Sfântul Andrei Șaguna și Manualul său de studiu pastoral

Provocat de excelenta lucrare a cercetătorului clujean Mircea Gheorghe Abrudan:

"Mitropolitul Andrei Șaguna - o biografie culturală ", pe care a realizat-o de curând, în anul
în care serbăm un secol și jumătate de la trecerea la Domnul a mitropolitului, aș aduce în
atenția cititorului ultima carte scrisă și tipărită de Șaguna :" Manual de studiu pastoral
sistematic"(1872), din nevoia de a regândi pastorația conexuală în duhul preoției misionare
la care suntem chemați, într-o vreme cu multiple provocări, poate la fel de urgente ca și în
timpul mitropolitului Șaguna.
S-a scris mult și frumos despre Șaguna în contextul epocii sale și a remarcabilelor realizări
care i-au adus la lumină calitățile personale într-un timp în care lozincile preferate erau
centralizarea, germanizarea și catolicizarea Transilvaniei.
Instaurarea regimului habsburgic determinase restaurarea romano-catolicismului după un
secol de predominare a calvinismului. Viața religioasă din Transilvania în secolul al XVIII-lea
se afla într-o continuă metamorfoză datorată Unirii religioase care determina spre mijlocul
secolului deosebiri notabile în comunitățile românești. Programul cultural al Reformei
catolice prin catehismele publicate în limba română a provocat răspândirea unor elemente
doctrinare în spiritul noii confesiuni.
Nivelul pregătirii preoțimii ardelene era precar, alimentat de starea materială și condiția
socială apropiată țărănimii. Preoțimea ortodoxă era privată de o instrucție sistematică
datorită suprimării Mitropoliei Ardealului (1701) dar și a încetării activității tipografiei de la
Bălgrad. Viața religioasă era impregnată de superstiții, vrăjitorii, descântece și obiceiuri
arhaice.
În acest climat începe să-și desfășoare activitatea Sfântul mitropolit Andrei Șaguna pe
toate planurile: social, politic, național, eclesial și cultural, reînviind Biserica Ortodoxă din
Transilvania în acord cu spiritul timpului și necesitățile ei.
Nu pot să nu amintesc restaurarea Mitropoliei Ardealului în 1864, organizarea ei prin
Statutul Organic din 1868, implicarea în revoluția de la 1848 , a românilor ardeleni,
reorganizarea Institutului teologic-pedagogic din Sibiu ca școală de nivel academic,
organizarea școlilor "poporale" ortodoxe în eparhie , înființarea gimnaziilor din Brașov și
Brad, înființarea tipografiei diecezane în 1850 și editarea tuturor cărților de cult, zeci de
lucrări cu profil teologic și pedagogic, manuale școlare,Biblia de la Sibiu (1856-1858),cu un
important studiu introductiv, semnat de Saguna, inițierea ziarului "Telegraful Român", în
1853, implicarea în înființarea "Astrei"(1861), fiind primul ei președinte, și, nu în ultimul rând,
relațiile și prieteniile cu ierarhi și oameni importanți de dincolo de Carpați sau din Imperiul
habsburgic.
Ar merita consultate două sinteze ale părintelui Păcurariu:" Unitate românească prin
Biserică " și " Cultura teologică românească", publicate de editura Andreiană, pentru a lărgi
orizontul de cunoaștere asupra unui secol ce a adus în prim plan, pe lângă spiritul național al
popoarelor, Revoluția industrială. Cu o mențiune, în plus, asupra cercetării domnului Mircea
Gheorghe Abrudan despre restaurarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei în lumina
Arhivelor de la Viena.
Una din grijile permanente pe care le-a avut mitropolitul Șaguna s-a îndreptat spre
formarea preoților și învățătorilor cu convingerea că prin ei se întărește credința oamenilor și
se consolidează poziția Bisericii. Este explicabilă această preocupare dacă avem în vedere
că Șaguna și-a început activitatea ca profesor la Seminariile din Carloviț și Vârșeț și a
continuat-o la Sibiu.
 Manualul de studiu pastoral este ultima lucrare majoră a mitropolitului Andrei Șaguna pe
care o dă la tipar cu puțin timp înainte de moarte, din nevoia de a oferi preoților un manual
care să țină seama de realitățile românești, sociale,culturale,economice și juridice în care își
desfășoară activitatea fiecare păstor de suflete.
Este printre singurele cărți care au fost reeditate, după șase ani de la apariție, fiind manual
didactic de pastorală până după 1918, la Institutul teologic din Sibiu.
Conștient de lipsa unei metode pastorale a preotului răsăritean mitropolitul atrage atenția,
încă din " Precuvântare", de necesitatea demersului său după ce s-a ostenit cu cercetarea
celorlalte manuale existente, prezentând și sursele de lucru: Sfânta Scriptură, Canoanele și
Scrierile Părinților.
Maniera de lucru era cunoscută de cei ce-l citeau, după modelul "Compendiului de Drept
Canonic", o lucrare sinteză și absolut necesară preoților și credincioșilor ortodocși nu numai
din Ardeal.
Autorul face distincția între studiu și teologia pastorală arătând că primul analizează
problema preotului din toate punctele de vedere iar teologia pastorală vorbește despre
Dumnezeu.
Impresionat de scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, mai ales de tratatul său Despre
preoție, mitropolitul recomandă tinerilor care se orientează spre această chemare să-și
examineze bine conștiința în privința vocației și abia apoi să urmeze cele necesare pentru
studiu și hirotonie.
În acest sens, mitropolitul este cât se poate de actual într-un timp în care criza vocației
pastorale e la modă. Aș menționa aici o excelentă și foarte actuală lucrare a arhimandritului
Teofil Tia:" Preoție misionară și pastorală contextuală"( Ed. Renașterea, 2021), care
resuscitează discursul pastoral de la teoria unor concepte la realitatea concretă a unei
pastorații eficiente, adaptate cadrului în care preotul își desfășoară activitatea. Inspirația
părintelui Teofil poate avea ca sursă de plecare contextul apariției manualului șagunian.
Mitropolitul Andrei Șaguna amintește greutățile slujirii preoțești și importanța ca preoții să
fie instruiți în trăire și învățătură, insistând pe modul în care și-a structurat Manualul în cele
ce țin de preot ca cetățean și sacerdot, pe elementele de așezare canonică ce redau
preoților sentimentul identității canonice și sociale.
"In extenso" am scris un studiu despre acest manual în volumul aniversar: "Biblie și
misiune creștină", închinat părintelui profesor Dumitru Abrudan, și n-aș mai intra în prea
multe detalii despre conținutul manualului. Dorința de a-l aduce din nou în atenție este
hrănită de împlinirea a 150 de ani de la moartea mitropolitului și de actualitatea mesajului
său pentru generațiile de azi.
V-aș propune o lectură paralelă între Manualul lui Șaguna și lucrarea părintelui Tia,în
măsura în care cele două lucrări sunt accesibile pentru a vedea ancorarea în contextul
epocilor și similitudinile pe care le propun fără să vrea.
Șaguna insistă de la început pe elementele legate de căsătoria, casa și casnicii preotului în
lumina canoanelor, mai cu seamă asupra importanței preotesei și a copiilor în contextul
slujirii pastorale, elemente pe care părintele Tia le tratează într-un capitol cu un titlu inspirat:"
Preotul și constelația de valori specifică societății post-industriale".
Capitolul doi din manualul șagunian e cel mai extins cuprinzând în cinci secțiuni atât
importanța preotului ca păstor de suflete cât și rolul său de săvârșitor al Tainelor și
ierurgiilor. Șaguna este atent la tipicul săvârșirii rânduielilor bisericești și a practicilor legate
de acestea atât în biserică cât și în afara ei. Face ample precizări legate de Taina Botezului,
a canoanelor care etapizare momentele săvârșirii lui, și importanța catehizării familiei înainte
de botez.
 Partea a treia prezintă cele șapte laude pe care preotul e dator să le săvârșească precum
și celelalte rugăciuni speciale legate de nevoile credincioșilor insistând pe necesitatea de a
consulta tipicul în săvârșirea oricărei slujbe. Nu uită să aducă precizări legate de importanța
Hramului bisericii vizând elementele practice în organizarea evenimentului.
În următoarea parte dezvoltă calitatea preotului de învățător, responsabilizându-i pe tinerii
preoți asupra importanței chemării lor și a necesității de a veghea la catehizarea "turmei"
încredințate. Precizează diferite metode de catehizare pentru copii, adulți și bătrâni, într-un
limbaj accesibil, biblic și atractiv, ceea ce părintele Tia a tradus în tratatul său prin " tehnici
de intervenție pastorală în cultura de azi și exigențe restante. Cum să împărtășim omului
contemporan experiența întâlnirii cu Dumnezeu?" sau "tineretul postmodern și patologia
orizontalității. Demersuri pastorale pentru depășirea inerției tinerilor în plan religios".
Partea a cincea aduce completări la activitatea practică a pastorației, de la îmbrăcămintea
preotului - modestă și îngrijită - , la importanța actului tămâierii sau a serbării zilei de
hirotonie a preotului ce-l așează în marea dregatorie preoțească.
Mitropolitul readuce în discuție treptele hirotoniei, despre care a scris pe larg în
Compendiul de Drept Canonic, făcând precizări importante legate și de hirotesii, ce sunt
săvârșite în afara altarului. Nu uită să amintească importanța amvonului, icoanelor și
clopotelor în bună rânduială cu slujirea bisericească.
Manualul se încheie, cum nu se poate mai firesc, cu lămuriri în ce privește disciplina
clerului, nu din rațiuni coercitive, ci ca toate să se facă cu rânduială și bună cuviință. Fiecare
păstor sufletesc și poporul credincios sunt chemați să respecte normele canonice care pot
susține Biserica în ordine bună față de ea însăși și față de Stat.
Mitropolitul era atent la formele de detașare a credinței în viața cotidiană, detașare care se
simte din ce în ce mai acut în zilele noastre. Atunci, ca și acum, se simțea nevoia unei reale
"convertiri a conștiinței", care să promoveze în societate demnitatea și justiția
omului/românului.
Autorul completează manualul cu un adaos de legi despre egala îndreptățire a religiilor
creștine ( recepte) și Statutul Organic aprobat de împăratul Iosif Francisc I, ce
reglementează buna funcționare a Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria și Transilvania.
Conștient de necesitatea unei acțiuni reformatoare a învățământului teologic confesional, în
ședința sinodală din 16 august 1865, mitropolitul propunea episcopiilor sufragane ( Arad și
Caransebeș), să introducă manualele în uz ale Arhiepiscopiei pentru a avea o anumită
uniformitate în învățătură.
Manualul de studiu pastoral întregește viziunea mitropolitului nu doar asupra slujirii
preoțești ci contextualizează întreaga problematică a neamului românesc ce se putea ridica
doar prin știință de carte, în tinda primitoare a Bisericii, pentru a face față provocărillor
istoriei.
Avea dreptate episcopul Oradiei, Roman Ciorogaru, să spună despre Șaguna: " în orice
timp și împrejurări ar fi trăit, Șaguna ar fi fost un creator . A fost norocul neamului românesc
că el s-a făcut preot și împrejurările l-au adus la Sibiu, ca noi să avem parte de duhul lui
creator ".
Modelul Sfântului Andrei Șaguna pare destul de îndepărtat față de pretențiile
contemporane ce se regăsesc în multe "forme fără fond" care deservesc o lume
secularizată și prea puțin interesată de "împlinirea spirituală a umanului". Cu toate acestea,
personalitatea sa va rămâne un reper fundamental într-o istorie ce încă își mai caută
valorile.
Pr Cristian Muntean