Proiect realizat de Velicu Ştefan şi Cechi Alexandru, C.N.Elena Cuza, cls.

a VII-a C

Tudor Arghezi
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, (n. 21 mai 1880, București – d. 14
iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești.

A scris: teatru, proză, pamflete, precum și literatură pentru copii.

A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.

Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului.

Biografie
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46, numele său fiind Ion Nae
Theodorescu.

Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu.

Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”
Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului
„Sfântul Sava” din București.
De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar.
La 30 iunie 1896 publică în ziarul „Liga Ortodoxă” publică poezia „Tatăl meu”, semnată I.N.
Theodorescu.
Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care
le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, în 1909 a vizitat Italia.
Publicistică
S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în
revistele Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica .
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice
conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca
România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de
la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat.
In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu
tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal".
În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn".
În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", din anii de
detenție.
Tot în 1931, publică pentru copii volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o nouă direcție
în creația sa, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura",
"Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale
destinate copiilor din toată lumea.

În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului", tema principală fiind dragostea maternă.
Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară".

În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem".

În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză.

În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e
cercetat de poliție.

La 30 septembrie 1943 , apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul

german Manfred von Killinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în
lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicții și reabilitări
În 1948 Tudor Arghezi este sancţionat in ,,Scânteia” pentru un "urât mirositor vocabular".
Scriitorul a fost interzis și s-a retras din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi
supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca
poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională.
S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu
autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare
omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București".
În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str.
Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica
sa, Mitzura Arghezi.
Desenatorul
Încă de la vârsta de 16 ani, aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în
peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a
mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un
atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a
apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui
Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.

Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George
Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie.
În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar
în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea
filologului italian Angelo Monteverdi.

Opere
 Cuvinte potrivite, poezii, 1927 * Prisaca, 1948, poeme pentru copii
 Icoana de lemn, tablete, 1929 * 1907-Peizaje, 1955
 Poarta neagră, tablete, 1930 * Pagini din trecut, publicistică, 1955
 Flori de mucigai, poezii, 1931 * Cântare omului, 1955
 Cartea cu jucării, poezii, 1931 * Frunze, 1961
 Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933 * Poeme noi, 1963
 Ochii Maicii Domnului, 1934 * Cadențe, 1964
 Cărticica de seară, poezii, 1935 * Silabe, 1965
 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934 * Răzlețe, 1965
 Versuri, 1936 * Versuri lungi, 1965
 Ce-ai cu mine vântule?, 1937 * Ritmuri, 1966
 Lina, roman, 1942 * Litanii, 1967
 Eminescu, studiu critic, 1943 * Noaptea, 1967
 Versuri alese, 1946 * O Furnică
 Bilete de papagal, 1946 * Testament
 Una sută una poeme, 1947
Cântec de adormit Mitzura
~ din volumul: Cuvinte potrivite, 1927
Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Și îngust cât o ureche.
Și-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul ei să-ncapă
Cerul tău și nesfârșitul.
Dă-i un fluture blajin
Și o broască de smarald
Și-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Și mai dă-i, Doamne, vopsele
Și hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o smângălească.
Și când totul va fi gata
S-o muta la ea și tata.
Stupul lor
~ din volumul: Prisaca (1954)
Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.
Prisacarul le-a uitat,
Şi-a căzut si peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.
Înlauntru însă-n stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi făcând un singur trup
Nu-ncetează să lucreze.
Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.
Tâlharul pedepsit
~ din volumul: Prisaca (1954)
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.
Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.