Fericirile, explicate pe înțelesul tuturor Pentru a fi milostiv trebuie să ne îngrijim şi trebuie să ne
pese de suferinţa celor din jurul nostru. Iar propria noastră
1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.
Noi trebuie să învingem mândria şi să fim smeriţi. Trebuie să
învăţăm să nu mai punem pe primul loc în viaţa noastră plăcerea, ci
scopul vieţii noastre să fie virtutea. Sfântul Grigore de Nyssa spune
că cei săraci cu duhul sunt de fapt cei cu un suflet mare, un suflet
bogat în virtuţi. Cel sărac cu duhul fuge de bogăţia lumească ca de o
povară, pentru ca el să urce mai sus pe treptele duhovniceşti ale
credinţei.
2. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Noi trebuie să ne căim pentru păcatele noastre şi să plângem
pentru că nu L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu şi nu am
cunoscut bucuria vieţii veşnice. Pentru acest lucru trebuie să ne
dorim să fim desăvârşiţi. Dumnezeu ne va mângâia şi ne va ajuta să
atingem desăvârşirea doar dacă noi ne dorim şi cerem cu ardoare
acest lucru.
3. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Pentru a fi blânzi, trebuie să ne autodisciplinăm, să punem
frâu patimilor şi să rămânem calmi în faţa unei situaţii tulburătoare.
Acest lucru cere smerenie, de care am amintit în prima Fericire.
Blândeţea, din cea de-a treia fericire, este interpretată de teologi ca
fiind starea care se naşte din bunătate şi iubire. Este liniştea
sufletească în care trăieşte creştinul care nu supără pe nimeni.
4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor
sătura.
Dreptatea după care trebuie să ne fie foame este mântuirea
noastră, care este disponibilă tuturor. Acest lucru implică o judecată
limpede, dornică să facă binele. Noi, fiind creştini ortodocşi, trebuie
să flămânzim şi să însetăm după virtuţi. Au dat dovadă de această
puternică dorinţă îndeosebi sfinţii şi martirii care pentru Hristos au
părăsit familie, avere, voie proprie şi s-au nevoit cu trăirea unei vieţi
de înalta spiritualitate.”
5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
milostivire va veni la Judecata de Apoi. Milostenia este virtutea
creştină care îşi are rădăcina în iubire şi se manifestă prin ajutorarea
semenilor aflaţi în necazuri. De aceea, Biserica are rânduite o serie
de fapte ale milei trupeşti: hrănirea celui flămând, adăparea celui
însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor în necazuri, cercetarea
celor bolnavi, găzduirea călătorilor şi îngroparea săracilor.
6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Atunci când ne curăţim inima de gândurile rele, aflăm tainica
lumină care vine de la Dumnezeu. Când suntem curaţi cu inima,
suntem capabili să vedem diferenţa între bine şi rău, între virtute şi
păcat şi devenim astfel exemple de bunătate. Cei curaţi cu inima sunt
cei lipsiţi de răutate, de vicleşug, cei care, spun teologii, reuşesc să
se desprindă de gândurile rele care le pot „murdări” inima.
7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chema.
Pacea este esenţială pentru a duce o viaţă frumoasă.
Făcătorul de pace este cel care oferă linişte celor din jurul lui.
Făcătorul de pace este curat cu inima şi este împăcat cu el însuşi.
Pacea este unul dintre cele mai de preţ bunuri ale societăţii, de aceea
toţi cei care contribuie atât la pacea socială, cât şi la cea spirituală se
vor chema „fiii lui Dumnezeu”.
8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia
Cerurilor.
Dacă vom fi milostivi, blânzi, smeriţi, curaţi cu inima,
făcători de pace şi vom înseta şi vom flămânzi de dreptate, atunci
vom fi în stare să îndurăm durere şi suferinţă din partea celor care ne
prigonesc pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Harul lui
Dumnezeu ne va da putere să îndurăm chinurile şi suferinţele primite
din partea prigonitorilor. Sfinţii Martiri ai Bisericii Ortodoxe sunt
exemple vii de oameni prigoniţi pentru dreptate şi care au dobândit
Împărăţia Cerurilor.