Nascuta din fum si os:

→ Odată ca niciodată, înainte de himere și de serafimi, existau soarele

și cele două luni. Soarele era logodit cu Nitid, sora mai strălucitoare,
însă Ellai cea modestă, întotdeauna ascunzându-se după sora ei mai
îndrăzneață, a fost cea care i-a stârnit poftele. El a uneltit
să o surprindă pe când se scălda în mare și s-o posede.
Ea s-a zbătut, dar el era soarele și era convins că trebuie să
aibă ce-și dorește. Ellai l-a înjunghiat și a scăpat, iar sângele
soarelui a căzut ca scânteile pe pământ, unde au devenit
serafimii – copiii ilegitimi ai focului. Și, ca și tatăl lor,
credeau că li se cuvintesă dorească, să ia și să
posede.

→ Te-ai intrebat vreodata , monstrii dac razboi sau razboiul ii face pe monstri?”
→ se misca precum un poem si zambea precum un sfinx”
→ “Are gust de nectar si sare. Nectar , sare si mere. Polen, stele si rascruci ceesti. Are gust de basm. Fecioara lebada
la miezul noptii. Samanta pe varful limbii unei vulpi. Are gust a speranta.”
→ “Nu te lupta cu monstrii , ca sa nu devii tu insusi monstru, caci daca privesti in prapastie, si prapastia priveste in
tine , de asemenea.”
→ “Dorintele sunt falsuri. Speranta e adevarata. Speranta isi face propria magie.”
→ Se uita in ochii ei de parca in ei erau lumi intregi , minuni si descoperiri.”

Defecti de Cecelia Ahern

  „Frumusețea e un blestem. Ea ne împiedică să vedem cine sunt adevărații monștri.”
„Ca cineva să câștige, altcineva trebuie să piardă. Ca să câștigi trebuie să fi pierdut ceva mai întâi.”

Portretul lui Dorian Gray

→ Atelierul era îmbibat de mireasma bogată a rozelor

→ mirosul greu al liliacului şi parfumul ceva mai subtil al florilor roz de spin
→ din salcîmul ale cărui crengi tremurau sub povara propriei frumuseţi intense, ca de flacără.
→ Zgomotul stins al Londrei ajungea acolo asemenea sunetului în surdină al unei orgi depărtate.
→ şi i-ar face pe bătrîni geloşi, dacă bătrînii sunt cumva capabili de emoţii.
→ discreţia. Se pare că este acel lucru care face viaţa modernă misterioasă sau incredibil de minunată
→ Soarele luneca peste frunzele ceruite. Mărgărite albe tremurau în iarbă.
→ am văzut în banala pădure minunea pe care am căutat-o mereu şi care mereu mi-a scăpat.
→ . Dar propriile lor suflete sunt flămînde şi sunt goi. Rasei noastre i-a dispărut curajul. Poate că
niciodată nu l-am avut.
→ Pentru că purtaţi în dumneavoastră cea mai încîntătoare tinereţe, iar tinereţea este singurul lucru pe
care merită să-l ai.
→ . Şi Frumuseţea este o formă a Geniului — este superioară Geniului, pentru că nu cere să fie
explicată.
→ . Timpul e gelos pe tine şi se războieşte cu rozele şi crinii tăi.
→ Banalele flori de pe dealuri se ofilesc, dar înfloresc iar. Floarea de salcie va fi la fel de galbenă în
iunie viitor pe cît este acum. Peste o lună vor înflori stelele de purpură ale clematitei şi an de an
noaptea verde a frunzişului ei îi va purta stelele purpurii. Dar noi nu ne recăpătăm tinereţea. Bătaia
bucuriei care se zbate în noi la douăzeci de ani devine lentă, apatică.
→ o văzu strecurîndu-se în trompa pătată a rochiţei-rîndunicii.
→ Mirosul greu al rozelor părea că se lăsa în toate
→ , se pusese temeinic pe studierea măreţei arte aristocratice de a nu face absolut nimic.
→ Îl iubesc pentru că el este ceea ce însăşi Dragostea ar trebui să fie