Poveştile bradului împodobit de Crăciun

Veşnic verde, bradul a avut dintotdeauna pentru oameni semnificaţii speciale în

timpul iernii, a fost venerat, adus în case, împodobit şi a devenit centrul sărbătorilor
şi simbol al Crăciunului. Este asociat cu viaţa şi sănătatea, cu iubirea şi familia, cu
bucuria de a primi daruri şi cu magia sosirii lui Moş Crăciun, iar despre împodobirea
lui sunt legende, tradiţii şi mode în toate culturile.

n fiecare an, în seara de Ajun a Crăciunului se împodobeşte bradul, în vârf se pune o

stea, simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un ingeraş, simbol al
ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun se pun cadouri pentru fiecare.
Este un vechi obicei, venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi intrat în tradiţia
creştină, şi chiar dacă multe dintre obiceiuri s-au schimbat odată cu trecerea timpului,
împodobirea pomului de Crăciun a rămas cel mai îndrăgit şi este prilej de mare bucurie.

Cum a început totul

Plantele şi copacii care îşi păstrează şi iarna frunzele verzi au însemnat dintotdeauna
pentru oameni un simbol al vieţii. Anticii egipteni credeau că soarele este un zeu şi
iarna vine în fiecare an pentru că el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în
semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra
morţii, împodobeau crengi verzi de palmier aduse în
casele lor.

Şi romanii antici îşi împodobeau casele cu ghirlande

din laur şi bradverde când celebrau Saturnalia, de la
mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, în care îl
sărbătoreau pe Saturn, zeul agriculturii, pentru ca după solstiţiu cîmpurile şi livezile să
înverzească din nou.

nou.
Vikingii din Scandinavia omagiau bradul mereu verde ca simbol al zeului soarelui
Balder, druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu
vâsc în timpul ritualurilor de iarnă.

Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, prin anul 720 se afla
în Turingia şi ar fi trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar şi de
supărare a lovit stejarul cu toporul.

În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat
forma sa trunghiulară ca fiind Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un
simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.

În secolul XII se obişnuia ca în ziua de Crăciun brazii să fie atârnaţi de tavan cu

vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii şi abia două secole mai târziu creştinii practicanţi
au început să decoreze brazii.

În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol

al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în
vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii. Primul brad de Crăciun ar fi fost
impodobit în anul 1510, în Lituania.

Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther, primul reformator protestant,
mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în
lumina lunii. A adus bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de
strălucitor. Tot Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul
secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat şi ghirlande de hârtie
colorată pentru a fi agăţate în brad ca obiecte decorative.

Din Germania, tradiţia de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit şi în

Finlanda, în Franţa, Anglia şi Statele
Unite.

Pe la 1605, în Franţa, la Strasbourg, de

Crăciun brazii se aduceau în case şi se
ornau cu bomboane, nuci, turta dulce, cu
flori din hârtie şi mătase şi bineinţeles cu
lumânări. La Paris, obiceiul bradului
împodobit de Crăciun a fost adus abia în
1837, de prinţesa Helene de
Mecklembourg.

În Anglia, la Crăciunul din 1841, prinţul

Albert, soţul reginei Victoria a dăruit
familiei regale un brad de Crăciun,
împodobit după obiceiul german. Apoi,
obiceiul de a împodobi un brad de Crăciun
s-a răspândit cu repeziciune în clasa
mijlocie din Anglia, a ajuns şi în casele
muncitorilor şi apoi şi în coloniile coroanei
britanice.

În 1850, Charles Dickens descria

împodobirea pomul de Crăciun ca pe o
tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi,
fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării.

Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe

podeaua. Bradul trebuia să fie cât mai înalt şi mai bogat şi să fie împodobit cu cât mai
multe ornamente, pentru a arăta starea socială a familiei.
Pe la 1900, după moartea Reginei Victoria, epoca brazilor foarte mari a apus şi, din
motive de economie sau pentru a proteja pădurile de brazi, au fost folosiţi ca pomi de
Crăciun brazii de plastic, inventaţi tot în Germania.

În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales
cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării. În
Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă
colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.
în Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii
sau îngeraşi, în Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi
inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de
păsări.

În Statele Unite, obiceiul de împodobi bradul de Crăciun a fost adus de coloniştii

germani, stabiliţi în Pennsylvania, şi a fost văzut ca o ciudăţenie. Primul brad a fost
decorat pe la 1830, dar puritanii americani l-au considerat un simbol al păgânismului şi l-
au renegat. Îmbodobirea bradului a fost legalizata pentru abia în 1836, de statul
Alabama, din 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate
statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de ornamentele de Crăciun.

Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus în 1853 moda bradului la Casa
Albă, Theodore Roosevelt a dorit să protejeze mediul şi a întrerupt tradiţia cât timp a fost
preşedinte, între 1901 şi 1909, dar oviceiul a fost reluat în 1923, odată cu instalarea
preşedintului Calvin Coolidge.

Secolul XX adusese tot felul de ornamente: ghirlande, globuleţe, beculeţe, îngeraşi şi

clopoţei puşi în brad pentru a se alunga spiritele rele.
 Luminiţele
electrice din pomul de Crăciun au fost inventate în 1917, de un adolescent
american, Albert Sadacca, care s-a gândit să transforme bradul întunecat într-o mare de
lumini şi a adaptat unele din decoraţiunile vândute de familia lui în lumini cu care putea fi
ornat pomul. În primul an au fost vândute doar 100 de seturi, dar în următorul an
vânzările i-au adus venituri de milioane de dolari şi astfel a început una dintre cele mai
profitabile afaceri din lume: beculeţele pentru pomul de Crăciun.

Primul brad din

Rockefeller Center a adus în 1931, era destul de mic şi neîmpodobit, dar doi ani mai
târziu a fost înlocuit cu altul mai înalt şi iluminat electric. Astăzi bradul de Crăciun este
are mai mult de 25 de mii de lumini.

Ornarea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau
mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii
se întrec în a împodobi cel mai frumos brad.

Modă culorilor şi a decoraţiunilor pentru bradul de Crăciun se schimbă de la an la an, la

fel ca şi orice altă modă.
Tradiţia bradului împodobit la români

În tradiţia românească obiceiul împodobirii pomilor exista înca de pe vremea strămoşilor

daci. Naşterea, nunta sau moartea erau marcate şi de împodobirea unui brad şi în multe
zone există încă astfel de obiceiuri.

La naşterea copilului se sădea un brad cu care, simbolic, pruncul era înfrăţit sau se
obişnuia ca nou-născutul să fie închinat de moaşă în faţa unui brad. La nuntă, în multe
regiuni, se împodobea un brad şi era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare. La
ceremoniile de înmormântare, mai ales a celor necăsătoriţi, era purtat în faţa cortegiului
funerar un brad împodobit.

Legatura dintre brad şi sărbătoarea de Crăciun este însă de dată relativ recentă, de pe
la jumatatea secolului XIX, şi vine din vestul Europei.

Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit

de bona de origine germană a copiilor
unui boier din Bucureşti. Bradul,
împodobit ca în Germania, ar fi plăcut atât
de mult musafiriilor încât din anul următor
şi în casele lor a fost împodobit un brad
de Crăciun.

Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală

s-a organizat în 1871 pentru aniversarea
Principesei Marioara, fiica lui Carol I şi a
Reginei Elisabeta.

În "Memorii", Principele Carol evoca

Ajunul Crăciunului anului 1874, care a fost
"de o frumuseţe strălucitoare" şi când,
pentru prima dată au fost impodobiţi de
Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14
brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice,
şi întreaga lume bună a Bucureştiului a
fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.

Şi Carmen Sylva, pseudonimul literar al

Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun care a strălucit în memoria sa ca o
amintire de neînlocuit, unicul Crăciun cu adevărat fericit.
Bibliografie:
http://stiri.tvr.ro/povestile-bradului-impodobit-de-craciun_53990.html#view

https://www.ancient-origins.net/news-general/ancient-roots-christmas-customs-001162

https://www.zmescience.com/science/history-science/origin-christmas-tree-pagan/

https://www.history.com/topics/christmas/history-of-christmas-trees

https://oldchristmastreelights.com/table_of_contents.htm

https://www.housebeautiful.com/entertaining/holidays-celebrations/tips/g515/vintage-
christmas-decorations/?slide=1

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pom_de_Cr%C4%83ciun