TERMENUL

Termenul = un cuvânt sau un grup de cuvinte care redă proprietățile unui obiect real sau ideal.

Componentele termenului:

1. lingvistică – cuvântul sau grupul de cuvinte (Exemplu: ființă)

2. cognitivă – noțiunea termenului – intensiunea – ansamblul de proprietăți (Exemplu: are viată, se mișcă,
viețuitoare)

3. ontologică – mulțimea de obiecte ( Exemplu: totalitatea ființelor)

Structura termenului

1. Intensiunea = totalitatea proprietăților obiectelor care formează extensiunea termenului.

2. Extensiunea = totalitatea obiectelor asupra cărora intensiunea se aplică cu sens.

Observație: Între intensiune și extensiune există un raport invers proporțional, astfel încât, dacă
intensiunea crește atunci extensiunea scade și invers, dacă intensiunea scade, atunci extensiunea crește.
Dacă numărul proprietăților unui obiect crește, atunci intensiunea crește și extensiunea scade. Dacă numărul
proprietăților unui obiect scade atunci intensiunea scade și extensiunea crește.

Exemple: - dacă termenului capră neagră îi inlăturăm proprietatea neagră, atunci intentensiunea scade iar
extensiunea crește.

- dacă termenului mașină îi adăugăm proprietatea de teren, atunci intensiunea crește iar
extensiunea scade.

Termenii pot fi ordonați crescător sau descrescător după intensiune sau după extensiune

B. Clasificarea termenilor

Tipuri de termeni după Tipuri de termeni după

INTENSIUNE EXTENSIUNE
ABSOLUȚI/RELATIVI VIZI/NEVIZI
ABSTRACȚI/CONCREȚI SINGULARI\GENERALI
POZITIVI/NEGATIVI COLECTIVI\DISTRIBUTIVI
SIMPLI/COMPUȘI PRECIȘI/VAGI

→ După intensiune

Tipuri de Caracterizare – un termen este: Exemple

termeni
Absoluți și ABSOLUT – exprimă obiecte sau A: câine, cal, casă, dulap, fotbalist, combină,
relativi proprietăți ale unor obiecte, putând fi castravete, floare, jucărie.
înțeles în mod independent de alți R:câinele meu, soră, frate, mamă, părinte,
termeni. bunic, unchi, mătușă, naș, soț, stânga, dreapta,
RELATIV- exprimă o relație între sinonim, antonim
două sau mai multe obiecte.
Abstracți ABSTRACT – exprimă însușiri, A: moralitatea, sinceritatea, frumusețea,
și concreți relații sau proprietăți independente curajul, inteligența, tinerețea, istețimea,
de obiectele cărora le revin. dreptatea, egalitatea, fraternitatea, legalitatea,
CONCRET – desemnează obiecte, empatia.
însușiri sau proprietăți caracteristice C: moral, sincer. frumos, curajos, inteligent,
acestora. tânăr, isteț, sincer, drept, curat, carte, cladire,
terasă.
Pozitivi POZITIV – indică prezența unor P: prezent, frumos, viu, drept, legal, moral,
și negativi însușiri. sănătos, deștept, cal, carte, om.
NEGATIV – îi lipsește o însușire. N: absent, nevăzător, șchiop, nedrept, urât,
mort, ilegal, nedrept, imoral, prost.
Simpli SIMPLU- format dintr-un singur S: triunghi, manual, culegere, poezie, roman,
și cuvânt profesor, mașină, casă, soldat, război.
compuși C: triunghi isoscel, manual de logică,
COMPUS – format din două sau mai culegere de probleme, poezie patriotică,
multe cuvinte profesor de filosofie, război de țesut
→ După extensiune

Tipuri de Caracterizare – un termen este: Exemple

termeni

Vizi și nevizi VID – extensiunea sa nu cuprinde niciun V: centaur, sirenă, elixirul vieții, piatră
obiect filosofală, hobbit, unicorn, cerc-pătrat,
NEVID – extensiuna sa cuprinde cel babă-tânără, cal înaripat, zâna, spiriduș.
putin un obiect N: telefon, pisică, dreptunghi, autobuz, librărie,
revistă, oraș, poet, munte, planetă, măgar,
radieră, castravete, doctor.
Singulari și SINGULAR – extensiunea sa cuprinde S: Constantin Noica, Galați, Europa, Marea
generali doar un obiect Neagră, râul Olt, Muzeul Luvru, Marte, Luna,
GENERAL – extensiunea sa cuprinde cel G: om, oraș, capitală, mare, râu, muzeu, arbore,
puțin două elemente pantaloni, cratiță
 Colectivi și COLECTIV – obiectele din extensiunea C: bibliotecă, pădure, roi de albine, oaste,
distributivi sa sunt colecții de obiecte, stfel încât armată, colecție, echipă, livadă, clasă de elevi, c
proprietățile ce revin colecțiilor nu revin gașcă, turmă, cireadă.
și fiecărui membru al colecției D: carte, copac, albină, soldat, ostaș, revistă,
DISTRIBUTIV - însușirea clasei de elev, profesor, prieten, caiet, pilotă, betonieră,
obiecte se aplică fiecărui element în bicicletă.
parte.
Preciși și vagi PRECIS – oricare ar fi termenul ales P: triunghi, anorganic, element chimic, casă,
putem spune despre el că aparține sau nu gradină, masă, stilou, oraș, organic, pom.
sferei termenului respectiv V: frumos, inteligent, tânăr, bun, departe,
VAG – nu putem spune cu precizie dacă înțelept, patriot, simpatic, isteț, manierat, vesel,
obiectul aparține sferei termenului deștept, sărac, bolnav.
respectiv

C. Raporturi între termeni

I. Raportul de CONCORDANȚĂ – se stabilește între termenii care au cel puțin un element comun.

1. Raportul de IDENTITATE – au aceeași extensiune

- Exemple: A = soție, B = nevastă; A = celibatar, B = bărbat necăsătorit; A= soldat, B=ostaș

2. Raportul de ORDONARE - extensiunea unui temen este inclusă in extensiunea celuilalt, fără să
coincidă.

- este vorba de raportul dintre gen și specie. →Genul (exemplu: A = felină) este termen supraordonat

→Specia (exemplu:B= pisică) este termen subordonat

3. Raportul de ÎNCRUCIȘARE – se stabilește îintre doi termeni care au elemente comune fără ca
extensiunea unuia să fie cuprinsă strict în extensiunea celuilalt.

- Exemple: A = elev, B = sportiv; A= cântăreț, B = dansator; A =

profesor; B = scriitor; A = filosof, B = matematician)
II. Raportul de OPOZIȚIE – se stabilește între termenii care nu au niciun element în comun.

1. Raportul de CONTRARIETATE – se stabilește între speciile aceluiasi gen cu condiția să existe

mai mult de doua specii.
- Se referă la termenii contrari
- Exemple: A = galben, B = roșu; A = capră, B= oaie, A =
logică, B = chimie; A = Fotbal , B= volei, A = măr, B = păr
2. Raportul de CONTRADICȚIE – se stabilește între termeni care au sens opus, un termen
reprezintă negația celuilalt - Se referă la termenii contradictorii
Termenii pot face parte din același univers de discurs
- Exemple : A = moral, B = imorlal, A = rece, B= cald;
A=organic, B = anorganic, A = bun, B = rău)

Termenii pot face parte din universuri de discurs diferite (A = om, B = non – om, A = brad, B= copac
care nu este brad)

DEFINIREA ȘI CLASIFICAREA
Definirea = operația logică prin care redăm caracteristicile unui obiect sau notiuni, caracteristici
ce-l deosebesc de toate celelalte obiecte sau noțiuni.

Structura definiției: A= df. B,

– A este definitul (A = mamiferele) – termenul pe care trebuie sa îl definim
- ”= df.” Reprezintă relația de definire prin care în orice context A poate fi inlocuit cu B ( sunt)

- B reprezintă definitorul (B = animale vertebrte care nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte propriu) –
explică ce este definitul

Corectitudinea în definire

Nr. Regula definirii Exemplu de incălcare a regulii

1. Adecvării – între definit și definitor trebuie să existe un Pisica este o felină.

raport de identitate, dacă definitul este subordonat
Câmpia este o formă de relief.
definitorului atunci definiția este prea largă deoarece
spune prea mult, dacă definitul este supraordonat Fluviu este Nilul.

definitorului atunci definiția este prea îngustă deoarece Capra este un animal cu coaarne.
 definitorul spune mai puțin, dacă definitul se află în Felina este o pisică (definiție îngustă)
raport de încrucișare cu definitorul atunci definiția este și Elevul este un sportiv (definiție și prea
prea largă si prea îngustă. largă și prea îngustă)
Iubirea înseamnă ajutor reciproc.
(definiție prea îngustă)
Marte este o planetă. (definiție prea
largă).
Iubirea este un sentiment (definiție
prea largă) .
Pelinul este o plantă (definiție prea
largă).
Spinosaurus este un crocodil.
Fizica este o știință exactă
Franța este o țară.
Psihologia studiază temperamentul.
2. Definirii afirmative – definiția trebuie să indice ce este Tinctura este o substanță care nu este
un termen, nu ce nu este acesta. nici sirop, nici suc.

Sibiul este un oraș care nu este

capitala României.

Doctorul este un profesionist nu este

nici inginer nici chimist.

Liniștea este absența oricărui zgomot.

Elevul este o persoană care nu este un

angajat.

Trandafirul este plantă care nu este o

legumă.

Substanța organică este orice compus

chimic care nu este anorganic.

Triunghiul isoscel este figura

geometrică care nu este nici oarecare
nici echilateral.

Cercul este o formă care nu este nici

pătrat nici oval.
 Jupiterv este o planetăcare nu este
Saturn.

Câinele este un animal care nu este

nici lup nici șacal.

Somnul este un pește care nu este nici

păstrăv nici somon.

3. Regula evitării circularității – definitul nu trebuie să se Budismul este activitatea practicată de

regăsească în definitor budiști.

Pictorul este cel ce pictează o pictură.

Intensiunea unui termen este

intensiunea acelui termen.

Antreprenorul se ocupa de
antreprenoriat.

Pisica este o felină numită pisică.

Medicul tratează afectiuni medicale.

Geografia este o știință ce studiază

zonele geografice.

Psihologia este activitatea practicată

de psihologi.

4. Regula clarității și preciziei – definiția trebuie să fie Adevărul este ușa raiului.
clară și precisă, adică să nu conțina figuri de stil,
Liniștea este comoara sufletului fericit
metafore, termeni vagi
Munca este brățară de aur.

Pământul estepoarta cerului.

Judecătorul este Dumnezeu pe

pământ.

Filosofia este stiința stiintelor.

5 Regula consistenței – definiția nu trebuie să intre în Chitara este un instrument de

contradicție cu alte definiții sau propoziții acceptate ca măsurare a greutății.
adevărate.
Calul este un animal nevertebrat cu
aripi.
 Barca este un mijloc de transport
aerian.

Dreptunghiul este patrulaterul cu

toate laturile egale.

Seara este momentul în care răsare

Soarele.

Iarna este anotimpul în care se coc

cireșele.

CLASIFICAREA

Clasificarea = operația logică prin care noțiunile sunt ordonate și grupate, după diferite criterii, in diferite
clase (realizăm genul din speciile sale)

Diviziune = operația logică prin care descompunem genul în speciile sale.

Componente:

1. Elementele clasificării – obiectul clasificării (noțiuni individuale sau cu grad redus de

generalitate care vor fi supuse operației de clasificare)
2. Clasele = noțiunile obținute ca rezultat al clasificării (noțiuni generale sau cu un grad de
generalitate mai mare)
3. Criteriul clasificării proprietățile pe baza cărora se realizează gruparea elementelor.
Exemplu:

Elementele clasificării Numere pare și numere Vertebrate și S.R.L, S.A, S.N.C,

impare nevertebrate S.C.S., S.C.A
Clasele Numere întregi animale Societățile comerciale
Criteriul clasificării Divizibilitatea cu doi Proprietatea de a deține Forma de organizare
coloană vertebrală

Corectitudinea în clasificare

Regula Prezentarea regulii

Clasificarea presupune În absența oricărui component nu se poate vorbi de operația logică de
trei componente: clasificare
elementele, clasele si
criteriul clasificării
 Completitudinii Clasificarea trebuie să fie completă, ea nu trebuie să lase rest: fiecare dintre
elementele ce formează obiectul clasificării trebuie introduse într-o clasă.
Regula excluderii Pe aceeași treaptă a clasificării clasele se exclud reciproc. Un element al
claselor clasificării trebuie să apară într-o singură clasă.
Regula criteriului unic Criteriul într-o clasificare trebuie să fie unic. Elementele pot fi clasificate
după criterii diferite Dar nu în același timp.
Regula omogenității Asemănările dintre elementele care alcătuiesc o clasă trebuie să fie mai
importante și mai numeroase decât deosebirile dintre acestea,

PROPOZIȚII CATEGORICE

Propozițiile categorice reptezintă formele logice în cadrul cărora un predicat se anunță despre un subiect.

Structura propozițiilor categorice

1. S- subiectul logic – termenul despre care se enunță ceva (exemplu : Anemonele)

2. P – predicatul logic – termenul care se predică despre un subiect (exemplu: flori)
3. Copula leagă subiectul logic de predicatul logic (exemplu: sunt)
4. Cuantor – operator logic care indică cantitatea unei propozițiii (cuantor:Toate)
Forma standard a unei propoziții categorice este S - P (Cuantor – Subiect – Copula- Predicat)

Tipuri de cuantor → universal – toți, toate, niciun, nicio, fiecare, oricare, orice.

→ particular – unii, unele, câțiva, câteva, aproape toți, cele mai multe, cele mai puține

→individual – acesta, Maria, Ion, Luceafărul, acest, un pronume, adjectiv, sau

substantiv

Tipuri standard de propoziții categorice:

După calitate: - afirmative: Toți S sunt P; Unii S sunt P.

- negative: Niciun S nu este P; Unii S nu sunt P

După cantitate: - universale: Toți S sunt P; Niciun S nu este P

- particulare: Unii S sunt P; Unii S nu sunt P.

- singulare: Mihai Eminescu este poet român. (acest gen de propoziții sunt
tratate precum propoziții universale)

Aceste criterii pot fi combinate, așa încât vor fi obținute patru tipuri de propoziții categorice.
Fiecărui tip de propoziție categorică îi corespunde un simbol, o formulă și două modalități de reprezentare
grafică.
 Tipul Forma standard Simbol Formulă
Universal afirmativă Toți S sunt P A SaP
Universal negativă Niciun S nu este P E SeP
Particular afirmativă Unii S sunt P I SiP
Particular negativă Unii S nu sunt P o SoP

Raporturi între propozițiile categorice

RAȚIONAMENTE
Raţionamentul = operaţia logică prin care, din propoziţii date (PREMISE) derivăm o altă
propoziţie (CONCLUZIE).
INDICATORI LOGICI AI ARGUMENTĂRII.
Există 2 tipuri de indicatori logici:
INDICATORI LOGICI DE PREMISĂ – introduc propoziţiile temei (premise)
EXEMPLE: deoarece, pentru că, întrucât, dat fiind că, presupunând că, pe baza faptului că, datorită
(faptului că), fiindcă, pornind de la ideea că, dacă, având în vedere că etc.
INDICATORI LOGICI DE CONCLUZIE – introduc teza (concluzia) unei argumentări
EXEMPLE: deci, prin urmare, rezultă că, aşadar, în concluzie, în consecinţă, (de aici) decurge (că),
deducem că, concluzionăm (că), atunci; nu poate…, nu trebuie… etc.
Clasificare:
a) După gradul de generalitate a concluziei în raport cu premisele:

1. Raționamente deductive – concluzia este la fel de generală sau mai puțin generală decât
premisele din care a fost obținută.
2. Raționamentele inductive- concluzia este mai generală decât premisele din care a fost
obținută.

Raționamente deductive

b) După numărul premiselor din care se obține concluzia

 1. inferențe deductive imediate – concluzia este derivată dintr-o singură premisă (conversiunea
și obversiunea)
2. inferențe deductive mediate – concluzia este derivată din mai multe premise (silogismul,
polisilogismul)

c) În funcție de corectitudinea logică:

1. inferențe valide – din premise adevărate se obține o concluzie adevărată, se respectă legile
logice – (legea distribuirii termenilor)
2. inferențe nevalide – din premise adevărate se obține o concluzie falsă, nu se respectă legile
logice
Raționamente inductive/ nedeductive
d) După numărul cazurilor studiate:

1. Inferențe inductive complete

2. Inferențe inductive incomplete

e) După gradul de probabilitate al concluziei:

1. inferențe inductive slabe (concluzia este puțin probabilă)

2. inferențe inductive tari (concluzia este foarte probabilă)

Distribuția termenilor

Legea distribuirii termenilor - Un termen poate fi distribuit în concluzie doar dacă a fost distribuit
în premisă. Dacă un termen apare distribuit în concluzie fără să fie distribuit în premisă atunci raționamentul
este nevalid deoarece încalcă legea distribuirii termenilor.

În propozițiile categorice, S (subiectul) este distribuit în propozițiile universale (a și e) iar P

(predicatul) este distribuit în propozițiile negative (e și o)

Distribuția termenilor în S P S⁺aP⁻

propozițiile categorice
S⁺eP⁺
SaP + -
S⁻iP⁻
SeP + +
SiP - - S⁻oP⁺
SoP - +

Inferențe imediate cu propoziții categorice

Conversiunea reprezintă operația logică prin care pornind de la propoziție categorică, numită
premisă, de forma SP, conchidem o altă propoziție categorică, numită concluzie, de forma PS, în care se
inversează ordinea termenilor și rolul acestora.
𝑐
Formula generală : SP→PS
 𝑐
Conversiunea simplă: SeP→PeS (Niciun câine nu )
𝑐
SiP→PiS
𝑐𝑎
Conversiunea prin accident: SaP →PiS
𝑐𝑎
SeP→PoS

Atenție! Sop nu se convertește (nici simplu nici prin accident)

𝒄
SoP→PoS nu este un raționament corect deoarece se încalcă legea distribuirii termenilor, astfel
încât termenul S este distribuit în concluzie fără a fi distribuit în premisă.

SaP nu se convertește simplu.

𝒄
SaP→PaS nu este un raționament corect deoarece se încalcă legea distribuirii termenilor, astfel
încât termenul P este distribuit în concluzie fără a fi distribuit în premisă.

Obversiunea reprezintă operația logică prin care pornid de la o propoziție categorică de forma S-
P, numită premisă, conchidem o altă propoziție categorică, numită concluzie în care negăm predicatul și
𝑜 𝑜 𝑜 𝑜
schimbăm calitatea propoziției (e→a, a→e, i→o, o→i).
𝑜
Formula generală:SP→SP̄
𝑜
SaP→SeP̄
𝑜
SeP→SaP̄
𝑜
SiP→SoP̄
𝑜
SoP→SiP̄

SILOGISMUL

Silogismul reprezintă un raționament deductiv mediat, format din două premise și o concluzie,
premisele având în comun un termen care nu apare în concluzie.

Exemplu:

Nicio persoană fățarnică nu este om de încredere.

Unii mincinoși sunt persoane fățarnice.

Unii mincinoși nu sunt oameni de încredere (silogism în limbaj natural)

Corespondența termenilor, din limbaj natural în limbaj formal:

S- MINCINOȘI
P – OAMENI DE ÎNCREDERE

M = PERSOANĂ FĂȚARNICĂ

MeP (schema de inferență – silogism în limbaj formal)

SiM

SoP

Modul silogistic: eio - 1

Structura silogismului:

Termeni: - S – termen minor – subiectul concluziei (mincinoși)

- P – termen major – predicatul concluziei (oameni de încredere)

- M- termenul mediu – comun celor două premise, nu apare în concluzie (persoană fățarnică)

Premise : - majoră – cuprinde termenul major și termenul mediu (P - M)

- minoră – cuprinde termenul minor și termenul mediu (S - M)

Concluzia – cuprinde termenul minor și termenul major (S - P)

Forma standard a unui silogism : Premisa majoră

Premisa minoră

_____________

Concluzie

FIGURI ȘI MODURI SILOGISTICE

Figuri silogistice – în funcție de poziția și rolul termenului mediu în premise, se cunosc 4 figuri
silogistice:

Număr figură: Figura I Figura II Figura III Figura IV

Premisa majoră M P P M MP PM
Premisa minoră S M S M MS M S
Concluzie S P S P S P S P
Rolul termenului M- are rol de M – are rol de M- are rol de M – are rol de predicat în
mediu (M) în cele subiect în premisa predicat în subiect în premisa majoră și de
2 premise majoră și de ambele premise ambele premise subiect în premisa minoră
 predicat în
premisa minoră

Modul silogistic reprezintă o formulă alcătuită din simbolurile propozițiilor categorice (a, e, i, o)
așezate în ordine: premisa majoră, premisa minoră , concluzie, plus numărul figurii silogistice (1,2,3 ,4)

Exemple de termeni ce pot fi folosiți în construcția unui silogism în limbaj natural:

Nr. Termeni
1. Fotbalist – baschetbalist - sportiv
2. Fizician – chimist -om de știință
3. Animal – carnivor – felină
4. Felină- pisică- siameză
5. Fructe-caisă- gustoase
6. Animal - zebră - mamifer
7. Doctor – profesor- scriitor
8. Artist- arhitect-pictor
9. Miros plăcut – orhidee – floare
10. Filosofi- gânditori - matematicieni
11. Om -zugrav-priceput
12. Plin de vitaminte- fructe- mere

Pași, în vederea construirii unui silogism în limbaj natural, pornind de la un mod silogistic
dat:

1. Se realizează schema de inferență corespunzătoare modului silogistic indicat;

2. Se descoperă termeni extremi potriviți și un termen mediu astfel încât silogismul să fie alcătuit din
concluzie si premise adevărate.
3. Se scrie silogismul în limbaj natural în următoarea ordine premisă majoră, premisă minoră,
concluzie.
Exemple:

aei 2 P a M Toți P sunt M Toți serioșii sunt adulți

SeM Niciun S nu este M Niciun elev nu este adult

SiP Unii S sunt P Unii elevi sunt serioși

Moduri silogistice valide pe figura I

BaRBaRa – aaa1
DaRii – aii1

FeRio – eio1

CeLaReNT- eae1

Construirea unui silogism de justificare a unei propoziții

Dacă avem de justificat o propoziție printr-un silogism valid, vom apela la 4 moduri
silogistice perfecte ale figurii 1. Vom citi cu atenție propoziția data și vom identifica formula. Aceasta
formulă va constitui concluzia silogismului în limbaj formal. Alegem modul silogistic corespunzător,
scriem schema de inferență (limbaj formal) și apoi notăm silogismul în limbaj natural.

Denumire Mod Silogism în Silogism în limbaj natural

silogistic limbaj formal
BaRBaRa aaa-1 Ma P Toate animale ce nasc pui vii sunt mamifere
Sa M Toate vacile sunt animale care nasc pui vii
Sa P Toate vacile sunt mamifere

DaRii aii-1 Ma P Toate jeleurile sunt bombe calorice

Si M Unele dulciuri sunt jeleuri
Si P Unele dulciuri sunt bombe calorice
FeRio eio – 1 Me P Nicio căprioară nu este carnivoră
Si M Unele animale sunt căprioare
So P Unele animale nu sunt carnivore
CeLaReNT eae - 1 Me P Niciun test nu este ușor
Sa M Toate examenele sunt teste
Se P Niciun examen nu este ușor

Verificarea validității silogismelor prin metoda diagramelor Venn

Etape:

1. Reprezentăm grafic trei cercuri intersectate, corespunzătoare celor 3 termeni (M, P, S) ai

silogismului.
 2. Reprezentăm grafic premisele, în notarea Venn, făcând abstracție de cel de-al treilea termen.
Reguli:

a) dacă o premisă este universală și alta este particulară, reprezentăm întâi premisa universală.

b) dacă din două premise universale, conchidem o concluzie particulară, după reprezentarea
premiselor, aplicăm un x în zona de intersecție a celor trei cercuri, dacă este nevidă.

c) dacă după reprezentarea premiselor, un termen are 3 zone hașurate(din 4), vom plasa un x în a
patra zonă, în ideea prezumției de neviditate (dacă din două premise universale, conchidem o concluzie
particulară).

3. Citirea concluziei – După reprezentarea premiselor, încercăm să citim concluzia. Dacă aceasta se
poate citi, atunci silogismul este valid. Dacă nu se poate citi concluzia, atunci silogismul este nevalid.

INDUCȚIA

Logica inductivă se ocupă cu studiul rationamentelor de la particular la general, adică se ocupă

cu studiul argumentelor bazate pe generalizare. Într-un argument inductiv concluzia spune mai mult (este
mai generală) decât premisele din care a fost obținută.

Principalele tipuri de argumentare inductivă

1. Inducția completă este o argumentare ce presupune:

a. Existența unei clase de obiecte al cărei număr de elemente nu este foarte mare (o clasă finită).

b. Fiecare element al clasei poate fi examinat individual.

c. Fiecare element al clasei are o anumită proprietate.

d. Se concluzionează ca întreaga clasă de obiecte are respectiva proprietate. Concluzia este o generalizare
a premiselor, nu sporește cunoașterea. Dacă premisele sunt adevărate atunci cu certitudine și concluzia
rezultată va fi adevărată. Are valoare de cunoaștere redusă.
2. Inducția incompletă presupune:

a) elementele analizate sunt numeroase și nu pot fi studiate individual;

b) concluzia este probabilă, constă într-o amplificare și sporește cunoașterea;

c) pentru creșterea gradului de probabilitate al concluziei, cazurile studiate trebuie să fie reprezentative.

DEMONSTRAȚIA

Demonstrația este procesul logic prin care o propoziție dată este conchisă numai din propoziții
adevărate.

Combaterea este procesul invers demonstrației prin csre o propoziție este respinsă ca falsă, adică
demonstrăm.

Structura demonstației:

1. Teza de demonstrat – este o propoziție concretă pe care o propunem și pe care urmează să o

argumentăm, altfel spus concluzia la care se ajunge.

2. Fundamentul demonstrației – este un ansamblu de premise (axiome, postulate, teoreme, definiții) din
care urmează să conchidem teza.

3. Procesul de demonstrare – rațtionamentul sau ansamblul de raționamente prin care deducem teza din
premise.

Regulile demonstrației:

Reguli privind teza de demonstrat:

1. Teza trebuie formulată clar și precis (nu trebuie să conțină ambiguități,termeni vagi sau părți
variabile)

2. Teza trebuie să rămână aceeași pe tot parcursul demonstrației (nu trebuie inlocuită pe parcursul
demonstrației cu o alta printr-o reformulare aparent identică sau prin demonstrarea altei teze.)

3. Teza trebuie să fie o propoziție cel puțin probabilă (nicidecum infirmată).

Reguli privind fundamentul demonstrației:

1. Argumentele demonstrației trebuie să fie adevărate.

2. Demonstrarea argumentelor trebuie să fie independentă de demonstrarea tezei, în caz contrar,

demonstrația va genera numeroase erori (precum cerc vicios sau anticiparea fundamentului)

Reguli privind procedeul demonstrației:

1. Prin procedeele logice folosite, teza trebuie să rezulte cu necesitate din fundament, altfel spus
demonstrația trebuie să folosească raționamente valide.

2. Sistemul demonstrativ trebuie să fie consistent (să nu conțină teze contrare între ele).