Adevăr sau legendă?

Strania poveste a
contesei din Carpaţi.
Argument
Erzsébet Báthory…una dintre cele mai misterioase personaje feminine din
istorie. De ce am ales acest subiect, vă întrebaţi? Nu din cauza cruzimii şi a
atrocităţilor de care a fost acuzată, deşi este intrigant cum o femeie poate comite
asemenea acte, ci din cauza misterului care o inconjoară. Deşi există ceea ce pot
fi numite dovezi, istoria a dat greş în elucidarea enigmei “ contesei sângeroase.”

Totul a început cu filmul “The Countess” pe care l-am descoperit datorită

actriţei principale, personajul ce-o reprezintă pe Erzsébet, Julie Delpy, care este,
de asemenea, regizorul filmului. Veţi descoperi câteva detalii despre film şi în
proiect, întrucât nu am putut ignora un asemenea izvor de informaţii. Am fost
atât de impresionata de poveste, încât m-am decis să aflu mai multe. Acţiunea se
petrecea in secolul al XVII-lea, în Ungaria, iar Erzsébet, sau Elizabeth, după
cum mulţi i-au adaptat prenumele, este introdusă încă din început, rămânând
văduvă. Tânăra contesă îşi dovedeşte caracterul puternic, sfidând legile timpului
conform cărora femeile văduve erau vulnerabile, lipsite de orice putere, de
natura politică, socială şi materială, devenind încă din incipit un personaj
excepţional. Şi, ca orice personaj excepţional, e demnă de întâmplări
excepţionale. Nu se ştie cum a început totul, dar filmul i-a găsit o explicaţie
frumoasă.

Trăind o dramă emoţională şi o complicată poveste de iubire cu Istvan

Thurzó, Erzsébet devine frustrată de faptul că îmbătrâneşte si dezvoltă o întreagă
obsesie pentru tenul său, pe care încearcă să-l păstreze cât mai tânăr. Într-o zi,
un accident a făcut ca pielea contesei să fie atinsă de câteva picături de sânge
provenind de la una din servitoarele sale, pe care a lovit-o, drept pedeapsă.
Momentul este de o importanţă crucială, este intriga întregii sale vieţi, fiindcă de
atunci încolo contesa a devenit sigură că sângele este un fel de izvor al tinereţii.
Ba, mai mult, revelaţia a constat în faptul că doar sângele de fecioare este cel ce
îi întinereşte tenul. Deşi Anna Darvulia, considerată vrăjitoare, o sfătuitoare cu
o mare influenţă asupra contesei, încearcă să o convingă de absurditatea
descoperirii, nimic nu pare să o oprească pe Erzsébet, copleşită de dorinţa de a
rămâne tânără pentru Thurzó.

Astfel, o serie de evenimente ce cumulează treptat tensiune, ne prezintă

măsurile luate pentru obţinerea sângelui fecioarelor. Între 1600 şi 1610, se
presupune că nobila maghiară şi slujitorii ei ar fi ucis peste 600 de fecioare din
satele din jurul castelului ei - ceea ce, având în vedere nivelul populaţiei rurale
din Ungaria acelorvremuri pare să fie cam exagerat.

În afară de mărturiile rămase despre procesul ei şi acuzaţiile aduse,

principalele suspiciuni legate de această legendă sunt determinate de condiţiile
sociale ale epocii şi de elemente esenţiale de biologie umană.

1
Cum media speranţei de viaţă la începutul anilor 1600 era în jur de 35-40 de ani,
aceasta înseamnă că oamenii se căsătoreau foarte devreme. Vârsta nubilă
pentru fete era de doisprezece ani (Báthory însăşi era logodită cu Nadasdy pe la
unsprezece ani), logodna fiind permisă la frageda vârsta de opt ani. Prin urmare,
pe acele meleaguri, fecioare adulte, dezvoltate erau foarte puţine în vremea
contesei.
Un adult pe deplin dezvoltat ar produce, cred, cam 4,5 litri din lichidul ei
neobişnuit pentru baie, iar o persoană de doisprezece ani, probabil jumătate. O
baie decentă ar necesita, să zicem, în jur de 135 de litri, ceea ce ar însemna cam
şaizeci de fete de doisprezece ani la 2,25 litri fiecare. Apare apoi, evident,
problema coagulării; drenarea unui număr atât de mare de victime în baia
respectivă ar fi necesitat o acţiune în mare viteză şi concentrată pentru a evita
ca sângele de la prima victimă să se fi coagulat când se adăuga ultima cantitate;
dacă mai punem şi numărul de asistenţi necesar pentru a stăpâni şi „procesa"
fetele respective în acea cameră de baie, probabil foarte mare, problemele scapă
de sub control. Mai mult, cele 600 de presupuse victime i-ar fi ajuns, probabil,
doar pentru zece băi; pentru a se îmbăia noaptea vreme de zece ani, ar fi trebuit
să găsească în regiune în jur de 250.000 de fecioare!
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si vrăjitorie.
Surprinzător, nu a fost condamnată la moarte prin ardere pe rug, aşa cum era de
aşteptat în urma acuzaţiilor de vrăjitorie, ci a fost întemniţată pe viaţă în
propriul ei castel.

Percepţia populară şi deosebit de înfricoşătoare a ideii de distracţie a

contesei Báthory se va contura abia după un secol, când un iezuit pe nume
Laszlo Turóczi a scris “O scurtă descriere a Ungariei şi a regilor ei” ( 1729).
Decis să confere volumului o doză de senzaţional, Turóczi imaginează baia
feciorelnică punând câte ceva şi de la el şi, unde era nevoie de dovezi, apela la
vechea zicală potrivit căreia o minciună bună va face jumătate din înconjurul
lumii înainte ca adevărul să-şi tragă cizmele...

Sunt adevărate legendele sau nu? A fost într-adevăr o femeie crudă,

sălbatică, cu înclinaţii spre lesbianism şi canibalism, care a săvârşit fapte
îngrozitoare pe parcursul a 20 de ani? Sau a fost doar o femeie foarte frumoasă,
şi cu o putere prea mare pe plan politic şi financiar pentru a putea fi ignorată de
inamicii soţului, de cei care doreau prăbuşirea familiei Báthory în favoarea
propriilor familii? Aceste întrebări sună destul de interesant cât să vreţi sa aflaţi
mai multe detalii? Vă invit să urmăriţi acest proiect!

2
 Cuprins

1. Introducere
2. Origini
3.Intrigi politice.Procesul
4. Misterul contesei
5. Ecranizări
6. Încheiere
7. Bibliografie
8. Rezumatul
9. Anexe

3
 1. Introducere

Se spune despre fascinanta şi temuta contesă Elizabeth Báthory că a fost una dintre cele
mai crude şi sângeroase personalităţi ale tuturor timpurilor şi un criminal în serie atât de
feroce cum rar se consemnează. Adevărul despre Erzsébet (Elizabeth) Báthory este poate
chiar mai ciudat şi intrigant decât toate legendele, speculaţiile şi miturile populare înfiorătoare
care s-au născut în jurul ei.
În această prezentare voi încerca să elucidez măcar o parte din misterul ce planează în
jurul faimoasei contese însângerate.

Izvoare istorice:
Báthory Erzsébet (1560-1614), cunoscută drept Elisabeta (Elisabeth) Báthory, a fost cea
mai ocupată femeie vampir din toată istoria, rămasă fără egal sau, după cum spunea William
Seabrook în 1940, "Campionul mondial al femeilor vampir din toată lumea". Legenda ne
spune că Báthory, una dintre cele mai frumoase femei de vârsta ei, în căutarea ei pentru
tinereţe si frumuseţe veşnică, a omorât peste 600 de slujnice Báthory 1, îmbăiindu-se în
sângele lor pe care îl scurgea cu ajutorul unui instrument de tortură special creat pentru a seca
victimele de sânge, amplasat in imediata apropierea băii sale şi numit "Iron Maiden"2
Singura noastră sursă istorică care atestă crimele infame săvârşite de Elisabeth Báthory
sunt procesele originale de înregistrări şi dispoziţii scrise acumulate de acuzatorul şi
judecătorul lui Báthory, Contele György Thurzó, apoi demnitar din Ungaria3.

2. Origini

Elizabeth Báthory, Erzsebet (1561-1614) s-a născut într-una dintre cele mai bogate şi
influente familii din Ungaria secolului al XV-lea. Conducători militari şi politici, înalte feţe
bisericeşti, judecători şi mari proprietari de pământuri au făcut parte din această familie

1
R. Johns, Erzsébet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti, 2011, p. 20.
2
A. Codrescu, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 2004, p. 27 (în limba engleză).
3
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory

4
protestantă, care a dat un rege Poloniei şi mai mulţi voievozi Transilvaniei. Cel mai cunoscut
membru al familiei, Istvan Báthory, prinţ al Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei a fost
încoronat rege al Poloniei, sub numele de Ştefan Báthory 4. Puterea Bathoreştilor se întindea
pe vaste teritorii, care astăzi se află în Polonia, Ungaria, Slovacia şi România. Numele de
Báthory, ce semnifica viteaz, brav, a fost asumat de o sub-familie a clanului Gutkeled.
Familia Báthory a atins apogeul puterii pe la mijlocul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge
definitiv în 16805.
Elizabeth Báthory, ca orice contesă care se respecta, şi-a petrecut copilăria într-un
castel, Ecsed. Datele privind copilăria sa nu sunt cunoscute, dar se pare că anumite întamplări
şocante la care a asistat de la vârsta de 5-6 ani să reprezinte una din explicaţiile pentru
caracterul ei infam şi pasiunea pentru sânge. Astfel, în copilărie, Elisabeta fusese martora unei
execuţii publice, un spectacol absolut obişnuit în acea perioadă, execuţia unui ţigan
condamnat la moarte pentru trădare. Mai întâi, a fost practicată o tăietură în pântecele unui cal
viu, unde a fost introdus ţiganul, după care burta calului a fost cusută. Spectacolul a continuat,
în timp ce calul se zbătea, plin de sânge, iar nefericitul aflat înăuntru încerca să iasă, până
când ambii au murit în chinuri atroce. Poate că acest eveniment oribil a declanşat brutalitatea
latentă a Elisabetei, sau poate că nu, dar nu este exclus să fi influenţat viitoarele sale acţiuni,
inumane până la extrem6. Un alt motiv al comportamentului înfiorător al Elisabetei poate fi
căutat şi în împrejurarea că familia Báthory urmase o practică obişnuită în familiile
aristocratice din Europa acelor vremuri şi anume căsătoriile consangvine, pentru a păstra
„puritatea” descendenţilor.
Totuşi, Elisabeta nu făcea notă discordantă faţă de fetele din acea vreme doar prin latura
sa extrem de întunecată, ci şi prin faptul că era excepţional educată, desăvârşit instruită,
eclipsând, prin inteligenţă şi pregătire, unii dintre nobilii contemporani. Într-o încercare de a
mai justifica din acţiunile sale, s-a vehiculat ideea că ar fi fost alienată, lipsită de judecată. E
drept că avea un temperament vulcanic, deseori izbucnea în crize teribile şi suferea de
epilepsie sau alte tulburări ale sistemului nervos, fiind imposibil de controlat. Cu toate astea
era sigură pe facultăţile sale mintale. Elisabeta ajunsese, cu timpul, o tânără
vanitoasă,pătimaşă şi mult prea preocupată de propria imagine. Cu legăturile ei prestigioase şi
cu frumuseţea extraordinară pe care o promitea încă de pe vremea când era copilă, Elisabeta
reprezenta o „partidă bună” pentru un soţ ambiţios şi mai mulţi nobili s-au arătat interesaţi
după ce ea a fost plasată pe „piaţa căsătoriilor”, în jurul anului 1570.

4
B. Ralph Lewis, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura Corint, Bucureşti, 2010, p. 27.
5
J.G. Sanchez, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 63.
6
B. Ralph Lewis, op. cit., p. 28.

5
 La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind dintr-o familie de nobili,
nu la fel de cunoscută şi bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit 7. Deşi a dispus de
toate facilităţile pentru a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia de a deprins câteva noţiuni
elementare de maghiară, germană şi latină, în timp ce Elizabeth scria şi vorbea fluent patru
limbi. În schimb, Ferenc a ales o carieră în război, îşi câştigase destulă faimă pe câmpurile de
luptă, în conformitate cu aptitudinile sale fizice, eroismul, dar şi cruzimea sa. Tânărul făcuse
un gest mai puţin obişnuit şi adoptase numele de Báthory, păstrat de Elisabeta după căsătorie 8.
Deosebirile intelectuale dintre cei doi nu aveau prea mare importanţă în epoca mariajelor
politice, când nobilii sau monarhii îşi câştigau prestigiul pe câmpul de luptă, iar preocupările
intelectuale şi artistice erau considerate ca fiind activităţi potrivite mai degrabă pentru clerici
sau femei Însă Elisabeta şi soţul ei aveau ceva în comun, ceva mult mai important decât
căsătoria care le-a marcat destinul: amândoi erau extrem de sadici. Ca urmare a lungilor
campanii militare pe care soţul ei le-a condus împotriva otomanilor, Elisabeta rămânea în
castelul sumbru de la Cachtice, situat în munţii Carpaţi, în nord-vestul Ungariei (astăzi, în
Slovacia) şi se plictisea, având destul timp pentru a se dedica magiei negre şi torturilor
rafinate9.
Căsătoria contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi, aşa cum se presupunea, o afacere
profitabilă. Cu timpul, bogăţia lor atinge un nivel atât de mare încât până şi regele Ungariei,
Mathias al II-lea, din cauza costurilor ridicate ale războaielor, a împrumutat sume imense de
bani de la cei doi soţi. Contele şi-a dorit războiul, preferând câmpul de bătălie unei vieţi
domestice. “Eroul negru al Ungariei” a făcut să curgă mult sânge pe câmpul de luptă. La fel
însă şi soţia sa, rămasă singură la castelul Csejthe (Cachtice), aflat în vechiul regat al
Ungariei.
În 1585 Elisabeta naşte o fată, Anna. A doua fiică, Ursula, precum şi primul ei băiat,
Thomas, au murit la o vârstă precoce. După aceştia Elisabeth a mai avut 3 copii: Katherine
(1594), Paul (1597) şi Nicolas, toţi fiind îngrijiţi de către o guvernantă. Soţul Elisabetei a
murit în 1604 la vârsta de 47 de ani, după ce a fost rănit într-o bătălie. Cei doi fuseseră
căsătoriţi de 29 de ani10.
Instalată stăpână pe imensa proprietate primită drept cadou de nuntă, castelul Cachtice
din Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-şi exercite puterea, punând în practică torturi şi
îndeletniciri sadice, care l-ar fi intimidat până şi pe De Sade. Legenda spune că dintr-o
întâmplare nefericită, care a implicat o foarfecă proiectată în faţa unei servitoare
7
Ibidem, p. 27.
8
Ibidem.
9
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.
10
Mari enigme ale trecutului. Dezvăluiri din culisele istoriei, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004, p. 58.

6
neascultătoare, s-a născut obsesia contesei pentru sânge 11. Vanitoasă şi narcisistă, aceasta avea
convingerea că sângele tinerelor fete îi poate menţine tinereţea, frumuseţea, conferindu-i
supleţe şi fineţe pielii.
Se spune depre contesa Bathory că era o femeie extrem de vanitoasă şi de o frumuseţe
deosebită, deşi nicio persoană trăind în acea perioadă nu ar fi îndrăznit să afirme contrariul
despre o persoană de origine atât de înaltă. În unele documente istorice este descrisă drept o
persoană cu cosiţe lungi, de un negru abanos şi o piele albă ca laptele, cu un trup voluptuos,
cu ochi de culoarea chihlimbarului ce străluceau noaptea precum ochii de pisică. Obişnuia să
se îmbrace cu gust, fastuos, după moda şi eticheta vremii, pe măsura numelui său sonor,
scoţând în evidenţă ceea ce avea mai frumos. Întreaga existenţă a lui Elisabeth a stat însa sub
semnul narcisismului. Obişnuia să se privească vreme îndelungată în oglindă şi era obsedată
de propria imagine. Îmbătrânirea este însă inevitabilă, iar cosmeticele vremii nu au putut
stopa apariţia ridurilor12. Pe măsură ce îmbătrânea şi zi după zi frumuseţea şi prospeţimea sa
începeau să se veştejească. Atingând vârsta de 40 de ani, Elizabeth devenea din ce în ce mai
geloasă şi invidioasă pe frumuseţea şi frăgezimea pielii fetelor tinere care serveau la curtea sa.
Şi cu cât se înconjura mai mult de femei tinere, cu atât mai rea, mai crudă, mai sadică
devenea. Era capricioasă, superficială şi niciodată nu puteai să îi intuieşti stările de spirit.
Orice greşeală din partea servitorilor, cât de mică, era pedepsită fără milă, prin torturi bizare,
printr-o ingeniozitate şi un machiavelism care nu puteau fi descrise în cuvinte. Oamenii
şopteau în colţuri că prin vene nu îi curgea sânge, ci răutatea, obsesia pentru frumuseţe fără de
moarte şi că prin gesturile ei vorbeşte diavolul…13
Nu se ştie când s-a privit prima oară Elizabeth în oglindă şi a realizat că frumuseţea ei se
veştejeşte. Nu se ştie cum a ajuns la concluzia că sângele pur de fată neprihănită îi poate
şterge anii, cruzimea şi ridurile înscrise pe faţă... deşi se spune că iraţionalitatea a fost
declanşată în momentul în care i-a dat o palmă uneia dintre slujnicele care o pieptăna şi
sângele a început să ţâşnească pe nas... Poate a fost de vină lumina înşelătoare, căci privindu-
se în oglindă a observat că sângele are un efect miraculos şi că, acolo unde i-a atins pielea,
ridurile au dispărut14. Nu se ştie dacă l-a văzut ca pe un miracol, revelaţie sau o promisiune de
veşnică tinereţe şi frumuseţe15.

11
J. G. Sanchez, Contesa Dracula, Erzsébet Báthory, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 45.
12
Mari enigme ale trecutului, p. 58.
13
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
14
Ibidem.
15
J. G. Sanchez, op. cit., p. 22.

7
 3. Misterul contesei

Nu se ştie cât adevăr există în speculaţiile conform cărora contesa se folosea de un

mecanism bizar numit Iron maiden” (Fecioara de metal)16 pentru a stoarce sângele din
trupul fetelor virgine, dacă torturile sale erau însoţite şi de ritualuri de magie neagră, dacă
obişnuia într-adevar să se scalde în sângele acestora sau chiar să-l bea, dacă credea cu
adevărat în nemurirea promisă de sânge. Anumite fapte, chiar şi cele prezentate în istorie
drept reale, nu pot fi verificate. Se pare însă că de aici a început totul şi că de acum încolo de
sub chipul de femeie-înger a ieşit la iveală monstrul…
Contesa Bathory işi bătea slujnicele, le muşca de obraji, faţă şi gât sau de diferite părţi ale
corpului până la sângerare, le mutila şi le amputa membrele, le tăia degetele cu foarfeca, le
ungea trupurile cu miere şi le expunea afară insectelor, le înfometa până mureau, le bătea, le
tortura cu metale încinse, ceară topită, cuţite, cuie, ace, le punea să se dezbrace şi să-şi
continue activităţile domestice obişnuite sub privirile bărbaţilor, etc. O slujitoare de la castelul
său a iniţiat-o în tainele şi ritualurile magice. Se spune că Dorottya Szentes, Darvulia şi
majordomul pitic Johannes Ujvary îi înlesneau comiterea crimelor, ajutând-o să găsească
fecioarele şi participând la atrocităţi17.
Nimic din toate acestea nu i-au adus înapoi tinereţea fizică, însă atrocităţile sale au
continuat şi după 1604, după moartea soţului său, atrăgând atenţia autorităţilor vremii
(crimele au avut loc pe o perioada de peste 20 de ani).

4. Intrigi politice. Procesul

Crimele şi torturile din castelul de la Cachtice au continuat timp de câţiva ani, dar, în
ciuda precauţiilor contesei, zvonurile despre atrocităţile petrecute aici au trecut dincolo de
ziduri. Sutele de fete care dispăruseră în mod misterios, trupurile mutilate găsite în jurul
castelului, atmosfera de teroare care domnea în ţinut-era imposibil ca acestea să fie ignorate.
Totuşi, puterea de care dispuneau aristocraţii în Europa acelui veac era atât de mare, încât îi
speria pe martori, care păstrau tăcerea.

16
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 29.
17
Mari enigme…, p. 59.

8
 În cele din urmă, un preot din partea locului, Istvan Magyari, care bănuia de multă vreme
că între zidurile castelului se petrec lucruri oribile, şi-a făcut curaj, prezentând ce ştia în faţa
autorităţilor locale. Mărturia lui Magyari a ajuns la urechile regelui Matias al II-lea, care a
hotărât deschiderea unei anchete. Regele i-a poruncit contelui Gyorgy Thurzó, nobil palatin,
să se ducă la castelul din Cachtice, pentru a descoperi ce se petrecea acolo. În fapt, Thurzó
ştia ce se întâmpla la castel, deoarece era văr al Elisabetei şi, ca rudă a familiei Báthory,
jucase şi el un rol în încercările de a ascunde oribilul adevăr18.
Thurzó a început să strângă dovezi împotriva contesei începând cu martie 1610,
ordonându-le unor notari să găsească mărturii care să demonstreze că această femeie,
Elisabeth Báthory, acţionând împotriva legilor Domnului şi nerespectând divinitatea şi omul
în genere, a omorât cu cruzime şi indiferent de mijloace sau a ordonat omorârea a nenumărate
fete, majoritatea virgine, precum şi alte femei în "genocidul" ei.19
În septembrie acelaşi an, Elisabeta Báthory a întocmit un testament prin care conferea
actualele si viitoarele proprietăţi copiilor, rămânând astfel fără niciun ban. Pe 12 decembrie,
ginerele ei, contele Nicolaus Zrinyi, i-a scris lui Thurzó pentru a-i confirma înţelegerea făcută
pentru a o închide pe Elisabeta Báthory in castelul ei permanent şi planul referitor la
împărţirea bunurilor. Pe 30 decembrie, Thurzó i-a scris soţiei sale că a vizitat neanunţat
castelul Elisabetei şi a găsit o fată moartă şi o alta în agonie, menţionând de asemenea faptul
că speră să poată să se întoarcă acasă de îndată ce "blestemata" femeie este pedepsită şi dusă
la închisoare. Decizia de a o închide pe viaţă pe Elisabeta Bathory este consemnată şi într-o
scrisoare locală a unui pastor, datată 1 ianuarie 1611.
Când sentinţa încă nu fusese dată, a început procesul Elisabetei, pe 2 ianuarie 1611. Nu i-
a fost acordat dreptul de a apărea în faţa Curţii pentru a se apăra. Thurzó a amânat procesul
până când Parlamentul nu mai era în şedinţă, deşi avea dispoziţiile necesare pentru o lună sau
două. Magistraţii lui erau ginerii contesei Nicolaus Zrinyi şi György Drugeth Count
Homonnay, precum şi gardianul fiului său, Imre Megyery, care nu doar a stat pentru a profita
financiar şi social după prăbuşirea ei, ci a fost şi pus într-o poziţie ideală în influenţarea
deznodământului cu privire la întemniţarea pe viaţă a Elisabetei. În timp de două zile, 2 şi 7
ianuarie 1611, patru dintre servitorii lui Bathory, complici suspectaţi, au fost torturaţi şi
obligaţi să mărturisească şi să o implice pe Báthory. Trei dintre ei au fost executaţi după a
doua sesiune a procesului, cea de pe 7 ianuarie. Acuzaţiile împotriva lui Bathory au fost mai
departe suţinute de alte 236 de dispoziţii colectate de investigatorii lui Thurzó şi trimise
Regelui Matias al II-lea în iulie şi decembrie 1611.

18
B.Ralph Lewis, op. cit., p. 30.
19
J.G. Sanchez, op. cit., p. 67.

9
 Interogarea celor patru servitori ai lui Bathory şi presupuşi complici confirmă impresia
unui proces ostil, a cărui sentinţă fusesen deja stabilită. János Ujvári, Dorottya Szentes, Ilona
Jó si Katalin Benická, interogaţi sub severă tortură, toţi au mărturisit participarea lor la
inmormântările victimelor omorâte. Niciunul nu a mărturisit implicarea personală la crimă,
dar acuzându-se unul pe celălalt sau pe Anna Darvulia, o alta servitoare, care murise si pe
care toţi o acuzau de cele mai înfiorătoare atrocităţi, sau pe însăşi Elisabeta. Numărul
victimelor din declaraţiile lor variază între 37 în 16 ani (Ujvári), 51 în 10 ani(Jó), 36 în 5 ani
(Szentes) şi 50 în 10 ani (Benická). În afară de fetele Sittkey, care apar în două dispoziţii,
nimeni nu a putut să spună numele sau prenumele altor victime, şi niciun vreun alt detaliu
referitor la acestea.
Felul în care au fost puse întrebările confirmă structura inchiziţei vrăjitoarelor, analizată
de Topalovic, cu fiecare detaliu: întrebările sunt sugestive: cum?, unde?, când?, cine?, câţ?i,
iar întrebarea dacă? -care îi permite acuzatului să se disculpe- nu apare niciodată.Cu doar
două excepţii, istoricii au pronunţat-o pe Contesă vinovată, iar numărul mare de mărturii
împotriva sa pe care Thurzó le-a mobilizat este cu siguranţă de necontestat.
Fără îndoială, cele mai incitante două aspecte ale legendei Báthory sunt susţinerile că a
omorât 650 de fete şi s-a îmbăiat în sângele lor la propriu20. Ambele sunt cu siguranţa
apocrife. Nicio baie de sânge nu a fost menţionată mai mult decât la sensul figurat în timpul
procesului sau în declaraţii. Povestea celor 650 de victime apare în dispoziţiile lăsate de o fată
pe nume Suzanna, care ar fi auzit că un oficial a găsit o listă cu incredibilul număr de 650 de
persoane. Acestea nu au mai fost confirmate de nimeni mai târziu.
În ciuda acuzaţiilor de vrăjitorie, crime şi alte atrocităţi, graţie poziţiei sale înalte din
societate şi pentru evitarea unui scandal de proporţii, contesa nu a fost nici decapitată, nici
spânzurată, nici arsă pe rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul proces. Nu
puţini sunt cei care susţin că multe dintre atrocităţile comise de contesă sunt de fapt un produs
al intrigilor politice şi al conflictelor pentru putere, rivalitatea dintre familia Bathory şi
dinastia Habsburgică fiind considerată un potenţial motiv pentru conspiraţiile împotrivă-i.
Contesa a fost întemniţată pe viaţă în propriul castel şi izolată în propria cameră printr-un
zid, nepermiţându-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost îngropată în castelul în care
plănuia cum să fure tinereţile şi vieţile altora. În august 1614, Elizabeth Bathory a fost găsită
moartă în camera sa21.

20
A. Codrescu, op. cit., p. 56.
21
J.G. Sanchez, op. cit., p. 69.

10
 5. Ecranizări. Folclor şi cultura populară

Lumea cinematografică a fost inspirată de povestea contesei de Bathory, realizând mai

multe ecranizări, dintre care amintim filmele: “Contesa însângerată” în regia lui Julie Delpy,
din distribuţia căruia au făcut parte Julie Delpy, Daniel Bruhl, William Hurt şi “Bathory”,
regizat de slovacul Juraj Jakubisko.
Anunţat ca dramă gotică de autoarea sa, Julie Delpy, încă de acum câţiva ani, "The
Countess" funcţionează cel mai bine în termenii unei comedii negre de actualitate, deşi are
acţiunea plasată în secolele XVI - XVII. Mitul celor 400 de fecioare ucise de contesa speriată
de bătrâneţe, chiar justificat de amorul pentru un bărbat mai tânăr, pare să servească mai bine
ironizării miturilor moderne, de genul femeia e egala bărbatului, frumuseţe egal tinereţe sau
cosmetica îţi face tenul de copil.
În rolul contesei Bathory, cu părul castaniu închis şi figura palidă (aşa cum o descrie
istoria), Julie Delpy construieşte de fapt portretul femeii universale, al cărei punct sensibil e
inima şi care, o dată rănită în dragoste, e capabilă să îşi piardă cumpătul 22. Regizoarea-
scenaristă Delpy foloseşte o ironie fină, dar vizibilă la adresa feminismului şi a teoriilor care
au supraevaluat frumuseţea fizică şi tinereţea, făcându-le să depindă una de alta, dar şi a
filmelor de groază (cu vampiri sau fără).
Este un plus al filmului felul în care Delpy construieşte procesul prin care ia naştere
nebunia contesei: văzându-se părăsită de iubit (care fusese, de fapt, însurat de tatăl său cu o
adolescentă de familie bună), Elisabeta Bathory începe să nu mai aibă încredere în ea, fiind tot
mai convinsă că lucrul care l-a îndepărtat pe Istvan e diferenţa de vârstă. Dar acest lucru nu se
petrece la modul evident. Contesa nu spune oftând "vai, mă simt aşa bătrână...", dar când
servitoarea o anunţă că e un musafir la poartă, ea întreabă imediat, însufleţită: "E un tânăr?"
Personajul care o influenţează pe contesă, mai întâi familarizând-o cu tehnicile sado-
masochiste, apoi încurajându-i nebunia, Dominic Vizakna, nu apare la început ca un
instrument al conspiraţiei nobililor care vor să-i pună piedică eroinei, nici ca un pretendent, ci
ca o materializare demonică a psihicul ei tot mai bolnav. Cazul Elizabeth Bathory a inspirat
numeroase povestiri în secolele XVIII si XIX. Motivul cel mai frecvent al acestor lucrări a
fost obişnuinţa contesei de a se scălda în sângele victimelor ei, cu scopul de a-si păstra

22
http//:www.spectrulrealitatii.ro

11
frumuseţea si tinereţea23. Aceasta legendă a fost tipărită pentru prima dată în 1729, de catre
László Turóczi in Tragica Historia, in care se atesta cazul Báthory24. La începutul secolului
XIX, această certitudine a fost pusa la indoiala, iar plăcerea sadică a fost considerat un motiv
mai plauzibil pentru crimele Elizabetei. În 1817, declaraţiile martorilor au fost publicate
pentru prima dată, sugeraâd că băile de sânge aparţin doar legendei. Cu toate acestea, legenda
au persistat în imaginaţia populară . Unele versiuni ale poveştii au fost spuse cu scopul de a
denunţa vanitatea feminină, în timp ce alte versiuni au fost menite să distreze sau sa
infricoşeze publicul lor. Diviziunile etnice din Europa de Est şi stimulentele financiare pentru
turism contribuie la neîntelegerile referitoare la acurateţea istorică în povestea Elizabetei
Bathory. În timpul secolelor XX si XXI, Elizabeth Bathory a continuat să apară ca un
personaj din muzica, film, piese de teatru, cărţi, jocuri şi jucării şi a servit drept o sursă de
inspiraţie pentru caractere similare.

6. Încheiere

De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi neconfirmate, la

stadiul de legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care i-au fost atribuite, sau
orientările sexuale incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru sânge, îmbăiere în sânge, băut
sânge, sau obsesia pentru tinereţea veşnică nu sunt menţionate în niciun document istoric,
fiind consemnate doar vagi înclinaţii spre canibalism. Chiar şi fără dovezi clare care să
confirme toate legendele vehiculate, dar cu dovezile existente cu privire la dispariţia multor
tinere, declaraţiile victimelor ce au supravieţuit, precum şi rămăşiţele descoperite pe
proprietatea stăpânită de contesă, Elizabeta Báthory, rămâne o figură stranie şi lugubră în
istorie, una dintre puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi canibalism, un
membru de seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în
societatea ungurească.

23
J.G. Sanchez, op. cit., p. 70.
24
Ibidem.

12
 7. Bibliografie

Codrescu, Andrei, Blood Countess, Editura Simon &Schuster, New York, 1996 (în limba
engleză).
Johns, Rebecca, Erzsebet Báthory, Contesa sângeroasă, Editura Allfa, Bucureşti, 2011.
Lewis Ralph, Brenda, O istorie întunecată. Regi şi regine din Europa, Editura Corint,
Bucureşti, 2010.
Mari enigme ale trecutului, Editura Reader s Digest, Bucureşti, 2004.
Sanchez, Javier Garcia, Contesa Dracula, Erszebet Bathory, Editura Nemira, 2005.
Stoker, Bram, Dracula, Editura Tribuna, Craiova, 1993.
« Ucigaşe în limba germană 1720-1860 : Eroinele ororii », de Susanne Kord

http//:www.spectrulrealitatii.ro
www.vrajitoare/index/elisabeta_bathory
ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta/Bathory
www.lovendal.net
www.jurnale.ro
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro
www.lovendal.net
www.jurnale.ro
www.gazetadecluj.ro
www.monitorulexpres.ro

13
 8. Rezumat

Elizabeth Báthory, Erzsébet, pe numele ei de sorginte maghiară, născută în 1560 (sau

1561), a fost o contesă din Ungaria, provenind dintr-o familie foarte puternică şi înstărită,
printre care, un cardinal, o prinţesă, un văr, prim ministru al Ungariei şi cel mai cunoscut
membru, Istvan Báthory, prinţ al Transilvaniei, Mare Duce al Lituaniei şi încoronat rege al
Poloniei sub numele de Ştefan Báthory. Ancestrii familiei Báthory, clanul Gutkeled, au
poposit in regatul Ungariei pe la mijlocul secolului al XI-lea. Puterea lor se întindea pe vaste
teritorii, ceea ce azi este Polonia, Ungaria, Slovacia si România. Numele de Báthory, ce
semnifică viteaz, brav, a fost asumat de o sub-familie a clanului Gutkeled. Familia Báthory a
atins apogeul puterii pe la mijloculul secolului al XVI-lea, pentru a se stinge definitiv în 1680.
La 15 ani s-a căsătorit cu Ferenc Nadasdy, un conte provenind dintr-o familie de nobili, nu la
fel de cunoscută si bogată ca familia Báthory, iar el deloc un erudit. Deşi a dispus de toate
facilităţile pentru a-şi desăvârşi pregătirea, contele abia a deprins câteva noţiuni elementare
de maghiară, germană si latină, in timp ce Elizabeth scria si vorbea fluent patru limbi. În
schimb, Ferenc a ales o cariera în război, în conformitate cu aptitudinile sale fizice, eroismul,
dar şi cu cruzimea sa. Căsătoria contesei cu Ferenc Nadasdy s-a dovedit a fi o afacere
profitabilă. Cu timpul, bogăţia lor atinge un nivel atât de mare încât până şi regele Ungariei,
Mathias al II-lea, din cauza costurilor ridicate ale războiului, a împrumutat sume imense de
bani de la cei doi soţi. După moartea soţului ei, instalată stăpână pe imensa proprietate primită
drept cadou de nuntă, castelul Cachtice din Carpaţi, sângeroasa contesă a început să-şi
exercite puterea, punând in practică torturi si îndeletniciri sadice, care l-ar fi intimidat până si
pe De Sade. Vanitoasă si narcisistă, aceasta avea convingerea că sângele tinerelor fete îi poate
menţine tinereţea, frumuseţea, conferindu-i supleţe si fineţe pielii. Numărul
fetelor ,,sacrificate” a devenit, însă, din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să se
îngrijoreze.
Erzsébet a fost, în final, judecată si acuzată de crime si vrăjitorie, însă în ciuda tuturor
acestor acuzaţii, graţie poziţiei sale înalte din societate si pentru evitarea unui scandal de
proporţii, contesa nu a fost nici decapitată, nici spânzurată, nici arsă pe rug. De fapt, Elizabeth
nici nu a participat la propriul proces. Nu puţini sunt cei care susţin că multe dintre atrocităţile
comise de contesă sunt de fapt un produs al intrigilor politice si al conflictelor pentru putere,
rivalitatea dintre familia Báthory si dinastia Habsburgică fiind considerată un potenţial motiv
pentru conspiraţiile împotrivă-i. Contesa a fost întemniţată pe viaţă in propriul castel şi izolată
în propria cameră printr-un zid, nepermiţându-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost
îngropată în castelul în care plănuia cum să fure tinereţile şi vieţile altora. În august 1614,
Elizabeth Báthory a fost găsită moartă în camera sa.
De menţionat că multe din atrocităţile comise de contesă rămân totuşi neconfirmate, la
stadiul de legendă, ca şi practicile de magie şi suprema cruzime care i-au fost atribuite, sau
orientările sexuale incerte. Nici preferinţele sale bizare pentru sânge, îmbăiere în sânge, băut
sânge, sau obsesia pentru tinereţea veşnica nu sunt menţionate în nici un document istoric,
fiind consemnate doar vagi înclinaţii spre canibalism. Chiar si fără dovezi clare care să
confirme toate legendele vehiculate, dar cu dovezile existente cu privire la dispariţia multor
tinere, declaraţiile victimelor ce au supravieţuit, precum si rămăşiţele descoperite pe
proprietatea stăpânită de contesă, Elizabeth Báthory rămâne o figură stranie şi lugubră în
istorie, una dintre puţinele femei ce au afişat înclinaţii spre vampirism şi canibalism, un
membru de seamă în registrul criminalilor în serie de notorietate şi un nume interzis în
societatea ungurească.

14
 .

9. Anexe

Dracula, vampirul sângeros. Voievodul Vlad Ţepeş sau Contesa Erszébet

Báthory?

Vlad Ţepeş – Dracula, domn al Ţării Româneşti (1448, 1456, 1462 si 1476) a fost unul
din exponenţii dorinţei şi luptei pentru libertate pâna la sacrificiul suprem atât de specifică
romanilor. A fost personalitate care s-a încadrat şi adaptat perfect epocii respective,
folosind orice mijloace pentru a-şi atinge ţelul: independenţa neamului românesc.
A moştenit de la tatăl său „Ordinul Dragonului” primit de la împăratul Romano –
German Sigismund de Luxemburg pentru merite deosebite în lupta împotriva turcilor,
medalion purtat cu mare mândrie de Vlad, de la care i s-a tras şi porecla de Dracula,
termen ce vine de la românescul Drăculea – fiul lui Dracul.
Porecla de Dracula – Vampirul a derivat şi de la faptul că Vlad ar fi fost un despot
însetat de sânge, îşi trăgea duşmanii în ţeapă şi lua masa savurând agonia nefericiţilor
căzuţi pradă mâniei domneşti. Referitor la acest aspect amintim faptul că nu Vlad Ţepeş,
cel care-şi trăgea porecla de la trasul în ţeapă, a inventat aceasta măsură de pedeapsă.
Înaintea lui, şi Ştefan cel Mare, domnul Moldovei folosea acest mod. Ce sa mai vorbim
despre arderile pe rug, spânzurătorile, ciopârţirile trupului ori crucificarea, care se făceau
cu „spectatori”.
La vremuri speciale, domnul Vlad Ţepeş, a aplicat măsuri specifice. Atunci când
negustorii din Braşov au pus taxe pentru negustorii români, cărora le-au şi confiscat ceva
mărfuri şi domnul muntean a instaurat taxe vamale celor care treceau prin Ţara
Românească. Din ură şi pentru a-i crea o faimă proastă domnului român, negustorii din
Braşov au lansat descrierile calomnioase asupra sa, chiar în acea perioadă dovedindu-se
eronate.
În momentul când Vlad Ţepeş a stat în calea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul
Bizanţului care forţa trecerea la nord de Dunăre, spre Occident, întregul Occident,
văzându-se ameninţat, şi-a pus mari speranţe în lupta domnului român care i-a
impresionat pe contemporani prin vitejia şi tactica folosite obţinând victorii nemaiîntâlnite
la alţi principi.
Occidentalii i-au creat legenda. Nu-şi puteau explica cum o oaste de 15-20 de mii de
luptători să înfrângă cea mai puternică forţă armată a Europei.
Papa de la Roma a fost şi el impresionat de faptele românilor care opriseră la Dunăre
ofensiva păgână împotriva creştinilor, şi i-a trimis un ajutor în bani. Din păcate, banii nu
au ajuns la Vlad, au ajuns la Matei Corvin, regele Ungariei, român şi el, care i-a cheltuit în
interes personal pentru organizarea nunţii. Pentru a-şi acoperi nimicnicia, frauda
grosolană, Matei Corvin, rege al Ungariei, prin uneltiri şi falsuri mârşave l-a arestat pe
Vlad Ţepeş în mod laş şi ruşinos, apoi, pentru a-şi justifica gestul, a răspândit prin Europa
legende despre teroarea fără margini şi plăcerea de a-şi ucide şi schingiui duşmanii, de a
vedea sânge cu porniri vampirice.
Astfel, domnul român, care-l înfrânsese pe Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanţului,
care oprise ofensiva otomană spre centrul Europei, a pătruns în conştiinţa europeană cu o
imagine deformată intenţionat din laşitate, invidie, interese meschine. Până la urmă,

15
occidentalii l-au diabolizat şi vampirizat, această creaţie monstruoasă fiind opera chiar a
exagerărilor lor.

Dacă Bram Stoker nu ar fi scris în anul 1897 romanul „Dracula”, cu siguranţă Vlad
Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, unul din marii comandanţi de oşti ai vremii sale, ar fi
rămas necunoscut celor din afara României.
Acest român a fost inspirat din legendele macabre cu vampiri din folclorul irlandez,
care combinate cu povestirile occidentale despre Vlad Ţepeş Dracula, şi cu legenda despre
prinţesa maghiară Elisabeta Báthory au dat naştere la un subiect pur comercial, tocmai pe
placul unei pieţe de cititori fără prea multă cultură, dar doritoare de senzaţii cât mai tari.
Deşi prima menţionare despre Contele Dracula apare în romanul lui Bram Stoker
„Dracula”, nu autorul romanului a inventat acest nume, deoarece nu ştia nimic despre
personajul istoric adevărat. Bram Stoker a găsit numele de Vlad Ţepeş – Dracula într-una
din cărţile pe care le studia - „Despre Principatele Valahiei şi Moldovei, 1820”- unde exista
o menţionare a domnului Dracula şi a luptei sale împotriva turcilor. Iniţial, Stoker voia să-
şi denumească personajul din roman „Contele Vampyr” dar numele de „Dracula” i s-a
părut mai potrivit, mai comercial şi astfel personajul istoric a ajuns să fie tot mai des
confundat cu cel literar. Este un lucru cert că autorul romanului „Dracula” nu l-a avut ca
model pe Vlad Ţepeş.
Contele Dracula, personajul său principal nu era primul vampir din istoria literaturii -
vampirii existau în folclor de sute de ani.
În contextul mitului „Dracula” nu putem ignora faptele contesei maghiare Elisabeta
Báthory de prin anii 1600 care făcea lucruri asemănătoare personajului literar de mai
târziu „Dracula”.
După unele relatări mai vechi, se pare însă că romanul „Dracula” apărut în 1897 ar fi
fost inspirat în parte din crimele Contesei maghiare ţinând cont că şi anul 1774, la
Budapesta apare prima relatare tipărită despre sângeroasa Elisabeta Báthory, iar în
ianuarie 1972 Leidy Roberto scrie „ DRACULA ERA UNA DONNA”.
Romanul „Dracula” scris în 1897 a apărut până acum numai în S.U.A. în peste 85 de
ediţii, iar piesa de teatru „Dracula” pe aceeaşi temă a fost cea mai jucată din istoria
teatrului englez, amintind în acest context şi filmele contemporane sub genericul
„Dracula” care au cele mai multe ediţii.
Până în anul 1918, personajul literar Dracula era conte maghiar din Transilvania,
care aparţinea Austro-Ungariei, dar după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, mitul
Dracula a trecut la români, Dracula de acum locuind tot în Transilvania, dar în România.
Ungurii nu şi-au pus problema gestionării mitului Dracula până în 1918, pentru că
nu-i interesa apărarea imaginii personajului istoric real, Vlad Ţepeş. De acum, după 1918,
ungurii au făcut tot posibilul ca toate atrocităţile comise de contele Dracula, chiar şi cele
ale contesei Elisabeta Báthory să i se atribuie adevăratului Dracula – Vlad Ţepeş.
În acest fel, plus alte elemente de folclor, Vlad Ţepeş, învingătorul lui Mahomed al II-
lea şi apărătorul centrului Europei de furia otomană a devenit un faimos prinţ vampir din
Transilvania secolului al XV-lea, deşi în realitate el era Domn al Ţării Româneşti.
Exagerarea cruzimii lui Vlad Ţepeş s-a datorat şi unor ecleziaşti ce aparţineau
ordinelor benedictin, capucin, şi altele, care aşa cum erau învăţaţi să trăiască în uneltiri,
trădări şi laşitate au refuzat subordonarea la legile ţării păstrate de viteazul domn. Ei s-au
refugiat în ţinuturile germane, unde au creat poveşti de groază, prin care, îndreptarea
relelor din ţară erau prezentate numai ca fapte de cruzime.
Un anume călugăr căruia nu-i amintesc numele, deoarece nu merită să fie scris cu
această ocazie, se pare că este autorul manuscrisului găsit în 1462 la Mânăstirea Saint
Galin din Elveţia, cel mai vechi document din campania anti - Vlad Ţepeş – Dracula.

16
 De ce a apărut personajul „Dracula” şi de ce a găsit atâta rezonanţă în
rândul occidentalilor?

Ungurii şi majoritatea occidentalilor provin în mare parte din migratori care au venit
la început mai mult sau mai puţin sălbatici şi au invadat Europa mileniului I. Ei nu-şi
produceau cele necesare traiului, le luau cu forţa prin război. Pentru a-şi asigura existenţa,
pentru a perpetua tendinţa de jefuitor, caracterul lor de războinic trebuia alimentat mereu
cu violenţă, cu sânge pentru a fi menţinuţi „ în formă”. Îndeosebi, copiii lor trebuiau să se
obişnuiască cu ororile, cu groaza care să nu le înmoaie curajul. Mitul „Dracula” le
aminteşte mereu cine sunt, cum au venit şi de ce au venit.
În concluzie, Dracula, vampirul este o creaţie vest-europeană care a asociat numele
unuia dintre cei mai de bază conducători ai românilor, Vlad Ţepeş – Dracula, care în
realitate ca personaj istoric, viteaz, mare strateg şi organizator a apărut aproape ireal în
ochii celor care trăiau în permanent cu frica de turci şi li se părea imposibil ca cineva să se
opună marelui sultan şi să-l înfrângă pe cuceritorul Constantinapolului.

“Contesa Însângerată”, una şi acceaşi persoană cu fiica unui voievod

transilvan?

Familia nobilă Báthory întruchipează extremele existenţei: frumuseţe însoţită de sete

de sânge, vitejie cu adolarea diavolului, din sânul lor născându-se legende sângeroase
despre cea mai frumoasă si totodată cea mai captivantă femeie a familiei: Erzsébet
Báthory.
Contesa Erzsébet Báthory este considerată a fi varianta feminină a domnitorului
român Vlad Ţepeş. Sadismul ei e mai autentic şi mai aproape de vampirism decât cel al
principelui. Occidentalii s-au dus cu gândul la o posibilă înrudire cu domnitorul care
trăgea turci şi boieri în ţeapă. Dar istoricii au probat cu dovezi faptul că, cea supranumită
„Contesa sângeroasă“, îşi comitea crimele într-un castel din Slovacia şi se trăgea dintr-un
neam care nu avea nicio legătură cu Vlad Ţepeş. Totuşi, mai multe rude de-ale ei
guvernaseră Transilvania, aflată atunci sub suzeranitate maghiară. Mai mult, la Făgăraş,
exact în aceeaşi vreme, s-a născut o Elisabeta Báthory. A murit în acelaşi an cu ,,Contesa
Dracula”: 1614. Au avut cam aceleaşi rude. Simplă coincidenţă sau Elisabeta din Făgăraş
este însăşi aristocrata însetată de sânge?

Mitul lui Dracula e o invenţie literară. Dar contesa Erzsébet Báthory şi atrocităţile ei
au fost cât se poate de reale. Biografia contesei începe la 1560, când s-a născut într-o
familie înstărită, în localitatea Nyirbator din Ungaria de astăzi. Locul naşterii nu e chiar o
certitudine, unele surse consemând că e vorba de o localitate din Transilvania, uneori e
adăugată şi precizarea: în Carpaţii Meridionali. Părinţii contesei au fost: Gyzorgy Báthory
de Ecsed şi Anna Báthory de Somlyo (Şimleu). Cu alte cuvinte, mama şi tatăl erau rude,
ceea ce ar explica înclinaţiile patologice ale fiicei. Erzsébet avea şi un frate, Istvan (Ştefan)
Báthory, şi două surori, Sofia şi Klara, despre ultima spunându-se că avea o reputaţie de
lesbiană şi vrăjitoare. Cei patru soţi ai ei au decedat în condiţii misterioase. De altfel,
neamul Báthory-lor era renumit pentru atrocităţile lor.

17
 La 8 mai 1575, în Varrano, Erzsébet, care avea doar 15 ani, s-a căsătorit cu contele
Ferenc Nadasdy, de 25 de ani. El era net inferior soţiei, ca educaţie, în schimb a făcut
carieră militară, remarcându-se pentru cruzimea sa în timpul războaielor. Nunta celor doi,
o afacere de familie, s-a desfăşurat conform planului, contesa primind cadou de nuntă,
castelul Cachtice din Carpaţii Slovaciei de astăzi. Dar, înainte de căsătorie, Erzsébet a avut
un copil din flori, cu un ţăran transilvănean, Anastasia, născută în 1574. Cu Nadasdy a
avut alţi 5 copii: Anna, Katalin, Miklos (mort la naştere), Orsolia şi Paul. Era o mamă
desăvârşită, petrecându-şi mult timp cu educaţia copiilor săi.
Legenda spune că setea ei pentru sânge se trage dintr-o întâmplare. Contesa, aruncând
o foarfecă spre faţa unei servitoare, şi-a descoperit atracţia pentru sânge. A ajuns să creadă
că sângele acţionează asupra pielii ca un elixir al frumuseţii şi tinereţii. Oricum, contesa
era considerată o femeie foarte frumoasă. Dar, speriată că-şi va pierde calităţile, a recurs la
crimă pentru a face rost de cât mai mult sânge, despre care credea că-i va asigura tinereţea
veşnică. Victimele, fete simple sau nobile, din apropiere sau chiar de la mare depărtare,
erau ademenite la castel de servitorii ei.

Între 1585 şi 1610, contesa a ucis circa 650 de fecioare, după cum s-a calculat în
urma celor relatate de cei peste 300 de martori investigaţi. Colaboratorii ei, Anna Darvulia,
Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry
(Fickó) au fost executaţi. Erzsébet n-a participat la proces şi n-a depus personal nicio
mărturie, datorită influenţelor familiei Báthory care au făcut tot ce s-a putut ca să evite un
scandal. Rudele au intervenit şi a fost doar sechestrată la domiciliu, scăpând-o de temniţă
sau condamnare la moarte. Ba chiar s-a bucurat de imunitate regală. Pedeapsa a fost
arestul la domiciliu în câteva camere ale castelului groazei, cu intrările şi ferestrele zidite.
După trei ani şi jumătate, în august 1614, a fost găsită moartă. Lugubrele tratamente
cosmetice n-au reuşit să-i prelungească viaţa mai mult de 54 de ani.

Exact în aceeaşi perioadă, în Făgăraş, trăia o altă Elisabeta Báthory despre care puţini
istorici pot spune date concrete. Mulţi nici nu ştiu de existenţa ei, cu toate că a fost fiica
unui voievod, Ştefan Mailat. Numele ei este amintit în „Dicţionarul personalităţilor
istorice“, de Mircea Oprişan. Istoricul sibian ştie absolut totul despre familiile Mailat şi
Báthory, dar despre Elisabeta nu are amănunte. „Ştiu doar că era nepoata lui Ştefan
Báthory. Fratele ei a fost Gabriel, cel mai crud dintre Báthory. Date suplimentare despre
Elisabeta n-am găsit“, mărturiseşte el, explicînd că „fata lui Ştefan Mailat, Margareta, s-a
căsătorit cu voievodul Transilvaniei Andrei Báthory de Ecsed, într-o vreme căpitanul lui
Ferdinand I. Andrei cu Margareta Mailat au avut patru copii: pe Baltazar, crescut la
curtea unchiului său Ştefan Báthory, regele Poloniei – amestecat într-un complot, va fi
ucis din ordinul vărului său Sigismund, în 1594; pe Ştefan, ce a avut funcţii importante în
vremea vărului său Sigismund; pe Andrei, cardinalul ce va ajunge principe al
Transilvaniei şi, în luptele de la Şelimbăr din 1599, cu oastea lui Mihai Viteazul, a fost
ucis. O fiică, Elisabeta, decedată în 1614“. În acelaşi an a murit şi contesa sângeroasă.

Coincidenţe

Făgărăşeanca Báthory avea drept unchi pe Cristofor Báthory(1530-1581) principe al

Transilvaniei (1576-1581) care a fost tatăl lui Sigismund Báthory (1572-1613), principe al
Transilvaniei şi al lui Griseldis. Alt unchi era Ştefan Báthory (1533-1586), principe al
Transilvaniei şi rege al Poloniei. Erszebet Báthory avea şi ea aceiaşi unchi. Se mai ştie că
Sigismund Báthory era vărul contesei. Dar văr primar era şi cu Elisabeta din Făgăraş. Alt

18
verişor al contesei sângeroase era Gabriel Báthory, prinţ al Transilvaniei, strănepotul lui
Ştefan Mailat, fiu al lui Ştefan Báthory, regele Poloniei. Dar Gabriel Báthory era şi
verişorul Elisabetei din Făgăraş. Cam multe rude comune, suficient de multe ca să ne
întrebăm dacă nu cumva cele două Elisabete sunt una şi aceeaşi persoană.
Ambii taţi ai Elisabetelor erau din Ecsed. Contesa a avut un frate, Ştefan Báthory şi două
surori, Sofia şi Klara. Elisabeta din Făgăraş a avut trei fraţi. Dar unul dintre ei era Ştefan
Báthory şi a murit tot în 1605 ca şi cel al contesei. Cardinalul Andrei Báthory, fiul lui
Andrei şi Margareta Báthory, deci fratele Elisabetei din Făgăraş, se număra şi el printre
rudele contesei. Oricum am urmări arborele genealogic al făgărăşencei, acesta tot se
intersectează cu cel al ,,contesei Dracula”. Dar, spre deosebire de aceasta, rudele ei dinspre
Făgăraş erau mult mai onorabile.

Ar mai fi o enigmă în biografiile celor două Elisabeta. Titulatura completă a soţului

contesei este Ferenc de Nadasdy şi Fogarasfold. Adică, înnobilat şi peste ţinutul
Făgăraşului. Dar Nadasdy era numele de fată al mamei Elisabeta din Făgăraş. Ana
Nadasdy s-a căsătorit la 1530 cu voievodul Ştefan Mailat. Era sora lui Tamaş Nadasdy,
unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Regatul Maghiar.

Tamaş Nadasdy se numea şi tatăl lui Ferenc. Dacă ar fi vorba de una şi aceeaşi
persoană, ar însemna că Erszebet s-a măritat cu vărul ei. Sau, în cel mai bun caz, cu vărul
Elisabetei de Făgăraş. „Singurul lucru pe care cele două îl au în comun este numele, ele
fiind verişoare îndepărtate“, susţine muzeograful Iulian Şchiopu de la Muzeul Ţării
Făgăraşului, specialist în istoria Evului Mediu.

Despre Elisabeta Báthory de Făgăraş nu sunt date istorice şi asta probabil pentru că n-
a fost o figură importantă. Deşi, nu există Báthory neimportant în istorie. Nu se ştie unde a
trăit, cu cine s-a căsătorit, dacă a avut copii. Despre apucăturile ei sadice nici vorbă.
Probabil că e o simplă coincidenţă de nume, rude şi an al morţii între ea şi celebra contesă.
Oricât am fugi de asocierea falsă a numelui lui Vlad Ţepeş cu vampirismul şi celebrul
Dracula, de femeia-vampir nu putem scăpa. Istoricii ne îndeamnă să nu credem că
făgărăşeanca este una şi aceeaşi cu Elisabeta Nadsdy. Dar sigur a fost rudă cu ea. Restul e
legendă. Cum legendă e şi Fecioara de Fier, celebra unealtă de tortură medievală,
preferata contesei Báthory, instrument care s-ar fi aflat cândva la castelul Făgăraş. Tot o
coincidenţă?

19
20
21