Sunteți pe pagina 1din 2

Europa a fost devastată de cele două războaie mondiale care au marcat colapsul

imperiilor coloniale. Războiul rece dintre SUA și URSS a dominat scena geo-politică a Europei
din 1947 până în 1989. După 1950 și-a făcut apariția Uniunea Europeană. Una dintre
consecințele inevitabile ale primei conflagrații mondiale a fost agravarea problemelor
economice, în deceniul III al secolului XX, care va culmina cu marea criză economică din anii
1929-1933. Tensiunile generate de această criză au adus la putere mișcări extremist-
naționaliste, ca fascismul (în Italia - 1922) și nazismul (în Germania - 1933).

1914 a fost un an de cotitură pentru Europa. Era puterea dominantă la nivel mondial
pe plan politic, economic și cultural.Însă Primul Război Mondial, care a fost și primul război
industrializat în masă, a provocat pagube fără precedent pe câmpul de luptă și în societate în
general. Acești patru ani de război au zguduit Europa din temelii și au târât-o într-un conflict
global fără precedent.Această catastrofă a declanșat cel mai sângeros secol din istoria
europeană, iar efectele sale traumatizante au avut un impact profund asupra memoriei
europene. Ca urmare a Primului Război Mondial, foste imperii s-au destrămat și noi state au
fost create. Pacifismul și ideea de integrare europeană au dobândit o influență mai
mare.Democrația parlamentară a înflorit în întreaga Europă, în timp ce Uniunea Sovietică a
devenit prima dictatură comunistă. Cu toate acestea, până în 1939, majoritatea acestor
democrații eșuaseră, iar majoritatea europenilor trăiau în regimuri autoritare sau totalitare,
care controlau cu forța viața privată și viața publică și limitau libertățile individuale.Naziștii
au venit la putere în 1933 și au pus bazele unui regim totalitar care proclama superioritatea
biologică a rasei ariene germane, menite să domine Europa. Evreii au fost învinovățiți pentru
problemele Germaniei și acuzați de organizarea unui complot pentru a prelua conducerea
lumii.
După semnarea Pactului de Oțel cu Italia și a unui pact de non-agresiune
cu Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), Germania a dat startul, în
septembrie 1939, celui de-Al Doilea Război Mondial prin invadarea și înfrângerea
Poloniei, apoi, în 1940, a Iugoslaviei, Greciei, Belgiei, Țărilor de Jos, Luxemburgului și
Franței. În acest context, România și Ungaria se alătură Germaniei și Italiei. Al Doilea
Război Mondial este descris adesea ca „războiul total”, în timpul căruia nu s-a mai făcut
distincția dintre forțele armate și civili. Milioane de oameni au căzut victime ale execuțiilor în
masă, deportării, foametei, muncii forțate, lagărelor de concentrare și
bombardamentelor.Sub regimul nazist, milioane de oameni au fost omorâți prin epurare
etnică și socială sistematică. Prin mărimea și forma sa birocratică, genocidul împotriva
evreilor europeni a devenit un eveniment fără precedent în istorie. Prinsă în confruntarea
dintre naționalism-socialism și stalinism, Europa Centrală și de Est a avut de suferit de pe
urma unui război cu un caracter deosebit de violent.
Terminarea războiului duce la separarea națiunilor europene în 2 blocuri: unul
occidental, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), și unul de influență sovietică, care
formează Pactul de la Varșovia.În perioada de după 1945, Europa era în ruine, fără nicio putere
și divizată între două forțe globale opuse, Statele Unite ale Americii și Uniunea
Sovietică.Unite de frica de comunism, unele țări europene au pornit pe calea
cooperării la nivel supranațional pentru a păstra sub control naționalismul și a elimina
riscul izbucnirii unui nou război.Cu toate acestea, pentru multe țări din Europa de Est,
eliberarea a însemnat înlocuirea tiraniei naziste cu dictatura comunistă sub control
sovietic.
Opoziția dintre cele 2 blocuri va conduce la Războiul Rece, terminat în 1991, prin
dizolvarea Uniunii Sovietice. În același timp, un proces de integrare economică și
politică a dus la dezvoltarea Pieței Europene Comune și a Uniunii Europene (UE).În
perioada 1945-1949, între fostele puteri aliate se creează o prăpastie în ceea ce
privește toate aspectele internaționale, de o parte aflându-se SUA, Marea Britanie și
Franța și, de cealaltă, Uniunea Sovietică. Lansarea bombelor nucleare asupra Japoniei
în 1945 a confirmat statutul de nouă putere mondială al SUA. În 1949, Uniunea
Sovietică reușește să obțină același statut, întrucât își dezvoltă propria bombă
atomică.
La începutul secolului al XXI-lea, Europa este zguduită de două mari fenomene sociale: Criza
Economică Mondială și criza refugiaților.

S-ar putea să vă placă și