Ilisei Tudor Ioan, cl.

a IX-a F

Oraşul şi câinii
de
Mario Vargas Llosa
- rezumat -

Autorul Mario Vargas Llosa este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din Peru şi unul
dintre cei mai importanţi romancieri şi eseişti din America Latină. A obţinut Premiul Nobel pentru
Literatură în 2021 pentru "cartografierea structurilor puterii şi imaginile sale tranşante ale
rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individului".
Oraşul şi câinii este primul roman al lui Mario Vargas Llosa (publicat la vârsta de 27 de
ani), în care scriitorul peruan dezvăluie viaţa dură a cadeţilor de la Academia Militară “Leoncio
Prado” din Lima, pe care şi Llosa l-a urmat timp de doi ani. Romanul Oraşul şi câinii i-a adus
recunoaşterea imediată. El introduce o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a
portretiza realităţi separate în timp şi spaţiu, şi foloseşte timpurile verbale pentru a purta naraţiunea
înapoi sau înainte în timp. Tema principală a romanului este lupta individului în căutarea libertăţii
într-o realitate opresivă.
Acţiunea romanului începe la Colegiul Militar "Leoncio Prado" din Lima. Elevii din acest
colegiu aveau o viaţă grea, cu regim de cazarmă militară. Cu reguli stricte, cu ore de planton pe
timpul nopţii.
Cadeţii din anul V făceau viaţa amară elevilor din anul III, chiar şi celor din anul IV. Noii
veniţi în liceul militar erau numiţi câini. Cei din ultimul an se luau tot timpul de ei, punând la cale
lucruri oribile, erau chinuiţi şi umiliţi.
Subiectul romanului se desfăşoară între prezent şi trecut, prin intermediul a câtorva
personaje care sunt urmărite pe rând, pe tot parcursul romanului. Liderul anului V era un băiat
poreclit Jaguarul. Era un tip dur, pregătit tot timpul să se bată cu cineva. Acesta a pus la cale să
copie întrebările pentru examenul la chimie, dar l-a primis pe Cava să fure întrebările. Jaguarul era
un exemplu tipic de tănăr neadaptat în societate, crud, răzbunător, căruia îi plăcea să manipuleze şi
să comande celor din jur. Cava era un băiat venit de la munte, înalt şi bine făcut, cu o faţă dură, cu
apucături de băiat de la ţară. Boa, un băiat masiv, brutal şi nu prea deştept, prieten şi partener de
nădejde al Jaguarului, nu avea scrupule, era în stare să se bată cu oricine, tortura chiar şi căţeluşa de
care se ataşase, Labărăsfăţată. Vallano, un negru vânjos şi lipsit de scrupule, deosebit de violent era
veşnic dispus să se răzbune de oricine.
Alberto Fernández, „Poetul”, provine dintr-o familie cu situaţie financiară bună, dar a cărui
părinţi erau despărţiţi. A trecut prin adolescenţă marcat de despărţirea părinţilor, de mutările dese.
Alberto era considerat poetul clasei, compunea scrisori sau bilete în schimbul unor favoruri sau a
cătorva bănuţi. Avea o imaginaţie bogată şi ştia să iasă din diverse situaţii, născocind pe loc o
poveste.
Într-o zi când era de planton, Alberto zis şi Poetul s-a abătut de la traseul pe care trebuia să-l facă şi
în momentul cănd a apărut locotenentul Romegio Huarina în faţa sa, a început să creeze în minte tot
felul de poveşti. În final, l-a păcălit pe locotenent spunându-i că vrea să ceară de la acesta nişte
sfaturi legate de coşmarurile pe care le are în somn. Le-a numit "consultaţii morale". Locotenetul
Romegio Huarina l-a crezut, dar revoltat de îndăzneala lui, l-a trimis să-şi facă plantonul.
Cadeţii din anul V pun la cale cum să copie la examenul de la chimie. Clasa primei secţii se
află la etajul al II-lea din clădirea nouă, un fel de şopron uriaş cu bănci rustice, în care se
proiectează filme pentru cadeţi, o dată pe săptămână. Subiectele pentru examen sunt aduse de
profesorul de chimie, un om şters şi timid, însoţit de subofiţerul Pezoa, poreclit Şobolanul. Cadeţii
încep să vorbească în sala de clasă, enervându-l pe subofiţer. Înfuriat, a început să ţipe la ei. Atunci
a apărut locotenetul Gamboa, care a rămas să îi supravegheze în timpul examenului. În timp ce
1
locotenentul se plimba printre bănci, prezenţa acestuia le-a amintit cadeţilor de prima zi cănd au
venit în acest colegiu militar. Acelaşi locotenet le-a spus în prima zi că viaţa de civili s-a terminat
pentru următorii trei ani, că aici vor deveni bărbaţi. Şi-au amintit cum au fost tunşi cu toţii la fel,
cum au îmbrăcat uniformele kaki.
Ricardo Arana, poreclit „Sclavul”, este un băiat timid, de care toţi îşi bat joc. Şi-a amintit
cum câinii au fost luaţi în primire de cadeţii din anul IV, cum a fost scuipat, bătut, umilit, pus să
meargă în patru labe precum câinii, chinuit ore în şir.
După primele zile de şcoală, când cei din anul I au început să fie batjocoriţi, s-au hotărât să
îşi unească forţele şi să se răzbune pe cadeţii din anul IV. Au format un grup pe care l-au numit
"Cercul". Acest grup a început să funcţioneze imediat după începerea şcolii, condus de Jaguar. Din
senin, o ploaie de pietre s-a abătut asupra cadeţilor din anul IV, în altă zi un planton a fost găsit
dezbrăcat, bătut, cu vânătăi pe tot corpul, legat, îngheţat de frig. În altă zi au golit pungi cu fecale în
oalele cu supă ale anului IV, ajungând mulţi dintre ei la infermerie cu dureri cumplite de burtă. În
cele din urmă "Cercul" a fost desfiinţat. Nu se ştie cum, locoteneţii au auzit despre toate răzbunările
puse la cale de către organizaţia "Cerc".
Un personaj care se identifică pe parcursul romanului cu Alberto Fernández zis Poetul, îşi
aminteşte despre o parte a copilăriei sale, despre întâlnirile cu un amic mai mare decât el pe care îl
chema Higueros. Vieţa sa cu cea a lui Alberto seamnă foarte mult. Alberto provenea dintr-o familie
a cărui părinţi erau despărţiti, dar aveau o situaţie materială bună, iar celălalt personaj al cărui nume
nu este încă pomenit, a rămas cu mama după ce tatăl său a murit, având o situaţie materială precară
şi cu un frate mai mare care era tovarăsul de hoţii al lui Higueros. Slăbănogul Higueros îi povestea
despre fratele său mai mare lucruri pe care le auzea pentru prima oară. Printre altele, i-a spus că
fratele său s-ar putea să aibă un copil cu o fată din cartier.
Trecuse un an de când locotenetul Gamboa desfiinţase "Cercul". Dar acum fiind în anul IV,
erau mai uniţi ca în primul an. Jaguarul împreună cu Cava şi Creţul au obligat un "câine" de anul III
să se urce pe scară şi să cânte. Acesta a căzut, s-a agăţat de ghiuvetă şi şi-a smuls un deget. Într-una
din zile, cănd elevii din cei trei ani erau la film, Jaguarul a început să îşi bată joc de un cadet din
anul V. Acesta din urmă s-a înfuriat şi a sărit la bătaie, pe întuneric. S-a iscat un scandal uriaş, se
împărţeau pumni şi picioare, injurii şi urlete de durere. Jaguarul se lăuda că el a început să dea
primul în cedetul de anul V, dar realitatea era alta. Câinii din anul III au început să strige să se
aprindă lumina, la fel şi locotenenţii din anii V şi III. I-au scos afară pe câini, apoi pe cei din anul V.
Au rămas doar cadeţii din anul IV, în frunte cu Jaguarul, să savureze victoria răzbunării. Au făcut
un plan de bătaie, cum să se apere de răzbunarea celor din anul V.
Amintiri legate de jocurile împreună cu băieţii pe terenul de la colţul străzii Diego Ferré cu
Ochorán, aduc în prim plan întrecerile la jocul cu miuţa, alergatul de colo colo trăgând cu şutul într-
o minge dezumflată. Apoi, drumul spre râpă, unde trebuiau să sară peste zidul de cărămizi din
dreptul străzii Colán pentru a ajunge la malul apei. Se purtau discuţii aprinse care încălzeau
dimineţile umede din Miraflores. Alberto era strategul găştii, îşi impunea mereu punctul de vedere,
hotăra traseul pe care trebuiau să-l facă. Ajungeau la apa rece, îşi suflecau pantalonii şi intrau cu
picioarele în apă, se stropeau râzând fericiţi.
Când nu jucau fotbal, nu coborau în răpă sau nu se întreceau în jurul cartierului cu
bicicletele, se duceau la film. Fetele din cartier, la fel de multe ca şi băieţii, formau un grup
compact, furioase şi ostile mai tot timpul. Era o luptă continuă între cele două grupuri.
În colegiu s-a anunţat o vizită a unor oameni sus puşi. Era o sărbătoare importantă şi tot colegiul se
pregătea să întâmpine o delegaţie ce avea să sosească compusă din generali, miniştri, ambasadori.
Câinii şi cadeţii au fost instruţi să se comporte cât mai civilizat, să nu creeze momente tensionate
sau să aibă un comportament neadecvat. Toţi trebuiau să participe la defilare în uniforma de paradă.
Se va ţine discurs şi masă festivă la care vor fi invitaţi oaspeţi de seamă. Cadeţii din anul IV şi V
aveau să participe la întreceri cum ar fi proba cu frânghia, la atletism, la alergările în saci. Toată
festivitatea a luat o turnură urâtă cănd cadeţii din anul IV provocaţi de Jaguarul s-au năpustit asupra

2
celor din anul V, încălcând orice fel de regulament, făcând totul să-i învingă. În timpul întrecerilor
s-a iscat un întreg scandal. S-au îmbrâncit, s-au trântit pe jos, s-au călcat în picioare. Cadeţii din
anul IV în frunte cu Jaguarul i-au umilit pe cei din anul V. Sărbătoarea s-a încheiat în cele din urmă
fără sancţiuni din partea comandanţilor.
Alberto a venit acasă în permisie şi întălnirile cu mama sa deveneau din ce în ce mai
stresante. Se schimbase mult, era neglijentă şi mereu îşi plângea soarta urâtă pe care o are de când a
părăsit-o tatăl său, pentru că mereu avea câte o aventură cu femei mult mai tinere decât ea. Se
simţea ciudat în prezenţa ei, deabia aştepta să iasă din casă. Între timp a apărut şi tatăl jovial şi bine
dispus. Mama sa a făcut o criză de nervi când l-a văzut, a ţipat la el aruncând asupra lui vorbe urâte.
Tatăl voia să aibă o discuţie cu mama sa legată de cumpărarea unei case mai mari, mutarea într-un
cartier mai select, în care să ducă o viaţă mai bună şi unde ar fi putut să slaveze aparenţele unei
familii unite.
Alberto a profitat de faptul că avea de făcut comisionul pentru colegul Ricardo Arana, care
era consemnat şi nu avea voie să plece în permisie. Şi-a cerut scuze de la părinţi că nu mai poate să
stea cu ei, a plecat să se întâlnească cu Teresa. Teresa locuia împreună cu mătuşa ei într-o casă
veche şi prăpădită, mobilată sumar. Mătuşa era o femeie grasă, unsuroasă şi murdară care
bombănea tot timpul. Casa avea o bucătărioară şi două dormitoare. Fata era mereu încurajată de
mătuşă să găsească un băiat cu stare, că ea imbătrâneşte şi în curând vor muri de foame. Teresa a
fost invitată la film de Ricardo Arana care ar fi trebuit să vină acasă în permisie. Din cauză că a fost
consemnat, nu a a obţinut permisul. A ajuns la locuinţa fetei şi aici i-a transmis mesajul din partea
lui Ricardo, că nu putea veni la întâlnire, fiind consemnat. Stânjenită, fata l-a invitat în casa
sărăcăcioasă. Mătuşa a îndemnat-o să iasă cu băiatul la film. Fata ar fi renunţat dar Alberto a
convins-o să meargă totuşi la film. Întorcându-se acasă l-a întâmpinat mama cu lacrimi şi reproşuri
că a lăsat-o singură atâta timp. Intrând la el în cameră a găsit un plic lăsat de tatăl său, în care era o
bancnotă de cinci zeci de soli. În cazarmă auzea mereu despre o femeie denumită Picioare-de-Aur.
Având banii primiţi de la tatăl său s-a hotărât să meargă să o cunoască pe această femeie. Aici a
aflat că toţi colegii lui au trecut pe la ea. Aici a avut parte de prima lui experienţă sexuală.
"La Perlita" se afla la capătul terenului viran, între sala de mese şi clădirea şcolii, aproape de
zidul din spate al colegiului. E o construcţie mică din ciment cu o fereastră mare care serveşte drept
tejghea. Paulino vinde la tejghea coca-cola şi prăjituri, cafea şi ciocolată, caramele şi biscuiţi. În
spatele păvăliei lui era locul pe unde puteau sări gardul, unde se vindeau ţigări şi ţuică, de două ori
mai scump decât în oraş. Paulino doarme noaptea pe o saltea de paie lângă zid iar furnicile se
plimbă pe trupul lui.
Cadeţii care sunt consemnaţi de plimbă prin curte, lâncezezc în pat cu ochii deschişi sau
merg în reduta lui Paulino unde pot fuma, pot bea pisco şi se lasă devoraţi de furnici.
În cele din urmă merg în reduta lui Paulino în care erau adunaţi mai mult de zece cadeţi, fiind
întâmpinaţi de acesta. Au fost ironizaţi, s-au făcut glume pe seama lor ca ar fi un cuplu. Ricardo, zis
şi Scavul nu avea curaj să riposteze în faţa răutăţilor şi a cruzimii cu care se purtau faţă de el.
Alberto i-a spus că nu-i va lăsa să se apropie de el. Au urmat scene oribile, pentru care s-au făcut
pariuri. Boa ar fi vrut să se ia de Sclav, dar Alberto s-a opus ameninţând că îi va sparge capul.
Întors din permisie, Ricardo îl întreabă pe Alberto cum a fost întâlnirea cu Teresa, dacă
aceasta nu s-a supărat pe el că nu s-a ţinut de cuvânt să meargă la film împreună. Insistă cu
întrebările până reuşeşte să-l enerveze pe Alberto, care nu are curaj să îi spună că a fost la film în
locul lui. Alberto şi Sclavul se întorc în dormitor. Sclavul este supărat că Teresa nu îi răspunde la
scrisori, nu mai ştie nimic de ea. Are impresia că nu va mai putea ieşi din colegiu până la sfârşitul
anului. Alberto, iritat, nu vrea să participe la această conversaţie. Roberto este hotărât să o ceară de
soţie atunci când va termina colegiul. Îl întreabă pe Alberto de ce a venit la liceul militar. Acesta îi
răspunde că aşa a hotărât tatăl său iar el a acceptat pentru că a fost dezamăgit de o relaţie cu o fată,
Helena. Dar nu vrea să povestească despre viaţa lui privată.

3
 Ricardo a fost întotdeauna un băiat sensibil, sfios. Încă din copilărie putea îndura
singurătatea, umilinţele, care îi răneau sufletul. Dar nu putea suporta să fie închis, izolat, se simţea
încătuşat. La colegiul Salesiano i se zicea “Păpuşă”, era timid şi se speria din orice.
A luat hotărârea să-l pârască pe Cava, cadetul care a spart geamul şi a furat întrebările
pentru examenul la chimie, sperând astfel să scape de consemnare, să îşi redobândească libertatea.
Cu sufletul la gură a mers la locotenetul Remigio Huarina. Acesta era în lumea ofiţerilor ceea ce era
el în lumea cadeţilor, adică un intrus. Locotenetul nu impunea respect în faţa cadeţilor, era scund de
statură, slăbănog, comenzile lui nu erau luate în serios, stârneau râsul tuturor. Compania lui mergea
cel mai prost, mereu era certat de căpitanul Garrido. Cadeţii îl desenau pe ziduri în scene obscene.
În momentul în care l-a pârât pe Cava, Ricardo a trebuit să facă o declaraţie scrisă în care
locotenetul a întors situaţia în favoarea lui, ca şi cum acesta ar fi descoperit făptaşul iar Ricardo ar fi
participat involuntar la această acţiune. Din disperarea de a ieşi din captivitate, a scris şi a semnat
cele indicate de locotenent, sperănd că astfel va scăpa de izolare. La rugămintea cadetului de a nu
divulga nimănui faptul că el l-a pârât pe Cava, locotenetul i-a replicat că fiecare trebuie să îşi asume
răspunderea faptelor, dar l-a liniştit spunându-i că întotdeauna consiliile ofiţerilor sunt secrete şi l-a
avertizat să nu vorbească cu nimeni despre pâra lui.
Alberto a descoperit chioşcul suspendat doi metri deasupra pământului pe patru stâlpi de
ciment şi unde se ajungea pe o scăriţă îngustă şi în spirală. Chioşcul fusese ridicat o dată cu
colegiul, în părculeţul unde se afla şi piscina goală acoperită de muşchi, deasupra căreia planau nori
de ţânţari. Chioşcul a fost deschis cu o şurubelniţă de Jaguarul şi aici veneau cadeţii cănd voiau să
chiulească de la ore. Alberto a început să scrie tot felul de povestioare deocheate, a văzut că acestea
sunt apreciate de cadeţi şi că din această îndeletnicire putea să scoată şi câţiva bănuţi, sau alte
favoruri de la colegii lui. Circula o cărticică deocheată, “Plăcerile Eleonorei” pe care Vallano o
împrumuta cui voia să citească, cerând în schimb ţigări. A intrat peste ei un subofiţer şi l-a prins pe
Creţu citind cartea. Creţu a fost consemnat două săptămâni. Cadeţii au început să îşi bată joc de
Vallano, Juaguarul l-a luat pe Sclav şi de subţiori şi l-a trântit ca pe un balot peste Vallano.
Alberto se gândea că au trecut mai bine de doi ani de când a venit la colegiul militar. Se
gândea din ce în ce mai mult la Teresa, la faptul că a început să primească şi el scrisori de la fată, că
se enerva de fiecare dată când Sclavul începea să vorbească despre Teresa. De câte ori de apropia
Sclavul de el, trăia un sentiment de jenă, de vinovătie şi de ciudă că discuţiile dintre cei doi
ajungeau mereu la Teresa. A luat hotărârea să îi spună totul în prima zi când vor ieşi în oraş. Îi va
spune că el s-a îndrăgostit de ea şi e normal şi firesc ca Scavul să se dea la o parte din calea lui. Cel
mai bun argument este că femei sunt câte vrei. A coborât din chioşc, a traversat gădina şi s-a
îndreptat către clădirea corpului de gardă. S-a îndreptat către dormitor, la urechile lui ajungând
zvonul că cineva l-a pârât pe Cava şi acum era la arest. În dormitor era o atmosferă ciudată, s-a dus
la patul Sclavului. Patul era gol. A înţeles că Sclavul a pârât, a horărât să se strecoare afară din
colegiu, să-l caute şi să se răzbune. Aranjează cu plantonul să nu-l dea absent dacă se face apel. A
reuşit să sară peste zidul colegiului, să traverseze câmpul şi să prindă din mers un autobuz. Îi
treceau prin minte vorbele pe care i le va arunca Sclavului dacă va da ochii cu el. Îşi imagina că
Teresa s-a întâlnit deja cu el, că i-a spus despre scrisori, despre ieşirea la fim, că avea să iasă în oraş
cu Scavul, că aveau să se sărute. A ajuns în cele din urmă a bătut la uşa Teresei, a întrebat-o dacă l-a
văzut pe Ricardo Arana. Nedumerită, nu înţelegea de ce ar fi trebuit să se vadă cu Ricardo. L-a
invitat în casă iar el i-a spus că a şters-o de la colegiu, iar când fata l-a întrebat de ce, el i-a spus că
e îndrăgostit de ea.
Frica pune stăpânire pe Alberto, pe Creţu, mai puţin pe Jaguarul. Jaguarul este o bestie iar
Boa, o brută fără pereche, needucat şi lipsit de orice umbră de compasiune sau înţelegere pentru cei
din jur. Amândoi nu arătau că le-ar fi teamă dacă Cava ar recunoaşte cum au pus la cale furtul
subiectelor. Alberto este însă îngrozit, chiar dacă nu a participat direct la spartul geamului şi furtul
întrebărilor, dar îi era teamă să nu trebuiască să repete şcoala, să reia de la început coşmarul
primilor doi ani când erau terorizaţi de cadeţii din anul V.

4
 Cava îşi dorea să devină un militar adevărat, nu infanterist ci artilerist. Alberto se gândea cu
groază că din vina unui turnător pe care probabil că nici nu îl vor cunoaşte, Cava va fi exmatriculat
şi va fi făcut de râs în faţa întregii şcoli, că îi vor smulge epoleţii de pe umeri. Aveau un profesor de
franceză pe care cadeţii îl ironizau tot timpul. Îşi băteau joc de profesor, în frunte cu Jaguarul. Au
inventat un mod de a-l enerva cumpit, punând o lame Gillet în deschizăturile pupitrului şi
scuturându-le cu degetul le făceau să vibreze, toate la unison, scoţând un zgomot enervant ca de roi
de albine. Profesorul Fontana nu riposta niciodată, nu îi pâra la comandant. Lăsa impresia că nu îl
afectează gălăgia, că de fapt îi place. Nu se ştie de ce îl ura Cava atât de mult şi de ce se lua mereu
de el, jignindu-l. I-au pus eticheta de laş. Odată l-au scuipat în clasă. Într-o zi, proful l-a chemat pe
locotenetul Gamboa, disperat că nu îi poate potoli pe cadeţi. Locotenetul l-a ironizat chiar,
amintindu-i ca el ar trebui să se facă respectat de elevi, să îi ţină sub contol deoarece elevii nu ştiau
de bunele maniere, ştiau doar de baston şi de bătaie. A făcut o demonstraţie în faţa lui Fontana,
ordonându-le să stea în poziţie de drepţi, să meargă precum raţa pe loc, mai bine de zece minute. L-
a întrebat apoi pe profesor dacă vrea să îi consemneze pe toţi, acesta i-a răspuns că nu e cazul.
Tocmai în timpul orei de franceză a venit Huarina şi l-a ridicat pe Cava. Munteanul curajos ca
nimeni altul s-a ridicat şi a ieşit din clasă fără să-i privească.
Locotenentul Gamboa se scula primul dis de dimineaţă. O pornea pe culuarul pustiu înspre
spălător cu prosopul, săpunul, periuţa de dinţi în mână. Un sfer de oră mai tâziu, întorcându-se în
cameră a auzit şi ţârâitul altor deşteptătoare. A luat-o spre corpul de gardă unde l-a văzut ghemuit
pe locotenetul Pitaluga care era de servici, ghemuit pe un scaun, cu capul în mâini. L-a sfătuit să nu
mai stea aşa pentru că îşi chinuieşte tot trupul. Mai bine să facă ceva ca să treacă timpu. Cu
Pitalunga a fost coleg la Şcoala Militară, fusese colegul lui de secţie. Nu a învăţat foarte bine, dar
era foarte curajos. Spre deosebire de colegii săi Pitalunga care se îngăşase, Martinéz care bea pe
ascuns în timul serviciului şi toată lumea ştia că termosul lui era plin cu pisco, nu cu cafea, Huarina
care pleca mereu în oraş inventând boli de-ale lui nevastă-sa, lui Gamboa îi plăcea viaţa militară
pentru ceea ce alţii urau: disciplina, ierarhia, exerciţiile de campanie. Locotenentul Gamboa era cel
mai respectat ofiţer al colegiu militar. Cănd trecea el, toţi luau poziţia de drepţi, salutau iar
locotenentul era singurul ofiţer care răspundea la salutul lor cu toată seriozitatea, spre deosebire de
alţii care abia dădeau din cap sau chiar nu răspundeau deloc.
Căpitanul Pirana a adus instrucţiunile pentru exerciţiile de campanie. Anul V mergea pe
terenul necultivat din jurul dealului. Batalionul a tranversat poarta principală a colegiului prin faţa
santinelelor în poziţie de drepţi. Batalionul înainta până la bulevardul Las Palmeras, iar Gamboa le-
a dat ordinul să meargă spre Bellavista. Coborând coasta cadeţii puteau vedea clădirile de la
Arsenalul Naval şi din portul Callao, vechile case din La Perla, înalte, cu pereţii acoperiţi de plante.
Pe bulevardul Progreso automobilele şi autobuzele treceau în flux continuu. Gamboa i-a trimis pe
subofiţerii Morte şi Pezoa să se plaseze în mijlocul străzii să oprească fluxul de maşini, să poată
trece cadeţii. Şoferii ripostau cu înjurături dar au reuşit să treacă până la urmă. Gamboa l-a trimis
înainte pe Pezoa împreună cu câţiva cadeţi să controleze terenul peste tot şi dacă e lume prin jur, să
îi îndepărteze pe toţi. S-au împărţit în mai multe grupe şi au mers să ocupe fiecare câte o poziţie.
Huarina se considera cel mai oropsit, mai avea patru km de mers până la obiectivul lor. A apărut şi
Pirana, şi acesta s-a interesat dacă fiecare şi-a verificat poziţiile, dacă a fost verificat bine terenul.
Fiind asigurat că da, acesta a dat ordinul să se potrivească ceasurile şi să înceapă exerciţiile la ora
nouă. Focul să înceapă la ora nouă şi jumătate iar tirul să înceteze la ora zece. La ora 10 toată lumea
să fie pe culme.
Batalionul s-a scindat în trei grupuri care s-au îndreptat în direcţii opuse ca să înconjoare
dealul. În mijlocul dealului, la o distanţă de patru sau cinci metri una de cealaltă se zăreau ţintele.
Ajungând la poalele dealului Gamboa şi-a dat seama că tinerii cadeţi sunt obosiţi şi chiar şi el era
obosit, făcea eforturi mari să termine cursa. Au ajuns toţi, într-o dezordine totală, coloanele au
dispărut rămânând doar grupuri dispersate.

5
 Gamboa a început să traseze instrucţiunile pentru înaintare: salturi din zece în zece metri, o
progresie intermitentă. Cadeţii vor parcurge distanţa în fugă apoi se vor arunca la pământ. Cănd toţi
s-au întins pe jos, linia a doua va trage la fluerul lui Gamboa. Linia a treia trage şi înaintează apoi o
iau de la capăt. Toate mişcările se fac la comanda locotenetului Gamboa. La întrebarea lui Morte cât
timp va dura toată aţiunea, Gamboa a pricezat că totul va dura cam o oră. Subofiţerii şi brigadierii
trebuie să aibă grijă ca oamenii să nu se îndepărteze, nici să nu se apropie prea mult, nimeni să nu
rămână în urmă.
După ce s-au pus la punct toate detaliile, subofiţerii şi brigadierii s-au îndepărtat în fugă.
Căpitanul Pirana şi locotenentul Gamboa au rămas privind la secţiile care se fărâmiţau în grupuri de
câte doisprezece. Cadeţii se pregătea stângându-şi centurile, îşi înnodau şireturile, îşî infundau
bonetele pe cap, ştergeau praful de pe puşti, verificau încărcătoarele. Cei doi nu aveau încredere în
cadeţi, spunând că dacă ar trebui să se lupte vreodată, aceştia ar fi ori dezertori ori nişte fricoşi.
Gamboa s-a apropiat de companie şi le-a ordonat să se răsfire, să nu fie prea apropiaţi. La
ora nouă fix a fluerat lung, sunetul pătrunzător a străpuns timpaneler căpitanului Garido care era cu
mintea departe. A înţeles că timp de câteva clipe uitase de manevre şi se simţea vinovat. Gamboa
alerga o dată cu tinerii cadeţi, îndemnându-i şi supraveghindu-i. Căpitanul urmărea cu binoclul toată
operaţiunea. De departe, progresia sugera o mişcare simultană de retragere şi înaintare. Cănd linia
din faţă era întinsă la pământ, a doua coloană înainta în fugă, depăşind poziţia primei linii şi trecând
în avangardă, apoi a treia coloană avansa până la amplasamentul abandonat de linia a doua.
La nouă şi jumătate fix a auzit focurile de armă. S-a uitat la ţinte dar nu a reuşit să distingă
câte ţinte au doborât, gândind că soldaţii sunt mai buni, dar cadeţii ies cu grad de ofiţeri în rezervă,
şi nu merită. A examinat chipurile trăgătorilor, feţe congestionate, infantile, imberbe. Reculul
culasei zguduia trupurile tinere care trebuiau să se ridice, să alerge, să se arunce din nou la pământ
ca să tragă. Cu toate că atmosfera părea violentă, era doar un simulacru de lupte. Dacă ar fi fost
război, ar fi cu total altceva.
În faţa lui a apărut silueta verde a unui cadet căzut la pământ. Băiatul avea chipul crispat de durere,
gura şi ochii larg deschişi. Glonţul îl atinsese la cap. Gamboa a smuls cadetul din braţele
subofiţerilor, l-a aruncat peste umăr şi a gonit pasul. Tânărul era cadetul Ricardo Arana, zis şi
Sclavul.
Boa s-a ataşat de o căţeluşă pe care a găsit-o în şcoală atunci când au venit ei, în primul an.
Nu mai ştie cine a botezat-o Labărăsfăţată. Noaptea se strecura în dormitorul lor. Era tare nostimă şi
nu avea suflet să o dea afară, în frig. Dar în noaptea asta a trebuit să o scoată afară, lătra şi îi scula
pe toţi din somn. Cruzimea cadeţilor nu avea limite, nici unul împotriva celuilalt, nici faţă de
animale. Jegosul s-a pricopsit cu nişte păduchi mari, iar lui Creţu i-a venit ideea să dea şi la alţii. Au
umplut-o pe căţeluşă de păduchi, astfel încât mergea frecându-se de pereţi, i-a căzut aproape tot
părul, parcă era un câine cerşetor, un câine lepros, trupul îi era tot o rană. Jaguarul l-a îndemnat pe
Boa să aducă ardei iute de la bucătărie. Au măcinat bucăţile de ardei apoi au ţinut căţeluşa iar
Jaguarul i-a pus praful pe răni. S-a zbătut bietul animal, se răsucea ca un şarpe, scotea urlete
cumplite. A venit subofiţerul Morte şi a râs cu lacrimi cănd a văzut ce ispravă au făcut. Ca prin
minune, i-au trecut rănile şi blana i-a crescut la loc. De atunci nu îl mai slăbea pe Boa, se ţinea
mereu după el ca şi cum i-ar fi fost recunoscătoare că a scăpat-o de păduchi.
Alberto a mers să îl vadă pe Ricardo Arana, s-a întâlnit cu un bârbat mai în vârstă, a bănuit
că e tatăl colegului său. Tatăl era foarte îngrijorat de soarta băiatului lor, nedumerit de ce s-a
intâmplat o aşa nenorocire. L-a zărit foarte puţin din uşă pe fiul său. Mama băiatului era îngrozitor
de speriată pentru băiatul lor, se ruga la capelă. Tatăl se întreba de ce le-o fi trimis Dumnezeu o aşa
nenorocire, doar erau oameni onorabili, care şi-au crescut bine fiul. L-a trimis la acest colegiu ca să
devină bărbat, era prea sensibil şi ar fi vrut să se maturizeze, să se călească, să devină responsabil.
Soţia lui îi reproşa că din vina lui s-au întâmplat toate, dar el ca părinte are conşiinţa împăcată
pentru că i-a vrut binele. L-a rugat pe Alberto să-i vorbească despre el, despre viaţa lui la colegiu.
Ricardo este foarte rezervat şi nu poveşteşte acasă dar îl simţea câteodată că era nemulţumit.

6
 Boa cu toate că ştie că Labărăsfăţată e un câine foarte credincios, câteodată o lovea iar
căţeluşa nu se supăra pe el. Când ieşea din colegiu, aceasta îl urmărea până la poartă, lăsa botul în
jos, şi chiar părea supărată că el pleacă. Niciodată nu a ieşit în afara curţii, cu toate că nimeni nu a
oprit-o. Când se întorcea seara, căţeluşa îl aştepta la poartă, se strecura printre picioarele cadeţilor şi
se oprea la picioarele lui.
Dar în ziua în care au fost adunaţi toţi în curte, pe o căldură insuportabilă şi îmbrăcaţi în
uniforme de paradă, erau cu toţii foarte supăraţi de situaţia lui Cava. Se gândeau că îl vor
exmatricula şi că astfel nu va mai avea nici-o şansa decât să se întoarcă în munţi, să se facă fermier.
Căţeluşa s-a apucat să îi roadă şiretul de la gheată, iar el nu putea face nimic, stătea nemişcat în
careu. Colonelul a început să vorbească cu glasul lui subţirel, era alb de furie, spunea lucruri
groaznice împotriva munteanului, a secţiei, a anului. L-au adus pe Cava, venea între doi soldaţi, de
parcă urma să îl pună la zid. Era galben ca ceara. S-au rugat în gând ca munteanul să nu cedeze, să
nu plângă, să nu dea satisfacţie nemernicilor de ofiţeri, să stea drepţi, să nu tremure, ca să le dea o
lecţie. Au jurat că într-o bună zi îl vor răzbuna. Cava era palid şi tremura tot, dar a reuşit să se
stăpânească foarte bine. Munteanul era palid la faţă dar s-a ţinut tare, nu a dat înapoi, nu a plâns
când Pirana i-a smuls epoleţii, emblema de la buzunar şi însemnele de pe chipiu. Apoi, flancat de
doi soldaţi a fost scos din careu. Au dispărut pe după ziduri. Boa se găndea la umilinţa pe care a
îndurat-o din partea căţeluşei care i-a ros şi celălalt şnur, şi şi-a jurat că se va răzbuna pe ea.
Alberto îşi aminteşte cum a mers să se întâlnească cu Emilio, prietenul său. S-a ferchezuit,
şi-a lustruit pantofii, s-a bărbierit cu briciul tatălui său. Emilio a întârziat deoarece au avut musafiri,
abia a reuşit să plece din casă. S-au îndreptat spre Quinta de los Pinos, care se afla de partea cealaltă
a bulevardului Larco, dincolo de Parcul Central. Până acum câţiva ani Quinta era un teritoriu inamic
dar între timp vremurile s-au schimbat, cartierele nu mai sunt bariere de netrecut. Un prieten de-al
lor, Bebe, mergea după Matilde fiind îndrăgostit lulea de ea. Îşi aminteşte cum străinii bântuiau pe
străzile Colón, Ocharán şi Porta, făceau vizite fetelor, participau la petrecerile lor, le făceau curte, le
invitau la film.Unii şi-au găsit iubite în aceste cartiere străine, în care s-au integrat. Dar nu au
renunţat la vechiul cartier de unde venea fiecare.
Parcul Salazar era plin de lume, făcând mai multe tururi prin parc, le-au găsit pe fete
înconjurate de băieţi. Supărat, s-a apropiat de Helena reproşându-i că a crezut că nu va veni la
întâlnire. Fata s-a supărat, iar în final i-a spus că nu mai vrea să fie prieteni, că nu se potrivesc. S-au
despărţit şi în momentele următoare a aflat de la prietenii lui că de fapt Helena se întâlnise cu o
seară înainte cu un alt băiat pe nume Richard, că ar fi îndrăgostită de acesta şi că ar fi fost împreună
la o petrecere. Încurajat de băieţi, nu a arătat că este supărat. S-au despărţit şi a mers direct acasă,
unde îl aştepta tatăl său cu carnetul de note în mână. L-a anunţat că îi va pune un preparator şi va da
examen la colegiul militar “Leoncio Prado”, că internatul îi va prinde bine. După ce Cava a fost
exmatriculat, Boa l-a chemat pe Labărăsfăţată la el, ca şi cum ar fi vrut să se joace cu ea. A prins
căţeluşa de o labă şi a răsucit-o până i-a rupt-o. A scheunat şi a urlat de durere mult timp. I s-a făcut
milă de ea dar era deja prea târziu, răul se făcuse deja.
Fratele său mai mare, Ricardo, era şofer de camion şi mereu când se întorcea din curse tuna
şi fulgera împotriva muntenilor. Avea vreo 10 ani când a venit acasă la ei un poliţai să le spună că l-
au găsit pe fratele lui ciopârţit tot, şi că era internat în spital. Că avea mai mult de treizeci de lovituri
de cuţit, că a pierdut foarte mult sânge şi că ar fi putut muri dar cu toate astea a supraveţuit. Mama
şi-a amintit că semăna cu tată acestuia, primul ei soţ, care era un mare beţivan şi despre care nu mai
ştia nimic, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Ricardo a devenit un om foarte violent, se lua de
tatăl lui Cava, încă de când era băiat. Atâta l-a batjocorit încât şi acesta a plecat de acasă şi nu s-a
mai întors niciodată.
Când s-a făcut bine, frate-său i-a spus să nu aibă încredere niciodată în munteni, că-s cei mai
mari trădători, că te atacă pe la spate, aşa cum l-au atacat pe el după ce s-a îmbătat zdravăn.
Râdeau de Cava de câte ori aveau ocazia. O dată l-au prins în baie cum îşi rădea părul de pe
frunte, au tăbărât peste el şi s-a încăierat cu Vallano, de ciudă câ râdeau de el. Toţi l-au prins şi

7
Jaguarul i-a bărberit jumătate de cap, apoi l-a obligat să mănânce spuma. Niciodată n-au râs ca
atunci, când l-au văzut pe Cava mergând în faţal lor, ras pe jumătate de cap şi cu părul ridicat pe
cealaltă jumătate. Munteanul mergea înconjurat de cadeţii care îl arătau cu degetul. Când a fost
întrebat la careu de ce este ras doar pe jumătate, acesta a spus că s-a ras din cauza căldurii. A fost
trimis de Huarina să se radă de tot în cap, doar colegiul nu era circ. Când Jaguarul a venit cu
propunerea să se formeze cercul, Alberto ar fi vrut să nu-l primească pe Cava. Dar Juaguarul i-a
îndemnat să se lămurească o dată pentru totdeauna dacă munteanul este laş aşă cum credeua toţi. Au
mers afară, şi-au scos epoleţii şi cămăşile de pe ei şi s-au bătut pănă au obosit. Apoi au apărut cinci
cadeţi din anul V care le-au cerut ţigări şi bani, în schimbul tăcerii. Jaguarul i-a luat în râs
provocându-i la bătaie. S-a încins o bătaie din care au ieşit toţi cu vânătăi. Jaguarul a considerat
totul ca pe un fel de botez al “Cercului”.
Alberto a ţinut companie tatălui lui Ricardo Arana, ascultând regretele şi părerile de rău
pentru accidentul cumplit care s-a abătut asupra fiului său. El era convins că nu a greşit cu nimic că
l-a trimis la liceul militar, că voia să facă bărbat din fiul său, să fie călit pentru viaţă. A dat toată
vina pe mama şi mătuşa băiatului, care l-au făcut să fie prea sensibil, s-au comportat cu el în
copilărie ca şi cum ar fi fost o fetiţă. I-a mulţumit apoi lui Alberto că i-a ţinut companie. Nu
înţelegea de ce este atâta agitaţie în curte, iar Alberto i-a spus că s-a dat adunarea şi că trebuie să
plece. A aflat că vor fi anunţaţi că a murit Sclavul.
De ziua sa de naştere, Alberto a mers acasă şi mama l-a îndemnat să treacă pe la naşul său,
cu speranţa că va primi de la acesta cinci soli, ca de fiecare dată când era ziua lui. S-a întors
dezamăgit acasă, naşul nu era iar soţia lui l-a expediat foarte repede. În schimb, mama i-a spus că a
trecut Teresa pe la el. A mers la ea şi a avut surpriza să primească de la fată cadou un plover fără
mâneci lucrat chiar de ea. Ea era tare veselă, şi-a dat seama că ţine la el mai mult decât la un
prieten, că premeditase cu mult timp în urmă să îi facă surpriza cu ploverul.
Locotenetul Gamboa, căpitanul Garrido, locotenentul Huarina au fost chemaţi de colonel în
biroul său. Apoi au intrat Cazalda şi Pitalunga. Colonelul era mult mai scund decât toţi cei prezenţi
şi foarte gras. Avea apropape tot părul alb şi purta ochelari. I-a întrebat cum au decurs pregătirile de
înmormântare a cadetului Arana. I-a sfătuit să fie foarte atenţi la tot ce vor vorbi faţă de familia
băiatului, faţă de toată lumea. Era sigur că în situaţâii din astea apar intriganţi şi curioşi şi că va
ajunge la urechea ministrului toată povestea. I-a dat indicaţii lui Pitalunga cum să scrie ordinul de
zi, să îi aducă ciorna să o citească el mai întâi. Că va merge doar anul V la înmormântare, şi că
trebuie să păstreze o discreţie absolută. L-a delegat pe Pitalunga să meargă la capelă, să fie amabil
cu membrii familiei. Va merge şi el să îi salute. Cadeţii din garda de onoare să păstreze o disciplină
desăvârşită. Nu va tolera nici cea mai mică abatere înn timpul priveghiului şi al înmormântării.
Anul V să lase impresia că regretă enorm tragicul accident.
Colonelul i-a oprit pe locotenetul Gamboa şi pe căpitanul Garrido să afle totuşi cum de s-a
întâmplat o asemenea nenorocire, cum de nu a auzit şi nu a văzut nimeni nimic. Ofiţerii erau orbi şi
surzi ? Gamboa a explicat că ei erau în ariengardă, distanţa dintre cadeţi era foarte mare, salturile se
făeau în viteză, pe terenul acela iarba era mare. Probabil când a căzut, a fost ascuns pe jumătate.
Căpitanul a spus că poate l-a rănit propria armă, în momentul când s-a trântit la pământ. Colonelul a
spus că nu s-a întâmplat aşă, tocmai a aflat de la doctor că glonţul a venit din spate, i-a intrat prin
ceafă. Gamboa a venit cu ipoteza că unele puşti au înnălţătorul deviat, altele au ţeava pe interior
deteriorată. Se putea ca un cadet să schimbe poziţia poziţia înălţătorului fără să îşi dea seama şi să
ochească prost.
Colonelul le-a spus ofiţerilor să ducă armele la armurier, cele inutilizabile să fie înlocuite. Să
facă şi celelalte companii verificarea, dar cu discreţie absolută, nu trebuie să transpire nimic în afara
colegiului. E în joc prestigiul colegiului şi chiar al armatei. Le-a mai spus că trebuie să se menmţină
ideea că a fost o greşeală comisă chiar de cadetul care a murit. Gamboa a spus că el crede că glonţul
chiar a ieşit din puşca elevului. Având în vedere distanţa dintre cadeţi, nu era posibil ca traiectoria
glonţului să fie înclinată.

8
Personajul fără nume este de fapt autorul romanului şi acesta se transpune de multe ori în pielea lui
Alberto zis şi Poetul şi a altor personaje ale romanului.
Într-o zi cănd se întorceau de la şcoală, slăbănogul de Higueras l-a invitat într-un bar
întunecos şi murdar de pe bulevardul Sáenz Pena. I-a amintit că îi datorează apropape 50 de soli şi
că vrea să îi propună o afacere din care să câştige şi el bani. A înţeles că acesta făcea rost de bani
din furturi din case. Higueras nici nu considera că ce făcea el era furt, doar lua de la cei bogaţi. Apoi
i-a spus că şi fratele său făcea rost de bani tot în felul acest. Nu a fost de acord să se apuce de furat,
dar a rămas total surprins că fratele său şi Higueras erau de fapt hoţi. L-a întrebat dacă nu îi este
frică că va fi prins. Cu seninătate i-a povestit câteva întâmplări când erau să fie prinşi el şi cum
fratele său care şi-a scrintit un picior la o acţiune de-a lor. Apoi i-a amintit că turnătorii sunt nişte
ticăloşi, şi că dacă îl vor prinde, va plăti.
Era disperat că nu mai avea bani să se poată întâlni cu Tere. A avut nevoie de o carte la
şcoală dar mama lui nu i-a dat bani, ba chiar ameninţându-l că anul viitor nu îl mai lasă la şcoală.
Disperat l-a căutat pe amicul său în bar şi l-a rugat să îi împumute doi soli. De data asta nu l-a mai
refuzat când acesta i-a propus să îi facă un serviciu. Trebuia să participe la o spargere. A acceptat de
data asta, în schimbul ştergerii datoriilor făcute până atunci. Dar teama a coborât peste el, venindu-i
în minte cele mai sumbre scenarii. Că îl vor prinde curcanii şi că va ajunge la casa de corecţie, că va
afla Tere.
În dormitor, cadeţii se comportau ciudat. După ce Urioste a adus vestea morţii lui Arana şi
au văzut chipul cu ochii dilataţi al Poetului, au început să facă glume, s-a auzit râsul forţat şi
nefiresc al cadeţilor iar Alberto i-a ameninţat că vor avea de a face cu el dacă vor continua aşa. Au
conştientizat gravitatea situaţiei şi comportamentul lor deplasat. Au realizat tragedia faptului că un
camarad a murit cu două luni înainte de a se termina şcoala, că era foarte dureros să mori la aşa o
vârstă tânără. Au cerut apoi să fie lăsaţi să meargă la priveghi. Au mers la capelă îmbrăcaţi în
nhainele de paradă. Un murmur dureros s-a auzit, şi-a dat seama că erau vaietele mamei lui Arana.
Locotenetul Pitalunga a stat de vorbă cu mama cadetului, descriindu-l pe Arana ca pe un cadet
strălucitor, stimat de ofiţeri, un coleg şi un elev model. Că i se încredinţau misiuni dificile, că le
executa cu simţ de răspundere, fără să şovăie. A mai spus femeii că trebuie să îşi domine durerea,
cu toţii, pentru căe mai întâmplă astfel de accidente şi că nu este vina nimănui. Că însuşi colonelul
va veni să prezinte familiei condoleanţe. Colonelul a venit şi a început să vorbească, cadeţii nu îl
auzea dar presupuneau că ţine acelaşi discurs despre sfintele valori ale spiritului, despre viaţa
militară care îi face pe bărbaţi sănătoşi, despre disciplină, care era baza ordinii. A dat ordin apoi ca
prima secţie să înlocuiască de adoua. Când au ieşit afară, brigadierul Arróspide şi-a dat seama că
lipseşte un cadet din formaţie. Lipsea cadetul Fernández. S-a întors după el în capelă, l-a scuturat şi
l-a avertizat că trebuie să iasă ca să nu fie consemnat. L-a urmat pe Arróspide ca un somnambul,
tulburat foarte tare moartea colegului său iar Vallano a zis cu glas tare că Poetul pânge.
Căţeluşa Labărăsfăţată a rămas pentru totdeauna cu o labă strâmbă. Nu mai putea alerga,
probabil că i s-a răşucit vreun oscior, vreun cartilagiu sau vreun muşchi. Vallano i-a şi găşit o
poreclă, Labăruptă. În dormitor totul s-a schimbat de la expatricularea lui Cava, apoi de la moartea
Sclavului. Alberto zis Poetul nu mai era acelaşi de la moartea lui Arana. A observat că în ultimul
timp Arana şi Poetul erau nedespărţiţi, cu toate că înainte şi el îl batjocorea pe Sclav. Se ţinea după
poet ca o umbră, însoţindu-l peste tot, se duceau pe terenul viran unde stăteau în tihnă de vorbă.
Poetul îl apăra pe Sclav, nu lăsa pe nimeni să se lege de el. După moartea Sclavului nu mai era ca
înainte. Înainte nu îi scăpa nici un prilej să ia în zeflemea pe oricine. A devenit singuratic, nu mai
vorbea cu nimeni. Poetul şi Arróspide nu îşi vorbeau, nu au fost niciodată prieteni. Nimeni nu
înţelegea cum de cei doi au venit la colegiul militar, când aveau bani şinproveneau din familii
înstărite. Se vedea de la o poştă ă Poetul o luase razna. Că nu mai scria scrisori, nu mai făcea glume
pe seama altora, alţii spuneau că nici nu mai mânca. Nenorocirea l-a dat cu totul peste cap. L-a
dărâmat moartea colegului să. După părerea lui Boa, la albi totul e o aparenţă, cu chip de bărbat şi

9
suflet de femeie, nu au tărie de caracter. Şi-a dat seama că Poetul s-a îmbolnăvit, că a resimţit cel
mai puternic moartea lui Arana.
Teresa îl aştepta pe Alberto să vină să se întâlnească şi prin minte îi treceau tot felul de idei
legate de prietenia lor. Se gândea că dacă acesta va avea o carieră militară şi dacă se va căsători cu
el, era posibil să plece în vreo misiune şi ar fi putut muri. Dar imediat se gândea ca nu va fi militar
ci inginer. Va trebui să îl aştepte cât timp va fi student. Dacă acesta nu va mai vrea să o ceară de
soţie, ea deja ar fi fost fată bătrână şi nu ar mai fi cerut-o nimeni. Şi-a amintit cum era tatăl sau când
beia, cum o bătea pe mama ei, scandalurile dintre părinţi când tata venea cu câte o femeie acasă.
Cum se îmbăta de nu mai ştia ce-i cu el. Şi-a amintit cum a lăsat-o maică-sa la uşa mătuşii ei după
ce tatăl a murit. Se gândea că tatăl ei oricât era de rău nu ar fi abandanat-o niciodată. De la colţul
unde era casa ei l-a zărit pe Alberto, îmbătrânit şi cu privirea rătăcită şi buzele vineţii. Arăta foarte
rău. I-a spus fetii că nu vrea să meargă în Miraflores, că mai întâi a vrut să o vadă pe ea. I-a mai
spus că are necazuri. La insistenţele fetei Alberto a intrat în casă unde l-a întâmpinat mătuşa
suspicioasă pentru că nu l-a recunoscut din prima. Fata i-a spus că băiatul va rămâne să mănânce
împreună iar mătuşă-sa mai mai să facă o criză de nervi când a auzit. L-a întrebat din nou de ce este
atât de abătut. Alberto i-a povestit de Ricardo Arana că a murit.
Personajul fără nume s-a întâlnit cu Higueras care era împreună cu un tovarăş de-al său,
Culepe, şi au mers împreună până în apropierea unei case în care trebuiau să intre ca să dea lovitura.
Îl va ajuta să urce pe acoperişul casei, apoi el trebuia să sară în grădină, să intre pe o fereastă mică
fără geamuri în casă şi apoi să deschidă un geam de la stradă iar el să se întoarcă în locul unde se
aflau atunci. Slăbănogul Higueras i-a repetat de mai multe ori în ce parte a grădinii se găşea
ferestruica. Părea că ştie foarte bina casa, i-a descris cu lux de amănunte toate camerele. Casa era
foarte mare, ca un castel. L-au ajutat săe caţere pe acoperiş apoi a sărit în curte. A găsit fereastra, a
intrat cu greu în casă, s-a zgâriat tot, pe spate şi pe mâini. În casă era întuneric şi s-a lovir de
mobilier, a spart o vază, îi treceau prin minmte gândul că îl vor prinde, că va ajunge la şcoala de
corecţie fiind minor. În cele din urmă a zărit lumina de la un geam ce da la stradă. A deschis-o şi
apoi a ieşit răsuflând uşurat. Higueras l-a felicitat şi i-a spus să stea în iarbă până termină el şi
tovarăşul său ce aveau de făcut. Au apărut cei doi şi s-au dspărţit nu înainte de a cere de la Higueras
nişte soli, că ar vea nevoie imediată de ei. Voia să îi facă Teresei un cadou a doaa zi. Higueras i-a
dat zece soli, iar după ce va vinde lucrurile furate, va primi mai mulţi. A doua zi dimineată, când a
plecat de loa şcoală, şi-a amintit că fetei îi place foarte mult să citească. I-a cumpărat de la un chioşc
de ziare trei cărţi, una romantică şi două de aventuri. Tere s-a bucurat tar mult când a primit cărţile
în dar.
Alberto era foarte afectat de moartea lui Arana. A luat decizia să îi povestească
locotenetului Gamboa despre faptul că Arana a fost împuşcat şi că el ştie cine a făcut această crimă.
A sunat la locotenent şi i-a spus că vrea să stea de vorbă cu el. Acesta l-a invitat să vină la el acasă.
În drum spre Gamboa, s-a gândit că Jaguarul s-a schimbat foarte mult, devenind extrem de nervos.
Sărea la bătaie la oricine, indiferent de motiv. Avea izbucniri de mânie, ameninţa pe toată lumea că
dă foc la tot, că îi omoară pe ţoţi, că va da foc la blocul ofiţerilor, că îl va omorî pe colonel şi îşi va
face guler din maţele lui. Se gândea că şi Teresa e vinovată, că ar fi putut să dea dovadă de mai
multă compasiune când i-a povestit de moartea lui Arana. A ajuns acasă la locotenet, acesta i-a
deschis şi l-a invitat în casă. La capătul unui coridor lng au intrat în salon. L-a poftit să ia loc şi l-a
îndemnat să spună ce are de zis. Dintr-o suflare i-a spus locotenetului că moartea lui Arana nu a fost
întâmplătoare, că a fost o răzbunare de-a Cercului. L-au omorât pentru ca toată secţia îl ura, fără
vreun motiv anume. Lui Arana nu îi plăcea să se bată, nu-i plăceau glumele sinistre pe care le
făceau, îl înebuneau, se luau tot timpul de el, făceau totul ca să fie consemnat, nu îl lăsau nicio clipă
în pace. Locotenetul l-a ascultat cu atenţie apoi i-a atras atenţia că înainte de a spune numele celui
care l-a împuşcat pe Arana, trebuie să ştie că mărturisirea lui va avea urmări deosebit de grave şi că
nu va mai exista cale de întoarcere. Acesta l-a încredinţat că ştie, că înainte îi era frică să spună ce
se petrecea dar acum nu îi mai este frică. A mărturisit dintr-o suflare că Jaguarul l-a omorât pe

10
Sclav, ca să se răzbune pentru că l-a pârât pe Cava, care a fost exmatriculat. Din cauza
consemnului, că avea mai mult de 15 zile de când nu mai ieşise în oraş, că nu a mai putut suporta să
stea izolat. Se citea pe faţa lui Gamboa că nu înţelege prea bine tot ce îi povestea. Alberto i-a
povestit că Arana era îndrăgostit de o fată, că voia să iasă să o vadă. I-a povestit cum era chinuit şi
batjocorit de colegii lui. Că îi furau lucrurile, ţigările, îl necăjeau pentru că îi era teamă de lovituri,
făceau pipi pe el când dormea, îi tăiau uniforma ca să fie consemnat iar el suporta foarte greu
consemnarea. Ii scuipau în mâncare, îl puneau să se aşeze la coadă chiar dacă ajungea primul la
încolonare. Alberto a recunoscut căşi el s-a purtat urât cu Arana, că atunci când i-a aruncat fiţuica la
exemenul de la chimie, şi a fost consemnat, nu a putut să meargă să se întâlnească cu fata pe care o
iubea şi că el l-a trădat, i-a furat prietena şi acum e iubita lui. Arana nu era rău, doar că înnebunea
când era consemnat. Din disperare, să vadă ce s-a întâmplat de nu-i scrie iubita lui, l-a pârât pe
Cava locotenetului Huarina, ca să obţină învoirea să iasă în oraş. Altfel nimeni nu ar fi aflat de
geamul spart. Nimeni din ofiţeri nu ştia că ei sar zidul şi fug în oraş, chiar şi elevii din anul III. Dar
Arana nu a sărit zidul niciodată. El nu era ca toţi ceilalţi, nu îndrăznea să treacă zidul. Arana era
convins că Cercul a aflat că Sclavul îl pârâse pe Cava şi de aceea s-au răzbunat. Gamboa l-a întrebat
ce este cu acest Cerc. Alberto înşiruia vorbele aproape fără să se mai oprească. I-a povestit că sunt
patru cadeţi din secţie, acum doar trei fără munteanul Cava. Că Jaguarul l-a omorât pe Arana iar
Creţu şi Boa sunt nisţe brute dar ei nu ar fi tras. Locotenetul a cerut sa îi spună numele lor pentru că
nu le ştie poreclele. Inainte de a pleca, l-a sfătuit pe Alberto să nu discute cu nimeni, nici măcar cu
părinţii despre tot ce i-a povestit şi a doua zi să vină direct la el înainte de a merge în secţie. A doua
zi, frica a pus stăpânire pe Creţu şi Boa. Acesta din urmă chia s-a gândit să îşi facă bagajul şi să
fugă din şcoală. Trebuia să se întâlnească în chioşc dar Creţu nu a mai apărut. Abia seara a reuşit să
îi povestească că Jaguarul a înnebunit de tot, că îi amenţa pe toţi că îi omoară dacă ciripeşte careva
despre furtul subiectelor de la examene, că vor cădea multe capete dacă el păţeşte ceva. Gamboa a
venit şi i-a spus Jaguarului să îşi ia pijamaua, periuţa de dinţi şi prosopul şi să meagă la corpul de
gardă să se prezinte ofiţerului de servici.
Când mama i-a amintit că şcoala s-a terminat şi să meargă la naşul să îi găsească ceva de
lucru, a liniştit-o spunându-i că ştie cum să facă rost de bani. Cănd a întrebat-o dacă îl cunoaşte pe
slabănogul de Higueras, şi-a dat seama că ştia cu ce se îndeletniceau cei doi, Higueras şi fratele său.
Au dat o mulţime de spargeri în vara aceea Apropape întotdeauna intrau în case goale. Slăbănogul
le ştia pe toate, îi spunea mereu pe unde să intre, prin acoperiş, pe horn sau pe fereeastă. La început
îi era frică dar a început să opereze cu foarte mult calm. Îşi ţinea banii în caiete. A început să îi dea
şi mamei bani, pentru el îşi oprea doar cât să aibă de ţigări. Era fericit când se întâlnea cu Tere, îi
făcea mici cadouri iar ea se bucura foarte tare.
Alberto s-a întors dar nu a mers în dormitor ci în camera de gardă, după cum i-a spus
locotenetul Gamboa.A dormit în noaptea aceea împreună cu soldaţii care sforăiau cumplit. S-a
gândit că în prima zi de învoire vor tăbărî pe el ziariştii, că va face pe tată său, pe bunicul, pe
străbunicul său de râs, că şi-a cufundat în mocirlă numele familiei. Locotenetul Ferrero a venit să îi
spună să meargă la căpitanul Garrido. In biroul căpitanului era şi locotenetul Gamboa. L-a pus să
povestească tot ce iu-a spus locotenetului. La început a simţit că trupul i s-a înmuiat pe dinauntru,
aproape că nu putea vorbi. Glasul lui Gamboa i-a redat curajul şi i-a spus căpitanului că Arana a
fost ucis de Jaguar pentru că a denunţat Cercul. A început să povestească tot ce se întâmpla în
secţie, de la furtul de subiecte de examen, la trecerea zidului pe la stadion pe "La Perlita", descria
metodele de introducerea ţigărilor şi băuturilor în şcoală, partidele de pocher de la spălătorie,
concursurile, răzbunările şi pariurile Cercului. Căpitanul s-a înfuriat, nu-i venea să creadă că se
petrec asemenea lucruri la el în secţie. Şi chiar dacă ar fi aşa, nu este suficient ca să acuze de omor
pe cineva. Alberto nu s-a lăsat intimidat ci a explicat că Jaguarul a descoperit că Arana l-a pârât pe
Cava şi că l-a omorât ca să se răzbune. Căpitanul a încercat să îl calmeze spunându-i că este tânăr şi
impulsiv dar dacă ar fi adevărat măcar o parte din ceea ce spune, nu ar putea fi verificat. Se pot
constata doar încălcările de regulament şi se vor face câteva exmatriculăroi iar el va fi primul pe

11
listă. Aşa că, mai bine se opresc aici, şi se vor îngropa toate născocirile, l-a pus să promită că nu va
mai discuta cu nimeni despre ce s-a întâmplat. Dar Alberto nu a cedat presiunii căpitanului, spunând
că el nu poate promite nimic deoarece Arana a fost ucis. Locotenetul Gamboa l-a avertizat pe
căpitan că nu pot muşamaliza totul, că va trebui să meargă la maior dacă nu se vor lua măsuri.
Locotenetul Gamboa a discutat cu căpitanul Garrido despre faptul că a început o anchetă
legată de tot ce a aflat de la cadetul Alberto Fernández. Considera că este o insultă personală dacă
erau adevărate toate acuzaţiile, dacă băiatul ăla a fost omorât, dacă e adevărată povestea cu
băuturile, cu vânzarea subiectelor şi cu toate celelalte. Era obligaţia lui să descopere adevărul în
această poveste. Căpitanul i-a spus că el nu consideră lucrurile chiar atât de grave, că trebuiau
pedepsite abaterile de la disciplină dar că băieţii au venit în acest colegiu ca să devină bărbaţi. Că e
normal să fumeze, să se bată, să bea, să aibă aventuri cu fete, aşa se călesc pentru viaţă. Apoi l-a
luat la întrebări pe unul din soldaţii care măturau prin dormitoare dacă ştia ceva despre ce ascund
cadeţii în dulapuri. Destul de timid, acesta a recunoscut că ştia dar că nu a văzut cu ochii lui pentru
că dulapurile erau închide şi cheile erau la cadeţi. Căutând în dulapuri a găsit ţigări, sticle cu ţuică,
au pus totul în saci. Boa era sigur că Jaguarul i-a pârât, doar le promisese că îi dă în gât pe toţi dacă
el păţeşte ceva.
Locotenetul Gamboa a mers la arest să stea de vorbă cu Jaguarul. S-a uitat la faţa lui
încruntată, la crisparea lui. L-a întrebat mai întâi de ce a venit la liceul Militar. Nedumerit, Jaguarul
i-a răspuns că a vrut să se facă militar, poate să meargă la Şcoala de aviaţie. L-a întrebat dacă ştie de
ce este la arest. Cum răspunsul a fos că nu ştie, Gamboa i-a spus că băutul în şlă este considerat
infracţiune, la fel şi furatul de la colegi. Putea fi exmatriculat pentru asta. Apoi i-a amintit de Cerc,
furt de obiecte, furt de echipament, ambuscade împotriva superiorilor, abuz de autoritate cu cadeţii
din anul III. L-a catalogat drept un delicvent. Jaguarul s-a apărat spunând că nu se ştie vinovat cu
nimic pentru că toţi fac la fel. Că toată secţia a furat subiecte la examene şi cine nu a furat, a
cumpărat subiecte. Toţi erau vinovaţi. Când l-a întrebat despre cadetul Arana, dacă a furat şi el,
Jaguarul a spus că acesta nu a furat niodată nimic, şi nici nu a cumpărat. Şi-a pierdut cumăştul
locotenetul şi i-a aruncat în fată că este un ucigaş, că la omorât pe Arana. Jaguarul a negat cu
vehemenţă că ar fi făcut aşa ceva. Ba chiar l-a provocat pe Gamboa la bătaie, dacă se crede bărbat.
Să îşi dea jos epoleţii şi să se bată ca între bărbaţi. Cadetul nu a recunoscut în ruptul capului, chiar
apărându-se că el nu este un ucigaş, că nu ar face aşa ceva niciodată. Ofiţerul i-a spus că a fost pârât
şi că va afla adevărul până la urmă.
Căpitanul Garrido a înaintat raportul maiorului iar acesta era total nedumerit cum s-a ajuns
la toate acestea, cum de locotenetul a fost atât de necugetat încât să bage la arest pe cei doi cadeţi şi
cum şi-a permis să facă un raport în asemenea termeni. L-a trimis pe căpitan să îl cheme şi furios l-a
întrebat cum de şi-a permis să facă un semenea raport. Gamboa i-a răspuns destul de calm că a
considerat de datoria lui să înainteze raportul după ce a anchetat toate cele povestite de cadetul
Alberto Fernández. Luat la întrebări de ce i-a băgat la arest pe cei doi, locotenetul a explicat că i-a
izolat de cadeţii de anul V, ca să nu transpire înafară toată povestea. Maiorul l-a ameninţat că îi va
distruge cariera dacă nu face un alt raport în care să nu se pomenească de moartea lui Arana.
Gamboa nu s-a lăsat intimidat, spunându-i ca el nu are de gând să schimbe raportul, că şi-a făcut
doar datoria. Maiorul a fost nevoit să înainteze raportul dar l-a ameninţat pe locotenent că nu va uita
niciodată, că îl va costa scump decizia lui. Maiorul i-a spus căpitanului că e şi vina lui că la el în
secţie se petrec astfel de lucruri şi că toţi vor avea de suferit.
Gamboa l-a adus pe Alberto Fernández în faţa colonelului, care avea biroul într-un corp de
clădire în care nu mai intrase niciodată. A fost întâmpinat de un civil care l-a invitat într-o încăpere
foarte largă, în care se vedeau un birou, tablouri, fanioane, un lampadar. Colonelul a început
discursul întrebându-l dacă se consideră un cadet adevărat, o persoană cu judecată, inteligent, bine
crescut. Bănuind că aşa este, înseamnă că nu ar acuza un coleg de asasinat fără dovezi concrete, de
aceea l-a invitat în faţa consiliului, fiind sigur că va prezenta dovezi temeinice. Alberto a încercat
să spună că el a raportat doar ce ştia, că nu are dovezi. Colonelul l-a avertizat că a venit în faţa

12
comisiei fără nici o dovadă, cu acuzaţii extrem de grave, împroşcând cu noroi un coleg şi colegiul
care l-a format. A subliniat faptul că patru doctori şi o comisie de experţi în balistică au stabilit că
glonţul care l-a costat viaţa pe cadet a ieşit chiar din puşca lui. I-a reproşat faptul că nu i-a trecut
prin minte sa se gândească că superiorii lui care aveau mai multă experienţă şi o mai mare
responsabilitate decât el au făcit o minuţioasă achetă în legătură cu acest nefericit accident. Apoi i-a
pus în faţă o mulţine de coli de hârtie şi punându-l să citească din ele, a constat că de fapt erau
povestioarele scrise de el, care erau destul de deocheate. Colonelul i-a spus că ar trebui să îl zvârle
în stradă, să îl cheme pe taică-său şi să îi arate cu ce se ocupă băiatul său iar acesta să îl ducă la
psihiatru, că hârtiile alea dezonorează colegiul, îi dezonorează pe toţi. L-a întrebat apoi dacă regretă
că a scris asemenea pornografii. Alberto a recunoscut că da. L-a pus să promită că va face eforturi
să se schimbe, că va deveni un cadet model, altfel îl va arunca imediat în stradă. I-a spus că va
păstra acele hârtii şi dacă superiorii lui îi vor spune la sfârşitul anului că a răspuns încrederii sale,
dacă până atunci carnetul său de cadet va rămâne curat, atunci va arde acele hârtii. În caz contrar,
dacă va comite vreo infracţiune cât de mică, va aplica regulamentul fără cruţare. Înainte de a-i da
drumul i-a amintit că este în armată, într-o instituţie unde superiorii au grijă ca totul să fie anchetat
cum trebuie şi sancţionat.
Alberto a fost dus în celula în care era şi Jaguarul. Acesta era nerăbdător să afle cine l-a
pârât, ca să se răzbune. Era sigur că Alberto va ieşi înaintea lui, şi acesta trebuia să îi avertizeze pe
Creţu şi Boa că la ei în dormitor este un trădător şi că ei trebuie să afle cine este acesta. Alberto l-a
acuzat pe Jaguar că este o brută şi că din cauza lui, Arana a suferit foarte mult, nu a mai rezistat
umilinţelor. Apoi i-a spus în faţă că el l-a pârât lui Gamboa. Jaguarul a sărit la bătaie, s-au bătut în
tăcere, nimeni nu şi-a dat seama de ce se petrece în celula lor. Alberto a luat o bătaie cruntă, avea
faţa tumefiată, plină de sânge. Jaguarul aproape că nu avea nici-un semn, era doar ciufulit şi plin de
praf. Gamboa i-a trimis pe amândoi la infermerie. Când a primit loviturile Jaguarului nu asimţit
nicio-o durere, doar umiliţă. Şi-a amintit cum Jaguarul l-a trântit la pământ şi a început să îl
lovească în cap până şi-a pierdut cunoştinţa. Când a deschis ochii Jaguarul de afla în pat, lângă el şi
îi asculta răsuflarea monotonă. A primit îngrijirile infiermierului, apoi s-a uitat calm la Jaguar.
Acesta l-a făcut turnător, amintindu-i că acest lucru este cel mai josnic lucru la un bărbat. Alberto l-
a făcut în schimb pungaş, că locul lui este la puşcărie şi că nu-l va ierta niciodată, se va răzbuna. Va
spune întregii lumi că l-a omorât pe Arana, că este un criminal şi că toţi superiorii din colegiu sunt
complicii lui pentru că vor să muşamalizeze această crimă. Apoi au ieşit din infermerie şi au intrat
la locotenetul Gamboa. Aici le-a amintit ordinul colonelului să nu discute cu nimeni despre tot ce s-
a intâmplat. Îndreptându-se spre dormitor, Alberto a insistat că Jaguarul l-a omorât pe Arana ca să
se răzbune că acesta l-a pârât pe Cava de furtul subiectelor. Abia când a înţeles că acesta nu ştia
cine l-a pârât pa Cava, şi-a dat seama că Jaguarul era nevinovat, că l-a acuzat degeaba. I-a spus
chiar că ei doi ar putea fi prieteni. Jaguarul i-a replicat că niciodată nu va fi prieten cu un turnător.
Întorşi în dormitor, brigadierul Arróspide l-a făcut turnător pe Jaguar şi din cauza trădării lui
au avut control şi li s-a confiscat tot. S-au luat la bătaie, sărind toţi pe Jaguar. În zilele următoare
Alberto se aştepta ca Jaguarul să le spună că el i-a turnat, dar spre surprinderea lui acesta nu a făcut-
o. Chiar şi-a cerut scuze, spunându-i că îi pare rău de tot ce s-a întâmplat şi că ar dori să rămână
prieteni. Dar Jaguarul i-a spus că nu vrea să mai audă de el niciodată.
Locotenetul Gamboa a fost transferat la o unitate militară dar înainte de a pleca şi-a luat
rămas bun de la căpitanul Garrido, de la maior, de la colonel. Garrido i-a spus că îl stimează foarte
mult şi că îi pare rău că a fost transferat. Înainte de a se întâlni cu căpitanul, a primit o scrisoare de
la o santinelă pe care a citit-o în grabă. I-a cerut căpitanului voie să îl lase pe Jaguar să facă câţiva
paşi cu el, că vrea să discute între patru ochi cu acesta. Scrisoarea era de la Jaguar, acesta
recunoştea crima comisă şi voia ca locotenetul să meargă să îl predea colonelului. Nu regreta fapta
odioasă, el considerând că a făcut-o pentru binele secţiei sale. A fost extrem de afectat de lipsa de
recunoştinţă a camarazilor săi, s-a simţit trădat de colegi care nici măcar un au încercat să stea de
vorbă cu el, că nu au vrut să afle care este adevărul, dacă într-adevăr este turnător. Gamboa i-a spus

13
că nu înţelege de ce nu le-a spus cine este turnătorul de fapt. Replica Juaguarului a fost că înţelege
de ce Alberto Fernández a turnat, pentru că acesta şi-a apărat prietenul, pe Sclavul Arana. Dar pe el
nici măcăr nu au vrut să îl asculte, l-au crezut turnător, când de fapt el i-a făcut bărbaţi. Gamboa s-a
chinuit săîşi amintească cine esra Arana, cum arăta, cum îi era vovea. Nu îşi amintea nimic despre
acest cadet. Gamboa i-a explicat că Alberto şi-a retras acuzaţiile, că se închisese toată povestea, deci
el un trebuie să se mai autodenunţe, i-a spus că faptul era consumat, să se întoarcă înapoi în secţie şi
să uite tot ce s-a întâmplat, să înveţe ca pe viitor să nu mai repete asemenea greşeli.
Pe parcursul naraţiunii, autorul se identifică cu câteva dintre personajele acestui roman,
amintirile anilor când erau adolescenţi se întrepătrund, creind o adevărată confuzie în mintea
cititorului. Alberto după ce a terminat liceul militar s-a hotărât să meargă în Statele Unite la
universitate, să se facă inginer. Şi-a amintit cum l-a chemat căpitanul şi l-a felicitat pentru
rezultatele deosebite cu care a terminat şcoala militară, apoi l-a asigurat că el s-a ţinut de cuvânt şi a
ars hârtiile cu povestioarele lui deocheate. Întrebându-l ce vrea să urmeze în continuare şi aflând că
vrea să se facă inginer, l-a încurajat spunându-i că e o alegere foarte bună, că ţara are nevoie de
oameni pregătiţi, de ingineri. Colegiul Militar "Leoncio Prado" i-a provocat amintiri foarte
neplăcute, voia să uite această perioadă din viaţa lui.

14