Povestitor 1:

Era frig cumplit și se făcea noapte. Era noaptea de Anul Nou! Pe frigul și pe întunericul acesta, mergea pe
stradă o fetiță săracă, desculță și cu capul gol. Avusese ea pantofi când plecase de-acasă, dar ce folos! Erau
prea mari pentru dânsa; îi purtase mai întâi mama sa și, fiindcă erau așa de mari, fetița i-a pierdut când s-a
grăbit să treacă strada. Și acum, săraca fetiță, mergea desculță și piciorușele ei erau vinete de frig.

Povestitor 2:

Ducea într-un sorț vechi o mulțime de cutii de chibrituri și o cutie o ținea în mână. Toata ziua umblase așa
și nu-i dăduse nimeni nici măcar un banuț. Și-acum era ostenită, flămândă și pe jumătate înghetată de frig.

Fetița cu chibriturile (către o doamnă care ține de mână un copil)

–Vreți să cumpărați chibrituri, doamnă? Costă doar un ban cutia!

Doamna (răstit)

-Nu, mulțumesc, nu am nevoie!

Copilul doamnei:

-Haide, mamico, să cumpărăm și noi un chibrit. E atât de săracă! Și uite cum tremură de frig!

Doamna:

-Nu e treaba noastră! Treaba noastră este să ne pregătim de sărbători! Hai, că e târziu!

Fetița cu chibriturile (către un domn care ține de mână un copil):

 –Vreți să cumpărați chibrituri, domnule? Costă doar un ban cutia!

Domnul (îmbrâncind-o):

-Lasă-mă în pace! Nu am ce face cu chibriturile tale!

Copilul domnului:

-Tată, haide să cumpărăm și noi o cutie. Fetița are nevoie de ajutorul nostru!

Domnul:

-S-o ajute altcineva! Noi ne grăbim să ajungem acasă!

Fetița cu chibriturile:

-Nu așa ar trebui să se pregătească oamenii pentru sărbători. Toți aleargă după cadouri și după multe
bunătăți și uită de cei necăjiți. Măcar acum ar trebui să fie mai buni, mai darnici, mai binevoitori, mai
frumoși la suflet. Dacă fiecare om și-ar aduce aminte, măcar la vremea sărbătorilor, de puterea iubirii și a
milei, lumea noastră ar fi mult mai bună!

Povestitor 1:

Fulgii cădeau și se prindeau de părul fetiței. Nu mai putea de oboseală și s-a așezat între două case. Și-a
strâns picioarele sub ea, dar tot frig îi era. Acasă nu îndrăznea să se ducă, fiindcă tatăl ei avea să o bată, căci
nu vânduse nici o cutie de chibrituri. Dealtfel și acasă era frig. Pereții erau sparți și vântul răzbătea înăuntru.

Povestitor 2:

Mâinile îi erau aproape țepene de frig. Ce-ar fi să scoată un chibrit, să-l aprindă și să-și încălzească
degetele? (fetița scapără un chibrit) Ce frumos ardea! Era o flacără caldă și limpede, ca o lumânărică. Și,
deodată, fetiței i s-a părut că șade în fața unei sobe mari, în care era un foc zdravan. Și-a întins picioarele să
și le încălzească.

Fetița cu chibriturile (întinde picioarele către sobă)

–Ce bine este la căldură! Eu n-am avut niciodată parte de o sobă încinsă!

Soba:
Picioruşele-ai intins
Și te-aș încălzi îndată,
Dar nu sunt adevarată,
Sunt o sobă doar în vis.
(Dispare)
Povestitor 3:

Dar flacăra se stinse, soba pieri…și fetița se trezi ținând între degete chibritul ars.

Povestitor 4:

A mai aprins un chibrit și iar s-a făcut lumină. Zidul s-a făcut străveziu, ca un geam. Pe geam, fetița văzu
o odaie cu masa pusă. În mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gâscă friptă, din care ieșeau aburi.

Fetița cu chibriturile:

-Ce masă bogată! Eu n-am avut niciodată parte de o bucată de friptură! Îmi e atât de foame!

(Întinde mâinile după mâncare)

Povestitor 3:

Gâsca a sărit din farfurie și s-a îndreptat chiar către fetiță. Dar, deodata, chibritul s-a stins și n-a mai rămas
decât zidul gros și rece.

Gâsca:

Stiu că ești tare flămândă

Și te-aș sătura îndată,
Dar nu sunt adevărată,
Nu sunt gâsca aburindă.
(Dispare)

Povestitor 4:

A mai aprins un chibrit. Și deodată s-a văzut stând lângă un pom de Crăciun. Era mai mare și mai frumos
decât toți brazii pe care-i văzuse. Pe crengile verzi erau o mulțime de globulețe și de lumânări aprinse.

Fetița cu chibriturile:

-Ce brad frumos! Eu n-am avut niciodată parte de un pom de Crăciun!

Bradul:

Mainile le-ai înălțat

Să atingi ramuri gătite
Cu podoabe aurite,
Dar nu-s brad adevarat!
(Dispare)

Povestitor 1:
 Fetița a ridicat brațele în sus și chibritul s-a stins. Deodata, fetița a văzut că nu mai erau lumânari, erau
stelele de pe cer; una din ele a căzut, lăsând în urmă o dâră de lumină.

Fetița cu chibriturile:

-Acum moare cineva! Bunica, singura ființă de pe lume care m-a iubit și care acum e moartă, mi-a
spus odată: „Când cade o stea, se urcă un suflet la cer.”

Povestitor 2:

Fetița a mai aprins un chibrit și flacăra a făcut lumină de jur împrejur și, în lumina strălucitoare, s-a ivit
bunica, strălucind și ea, cu zâmbetul ei bun și blând.

Fetița cu chibriturile:

-Bunicuță! Ia-mă, ia-mă cu tine!

Știu că ai să pleci și tu când se stinge chibritul, tot asa cum a plecat și soba cea caldă, și gâsca cea friptă, și
pomul cel frumos!

Povestitor 3:

Și repede a aprins și celelalte chibrituri care mai erau în cutie, fiindca voia s-o mai țină pe bunica sa, să nu
plece. Și chibriturile au dat o lumină așa de mare, că se vedea mai bine decât ziua. Niciodată nu fusese mai
frumoasă bunica. A luat-o în brațe pe fetiță și amândouă s-au înălțat în strălucire și bucurie și fetiței acum
nu-i mai era frig, nici frică. Era în cer.

(Din spatele unei cortine apare bunicuța, însoțită de doi îngerași. care o iau cu ei pe fetiță.)

Povestitor 4:

A doua zi dimineață, în ungherul dintre cele două case, fetița cu obrajii roșii și zâmbet pe buze zăcea
moartă, degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului. Lângă ea erau împrăștiate o mulțime de cutii de
chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse.

Doamna:

-O cunosc. Este fetița care vindea ieri chibrituri! Biata de ea, cred că a vrut să se încălzească!

Bunica:

-Dacă măcar unul dintre oameni s-ar fi oferit să o ajute cu o haină, cu un bănuț, cu mâncare sau măcar cu
o vorbă bună, fetița nu ar fi murit! Acum e târziu. Fetița a ajuns în rai, lângă mine. Însă oamenii care au
întalnit-o, dar nu au ajutat-o, oare vor ajunge aici?
Povestitorii:
Oameni mari, şi voi, copii,
Când întălniţi uneori
Semeni fără bucurii,
Să nu fiţi nepăsători!
Dacă-aţi fii în locul lor,
Nu aţi cere ajutor?