Țesuturile reprezintă grupări de celule cu caracteristici similare și care îndeplinesc

funcții asemănătoare.
Cele 4 tipuri fundamentale de țesuturi din organism, sunt:

 țesutul epitelial (epiteliul);

 țesutul conjunctiv;
 țesutul muscular;
 țesutul nervos.

4.2. Țesutul epitelial (epiteliul)

Țesutul epitelial se caracterizează prin:

 acoperă suprafața corpului și căptușește interiorul cavităților acestuia (de

exemplu, cavitatea orală, nasul, etc);
 căptușește și căile respiratorii, reproducătoare și urinare;
 căptușește toate vasele de sânge;
 intră în alcătuirea celor mai importante regiuni ale glandelor;
 au rol de protecție și suport;
 unele epitelii prezintă adaptare pentru absorbția de nutrimente, iar altele
sintetizează și eliberează variate secreții;
 absența vascularizației;
 hrănirea lui se face cu substanțe nutritive din vascularizația țestului conjunctiv
imediat inferior (subiacent);
 diviziunea celulelor din alcătuirea sa se face prin mitoză;
 în general, o suprafață a epiteliului vine în contact direct cu aerul sau variate
fluide, permițând astfel ca celulele să controleze mișcarea moleculelor dintr-o
parte în alta a epiteliului.

Ancorarea țesutului epitelial de cel conjunctiv se face printr-o membrană bazală în

alcătuirea căreia intră componente non-celulare (nu sunt parte din celule). Aceasta este
formată din glicoproteine care sunt secretate de celulele epiteliale și o rețea de fibre
de colagen care aparține țestului conjunctiv.
Joncțiunile celulare
În țesturile umane, pot fi întâlnite următoarele tipuri de joncțiuni:

 joncțiuni strânse;
 joncțiuni aderențiale (desmozomi);
 joncțiuni "gap" (comunicante).
 Figura 4.1 Joncțiunile celulare.
În general, celulele epiteliale sunt strâns unite între ele. Acest aspect se datorează unor
joncțiuni strânse și aderențiale. Joncțiunile strânse înconjoară celulele și le leagă
puternic de celulele cu care se învecinează prin intermediul unor benzi de proteine,
astfel încât spațiul intercelular dispare în zonele în care membranele celulare sunt lipite.
Astfel de joncțiuni rezultă prin cuplarea anumitor lipoproteine între ele din structura
celulelor adiacente în spațiul intercelular, care mai apoi se reduce foarte mult și apar ca
porțiuni de fuziune a membranelor celulare. Rolul joncțiunilor strânse este de a forma o
barieră împotriva trecerii substanțelor printre celule.
Desmozomii sunt joncțiuni aderențiale punctiforme care constau în structuri
interconectate cu scopul de a uni (a cupla) strâns celulele adiacente între ele. Atunci
când între membranele celulare vecine spațiul apărut atinge dimensiuni
electronomicroscopice, fibrele (filamentele) intracelulare de
cheratină ancorează glicoproteinele transmembranare care unesc celulele între ele. În
cazul joncțiunilor aderențiale, mărimea spațiului intercelular este normală (24 nm).
Joncțiuni „gap” (comunicante) se descriu ca fiind căi de trecere tubare și canale sau
pori prin membranele celulare care străbat spațiul intercelular și permit comunicarea
electrică prin trecerea ionilor și moleculelor dintr-o celulă în alta. Mărimea spațiului
intercelular este mult redusă în acest tip de joncțiuni: 2 nm. Le întâlnim în țestul
muscular neted și cardiac. Lipsesc în țesturile epiteliale.
Funcțiile țesuturilor epiteliale sunt:

 variate;
 de protecție a țesuturilor din imediata inferioritate a lor (subiacente) împotriva:
deshidratării, iritațiilor mecanice, substanțelor toxice, traumatismelor;
 absorb gazele, nutrimentele (plămâni, sistemul digestiv);
 transportă nutrimente, fluide, mucusul sau alte tipuri de particule;
 de secreție (epiteliile glandulare): produc enzime, sudoare, hormoni; epiteliul
rinichiului excretă produși reziduali;
 anumite celule epiteliale sunt implicate în percepția senzorială: la nivelul
structurii urechii și a mugurilor gustativi.

Tipuri de țesuturi epiteliale

Celulele care intră în alcătuirea diferitelor țesuturilor epiteliale pot fi:

 plate (turtite) – se numesc celule pavimentoase;

 cubice – se numesc celule cubice;
 cilindrice – se numesc celule cilindrice

În funcție de numărul de straturi de celule, epiteliile pot fi:

 epitelii simple – cu un singur strat de celule;

 epitelii stratificate – cu două sau mai multe straturi de celule;
 epitelii pseudostratificate – pare alcătuit din mai multe straturi de celule, dar de
fapt prezintă un singur strat de celule care au înălțimi diferite, dar care toate vin
în contact cu membrana bazală.

Un alt tip de epiteliu este uroteliul (sau epiteliul tranzițional), ale cărui celule suferă
modificări de formă ca reacție la distensie.
Caracteristicile țesuturilor epiteliale
Tip de țesut
Observații Localizare Funcții
epitelial
peretele vaselor de sânge și limfatice (de
unde denumirea de endoteliu); căptușește
Simplu un strat de celule cavitățile interne (mezoteliu); în canalele protecție,
pavimentos turtite, plate mici din majoritatea glandelor, în anumite absorbție
porțiuni ale tubilor renali și în porțiunile
terminale ale sistemului respirator
la nivelul multor glande; porțiunea
un strat de celule secretoare și ductele unor glande; o parte
secreție,
Simplu cubic cubice cu nucleu din tubii renali; intră în alcătuirea
protecție
central epiteliului pigmentar al retinei; la suprafața
ovarului; fața anterioară a cristalinului
peretele tractului gastrointestinal, ductele
unor glande; la nivelul trompelor uterine, al
un strat de celule
uterului; în unele porțiuni al tractului absorbție,
înalte, cu nucleii
Simplu cilindric respirator; în tractul digestiv printre protecție,
distribuiți în porțiunea
celulele epiteliale se remarcă și glande secreție
bazală
unicelulare sub formă de celule
caliciforme secretoare de mucus
peretele traheei și a arborelui bronșic
Pseudostratificat superior, anumite zone din ductele protecție,
un strat de celule
cilindric (canalele) sistemului reproducător și ale secreție
uretrei masculine
celule cubo-cilindrice
la bază, cubice în
protecție –
stratul intermediar și
epiderm, cavitatea orală, peretele funcția
pavimentoase la
Stratificat esofagului; toate deschiderile organismului principală;
suprafață; straturile
pavimentos către exterior (gura, anusul, orificiile secreție;
sale superficiale sunt
uretrei, ale urechilor și vaginului) absorbție
uneori îmbibate cu o
limitată
proteină dură
– cheratina
protecție –
mai multe straturi de căptușește canalele glandelor sudoripare; în
Stratificat cubic funcția
celule cubice tubii testiculari, în foliculii ovarieni
principală
mai multe straturi de
Stratificat celule înalte; este un
căptușește o parte a uretrei masculine protecție
cilindric țesut întâlnit rar în
organism
Uroteliul cât vezica urinară este tapetează ureterele și vezica urinară protecție –
(epiteliul relaxată, acest epiteliu funcția
tranzițional) poate prezenta 6-7 principală
straturi de celule
 Tip de țesut
Observații Localizare Funcții
epitelial
rotunjite; în stare de
distensie vezicală –
celulele sale se
aplatizează

Figura 4.2 Tipuri de țesuturi epiteliale.

Tipuri de glande
Țesutul epitelial specializat pentru secreție de la nivelul glandelor se numește epiteliul
glandular. Glandele pot fi endocrine și exocrine.
 Figura 4.3 Celulă secretoare în apropierea unui vas de sânge.
Glandele endocrine (sau cu funcție endocrină) au rolul de a secreta compuși chimici cu
rol reglator, direct în circulația sangvină și se numesc hormoni.
Astfel, glandele endocrine se mai numesc:

 glande fără duct (canal) excretor;

 glande cu secreție internă.

Glandele exocrine intervin în secreția de enzime și alți produși pe calea unor canale. În
acest fel, ele se mai numesc:

 glande cu duct (canal) excretor;

 glande cu secreție externă.

În funcție de numărul de celule care intră în alcătuirea glandelor exocrine, acestea se

împart în:
Tip de glandă Caracteristici Exemple
alcătuită dintr-o singură celulă; dispusă printre
celulele epiteliale din alcătuirea tractului
celula caliciformă –
Unicelulară digestiv, secretă mucus (format prin
exemplul unic din organism
combinația dintre mucină – o glicoproteină și
apă)
poate fi pluricelulară simplă
Pluricelulară alcătuite din numeroase celule
sau compusă
Pluricelulară alcătuită din numeroase celule, al cărei duct poate fi: tubulară, tubulară
simplă (canal de excreție) nu este ramificat încolăcită, tubulară
 Tip de glandă Caracteristici Exemple
ramificată, acinoasă
ramificată (alveolară)
unitatea secretorie este de forma unui tub drept
Pluricelulară simplă
cu deschidere la suprafața epiteliului; nu glandele intestinale
- tubulară
prezintă canal excretor
Pluricelulară simplă unitatea secretorie este de forma unui tub
– tubulară încolăcit; printr-un canal tubular neramificat glandele sudoripare
încolăcită este condusă secreția către suprafață
Pluricelulară simplă unitatea secretorie este de forma unui tub
– tubulară ramificat la care canalul poate să nu fie glandele gastrice, uterine
ramificată prezent
Pluricelulară simplă
unitatea secretorie este de forma unui săculeț
– acinoasă
(acin) distribuiți în lungul unui canal glandele sebacee din piele
ramificată
secretor
(alveolară)
Pluricelulară alcătuită din numeroase celule, al cărei duct poate fi: tubulară, acinoasă,
compusă (canal de excreție) este ramificat tubulo-acinoasă
Pluricelulară
unitatea secretorie are formă tubulară intestin, testicul
compusă - tubulară
glandele salivare
Pluricelulară
unitatea secretorie are formă de săculeț (acin) (submandibulară,
compusă - acinoasă
sublinguală)
Pluricelulară
unitatea secretorie are formă tubulară și
compusă - tubulo- pancreasul, glanda parotidă
acinoasă
acinoasă
 Figura 4.4 Tipuri de glande exocrine pluricelulare.
În funcție de tipul de secreție produsă, glandele exocrine se împart în
Tipul de glandă Produs de secreție Exemple
mucus – secreție de consistență celulele caliciforme, unele celule
Cu secreție
vâscoasă alcătuită din polizaharide și epiteliale din tractul respirator, digestiv,
mucoasă
proteine reproducător
Cu secreție material de natură proteică apoasă,
seroasă care conține în general enzime
Seromucoasă secreție mucoasă și seroasă glandele salivare
În funcție de tipul de activitate, glandele exocrine se împart în:
Tipul de
Activitate Exemple
glandă
intacte în cursul secreției; secreția difuzează în afara
glandele
celulei; glanda apocrină – un tip de glandă merocrină ale cărei
sudoripare,
Merocrină celule eliberează produșii de secreție prin exocitoză și rămân
salivare – glande
intacte; exemple de glande apocrine: glandele ceruminoase,
merocrine
mamare, unele tipuri de glande sudoripare
celulele care o compun se dezintegrează pentru a putea elibera glandele sebacee
Holocrină
secreția din piele
 Figura 4.5 Tipuri de glande exocrine în funcție de activitate.
Tipuri de membrane
Membranele sunt structuri prezente în anumite zone din organism în alcătuirea cărora
intră epiteliu și țesut conjunctiv imediat dedesubt (subiacent).
În funcție de lichidul care le umectează, membranele se împart în:

 membrane seroase – umectate de fluid seros;

 membrane mucoase – umectate de fluid mucos.

Tipul de
Alcătuire Distribuție Rol
membrană
căptușesc
favorizează
cavitățile; se află
mișcarea fără
Membrane la suprafața
fricțiune
seroase viscerelor; includ
(deoarece sunt
pleura, pericardul,
lubrifiate)
peritoneul
Membrane au în general 3 straturi, de la suprafață spre căptușesc căile în protecția
mucoase profund: epiteliu (poate fi simplu, care permit accesul organelor și
pseudostratificat, stratificat); corionul sau către exteriorul lubrifiază
lamina propria (bogat în vase de sânge, este un organismului diverse
țesut conjunctiv care intervine în sprijinirea (căile respiratorii, suprafețe
epiteliului); musculatura mucoasei (prezintă urinare)
 Tipul de
Alcătuire Distribuție Rol
membrană
straturi musculare netede circulare și
longitudinale)
4.3. Țesutul conjunctiv
Țesutul conjunctiv, alcătuit din numeroase tipuri de celule, fibre și în principal, din
substanțe intercelulare produse de acestea (care formează substanța fundamentală).
Aceasta din urmă funcționează ca o barieră ce împiedică răspândirea microbilor,
deoarece la acest nivel au loc reacțiile de apărare împotriva infecțiilor.
Rolurile țesutului conjunctiv sunt:

 de suport;
 de legătură între variate tipuri de țesuturi;
 permite o zonă de trecere pentru vasele de sânge și nervi;
 de mediu de schimb pentru nutrimente, gaze și produse reziduale între celule și
capilare.

Din punct de vedere al caracteristicilor matricei (fibrelor), precum și ale substanței

fundamentale, țestului conjunctiv se împarte în:

 țesut conjunctiv propriu-zis – alcătuit din variate tipuri de fibre care se află într-
o substanță fundamentală semilichidă;
 țesut cartilaginos – matricea fibroasă este dispusă într-o substanță
fundamentală semidură (cartilaj);
 țesut osos – matrice fibroasă foarte dură;
 sângele – matricea solidă lipsește (poate apărea ca urmare a coagulării), însă
prezintă o substanță fundamentală lichidă.
 Figura 4.6 Tipuri de țesut conjunctiv.
Țesutul conjunctiv propriu-zis
Țesutul conjunctiv propriu-zis se împarte la rândul său în mai multe tipuri, dependent de
tipul și dispunerea fibrelor (matricei):
 1. țesut conjunctiv lax (areolar);
2. țesut conjunctiv dens;
3. țesut conjunctiv reticulat;
4. țesut adipos;
5. țesut conjunctiv elastic;
6. țesut conjunctiv pigmentar;
7. țesut conjunctiv cartilaginos: hialin, elastic, fibros.
8. țesut osos (osul).

1. Țesut conjunctiv lax (areolar)

Alcătuire: numeroase tipuri de celule care se află într-o matrice formată din fibre
dispuse lax (împrăștiat). Printre celulele care intră în alcătuirea sa, se numără:

 fibroblastul – rolul său este de a sintetiza fibrele proteice ale țesutului,

componentele din substanța fundamentală, cum ar fi mucopolizaharidele, mai
exact acidul hialuronic;
 macrofagul – celulă cu rol fagocitar care intervine în înglobarea și distrugerea
substanțelor sau particulelor străine ajunge în țesut;
 mastocitul – celulă cu granule citoplasmatice cu o compoziție variată în care se
găsește histamină – substanță ce intervine în inflamații și reacțiile alergice;
 limfocitul – deși face parte din globulele albe din sânge și are rol esențial în
reacția imună, se întâlnește și în țesutul conjunctiv lax.

De asemenea, în alcătuirea țesutului conjunctiv lax intră și:

 fibre de colagen – conțin colagen (proteina omonimă), prezintă rezistență mare

la rupere, sunt și foarte flexibile;
 fibre elastice – conțin elastină (proteină) care susține întinderea și revenirea
rapidă la forma inițială;
 fibre de reticulină – sunt fibre de colagen subțiri, delicate. Au funcție de suport
pentru alte celule, capilare, fibre nervoase și musculare.

Distribuție: între piele și mușchi; sub majoritatea epiteliilor.

Funcție: menține integritatea organelor; la nivelul său se află fluidele tisulare.
2. Țesutul conjunctiv dens
Alcătuire: componentele sunt similare țestului conjunctiv lax, diferența fiind dată de
fibrele elastice și de colagen care au o dispunere mai densă. În funcție de aranjarea
fibrelor de colagen, țesutul conjunctiv dens poate fi ordonat (cu fibrele de colagen
dispuse paralel) și neordonat (când fasciculele prezintă traiecte variate).
Distribuție: în tendoane, aponevroze (o categorie de tendoane late), ligamente –
pentru țesutul conjunctiv dens ordonat și în capsule care învelesc unele organe,
acoperă oasele, mușchii și cartilajele – pentru țesutul conjunctiv dens neordonat.
Funcție: unește diferite organe.
3. Țesut conjunctiv reticulat
Alcătuire: fibre delicate care alcătuiesc o rețea denumită reticul. Acestea sunt
sintetizate de celulele reticulare.
Distribuție: între celulele unor organe cum ar fi splina, ficatul și nodulul limfatic.
Funcție: de suport.
4. Țesut adipos (gras)
Alcătuire: din celule adipoase care adună picături de grăsime deplasând astfel
citoplasma și nucleul celulei spre periferie (excentric) și apar ca niște benzi subțiri care îi
atribuie celulei o formă de inel. La nivelul țestului adipos se remarcă relativ puține fibre.
Distribuție: sub piele, în spatele globilor oculari, în jurul rinichilor, pe suprafața inimii,
pe suprafața mușchilor striați.
Funcție: protecție mecanică, izolare termică, depozit de grăsime (constituie o rezervă
utilă de energie a organismului).
5. Țesut conjunctiv elastic
Alcătuire: din fibre elastice ramificate, dispuse în fascicule paralele sau sub forma unei
rețele. Printre fibre se află fibroblaste.
Distribuție: în ligamentele elastice (de exemplu cele dintre vertebre adiacente), în
corzile vocale, în pereții vaselor de sânge (arterelor mari – inclusiv aorta), în peretele
căilor aeriene.
Funcție: susține capacitatea de întindere.
6. Țesut conjunctiv pigmentar
Alcătuire: din celule care depozitează pigmenți (în general, melanină – pigment de
culoare închisă).
Distribuție: în alcătuirea ochiului (Completare: în stratul extern al retinei).
Funcție: de depozitare a pigmenților.
7. Țesutul cartilaginos (cartilajul)
Prezența fibrelor de colagen, precum și a altor componente în substanța fundamentală
conferă rezistență la tensiune cartilajului. Lipsesc vasele de sânge, iar în majoritatea
locurilor în care se află în organism, ajunge să fie înlocuit treptat de țesut osos.
Fibrele din alcătuirea țesutului cartilaginos sunt produse de către celule cartilaginoase
– condroblaste, care pot deveni inactive la un moment dat când rămân ancorate în
fibrele pe care le sintetizează și se numesc condrocite.
Substanța fundamentală se caracterizează printr-o consistență asemănătoare
cauciucului (fermă), dată de proteine și proteoglicani (proteine asociate cu
carbohidrați).
Cartilajul se împarte în:

 cartilaj hialin;
 cartilaj elastic;
 cartilaj fibros.

A. Cartilajul hialin
Alcătuire: condrocitele sunt dispuse în anumite spații denumite lacune (vizibil la
microscop).
Distribuție: cel mai răspândit tip de țesut cartilaginos, cu rezistența cea mai mică. Se
întâlnește la extremitățile oaselor lungi (Completare: cartilajul articular), în urechea
externă, scheletul fetal, nas, laringe, inele din căile aeriene superioare: trahee, bronhii.
Funcție: protecție, suport, structură de susținere.
B. Cartilajul elastic
Alcătuire: prezintă fibre flexibile, întretăiate și ramificate. Prezența acestora din urmă îl
diferențiază de cartilajul hialin.
Distribuție: în epiglotă, urechea externă, trompa lui Eustachio, laringe.
Funcție: protecție, suport, structură de susținere.
C. Cartilajul fibros
Alcătuire: format din fibre dense de colagen alcătuite din fascicule subțiri, cu o
distribuție aproape paralelă, care dă țesutului cartilaginos fibros un aspect fibros
granulos; condrocitele se găsesc printre fibrele de colagen. De asemenea, în alcătuirea
cartilajului fibros intră și substanță fundamentală într-o cantitate limitată.
Distribuție: distribuit în zonele în care trebuie să suporte greutăți – simfiza pubiană,
oasele craniene, discuri intervertebrale, între oasele care alcătuiesc centura pelvină și
articulația genunchiului, în zona de fixare a ligamentelor de oase.
Funcție: cel mai rezistent tip de cartilaj la tensiune; suport; protecție.
8. Țesutul osos (osul)
Țesutul osos este cel mai dur țesut conjunctiv. Celulele osoase sunt vascularizate.
Alcătuire: celule, fibre de colagen și substanță fundamentală densă, mineralizată,
care se numește os. Osul depășește rezistența cartilajului ca urmare a conținutului său
în săruri anorganice de calciu și fosfați – îi face dur și capabil să suporte greutăți.
Celulele din alcătuirea osului pot fi:

 osteoblaste – intervin în sinteza de componente ale osului;

 osteocite – sunt osteoblaste ajunse la maturitate care se găsesc în lacune din
matricea osoasă;
 osteoclaste – resorb și remodelează osul cu sprijin din partea celorlalte celule.
Substanța fundamentală are în alcătuirea ei în principal hidroxiapatită (substanță
anorganică) formată din fosfat de calciu.
Tipuri de țesut osos:

 osul compact (dens) – în diafiza oaselor lungi. Unitatea structurală de bază a

osului compact la adulți este osteonul;
 osul spongios – în alcătuirea sa intră o rețea de lamele osoase subțiri, care se
numesc trabecule (travee). La nivelul osului spongios se găsește măduva roșie
osoasă, delimitată la exterior de os compact. Osul spongios se află în epifizele
oaselor lungi, în interiorul oaselor late.

Distribuție: în oasele scheletului.

Funcție: suport, protecție, structură de susținere.
Sângele – tip de țesut conjunctiv diferit, ca urmare a consistenței lichide a substanței
fundamentale. În producția sa nu intervin celulele sanguine. Sângele este preluat de
organism din exterior la care se adaugă proteine sintetizate la nivel hepatic. Printre
rolurile sângelui se numără: transportul variatelor nutrimente, gaze și produse reziduale
de la și spre celule, reprezintă mediul în care au loc mecanisme de apărare ale
organismului.

Figura 4.7 Celule sanguine.

4.4. Țesutul muscular
Alcătuire: celule alungite care permit contracția. Celulele sunt alcătuite din citoplasmă
(sarcoplasmă) cu organite celulare specializate.
Funcție: prin contracție, exercită forță și favorizează mișcarea.
Tipuri de mușchi:
  mușchi scheletic/ voluntar/ striat – atașat de oase (scheletic), controlat pe cale
nervoasă conștientă (voluntar), care prezintă în citoplasma celulelor niște striații
alungite microscopice (striat);
 mușchi neted (involuntar) – se asociază organelor interne, nu scheletului. Se
remarcă în: pereții căilor respiratorii și urinare, pereții vaselor de sânge și ai
tractului digestiv. Este alcătuit din fibre fusiforme în care lipsesc striațiile din
citoplasma celulelor (neted) și nu implică un control nervos voluntar (involuntar).
 mușchi cardiac – mușchi striat lipsit de control nervos voluntar. Este format din
fibre striate ramificate, a căror celule sunt unite între ele pe calea unor grupări
specializate de joncțiuni „gap” comunicante care poartă numele de discuri
intercalare. Acest tip de mușchi este localizat în peretele inimii.

Figura 4.8 Tipuri de mușchi.

4.5. Țesut nervos
Alcătuire: țesutul nervos este format din două tipuri principale de celule:

 celule de suport – celule nevroglice;

 celule specializate în generarea și conducerea impulsurilor nervoase – neuroni.
Aceștia au formă diferită, prezintă prelungiri numeroase care intervin în
recepționarea și transmiterea stimulilor.

Tipuri de neuroni:

 neuroni senzitivi – recepționează impulsurile (stimulii) din mediul extern și le

transmit către sistemul nervos central (măduva spinării și encefal);
 neuroni intercalari (de asociație) – interpretează stimulii și transmit răspunsul
pe calea nervilor motori;
 neuroni motori – transmit impulsuri către mușchi și glande, cu scopul de a
obține un răspuns potrivit.

Figura 4.9 Țesut nervos - neuron.