Cursul 13

Poziţionarea observatorului faţă de obiect

Funcţia view permite vizualizarea unei reprezentări grafice într-un spaţiu tridimensional din
diverse poziţii. Sintaxele funcţiei view sunt:
view(az, elv) - stabilesc poziţia din care se vede o reprezentare grafică într-un spaţiu
viev([az, elv]) tridimensional. Argumentul az este azimutul sau unghiul în plan orizontal,
având valori pozitive la o rotaţie în jurul axei Oz în sens orar, măsurată de la
axa -y. Celălalt argument elv este elevaţia sau unghiul în plan vertical,
având valori pozitive pentru puncte de observare situate deasupra planului
(x,y) şi valori negative pentru punctele de sub plan. Ambele argumente se
exprimă în grade.
view([x, y, z]) - stabileşte poziţia punctului de observare în coordonate carteziene
[az,elv]=view - returnează azimutul şi elevaţia punctului de observare curent
view(2) - stabileşte vizualizarea 2D implicită: az=0, elv=90
view(3) - stabileşte vizualizarea 3D implicită: az=-37,5 , elv=30 .

Crearea unui obiect grafic figură

Funcţia figure deschide o nouă fereastră grafică destinată unui obiect figură. Sintaxele
funcţiei figure sunt:
i=figure - deschide o nouă fereastră grafică şi returnează identificatorul figurii sub forma
unui număr întreg.
figure(i) - dacă i este identificatorul unei figuri existente, aceasta este făcută figura curentă şi
devine vizibilă deasupra tuturor figurilor de pe ecran. Figura curentă este
destinată reprezentărilor grafice. Dacă i nu este identificatorul unei figuri
existente, se creează o nouă figură căreia i se atribuie identificatorul i, unde i este
un număr întreg.
Funcţia clf şterge din figura curentă toate obiectele grafice al căror identificatori nu sunt
ascunşi. Sintaxa care conţine şi argumentul reset (clf reset) şterge din figura curentă toate obiectele
grafice şi reiniţializează toate proprietăţile figurii cu excepţia poziţiei, unităţile de măsură,
localizarea pe pagină şi unităţile de măsură ale paginii.
Funcţia close fără argument închide figura curentă. Sintaxa care conţine ca şi argument un
identificator sau un nume de figură, all sau all hidden, închide figura specificată de acest argument,
sau toate figurile al căror identificator nu este ascuns, respectiv figurile al căror identificator este
ascuns.

Divizarea ferestrei grafice

Funcţia subplot divide figura curentă în panouri rectangulare numerotate în ordine pe linii.
Reprezentările grafice se fac în panoul curent. Fiecare panou conţine un sistem de axe. Sintaxele
funcţiei subplot sunt:
i=subplot(m, n, p) - împarte figura curentă într-o matrice cu m linii şi n coloane de panouri
rectangulare, creează un sistem de axe în panoul p care devine curent şi returnează
identificatorul sistemului de axe. Scalarii m şi n specifică numărul de panouri în
care se împarte figura curentă pe verticală respectiv orizontală. Apelurile cu
această sintaxă ulterior divizării figurii curente permit precizarea panoului curent.
subplot(i) - activează panoul precizat prin identificatorul i al sistemului de axe propriu
acestuia.
 În urma unei noi divizări a figurii curente, panoul activat determină ştergerea panourilor din
divizarea anterioară peste care se suprapune. Funcţia subplot(1,1,1) şterge toate reprezentările şi
sistemele de axe şi restaurează fereastra grafică implicită.
Funcţia cla şterge din sistemul de axe curent toate obiectele grafice al căror identificatori nu
sunt ascunşi. Sintaxa care conţine şi argumentul reset (cla reset) şterge din sistemul de axe curent
toate obiectele grafice şi reiniţializează cu valorile implicite toate proprietăţile sistemului de axe, cu
excepţia poziţiei şi unităţile de măsură.

Suprapunerea succesivă a graficelor

Funcţia hold stabileşte dacă obiectele din noua reprezentare grafică sunt adăugate sau
înlocuiesc graficul existent. Sintaxele funcţiei hold sunt:
hold on - păstrează graficul curent şi proprietăţile axelor astfel încât noile obiecte grafice
sunt adăugate la cele existente.
hold off - noua reprezentare grafică în prealabil şterge graficul anterior şi restabileşte
proprietăţile axelor cu cele implicite. Starea hold off este cea implicită.

Schimbarea limitelor axelor

Funcţia axis stabileşte limitele axelor utilizate într-o reprezentare grafică. Sintaxele funcţiei
axis sunt:
axis([xmin xmax ymin ymax]) - stabileşte limitele axelor x şi y la valorile precizate de argumente
pentru reprezentarea grafică 2D curentă.
axis([xmin xmax ymin ymax zmin zmax]) - stabileşte limitele axelor x, y şi z la valorile precizate de
argumente pentru reprezentarea grafică 3D curentă.

axis auto - determină calcularea limitelor axelor curente automat, bazându-se pe valorile
minime şi maxime ale datelor pe direcţiile axelor.
axis manual - păstrează limitele axelor la valorile curente, astfel încât dacă este activă starea
axis (axis) hold on, noile reprezentări grafice utilizează aceleaşi limite.
axis ij - reprezentarea grafică se face într-un sistem de coordonate începând din colțul
stânga-sus, axa i orizontală cu valorile crescând de la stânga la dreapta şi axa j
verticală cu valorile crescând de sus în jos.
axis xy - reprezentarea grafică se face în sistemul de coordonate Cartezian implicit, începând
din colţul stânga-jos, axa x orizontală cu valorile crescând de la stânga la dreapta
şi axa y verticală cu valorile crescând de jos în sus.
axis equal - stabileşte factorul de formă astfel încât unităţile de măsură a datelor să fie la fel
în toate direcţiile. Factorul de formă al axelor x, y şi z este adaptat automat
conform cu domeniul unităţilor de măsură a datelor în direcţiile x, y şi z.
axis square - adaptează axele x, y şi z astfel încât să aibă lungimile egale şi adaptează
creşterile dintre unităţile de măsură a datelor în consecinţă.
v=axis - returnează un vector linie care conţine limitele axelor pentru reprezentarea grafică
curentă. Vectorul v are patru sau şase componente în funcţie de cum sistemul de
axe este bidimensional, respectiv tridimensional.