Zona activa a reactorului ALFRED

Proiectarea zonei active a reactoarelor de Generatie IV trebuie sa ia in consideratie, pe

langa puterea urmarita si aspectele de securitate, si aspectele ce tin de obiectivele
acestei noi generatii, printre care inchiderea ciclului combustibil.

1. Ciclul combustibil
De la extrageare sa din minereu si pana la ultima lui intrebuintare, uraniul trece printr-
o serie de operatii care, insumate reprezinta ciclul combustibil. Extragerea din
minereu este urmata de:
- prelucrarea chimica la forma de metal, oxid sau nitrura de uraniu;
- fabricarea pastilelor combustibile si asamblarea lor in elemente combustibile,
- iradierea in reactor,
- stocarea umeda in piscina reactorului pentru termalizare si reducerea nivelului
de radiatii datorate dezintegrarii produsilor de fisiune.
De aici, in functie de optiunile stategice (ciclul deschis sau inchis) drumul
combustibilului se desparte.
Intr-un ciclu combustibil deschis, in care combustibilul ars nu se mai utilizeaza fiind
considerat deseu, stocarea umeda este urmata de o perioada lunga (cel putin 50 de ani)
de o stocare intermediara uscata, in care elementele combustibile ars, containerizate in
recipiente speciale din inox, sunt plasate in depozite intermediare ventilate adecvat
pentru preluarea caldurii, pentru ca in cele din urma sa fie depozitate geologic, la
adancimi foarte mari (500-800m) in roci care sa asigure izolarea pentru sute de mii de
ani.
Intr-un ciclu combustibil inchis insa, combustibilul ars este reprocesat pentru separea
uraniului si plutoniului de toate produsele de fisiune si alte transuraniene. Procesul de
recuperare a uraniului si plutoniului face parte din retratarea combustibilului, un
proces tehnologic complex si scump, bazat pe extractii cu diversi solventi, pe care il
realizeaza tari dezvoltate precum Franta, Marea Britanie, Rusia.
Reprocesarea convențională a combustibilului nuclear uzat implică dizolvarea, urmată
de separarea chimică a uraniului și a plutoniului de toate produsele de fisiune și de
alte substanțe transuranice. Uraniu și plutoniu sunt reciclați, în timp ce produsii de
fisiune și transuranicele sunt inglobate in sticla (vitrifiate) ca si deseuri foarte inalt
active (VHLW), care sunt stocate în depozite intermediare până la depozitarea lor
geologică. Partiționarea actinidelor minore ar implica etape suplimentare de separare
chimică, astfel încât neptuniul, americiul și curiumul să fie extrase din fluxul de
deseuri foarte inalt active si directionate in fluxuri separate sau comune pentru o
transmutatie ulterioară.
Modificarea fluxurilor chimice de reprocesare pentru partitionarea (separarea)
actinidelor minore este în general considerată fezabilă, dar necesita inca un proces
amplu de cercetare si dezvoltare tehnologica.
Reprocesarea s-a aplicat doar combustibililor bazati pe uraniul imbogatit in U235 (in
mod obisnuit 4 - 5% U235) utilizati in reactorii pe apa usoara. Uraniul rezultat in

1
urma reprocesarii este un uraniu saracit in U235 (comparativ cu uraniul initial) dar
usor imbogatit comparativ cu uraniul natural (1- 2% U235). El a fost deja utilizat in
fabricarea combustibililor de tip SEU (slight enriched uranium) testat intr-un reactor
CANDU din China.
O utilizare mult mai eficienta a uraniului si plutoniului recuperat poate fi atinsa insa
doar in reactorii rapizi, care prin energiile specifice spectrului lor, permit nu doar
fisionarea U235 si Pu239, ci si formarea, prin captura radiativa, a Pu 239 din U238.
In plus, neutronii rapizi permit fisionarea actinidelor minore (Np237, 95Am241,
Cm242, Cm244), radionuclizi cu timp foarte mare de viata si radiotoxicitate ridicata,
contribuind la reducerea volumului final de deseuri, a radiotoxicitatii si a temperaturii
acestora.

2. Combustibilul nuclear pentru reactorii LFR

Conceptele actuale de reactori rapizi raciti cu plumb, ca de altfel si cei raciti cu sodiu,
considera utilizarea unui combustibil mixt de U si Pu, sub forma metalica, de oxizi sa
nitruri.
Conceptul de combustibil considerat pentru prima incarcatura a reactorului ALFRED,
este oxidul mixt de uraniu si plutoniu (Mixed Oxid – MOX).

Figură 1. Pastila combustibil MOX pentru ALFRED (sectiune transversala)

Figură 2. Configuratia pastilei combustibil MOX, a elementului combustibil si a aranjamentului

elementelor combustibile in ansamblul combustibil hexagonal

In reactorii rapizi, spectrul de energii al neutronilor permite nu numai fisionarea

U235, Pu239, Pu241 prezenti in combustibilul de tip MOX, ci si transformarea U238
in Pu239. Factorul de conversie al nucleelor fertile in nuclee fisile depinde în
principal de numărul de neutroni care nu sunt necesari pentru susținerea reactiei in
lanț, adică:

2
într-o teorie a unui grup de neutroni, dacă scurgerile sunt neglijate, iar absorbția se
datorează în întregime combustibilului.
233
U are cea mai mare valoare a lui η în domeniul termic (E <1eV) și, prin urmare, în
reactoarele termice cel mai convenabil este ciclul combustibilul 232Th - 233U. În
cazul energiilor mai mari de 50 keV, cel mai bun combustibil pentru reproducere este
reprezentat de ciclul 238U-239Pu.

Specificitatile combustibilului pentru reactorii rapizi

Temperaturile ridicate ale agentului de racire din rectorii rapizi au condus la un
concept de combustibil format din bare subtiri din otel inoxidabil cu diametrul interior
de 9.3 mm, ce contin pastilele de combustibil MOX cu gol central, ce formeaza
elementul/pinul/bagheta combustibil.
Constrangerile neutronice ale acestui tip de reactor impun o densitate volumica de
nuclee fisile ridicata, in general mai mare de 15-20%. Elementele combustibil sunt
grupate intr-un ansamblu combustibil (caseta combustibil) de sectiune hexagonala,
spatiul dintre baghetele combustibil fiind asigurat de grile despartitoare.
Pentru tecile elementului combustibil este propus otelul inoxidabil.
In cazul reactorilor rapizi, puterile liniare importante (Pl = 450W/cm) determina o
temperatura centrala care depaseste usor 2200oC in combustibil. O parte importanta a
combustibilului atinge deci temperaturi suficent de mari pentru a activa fenomenele de
difuzie. Eliberarea gazelor de fisiune creste de la 40% la inceputul vietii
combustibilului la 80-90% la finalul ei. Pentru a acomoda eliberarea acestor gaze,
elementul combustibilul va avea un volum liber (plenum) destul de mare in partea de
jos a pinului.
Un proces care nu are loc in reactorii termici este transportul prin evaporare-
condensare si formarea golului central. In timpul iradierii, gazele de fisiune migraza la
limita de graunte, crescand continuu pana la formarea unei bule de gaz. Bulele de gaz
se afla intr-un gradient termic foarte mare. Fata cea mai calda, catre centrul pastilei,
este sediul unei evaporari a oxidului de uraniu care vine sa se condenseze pe partea
mai rece, catre exterior. Procesul este continuu si antreneaza miscarea bulelor
lenticulare din partea rece catre zona centrala a pastilei. Din aproape in aproape, acest
proces de evaporare-condensare va duce la formarea unui gol central.
Pe de alta parte, tinand cont de temperaturile medii inalte si de ratele mari de iesire a
gazului, unii dintre compusii prezenti vor da nastere formarii unor faze chimice
diferite la periferia combustibilului, in spatiul dintre oxid si teaca. Este vorba despre
uranati si urano-plutonati de cesiu sau de compusi ca si CsCl si elemente pe baza de
molibden.
In plus, Tl si Cs sunt produsi de fisiune relativ volatili care condenseaza pe teaca si
reactioneaza cu elementele componente ale otelului inoxidabil, dand nastere reactiilor
de coroziune pe fata interna a tecii [Lemaignan C., 2004].

3
Compozitia izotopica a combustibilului pentru reactorii rapizi
În cenceptele europene, compoziția MOX este extrasă din combustibilul de dioxid de
uraniu ars intr-un PWR cu o îmbogățire inițială de 4,5% în 235U, si un grad de ardere
de 45 MWd / kg HM și răcit timp de 15 ani.
Combustibil MOX are formula chimică (U1-y Pu y) O1.97, unde y% este valoarea
îmbogățirii cu plutoniu despre care vorbim. Vectorii izotopici sunt cei din Tabelul 1
[Ottonello A., 2013]

Tabelul 1. Vectorul izotopic al combustibilului MOX

Prin urmare, trebuie să ne gândim la îmbogățirea scăzută, compatibilă cu dimensiunea

redusă a ALFRED, iar îmbunătățirea conversiei fertile la fisionare este un pas
obligatoriu.

Optimizarea continutului de Pu
La un procent masic egal al celorlalti izotopi ai Pu, o valoare mai mare a raportului
dintre 239Pu si 241Pu înseamnă o rata de reproducere mai mare, în detrimentul
excesului inițial de reactivitate. Această ultimă consecință poate fi explicată prin
faptul că secțiunea de fisiune a 241Pu este mai mare decât cea a 239Pu aproape la
toate energiile mai mici decât 0,6 MeV, iar numărul de neutroni produsi pe fisiune
este puțin mai mare în cazul a 241Pu la toate energii [Grasso, G., 2013]. Astfel,
crescând raportul 239Pu /241Pu, este posibil să se obțină o variație totală mai mica a
reactivității în timpul arderii.
Un motiv al acestui fapt poate fi observat în acumularea de 240Pu și 242Pu (care se
se întâmplă uneori și în timpul reciclarii), ceea ce duce la mai multe absorbții
parazitare. 242Pu, care derivă din captura de neutroni a 241Pu, în special, transmută
slab în 243Pu care are o secțiune transversală de fisiune redusă, prin urmare 242Pu se
comportă în mod esențial ca un absorbant parazit. În timp ce absorbția de neutroni a
240Pu poate fi utilă în ceea ce privește transmutarea și securitatea (efectul Doppler),
se poate incerca reducerea conținutului de 242Pu în AGR.
Când ne gândim la creșterea conținutului de 241Pu, trebuie să ținem seama și de
dezintegrarea 241Pu în 241Am, care are o secțiune transversală de captură termică
foarte mare și o integrala de captura la rezonanta mare, care duce la pierderea inerentă
a reactivității în timp (Figură 3).

4
 Figură 3. Evolutia in timp a keff a unor combustibili MOX cu diferite concentratii de Pu

Tabelul 2. Compozitia izotopica detaliata pentru cele mai promitatoare combustibili candidati de
tip MOX (procente atomice)

Calculele neutronice pentru un design pre-conceptual al reactorului LFR [Bartot S.,

2012 ] avand ca vecorii izotopici ai combustibilului compozitia din Tabelul 3, a fost
stabilita configuratia de care sa asigure conditiile de criticalitate si de aplatizare a
fluxului:
- 10 ansambluri combustibil cu 29.3 wt.% Pu in zona interioara si 14
ansambluri combustibile cu 32.2 wt.% Pu in zone exterioara.
Tablelul 3. Vecorul izotopic al combustibilului MOX considerat pentru proiecarea zonei
active a reactorului ALFRED

5
3. Zona activa si manevrarea combustibilului

Conceptul de abordare etapizată a demonstratorului ALFRED reprezintă o provocare

pentru proiectarea zonei active: unul dintre criterii este să existe un singur aranjament
al zonei active care să corespundă tuturor etapelor reactorului ALFRED. În plus,
necesitatea de a proteja structurile mecanice de atacul coroziv al plumbului crește
odată cu creșterea temperaturii agentului de răcire.
Pentru prima etapă, nu este necesară nicio strategie de protecție suplimentară
controlului oxigenului, în timp ce pentru a doua etapă este prevăzută protejarea
structurilor mecanice prin acoperiri cu Al2O3, restul componentelor zonei active fiind
protejate de coroziune prin controlul oxigenului, în mod similar cu alte structuri și
componente ale sistemului de racire. In Etapa 3 este necesara utilizarea de acoperiri
pe intreaga suprafață a zonei active datorită temperaturilor mai mari de funcționare,
care nu sunt compatibile cu măsurile de protecție bazate pe controlul concentrației de
oxigen și pasivarea suprafețelor din oțel.
Zona activa constă din următoarele elemente principale:
- Ansamblurile de combustibil
- Bare de control
- Dispozitivele de securitate
- Ansamblu de testare - Ansambluri false (de protectie a vasului intern)
Zona activă se află în interiorul vasului interior, a cărui cerință funcțională este susținerea
și izolarea zonei active, menținându-i geometria din motive de securitate. Vasul Interior
găzduiește, de asemenea, vasul și grila inferioară a zonei active și poate fi extras după
îndepărtarea tuturor subansamblurilor (S/As), fără îndepărtarea structurii interne sau a
oricărei alte componente a sistemului de racire. Pentru Vasul interior, se aplică aceleași
considerații privind protecția împotriva coroziunii plumbului și a dizolvarii otelului ca si
pentru structura interna; cu toate acestea, este o structură proiectata cu o durată de viață
redusă (de aproximativ 20 de ani) pentru a putea neglija efectele iradierii in procesul de
proiectare. Mai mult, datorită funcțiilor sale de securitate, de susținere și izolare a zonei
active, vasul interior este realizat pentru a facilita decuplarea sutructurii interne pentru
extracție, simplificând astfel inspecția și înlocuirea acestuia. Grila inferioara a zonei
active permite poziționarea și susținerea corectă a tuturor S/As din regiunea zonei active,
permițând o extragere simpla a acestora și contribuind la distribuția debitului agentului de
racire printre ansamblurile de combustibil.
Lichidul de răcire intră în ansamblurile de combustibil prin oroficiile din în partea
inferioară a pivotului (din partea de jos a ansamblului combustibil, conectat la grila); apoi,
plumbul trece în interiorul unui tub hexagonal (învelișul fascicului de baghete
combustibil) ce contine elementele combustibil fixate prin două grile rigide la capete și
distantieri - și iese prin regiunea superioară printr-un alt set de orificii (Figură 4, Figură
5).

6
 Figură 4. Elemente distantiere

Figură 5. Configuratia ansamblului combustibil

Toate orificiile de intrare și ieșire sunt redundante pentru a preveni blocarea bruscă,
completă a debitului de plumb din cauza unui blocaj neașteptat, dacă s-ar utiliza un singur
orificiu. O componenta numita “nas” - în detaliul din dreapta sus al Figurii 4 plasata
lângă orificiile de ieșire găzduiește instrumentatia de control destinata verificarii starii
ansamblului combustibil și anticiparii apariției blocajelor de curgere, oferind în același
timp dovezi experimentale suplimentare pentru a susține abordarea etapizată.
Figură 6 contine o reprezentare a ansamblului combustibil ALFRED cu detalii ale
secțiunilor de intrare și ieșire. Înălțimea secțiunii ansamblului combustibil care
interesează circulația plumbului (de la pivot la orificiile de iesire a plumbului) a fost
optimizată din ratiuni legate de realimentarea cu combustibil.

7
 Figură 6. - Detalii ale secțiunilor de intrare și ieșire ale ansamblului combustibil ALFRED

Lungimea totală a ansamblului combustibil este în schimb mai mare, deoarece partea
principală este fixată pe o structură hexagonală superioară („tijă”, Figură 5, Figură 7)
care se extinde în sus deasupra nivelului liber al plumbului pentru a simplifica
operațiunea de manipulare și pentru a contrabalansa forțele de flotabilitate, permițând de
asemenea și instalarea unui balast.

Figură 7. Vedere de ansamblu a unui fascicul combustibil

Manipularea ansamblului combustibil in exteriorul și interiorul sistemului de racire se

realizează prin intermediul unui container cu plumb lichid, special conceput. Acesta,
garantează transferul atât al combustibilului proaspăt, cât și a celui iradiat în container,
asigurand, prin volumul de plumb lichid existent in container, preîncălzirea ansamblului
combustibil proaspat înainte de introducere in zona activa, precum și răcirea pasivă a
combustibilului ars, prin convecția naturală a plumbului în interiorul containerului și prin
pereții acestuia in atmosfera.
Fasciculele combustibil iradiate sunt transferate după sigilarea containerului (pentru a
preveni eliberarea produsilor de fisiune in cazul unui ansamblu combustibil defect) cu

8
capacul ce permite, de asemenea, restabilirea instrumentatiei casetei combustibil pentru a
asigura monitorizarea continuă în timpul transferului.

Structura ansamblului combustibil

În cadrul fiecărui anasamblu combustibil, un fasicul de 126 de elemente combustibil sunt
dispuse într-o rețea triunghiulară, în jurul unei poziții centrale ce gazduieste un element
fals pentru instrumentatie suplimentară în zona activa, în scopul obtinerii a cât mai multă
experiență operațională posibilă de la ALFRED, pentru a furniza date experimentale
pentru validarea instrumentelor de calculul utilizate in proiectare si in evaluarea
performantelor.
Fiecare bara de combustibil este un tub subțire, lung de aproximativ 1,7 m cu diametru de
1 cm, etanșat la ambele capete. Teaca conține un număr de pastile de combustibile, cu
înălțime totală de aproximativ 80 cm și o regiune goală (plenum) pentru a reține produsii
de fisiune gazosi eliberati de combustibil în timpul funcționării.
Oxidul mixt de uraniu-plutoniu este ales drept combustibil, pentru a valorifica experiența
acumulată în trecut, prin operarea reactoriilor rapizi din Europa; această alegere susține,
de asemenea, demonstrarea capacității LFR de a funcționa în ciclu închis de combustibil.
Continutul de plutoniu este diferit in fasciculele combustibile din regiunea centrala a
zonei active de cel din regiunea înconjurătoare, pentru a maximiza utilizarea
combustibilului si a aplatiza fluxul de neutroni.
Cel mai recent proiect al zonei active include:
- 56 ansambluri combustibile in zona centrala, cu o imbogatire de 20.5 at% Pu
- 78 ansambluri combustibile in zona externa, cu o imbogatire de 26.2 at% Pu
Teaca combustibilului, precum și toate celelalte structuri ale ansamblului combustibil
sunt fabricate dintr-un oțel inoxidabil austenitic special - Austenitic Improved Material 1,
AIM1 - dezvoltat special și deja calificat pentru utilizare în reactorii rapizi la fluente de
neutroni și temperaturi ridicate. Alegerea materialelor pentru elementele combustibil si
ansamblul combustibil sunt astfel facute încât să permită o utilizare eficientă a
combustibilului, cu o ardere maximă țintă de 100 MWd / kgHM, de aproximativ două ori
mai mare decât cea obtinuta în prezent în reactorii de generație curentă.
În etapele operaționale ulterioare ale reactorului, teaca și apoi toate structurile
ansamblului combustibil vor fi protejate prin acoperiri cu Al2O3 pentru a face față
temperaturilor mai ridicate preconizate a fi caracteristice conceptului SMR comercial. În
centrul zonei active (a cărui hartă este prezentată în Figură 7), unde fluxul de neutroni
este maxim, o locatie este rezervată ca secțiune de testare, pentru calificarea la iradiere în
timpul etapelor 1 și 2 ale fasciculelor de combustibil cu acoperi care urmează să fie
utilizate în etapele ulterioare sau, în timpul și după etapa 3, pentru proiectele avansate de
casete combustibil spre a fi utilizate în viitorii reactori LFR.
În jurul zonei active, 102 ansambluri false continand ZrO2-Y2O3 sunt aranjate pe două
inele, cel interior acționând ca un reflector de neutroni, iar cel exterior acționand ca un
ecran pentru a proteja structurile externe de iradiere. Ansamblurile false pot fi, de

9
asemenea, utilizate pentru încălzirea reactorului prin intermediul rezistențelor electrice în
timpul oricăror întreruperi prelungite, precum si pentru gazduirea eșantioanelor din
materialele reactorului, pentru monitorizarea comportamentului lor la iradiere pe termen
lung.

Figură 8. Harta zonei active ALFRED

Zona activă este completată de 12 bare de control și 4 dispozitive de securitate.

Barele de control sunt formate din grupuri de bare absorbante care intră în zona activă de
jos in sus. Carbura de bor îmbogățit în izotopul 10B este utilizată ca absorbant. Barele de
control sunt utilizate pentru controlul reactorului, pentru a comanda pornirile acestuia,
pentru variații de putere și opriri planificate; pe linia de acționare este de asemenea
prezent un electromagnet, care poate fi dezactivat pentru a determina inserarea rapidă și
pasivă a barelor prin flotabilitate, oprind astfel reactorul în caz de urgență.
Dispozitivele de securitate sunt concepute ca un sistem de oprire divers și redundant
pentru securitate. Absorbantul - carbură de bor foarte îmbogățită in 10B - poate intra în
zona activă în două moduri alternative, diferite și reciproc exclusive, ambele exploatând
flotabilitatea pentru inserarea pasivă din partea inferioară a zonei active; cele două
mecanisme de inserție sunt, de asemenea, declanșate de două mijloace diferite, inițiate
prin semnal sau pasiv. Mecanismul de acționare pasivă este prevăzut pentru a asigura
protecția finală a reactorului, care în acest mod este oprit chiar și în cazul extrem de puțin
probabil de esec al opririi de avarie (SCRAM) atât de către barele de control, cât și de
dispozitivele de securitate actionate prin semnal. Valoarea de referinta pentru acționarea
pasiva este, de asemenea, înregistrata astfel încât să întrerupă orice potențială stare
accidentală înainte ca temperaturile să depășească limitele de securitate stabilite.

Timp de stationare al ansamblurilor combustibil este prevazut a fi de maxim 5 ani.

10
4. Transmutarea actinidelor minore in reactorii rapizi

In acceptiunea fizicii, transmutarea este schimbarea unui element în altul prin

dezintegrare radioactivă, bombardament nuclear sau procese similare.

In combustibilul nuclear, Pu-239, produs prin captura radiativa a U238, poate, prin
reacții neutronice ulterioare, fie fisiona, fie produce izotopi de plutoniu mai mari (Pu-
240, Pu-241 și Pu-242), nuclizi mai ușori (în special Np-237 și Pu-238) și nuclee mai
mari (Am-241, Cm-242 și Cm-244).
Aceste elemente fac parte din grupul actinidelor, un grup de 15 elemente metalice
radioactive situate în sistemul periodic de la Actiniu (Z= 89) până la Lawrenciu
(Z=103). Uraniu (U, Z= 92) și plutoniu (Pu, Z= 94) sunt considerate actinide majore.
Actinidele minore sunt celelate elemente actinide care apar în reactorul nuclear în
timpul arderii combustibilului nuclear: neptuniu (Np, Z= 93), americiu (Am, Z= 95) și
curiu (Cm, Z= 96) berkeliu (Bk, Z= 97), californiu (Cf, Z= 98), einsteiniu (Es, Z= 99)
și fermiu (Fm, Z= 100).
Dintre actinidele minore, neptunium, americium și curium sunt considerate
elementele candidat pentru procesul de partitionare si transmutatie, dominand din
punct de vedere masic. Puternic radioactive, suferind atât dezintegrari alfa, cât și
emisii gamma de energie ridicată, acesti radionuclizi domină radioactivitatea totala a
combustibilului nuclear ars sau a deseurilor foarte inalt active (VHLW) la 500 de ani
după descărcarea din reactor produsele de fisiune s-au dezintegrat.
Transmutarea actinidelor minore prin fisiune sau capturi neutronice pentru producerea
unor produsi cu timp de viata mai scurta ar reduce incarcatura de radioactivitate într-
un depozit geologic. Mulți consideră că acest lucru ar face ca fisiunea nucleară să fie
mai acceptabilă pentru public și aceasta este motivația pentru studiul transmutării
actinidelor minore. Un ciclu de combustibil nuclear cu actinidele minore extrase din
combustibilul nuclear ars și re-iradiat într-un reactor rapid ar putea, în principiu, să
conducă la o reducere cu până la un factor de 100 a sarcinii radiotoxice pe termen
lung.
Neptuniul, prin Np-237, contribuie semnificativ la radiotoxicitatea pe termen lung,
datorită perioadei foarte îndelungate de înjumătățire (2.144×106 ani). Cu toate
acestea, Np-237 nu contribuie semnificativ la scăderea energiei termice. Np-237 poate
fi transmutat atât în reactoare termice, cât și în reactoare rapide, prin amestecarea sa
omogenă cu combustibilul nuclear.
Americium este în general considerat primul candidat pentru transmutatie deoarece
este prezent în cantități relativ mari și contribuie în mod semnificativ la activitatea
gama și la radiotoxicitate, mai ales după aproximativ 500 de ani de răcire, când
contribuția produsilor de fisiune a scăzut cu mai multe ordine de mărime. Toți izotopii
americiului au o secțiune transversală nucleară rezonabilă și sunt supuși transmutarii
lor într-un flux neutron intens printr-o combinație de capturi neutronice și fisiune. În
combustibilul nuclear iradiat, izotopul dominant este Am-241, deși există si cantități
mici, dar semnificative, de Am-242, Am-242m și Am-243.
Curium aduce o contribuție semnificativă la activitatea gama și la radiotoxicitate și
contribuie, de asemenea, la emisiile neutronice. Curium nu este foarte potrivit pentru
transmutație, deoarece secțiunile transversale de fisiune și captură ale izotopilor
principali (Cm-242 și Cm-244) sunt destul de scăzute. Cu toate că Cm-242 are un

11
timp de înjumătățire foarte scurt (163 zile), acesta este generat în mod continuu în
combustibil iradiat din dezintegrarea Am-242m (timpul de înjumătățire de 141 ani).

Secțiunile transversale pentru reacțiile de transmutare sunt foarte scăzute, necesitand

fluxuri neutronice foarte mari, posibile doar in reactoarele rapide.
Transmutarea va implica insa supunerea actinidelor minore unor fluxuri neutronice
foarte mari pentru perioade foarte lungi de timp, în mod tipic mulți ani.

Aspecte tehnologice
Combustibili omogeni de transmutatie
Combustibilii de transmutatie omogeni încorporează actinidele minore ca o
componentă minoritară a combustibilului nuclear. Cea mai simplă opțiune care a fost
luată în considerare este încorporarea Np-237 în combustibilul de oxid mixt (MOX).
Np-237 este supus aceluiași flux de neutroni pentru o perioada de rezidență de 4 până
la 5 ani al combustibilului, care permite transmutarea unei fracții semnificative a Np-
237. Np-237 este considerat a fi deosebit de potrivit pentru combustibilii omogeni, dar
abordarea omogenă este considerată mai puțin potrivită pentru americium și curium.

Transmutarea omogenă este din punct de vedere tehnic cea mai simplă opțiune,
deoarece proiectul mecanic al ansamblului combustibil nu este afectat, iar
proprietățile materialului combustibil sunt doar puțin afectate de prezența Np-237, cu
condiția limitarii concentrației sale la câteva procente.
Cu toate acestea, încorporarea Np-237 în combustibil va necesita dezvoltarea și
implementarea tehnicilor de fabricare a combustibilului de la distanță, cu cresterea
costurilor de fabricare ale combustibilului.

Tinte de transmutatie eterogene

O a doua optiune este utilizarea de tinte de transmutatie heterogene. Strategia
eterogenă implică concentrarea actinidelor minore care trebuie transmutate în
ansambluri "țintă", care sunt distincte de ansamblurile de combustibil normale din
zona activa care furnizează fluxul de neutroni care "conduce" ansamblurile țintă.
Tintele heterogene sunt considerate mai potrivite pentru transmutarea americiului și
curiului.
Tintele heterogene complică designul zonei active, deoarece acesata va include tipuri
diferite de combustibil, ce necesita două linii de producție separate. Cu toate acestea,
faptul că ansamblurile combustibilului normale nu conțin actinide minore înseamnă că
pot fi utilizate metode normale de fabricare a combustibililor pentru cea mai mare
parte a zonei active și numai regiunea țintă mai mică necesită fabricarea de la distanță.

Alte avantaje sunt că ansamblurile țintă pot fi optimizate mai bine pentru transmutare.
În special, dacă ansamblurile țintă de combustibil utilizează o matrice inertă pentru a
purta actinidele minore, producerea de actinide minore proaspete din capturile U-238
poate fi evitată. Tintele heterogene sunt, de asemenea, mai potrivite pentru strategiile
de reciclare multiple, care pot fi necesare pentru a obține fracții de transmutare
eventuale ridicate. Cu toate acestea, țintele eterogene care nu sunt pe baza de uraniu
vor fi foarte dificil de fabricat și reprocesat și sunt susceptibile de a necesita fabrici
dedicate și fabricile de reprelucrare.

12
5. Bibliografie

Grasso G., 2013 - DEMONSTRATING THE EFFECTIVENESS OF THE

EUROPEAN LFR CONCEPT: THE ALFRED CORE DESIGN - G. Grasso, C.
Petrovich, K. Mikityuk, D. Mattioli, F. Manni, D. Gugiu, IAEA-CN-199/312 , Paris,
France, 4-7 March 2013, page 163 – 173

Alemberti A., 2013 - The European Lead Fast Reactor Strategy and the Roadmap for
the Demonstrator ALFRED, Alessandro Alemberti, Luigi Mansani, Giacomo Grasso,
Davide Mattioli, Ferry Roelofs, Didier De Bruyn, IAEA-CN-199/336 , Paris, France,
4-7 March 2013, page 185

Ottanello A.., 2013 - MOX fuel optimization for a MYRRHA-based SMR - Alberto
Ottonello, Gert Van den Eynde, Hamid Ait Abderrahim, IAEA-CN-199/336 , Paris,
France, 4-7 March 2013, page 223

Lemaignan C., 2004- Science des materiaux pour le nucleaire - Clemant Lemaignan,
EDP Sciences, 2004

ANS, 2005 - American Nuclear Society - Fast Reactor Technology: A Path to Long-
Term Energy Sustainability Position Statement November 2005

Bartot S., 2012 - Conceptual core design study for a high-flux LFR demonstrator -
Sara Bortot, Patrizio Console Camprini, Giacomo Grasso, Carlo Artioli, Progress in
Nuclear Energy 54 (2012) 56-63

13