Medic rezident LAVINIA CIOBANU

CURS 1(MEDIC)
CHIRURGIE ȘI NURSING SPECIFIC (CHI-I)

CAPITOLUL CHIRURGIE GENERALĂ

Chirurgia ocupă un rol important în multe unități care acordă îngrijiri de sănătate,
incluzând spitale, clinici precum și cabinete medicale. Deși majoritatea intervențiilor
chirurgicale necesită internarea pacientului în spital, un număr destul de mare de pacienți
beneficiază de intervenții chirurgicale în ambulator sau spitalizare de zi, pacientul având
posibilitatea să plece acasă în aceeași zi. Chirurgia ambulatorie reduce considerabil costurile
medicale prin eliminarea cazării peste noapte a pacientului.
În ceea ce privește pregătirea pentru operație, întotdeauna este absolut necesară
acordarea îngrijirilor de nursing specifice: culegerea de date, aplicarea îngrijirilor, educație și
suport. Deși chirurgia este în cele din urmă benefică pentru pacient, o procedură chirurgicală,
chiar și minoră, este întotdeauna traumatică pentru o persoană. Chirurgia invadează corpul
uman și prezintă deseori o amenințare a stării de bine fiziologic și psihologic.
Personalul din serviciile de specialitate vede chirurgia ca o procedură clară, cu pași bine
prestabiliți și cu un rezultat predictibil. Dar pacientul nu știe la ce să se aștepte înaintea, în
timpul și după actul chirurgical în sine și nici ce așteaptă personalul medical de la ei. Asistentul
medical poate ajuta pacientul să își controleze anxietatea prin:
 furnizarea de informații despre pregătirile preoperatorii;
 acordarea de sprijin emoțional.
Calitățile necesare asistentului medical în secția de chirurgie:
 Capacitatea de adaptare la orice situații;
 Comunicare bună și capacitate de cooperare cu restul echipei;
 Curaj, stabilitate emoțională și promptitudine;
 Rezistența fizică și psihică;
 Bun tehnician;
 Cunoașterea normelor de etică profesională.

Scopurile și tipurile de intervenții chirurgicale

Chirurgia este indicată ca tratament din multiple motive și poate fi clasificată, în mod
artificial, în funcție de:
 scopurile ei;
 gradul de risc pe care îl are asupra individului;
 urgența cu care se impune intervenția chirurgicală.
Scopurile chirurgiei includ:
 diagnostic;
 curativ: ablativă; constructivă; reconstructivă; paliativă.
Chirurgia diagnostică furnizează chirurgului informații care îl vor ajută să stabilească sau să
confirme diagnosticul unei boli. Prin îndepărtarea țesuturilor pentru examinare microscopică,
chirurgia diagnostichează un proces patologic. De exemplu, o biopsie de țesut la sân este utilă
în diagnosticarea precoce a cancerului de sân.
Chirurgia exploratorie este utilă în stabilirea unui diagnostic. Prin explorarea unei cavități
sau zone a corpului, chirurgul este capabil să determine amplitudinea unei afecțiuni.
Chirurgia curativă are ca scop tratarea bolii sau de a reda funcționalitatea unor țesuturi
afectate de diverse afecțiuni sau traume. Îndepărtarea unei tumori maligne sau repararea unei
zone traumatizate sunt exemple de chirurgie curativă. Aceasta poate fi clasificată după cum
urmează: chirurgie ablativă; reconstructivă; constructivă.
Chirurgia ablativă presupune eliminarea organelor bolnave. Nefrectomia, mastectomia sunt
exemple de chirurgie ablativă.
Chirurgia reconstructivă presupune proceduri de redare completă sau parțială a
funcționalității sau aspectului normal a unui țesut anormal sau bolnav.
Chirurgia constructivă repară malformațiile congenitale cum ar fi de exemplu deformările
faciale.
Chirurgia paliativă ameliorează anumite simptome ale bolii dar nu tratează o afecțiune.
Utilizarea chirurgiei paliative este foarte comună în prezent în cazul afecțiunilor cronice sau
terminale. De exemplu, o tumoră de dimensiuni mari poate fi eliminată pentru a evita o
obstrucție intestinală cauzată de celulele canceroase.
Chirurgia poate fi clasificată ca fiind minoră sau majoră în funcție de gradul de risc al
acesteia.
 chirurgia majoră implică un grad înalt de risc. Este caracterizată prin:
 alterări majore ale organelor și structurilor corpului;
 posibile pierderi majore de sânge;
 durata procedurii;
 risc de complicații în timpul și după intervenția chirurgicală.
Aceste proceduri implică intervenții la nivelul cutiei toracice, inimă și organe
abdominale majore.
 chirurgia minoră implică grade minime de risc. În mod normal chirurgia minoră implică
proceduri care:
 nu sunt complicate;
 sunt de scurtă durată;
 potențial minim de sângerare;
 implică riscuri minime.
Biopsiile și extracțiile dentare sunt exemple de operații minore.
De reținut!! Intervențiile chirurgicale minore nu exclud riscurile chirurgicale.
Intervențiile chirurgicale pot fi clasificate și în funcție de urgență și necesitatea lor.
 chirurgia de urgență presupune intervenția imediată pentru a salva viața unei
persoane, un organ sau un membru.
 Intervenția chirurgicală de necesitate nu este urgentă dar este necesară pentru starea
de bine a persoanei: de exemplu extirparea unei tumori.
 chirurgia electivă sau opțională nu sunt absolut necesare dar pe termen lung pot avea
rezultate pozitive. De exemplu chirurgia cosmetică facială poate crește starea de
bine psihologică a persoanei.
Fazele îngrijirilor chirurgicale:
Întregul proces chirurgical este numit perioada perioperatorie. Este constituit din 3 faze:
- perioada preoperatorie: începe când intervenția este programată și se termină în
momentul când pacientul este anesteziat pentru operație;
- perioada intraoperatorie începe din momentul anestezierii pacientului și se
termină în momentul în care intervenția chirurgicală s-a încheiat;
- perioada postoperatorie este denumită și faza de recuperare. Această etapă se
sfârșește în momentul în care pacientul și-a revenit complet. Această etapă poate
dura săptămâni sau chiar luni de zile.
Culegerea datelor, planificarea și intervenția din procesul de nursing au loc pe parcursul
întregului proces chirurgical. Cu toate acestea nevoile specifice ale individului și
responsabilitățile asistentului medical sunt diferite în fiecare etapa a procesului chirurgical. De
exemplu în etapa preoperatorie asistentul medical explică pacientului riscurile intervenției
chirurgicale, instruiește și pregătește pacientul din punct de vedere fizic pentru operație. În
timpul etapei intraoperatorii, asistentul medical asigură prevenția împotriva infectării
pacientului. În etapa postoperatorie asistentul medical asigură prevenirea complicațiilor și
recuperarea pacientului. De asemenea asistentul medical furnizează pacientului informațiile
necesare pentru continuarea îngrijirilor la domiciliu și eventual îi recomanda servicii
specializate în îngrijiri la domiciliu.

ASEPSIA, ANTISEPSIA, STERILIZAREA.

Descoperire microbilor reprezintă un moment epocal ca şi prepararea primului vaccin
antirabic. Pentru aceasta descoperire socotim pe Pasteur drept ,,părintele asepsiei”.
Până atunci, deşi infecţiile existau, ele erau atribuite altor cauze.
Microb, în limba greacă, se numeşte ”sepsis”. De la acest cuvânt deriva Asepsie care
însemnă fără microb şi Antisepsie care reprezintă metodele de îndepărtare a microbiilor
pătrunşi în plăgi sau pe obiecte.
Dacă asepsia este o metodă de profilaxie (prevenire), antisepsia este metodă curativă.
”Parintele antisepsiei” este Lister (1827-1912).
Dezinfecţia (provine din cuvântul francez ”disinfection”, reprezintă metode prin care
distugem microbii, formele lor vegetative şi sporii acestora care pot să producă infecţii
chirurgicale sau boli transmisibile.
Contaminarea chirurgicală poate fi:
 directă, prin tegumente, mâini murdare, puroi, urină, fecale, etc.
 indirectă (mediate), din aer (aerofloră), haine, instrumente şi obiecte diverse.
ASEPSIA
Asepsia cuprinde metodele utilizate pentru evitarea apariţiei microbilor în plăgi. Este o
metodă de prevenire a infecţiilor.
Metoda principală de asepsie şi cea mai perfectă care realizează distrugerea microbilor,
a formelor sporulate microbiene, a ciupercilor şi virusurilor, poartă numele de sterilizare.
Metodele de sterilizare sunt de trei feluri, după sursa folosită:
A. Metode fizice:
  prin căldură
 prin iradiere
B. Metode chimice:
 formolizarea
 sterilizarea
C. Metode biologice:
 sulfamide
 antibiotice
Spălare pe mâini de către chirurgi reprezintă o metodă de asepsie obligatorie. De
asemenea echipamentul de protecție chirurgical şi al personalului din blocul operator, compus
din bonete, măști, halate şi mănuși sterile, a cărei îmbrăcare necesită reguli stricte ce se vor
învăța în stagiile practice.
Asepsia câmpului operator prin badijonarea tegumentelor din zona care va fi supusă
operaţiei, cu substanţe antiseptice, reprezintă o importantă măsură de asepsie, îndepărtând
microbii saprofiți existenți pe tegumentul bolnavului şi care ar putea fi introduși în plaga
operatorie.
Filtrul sau sala de pregătire preoperatorie are de asemenea un rol deosebit de important
în prevenirea pătrunderii de germeni în blocul operator. Germenii pot pătrunde în blocul
operator prin intermediul încălțămintei. Aceasta impune purtarea unor papuci sau botine de
pânză sterile pentru cei care pătrund în blocul operator.
ANTISEPSIA- este o metodă curativă
Pentru realizarea asepsiei şi antiasepsiei se folosesc substanţele numite antiseptice.
Aceste substanţe trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să distrugă germenii şi porii lor;
 să împiedice multiplicarea lor;
 să menajeze ţesuturile bolnavului.
Substanţele antiseptice se împart în două categorii:
 substanţe antiseptice citofilactice, care menajează ţesuturile
 substanţe antiseptice citocaustice, care o dată cu microbii distrug şi ţesuturile pe care
au fost aplicate.
Marile dezavantaje ale multor antiseptice este că ele nu distrug numai germenii patogeni,
ci dăunează și țesuturile, prin absorbția lor la nivelul plăgii pot să dea intoxicații grave.
Antisepticele de bază sunt:

 pe bază de alcool în concentraţie de 70%, se foloseşte pentru dezinfecţia

tegumentelor. Aplicat pe plagă, alcoolul este ineficient deoarece precipită proteinele
sub care germenii rămaşi nedistruşi continuă să se multiplice;
 pe bază de iod: alcool iodat sau iod în anumite concentraţii. Este un foarte bun
dezinfectant al tegumentelor, cu mare putere de penetraţie. Tinctura de iod este
antisepticul preferat în sterilizarea regiunii operatorii;
 pe bază de substanţe oxidoreducătoare: apă oxigenată, permanganat de potasiu,
cloramină, soluţie Dakin. Apa oxigenată este un bun antiseptic citofilactic, cu efect
hemostatic şi decolorant. Aplicată pe plăgi produce spumă cu efect de curăţire
 mecanică. Are dezavantajul că topeşte catgutul. Permanganatul de potasiu are
proprietăţi oxidante, citofilactice, ceea ce îl face util la dezinfectarea plăgilor
anfractuoase, irigaţii vaginale etc. Cloramina în soluţie de 2% are proprietăţi puternic
bactericide şi în acelaşi timp ciclofilactice, ceea ce îi conferă un larg spectru de
utilizare, datorită eliberării clorului în contact cu plaga. Soluţia Dakin are aceleaşi
proprietăţi ca şi cloramina;
 pe bază de substanţe colorante: albastru de metil, rivanol, violet de genţiană. Sunt
bune aseptice citofilactice, cu proprietăţi cicatrizante.

Antiseptice albumino-precipitante: săruri de argint, de mercur, acid boric. Nitratul de argint

se foloseşte sub formă de creioane, cristale sau soluţii cu diverse concentraţii. Are acţiune
astringentă, caustică şi antiseptică de tip bacteriostatic sau bactericid. Se utilizează în profilaxia
oftalmiei gonococice la nou-născuţi, în tratamentul plăgilor infectate cu bacilul pioceanic,
precum şi în diverse afecţiuni dermatologice. Oxicianura de mercur poate fi folosită în soluţii
diluate pentru dezinfectarea mucoaselor. Acidul boric este recomandat în tratarea locală a
plăgilor infectate cu pioceanic:

Antisepticele tensioactive citofilactice au atât capacitate dezinfectantă cât şi proprietăţi de

detergent curăţind plăgile de cruste şi resturi tisulare. Astfel, bromocetul este larg utilizat la
dezinfectarea tegumentelor, spălarea instrumentarului metalic, toaletarea plăgilor şi arsurilor.

PRESTERILIZAREA constă în pregătirea materialului chirurgical în vederea sterilizării,

astfel:

Pregătirea materialului moale (câmpuri, comprese, halate, mănuşi, aţe etc.) se face
prin:
 spălare cu detergenţi speciali pentru îndepărtarea petelor de sânge, puroi, ţesut;
 uscare, sortare, verificare, împăturire într-un anumit mod:
 introducerea în casolete metalice speciale, separate pe sortimente (halate, com-prese,
câmpuri etc.);
Pregătirea instrumentarului: după spălare, degresare, se pun în casolete separate,
alcătuindu-se câte o trusă pentru fiecare operaţie în parte.
Există mai multe tehnici de sterilizare:
 Autoclavarea este o sterilizare cu vapori de apă supraâncălziţi (1400C), la o presiune
crescută (2,5 atm.) timp de 30 de minute. Astfel se sterilizează materialul moale
sterilizarea fiind valabilă 24-48 ore.
 Sterilizarea prin fierbere în apă la 1000C timp de 30 de minute. Pentru ridicarea
temperaturii de fierbere se adaugă bicarbonat de sodiu.
 Sterilizarea prin căldură uscată se face la pupinel pentru instrumentele metalice la
temperatura de 1800C, timp de o oră sau prin flambare timp de 20 minute.
 Sterilizarea prin iradiere cu raze gama este o metodă industrială şi se foloseşte pentru
seringi, comprese etc. Datorită penetrabilitătii lor mari, sterilizarea acestor materiale se
poate face chiar fiind acoperite de învelişuri protectoare, iar eficienţa sterilizării este de
lungă durată (câţiva ani, cu condiţia ca învelişul protector să rămână intact). Este
 metoda de sterilizare la scară industrială a materialelor sanitare de unică utilizare
(seringi, tuburi de drenaj din plastic, lame de bisturiu etc.).
 Sterilizarea cu ultrasunete este rar folosită:
 Sterilizarea cu ultraviolete este folosită pentru încăperi deoarece acţionează doar pe
suprafeţe, fără a avea efect de profunzime. Eficienţa razelor ultraviolete este însă numai
la distanţă de 1,5—2 m de sursă, ceea ce obligă la mutarea sursei în diferite puncte ale
sălii sau montarea mai multor surse. Durata de sterilizare este de 30—40 de minute.
 Sterilizarea prin mijloace biologice (chimioterapice antimicrobiene) se efectuează cu
medicamente cu acţiune toxică asupra microorganismelor (bacterii, ciuperci,
protozoare, rikettsii. În funcţie de procedura de obţinere ele se clasifică în: antibiotice,
chimioterapice (sulfamide, sulfoane, metronizadol, penicilina G, eritromicina,
clindamicina, streptomicina, tetraciclina, cloramfenicolul, cefalosporinele etc.). Sunt
situaţii în care, dată fiind gravitatea infecţiei, tratamentul trebuie început imediat,
înainte de cunoaşterea agentului cauzal, folosind o asociaţie de chimioterapice care să
acopere un spectru microbian larg.

Controlul sterilizării făcute cu ajutorul căldurii uscate sau umede se face prin mijloace
fizice şi chimice.
Mijloacele fizice constau în măsurarea temperaturii din interiorul cuptorului Poupinel şi
a temperaturii şi presiunii din autoclav cu ajutorul termometrelor şi respectiv al manometrelor
încorporate.
Mijloacele chimice utilizează substanţe sub formă de pulberi cu punct de topire cunoscut
sau substanţe care la o anumită temperatură îşi schimbă culoarea. Acestea se aşează în tuburi
sau flacoane mici de sticlă, care se introduc în interiorul casoletelor sau cutiilor cu material de
sterilizat.
Recoltarea de probe pentru culturi bacteriene din sau de pe materialele sterilizare este o
măsură suplimentară de control; în caz că aceste în aceste culturi se dezvoltă germeni
bacterieni, atunci fie nu au fost respectate procedeele recomandate pentru aparatul respectiv,
fie a survenit o defecţiune a aparatului, care impune repararea sa.
Sălile moderne de operaţie sunt prevăzute şi cu instalaţii pentru climatizare care, pe lângă
realizarea unei temperaturi şi umidităţi optime, asigură şi filtrarea aerului, realizând astfel şi
sterilizarea încăperilor.
Formolul (formaldehida) se întrebuinţează sub formă de vapori sau sub formă de soluţie.
Sub formă de vapori se foloseşte pentru sterilizarea saloanelor.
Sterilizarea la „rece" utilizează radiaţiile şi o serie de substanţe chimice cu acţiune
antiseptică.

Pentru sterilizarea instrumentarului sofisticat (cum este instrumentarul endoscopic şi

laparoscopic – care are componente de sticlă, plastic sau fibre de sticlă, care nu pot fi sterilizate
termic) se folosesc soluţii speciale, conţinând o asociere de aldehide cu puternic efect
antiseptic. Sterilizarea se face prin imersia instrumentelor în soluţie. Este însă necesară
respectarea cu stricteţe a recomandărilor producătorului produsului respectiv (referitoare la
diluarea soluţiei, pregătirea instrumentarului, timpul minim necesar etc.).
 Oxidul de etilen este un gaz incolor, inodor, inflamabil şi cu o capacitate foarte mare de
penetrare prin cauciuc, mase plastice sau hârtie. Ca urmare instrumentele şi aparatele se pot
steriliza împachetate etanş în folie de plastic. Este o metodă eficientă, accesibilă şi în spital. Se
sterilizează sonde de plastic sau cauciuc, tuburi de dren şi instrumente metalice sau din plastic.
Oxidul de etilen are o acţiune bactericidă foarte puternică, distrugand orice microorganisme.
Este însă iritant şi pentru a elimina etile-oxidul remanent instrumentele sterilizate se folosesc
după 24-48 de ore, timp necesar ca substanţa să se elimine din ambalajul materialelor
sterilizate.

INSTRUMENTARUL MEDICAL ȘI CHIRURGICIE

Instrumentarul reprezintă totalitatea ustensilelor ce se folosesc în scopul examinărilor
clinice şi de laborator şi în scopul tratamentului şi îngrijirii bolnavului.
Păstrarea instrumentarului se realizează în dulapuri speciale, curăţate şi protejate astfel
pentru a putea fi folosite imediat sau sterilizate în vederea utilizării lor.
Instrumente medicale pentru examinarea bolnavului:
 Stetoscopul biauricular se foloseşte la auscultaţia zgomotelor produse în inimă,
plămâni, artere

 Stetoscop monoauricular sau obstetrical folosit pentru ascultarea batailor cordului

fetal(BCF).

 Ciocanul de reflexe – examinarea reflexelor osteotendinoase. Se curăţă periodic prin

ştergere cu un tampon îmbibat în alcool.
 Diapazon calibrat-pentru cercetarea sensibilității vibratorii.

 Spatula linguală serveşte în examinarea cavităţii bucale ;nu se foloseşte nesterilizată

sau de la un pacient la altul;sunt și de unică folosință

 Oglinda frontală, datorită posibilităţilor de iluminare prin reflexie, se utilizează în ORL

pentru examinarea foselor nazale, faringe, laringe. Se şterge periodic oglinda, cercul
din material plastic

 Oglinda laringiană pentru laringoscopia indirectă este tehnica cea mai simplă de
vizualizare a laringelui. Se introduce o oglindă mică în fundul gurii și privește baza
limbii, faringele, epiglota, corzile vocale și primele inele ale traheei
 Speculul nazal -serveşte la lărgirea orificiilor nazale în examinarea regiunilor profunde
ale cavităţii nazale;

 Speculul auricular – serveşte la examinarea conductului auditiv extern şi a timpanului;

OTOSCOP

 Oftalmoscop –efectuarea fundului de ochi

 Lanterna medicală pentru reflexe pupilare

 Deschizător de gură – serveşte la îndepărtarea maxilarelor şi pentru a ţine gura deschisă
în vederea unor investigaţii şi tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui,
laringelui;

 Pensa de prins limba / „în inimă” – prinderea limbii în cursul unor tratamente şi
îngrijiri ale cavităţii bucale, faringe, esofag, laringe şi uneori în timpul narcozei
(anesteziei totale);

 Valva vaginală - se foloseşte în obstetrică- ginecologie pt. examinări, tratamente şi

unele intervenţii chirurgicale de specialitate;

 Speculul vaginal bivalv – are aceleaşi utilizări ca şi valva vaginală

  Pelvimetrul – măsoară diametrul bazinului femeilor gravide.

 Histerometrul –permite măsurarea dimensiunii cavității uterine și orientează asupra

direcției axului acesteia.

 Masa ginecologică

Aparate și instrumente pentru măsurători:

Aparat de tensiune ;cu mercur,electronic,cu manometru
Oscilometrul Pachon – permite evidențierea pulsațiilor arteriale la un membru și măsurarea
amplitudinii lor.

 Termometre-pentru măsurarea temperaturii corporale

 Manometrul Claude pentru măsurarea presiunii venoase,Claude pentru măsurarea

presiunii LCR

 Panglica metrică pentru măsurarea circumferințelor toracelui, abdomenului, cap,

membre.
 Cântar antropometric pentru măsurarea greutății corporale, taliometru pentru înălțime

 Cântar digital pentru sugari și copii

 Monitoare pentru înregistrarea funcțiilor vitale

 Audiometru –măsurarea auzului

  Glucometru pentru dozarea glicemiei

Pulsoximetru - determină saturaţia în oxigen a sângelui periferic şi frecvenţei (eventual formei)

pulsului periferic.SaO2= raportul dintre conţinutul total în O2 al hemoglobinei şi capacitatea
potenţială maximă a Hb de transport a oxigenului
 Normal Sa O2= 97 - 100 %
 sub Sa O294% = hipoxemie; pacientul necesită oxigenoterapie
 Sa O2= 88 – 83% = hipoxemie medie
 Sa O2<83% = hipoxemie gravă
 Instrumente pentru injecții și puncții
 Seringi+ace de diferite mărimi pentru injectarea soluţiilor medicamentoase, pt.
aspirarea conţinutului biologic sau patologic.(1ml, 2ml, 3ml, 5ml, 10ml, 20ml).
Seringa este formata din corp(cilindru gradat),piston,ambou

Acele de seringa sunt codificate în culoare, fiecare diametru de ac având o culoare asociată.
Albastru = 0,6mm
Fumuriu = 0,7mm
Verde = 0,8mm
Portocaliu = 1,0mm
Galben = 1,1mm
Roz = 1,2mm

Branule, fluturași
Perfuzor

Robinet 3 căi– presiune mică– cu obturator Luer Lock pentru conectarea cu branula și
dispozitivul pentru ser, pentru administrarea a 2 lichide sau medicamente simultan. Pentru
administrarea de lichide și medicamente

Stativ
  Seringi preumplute cu soluția medicamentoasa-ex.anticoagulante(fraxiparina,clexanul)
 Seringa Guyon –serveşte în urologie şi ORL pentru spălături

 Seringa Anel – în oftalmologie pentru spălături ale aparatului lacrimal

 Trocare de diferite mărimi – puncţionarea unor cavităţi pt. evacuarea lichidului;

Sonde
 Sonda gastrică Faucher - evacuarea conţinutului stomacal în vederea spălăturii
gastrice; lungi=1,5m, diam.10mm
 Sonda duodenală Einhorn – sondaj gastric, duodenal şi alimentaţie artificială

 Sonda Blackmoore cu dublu balonaș -realizarea hemostazei în hemoragia digestivă

superioară prin ruptura varicelor esofagiene

 Sonda Miller Abott (3m, cu lumen dublu prevăzută cu balonaș utilizată la aspirația
intestinală

 Tub de gaze-pentru eliminarea gazelor în caz de meteorism

  Tub dren Kehr T

 Sonde uretrale-folosite la sondajul vezical pentru evacuarea urinei(Thiemann,Nelaton)

 Sonde vezicale –Foley cu balonas cu lumen dublu numita si sonda „a demeure”; Petzer;
Malecot; Gasper.
 Pungi colectoare de urina adaptate la sonde, gradate pentru determinarea diurezei

Nelaton Foley

Petzer Malecot

Thiemann
 punga de urină
 Sonda nazofaringiană

 Sonde de aspirație a secrețiilor din căile respiratorii

 sonda de aspirație Yankauer

 sonda pentru intubație orotraheală(IOT)-folosită la respirație artificial, anestezie

generală
  Canule traheostomie

 sonda nazală pentru oxygen

Măsuța instrumentar
 Bisturie cu lame diferite – incizia sau secţionarea ţesuturilor;

 Foarfece chirurgicale drepte sau curbe cu vârfurile ascuţite sau boante – tăierea
ţesuturilor sau materialelor cu sutură chirurgicală.

 Stilet butonat / sondă canelată – explorarea traiectelor fistuloase şi a plăgilor

profunde, drenarea unei plăgi profunde, infectate
 sondă canelată

Stilet butonat

 Pensa anatomică şi chirurgicală – folosită pt. prinderea şi manevrarea diferitelor

ţesuturi sau materiale textile utilizate pentru pansarea plăgilor

 Pense hemostatice Pean şi Kocher drepte, curbe, de diferite mărimi – servesc la

pensarea vaselor pt. realizarea hemostazei şi în efectuarea transfuziilor, perfuziilor

Pean Kocher
 Pensa Mosquito dreaptă sau curbă – pensarea vaselor şi a ţesuturilor deosebit de fine
cu traumatizare minimă

 Pensa Miculitz – asemenea pensei Kocher de dimensiuni mult mai mari – hemostaza
vaselor mari
 Pensele Jones şi Cărăbuş – servesc la pensarea pe piele a câmpurilor de operaţii sterile
cu scopul de a delimita câmpul operator

 Ace chirurgicale pentru sutura plăgilor

 Acul Reverdin şi Deschamps – suturarea ţesuturilor

  Portacele Mathieu şi Hegar – manevrarea acelor chirurgicale pt. muşchi şi piele

Port Ac Mathieu port ac Hegar

 Agrafe Michelle – se utilizează pentru apropierea marginilor plăgii fiind prinse cu
ajutorul pensei de prins agrafe

 Depărtătoare abdominale Fritsch şi Kocher, Volkmann, autostatice, Juvara –

îndepărtarea ţesuturilor organelor şi a avea un câmp operator suficient de larg pentru a
proteja unele ţesuturi în timpul intervenţiei chirurgicale.

Kocher

 Departatoare Farabeuf

Casolete – cutii din metal folosite în sterilizare şi pentru păstrarea materialelor sterile (materiale
textile);
Cutii pentru instrumente

Câmp chirurgical cu orificiu vata medicinală

Mănuși chirurgicale

 Pentru captarea dejectiilor-bazinet, urinar, tavița renală

  Pentru clisma și spălatura vaginală-irigator, para de cauciuc

Pentru recoltarea produselor biologice și patologice pentru laborator

 Scaun pentru recoltat sânge

 Garou

 Holder+ac-recoltarea sângelui
 Vacutainere

1. Eprubeta pentru examen sumar urină (Examen sumar de urină)

2. Urocultor (Urocultura)
3. Tub recoltare sânge pentru determinarea analizelor biochimice și imunologice (capac
roșu)
4. Tub recoltare sânge pentru determinarea analizelor biochimice și imunologice (capac
galben)
5. Tub recoltare sange K2-EDTA pentru determinarea analizelor hematologice (capac
mov)
6. Tub recoltare sânge 3.2% citrat citrate de sodium pentru determinarea testelor de
coagulare (capac bleu)
7. Tub recoltare sânge 3,8% citrat de sodium pentru determinarea VSH (viteza de
sedimentare a hematiilor (capac negru)
8. Tub recoltare sânge Sodium F-K3-EDTA pentru determinarea glicemiei (capac gri)
9. Coprocultor (materii fecale)
10. Coprocultor cu mediu de transport (materii fecale - coprocultura)
 recipiente pentru hemocultură
 Lantete pentru puncție capilară

 Coprocultor-pentru recoltarea materiilor fecale(coprocultura)

 Recipient pentru recoltarea urinei, sputei

 cutii Petri –pentru recoltarea sputei

  eprubeta cu porttampon-pentru recoltarea exsudatului faringian, secreții purulente

 pipeta Pasteur

Materiale și instrumente pentru urgențe

o tub oxigen și barbotor pentru umidificarea oxigenului

o masca de oxigen
Dispozitiv respirație gură la gură

Set resuscitare
-Balon de resuscitare Ruben
-Pungă rezervor oxigen
-2 măști de față nr.3 si 5
-3 pipe Guedel nr.1;3;4
-tub oxigen

 balon Ruben

 Pipe Guedel
 Laringoscop

 Sonda orotraheală

 combitub
  masca laringiană

 Defibrillator

Pătura izotermă

În funcţie de riscul de transmitere a infecţiilor pe care-l presupune utilizarea lor sunt

instrumente:
 critice = penetrează pielea sau mucoasele venind în contact cu sângele (bisturie, ace,
accesoriile endoscoapelor etc.); necesită sterilizare între utilizări
 semicritice = vin în contact cu mucoasele sau cu soluţii de continuitate a pielii-plagă
(pensele, endoscoapele, termometrele orale sau rectale etc.); necesită sterilizare chimică
sau cel puţin dezinfecţie de nivel înalt
 non-critice = vin în contact doar cu pielea intactă (stetoscopul, plosca, urinarul);
necesită dezinfecţie de nivel intermediar sau scăzut

 HEMORAGIA ȘI HEMOSTAZA( MEDIC)

Definiție:
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular prin una sau mai
multe soluții de continuitate a acestora.
Clasificarea hemoragiilor:
După natura vasului lezat:
 Hemoragia arterială: sângele are culoarea roșu deschis și țâșnește ritmic
 Hemoragia venoasă: sângele are culoarea roșu închis și se exteriorizează sub presiune
constantă, fără pulsații
 Hemoragie capilară: este difuză neavând o sursă anume de sângerare, sângerează în
pânză
În funcție de sediul sângerării:
 Hemoragia externă: când sângele se scurge în afară printr-o plagă
 Hemoragia internă: când sângele se acumulează într-o cavitate anatomică în interiorul
organismului. După localizare deosebim:
 hemotaoraxul
 hemoperitoneul
 hemopericardul
 Hemoragia internă exteriorizată: este o hemoragie internă într-un organ cavitar,
urmată de eliminarea sângelui la exterior pe cale naturală. În funcție de sursa sângerării,
deosebim:
 Epistaxis
 Hemoptizia
 Hematemeza
 Melena
 Hemoragia ocultă
 Menstre(metroragie)
 Menoragia
 Hematuria
După cauza generatoare a hemoragiei:
 Hemoragii traumatice
 Hemoragii netraumatice
După abundența sângerării:
 de mică intensitate: cantitatea de sânge pierdut este mai mică de 500ml
 de gravitate medie: 500-1500ml
 de gravitate mare: peste 1500ml
 cataclismice: când ritmul pierderii de sânge este rapid( din vase mari), colaps vascular
care conduce la comă)
Simptomatologia pacienților cu hemoragie depinde de:
 cantitatea de sânge pierdută
 ritmul sângerării
 cantitatea sau oprirea sângerării
  condiția biologică a pacientului
 nivelul anterior al hemoglobinei și a hematocritului
Clasificarea hemostazei:
Definiție
Hemostaza reprezintă oprirea spontană sau terapeutică a hemoragiei.
Hemostaza spontană se realizează prin mijloace proprii ale organismului.
Faze:
 Faza vasculară: vasoconstricție
 Faza endotelio-trombocitară
 Faza de coagulare
Hemostaza terapeutică(chirurgical) poate fi provizorie sau definitivă
Hemostaza provizorie:
 Poziționarea pacientului în funcție de sângerare
 Compresie digitală a vasului lezat, pe un plan osos
 Compresie circulară deasupra sau dedesuptul zonei lezate(cu garou sau cu mijloace
improvizate- curea, cravată)
Hemostază definitivă: se obține prin obliterarea lumenului vascular, ligaturarea vasului sau
sutura plăgii vasculare și se poate realiza pentru:
 electrocauterizare
 forcipresura(strivirea)
 tamponare
 ligatura vasului
 sutura vasculară

INFECȚIILE CHIRURGICALE
PLĂGILE

BOLILE CHIRURGICALE ALE ESOFAGULUI

BOALA DE REFLUX GASTRO-ESOFAGIAN(BRGE)
Definiție:
Totalitatea simptomelor însoțite sau nu de leziuni ale mucoasei esofagiene produse de refluxul
conținutului gastric în esofag.
Cauze:
 cauze alimentare(grăsimi, citrice, ciocolată, fumat, medicamente)
 distensia gastrică
 obezitatea
 tumori, gravide, curele strâmte, efort la defecație
Semne și simptome:
 pirozis postprandial accentuat de decubit dorsal
 eructații frecvente
 regurgitații fercvente
  disfonie, crize de dispnee paroxistice
 tuse persistentă
 disfagie
 simptome de alarmă care anunță gravitatea bolii(paliditate, dispnee, apatie, hematemeză,
melenă(HDS))
Diagnostic:
 radiografie cu bariu
 endoscopie digestivă superioară
 pH-metrie esofagiană la copii cu bandelete
 hemoleucograma
 test pentru Helicobacter Pylori
Tratament:
Profilactic( orarul meselor, evitarea constipației, ridicarea capului patului cu 15 cm)
Curativ:
 prokinetice(oclopramid, motilium)
 inhibitori ai receptorilor de tip II histaminergici (ranitidină, famotidină)
 inhibitori ai pompei de protoni( omeprazol, esomeprazol)
 pansamente gastrice( dicarbocalm, ALOH3)
 anti helicobacter PYLORI(claritromicină+amoxiciclină, levofloxacină+metronidazol,
omeprazol)
 dietă alimentară
 tratamentul eventualelor complicații
Complicații:
 esofagită
 varice esofagiene

TUMORILE ESOFAGULUI
Etiologie:
 B 50 ani
 alcool
 fumat
 substanțe caustice
 stricturi esofagiene, radiații
 abuz de opiacee
Semne și simptome:
 disfagie la alimente solide
 durere retrosternală sau în spate
 voce bitonală sau răgușită
 tuse
 melenă
 hematemeză
 vărsături
 cașexie
 scădere ponderală
 stare generală alterată
 paloare
Diagnostic:
 hemoragii oculte pozitive
 radiografie toracică
 esofagoscopie
Tratament:
 rezecția tumorii cu esofagoplastie
 gastrostomie
 roentgenterapie
 chimioterapie
 radioterapie
 calmante
Complicații și evoluție:
 supravețuire în medie 5 ani cu tratament, netratat, duce la deces în 1-2 ani

BOLILE CHIRURGICALE ALE STOMACULUI ȘI INTESTINULUI SUBȚIRE

ULCERUL GASTRODUODENAL
Definiție:
Ulcerul gastroduodenal este o boală caracterizată prin prezența unei ulcerații situate pe o
porțiune a tubului digestiv ce se găsește în contact cu sucul gastric acid, ulcerație care constă într-o
pierdere de substanță ce depășește mucoasa și ajunge până la musculatură
Etiologie:
 folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene: aspirina
 fumatul
 alcoolul
 infecția cu H. pylori
 secreție excesivă de acid gastric
 ulcer în AHC
 gastrită în AP
Semne și simptome:
 durere cu caracter de crampă, senzație de arsură care durează câteva minute cu localizare
gastrică și nu este agravată de mișcările corpului
 pirozis retrostenal
 regurgitații acide
 constipație
 vărsături
Diagnostic:
 endoscopie digestivă superioară
 radiografie cu bariu
 test pentru Helicobacter Pylori
 pH-metrie gastrică
Complicații:
 HDS (hematemeză, melenă)
 Ulcer perforat:
  durere abdominală intensă, sub formă de ,,lovitură de pumnal”, însoțită de 1-2
vărsături
 evoluție spre peritonită( sughiț, eructații, balonare, stare infecțioasă, alterarea stării
generale, paralizie intestinală, colaps)
Tratament:
 antagoniști ai receptorilor H2
 inhibitori ai pompei de protoni
 suspensii cu bismut coloidal
 medicamente anti H. Pylori
 prokinetice
 tratament chirurgical
 tratamentul complicațiilor

TUMORI BENIGNE ȘI MALIGNE

Cancerul gastric
Definiție:
Una dintre cele mai frecvente localizări a bolii canceroase este la nivelul stomacului
În cazul tumorilor maligne, problema cea mai importantă este aceea a diagnosticului precoce
Etiopatogenie:
 nu este cunoscută
 stările patologice care trebuie să ne atragă atenția:
 polipoza, tumorile benigne ale stomacului, gastritele, ulcerul gastric, anemia Biermer
Semne și simptome:
 tulburări gastrointestinale
 inapetență
 anorexie pentru carne și pâine
 grețuri și vărsături
 sângerări frecvente și de mică amploare, uneori hematemeză cu aspect de ,,zaț de cafea”
 tulburări de tranzit, dureri epigastrice fără orara fix
 stare generală alterată
 scădere în greutate
 paloare a tegumentelor
 astenie pronunțată
 apatie
Diagnostic:
 examen radiologic
 endoscopie
 examenul sucului gastric
 examene de laborator
Complicații:
 hemoragii
 perforație
 stenoză pilorică
Tratament:
 intervenție chirurgicală
Tratamentul medical se limitează la cazurile care nu pot fi operate
Tratamentul cu citostatice este paliativ
Radioterapia în cazul sarcoamelor gastrice

TUMORILE INTESTINULUI SUBȚIRE

Definiție:
Tumorile intestinului subțire pot fi primitive sau secundare, maligne sau benigne.
Clasificare:
Tumori benigne:
 lipom, neurofibrom, fibrom, polipi
Tumori maligne:
 adenocarcinom, limfom, tumori carcinoide, tumori multiple
Etiologie:
 factorii alimentari: grăsimi animale, carnea roșie, carne afumată
 boli cu potențial carcinogen: boala Crohn, leziuni inflamatoare, adenoame, carcinoame,
enteropatie glutenică
 factori genetici
Semene și simptome:
 benigne: distensia abdominală, durere, sângerare, diaree, vărsături
 dureri abdominale
 vărsături
 paloare
 masă palpabilă abdominală
Diagnostic:
 clismă înaltă
 endoscopia
 examen citopatologic
Complicații:
 obstrucția lumenului intestinal
 metastaze hepatice
 carcinomatoză peritoneală
 ascită
 cașexie
 icter
Tratament:
 rezecție gastrică
 electrocauterizare
 termocoagulare
 fototerapie cu laser

ENTERITELE REGIONALE( BOALA CROHN)

Definiție:
Boala Crohn este o inflamație granulomatoasă, care poate afecta orice segment al tubului
digestiv.
Etiologie:
 F peste 60 ani
 stres
 Factori genetici
 Factori alimentari: dietă bogată în zaharuri și grăsimi
 fumat
 necunoscută
Semne și simptome:
 durere abdominală
 diaree
 sângerări rectale
 greață
 vărsături
 steatoree
 fistule sau abcese perianale recidivante
 dureri colicative la 1-2 ore postprandial
 distensie abdominală moderată
 pierdere în greutate
 stare de oboseală
 stare de oboseală
 febră
 transpirații nocturne
 întârzieri în dezvoltare, stoparea creșterii la copii
Diagnostic:
 HLG,VSH
 Rectosigmoidoscopia
 Examenul perineului
 Tușeu rectal
Tratament:
 analgezice
 antidiareice
 antispastice
 corticosteroizi
 imunosupresive
 suplimente de fier, calciu, vit. D
 intervenție chirurgicală
 tratamentul complicațiilor
Complicații și evoluție:
 obstrucția intestinului
 ulcerații
 malignizare
 dezechilibre nutriționale
 inflamația ochilor, a articulațiilor, pielii sau a ficatului
 evoluție imprevizibilă