Razboiul Rece

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Uniunea Sovietică au
luptat împreună ca aliați împotriva puterilor Axei. După capitularea Germaniei naziste în mai
1945, aproape de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, alianța a început să se
destrame. Până în 1948, sovieticii instalaseră guverne de stânga în țările din estul Europei.
Americanii și britanicii se temeau de dominația sovietică permanentă a Europei de Est și de
posibilitatea ca partidele comuniste, influențate de sovietici, să ajungă la putere în
democrațiile din Europa de Vest. Pe de altă parte, sovieticii erau hotărâți să mențină controlul
asupra Europei de Est pentru a se proteja împotriva oricărei posibile amenințări, totodată
urmărind și răspândirea comunismul în întreaga lume, în mare parte din motive ideologice.
Războiul Rece s-a consolidat în 1947-1948, când ajutorul acordat de SUA în cadrul Planului
Marshall Europei de Vest a adus acele țări sub influența americană, iar sovieticii au instalat
regimuri deschis comuniste în Europa de Est.

Tensiuni și strategii

Până la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea oficialilor

americani au fost de acord că cea mai bună apărare împotriva amenințării sovietice era
strategia numită „containment”(izolare). În celebra sa „Telegramă Lungă”, diplomatul
George Kennan a explicat politica: Uniunea Sovietică, scria el, a fost „o forță politică
angajată fanatic cu credința că nu poate exista un modus vivendi permanent[acord între
părțile care nu sunt de acord] cu SUA”. În acest context, singura alegere a rămas „limitarea
răbdătoare, dar fermă și vigilentă a tendințelor de expansiune sovietice”. Acest mod de
gândire va modela politica externă americană pentru următoarele patru decenii.

Strategia de izolare a oferit, de asemenea, justificarea unei acumulări de arme fără

precedent în Statele Unite. În 1950, un Raport al Consiliului Național de Securitate, cunoscut
sub numele de NSC-68, a încurajat recomandarea lui Truman ca țara să folosească forța
militară pentru a limita expansionismul comunist oriunde părea să aibă loc. În acest scop,
raportul a cerut o creștere de patru ori a cheltuielilor pentru apărare.

Cursa ideologiilor

În aceste condiții, oficialii americani au încurajat dezvoltarea unor noi arme atomice
pentru a câștiga „cursa înarmărilor”, mai ales că și sovieticii dobândiseră bombă
atomică(testată în 1949). În acest sens, președintele Truman a anunțat că Statele Unite vor
construi o armă atomică și mai distructivă: bomba cu hidrogen. Primul test al bombei cu
hidrogen americane, care a avut loc în atolul Eniwetok din Insulele Marshall pe 1 noiembrie
1952, a arătat cât de înfricoșătoare putea fi era nucleară. Doar un an mai târziu, URSS a testat
și ea prima bombă cu hidrogen. Astfel, miza Războiului Rece a devenit mai periculoasă și
mai mare ca niciodată.
 Chiar și explorarea spațiului a servit ca o altă arenă dramatică pentru competiția
Războiului Rece. Pe 4 octombrie 1957, o rachetă balistică intercontinentală sovietică R-7 a
lansat Sputnik I(în rusă „tovarăș de călătorie”), primul satelit artificial din lume și primul
obiect creat de om care a fost plasat pe orbita Pământului. Lansarea Sputnik a fost o surpriză,
și nu una plăcută, pentru majoritatea americanilor. În Statele Unite, spațiul era văzut ca
următoarea frontieră, o extensie logică a marii tradiții americane de explorare și era crucial să
nu piardă prea mult teren în fața sovieticilor.

În 1958, SUA și-a lansat propriul satelit, Explorer I, proiectat sub conducerea
savantului Wernher von Braun, începând astfel ceea ce a devenit cunoscută sub numele de
Cursa Spațială. În același an, președintele Dwight Eisenhower a semnat un ordin prin care s-a
creat Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu (NASA), o agenție federală
dedicată explorării spațiului, precum și mai multor programe care urmăreau să exploateze
potențialul militar al spațiului. Contrar eforturilor americane, sovieticii au fost din nou cu un
pas înainte, lansând primul om în spațiu în aprilie 1961.

În luna mai, după ce Alan Shepard a devenit primul american în spațiu, președintele
John F. Kennedy a afirmat public că SUA va ateriza un om pe Lună până la sfârșitul
deceniului. Predicția sa s-a adeverit pe 20 iulie 1969, când Neil Armstrong, în cadrul misiunii
Apollo 11 a NASA, a devenit primul om care a pus piciorul pe Lună, câștigând astfel Cursa
Spațială pentru americani.

Paranoia anticomunistă

Între timp, începând cu 1947, Comitetul pentru activități antiamericane (HUAC) a dus
Războiul Rece într-un alt mod. Comitetul a forțat sute de oameni care lucrau în industria
cinematografică să renunțe la convingerile politice de stânga și să depună mărturie unii
împotriva altora. Peste 500 de oameni și-au pierdut locul de muncă. Mulți dintre acești
scriitori, regizori, actori și alții „pe lista neagră” nu au putut lucra din nou timp de mai bine de
un deceniu. HUAC a acuzat, de asemenea, lucrătorii Departamentului de Stat că se implică în
activități subversive.

Curând, alți politicieni anticomuniști au extins această anchetă pentru a include pe

oricine a lucrat în guvernul federal. Astfel, mii de angajați federali au fost anchetați,
concediați și chiar urmăriți penal. Pe măsură ce această isterie anticomunistă s-a răspândit în
anii 1950, profesorii liberali și-au pierdut locurile de muncă, mulți ajungând să depună
mărturie împotriva colegilor.

NATO vs Pactul de la Varșovia

Lupta împotriva subversiunii în țară a reflectat preocuparea tot mai mare față de
amenințarea sovietică din străinătate. În iunie 1950, prima acțiune militară a Războiului Rece
a început când armata nord-coreeană susținută de sovietici și-a invadat vecinul pro-occidental
din sud. Mulți oficiali americani s-au temut că acesta este primul pas într-o campanie
comunistă de a prelua stăpânirea lumii și au considerat că intervenția este singura opțiune.
Odată cu implicarea SUA, războiul ajuns într-un impas, astfel încheindu-se în 1953.