Referat-Razboiul rece

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele

Unite și Uniunea Sovietică au luptat împreună ca aliați
împotriva puterilor Axei. După capitularea Germaniei
naziste în mai 1945, aproape de încheierea celui de-al
Doilea Război Mondial, alianța a început să se destrame.
Până în 1948, sovieticii instalaseră guverne de stânga în
țările din estul Europei. Americanii și britanicii se temeau
de dominația sovietică permanentă a Europei de Est și de
posibilitatea ca partidele comuniste, influențate de
sovietici, să ajungă la putere în democrațiile din Europa de
Vest. Pe de altă parte, sovieticii erau hotărâți să mențină
controlul asupra Europei de Est pentru a se proteja
împotriva oricărei posibile amenințări, totodată urmărind și
răspândirea comunismul în întreaga lume, în mare parte
din motive ideologice. Războiul Rece s-a consolidat în
1947-1948, când ajutorul acordat de SUA în cadrul Planului
Marshall Europei de Vest a adus acele țări sub influența
americană, iar sovieticii au instalat regimuri deschis
comuniste în Europa de Est.

Tensiuni și strategii :
Până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial,
majoritatea oficialilor americani au fost de acord că cea
mai bună apărare împotriva amenințării sovietice era
strategia numită „containment”(izolare). În celebra sa
„Telegramă Lungă”, diplomatul George Kennan a explicat
politica: Uniunea Sovietică, scria el, a fost „o forță politică
angajată fanatic cu credința că nu poate exista un modus
vivendi permanent[acord între părțile care nu sunt de
acord] cu SUA”. În acest context, singura alegere a rămas
„limitarea răbdătoare, dar fermă și vigilentă a tendințelor
de expansiune sovietice”. Acest mod de gândire va modela
politica externă americană pentru următoarele patru
decenii.

Strategia de izolare a oferit, de asemenea, justificarea unei

acumulări de arme fără precedent în Statele Unite. În 1950,
un Raport al Consiliului Național de Securitate, cunoscut
sub numele de NSC-68, a încurajat recomandarea lui
Truman ca țara să folosească forța militară pentru a limita
expansionismul comunist oriunde părea să aibă loc. În
acest scop, raportul a cerut o creștere de patru ori a
cheltuielilor pentru apărare.

Cursa ideologiilor :
În aceste condiții, oficialii americani au încurajat
dezvoltarea unor noi arme atomice pentru a câștiga „cursa
înarmărilor”, mai ales că și sovieticii dobândiseră bombă
atomică(testată în 1949). În acest sens, președintele
Truman a anunțat că Statele Unite vor construi o armă
atomică și mai distructivă: bomba cu hidrogen. Primul
test al bombei cu hidrogen americane, care a avut loc în
atolul Eniwetok din Insulele Marshall pe 1 noiembrie 1952,
a arătat cât de înfricoșătoare putea fi era nucleară. Doar un
an mai târziu, URSS a testat și ea prima bombă cu
hidrogen. Astfel, miza Războiului Rece a devenit mai
periculoasă și mai mare ca niciodată. Chiar și explorarea
spațiului a servit ca o altă arenă dramatică pentru
competiția Războiului Rece. Pe 4 octombrie 1957, o
rachetă balistică intercontinentală sovietică R-7 a
lansat Sputnik I(în rusă „tovarăș de călătorie”), primul
satelit artificial din lume și primul obiect creat de om care
a fost plasat pe orbita Pământului. Lansarea Sputnik a fost
o surpriză, și nu una plăcută, pentru majoritatea
americanilor. În Statele Unite, spațiul era văzut ca
următoarea frontieră, o extensie logică a marii tradiții
americane de explorare și era crucial să nu piardă prea
mult teren în fața sovieticilor.

În 1958, SUA și-a lansat propriul satelit, Explorer I,

proiectat sub conducerea savantului Wernher von Braun,
începând astfel ceea ce a devenit cunoscută sub numele
de Cursa Spațială. În același an, președintele Dwight
Eisenhower a semnat un ordin prin care s-a creat
Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu
(NASA), o agenție federală dedicată explorării spațiului,
precum și mai multor programe care urmăreau să
exploateze potențialul militar al spațiului. Contrar
eforturilor americane, sovieticii au fost din nou cu un pas
înainte, lansând primul om în spațiu în aprilie 1961. În luna
mai, după ce Alan Shepard a devenit primul american în
spațiu, președintele John F. Kennedy a afirmat public că
SUA va ateriza un om pe Lună până la sfârșitul deceniului.
Predicția sa s-a adeverit pe 20 iulie 1969, când Neil
Armstrong, în cadrul misiunii Apollo 11 a NASA, a devenit
primul om care a pus piciorul pe Lună, câștigând astfel
Cursa Spațială pentru americani.

Paranoia anticomunistă
Între timp, începând cu 1947, Comitetul pentru activități
antiamericane (HUAC) a dus Războiul Rece într-un alt
mod. Comitetul a forțat sute de oameni care lucrau în
industria cinematografică să renunțe la convingerile
politice de stânga și să depună mărturie unii împotriva
altora. Peste 500 de oameni și-au pierdut locul de muncă.
Mulți dintre acești scriitori, regizori, actori și alții „pe lista
neagră” nu au putut lucra din nou timp de mai bine de un
deceniu. HUAC a acuzat, de asemenea, lucrătorii
Departamentului de Stat că se implică în activități
subversive. Curând, alți politicieni anticomuniști au extins
această anchetă pentru a include pe oricine a lucrat în
guvernul federal. Astfel, mii de angajați federali au fost
anchetați, concediați și chiar urmăriți penal. Pe măsură ce
această isterie anticomunistă s-a răspândit în anii 1950,
profesorii liberali și-au pierdut locurile de muncă, mulți
ajungând să depună mărturie împotriva colegilor.

NATO vs Pactul de la Varșovia

Lupta împotriva subversiunii în țară a reflectat preocuparea
tot mai mare față de amenințarea sovietică din străinătate.
În iunie 1950, prima acțiune militară a Războiului Rece a
început când armata nord-coreeană susținută de sovietici
și-a invadat vecinul pro-occidental din sud. Mulți oficiali
americani s-au temut că acesta este primul pas într-o
campanie comunistă de a prelua stăpânirea lumii și au
considerat că intervenția este singura opțiune. Odată cu
implicarea SUA, războiul ajuns într-un impas, astfel
încheindu-se în 1953. În 1955, Statele Unite și alți membri
ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO) au făcut Germania de Vest membră a NATO și i-
au permis remilitarizarea. Sovieticii au răspuns prin Pactul
de la Varșovia, o organizație de apărare reciprocă între
Uniunea Sovietică, Albania, Polonia, România, Ungaria,
Germania de Est, Cehoslovacia și Bulgaria.
 Crizele războiului rece
La începutul anilor 60, președintele Kennedy s-a confruntat
cu o serie de situații tulburătoare în propria emisferă,
acestea aducând războiul rece „mai aproape de casă”.
Invazia Golfului Porcilor din 1961 și criza rachetelor
cubaneze din anul următor păreau să demonstreze că
adevărata amenințare comunistă stă acum în zonele
postcoloniale instabile. Acest fapt a fost cel mai evident în
Vietnam, unde prăbușirea regimului colonial francez a dus
la o luptă între naționalistul Ngo Dinh Diem, susținut de
americani, în sud și naționalistul comunist Ho Chi Minh în
nord. La începutul anilor 1960, părea clar pentru liderii
americani că este nevoie de o implicare activă pentru
stoparea expansiunii comunismului. Cu toate acestea, ceea
ce trebuia să fie o scurtă acțiune militară s-a transformat
într-un conflict de 10 ani.

Destinderea lui Nixon și doctrina Reagan

În 1969, președintele Richard Nixon a venit cu o nouă
abordare pentru războiul rece. „În loc să privim lumea ca
pe un loc ostil”, a sugerat el, „de ce să nu folosim
diplomația, în loc de acțiunea militară, pentru a crea mai
mulți poli?”. În acest scop, el a încurajat Națiunile Unite să
recunoască guvernul comunist chinez și, după o călătorie
acolo în 1972, a început să stabilească relații diplomatice
cu Beijingul. În același timp, Nixon a adoptat o politică de
„destindere” față de Uniunea Sovietică. În 1972, el și
premierul sovietic Leonid Brejnev (1906-1982) au
semnat Tratatul de limitare a armelor strategice (SALT
I), care a interzis fabricarea de rachete nucleare de ambele
părți și a făcut un pas spre reducerea amenințării
războiului nuclear. Războiul Rece s-a încălzit din nou sub
președintele Ronald Reagan(ales în 1981). La fel ca mulți
lideri ai generației sale, Reagan credea că răspândirea
comunismului amenința ideea de libertate. Drept urmare, a
lucrat pentru a oferi ajutor financiar și militar guvernelor
anticomuniste și insurgențelor din întreaga lume. Această
politică a devenit cunoscută sub numele de Doctrina
Reagan.

Căderea comunismului
În acest timp, Uniunea Sovietică avea probleme mai mari.
Ca răspuns la problemele economice severe și la creșterea
agitației politice din URSS, premierul Mihail Gorbaciov a
preluat mandatul în 1985 și a introdus două politici care au
redefinit relațiile Rusiei cu restul lumii: „glasnost” sau
deschiderea politică și „perestroika” sau reforma
economică. În 1989, în toate statele comuniste din Europa de Est au
avut loc revoluții. În același an, Zidul Berlinului – cel mai
vizibil simbol al Războiului Rece– a fost în cele din urmă
distrus, la puțin peste doi ani după ce președintele Reagan
declarase la Poarta Brandenburg din Berlin: „Dl. Gorbaciov,
dărâmați acest zid”. Până în 1991, însăși Uniunea Sovietică
s-a prăbușit. Războiul Rece s-a terminat.