Mitul lui Narcis

• Tânăr nespus de frumos, fiul zeului fluvial Cefisos şi al nimfei Liriope,

pe care râul o sedusese învăluind-o cu apele sale. Deşi era înconjurat
de dragostea şi admiraţia celor care îl întâlneau, Narcis rămânea
indiferent la atenţiile şi propunerile amoroase, preferind vânătoarea,
la care era foarte iscusit. O variantă a mitului spune că tatăl său era
Amirintos, tovarăşul credincios al Artemisei, zeiţa vânătorii.
• De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebuneşte nimfa Echo, însă şi ea a
fost respinsă şi s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era
împărtăşită; în cele din urmă, Nemesis a hotărât să-l pedepsească pe
Narcis, făcându-l să-şi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a
îndrăgostit de acea imagine, mistuindu-se de dor, şi s-a transformat
în floarea care-i poartă numele. Trupul său a dispărut, lăsând în loc
splendida narcisă.
• La această versiune a mitului, care este cea mai cunoscută, se adaugă
altele, cu câteva variante. În Beoţia Narcis era considerat un tânăr
locuitor din Tespiai, iubit fără speranţă de un alt tânăr pe nume
Amenias, foarte insistent. Plictisit de atenţiile admiratorului său,
Narcis i-a trimis în dar o sabie, iar acesta, disperat, s-a sinucis,
invocând în acelaşi timp blestemul divin împotriva celui pe care îl
iubea. Zeii i-au îndeplinit dorinţa şi l-au făcut pe Narcis să se
îndrăgostească de el însuşi, văzându-şi chipul oglindit în apă;
disperat din cauza iubirii sale ce nu se putea împlini, Narcis s-a
sinucis cu sabia, aşa cum făcuse şi Amenias, iar în locul unde a curs
sângele lui a răsărit floarea care îi poartă numele.
• O altă variantă a mitului povesteşte că Narcis a încercat în zadar să-şi
atingă propria imagine, aruncându-se în apa care o reflecta, şi a
murit înecat; din trupul său a răsărit mai apoi narcisa.
• O versiune diferită, menţionată de Pausanias, aminteşte că Narcis
avea o soră geamănă pe nume Narcisa, care îl însoţea la vânătoare şi
în aventurile vieţii sălbatice din pădure. Narcis îşi iubea nespus sora,
iar cînd aceasta a murit înainte de vreme el a fost copleşit de durere.
Într-o zi, uitându-se în apa unui izvor, şi-a văzut chipul şi l-a
confundat cu cel al Narcisei; de atunci, deşi ştia adevărul, a
continuat să se privească în apă, în încercarea disperată de a stabili o
legătură cu sora pierdută.