Sunteți pe pagina 1din 5

Aspecte practice ale apei

„Solventul“ fundamental al vieții


În prezent, majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință sunt de acord asupra faptului că
viața pe Terra nu ar fi apărut în absența apei. Pentru ca viața să înceapă pe o plnetă, sunt
necesare cel puțin trei ingrediente: prezența unor compuși organici complecși, o sursă
constantă de energie și apa, în care procesul să aibă loc1.

Figura xxx: Apă încărcată cu minerale care iese dintr-un orificiu hidrotermal de pe
vulcanul subacvatic Niua din bazinul Lau, sud-vestul Oceanului Pacific.
Microorganismele care trăiesc în apropierea unor astfel de orificii i-au determinat pe
unii oameni de știință să le sugereze drept locurile de naștere ale primelor forme de viață
ale Pământului.
În acest sens, au fost efectuate experimente, unul dintre cele mai celebre fiind cel prin
intermediul căruia, în anii 50 ai secolului trecut profesorul Harold Urey și studentul său
Stanley Miller, ambii de la Universitatea din Chicago, au reprodus în laborator condițiile
pe care le considerau protoexistente în atmosfera și oceanele pământului înainte de
apariția vieții. Rezultatele promițătoare obținute de cei doi (au obținut aminoacizi,
substanțe conmplexe, indispensabile oricărei ființe vii) au generat „teoria supei
primordiale“.

1
https://news.uchicago.edu/explainer/origin-life-earth-explained
Conform acesteia, condiții ideale de presiune, temperatură, energie și prezența unor
anumiți compuși chimici în proporții mulțumitoare a generat apariția primelor forme de
viață.

Figura xxx: Profesorul de la Universitatea din Chicago, Harold Urey (foto dreapta) și
studentul de la acea vreme, Stanley Miller (foto stânga), au efectuat un experiment
faimos care arăta cum s-ar fi putut forma viața într-o „supă primordială“, trecând
sarcini electrice printr-un recipient încărcat cu un amestec de gaze despre care credeau
că ar fi alcătuit atmosfera timpurie a Terrei. Aminoacizii, un element esențial pentru
viață, s-au format spontan. Experimentul a dat naștere unui nou domeniu științific numit
chimie prebiotică sau abiotică, chimia care a precedat originea vieții.

Toate teoriile științifice care se referă la apariția iveții pe Terra în prezent se raportează la
existența apei, mai devreme sau mai târziu, în formă lichidă.

Zona „Goldilock“
Pe parcursul secolului XX oamenii de știință s-au pus de acord asupra „ingredientelor“
care permit unei planete să adăpostească viața: corpul ceresc respectiv să fie o exoplanetă
(să posede o suprafață conglomerată solidă asemenea planetelor din circumferința
interioară a sistemului solar: Mercurs, Venus, Terra, Marte), existența unui câmp
magnetic, generat de un nucleu de fier al planetei cu pricina, capabil să contracareze
efectele distructive ale radiațiilor și vântului solar produs de steaua din centrul sistemului
ș. a.
O altă condiție fundamentală este situarea corpului ceresc cu pricina în zona numită
„Goldilock“. Aceasta permite apei să existe în primul rând în stare lichidă pe suprafața
planetei, fapt indispenabil pentru dezvoltarea vieții.
Denumirea de „Goldilock“vine dintr-
o celebră poveste occidentală
intitulată „Goldilocks and the three
bears“ (Goldilock și cei trei urși) în
care, o fetiță intră în casa locuită de
trei urși care își lăsaseră micul dejun
să se răcească și plecaseră în pădure.
Inițial, fetița gustă din farfuria
ursului cel mare și o găsește prea
fierbinte. Apoi, din farfuria ursului
cel cel mic, însă aceasta era prea
rece. Apoi, într-un final, gustă din
farfuria ursului mijlociu și găsește
gustarea numai bună de mâncat.
Numele de „Goldilocks“ (eroina
poveștii avea părul blond, lung și
ondulat) a fost adoptat de oamenii de
știință și definește în prezent distanța
ideală la care o planetă trebuie să se
afle față de steaua în jurul căreia
gravitează pentru a găzdui apă în
stare lichidă.
În ultimii 30-40 de ani, mai ales mulțumită telescoapelor spațiale Hubble și Kepler, dar și
celor staționare pe planetă, s-a declanșat un veritabil maraton de a identifica planete care,
aflându-se în zona Goldielock, este posibil să găzduiască forme de viață.

În prezent, oamenii
de știință,deși puțini
au curajul de a
exprima o părere
fermă, converg în
sensul că în
Universul apropiat
există cel puțin 2
planete pretabile să
găzduiască apă în
formă lichidă2.

Figura xxx: Similitudinile dintre structura Terrei și a exoplanetei Kepler-138 d

2
https://science.nasa.gov/missions/hubble/two-exoplanets-may-be-mostly-water-nasas-hubble-and-spitzer-
find/
Cel mai important rol al apei este acelă că reprezintă factorul indispensabil al existenței
vieții pe Pământ. Deși într-o primă părere considerăm că viața nu poate exista fără
oxigen, acest argument este fals. Primele forme de viață despre care avem dovezi
științifice erau organisme uni sau pluricelulare anaerobe. Elementul lor indispensabil era
apa.

Figura xxx: Suprafața oceanului, sugerând sfericitatea planetei

La fel, plecăm de la o premisă falsă în ideea că pădurile furnizează aproape tot oxigenul
necesar ființelor aerobe printre care se numără și oamenii. În realitate, mai mult de
jumătate din acesta este generat de fitoplancton, organisme microscpice care pot trăi doar
în apă3.
Pe de altă parte, corpul uman este constituit 60% din apă4. Fără apă, omul poate
supraviețui cel mult 3-4 zile5.
Apa este un element fundmental în obținerea hranei pentru oameni. Fără irigații și
precipitațiile atmosferice, nu ar fi existat predictibilitatea necesară dezvoltării civilizației
actuale.

3
https://oceanservice.noaa.gov/facts/ocean-oxygen.html
4
https://www.medicalnewstoday.com/articles/what-percentage-of-the-human-body-is-water
5
https://www.medicalnewstoday.com/articles/325174
De asemenea, apa este un element idispensabil în comerțul internațional. Conform
ultimelor date statistice, 90% din schimbul interanțional de mărfuri se desfășoară în
prezent pe cale maritimă și fluvială6.
Apa este totodată un element principal în industrie, fie ca fluid de răcire, solvent sau
conversie, fie ca agent purtător al energiei termice, chiar și în cazul centralelor nucleare.

6
https://www.oecd.org/ocean/topics/ocean-shipping/

S-ar putea să vă placă și