În volumul Cunoasterea omului, Alfred Adler realizeaza o analiza amanuntita a

numeroase fatete ale individului, pornind de la constructia mecanismelor de functionare si

ajungand pana la descrierea acestora de-a lungul vietii si a diferitelor sale axe, in egala masura
in care el realizeaza un indreptar adresat practicienilor.

Asupra „anomaliilor, conflictelor si esecurilor pe plan psihic”, Adler are o viziune apropiata
celei cu care Henri Ey porneste in cercetarea constiintei: precis, Adler considera ca
psihopatologia nu are in structura sa „nimic strain vietii psihice a omului asa-zis normal”,
fiind vorba de
aceleasi elemente, aceleasi conditii, numai ca mai reliefate, mai deslusit
manifestate si mai usor de identificat
– tot asa cum Ey, in definirea proceselor constiintei, pleaca de la studiul inconstientului si al
formelor de dezagregare ale psihicului.

Alfred Adler este si el, asemenea lui Sigmund Freud, aderent al considerentului ca

Citeştedespre
Curs de formare în psihoterapie psihanalitică + Curs de formare în consiliere
psihologică psihodinamică: înscrieri 2023
Kazuki Oishi 29.09 | Anaïs Touchot 30.09
Cum îi putem ajuta pe refugiaţii din Ucraina

stimulentii cei mai puternici pentru edificarea vietii psihice a omului

provin din cea mai frageda copilarie
– insa diferentierea intre cele doua viziuni este data de modul in care aceste inputuri
incipiente se cupleaza cu viata omului de mai tarziu.

Cenusa lui Alfred Adler a fost descoperita după 74 de ani

In cazul psihologiei individuale adleriene, nu se poate vorbi despre fenomene izolate ale vietii
psihice si nici de considerarea acestora „ca un intreg inchis in sine”, ele neputand fi intelese
decat ca facand parte dintr-un „ansamblu indivizibil”, in cadrul careia au statutul de parti
componente.

Adler considera ca linia de orientare a individului se poate asadar releva cu usurinta in masura
in care conduita infantila se identifica cu cea a omului din viata sa adulta. Tiparul, stilul de
viata este rezultatul acestor „stimulenti”, care conduc la intiparirea unui pattern specific de
functionare.

Abonaţi-vă la newsletter Cafe Gradiva

Primiţi în email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Subscriu

Pentru Alfred Adler,

un fapt de viata nu are doar o singura semnificatie,
de aceea este atat de important ca, atunci cand se formuleaza o judecata, sa se aiba in vedere
faptele si daca aceasta judecata este cuiva benefica, deoarece chiar si cea mai exacta judecata,
formulata si facuta cunoscuta „intr-o forma suparatoare si la loc nepotrivit”, aduce mai multe
prejudicii decat beneficii.

Scopurile neconstientizate ale copiilor care simt ca nu apartin

In final, privitor la linia de viata (die Lebenslinie), aceasta ramane neschimbata, autorul
referindu-se aici la faptul ca, desi anumite experiente pot duce la concluzii noi si pot
determina modificari in conduita, linia generala directoare nu se modifica, in parte si din
cauza faptului ca
din masa experientelor sale, omul nu extrage decat o morala strict limitata
si ca, privita mai indeaproape, aceasta morala se adapteaza intr-un fel sau
altul la linia vietii sale, intarind-o in tiparele sale.
Altfel spus, omul isi valideaza si re-consolideaza de unul singur patternul de constructie si
functionare, iar acest lucru este cu atat mai vizibil in situatiile in care, cu toate ca experientele
de viata pot avea multiple semnificatii, conducand la concluzii chiar divergente, omul nu-si
schimba, totusi, felul de a fi,

ci mai degraba isi suceste si rasuceste in asa fel trairile pana cand acestea
ajung sa se ajusteze cu felul sau de a fi.

Cat priveste luarea cuvantului in privinta psihologiei, Adler realizeaza un discurs in care
vorbeste despre anumite capcane in care poate cadea cercetatorul prea dornic de cunoasterea
omului – iar aceste indemnuri se pot institui in indreptar de practica pentru specialistii de toate
orientarile.

Nimic nu este mai suparator si nu este privit cu mai multa aversiune decat
faptul de a proiecta pe neasteptate sub ochii cuiva informatiile dobandite cu
privire la viata sa psihica.
Alfred Adler avertizeaza si indeamna la prudenta in consiliere, argumentand ca a te arata in
mod abuziv si intruziv stiutor despre faptele de viata ale cuiva reprezinta un comportament
neprevazator si care nu doar ca aduce „o proasta reputatie”, atragand antipatia celuilalt, ci si
aduce prejudicii persoanei – consiliate, mai ales!

Adler face un apel la modestie in aceste demersuri – mai ale cand ele se adreseaza
„profanilor” – de livrare a „conceptiilor de baza ale acestei invataturi” (i.e. cunoasterea
omului) „drept adevaruri definitive”, considerand ca o astfel de nevoie

de a se lauda in fata cuiva cu cunostintele dobandite pe planul cunoasterii

omului
amintesc nici mai mult nici mai putin decat de
vanitatea copilului care crede ca totul ii sta in putinta.
Ce face de fapt autorul este nu atat infirmarea psihologiei in calitatea sa de stiinta, cat o
redimesionare la adevaratele sale capacitati, mai exact este vorba de reiterarea statutului
psihologiei ca stiinta ce are drept obiect de studiu tocmai un concept pe cat de complex, pe
atat de variabil.

Tocmai de aceea necesitatea ponderarii si precautiei in a livra adevaruri absolute in aceste

directii, caci aceasta nu ar face decat sa ridice „noi dificultati in fata acestei stiinte pe cale de
construire” – iar acest fapt poate fi considerat la fel de valabil si in prezent. Cu toate ca se
admit si nu pot fi tagaduite progresele inregistrate in campul psihologiei, nu inseamna ca
procesul cunoasterii omului a fost epuizat…