Proiect de semestru

Popa Yasmine Valentina, facultatea de matemematică și informatică, specializarea matematică

informatică în limba română, anul 1, proiect A).

Misiunea de a fi profesor nu este deloc una ușoară și nu am ales la întâmplare cuvântul

“misiune”, ba chiar am vrut să subliniez faptul că această meserie are un scop bine definit (acela
de a ajuta și îndruma), necesită un efort considerabil și este cu adevărat necesar să fie dusă la
sfârșit, preferabil cu un final fericit.

Am avut ocazia să observ acest lucru de nenumărate ori. Deși sunt încă în primul an de
facultate, calitatea de a fi profesor m-a urmărit încă de când eram mică.

Astfel, mi-am început așa zisa carieră ajutând-o pe sora mea mai mică la teme, dar nu m-am
mulțumit cu a i le rezolva pur și simplu, am vrut mereu să mă asigur că a înțeles fiecare literă sau
cifră pe care o scrie și că va fi capabilă să refacă toate acele exerciții de una singură. În
continuare fac acest lucru și deși sunt la distanță, îmi găsesc timp câte două ore pe saptamană
pentru a-i oferi, de ce nu, pregătire. Satisfacția cea mai mare pe care pot să o am este atunci când
îmi povestește că a dat test din exercițiile lucrate împreună și a luat punctajul maxim.

Mai apoi, la liceu m-am afirmat ca și profesoară ajutându-i pe colegii mei la temele de la toate
materiile, dar mai ales la matematică, unde îmi făcea o reală plăcere să-i învăț metodele mele de
a rezolva exerciții, care, spun ei, erau mult mai simple și mai ușor de înțeles față de cele predate
la clasă. Așa au trecut trei ani de liceu în care știau unde să apeleze dacă era cazul, dar a venit
clasa a 12 a și examenul de bacalaureat ne bătea la ușă, așa că mulți dintre ei au apelat la mine
pentru a le explica mai clar ce au de făcut. Pot să bănuiesc că metodele mele au avut efect având
în vedere ca mulți au venit la mine și mi-au spus că au știut să facă până și exercițiile mai
complicate datorită explicațiilor mele, dar cel mai tare mi-a bucurat sufletul atunci când unul
dintre colegii mei (care nu prea avea drag de învățat) a venit la mine după afișarea notelor și mi-a
spus, cu o lumina în ochi pe care nu o voi uita vreodata, “Am luat bacul datorită ție!”.

Desigur că mi-am propus că voi face la fel și la facultate pentru că îmi place să ajut dacă am
posibilitatea. Am început prin a-i explica verișorului meu (cu care sunt în aceeași grupă) părțile
de materie pe care nu le înțelege și ajutându-l la temele săptămânale pe care le avem și care îi vor
prinde bine la sesiune. Trebuie să recunosc că am fost foarte bucuroasă să aflu tematica acestui
proiect și să am ocazia să ofer ajutor și unei persoane care nu îmi e atât de apropiată, făcându-ne
un bine amândurora: pentru persoana respectivă deoarece o explicație în plus nu are cum să
strice niciodată, iar pentru mine un feedback obiectiv, de care chiar aș fi avut nevoie.

Astfel, fiind în căutare de un elev, am dat peste un coleg de facultate care era, de asemenea,
în căutare de o persoană care să îl ajute puțin cu materia, deoarece lui îi face plăcere să învețe
matematica, dar noțiunile de la facultate au venit dintr-odată peste el și era copleșit. În plus, se
apropia o lucrare pe care trebuia să o dea și la care era sigur că nu va obține mai mult de 5 puncte
din 20 (asta într-un caz fericit, așa cum s-a exprimat el). Și așa mi-am găsit „victima”.

Am stabilit împreună că momentan ajung cele patru ședințe, având în vedere că lucrarea pe
care o avea era în două săptămâni și că mai apoi îl voi mai ajuta de fiecare dată când mai are
nevoie. Desigur că principalul scop a fost obținerea unui punctaj mai mare la lucrare, fapt ce îl va
motiva să continue să învețe și să își păstreze aceeași părere bună pe care o avea asupra
matematicii. Trebuie să recunosc că am simțit o oarecare presiune știind că aceste lucruri depind
într-o anumită măsură de cum îmi fac eu treaba, dar am avut încredere că totul va fi bine. Deși
m-am concentrat și pe mine deoarece și eu urma să am o lucrare, n-am să mint și am să spun că
aveam mai multe emoții în ceea ce îl privește pe el. Cu toate acestea, am început ședințele.

Prima întâlnire a fost mai mult de cunoaștere. Am vrut să văd exact cu cine am de lucrat și să
îi prezint metodele mele de a învăța. Astfel, i-am arătat câteva fișe cu formule si părți importante
ale teoriei pe care am început să le scriu încă din clasa a 9 a și care mi-au fost foarte de folos atât
pentru pregătirea examenului de bacalaureat, cât și a celui de admitere. I s-a părut o metodă
foarte bună și folositoare, așa că a fost de acord să o încerce și el, deoarece este mult mai ușor să
te uiți peste ea când ai nevoie, decât să cauți în caiet printre exerciții și definiții și eventual să și
treci de câteva ori peste ceea ce cauți tu. Fișele mele, multe fiind și având suprimată materia din
liceu pe care trebuia doar să și-o amintească, le-a tras la xerox, iar mai apoi l-am ajutat să își facă
propriile “foi ajutătoare”. Treaba a mers foarte bine și repede, iar el a înțeles ca deși materia pare
multă și stufoasă, la matematică ea trebuie restrânsă și exersată, în niciun caz tocită. Deci primele
ore au avut ca motto “învățăm să învățăm!”.
 Din a doua ședință deja am trecut la fapte. Am recapitulat puțin materia, iar mai apoi am
început să rezolvăm exerciții. Le-am refăcut pe cele ușoare din teme, i le-am explicat pe cele mai
grele pe care nu reușise să le facă și mai apoi am lucrat câteva exerciții foarte asemănătoare, dar
ușor schimbate. Deși la început a avut nevoie să se uite la cele lucrate împreună pentru a se
descurca, într-un final munca a devenit mai ușoară iar el aproape că le rezolva cu ochii închiși.

A treia întâlnire nu a început atât de promițător deoarece s-a observat lipsa exercițiului. Am
mai trecut încă o data prin chestiile elementare, ne-am uitat peste exercițiile de ora trecută și am
rescris unde a fost cazul, iar mai apoi, în sfârșit, am trecut la treburile noastre. Desigur că tot
exerciții am lucrat, dar de data aceasta au avut un nivel de dificultate mai ridicat, astfel încât sa
nu-l poată lua nimic prin surprindere la test. Chiar s-a descurcat. Uneori se mai bloca, dar am
scos-o la capăt până la urmă.

Iar în a patra și ultima ședință, treburile au fost mai lejere pentru că am făcut o recapitulare
generală, am reluat micile lucruri la care nu era sigur și am pus accent pe acele “chichițe” la care
trebuia să fie foarte atent. La un anumit exercițiu chiar i-am repetat de mai multe ori să fie atent
pentru că nu e ceea ce pare a fi, dar la test sigur va exista ceva de genul. A confirmat că a înțeles
totul și ca este pregătit, iar eu i-am spus că având în vedere cât și cum am lucrat, nu are voie să
nu ia măcar între 12 și 15 puncte. Apoi nu ne-a mai rămas nimic de făcut decât să așteptăm.

Când a venit ziua testului am stat cu sufletul la gură să mă anunțe ce a făcut, așa că la
terminarea orelor ne-am văzut. Mi-a arătat subiectul și nu a fost unul ușor, dar nici unul
imposibil. Mi-a explicat ce a făcut la fiecare exercițiu și a avut câteva greșeli, dar ceea ce m-a
supărat cel mai tare a fost faptul că a greșit exact la exercițiul la care i-am atras atenția în mod
repetat, dar nu a reușit să se concentreze destul. Cu toate acestea, el a spus că e mulțumit de ce a
făcut și nu s-ar fi gândit că va preda foaia scrisă complet. O surpriză și mai mare a fost atunci
când au venit rezultatele și a obținut 16 puncte. Evoluția a fost remarcabilă și în mod sigur și-a
depășit cu mult așteptările lui, având în vedere că la început era împăcat cu gândul că va lua 5
puncte.

Concluzia ar fi că intervenția a avut cu siguranță efectul dorit, iar fiecare dintre noi a ieșit
câștigat din această experiență. Eu mă bucur ca am aflat mai multe despre meseria de profesor
pe propria piele, iar acel feedback obiectiv pe care îl așteptam a fost unul pozitiv și el a pornit cu
o notă bună, fapt ce a recunoscut că l-a motivat și vrea să o țină tot așa și de acum înainte.