Adevăr sau legendă?

Strania poveste a contesei din

Carpaţi

Erzsébet Báthory
(7 August 1560 – 21 August 1614)

0
Argument
Erzsébet Báthory…una dintre cele mai misterioase personaje feminine din
istorie. De ce am ales acest subiect, vă întrebaţi? Nu din cauza cruzimii şi a
atrocităţilor de care a fost acuzată, deşi este intrigant cum o femeie poate
comite asemenea acte, ci din cauza misterului care o inconjoară. Deşi există
ceea ce pot fi numite dovezi, istoria a dat greş în elucidarea enigmei “ contesei
sângeroase.”

Totul a început cu filmul “The Countess” pe care l-am descoperit datorită

actriţei principale, personajul ce-o reprezintă pe Erzsébet, Julie Delpy, care
este, de asemenea, regizorul filmului. Veţi descoperi câteva detalii despre film
şi în proiect, întrucât nu am putut ignora un asemenea izvor de informaţii.
Am fost atât de impresionata de poveste, încât m-am decis să aflu mai multe.
Acţiunea se petrecea in secolul al XVII-lea, în Ungaria, iar Erzsébet, sau
Elizabeth, după cum mulţi i-au adaptat prenumele, este introdusă încă din
început, rămânând văduvă. Tânăra contesă îşi dovedeşte caracterul puternic,
sfidând legile timpului conform cărora femeile văduve erau vulnerabile,
lipsite de orice putere, de natura politică, socială şi materială, devenind încă
din incipit un personaj excepţional. Şi, ca orice personaj excepţional, e demnă
de întâmplări excepţionale. Nu se ştie cum a început totul, dar filmul i-a găsit
o explicaţie frumoasă.

Trăind o dramă emoţională şi o complicată poveste de iubire cu Istvan

Thurzó, Erzsébet devine frustrată de faptul că îmbătrâneşte si dezvoltă o
întreagă obsesie pentru tenul său, pe care încearcă să-l păstreze cât mai
tânăr. Într-o zi, un accident a făcut ca pielea contesei să fie atinsă de câteva
picături de sânge provenind de la una din servitoarele sale, pe care a lovit-o,
drept pedeapsă. Momentul este de o importanţă crucială, este intriga întregii
sale vieţi, fiindcă de atunci încolo contesa a devenit sigură că sângele este un
fel de izvor al tinereţii. Ba, mai mult, revelaţia a constat în faptul că doar
sângele de fecioare este cel ce îi întinereşte tenul. Deşi Anna Darvulia,
considerată vrăjitoare, o sfătuitoare cu o mare influenţă asupra contesei,

1
încearcă să o convingă de absurditatea descoperirii, nimic nu pare să o
oprească pe Erzsébet, copleşită de dorinţa de a rămâne tânără pentru Thurzó.

Astfel, o serie de evenimente ce cumulează treptat tensiune, ne prezintă

măsurile luate pentru obţinerea sângelui fecioarelor. Între 1600 şi 1610, se
presupune că nobila maghiară şi slujitorii ei ar fi ucis peste 600 de fecioare
din satele din jurul castelului ei - ceea ce, având în vedere nivelul populaţiei
rurale din Ungaria acelor vremuri pare să fie cam exagerat.

În afară de mărturiile rămase despre procesul ei şi acuzaţiile aduse,

principalele suspiciuni legate de această legendă sunt determinate de
condiţiile sociale ale epocii şi de elemente esenţiale de biologie umană.

~ C um media

speranţei de viaţă la începutul anilor 1600 era în jur de 35-40 de ani, aceasta
înseamnă că oamenii se căsătoreau foarte devreme. Vârsta nubilă pentru fete era
de doisprezece ani (Báthory însăşi era logodită cu Nadasdy pe la unsprezece ani),
logodna fiind permisă la frageda vârsta de opt ani. Prin urmare, pe acele
meleaguri, fecioare adulte, dezvoltate erau foarte puţine în vremea contesei.

Un adult pe deplin dezvoltat ar produce, cred, cam 4,5 litri din lichidul ei
neobişnuit pentru baie, iar o persoană de doisprezece ani, probabil jumătate. O
baie decentă ar necesita, să zicem, în jur de 135 de litri, ceea ce ar însemna cam
şaizeci de fete de doisprezece ani la 2,25 litri fiecare. Apare apoi, evident,
problema coagulării; drenarea unui număr atât de mare de victime în baia
respectivă ar fi necesitat o acţiune în mare viteză şi concentrată pentru a evita ca
sângele de la prima victimă să se fi coagulat când se adăuga ultima cantitate;
dacă mai punem şi numărul de asistenţi necesar pentru a stăpâni şi „procesa"
fetele respective în acea cameră de baie, probabil foarte mare, problemele scapă de
sub control. Mai mult, cele 600 de presupuse victime i-ar fi ajuns, probabil, doar
pentru zece băi; pentru a se îmbăia noaptea vreme de zece ani, ar fi trebuit să
găsească în regiune în jur de 250.000 de fecioare!
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si vrăjitorie.
Surprinzător, nu a fost condamnată la moarte prin ardere pe rug, aşa cum era de
aşteptat în urma acuzaţiilor de vrăjitorie, ci a fost întemniţată pe viaţă în propriul
ei castel.

2
 Percepţia populară şi deosebit de înfricoşătoare a ideii de distracţie a contesei
Báthory se va contura abia după un secol, când un iezuit pe nume Laszlo Turóczi a
scris “O scurtă descriere a Ungariei şi a regilor ei” (1729). Decis să confere
volumului o doză de senzaţional, Turóczi imaginează baia feciorelnică punând câte
ceva şi de la el şi, unde era nevoie de dovezi, apela la vechea zicală potrivit căreia
o minciună bună va face jumătate din înconjurul lumii înainte ca adevărul să-şi
tragă cizmele...

Sunt adevărate legendele sau nu? A fost într-adevăr o femeie crudă, sălbatică,
cu înclinaţii spre lesbianism şi canibalism, care a săvârşit fapte îngrozitoare pe
parcursul a 20 de ani? Sau a fost doar o femeie foarte frumoasă, şi cu o putere
prea mare pe plan politic şi financiar pentru a putea fi ignorată de inamicii
soţului, de cei care doreau prăbuşirea familiei Báthory în favoarea propriilor
familii? Aceste întrebări sună destul de interesant cât să vreţi sa aflaţi mai multe
detalii? Vă invit să urmăriţi acest proiect!

Cuprins
1. Introducere
2. Origini
3.Intrigi politice.Procesul
4. Misterul contesei
5. Ecranizări
6. Încheiere
7. Bibliografie
3
 8. Rezumatul
9. Anexe

1. Introducere

Se spune despre fascinanta şi temuta contesă Elizabeth Báthory că a fost una dintre cele mai crude
şi sângeroase personalităţi ale tuturor timpurilor şi un criminal în serie atât de feroce cum rar se
consemnează. Adevărul despre Erzsébet (Elizabeth) Báthory este poate chiar mai ciudat şi intrigant
decât toate legendele, speculaţiile şi miturile populare înfiorătoare care s-au născut în jurul ei.
În această prezentare voi încerca să elucidez măcar o parte din misterul ce planează în jurul
faimoasei contese însângerate.

Izvoare istorice:
Báthory Erzsébet (1560-1614), cunoscută drept Elisabeta (Elisabeth) Báthory, a fost cea mai
ocupată femeie vampir din toată istoria, rămasă fără egal sau, după cum spunea William Seabrook în
1940, "Campionul mondial al femeilor vampir din toată lumea". Legenda ne spune că Báthory, una
dintre cele mai frumoase femei de vârsta ei, în căutarea ei pentru tinereţe si frumuseţe eternă, a omorât
peste 600 de slujnice 1, îmbăiindu-se în sângele lor pe care îl scurgea cu ajutorul unui instrument de
tortură special creat pentru a seca victimele de sânge, amplasat in imediata apropierea băii sale şi
numit "Iron Maiden"2
Singura noastră sursă istorică care atestă crimele infame săvârşite de Elisabeth Báthory sunt
procesele originale de înregistrări şi dispoziţii scrise acumulate de acuzatorul şi judecătorul lui Báthory,
Contele György Thurzó, apoi demnitar din Ungaria 3.

1
R. Johns, Erzsébet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti, 2011, p. 20.
2
A. Codrescu, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 2004, p. 27 (în limba engleză).
3
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory

4
 2. Origini

Elizabeth Báthory, Erzsebet (1561-1614) s-a născut într-una dintre cele mai bogate şi influente
familii din Ungaria secolului al XV-lea. Conducători militari şi politici, înalte feţe bisericeşti, judecători
şi mari proprietari de pământuri au făcut parte din această familie protestantă, care a dat un rege
Poloniei şi mai mulţi voievozi Transilvaniei. Cel mai cunoscut membru al familiei, Istvan Báthory, prinţ
al Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei a fost
încoronat rege al Poloniei, sub numele de Ştefan Báthory 4. Puterea Bathoreştilor se întindea pe vaste
teritorii, care astăzi se află în Polonia, Ungaria, Slovacia şi România. Numele de
Báthory, ce semnifica viteaz, brav, a fost asumat de o sub-familie a clanului Gutkeled. Familia Báthory
a atins apogeul puterii pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge definitiv în 16805.
Elizabeth Báthory, ca orice contesă care se respecta, şi-a petrecut copilăria într-un castel, Ecsed.
Datele privind copilăria sa nu sunt cunoscute, dar se pare că anumite întamplări şocante la care a
asistat de la vârsta de 5-6 ani să reprezinte una din explicaţiile pentru caracterul ei infam şi pasiunea
pentru sânge. Astfel, în copilărie, Elisabeta fusese martora unei execuţii publice, un spectacol absolut
obişnuit în acea perioadă, execuţia unui ţigan condamnat la moarte pentru trădare. Mai întâi, a fost
practicată o tăietură în pântecele unui cal viu, unde a fost introdus ţiganul, după care burta calului a
fost cusută. Spectacolul a continuat, în timp ce calul se zbătea, plin de sânge, iar nefericitul aflat
înăuntru încerca să iasă, până când ambii au murit în chinuri atroce. Poate că acest eveniment oribil a
declanşat brutalitatea latentă a Elisabetei, sau poate că nu, dar nu este exclus să fi influenţat viitoarele
sale acţiuni, inumane până la extrem6. Un alt motiv al comportamentului înfiorător al Elisabetei poate
fi căutat şi în împrejurarea că familia Báthory urmase o practică obişnuită în familiile aristocratice din
Europa acelor vremuri şi anume căsătoriile consangvine, pentru a păstra „puritatea” descendenţilor.
Totuşi, Elisabeta nu făcea notă discordantă faţă de fetele din acea vreme doar prin latura sa extrem
de întunecată, ci şi prin faptul că era excepţional educată, desăvârşit instruită, eclipsând, prin
inteligenţă şi pregătire, unii dintre nobilii contemporani. Într-o încercare de a mai justifica din
acţiunile sale, s-a vehiculat ideea că ar fi fost alienată, lipsită de judecată. E drept că avea un
temperament vulcanic, deseori izbucnea în crize teribile şi suferea de epilepsie sau alte tulburări ale
sistemului nervos, fiind imposibil de controlat. Cu toate astea era sigură pe facultăţile sale mintale.
Elisabeta ajunsese, cu timpul, o tânără vanitoasă,pătimaşă şi mult prea preocupată de propria imagine.

4
B. Ralph Lewis, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura Corint, Bucureşti, 2010, p. 27.
5
J.G. Sanchez, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 63.
6
B. Ralph Lewis, op. cit., p. 28.

5
Cu legăturile ei prestigioase şi cu frumuseţea extraordinară pe care o promitea încă de pe vremea când
era copilă, Elisabeta reprezenta o „partidă bună” pentru un soţ ambiţios şi mai mulţi nobili s-au arătat
interesaţi după ce ea a fost plasată pe „piaţa căsătoriilor”, în jurul anului 1570.
La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind dintr-o familie de nobili, nu la fel de
cunoscută şi bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit 7. Deşi a dispus de toate facilităţile pentru
a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia de a deprins câteva noţiuni elementare de maghiară, germană şi
latină, în timp ce Elizabeth scria şi vorbea fluent patru
limbi. În schimb, Ferenc a ales o carieră în război, îşi câştigase destulă faimă pe câmpurile de luptă, în
conformitate cu aptitudinile sale fizice, eroismul, dar şi cruzimea sa. Tânărul făcuse un gest mai puţin
obişnuit şi adoptase numele de Báthory, păstrat de Elisabeta după căsătorie 8. Deosebirile intelectuale
dintre cei doi nu aveau prea mare importanţă în epoca mariajelor politice, când nobilii sau monarhii îşi
câştigau prestigiul pe câmpul de luptă, iar preocupările intelectuale şi artistice erau considerate ca fiind
activităţi potrivite mai degrabă pentru clerici sau femei Însă Elisabeta şi soţul ei aveau ceva în comun,
ceva mult mai important decât căsătoria care le-a marcat destinul: amândoi erau extrem de sadici. Ca
urmare a lungilor campanii militare pe care soţul ei le-a condus împotriva otomanilor, Elisabeta
rămânea în castelul sumbru de la Cachtice, situat în munţii Carpaţi, în nord-vestul Ungariei (astăzi, în
Slovacia) şi se plictisea, având destul timp pentru a se dedica magiei negre şi torturilor rafinate 9.
Căsătoria contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi, aşa cum se presupunea, o afacere profitabilă.
Cu timpul, bogăţia lor atinge un nivel atât de mare încât până şi regele Ungariei, Mathias al II-lea, din
cauza costurilor ridicate ale războaielor, a împrumutat sume imense de bani de la cei doi soţi. Contele
şi-a dorit războiul, preferând câmpul de bătălie unei vieţi domestice. “Eroul negru al Ungariei” a făcut
să curgă mult sânge pe câmpul de luptă. La fel însă şi soţia sa, rămasă singură la castelul Csejthe
(Cachtice), aflat în vechiul regat al Ungariei.
În 1585 Elisabeta naşte o fată, Anna. A doua fiică, Ursula, precum şi primul ei băiat, Thomas, au
murit la o vârstă precoce. După aceştia Elisabeth a mai avut 3 copii: Katherine (1594), Paul (1597) şi
Nicolas, toţi fiind îngrijiţi de către o guvernantă. Soţul Elisabetei a murit în 1604 la vârsta de 47 de ani,
după ce a fost rănit într-o bătălie. Cei doi fuseseră căsătoriţi de 29 de ani 10.
Instalată stăpână pe imensa proprietate primită drept cadou de nuntă, castelul Cachtice din
Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-şi exercite puterea, punând în practică torturi şi îndeletniciri
sadice, care l-ar fi intimidat până şi pe De Sade. Legenda spune că dintr-o întâmplare nefericită, care a
implicat o foarfecă proiectată în faţa unei servitoare neascultătoare, s-a născut obsesia contesei pentru

7
Ibidem, p. 27.
8
Ibidem.
9
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.
10
Mari enigme ale trecutului. Dezvăluiri din culisele istoriei, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004, p. 58.

6
sânge11. Vanitoasă şi narcisistă, aceasta avea convingerea că sângele tinerelor fete îi poate menţine
tinereţea, frumuseţea, conferindu-i supleţe şi fineţe pielii.
Se spune depre contesa Bathory că era o femeie extrem de vanitoasă şi de o frumuseţe deosebită,
deşi nicio persoană trăind în acea perioadă nu ar fi îndrăznit să afirme contrariul
despre o persoană de origine atât de înaltă. În unele documente istorice este descrisă drept o persoană
cu cosiţe lungi, de un negru abanos şi o piele albă ca laptele, cu un trup voluptuos, cu ochi de culoarea
chihlimbarului ce străluceau noaptea precum ochii de pisică. Obişnuia să se îmbrace cu gust, fastuos,
după moda şi eticheta vremii, pe măsura numelui său sonor, scoţând în evidenţă ceea ce avea mai
frumos. Întreaga existenţă a lui Elisabeth a stat însa sub semnul narcisismului. Obişnuia să se
privească vreme îndelungată în oglindă şi era obsedată de propria imagine. Îmbătrânirea este însă
inevitabilă, iar cosmeticele vremii nu au putut stopa apariţia ridurilor12. Pe măsură ce îmbătrânea şi zi
după zi frumuseţea şi prospeţimea sa începeau să se veştejească. Atingând vârsta de 40 de ani,
Elizabeth devenea din ce în ce mai geloasă şi invidioasă pe frumuseţea şi frăgezimea pielii fetelor tinere
care serveau la curtea sa. Şi cu cât se înconjura mai mult de femei tinere, cu atât mai rea, mai crudă,
mai sadică devenea. Era capricioasă, superficială şi niciodată nu puteai să îi intuieşti stările de spirit.
Orice greşeală din partea servitorilor, cât de mică, era pedepsită fără milă, prin torturi bizare, printr-o
ingeniozitate şi un machiavelism care nu puteau fi descrise în cuvinte. Oamenii şopteau în colţuri că
prin vene nu îi curgea sânge, ci răutatea, obsesia pentru frumuseţe fără de moarte şi că prin gesturile ei
vorbeşte diavolul…13
Nu se ştie când s-a privit prima oară Elizabeth în oglindă şi a realizat că frumuseţea ei se veştejeşte.
Nu se ştie cum a ajuns la concluzia că sângele pur de fată neprihănită îi poate şterge anii, cruzimea şi
ridurile înscrise pe faţă... deşi se spune că iraţionalitatea a fost declanşată în momentul în care i-a dat o
palmă uneia dintre slujnicele care o pieptăna şi sângele a început să ţâşnească pe nas... Poate a fost de
vină lumina înşelătoare, căci privindu-se în oglindă a observat că sângele are un efect miraculos şi că,
acolo unde i-a atins pielea, ridurile au dispărut14. Nu se ştie dacă l-a văzut ca pe un miracol, revelaţie
sau o promisiune de veşnică tinereţe şi frumuseţe15.

3. Misterul contesei

11
J. G. Sanchez, Contesa Dracula, Erzsébet Báthory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 45.
12
Mari enigme ale trecutului, p. 58.
13
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
14
Ibidem.
15
J. G. Sanchez, op. cit., p. 22.

7
 Nu se ştie cât adevăr există în speculaţiile conform cărora contesa se folosea de un mecanism bizar
numit Iron maiden” (Fecioara de metal)16 pentru a stoarce sângele din trupul fetelor virgine, dacă
torturile sale erau însoţite şi de ritualuri de magie neagră, dacă obişnuia într-adevar să se scalde în
sângele acestora sau chiar să-l bea, dacă credea cu adevărat în nemurirea promisă de sânge. Anumite
fapte, chiar şi cele prezentate în istorie drept reale, nu pot fi verificate. Se pare însă că de aici a început
totul şi că de acum încolo de sub chipul de femeie-înger a ieşit la iveală monstrul…
Contesa Bathory işi bătea slujnicele, le muşca de obraji, faţă şi gât sau de diferite părţi ale corpului
până la sângerare, le mutila şi le amputa membrele, le tăia degetele cu foarfeca, le ungea trupurile cu
miere şi le expunea afară insectelor, le înfometa până mureau, le bătea, le tortura cu metale încinse,
ceară topită, cuţite, cuie, ace, le punea să se dezbrace şi să-şi continue activităţile domestice obişnuite
sub privirile bărbaţilor, etc. O slujitoare de la castelul său a iniţiat-o în tainele şi ritualurile magice. Se
spune că Dorottya Szentes, Darvulia şi majordomul pitic Johannes Ujvary îi înlesneau comiterea
crimelor, ajutând-o să găsească fecioarele şi participând la atrocităţi17.
Nimic din toate acestea nu i-au adus înapoi tinereţea fizică, însă atrocităţile sale au continuat şi
după 1604, după moartea soţului său, atrăgând atenţia autorităţilor vremii (crimele au avut loc pe o
perioada de peste 20 de ani).

4. Intrigi politice. Procesul

Crimele şi torturile din castelul de la Cachtice au continuat timp de câţiva ani, dar, în ciuda
precauţiilor contesei, zvonurile despre atrocităţile petrecute aici au trecut dincolo de ziduri. Sutele de
fete care dispăruseră în mod misterios, trupurile mutilate găsite în jurul castelului, atmosfera de
teroare care domnea în ţinut-era imposibil ca acestea să fie ignorate. Totuşi, puterea de care dispuneau
aristocraţii în Europa acelui veac era atât de mare, încât îi speria pe martori, care păstrau tăcerea.
În cele din urmă, un preot din partea locului, Istvan Magyari, care bănuia de multă vreme că între
zidurile castelului se petrec lucruri oribile, şi-a făcut curaj, prezentând ce ştia în faţa autorităţilor locale.
Mărturia lui Magyari a ajuns la urechile regelui Matias al II-lea, care a hotărât deschiderea unei
anchete. Regele i-a poruncit contelui Gyorgy Thurzó, nobil palatin, să se ducă la castelul din Cachtice,
pentru a descoperi ce se petrecea acolo. În fapt, Thurzó ştia ce se întâmpla la castel, deoarece era văr al
Elisabetei şi, ca rudă a familiei Báthory, jucase şi el un rol în încercările de a ascunde oribilul adevăr 18.

16
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 29.
17
Mari enigme…, p. 59.
18
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 30.

8
 Thurzó a început să strângă dovezi împotriva contesei începând cu martie 1610, ordonându-le unor
notari să găsească mărturii care să demonstreze că această femeie, Elisabeth Báthory, acţionând
împotriva legilor Domnului şi nerespectând divinitatea şi omul
în genere, a omorât cu cruzime şi indiferent de mijloace sau a ordonat omorârea a nenumărate fete,
majoritatea virgine, precum şi alte femei în "genocidul" ei.19
În septembrie acelaşi an, Elisabeta Báthory a întocmit un testament prin care conferea actualele si
viitoarele proprietăţi copiilor, rămânând astfel fără niciun ban. Pe 12 decembrie, ginerele ei, contele
Nicolaus Zrinyi, i-a scris lui Thurzó pentru a-i confirma înţelegerea făcută pentru a o închide pe
Elisabeta Báthory in castelul ei permanent şi planul referitor la împărţirea bunurilor. Pe 30 decembrie,
Thurzó i-a scris soţiei sale că a vizitat neanunţat castelul Elisabetei şi a găsit o fată moartă şi o alta în
agonie, menţionând de asemenea faptul că speră să poată să se întoarcă acasă de îndată ce
"blestemata" femeie este pedepsită şi dusă la închisoare. Decizia de a o închide pe viaţă pe Elisabeta
Bathory este consemnată şi într-o scrisoare locală a unui pastor, datată 1 ianuarie 1611.
Când sentinţa încă nu fusese dată, a început procesul Elisabetei, pe 2 ianuarie 1611. Nu i-a fost
acordat dreptul de a apărea în faţa Curţii pentru a se apăra. Thurzó a amânat procesul până când
Parlamentul nu mai era în şedinţă, deşi avea dispoziţiile necesare pentru o lună sau două. Magistraţii
lui erau ginerii contesei Nicolaus Zrinyi şi György Drugeth Count Homonnay, precum şi gardianul
fiului său, Imre Megyery, care nu doar a stat pentru a profita financiar şi social după prăbuşirea ei, ci a
fost şi pus într-o poziţie ideală în influenţarea deznodământului cu privire la întemniţarea pe viaţă a
Elisabetei. În timp de două zile, 2 şi 7 ianuarie 1611, patru dintre servitorii lui Bathory, complici
suspectaţi, au fost torturaţi şi obligaţi să mărturisească şi să o implice pe Báthory. Trei dintre ei au fost
executaţi după a doua sesiune a procesului, cea de pe 7 ianuarie. Acuzaţiile împotriva lui Bathory au
fost mai departe suţinute de alte 236 de dispoziţii colectate de investigatorii lui Thurzó şi trimise
Regelui Matias al II-lea în iulie şi decembrie 1611.

Interogarea celor patru servitori ai lui Bathory şi presupuşi complici confirmă impresia unui
proces ostil, a cărui sentinţă fusesen deja stabilită. János Ujvári, Dorottya Szentes, Ilona Jó si Katalin
Benická, interogaţi sub severă tortură, toţi au mărturisit participarea lor la inmormântările victimelor
omorâte. Niciunul nu a mărturisit implicarea personală la crimă, dar acuzându-se unul pe celălalt sau
pe Anna Darvulia, o alta servitoare, care murise si pe care toţi o acuzau de cele mai înfiorătoare
atrocităţi, sau pe însăşi Elisabeta. Numărul victimelor din declaraţiile lor variază între 37 în 16 ani
(Ujvári), 51 în 10 ani(Jó), 36 în 5 ani (Szentes) şi 50 în 10 ani (Benická). În afară de fetele Sittkey, care
apar în două dispoziţii, nimeni nu a putut să spună numele sau prenumele altor victime, şi niciun vreun
alt detaliu referitor la acestea.

19
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.

9
 Felul în care au fost puse întrebările confirmă structura inchiziţei vrăjitoarelor, analizată de
Topalovic, cu fiecare detaliu: întrebările sunt sugestive: cum?, unde?, când?, cine?, câţ?i, iar întrebarea
dacă? -care îi permite acuzatului să se disculpe- nu apare niciodată.Cu doar două excepţii, istoricii au
pronunţat-o pe Contesă vinovată, iar numărul mare de mărturii împotriva sa pe care Thurzó le-a
mobilizat este cu siguranţă de necontestat.
Fără îndoială, cele mai incitante două aspecte ale legendei Báthory sunt susţinerile că a omorât 650
de fete şi s-a îmbăiat în sângele lor la propriu 20. Ambele sunt cu siguranţa apocrife. Nicio baie de sânge
nu a fost menţionată mai mult decât la sensul figurat în timpul procesului sau în declaraţii. Povestea
celor 650 de victime apare în dispoziţiile lăsate de o fată pe nume Suzanna, care ar fi auzit că un oficial
a găsit o listă cu incredibilul număr de 650 de persoane. Acestea nu au mai fost confirmate de nimeni
mai târziu.
În ciuda acuzaţiilor de vrăjitorie, crime şi alte atrocităţi, graţie poziţiei sale înalte din societate şi
pentru evitarea unui scandal de proporţii, contesa nu a fost nici decapitată, nici spânzurată, nici arsă pe
rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul proces. Nu puţini sunt cei care susţin că multe
dintre atrocităţile comise de contesă sunt de fapt un produs al intrigilor politice şi al conflictelor pentru
putere, rivalitatea dintre familia Bathory şi dinastia Habsburgică fiind considerată un potenţial motiv
pentru conspiraţiile împotrivă-i.
Contesa a fost întemniţată pe viaţă în propriul castel şi izolată în propria cameră printr-un zid,
nepermiţându-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost îngropată în castelul în care plănuia cum să
fure tinereţile şi vieţile altora. În august 1614, Elizabeth Bathory a fost găsită moartă în camera sa21.

5. Ecranizări. Folclor şi cultura populară

Lumea cinematografică a fost inspirată de povestea contesei de Bathory, realizând mai multe
ecranizări, dintre care amintim filmele: “Contesa însângerată” în regia lui Julie Delpy, din distribuţia
căruia au făcut parte Julie Delpy, Daniel Bruhl, William Hurt şi “Bathory”, regizat de slovacul Juraj
Jakubisko.
Anunţat ca dramă gotică de autoarea sa, Julie Delpy, încă de acum câţiva ani, "The Countess"
funcţionează cel mai bine în termenii unei comedii negre de actualitate, deşi are acţiunea plasată în
secolele XVI - XVII. Mitul celor 400 de fecioare ucise de contesa speriată de bătrâneţe, chiar justificat

20
A. Codrescu, op. cit., p. 56.
21
J.G. Sanchez, op. cit., p. 69.

10
de amorul pentru un bărbat mai tânăr, pare să servească mai bine ironizării miturilor moderne, de
genul femeia e egala bărbatului, frumuseţe egal tinereţe sau cosmetica îţi face tenul de copil.
În rolul contesei Bathory, cu părul castaniu închis şi figura palidă (aşa cum o descrie istoria), Julie
Delpy construieşte de fapt portretul femeii universale, al cărei punct sensibil e inima şi care, o dată
rănită în dragoste, e capabilă să îşi piardă cumpătul 22. Regizoarea-scenaristă Delpy foloseşte o ironie
fină, dar vizibilă la adresa feminismului şi a teoriilor care au supraevaluat frumuseţea fizică şi tinereţea,
făcându-le să depindă una de alta, dar şi a filmelor de groază (cu vampiri sau fără).
Este un plus al filmului felul în care Delpy construieşte procesul prin care ia naştere nebunia
contesei: văzându-se părăsită de iubit (care fusese, de fapt, însurat de tatăl său cu o adolescentă de
familie bună), Elisabeta Bathory începe să nu mai aibă încredere în ea, fiind tot mai convinsă că lucrul
care l-a îndepărtat pe Istvan e diferenţa de vârstă. Dar acest lucru nu se petrece la modul evident.
Contesa nu spune oftând "vai, mă simt aşa bătrână...", dar când servitoarea o anunţă că e un musafir
la poartă, ea întreabă imediat, însufleţită: "E un tânăr?"
Personajul care o influenţează pe contesă, mai întâi familarizând-o cu tehnicile sado-masochiste,
apoi încurajându-i nebunia, Dominic Vizakna, nu apare la început ca un instrument al conspiraţiei
nobililor care vor să-i pună piedică eroinei, nici ca un pretendent, ci ca o materializare demonică a
psihicul ei tot mai bolnav. Cazul Elizabeth Bathory a inspirat numeroase povestiri în secolele XVIII si
XIX. Motivul cel mai frecvent al acestor lucrări a fost obişnuinţa contesei de a se scălda în sângele
victimelor ei, cu scopul de a-si păstra

frumuseţea si tinereţea23. Aceasta legendă a fost tipărită pentru prima dată în 1729, de catre László
Turóczi in Tragica Historia, in care se atesta cazul Báthory 24. La începutul secolului XIX, această
certitudine a fost pusa la indoiala, iar plăcerea sadică a fost considerat un motiv mai plauzibil pentru
crimele Elizabetei. În 1817, declaraţiile martorilor au fost publicate pentru prima dată, sugeraâd că
băile de sânge aparţin doar legendei. Cu toate acestea, legenda au persistat în imaginaţia populară .
Unele versiuni ale poveştii au fost spuse cu scopul de a denunţa vanitatea feminină, în timp ce alte
versiuni au fost menite să distreze sau sa infricoşeze publicul lor. Diviziunile etnice din Europa de Est şi
stimulentele financiare pentru turism contribuie la neîntelegerile referitoare la acurateţea istorică în
povestea Elizabetei Bathory. În timpul secolelor XX si XXI, Elizabeth Bathory a continuat să apară ca
un personaj din muzica, film, piese de teatru, cărţi, jocuri şi jucării şi a servit drept o sursă de inspiraţie
pentru caractere similare.

22
http//:www.spectrulrealitatii.ro
23
J.G. Sanchez, op. cit., p. 70.
24
Ibidem.

11
 6. Încheiere

De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi neconfirmate, la stadiul de
legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care i-au fost atribuite, sau orientările sexuale
incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru sânge, îmbăiere în sânge, băut sânge, sau obsesia pentru
tinereţea veşnică nu sunt menţionate în niciun document istoric, fiind consemnate doar vagi înclinaţii
spre canibalism. Chiar şi fără dovezi clare care să confirme toate legendele vehiculate, dar cu dovezile
existente cu privire la dispariţia multor tinere, declaraţiile victimelor ce au supravieţuit, precum şi
rămăşiţele descoperite pe proprietatea stăpânită de contesă, Elizabeta Báthory, rămâne o figură
stranie şi lugubră în istorie, una dintre puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi
canibalism, un membru de seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în
societatea ungurească.

7. Bibliografie
Codrescu, Andrei, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 1996 (în limba engleză).
Johns, Rebecca, Erzsebet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti, 2011.
Lewis Ralph, Brenda, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura Corint, Bucureşti,
2010.
Mari enigme ale trecutului, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004.
Sanchez, Javier Garcia, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira, 2005.
Stoker, Bram, Dracula, Editura Tribuna, Craiova, 1993.
« Ucigaşe în limba germană 1720-1860 : Eroinele ororii », de Susanne Kord

http//:www.spectrulrealitatii.ro
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory
www.lovendal.net
www.jurnale.ro
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro
www.lovendal.net
www.jurnale.ro

12
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro

8. Rezumat
Elizabeth Báthory, Erzsébet, pe numele ei de sorginte maghiară, născută în 1560 (sau 1561), a fost o
contesă din Ungaria, provenind dintr-o familie foarte puternică şi înstărită, printre care, un cardinal, o
prinţesă, un văr, prim ministru al Ungariei şi cel mai cunoscut membru, Istvan Báthory, prinţ al
Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei şi încoronat rege al Poloniei sub numele de Ştefan Báthory.
Ancestrii familiei Báthory, clanul Gutkeled, au poposit in regatul Ungariei pe la mijlocul secolului al XI-
lea. Puterea lor se întindea pe vaste teritorii, ceea ce azi este Polonia, Ungaria, Slovacia si România.
Numele de Báthory, ce semnifică viteaz, brav, a fost asumat de o sub-familie a clanului Gutkeled.
Familia Báthory a atins apogeul puterii pe la mijloculul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge definitiv
în 1680. La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind
dintr-o familie de nobili, nu la fel de cunoscută si bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit. Deşi
a dispus de toate facilităţile pentru a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia a deprins câteva noţiuni
elementare de maghiară, germană si latină, in timp ce Elizabeth scria si vorbea fluent patru limbi. În
schimb, Ferenc a ales o cariera în război, în conformitate cu aptitudinile sale fizice, eroismul, dar şi cu
cruzimea sa. Căsătoria contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi o afacere profitabilă. Cu timpul,
bogăţia lor atinge un nivel atât de mare încât până şi regele Ungariei, Mathias al II-lea, din cauza
costurilor ridicate ale războiului, a împrumutat sume imense de bani de la cei doi soţi. După moartea
soţului ei, instalată stăpână pe imensa proprietate primită drept cadou de nuntă, castelul Cachtice din
Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-şi exercite puterea, punând in practică torturi si îndeletniciri
sadice, care l-ar fi intimidat până si pe De Sade. Vanitoasă si narcisistă, aceasta avea convingerea că
sângele tinerelor fete îi poate menţine tinereţea, frumuseţea, conferindu-i supleţe si fineţe pielii.
Numărul fetelor ,,sacrificate” a devenit, însă, din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să se
îngrijoreze.
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si vrăjitorie, însă în ciuda tuturor acestor
acuzaţii, graţie poziţiei sale înalte din societate si pentru evitarea unui scandal de proporţii, contesa nu
a fost nici decapitată, nici spânzurată, nici arsă pe rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul
proces. Nu puţini sunt cei care susţin că multe dintre atrocităţile comise de contesă sunt de fapt un
produs al intrigilor politice si al conflictelor pentru putere, rivalitatea dintre familia Báthory si dinastia
Habsburgică fiind considerată un potenţial motiv pentru conspiraţiile împotrivă-i. Contesa a fost
întemniţată pe viaţă in propriul castel şi izolată în propria cameră printr-un zid, nepermiţându-i-se
contactul cu nimeni. Moarta vie a fost îngropată în castelul în care plănuia cum să fure tinereţile şi
vieţile altora. În august 1614, Elizabeth Báthory a fost găsită moartă în camera sa.
De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi neconfirmate, la stadiul de
legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care i-au fost atribuite, sau orientările sexuale
incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru sânge, îmbăiere în sânge, băut sânge, sau obsesia pentru
tinereţea veşnica nu sunt menţionate în nici un document istoric, fiind consemnate doar vagi înclinaţii
spre canibalism. Chiar si fără dovezi clare care să confirme toate legendele vehiculate, dar cu dovezile
existente cu privire la dispariţia multor tinere, declaraţiile victimelor ce au supravieţuit, precum si
rămăşiţele descoperite pe proprietatea stăpânită de contesă, Elizabeth Báthory rămâne o figură stranie
şi lugubră în istorie, una dintre puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi canibalism, un
membru de seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în societatea
ungurească.

.
9. Anexe
13
 Dracula, vampirul sângeros. Voievodul Vlad Ţepeş sau Contesa
Erszébet Báthory?

Vlad Ţepeş – Dracula, domn al Ţării Româneşti (1448, 1456, 1462 si 1476) a fost
unul din exponenţii dorinţei şi luptei pentru libertate pâna la sacrificiul suprem atât de
specifică romanilor. A fost personalitate care s-a încadrat şi adaptat perfect epocii
respective, folosind orice mijloace pentru a-şi atinge ţelul: independenţa neamului
românesc.
A moştenit de la tatăl său „Ordinul Dragonului” primit de la împăratul Romano –
German Sigismund de Luxemburg pentru merite deosebite în lupta împotriva turcilor,
medalion purtat cu mare mândrie de Vlad, de la care i s-a tras şi porecla de Dracula,
termen ce vine de la românescul Drăculea – fiul lui Dracul.
Porecla de Dracula – Vampirul a derivat şi de la faptul că Vlad ar fi fost un despot
însetat de sânge, îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi lua masa savurând agonia
nefericiţilor căzuţi pradă mâniei domneşti. Referitor la acest aspect amintim faptul că
nu Vlad Ţepeş, cel care-şi trăgea porecla de la trasul în ţeapă, a inventat aceasta
măsură de pedeapsă. Înaintea lui, şi Ştefan cel Mare, domnul Moldovei folosea acest
mod. Ce sa mai vorbim despre arderile pe rug, spânzurătorile, ciopârţirile trupului ori
crucificarea, care se făceau cu „spectatori”.
La vremuri speciale, domnul Vlad Ţepeş, a aplicat măsuri specifice. Atunci când
negustorii din Braşov au pus taxe pentru negustorii români, cărora le-au şi confiscat
ceva mărfuri şi domnul muntean a instaurat taxe vamale celor care treceau prin Ţara
Românească. Din ură şi pentru a-i crea o faimă proastă domnului român, negustorii
din Braşov au lansat descrierile calomnioase asupra sa, chiar în acea perioadă
dovedindu-se eronate.
În momentul când Vlad Ţepeş a stat în calea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul
Bizanţului care forţa trecerea la nord de Dunăre, spre Occident, întregul Occident,
văzându-se ameninţat, şi-a pus mari speranţe în lupta domnului român care i-a
impresionat pe contemporani prin vitejia şi tactica folosite obţinând victorii
nemaiîntâlnite la alţi principi.
Occidentalii i-au creat legenda. Nu-şi puteau explica cum o oaste de 15-20 de mii de
luptători să înfrângă cea mai puternică forţă armată a Europei.
Papa de la Roma a fost şi el impresionat de faptele românilor care opriseră la
Dunăre ofensiva păgână împotriva creştinilor, şi i-a trimis un ajutor în bani. Din
păcate, banii nu au ajuns la Vlad, au ajuns la Matei Corvin, regele Ungariei, român şi
el, care i-a cheltuit în interes personal pentru organizarea nunţii. Pentru a-şi acoperi
nimicnicia, frauda grosolană, Matei Corvin, rege al Ungariei, prin uneltiri şi falsuri
mârşave l-a arestat pe Vlad Ţepeş în mod laş şi ruşinos, apoi, pentru a-şi justifica
gestul, a răspândit prin Europa legende despre teroarea fără margini şi plăcerea de a-
şi ucide şi schingiui duşmanii, de a vedea sânge cu porniri vampirice.
Astfel, domnul român, care-l înfrânsese pe Mahomed al II-lea, cuceritorul
Bizanţului, care oprise ofensiva otomană spre centrul Europei, a pătruns în conştiinţa
europeană cu o imagine deformată intenţionat din laşitate, invidie, interese meschine.
Până la urmă,

occidentalii l-au diabolizat şi vampirizat, această creaţie monstruoasă fiind opera

chiar a exagerărilor lor.

14
 Dacă Bram Stoker nu ar fi scris în anul 1897 romanul „Dracula”, cu siguranţă Vlad
Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, unul din marii comandanţi de oşti ai vremii sale, ar fi
rămas necunoscut celor din afara României.
Acest român a fost inspirat din legendele macabre cu vampiri din folclorul irlandez,
care combinate cu povestirile occidentale despre Vlad Ţepeş Dracula, şi cu legenda
despre prinţesa maghiară Elisabeta Báthory au dat naştere la un subiect pur
comercial, tocmai pe placul unei pieţe de cititori fără prea multă cultură, dar doritoare
de senzaţii cât mai tari. Deşi prima menţionare despre Contele Dracula apare în
romanul lui Bram Stoker „Dracula”, nu autorul romanului a inventat acest nume,
deoarece nu ştia nimic despre personajul istoric adevărat. Bram Stoker a găsit numele
de Vlad Ţepeş – Dracula într-una din cărţile pe care le studia - „Despre Principatele
Valahiei şi Moldovei, 1820”- unde exista o menţionare a domnului Dracula şi a luptei
sale împotriva turcilor. Iniţial, Stoker voia să-şi denumească personajul din roman
„Contele Vampyr” dar numele de „Dracula” i s-a părut mai potrivit, mai comercial şi
astfel personajul istoric a ajuns să fie tot mai des confundat cu cel literar. Este un lucru
cert că autorul romanului „Dracula” nu l-a avut ca model pe Vlad Ţepeş.
Contele Dracula, personajul său principal nu era primul vampir din istoria
literaturii - vampirii existau în folclor de sute de ani.
În contextul mitului „Dracula” nu putem ignora faptele contesei maghiare
Elisabeta Báthory de prin anii 1600 care făcea lucruri asemănătoare personajului
literar de mai târziu „Dracula”.
După unele relatări mai vechi, se pare însă că romanul „Dracula” apărut în 1897 ar
fi fost inspirat în parte din crimele Contesei maghiare ţinând cont că şi anul 1774, la
Budapesta apare prima relatare tipărită despre sângeroasa Elisabeta Báthory, iar în
ianuarie 1972 Leidy Roberto scrie „ DRACULA ERA UNA DONNA”.
Romanul „Dracula” scris în 1897 a apărut până acum numai în S.U.A. în peste 85 de
ediţii, iar piesa de teatru „Dracula” pe aceeaşi temă a fost cea mai jucată din istoria
teatrului englez, amintind în acest context şi filmele contemporane sub genericul
„Dracula” care au cele mai multe ediţii.
Până în anul 1918, personajul literar Dracula era conte maghiar din Transilvania,
care aparţinea Austro-Ungariei, dar după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, mitul
Dracula a trecut la români, Dracula de acum locuind tot în Transilvania, dar în
România.
Ungurii nu şi-au pus problema gestionării mitului Dracula până în 1918, pentru că
nu-i interesa apărarea imaginii personajului istoric real, Vlad Ţepeş. De acum, după
1918, ungurii au făcut tot posibilul ca toate atrocităţile comise de contele Dracula,
chiar şi cele ale contesei Elisabeta Báthory să i se atribuie adevăratului Dracula – Vlad
Ţepeş.
În acest fel, plus alte elemente de folclor, Vlad Ţepeş, învingătorul lui Mahomed al
II-lea şi apărătorul centrului Europei de furia otomană a devenit un faimos prinţ
vampir din Transilvania secolului al XV-lea, deşi în realitate el era Domn al Ţării
Româneşti.
Exagerarea cruzimii lui Vlad Ţepeş s-a datorat şi unor ecleziaşti ce aparţineau
ordinelor benedictin, capucin, şi altele, care aşa cum erau învăţaţi să trăiască în
uneltiri, trădări şi laşitate au refuzat subordonarea la legile ţării păstrate de viteazul
domn. Ei s-au refugiat în ţinuturile germane, unde au creat poveşti de groază, prin
care, îndreptarea relelor din ţară erau prezentate numai ca fapte de cruzime.
Un anume călugăr căruia nu-i amintesc numele, deoarece nu merită să fie scris cu
această ocazie, se pare că este autorul manuscrisului găsit în 1462 la Mânăstirea Saint
Galin din Elveţia, cel mai vechi document din campania anti - Vlad Ţepeş – Dracula.

15
 De ce a apărut personajul „Dracula” şi de ce a găsit atâta rezonanţă
în rândul occidentalilor?

Ungurii şi majoritatea occidentalilor provin în mare parte din migratori care au

venit la început mai mult sau mai puţin sălbatici şi au invadat Europa mileniului I. Ei
nu-şi produceau cele necesare traiului, le luau cu forţa prin război. Pentru a-şi asigura
existenţa, pentru a perpetua tendinţa de jefuitor, caracterul lor de războinic trebuia
alimentat mereu cu violenţă, cu sânge pentru a fi menţinuţi „ în formă”. Îndeosebi,
copiii lor trebuiau să se obişnuiască cu ororile, cu groaza care să nu le înmoaie
curajul. Mitul „Dracula” le aminteşte mereu cine sunt, cum au venit şi de ce au venit.
În concluzie, Dracula, vampirul este o creaţie vest-europeană care a asociat numele
unuia dintre cei mai de bază conducători ai românilor, Vlad Ţepeş – Dracula, care în
realitate ca personaj istoric, viteaz, mare strateg şi organizator a apărut aproape ireal
în ochii celor care trăiau în permanent cu frica de turci şi li se părea imposibil ca
cineva să se opună marelui sultan şi să-l înfrângă pe cuceritorul Constantinapolului.

“Contesa Însângerată”, una şi acceaşi persoană cu fiica unui voievod

transilvan?

Familia nobilă Báthory întruchipează extremele existenţei: frumuseţe însoţită de

sete de sânge, vitejie cu adolarea diavolului, din sânul lor născându-se legende
sângeroase despre cea mai frumoasă si totodată cea mai captivantă femeie a familiei:
Erzsébet Báthory.
Contesa Erzsébet Báthory este considerată a fi varianta feminină a domnitorului
român Vlad Ţepeş. Sadismul ei e mai autentic şi mai aproape de vampirism decât cel al
principelui. Occidentalii s-au dus cu gândul la o posibilă înrudire cu domnitorul care
trăgea turci şi boieri în ţeapă. Dar istoricii au probat cu dovezi faptul că, cea
supranumită „Contesa sângeroasă“, îşi comitea crimele într-un castel din Slovacia şi
se trăgea dintr-un neam care nu avea nicio legătură cu Vlad Ţepeş. Totuşi, mai multe
rude de-ale ei guvernaseră Transilvania, aflată atunci sub suzeranitate maghiară. Mai
mult, la Făgăraş, exact în aceeaşi vreme, s-a născut o Elisabeta Báthory. A murit în
acelaşi an cu ,,Contesa Dracula”: 1614. Au avut cam aceleaşi rude. Simplă coincidenţă
sau Elisabeta din Făgăraş este însăşi aristocrata însetată de sânge?

Mitul lui Dracula e o invenţie literară. Dar contesa Erzsébet Báthory şi atrocităţile
ei au fost cât se poate de reale. Biografia contesei începe la 1560, când s-a născut într-o
familie înstărită, în localitatea Nyirbator din Ungaria de astăzi. Locul naşterii nu e
chiar o certitudine, unele surse consemând că e vorba de o localitate din Transilvania,
uneori e adăugată şi precizarea: în Carpaţii Meridionali. Părinţii contesei au fost:
Gyzorgy Báthory de Ecsed şi Anna Báthory de Somlyo (Şimleu). Cu alte cuvinte, mama
şi tatăl erau rude, ceea ce ar explica înclinaţiile patologice ale fiicei. Erzsébet avea şi
un frate, Istvan (Ştefan) Báthory, şi două surori, Sofia şi Klara, despre ultima
spunându-se că avea o reputaţie de lesbiană şi vrăjitoare. Cei patru soţi ai ei au
decedat în condiţii misterioase. De altfel, neamul Báthory-lor era renumit pentru
atrocităţile lor.

16
 La 8 mai 1575, în Varrano, Erzsébet, care avea doar 15 ani, s-a căsătorit cu contele
Ferenc Nadasdy, de 25 de ani. El era net inferior soţiei, ca educaţie, în schimb a făcut
carieră militară, remarcându-se pentru cruzimea sa în timpul războaielor. Nunta celor
doi, o afacere de familie, s-a desfăşurat conform planului, contesa primind cadou de
nuntă, castelul Cachtice din Carpaţii Slovaciei de astăzi. Dar, înainte de căsătorie,
Erzsébet a avut un copil din flori, cu un ţăran transilvănean, Anastasia, născută în
1574. Cu Nadasdy a avut alţi 5 copii: Anna, Katalin, Miklos (mort la naştere), Orsolia şi
Paul. Era o mamă desăvârşită, petrecându-şi mult timp cu educaţia copiilor săi.
Legenda spune că setea ei pentru sânge se trage dintr-o întâmplare. Contesa,
aruncând o foarfecă spre faţa unei servitoare, şi-a descoperit atracţia pentru sânge. A
ajuns să creadă că sângele acţionează asupra pielii ca un elixir al frumuseţii şi
tinereţii. Oricum, contesa era considerată o femeie foarte frumoasă. Dar, speriată că-şi
va pierde calităţile, a recurs la crimă pentru a face rost de cât mai mult sânge, despre
care credea că-i va asigura tinereţea veşnică. Victimele, fete simple sau nobile, din
apropiere sau chiar de la mare depărtare, erau ademenite la castel de servitorii ei.

Între 1585 şi 1610, contesa a ucis circa 650 de fecioare, după cum s-a calculat în
urma celor relatate de cei peste 300 de martori investigaţi. Colaboratorii ei, Anna
Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická,
János Ujváry (Fickó) au fost executaţi. Erzsébet n-a participat la proces şi n-a depus
personal nicio mărturie, datorită influenţelor familiei Báthory care au făcut tot ce s-a
putut ca să evite un scandal. Rudele au intervenit şi a fost doar sechestrată la
domiciliu, scăpând-o de temniţă sau condamnare la moarte. Ba chiar s-a bucurat de
imunitate regală. Pedeapsa a fost arestul la domiciliu în câteva camere ale castelului
groazei, cu intrările şi ferestrele zidite.
După trei ani şi jumătate, în august 1614, a fost găsită moartă. Lugubrele
tratamente cosmetice n-au reuşit să-i prelungească viaţa mai mult de 54 de ani.

Exact în aceeaşi perioadă, în Făgăraş, trăia o altă Elisabeta Báthory despre care
puţini istorici pot spune date concrete. Mulţi nici nu ştiu de existenţa ei, cu toate că a
fost fiica unui voievod, Ştefan Mailat. Numele ei este amintit în „Dicţionarul
personalităţilor istorice“, de Mircea Oprişan. Istoricul sibian ştie absolut totul despre
familiile Mailat şi Báthory, dar despre Elisabeta nu are amănunte. „Ştiu doar că era
nepoata lui Ştefan Báthory. Fratele ei a fost Gabriel, cel mai crud dintre Báthory. Date
suplimentare despre Elisabeta n-am găsit“, mărturiseşte el, explicînd că „fata lui
Ştefan Mailat, Margareta, s-a căsătorit cu voievodul Transilvaniei Andrei Báthory de
Ecsed, într-o vreme căpitanul lui Ferdinand I. Andrei cu Margareta Mailat au avut
patru copii: pe Baltazar, crescut la curtea unchiului său Ştefan Báthory, regele
Poloniei – amestecat într-un complot, va fi ucis din ordinul vărului său Sigismund, în
1594; pe Ştefan, ce a avut funcţii importante în vremea vărului său Sigismund; pe
Andrei, cardinalul ce va ajunge principe al Transilvaniei şi, în luptele de la Şelimbăr
din 1599, cu oastea lui Mihai Viteazul, a fost ucis. O fiică, Elisabeta, decedată în 1614“.
În acelaşi an a murit şi contesa sângeroasă.

Coincidenţe

Făgărăşeanca Báthory avea drept unchi pe Cristofor Báthory(1530-1581) principe

al Transilvaniei (1576-1581) care a fost tatăl lui Sigismund Báthory (1572-1613),
principe al Transilvaniei şi al lui Griseldis. Alt unchi era Ştefan Báthory (1533-1586),
principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei. Erszebet Báthory avea şi ea aceiaşi unchi.

17
Se mai ştie că Sigismund Báthory era vărul contesei. Dar văr primar era şi cu
Elisabeta din Făgăraş. Alt

verişor al contesei sângeroase era Gabriel Báthory, prinţ al Transilvaniei, strănepotul

lui Ştefan Mailat, fiu al lui Ştefan Báthory, regele Poloniei. Dar Gabriel Báthory era şi
verişorul Elisabetei din Făgăraş. Cam multe rude comune, suficient de multe ca să ne
întrebăm dacă nu cumva cele două Elisabete sunt una şi aceeaşi persoană.
Ambii taţi ai Elisabetelor erau din Ecsed. Contesa a avut un frate, Ştefan Báthory şi
două surori, Sofia şi Klara. Elisabeta din Făgăraş a avut trei fraţi. Dar unul dintre ei
era Ştefan
Báthory şi a murit tot în 1605 ca şi cel al contesei. Cardinalul Andrei Báthory, fiul lui
Andrei şi Margareta Báthory, deci fratele Elisabetei din Făgăraş, se număra şi el
printre rudele contesei. Oricum am urmări arborele genealogic al făgărăşencei, acesta
tot se intersectează cu cel al ,,contesei Dracula”. Dar, spre deosebire de aceasta, rudele
ei dinspre Făgăraş erau mult mai onorabile.

Ar mai fi o enigmă în biografiile celor două Elisabeta. Titulatura completă a soţului

contesei este Ferenc de Nadasdy şi Fogarasfold. Adică, înnobilat şi peste ţinutul
Făgăraşului. Dar Nadasdy era numele de fată al mamei Elisabeta din Făgăraş. Ana
Nadasdy s-a căsătorit la 1530 cu voievodul Ştefan Mailat. Era sora lui Tamaş Nadasdy,
unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Regatul Maghiar.

Tamaş Nadasdy se numea şi tatăl lui Ferenc. Dacă ar fi vorba de una şi aceeaşi
persoană, ar însemna că Erszebet s-a măritat cu vărul ei. Sau, în cel mai bun caz, cu
vărul Elisabetei de Făgăraş. „Singurul lucru pe care cele două îl au în comun este
numele, ele fiind verişoare îndepărtate“, susţine muzeograful Iulian Şchiopu de la
Muzeul Ţării Făgăraşului, specialist în istoria Evului Mediu.

Despre Elisabeta Báthory de Făgăraş nu sunt date istorice şi asta probabil pentru
că n-a fost o figură importantă. Deşi, nu există Báthory neimportant în istorie. Nu se
ştie unde a trăit, cu cine s-a căsătorit, dacă a avut copii. Despre apucăturile ei sadice
nici vorbă. Probabil că e o simplă coincidenţă de nume, rude şi an al morţii între ea şi
celebra contesă. Oricât am fugi de asocierea falsă a numelui lui Vlad Ţepeş cu
vampirismul şi celebrul Dracula, de femeia-vampir nu putem scăpa. Istoricii ne
îndeamnă să nu credem că făgărăşeanca este una şi aceeaşi cu Elisabeta Nadsdy. Dar
sigur a fost rudă cu ea. Restul e legendă. Cum legendă e şi Fecioara de Fier, celebra
unealtă de tortură medievală, preferata contesei Báthory, instrument care s-ar fi aflat
cândva la castelul Făgăraş. Tot o coincidenţă?

18