Sunteți pe pagina 1din 1

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ

GERMANIA
Frohe Feste!!!
 Germanii numesc Crăciunul „Weihnachten” (noapte solemnă) sau „Heiligenachten”
(noapte sfântă). Încă din prima duminică de Advent, târgurile de Crăciun invadează piețele
oraşelor, la fel ca în România.
 Coroana de Advent(cu ramuri verzi), confecționată în familie, este așezată, în aceste
zile, în case. Pe aceasta se găsesc fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare
duminică de Advent, fie 24 de săculețe cu dulciuri care vor fi degustate zilnic în familie.
 În Germania, ”Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de
Crăciun, care, conform tradiției, se crede că ar apăra casa de hoți și de nenorociri tot restul
anului. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se
adună pentru cină și pentru a merge împreună la Biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.
 Tradiția împodobirii bradului a început în Germania. Primii creștini care au adus
brazi împodobiți în casele lor au fost nemții, în secolul al XVI-lea. Mai târziu, împodobirea
acestora a devenit un obicei și în alte țări. În 1890, deja erau importate din Germania
ornamente pentru pomii de Crăciun.
 De asemenea, o altă tradiție importantă în Germania, este aprinderea unei lumânări
în fiecare casa, magazin sau clădire. Aceasta trebuie să fie pusă în locul principal al
casei și să ardă în permanență.
 În această perioadă, nemții se pregătesc pentru coacerea prăjiturii tradiționale
-“Weihnachtsplätzchen”, pentru masa de Crăciun, care deseori au formă de animale
ce erau sacrificate de strămoșii germani.
 În Germania, sărbătoarea Crăciunului durează două zile. 26 decembrie este zi liberă,
întrucât e cea de-a doua zi de Crăciun, dedicată vizitelor în familie sau la prieteni.
Cadourile sunt oferite în după-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie,
dar nu “de Moș Crăciun”, ci “de ChristKind” (copilul Iisus).
 La ei este cunoscută slujba de la miezul nopții.

S-ar putea să vă placă și