Adevăr sau legendă?

Strania poveste a contesei

din Carpaţi

Erzsébet Báthory
(7 August 1560 – 21 August 1614)

Lucrare realizată de: Păunescu Alexia-Andreea

 Argument
Erzsébet Báthory…una dintre cele mai misterioase personaje
feminine din istorie. De ce am ales acest subiect, vă întrebaţi? Nu
din cauza cruzimii şi a atrocităţilor de care a fost acuzată, deşi
este intrigant cum o femeie poate comite asemenea acte, ci din
cauza misterului care o inconjoară. Deşi există ceea ce pot fi
numite dovezi, istoria a dat greş în elucidarea enigmei “ contesei
sângeroase.”

Totul a început cu filmul “The Countess” pe care l-am

descoperit datorită actriţei principale, personajul ce-o reprezintă
pe Erzsébet, Julie Delpy, care este, de asemenea, regizorul
filmului. Veţi descoperi câteva detalii despre film şi în proiect,
întrucât nu am putut ignora un asemenea izvor de informaţii.
Am fost atât de impresionata de poveste, încât m-am decis să
aflu mai multe. Acţiunea se petrecea in secolul al XVII-lea, în
Ungaria, iar Erzsébet, sau Elizabeth, după cum mulţi i-au
adaptat prenumele, este introdusă încă din început, rămânând
văduvă. Tânăra contesă îşi dovedeşte caracterul puternic,
sfidând legile timpului conform cărora femeile văduve erau
vulnerabile, lipsite de orice putere, de natura politică, socială şi
materială, devenind încă din incipit un personaj excepţional. Şi,
ca orice personaj excepţional, e demnă de întâmplări
excepţionale. Nu se ştie cum a început totul, dar filmul i-a găsit
o explicaţie frumoasă.

1
 Trăind o dramă emoţională şi o complicată poveste de iubire
cu Istvan Thurzó, Erzsébet devine frustrată de faptul că
îmbătrâneşte si dezvoltă o întreagă obsesie pentru tenul său, pe
care încearcă să-l păstreze cât mai tânăr. Într-o zi, un accident a
făcut ca pielea contesei să fie atinsă de câteva picături de sânge
provenind de la una din servitoarele sale, pe care a lovit-o, drept
pedeapsă. Momentul este de o importanţă crucială, este intriga
întregii sale vieţi, fiindcă de atunci încolo contesa a devenit
sigură că sângele este un fel de izvor al tinereţii. Ba, mai mult,
revelaţia a constat în faptul că doar sângele de fecioare este cel
ce îi întinereşte tenul. Deşi Anna Darvulia, considerată
vrăjitoare, o sfătuitoare cu o mare influenţă asupra contesei,
încearcă să o convingă de absurditatea descoperirii, nimic nu
pare să o oprească pe Erzsébet, copleşită de dorinţa de a rămâne
tânără pentru Thurzó.

Astfel, o serie de evenimente ce cumulează treptat tensiune,

ne prezintă măsurile luate pentru obţinerea sângelui
fecioarelor. Între 1600 şi 1610, se presupune că nobila maghiară
şi slujitorii ei ar fi ucis peste 600 de fecioare din satele din jurul
castelului ei - ceea ce, având în vedere nivelul populaţiei rurale
din Ungaria acelor vremuri pare să fie cam exagerat.

În afară de mărturiile rămase despre procesul ei şi

acuzaţiile aduse, principalele suspiciuni legate de această
legendă sunt determinate de condiţiile sociale ale epocii şi de
elemente esenţiale de biologie umană.

~
C um media speranţei de viaţă la începutul anilor 1600 era în
jur de 35-40 de ani, aceasta înseamnă că oamenii se căsătoreau
foarte devreme. Vârsta nubilă pentru fete era de doisprezece ani
(Báthory însăşi era logodită cu Nadasdy pe la unsprezece ani),
logodna fiind permisă la frageda vârsta de opt ani. Prin urmare, pe
acele meleaguri, fecioare adulte, dezvoltate erau foarte puţine în

2
vremea contesei.

Un adult pe deplin dezvoltat ar produce, cred, cam 4,5 litri din

lichidul ei neobişnuit pentru baie, iar o persoană de doisprezece ani,
probabil jumătate. O baie decentă ar necesita, să zicem, în jur de 135
de litri, ceea ce ar însemna cam şaizeci de fete de doisprezece ani la
2,25 litri fiecare. Apare apoi, evident, problema coagulării;
drenarea unui număr atât de mare de victime în baia respectivă ar fi
necesitat o acţiune în mare viteză şi concentrată pentru a evita ca
sângele de la prima victimă să se fi coagulat când se adăuga ultima
cantitate; dacă mai punem şi numărul de asistenţi necesar pentru a
stăpâni şi „procesa" fetele respective în acea cameră de baie,
probabil foarte mare, problemele scapă de sub control. Mai mult,
cele 600 de presupuse victime i-ar fi ajuns, probabil, doar pentru
zece băi; pentru a se îmbăia noaptea vreme de zece ani, ar fi trebuit
să găsească în regiune în jur de 250.000 de fecioare!
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si
vrăjitorie. Surprinzător, nu a fost condamnată la moarte prin ardere
pe rug, aşa cum era de aşteptat în urma acuzaţiilor de vrăjitorie, ci
a fost întemniţată pe viaţă în propriul ei castel.

Percepţia populară şi deosebit de înfricoşătoare a ideii de

distracţie a contesei Báthory se va contura abia după un secol, când
un iezuit pe nume Laszlo Turóczi a scris “O scurtă descriere a
Ungariei şi a regilor ei” (1729). Decis să confere volumului o doză de
senzaţional, Turóczi imaginează baia feciorelnică punând câte ceva
şi de la el şi, unde era nevoie de dovezi, apela la vechea zicală
potrivit căreia o minciună bună va face jumătate din înconjurul
lumii înainte ca adevărul să-şi tragă cizmele...

Sunt adevărate legendele sau nu? A fost într-adevăr o femeie

crudă, sălbatică, cu înclinaţii spre lesbianism şi canibalism, care a
săvârşit fapte îngrozitoare pe parcursul a 20 de ani? Sau a fost doar
o femeie foarte frumoasă, şi cu o putere prea mare pe plan politic şi
financiar pentru a putea fi ignorată de inamicii soţului, de cei care
doreau prăbuşirea familiei Báthory în favoarea propriilor familii?
Aceste întrebări sună destul de interesant cât să vreţi sa aflaţi mai
multe detalii? Vă invit să urmăriţi acest proiect!

3
Cuprins:
1. Introducere
2. Origini
3.Intrigi politice.Procesul
4. Misterul contesei
5. Ecranizări
6. Încheiere
7. Bibliografie
8. Rezumatul
9. Anexe

4
 1. Introducere

Se spune despre fascinanta şi temuta contesă Elizabeth Báthory că a fost una

dintre cele mai crude şi sângeroase personalităţi ale tuturor timpurilor şi un criminal
în serie atât de feroce cum rar se consemnează. Adevărul despre Erzsébet (Elizabeth)
Báthory este poate chiar mai ciudat şi intrigant decât toate legendele, speculaţiile şi
miturile populare înfiorătoare care s-au născut în jurul ei.
În această prezentare voi încerca să elucidez măcar o parte din misterul ce
planează în jurul faimoasei contese însângerate.

Izvoare istorice:
Báthory Erzsébet (1560-1614), cunoscută drept Elisabeta (Elisabeth) Báthory, a
fost cea mai ocupată femeie vampir din toată istoria, rămasă fără egal sau, după cum
spunea William Seabrook în 1940, "Campionul mondial al femeilor vampir din toată
lumea". Legenda ne spune că Báthory, una dintre cele mai frumoase femei de vârsta
ei, în căutarea ei pentru tinereţe si frumuseţe eternă, a omorât peste 600 de slujnice 1,
îmbăiindu-se în sângele lor pe care îl scurgea cu ajutorul unui instrument de tortură

1
R. Johns, Erzsébet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti, 2011, p. 20.

5
special creat pentru a seca victimele de sânge, amplasat in imediata apropierea băii
sale şi numit "Iron Maiden"2
Singura noastră sursă istorică care atestă crimele infame săvârşite de Elisabeth
Báthory sunt procesele originale de înregistrări şi dispoziţii scrise acumulate de
acuzatorul şi judecătorul lui Báthory, Contele György Thurzó, apoi demnitar din
Ungaria3.

2. Origini

Elizabeth Báthory, Erzsebet (1561-1614) s-a născut într-una dintre cele mai
bogate şi influente familii din Ungaria secolului al XV-lea. Conducători militari şi
politici, înalte feţe bisericeşti, judecători şi mari proprietari de pământuri au făcut
parte din această familie protestantă, care a dat un rege Poloniei şi mai mulţi voievozi
Transilvaniei. Cel mai cunoscut membru al familiei, Istvan Báthory, prinţ al
Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei a fost încoronat rege al Poloniei, sub numele de
Ştefan Báthory 4. Puterea Bathoreştilor se întindea pe vaste teritorii, care astăzi se află
în Polonia, Ungaria, Slovacia şi România. Numele de Báthory, ce semnifica viteaz,
brav, a fost asumat de o sub-familie a clanului Gutkeled. Familia Báthory a atins
apogeul puterii pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge definitiv în
16805.
Elizabeth Báthory, ca orice contesă care se respecta, şi-a petrecut copilăria într-
un castel, Ecsed. Datele privind copilăria sa nu sunt cunoscute, dar se pare că
anumite întamplări şocante la care a asistat de la vârsta de 5-6 ani să reprezinte una
din explicaţiile pentru caracterul ei infam şi pasiunea pentru sânge. Astfel, în

2
A. Codrescu, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 2004, p. 27 (în limba engleză).
3
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory
4
B. Ralph Lewis, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura Corint, Bucureşti, 2010, p. 27.
5
J.G. Sanchez, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 63.

6
copilărie, Elisabeta fusese martora unei execuţii publice, un spectacol absolut
obişnuit în acea perioadă, execuţia unui ţigan condamnat la moarte pentru trădare.
Mai întâi, a fost practicată o tăietură în pântecele unui cal viu, unde a fost introdus
ţiganul, după care burta calului a fost cusută. Spectacolul a continuat, în timp ce calul
se zbătea, plin de sânge, iar nefericitul aflat înăuntru încerca să iasă, până când ambii
au murit în chinuri atroce. Poate că acest eveniment oribil a declanşat brutalitatea
latentă a Elisabetei, sau poate că nu, dar nu este exclus să fi influenţat viitoarele sale
acţiuni, inumane până la extrem6. Un alt motiv al comportamentului înfiorător al
Elisabetei poate fi căutat şi în împrejurarea că familia Báthory urmase o practică
obişnuită în familiile aristocratice din Europa acelor vremuri şi anume căsătoriile
consangvine, pentru a păstra „puritatea” descendenţilor.
Totuşi, Elisabeta nu făcea notă discordantă faţă de fetele din acea vreme doar prin
latura sa extrem de întunecată, ci şi prin faptul că era excepţional educată, desăvârşit
instruită, eclipsând, prin inteligenţă şi pregătire, unii dintre nobilii contemporani.
Într-o încercare de a mai justifica din acţiunile sale, s-a vehiculat ideea că ar fi fost
alienată, lipsită de judecată. E drept că avea un temperament vulcanic, deseori
izbucnea în crize teribile şi suferea de epilepsie sau alte tulburări ale sistemului
nervos, fiind imposibil de controlat. Cu toate astea era sigură pe facultăţile sale
mintale. Elisabeta ajunsese, cu timpul, o tânără vanitoasă,pătimaşă şi mult prea
preocupată de propria imagine. Cu legăturile ei prestigioase şi cu frumuseţea
extraordinară pe care o promitea încă de pe vremea când era copilă, mai mulţi nobili
s-au arătat interesaţi de ea când a fost plasată pe „piaţa căsătoriilor”, în jurul anului
1570.
La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind dintr-o familie de
nobili, nu la fel de cunoscută şi bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit 7. Deşi
a dispus de toate facilităţile pentru a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia de a deprins
câteva noţiuni elementare de maghiară, germană şi latină, în timp ce Elizabeth scria
şi vorbea fluent patru limbi. În schimb, Ferenc a ales o carieră în război, îşi câştigase
destulă faimă pe câmpurile de luptă, în conformitate cu aptitudinile sale fizice,
eroismul, dar şi cruzimea sa. Tânărul făcuse un gest mai puţin obişnuit şi adoptase
numele de Báthory, păstrat de Elisabeta după căsătorie 8. Deosebirile intelectuale
6
B. Ralph Lewis, op. cit., p. 28.
7
Ibidem, p. 27.
8
Ibidem.

7
dintre cei doi nu aveau prea mare importanţă în epoca mariajelor politice, când
nobilii sau monarhii îşi câştigau prestigiul pe câmpul de luptă, iar preocupările
intelectuale şi artistice erau considerate ca fiind activităţi potrivite mai degrabă
pentru clerici sau femei Însă Elisabeta şi soţul ei aveau ceva în comun, ceva mult mai
important decât căsătoria care le-a marcat destinul: amândoi erau extrem de sadici.
Ca urmare a lungilor campanii militare pe care soţul ei le-a condus împotriva
otomanilor, Elisabeta rămânea în castelul sumbru de la Cachtice, situat în munţii
Carpaţi, în nord-vestul Ungariei (astăzi, în Slovacia) şi se plictisea, având destul timp
pentru a se dedica magiei negre şi torturilor rafinate9.
Căsătoria contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi, aşa cum se presupunea, o
afacere profitabilă. Cu timpul, bogăţia lor atinge un nivel atât de mare încât până şi
regele Ungariei, Mathias al II-lea, din cauza costurilor ridicate ale războaielor, a
împrumutat sume imense de bani de la cei doi soţi. Contele şi-a dorit războiul,
preferând câmpul de bătălie unei vieţi domestice. “Eroul negru al Ungariei” a făcut
să curgă mult sânge pe câmpul de luptă. La fel însă şi soţia sa, rămasă singură la
castelul Csejthe (Cachtice), aflat în vechiul regat al Ungariei.
În 1585 Elisabeta naşte o fată, Anna. A doua fiică, Ursula, precum şi primul ei
băiat, Thomas, au murit la o vârstă precoce. După aceştia Elisabeth a mai avut 3
copii: Katherine (1594), Paul (1597) şi Nicolas, toţi fiind îngrijiţi de către o
guvernantă. Soţul Elisabetei a murit în 1604 la vârsta de 47 de ani, după ce a fost
rănit într-o bătălie. Cei doi fuseseră căsătoriţi de 29 de ani 10.
Instalată stăpână pe imensa proprietate primită drept cadou de nuntă, castelul
Cachtice din Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-şi exercite puterea, punând în
practică torturi şi îndeletniciri sadice, care l-ar fi intimidat până şi pe De Sade.
Legenda spune că dintr-o întâmplare nefericită, care a implicat o foarfecă proiectată
în faţa unei servitoare neascultătoare, s-a născut obsesia contesei pentru sânge 11.
Vanitoasă şi narcisistă, aceasta avea convingerea că sângele tinerelor fete îi poate
menţine tinereţea, frumuseţea, conferindu-i supleţe şi fineţe pielii.
Se spune depre contesa Bathory că era o femeie extrem de vanitoasă şi de o
frumuseţe deosebită, deşi nicio persoană trăind în acea perioadă nu ar fi îndrăznit să
afirme contrariul despre o persoană de origine atât de înaltă. În unele documente
9
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.
10
Mari enigme ale trecutului. Dezvăluiri din culisele istoriei, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004, p. 58.
11
J. G. Sanchez, Contesa Dracula, Erzsébet Báthory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 45.

8
istorice este descrisă drept o persoană cu cosiţe lungi, de un negru abanos şi o piele
albă ca laptele, cu un trup voluptuos, cu ochi de culoarea chihlimbarului ce străluceau
noaptea precum ochii de pisică. Obişnuia să se îmbrace cu gust, fastuos, după moda şi
eticheta vremii, pe măsura numelui său sonor, scoţând în evidenţă ceea ce avea mai
frumos. Întreaga existenţă a lui Elisabeth a stat însa sub semnul narcisismului.
Obişnuia să se privească vreme îndelungată în oglindă şi era obsedată de propria
imagine. Îmbătrânirea este însă inevitabilă, iar cosmeticele vremii nu au putut stopa
apariţia ridurilor12. Pe măsură ce îmbătrânea şi zi după zi frumuseţea şi prospeţimea
sa începeau să se veştejească. Atingând vârsta de 40 de ani, Elizabeth devenea din ce
în ce mai geloasă şi invidioasă pe frumuseţea şi frăgezimea pielii fetelor tinere care
serveau la curtea sa. Şi cu cât se înconjura mai mult de femei tinere, cu atât mai rea,
mai crudă, mai sadică devenea. Era capricioasă, superficială şi niciodată nu puteai să
îi intuieşti stările de spirit. Orice greşeală din partea servitorilor, cât de mică, era
pedepsită fără milă, prin torturi bizare, printr-o ingeniozitate şi un machiavelism care
nu puteau fi descrise în cuvinte. Oamenii şopteau în colţuri că prin vene nu îi curgea
sânge, ci răutatea, obsesia pentru frumuseţe fără de moarte şi că prin gesturile ei
vorbeşte diavolul…13
Nu se ştie când s-a privit prima oară Elizabeth în oglindă şi a realizat că
frumuseţea ei se veştejeşte. Nu se ştie cum a ajuns la concluzia că sângele pur de fată
neprihănită îi poate şterge anii, cruzimea şi ridurile înscrise pe faţă... deşi se spune că
iraţionalitatea a fost declanşată în momentul în care i-a dat o palmă uneia dintre
slujnicele care o pieptăna şi sângele a început să ţâşnească pe nas... Poate a fost de
vină lumina înşelătoare, căci privindu-se în oglindă a observat că sângele are un efect
miraculos şi că, acolo unde i-a atins pielea, ridurile au dispărut14. Nu se ştie dacă l-a
văzut ca pe un miracol, revelaţie sau o promisiune de veşnică tinereţe şi frumuseţe15.

3. Misterul contesei

12
Mari enigme ale trecutului, p. 58.
13
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
14
Ibidem.
15
J. G. Sanchez, op. cit., p. 22.

9
 Nu se ştie cât adevăr există în speculaţiile conform cărora contesa se folosea de
un mecanism bizar numit Iron maiden” (Fecioara de metal)16 pentru a stoarce
sângele din trupul fetelor virgine, dacă torturile sale erau însoţite şi de ritualuri de
magie neagră, dacă obişnuia într-adevar să se scalde în sângele acestora sau chiar să-l
bea, dacă credea cu adevărat în nemurirea promisă de sânge. Anumite fapte, chiar şi
cele prezentate în istorie drept reale, nu pot fi verificate. Se pare însă că de aici a
început totul şi că de acum încolo de sub chipul de femeie-înger a ieşit la iveală
monstrul…
Contesa Bathory işi bătea slujnicele, le muşca de obraji, faţă şi gât sau de diferite
părţi ale corpului până la sângerare, le mutila şi le amputa membrele, le tăia degetele
cu foarfeca, le ungea trupurile cu miere şi le expunea afară insectelor, le înfometa
până mureau, le bătea, le tortura cu metale încinse, ceară topită, cuţite, cuie, ace, le
punea să se dezbrace şi să-şi continue activităţile domestice obişnuite sub privirile
bărbaţilor, etc. O slujitoare de la castelul său a iniţiat-o în tainele şi ritualurile magice.
Se spune că Dorottya Szentes, Darvulia şi majordomul pitic Johannes Ujvary îi
înlesneau comiterea crimelor, ajutând-o să găsească fecioarele şi participând la
atrocităţi17.
Nimic din toate acestea nu i-au adus înapoi tinereţea fizică, însă atrocităţile sale
au continuat şi după 1604, după moartea soţului său, atrăgând atenţia autorităţilor
vremii (crimele au avut loc pe o perioada de peste 20 de ani).

4. Intrigi politice. Procesul

Crimele şi torturile din castelul de la Cachtice au continuat timp de câţiva ani,

dar, în ciuda precauţiilor contesei, zvonurile despre atrocităţile petrecute aici au
trecut dincolo de ziduri. Sutele de fete care dispăruseră în mod misterios, trupurile
16
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 29.
17
Mari enigme…, p. 59.

10
mutilate găsite în jurul castelului, atmosfera de teroare care domnea în ţinut-era
imposibil ca acestea să fie ignorate. Totuşi, puterea de care dispuneau aristocraţii în
Europa acelui veac era atât de mare, încât îi speria pe martori, care păstrau tăcerea.
În cele din urmă, un preot din partea locului, Istvan Magyari, care bănuia de
multă vreme că între zidurile castelului se petrec lucruri oribile, şi-a făcut curaj,
prezentând ce ştia în faţa autorităţilor locale. Mărturia lui Magyari a ajuns la urechile
regelui Matias al II-lea, care a hotărât deschiderea unei anchete. Regele i-a poruncit
contelui Gyorgy Thurzó, nobil palatin, să se ducă la castelul din Cachtice, pentru a
descoperi ce se petrecea acolo. În fapt, Thurzó ştia ce se întâmpla la castel, deoarece
era văr al Elisabetei şi, ca rudă a familiei Báthory, jucase şi el un rol în încercările de a
ascunde oribilul adevăr18.
Thurzó a început să strângă dovezi împotriva contesei începând cu martie 1610,
ordonându-le unor notari să găsească mărturii care să demonstreze că această
femeie, Elisabeth Báthory, acţionând împotriva legilor Domnului şi nerespectând
divinitatea şi omul
în genere, a omorât cu cruzime şi indiferent de mijloace sau a ordonat omorârea a
nenumărate fete, majoritatea virgine, precum şi alte femei în "genocidul" ei.19
În septembrie acelaşi an, Elisabeta Báthory a întocmit un testament prin care
conferea actualele si viitoarele proprietăţi copiilor, rămânând astfel fără niciun ban.
Pe 12 decembrie, ginerele ei, contele Nicolaus Zrinyi, i-a scris lui Thurzó pentru a-i
confirma înţelegerea făcută pentru a o închide pe Elisabeta Báthory in castelul ei
permanent şi planul referitor la împărţirea bunurilor. Pe 30 decembrie, Thurzó i-a
scris soţiei sale că a vizitat neanunţat castelul Elisabetei şi a găsit o fată moartă şi o
alta în agonie, menţionând de asemenea faptul că speră să poată să se întoarcă acasă
de îndată ce "blestemata" femeie este pedepsită şi dusă la închisoare. Decizia de a o
închide pe viaţă pe Elisabeta Bathory este consemnată şi într-o scrisoare locală a unui
pastor, datată 1 ianuarie 1611.
Când sentinţa încă nu fusese dată, a început procesul Elisabetei, pe 2 ianuarie
1611. Nu i-a fost acordat dreptul de a apărea în faţa Curţii pentru a se apăra. Thurzó a
amânat procesul până când Parlamentul nu mai era în şedinţă, deşi avea dispoziţiile
necesare pentru o lună sau două. Magistraţii lui erau ginerii contesei Nicolaus Zrinyi
şi György Drugeth Count Homonnay, precum şi gardianul fiului său, Imre Megyery,
18
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 30.
19
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.

11
care nu doar a stat pentru a profita financiar şi social după prăbuşirea ei, ci a fost şi
pus într-o poziţie ideală în influenţarea deznodământului cu privire la întemniţarea
pe viaţă a Elisabetei. În timp de două zile, 2 şi 7 ianuarie 1611, patru dintre servitorii
lui Bathory, complici suspectaţi, au fost torturaţi şi obligaţi să mărturisească şi să o
implice pe Báthory. Trei dintre ei au fost executaţi după a doua sesiune a procesului,
cea de pe 7 ianuarie. Acuzaţiile împotriva lui Bathory au fost mai departe suţinute de
alte 236 de dispoziţii colectate de investigatorii lui Thurzó şi trimise Regelui Matias al
II-lea în iulie şi decembrie 1611.

Interogarea celor patru servitori ai lui Bathory şi presupuşi complici confirmă

impresia unui proces ostil, a cărui sentinţă fusesen deja stabilită. János Ujvári,
Dorottya Szentes, Ilona Jó si Katalin Benická, interogaţi sub severă tortură, toţi au
mărturisit participarea lor la inmormântările victimelor omorâte. Niciunul nu a
mărturisit implicarea personală la crimă, dar acuzându-se unul pe celălalt sau pe
Anna Darvulia, o alta servitoare, care murise si pe care toţi o acuzau de cele mai
înfiorătoare atrocităţi, sau pe însăşi Elisabeta. Numărul victimelor din declaraţiile lor
variază între 37 în 16 ani (Ujvári), 51 în 10 ani(Jó), 36 în 5 ani (Szentes) şi 50 în 10 ani
(Benická). În afară de fetele Sittkey, care apar în două dispoziţii, nimeni nu a putut să
spună numele sau prenumele altor victime, şi niciun vreun alt detaliu referitor la
acestea.
Felul în care au fost puse întrebările confirmă structura inchiziţei vrăjitoarelor,
analizată de Topalovic, cu fiecare detaliu: întrebările sunt sugestive: cum?, unde?,
când?, cine?, câţ?i, iar întrebarea dacă? -care îi permite acuzatului să se disculpe- nu
apare niciodată.Cu doar două excepţii, istoricii au pronunţat-o pe Contesă vinovată,
iar numărul mare de mărturii împotriva sa pe care Thurzó le-a mobilizat este cu
siguranţă de necontestat.
Fără îndoială, cele mai incitante două aspecte ale legendei Báthory sunt
susţinerile că a omorât 650 de fete şi s-a îmbăiat în sângele lor la propriu 20. Ambele
sunt cu siguranţa apocrife. Nicio baie de sânge nu a fost menţionată mai mult decât la
sensul figurat în timpul procesului sau în declaraţii. Povestea celor 650 de victime
apare în dispoziţiile lăsate de o fată pe nume Suzanna, care ar fi auzit că un oficial a

20
A. Codrescu, op. cit., p. 56.

12
găsit o listă cu incredibilul număr de 650 de persoane. Acestea nu au mai fost
confirmate de nimeni mai târziu.
În ciuda acuzaţiilor de vrăjitorie, crime şi alte atrocităţi, graţie poziţiei sale înalte
din societate şi pentru evitarea unui scandal de proporţii, contesa nu a fost nici
decapitată, nici spânzurată, nici arsă pe rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la
propriul proces. Nu puţini sunt cei care susţin că multe dintre atrocităţile comise de
contesă sunt de fapt un produs al intrigilor politice şi al conflictelor pentru putere,
rivalitatea dintre familia Bathory şi dinastia Habsburgică fiind considerată un
potenţial motiv pentru conspiraţiile împotrivă-i.
Contesa a fost întemniţată pe viaţă în propriul castel şi izolată în propria cameră
printr-un zid, nepermiţându-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost îngropată în
castelul în care plănuia cum să fure tinereţile şi vieţile altora. În august 1614,
Elizabeth Bathory a fost găsită moartă în camera sa21.

5. Ecranizări. Folclor şi cultura populară

Lumea cinematografică a fost inspirată de povestea contesei de Bathory, realizând

mai multe ecranizări, dintre care amintim filmele: “Contesa însângerată” în regia lui
Julie Delpy, din distribuţia căruia au făcut parte Julie Delpy, Daniel Bruhl, William
Hurt şi “Bathory”, regizat de slovacul Juraj Jakubisko.
Anunţat ca dramă gotică de autoarea sa, Julie Delpy, încă de acum câţiva ani,
"The Countess" funcţionează cel mai bine în termenii unei comedii negre de
actualitate, deşi are acţiunea plasată în secolele XVI - XVII. Mitul celor 400 de
fecioare ucise de contesa speriată de bătrâneţe, chiar justificat de amorul pentru un
bărbat mai tânăr, pare să servească mai bine ironizării miturilor moderne, de genul
femeia e egala bărbatului, frumuseţe egal tinereţe sau cosmetica îţi face tenul de
copil.

21
J.G. Sanchez, op. cit., p. 69.

13
 În rolul contesei Bathory, cu părul castaniu închis şi figura palidă (aşa cum o
descrie istoria), Julie Delpy construieşte de fapt portretul femeii universale, al cărei
punct sensibil e inima şi care, o dată rănită în dragoste, e capabilă să îşi piardă
cumpătul22. Regizoarea-scenaristă Delpy foloseşte o ironie fină, dar vizibilă la adresa
feminismului şi a teoriilor care au supraevaluat frumuseţea fizică şi tinereţea,
făcându-le să depindă una de alta, dar şi a filmelor de groază (cu vampiri sau fără).
Este un plus al filmului felul în care Delpy construieşte procesul prin care ia
naştere nebunia contesei: văzându-se părăsită de iubit (care fusese, de fapt, însurat
de tatăl său cu o adolescentă de familie bună), Elisabeta Bathory începe să nu mai
aibă încredere în ea, fiind tot mai convinsă că lucrul care l-a îndepărtat pe Istvan e
diferenţa de vârstă. Dar acest lucru nu se petrece la modul evident. Contesa nu spune
oftând "vai, mă simt aşa bătrână...", dar când servitoarea o anunţă că e un musafir la
poartă, ea întreabă imediat, însufleţită: "E un tânăr?"
Personajul care o influenţează pe contesă, mai întâi familarizând-o cu tehnicile
sado-masochiste, apoi încurajându-i nebunia, Dominic Vizakna, nu apare la început
ca un instrument al conspiraţiei nobililor care vor să-i pună piedică eroinei, nici ca un
pretendent, ci ca o materializare demonică a psihicul ei tot mai bolnav. Cazul
Elizabeth Bathory a inspirat numeroase povestiri în secolele XVIII si XIX. Motivul cel
mai frecvent al acestor lucrări a fost obişnuinţa contesei de a se scălda în sângele
victimelor ei, cu scopul de a-si păstra frumuseţea si tinereţea 23. Aceasta legendă a
fost tipărită pentru prima dată în 1729, de catre László Turóczi in Tragica Historia, in
care se atesta cazul Báthory24. La începutul secolului XIX, această certitudine a fost
pusa la indoiala, iar plăcerea sadică a fost considerat un motiv mai plauzibil pentru
crimele Elizabetei. În 1817, declaraţiile martorilor au fost publicate pentru prima
dată, sugeraâd că băile de sânge aparţin doar legendei. Cu toate acestea, legenda au
persistat în imaginaţia populară . Unele versiuni ale poveştii au fost spuse cu scopul
de a denunţa vanitatea feminină, în timp ce alte versiuni au fost menite să distreze
sau sa infricoşeze publicul lor. Diviziunile etnice din Europa de Est şi stimulentele
financiare pentru turism contribuie la neîntelegerile referitoare la acurateţea istorică
în povestea Elizabetei Bathory. În timpul secolelor XX si XXI, Elizabeth Bathory a

22
http//:www.spectrulrealitatii.ro
23
J.G. Sanchez, op. cit., p. 70.
24
Ibidem.

14
continuat să apară ca un personaj din muzica, film, piese de teatru, cărţi, jocuri şi
jucării şi a servit drept o sursă de inspiraţie pentru caractere similare.

6. Încheiere

De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi

neconfirmate, la stadiul de legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care
i-au fost atribuite, sau orientările sexuale incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru
sânge, îmbăiere în sânge, băut sânge, sau obsesia pentru tinereţea veşnică nu sunt
menţionate în niciun document istoric, fiind consemnate doar vagi înclinaţii spre
canibalism. Chiar şi fără dovezi clare care să confirme toate legendele vehiculate, dar
cu dovezile existente cu privire la dispariţia multor tinere, declaraţiile victimelor ce
au supravieţuit, precum şi rămăşiţele descoperite pe proprietatea stăpânită de
contesă, Elizabeta Báthory, rămâne o figură stranie şi lugubră în istorie, una dintre
puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi canibalism, un membru de
seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în societatea
ungurească.

7. Bibliografie

Codrescu, Andrei, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 1996 (în
limba engleză).
Johns, Rebecca, Erzsebet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti,
2011.
Lewis Ralph, Brenda, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura
Corint, Bucureşti, 2010.
Mari enigme ale trecutului, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004.
Sanchez, Javier Garcia, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira,
2005.
Stoker, Bram, Dracula, Editura Tribuna, Craiova, 1993.

15
« Ucigaşe în limba germană 1720-1860 : Eroinele ororii », de Susanne
Kord

http//:www.spectrulrealitatii.ro
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory
www.lovendal.net
www.jurnale.ro
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro
www.lovendal.net
www.jurnale.ro
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro

8. Rezumat

Elizabeth Báthory, Erzsébet, pe numele ei de sorginte maghiară, născută în 1560

(sau 1561), a fost o contesă din Ungaria, provenind dintr-o familie foarte puternică şi
înstărită, printre care, un cardinal, o prinţesă, un văr, prim ministru al Ungariei şi cel
mai cunoscut membru, Istvan Báthory, prinţ al Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei
şi încoronat rege al Poloniei sub numele de Ştefan Báthory. Ancestrii familiei
Báthory, clanul Gutkeled, au poposit in regatul Ungariei pe la mijlocul secolului al XI-
lea. Puterea lor se întindea pe vaste teritorii, ceea ce azi este Polonia, Ungaria,
Slovacia si România. Numele de Báthory, ce semnifică viteaz, brav, a fost asumat de o
sub-familie a clanului Gutkeled. Familia Báthory a atins apogeul puterii pe la
mijloculul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge definitiv în 1680.
La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind dintr-o familie de
nobili, nu la fel de cunoscută si bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit. Deşi
a dispus de toate facilităţile pentru a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia a deprins
câteva noţiuni elementare de maghiară, germană si latină, in timp ce Elizabeth scria
si vorbea fluent patru limbi. În schimb, Ferenc a ales o cariera în război, în
conformitate cu aptitudinile sale fizice, eroismul, dar şi cu cruzimea sa. Căsătoria
contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi o afacere profitabilă. Cu timpul, bogăţia
lor atinge un nivel atât de mare încât până şi regele Ungariei, Mathias al II-lea, din
cauza costurilor ridicate ale războiului, a împrumutat sume imense de bani de la cei
16
doi soţi. După moartea soţului ei, instalată stăpână pe imensa proprietate primită
drept cadou de nuntă, castelul Cachtice din Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-
şi exercite puterea, punând in practică torturi si îndeletniciri sadice, care l-ar fi
intimidat până si pe De Sade. Vanitoasă si narcisistă, aceasta avea convingerea că
sângele tinerelor fete îi poate menţine tinereţea, frumuseţea, conferindu-i supleţe si
fineţe pielii. Numărul fetelor ,,sacrificate” a devenit, însă, din ce în ce mai mare, iar
oamenii au început să se îngrijoreze.
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si vrăjitorie, însă în ciuda
tuturor acestor acuzaţii, graţie poziţiei sale înalte din societate si pentru evitarea unui
scandal de proporţii, contesa nu a fost nici decapitată, nici spânzurată, nici arsă pe
rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul proces. Nu puţini sunt cei care
susţin că multe dintre atrocităţile comise de contesă sunt de fapt un produs al
intrigilor politice si al conflictelor pentru putere, rivalitatea dintre familia Báthory si
dinastia Habsburgică fiind considerată un potenţial motiv pentru conspiraţiile
împotrivă-i. Contesa a fost întemniţată pe viaţă in propriul castel şi izolată în propria
cameră printr-un zid, nepermiţându-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost
îngropată în castelul în care plănuia cum să fure tinereţile şi vieţile altora. În august
1614, Elizabeth Báthory a fost găsită moartă în camera sa.
De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi
neconfirmate, la stadiul de legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care
i-au fost atribuite, sau orientările sexuale incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru
sânge, îmbăiere în sânge, băut sânge, sau obsesia pentru tinereţea veşnica nu sunt
menţionate în nici un document istoric, fiind consemnate doar vagi înclinaţii spre
canibalism. Chiar si fără dovezi clare care să confirme toate legendele vehiculate, dar
cu dovezile existente cu privire la dispariţia multor tinere, declaraţiile victimelor ce
au supravieţuit, precum si rămăşiţele descoperite pe proprietatea stăpânită de
contesă, Elizabeth Báthory rămâne o figură stranie şi lugubră în istorie, una dintre
puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi canibalism, un membru de
seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în societatea
ungurească.

9. Anexe

Dracula, vampirul sângeros. Voievodul Vlad Ţepeş sau

Contesa Erszébet Báthory?

Vlad Ţepeş – Dracula, domn al Ţării Româneşti (1448, 1456, 1462 si

1476) a fost unul din exponenţii dorinţei şi luptei pentru libertate pâna
la sacrificiul suprem atât de specifică romanilor. A fost personalitate
care s-a încadrat şi adaptat perfect epocii respective, folosind orice
mijloace pentru a-şi atinge ţelul: independenţa neamului românesc.
A moştenit de la tatăl său „Ordinul Dragonului” primit de la
împăratul Romano – German Sigismund de Luxemburg pentru merite
deosebite în lupta împotriva turcilor, medalion purtat cu mare mândrie

17
de Vlad, de la care i s-a tras şi porecla de Dracula, termen ce vine de la
românescul Drăculea – fiul lui Dracul.
Porecla de Dracula – Vampirul a derivat şi de la faptul că Vlad ar fi
fost un despot însetat de sânge, îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi lua masa
savurând agonia nefericiţilor căzuţi pradă mâniei domneşti. Referitor
la acest aspect amintim faptul că nu Vlad Ţepeş, cel care-şi trăgea
porecla de la trasul în ţeapă, a inventat aceasta măsură de pedeapsă.
Înaintea lui, şi Ştefan cel Mare, domnul Moldovei folosea acest mod. Ce
sa mai vorbim despre arderile pe rug, spânzurătorile, ciopârţirile
trupului ori crucificarea, care se făceau cu „spectatori”.
La vremuri speciale, domnul Vlad Ţepeş, a aplicat măsuri specifice.
Atunci când negustorii din Braşov au pus taxe pentru negustorii
români, cărora le-au şi confiscat ceva mărfuri şi domnul muntean a
instaurat taxe vamale celor care treceau prin Ţara Românească. Din
ură şi pentru a-i crea o faimă proastă domnului român, negustorii din
Braşov au lansat descrierile calomnioase asupra sa, chiar în acea
perioadă dovedindu-se eronate.
În momentul când Vlad Ţepeş a stat în calea lui Mahomed al II-lea
Cuceritorul Bizanţului care forţa trecerea la nord de Dunăre, spre
Occident, întregul Occident, văzându-se ameninţat, şi-a pus mari
speranţe în lupta domnului român care i-a impresionat pe
contemporani prin vitejia şi tactica folosite obţinând victorii
nemaiîntâlnite la alţi principi.
Occidentalii i-au creat legenda. Nu-şi puteau explica cum o oaste de
15-20 de mii de luptători să înfrângă cea mai puternică forţă armată a
Europei.
Papa de la Roma a fost şi el impresionat de faptele românilor care
opriseră la Dunăre ofensiva păgână împotriva creştinilor, şi i-a trimis
un ajutor în bani. Din păcate, banii nu au ajuns la Vlad, au ajuns la
Matei Corvin, regele Ungariei, român şi el, care i-a cheltuit în interes
personal pentru organizarea nunţii. Pentru a-şi acoperi nimicnicia,
frauda grosolană, Matei Corvin, rege al Ungariei, prin uneltiri şi falsuri
mârşave l-a arestat pe Vlad Ţepeş în mod laş şi ruşinos, apoi, pentru a-
şi justifica gestul, a răspândit prin Europa legende despre teroarea fără
margini şi plăcerea de a-şi ucide şi schingiui duşmanii, de a vedea sânge
cu porniri vampirice.
Astfel, domnul român, care-l înfrânsese pe Mahomed al II-lea,
cuceritorul Bizanţului, care oprise ofensiva otomană spre centrul
Europei, a pătruns în conştiinţa europeană cu o imagine deformată
intenţionat din laşitate, invidie, interese meschine. Până la urmă,
occidentalii l-au diabolizat şi vampirizat, această creaţie monstruoasă
fiind opera chiar a exagerărilor lor.

Dacă Bram Stoker nu ar fi scris în anul 1897 romanul „Dracula”, cu

siguranţă Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, unul din marii
comandanţi de oşti ai vremii sale, ar fi rămas necunoscut celor din
afara României.
Acest român a fost inspirat din legendele macabre cu vampiri din
folclorul irlandez, care combinate cu povestirile occidentale despre Vlad

18
Ţepeş Dracula, şi cu legenda despre prinţesa maghiară Elisabeta
Báthory au dat naştere la un subiect pur comercial, tocmai pe placul
unei pieţe de cititori fără prea multă cultură, dar doritoare de senzaţii
cât mai tari. Deşi prima menţionare despre Contele Dracula apare în
romanul lui Bram Stoker „Dracula”, nu autorul romanului a inventat
acest nume, deoarece nu ştia nimic despre personajul istoric adevărat.
Bram Stoker a găsit numele de Vlad Ţepeş – Dracula într-una din cărţile
pe care le studia - „Despre Principatele Valahiei şi Moldovei, 1820”-
unde exista o menţionare a domnului Dracula şi a luptei sale împotriva
turcilor. Iniţial, Stoker voia să-şi denumească personajul din roman
„Contele Vampyr” dar numele de „Dracula” i s-a părut mai potrivit, mai
comercial şi astfel personajul istoric a ajuns să fie tot mai des confundat
cu cel literar. Este un lucru cert că autorul romanului „Dracula” nu l-a
avut ca model pe Vlad Ţepeş.
Contele Dracula, personajul său principal nu era primul vampir din
istoria literaturii - vampirii existau în folclor de sute de ani.
În contextul mitului „Dracula” nu putem ignora faptele contesei
maghiare Elisabeta Báthory de prin anii 1600 care făcea lucruri
asemănătoare personajului literar de mai târziu „Dracula”.
După unele relatări mai vechi, se pare însă că romanul „Dracula”
apărut în 1897 ar fi fost inspirat în parte din crimele Contesei maghiare
ţinând cont că şi anul 1774, la Budapesta apare prima relatare tipărită
despre sângeroasa Elisabeta Báthory, iar în ianuarie 1972 Leidy
Roberto scrie „ DRACULA ERA UNA DONNA”.
Romanul „Dracula” scris în 1897 a apărut până acum numai în
S.U.A. în peste 85 de ediţii, iar piesa de teatru „Dracula” pe aceeaşi temă
a fost cea mai jucată din istoria teatrului englez, amintind în acest
context şi filmele contemporane sub genericul „Dracula” care au cele
mai multe ediţii.
Până în anul 1918, personajul literar Dracula era conte maghiar din
Transilvania, care aparţinea Austro-Ungariei, dar după Marea Unire de
la 1 decembrie 1918, mitul Dracula a trecut la români, Dracula de acum
locuind tot în Transilvania, dar în România.
Ungurii nu şi-au pus problema gestionării mitului Dracula până în
1918, pentru că nu-i interesa apărarea imaginii personajului istoric
real, Vlad Ţepeş. De acum, după 1918, ungurii au făcut tot posibilul ca
toate atrocităţile comise de contele Dracula, chiar şi cele ale contesei
Elisabeta Báthory să i se atribuie adevăratului Dracula – Vlad Ţepeş.
În acest fel, plus alte elemente de folclor, Vlad Ţepeş, învingătorul lui
Mahomed al II-lea şi apărătorul centrului Europei de furia otomană a
devenit un faimos prinţ vampir din Transilvania secolului al XV-lea,
deşi în realitate el era Domn al Ţării Româneşti.
Exagerarea cruzimii lui Vlad Ţepeş s-a datorat şi unor ecleziaşti ce
aparţineau ordinelor benedictin, capucin, şi altele, care aşa cum erau
învăţaţi să trăiască în uneltiri, trădări şi laşitate au refuzat
subordonarea la legile ţării păstrate de viteazul domn. Ei s-au refugiat
în ţinuturile germane, unde au creat poveşti de groază, prin care,
îndreptarea relelor din ţară erau prezentate numai ca fapte de cruzime.

19
 Un anume călugăr căruia nu-i amintesc numele, deoarece nu merită
să fie scris cu această ocazie, se pare că este autorul manuscrisului găsit
în 1462 la Mânăstirea Saint Galin din Elveţia, cel mai vechi document
din campania anti - Vlad Ţepeş – Dracula.

De ce a apărut personajul „Dracula” şi de ce a găsit

atâta rezonanţă în rândul occidentalilor?

Ungurii şi majoritatea occidentalilor provin în mare parte din

migratori care au venit la început mai mult sau mai puţin sălbatici şi au
invadat Europa mileniului I. Ei nu-şi produceau cele necesare traiului,
le luau cu forţa prin război. Pentru a-şi asigura existenţa, pentru a
perpetua tendinţa de jefuitor, caracterul lor de războinic trebuia
alimentat mereu cu violenţă, cu sânge pentru a fi menţinuţi „ în formă”.
Îndeosebi, copiii lor trebuiau să se obişnuiască cu ororile, cu groaza
care să nu le înmoaie curajul. Mitul „Dracula” le aminteşte mereu cine
sunt, cum au venit şi de ce au venit.
În concluzie, Dracula, vampirul este o creaţie vest-europeană care a
asociat numele unuia dintre cei mai de bază conducători ai românilor,
Vlad Ţepeş – Dracula, care în realitate ca personaj istoric, viteaz, mare
strateg şi organizator a apărut aproape ireal în ochii celor care trăiau
în permanent cu frica de turci şi li se părea imposibil ca cineva să se
opună marelui sultan şi să-l înfrângă pe cuceritorulConstantinapolului.

“Contesa Însângerată”, una şi acceaşi persoană cu fiica unui

voievod transilvan?

Familia nobilă Báthory întruchipează extremele existenţei:

frumuseţe însoţită de sete de sânge, vitejie cu adolarea diavolului, din
sânul lor născându-se legende sângeroase despre cea mai frumoasă si
totodată cea mai captivantă femeie a familiei: Erzsébet Báthory.
Contesa Erzsébet Báthory este considerată a fi varianta feminină a
domnitorului român Vlad Ţepeş. Sadismul ei e mai autentic şi mai
aproape de vampirism decât cel al principelui. Occidentalii s-au dus cu
gândul la o posibilă înrudire cu domnitorul care trăgea turci şi boieri în
ţeapă. Dar istoricii au probat cu dovezi faptul că, cea supranumită
„Contesa sângeroasă“, îşi comitea crimele într-un castel din Slovacia şi
se trăgea dintr-un neam care nu avea nicio legătură cu Vlad Ţepeş.
Totuşi, mai multe rude de-ale ei guvernaseră Transilvania, aflată atunci
sub suzeranitate maghiară. Mai mult, la Făgăraş, exact în aceeaşi
vreme, s-a născut o Elisabeta Báthory. A murit în acelaşi an
cu ,,Contesa Dracula”: 1614. Au avut cam aceleaşi rude. Simplă

20
coincidenţă sau Elisabeta din Făgăraş este însăşi aristocrata însetată
de sânge?

Mitul lui Dracula e o invenţie literară. Dar contesa Erzsébet Báthory

şi atrocităţile ei au fost cât se poate de reale. Biografia contesei începe
la 1560, când s-a născut într-o familie înstărită, în localitatea Nyirbator
din Ungaria de astăzi. Locul naşterii nu e chiar o certitudine, unele
surse consemând că e vorba de o localitate din Transilvania, uneori e
adăugată şi precizarea: în Carpaţii Meridionali. Părinţii contesei au
fost: Gyzorgy Báthory de Ecsed şi Anna Báthory de Somlyo (Şimleu). Cu
alte cuvinte, mama şi tatăl erau rude, ceea ce ar explica înclinaţiile
patologice ale fiicei. Erzsébet avea şi un frate, Istvan (Ştefan) Báthory,
şi două surori, Sofia şi Klara, despre ultima spunându-se că avea o
reputaţie de lesbiană şi vrăjitoare. Cei patru soţi ai ei au decedat în
condiţii misterioase. De altfel, neamul Báthory-lor era renumit pentru
atrocităţile lor.

La 8 mai 1575, în Varrano, Erzsébet, care avea doar 15 ani, s-a

căsătorit cu contele Ferenc Nadasdy, de 25 de ani. El era net inferior
soţiei, ca educaţie, în schimb a făcut carieră militară, remarcându-se
pentru cruzimea sa în timpul războaielor. Nunta celor doi, o afacere de
familie, s-a desfăşurat conform planului, contesa primind cadou de
nuntă, castelul Cachtice din Carpaţii Slovaciei de astăzi. Dar, înainte de
căsătorie, Erzsébet a avut un copil din flori, cu un ţăran transilvănean,
Anastasia, născută în 1574. Cu Nadasdy a avut alţi 5 copii: Anna,
Katalin, Miklos (mort la naştere), Orsolia şi Paul. Era o mamă
desăvârşită, petrecându-şi mult timp cu educaţia copiilor săi.
Legenda spune că setea ei pentru sânge se trage dintr-o întâmplare.
Contesa, aruncând o foarfecă spre faţa unei servitoare, şi-a descoperit
atracţia pentru sânge. A ajuns să creadă că sângele acţionează asupra
pielii ca un elixir al frumuseţii şi tinereţii. Oricum, contesa era
considerată o femeie foarte frumoasă. Dar, speriată că-şi va pierde
calităţile, a recurs la crimă pentru a face rost de cât mai mult sânge,
despre care credea că-i va asigura tinereţea veşnică. Victimele, fete
simple sau nobile, din apropiere sau chiar de la mare depărtare, erau
ademenite la castel de servitorii ei.

Între 1585 şi 1610, contesa a ucis circa 650 de fecioare, după cum s-a
calculat în urma celor relatate de cei peste 300 de martori investigaţi.
Colaboratorii ei, Anna Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová
(Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry (Fickó) au fost
executaţi. Erzsébet n-a participat la proces şi n-a depus personal nicio
mărturie, datorită influenţelor familiei Báthory care au făcut tot ce s-a
putut ca să evite un scandal. Rudele au intervenit şi a fost doar
sechestrată la domiciliu, scăpând-o de temniţă sau condamnare la
moarte. Ba chiar s-a bucurat de imunitate regală. Pedeapsa a fost
arestul la domiciliu în câteva camere ale castelului groazei, cu intrările
şi ferestrele zidite.

21
 După trei ani şi jumătate, în august 1614, a fost găsită moartă.
Lugubrele tratamente cosmetice n-au reuşit să-i prelungească viaţa mai
mult de 54 de ani.

Exact în aceeaşi perioadă, în Făgăraş, trăia o altă Elisabeta Báthory

despre care puţini istorici pot spune date concrete. Mulţi nici nu ştiu de
existenţa ei, cu toate că a fost fiica unui voievod, Ştefan Mailat. Numele
ei este amintit în „Dicţionarul personalităţilor istorice“, de Mircea
Oprişan. Istoricul sibian ştie absolut totul despre familiile Mailat şi
Báthory, dar despre Elisabeta nu are amănunte. „Ştiu doar că era
nepoata lui Ştefan Báthory. Fratele ei a fost Gabriel, cel mai crud dintre
Báthory. Date suplimentare despre Elisabeta n-am găsit“, mărturiseşte
el, explicînd că „fata lui Ştefan Mailat, Margareta, s-a căsătorit cu
voievodul Transilvaniei Andrei Báthory de Ecsed, într-o vreme
căpitanul lui Ferdinand I. Andrei cu Margareta Mailat au avut patru
copii: pe Baltazar, crescut la curtea unchiului său Ştefan Báthory,
regele Poloniei – amestecat într-un complot, va fi ucis din ordinul
vărului său Sigismund, în 1594; pe Ştefan, ce a avut funcţii importante
în vremea vărului său Sigismund; pe Andrei, cardinalul ce va ajunge
principe al Transilvaniei şi, în luptele de la Şelimbăr din 1599, cu oastea
lui Mihai Viteazul, a fost ucis. O fiică, Elisabeta, decedată în 1614“. În
acelaşi an a murit şi contesa sângeroasă.

Coincidenţe

Făgărăşeanca Báthory avea drept unchi pe Cristofor Báthory(1530-

1581) principe al Transilvaniei (1576-1581) care a fost tatăl lui
Sigismund Báthory (1572-1613), principe al Transilvaniei şi al lui
Griseldis. Alt unchi era Ştefan Báthory (1533-1586), principe al
Transilvaniei şi rege al Poloniei. Erszebet Báthory avea şi ea aceiaşi
unchi. Se mai ştie că Sigismund Báthory era vărul contesei. Dar văr
primar era şi cu Elisabeta din Făgăraş. Alt verişor al contesei
sângeroase era Gabriel Báthory, prinţ al Transilvaniei, strănepotul lui
Ştefan Mailat, fiu al lui Ştefan Báthory, regele Poloniei. Dar Gabriel
Báthory era şi verişorul Elisabetei din Făgăraş. Cam multe rude
comune, suficient de multe ca să ne întrebăm dacă nu cumva cele două
Elisabete sunt una şi aceeaşi persoană.Ambii taţi ai Elisabetelor erau
din Ecsed. Contesa a avut un frate, Ştefan Báthory şi două surori, Sofia
şi Klara. Elisabeta din Făgăraş a avut trei fraţi. Dar unul dintre ei era
Ştefan Báthory şi a murit tot în 1605 ca şi cel al contesei. Cardinalul
Andrei Báthory, fiul lui Andrei şi Margareta Báthory, deci fratele
Elisabetei din Făgăraş, se număra şi el printre rudele contesei. Oricum
am urmări arborele genealogic al făgărăşencei, acesta tot se
intersectează cu cel al ,,contesei Dracula”. Dar, spre deosebire de
aceasta, rudele ei dinspre Făgăraş erau mult mai onorabile.

Ar mai fi o enigmă în biografiile celor două Elisabeta. Titulatura

completă a soţului contesei este Ferenc de Nadasdy şi Fogarasfold.

22
Adică, înnobilat şi peste ţinutul Făgăraşului. Dar Nadasdy era numele
de fată al mamei Elisabeta din Făgăraş. Ana Nadasdy s-a căsătorit la
1530 cu voievodul Ştefan Mailat. Era sora lui Tamaş Nadasdy, unul
dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Regatul Maghiar.

Tamaş Nadasdy se numea şi tatăl lui Ferenc. Dacă ar fi vorba de una

şi aceeaşi persoană, ar însemna că Erszebet s-a măritat cu vărul ei. Sau,
în cel mai bun caz, cu vărul Elisabetei de Făgăraş. „Singurul lucru pe
care cele două îl au în comun este numele, ele fiind verişoare
îndepărtate“, susţine muzeograful Iulian Şchiopu de la Muzeul Ţării
Făgăraşului, specialist în istoria Evului Mediu.

Despre Elisabeta Báthory de Făgăraş nu sunt date istorice şi asta

probabil pentru că n-a fost o figură importantă. Deşi, nu există Báthory
neimportant în istorie. Nu se ştie unde a trăit, cu cine s-a căsătorit, dacă
a avut copii. Despre apucăturile ei sadice nici vorbă. Probabil că e o
simplă coincidenţă de nume, rude şi an al morţii între ea şi celebra
contesă. Oricât am fugi de asocierea falsă a numelui lui Vlad Ţepeş cu
vampirismul şi celebrul Dracula, de femeia-vampir nu putem scăpa.
Istoricii ne îndeamnă să nu credem că făgărăşeanca este una şi aceeaşi
cu Elisabeta Nadsdy. Dar sigur a fost rudă cu ea. Restul e legendă. Cum
legendă e şi Fecioara de Fier, celebra unealtă de tortură medievală,
preferata contesei Báthory, instrument care s-ar fi aflat cândva la
castelul Făgăraş. Tot o coincidenţă?

23
24