B – elice moderna: 1 – eliptica; 2 – tip Wagenigen; 3,4 – eliptice cu pala lata; 5 – cu bordul de

atac drept si bordul de fuga rotunjit; 6 – tip Zeiss; 7 – cu pala aplatizata;

8 – pentru viteze mici si forţa de împingere mare (pentru remorchere); 9 – cu pala lata
asimetrica (pentru bărci);

După modul de construcţie elicele se împart în:

- elice turnată: palele şi butucul dintr-o singură piesă
- elice asamblată: palele fixate ulterior pe butuc

Caracteristicile elicei sunt:

a) Pasul elicei: spaţiul parcurs de marginea exterioară a elicei în

mişcarea se translaţie efectuată de-a lungul axei de rotaţie în
timpul unei rotaţii complet. Practic este distanţa parcursă de
navă la o rotaţie a elicei.
b) Diametrul elicei: diametrul cercului descris de marginea
exterioară a palei în timpul rotaţiei.
c) Sensul de rotaţie: stânga sau dreapta cum privim dinspre
pupa.

După felul pasului elicele se clasifică în:

- elice cu pas constant
- elice cu pas variabil (pale mobile pe butuc care îşi schimbă unghiul în
funcţie de manevra dorită)

Legendă:

D – diametrul propulsorului
V – vârful palei

56
I – bordul de atac
E – bordul de fugă
3 – intradosul (suprafaţa activă refulantă)
4 – extradosul (suprafaţa aspirantă)
L – lungimea palei

Sensul de rotaţie al elicei poate fi stânga sau dreapta.

LINIE ELICOIDALĂ – linia generată de punctul A care se deplasează pe un

cilindru efectuând o mişcare combinată, rezultată dintr-o rotaţie şi o translaţie.

PAS GEOMETRIC – P = segmentul AA’

Pe lângă modelul clasic de elice se mai întâlnesc şi elice în duză şi elice în

tunel.
În cazul elicei în duză, aceasta este folosită pentru dirijarea curentului de apă
în palele elicei.
Duzele folosite pot fi:
- duze fixe, fixate solid în corpul navei cu partea superioară şi cu cea
inferioară la piciorul etamboului.
- Duze orientabile, fixate de corpul navei cu un ax vertical cu dublu rol:
de susţinere şi de orientare, astfel duza are rol de cârmă.

Elicea în tunel este utilizată la navele fluviale, unde pescajul este redus şi este
dificil de scos elicea înafara corpului navei, sau ca bow trusther or aft truster pentru
manevrabilitatea navei în spaţii înguste.
Elicea în tunel este un spaţiu de formă tubulară practicat în interiorul corpului
navei în care este fixată elicea ce se comportă ca o pompă ce aspiră apa şi o
refulează cu viteză sporită.

57
 Capătul dinspre pupa este protejat cu o sită iar la capătul dinspre pupa este
fixată cârma.

5.5.8.1. Efectul elicei

Nava:
- elice sens dreapta, pas constant
- pupa navei la marş înainte va fi deviată spre dreapta
La navele cu două elice:
- elicea din tribord sens dreapta
- elicea din babord sens stânga

Efectul elicei:
- de propulsie: înainte sau înapoi, mărimea efectului depinde de viteza
rotaţiei;
- de guvernare: depinde de sensul de rotaţie al elicei, cele cu sens
dreapta la marş înainte au tendinţa să abată pupa la dreapta, cele cu
pas stânga la marş înainte tind să abată pupa la stânga. Efectul de
guvernare este mai evident cu cât viteza este mai mică;

5.5.9. Siajul

În zona dârei de vârtejuri formată la pupa navei apare un contracurent care se

deplasează în sensul de mişcare a navei.

58
 deci

SIAJUL este reprezentat de curentul de apă care se deplasează o dată cu

nava în sensul de mişcare al navei.

SUCŢIUNEA: fenomenul de aspiraţie de către elice a curentului din pupa

navei ce are drept consecinţă sporirea rezistenţei la înaintare.

5.6. STINGĂTOARE DE INCENDIU

STINGĂTORUL – aparat acţionat manual care conţine o substanţă (compus)

stingătoare ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul
presiunii din interiorul aparatului.

Se utilizează pentru stingerea incendiilor de mici proporţii sau în faza iniţială.

Triunghiul focului

5.6.1. Clasificare

5.6.1.1. Din punct de vedere al maselor şi gabaritelor:

1. stingătoare portative – masa acestor stingătoare nu depăşeşte 23 kg

2. stingătoare transportabile – masa şi gabaritul mare determină montarea
(instalarea) stingătoarelor respective pe şasiu metalic prevăzut cu roţi
necesitând cel puţin doi servanţi pentru punere în funcţiune

5.6.1.2. Din punct de vedere al substanţei (compusului)

stingătoare

59
Simboluri şi culori de identificare:

Substanţa de stingere Indicativul Culoare de

substanţei de identificare
stingere (fond etichetă)
APA AP ALBASTRU
SPUMA CHIMICĂ SC GALBEN
SPUMA MECANICĂ SM GALBEN
GAZ INERT (DIOXID DE CARBON) G NEGRU
•
PULBERE NORMALĂ (clasele B, C) P, (PF) ALB
PULBERE POLIVALENTĂ (clasele A, B, C) PG ALB
PULBERE SPECIALĂ (clasa D) PM ALB
HIDROCARBURI HALOGENATE (HALON) H VERDE
•
Pulbere normală cu eficienţă mărită

5.6.1.3. După modul de realizare a presiunii interioare

necesară refulării agentului de stingere
a) CU AUTOEVACUARE: agentul schimbător este îmbuteliat sub presiune
(exemplu: stingătorul cu CO2)
b) CU AUTOGENERARE: în urma producerii reacţiei chimice se creează
presiunea interioară necesară refulării (exemplu: stingătorul cu spumă
chimică)
c) CU BUTELIE: gazul (CO2) este îmbuteliat separat sub presiune. În momentul
punerii în funcţiune, este eliberat în corpul stingătorului (exemplu: stingătorul
cu spumă mecanică, apă pulverizată, pulberi stingătoare)
d) CU PRESIUNE PERMANENTĂ: gazul (N 2 de regulă), sub presiune, se află în
contact direct cu substanţa de stingere (exemplu: stingătoare cu pulberi sau
haloni)

INDICATIV IMPLICAREA
SUBSTANŢĂ ECHIPAMENTULUI CLASA A CLASA B CLASA C CLASA D
(AGENT) ELECTRIC
STINGĂTOARE
AP NU DA NU NU NU
Pericol Foarte Extinde ineficientă Pericol (2)
electrocutare bună arderea (1)
SC, SM NU DA DA NU NU
(7) Pericol de explozie Foarte Ineficientă Pericol
bună (3)
G DA LIMITAT DA DA NU
(8,9,10) Foarte bun în Eficienţă Foarte Condiţionat Pericol (2)
spaţii închise (6) redusă bun în (5)
spaţii
închise
P, PF DA LIMITAT DA DA NU
(11, 12) Foarte bună (10) Eficienţă Foarte Condiţionat Ineficient
redusă (4) bună (12) (5)
PG DA DA DA DA NU
Foarte bună Bună Foarte Condiţionat Ineficient

60
 bună (5)
PM NU NU NU NU DA
Ineficientă Ineficientă Ineficientă Ineficientă Bună
L (H) DA DA DA DA NU
(9) Foarte bun şi la Limitat Foarte Condiţionat Ineficient
înaltă tensiune bun Chiar
periculos

Observaţii la tabel:

(1) stingătoarele cu apă pulverizată pot fi utilizate pentru stingerea

unsorilor, grăsimilor, cerei şi altor substanţe care se topesc uşor;
(2) posibila apariţie de reacţii periculoase;
(3) pentru stingerea alcoolilor şi lichidelor combustibile hidrofile se
utilizează spume speciale, rezistente la efectul de distrugere a bulelor;
(4) pentru incendii din clasa A, stingătoarele cu CO 2 sau cu pulbere
normală (B, C), ori FLOREX, pot fi folosite numai asupra unor focare mici
situate în spaţii închise;
(5) scurgerile de gaze combustibile sub presiune pot fi stinse numai dacă
există siguranţa posibilităţii de întrerupere rapidă a sursei de alimentare (se
elimină pericolul exploziei);
(6) refularea CO2 (zăpezii carbonice) de la distanţă pentru a nu se
deteriora componentele electrice;
(7) stingătoarele cu spumă sunt ineficiente în cazul incendiilor
tridimensionale din clasa B;
(8) CO2 NU lasă reziduuri şi NU contaminează alimentele;
(9) în spaţii închise cu volum redus, CO 2 şi halonii trebuie folosiţi cu
precauţie pentru a evita pericolul de asfixiere sau intoxicare în cazul halonilor
(halonii în prezenţa flăcării dau naştere la fosgen);
(10) CO2 este împrăştiat rapid sub acţiunea curenţilor de aer, folosirea CO 2
în aer liber sau în încăperi cu ventilaţie intensă nefiind recomandată;
(11) stingătoarele cu pulbere nu pot fi utilizate la echipamente electronice cu
relee sensibile la particule de praf;
(12) în spaţii cu dimensiuni reduse stingătoarele cu pulberi trebuie utilizate
cu precauţie pentru a evita apariţia unor efecte nocive ale gazelor rezultate
din descompunerea termică a pulberii;

5.6.2. Tipuri de stingătoare portative

5.6.2.1. Stingătorul cu spumă chimică „SC

9” STAS 2011-81

- capacitate: 12 litri
- compunere: 2 părţi

Stingătorul cu spumă chimică „SC9” STAS 2011-81

61
 1) CORPUL STINGĂTORULUI:

- formă cilindrică; confecţionat din oţel

- capac metalic prevăzut cu garnitură de cauciuc
- ajutaj pentru refularea spumei produse în interior
- supapa de siguranţă confecţionată din staniol care cadează la o presiune de
10-12 bar
- mâner de manevrare (agăţare la post) şi bride pentru fixarea la post
- cerc metalic pentru protejarea fundului stingătorului
- cui pentru desfundarea ajutajului

2) BUTELIA DE STICLĂ

- fixată în interiorul corpului stingătorului printr-o adâncitură a fundului

recipientului iar la partea superioară cu un suport tronconic din material plastic
– cu orificii laterale – care face legătura între gâtul buteliei şi gâtul de umplere.
Capacitate 1,5 litri.

5.6.2.2. Stingătorul cu spumă chimică „SC 9NF” STAS

2011-81

- destinat pentru mijloace de transport naval şi feroviar (N.F)

- se deosebeşte de „SC 9” prin prezenţa tijei prevăzută cu un dop tronconic
care asigură stingătorul pe timpul trepidaţiilor, înclinărilor, vibraţiilor care se pot
produce atât la bordul navei sau pe tren

Tot la acest capitol se poate vorbi şi despre stingătorul YAMATO FOAMITE

TYPE (japonez) având dispozitivul de obturare dintr-o membrană de plumb. La
funcţionare această membrană se perforează.

Stingătoare transportabile cu spumă chimică „SC 90” şi „SC 180” STAS

4607-84

Compunere (alcătuire):

a) CORPUL STINGĂTORULUI: cu o capacitate totală de 120/205

litri, confecţionat din tablă de oţel, prevăzut cu: capac demontabil;
garnitură de etanşare; furtun de refulare (din cauciuc) de lungime
4-5 metri prevăzut cu ajutaj; supapa de siguranţă (se sparge la
10-12 bar); suportul tubului central. Corpul stingătorului trebuie să
reziste la o presiune de 180 bari.
b) TUBUL CENTRAL: cu o capacitate de 16/35 litri, confecţionat din
ţeavă din policlorură de vinil (neplastificată). Trebuie să reziste la
o presiune de 2,5 bari. Închiderea (deschiderea) tubului central
se face prin manevrarea roţii (rozetei) aflate în exteriorul corpului
stingătorului.
c) ŞASIUL METALIC: prevăzut cu 2 roţi şi un cadru pentru
manevrare.

62
 Caracteristici tehnice ale „SC 90” şi „SC 180”

CARACTERISTICI TEHNICE U/M SC 90 SC 180

Capacitate totală recipient litri 120 205
Capacitate minimă a tubului central litri 16 35
Lungime minimă a jetului de spumă metri 6 6
Masa maximă recipient încărcătură kilograme 190 326
Masa totală a încărcăturii de compus kilograme 103 206
Masa maximă a stingătorului gol kilograme 87 120
Timpul de descărcare secunde 10 – 60 80 – 100
Număr de încărcături necesare bucăţi 10 20
o
Temperatura mediului ambiant C +4 - +60 +4 - +60

Funcţionare:

1 – se deschide robinetul ţevii de evacuare

2 – se scoate furtunul de pe suport, se îndreaptă ajutajul de refulare spumă către
locul incendiului
3 – se deschide robinetul tubului central
4 – se agită stingătorul (prin balansare în plan vertical) de 4-5 ori
5 – prin amestecarea celor două soluţii rezultă spuma şi CO 2 – spuma este refulată
spre focar de către CO2 sub presiune

ATENŢIE: Reacţia chimică nu poate fi oprită; nu se închide robinetul.

5.6.3. Stingătorul cu dioxid de carbon G1, G2, G3, G6,

STAS 9752-86

Face parte din grupa stingătoarelor cu

gaze inerte (grupa G) şi se foloseşte la stingerea
incendiilor izbucnite la:
- instalaţii electrice
- transformatoare electrice
- produse petroliere şi staţii de pompare
- spaţii închise în care se află depozitate
fibre textile, grăsimi sau obiecte fracile
(tipărituri, tablouri, etc).

Cifra care urmează după „G” reprezintă

cantitatea (în kilograme) de CO2.

Stingătorul cu dioxid de carbon

G1, G2, G3, G6, STAS 9752-86

63
 Compunere:

a) butelia pentru CO2: formă cilindrică, confecţionată din oţel şi prevăzută la

exterior cu un mâner de manevrare (5), robinet de închidere (2) prevăzut cu o
siguranţă
b) difuzorul (3) poate avea forme diferite, confecţionat din tablă de aluminiu, fier,
alamă sau material plastic rezistent la temperaturi foarte scăzute. Difuzorul
este pus în legătură cu robinetul fie prin intermediul unei ţevi scurte din oţel şi
a unei articulaţii ce permite rotirea lui, fie prin intermediul unui furtun din
cauciuc armat cu sârmă şi prevăzut cu un mâner de protecţie a pielii
confecţionat dintr-un material termoizolant (lemn, etc).

Pentru funcţionare se îndreaptă difuzorul spre locul incendiului şi se deschide

robinetul buteliei, iar CO2 (lichid) prin detentă se transformă în fulgi de „zăpadă
carbonică” cu temperatura de –78,6 oC (poate produce arsuri în contact cu pielea).

5.6.4. Stingătorul transportabil cu dioxid de carbon G10 şi

G2x10

Compunere:
a) una sau două butelii pentru dioxid de carbon cu capacitatea de încărcare 10
kg fiecare, confecţionate din oţel
b) difuzorul
c) şasiul metalic prevăzut cu două roţi

Funcţionarea este aceeaşi ca la stingătorul G1, G2, etc.

5.6.5. Stingătorul cu praf şi dioxid de carbon P1, P3, P5, P6,

P10 STAS 4918-78

Se foloseşte pentru stingerea incendiilor izbucnite la motoare cu ardere

internă şi instalaţii electrice precum şi pentru stingerea unor substanţe ca: acetilena,
acetona, sodiu, potasiu, magneziu, stronţiu, fosfor alb sau galben, lacuri şi vopsele
pe bază de nitroglicerină, produse petroliere, celuloid, alcool în cantităţi mici.
Numărul care urmează literei „P” reprezintă greutatea încărcăturii de praf.

Compunere:
a) recipientul – oţel, rezistă la o presiune de minim 18 bari
b) butelia cu CO2
c) dispozitivul de declanşare: dop metalic (5), cui perforator/percutor (6),
resort (7), siguranţă (8), membrană (3)

64
 1 – recipient
2 – butelie cu
CO2
3 – membrană
4 – tub protecţie
5 – dop filetat
6 – cui percutor
7 – resort
8 – siguranţă
9 – ajutaj
10 - ventil

Stingătorul cu praf şi dioxid de carbon

Descriere stingător de incendiu cu praf si dioxid de carbon

65
 Modele de stingătoare de incendiu

5.7. INSTALAŢII NAVALE DE STINGERE A INCENDIULUI

Cerinţe ale instalaţiilor navale de stingere a incendiului:

- să fie oricând gata de funcţionare

- prin funcţionarea lor să nu intensifice arderea
- să prezinte siguranţă în funcţionare
- să aibă mijloace de acţionare locală şi de la distanţă precum şi posibilităţi de
control

66
 - să nu fie periculoase pentru oameni, iar substanţele stingătoare să-şi menţină
proprietăţile stingătoare la depozitare îndelungată

5.7.1. Instalaţia de stingere cu apă

Instalaţia de stingere a incendiului cu apă, poate fi:

a) cu JET DE APĂ
b) cu STROPIRE (sprinklere, drencere, pulverizatoare)
c) cu PERDELE DE APĂ

5.7.1.1. Instalaţia de stingere a incendiului cu jet de apă

19 18
16
17 15
8 9
6
10

11 12
14
7 13
20
5
1 2 3
4

Schema de principiu a instalaţiei de stingere cu apă

1 – priză de suprafaţă
2 – valvulă Kingston
3 – filtru
4 – magistrala de apă sărată
5 – spre priza de fund
6 – pompe de incendiu
7 – valvulă by-pass
8 – manometru
9 – hidrant
10 – tubulatură de incendiu de avarie
11 – pompă de incendiu de avarie
12 – motor de antrenare
13 – pompă răcire motorul principal (sau balast)
14 – valvulă de intercepţie
15 – zonă protejată cu drencere (pulverizatoare)

67
 16 – valvulă de deschidere
17 – drencer
18 – zonă protejată cu perdea de apă
19 – tubulatură sub plafon prevăzută cu orificii pentru realizarea perdelei
20 – spre răcire motorul principal

5.7.1.2. Compunere (de principiu) a instalaţiei de stingere

cu apă

POMPE (prevăzute cu by-pass) - trebuie să fie minimum două, conform

regulilor R.N.R. şi să asigure cel puţin 25 m3/oră (maximum 180 m3/oră) la o presiune
de 6 – 7 bar.

POMPA DE INCENDIU DE AVARIE – trebuie să asigure un debit minim de 30

3
m /oră la presiunea uzuală a instalaţiei. NU va fi instalată la navă în compartimentul
maşini. Are priză de apă, proprie şi refulează în instalaţia principală. Poate fi
portabilă sau staţionară şi poate fi acţionată de un motor, turbină cu gaze sau electric
(DGA).

HIDRANŢI – sunt montaţi pe tubulatura instalaţiei la o distanţă de maxim 40

metri pe punte şi de maxim 20 metri în interioare şi în compartimentul maşini. Pot fi
simpli sau dubli şi sunt prevăzuţi cu valvule de închidere cu clapet suspendat
(permite trecerea apei în ambele direcţii).

MANICI – se află la fiecare hidrant, pe tambur. Lungimea trebuie să fie de 20

metri pe punte şi de 10 metri în interior. Două manici trebuie să poată fi conectate
între doi hidranţi.

După diametrul interior manicile se clasifică astfel:

TIP A – 102 mm
TIP B – 76 mm
TIP C – 52 mm
TIP D – 26 mm

ŢEVI DE REFULARE – sunt cele cu jet compact pe punte la care diametrul

ajutajului poate fi de 12, 16 sau 19 mm.

RACORDUL INTERNAŢIONAL DE APĂ – poate fi ataşat la orice hidrant de la

bordul navei proprii şi permite refularea sau primirea apei în scop de stingere la / de
la orice instalaţie navală sau portuară.

68
 19 mm
64
mm 132
178
mm
mm

14,5
mm

Racordul internaţional de apă (dimensiuni flanşă)

INSTALAŢIA DE STINGERE CU DRENCERE – drencerele sunt capete de

pulverizare (ajutaje cilindrice) montate prin înfiletare pe o tubulatură pozată sub
plafonul zonei protejate.

Capăt de
drencer

Rozetă de
pulverizare

Instalaţia de stingere cu drencere

INSTALAŢIA DE STINGERE CU SPRINKLERE – este o instalaţie tipică cu

hidrofor având în permanenţă pe tubulatură apă sub presiune.

INSTALAŢII DE STROPIRE ŞI INUNDARE – sunt întâlnite pe unele nave

specializate (spărgătoare de gheaţă, baleniere, nave de expediţie, etc) unde se
folosesc substanţe explozive.

69
 5.7.2. Instalaţia de stingere cu spumă mecanică

Spuma mecanică (aerospuma sau spuma aeromecanică) se obţine prin

introducerea aerului într-o emulsie spumantă formată din aproximativ 96% apă şi
aproximativ 4 % substanţă spumantă.

Magistrala de aer
A A A
F1
3 UMPLERE

2 1
5
GOLIRE

Apa + agent

4
spumogen

Instalaţia cu formare interioară a spumei

1 – tanc cu emulsie
2 – butelie cu aer comprimat
3 – reductor presiune aer
4 – ajutaj cu cep de închidere
5 – furtun pe tambur

5.7.3. Instalaţia de stingere cu dioxid de carbon (CO 2)

Există două tipuri de instalaţii de stingere a incendiului cu dioxid de carbon:

a) de înaltă presiune – sunt utilizate butelii cu capacitatea de 40 litri, la

presiunea:
- minim 125 bari pentru gradul de umplere maxim 0,675 kg/litru
- minim 150 bari pentru gradul de umplere maxim 0,750 kg/litru

b) de joasă presiune – este utilizat un singur rezervor la presiunea de lucru de 20

bari, la gradul de umplere 0,90 kg/litru

70
 2 3
6

Spre încăperile
1 protejate
5

Perete CO2
compartimentul
maşini

Instalaţii de stingere cu CO2

LEGENDĂ:

1 – butelii
2 – caseta valvulei de linie către compartimentul maşini
3 – distribuitor
4 – duză de deversare
5 – semnalizare optică şi acustică
6 – fluier în compartimentul maşini şi în exteriorul centralei CO 2

ATENŢIE!

Nu trebuie uitat că înainte de declanşarea CO 2 trebuie avertizaţi toţi oamenii să

părăsească zona (se face prezenţa), se opreşte ventilaţia şi se închide etanş
compartimentul. Instalaţia trebuie să poată fi pusă în funcţiune (la ordin) de către
orice membru al echipajului de la maşină.

5.7.4. Instalaţia de stingere cu haloni

Este similară celei cu CO2 atât din punct de vedere constructiv cât şi
funcţional.

71
 11

10
9
5 8
12
6
4 4 7
13

2 3

1
Instalaţia de stingere cu haloni

LEGENDĂ:

1 – zona protejată 10 – compartimentul buteliilor cu halon

2 – duze de deversare (centrala halon
3 – sirenă de alarmă 11 – tablou alarmă timonerie
4 – valvule electromagnetice 12 – halon către altă zonă protejată
5 – butelii aer comprimat 13 – aer către sirena din altă zonă
6 – valvule de zonă (distribuitor)
7 – butelii cu halon
8 – tubulatură principală (manifold)
9 – tablou comandă declanşare

5.8. INSTALAŢIA DE LEGARE – ACOSTARE – MANEVRĂ

Totalitatea echipamentelor şi dispozitivelor destinate manevrei de acostare

sau legare a navei la cheu sau alte ambarcaţiuni, geamanduri, pontoane, estacade,
efectuarea manevrelor în port, alimentarea cu combustibil (bunkeraj), remorcajul la
ureche (bord la bord).
Părţile componente ale instalaţiei de legare-acostare-manevră, se compune
din:
- elemente flexibile: parâme de legare cu gaşe protejate cu manşon de pânză(5
bucăţi prova, 5 bucăţi pupa), socare, saule (bandule)
- elemente de fixare şi ghidare: babale, binte, turnicheţi, şomare, nări, urechi,
boţuri
- elemente de manevrare: vinci, cabestan

72
 - elemente pentru protecţia navei, bordajului: baloane de acostare, trancheţi,
brâu de acostare

5.8.1. Elemente flexibile

Parâmele se utilizează la legarea navei (de cheu, de alte ambarcaţiuni,

pontoane), la remorcaj, diferite manevre curente la bord (socarele, sârme metalice).
Numărul şi dimensiunea parâmelor variază funcţie de mărimea navei,
lungimea navei, capacitatea de încărcare, prescripţiilor societăţilor de clasificare,
SOLAS.
Elementul de bază în structura unei parâme este firul.

5.8.1.1. Clasificare. Descriere. Avantaje şi dezavantaje

a) Parâme vegetale: din fire de cânepă, in, bumbac, manilla, sizal, iută
Mai multe fire răsucite formează sfilaţa, mai multe sfilaţe formează şuviţa.
Firele se răsucesc spre dreapta iar sfilaţele spre stânga. Mai multe şuviţe răsucite
formează parâma simplă (lanţana). Parâmele simple se obţin prin răsucirea a 3-4
şuviţe. Aceste şuviţe se răsucesc în jurul unei inimi vegetale (care este tot o
şuviţă care rămâne întinsă şi care nu se răsuceşte cu celelalte). Mai multe
parâme simple prin răsucire formează garlinul.
Parâmele vegetale sunt uşoare, flexibile şi elastice. Devin greoaie când se
umezesc.

DECI: firul – sfilaţa – şuviţa - parâme simple(lanţana) – cordonul –

garlinul

Până la diametrul de ½ inch (1,26 cm) – saulă (bandulă)

Până la diametrul de 1 ½ inch (3,80 cm) – socar (folosite la bolţuri)
Peste 1 ½ inch până la 10 inch – parâme

- cele mai rezistente, flexibile, elastice sunt cele de manilla (culoare maro),
confecţionate din fibra de bananier. Plutesc la suprafaţa apei, se manevrează
uşor. De regulă, se utilizează ca parâme de remorcă şi legare la cheu.
- parâmele de cânepă devin rigide, grele când se umezesc. Se utilizează de
regulă la plasele de ambarcare materiale, alimente (socare). Pătrunderea apei
printre firele de cânepă duce la scăderea rezistenţei parâmei, aceasta se
umflă şi îşi pierde din elasticitate.
- parâmele din sizal (culoare galben deschis) se confecţionează din fibra de
cactus, au o rezistenţă similară cu a celor din cânepă, elasticitate mai mare.
Sunt mai uşoare când sunt uscate. Devin rigide şi grele când se îmbibă cu
apă.
- parâmele din bumbac se utilizează în special pentru ambarcaţiunile sportive,
agrement.

b) Parâme sintetice: din fire sintetice din relon, nailon, polipropilenă (culoare
albă, des folosite). Sunt mult mai rezistente, elastice şi flexibile. Nu sunt

73
 afectate de gradul de umiditate, însă sunt supuse degradării la contactul cu
substanţele chimice.
Avantaje: uşoare, plutesc la suprafaţa apei, uşor de manevrat.
Dezavantaje: se deformează când sunt supuse frecărilor repetate de babale,
nări (ardere). În zona respectivă se patronează cu materiale plastice (gaşă).
Se utilizează la legarea navei la cheu sau de alte nave şi mai puţin ca
remorcă.

c) Parâmele metalice: foarte rezistente, puţin elastice, grele, rigide. Au o viaţă

mai lungă, sunt mai subţiri decât cele vegetale / sintetice. Se utilizează la
remorcajul maritim, la instalaţiile de încărcare/descărcare. Se
confecţionează din fire de sârmă din oţel zincat. Mai multe fire formează o
viţă (elementul de bază pentru parâmele metalice). Mai multe viţe răsucite
în jurul unei inimi impregnate cu ulei special (gudronată) formează parâma
metalică simplă. Mai multe parâme metalice simple răsucite formează
garlinul metalic. Inima gudronată (un socar) are rolul de a mări rezistenţa
la ruginire a parâmei metalice.
- parâme metalice rigide: 6x7; 6x19 (6 viţe cu câte 7 sau 19 fire fiecare)
- parâme metalice semirigide: 6x12; 6x24 (mai flexibile)
- parâme flexibile: 6x37; 6x61 (pentru curenţii bigilor, palancuri)

5.8.1.2. Caracteristicile parâmelor

a) Grosimea: la parâmele vegetale şi sintetice prin grosime se înţelege

circumferinţa. La cele metalice prin diametrul secţiunii (se măsoară cu
şublerul şi se face între 2 viţe opuse diametral).
b) Greutatea: în Newtoni pe metru liniar de parâmă
c) Rezistenţa: este forţa la care se rupe parâma. Valorile de rupere sunt înscrise
în certificatul de fabricare care se livrează odată cu parâma. Sarcina de lucru
va fi mai mică decât cea de rupere. Coeficientul de rezervă n = sarcina de
rupere : sarcina de lucru, n ›1. Rezistenţa parâmelor vegetale este
proporţională cu numărul şi calitatea firelor. Această rezistenţă scade prin
cătrănire şi răsucire. Umezeala duce la creşterea rigidităţii şi micşorarea
rezistenţei. Uleiurile, vaselina duc la scăderea rezistenţei (pentru cele
vegetale, sintetice).
d) Flexibilitatea: capacitatea de a se îndoi fără a-şi pierde din rezistenţă. Cu cât
o parâmă este mai flexibilă, cu atât se poate lucra mai uşor cu ea.
e) Elasticitatea: capacitatea de a se întinde sub acţiunea unei sarcini oarecare şi
de a reveni la situaţia iniţială după încetarea acţiunii. Parâmele elastice preiau
bine şocurile fără să se rupă.

5.8.1.3. Păstrarea şi întreţinerea parâmelor la bord

- fiecare parâmă va avea certificat emis de producător în care sunt înscrise

lungimea, grosimea, greutatea, rezistenţa
- se păstrează la bord în magazie (forepeak), făcute colac, pe panouri din lemn.
La pupa se ţin în loc adăpostit, acoperite cu prelate. Se pot păstra şi pe
tamburii instalaţiei de manevră, acestea fiind de regulă, parâme combinate (o
parte vegetală legată cu una metalică)

74
- parâmele vegetale se feresc de umezeală, cele umede se usucă prin
întinderea pe punte sau locuri bine ventilate, cele murdare se spală. Se va
evita folosirea parâmelor îngheţate.
- parâmele metalice se protejează împotriva ruginirii. Se păstrează în locuri
uscate şi aerisite. Se feresc de ploaie, se curăţă cu peria de sârmă şi se ung
cu unsoare care pătrunde în interior între fire şi le protejează.
- La 2-3 luni se îndepărtează şuviţele cu cavila de matisit şi se verifică aspectul
interior
- Parâmele sintetice se feresc de lumina puternică, uleiuri şi materiale grase.
Gaşele se vor proteja cu tendă. Cele murdare se spală cu apă dulce. Se
usucă, dacă sunt umede, şi se va îndepărta sarea din apa de mare care le
poate distruge prin frecare.

5.8.2. Elemente de fixare şi ghidare

Utilizate pentru fixarea şi dirijarea parâmelor câtre şi dinspre direcţia dorită.

5.8.2.1. Elemente de fixare

a) Babale: piese metalice din fontă, oţel care servesc la fixarea gaşelor
parâmelor sau luarea voltelor. Pot fi duble sau simple, sunt solid fixate în
punte prin plăci sudate. Babalele simple se numesc binte.

Babale
A – cu umeri (in cruce)
B – in V
C – dubla cu umeri
D – dubla

75
 b) Tacheţii: piese metalice in formă de T montate pe punte, copastie, care
servesc la luarea voltelor pentru parâmele mai subţiri. Pentru navele mai mici
aceştia ţin loc de babale.
c) Stopele: aflate lângă babale, folosesc la fixarea provizorie a parâmei până la
luarea voltelor.
d) Boţul: parâmă vegetală (socar) sau lanţ cu un capăt fixat la baza babalei şi alt
capăt care se înfăşoară pe parâmă până la luarea voltelor (asemănător
stopelor).

5.8.2.2. Elemente de dirijare

a) Nările: sunt deschideri in bordaj de formă circulară sau ovală, întărite, care
permit trecerea parâmelor în afara bordajului. Sunt din oţel sau fontă, netede,
fără rugozităţi care să ducă la agăţarea parâmei.
b) Urechile: piese metalice fixate pe punte sau copastie utilizate la dirijarea
parâmei spre o anumită direcţie în afara bordajului.
c) Turnicheţii: piese metalice cilindrice, dispuse cu axul vertical şi care se rotesc
la trecerea parâmelor; se micşorează frecarea. Pot fi simpli sau combinaţi cu
urechile.
d) Şomarul: piese metalice cilindrice, dispuse cu axul orizontal cu acelaşi rol cu
cel al turnicheţilor.

5.8.3. Elemente de manevră

- vinciuri de manevră
- cabestane de manevră
Vinciul de manevră: poate fi separat sau pe acelaşi suport cu instalaţia de
ancorare. În situaţia în care sunt cuplate cu instalaţia de ancorare există un sistem
care permite decuplarea vinciului de pe poziţia pentru ancorare şi rămâne doar
poziţia pentru manevrarea parâmelor. De regulă, sunt acţionate electromecanic, iar la
tancurile petroliere sunt acţionate cu abur. Se compun din electromotor, tamburi
laterali, controler de acţionare.
Se va evita rămânerea vinciului în sarcină, parâmele după ce sunt egalate şi
întinse se vor fixa pe babale astfel încât tamburii vinciului să rămână liberi pentru a
putea fi utilizaţi în orice moment.
Cabestanul de manevră: asemănător vinciului de care se deosebeşte prin faptul
că axul său este vertical. Aceleaşi componente ca şi vinciul.

5.8.4. Legarea navei la cheu

Legarea navei la cheu este operaţiunea de fixare a navei în port, la cheu în

vederea desfăşurării operaţiunilor de încărcare, descărcare, etc.
Condiţii:
- după ce nava a ajuns la distanţa convenabilă de locul de acostare ales începe
operaţiunea de legare. Nava este de regulă asistată de remorchere care o
apropie de cheu;
- poziţia navei să permită respectiva operaţiune pentru care este fixată la cheu;

76
 - siguranţa navei în poziţia respectivă (referitor la vânt, valuri, maree, fund mic);
- posibilitatea de plecare rapidă în caz fortuit;

Operaţiunea propriu-zisă se desfăşoară după cum urmează:

- pregătirea parâmelor care vor fi folosite, întinderea lor pe punte, scoaterea

gaşelor prin urechi, pregătire boţuri, verificare vinci, cabestan, verificarea
comunicaţiei cu comanda;
- apropierea navei de cheu (eventual cu ajutorul remorcherelor);
- se aruncă bandula (saulă care la un capăt are o pară din cauciuc iar celălalt
capăt este legat de parâmă) prin care se transmite la mal parâma respectivă.
Odată ajunsă la mal, de celălalt capăt al bandulei se leagă gaşa parâmei care
este trasă spre cheu. Operaţiunea se mai numeşte şi „baterea bandulei”;
- parâmelor se dau pe rând, câte una sau câte două, după cum se primesc
comenzile de pe puntea de comandă. Parâmele vor fi egalate şi întinse astfel
încât, după plecarea remorcherelor care au asistat nava, nava să rămână
lipită de cheu;
- fixarea parâmelor pe tamburul vinciului/cabestanului (cele ce vor fi folosite în
timpul staţionării) şi pe babale prin volte;
- pe perioada manevrei se ţine permanent legătura cu puntea de comandă
informând asupra desfăşurării manevrei;
- manevra se consideră terminată când toate parâmele au fost întinse, egalate
şi voltate pe babale. Capetele rămase sunt aşezate în ordine pentru a nu
bloca accesul în zona respectivă;
- verificarea continuă a legăturilor navei este obligaţia turei de serviciu, la
nevoie virarea sau voltarea parâmelor de legare (condiţii meteo, descărcare,
încărcare);

1 – parâmă prova (head line)

2 – traversă prova (forward breast line)
3 – şpring prova (forward spring)
4 – parâmă pupa (stern line)
5 – şpring pupa (aft spring)
6 – traversă pupa (aft breast line)

Comenzi utilizate în timpul manevrelor de legare-acostare:

FILA – se dă drumul uşor la parâmă

MOLA – se dă drumul de tot la parâmă
VIRA – se trage parâma (manual sau cu vinciul/cabestanul)
VOLTA – se încolăceşte parâma în formă de 8 cât mai strâns pe babale

77
 Rolul ofiţerului – şef de manevră

La prova – ofiţerul maritim de punte 3 / la pupa + ofiţerul maritim de punte 2 - şefi de

manevră, au următoarele atribuţii:
- asigurarea legăturii prova/pupa cu comanda de navigaţie
- respectarea dispoziţiilor primite şi transmiterea lor către echipa de manevră
- desfăşurarea activităţii în deplină siguranţă pentru viaţa oamenilor
- comunicarea la comandă a stadiului manevrei, la terminarea ei aranjarea
spaţiului pentru staţionare în port sau pentru marş în mare

5.8.5. Măsuri de protecţia muncii la acostare

- echipajul va purta mănuşi şi căşti de protecţie;

- nu se lasă parâma să alunece prin palmă, ci se trece din mână în mână;
- nu se staţionează lângă o parâmă întinsă deoarece există riscul de a se rupe
şi produce accidente;
- nu se calcă pe parâme;
- persoanele neautorizate care nu fac parte din echipajul portului de manevră
nu au acces în zona respectivă;
- nu se staţionează în interiorul buclelor formate de parâmă pe punte;
- luarea voltelor parâmelor se face prin boţarea lor şi eliberarea lentă de pe
vinci;
- echipament corespunzător, încălţăminte antiderapantă, haine adecvate
anotimpului, personal odihnit;

78