Sunteți pe pagina 1din 4

Prof.

Bratu Laura-Ionela
Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu Mihăilești

Evaluare Națională - Varianta 2

Subiectul I
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.
TEXTUL 1
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la
moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte
venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fata
moşneagului era peatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare sara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin
de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; ş-apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea
târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări
şi ea.
Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spuind că ea a tors acele
fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mânelor sale; căci îndată o apucau de obraz
baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era
împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata
babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era
dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău… că-i laie,
că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să
înnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrè să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era.
Din inimă, bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu
mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea
de bogdaprosti.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata şi-i zise:
Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu este de chip
să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la
casa asta, din pricina ta.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

TEXTUL 2
Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. Planurile omului harnic nu duc decât spre
belşug dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă . Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna
celor harnici îmbogăţeşte.Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir.
Femeia virtuoasă (de caracter), care este mai de preţ decât mărgăritarele, este una harnică. Ea confecţionează
obiecte de îmbrăcăminte sau alte materiale (învelitori de pat). Cu unele articole (cămăşi, cingători) face negoţ, fiind
o adevărată corabie de negoţ care de departe îşi aduce pâinea (materialele) , iar cu altele îşi îmbracă familia.Ea se
scoală când este încă noapte, dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale şi în general veghează
asupra celor ce se petrec în casă. Ea cumpără un ogor şi din rodul muncii ei sădeşte o vie.
Pe lângă hărnicie, femeia virtuoasă este una în care inima bărbatului se încrede, făcându-i bine în toate zilele
vieţii sale,este miloasă cu cei nenorociţi şi lipsiţi,este îmbrăcată cu tărie şi vază (cinste, demnitate, eng. dignity) şi
râde de ziua de mâine,, deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă,ea este numită
binecuvântată de fii, iar soţul ei, care este bine văzut de bătrânii ţării o laudă spunându-i că multe fete au o purtare
cinstită dar că ea le întrece pe toate
(https://ro.orthodoxwiki.org/H%C4%83rnicia)
Prof. Bratu Laura-Ionela
Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu Mihăilești

A. Scrie răspunsul pentru cerințele de mai jos cu privire la textele date.


1. Notează, din textul 1, două personaje care iau parte la desfășurarea acțiunii. 2 puncte
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
2. Moșneagul și-a sfătuit fata să plece fiindcă:
a. fata babei n-o plăcea;
b. s-a certat cu baba;
c. ca să nu mai existe certă în casă;
d. nu făcea treabă prin gospodărie.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte
3. Pe lângă hărnicie, femeia virtuoasă vorbește cu:
a. sfială;
b. înțelepciune;
c. răutate;
d. nepăsare.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte
4. La fiecare sărbătoare/ duminică, fata babei era:
a. mereu frumoasă și aranjată;
b. îmbrăcată urât;
c. plină de bijuterii;
d. vicleană.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte
5. Notează „X“ în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe
informaţiile din cele două texte. 6 puncte
Textul 1
Enunțul Adevăra Fals
t
Fata babei nu era vicleană
Moșneagul credea orice-i spunea baba
Fata moșneagului muncea toată ziua.
Textul 2
Enunțul Adevăra Fals
t
Planurile omului harnic duc spre o viață bună.
Femeia harnică nu este apreciată
Bărbatul se încrede mereu într-o femeie sârguincioasă

6. Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a fetei moșneagului, identificată în fragmentul de mai jos, și
mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență: Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale;
Prof. Bratu Laura-Ionela
Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu Mihăilești
ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era
ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea.
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________ 6 puncte
7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență
relevantă din fiecare text 6 puncte
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
8. Consideri că este important să nu mințim? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 1.
6 puncte
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
9. Asociază fragmentul 1 cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 –
100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 6 puncte
___________________________________________________________________________________________-
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
B. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:
a) ziulica, strângea;
b) totuși, omului;
c) moșneagului, moară;
d) veghează, lucrează.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte
2. Există doar cuvinte derivate în seria:
a) binecuvântată, îmbogățește;
b) gură-cască, Dumnezeu;
c) tăbuiețul, nemulțămitoare;
d) înnărăvită, gâlceavă.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte.
3. Sinonimele cuvintelor subliniate în fragmentul fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i
deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări şi ea sunt, în ordine:
Prof. Bratu Laura-Ionela
Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu Mihăilești
a) rapid, spunea;
b) încet, tăcea;
c) imediat, bombănea;
d) rapid, îndruga.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 4 puncte

4. Indică sensurile corespunzătoare cuvintelor subliniate din enunțul se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt
era
a) figurat, propriu;
b) propriu, propriu;
c) figurat, figurat;
d) propriu, figurat.
Litera corespunzătoare răspunsului corect este … 2 puncte

5. Selectează, din secvențele următoare, trei substantive aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza: Pentru
babă, fata moşneagului era peatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.

Substantiv Caz

6 puncte

6. Transformă construcția activă din enunțul fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră
viţeii. într-o construcție pasivă.
___________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________6 puncte

7. Completează spațiile libere din textul de mai jos cu forma corectă a cuvintelor scrise între paranteze 6 puncte
Povestea _______________(prințesă-atribut substantival genitival) Daciei a rămas de-a lungul timpului una dintre
_________________(misterioasă-grad superlativ relativ) legende_________________(a/ale) poporului român.
Subiectul al II-lea 20 de puncte
Redactează un text de cel puțin 150 de cuvinte în care să relatezi o întâmplare, pornind de la ideea că orice faptă
bună nu rămâne nerăsplătită. Vei folosi narațiunea ca mod principal de expunere și o secvență descriptivă.

Oficiu 10p

S-ar putea să vă placă și