îmb tat şi… Eu sunt femeie matur , aş putea s - i fiu
mam …
— Las , nu-mi mai pomeni de ceea ce vreau s uit. M
duc singur.
— Mai bine stai acas şi odihneşte-te, nu- i mai pierde
nop ile f r rost.
— Nu pot! Nu pot! r cni Magheru brusc desfigurat.
În elegi, nu pot!
Femeia, speriat , se trase înapoi, holbând ochii. (E nebun,
cu adev rat).
— Bine, du-te…
— Nu, nu mai plec. Fac muzic …
— Da, asta mai în eleg…
— Ia loc te rog şi ascult . ţe- i place, doamna mea?
Femeia tres ri, pl cut surprins : hm, doamna mea, aşa
da, expresia asta parc -i uns cu miere. Îi r spunse:
— N-am preferin e.
— Am s - i cânt atunci ţeaikovski… ţând te vei plictisi
po i s pleci. Nu-i nicio sup rare.
Se aşez la pian şi execut Oneghin. Dup aceea, trecu la
Simfonia fantastică a lui Ţerlioz… ţând începu o sonat de
Ţeethoven, voi s -i anun e titlul.
— Asta este…
Dar scaunul era gol… Propriet reasa, cu paşi de vat ,
disp ruse ca o fantom , f r s-o simt şi se dusese la
culcare. Diminea a, când se scul , îl g si pe Magheru tot în
salon. Dormea dus, aplecat pe claviatura pianului. Aşternu o
cruce mare pe piept:
— Doamne, Doamne, uite unde şi-a petrecut nopticica…

241
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 18
S R ţU A
Dup -amiaz , telefonul zbârnâi strident. Doctorul
Magheru era chemat grabnic de Henriette. Marilena avea din
nou temperatur .
— Ce-o fi asta? se întreb el plutind în mirare. O revenire
a boalei, o complica ie? Prost al naibii!
Se îmbr c şi porni greu de oboseal din pricina nop ii
nedormite. P rea foarte nemul umit şi ca de obicei când
acest sentiment se instala în el avea impresia c p şeşte
al turi de via , c orele, chiar zilele sunt pierdute f r
putin de recuperare. Era nemul umit din cauza greşelilor
prosteşti pe care le f cea. ţe s-a apucat s-o invite pe
propriet reas f r rost la Bucureşti, când acolo avea cu cine
s -şi petreac o noapte?
— ţum uitasem de micu a P r ţre !
Hot rât, invita ia era o insolen . Mai ales c urma dup
cealalt gugum nie când el se îmb tase turt şi o dorise.
Cum nu-i intra în cap c aceast femeie onest şi bisericoas
e de o pudicitate, extrem ? Sem na ca dou pic turi de ap
cu Camille, vestita somnambul a profesorului Liéjoie, care
nu sim ea nimic când i se înfigeau ace lungi în bra e, ori îi
puneau t ciuni aprinşi în palm , dar când i se ridica rochia
m car pân la genunchi, se topea de ruşine şi se trezea
imediat.
„Am porniri nes buite, pe care nu sunt în stare s le
st pânesc. Video meliora proboque – deteriora sequor…10 N-
am încotro: trebuie s recunosc. Oricum, cea mai grea lupt
ramâne s-o duc cu mine însumi.”
L sând la o parte aceste critici îi reveni în minte fata lui
Z videanu. Şi, o dat cu ea, întrebarea:
„ţe-o fi având sărăcu a?”

10 V d binele, îl aprob, îns umblu tot pe drumul cel r u.

242
 - MIHAIL DRUMEŞ -

S r cu a? Tot aşa se exprimase şi propriet reas . Parc îi

strânse inima acest cuvânt al milei. Dar nu g si altul mai
potrivit… Paralizat , la cei şaptesprezece ani ai ei?
„Vezi, de-aceea nu se ridica din pat, deşi o rugasem în
câteva rânduri. Îmi spunea c se d jos când se va face bine
de tot. Acest de tot era semnificativ. Aşadar, îmi ascundea
infirmitatea, se ferea de mine, inea probabil s-o cred valid .”
Se adres imaterialei sale Marta:
— Ce fac, Marlen cu ea? Înva -m tu!
— Încearc s-o vindeci.
— Şi crezi c reuşesc?
— Sunt sigur , Iluş…
„Uite, Marta era de p rere s … Ţine, s-o examinez, îmi voi
da toat silin a… voi face orice, chiar imposibilul dac va fi
nevoie…”
La uş , îl întâmpin doamna Henriette, o f ptur
omeneasc neverosimil de liniar , dospit de virtu i şi
îndopat de clasicism, care tr ia auxiliar pentru alt fiin ,
având totuşi în aceast jertf bucuria resemnat a propriei
sale vie i.
— M bucur c putem sta pu in de vorba, doamn
Henriette!
D daca aducea parc o idee cu Geneviève, maic -sa… Tot
aşa sub ire şi uscat ca o englezoaic … Şi urâ ic la fel. Dar
mai cu, seam când surâdea… Da, da… surâsul era
tr s tura de asem nare, când surâdea i se schimonosea fa a,
p rea grimasa unei dureri. Din vorb în vorb , culmea! se
g sir rubedenii de departe, dar oricum rubedenii. Bunicul ei
din Loire, Charles de Thionville, era v r de-al doilea cu tat l
Genevièvei, avusese un castel la ţhartres dup care…
Leg tura îi apropie, încrederea unuia în altul spori:
Henriette îi spuse:
— Sunt slujnica, d daca, guvernanta, profesoara, mama şi
prietena Marilenei. Vie ile noastre se contopesc una într-alta,
cu o mic deosebire: eu aş putea foarte greu s tr iesc f r

243
 - CAZUL MAGHERU -

ea, ea f r mine n-ar putea s tr iasc de loc. A fost victima

unei tragedii familiale, de-aici i se trage infirmitatea…
Doctorul înc nu pricepea! Ea îi explic , pe larg, c acum
trei ani şi jum tate, doamna Z videanu, mama fetei, se afla
în chinurile facerii, asistat de doi chirurgi, aduşi de la
Ţucureşti şi de medicul curant Preda. Se iviser complica ii,
naşterea era grea, copilul, un b ie el, în mare primejdie.
Doctorii puseser problema: mama sau copilul?
— Şi tat l Marilenei?
— Ţoierul Z videanu, care nu avea urmaşi în linie
b rb teasc şi inea s nu i se sting neamul, a ales: salva i
b iatul. Şi b iatul a fost salvat. Doctorul Preda s-a revoltat şi
a început s strige: Pentru ce a i omorât mama? Nu trebuia
s face i aceast crim ! Din nefericire, Marilena, auzind
aceste cuvinte, i-a venit r u, a c zut jos şi din acea clip i s-
au luat picioarele.
— ţum a fost cu putin jertfa unei vie i pentru a satisface
orgoliul lui Z videanu?
— Da, a fost… Şi m car dac -i tr ia b iatul!… ţu toate
îngrijirile (şi câte n-a avut!), a murit dup dou luni de zile,
iar Marilena (la pauvrette) a r mas infirm . S-a c utat cu
specialişti de mâna întâia la Paris şi Ţerlin… În zadar!
La pauvrette, uite şi d daca ei tot aşa sărăcu a îi spune!
— Doamn Henriette, l sând la o parte pe marii specialişti,
m gândesc s încerc şi eu.
— Nu! Nu! Nu! Marilena nu vrea ca dumneata s afli c e
infirm .
— De ce ine s -mi ascund acest lucru, dac vreau s-o
vindec? Sunt aproape sigur c infirmitatea ei nu e de natur
organic …
— Mi-e imposibil s - i r spund la întrebare, cher docteur!
Mai târziu, s-ar putea. Am nevoie de timp ca s-o conving. În
repetate rânduri mi-a atras aten ia s nu suflu o vorb , f r
a se gândi c ceea ce t inuieşte e secretul lui Polichinelle…
Deocamdat vezi ce are… Nu-mi dau seama de unde vine
temperatura asta.

244
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Magheru îi propuse s -l înso easc în camera fetei:

— Nu, du-te singur şi examineaz-o. Nu-mi d voie s
asist… Uneori, e cu adev rat rea… Eu, îns , o scuz pentru c
m iubeşte. Moartea tat lui ei n-a afectat-o. Îl ura pentru son
orgueil insensé11, pentru fapta lui nes buit pe care justi ia
imanent n-a întârziat s-o sanc ioneze.
— Ştie c a fost…? (vrusese s spun ucis).
— Nu. Nu-i transmit decât ceea ce trebuie…
— Iart -m , drag doamn Henriette, dar nu i se pare c
în bagajul de cunoştin e al fetei exist multe goluri? Sunt
lucruri de care habar n-are, nu cunoaşte nici unele cuvinte
de circula ie…
— S-auzim… De pild ?
Doctorul fu pus în grea încurc tur . ţe-i venise s ridice
în fa a acestei femei, care îşi petrecuse copil ria şi
adolescen a la mân stire, problema unui cuvânt deocheat?
Ea st rui şi el n-avu încotro, fu nevoit s -l pronun e.
— ţocotte? f cu Henriette nedumerit . N-am auzit înc .
ţe înseamn ?
„N-a auzit nici ea? Straşnic lucru, r sufl el uşurat. S -i
spun : une femme légère12? sau…?!
Dialogul se întrerupse oportun. Marilena îl strig pe
doctor, îi auzise probabil glasul. El începu s-o cerceteze ca s
vad de unde vine temperatura. Deodat , fa a izbucni în
plâns.
— N-am nimic, am frecat termometrul!
— De ce ai f cut asta?
Ea nu-i r spundea, plângea mereu. Magheru, scuturat de
fiori, o privea, copleşit de realitatea lucrurilor. În elegea. O
ruga s nu mai plâng .
— Nu v-a i sup rat? O s mai veni i? Am vrut s v scriu,
dar n-am îndr znit s v trimit scrisoarea.

11 Nes buitul s u orgoliu.

12 O femeie de moravuri uşoare.
245
 - CAZUL MAGHERU -

L sase privirile în jos. O dogoare îi rumenea obrajii. Şi

inundat de un sentiment nou, nemaiîncercat, se l s prad
în voia lui, fricoas şi uimit în acelaşi timp.
— Da, am s viu, Marlen, voi veni mereu, ori de câte ori
m vei chema, strig Magheru şi fugi ca gonit din spate de o
vijelie.
Uluitoarea descoperire îl zgudui. Un cleşte nev zut îi
strângea inima. Involuntar duse mâna la piept.
Uite, se întâmplase şi asta. De ce trebuia s se
îmboln veasc Marilena? Şi el – tocmai el – s fie chemat a-i
da îngrijirile medicale? ţe urm rea înfricoşatul destin,
aruncând pe aceast candid copil în bra ele asasinului
tat lui s u? Sim ea parc aceeaşi mân de fier din
sp imânt torul vis din ajunul catastrofei plutind în v zduh,
deasupra capului. N-o z rea. Numai vâjâitul ei sumbru îi
ajungea în urechi, ca o amenin are iminent .
„S r cu a! Dac ar afla cine sunt!…”
Ilarie se uit cu încordare, drept în fa a lui, ca un exaltat,
încleştându-şi mâinile pe speteaza fotoliului. În împietrirea
privirii, imaginea peretelui dinainte, cu tapetul bronzat, se
înv lm şi, se tulbur . Un val de cea estompase totul.
Acum, pe fa a crispat a doctorului, se putea citi bucurie şi
spaim , ca şi când ar fi fost martor la împlinirea unei
minuni. O lumin ireal de vis, se stârni de undeva şi juc
timid pe perete. Apoi crescu umflat pân ajunse în tavan şi
încremeni, deodat aşa, în form de cadr , înalt cât omul. O
dung sub ire, argintie, o tivea pe margini, ca un chenar. În
ea se ivir câteva siluete de judec tori, înveşmânta i în toge
negre, care f ceau semne stranii şi vorbeau f r glas.
Doctorul se dezmetici şi îşi frec ochii. Visase? Nu, era
treaz… O viziune? Da, se poate. I se p ru c se afla
altundeva decât la el acas . O lumin neobişnuit inundase
odaia şi sc lda mobilele.
„M voi preda, strig el. Nu mai pot s îndur iadul din
mine. Isp şirea a devenit pentru mine unica salvare.”
Tres ri:

246
 - MIHAIL DRUMEŞ -

„Dar Marilena? ţând va afla c eu…”

L s covârşit capul.
„E prea mare groz via! Nu, nu m îndur! Trece dincolo de
puterile mele. Vreau s-o cru de asemenea lovitur ,
s r cu a!”
O noapte întreag se zb tu în nehot râre: s se predea? S
nu se predea? La acest zbucium particip , ca de obicei, şi
cealalt Marlen.
„Fata Z videanului nu trebuie s fie o piedic în drumul
t u. De ce vrei s-o am geşti, încercând s apari curat în fa a
ei? Dac iubirea ei e mare va rezista adev rului. Nu- i cl di
via a pe minciun . M rturisirea unei f r delegi presupune o
for uriaş , ea e sor cu nevinov ia.”
Cuvinte simple, ra iuni mari. Pentru ce îi veneau atât de
târziu în minte?
„M-am hot rât: m predau!”
Aceast decizie îi fu uşurat de vestea pe care doamna
Albu i-o aduse zilele urm toare: domnişoara Z videanu a
plecat la Viena s se arate unui medic de acolo care ob inuse
în ultimul timp câteva vindec ri miraculoase.

247
 - CAZUL MAGHERU -

PARTEA A TREIA
LIMPEZIRE

248
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 1
M RTURISIREA

În diminea a aceea, Ilarie Magheru se trezi mai devreme.

Îşi f cu toaleta îndelung, f r grab , se b rbieri proasp t, îşi
piept n meticulos p rul, dup care îmbr c un costum nou
de haine. Nodul de la cravat îi r pi zece minute pân s -l
potriveasc aşa cum voia. Parc , s-ar fi preg tit s mearg la
o recep ie de gal . ţând porni lu bastonul cu sine, deşi
ziua, rareori obişnuia s -l foloseasc .
Doamna Albu care deretica în antreu se mir v zându-l
aşa spilcuit şi îl întreb unde se duce. Doctorul p ru c n-a
auzit-o. Trecu pe lâng ea ca un str in, coborî tacticos sc rile
şi o apuc agale pe bulevard.
În dreptul bodegii Ciortus, Olarian îl salut de pe trotuarul
cel lalt. Magheru nu r spunse nici de ast dat . Privise
totuşi într-acolo, f r s vad . Profesorul înciudat oarecum,
se întreb în urm -i:
„ţe-o fi cu doctorul sta? E sup rat pe mine?”
Ilarie îns îşi vedea de drum f r s se sinchiseasc de
nimeni, ca şi cum se afla singur pe lume. Tribunalul r s ri
falnic dup col ul-str zii, cu coloane şi sc ri înalte. Era una
dintre cele mai monumentale cl diri din oraş.
— Întotdeauna s-au în l at palate sl biciunilor omeneşti.
Imo şi amoralit ii – tribunale şi închisori; spaimei de moarte
– temple şi catedrale; egoismului – palate şi caz rmi…
Virtu ii nu i-a r mas decât s se ad posteasc în bordeie.
Poate acolo se simte mai bine.
Urc marea scar de la intrare, cu trepte nesfârşite. Se
apropie de un om în uniform . Îl întreab încotro e cabinetul
judec torului Kaminski.
— Ţa dreapta pe culoar, a treia uş , îl l muri acesta.
— Mda… f cu Ilarie grav, uitând s -mul umeasc .
249
 - CAZUL MAGHERU -

O lu într-acolo. Una, dou … asta e! Pe o t bli înfipt în

uş scria: ţabinetul judec torului de instruc ie.
— Aici!
Nu sim i nici cea mai uşoar tres rire, ca şi când îi
disp ruse sim irea. ţioc ni rar, ap sat, de câteva ori.
Din untru se auzi o voce cunoscut :
— Intr .
Deschise uşa. Kaminski lucra la un birou, cu nasul vârât
într-un mald r de dosare.
— A, dumneata, drag doctore? ţu ce ocazie pe la mine?
Şi, ieşindu-i bucuros în cale, îi întinse mâna.
Ilarie se trase înapoi speriat, l sând pe judec tor cu mâna
întins . Spuse grav:
— Ierta i-m , domnule judec tor, nu pot s v dau mâna.
— De ce? îl întreb Kaminski mirat de asemenea
comportare.
— Pentru c … e p tat …
— Nu în eleg nimic. Ia loc, te rog şi spune-mi în ce fel e
p tat ?
— Îng dui i-mi s stau în picioare. Viu la dumneavoastr
nu în calitate de prieten, ci de inculpat.
— Ce e aia? Inculpat? Asta-i bun ?! Şi apoi, ce înseamn
limbajul acesta… şi pronumele de reveren … Te rog fii
serios, doctore…
— ţrede i c pot glumi cu vocea asta?
Omul legii îl cercet din ce în ce mai surprins. Într-adev r
chipul musafirului palid, aproape descompus, ar ta o
împietrire care urmeaz totdeauna marilor hot râri.
Magheru, ca un fascinat, privind dincolo de judec tor, gr i
cu voce grav , parc din p mânt:
— Eu am ucis pe Matei Z videanu…
— ţe? ţum? Aiurezi sau…?
Doctorul relu , netulburat:
— Am ucis pe moşier şi i-am luat banii. M constitui
prizonier în mâinile dumneavoastr …

250
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Kaminski se uita ca prostit la omul din fa a lui. Avea aerul

unui om c ruia i s-a turnat, pe neaşteptate o g leat cu ap
fiart în cap. Ce-i cu doctorul? S-a scrântit la minte? Vine
aici şi-mi toarn baliverne? Ori cu adev rat l-o fi omorât pe
conu’ Matei? Nu, bre, nu se poate, prea-i de oaie. Ba nu,
z u?!!!
Se ridic sprinten şi izbucni în râs:
— Haida-de, doctore, vrei s - i ba i joc de mine? Nu, asta
nu se prinde… Te-am priceput: vrei s -mi pl teşti cu aceeaşi
moned p c leala pe care i-am tras-o.
— Domnule judec tor, nu e vorba de glume. V declar înc
o dat c am ucis pe moşier. V rog s m aresta i…
Kaminski zâmbi cu tâlc. Ţine, las , o s -l aresteze, asta
nu-i cel mai greu lucru. De ce tot insist cu arestarea? Nu,
nu, doctorul avea o icneal , altfel nu se explic . A venit aici
din proprie ini iativ , şi-a compus o figur imobil şi… O fi
înnebunit – mai ştii – de când cu accidentul acela. Şi Dordea
b gase de seam … Şi Olarian…
În orice caz, ne l murim noi ce-i cu el. Dar trebuie s
proced m, bineîn eles, cu oarecare delicate …
— Dragul meu, ia, rogu-te, o igar şi stai jos! Pân una
alta, n-am nicio grab s te arestez. ţred c , de vreme ce
dumneata însu i ai venit s te denun i, n-o s - i iei
t lp şi a. Nu-i aşa?
Ilarie refuz s primeasc igara.
— Va s zic , nu vrei s te dai b tut. Foarte bine.
Kaminski o aprinse pentru el, apoi, l sându-se pe spate,
trimise în aer câteva rotocoale inelate ele fum.
— ţe dovezi îmi aduci întru sus inerea autodenun ului
dumitale?
Drept r spuns, Magheru scoase din buzunar un pachet şi
i-l întinse.
— Banii victimei. Sunt exact 500.000 lei. Nu m-am atins
de ei.
Kaminski f cu ochii cât cepele. Lu pachetul, îl desf cu,
num r hârtiile de jum tate. Mai mult nu izbuti. Erau nou-

251
 - CAZUL MAGHERU -

nou e, aşa cum îi declarase Voinea. Deci, nu putea fi vorba

de o glum . ţumnatul victimei îi mai spusese c a notat
seria bancnotelor. Da, are însemnarea în dosar. O s fac ,
desigur, verificarea, nu-i niciun zor.
Alta, altceva era esen ialul: nu se putea dumeri, nu-i intra
de loc în cap situa ia asta care prin neprev zutul ei punea
vârf celei mai îndr zne e şi absurde închipuiri: doctorul
Magheru asasin!
Şi mai era la mijloc o ciud , o teribil ciud care începu
s -l zgând reasc . Va s zic , Şerban Voinea, fost mediocru
jurist, dar actualmente iscusit negu tor de cereale, avusese
temeiuri s -l b nuiasc pe medic, iar el, judele, cu intui iile
sale în materie de criminologie, cu flerul s u infailibil,
d duse un greş formidabil, luându-i ap rarea, chiar dând
garan ii platonice pentru el. În ce situa ie se punea fa de
cumnatul moşierului când senza ionala veste va fi dat în
vileag? Ce se alegea de faima lui de jude-instructor? F r
îndoial c Voinea are s bat vârtos toba în pia ,
dest inuind şi altora convorbirea dintre ei doi.
Nu putea s -şi ierte prostia f cut , cu atât mai mult cu cât
p c leala pe care o tr sese doctorului c a venit s -l
aresteze, îi relevase probe certe de vinov ie, f r a ine
seama de ele.
Kaminski se l s greu pe fotoliu, având o ton în spinare.
Arunc pe jos igara şi o zdrobi cu tocul ghetei. (Aşa f cea ori
de câte ori era furios). Trecu mâna prin p r şi îşi şterse cu
dosul palmei sudoarea rece de pe frunte. Apoi, se adres
profesional inculpatului:
— Spune i cum a fost, domnule doctor.
Abia acum intrase în pielea judec torului. Magheru, dup
o scurt ezitare, începu s nareze împrejur rile în care a
f ptuit crima.
— De unde ştia i c Z videanu de inea asupra lui o sum
atât de mare? El v-a spus?
— Nu… I-a dest inuit prietenului s u Olarian…
— În prezen a dumneavoastr ?

252
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— ţei doi credeau c dorm. De fapt, n-adormisem înc .

Deşi vorbeau în şoapt , am auzit tot.
În continuare, descrise lapidar, f r a r t ci în am nunte
peripe iile c l toriei, ispita crâncen care îl h r uise tot
timpul, visul pe care îl avusese, în fine, ciocnirea trenurilor
cu fuga buimac pe câmp. Întâlnirea cu doctorul Şteflea şi
împrejurarea în care d duse peste pachetul cu bancnote a
doua zi de diminea .
— Nu în eleg de ce avea i nevoie de banii lui Z videanu,
pentru c întâmpl tor un prieten comun, colonelul Dordea,
mi-a spus c a i câştigat la loterie o sum important .
— Nu eu am câştigat, ci tat l meu, care din motive ce nu
intereseaz aici, a inut s nu ştie nimeni c are aceşti bani
şi mi-a trecut mie lozul.
— ţolonelul a în eles, se vede, greşit…
— Nu, eu l-am f cut s cread astfel, pentru a nu trezi
b nuieli în cercul prietenilor şi cunoscu ilor în eventualitatea
c plecam în str in tate…
— ţontinua i, v rog…
Judec torul asculta cu aten ia încordat la maximum. I se
p rea c aude o povestire stranie de Ewers sau Hoffmann.
Aşadar visul nu fusese vis ci un acces de somnambulism,
care a declanşat zonele motrice şi…
Se îndoia… ţiliar aşa s fie? Sunt lucruri de-a dreptul
fantastice. Ţine, are s cear avizul specialiştilor, o s
interogheze şi pe medicul acela…
— ţum a i spus, c îl cheam pe colegul dumneavoastr ?
— Radu Şteflea, medic la dispensarul prim riei din
Caransebeş.
Kaminski însemn numele şi adresa. Se isc o pauz grea,
copleşitoare, la cap tul c reia judec torul de instruc ie puse
o nou întrebare:
— Am o nedumerire foarte mare. V rog s v gândi i bine
înainte de a-mi r spunde. Îmi f g dui i?
— Da…

253
 - CAZUL MAGHERU -

— Vreau s ştiu ce anume v-a împins s v preda i, cât

vreme justi ia nu v-a sup rat, şi nu numai justi ia, dar
absolut nimeni n-a formulat cea mai mic b nuial împotriva
dumneavoastr . De ce n-a i încercat s trece i la realizarea
proiectului dumneavoastr , care în fond a fost mobilul
acestei ac iuni?
— Îmi pierdusem echilibrul, integritatea mea moral era la
p mânt. Intrând în conflict cu conştiin a, am ajuns la un
dispre total fa de mine însumi. În aceste condi ii, via a mi-
a devenit insuportabil .
— N d jduia i c prin pedeapsa pe care are s v-o aplice
societatea, ve i isp şi nelegiuirea şi ve i începe o via nou ,
curat ?
— Ştiu c m voi împ ca cu societatea. Nu ştiu dac şi cu
mine. Oricum, pentru a ajunge la etapa, ultim , trebuia s
trec prin prima. Acesta e motivul pentru care m-am predat în
mâinile justi iei.
„ţe complica ii, ce resorturi sufleteşti haotice şi totuşi atât
de subtile… Maşin ria asta a creierului e un labirint f r
început şi sfârşit. Vrem s descurc m un gând şi ne
încurc m într-o mie… ţine se încumet s umble prin
universul sta e nebun de legat. Înc nu v d cum o voi
scoate-o la cap t cu doctorul. M dep şeşte…”
Aşa gândea judec torul, f când o nou pauz în
interogatoriu. Apoi zise:
— Cazul dumneavoastr este unul dintre cele mai stranii.
De dou zeci de ani de când profesez aceast magistratur ,
înc n-am dat peste unul asem n tor. Nu pun de loc sub
somnul îndoielii declara iile dumneavoastr . Se poate
suspecta buna credin a unui om care-şi descarc sufletul
din propriu îndemn, f r o coerci iune exterioar ? Nu.
R mâne îns nel murit un fapt care s-ar putea s -l fi trecut
cu vederea.
— Nu cred s fi uitat ceva. Despre ce e vorba?
— R posatului Z videanu i-a disp rut în afar de bani şi
un inel de valoare. Şti i ceva despre acest obiect?

254
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ilarie, auzind întrebarea, îl s get cu priviri de mânie:

— Domnule judec tor, nu în eleg pentru care motiv v
contrazice i?
— De ce?
— A i afirmat c nu se poate pune la îndoială buna credin ă
a unui om care-şi descarcă sufletul nesilit de nimeni. Atunci
de pe îmi pune i problema inelului? Eu am spus tot, absolut
tot ce aveam de spus. Nu aş fi omis s dau rela ii unde se
afl acel inel dac aş fi ştiut. Ţijuteriile victimei nu m-au
interesat.
— V rog, nu v considera i jignit. Trebuie s şti i îns c
pentru luminarea mea sunt nevoit s pun orice fel de
întreb ri, uneori privind fapte inventate, ad-hoc, alteori chiar
gratuite. Menajamentele nu prea au ce c uta într-un cabinet
de instruc ie…
— Domnule judec tor, nu mai am nimic de ad ugat, strig
doctorul cu vocea alterat , într-o încordare greu st pânit .
Kaminski îl privi lung pe sub sprâncene, încruntat. Îşi
st pâni sup rarea provocat de necugetata ieşire a
medicului. Dac mai avea de luminat unele puncte
nebuloase, g si c e mai cuminte s-o fac alt dat , dup ce
acuzatul îşi redobândea liniştea. Se ridic în picioare,
întunecat, cu morga obişnuit în astfel de momente şi rosti
grav:
— În numele legii, v declar arestat!
În aceiaşi timp, judec torul sun . Un gardian se ivi
numaidecât pe uş . Doctorul, liniştit, marmorean, ieşi în
t cere, c lcând parc pe nori, urmat de omul for ei publice.

II

Kaminski nu numai c nu emise mandat de arestare, dar

p str cea mai straşnic discre ie asupra acestui caz bizar.
Nu, nu trebuia s stârneasc vâlv în oraş, nimic care s dea
ap la moar clevetitorilor, pân nu îşi f cea o convingere
fondat pe dovezi. Ori pân atunci, mai avea de furc . De ce
s se joace cu situa ia unui om, s -l stigmatizeze, s -l
255
 - CAZUL MAGHERU -

exclud din sânul societ ii? În ciuda declara iilor lui şi mai
ales a corpului delict, îi umbla prin cap c doctorul totuşi e
nevinovat. Îns cum s dea consisten , pe ce considerente
s -şi întemeieze o atare convingere?
ţeru telegrafic poli iei din Turnu-Severin s identifice
familia de acolo (tat , mam , fiic ) care plecase la Timişoara
în noaptea accidentului. Primi r spunsul chiar a doua zi.
G sirea nu constituise o problem , tot oraşul ştia c
directorul liceului cu so ia şi fiica sc paser teferi din
catastrofa de la Pietroasa. Chiar de ei era vorba.
Kaminski se deplas pân la Turnu-Severin şi lu imediat
contact cu Silviu Someşan.
— Da, am plecat cu so ia şi fiica la un unchi al meu din
Timişoara. Ne-am suit în blestematul accelerat, în singurul
vagon de clasa I. Erau locuri berechet. În compartiment se
aflau doi b rba i, unul mai corpolent, s tot fi avut cincizeci
de ani, acesta dormea când am intrat, cel lalt, un tinerel
sl bu şi firav.
— Dormea şi tân rul?
— Nu, nu dormea. A adormit dup ce ne-am instalat noi.
— N-a i încins, aşadar, nicio conversa ie?
— Cu el, nu. V-am spus c îl apucase somnul. ţu cel lalt,
b trânul, am schimbat câteva replici uzuale, de unde veni i,
unde v duce i, la ce or ajungem la Timişoara?… A,
b trânul m-a întrebat când are leg tur cu Ţuziaşul. I-am
spus… ţam astea… Fleacuri… Îns o discu ie serioas n-a
fost.
— S trecem mai departe. ţe-a i f cut în momentul
ciocnirii?
— Doamne, ce spaim am tras! Tocmai ieşisem pe culoar
s fumez o igar . Abia am aprins-o c , deodat , o trosnitur
n prasnic , un scrâşnet de ferotenii stropşite mi-au zdrobit
urechile. Vagonul icni în loc cl tinându-şi pere ii, podeaua,
acoperişul. Din cauza zguduirii se sparser mai multe
geamuri, pasagerii repezi i din canapele fur proiecta i unii
într-al ii, ciocnindu-se şi ei cu vagoanele. În compartimentul

256
 - MIHAIL DRUMEŞ -

nostru am v zut cu ochii mei c zând geamantanul nostru

din plas în capul celor doi b rba i care st teau unul lâng
altul…
— Şi dumneavoastr ? Le-a i dat ajutor?
— Ajutor? În clipele, acelea se gândea cineva s ajute pe
altul? ţa s fiu sincer, am fugit singur spre cap tul
vagonului. Din fericire uşa era deschis . Abia când am ajuns
jos, pe p mânt ferm, mi-am adus aminte de so ie şi de fiic .
Din nou sus, pe scar , dar ele tocmai coborau strigând dup
mine. Da, am sc pat nev t ma i, vagonul nostru n-a avut de
suferit decât mici avarii. Altele îns … mi se face p rul
m ciuc …
— ţei doi b rba i au r mas în compartiment, la voia
întâmpl rii?
— De fapt, la st ruin ele neveste-mii, m-am reîntors în
vagon s iau geamantanul şi poşetele uitate acolo…
— Dup cât timp?
— Ştiu şi eu? S zic zece-cincisprezece minute…
— Tovar şii dumneavoastr de drum erau acolo?
— Da. Z ceau iner i. Unul cu capul într-o parte, cel lalt cu
capul în alta. I-am v zut numai la sclipirea unui chibrit, a
ultimului chibrit. Am crezut c sunt mor i, dac erau r ni i
ar fi gemut, s-ar fi v itat, aşa cred…
— N-a i încercat s le vorbi i?
— Ba da. Am strigat la ei. Niciunul n-a scos o vorb . De
altfel, am şi renun at la bagaje din cauza beznei. Duc -se
încolo de lucruri, bine ca am sc pat cu zile. Al ii îşi
pierduser şi via a.
— În concluzie, a i avut convingerea c cei doi erau mor i?
— Dac n-am primit niciun r spuns din partea lor, ce era
s cred? Le-am spus, acum îmi amintesc: Ce-ave i? Sunte i
r ni i? Nimic. T cere. Geamantanul acela afurisit îi omorâse,
cred eu, altfel cum? I-a lovit în cap, îl pusesem sus pe plas
exact în dreptul lor. ţine se aştepta c are s se întâmple o
nenorocire, ca asta?

257
 - CAZUL MAGHERU -

Kaminski îi mul umi pentru cele declarate şi îl puse s

semneze. ţeea ce martorul f cu. În tren, pe drumul
Caransebeşului, magistratul f cea tot felul de presupuneri:
„Înainte de ciocnire, Magheru n-avea cum s ucid pe
moşier în prezen a lui Silviu Someşan şi a familiei sale. Dup
ciocnire, când şi-a revenit din leşin (pentru c incontestabil
numai atunci şi-a revenit) mai putea s se gândeasc la
omucidere (pentru a pr da), sau s-o ia la s n toasa (pentru
a-şi salva via a)… ţeea ce de altfel a f cut… ţel mai abject
individ nu e în stare s ucid în asemenea circumstan e.
ţazul unui ho recidivist e edificator, în aceasta privin .
Faptul s-a petrecut în timpul r zboiului, în condi iile unei
alarme aeriene. ţând ho ul, urcat la etajul cinci, p trundea
în apartamentul vizat, casa a fost lovit de o bomb şi
incendiat . El a fugit şi în drumul lui a salvat doi copilaşi
care strigau dup ajutor. Omul se l sase p gubaş,
renun ând la furt şi, mai mult decât atât, devenise erou,
fapt pentru care a fost, bineîn eles, r spl tit. Nota bene:
ho ul n-avusese nimic de suferit, nu îndurase nicio leziune,
nici nu-şi pierduse cunoştin a ca Magheru şi totuşi instinctul
de conservare ac ionase prioritar.”
La ţaransebeş, doctorul Radu Şteflea, auzind despre ce e
vorba, se aprinse ca un foc de paie. Striga indignat:
— ţum e posibil s crede i aşa ceva, domnule judec tor?
Întâi s -l fi v zut pe colegul meu când a venit în miez de
noapte la restaurant, sc ldat de sus pân jos în noroi,
întrebând ce oraş e ăsta? şi atunci s st m de vorb .
Patronul era gata s -l dea afar , socotea c -i un alienat, fugit
din ospiciu. Ar fi f cut-o dac nu-l recunoşteam. Mi-a fost
coleg de facultate, b iat eminent, ce s spun? L-am adus
acas cu tr sura, nu mai putea merge pe jos. ţred şi eu.
— A i purtat pe drum vreo discu ie?
— ţe discu ie? Vorbea incoerent… Nu reuşea s lege o
fraz cumsecade.
— N-a pomenit nimic de ceea ce i s-a întâmplat?

258
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nici nu putea, pentru c dup un traumatism cranian

intervine amnezia posttraumatic . Po i s storci memoria ca
pe-o l mâie, nu iese nimic. Acas l-am pansat, avea câteva
leziuni sângerânde ale tegumentelor. A doua zi de diminea
s-a dus s -şi fac un examen radiologie. P i, un om ca sta
poate s ucid ? Şi mai ales medic fiind? A d’autres13,
domnule judec tor…
— Atunci cum v explica i c avea în buzunar pachetul cu
bancnote?
— Asta nu pot s -mi explic în niciun fel. Dumneavoastr
trebuie s deduce i în chip logic, dup re ete proprii. Eu dau
altfel de re ete…
„Hm, acest tân r e pu in cam impertinent”, îşi zise
Kaminski şi re inu un element important:
„Magheru, îndurând un şoc puternic, n-a mai fost
disponibil pentru omucidere. În istoria criminologiei înc nu
s-a întâmplat un caz similar. ţeea ce sus ine el e o nevoie
imperioas de motivare a prezen ei bancnotelor, pe care o
satisface cu ajutorul unei imagina ii maladive.”
Reîntors la Piteşti, f r a avea convingerea pe deplin
f cut , Kaminski se sf tui cu procurorul Ghinea şi
preşedintele tribunalului Andrei Alm jan, într-o şedin care
inu câteva ore. Expuse pe larg faptele, citi celor doi
magistra i declara ia subscris de doctorul Magheru şi puse
pe mas pachetul cu bancnotele. Apoi dezvolt argumentele
şi concluzia la care ajunsese.
— ţum, colega, în fa a acestor probe evidente dumneata ai
rezerve? se mir procurorul Ghinea.
— Îmi scap tocmai ceea ce cred c e esen ial în cauz ,
care nu se poate atinge cu mâna, nici exprima în cuvinte…
Dac ne lu m dup aparen a…
— Corpul delict, pachetul cu bancnote constituie o
aparen ?
— Evident, e ceva concret; dar buba st tot în inefabil.
Sunt de p rere s consult m un specialist în psihiatrie.

13 Vezi de al ii!
259
 - CAZUL MAGHERU -

— Socot c e de prisos. Specialist în psihiatrie e însuşi

doctorul în cauz . Dac el m rturiseşte c a ucis, chiar în
acele condi ii bizare, ce te împiedic . S -l crezi pe cuvânt?
— ţonştiin a.
— Fiecare avem aşa ceva. ţonştiin a mea, de pild , cere s
emi i imediat mandatul de arestare.
Preşedintele tribunalului interveni şi el în discu ie.
— Sunt de aceeaşi p rere. În fa a aspectului de vinov ie
trebuie s primeze m surile prev zute de lege şi în special
arestarea. Dumneata, Kaminski, po i s invoci, rezervele de
care ne-ai pomenit, nimeni nu te opreşte. ţamera de punere
sub acuzare va decide. Dac ia de-acolo te cred pe cuvânt,
n-au decât s infirme mandatul, treaba lor. Principalul e ca
noi s fim acoperi i.
— Şi dumneata, şi eu… r spunse Kaminski surâzând
acru. Mal ales eu.

III

Arestarea doctorului Ilarie Magheru stârni printre piteşteni

o senza ie nemaipomenit . Multora nici nu le venea s
cread , socoteau c vestea nu e decât o glum de prost gust.
Colonelul Dordea cum auzi alerg într-un suflet la Kaminski
ca s -i confirme cu gura lui dac e adev rat sau nu t r şenia
cu doctorul.
— Din p cate, prea adev rat, înt ri judele.
— Ilarie criminal? Ilarie s ucid şi s jefuiasc pe conu’
Matei? striga colonelul zdrobit, prad unei dezn dejdi
pustiitoare, ca şi când ar fi fost vorb de propriul s u fiu.
Mare nenorocire! Îmi st mintea în foc!
Şi umbla prin odaie, de colo pân colo, f r astâmp r, ca
un leu în cuşc .
— Nu po i s -l aju i în niciun fel?
Kaminski cl tin negativ capul.
— El singur s-a predat. Ce-i pot face?
— Mda. Va s zic îl aşteapt munca silnic pe via ?

260
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nu chiar… Ţeneficiaz de circumstan e atenuante.

Poate zece ani recluziune.
— Mult şi atât. Las’ c-aranjez eu cu jura ii. Aici trebuie
lucrat serios. Şi am s lucrez. Poate îl scot basma curat . E
nou în oraş şi n-are duşmani…
În schimb, Mih escu, directorul liceului, profera cu patos,
scara la clubul Renaşterea:
— Fra ilor, n-ave i idee cum îl simpatizam pe doctor,
pentru c nu ştiu ce dracu are în el, for magnetic sau
altceva, de se bag aşa pe sub pielea omului, f r s - i dai
seama. Îns acum, când aflu ce poam e specimenul, la ocn
cu el! Acolo s -i putrezeasc oasele!…
— Las-o mai uşurel cu ocna, Mih escule, s ri b trânul
Simedru, un scriitor care publicase în tinere e dou c r i, şi
dup o jum tate de secol înc tr ia din dobânda lor.
— De ce, str moşule?
— Pentru c cel mai greu lucru pe lumea asta este ca un
om s judece pe altul. O fapt atât de complex încât
aproape întotdeauna ne scap resortul tainic care a
declanşat-o. Noi nu facem decât s o judec m dup o ureche
şi s aplic m sanc iuni dup alt ureche. Dar ce te faci cu
etica?
— ţum adic ?
— P i, da… Are dreptul un om care a p c tuit demult, dar
fapta lui n-a fost descoperit şi, deci, a sc pat nepedepsit,
are omul sta, zic, dreptul de a judeca pe alt om care a comis
proasp t o f r delege?
— Mai uşurel cu etica dumitale, str moşule. Pe semeni,
nu-i judec, dar pe tâlharii de la drumul mare îi spânzur f r
mil !
Simedru, înfuriat de riposta directorului, îl admonest pe
loc:
— Grozavule, mult ai da s te m suri cu tâlharul de care
vorbeşti, dar nu po i! Te dep şeşte!
— Ia uite cum s-a ambalat Matusalem, se auzir şoapte.
ţâ iva chiar râser pe sub must i.

261
 - CAZUL MAGHERU -

Moşneagul, înt râtat de dezaprobarea mut a clubmenilor,

îi s geta cu priviri sfrunt toare:
— Râde i, hai! Tocmai voi g sit-a i s râde i? Ha-ha-ha! Eu
trebuie s râd cu hohote pe spinarea voastr , fiindc v
cunosc de-a fir-a-p r. Fiecare ave i ceva pe cuget, fiecare
t inui i o f r delege, dar t ce i chitic, pentru c habar n-
ave i ce înseamn nevoia de purificare, pentru c judec torul
vostru suprem care se cheam conştiin a sucombat de
mult, şi v-a l sat orfani. T ce i şi osândi i din umbr pe un
om, care, f r s fie silit de cineva, a c lcat în picioare şi
via şi carier , şi tot ce avea mai de pre şi s-a dus s -şi
m rturiseasc p catul, când ar fi putut foarte bine s îşi
vad de treab ca voi, nestingherit de nimeni. Ei bine, un
astfel de om, orice ar fi f cut, e vrednic de cinstire şi eu
îngenunchez în fa a lui. Aşa s şti i, boieri dumneavoastr , şi
moşneagul, potrivind p l ria pe cap, p r si numaidecât
clubul în chip ostentativ.

IV

Dup lungi deliber ri cu sine, Kaminski hot rî, în sfârşit

s se duc la Voinea. În minte-i st ruia convorbirea avut cu
moşierul, mai demult, la club, prin care acesta, dup ce-i
d duse unele indicii suspecte, îi cerea p rerea în mod
prietenesc.
— Drept s - i spun, m-aşteptam s vii, îl întâmpin
Şerban întinzându-i mâna.
— E de neîn eles ceea ce s-a întâmplat. Sunt sigur c dac
prin absurd aş tr i o mie de ani înc aş mai avea de înv at.
Oamenii şi via a dep şesc orice tipare prestabilite. De aceea,
î i cer scuze c n-am dat nicio urmare b nuielilor cu privire
la Magheru, ba mai mult, te-am îndreptat pe o pist greşit .
— Nu- i face, prietene, probleme de conştiin dintr-astea.
ţelui mai abil judec tor de instruc ie i se poate întâmpla aşa
ceva. De altfel, şi eu gândeam la fel ca dumneata. De aceea
nici n-am dat vreo urmare b nuielilor mele. Adic , de fapt,

262
 - MIHAIL DRUMEŞ -

am f cut ceva pe cont propriu, dar m-am l sat repede,

repede p gubaş.
Totul pleda contra vinov iei doctorului. Ce vrei, astea
erau circumstan ele…
— Dac vrei s fiu sincer, nici acum nu cred total la
culpabilitatea lui Magheru…
— ţu toat declara ia?
— Da, da… Un om normal nu poate comite o crim în
asemenea condi ii. R mâne de v zut dac el nu sufer fie de
vreo boal inaparent , fie o tar ereditar care s -l fac
iresponsabil de fapta lui…
— Dac vrei s fiu şi eu sincer, trebuie s - i m rturisesc
c -mi pare r u. Începusem s pre uiesc pe omul acesta şi
nu-l socot decât o nefericit victim a unei porniri pe care n-
a reuşit s-o st pâneasc la vreme. Singurul lucru care m
bucur din toate astea e c s-au g sit banii. Dac s-ar g si şi
inelul… apoi…
Kaminski se uit lung la moşier dar nu-i spuse ce gândi
despre el.

Peste câteva zile, camera de punere sub acuzare confirm

mandatul de arestare. În acest timp instruc ia cazului
Magheru b tea pasul pe loc.
Kaminski, e adev rat, spusese doctorului c n-are niciun
motiv s -i suspecteze declara iile. De fapt, nu credea înc în
ele şi c uta s -şi formeze o convingere asupra
circumstan elor în care se f ptuise omorul. ţhestia cu
accesul de somnambulism i se p rea destui de bizar , în
orice caz, tras de p r.
— Dac doctorul a n scocit aceast poveste cu scopul de
a-şi atenua vina? Admi ând c n-a ac ionat cu deplin
conştiin , ori chiar inconştient, înseamn c vrea s -şi
creeze dreptul la circumstan e uşur toare. Or, acest drept îl
posed din însuşi faptul c s-a predat justi iei din proprie
ini iativ . Şi atunci de ce n-ar m rturisi adev rul gol-golu ?
263
 - CAZUL MAGHERU -

De aceea îi lu mai multe interogatorii, pe care le

înregistra pe pl ci de patefon. Îi punea tot felul de întreb ri
ca s -l încurce. Zadarnic: Magheru nu se contrazicea de loc.
Toate r spunsurile sale confirmau cele declarate anterior.
Singurul lucru care îl enerva peste m sur era hârşâitul
continuu al patefonului.
— Înregistra i tot ce v spun?
— Da. E o metod de lucru importat din Ţelgia, care d
rezultate excelente. ţred c deocamdat sunt singurul care o
foloseşte la noi în ar şi se bucur de binefacerile ei,
mul umit darnicului Edison.

264
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 2
ÎN PREVEN IE

Ilarie Magheru fu depus la Arestul central, unde se bucur

de un tratament destul de bun. Directorul Ciortanu îl scuti
de corvezile grele la care erau supuşi aresta ii de rând, ba
merse mai departe: îi puse la dispozi ie o c m ru , rezervat
delicven ilor politici.
Chiar din primele zile se sim i invadat de o linişte adânc ,
plin de binefaceri, care parc îi sc zu brusc greutatea
nesuferit a trupului. Acum era uşor ca un fulg, sprinten, şi
dac ar fi încercat s zboare pu in, poate izbutea chiar f r
ajutorul aripilor.
— Ştii, Marlen, c m simt în stare s zbor? se adresa el
so iei din închipuirea sa. P cat c aici unde m aflu nu
exist cer.
— M bucur, Iluş, c te-ai împ cat cu tine. Trebuia s-o faci
mai de mult…
— Nu pentru c n-aş fi suferit. Ori starea mea sufleteasc
de-acum o într-o m sur şi opera suferin ei. Închipuieşte- i,
nu mai mi-e fric de oameni, nici de mine… Aceast fric
inhibitiv a disp rut. Nu mai fug negonit de nimeni, perna pe
care dorm nu mai are pietroaie ca s -mi alunge somnul… Mi-
am rec p tat echilibrul. Într-un cuvânt, aş zice c m-am
n scut înc o dat . ţrezi c se poate g si fericirea în
echilibru?
— În orice o g seşti, dac ştii s o cau i… ţhiar în
nenorocire…
— Spui drept… De câte ori n-am aflat-o în nenorocirea
noastr ? Altfel m-aş fi desp r it de tine, dup moartea ta, te-
aş fi dat uit rii, nu-i aşa? Dar n-am f cut-o. Dimpotriv , am
stors din tragedia tr it de noi atâta durere, încât am dat şi
peste un bob de fericire.
265
 - CAZUL MAGHERU -

— Asta, Iluş, nu-i chiar fericire. Poate umbra ei, reversul,

partea invizibil , nici eu nu ştiu cum s-o numesc.
— ţhiar aşa fiind, dac nu pot s - i redau via a, m
mul umesc cu tot ce-mi ofer nonfericirea. Vezi, i-am g sit
un nume!
Dialogul se termin aici, c ci sunase ora de repaus, când
de inu ii erau scoşi în curtea interioar a închisorii.
Magheru, iscodit de curiozitate, se-apuca uneori s descoas
pe câte cineva de ce anume era închis? Un fl c u pipernicit,
cu capul cât bani a, îi r spunse cinic:
— P i, de… am omorât pe taica.
— Din ce cauz ?
— ţ n-a vrut s -mi dea o sfoar de p mânt.
— Şi, acum, i-ai ajuns scopul?
— Nu, c -s priponit. Nu vede i? Da trebuia s -mi dea
p mântul.
— Şi nu- i pare r u de ceea ce ai f cut?
— De ce s -mi par r u dac nu mi l-a dat? Dac -mi
d dea p mântu’ îmi p rea, cum s nu… Acum nici el, nici
eu…
Doctorul se dep rt îngrozit. Logica fl c ului era crunt ,
excludea aprioric orice sentiment de remuşcare. În partea
cealalt a cur ii întâlni un de inut ciung pe care îl recunoscu
lesne. Era ranul care îşi retezase mâna dreapt şi, ieşit din
spital, fusese adus pentru judecat .
— Cum s-a întâmplat faptul? îl întreb Magheru.
— Oh, p catele mele! ţum s se întâmple? Dac necuratu’
îmi suci mintea şi m îndemn s fur lucrurile sfinte?
Puteam s fur de la boier c şi el le-a luat cu japca, da, vezi
dumneata, necuratu’ inea mor iş s pâng resc biserica,
f ceau lucrurile alea cât mâna care mi-a cerut-o Maica
Domnului drept plat ? Nu f ceau. Şi acuma, colac peste
pup z , mai vine dup judecata cerului şi ast lant ,
judecata p mânteasc . Şi îmi d un an-doi de puşc rie, c n-
ajunge o judecat , trebuie dou … Vai de zilişoarele mele, s
nu fie cineva în pielea mea…

266
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Magheru nu mai scoase un cuvânt. Îşi spuse doar c

dintre miliardele de oameni care vie uiesc pe p mânt, unul
nu seam n cu altul la fa . ţum o s semene pe
dinl untru?
La o s pt mân dup asta, într-o dup -amiaz c ldu ,
doctorul se pomeni cu baba Floarea, d daca. Nu-i venea s
cread ochilor, prezen a acestei b trâne în interiorul
puşc riei i se p rea ilogic , aducea cu o n lucire.
— Tu, Fleurie? În carne şi oase?
De fapt, era mai mult în oase, sem na perfect cu un
schelet ambulant. De cum trecu pragul, izbucni în plâns
amar. Îl strângea mereu în bra e, acoperindu-l de s rut ri:
— Fl c iaşul babei frumos! Fl c iaşul babei drag!
Atâta putu s îngaime. Şi se aşez pe marginea patului
pr p dit de oboseal , s -şi mai trag sufletul.
— Singur ai venit atâta drum?
— Singuric , maic , ce s fac? Era vorba s vie şi soru-ta
Mariana, dar n-a putut, vrea s amâie plecarea tocma’
s pt mân ailant … Da’ mie mi-era de grab’… N-aveam cum
s-o aştept atât…
— Şi tata?
— Of, las -l! E mai mult bolnav decât s n tos. Ştii, cu
inima… st prost… Mai ales de când auzi de p ania ta, are
mereu b t i…
Magheru coborî privirile. Îşi spuse în sine: „S racul!”
— ţump ra o groaz de gazeturi şi tot citea balivernele
scrise în ele. ţ te deter şi prin gazeturi, arde-i-ar focu’!
Acuma tu s -i spui babei, ştii, r spicat, de la obraz: de-
adev rat omorâşi pe bog taşu’ cela, sau numai ieşi, aşa… o
vorb ?
ţum s -i dest inuiasc adev rul b trânei d dace care îl
iubea mai mult decât pe ea îns şi? Lui şi Marianei îi jertfise
bunul vie ii, ei doi constituiau unica ra iune a existen ei
acestei fiin e de sacrificiu pentru familia Magherilor. N-ar fi
murit pe loc aflând acea fapt de groaz care nu înc pea în

267
 - CAZUL MAGHERU -

mintea ei decât sf râmându-i easta? De aceea, doctorul îi

r spunse:
— Sigur c -i vorb , Fleurie… Nu eu l-am omorât…
Ţ trâna r sufl adânc, din fundul pl mânilor şi aşternu o
cruce mare pe piept.
— Tr i-te-ar Dumnezeu! Îmi luaşi un munte de pe suflet!
Ştiam eu, fl c ul babei, c nu eşti vinovat şi f r s mi-o
spui. ţhiar dac m-ar fi t iat lumea buc ele cu toporişca, şi
tot nu credeam c ai fost în stare s ridici o via de om.
Îi mai spuse c pân acum a dat trei acatiste la biseric s
lumineze Maica Precista pe judec tori pentru a face dreptate
dreapt . Şi c noaptea trecut a visat c -l liberaser din
puşc rie, fiind la mijloc o greşeal de care n-a ştiut.
— ţe greşeal , Fleurie?
— Aia cu banii. ţ dac tu Iluş nu i-ai luat, se cheam c
altcineva i i-a pus în buzunar ca s te nenoroceasc . Altfel,
de unde ieşir ? Numai c adev ru’ se urc deasupra ca
untdelemnul din ap .
— Mi i-a pus cineva în buzunar? O, sancta simplicitas!
surâse emo ionat doctorul şi parc o z ri pe b trân , nu
aşezat pe marginea patului cazon cum era de fapt, ci stând
sus, pe o culme de munte, deasupra p mântescului, la
în l imea unde se aflau gândurile şi sim irea ei.
Se auzi o b taie puternic în uş . Gardianul descuie şi în
prag se ar t medicul-şef al spitalului, care venise s -l vad :
— Ţarbule, te rog s m ier i. Apelez la tine ca s -mi faci
un serviciu. Dumneaei e femeia care m-a crescut, o consider
propria mea mam , în elegi?
— S ru-mâinile, stimat doamn , exclam Du escu,
plecându-se cu un respect exagerat, aşa cum f cea
totdeauna şi apropiindu-se vru s -i s rute dreapta.
— S tr ieşti, maic . Las , nu-mi pupa mâna, spuse
simplu b trâna. Vezi ce te roag Iluş al meu.
— Da, te rog, urm Ilarie, g zduieşte-o noaptea asta la
spital şi mâine scoate-i bilet de tren şi expediaz-o la Lipova

268
 - MIHAIL DRUMEŞ -

de unde a venit cu optzeci şi doi de ani în spinare. Faci cea

mai bun fapt .
— De ce la spital? O poftesc la mine acas . Şi… parc n-aş
l sa-o s plece singur …
— La cine te gândeşti?
— Trimit pe Gheorghiu cu doamna…
ţumsecade om acest Ţarbu Du escu, prea cumsecade
pentru oamenii şi vremea lui! De o timiditate de copil, de o
delicate sufleteasc rar întâlnit . Cum rezista eroziunii
sociale, frecuşului cu oamenii crescu i în alte tipare, cum se
men inea în postul de medic-şef al spitalului fuseser pentru
Magheru numai semne de întrebare. Ori de câte ori şi-l
reamintea în absen , îi venea în minte o scen
caracteristic , la care luase parte, nu de mult, în spital, cu
ocazia vizitei de diminea . ţând Ţarbu se apropie de patul
ranului care îşi retezase mâna cu toporul, îl întreb : Cum
vă mai sim i i dumneavoastră, stimate prietene? ranul,
neobişnuit s i se vorbeasc astfel, cu folosirea pronumelui
de reveren ci numai cu tu şi b , t cu, socotind c medicul
se adresase pesemne altcuiva. Nimeni, afar de Ilarie nu
sesiz semnifica ia faptului.
Şi acum, acelaşi copil mare cu must i o poftea pe baba
Floarea s -i fac cinstea de a o g zdui în casa lui. Ţ trâna
refuz la început, voia s doarm cu Ilarie, dar în elegând c
acest lucru nu e cu putin (regulamentul penitenciarului se
opunea) accept în cele din urm invita ia. ţând d du s
ias , îşi aminti brusc de ceva:
— Auliu, cât pe ce s uit, uita-m-ar relele! i-adusei în
leg turica asta nişte pl cint cu mere, c tare- i pl cea când
erai mic. Şi- i mai puse baba câteva ou , brânz de burduf,
şi dou pâini coapte la st, c pe-aci n-o fi tocmai bun
mânc rica.
Dup plecarea celor doi, Magheru r mase mult vreme
eap n locului, în deplin pasivitate. Se gândi la un nou
aspect, pe care nu-l prev zuse (nici n-avusese cum), la
suferin a pe care o stârnise în rândul alor s i din familie şi

269
 - CAZUL MAGHERU -

chiar printre prieteni. ţe necuprins era Fleurie în dragostea

şi simplitatea ei! ţu cât for credea în nevinov ia lui!
— Marlen, fata mea veşnic de nou sprezece ani, m-auzi
tu? Ţ trâna m copleşeşte, îmi dinamiteaz f ptura cu
marea ei credin în mine. Omenia ei e aşa de nem rginit c
nu mai seam n cu oamenii din juru-i. Tot ceea ce a f cut de
când a venit pe lume a fost pentru al ii, adic pentru familia
noastr . Uite de ce m simt atât de mic şi neînsemnat fa de
ea, ca o gânganie! Ştii ce mi-a spus adineauri? S nu- i vin
a crede! ţic altcineva mi-ar fi vârât în buzunar banii
moşierului, îns fapta asta urât se va întoarce împotriva
celui care a f ptuit-o. Adev rul va ieşi în curând la iveal ,
greşeala trebuie dovedit , Marlen. ţe bine ar fi s fie aşa! Din
p cate nu-i aşa, Marlen, adev rul e altul şi Fleurie o s
moar nemângâiat , din pricina mea. Ea nu poate s
priceap , s rmana, c şi în stare de somnambulism e posibil
s ucizi un om, f r s fii vinovat! Dac prevedeam c
urm rile faptei mele o vor atinge atât de grav, aş fi renun at
f r doar şi roate s m predau de bun voie justi iei. Ce
fric mi-e de Fleurie! Ce fric !

II

Magheru aştepta ner bd tor (dar şi cu inima îndoit ) s

dea ochii cu vechiul s u prieten Dordea. De mirare: zilele
treceau una dup alta şi colonelul nu-şi f cea apari ia. Nu s-
ar fi putut spune c era pricin de nelinişte, o sp rtur în
rela iile dintre ei i se p rea de neconceput, dar mai ştii? S -l
repudieze tocmai el într-un ceas atât de greu, c lcând în
picioare o prietenie f cut pe front, tot în ceasuri grele? Poate
plecase în concediu, ori dup treburi Iu Ţucureşti, unde îşi
f cea mereu de lucru.
În locul celui aşteptat, se pomeni cu scriitorul Tache
Simedru. ţu moşneagul acesta înalt cât un plop, slab şi
uscat, cu barba alb şi triunghiular , f r must i ca un ap,
se cunoştea mai mult din vedere. Îl saluta ori de câte ori se
întâlneau şi atâta tot. Poate s-ar fi apropiat mai mult de el,
270
 - MIHAIL DRUMEŞ -

dar îi inspira o uşoar antipatie, probabil reciproc , aşa cum

se nasc simpatiile şi antipatiile dintre oameni chiar de la
prima vedere.
Aproape o or îi vorbi Simedru de for a morală, o veche
teorie care îl preocupa de decenii. Pentru a-l pune în tem , îi
spuse c morala este o disciplin a instinctelor şi
sentimentelor omului, care se înf ptuieşte prin ac iunea
ra iunii, cuprinzând câteva principii de baz , ca de pild
armonia noastr interioar şi acordul integral cu lumea
exterioar (a citit pe moraliştii francezi). Dar individul nu
reuşeşte s transpun aceste principii în via a de toate zilele
dac n-a realizat în sine, ca rezultat al unei educa ii bine
însuşite, acea for ă morală menit s -l ocroteasc de ispite la
tot pasul (nimic nou; se pare c în materie de moral totul a
fost spus).
— Pacea sufleteasc a tuturor depinde numai de aceast
for ă morală, în elegi, tinere? (m admonesteaz oare sau…)
Dar cine o posed într-o societate ca a noastr corupt , care
înoat în turpitudini, afacerism şi codrul vl siei? ţa s-o
p strezi intact , e necesar s declanşezi o permanent lupt
cu grupul în care tr ieşti, s înfrun i pe semenii dumitale,
s -i calci în picioare, iar dac nu izbuteşti, vei capitula, vei
face ca ei, ceea ce înseamn c for a moral de care ai
dispus, nu avea nivel ridicat, apele imoralit ii au luat-o cu
ele…
Magheru asculta cu luare-aminte cum perora b trânul cu
patos, parc ar fi sus inut o cauz de care atârna îns şi via a
lui. Nu se dumirea îns unde intea vorbitorul, ce scop
urm rea cu interminabila-i dizerta ie. Aşa c , într-un târziu,
îşi lu inima-n din i şi îl întrerupse, cercând o l murire.
— Subscriu cu amândou mâinile la ceea ce sus ine i
dumneavoastr . Dar sunt curios s ştiu pentru ce îmi
împ rt şi i toate aceste gânduri?
— Pentru ce? Î i spun îndat : ţâ i ani îmi dai?
Doctorul îl cânt ri din ochi, tot mai nedumerit. Asta-i
bun ! Îmi cere acum s -i ghicesc vârsta!

271
 - CAZUL MAGHERU -

— S zicem… optzeci…
— Nou zeci şi unu, tinere drag ! strig moşneagul. Ţ tu i
pe muchie. Va s zic , aproape dou vie i de om.
— ţei mul i înainte!
— Obr znicie! ţe înseamn cei mul i înainte la anii mei?
Detest vorbele de clac .
— Nu v sup ra i, scuza i-m !
— Taci şi-ascult … Ei bine, în aceste dou vie i ale mele,
am str b tut p mântul în lung şi lat, alergând nu precum
f cea odinioar Diogene cu felinarul ziua-n amiaza mare, ei
cu limba scoas ca Tache Simedru s g sesc un om care s
posede acea for moral , un singur om din cele dou
miliarde şi jum tate de oameni.
— Şi l-a i g sit?
— Da. S-a îndurat cerul de truda mea: l-am g sit!
— Aş putea s v întreb cine e?
Moşneagul, str fulgerându-l cu privirile, strig din
r sputeri:
— Dum-nea-ta!
— Eu? bâigui doctorul, f cându-se mic, mic…
— Da, chiar dumneata. Şi te rog s -mi dai voie s te felicit
cu adânc respect.
Spunând acestea, strânse c lduros mâna lui Magheru şi,
ducând-o la buze, i-o s rut înainte ca acesta s şi-o poat
retrage. Doctorul se ap r ea fript:
— ţe face i? Vai de mine! Se poate aşa ceva?
— Se poate foarte bine, pentru c aşa am sim it şi aşa se
cuvine.. Şi acum, la revedere, scopul venirii mele a fost atins,
virtutea onorat !
Plec parc ostentativ, f r s adauge un cuvânt. Magheru
ar fi vrut s ştie pentru care temei era considerat un rarus
homo. Pentru c avusese t ria de a se preda justi iei din
proprie ini iativ ? Oare acest fapt trebuia s -i confere o aur
de erou? Doar suprimase o via de om, bineîn eles f r
consim mântul conştiin ei, îns conştient ori inconştient

272
 - MIHAIL DRUMEŞ -

crima st tea în picioare cerând pedeaps . Nu exagera

moşneagul în exaltatele lui sus ineri?
Ilarie Magheru fu preocupat toat ziulica de aceast
problem atât de intens, încât zece ore se scurser pe albia
timpului ca zece minute. F cu tot soiul de supozi ii, o
întoarse pe toate fe ele, doar, doar va g si o solu ie care s
stea în picioare. Probabil c , privit dinl untru, problema
avea un aspect, dar v zut de afar , adic din punctul de
vedere al lui Simedru, intervenea alt aspect. În fine, pân la
urm , ca într-o revela ie, g si o dezlegare valabil , pe care
inu s-o dest inuiasc numaidecât Martei sale:
— Draga mea fat , azi am gândit zece ore în şir. Şi de ast
dat , mai mult ca oricând, cu propriul meu cap. Consider c
e cea mai de pre activitate de pân acum. Cugetând la ceea
ce mi s-a întâmplat am ajuns la concluzia cert c scriitorul
Tache Simedru a comis o crim nedescoperit pân acum.
ţu toate remuşc rile, n-a g sit înc în el for a morală de a se
preda justi iei. Iat de ce mi-a s rutat mâna, pentru c , în
ceea ce m priveşte, eu am avut acea for care lui i-a lipsit o
via întreag . În orice caz, gestul lui Tache Simedru m-a
emo ionat pân la cutremurare.

III

La începutul s pt mânii, Radulian, cel mai de seam

avocat al baroului specialist în penale, îl vizit pe doctor şi se
între inu cu el dou ore încheiate.
— Am venit s te anun c eu şi cu al i doi colegi mai tineri
î i vom sus ine ap rarea.
Magheru se mir . Trei avoca i? Pentru ce e nevoie de trei?
Şi pe urm , cine le pl teşte onorariile?
— În elegi s -mi pledezi gratuit?
— Aş fi f cut-o şi pe-asta, dac nu m angaja Dordea.
— Colonelul?
— Da, de ce te miri? Şi pe mine, şi pe ceilal i doi colegi.
Dar te rog s nu sufli o vorb . S-ar sup ra foc. Nu vrea s
ştie nimeni.
273
 - CAZUL MAGHERU -

Ilarie r mase foarte surprins de gestul vechiului s u

prieten. Aşadar, nu-l d duse uit rii. Dimpotriv , se interesa
de soarta lui şi-i tocmise nu unul, ci trei avoca i ca s -l
apere. Comportarea aceasta avea ceva din asprimea unui
p rinte greu lovit, care nu mai vrea s aud de fiul s u
p c tos, aflat pe drumul pierzaniei, dar nu-l rabd inima şi îl
ajut din umbr .
— Sarcina dumitale e grea, domnule Radulian.
— De ce? f cu avocatul.
— Pentru c nu pot t g dui la proces ceea ce am
m rturisit la instruc ie.
— Te referi la înregistr rile lui Kaminski?
— Nicidecum. N-aş vrea s scap pe c i piezişe.
— Las vorba asta. De altfel, nu m fac forte s ob in o
sentin de achitare, ci doar un minimum de pedeaps .
Dumneata n-ai comis faptul cu încuviin area conştiin ei, şi
pentru mine asta e esen ial, pentru c l-aş putea încadra la
articolul 84, omor prin impruden . Pe de alt parte, te-ai
predat din îndemn propriu. Ai, aşadar, dreptul la
circumstan e uşur toare. În orice caz, noi ne men inem în
domeniul iresponsabilit ii şi exploat m la maximum acest
punct de vedere.
Îi vorbi pe larg de o interesant jurispruden a ţur ii de
ţasa ie, aplicabil în spe , de care avocatul voia s se
foloseasc .
— Fii pe pace, doctore, o s facem lucru bun. În orice caz,
te vom scuti de a t ia sare la Ocnele Mari…
ţând Radulian d du s plete, Magheru îl opri.
— Spune-mi, te rog, ce p rere ai despre domnul Simedru?
Şi explic sumar c acesta îi f cuse o vizit , purtaser
amândoi o discu ie destul de aerat (de gest nu-i pomeni
absolut nimic) şi ar vrea s ştie cum se reflect
personalitatea scriitorului în alte conştiin e, deoarece n-a
avut niciun fel de raporturi.
— Domnule Magheru, de regul , scriitorii sunt, ca oameni,
sub opera lor. De aceea, personal m feresc s -i cunosc,

274
 - MIHAIL DRUMEŞ -

pentru c încerc, mai totdeauna, o deziluzie. Îns Tache

Simedru constituie o excep ie; el e deasupra operei sale.
Pare, incontestabil, mult mai interesant omul decât opera.
Dac reuşeşti s -l supor i, acceptându-i felul de a fi, pur şi
simplu e formidabil. Are în cap zeci de mii de c r i citite, din
toate domeniile, o adev rat enciclopedie ambulant . A
colindat prin toate continentele, a fost în Japonia, India şi
China. Dar pe unde n-a umblat?
— E c s torit?
— A fost acum câteva decenii. Luase o femeie bogat de la
care i-a r mas o vie de patru sute de pogoane şi casa în care
locuieşte. ţhiar via a lui e miraculoas . A trecut de nou zeci
ele ani şi umbl pe strad aşa de alert, c eu nu pot ine
pasul eu el. Aş zice c e un fenomen al naturii. P cat, îns ,
de toate astea…
— De ce?
— Pentru c e un om inutil.
Doctorul tres ri auzind acest cuvânt greu.
— Am spus bine inutil. Timp de aproape un secol a luat
mereu de la ceilal i, f r s dea nimic de la sine. ţele dou
c r i ale sale aproape nici nu conteaz . E ca o fântân
z vorât : primeşte ap de la izvoarele ei, dar nu d nim nui
de b ut. Ori, tocmai ceea ce dai la al ii r mâne dup tine.
Dup moarte se va aşterne uitarea peste el, ca şi când nici n-
ar fi trecut prin via …
Magheru înclin trist capul:
— Da, aceasta-i moartea total …

275
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 3
PROCESUL
Trecu anotimpul alb şi rece şi veni prim vara cu g teli,
când se deschidea sesiunea ţur ii cu juri. Procesul
doctorului Magheru fu sorocit pe la începutul lunii aprilie, o
dat cu renaşterea firii.
Sala de şedin e a tribunalului era ticsit de lume înc de la
ora dou sprezece. Toat protipendada oraşului îşi d duse
aici întâlnire, l sând vraişte treburile oricât de importante ar
fi fost ele. În primul rând, ieşea în vileag prezen a femeilor,
covârşind num rul b rba ilor. Apari ia doamnei Radulian
stârni rumoare în public. Frumoasa femeie venise înso it de
fratele ei, locotenent de roşiori, dar mul i dintre piteşteni nu-l
cunoşteau, fiindc ofi erul avea regimentul la Târgovişte. De
aci, o avalanş de clevetiri pe seama so iei avocatului, care
avur darul s alunge plictiseala pân la începerea
dezbaterilor. Mai to i membrii clubului Renaşterea erau de
fa , afar de prefectul Ghib nescu-Statuie, plecat la
Ţucureşti, unde avea so ia internat într-un sanatoriu.
Profesorul Olarian, venit din vreme, ocupa un loc în primele
b nci, dup bara avoca ilor, lâng doamna Albu, cu care
încinsese o discu ie aprins despre doctorul Magheru. În
asisten , se mai aflau Ţarbu Du escu, medicul-şef al
spitalului comunal, Mih escu, directorul liceului, precum şi
doctorul Radu Şteflea, citat ca martor în proces, dimpreun
cu Silviu Someşan şi fiic -sa din Turnu-Severin. (Deşi citat ,
so ia acestuia nu venise din motive de s n tate). ţei trei
martori (dintre care primii doi erau ai p r ii civile, cel lalt al
ap r rii) se cunoscuser în tren şi acum şedeau laolalt , pe
aceeaşi banc . ţolonelul Dordea întârziind nu mai g sise loc
şi st tea în picioare, rezemat de peretele din fundul s lii.
La bar , avocatul Radulian, în tog , st tea de vorb cu
scriitorul Tache Simedru.

276
 - MIHAIL DRUMEŞ -

În acest timp, preşedintele tribunalului, Andrei Alm janu,

era mereu sâcâit de prieteni care solicitau locuri:
— N-am ce s v fac… De ce n-a i venit mai devreme?
Dac ştiam c va fi atâta îmbulzeal , numerotam locurile. La
şedin ele viitoare emit invita ii personale. Aşa s şti i…
Un sâsâit prelung r zb tu deodat din mai multe p r i şi
sugrum larma, instalând în locul ei o linişte de ghea .
Completul de judecat ap ru solemn în sala de şedin .
Preşedintele Alm janu, grav şi impun tor în toga-i neagr , cu
mânecile rev rsate, ocup fotoliul preziden ial flancat de doi
judec tori. Procurorul Adrian Ghinea se aşez la masa
ministerului public, în dreapta preşedintelui. În stânga, se
afla grefierul de şedin .
Formalit ile de constituire a cur ii inur aproape o
jum tate de or . Dup ce ap rarea recuz doi inşi, se alese
primul jurat în persoana lui Tache Simedru.
— Am pornit-o cu dreptul, gândi avocatul Radulian,
frecându-şi bucuros mâinile.
Dup o scurt pauz , preşedintele rosti cu glas poruncitor:
— S se introduc acuzatul!
Respira ia publicului din sal încet câteva cupe. O uş
lateral se deschise larg şi Ilarie Magheru ap ru în prag cu
to i ochii pe el. Avea un aer absent, privirile lui se uitau f r
s vad , parc ar fi fost într-un loc pustiu, nu în sala unui
tribunal. Înainta încadrat de cele dou santinele care îl
str juiau. Se opri în box .
Un aaa! prelung de uimire izbucni nevrut pe buzele
multora. Doctorul era de nerecunoscut. Sl bise mult, barba
neagr , neîngrijit îi inunda fa a, schimbându-i radical
tr s turile.
Preşedintele îi lu dup tipic interogatoriul pentru
stabilirea identit ii: numele, pronumele, profesiunea.
— Vârsta dumitale?
— 28 de ani.
Se auzi un oftat în sal :
— ţe tân r, s racu’!

277
 - CAZUL MAGHERU -

Grefierul d du citire ordonan ei definitive de trimitere în

judecat , pe care asisten a o ascult cu destul aten ie, deşi
era lung şi abunda în termeni juridici. ţând ispr vi lectura,
preşedintele se adres acuzatului invitându-l s ia cuvântul.
Magheru tuşi scurt, s -şi dreag vocea:
— Domnule preşedinte şi onorat tribunal!
Apoi începu s istoriseasc încet, f r grab , împrejur rile
în care f ptuise crima, descriind cu un pronun at accent de
sinceritate uimirea şi sfâşierile îndurate când d duse peste
pachetul cu bancnote, cum şi îndoielile care-l cuprinseser
dup aceea. St rui cu deosebire asupra modului cum
dezlegase întunecata enigm , prin reconstituirea visului, ca
fiind unica solu ie în stare s limpezeasc lucrurile.
ţonfesiunea patetic o medicului stârni în public reac ii
felurite. Extraordinar! ţa în romane! exclamau unii câştiga i,
convinşi de expunere; dar al ii, sceptici, se îndoiau: ţusut
cu a alb ! Prea de tot! S -l cread cine poate!
Primul jurat Tache Simedru se ridic :
— Domnule preşedinte, o întrebare: juriul vrea s afle dac
acuzatul a mai avut antecedente penale?
— Ai mai comp rut în fa a unui tribunal pân acum?
întreb Alm janu pe inculpat.
— Nu.
— Ai intentat sau i-a intentat cineva o ac iune
judec toreasc ?
— Nu.
— Mul umesc, replic primul jurat, aşezându-se pe locul
s u.
Preşedintele, întorcându-se spre acuzat, îi puse o nou
întrebare:
— Ai declarat c în sta ia Turnu-Severin, s-a ivit pe
culoarul vagonului un c l tor înso it de dou femei.
— Era de fapt o familie, tat l, mama şi fiica.
— Exact. Ei au ocupat cele trei locuri libere din
compartiment.
— Da, chiar în fa a noastr .

278
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Dup consumarea catastrofei, când i-a revenit

luciditatea, nu- i aminteşti ce f ceau ei?
— Nu mai erau în compartiment. Disp ruser din zona
primejdiei, aşa cum de altfel au f cut to i cei care sc paser
cu via .
— Re inem, aşadar, c dup ciocnire, familia Someşan,
c utând s se salveze, nu se mai afla în compartiment, ci
undeva, la ad post, în afara trenului.
— Este adev rat.
— Dumneata, pe de alt parte, afirmi c ai ucis în plin
acces de somnambulism. Când s-a petrecut faptul, înainte
sau dup ciocnire?
— F r îndoial înainte de accident. Când mi-a revenit
cunoştin a, aveam, f r s ştiu, banii la mine.
— Dac aşa stau lucrurile, cum ai putut s vârşi omorul în
prezen a a trei martori? Ei n-au intervenit ca s împiedice
consumarea faptei? Sunt sigur c ai greşit socoteala în ceea
ce priveşte factorul timp.
— Nu, domnule preşedinte, nu e la mijloc nicio greşeal .
Problema asta, nu t g duiesc, mi-a dat mult de gândit. Dar
exist o explica ie: cred c în acele clipe, cei trei tovar şi de
c l torie dormeau duşi.
— S recapitul m: aşadar, afirmi c ai comis crima cu
pu in înainte de producerea catastrofei, nicidecum dup .
ţând i-ai venit în fire, în urma loviturii primite în cap,
pachetul cu bani se g sea deja asupra dumitale, iar a doua zi
ai dat peste el. Aşa e?
— Da, domnule preşedinte.
— Acum nu ne r mâne decât s verific m dac sus inerea
dumitale e conform cu realitatea. S audiem martorii care
ne pot lumina în aceast problem de o extrem importan ,
de care atârn soarta acestui proces.
Alm janu r sfoi în prip voluminosul dosar, apoi f cu un
semn conven ional grefierului. Acesta strig :
— S intre martorul Silviu Someşan.
Uşierul repet automat:

279
 - CAZUL MAGHERU -

— Silviu Someşan! Silviu Someşan!

În timp ce acesta îşi f cea loc prin mul ime, ca s ajung
înaintea instan ei, preşedintele ordon :
— ţeilal i martori sunt ruga i s evacueze sala, pân îi
vom striga.
Un b rbat înalt şi bine zidit, cu statur atletic , aştepta s
fie interogat.
— Numele şi profesiunea dumitale?
— Silviu Someşan, directorul liceului de b ie i din Turnu-
Severin.
— Vârsta?
— 51 de ani.
— Pune mâna pe cruce!
Martorul f cu întocmai. Dup depunerea legiuitului
jur mânt, preşedintele Alm janu îi întreb :
— Recunoşti pe acuzat?
— Pe cât îmi amintesc, tân rul cu care am c l torit era
proasp t ras.
— În sfârşit, chestiunea nu prezint însemn tate, f cu
preşedintele pu in stingherit. Ţarba a l sat-o s -i creasc în
timpul preven iei.
Alm janu surâse, martorul la fel, şi chiar o bun parte din
asisten . Dar nimeni, afar de scriitorul Simedru, nu
pricepu semnifica ia acestei… schimb ri la fa .
„Proştii, gândi el, nu pot s -şi dea seama c doctorul nu
mai vrea s calce pe urmele trecutului, simte nevoia s
devin altul, s intre într-o nou piele. A început cu fa a. E
ceea ce se vede, în interiorul s u n-am cum s m uit…”
Martorul declar judec torilor tot ceea ce spusese mai
înainte lui Kaminski, numai cuvintele erau altele.
— Va s zic , în momentul ciocnirii, te aflai pe culoar c s
fumezi o igar .
— Da, chiar în dreptul compartimentului nostru.
— Puteai s vezi ce se petrece în untru?
— Desigur, foarte bine, doar era lumin .
— So ia şi fiica dumitale ce f ceau?

280
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nevast -mea picotea de somn, dar fata era treaz .

St tea lâng geam şi r sfoia o revist ilustrat , ca s treac
timpul.
— Dar ceilal i doi pasageri ce f ceau?
— Pe cât îmi amintesc, dormeau.
— N-ai observat ceva neobişnuit la ei?
— Nu în eleg întrebarea… ce anume?
— Aş vrea s -mi r spunzi limpede: în r stimpul cât şi stat
pe culoar şi pân în clipa coliziunii s-ar fi putut petrece o
crim sub ochii dumitale? Adic acuzatul ar fi reuşit s
sugrume pe vecinul de al turi f r s prinzi de veste?
— Exclus! ţu des vârşire exclus! Dac prin absurd eu n-
aş fi prins de veste, apoi fiica şi nevasta ce p zeau?
— Atunci, când crezi c s-a f ptuit omorul? Dup
ciocnirea trenurilor?
— Dac îmi pune i aceast întrebare, v r spund c nici
înainte, nici dup …
— De ce nici dup ?
— Pentru c amândoi erau grav r ni i. ţând m-am întors
în compartiment dup geamantan, z ceau în nesim ire. I-am
strigat f r a primi vreun r spuns şi, crezându-i mor i, i-am
l sat în pace.
Avocatul Radulian se ridic :
— S r spund martorul dac de la urcarea sa în tren n-a
dormit nicio clip .
— De dormit propriu-zis, nu… ţred c am a ipit.
Leg narea asta continu cheam întotdeauna la somn.
— Mul umesc.
Martorul semn şi se retrase în sal , reluându-şi locul.
Urm la rând fiic -sa, voinic şi bine dezvoltat ca şi tat l
s u.
— Numele şi prenumele?
— Someşan Lavinia…
— Eşti so ia domnului Someşan?

281
 - CAZUL MAGHERU -

— Vai de mine, sunt fiica… rectific martora, cam şocat

de eroarea preşedintelui. (Hodorogul o f cu de oaie, am eu
aerul s fiu muller14 ca mama?).
În public se stârni o uşoar rumoare. (Na, râd şi ştia de
tâmpenia lui, aşa-i trebuie).
— V d aici c şi pe mama dumitale o cheam tot Lavinia.
— Da, avem acelaşi nume, dar nu şi aceeaşi vârsta (I-am
zis-o de la obraz, ca s se sature!)
— Scuz -m , domnişoar , regret confuzia. ţe profesie ai?
— Sunt student la Facultatea de litere din Ţucureşti.
Dup depunerea jur mântului, Alm janu începu s-o
interogheze.
— De când te-ai urcat în tren şi pân în momentul când s-
a produs nenorocirea, cât timp ai dormit?
— N-am dormit niciun minut.
— Dar p rin ii dumitale?
— Pe mama a apucat-o somnul pre de o jum tate de or .
ţhiar şi tata a a ipit într-o vreme. Îns , nu în eleg, ce
importan are dac au dormit unul sau cel lalt?
Preşedintele îi zâmbi cu bonomie:
— Pesemne c are, dac te întreb.
— M rog, m rog, f cu martora în epat (îi lipsesc trei
din i din fa ).
— Ce-ai f cut în acest timp?
— ţe puteam s fac? (Vai, ce întrebare stupid îmi pune
b rbosul sta!) ţe poate face un c l tor? Se uit pe geam,
citeşte ceva, înfirip o conversa ie… ţam asta…
Dumneavoastr n-a i voiajat?
Preşedintele ocoli contraîntrebarea martorei.
— Ai privit pe fereastr ?
— Da, o dat , de dou ori. N-aveam ce vedea, pentru c
afar ploua.
— Poate ai legat un dialog cu vecinii? Adu- i aminte!
— ţum s leg? Nici nu-i cunoşteam (M scoate din s rite
cu tâmpeniile). Şi afar de asta, domnul cel tân r dormea,

14 Femeie.
282
 - MIHAIL DRUMEŞ -

cel lalt era b trân, ce s vorbesc cu el? (Ţ trânul, îns ,

foarte elegant, avea un inel frumos, sclipea de-mi lua ochii).
Aşa c neavând ce s fac, m-am apucat s citesc o carte…
— N-a citit martora o revist cu poze? întreb avocatul
Radulian.
— O revist ? (ţine o fi sta, e bine ca b rbat, seam n cu
Mosjukin). Am spus, m rog dumneavoastr , o carte. Dac
vre i şi titlul…
— Nu e nevoie de titlu. Tat l dumitale a vorbit de o
revist …
— Da, a v zut c am cump rat de la chioşc Realitatea
ilustrată şi probabil s-a referit la ea. Îns pe mine m
interesa mai mult romanul.
— Şi ai putut citi liniştit ?
— Nu prea. Mai ales dup ce tata a ieşit pe culoar s
fumeze.
— Ce anume s-a întâmplat?
— Nu m l sa în pace domnul cel tân r, adic acuzatul.
— Cum asta? Ce- i f cea?
— Gâfâia oribil în somn, parc îi c zuse o stânc pe piept.
Poftim de mai citeşte. Pe fa n duşeala îi curgea şiroaie.
Mama zice: S racu’ viseaz urât… Eu i-am spus s -l trezim
din coşmar, dar ea n-a fost de p rere, de ce s ne amestec m
unde nu ne fierbe oala? Tot atunci a f cut ochi domnul
cel lalt, care s-a speriat, dar nu l-a trezit, zicea l sa i, c -i
trece, îns nu i-a trecut, f cea din ce în ce mai urât… Aşa c
m-am decis s -l trezesc, f r a mai întreba pe nimeni, era de
nesuportat, v declar pe onoare. În momentul când m-am
ridicat m v d proiectat drept în canapeaua din fa , noroc
c acolo era singurul loc liber, aşa c nu m-am lovit prea
tare. Am ipat, nu ştiam cine m-a împins cu atâta putere, dar
numaidecât mi-am dat seama c s-a întâmplat un accident.
Mama se speriase r u… Deşi eram lâng ea, m striga
mereu, parc fugisem nu ştiu unde. Am vrut s fugim, dar
nu reuşeam s trecem, geamantanul nostru c zuse din plas
şi ne bara locul, mi se pare c a lovit pe cei doi, unul chiar a

283
 - CAZUL MAGHERU -

scos un geam t de durere. Am c lcat peste geamantan

amândou şi aşa ne-am pomenit afar , unde am dat de
tata…
— Aşadar, sus ii c atâta vreme cât te aflai în tren ai fost
pe deplin treaz şi nu s-a întâmplat nimic suspect sub ochii
dumitale.
— ţe vre i s în elege i prin nimic suspect?
— ţ , adic , nu s-a putut s vârşi un omor f r s iei
cunoştin de el.
— Asta e sigur. Pot s jur de o mie de ori, nu numai o dat
cum am jurat. Omorul de care vorbi i s-a petrecut dup ce
ne-am dat noi jos din tren. (Îmi pare r u, nu trebuia s spun
asta).
— Inexact! Inexact! izbucni Ilarie Magheru descompus la
fa ca un mort ieşit din groap , care îşi rec p tase prin
miracol graiul. R bdarea lui dep şise orice margini posibile.
Nu avea de gând s se apere ca s -şi micşoreze pedeapsa
(pedeapsa nu-l interesa nici cât negru sub unghie),
adev ratul mobil era c depozi ia naivei martore începuse a-i
cl tina convingerea închegat cu privire la datele crimei,
prevestind un haos înfricoşat în mintea lui, dac ar fi luat-o
drept bun . Nu, la o parte cu n lucirile acestei fete!
Realitatea este aceea f urit de logica ra ionamentelor lui şi
trebuie s devin valabil pentru to i.
— Eu nu cerşesc nim nui o reducere din pedeapsa ce mi
se cuvine, nici circumstan e uşur toare. Sunt gata s îndur
consecin ele unei fapte pe care eu cel dintâi am reprobat-o.
Dar nu pot s accept declara ii al turi de adev r, care se
contrazic. Adev rul este c am comis fapta de care sunt
învinuit înainte de accident, în prezen a trinit ii Someşan,
fie c b rbatul se afla în compartiment sau afar pe culoarul
vagonului, fie c doamna Someşan dormea, iar fiica citea o
revist sau un roman în somn. Iar dac dumneavoastr ,
domnule preşedinte pune i sub semnul îndoielii m rturisirea
mea, care n-a fost o simpl m rturisire, ci de-a dreptul o
spovedanie sincer pân la anulare şi o confrunta i cu

284
 - MIHAIL DRUMEŞ -

declara ii îndoielnice, nu e de mirare s -mi arunca i în

spinare şi dispari ia inelului şi s m scoate i un asasin de
cea mai josnic spe . ţonştiin a care mi-a impus s m
predau în mâinile justi iei va pl ti scump pasul acesta
imprudent.
Doctorul t cu istovit, ca dup un efort dincolo de puterile
sale. Se l s pe scaun şi îşi ascunse fa a în mâini. Plângea ca
s -şi moaie cu propriile lacrimi r zvr tirea fiin ei
primejduite?
Auditorul, mişcat, fraterniza cu acuzatul! Însuşi Alm janu
socoti c era mai s n tos s nu fac vreo observa ie. Ar fi
avut s lupte cu îndârjirea publicului şi el întotdeauna evita
astfel de ciocniri inegale. Se mul umi doar s suspende
şedin a pentru un sfert de or , ca s se mai linişteasc
spiritele.
La redeschidere fu audiat profesorul Olarian. Martorul
descrise pe scurt cum c l toriser împreun , reconstituind
câteva frânturi din convorbirea care avusese loc între ei.
Ad ug c personal nu-l credea pe doctorul Magheru în stare
s comit , cu deplin conştiin , o crim ca aceea de care era
învinuit.
Veni rândul lui Şteflea. Acesta îi f cu acuzatului o cald
ap rare. Evoc inspirat vremurile studen iei când Magheru
dovedea rare însuşiri sufleteşti şi ajunsese un element dintre
cele mai destoinice ale facult ii. Apoi, istorisi cum colegul
s u nimerise în noaptea aceea în bodeg , buim cit de tot,
cum îl g zduise la el acas şi-i îngrijise rana de la cap. Chiar
a doua zi nu p rea s -şi fi venit înc în fire.
Dup ce fur asculta i înc vreo cinci martori, şedin a se
ridic .
În ziua a doua, tribunalul continu audierea martorilor
care nu se mai ispr veau. Fu ascultat pân şi şeful sta iei
Pietroasa, spre a da desluşiri. Preşedintele Alm janu voia s
limpezeasc dou puncte de c petenie şi anume: 1) Dac
într-adev r acuzatul s vârşise crima într-un acces de

285
 - CAZUL MAGHERU -

somnambulism şi 2) ţe se întâmplase cu inelul care

disp ruse din degetul victimei?
Primul punct era ca şi luminat. Declara iile martorilor din
Turnu-Severin avuseser o parte hot râtoare în înfiriparea
convingerii judec torului. R mânea acum cel de-al doilea. Ce
se întâmplase cu inelul? Îl sustrase acuzatul sau altcineva?
În aceast direc ie insista Alm janu cu deosebire. Dar nu
izbuti nimic. Problema inelului r mânea mai departe o
enigm .
În ziua a treia, o bun parte din şedin fu ocupat de
depozi ia unui specialist, profesorul Dimitriu, de la
Facultatea de medicin din Ţucureşti, titularul catedrei de
Psihiatrie. Acesta d du ample referin e asupra manifest rilor
somnambulice, pomenind un caz clinic celebru, întâmplat în
Fran a, cu patru decenii în urm . Un tân r inginer, Prosper
Magnan, a ucis într-o noapte, într-un acces de
somnambulism, pe un negu tor bogat. Prins, a t g duit cu
înverşunare, pân în ultima clip , c ar fi comis crima. Nu l-
a crezut nimeni. Probele erau zdrobitoare, a fost executat. De
pe urma lui r maser o serie de memorii, încredin ate unui
tovar ş din închisoare. Publicarea lor stârni vâlv , datorit
sincerit ii şi f cu obiectul unei interesante comunic ri la
Academia de medicin .
Profesorul conchise c în condi iile unui acces
somnambulic, aşadar în absen a factorului conştient, o
crim este posibil .
Preşedintele audie destul de sumar pe ultimii martori ai
ap r rii, care depuser favorabil acuzatului.
Dup o scurt pauz , şedin a se redeschise. Începea
rechizitoriul ministerului public. Procurorul Ghinea se ridic .
Toate privirile îl intuir t ios în obiectivul lor ca pe o prad
uşoar , întrucât statura bondoac a magistratului nu
dep şea prea mult în l imea fotoliului pe care şezuse. Era un
dezavantaj mare aceast pu in tate a f pturii, dar ce vin
avea dac se n scuse pitic? Ochii s i bulbuca i, ca de
broasc , radiind sc p r ri stranii, înfruntau cu seme ie

286
 - MIHAIL DRUMEŞ -

hidra vr jmaş a sutelor de capete din sal , iar verbul o elit îl

ajuta s sus in lupta pe care o începuse în condi ii atât de
neprielnice.
Pentru a sublinia premeditarea crimei, cap t esen ial de
acuzare, procurorul st rui asupra inten iilor de jefuire ale
acuzatului, care nu aştepta decât o circumstan prielnic .
— Şi iat , domnilor jura i, continu Ghinea, cu fulgere şi
vuiete în glas, fatalitatea dezl n uie o catastrof de cale
ferat de care am auzit şi ne-am cutremurat cu to ii. Aceast
nenorocire, prin propor iile ei tragice, ar fi z d rnicit, f r
îndoial , inten iile unui tâlhar ocazional. ţine ar avea t ria,
cinismul, ferocitatea, ca în acele clipe de groaz , s se mai
gândeasc la jaf, când el însuşi a trecut printr-o asemenea
spaim de moarte? Totuşi acuzatul, cu un sânge rece care ne
înghea , profit de aceast circumstan f r precedent în
analele criminologiei, pentru a-şi pune în aplicare odiosul
plan. Monstruozitatea faptei sale întrece orice limit , pentru
c , deşi r nit şi pus oarecum în dificultate fizic de a ac iona,
nu renun totuşi la tâlh rie. Dimpotriv ! ţu o s lb ticie
crunt , el va sugruma pe tovar şul s u de drum, cu care se
între inuse cordial pân în momentul ciocnirii şi care atunci
gemea al turi r nit. Da, ucide mişeleşte un om pe jum tate
mort. Şi cine des vârşeşte opera mor ii? Un medic! Un medic
se aliaz cu moartea, devine slujitorul ei, întorcând brutal
spatele vie ii, un medic care uit sfânta lui menire pentru
care s-a str duit prin şcoli, uit chiar omenia! Şi pentru ce
toate astea? ţa s smulg o pung cu aur! Aurul, iat idealul
c ruia s-a consacrat acest tân r pe care îl vedem încremeni i
c tr ieşte şi se afl în mijlocul nostru.
În sal se l sase o linişte de cimitir. Asisten a asculta
înfiorat , cu sufletul la gur , frazele dure pe care procurorul
le rostea placid, cu un calm aproape nefiresc. Nu erau fraze,
ci topoare ce izbeau calp în sensibilitatea mul imii,
ciopâr ind-o cu str şnicie rece, crud , necru toare, iar
vorbitorul nu mai ar ta ca o stârpitur de om, devenise un
c l u cât muntele de mare.

287
 - CAZUL MAGHERU -

— Dar o ancestral f râm de conştiin , r mas în

sufletul lui Ilarie Magheru, arat acestuia adev ratele
propor ii ale faptei şi – ciudat – foarte ciudat, îi stârneşte
remuşc rile. Iat -l acum pe acuzat stâlcit sub stânca
nelegiuirii sale, iat pe acest descompus moralmente luat la
întreb ri de moral , paralizat de r spunderi, anulat de fric ,
gândind s se predea justi iei. Dar cum s fac un asemenea
act, când crima lui întrece în bestialitate tot ce poate n scoci
o minte bolnav ? Atunci acuzatul încearc o dezn d jduit
manevr , o salvare de ultim or , m rturisind sus şi tare,
dup cum a i auzit, c a comis omorul în stare de
somnambulism. Pe cine vrea el s îmbrobodeasc ? Justi ia
va fi întotdeauna legat la ochi, dar nicicând îmbrobodit . Ce
a urm rit acuzatul invocând aceast maladie din bagajele lui
medicale? Ei bine, vrea s -şi plaseze crima în domeniul
patologiei, într-unul din cazurile care prin anormalitatea lor
se întâmpl destul de rar, pentru a înl tura aspectul
monstruos în care îl încadreaz fapta ca s satisfac nu ştiu
ce simulacru de… demnitate. Iar pe de alt parte, vrea s -şi
micşoreze culpa, invocând iresponsabilitatea, în sensul c
atunci când a comis nelegiuirea, în plin acces de
somnambulism, îi lipsea controlul conştiin ei; deci a lucrat
sub imperiul for elor oarbe ale inconştientului.
Nu, domnilor, omorul de care e vorba e unul dintre cele
mai abjecte, premeditat şi f ptuit cu conştiin deplin . Nu
poate fi o declara ie mai zdrobitoare decât aceea a martorului
Someşan din Turnu-Severin. Presupusul acces de
somnambulism trebuie s -l respingem cu indignare. E o
abera ie, dac nu chiar o copil rie, bun de impresionat firile
avide de senza ional. Acuzatul m rturiseşte, dar nu
dovedeşte c n-ar fi avut nici înainte, nici dup crim astfel
de accese. Ori, cum se întâmpl ca, tocmai în momentul
acela, s fie cuprins, în ciuda voin ei sale, de acea curioas
dedublare a eului?
Procurorul surâse diabolic, cl tinând capul. Apoi încheie
cu voce ridicat :

288
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Domnilor jura i, v solicit un verdict sever de

condamnare, ca s slujeasc tuturor drept pild , c justi ia
ştie s pedepseasc aşa cum se cuvine pe aceia care prin
faptele lor au pierdut dreptul de a mai r mâne în rândurile
noastre.
T cu brusc şi îşi relu locul pe fotoliu, pu in aprins la fa .
Sala amor it scoase parc un suspin de uşurare. ţâteva
cucoane c utar spre acuzat cu interes. Ilarie, absent, inea
ochii în jos, p rând c se gândeşte aiurea, la lucruri str ine
de proces.
— Nu te speria, doctore, îi şopti Radulian din banc , tot ce
a spus nu-i decât ap de ploaie.
Magheru nici nu-l auzi. Şedin a fu suspendat pân a
doua zi când începu pledoariile ap r rii.

289
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 4
INELUL CU RUBIN
Pare-se c în mecanica fenomenologiei curente, hazardul
joac un rol mult mai m runt decât credem. Faptele, în
aparen disparate, se leag totuşi unele de altele, printr-un
lan nev zut, sub imperiul unei for e care nu poate s fie
decât voin a omului.
De ast dat lan ul faptic al cazului Magheru, r mas rupt
pân acum deoarece îi lipsea o verig , fu completat în
întregime, sub ac iunea aceleiaşi puteri.
Ce se întâmpl ?
Cu câteva zile înainte de începerea procesului, o femeie
tân r , foarte gras (butoiaş de untur ) intr în pr v lia
bijutierului Horia.
— ţe doreşti? întreb meşterul, cânt rind-o din ochi.
„Trebuie s fie slujnic , b gat la st pân”, îşi spuse el.
Femeia nu r spunse imediat, se codea, stând nehot rât
pe loc. În cele din urm , trase din sân o basma, desf cu un
nod şi scoase de acolo un obiect sclipitor.
— Eu, domnule, am un inel frumos… şi aş vrea s -l
vând… Da’ nu ştiu ce-mi dai dumneata pe el…
— Un inel? S -l v d mai întâi…
Femeia i-l întinse. Bijutierul, dând cu ochii de el, tres ri.
Parc îl mai v zuse cândva. Se uit din nou, îl întoarse pe-o
parte şi pe alta. Nu, nu înc pea nicio îndoial … Era inelul
r posatului Z videanu. L-ar fi recunoscut dintr-o mie… Uite,
rubinul pe care îl înt rise cu o zi, dou , înainte de c l toria
fatal şi dincoace, în spate, gravat numele moşierului. ţum o
fi ajuns în mâna femeii acesteia?
— De unde ai inelul, dr gu ?
— E al meu demult, de ani de zile. Maica mi l-a dat când
tr ia.
— P i, cum i l-a dat, c -i b rb tesc?
— O fi, dar se potriveşte pe deget… ţ -s trupeş , nu vezi?

290
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Ţijutierul se schimbase la fa , cuprins de un tremur

ciudat. S -l cumpere şi s tac chitic? Obiectul avea pre
mare. Dac îl vindea la Bucureşti, ar fi pus mâna pe 70-
80.000 de lei. Ţani, nu glum ! Dac totuşi, d de vreun
bucluc? Nu se hot ra înc , nu era treab uşoar . De aceea,
continu dialogul, ca s câştige timp.
— Î i dau cinci sute de lei. Mai mult nu face.
— Cu atât nu-l dau. E prea pu in.
— Atunci, cât ceri pe el?
— D -mi dou mii şi ia-l… Poftim, i-l las la o mie cinci
sute. F r banii ştia nu-l vând s m pici cu cear .
— Î i dau opt sute. Niciun leu mai mult.
— Mai pune dou , s fie o mie, ajunge atâta tocm . S m
tr sneasc Dumnezeu dac -l las mai jos.
— Stai s m mai gândesc.
Sigur, îl lua pe nimic, femeia habar n-avea de valoarea
inelului. Dar bijutierul, ros de ispit , sta pe t ciuni. Are s fie
greu de plasat la Ţucureşti. ţhiar Z videanu îi spusese c a
colindat pe la mul i bijutieri cu inelul ca s -i afle adev ratul
pre . Aşa c bijutierii s-ar zice c -l cunosc. Dac nimereşte la
vreunul dintre ei? Nu înfund puşc ria? Nu-i r mân fata şi
b iatul pe drumuri? Afurisit treab ! Mai bine ar r mâne cu
fa a curat ! Poate c Şerban Voinea tot îi d o mie-dou ,
recompens c a g sit inelul cumnatului s u.
— Aide, nu te mai gândi. Şi, c mi-e degrab’… f cu femeia
ner bd toare.
— Stai uşor… Mai întâi trebuie s -mi spui de unde eşti?
— ţam de departe, îs b n eanc . Da’ acu’ stau în oraş, la
soru-mea, c i-a murit b rbatu şi a r mas singur . Mi-a
scris s viu la ea cic pe-aici e de mâncat o pâine…
— Şi la cine faci serviciu?
— P i la dom’ pricoror Ghinea, de la trebunal, îi v d de
cas …
ţum auzi bijutierul Horia de procuror se hot rî brusc s
mearg pe calea cinstei. A tr it cinstit, cinstit o s moar , s-a

291
 - CAZUL MAGHERU -

terminat! Deschise uşa pr v liei şi f cu semn vardistului din

col ul str zii Acesta veni în grab .
— Vasile, ia pe femeia asta şi du-o ta sec ie. S declare
acolo de unde are inelul sta care face aproape o sut de mii.
Femeia, când auzi ce-o aşteapt , se f cu galben ca ceara
şi începu a protesta.
— Da’ ce crezi dumneata ca l-am furat? S -l arz focu’ p- l
de pune mâna pe lucrul altuia. S dea Dumnezeu s nu mai
vad ziulica de mâine… ţ eu îl am…
— Aide, aide, vorb mult – s r cia omului, întrerupse
sergentul autoritar şi o apuc de bra .
— Auleo, nu merg la sec ie s m tai buc ele, c n-am pe
ce, strig ea t v lindu-se ca apucat de furii.
Sergentul, v zând c n-o scoate la c p tâi cu binişorul, o
înh vânjos de bra şi o duse la circumscrip ie, urmat de
un alai de gur -casc , atras de ipetele servitoarei. Giolg u,
comisarul-şef, un b rbat bine legat, pântecos, cu uniforma
ipând pe el, scria la o mas în fund, plin cu pete de
cerneal violet .
— Ce-i, Vasile, cu dumneaei?
În clipa aceea, bijutierul îşi f cu şi el apari ia. Şeful îl
întâmpin ca pe o veche cunoştin :
— S fie într-un ceas bun! Cu ce ocazie pe la noi, nene
Horic ?
Acesta, întinzându-se peste birou, şopti discret la urechea
comisarului:
— Femeia asta a venit s -mi vând inelul r posatului
Z videanu, care i-a fost furat cu ocazia nenorocirii de la
Pietroasa.
— De unde ştii c e al moşierului?
— ţum s nu ştiu dac mi l-a adus chiar el cu dou zile
înainte s -i înt resc rubinul? Acum, întrebarea e de unde şi
cum a ajuns în mâinile ei?
— Eşti mata sigur c el e al conului Matei?
— Absolut sigur, cum te v d şi m vezi…

292
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Hm, e încurcat r u! zise comisarul ridicându-se. De

aici ias dandana mare…
Ţijutierul ridic din umeri. Giolg u, cu sprâncenele
încruntate, intui femeia. Se apropie de ea cu paşi m sura i,
inând mâinile la spate.
— ţum te cheam , puicu o? o întreb mângâind-o sub
b rbie cu un gest galant de donjuan.
Slujnica se trase înd r t şi feri capul.
— Nu te speria, mândru o, c nu- i face nimica nenea
şefu’.
Dup ce afl cum o cheam , de unde e, dac -i m ritat
sau nu, poli aiul îi puse sub ochi inelul cu pricina.
— Da’ sta de unde-l ai matale, scumpo? Aud?
— P i, nu-i spusei dumnealui cine mi l-a dat? şi ar t pe
bijutier.
— Dumnealui îi spuseşi şi mie nu vrei s -mi spui? De ce
eşti rea, m i feti o?
— Maica mi l-a f cut cadou de ziua mea.
N-apuc s ispr veasc bine vorba, c se auzi pleosc! şi
femeia, cl tinându-se, d du peste birou buimac .
Poli aiul grijuliu, o sprijini la vreme, s nu cad . Se ar t
foarte mâhnit de cele întâmplate.
— ţe ai tu, puic , ori nu i-e bine? Vai de mine, s -mi
d râmi coşcogeamitea biroul. P i, se poate? Fii cuminte,
M riu o, neic ! Stai cop cel pe picioare. Uite-aşa!
Bijutierul înduioşat, protest uşor:
— N-o bate, domnule şef!
— Ei nene Horic , când e vorba de dres ceasuri nu vii
dumneata la mine s -mi ceri p rerea. Sunt tartor b trân în
meseria asta…
Femeia îl privea înc aiurit , inându-se cu mâna defalc .
Apoi deodat începu s strige, ca din gur de şarpe:
— Auleo, nu m omorâ i… c n-am furat… nici n-am f cut
moarte de om…
— Ei, iaca, asta nu-mi place la tine. Taci tu, M riu o, cu
tata. Nu vrei? Vasile ia ad -mi de colo cureluşa lu’ Sfântu’

293
 - CAZUL MAGHERU -

Sisoie, cea f c toare de minuni. S proced m la ni ic

mângâiere!
Sergentul execut porunca. Femeia v zând c lucrurile se
îngroaş , strig îngrozit :
— S nu dai, c spui tot!
— P i, vezi, dragoste, de ce m chinuieşti, p catele mele şi
m faci s -mi calc pe inimioar ? Ia s auzim noi cine i-a
cadorisit inelu’ cu pricina? Da’ nu m min i, suflete?
— Un fl c u din sat, Gheorghe a lui Spârchez.
— Îhî! Te ineai cu el?
— Ţa el se inea dup mine şi-mi tot da ghes, eu nu… aci
femeia se opri şi înghi i în sec.
— Bine. Şi ce meserie are tân rul?
— E în sârvici la gar , acar
— Unde? În ce loc?
— P i, la noi, în Ţanat.
— Feti o, mare-i Ţanatul. Mie s -mi spui satul.
— Acolo unde se ciocnir trinurile: la Pietroasa.
— Aşaaa? Gând la gând cu bucurie. De ce nu spuneai din
capu’ locului? P i vezi ce rea eşti, M riu o, neic ?! Mama ei
de treab !
Apoi, abia mai înc pându-şi în piele de satisfac ie, se
întoarse spre bijutier:
— ţe zici, nene Horic ? Aflar m ceva extra, nu eşti de
p rere?
— Te felicit, domnule şef. Ai o abilitate profesional care
m-a uluit! Pe cinstea mea!
— Mersi, zise m gulit comisarul. Eh, asta e un flecuşte
pentru mine. În orice caz, am mirosit o afacere bun . S
vedem ce-o s ias de aici…
Horia plec mul umit, cu sufletul împ cat şi se duse întins
la Şerban Voinea s -i povesteasc întâmplarea. ţomisarul-
şef dres actele şi înainta parchetului pe Maria Predoi
împreun cu corpul delict.
Surpriza, ca şi bucuria lui Kaminski fur neobişnuit de
mari aflând despre ce era vorba. Deşi nu se îndoia câtuşi de

294
 - MIHAIL DRUMEŞ -

pu in de vinov ia lui Ilarie, presim i totuşi c are s

descopere lucruri noi. Lu un interogatoriu slujnicei şi o
descusu în toate chipurile. În ordonan a definitiv de dare în
judecat l murise chestia inelului, în sensul c a fost furat
moşierului de vreun corb în z p ceala opera iunilor de
salvare, sau la morga spitalului unde fusese transportat
cadavrul. Dac , totuşi, presupunea judele, dispari ia inelului
ar avea vreo leg tur cu crima de care era învinuit doctorul
Magheru?
Nu p rea nimic cu neputin . Deşi procesul era în curs, el
avea datoria s duc pân la cap t investiga iile ivite cu
acest nou prilej, s nu scape nimic neîncercat.
Comisarul-şef Giolg u era un poli ist destoinic în care avea
deplin încredere. Îl trimise cu primul tren s aresteze pe
acarul Gheorghe Spârchez şi s -l aduc legat cobz . Giolg u
ajunse noaptea în Pietroasa. Şeful sta iei, Vintilescu, îl primi
binevoitor. Da, aveau într-adev r un acar cu numele acela.
Ţe iv, limbut, cu apuc turi rele, ho f r pereche. Se
sp rsese într-o noapte un vagon înc rcat cu talp . F ptaşii
r maser nedescoperi i, dar şeful b nuia c Gheorghe nu-i
str in de furt… Era îns iste : ştersese orice urm . Îi f cuse
mai multe referate s fie dat afar . Pe semne c avea pe
cineva la Regional , care-l sprijinea. În noaptea asta nu era
de serviciu. Locuia în sat, cale de şase kilometri. Tot
personalul de serviciu al sta iei d du cam aceleaşi referin e
despre acar. Un magaziner afirm c -l întâlnise cu un ceas
înainte şi c ar putea fi g sit la cârciuma din spatele g rii.
Poli aiul rug pe magaziner s -l înso easc . Într-adev r,
d dur peste el, beat turt . F r mult vorb , îi puser
c tuşele şi Giolg u se întoarse a doua zi la Piteşti cu prada.

295
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 5
INTEROGATORIUL
Acarul fu introdus în cabinetul judec torului de instruc ie.
Era un b rbat scund, îndesat, cu pome ii proeminen i,
maxilarele de jos ieşite în afar , ochii duşi în fundul capului,
urechile mari, pleoştite. Netuns şi nesp lat, cu hainele
sleioase de unsoare, aducea cu un troglodit dac n-ar fi avut
pe fa un zâmbet iste , care era al vicleniei.
— S ru’ mâna, s tr i i, zise el, îndoindu-se pân la
p mânt.
Apoi c t cu spaim în juru-i. Comisarul-şef Giolg u se
retrase, ducând mâna la chipiu. În cabinet r mase numai
judele, grefierul şi o dactilograf . Un sergent era postat afar ,
la uş .
Acarul f cu doi paşi înainte, şi c zu în genunchi la
picioarele lui Kaminski:
— Dom’ judic tor, s tr i i, gemu el, scap -mi c m-a
omorât dom’ şef cu b taia… M mulic Doamne, ce-mi fu
scris s p esc! Of-of-of! ţ nu m-atinsei de un fir de p r
str in, s m bat Dumnezeu! F cu şi domnul pricuror
ţhiri cercetare, ne-a frecat ridichea la tot personalul g rii
cinci ceasuri, dar nu ne-a g sit nicio vin . Şi acu’, alt belea
pe cap… Vai de via a mea!
— Ridic -te. Î i dau drumul imediat dac m rturiseşti
adev rul.
— M rturisesc, dom’ judic tor, cum s nu, c -mi place
adev ru’ adev rat, de când m ştiu numai adev ru’ l-am
spus. Nu mai c nu ştiu ce s m rturisesc.
Kaminski lu de pe birou inelul cu rubin şi i-l ar t .
— Îl cunoşti?
„Va s zic de inel era vorba? Ait, dr cia dracului, cum de-
a ajuns în mâinile judic torului? Numai p c toasa de
M riuca îmi f cu pocinogul. ţap sec! Aşa-mi trebuie!… N-
avusei de lucru, trebuia s i-l dau ei, în loc s -l vând. M-

296
 - MIHAIL DRUMEŞ -

aşteptam c inelul e cu pricina de m-a luat pe sus sticletele,

altceva ce ar fi putut s fie? Acu’ s te v d Gheorghi cum o-
ndrugi? Auliu, mama m -sii de treab , nu scap omu’ de ce
i-e fric …”
În loc s r spund la întrebare, se pomeni el întrebând. Îl
cam sup ra la ureche un hârşâit monoton, nu-şi d dea
seama ce e şi de unde vine.
— Parc s-aude ceva, nu-ş’ce?…
— Ascult , omule, las tu ce s-aude, asta nu te
intereseaz , mie s -mi r spunzi al cui e inelul?
— Al meu, dom’ judic tor, adic a fost, da’ l-am cadorisit
unei muieri.
— De unde îl aveai?
— Mi l-a vândut un creştin, e timp de atunci… O-hoo!
— ţine e vânz torul? ţum îl cheam ?
— ţe ştiu eu? Parc l-am întrebat de nume? Sta i s
vede i, eram liber în ziua aia, c facem rota ie la dou zeci şi
patru de ore, aşa-i sârviciu nostru la ceferişti. Zic, hai s iau
o uic şi m duc în dosu g rii, c acolo sunt dou cârciumi,
una e a lui Tingire, ailant a lu’ Sfârleaz , şti i, dup porecl .
Eu, ca omu’ cu necazuri, mai beau câte un oi, s ierta i, la
alde Sfârleaz , c -i om cumsecade şi mai crede rumânului.
Te scrie la catastif, da’ Tingire, s te p zeasc Dumnezeu, e
negru-n ceru’ gurii, am avut acu’ doi ani la Paşti o ceart la
cu ite, c nevast -sa e rud cu alde G lbeaz , v ru-meu
dinspre partea…
— Ho! Nu bate câmpii! Mie s -mi r spunzi scurt, m-ai
în eles? ţine zici c i-a vândut inelul?
— Un rumân, dom-le judic tor’ nu v spusei o dat ?
— Unde-a i f cut târgul?
— În cârcium … tocmai povesteam, da’ m -ntrerupser i.
— ţine e acela, cum îl cheam ?
— Eee, dac-aş şti cum îl cheam s-ar zice c -s tare
deştept, dar nu sunt! Vezi, trebuia s -i însemn numele, s
m uit la buletin, c nu se ştie peste ce d omul cum detei
eu acuş. Na! ţap sec! şi îşi trase un pumn în east .

297
 - CAZUL MAGHERU -

— L-ai întâlnit atunci pentru întâia dat ?

— Atunci, s ru-mâna. Bea la o mas de unu singur.
— Ce c uta s bea tocmai la cârciuma din spatele g rii?
— P i era c l tor, s tr i i. Pleca şi el la oraş. Şi pân s
vie trinul, te mai dregi o ir … n-ai ce-i face.
— Cum s-a f cut tocmeala?
— Scoate inelu’ şi m -ntreab : Nu eşti muşteriu? M uit la
inel, îmi place. Aveam o ibovnic , s ierta i, om sunt! Hai s
i-l cump r ei, îmi zic, c -i plac podoabele, lucru mare! Câte
para e, întreb eu. ţerea nou poli… Aş, zic, scump, nu face…
Dac mi-l laşi cu cinci bem ald maşul. D şapte. Nu c nu
pot şapte. Haide ia-l, tot nu m cost nimic. Zicea c l-a
g sit.
— Nu- i aduci aminte cum ar ta omul la fa ? Dac l-ai
vedea l-ai recunoaşte?
— De, nu prea m pui garant, dom’ judic tor! ţ s-au
scurs de-atunci trei anişori! Dac era o lun , dou , treac -
mearg !
— Noteaz , domnule grefier! Va s zic , declari c au
trecut trei ani de când l-ai cump rat? Ţag de scam ,
Spârchez!
Acarul c t speriat spre judec tor:
— Trei s nu fi fost, da unu’ jumate tot…
— M , tu min i de spurci p mântul!
— S mor dac mint, dom-le judic tor! Uite, asta mi-e
crucea! Şi acarul se închin .
„Da, minte prosteşte de cum a deschis gura, gândi
Kaminski. Trage n dejde c poate voi crede un cuvânt din
ceea ce spune. Accidentul s-a petrecut acum nou luni,
adic în iunie. Z videanu avusese inelul în deget. Chiar
bijutierul Horia declar c i-l d duse la reparat cu dou zile
înainte de a pleca la Ţuziaş. Nicio îndoial c acarul pr dase.
Acum nu-mi r mâne decât s -l strâng în cleştele logicii
pentru a-i smulge m rturisirea.”
— Când i-ai d ruit ibovnicei inelul cu pricina? întreb
repede judec torul.

298
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— P i, s tot fie vreo trei luni de-atunci…

— Aşa, strig Kaminski, aveai prin urmare inelul la tine de
un an şi jum tate şi când l-ai cump rat te gândisei s i-l faci
ei cadou. Ia s -mi spui acum de ce i l-ai dat abia dup un an
şi mai bine?
Gheorghe Spârchez r mase n uc. Nu se aştepta la o astfel
de întrebare.
— Haide, r spunde f r t r g neal .
— Dom judic tor, s mor, nici eu nu ştiu cum s-a f cut!
— Vezi c min i, tic losule? Tu n-aveai de gând s -l dai
ibovnicei. Ea te-a v zut într-o sear cu inelul în deget s-a
uitat la el şi pl cându-i te-a rugat s i-l d ruieşti. Mai întâi
n-ai vrut, îns dup dou ceasuri de sfad , te-ai înduplecat.
Acarul se uit n ucit la Kaminski.
— A spus ea aşa? îng im el, sim ind c -i vine ame eal .
— Mai mult decât atât, ai pus-o s jure pe to i sfin ii c n-
o s vând niciodat inelul, nici s spun cuiva de unde-l
are.
— Dom’ judic tor muierea asta minte de-nghea apele.
Nu te lua dup ea, p c toasa dracului!
— Ssst! Nu insulta aici!
Kaminski sun . Gardianul de la uş de ivi numaidecât.
— Introdu femeia!
ţând Maria Predoi d du cu ochii de Gheorghe, se trase un
pas înd r t, sco ând un ip t de surpriz . Nu se aşteptase
s -l g seasc aici. Acarul, încruntat, cu pumnii strânşi în
c tuşe o str fulgera cu privirile, parc ar fi vrut s-o sfâşie.
— Nu-i aşa, femeie, c i-ai v zut inelul în deget şi pe urm
i l-ai cerut?
— Aşa e, domnu’ judic tor, toat seara m rugai s -mi dea
mie inelul (ce-i trebuia lui?) şi abia a vrut, c mai bine-l inea
s şi-l bea cu ap ne-nceput . Da’ parc un f cut a fost ca s
pa eu acuma ruşine…
Şi Maria începu s plâng şi s -şi ştearg lacrimile cu
poalele fustei.

299
 - CAZUL MAGHERU -

— Taci din gur , c nu pa i nimic. Ast zi o s - i dau

drumul.
— Ce poman i-ai face, dom’ judic tor!
— Ascult aici ce te întreb. Şi r spunde-mi scurt: te-a pus
s juri când i-a d ruit inelul?
— Da, dom’ judic tor, m-a pus… p i cum… S nu spun la
nimeni c e de la el şi s m p zeasc sfântul s -l vânz…
— De ce i-era fric , Spârchez, şi o ineai de r u? ţ doar
tu ai cump rat inelul, nu l-ai furat. Ai?
— Minte dom-le judic tor, bag mâna-n foc… Eu i l-am dat
de bun voie, s m bat Dumnezeu, înt ri acarul rug tor.
Apoi, adresându-se femeii, cu voce rug toare: Te-am pus eu
s te juri, fa M riuco? i-am spus eu s nu spui c ai inelul
de la mine?… De ce m bagi în puşc rie, bun-nevinovat?
— Sfârşeşte, r cni judele, b tând cu pumnul în mas .
Unde te trezeşti aici?
— S tr i i, f cu umil acarul, îndoindu-se din mijloc.
Dup o t cere scurt , Kaminski îl întreb :
— Unde-ai fost în noaptea ciocnirii?
— Am alergat tot personalul g rii s d m o mân de ajutor
la schilozi!
— Erai de serviciu?
— Da, s tr i i, eram… cum s nu…
— ie i-a povestit ceva din noaptea aceea? se adres
judele femeii.
— Ba mi-a spus. ţum se r sturnaser trinurile cu dosu-n
sus, c era o groaz de mor i şi c el a sc pat fo patru
suflete.
— Şi pentru care motiv vreai s vinzi inelul? De ce nu te-ai
inut de leg mânt?
— P i, îmi ziceam c nu prea o lucru curat cu el. Dac
Gheorghe a fost la pr p du’ cu trinurile, te pomeneşti c l-o
fi scos din deştu’ unui mort, c de cump rat nu prea-l ştiu
eu galanton. Ş-atunci de ce s port, s raca de mine, lucru
blestemat? Mai bine îl vânz şi scap, naibilor, de blestem.

300
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Taci, viper , c te… gemu în buşit acarul cu ochii

injecta i şi cu fa a descompus , smucindu-se din c tuşe.
Kaminski îl intui aspru cu privirile f r s scoat o vorb .
Fl c ul, intimidat, îşi domoli anevoie îndârjirea.
— Du-te, femeie! Eşti liber !
Maria Predoi se întoarse nedumerit la judec tor:
— Adic , s m duc acas , de-adev rat?
— Da, da…
— S ru’ mâna, c mare poman î i f cuşi, tr ite-ar Maica
Precista! oft ea uşurat şi f cu câ iva paşi îndreptându-se
spre uş . Dar înainte de a ieşi, se întoarse pe loc, r zgândit :
— Da’ lu’ Gheorghi nu-i da i drumu’ s racu’?
Kaminski îşi muşc buzele ca s nu surâd . Naivitatea
femeii îl dezarma o clip . R spunse aspru:
— Aide, vezi- i de treab … c altfel o p eşti şi tu…
Slujnica d du s ias :
— Barem nu-l canoni i prea tare, c e şi el suflet de
creştin.
Dup plecarea femeii, judec torul f cu o pauz de
destindere:
— ţare va s zic te-ai apucat s -mi spui parascovenii, ai?
— Crede-m dom’ judic tor, adev rat spusei, îng im
Gheorghe întunecat, cu capul în piept.
— M Spârchezule, eu din capul locului ştiam tot, în elegi?
Te-am întrebat numai aşa, de form , ca s v d dac eşti
sincer. Inelul cu pricina l-ai furat unui boier în noaptea
accidentului. Degeaba îmi cân i tu verzi şi uscate.
— Dom-le judic tor… v face i p cat cu mine… se rug
acarul dezarmat în pragul m rturisirii.
Atunci Kaminski întrebuin trucul obişnuit în asemenea
împrejur ri, care d dea roade mai cu seam la oamenii
simpli.
— Dac-ar fi numai inelul treac -mearg … Pacostea mare e
c pe lâng inel, i-ai furat boierului şi banii…
Acarul s ri în sus ca fript:
— Care bani?

301
 - CAZUL MAGHERU -

— Un pachet cu bancnote. O jum tate de milion. Acu’ s

te v d pe unde sco i c maşa?
— Banii nu i-am furat, s m tr sneasc Sfântu Ilie dac
i-am furat, izbucni acarul, v zându-se pocnit din senin cu o
nou vin . Am vrut numai s -i iau… dar i-am pus repede la
loc… c intrasem în vagon cu lanterna s scot mor ii şi
r ni ii şi m-a strigat don’ Vintilescu, zice: Gheorgheee! – şi eu
numaidecât am ieşit afar … Îmi poart pic , mi-ş’ ce tot are
eu mine…
— Stai. Stai. S-o lu m binişor. Zici c-ai intrat în vagon cu
lanterna. ţe c utai acolo?
— P i, aveam porunc de la dom’ şef s ajut m pe r ni i,
adic s -i c r m afar .
— Erai singur? Altcineva nu te întov r şea?
— Singur am fost, s tr i i, c era o groaz de vagoane şi
noi numai zece-doişpe oameni, pân s vie ajutoarele de la
Caransebeş.
— Dar în compartimentul cu pricina, cine se afla?
— Bine n-am prea v zut. Mai mult de doi boieri zic c n-or
fi fost.
— Şi ce f ceau acolo? N-ai auzit gemete, strig te dup
ajutor?
— Aş, nici pâs nu ziceau. Taci, c -s mor i, socoteam în
sinea mea. Unul dintre ei era r sturnat într-o rân , cu fa a
mânjit de sânge. inea omul o mân pe piept, vezi
dumneata, aşa r m sese de la moarte, s racu’! În deget un
inel sclipea, afurisitu’, de-mi lua ochii!… ţeasu’ r u! M-a
îndemnat necuratu’… ţ sunt om s rac lipit, s ru’ mâna
dom’ judic tor, abia prididesc cu bra ele, p catele mele!
— Ţine, bine… Şi ce-ai f cut? I-ai tras inelul din deget?
— L-am tras, s tr i i, şi l-am vârât ici, în deştu’ sta. Pe
urm … tot necuratu’… Da’ banii nu i-am luat, nu i-am luat,
dom-le judic tor, omorâ i-m c eu unu nu i-am luat!…
Un gând proasp t fulger mintea judec torului si-i lumin
subit fa a. ţâteva clipe îşi inu capul în mâini şi cuget

302
 - MIHAIL DRUMEŞ -

fr mântat. Apoi, încre i sprâncenele şi trase aer mult în

piept, ca în ajunul unei ac iuni decisive.
— Da! îşi zise pentru sine, înclinând fruntea. ţe-ai f cut
pe urm , Spârchez?
— Pe urm , îl c utai în buzunarele de la hain . Nimic! Nu
m las! Îl mai pip i aşa cu mâna pe piept… Şi dau de ceva
tare. Ait, zic, s ştii c aici e portofelul… Desfac vesta, avea
buzunarul pe jum tate cusut. Na, dr cia dracului! Dau s
desfac cus tura şi scot de-acolo un pachet. M-am fript,
socoteam, da’ tot rup la un col o buc ic şi când colo, un
teanc de hârtii nou-nou e. Taman atunc-i m strig şefu’:
Gheorghe! Gheorghe! Auleo! Ghinionu’ naibii! Taman acu’ se
g si s m cheme! ţând dau s ies din compartiment, îmi
vine gândul l bun; dac şefu’ g seşte banii la mine, tranc cu
pistolu’, m achit ! Dânsu’ are b nuial c poate fur şi d-aia
m cheam , s m caute… M întorc la repezeal şi pun
pachetul la loc…
— De ce te chemase şeful?
— Nu v spusei c avea b nuial s nu fur? De la nişte
talp mi se trage b nuiala, c s-a spart o dat un vagon cu
talp . Striga la mine mânios; „Pe unde-mi umbli, pungaşule?
Nic ieri, don’ şef. Zice: Sus mâinile! Le ridic la porunc . ţe
puteam s fac? Şi dumnealui m scotoceşte prin buzunare.
Pune i-l s dea declara ie dac mi-a g sit vreun ban de cinci!
V rog foarte mult s dea dumnealui declara ie ca martor. ţ
dumnealui e om de încredere, ce mai…
— Inelul unde era atunci când te-a cercetat şeful?
— P i, inelul l-aveam în deget, s tr i i! Şi uitasem de el,
p catele mele! Da’ n-a b gat de seam , c vezi dumneata,
eram cu mâinile ridicate în sus.
— Se cheam c i-a sc pat din vedere.
— Aveai de gând s te înapoiezi ca s ridici banii de unde-i
l sasei?
— Nu, dom-le judic tor, s mor dac m gândeam… c
dom’ şef, cum v spusei, era cu ochii-n patru pe mine.

303
 - CAZUL MAGHERU -

— Bine, m , dac era cu ochii pe tine, cum se face c

totuşi pachetul a disp rut? Ai?
— Dom-le judic tor, întreba i pe dom’şef dac a g sit ceva
la mine. S declare dumnealui ce bani a g sit. Dac furam,
g sea, da’ n-a g sit. Inelul l-am luat… E drept… ţe-am luat
nu t g duiesc. Dinspre partea banilor, îns , s m t ia i c
sânge nu curge. Dac aş fi avut eu atâta b net, mai st team
acar la c ile ferate, s -mi fac dom’ şef Vintilescu zile fripte?
Atâ ia draci! Îmi deschideam o cârciumioar în sat la mine,
c asta e afacere m noas şi m-aşezam în rândul oamenilor.
Da’ nu mi-a ajutat Dumnezeu s m pricopsesc!
— Atunci spune, ce s-a f cut cu pachetul? ţ în p mânt
n-a intrat!
— Deh! L-o fi luat altu’ mai şmecher decât mine! Of, ce
ghinion avusei, nici acuşa nu-mi intr în cap…
— Gheorghi , b iatule, eu te cred pe tine, dar boieru’ ine
mor iş c tu i-ai şterpelit pachetul cu bani. Zice c ai plecat
şi nu l-ai pus la loc, aşa cum sus ii tu.
— Care boier?
— St pânul inelului, care altul? El e doar p gubaşul, nu
sunt eu.
— P i, tr ieşte? Eu credeam c a mierlit-o… f cu acarul
mirat foarte.
— Vezi bine c tr ieşte. S-a canonit r u, dar doctorii l-au
pus pe picioare.
— Şi zice c nu i-am pus banii la loc în buzunarul lui?
— Da, aşa zice…
— S -i spune i de la obraz c minte. Eu, unul, i-am pus
înd r t pachetul, da’ se vede treaba c altu’ i l-a luat mai
târziu. Fiecare cu norocu’ lui.
— Şi eu tot aşa cred. Mai ales c am declara ia şefului t u
care gl suieşte c nu s-a g sit nimic asupra ta.
— P i, vede i, dom’ judic tor? surâse Spârchez satisf cut
— Ştii ce? Mi se pare c boierul cam are pic pe tine. Auzi
ce mi-a m rturisit? ţic l-ai fi strâns pu intel de gât. Ei. Dar

304
 - MIHAIL DRUMEŞ -

asta nu e nimic… Fleac! Ţine c-a sc pat omul cu zile… Ai fi

putut s -l omori, p c tosule, dac strângeai mai vârtos.
— S ştii, dom’ judic tor, sta-i motivu’ c dumnealui ine
s m bage la ap …
— Dar ce i-a venit s -i pui mâna-n gât? Iac sta n-o
în eleg! Nu cumva te sim ise c umbli s -i iei punga?
— ţam aşa, dom’le judic tor. Aici o brodişi bine, m rturisi
codindu-se pu in acarul. ţând îi scosei inelu’, credeam c -i
mort, nu mişcase de fel, ca r posa ii, şti i? Acu’, dau s
desfac cus tura, ca s scot pachetu’, şi de, în fierbin eal ,
mai greşeşte omu’, poate oi fi tras cam t rişor. Dac ştiam c
nu e mort, he, umblam cu delicatesuri… ţe s vezi? M
simte rumânu! Se deşteptase şi m-apuc de piept cu mâna.
Cât p-aci s -mi pierd cump tu’. ţe s fac? I-am vârât
mâinile în beregat . De! Aşa cerea treaba! A horc it ni el…
numai ni eluş… şi mi-a dat drumu’. Da-ncleştase zdrav n
pumnu’… ţe, te joci cu omul la stare de primejdie?…
— Nu i-a fost team c l-ai omorât?
— Aş, c n-am strâns tare. ţe naiba, eram în toate min ile.
Strângeam atât cât s -mi dea drumu’ de hain , pricepur i?
— M i Gheorghi , eu aş vrea s te scap. Îmi place de tine
c eşti b iat deştept…
— De… dom’ judic tor! V face i poman , s fie de sufletu’
mor ilor.
— ţu inelu’ o facem uitat . ţhestiunea e c s-a g sit. Dar
ajut -m s punem mâna pe cel care a furat pachetul cu
bani. ţine zici c se afla lâng boierul cel gras?
— V spusei: era unu’ mai sub irel. Rud , nerud , habar
n-am.
— ţe f cea sta, m ? N-ai b gat tu de seam ?
— P i z cea lungit pe canapea, cu capul l sat în jos. Era
mort, nu sufla de fel.
— M , n-o fi luat el banii?
— ţum s -i ia dac era mort? Doamne, iart -m ! Asta e
bun !
— N-a fost decât r nit. S-a f cut bine şi sta.

305
 - CAZUL MAGHERU -

— Va s zic înviar amândoi mor ii? De, dom’le judic tor,

ştiu eu? Da parc tot nu-mi vine-a crede! Un om care trece
printr-o spaim ca aia nu prea-i arde lui de blestem ii.
Kaminski tres ri. Acarul, în m rginirea lui, spusese un
mare adev r.
— Ascult , relu judele dup câteva clipe, când te-a strigat
şeful de afar , tu erai cu banii în mân , aşa e? Ai vrut s fugi
ca s ajungi cât mai repede la superiorul t u; dar în uşa
compartimentului te-ai r zgândit: „Ia s pun eu pachetul cu
bani la loc, s nu mi-l g seasc dom’ şef c m caut şi o
p esc”!
— Ţa ce p anie, c tr gea cu rivolveru-n mine. Ne-a spus
c p- l de l-o prinde furând îl împuşc pe loc, f r mil .
— Aşa. Ţine! Şi î i f ceai socoteala c te vei furişa mai
târziu când i-o fi la-ndemân , ca s iei banii din nou. Nu
cumva, din z p ceal , ai strecurat pachetul în buzunarul
boierului slab, în loc s -l vâri înapoi de unde îl luasei?
Acarul r mase câteva secunde pe gânduri. Apoi, deodat
vorbi, ca luminat:
— S ştii c aşa a fost! Acu’ pot s spui, s ierta i dom’
judic tor; pe mine tot nu m-a r bdat inima, c îmi ghicir i
gându’ şi m-am dus p-orm dup pachet ca la fo juma de
ceas. Şefu’ era plecat nu ştiu pe unde. ţaut -n sus şi-n jos,
r scoleşte, d -i! Pachetul cu bani – nic ieri!!! M i, ce s-a
f cut, nu puteam s -mi dau seama… Ţoieru’ ici, gologanii
nic ieri… Parc se topiser ca fumu’…
— Dar boierul slab, nu- i aduci aminte, l-ai g sit tot acolo?
— Taman asta voiam s v spui. ţând m uit al turi,
sl bu u’ nic ieri. Zic, or fi venit niscaiva oameni de l-au
ridicat p- sta şi mi-au jefuit omu’. Mi-o luaser înainte. S le
fie de cap, b tu-i-ar Dumnezeu.
— Nu, n-au luat ei banii. Acum pot s - i spun cum stau
lucrurile. Ţoierul cel tân r e învinuit c i-a furat. Îns el ine
mor iş una şi bun : cic nu i-a luat cu voia lui, c altcineva
i-a pus pachetul în buzunar f r s -şi dea seama cine.

306
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— S ştii, dom’le judic tor, c-aşa e… zise acarul ferm

convins.
— Ei, cum? Ia spune tu Gheorghi …
— P i s vede i. Io zic c-aici e chestia cu pricina. Pripit
cum eram s-o zbughesc afar c dom’ şef nu glumea, nu ştiu
cum fac, cum dreg, c mi se stinge lanterna. Na, dr cia
dracului, am sfeclit-o! Ţâjbâi în întuneric s pui pachetu’ la
loc. Acu’, pot s spui eu la sigur dac a fost buzunaru’
boierului? De, în bezn , şi gr bit cum eram, nu bag mâna-n
foc c n-oi fi nimerit al turi, la sl bu . ţhestia e c s-a g sit
paralele! Eh! Ştiu eu cum te-ncearc domnii judec tori pe
toate p r ile doar-doar o scoate ceva, surâse acarul
înseninat.
— În orice caz, i-aduci bine aminte c n-ai vârât înapoi
banii, în buzunarul de la vest , de unde-i luasei?
— P i buzunaru’ la, s racu’, nici c se mai inea. S-a
desf cut de tot când am tras. Materie proast !
— Atunci era buzunar de hain ?
— De hain , uite aşa cum ave i dumneavoastr .
— M , eşti sigur c de hain ?
— ţum te v z şi m vezi, dom’ judic tor! ţe mai st m de
vorb ! Dac puneam banii la gr san îi g seam f r doar şi
poate când m-am întors dup ei.
— Ţine, Gheorghi ! bâigui Kaminski aproape transfigurat.
Acarul îl privea cu uimire. De ce se schimbase astfel
judec torul la fa ?
„ţe întâmplare stranie! gândi Kaminski. Nu s-a mai
pomenit aşa ceva. Magheru nevinovat! O jertf a propriei sale
iluzii! ţerul îl salveaz tocmai acum, în ceasul pierz rii,
sco ând adev ratul ucigaş din bezn . ţl tin trist capul: ce
eroare judiciar s-ar fi comis, dac …”
Grefierul înlemnise pe scaun. Schimb un rând de priviri
cu dactilografa şi alt rând cu superiorul s u. Deodat , judele
se ridic brusc în picioare şi întreb aspru pe acar:
— Când te-ai dus a doua oar dup bani, ce f cea boierul
cel gras?

307
 - CAZUL MAGHERU -

Fl c ul se codea s r spund , v zându-l mâniat:

— ţe f cea boierul, te-ntreb? se r sti judele mai enervat.
— Apoi tot aşa era… cum îl l sasem… bâlbâi omul.
— ţum adic , mort?
Gheorghi se cl tin . Replica judelui îl p li drept în
creştet, ca o m ciuc .
— Ucigaşule! r cni înfior tor Kaminski, ai s înfunzi ocna!
Ieşi afar ! Am terminat cu tine! Lua i-l!
Acarul mugi ca o vit înjunghiat şi se pr buşi pe podele.
Doi sergen i îl scoaser pe uş , cu trud .

308
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 6
PLEDOARIA
Judec torul Kaminski lucra la redactarea mandatului de
arestare pentru acar, gândindu-se ce vâlv are s stârneasc
în oraş vestea nevinov iei doctorului, în care el crezuse din
capul locului, întemeiat pe acel infailibil fler al s u,
nedezmin it nici de ast dat .
Involuntar se uit la ceas: era 1 şi 20 de minute. Se sperie
de-a binelea. ţând se topiser cinci ore şi jum tate, c ci
începuse interogatoriul la opt precis? Pesemne c Alm janu a
intrat în şedin şi vor fi început pledoariile ap r rii. Trebuia
s vorbeasc neap rat cu el, s -i comunice noutatea
senza ional care d dea procesul peste cap. Scrise în fug
câteva rânduri preşedintelui, rugându-l s suspende şedin a
pentru zece minute, c are s -i raporteze ceva foarte
important. În orice caz, trebuia evitat deliberarea f r obiect
a jura ilor şi mai ales pronun area unei sentin e în vânt, care
ar fi adus prejudicii justi iei.
— Mimi, pred bile elul acesta domnului preşedinte. Hai,
fugi!
Dactilografa pricepu despre ce-i vorba, avea destul
experien în materie procedural . Înainte de a ajunge la
Alm janu se ab tu prin sala de şedin e şi spre norocul ei
întâlni pe unul din secretarii lui Radulian.
— Fii te rog bun şi d maestrului asta.
Era o foaie de hârtie în care dactilografa rezumase în
câteva fraze interogatoriul luat de Kaminski. Poate c dragul
ei avocat are nevoie de aceste date şi de ce nu i-ar da o mân
de ajutor?
Radulian citi uluit rândurile fetei.
„Magheru nevinovat? Acarul a ucis pe moşier? I-a smuls
pachetul cu bancnote… şi chemat de şef, a vârât din greşeal
banii în buzunarul doctorului, cu gând s revin mai târziu
s -i ridice? Formidabil! Şi pân acum, nimeni nu ştie, înc n-

309
 - CAZUL MAGHERU -

a transpirat nimic… Nici tu preşedinte, nici tu prim-jurat

habar n-au! Ţravo, Mimişor, meri i o blan de mouton doré,
fato: Dar s nu se sting ac iunea înainte de a-mi dezvolta
ap rarea… Las c i-o coc eu, procuror troglodit, acum eşti
în mâna mea! Un trimestru întreg ai s -mi visezi pledoaria,
noapte cu noapte… Pentru mine ca avocat o lovitur ca asta
înseamn adev rat man cereasc ! Uite, i-a adus lui
Barbaroza mesajul cu pricina. Dac suspend şedin a, m
opun categoric. Motivez c trebuie s plec urgent la Slatina,
am acolo proces, poftim cita ie, num r de dosar, tot ce
pofteşti…
Într-adev r avea, era la mijloc ceva real, îns trimisese în
locul s u pe unul din secretarii s i.
Preşedintele Alm janu ezit s suspende şedin a. N-avea
rost, dezbaterile abia începuser de zece minute. Era o fire
cump nit , lucra cu încetinitorul.
„Nu merge, facem impresie proast , gândi el. O suspend
dup pledoaria lui Radulian. ţe o fi având Kaminski sta s -
mi raporteze! E chiar atât de important? Ei, dr cie!… Om
vedea noi…
Dac ar fi b nuit despre ce era vorba, fireşte, întrerupea
şedin a. Aşadar, d du cuvântul ap r rii.
Mircea Radulian atât aştepta. Se ridic anevoie, calculat,
ar tând tuturor ochilor din sal f ptura lui zvelt şi elegant .
Înainte de a începe, plimb asupra auditoriului priviri galeşe
c rora le ad ug drept condiment un surâs fin, abia
perceptibil, semnul de prim contact cu sufletul s lii. Apoi,
glasul s u baritonal, cu inflexiuni atât de pl cute, rev rs
fonia ca o ploaie de undi e savant dirijat de gesturi, dar mai
ales de puterea cuvântului. ţa s prind în plas cât mai
mul i auditori şi mai cu seam jura i, c ci aceştia din urm
erau peştişorii pe care avea nevoie s -i capteze
— Onorat curte, domnilor jura i, doamnelor şi domnilor,
a i ascultat îngrozi i în şedin a de ieri rechizitoriul domnului
procuror. V-a i dat o dat mai mult seama de ceea ce poate
face cuvântul înc put pe mâini stângace. ţuvântul inspirat

310
 - MIHAIL DRUMEŞ -

al scriitorilor ne înal spiritul, cuvântul dragostei ne aduce

fericirea, cuvântul creatorului d via oamenilor, cuvântul
avocatului ap r de nedreptate, smulge dreptatea r pit .
Numai cuvântul unui procuror denigreaz , acuz , înjoseşte.
De ce afirm aşa ceva? Pentru c din concluzia domnului
procuror reiese dar c avem pe banca acuz rii nu o fiin
uman , ci pur şi simplu o pl mad monstruoas a naturii pe
care trebuie s-o extirp m sau s-o izol m, pentru a nu
primejdui organismul social de molipsire. Trebuie s
recunoaştem c domnul reprezentant al ministerului public a
s rit dincolo de cal, deşi c l ria e un sport pe care nu-l
practic în orele libere. Din tolba de unde domnia-sa crede c
a scos de urechi un asasin abject, foarte potrivit pentru
necesit ile profesiunii, se întâmpl ca în acest aşa-zis asasin
s fie tocmai unul din cele mai alese exemplare cu care
societatea noastr se mândreşte, întrucât prezen a acestuia e
indispensabil pentru purificarea şi în l area ei moral .
În sal – rumoare. Şoaptele se plimbau de la o ureche la
alta. Curios! Un avocat vorbind de purificare moral d ca
exemplu un acuzat de tâlh rie şi omor? Nu z u, e prea de
tot!
Radulian surprinse cel dintâi murmurul protestatar,
pentru c el însuşi îl provocase cu inten ie. ţontinu cu
senin tate olimpian , ca un general sigur de victorie.
— De zece ani de când profesez avocatura în acest for,
niciodat n-am ap rat pricini nedrepte. Unica însuşire cu
care m mândresc e cinstea mea profesional . Aceast cinste
nu poate nimeni s-o t g duiasc . Ei bine, domnilor jura i şi
onorat public, eu m închin cu smerenie în fa a unui om,
care, din cauza unor împrejur ri stranii, crede c a comis o
crim iar conştiin a lui de factur superioar , aş zice
socratic , îl îndeamn s se predea justi iei f r s aib
m car certitudinea c el a f ptuit-o. Acest om de înalt
moralitate este presupusul acuzat, domnul doctor Ilarie
Magheru.

311
 - CAZUL MAGHERU -

F cu o mic pauz , privind circular în adâncul s lii. Toat

lumea, surprins de aceste afirma ii superlative la adresa
inculpatului, aştepta cu gâtul întins, într-o atitudine de
ner bdare nervoas , o explica ie. Mih escu, directorul
liceului, puf ia crispat, f r stâmp r. Olarian r mânea
statuar cu sprâncenele încruntate. Numai colonelul Dordea
p rea liniştit şi zâmbitor.
Preşedintele interveni:
— Veni i cu argumente concrete!
— Argumente? strig Radulian cu glas de tunet. Acuzatul
este cu des vârşire nevinovat de crima ce i se imput .
— Da i-mi voie, aceasta e o p rere, nu un argument,
obiect ironic procurorul Ghinea.
— Nu e nici p rere, nici argument, ci adev rul gol, golu !
Dup care, întorcându-se spre grupul jura ilor, continu :
— Domnilor, înainte de a dovedi cele afirmate, mai precis,
înainte de a se dovedi de c tre forul competent, in s adaug
c proba nevinov iei clientului meu, s-a g sit, horribile
dictu!15, chiar în casa domnului prim-procuror.
Un iureş de uimire izbucni impetuos din toate col urile
s lii. Pe ici, colo, se auzir râsete înfundate.
Olarian şoptea la urechea colonelului Dordea:
— Ce-o mai fi şi asta? Ia te uit ce agitat e doctorul!
Procurorul s ri în picioare, ca un arc desprins din cleşte.
ţu muşchii fe ei încorda i, cu ochii ca dou t işuri de
pumnal, interpel pe avocat:
— Îndr zni i s m ultragia i în exerci iul func iunii?
Alm janu, calm ca un sfinx, netezindu-şi barba cu mâna,
interveni împ ciuitor:
— Explica i-v , domnule avocat.
— Onorat instan , relu Radulian, surâzând mali ios pe
sub musta , semn c era satisf cut de cum evoluau
lucrurile, domnul prim-procuror se pripeşte ca de obicei. Nu
e vorba de niciun ultragiu. Eu nu acuz pe nimeni, deci nici
pe domnia-sa, pentru bunul motiv c îndatorirea mea e s

15 Îngrozitor de spus!
312
 - MIHAIL DRUMEŞ -

ap r pe toat lumea. Am spus adineauri, şi repet, c dovada

nevinov iei clientului meu s-a g sit chiar în casa domniei-
sale. E adev rat! ţe vre i, o ironie a hazardului! Soarta ne
joac adesea pocinoguri afurisite! N-am vrut s afirm cu asta
c domnul procuror era în cunoştin de cauz . A nu!
Doamne fereşte! Domnia-sa habar n-avea de aşa ceva, e tot
atât de inocent ca şi pretinsul inculpat, pentru c –
închipui i-v – ast zi e ziua când inocen a triumf în acest
loc al drept ii! Dar ca s nu lungim vorba, am s v
l muresc cum stau lucrurile: alalt ieri, servitoarea domnului
prim-procuror, Maria Predoi, a fost arestat pe când voia s
vând un inel. Adic tocmai atunci când domnul preşedinte
se trudea aici s l mureasc aceast complicat chestiune!
— Da, un inel pe care servitoarea mea îl primise în dar,
complet procurorul. ţunosc afacerea.
— N-o cunoaşte i decât la prima liter a alfabetului. Inelul
cu pricina apar inea r posatului Matei Z videanu.
— Anticipa i asupra cercet rilor în curs?
— M refer numai la fapta de care e învinuit clientul meu.
Mi-e indiferent dac ele sunt în curs de cercetare. Femeia a
declarat c primise inelul de la un ibovnic, acar în sta ia
Pietroasa.
— Acest furt constituie un alt proces.
— ţum pute i afirma acest lucru? Nu clientului meu i s-a
pus în sarcin şi furtul inelului?
— Şi de-aici trage i concluzia c e nevinovat? Pentru c
sugrumând pe Matei Z videanu, ca s -l jefuiasc , a omis s -i
ia şi inelul din deget?
— Nu, domnule prim-procuror. Concluzia mea nu e atât de
simplist ca presupunerea dumneavoastr . Ea se sprijin pe
un fapt real şi anume c acarul e acela care a sugrumat pe
Matei Z videanu.
— Ce-a i spus? f cu preşedintele surprins.
— Repet, acarul Gheorghe Spârchez a ucis pe moşier…
— Nu invoca i fapte pe care nu le putem lua în
considerare. Ele nu uşureaz situa ia acuzatului.

313
 - CAZUL MAGHERU -

— Nici nu in s fie luate în considera ie. De fapt, acuzatul

nici nu mai are nevoie de ap rare, nevinov ia îl ap r mai
mult decât to i avoca ii din baroul nostru. O s m întreba i,
îns , cum se face c banii lui Z videanu s-au g sit la el?! Ei,
bine, ab initio, acarul luase şi inelul şi pachetul cu bancnote.
Surprins asupra faptului, a vrut s pun înapoi banii, dar în
întuneric a nimerit al turi. ţu alte cuvinte, a strecurat
bancnotele în buzunarul acuzatului, care se g sea lâng
victim , f r cunoştin . Acestea sunt, în rezumat, faptele,
care vor fi confirmate de realitate.
O rumoare nest vilit r scoli sala în lung şi lat, împuind
v zduhul cu strig te de exclamare. Judec torii, jura ii, ca şi
întreg auditoriul p reau buim ci i de uimire. Nu pricepeau
înc . Prea venea din senin tr snetul, ca s li se par fireasc
neaşteptata lovitur de teatru a avocatului. Întâile clipe de
n uceal odat scurse, publicul îşi mai veni în fire. Ţ rba ii,
ca şi femeile se întorceau unii c tre al ii, întrebându-se din
ochi, priveau ba la preşedinte, ba la jura i, aşteptând de la
aceştia o confirmare a celor spuse de avocatul ap r rii.
— Domnule preşedinte, nu este adev rat, izbucni Ilarie
Magheru, ca o explozie în fream tul general. Eu am ucis pe
moşierul Z videanu şi l-am pr dat. Nu osândi i pe un biet
om care n-are alt vin decât c şi-a însuşit un inel. Nu sunt
nebun ca s iau asupr -mi o crim pe care n-am f ptuit-o!
S nu crede i una ca asta, afar numai dac v gândi i c
mi-am pierdut min ile. Ţanii au fost în posesia mea, ce alt
dovad mai vre i? Eu am ucis! Pe mine condamna i-m ! Nu
pot îndura ca altul s isp şeasc în locul meu. ţru a i-m de
aceast umilin !
Preşedintele înlemnise pe fotoliu. Nu mai pricepea nimic.
Asemeni jura ii şi ceilal i. O larm asurzitoare se isc dintr-o
dat amenin ând s ia propor ii.
— Ilarie, ce faci? strig colonelul Dordea, s rind în
picioare.
Procurorul încerc s spun ceva. Dar vorbele-i fur
acoperite de rumoare.

314
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Preşedintele agit clopo elul energic…

— T cere, v rog! Altfel evacuez sala!
Chiar Radulian îşi pierduse cump tul, clocotea de mânie.
— Ah, zevzecul! Ce fason mi-a f cut! ţum şi-a t iai
creanga de sub picioare… În ascensiunea acestui nefericit
singura piedic e el însuşi.
ţând se mai liniştir spiritele, relu calm:
— Am avut sau nu dreptate, domnilor, s consider pe
acuzat de o puritate des vârşit , de o înalt for moral ?
Ori, vi s-a întâmplat dumneavoastr , pân acum, ca un
inculpat de pe banca acuz rii s -şi strige singur presupusa
nelegiuire şi s v cear osând ? Z u, mult aş da s -mi
ar ta i un asemenea exemplu. Ei bine, cu toate astea, sus in
sus şi tare c acuzatul e nevinovat. Şi aici intervine un
complex proces sufletesc, pentru în elegerea c ruia v solicit
luarea-aminte. Domnilor, omul acesta se pomeneşte a doua
zi dup accident cu o sum considerabil asupr -i, f r s
aib habar de provenien a ei. E lesne de în eles nedumerirea
lui în fa a unei atari situa ii. O legitim şi chinuitoare
întrebare îi fr mânt : de unde am eu aceşti bani? Cum au
ajuns în st pânirea mea? Pe ce cale? Mi i-a dat cineva spre
p strare? Nu… I-am furat? Se prea poate, dar nu-mi aduc
aminte. Atunci? Grea tain de dezlegat! Şi, totuşi, banii,
banii se g sesc la mine! E o realitate concret , de care nu m
îndoiesc cum nu m îndoiesc, cum nu m pot îndoi c exist.
Şi acum intr în joc acea nevoie de automotivare proprie şi
esen ial firii omeneşti, care scormoneşte cauzalitatea
ac iunilor noastre, caut cu orice pre o explica ie valabil ,
oricare ar fi ea. Acuzatul, dup cum arat şi declara ia de la
dosar, recurge la datele înv turii sale. Scormoneşte,
cerceteaz , re ine ceea ce-i trebuie. Şi, în ultim analiz ,
ajunge la concluzia c a ucis în stare de somnambulism.
Aceast convingere şi-o înt reşte cu o sumedenie de
ra ionamente. În propriii s i ochi, era singura explica ie
valabil a bizarei întâmpl ri, unica sc pare. La asta se mai
adaug şi peripe iile unui vis iscat, se vede, de convorbirea

315
 - CAZUL MAGHERU -

tovar şilor de drum, aşa cum pe drept a declarat domnul

martor Olarian. De unde era s -i treac prin cap acuzatului
c banii pe care-i g sise fuseser din greşeal puşi în
buzunarul s u, pe când z cea în nesim ire? E aşa de ciudat
întâmplarea asta, încât ar zdruncina cea mai s n toas
minte, necum una deja sl bit de tragismul clipelor tr ite.
S trecem mai departe, domnilor, şi s vedem ce a f cut
acuzatul în fa a acestei st ri de lucruri? Din m rturia
anexat la dosar, reiese c el nutrea, cu mult vreme înainte,
un proiect îndr zne . Acela – dup cât am în eles – de a se
consacra descoperirii unei noi terapeutici pentru vindecarea
bolnavilor. O metod sprijinit mai mult pe elemente
sufleteşti, asupra c reia nu st ruiesc, întrucât dep şeşte
competen a mea. E destul s adaug c pentru a-şi înf ptui
aceste aspira ii înalte, de care sunt h r ui i, de regul , numai
oamenii superiori, îi trebuiau bani, în primul rând bani. Ei
bine, îi avea acum. Pe ce cale, nu import . Lucrul de
c petenie e c îi avea. Pe de alt parte, se afla în deplin
securitate. ţine ar fi b nuit c suma furat victimei, care
constituie o adev rat avere, se g sea în st pânirea
acuzatului? Şi ast zi, dac nu s-ar fi denun at, putea s
tr iasc liber, nesup rat de nimeni, pân la adânci
b trâne e. Pentru c , domnilor, de ce ne-am ascunde dup
deget? ţine dintre noi îşi poate imputa o crim pe care n-a
f ptuit-o cu deplin conştiin ? Fireşte, ne g sim în ipoteza
c am comis materialmente crima, ceea ce, dac raport m la
spe a noastr , nu este de loc cazul. Fiindc , dup cum v-am
spus, acuzatul credea c el a comis crima, pe când, în
realitate, altul o s vârşise. Totuşi, cur enia lui sufleteasc
nu poate fi împ cat cu nici un compromis. El îşi spune: n-
am vrut s ucid conştient, dar am ucis când am sc pat de
veghea conştiin ei. Deci materialmente: am ucis! Şi nu m
pot folosi de aceşti bani necura i. Dac aş fi furat numai,
poate mi-aş fi r scump rat fapta prin acte de generozitate,
îngrijind pe bolnavii s raci, absolut gratuit, ori într-alt mod,
indiferent cum. Acum îns , prin silnicia împrejur rilor, am

316
 - MIHAIL DRUMEŞ -

comis în plus nelegiuirea, neîncuviin at de conştiin .

Compromisul cade de la sine. Era inevitabil ca noua fapt ,
prin gravitatea ei, s rup echilibrul moral al f ptuitorului.
Ceea ce s-a întâmplat. N ruit în via a sa sufleteasc ,
doctorului i-a mai r mas totuşi energia efortului suprem, de
desc tuşare. S-a predat în mâinile dumneavoastr ,
restituindu-v întreaga sum , aşa cum a dat peste ea. Îi ve i
reproşa poate: de ce nu s-a denun at mai devreme? Dar,
domnilor v întreb, uşor este s iei o asemenea hot râre?
Uşor e s dai cu piciorul într-o carier care î i asigur o
existen onorabil , s - i zdrobeşti iremediabil viitorul, s - i
stigmatizezi pentru totdeauna via a? ţrede i c osânda pe
care eventual i-a i fi dat-o s-ar fi putut asemui sfâşierilor
interioare pe care a avut s le îndure? V înşela i! Gândi i-v
cât de cumplit trebuie s fi fost acest iad sufletesc, cât de
teribil aceast teroare a remuşc rilor, ca acuzatul s dea cu
piciorul în situa ia lui social , în viitorul s u plin de
perspective, în toate bunurile p mânteşti, numai şi numai ca
s se împace cu judec torul s u suprem: conştiin a. Şi toate
acestea, pentru ce? Pentru o crim , în realitate s vârşit de
altcineva. Vede i ce propor ii uriaşe, dezastruoase, aproape, a
luat faptul acela m runt, al acarului? Dac tic losul, în
graba lui de a pune banii la loc, nu greşea destina ia, nu s-ar
fi ridicat acest pustiitor taifun, care era cât p-aci s coste
via a unui om. Tot aşa dac r posatul Z videanu întârzia
numai dou minute, sc pa trenul şi evita astfel o tragedie
dintre cele mai cumplite. Mai mult decât atât. Acum, când în
sfârşit datorit unei cereşti întâmpl ri, eu aş denumi-o
justi ie imanent , am descoperit pe adev ratul f ptaş,
stupoare! Acuzatul sare în sus şi strig c el e vinovatul, c
el a omorât pe moşier şi nu altul. I se n z reşte c noi am
uneltit salvarea lui, aruncând în spinarea unui nevinovat
întreaga r spundere a crimei. Şi conştiin a lui refuz cu
indignare acest presupus procedeu, aceast fictiv
conspira ie a salv rii sale. Mai departe: doctorul se crede
neclintit f ptuitorul crimei, fiindc luni de zile, or de or ,

317
 - CAZUL MAGHERU -

clip cu clip , a crezut mereu, necontenit în ea, tot aşa cum

cineva, repetând un neadev r, dup o vreme ajunge el însuşi
s se îndoiasc dac a spus sau nu o minciun şi sfârşeşte
prin a-l crede cu sinceritate adev r adev rat. Ei bine, acest
proces sufletesc se potriveşte de minune cu cazul nostru.
Doctorul se socoate cu îndârjire înc autor al crimei ce
dezbatem, în ciuda eviden ei care afirm tocmai contrariul.
Şi atunci, dac aşa stau lucrurile, şi c stau aşa o s v
convinge i cât de curând, v întreb, care dintre
dumneavoastr domnilor jura i, care dintre dumneavoastr ,
onorat auditor, ar îndr zni s conteste c pretinsul acuzat,
cum spuneam adineauri, nu e o vie şi gr itoare pild de
cinste şi moralitate, exemplar unic, cu care societatea
noastr se poate mândri reprimindu-l în sânul ei?
Un ropot spontan de aplauze cutremur sala de şedin e.
Preşedintele agit din nou clopo elul, amenin ând c
evacueaz lumea dac mai aplaud cineva.
Radulian, înfierbântat, îşi spuse: „A fost straşnic ieşirea
doctorului, l-am oc rât degeaba, f r acea interven ie nu
ob ineam succesul sta.” Dup care, încheie cu o voce
vibrant :
— Domnilor, în aceste clipe în l toare s ne cur im
sufletele de zgura care ni le împietreşte şi s ne plec m în
fa a pretinsului acuzat care a dep şit pe oameni! S -i cerem
iertare în frunte cu domnul prim-procuror pentru vina de a-l
fi crezut culpabil m car un singur minut. E unica mângâiere
pe care o putem aduce acestui om şi suntem datori s-o facem
dac mai exist în noi o urm de dreptate, ca o palid
ofrand adus martiriului s u.
— Eu am f cut-o la timp, strig , primul jurat Simedru, i-
am s rutat mâna…
Un tumult formidabil de strig te şi exclama ii acoperi cele
din urm cuvinte ale avocatului şi juratului. Mul imea
ridicat în picioare, de-a valma, vocifera într-un singur glas:
— Bravo! E un sfânt! Un martir! S tr iasc !

318
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Radulian jubila: pledase cu c rbuni aprinşi în gur şi

reuşise s dea foc s lii. Preşedintele suna de zor clopo elul,
m rind inutil larma, c ci nimeni nu-l mai auzea. Probabil c
suspendase şedin a, deoarece la un moment dat completul
de judecat p r si sala.
ţolonelul Dordea se desprinse din mul ime şi apropiindu-
se de Ilarie îl s rut pe amândoi obrajii. Doctorul plângea
încet, t cut, f r ca cineva, în delirul general, s bage de
seam .
Avocatul ap r rii, roşu la fa ca un rac fiert, iluminat de
mul umire, primea felicit ri cu nemiluita, ştergându-şi
fruntea îmbrobonat de sudoare.
Dup o jum tate de or , şedin a fu redeschis .
Preşedintele Alm janu anun c , întrucât au intervenit noi
fapte în cauz , procesul se suspend .

319
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 7
MEMORIAL VI
(din însemn rile doctorului Ilarie Magheru)

De ce au suspendat procesul? Dup rechizitoriul primului

procuror Ghinea, ar fi trebuit s m-aleg cu munc silnic pe
via . Şi deodat (o quae mutatio rerum!16) iat -m nevinovat!
Avocatul Radulian, în plin şedin , face s explodeze o
bomb : altcineva a ucis pe Z videanu, iar eu sunt scos
basma curat !
ţe s cred mai întâi din aceast formidabil r sturnare?
M zbat în îndoial ca un uliu prins în la . ţum se poate s -
mi strecoare acarul banii în buzunar, la nimereal , apoi s
revin , dup ce eu între timp plecasem? ţircumstan ele, cu
toat pecetea verosimilit ii, (sunt foarte abil ticluite) totuşi
la o examinare mai profund , par cusute cu a alb .
Şi pe urm , cum r mâne cu accesul meu de
somnambulism? Îmi amintesc destul de limpede c am înfipt
ghearele în beregata victimei, dup care i-am smuls punga.
Dac aş presupune c visul n-a trecut barierele motrice, se
naşte întrebarea: cum se explic des vârşita lui asem nare
cu cele ce s-au petrecut în realitate? Nu pare suspect din
cale-afar ? E într-adev r stranie p ania, cu toate astea se
încadreaz pe coordonatele adev rului. Numai în cazul când
reprezent rile mele despre datele crimei le-aş fi scornit cu
scopul de a-mi împ ca nevoia de auto-motivare, abia atunci
înşelarea ar r mâne în picioare. Dac -i aşa, de ce am luat-o
la goan pe câmpul pres rat cu b ltoace? ţâ i dintre
sinistra ii de la Pietroasa au f cut la fel? Nimeni! N-aveau
motiv, numai eu singur aveam unul! Afar de asta, cum se
explic sim mântul de groaz care m-a cuprins privind
portretul din casa lui Radu Şteflea, pe care îl asemuiam cu
victima? Dac n-ar fi preexistat în inconştientul meu o stare

16 O, ce schimbare a lucrurilor!
320
 - MIHAIL DRUMEŞ -

de alarm provocat de clopotul cel mare al ra iunii, din

cauza unei fapte neconforme cu eul meu moral (de care îns
nu-mi d deam seama), ar mai fi avut rost teama ce m
st pânise în ambele împrejur ri? De altfel, acesta fusese
primul pas pentru explicarea celor petrecute, datorit lui am
reuşit reconstituirea visului. Iar a doua zi, diminea a, în fa a
suspectului pachet de bancnote, mi-am explicat par ial fapta,
reducând-o numai la opera iunea furtului. Re inusem
subconştient doar elementele care conveneau în elegerii
mele, eliminându-le pe celelalte ca inutile (ca de pild actul
sugrum rii şi altele). Dup câteva zile, îns , le-am luat şi pe
acestea în considerare, din necesitate, cu atât mai mult cu
cât ziarele confirmar ceea ce eu încercam s -mi ascund.
Nu, nu m-am înşelat! Mintea mea n-a scornit motiv ri
neroade şi mai ales împotriva mea. Ar însemna c sunt
nebun crezându-m criminal f r s fi ucis şi ho f r s fi
furat. Sunt în deplin tatea facult ilor mele mintale mai mult
decât oricând. Înseşi ra ionamentele de fa ar putea s le
fac un creier bolnav? Cum? Chiar premiza de la care am
pornit este perfect valabil , s n toas .
Dac Dordea, în în elegere cu bunul s u prieten Kaminski,
au pus la cale salvarea mea?
Ah, asta trebuie s fie! M prind pe orice, aş face o mie de
r m şaguri, c am dat peste firul unei urzeli descins din
prietenie. ţe socoteal şi-au f cut scumpii mei binef c tori?
Nou ne-a picat în plas , într-o împrejurare independent de
voin a noastr , acarul Gheorghe Spârchez, care a furat inelul
moşierului. De ce n-am folosi binevenitul prilej punând în
spinarea acestuia şi r spunderea crimei? E un om din marea
gloat , bun pentru circula ia materiei în natur , c ruia îi
este totuna dac întoarce acul macazului sau taie sare la
ocn . În schimb, ajut m pe doctorul Magheru, un tân r
doldora de virtualit i s se realizeze pe planul existen ei.
Dac asupra lui s-au g sit banii, lucru de net g duit, de ce
n-am sili pe tic losul de acar s declare c , fiind surprins de
şeful sta iei asupra faptului şi vrând deocamdat s pun

321
 - CAZUL MAGHERU -

banii la loc pentru a-i ridica ulterior, a greşit în întuneric şi

mi-a vârât mie pachetul în buzunar? ţe idee ingenioas !
Kaminski sta e un geniu diabolic. Pus în form , ca o coc
moale, bietul om, cotonogit dup canoane, n-a avut ce s
fac : a m rturisit tot ce i s-a cerut. Nu m mir procedeul.
Ştiu ce se petrece în cabinetele de instruc ie. Şi iat -m scos
din cauz curat, neprih nit, ca un mieluşel nou-n scut. Nu
pot accepta aceast poman , care, vrând s m înal e, m
coboar chiar în propriii mei ochi. ţonsider o nelegiuire s
trec în sarcina acelui nenorocit o fapt de care r spund în
fa a conştiin ei şi a oamenilor. ţolonelul şi judele or fi ei
însufle i i de cele mai bune inten ii fa de mine, dar resping
o binefacere care se sprijin pe sl biciunea lor. Vreau s -mi
isp şesc f r delegea, pentru a m elibera odat de tensiunea
ei, imposibil de suportat.
Dac n-am comis-o trebuie s m conving c într-adev r
n-am comis-o? N-ajung nou luni de zile de când tr iesc cu
crima mea în suflet pentru ca aceast p rere s devin o
realitate incontestabil ? (Fortis imaginatio generat casum).
Am intrat în cabinetul lui Kaminski. Nu era acolo decât
grefierul, care mi-a spus c judele a fost chemat de domnul
preşedinte, e vorba de o mic anchet şi anume de unde a
aflat avocatul Radulian atât de repede de rezultatul
interogatoriului ca s -l speculeze în pledoaria sa, lovind mai
ales în primul procuror.
Dup o jum tate de or s-a întors. Dând cu ochii de mine,
a izbucnit într-o explozie de bucurie:
— Te-am salvat, doctore, în ceasul al doisprezecelea şi nu
e o figur biblic de stil, pentru c pendula b tea chiar
dou sprezece lovituri când am terminat interogatoriul
tic losului acar. (Va s zic , e vorba de salvare, aşa cum îmi
închipuisem).
Kaminski, v zând atitudinea mea împietrit , deveni brusc
serios:
— Nu- i pare bine? ţe înseamn asta? Am auzit c şi în
sal ai f cut o gaf … mam , mam !

322
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Nu cred c acarul e vinovat de moartea lui Z videanu!

Alt explozie. De ast dat , judec torul râdea cu hohote:
— Nu crezi? Asta-i bun ! Formidabil ! ţolosal ! Soco i, c
am mers pe n scociri?
— V rog s m ierta i, sunt convins c a i ob inut prin
silnicie m rturisirea nenorocitului aceluia.
— Pe legea mea doctore, m îngrijoreaz starea dumitale.
În loc s -mi mul umeşti c i-am redat libertatea…
— V jur c nu m prefac, l-am întrerupt. Detest ipocrizia.
Sunt sincer pân la cruzime cu mine. Dar îndoiala m surp
în aşa fel, încât simt c m dezagreg.
— Doamne p zeşte şi ap r ! Aşa ceva nu mi s-a întâmplat
de când sunt! M rog, ce ra iune are îndoiala care te
fr mânt ? Ţ nuieşti c am lucrat contra intereselor
dumitale?
— Dimpotriv , a i lucrat prea mult pentru ele…
— Ispr veşte cu pronumele de reveren . M sco i din fire,
pre legea mea. M-am str duit, zici, s te scap n p stuind, în
schimb, pe cel lalt, nu-i aşa?
— Întocmai… întocmai…
— Şi atunci, îmi ceri socoteal , sau ce?
— Nu. Vreau s cunosc adev rul adev rat.
— Ţine! r cni judele instructor. Am s-o fac şi pe asta. Stai
jos şi ciuleşte urechile…
M-am aşezat supus pe scaun, f r s iau seama la tonul şi
expresiile sale jignitoare, pe care le socoteam lipsite de
importan fa de interesul meu uriaş de a l muri cum stau
lucrurile. Kaminski s-a dus la patefonul lui de pomin , a
aşezat placa şi i-a dat drumul.
Un dialog viu prinse glas în absen a vorbitorilor. Închizând
ochii, îi vedeam aievea şi pe ei, în special pe acar, ca şi când
ar fi fost lâng mine. Acum ştiam chiar cum arat la fa ,
deşi nu-l z risem niciodat .
Întreb rile simple, dar iste e curgând pe jgheabul unei
logici strânse, aş zice magnetice, atr geau r spunsurile ca
pilitura de fier, f r putin de ocol sau evaziune.

323
 - CAZUL MAGHERU -

Din ce în ce se strângea cercul de foc în jurul acarului,

f r constrângeri, silnicie ori tortur , cum îmi închipuisem,
ci numai prin meşteşugul întreb rilor-cleşte. Acum venea la
rând partea emo ionant , episodul-cheie, care descuia
teribila tain ce m pr buşise în bezn . Ascultam cu
r suflarea t iat :
— Mi se pare c boierul cam are pic pe tine. Auzi ce mi-a
m rturisit? ţic l-ai fi strâns pu intel de gât. (Aşadar, acarul
totuşi l-a strâns de gât.) Ei, dar asta nu-i nimic. Fleac! Bine
c-a sc pat omul cu zile. (Aha, i-a întins o curs ). Ai fi putut
s -l omori, p c tosule, dac strângeai mai vârtos. – ţam aşa,
dom-le judic tor, ici o brodir i bine. ţând îi scosei inelu’,
credeam c -i mort. Nu mişca de fel. Acu’ dau s desfac
cus tura, ca s scot pachetu’ cu bani şi de! în fierbin eal
mai greşeşte omu’, poate oi fi tras cam t rişor. ţe s vezi?
M simte rumânu’! Se deşteapt şi m-apuc de piept cu
mâna. Cât p-aci s -mi pierd cump tu’. ţe s fac? I-am vârât
mâinile în beregat . De! aşa cerea treaba. A horc it ni el,
numai ni eluş, şi mi-a dat drumul. –Nu i-a fost team c l-ai
omorât! – Aş, c n-am strâns tare. Ce naiba, eram în toate
min ile. (Aşadar, e limpede: acarul l-a ucis! Acarul l-a ucis!
Acarul l-a ucis! Dar cum a f cut de mi-a pus mie banii?) P i,
s vezi. Pripit cum eram s-o zbughesc afar , c dom’ şef nu
glumea, nu ştiu cum fac, cum dreg, c mi se stinge lanterna.
Bâjbâi prin întuneric s pui pachetu’ la loc, dar în bezn şi
gr bit cum eram, am nimerit al turi la sl bu (eu eram
sl bu ul, la mine a nimerit, tic losul!)
ţeea ce auzeam era atât de nou şi copleşitor, c mintea
mea nu putea încorpora, mistui ori în elege f r un efort mai
îndelung.
— Rogu-te, mai pune o dat partea asta…
Am ascultat-o iar şi, replic cu replic , cuvânt cu
cuvânt… Nemaipomenit! Nu-mi venea s cred în nevinov ia
mea, parc mai lesne m suportam în culpabilitate, ca şi
când aş fi inut la paternitatea crimei. ţu toate astea nu era
o am gire, ci adev rul, care nu mai putea fi negat, pentru c

324
 - MIHAIL DRUMEŞ -

nimeni n-ar fi reuşit s mişte sau s schimbe un cuvânt din

cele tip rite pe suprema dovad : placa de patefon.
Şi eu care m-am perpelit atâtea nop i, fugind de mine,
buimac de fr mânt, care am îndurat chinurile lui Tantal, eu
care…
— Ei, acum te-ai convins, doctore? Dar, ce faci, plângi?
Plângeam. Nu ştiu ce-mi venise s m înduioşez în halul
sta. O sl biciune, în orice caz trec toare, dar, uite, nu-mi
trecea de loc.
— Haide, nu fi copil… Îmi dau seama prin ce ai trecut, dar
acum eşti din nou al dumitale, în l at pe un pisc la care nici
nu te-ai gândit…
M-am ridicat într-un târziu şi l-am strâns în bra e.
— Nu ştiu cum s - i mul umesc!
Kaminski, auzind aceste vorbe, se scutur brusc de mine.
— Nu, nu! N-am f cut nimic! Absolut nimic! N-ai pentru ce
s -mi mul umeşti. Mul umeşte zeilor, întâmpl rii aceleia care
l-a scos pe acar la suprafa , mie – nu! N-am mişcat niciun
deget pentru a te salva…
— Atunci, mul umesc faptului c exişti. Dac nu erai
dumneata care s vezi direct în inima lucrurilor, r mâneam
mai departe un ucigaş şi pentru mine şi pentru societate.
— S - i spun drept, m-a ajutat foarte mult intui ia c pe
undeva în lan ul cauzelor şi efectelor se afla un gol, ceva care
d râma construc ia silogistic . De aceea am aprofundat
cercetarea, întinzând la tot pasul capcane acarului. Ceea ce
nu pricep, îns , e atitudinea dumitale, doctore… De ce n-ai
crezut în mine din capul locului?
— Vrei s fiu sincer? Ţ nuiam c de coniven cu Dordea
ai urm rit s m sco i basma curat …
— ţhiar aşa fiind, ce- i p sa?
— A, nu! Nu puteam accepta. S-ar fi creat un echivoc
penibil: nevinovat pentru societate, culpabil pentru
conştiin a mea. Şi ştii doar c un criminal distruge dou
vie i: una a victimei, cealalt a sa, proprie.

325
 - CAZUL MAGHERU -

— Da, criminalii de talia dumitale, cu conştiin a cât o

catedral , în ceea ce priveşte pe ceilal i de teapa acarului, s
nu mai vorbim…
Înainte de a pleca, mi-am adus aminte de octogenara mea
d dac . Parc s-a rev rsat asupr -mi un val de lumin ,
curat şi cald, care m sc lda şi-mi f cea bine.
— Ce s-a întâmplat? întreb Kaminski nedumerit
v zându-m c priveam undeva peste umerii şi capul s u,
într-un soare inexistent.
I-am vorbit de Fleurie, f cându-i o sumar prezentare, ca
despre o fiin fabuloas . ţred ca n-a priceput mare lucru,
dar n-are a face!
— Ei bine, drag jude, femeia asta, care nu ştie nici A, nici
B, a avut previziunea inocen ei mele. Ştii ce mi-a spus? ţ
nu eu am luat banii, ci un duşman mi i-a strecurat în
buzunar ca s m nenoroceasc …
— Formidabil intui ie…
— ţredea mult în mine, în Dumnezeu şi în mine…
ţredin a ei m-a ajutat enorm! Alexis ţarell sus ine c
rug ciunea altuia te ajut , chiar dac tu nu crezi…
Pe coridorul tribunalului tocmai trecea un gardian cu un
de inut.
— Uite acarul, care i-a întors via a pe dos… îl duce la
penitenciar.
L-am cânt rit din ochi: un omule cu tigva m runt , cât
t rt cu a, urechile mari, cl p uge, mâinile lungi, din cale-
afar de lungi. Singurul aspect de re inut: avea o şiretenie în
priviri care denun a un sâmbure de inteligen . Aceast
nevolnic f ptur mi-a întors într-adev r via a pe dos, f r s-
o ştiu, aşa cum sus ine judele? Nu cred. Poate a fost
necesar într-un fel apari ia lui pentru a umple o sp rtur
din existen a mea sau – chi lo sa?17 – s adauge ceva.
Am coborât în libertate. Intrând dincolo de umeri în râul
uman care curgea pe trotuar, m-am uitat o clip înd r t, la
palatul tribunalului. ţe mic şi pric jit mi se p ru de ast

17 ţine ştie?
326
 - MIHAIL DRUMEŞ -

dat ! Se chircise strângându-se în el, iar eu m deşirasem

f r m sur .
Am l sat în pace casa drept ii, deoarece gândurile îmi
puneau o nou piedic . Din nou începu s m road
blestemata îndoial . Dac , totuşi, Kaminski m-a am git cu
miraculosul disc? De unde ştiu eu c acarul e acela care a
vorbit şi nu un interpus? Aveam contraargumente destule s
d râm neroada mea sus inere, îns în dialogul cuget rii
interioare când tai capul unui gând cu sabia altuia, ies la loc
alte zece capete. Balaurii acestor gânduri nu se stârpesc
lesne, îi cunosc atât de bine…
F când calea întoars , am apucat-o spre locuin a
colonelului Dordea.
— E acas domnul colonel?
— Chiar acum cinci minute a venit, mi-a r spuns un
vl jgan de vistavoi.
Dordea, bun tatea în carne şi oase, m primi cu bra ele
deschise:
— Ce-i, t ticule, ce s-a mai întâmplat? Vuieşte tot oraşul
din pricina dumitale… Aşa ceva n-a mai fost de la Adam şi
Eva şi dac -mi dai voie…
M-aşteptam la asemenea fraze care aveau ceva sfor itor în
ele. La ce bun s le continue? M-am apropiat de el şi luându-
i mâinile într-ale mele i-am spus:
— Jur -mi pe via a şi pe cinstea dumitale de militar c nu-
mi ascunzi adev rul.
Ofi erul m privi cu ochii holba i de mirare:
— ţe adev r? Despre ce-i vorba?
— S ştii c de dest inuirea dumitale atârn liniştea… (ce
zic eu liniştea?) atârn via a mea… Juri?
— Ţine, jur pe onoarea mea c - i spun adev rul.
— Uite ce este: n-ai uneltit salvarea mea în în elegere cu
Kaminski aruncând crima pe spinarea acarului?
— ţe? ţe? Eu de coniven cu polonezul?
ţolonelul îşi f cu o cruce pe piept.

327
 - CAZUL MAGHERU -

— Doamne, ce-mi fu dat s aud! Pe conştiin a mea î i

declar, t ticule, c nici prin minte nu mi-a trecut aşa ceva,
nici în vis n-am visat.
— Aşadar nu-i adev rat?
— Sigur c nu, mai e vorb ? Z u c nu eşti întreg la
minte. În loc s te bucuri c ai sc pat de n past , î i cau i
singur noduri în papur ? P i, z u aşa…
— Mul umesc, nene colonele. Mi-ai redat liniştea… La
revedere!
— Unde pleci? Nu te las nici mort… Stai s mânc m
împreun … Sunt singur, singurel, nevasta e plecat la Iaşi,
s-a-mboln vit maic -sa… Şi chiar ai putea s dormi la mine
în prima noapte de libertate… S nu zici nu, c m sup r
foc, doctoraşule… nu- i mai vorbesc o sut de ani…
…Am r mas. Timp de câteva ore a urmat, de o parte şi de
alta, un potop de vorbe. Colonelul Dordea nu era un
intelectual rafinat, lecturile sale se m rgineau la câ iva autori
de a doua şi a treia mân , dar dobândise o experien bogat
de via . Din p l vr geala lui am re inut îns dou replici.
Prima:
— Doctore, s ştii c în via numai cei care înving au
dreptate.
A doua:
— T ticule, sunt sigur îmi spune inima, c dumneata i-ai
construit o statuie din suferin ele prin care ai trecut. S n-
apuc ziua de mâine dac te mint…
L-am îmbr işat pentru vorbele astea.

328
 - MIHAIL DRUMEŞ -

EPILOG
„SFÂNTUL P RERE”

329
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 1
TREI VINDEţ RI

Lovitura de teatru din sala tribunalului topi iner ia urbei,

stârnind un vuiet incomparabil mai mare decât toamna
trecut , când doctorul fusese arestat. În toate locuin ele, la
club, prin localuri, bodegi, şi, în fine, pretutindeni, se
comenta copios aceast afacere cu adev rat senza ional .
Era unicul subiect de discu ie.
— Ei, te-ai convins, dragul meu, c flerul meu e cu
adev rat infailibil? Deşi cercet rile porniser pe o pist
greşit , am g sit, datorit lui, drumul cel just, perora
Kaminski la un pahar de vin în tov r şia lui Şerban Voinea.
— Eşti genial, pre legea mea! Spuneai, mi-aduc aminte, c
ucigaşul nu poate s fie decât cineva din personalul sta iei
unde s-a întâmplat catastrofa. ţhiar aşa a fost!
Judec torul, surâzând m gulit, ad ug :
— N-am s uit stupefac ia care m-a cuprins când a venit
doctorul s se predea. Îmi venea s crap de ciud , s m dau
cu capul de to i pere ii… ţum de m-am putut înşela într-aşa
hal? Şi când colo… În orice caz, jocul aparen elor e foarte
primejdios: prinde consisten unde convingerea nu are
r d cini puternice.
Ziarele din Ţucureşti trimiser reporteri care, arşi de
nostalgia senza ionalului, d dur propor ii fabuloase acestui
caz. Dezbaterile procesului, cu faimoasa pledoarie a lui
Radulian, şi mai cu seam descoperirea adev ratului
criminal, erau povestite cu o be ie de cuvinte, în coloane f r
sfârşit. Astfel, toat ara fu pus la curent cu ceea ce se
petrecuse în liniştita urbe a Piteştiului şi, timp de o
s pt mân , lumea urm ri reportajele gazetelor cu sufletul la
gur .

330
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Zarva stârnit de pres atrase aten ia forurilor

magistraturii asupra iste ului Kaminski, care se alese cu
mutarea la Ţucureşti, pentru merite excep ionale. Tot aşa,
Radulian, bucurându-se de dobânzile pledoariei sale, fu
angajat la un proces penal din capital , care f cuse un
scandal imens.
Doctorul Ilarie Magheru nu era înc pe deplin dumirit de
toate câte se petrecuser cu el şi în jurul s u. Avea impresia
c de-o vreme încoace tr ieşte pe scen , cu mii de ochi
a inti i asupr -i, care îi cânt resc orice mişcare şi vorb . Ar fi
trebuit, aşadar, s -şi controleze gestica şi dic iunea ca un
actor, pentru a nu l sa publicului o impresie nefavorabil ,
dar îi repugnau asemenea exhibi ii.
— Eu n-am vrut s ajung o vedet a actualit ii, nu m
intereseaz notorietatea sub acest aspect m runt, îi spunea
veşnicei Marta, p rtaşa gândurilor sale.
ţe s fac ? S lupte împotriva acelui curent de opinie
public ? Ar fi însemnat o b t lie cu morile de vânt. ţând
trecea pe strad , zeci şi sute de pietoni necunoscu i scoteau
p l riile în fa a lui, femeile întorceau capul dup el! De
mirare! Se ridicase deasupra acestor oameni la un nivel atât
de sus, încât le impunea respect? De mai multe ori, auzea
din spate, desigur f r ostenta ie, câte o voce care îl
identifica: Sfântul Părere! Gata eticheta, lumea îi scosese la
repezeal o porecl . Era o stigmatizare? Nu, nicidecum!
Pentru c nu con inea m car o urm de ironie. De bun
seam fusese o părere la mijloc, şi mai mult decât atât,
imagina ie, o imagina ie fertil în n scociri, care a astupat
golurile din aventur , jucându-i un renghi de pomin . Dar,
Sfânt? De ce, m rog, sfânt? Pentru aşa-zisa for moral de
care-i pomenise moşneagul Simedru? Nu! Aici se exagera…
Oamenii s riser dincolo de cal. N-avea nici pe departe atari
însuşiri. Un sfânt e de-o puritate des vârşit nu numai în
fapte, dar şi în gândurile sale cele mai ascunse. Într-asta
şade frumuse ea virtu ii. Ori doctorul n-avea aceast

331
 - CAZUL MAGHERU -

imaculare. Suferise ispita de a fura banii moşierului şi de aici

s-a declanşat rostogolul s u, cu urm ri atât de grave.
ţâ iva prieteni, în frunte cu Dordea, se gândir s
organizeze la club un banchet în cinstea doctorului. El refuz
cu înc p ânare. Pentru ce s rb torire? ţe fapt s vârşise
el? Erau caraghioşi oamenii ştia, z u aşa! Nu-i trebuie nici
banchet, nici s rb torire, nimic! S -l lase în pace, s -şi vad
de treburi! Ajunsese la o r scruce important , i se
deschiseser în fa mai multe c i… Pe care s apuce?
Vechiul drum b t torit de gânduri, la cap tul c ruia se
în l a statuia de binef c tor al omenirii, era prea lung şi
anevoios, iar el prea obosit, cu puterile sleite de eforturi
zadarnice ca s -l mai poat str bate. Ar trebui s se nasc a
doua oar pentru a-şi realiza marele proiect care-i
dinamizase via a pân acum. Atunci s-ar fi cunoscut mai
temeinic pe sine, şi-ar fi dat seama c o tranzac ie cu
conştiin a lui era imposibil , el nu putea organic s fure, aşa
cum îşi închipuise c o s fac . Dac dispunea la timp de
aceste date ar fi fost scutit de drama pe care o tr ise.
Asta-i, n-avea încotro, va abandona proiectul! Via a e
aspr , oamenii sunt sili i s renun e la visurile lor, s -şi
croiasc alte visuri pe m sura realit ii. Aşadar, renun are pe
tot frontul. Şi totuşi, ar putea s g seasc la Magda Ţ leanu
banii trebuincioşi.
Nu! Nu! În ruptul capului! ţu femeia aceea nu vrea s mai
aib a face. E mai cinstit s fure decât s -i ob in atât de
ruşinos, vânzându-se. Şi-ar crea un complex de inferioritate
aşa de puternic, încât eul moral s-ar duce pe copc . E de
neîn eles cum se angajase în acea aventur urât din care
ieşise totuşi întreg, nev t mat. Îşi acorda îns circumstan e
atenuante, se afla pe atunci în plin criz . Ţine c nu
s vârşise fapte mai degradante.
Tot cump nind, Ilarie Magheru ajunse la concluzia c mai
s n tos ar fi s nu ia nicio hot râre. Pân una alta, va merge
pe drumul pe care se afl ! Partizanul unui unic ideal în via ,
nu poate s fac altfel. Mai târziu, vom vedea! Acum aşteapt

332
 - MIHAIL DRUMEŞ -

decizia ministerului de repunere în drepturi la spitalul

comunal. Doctorul Ţarbu Du escu îi spusese c a telegrafiat
la Ţucureşti şi în câteva zile are s soseasc ordinul.
Ţine, nu era nicio grab în privin a asta. Se bucura de
libertate ca un şcolar în vacan . Şi deodat îl cuprinse un
dor nel murit de Marlen, fiica Z videanului. Nu mai ştia
nimic de ea, trecuser aproape zece luni de la plecarea fetei
la Viena. O fi f cut ceva pe-acolo?
Gândind aşa, Magheru se îndrept pe bulevardul Şerban
Vod , unde locuiau Z videnii, drum pe care odinioar îl
b tuse de atâtea ori. M car s treac pe lâng cas , s
adulmece aerul ei. Ziua era senin , luminat , pomii
înverziser , în v zduh plutea s rb toarea prim verii. ţând
ajunse în dreptul gr dinii, z ri printre uluci o ar tare alb pe
alee.
„Asta-i Marlen!”
Era în c rucior cu spatele. O cunoscu şi aşa, de departe.
„Ea e. S-a întors şi eu habar n-aveam. Se plimb prin
gr din bucuroas de prim vara cea nou .”
F r a mai sta pe gânduri, p trunse în cas . N-o g si pe
guvernant , plecase în oraş. Una din slujnice, recunoscându-
l, îl spuse c domnişoara a venit chiar azi-noapte cu trenul
de la Viena.
— Cum se simte? E mai bine acum?
— Tot aşa… Niciun doctor nu-i g seşte leacul.
Ilarie Magheru repet maşinal replica:
— Niciun doctor nu-i g seşte leacul? şi numaidecât
complet peremptoriu, definitiv: Ei bine, am s -l g sesc eu!
Slujnica îl m sur cu o privire mirat :
— Dumneavoastr ?
Magheru n-avu timp s observe surâsul neîncrederii.
Toat fiin a lui se cutremurase la ivirea acestui gând scos în
vileag. Alerg în gr din ca un halucinat, vrând parc s dea
la o parte pomii ca s -şi fac loc de trecere, deşi pe alei avea
atâta l rgime. ţând ajunse la câ iva paşi în spatele infirmei,
o strig cu putere:

333
 - CAZUL MAGHERU -

— Marlen!
Fata, surprins , întoarse capul f când o mişcare
involuntar de a se ridica. Doctorul nu-i l s timp, o lu de
mân ca şi cum nu ştia c -i paralizat şi ea se pomeni în
picioare, f r s -şi dea seama, n uc , ame it de
neprev zutul acestei întâlniri…
Doctorul o îmbr iş decent şi-i lu bra ul s fac o
plimbare împreun . Ea ar fi vrut s -i spun c nu se poate,
picioarele ei sunt bolnave, dar v zu c f cuse deja câ iva
paşi… c mergea… c putea s mearg … c lca s n tos pe
p mânt… Se ag puternic de bra ul lui şi p şi înc o
bucata de alee, sco ând mici ipete de mirare, dup care
izbucni vulcanic:
— Doctore, m-am f cut bine! Sunt în stare s umblu!
ţopleşit de avalanşa bucuriei, fata îl potopi de s rut ri pe
obraji, pe ochi, pe gur , unde nimerea.
Dintru început, Magheru, buimac de fericirea izbândirii,
p ru str in de spontana izbucnire a fetei, dar repede îşi veni
în fire şi gust , emo ionat, dulcea a s rut rilor.
Gândi în sinea lui:
„I-am luat un pre prea mare. Atâtea s rut ri, atâtea
milioane! Plus satisfac ia mea personal – un miliard.
Doamne, ce bogat am devenit într-o singur clip !…”
ţontinu plimbarea pe aleea principal . El o inea de bra
cu grij .
— Ce s-a întâmplat? Cum m-am înzdr venit, aşa… ca din
senin? Trebuie s - i m rturisesc, doctore c …
— Ştiu, ştiu totul…
— Ştiai c eram paralizat ?
— Sigur c da. S nu mai vorbim de asta. Acum mergi
singur , hai, s te v d!
— Mi-e fric ! ine-m mai departe.
— Mergi ne inut , când î i spun! Ai încredere în mine… S-
a restabilit influxul nervos. Acum nu mai ai nimic!
Îl ascult . Parcurse o bucat de alee nesprijinit , dar
cl tinându-se pu in.

334
 - MIHAIL DRUMEŞ -

— Perfect. Acum facem înconjurul parcului de dou -trei

ori.
— Ţa nu, de o sut de ori… Am uitat s mai merg…
Dup primul tur, obosi. Se aşez s se odihneasc pe o
banc , în fa a c ruciorului cu dou roate.
— S nu mai pleci de lâng mine, doctore drag… f r
dumneata mi-e team de toate… Uite, chiar de c ru ul acela
groaznic.
— Îl punem la vechituri…
— Nu! Sf râm -l! Nu vreau s -l mai v d! ţalc -l în
picioare!
— Chiar aşa am s fac.
Dar nu-l c lc în picioare, îl ciopâr i cu o scurt tur de
lemn pref cându-l într-un morman jalnic de buc i.
— Aşa, aşa! striga Marlena, b tând voioas din palme.
Servitoarea, care întâmpinase pe Magheru, v zu pe
fereastr cum umbl st pân -sa prin parcul casei. Scoase un
ip t, nu-i venea s cread ochilor… Se mai uit o dat . De-
adev rat, domnişoara mergea cu picioarele ei, nu era
vedenie.. Alerg ca nebun prin od i s dea de ştire
st pânilor.
— ţoni , domnişoara umbl , veni i fuga s-o vede i în
gr din ! A f cut-o bine domnul doftor…
— Care doctor?
— Domnu’ doftor Magheru… care altu’?
— Cum se poate? Cine l-a chemat? Când a venit?
— Adineauri, coni , eu i-am deschis. Zicea c dac
str inii n-au g sit leac pentru domnişoara g seşte el şi uite
c a g sit, n-a fost minciun !
De fa era şi doctorul Preda, medicul casei, care tocmai
f cuse doamnei Voinea o injec ie. Ea îl întreb :
— Ce zici, doctore, de asta?
— Înc nu pricep nimic. S vindeci instantaneu o
paraplegie? De necrezut! În orice caz foarte ciudat…
Tocmai atunci intr pe uş Şerban Voinea şi Henriette,
guvernanta. To i coborâr în parc s vad ce s-a întâmplat.

335
 - CAZUL MAGHERU -

Marlen, chiuind, sc ldat în soare, alerg în bra ele

guvernantei:
— Riette, je suis guérie! Je suis guérie!
În clipa aceea, Magheru îşi aduse aminte, prin asocia ie,
de povestirea maestrului Stroia despre bolnava cu pl gi
ulceroase de la Lourdes care striga tot aşa: je suis guérie! Je
suis guérie!
Henriette o îmbr iş , plângând de bucurie. O îmbr işar
şi ceilal i emo iona i, minunându-se de vindecarea fetei. Nu
era pu in lucru s -şi recapete s n tatea dup atâ ia ani de
suferin , în care timp familia cheltuise o avere cu
tratamente la medici renumi i din ar şi mai ales de peste
hotare.
Şerban Voinea se adres lui Magheru, r mas oarecum
stingher, în s rb toarea familial pe care o declanşase:
— Domnule doctor, m închin în fa a ştiin ei dumitale…
— Şi eu, colega, te felicit din toat inima, se al tur
medicul Preda. Dar spune-mi rogu-te, cum ai procedat? Sunt
foarte curios s aflu…
— N-a fost decât o simpl experien care a reuşit şi atâta
tot…
Şerban Voinea obiect :
— Aceast simpl experien puteau s-o fac şi somit ile
medicale c rora m-am adresat. De ce n-au f cut-o? S nu le
fi trecut prin devl ?
— Tot ce se poate! Eu la ce m-am gândit? Aflasem c
domnişoara Z videanu, din cauza puternicei emo ii, produs
de decesul mamei… a f cut paraplegia.
— În mod inexplicabil pentru mine, întrerupse Preda.
— Nu tocmai inexplicabil, pentru c este dotat cu o
sensibilitate excesiv , aş zice boln vicioas . O fat normal
n-ar fi p it nimic. M temeam s nu aib vreo leziune
cerebral , dar n-a avut. În tot cazul, influxul nervos a încetat
de a-şi mai exercita ac iunea asupra contrac iei musculare,
esutul muscular r mânând îns indemn. Ori, când m-am
apropiat adineauri pe furiş de ea şi am strigat-o, i-am

336
 - MIHAIL DRUMEŞ -

provocat o emo ie tot atât de violent ca şi prima, încât s-a

restabilit circula ia normal a influxului nervos în membrele
paralizate. Asta-i tot!
— N-am în eles prea mare lucru, zise Voinea, dar eşti
formidabil, doctore!
— Da, da, confirm Preda, are stof tân rul nostru!
— Grija mea cea mare a fost producerea corect a acestei
emo ii. Dac intensitatea ei era mai redus nu ob ineam
nimic. Îns am calculat cu precizie, inând seama nu numai
de anumi i factori, dar şi de anume condi ii…
Aceste anume condi ii le trecu sub t cere. Erau şi greu de
explicat. ţum s le spun c Marlen, dintr-o pudoare legat
de un sentiment proasp t n scut (şi intimitatea dintre ei era
o dovad ), îşi ascundea boala fa de el, repetând poate
exemplul unui caporal din timpul r zboiului, care primind la
spital vizita logodnicei sale îi t inuise c o ghiulea i-a retezat
amândou picioarele… Ori faptul c Magheru strigase fata
prin surprindere, nu însemna înc nimic, emo ia fusese
produs din descoperirea infirmit ii ei de c tre acela care nu
trebuia s-o afle.
— Doctore, î i mul umesc înc o dat şi aştept s -mi
trimi i nota de plat .
Magheru surâse larg:
— Nota? O, domnule Voinea, m consider pl tit şi r spl tit
cu satisfac ia mea personal …
— Drag colega, astfel de gesturi, iart -m , dar mi se par
cam… deplasate. Noi, medicii, gândeşte-te, avem şi stomac…
— Din fericire, eu n-am… i-o retez scurt Magheru.
Moşierul nu mai insist . Dup -amiaz , so ia, curioas , îl
întreb în treac t:
— Cât te-a costat minunea, Şerbane?
— Draga mea, minunile astea nu cost niciun ban. Se
vede c aşa-i regula…
— Cum? Nu i-ai pl tit nimic doctorului?
— A refuzat net onorariul… ţe era s fac? zicea c se
mul umeşte cu propria-i satisfac ie.

337
 - CAZUL MAGHERU -

— Hm! Mi-e team s nu-i r mânem datori vându i…

Voinea nu în elese unde b tea nevast -sa, nici n-avu
curiozitatea s afle.

II

Cum era de aşteptat, vindecarea fiicei lui Z videanu stârni

alt vâlv în oraş. Lumea nu vorbi câteva zile decât despre
acest eveniment, denaturând, bineîn eles, împrejur rile şi
m rindu-i propor iile. Dar în mahalalele Piteştiului şi în
comunele învecinate, ceea ce se petrecuse fu pecetluit drept o
minune, iar doctorul care o s vârşise, un adev rat sfânt,
Sfântul Părere. Porecla aceasta, care de la un timp se
destr ma pe-ncetul începu iar şi s umble din gur -n gur .
ţhiar şeful spitalului comunal, Ţarbu Du escu, îi atrase
aten ia lui Magheru:
— Nu ştiu dac trebuie s te felicit, c ai ajuns „sfânt”!
Drumul pe care mergi e foarte preten ios: cere s faci mereu
minuni de-astea. Întrebarea e: ai s reuşeşti?
— S fim în eleşi, Ţarbule, eu nu fac minuni, ci ob in
uneori vindec ri mai deosebite, ca s nu le spun
senza ionale.
— M rog, ce în elegi prin senza ional?
— ţeea ce în elegea Léon Ţlum când a spus: dac m
muşc un câine e ceva obişnuit; dac muşc eu câinele,
atunci e ceva senza ional. ţât priveşte sfin enia… s-o l s m
balt .
Dar spre marea surprindere a acestuia, Magheru ob inu
dup câteva zile o nou vindecare senza ional a unui caz
care, din p cate, îl avusese sub supraveghere în spital. Era
vorba de fostul ofi er Gherghel Ion din infanterie, r mas de
pe urma r zboiului cu o psihoz : într-o lupt la Muncel,
fusese îngropat de p mântul r scolit de un obuz, şi f r s -şi
piard via a, îşi pierduse în schimb memoria. În anii de dup
r zboi, fratele s u, Ilie Gherghel, contabil-şef la biroul de
cereale al lui Şerban Voinea, îl duse la o seam de medici
psihiatri care nu reuşir s fac nimic. Auzind de vindecarea
338
 - MIHAIL DRUMEŞ -

nepoatei patronului s u, contabilul-sef se adres doctorului

Magheru. Acesta, dup ce fu pus în cunoştin de
antecedentele pacientului şi se încredin c n-are nicio
leziune cerebral , îl hipnotiz , sugerându-i scene familiale
mai importante şi într-o jum tate de or , bolnavul se trezi
vindecat, cu memoria revenit .
Un nou val de uluire se ab tu asupra oraşului: Sfântul
Părere s vârşise înc o vindecare miraculoas . La locuin a
fostului ofi er, pe strada Viilor, era un pelerinaj necontenit,
mai ales de femei care, arse de curiozitate, voiau s afle cum
s-a întâmplat minunea.
Nu mai târziu decât a doua zi, doctorul Magheru fu
chemat de acas la Ghib nescu-Statuie. So ia prefectului,
mult mai tân r decât el, suferea de o nevroz c reia
specialiştii de la Ţucureşti nu-i veniser de hac. Magheru, în
trei şedin e de hipnotism, o vindec .
— Domnule doctor, îi spuse prefectul pe când pleca, nu
pot afirma c eşti f c tor de minuni sau sfânt, cum zice
lumea, dar un adev rat maestru eşti cu siguran .
— V rog, domnule prefect, nu trebuie s exagera i…
— De loc! De loc! În orice caz ai ceva deosebit în
dumneata, o putere de care nu-mi dau seama, s zicem
magnetic . Eu simt acest lucru, sunt convins de el, te rog s
m crezi…
— Asta, da! Cred c am. A i intuit just.
— Ei, vezi? f cu entuziasmat prefectul. Acum te rog s -mi
spui ce- i datorez?
— Nimic, domnule prefect. Medicina mea e f r bani. Dac
vre i s m jigni i, oferindu-mi un onorariu, nu mai calc alt
dat în casa dumneavoastr .
Pe aceste cuvinte, Magheru plec , iar Ghib nescu r mase
locului s se mire: aşa ceva nu i se mai întâmplase.
Chiar în seara aceea, peste bucuria doctorului veni un
necaz. Avea mare nevoie de o sum de bani pentru c
propriet reas venise la el, îi ceru ei un împrumut.

339
 - CAZUL MAGHERU -

— Eşti s rac lefter? se mir doamna Albu. Tocmai venisem

dup chirie şi când colo v d c trebuie s - i dau eu bani. Nu
în eleg cum topeşti gologanii, trebuie s fi încasat sume
respectabile cu vindec rile acelea…
Magheru îi explic anevoie cum st teau lucrurile.
— Doctore, eşti ori nu eşti în toate min ile? Hai, în eleg cu
ofi erul cela, c -i s rac, dar s faci poman cu Şerban Voinea
sau cu Ghib nescu, care înoat în aur pân -n gât, asta e
nebunie curat . Nu te împrumut cu niciun ban, aşa s ştii…
F bine şi las -m -n pace!
Plec sup rat foc, dar dup o or , îi trimise banii.

340
 - MIHAIL DRUMEŞ -

CAPITOLUL 2
MEMORIAL VII
(din însemn rile doctorului Ilarie Magheru)

Remarca prefectului Ghib nescu-Statuie, c aş poseda o

putere supranatural , m-a obsedat mult. Cum observase el,
de obicei distrat, şi de ce mi-o spusese tocmai el, taciturn
notoriu? Sim urile-i, desigur, o percepuser , era prea
evident aceast însuşire ca s fie trecut cu vederea. Pentru
mine, îns , devenise o certitudine. În ultima s pt mân , ori
de câte ori m uitam în oglind , m uimea incandescen a
ochilor. Ar tau ca dou minuscule faruri în care se mistuia o
flac r ciudat , cu intensit i deosebite, câteodat crescând
într-o m sur atât de mare, încât m temeam s nu-mi ia foc
fiin a. Asemenea ochi o fi avut şi celebrul ţharchot, care a
fost cel mai mare medic al vremii sale? Maestrul Stroia îmi
spunea c uimitoarele priviri ale acelui om le puteai deosebi
din câteva mii laolalt .
De când am c p tat puterea asta? În orice caz, de foarte
curând, f r a-mi da seama cum şi ce fel s-a întâmplat
lucrul. Când am vindecat-o pe Marlen, o aveam – sigur o
aveam – altfel, încercarea ar fi dat greş.
ţiudat a fost povestea asta! Am sim it instantaneu
dorin a de a o revedea! N-o v zusem de câteva luni de zile,
habar n-aveam dac se întorsese din str in tate. Ajungând,
deci, în fa a locuin ei sale, eram preg tit s m mul umesc
eventual numai cu aceast opera iune de recunoaştere în
ipoteza c ea nu-i în ar . Nici prin gând nu-mi trecea cele ce
aveau s se întâmple. ţând slujnica mi-a spus c fata s-a
întors de la Viena, şi c doctorii de acolo înc nu-i g siser
leacul, ce mi-a venit s -i strig c eu îi voi g si leacul? Aceast
replic a debitat-o altcineva. Nu-mi apar inea personal, în
schimb m angajase. Şi tot ceea ce a urmat era al altcuiva,
un ins cuib rit în fiin a mea, care conducea cu o precizie

341
 - CAZUL MAGHERU -

savant lucrarea pe care trebuia s-o execute pentru mine şi

în numele meu.
Oricât aş vrea, nu pot s -mi recunosc paternitatea acestei
vindec ri. A ac ionat o voin superioar voin ei mele, iar eu
am fost numai o unealt docil de care s-a slujit? Indiferent
cum şi în ce fel s-a întâmplat faptul, e cert c ob inusem o
biruin spectaculoas , pe care ştiin ificeşte mi-o explicam,
în timp ce renumi i specialişti din str in tate au dat greş pe
tot frontul.
Urmeaz , dup cum se ştie, înc dou victorii medicale, e
drept, de mai mic însemn tate, îns pe aceeaşi linie.
Vindecam acum pe bolnavi f r medicamente, folosind
acea for interioar de care vorbise cândva Epictet. Iat -m ,
aşadar, medicul care visam s devin din clipa când am avut
hot râtorul dialog cu modelul meu, doctorul Stroia. Marele
proiect pe care l-am hr nit în anii adolescen ei începea s se
înf ptuiasc f r psihanaliz , f r ţoué, f r metodele lui
Dubois, Bernheim şi al ii, f r yoga şi practicile acestei
doctrine, f r studii de specializare în Fran a, Germania,
Italia şi Austria. Ci numai prin mine însumi, cu propriile
mele mijloace, cu vrerea mea!
ţiudat! Via a e atât de plin de ciud enii, încât a le
dezlega înseamn , mai degrab , a le înmul i decât micşora.
Într-adev r, foarte ciudat! Ce anume s-a petrecut? Ce proces
psihic m-a scos la liman atunci când m aşteptam mai
pu in? Nu cumva gândurile mele din serviciul idealului pe
care mi-l croisem (deşi temporar alungate din planul
conştiin ei datorit celor petrecute la Pietroasa) activaser
totuşi subteran, pe îndelete şi r zb tuser de curând la
suprafa , coapte, pârguite, ca un fruct al unor îndelungi şi
decisive preocup ri? Nu ele mi-au ales drumul pe care
trebuia s merg şi îmi dictau de acolo, din postul lor de
comand , faptele pe care trebuia s le s vârşesc?
Pe vremea studen iei, m duceam la spitalul ţol ei, de
obicei pe un anumit traseu. Odat îns , preocupat de o
problem , n-am prins de veste c apucasem pe alte str zi,

342
 - MIHAIL DRUMEŞ -

decât atunci când m-am pomenit chiar în fa a clinicii. Paşii

m-aduseser tot acolo, dar pe un drum mult mai scurt decât
cel lalt.
Alt dat , ducându-m la redac ia revistei Via a medicală
ca s predau un material pentru un concurs de specialitate
dotat cu premii, am constatat cu surprindere c … uitasem
manuscrisul acas . Dar în noaptea aceea, mi-a venit în
minte o idee str lucit şi ref când în întregime textul, am
ob inut premiul întâi.
În timpul r zboiului, vrând s plec într-o comun
învecinat , maşina s-a defectat. M-am întors la spitalul
diviziei tocmai când îi aduseser pe fostul maior Dordea, pe
care l-am operat îndat . În lipsa mea cine i-ar fi f cut
trepana ia?
Dar lucruri de-astea mi-s-au întâmplat zeci şi sute, f r
exagerare. Şi atunci se naşte întrebarea stranie: nu cumva
subconştientul sugereaz şi impune uneori acte mai
împlinite sub raportul con inutului decât acelea trecute prin
sita conştiin ei?
E destul de temerar s sus in cineva o astfel de tez , dar
în cazul meu e o dovad concludent , de neclintit. Mi-am
realizat în fine, visul meu drag, hr nit cu ogoare de iluzii, dar
şi sfârtecat de talazurile dezn dejdii. Cu toate astea, drumul
spre înf ptuire fusese altul decât acela pe care mi l-am
închipuit. Oare cel dintâi avea atâtea lipsuri ori caren e,
încât, urmat pas cu pas, n-ar fi dus la atingerea elului
urm rit? Dac , de pild , aş fi plecat în rile medicinii
avansate, apoi în Indii, ca s întreprind cercet rile ce-mi
propuneam, având bineîn eles la îndemân mijloacele
materiale, eram oare în m sur s ob in vindec rile de
ast zi?
Greu de crezut!
Încerc rile care mi-au r scolit existen a (catastrofa de la
Pietroasa, presupusa crim , procesul), deşi în aparen
potrivnice planului meu, au îng duit totuşi glodurilor
reprimate s prelucreze în tihn materialul de via existent

343
 - CAZUL MAGHERU -

şi s g seasc în rezervele interioare solu ia cea mai bun .

Poate chiar ele mi-au sugerat comiterea presupusei crime, ca
s -mi provoace mustr rile de care aveau nevoie pentru
purificarea sufletului. C ci nimic nu spal , şi nu o eleşte mai
vârtos decât c in a. Suferin ele pe care le-am îndurat nu-mi
devastaser universul interior, ci dimpotriv , îl înfloriser ,
copleşindu-l cu acea t rie moral de care îmi pomenise
Tache Simedru. Nu de studii suplimentare aveam nevoie, ci
de prefacerea din r d cini a fiin ei mele sufleteşti. Asta era
partea de c petenie pe care ra iunea omisese s-o prevad ,
dar de care subconştientul inuse neap rat seama.
Acum, primenit, dup baia de suferin şi înt rit de
conştiin a harului, simt în mine puterea herculean de a face
bine Omului, eliberându-l de durerea care-i transform via a
într-o pedeaps f r vin . Dar cu o condi ie: s aib
încredere nestr mutat în puterea mea, c ci nu medicul îl
t m duieşte, ci propria-i credin . Pentru c eu nu fac nimic
altceva decât declanşez tainicul resort al vindec rii.
În timp ce aşterneam pe hârtie aceste gânduri, Marlen
Coravu st tea aplecat pe um rul meu şi îmi urm rea
scrisul. Mi-am adus aminte de c lug rul negru cu care
Kovrin, eroul unei nuvele a lui ţehov, st tea mereu la taifas
vorbind despre fericire. So ia lui Kovrin, trezindu-se, c t cu
spaim la b rbatul ei care tot gesticula şi râdea de unul
singur. – ţu cine vorbeşti? Spune-mi cu cine? ţ ci aici nu se
afl nimeni. Tu eşti bolnav, dragul meu, i-e mintea
sec tuit , trebuie s te cau i. Femeia plânse şi când se
lumin de ziu , alerg dup medic. În sfârşit, profesorul
Kovrin se f cu bine, nu mai conversa cu vedenia lui, nu mai
era vesel, fericit, devenise un om serios, rezonabil, la fel cu
ceilal i oameni şi se plictisea de moarte. El însuşi spunea: –
E drept, aveam vedenii, dar pe cine sup rau ele? ţui f ceau
r u? ţe ferici i au fost Ţuda, Mahomed sau ţhristos c
rudele nu s-au gr bit s îi vindece de extazele lor! Dac îi
îndopau cu bromur , ori îi sileau s fac o cur de lapte,
cine şi-ar mai aduce aminte de ei?

344
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Eu n-am rude, nu-mi pas de p rerile mediocrit ii şi îmi

place s stau de vorb cu tine, Marlen, chiar dac acest
lucru seam n un pic cu nebunia.
— Stai, Marlen, ia loc, draga mea, lâng mine…
Ea f cu întocmai. Se aşez uşor, fluid , pe fotoliul din fa a
mea şi aştept cuminte s -i spun ce aveam de spus.
— Tu ştii, tu sim i c îndelung aşteptatul nostru ceas a
b tut? Iat -m ajuns medic aşa cum ai dorit, chiar mai mult
decât ai dorit. Deşi la primii paşi, sunt în stare s vindec, am
vindecat chiar câteva cazuri dup metoda psihoterapiei mele.
Te bucuri, Marlen, de asta?
Fa a ei se sc lda în fericire.
— Sigur c te bucuri la fel ca mine. Dar în bucuria asta
m roade un mare necaz: numai ie, cea dintâi f ptur de pe
lume pe care aş fi vrut s-o ajut, nu- i pot face nimic.
ţuprins de o revolt crâncen , am strigat:
— De ce nu te-ai îmboln vit acum? Spune, de ce?
— Dac m îmboln veam acum, tu nu ajungeai medic,
Iluş, ci altceva. Dorin a mea te-a mânat pe acest drum,
trebuie s recunoşti.
— Aşa e! Şi tot datorit ie l-am cunoscut pe doctorul
Stroia…
ţerule! Aceast frântur de dialog, ca un fulger de lumin ,
mi-a relevat adev rul. În sfârşit în eleg, am în eles c
dragostei noastre, dragostei mele pentru Marta, îi datorez tot
ce am f cut şi mai ales ce voi face de aci înainte. Şi acest
proiect uriaş care ia fiin şi îi cresc aripi gigante, va tr i şi
va învinge, pentru c are la temelie dragostea. Dragostea
noastr neîmplinit va împlini idealul r mas de pe urma ei,
şi pentru care a fost necesar o jertf atât de mare: via a
Marlenei.

345
 - CAZUL MAGHERU -

CAPITOLUL 3
ŞţOALA DE LA MAGHERANI

Doctorul Magheru se ducea aproape zilnic la fiica lui

Z videanu. Petreceau amândoi o or , dou , în preajma unui
trio inseparabil – Beethoven, Chopin, Mozart – care le
deschidea ferestre spre delect ri înalte. Prezen a doctorului
devenise fetei atât de necesar , ca aerul pe care îl respira,
încât dac lipsea o zi, sau chiar dac întârzia pu in, fiin a ei
era apucat de panic .
Ilarie îşi d dea seama c îl iubeşte (şi lui i-era drag , nici
vorb ), dar acum îl absorbeau alte preocup ri, înf ptuiri de
seam b teau la uş , de unde r gaz pentru jocul acesta
amoros, care, nu se ştie ce drum poate apuca? Şi apoi, mai
g sea loc în inima lui o alt dragoste peste aceea a Martei
ţoravu al c rei altar r mânea mereu neatins? De aceea,
trecând la pruden , r ri vizitele muzicale, folosind diferite
pretexte pentru a nu se angaja prea mult.
Naiv încercare! Într-o dup amiaz , se pomeni cu
domnişoara Z videanu, descompus la fa , agitat la culme,
plângând cu sughi uri. Doctorul, alarmat, o aşez pe un
scaun, încerc s-o linişteasc . Dar poate cineva s moaie
furtuna cu fraze amabile?
— Te iubesc, în elegi, şi nu pot tr i f r tine. Dac nu-mi
d deai înapoi picioarele, nu veneam aici, dar mi le-ai dat şi
acum alerg dup un singur om care eşti tu… Ştiu c nu m
iubeşti, de aceea nu- i cer s m iei de nevast , las -m
numai în preajma ta, altfel mi-e fric s tr iesc… o fric
imens …
Magheru se uit la ea mirat. Nu-i venea a crede ochilor. O
z videanc s -i cerşeasc dragostea, umilindu-se astfel în
fa a lui? Unde-i doamna Albu s vad scena, ea care spunea
în glum : „Dac pui mâna pe fata asta, ai dat cea mai mare
346
 - MIHAIL DRUMEŞ -

lovitur ”. Deocamdat nu poate fi vorba de aşa ceva. Rela ia

dintre ei trebuia s r mân circumscris între medic şi
pacient , adic rude, aşa cum s-a întâmplat cu doctorul
Stroia şi Nadia Garoiu… Mai târziu, vom vedea. De ce s
tragem poli e asupra viitorului?
— Draga mea Marlen, cum aş putea eu s te împiedic de a
tr i lâng mine?
— Dac vrei cu adev rat, jur -mi… Altfel nu te cred…
jur -mi pe ce ai mai scump pe lume…
— Ştii prea bine ce am mai scump.
Doctorul îi jur pe cealalt Marlen.
— O, ce bine-mi pare… ţhiar la ea m gândeam…
Era vesel , alta, îi venise inima la loc. Dou Marlene se
lupt pentru un b rbat, oricum nu era greu de ghicit care
din ele va învinge pân la urm …
— Şi acum, în mod practic, cum facem s fim împreun ?
Ai vreo propunere?
— Nu. Nu m-am gândit înc …
— Eu, în schimb, m-am gândit.
…Se gândise s plece cu el în alt oraş. Sau undeva la ar .
Şi cu spitalul ce face? Demisioneaz ? Sigur c da, ce-i
trebuie? Are s cl deasc un spital pentru amândoi, fiindc
şi ea vrea s urmeze medicina, s se fac doctori .
Dumnezeule, se repet povestea Nadiei Garoiu! Asta-i prea
mult! Spital cu cinci sute de paturi? Cu o mie? Ei-ei!…
— Opreşte-te, Marlen, a-i luat-o razna… Nu ştii ce spui…
— Ba ştiu foarte bine.
— Cine te las s -l faci? Eşti de capul t u? Asta cost pe
pu in trei-patru milioane. Ce-o s spun ai t i?
— Ţinevoi i a afla, stimate domnule doctor, c peste trei
zile, adic la 22 aprilie, subsemnata devine major dup
lege…
— Şi tutela unchiului?
— Ş-a ispr vit cu ea. Aşa c fac ce-mi doreşte inimioara.
Pot s cl desc şi zece spitale dac ave i poft , nu unul
singur…

347
 - CAZUL MAGHERU -

— Majora mea drag , exclam Ilarie întinzând bra ele.

Ea se lipi de pieptul lui şi o s rutare pecetlui leg mântul
cu o putere mai mare decât un zapis.
O jum tate de or se sf tuir unde s ridice spitalul lor.
(La Z videni? La Merişani?) Nu, mai bine în alt parte,
undeva într-un loc pitoresc, pe platforma deluroas a
Oltului, sau pe o teras mai cuprins . Acolo avem un climat
dulce, în l imea nu dep şeşte 400 metri, s-ar putea face
chiar expuneri la soare. În plus, dispunem de izvoare
minerale, aşa încât, tratamentul climatic se conjug de
minune cu cel balnear.
— Într-una din s pt mânile viitoare ne repezim s alegem
locul, ce zici?
— S pt mânile viitoare? Nu! Poimâine, sâmb t . N-avem
timp de pierdut…
Doctorul o m sur din priviri:
— Ţun fat ! A început s vrea cu tot dinadinsul.
Sun telefonul. Doctorul Du escu îl vesti c primise
ordinul ministerului s n t ii privitor la reintegrarea în
func ie.
— Prea târziu, Ţarbule, îi r spunse Magheru şi depuse
receptorul f r alt explica ie…

II

ţhiar în seara aceleiaşi zile, doctorul fu chemat acas la

Tache Simedru. Ţ trânul, în halat şi papuci, îl aştepta, lâng
pat, tol nit pe un fotoliu imens.
— Doctore, m-a anun at Doamna Veşnicia s poftesc în
audien a pe care i-o solicit mereu de zece ani. Ştiam c-o s
m primeasc . De altfel, din ceea ce ne aşteapt e singurul
lucru pe care îl ştim.
Magheru surâse imperceptibil:
— Dac-aşa-i vorba, de ce ai trimis dup mine?
— De fapt, am nevoie de un duhovnic, îns te-am preferat
pe dumneata, pentru c m bate şi alt gând în afar de
spovedanie. Nu, nu te mira… Faci mai multe parale decât un
348
 - MIHAIL DRUMEŞ -

preot, iar eu nu m duc la Doamna de dincolo dac nu-mi

descarc cugetul, în ruptul capului! Dac n-am f cut-o când
trebuia, m car acum în ceasul al doisprezecelea…
— Ştiu, ai comis o crim …
Moşneagul tres ri.:
— De unde ai aflat?
— „Ştiu” f r s -mi fi spus cineva. Şi sunt sigur de asta.
— Da, aşa e. Acum şase decenii (avea, deci moşneagul,
vreo treizeci de ani) am ucis cu premeditare un om (exact
ceea ce am b nuit) şi i-am luat so ia (va s zic , o crim
pasional ). Trebuie s ştii c nelegiuirea mea nu intra în
prevederile codului penal (Oho, sunt atâtea fapte care scap
de pedeaps ). Dac îmi venea poft s-o strig mul imii în
pia , nu p eam nimic (Ce-o fi f cut, Dumnezeule mare?) ţu
toate astea, n-am putut şi pace. De câte ori m hot râm s-o
dau în vileag, tot de atâtea ori trebuia s renun : mi se
încleşta gura, deveneam mut f r s vreau. (Un om
dizarmonic, f r echilibru interior…) În fine, n-am reuşit
niciodat s m pun de acord cu blestemata mea conştiin .
Acum b nuieşti – cred – de ce i-a s rutat mâna un ins atât
de tic los ca mine. (ţiudat exemplar uman!) De curând,
împins de teribilul dumitale exemplu, m-am spovedit hârtiei,
scriind totul exact cum s-a întâmplat. ţele dou c r i
publicate mai demult sunt nişte tâmpenii, n-au nimic din
via , î i plac când le citeşti aşa cum ai bea o limonada…
Ast lalt , dimpotriv , e rupt din mine, hârşt! am t iat o
halc de carne. Uite manuscrisul… Te rog încredin eaz -l
unei edituri dup ce închid ochii. Dincoace, e testamentul: î i
las toat averea…
— Mie? De ce? ţe ra iune are? se mir doctorul (ţe l-a
apucat? Z u, moşneagului stuia îi lipseşte o doag ).
— N-am pe altcineva. Asta e ra iunea! Dispre uiesc pe
toat lumea, în frunte cu mine. Numai dumneata singur faci
excep ie şi m închin în fa a dumitale! (Ah, e nebun de-a
binelea, dar atât de simpatic!)
— Nu ai rude, fra i, surori? (Nu se poate s nu aib .)

349
 - CAZUL MAGHERU -

— Pe nimeni! strig furios b trânul. To i au murit. Numai

eu m-am uitat tr ind atât de mult şi de inutil. Nu te speria,
nu- i las marea cu sarea: cinci milioane, atâta! Sper c n-ai
s le risipeşti în chefuri. Eşti medic, aud c faci lucruri mari.
Bravo! Ai n ucit pe piteştenii ştia, negustori şi uicari.
ţonstruieşte un sanatoriu, f ceva m re , vrednic de
dumneata, (Extraordinar! Adineaori un spital, acum un
sanatoriu! Mai po i s crezi în realitate?)
— Accept cu condi ia ca sanatoriul s - i poarte numele.
— Nu numele meu! Niciodat ! La gunoi cu el!
— Dar al cui?
— Numele aceluia pe care l-am ucis. În elegi? A lui a fost
averea, a lui femeia. (Uluitor om, pre legea mea!) S -i tr iasc
m car numele, atâta… E o idee, hai?
Magheru înclin din cap, aprobator. Fireşte c era, şi înc
o idee reparatoare, o restitutio, dincolo de via …
— Cum îl chema?
— Dinu Balaban… E scris în testament, nicio grij …
Aşadar, ne-am în eles? Acum, eşti liber… Uf, bine c-am pus
la punct şi treaba asta… Ia manus… Adic mai r m… mi-e
r u… r -…
Doctorul tres ri, observând semnele şocului: paloare, puls
filiform, brandicard, transpira ie profuz , biprotensiune…
— Gata, se stinge b trânul!
ţa s -i uşureze ultimele clipe îl hipnotiz , sugerându-i c
se afla în fa a unei mul imi c reia abia acum se spovedea,
desc rcându-şi sufletul…
— Da, oameni buni, îi furasem femeia, tr iam cu ea. Dar
nu-mi ajungea atât. Aflasem c b rbatul suferea de inim ,
to i din familia lui muriser de cord. ţe-am f cut atunci? L-
am anun at eu însumi c so ia îl înşal şi c amantul se afl
chiar în casa lui. A venit şi ne-a prins… Dup plecarea mea i
s-a f cut r u şi a murit, exact aşa cum am prev zut! N-avea
rude. So iei i-a r mas toat averea, dup care ne-am
c s torit. Ea nu ştia nimic. Asta e crima mea!

350
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Pe fa a moşneagului r s rise o lumin de fericire. ţu

aceast lumin , coborî în veşnicie.

III

Timpul înf ptuirilor sosi pe neaşteptate, cu zor mare.

Doctorul se deplas pe Valea Oltului, înso it de un arhitect şi
împreun aleser o seam de locuri cu o splendid
perspectiv , care fur achizi ionate repede. Dup câteva luni,
grupul de constructori d du gata masiva cl dire a spitalului
Marilena şi Doctor Ilarie Magheru care înfrunta masivul
ţ runtu din apropiere, o alt construc ie tot aşa de m rea
destinat unui hotel, precum şi o vil în stil românesc unde
trebuia s locuiasc medicul-şef.
Contabilul Gherghel, din recunoştin pentru Magheru,
p r si întreprinderea lui Şerban Voinea ca s ia în mân
frânele administra iei. Deşi priceput în afaceri, avu mult de
furc pân s lichideze bunurile imobile r mase de pe urma
defunctului Tache Simedru şi mai ales s pun în posesia
averii p rinteşti pe moştenitoarea lui Z videanu. Dac nu era
el la mijloc, fata, nepriceput în asemenea treburi nu s-ar fi
ales nici cu jum tate din ceea ce i se cuvenea. De asemenea,
fratele lui, fostul ofi er, un b rbat cinstit şi energic, fu pus s
se ocupe de administrarea hotelului şi spitalului.
ţu timpul, înmul indu-se bolnavii, se cl di un alt spital
purtând denumirea Marta Coravu şi un sanatoriu botezat:
Dinu Balaban. Numele acestea stârneau mirarea, nimeni nu
ştia ce leg tur aveau ele cu opera lui Magheru. În mijlocul
parcului, pe o stânc înalt , fu aşezat bustul maestrului
Stroia, executat în dimensiuni uriaşe, care domina
împrejurimile pân la mari dep rt ri.
Dup aceea, prinser a r s ri ici, colo, o spuz de vile,
restaurante, un cinematograf, aşa încât, aşezarea având
destul cuprindere, lumea se obişnui a-i spune Magherani,
dup numele ctitorului.
Doctorul Magheru aduse pe tat l s u şi pe b trâna Fleurie
s locuiasc împreun şi se c s tori cu Marilena Z videanu,
351
 - CAZUL MAGHERU -

aproape în tain , pentru c to i îl credeau însurat cu fiica

fostului moşier, acum student la Facultatea de medicin .
De îndat ce puse la punct treburile personale, avu grij s
se înconjoare de colaboratori destoinici. F cu apel la câ iva
colegi de promo ie care str luciser în timpul studen iei şi
mai aduse un m nunchi de tineri entuziaşti, medici
proaspe i sau studen i, preg tindu-i s duc mai departe, în
viitorime, f clia Şcolii de la Magherani, cum fusese botezat
de c tre specialişti activitatea medical care se desf şura în
aşez mintele de pe valea Oltului, singurele din ar cu o
amprent ştiin ific clar definit .
Pentru început, lucrurile mergeau bine, totul fusese pus
pe roate. ţele dou spitale erau destinate popula iei s race
(pacien ii interna i nu pl teau nimic), iar sanatoriul celor cu
dare de mân . Priceputul administrator Gherghel chibzuise
în aşa fel, ca venitul sanatoriului s acopere cu prisosin
pierderile suratelor sale.
Bolnavii roiau de pretutindeni, atraşi de mirajul
îns n toşirii, c ci faima acelui doftor c ruia popular i se
spunea Sfântul Părere, f cuse ocolul rii. În fiece zi care ori
c ru e transportând schilozi, orbi, paralitici sau ar t ri
omeneşti roase de cancer, oftic şi de alte boli grele, opreau
sus la Magherani, unde s l şluia toat n dejdea lor. Unii
dintre ei aflau lecuire grabnic , al ii trebuiau s -şi duc mai
departe calvarul. Dar şi acestora din urm li se aprindea
lumini a speran ei, se sim eau mai bine de când v zuser pe
doctor, parc li se unsese pe din untru r nile cu miere. Şi se
îmbulzeau s aduc daruri binef c torului lor, o oaie, o
pereche de curcani, fiecare dup putere. Administratorul
certa pe rani (l sa i, m i oameni buni, n-are nevoie domnul
doctor de plata voastr , pl tesc numai ia boga ii). ranii se
f ceau foc (adic noi n-avem omenie, dac ne-a f cut bine s
plec m f r a-l r spl ti?)
N-aveau cum, darurile recunoştin ei se cereau primite şi
chiar în mân de dumnealui, doftorul cel mare, aşa ineau
mor iş oamenii.

352
 - MIHAIL DRUMEŞ -

Uneori, veneau la Magherani chiar str ini, mai ales de

când Ilarie vindecase de amnezie pe baronul de Gauloise, un
caz identic cu acela al fostului ofi er Gherghel. În marea lor
majoritate, pacien ii erau din aristocra ie şi mai cu seam
femei nevrotice.
Între timp, Ilarie Magheru d du la iveal câteva lucr ri,
printre care una de psihoterapie, care f cu mult vâlv : unii
o criticar vehement, al ii, în schimb, îi aduser elogii.
Printre aceştia se aflau şi profesorul Lambreuil, o somitate în
materie. Toate astea avur drept urmare alegerea lui ca
membru al Academiei Române. De asemenea, consiliul
profesorilor de la Facultatea de medicin din Ţucureşti
propuse s -i creeze o catedr de Psihoterapie. Ilarie fu nevoit
s refuze, timpul lui era din ce în ce mai împu inat iar
prezen a la Magherani necesar zi de zi…

IV

Într-o diminea de duminic , doctorul Ilarie Magheru

şedea pe o banc în parc. Se sculase cu noaptea-n cap, îi
pl cea s simt r coarea zorilor, s fie singur cu liniştea, la
sânul mamei-natur . Privirile lui zburând în înalt, pân la
frontispiciul spitalului, poposir pe un nume drag: Marta
Coravu.
— Marlen! Marlen! Cum te-am uitat, feti a mea! Înainte
vreme ne aşterneam deseori la taifas, acum nici atât… Haide,
vino-ncoace, avem s ne spunem multe…
O umbr coborî din v zduh, c p t contur sub ire de fat
şi veni s se aşeze, imaterial şi t cut , lâng iubitul ei. El
începu a-i vorbi cu glasul neauzit al gândului:
— Vezi tu, Marlen, ce-am f cut? Înainte st pânea pustiul
pe meleagurile astea, acum a crescut ca din p mânt un
or şel a c rui inim bate odat cu a mea. Şi nu-i decât
începutul, timid ca orice început. Sunt îns atâtea de
împlinit… Numai de-aş izbuti.
— O s izbuteşti, Iluş, pentru c ai înv at mai mult decât
oricine s vrei.
353
 - CAZUL MAGHERU -

— Da, acum ştiu s vreau atât de cumplit, încât voin a

mea uneori m însp imânt . Dac întâmpl rile din ultimii
ani ai existen ei mele ar fi aşternute într-o carte, lectorul ar
spune: da, e pl cut s citeşti, numai c asemenea lucruri nu
se întâmpl în via , autorul le-a aranjat cu mâna. ţ eroul
s u a pus în picioare pe fata moşierului, s zicem asta-i
verosimil, verosimil şi vindecarea lui Gherghel acela, dar c
moşneagul Simedru a murit la comand , ca s -i lase averea,
c Marilena Z videanu i-a c zut în genunchi, rugându-l s
nu refuze averea pe care i-o punea la dispozi ie, astea miros
a ticluire de la o poşt . Nu, nu, e o minciun , n-au fost
ticluite, faptele s-au întâmplat în realitate, exist , precum
vezi, cum vede oricine. ţ ci via a e mai bogat decât orice
imagina ie. Toate astea eu le-am creat, datorit acestei for e
universale care se cheam dragostea. Unde vreau s ajung?
Ei bine, Marlen, am s - i spun ceva nou: hazardul exist ,
evident, dar noutatea pe care voiam s i-o împ rt şesc e c
am angajat acest hazard în serviciul meu, în elegi? Moartea
ta n-a fost un act monstruos, aşa cum credeam, ci unul
necesar, marea ta jertf , care se aseam n cu aceea a so iei
meşterului Manole, c ci crea ia nicicând nu poate tr i f r
via a pus în ea. Întâlnirea cu Stroia, plecarea la nunta sor -
mii, strangularea lui Z videanu, în fine procesul, toate astea,
trebuiau s se întâmple, aveam nevoie de ele. ţerându-le
atât de imperios prin neîntrerupte mesaje, cum ar fi putut
oare s nu asculte de crâncena porunc ? Destinul meu fiind
mai puternic a c lcat peste alte destine, pe unele le-a
modificat, pe altele le-a distrus, şi toate s-au polarizat în
juru-mi, colaboratoare docile.
— S-ar zice c acum nu mai crezi în atotputernicia
hazardului?
— Nu, ceea ce nu puteam în elege din fenomenologia vie ii
de toate zilele ridicam din umeri şi spuneam: acesta e
hazardul. Dar de unde ştiu eu c moartea unui b rbat,
c ruia i-a c zut o c r mid în cap şi l-a zdrobit, n-a fost
cerut de femeia lui sau de alt voin interesat , aşa dup

354
 - MIHAIL DRUMEŞ -

cum moartea lui Z videanu s-a dovedit pentru mine atât de

necesar ? Dac tr ia, ar fi fost cu putin ceea ce vezi în
jurul t u?
…Şi totuşi… Şi totuşi, m aflu dup ani de zile înc la
primul pas… Al doilea nu reuşesc s -l fac. Vindec rile
miraculoase stau, mai departe, sub semnul misterului. Nu le
pot repeta dup voin , n-am descoperit rela ia care exist
între procesele psihologice şi cele organice, formidabila
poten uman r mâne în continuare neexplorat în untrul
fiin ei noastre.
Nu e îns mai pu in adev rat c fa de Lourdes sunt în
v dit progres, deşi st rile paroxistice şi extazele sunt mai
uşor de ob inut prin ancestralul misticism, decât prin
credin a, oricât de m rit , într-un simplu om ca mine.
M-a ajutat într-o mic m sur şi planta halucinogen dat
de micu a Păr ţre , leac suprem al bunicului ei, vr jitorul.
ţând pacien ii p trund în cabinetul meu de consulta ii, trec
prin anticamer unde inhaleaz , f r s -şi dea seama,
însuşirile plantei lipsit de orice miros. Ori minunata stare
paradisiac de care sunt cuprinşi (în spe o transformare
subit a fiin ei lor) ei o pun pe seama puterii mele de lecuire,
ceea ce face s le sporeasc încrederea în mine.
Dar n-ajunge nici asta.
Vreau prea mult? Nu, nicidecum! Înc un pas, m car al
doilea pas înainte. Creierul omenesc, cel mai formidabil şi
complex organ din câte exist în natur , nu func ioneaz
decât cu o infim parte din capacitatea sa. Voi sili creierul
meu s lucreze mai bine decât o face, s priveasc mereu
înd r t, în sine, unde d inuie întunericul. Greu lucru, infinit
mai greu decât s priveşti înainte, aşa cum au procedat
f uritorii civiliza iei de azi:
Trebuie s izbutesc, detest înfrângerea. ţât m-aş bucura
s fiu martor la naşterea omeniei, marea noutate a omenirii.
Timpul e înc înaintea mea, el m ajut . Dac mai r mâne
ceva (şi va r mâne, f r îndoial ), urmaşii vor duce opera

355
 - CAZUL MAGHERU -

mea mai departe. M-am împrejmuit de câ iva tineri

înfl c ra i. Lor le trec tor a, dup ce le-am netezit drumul.
Şi mai e cineva Marlen, care aşteapt aceast tor … O
f ptur mic , fraged , cu ochi neastâmp ra i. Uite, c vine-
ncoace… Maic -sa i-a pus tot numele meu… Va fi un Ilarie
Magheru abia în a doua jum tate a secolului nostru.
— ţe vrei s te faci tu, Iluş, când vei fi mare?
— Doctol ca tine, t ticule!
— Şi crezi c ai s vindeci pe bolnavi?
— Oho, le suflu în fa : pffuu! pffuu! şi, gata, îi fac bine!
Copilul surâdea anilor ce aveau s -i vin . Pe fa a lui
Magheru se aşez o mare lumin alb . N luca Martei pieri…

356