Cursuri - Biologie Barron's - 4.

Țesuturile

4. Țesuturile
Urmărește cursul integral pe YouTube

Cuprins:
4.1. Introducere
4.2. Țesutul epitelial (epiteliul)
4.3. Țesutul conjunctiv
4.4. Țesutul muscular
4.5. Țesut nervos

4.1. Introducere

Țesuturile reprezintă grupări de celule cu caracteristici similare și care îndeplinesc

funcții asemănătoare.

Cele 4 tipuri fundamentale de țesuturi din organism, sunt:

țesutul epitelial (epiteliul);

țesutul conjunctiv;

țesutul muscular;

țesutul nervos.

4.2. Țesutul epitelial (epiteliul)

Țesutul epitelial se caracterizează prin:

acoperă suprafața corpului și căptușește interiorul cavităților acestuia (de exemplu,

cavitatea orală, nasul, etc);

căptușește și căile respiratorii, reproducătoare și urinare;

căptușește toate vasele de sânge;

intră în alcătuirea celor mai importante regiuni ale glandelor;

au rol de protecție și suport;

unele epitelii prezintă adaptare pentru absorbția de nutrimente, iar altele

sintetizează și eliberează variate secreții;

absența vascularizației;

hrănirea lui se face cu substanțe nutritive din vascularizația țestului conjunctiv

imediat inferior (subiacent);

diviziunea celulelor din alcătuirea sa se face prin mitoză;

în general, o suprafață a epiteliului vine în contact direct cu aerul sau variate fluide,
permițând astfel ca celulele să controleze mișcarea moleculelor dintr-o parte în alta a
epiteliului.

Ancorarea țesutului epitelial de cel conjunctiv se face printr-o membrană bazală în

alcătuirea căreia intră componente non-celulare (nu sunt parte din celule). Aceasta este
formată din glicoproteine care sunt secretate de celulele epiteliale și o rețea de fibre
de colagen care aparține țestului conjunctiv.

Joncțiunile celulare

În țesturile umane, pot fi întâlnite următoarele tipuri de joncțiuni:

joncțiuni strânse;

joncțiuni aderențiale (desmozomi);

joncțiuni "gap" (comunicante).

Figura 4.1 Joncțiunile celulare.

În general, celulele epiteliale sunt strâns unite între ele. Acest aspect se datorează unor
joncțiuni strânse și aderențiale. Joncțiunile strânse înconjoară celulele și le leagă
puternic de celulele cu care se învecinează prin intermediul unor benzi de proteine,
astfel încât spațiul intercelular dispare în zonele în care membranele celulare sunt lipite.
Astfel de joncțiuni rezultă prin cuplarea anumitor lipoproteine între ele din structura
celulelor adiacente în spațiul intercelular, care mai apoi se reduce foarte mult și apar ca
porțiuni de fuziune a membranelor celulare. Rolul joncțiunilor strânse este de a forma o
barieră împotriva trecerii substanțelor printre celule.

Desmozomii sunt joncțiuni aderențiale punctiforme care constau în structuri

interconectate cu scopul de a uni (a cupla) strâns celulele adiacente între ele. Atunci
când între membranele celulare vecine spațiul apărut atinge dimensiuni
electronomicroscopice, fibrele (filamentele) intracelulare de cheratină ancorează
glicoproteinele transmembranare care unesc celulele între ele. În cazul joncțiunilor
aderențiale, mărimea spațiului intercelular este normală (24 nm).

Joncțiuni „gap” (comunicante) se descriu ca fiind căi de trecere tubare și canale sau
pori prin membranele celulare care străbat spațiul intercelular și permit comunicarea
electrică prin trecerea ionilor și moleculelor dintr-o celulă în alta. Mărimea spațiului
intercelular este mult redusă în acest tip de joncțiuni: 2 nm. Le întâlnim în țestul
muscular neted și cardiac. Lipsesc în țesturile epiteliale.

Funcțiile țesuturilor epiteliale sunt:

variate;

de protecție a țesuturilor din imediata inferioritate a lor (subiacente) împotriva:

deshidratării, iritațiilor mecanice, substanțelor toxice, traumatismelor;

absorb gazele, nutrimentele (plămâni, sistemul digestiv);

transportă nutrimente, fluide, mucusul sau alte tipuri de particule;

de secreție (epiteliile glandulare): produc enzime, sudoare, hormoni; epiteliul

rinichiului excretă produși reziduali;

anumite celule epiteliale sunt implicate în percepția senzorială: la nivelul structurii

urechii și a mugurilor gustativi.

Tipuri de țesuturi epiteliale

Celulele care intră în alcătuirea diferitelor țesuturilor epiteliale pot fi:

plate (turtite) – se numesc celule pavimentoase;

cubice – se numesc celule cubice;

cilindrice – se numesc celule cilindrice

În funcție de numărul de straturi de celule, epiteliile pot fi:

epitelii simple – cu un singur strat de celule;

epitelii stratificate – cu două sau mai multe straturi de celule;

epitelii pseudostratificate – pare alcătuit din mai multe straturi de celule, dar de
fapt prezintă un singur strat de celule care au înălțimi diferite, dar care toate vin în
contact cu membrana bazală.

Un alt tip de epiteliu este uroteliul (sau epiteliul tranzițional), ale cărui celule suferă
modificări de formă ca reacție la distensie.

Caracteristicile țesuturilor epiteliale

Tip de țesut
Observații Localizare Funcții
epitelial

peretele vaselor de sânge și

limfatice (de unde denumirea de
endoteliu); căptușește
cavitățile interne (mezoteliu);
Simplu un strat de celule protecție,
în canalele mici din majoritatea
pavimentos turtite, plate absorbție
glandelor, în anumite porțiuni
ale tubilor renali și în porțiunile
terminale ale sistemului
respirator

la nivelul multor glande;

porțiunea secretoare și ductele
un strat de celule unor glande; o parte din tubii
secreție,
Simplu cubic cubice cu nucleu renali; intră în alcătuirea
protecție
central epiteliului pigmentar al retinei; la
suprafața ovarului; fața
anterioară a cristalinului

peretele tractului
gastrointestinal, ductele unor
glande; la nivelul trompelor
un strat de celule uterine, al uterului; în unele
absorbție,
înalte, cu nucleii porțiuni al tractului respirator; în
Simplu cilindric protecție,
distribuiți în tractul digestiv printre celulele
secreție
porțiunea bazală epiteliale se remarcă și glande
unicelulare sub formă de celule
caliciforme secretoare de
mucus

peretele traheei și a arborelui

bronșic superior, anumite zone
Pseudostratificat protecție,
un strat de celule din ductele (canalele) sistemului
cilindric secreție
reproducător și ale uretrei
masculine

celule cubo-
cilindrice la bază,
cubice în stratul epiderm, cavitatea orală, protecție
intermediar și peretele esofagului; toate – funcția
Stratificat pavimentoase la deschiderile organismului către principală;
pavimentos suprafață; straturile exterior (gura, anusul, orificiile secreție;
sale superficiale uretrei, ale urechilor și absorbție
sunt uneori îmbibate vaginului) limitată
cu o proteină dură –
cheratina

căptușește canalele glandelor protecție

mai multe straturi de
Stratificat cubic sudoripare; în tubii testiculari, în – funcția
celule cubice
foliculii ovarieni principală

mai multe straturi de

Stratificat celule înalte; este un căptușește o parte a uretrei
protecție
cilindric țesut întâlnit rar în masculine
organism

cât vezica urinară

este relaxată, acest
epiteliu poate
Uroteliul prezenta 6-7 protecție
tapetează ureterele și vezica
(epiteliul straturi de celule – funcția
urinară
tranzițional) rotunjite; în stare de principală
distensie vezicală –
celulele sale se
aplatizează

Figura 4.2 Tipuri de țesuturi epiteliale.

Tipuri de glande

Țesutul epitelial specializat pentru secreție de la nivelul glandelor se numește epiteliul

glandular. Glandele pot fi endocrine și exocrine.

Figura 4.3 Celulă secretoare în apropierea unui vas de sânge.

Glandele endocrine (sau cu funcție endocrină) au rolul de a secreta compuși chimici

cu rol reglator, direct în circulația sangvină și se numesc hormoni.
Astfel, glandele endocrine se mai numesc:

glande fără duct (canal) excretor;

glande cu secreție internă.

Glandele exocrine intervin în secreția de enzime și alți produși pe calea unor canale. În
acest fel, ele se mai numesc:

glande cu duct (canal) excretor;

glande cu secreție externă.

În funcție de numărul de celule care intră în alcătuirea glandelor exocrine, acestea se

împart în:
Tip de
Caracteristici Exemple
glandă

alcătuită dintr-o singură celulă; dispusă printre

celulele epiteliale din alcătuirea tractului celula caliciformă –
Unicelulară digestiv, secretă mucus (format prin exemplul unic din
combinația dintre mucină – o glicoproteină și organism
apă)

poate fi pluricelulară
Pluricelulară alcătuite din numeroase celule
simplă sau compusă

poate fi: tubulară,

tubulară încolăcită,
Pluricelulară alcătuită din numeroase celule, al cărei duct
tubulară ramificată,
simplă (canal de excreție) nu este ramificat
acinoasă ramificată
(alveolară)

Pluricelulară unitatea secretorie este de forma unui tub

simplă - drept cu deschidere la suprafața epiteliului; nu glandele intestinale
tubulară prezintă canal excretor

Pluricelulară
unitatea secretorie este de forma unui tub
simplă –
încolăcit; printr-un canal tubular neramificat glandele sudoripare
tubulară
este condusă secreția către suprafață
încolăcită

Pluricelulară
unitatea secretorie este de forma unui tub
simplă – glandele gastrice,
ramificat la care canalul poate să nu fie
tubulară uterine
prezent
ramificată

Pluricelulară
simplă – unitatea secretorie este de forma unui săculeț
glandele sebacee din
acinoasă (acin) distribuiți în lungul unui canal
piele
ramificată secretor
(alveolară)

poate fi: tubulară,

Pluricelulară alcătuită din numeroase celule, al cărei duct
acinoasă, tubulo-
compusă (canal de excreție) este ramificat
acinoasă

Pluricelulară
compusă - unitatea secretorie are formă tubulară intestin, testicul
tubulară

Pluricelulară glandele salivare

compusă - unitatea secretorie are formă de săculeț (acin) (submandibulară,
acinoasă sublinguală)

Pluricelulară
compusă - unitatea secretorie are formă tubulară și pancreasul, glanda
tubulo- acinoasă parotidă
acinoasă

Figura 4.4 Tipuri de glande exocrine pluricelulare.

În funcție de tipul de secreție produsă, glandele exocrine se împart în

Tipul de
Produs de secreție Exemple
glandă

mucus – secreție de consistență celulele caliciforme, unele celule

Cu secreție
vâscoasă alcătuită din epiteliale din tractul respirator,
mucoasă
polizaharide și proteine digestiv, reproducător

material de natură proteică

Cu secreție
apoasă, care conține în general
seroasă
enzime

Seromucoasă secreție mucoasă și seroasă glandele salivare

În funcție de tipul de activitate, glandele exocrine se împart în:

Tipul de
Activitate Exemple
glandă

intacte în cursul secreției; secreția difuzează în afara celulei; glandele

glanda apocrină – un tip de glandă merocrină ale cărei sudoripare,
Merocrină celule eliberează produșii de secreție prin exocitoză și rămân salivare –
intacte; exemple de glande apocrine: glandele ceruminoase, glande
mamare, unele tipuri de glande sudoripare merocrine

glandele
celulele care o compun se dezintegrează pentru a putea
Holocrină sebacee
elibera secreția
din piele

Figura 4.5 Tipuri de glande exocrine în funcție de activitate.

Tipuri de membrane

Membranele sunt structuri prezente în anumite zone din organism în alcătuirea cărora
intră epiteliu și țesut conjunctiv imediat dedesubt (subiacent).

În funcție de lichidul care le umectează, membranele se împart în:

membrane seroase – umectate de fluid seros;

membrane mucoase – umectate de fluid mucos.

Tipul de
Alcătuire Distribuție Rol
membrană

căptușesc
cavitățile; se favorizează
află la mișcarea
suprafața fără
Membrane
viscerelor; fricțiune
seroase
includ (deoarece
pleura, sunt
pericardul, lubrifiate)
peritoneul

căptușesc
au în general 3 straturi, de la suprafață spre
căile care
profund: epiteliu (poate fi simplu, în protecția
permit
pseudostratificat, stratificat); corionul sau organelor
accesul către
Membrane lamina propria (bogat în vase de sânge, este și
exteriorul
mucoase un țesut conjunctiv care intervine în sprijinirea lubrifiază
organismului
epiteliului); musculatura mucoasei (prezintă diverse
(căile
straturi musculare netede circulare și suprafețe
respiratorii,
longitudinale)
urinare)

4.3. Țesutul conjunctiv

Țesutul conjunctiv, alcătuit din numeroase tipuri de celule, fibre și în principal, din
substanțe intercelulare produse de acestea (care formează substanța fundamentală).
Aceasta din urmă funcționează ca o barieră ce împiedică răspândirea microbilor,
deoarece la acest nivel au loc reacțiile de apărare împotriva infecțiilor.

Rolurile țesutului conjunctiv sunt:

de suport;

de legătură între variate tipuri de țesuturi;

permite o zonă de trecere pentru vasele de sânge și nervi;

de mediu de schimb pentru nutrimente, gaze și produse reziduale între celule și

capilare.

Din punct de vedere al caracteristicilor matricei (fibrelor), precum și ale substanței

fundamentale, țestului conjunctiv se împarte în:

țesut conjunctiv propriu-zis – alcătuit din variate tipuri de fibre care se află într-o
substanță fundamentală semilichidă;

țesut cartilaginos – matricea fibroasă este dispusă într-o substanță fundamentală

semidură (cartilaj);

țesut osos – matrice fibroasă foarte dură;

sângele – matricea solidă lipsește (poate apărea ca urmare a coagulării), însă

prezintă o substanță fundamentală lichidă.

Figura 4.6 Tipuri de țesut conjunctiv.

Țesutul conjunctiv propriu-zis

Țesutul conjunctiv propriu-zis se împarte la rândul său în mai multe tipuri, dependent de
tipul și dispunerea fibrelor (matricei):

1. țesut conjunctiv lax (areolar);

2. țesut conjunctiv dens;

3. țesut conjunctiv reticulat;

4. țesut adipos;

5. țesut conjunctiv elastic;

6. țesut conjunctiv pigmentar;

7. țesut conjunctiv cartilaginos: hialin, elastic, fibros.

8. țesut osos (osul).

1. Țesut conjunctiv lax (areolar)

Alcătuire: numeroase tipuri de celule care se află într-o matrice formată din fibre
dispuse lax (împrăștiat). Printre celulele care intră în alcătuirea sa, se numără:

fibroblastul – rolul său este de a sintetiza fibrele proteice ale țesutului,

componentele din substanța fundamentală, cum ar fi mucopolizaharidele, mai exact
acidul hialuronic;

macrofagul – celulă cu rol fagocitar care intervine în înglobarea și distrugerea

substanțelor sau particulelor străine ajunge în țesut;

mastocitul – celulă cu granule citoplasmatice cu o compoziție variată în care se

găsește histamină – substanță ce intervine în inflamații și reacțiile alergice;

limfocitul – deși face parte din globulele albe din sânge și are rol esențial în reacția
imună, se întâlnește și în țesutul conjunctiv lax.

De asemenea, în alcătuirea țesutului conjunctiv lax intră și:

fibre de colagen – conțin colagen (proteina omonimă), prezintă rezistență mare la

rupere, sunt și foarte flexibile;

fibre elastice – conțin elastină (proteină) care susține întinderea și revenirea

rapidă la forma inițială;

fibre de reticulină – sunt fibre de colagen subțiri, delicate. Au funcție de suport

pentru alte celule, capilare, fibre nervoase și musculare.

Distribuție: între piele și mușchi; sub piele, între mușchi; sub majoritatea epiteliilor.
Funcție: menține integritatea organelor; la nivelul său se află fluidele tisulare.

2. Țesutul conjunctiv dens

Alcătuire: componentele sunt similare țestului conjunctiv lax, diferența fiind dată de
fibrele elastice și de colagen care au o dispunere mai densă. În funcție de aranjarea
fibrelor de colagen, țesutul conjunctiv dens poate fi ordonat (cu fibrele de colagen
dispuse paralel) și neordonat (când fasciculele prezintă traiecte variate).
Distribuție: în tendoane, aponevroze (o categorie de tendoane late), ligamente –
pentru țesutul conjunctiv dens ordonat și în capsule care învelesc unele organe,
acoperă oasele, mușchii și cartilajele – pentru țesutul conjunctiv dens neordonat.
Funcție: unește diferite organe.

3. Țesut conjunctiv reticulat

Alcătuire: fibre delicate care alcătuiesc o rețea denumită reticul. Acestea sunt
sintetizate de celulele reticulare.
Distribuție: între celulele unor organe cum ar fi splina, ficatul și nodulul limfatic.
Funcție: de suport.

4. Țesut adipos (gras)

Alcătuire: din celule adipoase care adună picături de grăsime deplasând astfel
citoplasma și nucleul celulei spre periferie (excentric) și apar ca niște benzi subțiri care
îi atribuie celulei o formă de inel. La nivelul țestului adipos se remarcă relativ puține
fibre.
Distribuție: sub piele, în spatele globilor oculari, în jurul rinichilor, pe suprafața inimii,
pe suprafața mușchilor striați.
Funcție: protecție mecanică, izolare termică, depozit de grăsime (constituie o rezervă
utilă de energie a organismului).

5. Țesut conjunctiv elastic

Alcătuire: din fibre elastice ramificate, dispuse în fascicule paralele sau sub forma unei
rețele. Printre fibre se află fibroblaste.
Distribuție: în ligamentele elastice (de exemplu cele dintre vertebre adiacente), în
corzile vocale, în pereții vaselor de sânge (arterelor mari – inclusiv aorta), în peretele
căilor aeriene.
Funcție: susține capacitatea de întindere.

6. Țesut conjunctiv pigmentar

Alcătuire: din celule care depozitează pigmenți (în general, melanină – pigment de
culoare închisă).
Distribuție: în alcătuirea ochiului (Completare: în stratul extern al retinei).
Funcție: de depozitare a pigmenților.

7. Țesutul cartilaginos (cartilajul)

Prezența fibrelor de colagen, precum și a altor componente în substanța fundamentală

conferă rezistență la tensiune cartilajului. Lipsesc vasele de sânge, iar în majoritatea
locurilor în care se află în organism, ajunge să fie înlocuit treptat de țesut osos.

Fibrele din alcătuirea țesutului cartilaginos sunt produse de către celule cartilaginoase –
condroblaste, care pot deveni inactive la un moment dat când rămân ancorate în
fibrele pe care le sintetizează și se numesc condrocite.

Substanța fundamentală se caracterizează printr-o consistență asemănătoare

cauciucului (fermă), dată de proteine și proteoglicani (proteine asociate cu
carbohidrați).

Cartilajul se împarte în:

cartilaj hialin;

cartilaj elastic;

cartilaj fibros.

A. Cartilajul hialin
Alcătuire: condrocitele sunt dispuse în anumite spații denumite lacune (vizibil la
microscop).
Distribuție: cel mai răspândit tip de țesut cartilaginos, cu rezistența cea mai mică. Se
întâlnește la extremitățile oaselor lungi (Completare: cartilajul articular), în urechea
externă, scheletul fetal, nas, laringe, inele din căile aeriene superioare: trahee, bronhii.
Funcție: protecție, suport, structură de susținere.

B. Cartilajul elastic
Alcătuire: prezintă fibre flexibile, întretăiate și ramificate. Prezența acestora din urmă îl
diferențiază de cartilajul hialin.
Distribuție: în epiglotă, urechea externă, trompa lui Eustachio, laringe.
Funcție: protecție, suport, structură de susținere.

C. Cartilajul fibros
Alcătuire: format din fibre dense de colagen alcătuite din fascicule subțiri, cu o
distribuție aproape paralelă, care dă țesutului cartilaginos fibros un aspect fibros
granulos; condrocitele se găsesc printre fibrele de colagen. De asemenea, în alcătuirea
cartilajului fibros intră și substanță fundamentală într-o cantitate limitată.
Distribuție: distribuit în zonele în care trebuie să suporte greutăți – simfiza pubiană,
oasele craniene, discuri intervertebrale, între oasele care alcătuiesc centura pelvină și
articulația genunchiului, în zona de fixare a ligamentelor de oase.
Funcție: cel mai rezistent tip de cartilaj la tensiune; suport; protecție.

8. Țesutul osos (osul)

Țesutul osos este cel mai dur țesut conjunctiv. Celulele osoase sunt vascularizate.