Ne aflăm intr-o pensiune în încăperea în care se spală, se

calcă şi se usucă rufele. Un bărbat stă pe o bancuţă, aşteptând ca

maşina de spălat să-şi termine treaba. Alături o femeie termină de
călcat nişte haine bărbăteşti.

EA: Au! La dracu’! (bărbatul observă chestia asta şi scrie “fier de călcat” într-un caiet pe
a cărui etichetă se poate citit “Lucruri care te pot răni” În acest timp femeia a ieşit pentru
a pune fierul de călcat la locul lui. Se întoarce pentru a se ocupa de masa de călcat care de
asemenea trebuie pusă la locul ei – acelaşi loc în care a dus şi fierul. După ce pliază masa
de călcat se întoarce pentru a ieşi, şi din greşeală îl pocneşte pe bărbat în cap cu masa
aruncându-l de pe băncuţa pe care stătea) O, nu! Îmi pare rău! Îmi pare rău! O, nu v-am
văzut. Sunteţi bine?

EL: (neperturbat) Da.

EA: Nu, nu sunteţi – v-am pocnit cu masa. Of, nici măcar nu m-am uitat! Vă doare?

EL: Nu.

EA: Nu se poate! V-am pocnit. Unde v-am lovit?

EL: În cap.

EA: În cap? Of (se apropie de el) Hai veniţi aici! Sunteţi bine?

EL: Curge sânge?

EA: Nu.

EL: Vreun semn?

EA: Nu.

EL: Atunci sunt bine.

EA: Mă duc să vă aduc nişte gheaţă.

EL: Nu! Eu nu simt chestii de genul ăsta.

EA: De care gen?

EL: De genul când eşti pocnit în cap cu o masă de călcat. Nu mă doare.

EA: Ce?

EL: Nu simt durerea.

EA: Doamne Dumnezeul! Ce dracu’ v-am făcut?

EL: Nimic.

EA: Vorbiţi anapoda, ascultaţi-vă ce ziceţi cu chestia asta că nu simţiţi durerea! Ăsta-i
delir, cred ca v-aţi pierdut cunoştinţa!

EL: Nu, sunt bine.

EA: Şşşt! Ascultaţi-mă! Eram gata să devin asistentă aşa că ştiu. Nu e bine. Tocmai aţi
încasat una sănătoasă în cap ceea ce e grav.

EL: Nu, nu e grav. Nu cred că o masă de călcat te poate răni la cap fiindcă uitaţi-vă (îi
întinde caietul) mesele de călcat nu sunt pe lista mea cu lucruri care te pot răni.

EA: (cu caietul în mână) Ce?

EL: Şi-n plus nu-i niciun semn şi nici sânge aşa că…

EA: Chiar dacă nu curge sânge sau nu se vede vreo rană…

EL: Şi lista mea este absolut sigura fiindcă Paul fratimiu m-a ajutat să o fac şi pot să v-o
dovedesc. Uitaţi, pun pariu că dacă iau masa asta de călcat şi vă lovesc cu ea n-o să vă
doară (o pocneşte în cap cu masa de călcat) vedeţi? N-a durut.

EA: Au!

EL: Aoleu!

EA: Au! Ce dracu’ a fost asta? Ce te-a apucat?

EL: Of, îmi pare rău! A durut?

EA: Doamne!

EL: Of! A durut, nu?

EA: Au!

EL: Of, nu m-am gândit că o să doară fiindcă mesele de călcat nu sunt pe lista mea cu
lucruri care te pot răni, dar frate poate că ar trebui să fie pe listă fiindcă...

EA: Ce tot zici acolo?

EL: Am o listă cu lucruri care te pot răni. Fratimiu m-a ajutat să o fac, Paul, şi mesele de
călcat nu sunt pe ea.

EA: E, pe mine masa aia de călcat m-a rănit.

EL: Da.

EA: Aşa că poate ar trebui să o adaugi pe lista ta.

EL: Da. (pauză. El adaugă “mese de călcat” la lista lui cu lucruri care te pot răni, apoi
scoate un caiet pe a cărui etichetă putem citit “Lucruri de care ar trebui sa-ţi fie frică”)
Oare ar trebui să îmi fie frică de mesele de călcat?

EA: Păi dacă cineva ţi le vântură pe la cap şi pe urmă te pocneşte cu ele...da.

EL: Păi nu e... Am şi o listă cu lucruri de care trebuie să iţi fie frică şi mesele de călcat
nu-s nici pe lista aia.

EA: Păi nici n-ar trebui de fapt.

EL: Nu?

EA: Nu. N-ar trebui să-ţi fie frică de mesele de călcat.

EL: Nu?

EA: Nu.

EL: Dar te pot răni.

EA: Da.

EL: Deci ar trebui să-mi fie frică de ele.

EA: Nu.
EL: Deci ar trebui să nu-mi fie frică de ele?

EA: Da.

EL: Dar mă pot răni.

EA: Păi dacă le foloseşti cum ai folosit-o tu pe asta, da.

EL: Aha! Deci sunt oarecum opusul lui Dumnezeu.

EA: Poftim?

EL: Păi mesele de călcat mă pot răni, dar nu trebuie să îmi fie frică de ele, în schimb
Dumnezeu, zice Paul fratimiu, Dumnezeu nu te va răni, dar trebuie să îmi fie frică de El.

EA: Presupun.

EL: Mamă, devine foarte complicat.

EA: Ce?

EL: Chestia asta cu învăţatul, ce te răneşte, ce nu te răneşte, de ce trebui să îţi fie frică, de
ce nu trebuie să îţi fie frică.

EA: Eşti sigur că ţi-e bine? Îi tot dai înainte cu tot felul de zăpăceli.

EL: A, da, da. Ce am eu crede el se cheamă analgezie congenitală. Unii oameni...

EA: Ce?

EL: Analgezie congenitală.

EA: Cine crede?

EL: Paul fratimiu. Unii îi zic neuropatie senzorială ereditară de tipul patru, dar înseamnă
pe scurt că nu pot să simt durerea. Poţi să-mi tragi una dacă vrei, ca să vezi.

EA: Nu.

EL: Hai! Nu o să doară. Vezi? (se loveşte în cap cu caietul)

EA: Au!
EL: Vezi?

EA: Au!

EL: Vezi?

EA: Au!

EL: Hai şi tu! (îi oferă celălalt caiet)

EA: Nu.

EL: Hai!

EA: Nu.

EL: Haide!

EA: Nu.

EL: Bine. Nu trebuie neapărat. Nimeni nu vrea să mă lovească, toţi pleacă. Poţi să pleci şi
tu dacă vrei. Asta fac aproape toţi când le zic despre mine. Fratimiu Paul mi-a spus că n-
ar trebui să povestesc nimănui despre mine fiindcă oamenii se sperie, aşa că recent m-am
pus şi pe mine pe lista cu lucruri de care ar trebui să-ţi fie frică, dar...(Ea il loveşte)

EA: Of, Doamne! Îmi pare rău! Of, Doamne! Te-am pocnit!

EL: M-ai lovit. Cei mai mulţi pleacă, dar tu m-ai lovit.

EA: A trebuit să văd, dar... eşti bine?

EL: Da. Nu simt durerea.

EA: Nu simţi durerea, corect, deci normal că eşti bine. Dar eşti sigur?

EL: Păi curge sânge?

EA: Nu.

EL: Vreun semn?

EA: Nu.
EL: Atunci sunt bine.

EA: Măi băiete poţi să te loveşti şi să nu se vadă nimic.

EL: Dar...

EA: Crede-mă! Există chestii care te rănesc şi-ţi curge sânge şi aşa mai departe şi există
chestii care te rănesc şi nu-ţi curge sânge şi nu se vede nimic, dar toate te rănesc.
(înapoindu-i caietul cu care tocmai l-a lovit) Eu sunt […]

EL: Eu sunt […] Stau la etajul trei, apartamentul 11.

EA: (divaghează) Eu stau cu prietenul meu […]. Îl iubesc foarte mult.

EL: Da, v-am văzut când v-aţi mutat.

EA: Da. Ne-a căzut acoperişul de la zăpadă în decembrie. Stăm aici până ne punem puţin
pe picioare.

EL: Aha... Păi e bine pentru că asta şi zice Ma Dudley (n.r. patroana pensiunii) despre
pensiunea ei. Că este un loc în care oamenii stau până se pun puţin pe picioare. Paul
fratimiu spune că noi toată viaţa am încercat să ne punem puţin pe picioare.

EA: Aha.

EL: Da, unora le ia mai mult decât altora.

EA: Da. (pauză)

EL: Voi faceţi ceva zgomot.

EA: Mn?

EL: Tu şi iubitul tău. Ţipete, trosnete. Stăm chiar sub voi.

EA: A, scuze! Trecem printr-o perioadă mai... Se întâmpla, scuze! (schimbând subiectul)
Cum e chestia asta?

EL: Ce?

EA: Să nu simţi durerea.

EL: Habar n-am. Nu ştiu cum e să o simţi aşa că nu ştiu.

EA: Eşti aşa... Aşa te-ai născut?

EL: Da. Nu mi s-au dezvoltat receptorii durerii. Nu s-au maturizat zice Paul fratimiu şi
din cauza asta...

EA: Dar el de unde ştie?

EL: Oho! Citeşte.

EA: Da’…

EL: ...şi fiindcă nu s-au maturizat, toată dezvoltarea mea ca fiinţă umană a fost întârziată
zice...

EA: Da’…

EL: Dar el mă invaţă de unde vine durerea.

EA: De ce?

EL: Ca să nu mă distrug. Trebuie să ştiu care sunt lucrurile care îţi provoacă durere ca să
ştiu când să-mi fie frică fiindcă corpul meu nu ştie ce-i aia durere, aşa că trebuie să-nvaţ
pe dinafară tot ce mă poate răni.

EA: Bine.

EL: Şi trebuie sa învaţ pe dinafară şi toate chestiile de care trebuie să îmi fie frică. Cum
ar fi urşii. Sau pistoalele şi cuţitele. Sau focul. Şi frica – trebuie să îmi fie frică chiar de
frică. Şi de fetele frumoase...

EA: Fetele frumoase?

EL: Da.

EA: De ce trebuie sa-ţi fie frică de fetele frumoase?

EL: Păi fiindcă Paul fratimiu zice că ele pot să-ţi facă mult rău fiindcă te fac să le iubeşti
şi asta este ceva de care trebuie să îmi fie frică – iubirea. Dar Paul zice că eu am mult
noroc fiindcă probabil nu o să am de-a face niciodată cu ea – cu iubirea fiindcă am multe
defecte şi nu prea multe aptitudini, ca urmare a analgeziei congenitale.

EA: Stai puţin cum adică nu o să ai niciodată de-a face cu iubirea? De ce?
EL: Fiindcă nu o să ştiu niciodată cum e zice Paul.

EA: Dar de unde ştie el aşa ceva?

EL: Fiindcă doare.

EA: N-ar trebui.

EL: Şi în plus am multe deficienţe şi nu prea multe aptitudini.

EA: Ştii ceva? Sunt o grămadă aşa. (ea îl sărută) Îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare
groaznic de rău! Eşti în regulă? Eşti bine?

EL: Păi... curge sânge?

EA: Nu.

EL: Vreun semn?

EA: Nu.

EL: Atunci cred că sunt bine.

EA: Da, eşti. (pauză) Scuze că am făcut asta! E doar că... eşti tare dulce.

EL: Da’ ai un prieten pe care îl iubeşti foarte mult.

EA: (începe să strângă lucrurile) Da am. Şi da, da...

EL: Şi m-ai sărutat pe mine.

EA: Da.

EL: Şi e vineri seara şi tu speli şi calci.

EA: Da.

EL: Dar oamenii care se iubesc nu se sărută cu alţii şi nici nu spală şi calcă vineri seara,
aşa am învaţat. Oamenii care se iubesc se duc la teatru vineri seara sau se duc să danseze
sau să patineze. Şi se sărută între ei. Nu se sărută cu alţii. Ştii ceva? Eu nu cred că este
iubire... asta ce e între tine şi prietenul tău.

EA: (divaghează) Am stat mai mult decât am zis că stau şi nu suportă chestia asta.
EL: Cine?

EA: Prietenul meu.

EL: Pe care îl iubeşti foarte mult.

EA: Da.

EL: Chiar dacă te-ai sărutat cu mine.

EA: Da.

EL: Trebuie să îi zic lui Paul fratimiu despre asta.

EA: Nu! Nu-i spune nimic despre asta fratelui tău Paul! Spune-i să te mai lase în pace cu
învăţatul!

EL: Poftim?

EA: Cu tot ce te învaţă. Spune-i că gata. Ce te învaţă el nu e ceva ce... vrei sa ştii.

EL: Dar trebuie să invăţ de la el.

EA: Fii atent! Eram gata să devin asistentă aşa că ştiu. Trebuie să te duci la un doctor, nu
sa... citească fratitu... ce-o citi el acolo.

EL: Da’...

EA: Uite ce e, trebuie să plec.

EL: (se aşază pe băncuţă) Trebuie să pleci. Eşti... pleci. Ştiam că o să pleci. Aşa fac toţi.

EA: Nu tre’ să... Ţi-am spus iubitul meu o ia razna când...

EL: Iubitul tău?

EA: Da, innebuneşte când stau mai mult decât i-am zis că stau... (pe replica asta EA
apucă masa de călcat. Apoi în timp ce o duce unde trebuie dusă îl loveşte din greşeala ca
la începutul scenei. EL cade de pe băncuţă)

EL: Au!

EA: Of! Îmi pare rău!

EL: Au!

EA: Scuze eşti bine? Nu pot să cred că iar te-am lovit.

EL: Au!

EA: Ia stai aşa! Ce ai spus?

EL: “Au!”

HEBLU