Sunteți pe pagina 1din 7

ȘTIRI

Farmaciile pot vinde antibiotice fără


rețetă, doza pe 3 zile. Care sunt
condițiile puse de Ministerul Sănătății
20 ianuarie, 2024 Andreea Ofițeru

Românii sunt cei mai mari consumatori de antibiotice din Europa.

Românii își vor putea cumpăra anumite antibiotice și antifungice fără


rețetă, dar doar doza pentru 72 de ore ( 3 zile) și cu anumite condiții. Un
ordin al Ministerului Sănătății, intrat deja în vigoare, stabilește lista
medicamentelor și procedura de eliberare a lor și un nou tip de rețetă
specială.

Ordinul introduce o rețetă specială tipizată doar pentru antibiotice prin


care medicii vor putea să prescrie doar astfel de medicamente.

În prescripție vor trebui notate mai multe informații despre tratament -


durata, modul de administrare și cantitatea.
În același ordin, Ministerul Sănătății a prevăzut și o excepție pentru
urgențele medicale. Astfel, farmaciile vor putea elibera, fără prescripție
medicală, antibiotice și antifungice pentru 72 de ore, o doză calculată în
acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor
produsului.

Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament


pentru un pacient, în baza declarației pe proprie răspundere a
pacientului, care trebuie să precizeze care este boala pentru care vrea
medicamentul, arată ordinul.

Rețeta pentru antibiotice și declarația pe propria răspundere

Alexandru Rafila: „E o limitare foarte mare”

România se află în topul țărilor după consumul de antibiotice pe cap de


locuitor. Un raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul
Bolilor (ECDC) arată că, în 2021, în România, au fost consumate 25,7 doze
zilnice per 1.000 de locuitori pe zi. În clasament, după România urmează
Cipru (25,0), Bulgaria (24,4) şi Grecia (23,5).

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune pentru Europa Liberă că prin


acest ordin vrea să scadă consumul de antibiotice.

„E o schimbare și o limitare foarte mare (n.r. în privința antibioticelor). Se


înregistrează toate rețetele și nu se pot reutiliza”, spune Alexandru Rafila,
care precizează că e vorba de antibiotice de bază, nu injectabile sau de
generație mai nouă, cum era în trecut.

Medicii: Consumul nu va scădea brusc

Consumul de antibiotice nu va scădea brusc, cred medicii consultați de


Europa Liberă.

„Eu eu zic că o să fie scădere destul de mică, nu mă aștept ca de aici să fie


niște schimbări importante, realistic vorbind”, spune medicul infecționist
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș” din
București.

„Nu e nimic special, doar că o să fie o rețetă puțin altfel, ceea ce înseamnă
că trebuie completată rețeta aceea specială. Cumva asta caută să limiteze
prescrierea aiurea de antibiotic”, a spus Marinescu.

Adrian Marinescu mai spune că nu e recomandat ca farmaciile să dea


antibiotice pentru 72 de ore. „Nu e ok că așa te duci și iei antibiotic pe
propria răspundere de la toate farmaciile”.

Medicii de familie, care prescriu și ei antibiotice, susțin că noul tip de


rețetă va crește birocrația. Și mai sunt și alte aspecte de lămurit - cine va
înregistra noile rețete de antibiotice și cine le va tipări, crede Ileana
Popescu, medic de familie din București.

„Formularele astea le va înseria CNAS? Sau cum va fi?”, se întreabă Ileana


Popescu.

„Părerea mea că problema antibioticelor nu e la prescriere. Nu de aici se


va face controlul antibioticelor. Rețeta nouă și separată pentru antibiotice
nu va face decât să încarce un sistem cu hârtii și atâta tot. Problema tot la
farmacie va fi, adică la cei care eliberează”, este de părere medicul Ileana
Popescu.

### Vezi și... ### De ce lipsesc unele medicamente din spitale și


farmacii? „Prețurile nu acoperă costurile de producție”

Farmaciștii: E un ordin făcut doar ca să fie făcut. Nu


rezolvă problema rezistenței la antibiotic
Prof. Univ. Farm. Dr. Simona Negreş, preşedinta Colegiului Farmaciştilor
din Bucureşti, spune pentru Europa Liberă că noul ordin privind
prescripția și eliberarea antibioticelor este „un ordin făcut doar să fie
făcut”.

„Nu va rezolva problema rezistenței microbiene. Nu consumul e


problema în România. Noi acum consumăm cu 10% mai mult antibiotic
decât Franța, dar la bacteriile rezistente suntem de trei ori peste ei”,
spune farmacista.

Nu acestea sunt metodele prin care să fie rezolvată rezistența la


antibiotic, ci o campanie de informare a populației cum că antibioticele
nu trebuie luate când te doare capul sau când ai o infecție virală, susține
Simona Negreş.

„În plus, trebuie o discuție între medicii prescriptori și farmaciști să


vedem cum se poate monitoriza consumul acestor antibiotice”.

Farmacista spune că a participat la ședința de dezbatere de la minister,


dintre Crăciun și Anul Nou, și forma finală a ordinul publicat în
Monitorul Oficial nu cuprinde toate propunerile farmaciștilor.

„A apărut în această formă care confuzează și induce în eroare pe multă


lume. Au pus că farmaciștii pot elibera fără prescripție pentru 72 de ore,
dar acolo trebuie schimbat cumva. Cred că este o decizie care s-a luat din
cauza faptului că s-au gândit la zonele rurale, care nu au acoperire cu
medici de familie și s-au gândit ca pacientul să aibă trei zile de acoperire
cu antibiotic. Dar în celelalte cazuri ar trebui date antibiotice numai
vineri seara când nu mai găsești medicul de familie”, a mai spus
farmacista.

Simona Negreş crede că problema pe care o are România este la


moleculele mai noi de antibiotice.

„Ori asta pleacă de la prescriptori, pentru că ei sunt cei care prescriu


aceste antibiotice. Și din ce cauză le prescriu? Pentru că avem o rata de
rezistență foarte mare la bacterii”.

Antibioticele care vor putea fi luat fără reteță pentru 3 zile sunt marcate
cu * mai jos:
Lista antibiotice

lista antibiotice

Vineri seară, Ministerul Sănătății a adus unele precizări cu privire la


schimbările privind prescrierea antibioticelor și antifungicelor.

Care, însă, nu au făcut mai multă lumină în procedura de eliberare. Din


contră, Ministerul spune că, de fapt, nu există un tip nou de rețetă, deși în
ordin există un model nou de prescripție.
Ce precizări face Ministerul Sănătății cu privire la
prescrierea de antibiotice și antifungice

• Prescripțiile se vor reține în farmacie și, la nevoie, se vor putea


elibera fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși
cantitatea totală prescrisă.

• Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripțiile


medicale, ci doar o serie de informații necesare a fi completate
și raportate (o serie și un număr unice generate de către
prescriptori, datele pacientului, diagnosticul și detalii despre
medicament).

• Eliberarea prescripțiilor pentru antibiotice în regim compensat


sau gratuit nu se modifică prin acest Ordin.

• Noua reglementare nu se referă la medicamentele care se


eliberează fără prescripție medicală (OTC), preparatele
magistrale și medicamentele de uz topic.

• În situații de urgență medicală, farmaciștii pot elibera anumite


antibiotice și antifungice în lipsa unei prescripții medicale, în
cantitatea maximă aferentă unei doze de urgență, care este
calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în
Rezumatul caracteristicilor produsului.

• Antibioticele fără rețetă ( de exemplu amoxicilină) au fost


selectate în conformitate cu recomandările Organizației
Mondiale a Sănătății. Doza de urgență poate fi eliberată o
singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declarații pe
proprie răspundere a pacientului.

• După o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a


Ordinului, necesară adaptării sistemelor informatice,
farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate
medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz
sistemic eliberate.

URMĂREȘTE-NE
   

INFORMAȚII DESPRE SITE

CONTACTAȚI-NE

DESPRE NOI

POLITICA RFE/RL

REGULI FORUM

Radio Free Europe/Radio Liberty © 2024 RFE/RL, Inc. Toate drepturile rezervate

S-ar putea să vă placă și