III.

Determinarea înălţimii metacentrice (Plutirea corpurilor)

1. Introducere

Corpul de volum V este scufundat într-un lichid cu greutatea specifică 𝛾𝛾

(fig.III.1). Asupra acestui corp acţionează forţa de greutate G.

Plan manometric,𝑝𝑝0 = 0 x

A’ B’

𝛾𝛾
y 𝐹𝐹⃗𝑧𝑧1
C
Γ𝑉𝑉
𝐹𝐹⃗𝑥𝑥1 𝐹𝐹⃗𝑥𝑥2
A B
Γ𝑜𝑜
V D

𝐹𝐹⃗𝑧𝑧2
z

Fig. III.1.

Pe suprafețele în contact cu lichidul acționează forțele de presiune.

Rezultantele forțelor de presiune sunt notate Fx, Fy, Fz după cele trei axe.
Componenta Fx, pe aza OX, este egală cu zero, deoarece este rezultanta a două
componente Fx1 care acţionează pe suprafaţa din stânga liniei meridiane Cv şi Fx2
care acţionează pe suprafaţa din dreapta. Acestea diferă numai ca semn și se
anulează. Rezultanta presiunilor Fy , pe axa OY, se determină asemănator (Fy=0).
Împărţind corpul de volum V, în două părţi cu ajutorul curbei C0 se pot
determina componentele rezultantei Fz pe aza OZ : forţa Pz1 care acționează la partea
superioară şi respectiv forţa care acţionează pe partea inferioară Fz2.
 𝐹𝐹𝑧𝑧1 = 𝛾𝛾𝑉𝑉1 (III.1)

𝐹𝐹𝑧𝑧2 = 𝛾𝛾𝑉𝑉2 (III.2)

unde : V1 este volumul în cilindrul ACBB’A’,
V2 este volumul în cilindrul ADBB’A’.
Însumând proiecţiile forţelor pe axa OZ avem:
𝐹𝐹𝑧𝑧 + 𝐺𝐺 = 0
𝐹𝐹𝑧𝑧1 − 𝐹𝐹𝑧𝑧2 + 𝐺𝐺 = 0
−𝛾𝛾(𝑉𝑉2 − 𝑉𝑉1 ) + 𝐺𝐺 = 0
unde 𝑉𝑉 = 𝑉𝑉2 − 𝑉𝑉1 volumul corpului
rezultă

𝐹𝐹𝑧𝑧 = 𝛾𝛾𝛾𝛾 = 𝐺𝐺 (III.3)

Fz se mai numește și portanță hidrostatică. Aceasta trece prin centrul de

greutate al corpului și formează un cuplu cu forța G ce menține corpul în echilibru.
Pentru a menține corpul în echilibru stabil, în situația plutirii sub nivelul
lichidului, trebuie ca centrul de de greutate G al corpului să fie sub centrul de
presiune C .
Legea lui Arhimede se aplică numai în cazul în care lichidul udă complet
suprafața corpului aflată sub nivelul liber. Dacă se consideră că un recipient este

�𝑭𝑭⃗𝒂𝒂

C G
𝑪𝑪 ≡ 𝑮𝑮 C’ G’
G’ C’
G C

��⃗
𝑮𝑮

a. b. c.

poziționat întrun vas, astfel încât

 Fig. III.2.

lichidul să nu depășească fața AB a acestuia, ca în figura III.3. a., atunci asupra

recipientului acționează propria greutate G și forța P egală cu produsul dintre
greutatea specifică a lichidului 𝛾𝛾 și volumul de lichid notat cu V1 . În cazul în care
recipientul depășește nivelul lichidului din vas iar cel din vas nu pătrunde prin fața
AB, asupra acestuia va acționa doar greutatea sa. În ultimul caz din figura 3, portanța
hidrostatică va fi egală cu greutatea volumului de lichid dislocuit (VC ).
Un corp poate pluti dacă greutatea corpului G nu depășește portanța
hidrostatică. Plutirea se poate clasifica în doua categorii:
- când corpul este în întregime scufundat în lichid - plutire în interiorul
lichidului;
- când corpul este parțial scufundat în lichid - plutire la suprafața lichidului.
Plutirea corpului la suprafața lichidului, se realizează în cazul în care:

𝐺𝐺 = 𝑃𝑃𝑉𝑉 (4)

𝑃𝑃 = γV1

𝐺𝐺
𝛾𝛾
𝐹𝐹𝑎𝑎 = γVc
V1 Vc

A B A B
𝐺𝐺
𝐺𝐺

a b c

Fig. III.3.

unde : PV este forța ascensională determinată luând în calcul volumul corpului.

G este greutatea corpului;

Plutitor se numește copul care pluteşte la suprafaţa lichidului.

 Corp plutitor h-pescaj

Fig. III.4.

Axa de
plutire
Plan de plutire
G
Carenă C
Linia de plutire

Aria de Axa longitudinală

plutire de plutire
transversală
de plutire
Axa

Fig. III.5.

Urma pe care o lasă lichidul pe suparafața corpului se numește linie de plutire,

iar planul suprafeței libere a lichidului pe care plutește corpul se numește plan de
plutire.
Distanța de la linia de plutire la partea inferioară a plutitorului se numește
pescaj sau travee.
Suprafaţa secţiunii corpului în planul de plutire se numeşte arie de plutire.
Axa de plutire este determinată de centrul de aplicare a portanţei hidrostatice
(C), împreună cu centrul de greutate al plutitorului (G) . În funcţie de aria de plutire
deosebim axa longitudinală şi axa transversală de plutire.
Criteriul de stabilitate al plutirii corpurilor la suprafaţă lichidelor este dat de
poziţia punctului M, numit metacentru. Metacentrul se află la intersecția axei de
plutire cu ce a liniei de acţiune a forţei de portanţă hidrostatică P, în situaţia în care
axa de plutire își schimbă poziția și are o abatere faţă de verticală cu unghiul α. În
această nouă poziţie a corpului faţă de verticală, centrul de presiune C se deplasează
după un arc de cerc de raza r, în C’ . Acest arc de crec se numeşte rază metacentrică
(notată 𝑟𝑟𝑀𝑀 ). Distanţa sau înălțimea de la centrul de greutate la metacentru (GM) este
numită distanţă (înălţime) metacentrică (notată ℎ𝑀𝑀 ).

ℎ𝑀𝑀
𝑟𝑟𝑀𝑀
A’
Plan de plutire B
A O α
G ��⃗
𝑷𝑷 B’
C C’

��⃗
𝑮𝑮
Axa de plutire

Fig. III.6.

Raza metecentrică rM este:

𝐼𝐼
𝑟𝑟𝑀𝑀 = (III.5)
𝑉𝑉

unde: I este momentul de inerţie al ariei de plutire în raport cu dreapta de intersecţie

a planurilor de plutire;
V este volumul carenei.

La plutiriea corpului la suprafaţa lichidului se impune următoarea condiţie de

stabilitate :

ℎ𝑀𝑀 > 0 (III.6)

 Deci metacentrul M trebuie să fie deasupra centrului de greutate G, caz în care
cuplul obținut din forţele P şi G tinde să reducă unghiul α. Dacă se face această
convenţie ca înălţimea metacentrică să fie pozitivă atunci când metacentrul se află
deasupra centrului de greutate şi negativă în sens contrar rezultă:
ℎ𝑀𝑀 > 0 reprezintă echilibru stabil;
ℎ𝑀𝑀 < 0 reprezintă echilibru nestabil;
ℎ𝑀𝑀 = 0 reprezintă echilibru indiferent.

Teoria plutirii corpurilor este utilizată și la execuția unor construcţii

hidrotehnice, cum ar fi execuţia şi lansarea chesoanelor, nu numai la construirea şi
exploatarea navelor.
S-a aratat anterior că asupra plutitorului acţionează două forţe, (greutatea şi
portanţa hidrostatică) şi acestea sunt egale în cazul în care plutitorul şi lichidul sunt
în repaus sau plutire statică.
În cazul plutirii dinamice sunt două cazuri distincte:
- plutire izocarenă; este îndeplinită relaţia (III.4) în fiecare moment, dar cele
două forţe nu au aceeaşi dreapta suport în orice moment (plutitorul are
mişcări lente de oscilaţie într-un lichid aflat în repaus);
- plutire cu mari oscilaţii; relaţia (III.4) nu mai este îndeplinită în orice
moment, plutitorul execută mişcări de oscilaţie cu mare amplitudine după
direcţia verticală sau în jurul unor axe orizontale, asemnănător unei navei
în timp de furtună (oscilații de ruliu sau de tangaj).

Determinarea înălţimii metecentrice

Înălţimea metecentrică se poate determina prin calcul sau pe cale

experimentală.
Formula înălţimii metacentrice este:

𝐼𝐼 (III.7)
ℎ𝑀𝑀 = − 𝑎𝑎
𝑉𝑉

unde a - este distanţa de la centrul de greutate al plutitorului la centrul de

presiune.
Plutitorul putând oscila după o infinitate de axe de înclinaţie, atunci vor există
o infinitate de înălţimi metacentrice. Pentru obținerea unei plutiri stabile, condiția
este ca toate înălţimile metacentrice să fie pozitive, iar acestă situaţie este asigurată
dacă înălţimea metacentrică minimă este pozitivă. Înălţimea metacentrică minimă
este pentru acea axă de înclinaţie pentru care momentul de inerţie este minim. Atunci
condiţia de plutire va fi:
 𝐼𝐼𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 (III.8)
ℎ𝑀𝑀𝑀𝑀𝑀𝑀𝑀𝑀 = − 𝑎𝑎
𝑉𝑉

Momentul de inerţie minim corespunde oscilaţiilor în jurul axei longitudinale.

Experimental înălţimea metacentrică se determină măsurând unghiul de
înclinare a navei, între poziţia iniţială si cea încărcată excentric. Se poate folosi firul
de plumb care indică direcţia verticală, independentă de inclinarea plutitorului sau
procedeul topografic (fig. III.7).

Fig.III.7. Procedeul topografic

Pentru prima metoda avem formula:

𝑏𝑏𝑏𝑏
ℎ𝑀𝑀 = (III.9)
𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺𝐺

iar în cazul metodei topografice:

 𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏
ℎ𝑀𝑀 = (III.10)
𝐺𝐺∆ℎ

unde: b, l, Δh - valori specifice navei ce pot fi determinate,

Q - greutatea excentrică cunoscută,
G - greutatea navei, determinată în funcţie de materialele utilizate.

2. Obiective

Scopul lucrării este de a observa plutirea unui corp accesorizat cu greutați

deplasabile pe orizontală și verticală și determinarea unghiului de înclinare a
acestuia, pentru diferite poziții ale acestora, precum și determinarea experimentală a
diferenței dintre punctul de rotire și centrul de greutate ale corpului (înălțimea
metacentrică).
3. Descrierea instalaţiei

Fig. III.8. Stand experimental

Standul experimental este compus din:
1- Rezervor din plexiglas;
2- Plutitor din plastic;
3- Axă gradată pentru deplasarea greutății mobile pe orizontală (∆X – distanța din
ax către exterior);
4- Axă gradată pentru deplasarea greutății mobile pe verticală (Y – distanța din ax
măsurată în sus, cu valoarea inițială Y0= 30 mm);
5- Dispozitiv pentru măsurarea unghiului de înclinare a plutitorului (∆θ - interval
0÷100);

4. Mod de lucru

1. Se conectează rezervorul (1) la conducta de alimentare cu apa a standului

și se umple până la un nivel oarecare.
2. Se poziționează greutatea mobilă orizontală (3) în poziția centrală (”0„), iar
greutatea de pe axa verticală (4) la distanța Y0= 30 mm.
3. Se aşează plutitorul (2) în rezervor și se verifică dacă dispozitivul ce
măsoară unghiul de rotire al corpului este zero.
4. Se deplasează greutatea orizontală către exterior la diferite distanțe ( ∆X1,
∆X2, ∆X3, ...) și se măsoară unghiul de rotire a corpului pentru fiecare poziție (∆θ1,
∆θ2, ∆θ3, ...). Se observă poziția plutitorului.
5. Se deplasează greutatea pe axa verticală la distanța Y1=40mm și se repetă
etapa anterioară.
6. Experimentul poate continua deplasând greutatea pe axa vericală până la
valoarea maximă de 70 mm.
5. Formule folosite

Fig. III.9

În triunghiul MGO
∆𝑋𝑋
𝑡𝑡𝑡𝑡∆𝜃𝜃 = (III.11)
𝑑𝑑(𝐺𝐺𝐺𝐺)

d(GM) – distanța de la metacentru la centrul de greutate = hM.

∆𝑋𝑋
ℎ𝑀𝑀 = 𝑑𝑑(𝐺𝐺𝐺𝐺) = (III.12)
𝑡𝑡𝑡𝑡∆𝜃𝜃

𝑠𝑠𝑠𝑠𝑠𝑠∆𝜃𝜃
dar 𝑡𝑡𝑡𝑡∆𝜃𝜃 =
𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐∆𝜃𝜃

pentru unghiuri mici 𝑠𝑠𝑠𝑠𝑠𝑠∆𝜃𝜃 ≅ ∆𝜃𝜃

𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐∆𝜃𝜃 ≅ 1
Înlocuind obţinem:

∆𝑋𝑋
ℎ𝑀𝑀 = (III.13)
∆𝜃𝜃
6. Rezultate experimentale

Valorile determinate experimental se vor trece în tabel, se va determina

înălțimea metacentrică și se va stabili felul plutirii.

Tabelul III.1.
∆𝑿𝑿
𝒉𝒉𝑴𝑴 = (mm)
Y (mm) ∆X (mm) ∆θ ( 0 ) ∆𝜽𝜽 Felul plutirii

2 3
4 3,5
6 4,75
30 8 6
10 7
12 8
14 9,25
2 3,25
4 4,25
6 5,75
40 8 7,5
10 8,5
12 9,75
14 -
2 4,5
4 5
6 7
50 8 8,75
10 9,5
12 -
14 -
2 4,75
4 6,5
6 8,75
60 8 -
10 -
12 -
14 -
 2 6
4 8
6 -
70 8 -
10 -
12 -
14 -
2 8,25
4 -
6 -
80 8 -
10 -
12 -
14 -