Limbaj Arhitectural 2

INTRODUCERE
VOCABULAR
STRUCTURA LIMBAJULUI ARHITECTURAL ↗
↘
SINTAXĂ (GRAMATICĂ)
LIMBAJUL VORBIT / SCRIS:
Reguli sintactice Reguli sintactice

Cuvinte ------------------------> Sintagme / -----------------------> Fraze
/ Texte
(El. de vocabular) Propoziții
LIMBAJUL ARHITECTURAL:
Reguli sintactice Reguli sintactice

Elemente simple --------------------> Elemente complexe -------------------> Obiecte
arh. /
(El. arhitecturale) (el. de compoziție)
Ansambluri arh.
[elemente arhitecturale / de compoziție = termeni propuși de Julien Guadet în

lucrarea
Éléments et théorie de l'architecture (1909) – Ecole des Beaux-Arts, Paris]
VOCABULARUL ARHITECTURAL
1. ELEMENTE SIMPLE - LINIARE (coloane, stâlpi, grinzi, arce)
- DE SUPRAFAȚĂ (planșee, pereți, bolți, cupole)
- GOLURI (uși, ferestre)
2. ELEMENTE COMPLEXE - SPAȚII (tipuri particulare - central,
longitudinal,
labirint; închise; semi-închise: porticuri, loggii;
deschise: terase, balcoane, pergole)
- VOLUME (tipuri particulare –forme primare;
forme complexe: Pantheon, Tempietto;
subansambluri: bovindoul, casa scării,
decroșul)
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE VOCABULARULUI
ARHITECTURAL
A. SUPRAFAȚA / PLANUL DE BAZĂ (SOLUL, PLANȘEUL) ↔

B. SUPRAFAȚA / PLANUL DE ACOPERIRE (ACOPERIREA) ↔
C. SUPRAFEȚELE / PLANELE LATERALE (PEREȚII) ↕
(studiate în termenii semnificațiilor / efectelor primare pe care le generează)
Efecte primare ale relatiei cu mediul:

a – efecte senzoriale
b – efecte spatiale: - in camp vertical (gravitationale)
- in camp orizontal - delimitarea spatiului
- directionarea spatiului
PLANUL DE BAZĂ
SUPRAFAȚA / PLANUL DE BAZĂ (SOLUL, PLANȘEUL)
1. Efectul de delimitare - generat de

- discontinuități ale suprafeței
- discontinuități de volum (denivelări)
2. Efectul de direcționare – generat de

- forma planșeului în plan și secțiune
- tratarea suprafeței (pattern / model sau trasee)
1
3. Efectul de suport (gravitațional) – tipuri:
3.1. Planșeul atașat
3.2. Planșeul detașat - (a) suprapus (tip covor); (b) suspendat
3.3. Planșeul deschis – (a) transparent; (b) oglindă; (c) reflectant; (d)
stratificat
3.4. Planșeul ridicat / coborât
2
SUPRAFAȚA DE
ACOPERIRE
SUPRAFAȚA DE ACOPERIRE (ACOPERIREA)
Roluri:
1 – Pragmatic = protecția spațiului
2 – Ideal = locul predilect pentru reprezentări simbolice ale sacrului, idealului
Impact puternic asupra percepției

- la exterior - silueta clădirilor, profilul urban
- la interior – prima luare de contact cu un spațiu
EFECTE VERTICALE EFECTE ORIZONTALE
Descendent <- - - - - - - - - - - - > Deschidere, extrov.

Centrifug
Ascendent Închidere, introv.

Centripet
Neutru / echilibrat Deschidere, extrov.

Centrifug
1
TIPURILE DE ACOPERIRE CURENTE
DOMUL (CUPOLA)
BOLTA
ACOPERIȘUL ÎN 2 APE
ACOPERIȘUL ÎNCLINAT (1 APĂ)
ACOPERIȘUL PLAT (PLAFONUL)
2
DOMUL (CUPOLA)
Efect gravitațional ascendent
Efect de delimitare închidere perimetrală, protecție
Efect de direcționare centripet, static
Simbolism cosmic
(perfecțiunea cercului /sferei, ascensiune, protecție)
Etimologie: Domus (Lat.) = casă; Kupah (Sanscr.) = peșteră
ARTICULARE
- trompa de colț
- pandantivul
- tamburul
VARIAȚII
H
Cupola conică (eliptică) H>R
Efect ascendent = amplificat
R
Cupola sferică H=R

Efect ascendent = echilibrat
Cupola plată (segmentală) H<R

Efect ascendent = diminuat
3
BOLTA
Efect de delimitare închidere lateral

deschidere la capete
Efect de direcționare longitudinal, dinamic
VARIAȚII
H
Bolta conică (eliptică, parabolică) H > L/2
Efect ascendent = amplificat
L/2 L/2
(L = deschiderea, lățimea)
Bolta cilindrică (în plin cintru) H = L/2

Efect ascendent = echilibrat
Bolta plată (segmentală) H < L/2

Efect ascendent = diminuat
4
`
Bolta de intersecție
5
ACOPERIȘUL ÎN 2 APE
Efect de delimitare închidere lateral

deschidere la capete
Efect de direcționare longitudinal, dinamic
VARIAȚII: (1) unghiul (înclinația) pantei
β
H β
ά ά L ά
ά > 27⁰ 22⁰ < ά < 27⁰ 126⁰ < β < 136⁰ ά > 22⁰
efect asc. = accentuat efect asc. = echilibrat efect asc. = diminuat
L/5 < H < L/4
VARIAȚII: (2) panta frântă (dublă)
a – profil convex (ext.) = acoperișul mansardat

(a la Mansart)
Francois Mansart
Louis Le Vau
b –profil concav (ext.) = acoperișul tip pagoda
6
ACOPERIȘUL SIMPLU ÎNCLINAT (1 APĂ)
EFECTE DUALE (binoame /cupluri antinomice de efecte)
Efect gravitațional ascendent / descendent
Efect de delimitare închidere (introv.) / deschidere (extrov.)
Efect de direcționare longitudinal / transversal - dinamic
ACOPERIȘURI 1 APĂ CUPLATE
a – efect convergent b – efect divergent

(unificare, introvertire) (separare, extrovertire)
7
ACOPERIȘUL PLAT (PLAFONUL)
Efect gravitațional neutru / echilibrat
Efect de delimitare deschidere, extrovertire

(moderat)
Efect de direcționare centrifug (moderat)
INDUCEREA UNOR EFECTE PARTICULARE – PRIN:

1. Tratarea suprafeței
- decor abstract
- pictură în trompe l’oeil
- calitățile materialelor (sticlă, oglindă, texturi / lemn, beton aparent, ipsos)
2. Articularea suprafeței / marcarea unor direcții, efecte gravitaționale
- grinzi, casete
- trasee / motive lineare (scafe de lumină, corpuri de iluminat, luminatoare)
3. Articularea tranziției între plafon și pereți
4. Modelarea formei generale
3. Articularea tranziției între plafon și pereți
Efect de plafon deschis (ascendent)
Efect de plafon înălțat (ascendent)
Efect de plafon extins (ascendent)
8
PEREȚII
SUPRAFEȚELE LATERALE (PEREȚII)
Roluri:
1 – Delimitarea spațiului (cu aportul efectelor de delimitare și direcționare + senzoriale)
2 – Suport al acoperișului (probleme structurale și arhitecturale specifice)
Efectele gravitațional, de delimitare și de directionare acționează permanent împreună

➔ efectele formei pereților vor fi analizate în funcție de cele 3 direcții ortogonale:
a a – pe direcția înălțimii
c
b- pe direcția lățimii
b
c – pe direcția adâncimii
c
b
a
a – EFECTE PE DIRECȚIA ÎNĂLȚIMII

Preponderent gravitaționale – depind de:
• Material și structură → efect al masei și densității (greu / ușor)
• Forma generală
________________________________________________________________________________
Asc., instabilă desc., stabilă instabilă hiperstabilă instabilă
• Articularea (tratarea) peretelui (compoziție, registre, raport plin/gol, poziția
& dimensiunea golurilor) în relație cu
TRIPARTIȚIA ORIZONTALĂ
- Registrul superior – se leagă de cer (acoperiș)
- Registrul median (mediază tranziția – decisive
pentru expresia peretelui)
- Registrul de bază – se leagă de sol (planul de bază)
❖ Registrele pot fuziona sau se pot divide
Neutru Asc.
Desc.
Tipuri de efecte pe direcția înălțimii
a.1 – efect ascendent a.2 – efect descendent
a.3 – efect de fantă (închidere) a.4 – efect de deschidere

a.5 – efect de închidere totală a.6 – efect de deschidere totală
b – EFECTE PE DIRECȚIA LĂȚIMII

Preponderent orizontale – depinde de:
• Articularea (tratarea) peretelui (compoziție, registre, poziția & dimensiunea
golurilor, raport plin/gol) în relație cu
TRIPARTIȚIA VERTICALĂ
(proiecția spațiului din fața sau din spatele peretelui)
- Câmpurile laterale (colțurile) – se leagă de exterior

sau de pereții interior; imp. pentru definirea formei
spațiale („țin spațiul”)
- Câmpul central – legat de colțuri; imp. pentru
comunicarea între spații
❖ Registrele pot fuziona sau se pot divide

Tipuri de efecte pe direcția înălțimii
b.1 – deschidere (central) b.2 – fantă centrală b.3 – fantă laterală
b.4 – închidere centrală b.5 – închidere totală b.6 – deschidere totală

deschidere de colt
c – EFECTUL PE DIRECȚIA ADÂNCIMII

Cel mai caracteristic – exprimă relația interior and exterior, înăuntru și înafară
*** Determinantă pentru efectul pe adâncime = aparența (imaginea)

percepută, și nu realitatea fizică a peretelui (pot coincide sau nu)
Depinde de:
• Material și tratarea suprafeței (textură, culoare, tehnica finisare)
• Forma generală - în termeni de raport al dimensiunilor

curbură
înclinare (față de verticală)
• Sistemul constructiv [figurat] masiv

schelet
mixt
• Deschideri (goluri) – în termeni de formă,

dimensiuni (raport plin/gol), poziție, tratare
(ancadramente, extinderi = balcoane, bovindouri;
retrageri = logii)
• Articulare (plastică) – în termeni de compoziție,

partiții, modenatură
Material și tratarea suprafeței – factori:

- densitate, greutate specifică
- textură și culoare, model decorativ, tehnică de construcție/finisare
→efect gravitational / al masei (greu / ușor)

→efect de delimitare (limită slabă / tare)
→efect de direcționare (tangential / transversal)
a – textură netedă și lustruită
b – textură fină (granulație/porozitate fină)
c – textură rugoasă
Forma generală – factori:
1. Raportul dimensiunilor
a – orizontal - închidere, separare, greutate, stabilitate
→ obstacol
b – vertical – pare mai ușor și mai vulnerabil a

ca limită
b
2. Curbură
c – plat →oprește mișcarea, obstacol neutru
d – convex → avansează, formă activă (membrană elastică)

respinge, protejează interiorul, introvertire
(coajă rigidă, solidă)
e – concav → se retrage, formă pasivă, deschisă, primitoare

e
(membrană elastică)
atrage, protejează exteriorul, extrovertire
(coajă rigidă, solidă)
3. Înclinarea (față de verticală)
f – drept → neutru, echilibrat
g – înclinat spre int. → instabil, amenințare cu prăbușirea

protector față de spațiul observatorului
accesibil, permite avansarea (la nivelul solului), absoarbe
h – înclinat spre ext. → hiperstabil

protector față de spațiul exterior observatorului
inaccesibil, interzice avansarea
Sistemul constructiv [figurat]
a – masiv (planar) → impenetrabil

Sisteme simple ↗
↘
b – sistemul schelet (cadru, linear) → deschis
c – sistemul cu umplutură
Sisteme compuse ↗
↘
d – sistemul stratificat
(frecvent întâlnite în cazul fațadelor)
c – sistem major = cadru plan în cadru cadru în cadru

cele 2 sisteme - coplanare
sistemul major – scara și cerințele ext.
sistemul minor – scara și cerințele int.
d – tranziție gradată între ext. și int.

(spațiu-tampon între straturi) plan-plan cadru-cadru
4 combinații posibile
cadru-plan plan-cadru
EFECTUL SPAȚIAL
REZULTANT
EFECTUL SPAȚIAL REZULTANT
Factori determinanți
1. Geometria elementelor de suprafață și modalitatea de generare
2. Tratarea suprafeței și articularea plastică

Tratarea = material, textură, culoare, model decorativ
Articularea = partiții, modenatură, relief, deschideri, ritmuri
1
3. Proporția spațiului (raportul dimensiunilor)
4. Scara spațiului
2
5. Articularea elementelor simple și complexe
- articularea suprafețelor
- articularea spațiilor / volumelor – prin:
→ ritm gradat (min. 3 elemente)
→ contrast
3
PARADIGME ALE
LIMBAJULUI
ARHITECTURAL
CURS LIMBAJ ARHITECTURAL (2), AN II, FACULTATEA DE ARHITECTURĂ, UAUIM
Titular curs: conf. dr. arh. MIHAELA CRITICOS
PARADIGME ALE LIMBAJULUI ARHITECTURAL

paradeigma (gr.) = model, tipar, exemplu pentru o regulă generală
[curs de sinteză a cunoștințelor dobândite la disciplinele de teoria și istoria arhitecturii, menit să deschidă direcții
de înțelegere și reflecție asupra semnificațiilor limbajului arhitectural și a modului în care arhitectura reflectă
viziunea despre lume a fiecărei epoci istorice]
PARADIGMA CLASICĂ = PARADIGMĂ A ORDINII COSMICE

Paradigmă a ordinii și regularității, bazată pe ierarhie și echilibru
- epocile “clasice” cred în raționalitatea și ordinea matematică a Universului
- dimensiune sacră, transcendentă a arhitecturii / ordinului reflectă ordinea politică și socială, care
la rândul ei reflect ordinea divină
- legile proporției și ale compoziției (canonul clasic) = set de reguli care transpun în limbajul
arhitectural legile ce guvernează universul
- gravitația se numără printre legile universale, dar logica tectonică nu este teoretizată ca atare, ci
subordonată esteticului ca expresie a echilibrului static (echilibru al maselor)
Logica tectonică este consecvent exprimată / transpusă estetic în arhitectura clasică bazată pe ordin (provenit din
transpunerea sculpturală a structurii trilitice din lemn) – de la scara minoră a ornamentului la scara majoră a
edificiului. Exemple:
- galbarea (curbarea) fusului coloanei, curbura echinei dorice, înrularea de sus în jos a volutelor ionice, curbarea
frunzelor de acant ale capitelului corintic – expresii ale legii gravitației
- marcarea clară a diferenței între elementele verticale (portante) și elementele orizontale (purtate): coloana și
antablamentul, montanții și cornișa ancadramentului arhitectural cu fronton (care are forma unui edicul = mic
templu)
- elemente utilizate numai pentru componente orizontale sau oblice (purtate); profilul decorativ cu ove și sulițe;
cornișa ionică cu denticuli sau cornișa corintică cu modilioane;
Sistem static – stabilitate

▪ echilibru tectonic, orizontalitate (Brunelleschi – Ospedale degli Innocenti; Palazzo Farnese; Versailles)
▪ echilibru spațial - forme geometrice regulate, centralizate (Bramante – planul iniîial pentru San Pietro;
Piazza della Santissima Annunziata – Florența, Place des Vosges – Paris)
Evoluează spre
o tensiune statică (în sens tectonic) și contrast spatial – în Manierism
Manierismul ca expresie a erodării idealului de echilibru și armonie al Renașterii, conștientizare a contradicției,
ambiguității și iraționalului din univers
- încălcare a regulilor clasice (Michelangelo – Laurenziana, Giulio Romano – Palazzo Te, Baldassare Peruzzi – palatul
Massimo alle Colonne, Vasari, Palladio – Loggia Vicenza)
- dizolvare a formei si efecte picturale – limite transparente, permeabile (portic Massimo alle Colonne, Palladio –
portic + loggii Chiericati, Basilica Vicenza)
o echilibru dinamic (în sens tectonic) și fuziune + pulsație a spațiilor – în Baroc
1
Barocul ca restabilire a echilibrului, dar pe baza unei organizări complexe, dinamice
- ordinul compus corect, dar articulat sculptural, cu reliefuri accentuate (Maderno – Santa Susanna) sau/și aplicat pe
forme dinamice curbe, ondulate(Borromini – San Carlo alle Quattro Fontane)
- elan vertical (Borromini – Sant’Ivo alla Sapienza, Balthasar Neumann – biserica Vierzehnheiligen)
- forme integratoare, unitate în diversitate (Borromini – Sant’Ivo, San Carlo; Neumann –Vierzehnheiligen)
Sistem închis
▪ spatial - forme geometrice închise, regulate, perfect controlabile și inteligibile (spații figură)
(Piazza Farnese, Roma; places royales – Franța)
▪ compoziția arhitecturală formează un întreg la care nu se poate adăuga sau scoate nimic fără a
dăuna unității ansamblului (Alberti)
Evoluează spre
o deschidere pe o direcție (axă) – în Manierism
- comunicare între spații organizate axial în succesiuni contrastante (Laurenziana, Villa Giulia)
- perspective limitate (nu deschise spre infinit) – opoziție deschidere/închidere
o deschidere multidirecțională și perspective nelimitate – în Baroc
- Tridentul de la Versailles, Palatul ducal din Karlsruhe
- axe deschise spre infinit – Versailles, Caserta
Sistem ierarhizat
▪ periferia subordonată centrului (tema spațiului central – simbolic)
▪ organizare piramidală (Palladio - Vila Rotonda)
Evoluează spre
o dualitate și contrast (complementaritate a două entități contrare – în Manierism)
- Laurenziana, Palazzo Te
o deschidere multidirecțională, policentrism – în Baroc
- prefigurate de Planul Papei Sixt V pentru Roma (1576); Karlsruhe
- ierarhia se păstrează, dar într-un sistem flexibil, care permite diversitatea și dă aparența libertății
În primele faze (neoclasicism, eclectism academic), modernitatea perpetuează tradiția clasică într-un
spirit pragmatic, pierzând dimensiunea transcendentă a ordinului și în general a arhitecturii ca
materializare a ordinii divine – până când își inventează propriul limbaj odată cu modernismul
(Mișcare Modernă), faza matură, canonică a modernității.
Tradiția clasică va fi renegată de orientarea progresistă a arhitecturii sec. XX și ulterior recuperată
odată cu post-modernitatea și post-modernismul (denumiri convenționale pentru reacția împotriva
modernității în general și a modernismului în particular de la sfârșitul sec. XX).
Post-modernismul istoricist reia și reinterpretează modelul clasic la nivel formal, încercând să
recupereze valori precum tradiția, memoria, identitatea – dar rămâne adesea un gest polemic,
spectaculos, sau pur și simplu gratuit, lipsit de conținut.
Ex.: Robert Venturi, extinderea la National Gallery, Londra; Charles Moore – Piazza d’Italia, New Orleans; Michael Graves,
Portlandia Building, Portland; Ricardo Bofill, ansamblul Marne-la-Vallee, Paris.
2
PARADIGME ALE MODERNITĂȚII
Cult al libertății și al noului (schimbării)
- emancipare față de orice autoritate (religie, tradiție, putere politică centralizată -> revoluție)
- pierderea dimensiunii transcendente a arhitecturii / ordinului (regulile proporției și ale
compoziției devin simple reguli sintactice cu caracter pragmatic, subordonate unei raționalități
pragmatice - cerințe de ordin structural sau funcțional (inclusiv simbolice, de reprezentare a
puterii politice și a statutului social) – ex. Jean-Nicolas-Louis Durand
• PARADIGMA TECTONICĂ (STRUCTURALĂ)

Structura văzută ca sursă a esteticului în arhitectură (Arthur Schopenhauer: Frumosul în arhitectură
provine din conflictul între gravitație și rigiditate)
Începe a fi apreciată logica tectonică a
o arhitecturii grecești pentru echilibrul maselor (static)
o arhitecturii gotice pentru echilibrul de forțe (dinamic)
Apariția raționalismului structural – promotor Eugene Emmanuel Viollet-le-Duc
- nu legile compoziției, ci echilibrul structural asigură unitatea unui ansamblu
- în contextul apariției unor noi cerințe structurale legate de noile programe și echipamente
(industrie, transporturi pe calea ferată, noi instituții reprezentative)
- conduce spre o paradigmă tehnologică – exaltarea tehnologiei (de la „arhitectura inginerilor” din
sec. XIX la experimentele sec. XX si la high-tech)
Introduce noi valori: transparenta (deschide drumul spre continuitate spatială, libertatea compozitiei --
> planul liber), lejeritatea (structuri usoare, deschise spre exterior)
Viollet-le Duc leagă paradigma structurală de cea organică (biologică)
- paradigma structurală operează tranziția de la compoziția clasică la compoziția organică (Frank
Loyd Wright)
• PARADIGMA BIOLOGICĂ (ORGANICĂ)

Valabilă nu numai la nivelul structurii, ci și al formelor (vocabularului) și sintaxei (compoziției)
- Viollet-le Duc admiră logica organică a edificiului gotic și îl vede ca pe un organism viu, cu o
osatură în care fiecare component își are rolul său
- formele organice ca sursă de inspirație pt înnoirea limbajului ornamental și arhitectural (ex. o
lucrare a naturalistului Ernst Haeckel despre radiolari --> inspirație pentru arh. Rene Binet, autor
al Pavilionului de intrare de la Expoziția universal de la Paris din 1900; modele vegetale pentru Art
Nouveau și Louis Sullivan)
- ideea compoziției organice – compoziția arhitecturală nu mai este un sistem în echilibru / o
combinație a unor părți legate prin relații numerice, ci un organism născut prin dezvoltarea unui
principiu, a unei legi, a unei logici organice (continuitate structural care se observe în gotic –
pilaștrii fasciculați de secțiune circulară seamănă cu tulpini vegetale care se ramifică în nervurile
bolților, iar capitelurile par noduri de creștere)
3
- FL Wright: arhitectura trebuie să facă să crească o clădire plecând de la o tema (motiv) asemenea
unui copac
- unifică gramatica arhitecturală de la scara ornamentului la cea a compoziției arhitecturale, de la
sintaxa simplă la sintaxa complexă:
Același motiv ornamental (un pătrat sau dreptunghi cu contur linear dublu și colțurile poșate) apare în decorul
vitraliilor, în „designul de obiect” (set de birou, sfeșnice ale mesei din sufragerie), ca modul complex al pilelor
verticale ale casei – până la unitățile spațiale care generează compoziția de ansamblu prin adiționare și
întrepătrundere (v. Jean Castex, Frank Lloyd Wright. Le Printemps de la Prairie House, Mardaga, ed., Liege, 1985).
• PARADIGMA NEREGULARITĂȚII
Legată de paradigma organicității, de natură
- modernitatea o regăsește în Grecia antică (compoziția liberă, în dialog cu situl) și în gotic
- se adaugă, în rococo (sec. XVIII) o nouă sensibilitate a naturii, în contextul filosofiei senzualiste și
a hedonismului modern, dar și în continuarea tradiției mimesisului („imitatia naturii”): conceptul
de grație (Leibniz), legat de grația divină, înțeles ca perfecțiune a naturii și ca o nouă categorie
estetică desemnând prelungirea naturii în artă
▪ Estetica pitorescului, care premerge romantismul și prioritatea acordată sensibilității în fața

rațiunii
Pitorescul (ca si sublimul) = o nouă categorie estetică bazată pe sensibilitatea subiectivă, și nu pe
idealul clasic al Frumosului absolut, obiectiv
- estetică initial picturală (peisajele idilice din fundalurile lui Nicolas Poussin, care ajung să ocupe
întreg tabloul la Claude Lorrain)
- în arta grădinilor (grădina engleză --> parcul pitoresc/romantic, opus grădinii clasice geometrice)
se manifestă prin compoziții care reproduc (mimează) o dezordine naturală, organică, bazată pe
asimetrie, contrast, elementul surpriza;
- în arhitectură se manifestă prin eliberarea de canoanele rigide ale compoziției + interesul pentru
ambient - înțeles nu numai ca spațiu fizic natural, rural sau urban, ci și ca dimensiune culturală,
evocatoare, nostalgică – ex. atracția pt ruine, natura sălbatică, virgină (legată de nostalgia
originilor), traditiile rurale / vernaculare (mai apropiate de natură, mai autentice), lumile
îndepărtate în timp și spațiu
- „cătunuri”: Le Hameau de la Reine (construit lângă Versailles pt regina Marie-Antoinette), Blaise
Hamlet (John Nash, maestru al pitorescului – i se datorează și modelul vilelor italienizante gen
Cronkhill + peisaje urbane – Regent Street, Regent’s Park)
Deschide calea spre sistemul deschis, neierarhizat, centrifug și dinamic al compoziției moderniste:
o la scara elementelor simple - elementarism, izolare reciprocă, „spargerea cutiei” (FLWright și
folosirea articulației „negative”, absente; Josef Hoffmann - palatul Stoclet, Bruxelles;
neoplasticismul și sintaxa explodată – descompunerea formei în elemente primare)
o la scara volumului - Arts & Crafts (descompunerea volumului unic în corpuri cu funcțiuni și tratări
diferite)--> FL Wright (volum dezvoltat centrifug; nucleul plastic solid al șemineului, care ocupă
centrul în locul „rotondei” – reflectă condiția omului modern în continuă mișcare – nu situat
static in centrul universului) --> funcționalism (barele articulate = morișca – ex. Școala Bauhaus)
4
o la scara spatiului arhitectural - planul deschis, spațiul continuu, fluid (FL Wright) --> planul liber
o la scara urbana - urbanismul liber
Descompunerea / deconstrucția / dematerializarea formei / atracția informalului – și în artele
plastice (impresionism, post-impresionism, cubismul analitic, neoplasticism, pictura abstracta)
Formele limbajului modernist – efecte spațiale opuse modelului clasic:
o efect „levitațional” (lejeritate, dematerializare) vs. „gravitațional” (masivitate, greutate, efect al
masei) – termeni propuși de Colin Rowe pt efecte gravitaționale opuse / sau, în formularea lui
Henry Russel Hitchcock și Philip Johnson pt caracterizarea Stilului Internațional, „înlocuirea masei
prin volum”
o efect de deschidere vs închidere (spațiul deschis, convex vs spațiul închis, concav)
o efect centrifug vs. efect centripet
▪ Paradigma mașinii (Le Corbusier)

- biologică, dar nu structurală, ci plastică – opune expresiei osaturii plasticitatea (corpul nu are
numai oase, scheletul întristează)
- revine la integritatea formei – inaugurează, împreună cu Amedee Ozenfant,un nou current
pictural: purismul (opus cubismului analitic și dezintegrării formei)
- o caroserie cu organe libere la interior – scări, pereți curbi, stâlpi, ghene (ex. Vila Savoye sau
Millowners Association, Ahmedabad)
- în urbanism – fascinat de Campo dei Miracoli, Pisa – obiecte izolate în spațiu deschis
▪ Tendințe actuale - spre non-compoziție, spre a-formal (anti-forme)

- Deconstructivismul – dinamism (ca și constructivismul), dar cu efect de instabilitate (produs parcă
de un parazit care dizlocă forma)
- geometria fractală și arhitectura generată de computer – forme care se multiplică la infinit și
rămân identice la orice scară
- arhitecții sunt fascinați de impredictibil și a-formal, tentați de lumea fluxurilor informatice, a
diagramelor și algoritmilor, de teoria haosului
Experimente pasionante, în pas cu evoluția viziunii despre lume, care însă riscă să piardă din vedere
scara umană și, în ultimă instanță, finalitatea umană a arhitecturii.
Am definit arhitectura, la începutul cursurilor de Limbaj architectural, ca gest de transformare a
naturii într-o lume a omului, de investire a lumii cu semnificații umane.
Rămâne de văzut dacă tindem spre o nouă definiție a arhitecturii…
Bibliografie:
- Jacques Lucan, Composition, non-composition. Architecture et theories, XIXe et XXe siecles, Presses Polytechniques et
Universitaires Romandes, Lausanne, 2009
- Jean Castex, Frank Lloyd Wright. Le Printemps de la Prairie House, Mardaga, ed., Liege, 1985
- Colin Rowe, Robert Slutzky, “Transparency: Literal and Phenomenal”, in Perspecta 8: The Yale Architecture Journal, 1963
- Thomas Thiis-Evensen, Archetypes in Architecture, pp. 395-405 (pdf)
- Mihaela Criticos, “Traseul regulator – de la definiţia fixă la diagrama de mişcare”, în Arhitext Design nr. 5, 2011
(pdf+folder ilustratii)
5
Mihaela Criticos
TRASEUL REGULATOR – de la definiţia fixă la diagrama de mişcare

(articol publicat în revista Arhitext Design nr. 5, 2011)
Felurite sunt căile pe care le bat oamenii. Cine le urmăreşte şi le compară va vedea
ivindu-se configuraţii ciudate, configuraţii ce par a ţine de acea mare scriere
cifrată ce poate fi întrezărită pretutindeni, pe aripi, pe coji de ouă, în nouri, în
zăpadă, în cristale şi în concreţiuni minerale, în apele încleştate de îngheţ, în
lăuntrul şi în afara munţilor, plantelor, animalelor şi oamenilor, în luminile cerului,
în lamele de răşină sau sticlă pe care le atingem ori le supunem frecării, în pilitura
de fier a magnetului, în ciudatele conjuncţii ale hazardului.
Friedrich Novalis, Discipolii la Sais (trad. Viorica Nişcov)
Frecvent identificate în artele plastice, în arhitectură sau în urbanism, dar găsindu-şi

corespondenţe în poezie, muzică şi dans, traseele regulatoare, armături ascunse ale
compoziţiei, nu sunt decât imagini sau metafore ale structurilor de ordine din Univers, ale
formelor de organizare a materiei pe care omul le reproduce, deliberat sau nu, în virtutea
unor predispoziţii genetice sau culturale. Aceste matrice ordonatoare ale microcosmosului
şi macrocosmosului se regăsesc de fapt în mentalul uman ca tipare structurale ale
percepţiei şi ale gândirii, dar şi în creaţiile umane ca scheme structurante, în timp sau
spaţiu, ale întregului – o suprafaţă ornamentată sau o scenă figurativă, o faţadă sau un plan
de oraş, o simfonie sau un poem.
Expresii ale unui mimesis abstract, care reflectă nu vizibilul, ci inteligibilul, traseele
regulatoare sunt în speţă apanajul artelor pe care tratatele de estetică le numesc arte
„cosmice”, non-reprezentaţionale: arhitectura, ornamentica, muzica. Dar, se ştie, artele
plastice (în special pictura), care oricum au evoluat spre non-figurativ, au apelat din cele
mai vechi timpuri la „şarpante” geometrice pentru organizarea compoziţiei, reprezentând
astfel atât aparenţa fizică a lucrurilor, cât şi substratul lor metafizic.
Fascinaţia traseelor regulatoare pare a fi o înclinaţie naturală, de multe ori însă

amplificată de anumite particularităţi cultural-istorice, de o înţelegere a lumii fundamental
bazată pe ordine şi raţionalitate, specifică perioadelor pre-moderne şi modernităţii timpurii.
Dacă, alături de muzica şi de dansurile rituale, ornamentica descoperă legile şi
disciplina compoziţiei odată cu naşterea speciei umane, celelalte arte vizuale (în speţă
pictura, relieful şi arhitectura), dar şi modelarea teritoriului, datorează revoluţiei agrare din
neolitic cucerirea treptată a regulilor ordonatoare. Modul de viaţă agrar, dependent de
1
geometria câmpurilor cultivate, de ritmurile cosmice şi de ciclurile vegetale, instaurează o
disciplină a gândirii care se va transpune în ordinea artei şi a arhitecturii. Supremaţia
ortogonalităţii, metodă eficientă de împărţire a teritoriului şi, totodată, rapel simbolic al
celor patru orizonturi, inspiră perenul poème de l’angle droit (Le Corbusier), care se
manifestă în organizarea paratactică (după axe paralele orizontale şi verticale) a decoraţiilor
parietale, în apareiajul zidăriei din piatră şi cărămidă, în tramele rectangulare ale clădirilor
şi aşezărilor.
Dintre civilizaţiile agrare, Egiptul excelează prin vocaţia ordinii, favorizată de
extraordinara regularitate a fenomenelor naturale – inundaţiile Nilului care se repetă anual
la aceleaşi date calendaristice - şi a peisajului - definit de axa nord-sud a Nilului şi de cursa
est-vest a soarelui. Ca atare, în arhitectura ansamblurilor sacre, ortogonalitatea şi axialitatea
devin forme simbolice ale unei imuabile ordini transcendente, iar relaţiile între elementele
compoziţiei se înscriu în tiparele celeste ale constelaţiilor, supuse aceleiaşi ordini abstracte.
Prin tradiţie însă, noţiunea de traseu regulator este legată de perioadele clasice, care
cred în ordinea matematică structura armonică a Universului şi în puterea raţiunii umane ca
parte a raţiunii divine. Astfel, grecii descoperă în legile proporţiilor şi în entităţile
matematice (Numărul pentru Pitagora, formele geometrice = esenţele = eidele pentru
Platon) posibilitatea de a-şi satisface aspiraţia spre certitudine şi non-contradicţie,
constantele care se manifestă în diversitatea fenomenelor individuale şi care atestă
atotputernicia logos-ului. Universul devine cosmos, univers ordonat opus haosului, unde
dublul sens etimologic al termenului kosmos leagă ideea de ordine (înţeleasă de la scara
domestică la cea „cosmică” a astrelor) de ornament (ca detaliu semnificant şi instrument al
ordinii), deci generalul de particular, esenţa de fenomen. Iar ordinul clasic, principalul
suport al traseelor regulatoare, este denumit kosmopoiesis - ceea ce îl desemnează ca
instrument de producere a ordinii (structurale şi estetice), metaforă cosmică şi suprem
ornament arhitectural.
Întreaga antichitate greco-latină, după cum o atestă şi tratatul lui Vitruviu,
articulează viziunea unui univers ierarhizat şi coerent, a cărui ordine transcendentă se
materializează în ordinea societăţii şi a artei. Doctrina unui univers matematic, guvernat de
legile proporţiilor armonice, este reafirmată în Renaştere şi chiar mai departe, în epoca
barocului şi clasicismului, când descoperirile revoluţionare din domeniile fizicii,
matematicii şi astronomiei (Kepler, Galilei, Newton, Descartes) nu fac decât să confirme
existenţa unei inteligenţe divine, izvor de ordine şi armonie. Principiile raţiunii suverane,
2
care guvernează fluxul instabil al fenomenelor, se afirmă însă şi în perioadele tulburi, de
erodare a echilibrului clasic (de ex. elenismul sau manierismul), întocmai ca antidot al
crizei, sub formă de scheme ordonatoare menite să ofere siguranţă spiritului, în
compensaţie faţă de instabilitatea existenţei.
De-abia ştiinţa secolului XX va dovedi existenţa incontestabilă a structurilor de
ordine din univers, pe care mintea umană le-a impus în artă şi arhitectură în conformitate
cu propriile sale structuri ordonatoare. La nivelul spaţiului intersideral, radiotelescopul,
captând undele electromagnetice, va descoperi formele ordonate ale nebuloaselor, în timp
ce, la nivelul infinitului mic, microscopul electronic va revela perfecţiunea geometrică a
structurilor atomice şi moleculare sau dubla elice a moleculei de ADN – spirale şi cercuri,
hexagoane şi pentagoane, prisme şi piramide care atestă continuitatea şi ordinea impuse
materiei.
Pe lungul parcurs al perioadei pre-moderne (care de fapt coincide cu era agrară),

idealul raţionalităţii lumii se leagă de perfecţiunea geometrică, în virtutea convingerii că
„geometria este limbajul raţiunii în universul semnelor” (Jean Starobinski), şi ca atare
traseul regulator ordonează forme, fixându-le în spaţiu şi abolind timpul. Modernitatea, în
schimb, nu se va mulţumi să demonstreze postulatele antropocentriste tradiţionale, ci va
extinde căutarea fundamentelor realităţii şi, implicit, ideea de traseu regulator spre domenii
noi precum geometriile neeuclidiene, mecanica cuantică şi teoria relativităţii, dar şi spre
logica evolutivă pe care o dezvăluie biologia sau spre teritoriile insondabile ale
subconştientului (vezi arhetipurile lui Jung) – mărturie a unui Weltanschauung în care
formele, statice prin definiţie (chiar dacă evocă dinamica naturii), sunt înlocuite treptat de
forţe şi fluxuri în mişcare, iar legile spaţiului sunt înlocuite cu legile timpului.
În ultimii 30-40 de ani se observă o tendinţă din ce în ce mai accentuată spre
subminarea şi destabilizarea formei: arbitrariul, ordinea impredictibilă a teoriei haosului
sau a bio-informaticii, informul sau anti-formele se insinuează din ce în ce mai vizibil în
arhitectură şi urbanism, prin recursul la artele digitale şi la dimensiunea virtuală. Problema,
după cum observa Antoine Picon, rămâne însă pierderea scării: dacă, timp de mii de ani,
omul a fost măsura arhitecturii, în proiectele produse pe computer aceeaşi formă poate fi o
moleculă, un automobil, o planetă sau o constelaţie, iar geometria fractală descrie o lume în
care complexitatea se regăseşte pe orice palier. Viitorul va arăta dacă traseul regulator ca
matrice a formei mai are sens fără dimensiunea umană sau fără om ca punct de referinţă.
3
LEGENDA ILUSTRAŢII
001 Johannes Kepler. Tratatul De nive sexangula - sigla tipografiei, reprezentând geometria
divină a Creaţiei
002a Nebuloasă spirală din constelaţia Peştilor (clişeu Observatorul de pe muntele Palomar)
002b Inflorescenţa de margaretă şi traseele geometrice corespunzătoare
002c Philibert Delorme. Château d’Anet (1547-1556) - cupola capelei
002d Roger Anger, Mario Heyman. Planul oraşului Auroville (India), 1968
003 Geometrie vegetală: transformări topologice succesive pornind de la ramificaţia binară

simplă şi conducând la spirale logaritmice, bazate pe şirul lui Fibonacci (extras din André
Hermant, „Croissance et topologie, architecture des plantes”, Techniques et Architecture, Paris,
1947)
004a Vibraţiile unei picături de mercur - studiate de Hans Jenny
004b Vignola. Planul vilei Farnese, Caprarola, 1559
005a Cristal de zăpadă proaspătă - diametru 2-5 mm (I.F.E.N.A., Davos)
005b Pietro Ferabosco. Steaua din grădina castelului Hradčany, Praga, 1555.
006a Diagrama de difracţie a unui cristal de silicon (Lawrence Radiation Laboratory,

Berkeley)
006b Boltă romanică (sec. XII), biserica spitalului Saint-Blaise (Basses-Pyrénées)
007a Algă chlamydomonas monocelulară (G. Palade)
007b Oraşul Monteriggioni (Siena)
008a Structura mioglobinei de balenă în combinaţie cu albumina din sânge (desen Harald
Hager, după J.-C. Kendrew)
008b Candilis, Josic, Woods. Cartierul Mirail, Toulouse, 1961.
009a Diagramă vectorială a unei molecule de superoxid dismutază (Brookhaven Protein

Databank)
009b Frank Gehry. Eticheta pentru vinurile Herederos del Marqués de Riscal, 2001
009c Frank Gehry. Hotelul vinăriei Marqués de Riscal, Elciego (Alava), 2001
010 Greg Lynn. Studiu pentru concursul New York City Port Authority Gateway, 1995.
Tehnica de animate design utilizată pentru a simula fluxurile pietonilor, automobilelor şi
autobuzelor prin capturarea mişcărilor unor particule geometrice introduse într-un câmp
invizibil de forţe locale
SURSA ILUSTRAŢII
Reproduceri din René Huyghe, FORMES ET FORCES de l’atome à Rembrandt, Flammarion,

Paris, 1971 – exceptând:
- 2c (http://www.chateau-fort-manoir-chateau.eu/page-du-chateau)
- 2d (http://www.global1.youth-leader.org)
- 7b (http://www.chg7.wordpress.com)
- 9a, 10 (Timothy Lenoir, Casey Alt, „Flow, Process, Fold”, în Architecture and the Sciences:
Exchanging Metaphors, Princeton Papers on Architecture, Princeton Architectural Press, New
York, 2003)
- 9b (http://www.tfonline.es/marques-de-riscal)
- 9c (http://www.jayzik.tumblr.com)
SINTAXA ȘI COMPOZIȚIE
DECEMBRIE 2020
departamentul de istoria & teoria arhitecturii şi conservarea patrimoniului
ANUL II - 2019-2020: LIMBAJ ARHITECTURAL 2
Titular curs: conf. dr. arh. Mihaela Criticos
LIMBAJ ARHITECTURAL (2)

SINTAXA ȘI COMPOZIȚIA
2C – Sintaxa – Scheme sintactice

STRUCTURA LIMBAJULUI ARHITECTURAL - VOCABULAR

- SINTAXĂ
VOCABULARUL ARHITECTURAL:
1. ELEMENTE SIMPLE - LINIARE
(coloane, stâlpi, grinzi, arce)
- DE SUPRAFAȚĂ
(planșee, pereți, bolți, cupole)
- GOLURI (uși, ferestre)
2. ELEMENTE COMPLEXE - SPAȚII
- VOLUME

SINTAXA (GRAMATICA) ARHITECTURALĂ
Etimologie (greaca veche):

syn (cu) + taxis (ordine, aranjare) = syntaxis (ordonare, organizare)
• In cercetarea lingvistică modernă, SINTAXA (GRAMATICA) se referă la

întreg ansamblul de reguli și modalități de combinare / asamblare a
elementelor repertoriului lingvistic în vederea comunicării.
• Analog, SINTAXA (GRAMATICA) ARHITECTURALĂ desemnează

întreaga combinatorică de elemente ale vocabularului arhitectural
(ansamblul de reguli și modalități de organizare a formelor arhitecturale,
simple sau complexe).

CLASIFICAREA DOMENIILOR SINTAXEI – CRITERII:

1. După scopul comunicării (utilitar sau retoric)
1.1 – SINTAXA PRIMARĂ (UTILITARĂ, PRACTICĂ) = SINTAXĂ „DE RECȚIUNE”

(relații/determinări obligate care conduc la un număr limitat de combinații posibile)
- utilizată pentru o construcție dictată de rațiuni practice, lipsită de intenții estetice
(sintaxa inginerului sau a tehnicianului), dar adoptată și de arhitecți care caută o
expresie neutră sau sobră
1.2 – SINTAXA DE COMPOZIȚIE (RETORICĂ, ARTISTICĂ) = COMPOZIȚIA

(procedee elaborate, liber alese de utilizator, care conduc la un număr nelimitat de
combinații)
- utilizată în scop estetic, artistic, poetic – pentru a obține un anumit efect sau
caracter

2. După gradul de complexitate al elementelor asamblate
2.1 – SINTAXA SIMPLĂ = articularea elementelor simple (de arhitectură)

(el. liniare și de suprafață + deschideri – din aceeași categorie sau categorii diferite)
2.2 – SINTAXA COMPLEXĂ = articularea elementelor complexe (de compoziție)

(spații și volume)

2.1. SINTAXA SIMPLĂ (exemple)
ARTICULAREA GRINDĂ-STÂLP
- utilitară: simplă, direct sau prin intermediul unui capitel (prepoziție)
interpretare estetică a cerințelor funcționale
ARTICULAREA PLIN-GOL
- utilitară: simplă, direct sau prin intermediul unui ancadrament sau al unei terminații
(prepoziție)
- interpretare decorativ-simbolică
ARTICULAREA SUPRAFEȚELOR
- simplă (muchia simplă / colțul rezultate din intersecția suprafețelor)
- pozitivă (mchie accentuate, în relief)
- egativă (muchie retrasă, concavă, “absentă”)
- continuă (muchie rotunjită) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice
3. După tipul de relații (spațiale sau structurale) stabilite între elemente
DE BAZĂ (articulare a 2 el.)

3.1 – RELAȚII (SCHEME) SPAȚIALE ↗
↘
GEOMETRICE (≥ 2el.- criteriu morfologic)
3.2 – RELAȚII (SCHEME) STRUCTURALE -> EGALITATEA (COORDONAREA)

(relații de dependență reciprocă) -> IERARHIA (SUBORDONAREA)
-> COMPLEMENTARITATEA (CONTRASTUL)

3.1 – RELAȚII (SCHEME) SPATIALE
3.1.1. RELAȚII (SCHEME) DE BAZĂ

(articulare a 2 elemente)
- incluziune
- intersecție
- juxtapunere
- articulare printr-un
element comun
3.1 – RELAȚII (SCHEME) SPAȚIALE

• Scheme universale
- valabile atât pentru sintaxa utilitară, cât și pentru sintaxa de compoziție
- valabile pt toate gradele de complexitate a formei, de la ornament la elementele
simple (de arhitectură) și la elementele complexe (spatial-volumetrice)
Exemple:
• Articulare perete-coloană
Incluziune Intersecție Juxtapunere Articulare prin pilastru

(coloana angajată) (coloana adosată) („prepoziție”)


Exemple:
• Articulare suprafețe
(pereți)
Incluziune Intersecție Juxtapunere Articulare prin

element comun
• Articulare plin-gol

3.1.2. RELAȚII (SCHEME) GEOMETRICE

(articulare a ≥ 2 elemente)
a. schema centralizată
b. schema lineară
c. schema radială
d. schema tip ciorchine
e. schema tip rețea (reticulară)

3.2. RELAȚII (SCHEME) STRUCTURALE
RELAȚII ÎNTRE ELEMENTELE REGULI DE COMPOZIȚIE

UNUI ANSAMBLU AFERENTE
A. RELAȚII DE EGALITATE (COORDONARE) → REPETIȚIA, RITMUL
B. RELAȚII IERARHICE (SUBORDONARE) → AXIALITATEA, SIMETRIA
C. RELAȚII DE COMPLEMENTARITATE (CONTRAST) → CONTRASTUL
Nota:
Cele trei tipuri de relații sunt valabile atât pentru sintaxa utilitară, cât și pentru compoziție, în
timp ce regulile (principiile) de compoziție care se bazează pe aceste relații aparțin (evident)
sintaxei de compoziție.

A. RELAȚIILE DE EGALITATE (COORDONARE)

Se referă la gruparea unor elemente identice sau echivalente (similare) într-un sistem
repetitiv.
Condiția pentru ca elementele grupate să formeze un sistem repetitiv = existența

unui factor comun:
- dimensiunea
- forma
- tratarea sau
o caracteristică de detaliu

Sisteme repetitive:
1. Liniare (organizate pe o direcție preferențială)

- traseu linear (rectiliniu, curb, frânt, combinat etc.)
2. Omogene (organizate pe 2 sau 3 direcții)
a - tip rețea (tramă) – ordine geometrică

(ex. rețele structurale plane sau spațiale, rețeaua urbană
ortogonală / hipodamică)
b - tip ciorchine (conglomerat) - ordine organică

(ex. locuința cu spațiu central sau curte interioară, palatul
cretan, așezările de coastă mediteraneene)

Sisteme repetitive
lineare

Sisteme repetitive omogene
a - tip rețea
Rețea structurală - Moscheea din Cordoba

a - tip rețea
Rețea de fațadă și rețea structurală

Mies van der Rohe, Ansamblul Lake Shore
Drive, Chicago, 1951
a - tip rețea
Rețea ortogonală (hipodamică) – Milet Rețea ortogonală – Florența, nucleul central

a - tip rețea
Rețea ortogonală
Bernard Tschumi, Parcul La Villette, Paris

a - tip rețea
Rețea ortogonală
Bernard Tschumi, Parcul La Villette, Paris

b – tip ciorchine
Aglomerare de elemente în jurul unui nucleu

central: Locuință cretană (st. jos); Palatul din
Cnossos (dr.)
b – tip ciorchine
Așezări mediteraneene de coastă:

Positano, Italia (sus);
Heraklion, Creta (st. jos)

REGULI DE COMPOZIȚIE BAZATE PE RELAȚII DE EGALITATE
1. REPETIȚIA
Reluarea regulată a unui aceluiasi element (sau succesiunea
regulată a unor elemente identice)
▌ ▌ ▌ ▌ ▌ ▌ - 2 elemente (sau grupări) nu formează o repetiție

A A A A A A
min. 3 x! - este nevoie de min. 3 elemente pt. a se percepe

regularitatea și coerența ansamblului

1. REPETIȚIA
- min. 3 elemente repetitive asigură unitatea unui ansamblu

- 2 elemente = dualitate (inamicul unității)
Dualitate (nu repetiție) Simetrie (axa unifică și

subordonează cele 2 elemente
Repetiție


1. REPETIȚIA
Sant’Apollinare in Classis, Ravenna, sec. VI 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


1. REPETIȚIA
Place des Vosges, Paris 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


1. REPETIȚIA
Locuințe înșiruite din perioada victoriană, San Francisco 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

2a. RITMUL [UNIFORM]
Alternanța a două sau mai multe elemente după o anumită regulă
(algoritm)
▌■ ▌■ ▌■ ▌■ ▌■
ABABAB
- 2 grupări de elemente (ex. A B A B) nu formează
min. 3 x! un ritm
- este nevoie de min. 3 elemente pt. a se percepe
regularitatea și coerența ansamblului


2a. RITMUL [UNIFORM]
Mario Botta – Banca del Gottardo, Lugano


2b. RITMUL GRADAT (PROGRESIA)
O diferențiere treptată (fără tendințe de

ierarhizare) a elementelor unui sistem
repetitiv
Ritmul de creștere (gradat) este specific

organismelor vii, care se dezvoltă în
configurații omotetice (rămân similare cu ele
însele cînd își măresc dimensiunile).
- ex. cochilia de Nautilus
- apare ca regulă de compoziție odată cu era
agrară și observarea ciclurilor vegetale de
către agricultori
- rămâne valabilă regula celor 3 elemente
(minimum) pentru a fi sesizată gradația
Stela regelui Hammurabi,Babilon (st.);

Simbol solar, Egipt (dr. sus); Portal
telescopic, Persepolis (dr. jos)

Templu Medinet-Habu, Egipt 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


Jorn Utzon – Opera House, Sydney,

1959-1973 (st.)
Richard Meier – Biserica Dio Padre

Misericordioso (Biserica Jubileului),
Roma, 2003 (dr.) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

Sistemul de piețe din Bath (Marea Britanie), sec. XVIII: the Circus, the Royal Crescent,
Barton Fields (parc) – gradație ascendentă a spaîiului verde și descendentă a
construitului
B. RELAȚIILE IERARHICE (SUBORDONAREA)
IERARHIA = o ordonare a elementelor unui întreg după o scară a importanței

funcționale sau simbolice
= subordonarea elementelor unui întreg față de un element
dominant sau față de un principiu ordonator (de ex. o axă sau
un centru de simetrie în care nu se află niciun element)

CRITERII DE IERARHIZARE:
1. Dimensiunea (scara)
2. Forma (tipo-morfologia)
3. Poziția (izolată, pe o înălțime, pe

axa sau în centrul de simetrie, în
capătul unei axe de compoziție)
+
4. Tratarea (plastică, ornamentală) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice
DOMINANTA = elementul cel mai important al unui ansamblu, definit ca

excepție de la regulă (excepție față de norma sau
factorul comun al celorlalte elemente)
=> „factorii de diferențiere” ai dominantei

correspond criteriilor de ierarhizare:
- dimensiune
- formă
- poziție
- tratare
Statutul dominant –accentuat prin:

- cumul al mai multor factori de diferențiere
- contrast puternic după unul sau mai mulți factori


DOMINANTA
Cumul de factori de diferențiere – Domul din Orvieto 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


DOMINANTA
Cumul de factori de diferențiere – Ansamblul domului din Florența


DOMINANTA
Dominantă prin poziția în centrul de simetrie – columna din Place

Vendôme, Paris 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

DOMINANTA
Dominantă prin poziția în centrul de simetrie – monumentul din

Place des Vosges, Paris 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

DOMINANTĂ ȘI ACCENT
ACCENTUL = element al unui

ansamblu care, prin una sau mai mai
multe caracteristici, face excepție de la
regulă, dar printr-o altă caracteristică
se subordonează unui element mai
important (dominanta) sau unui
1. principiu ordonator.
Ex. criteriul scării (dimensiunii):

- cazul 1 – porticul = dominantă
- cazul 2 – porticul = accent
2. 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


Forma verticală ca factor de diferențiere și poziția laterală ca factor

de subordonare: Domul și campanilul din Massa Maritima, Italia

Piața Sălii Palatului, București


Piața Sălii Palatului, București


Accent care concurează dominanta => formează împreună un ansamblu

dominant compus din 2 elemente complementare (în relație de
complementaritate) – Piața Santa Maria Formosa, Veneția 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

Accent care concurează dominanta => formează

împreună un ansamblu dominant compus din 2
elemente complementare – Piața San Marco, Veneția 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

Piazza Navona, Roma - ansamblu dominant

compus din 2 elemente complementare: fântâna
din centrul de simetrie și biserica situată pe
aceeași axă de compoziție 2C – Sintaxa – Scheme sintactice
REGULI DE COMPOZIȚIE BAZATE PE RELAȚII IERARHICE

1. AXIALITATEA
În arhitectură, elementele unei compoziții pot fi
organizate în funcție de diverse tipuri de axe, verticale
sau orizontale, dar AXIALITATEA ca principiu
compozițional
- se referă numai la câmpul spațial orizontal (și nu
la axele unei fațade sau ale unei compoziții
ornamentale)
- este condiționată de existența a două capete (o
origine și o țintă)
- nu depinde de laterale (pot fi simetrice, nesimetrice
sau chiar inexistente).
AXIALITATEA = regula de organizare a

elementelor unei compoziții în funcție de o axă
orizontală determinată de 2 puncte din spațiu.

1. AXIALITATEA
Strada Uffizi, Florența (între Piazza della Signoria cu turnul primăriei și „poarta” spre
cheiul fluviului Arno

1. AXIALITATEA
Elemente de capăt (semnificative
pentru spațiul urban sau interior)
▪ Obiecte izolate în spațiu

(clădiri, monumente, obiecte
decorative sau de arta)
• Elemente frontale
(fațade, panouri decorative)
• Spații închise de formă regulată

(piețe, saloane)
• Elemente tip poartă / arc de

triumf


1. AXIALITATEA
Viale Luigi Einaudi, Roma – elemente de capăt: fațada Gării

Termini și fântâna din Piazza della Repubblica

1. AXIALITATEA
Deviere axă cu prevederea de elemente–reper

în capetele segmentelor de axă formate (benefic
pentru orientarea în spațiu, evitarea monotoniei
unui parcurs lung și adaptarea la un context dat:
Hotel Matignon, Paris (st.) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

1. AXIALITATEA
Deviere axe:
Locuință Beijing (st.) și grădină Zen (dr.) cu
devierea axei de acces conform principiului
„ascunde și revelează” preluat din natură

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism: planul de

sistematizare a Romei lui Sixt al V-lea,
arhitect Domenico Fontana, 1585


1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism – Roma

papei Sixt V: rețeaua de artere gândite ca
axe monumentale care leagă piețe punctate
de monumente semnificative și obeliscuri
Piazza del Popolo (dr.) și Via del Corso între
Piazza del Popolo și Piazza Venezia (st.) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism – Roma papei

Sixt V: rețeaua de artere gândite ca axe
monumentale care leagă piețe punctate de
monumente semnificative și obeliscuri: Piața
Spaniei (st.) și Piața San Giovanni in Laterano (dr.) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism – tridentul de

la Versailles

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism

Marea Axă a Parisului (între Palatul Luvru și
cartierul Défense) punctată de piețe și
monumente semnificative 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism

Marea Axă a Parisului punctată de piețe și monumente
semnificative (Palatul Luvru cu piramida lui Pei si Arc de
Triomphe du Carrousel, Place de la Concorde, Rond-point 2C – Sintaxa – Scheme sintactice
des Champs-Elysees, Place de l’Etoile)

1. AXIALITATEA

Aplicarea axialității în urbanism - Marea Axă a Parisului

1. AXIALITATEA
Aplicarea axialității în urbanism: Marea Axă a Parisului

Cartierul Defense si La Grande Arche 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

2. SIMETRIA
SIMETRIA = dispunerea echilibrată a elementelor unei compoziții față de

un punct, o axă sau un plan, care devin respectiv centru, axă
sau plan de simetrie
= subordonarea elementelor unei compoziții față de un punct, o
axă sau un plan
GENURILE SIMETRIEI:
a. SIMETRIA PURĂ (REFLECTATĂ)
b. DISIMETRIA
c. ANTISIMETRIA
d. ASIMETRIA

2a. SIMETRIA PURĂ (REFLECTATĂ)
Reflectarea exactă și inversată (dispunerea reflectată) a unui element sau
grup de elemente față de un punct, o axă sau un plan
Clasificare 1:
▪ Simetrie absolută (pe 3 direcții - simetria sferei și a poliedrelor regulate)
▪ Simetrie relativă - monoaxială (bilaterală)

(pe 2 direcții) - biaxială
= simetrie față de un centru
- radială


Simetrie monoaxială (bilaterală) Simetrie biaxială Simetrie radială

(Simetrie față de un centru)


Clasificare 2:
Simetrie globală (de ansamblu) Simetrie locală (parțială)
Antonio Filarete - proiect pentru o biserică

ideală, 1460 (st.)
Antoine le Pautre - Hotel de Beauvais, Paris,
1656 (dr.) 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

Simetrie globală: Paul Gottereau, Palatul CEC, București, 1900


Simetrie locală: Grigore Cerchez, Școala de Arhitectură, București, 1912-1927


Simetrie locală: Erechteion, Acropole, sec. V i.Hr.


1.
2.
Forța unificatoare a axei de simetrie: (1) diminuată – edificii simetrice, de sine

stătătoare; (2) accentuată – edificii asimetrice care se echilibrează reciproc

2b. DISIMETRIA
O perturbare (un accident) într-o compoziție simetrică datorat(ă)
unor rațiuni extraestetice (durata mare a execuției sau cerințe
funcționale)
Catedrala din Chartres –

durată mare a construcției
în timp (un turn gotic
rayonnant și unul gotic
flamboyant)


2b. DISIMETRIA
Exedra Universității, București - durată mare a construcției în timp

(clădirea de vest, Palatul BCR, 1906, arh. Oscar Maugsch, iar cea
de est, 1935, arh. G.M. Cantacuzino)

2b. DISIMETRIA
Locuință în București, str. Temișana – fațadă cu etaj simetric și

parter disimetric din rațiuni funcționale (necesitatea unui gang de
acces lateral)

2b. DISIMETRIA
Frank Lloyd Wright – Oak Park Studio, 1889


2c. ANTISIMETRIA
Dispunerea echilibrată a două forme egale și „opuse” față de un punct, o

axă sau un plan
sau
Reflectarea dublu inversată („în negativ”) a unei forme față de un punct,
o axă sau un plan


2c. ANTISIMETRIA
Clinică în New Delhi 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


2c. ANTISIMETRIA
Le Corbusier, Pavilionul Le Corbusier, Zürich, 1964 2C – Sintaxa – Scheme sintactice


2d. ASIMETRIA
Dispunerea echilibrată a unor elemente inegale față de un punct, o axă

sau un plan
O formă de echilibru între părți inegale numită și „simetrie ponderată”
Asimetria este, ca specie a simetriei, un

principiu ordonator, care subordonează
elementele unei compoziții față de un
punct, o axă sau un plan.
Este rezultatul unui demers deliberat, al
unei intenții, și nu rezultatul întâmplător al
unei rezolvări funcționale sau al unei
dezvoltări organice în timp.
Se poate vorbi despre un centru, o axă sau
un plan „de asimetrie” care formează un fel
de „pivot” al compoziției.


2d. ASIMETRIA
Axa-pivot a compoziției asimetrice: Horia Creangă – Vila Dr. Petru

Groza, Deva, 1927-1929 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

2d. ASIMETRIA
Perete interior despărțitor a cărui proiecție pe fațadă devine axă „de asimetrie”: Ca d’Oro,
Veneția, 1424-1436

2d. ASIMETRIA
Perete interior despărțitor a cărui proiecție pe fațadă devine axă „de

asimetrie”: Giuseppe Terragni - Casa del Fascio, Como, 1936

2d. ASIMETRIA
Perete interior despărțitor a cărui proiecție pe fațadă devine

axă „de asimetrie”: Marcel Iancu – Vila Paul Wexler,
București, 1931 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

2d. ASIMETRIA
Perete interior despărțitor a cărui proiecție pe fațadă devine axă „de asimetrie”:
imobile Calea Griviței 39 și str. Crișana

2d. ASIMETRIA
Subansamblu simetric (spațiu sau volum)

a cărui axă de simetrie devine axă „de
asimetrie” a fațadei generale:
Le Corbusier, Curtea supremă, Chandigarh,
1951-1956 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

2d. ASIMETRIA
Subansamblu simetric (spațiu sau volum)

a cărui axă de simetrie devine axă „de
asimetrie” a fațadei generale: Arghir Culina –
Vila Aurel Mincu, 1918 (st.); Tiberiu Niga –
imobil cu apartamente str. Aurel Vlaicu nr. 34,
1934-1935 (dr.)

2d. ASIMETRIA
„Pivot” (axă verticală) de colț:

George Cristinel – Primăria de Verde (Sector 1),
București,1928-1936 (st.) și Colegiul Academic,
Cluj, 1935 (dr.)
C. RELAȚIILE DE COMPLEMENTARITATE (CONTRAST)

Relații care se stabilesc între 2 elemente contrare sau cu caractere contrare,
percepute simultan sau succesiv.
Sunt valabile și pentru ansambluri de mai multe elemente, dar numai privite 2
câte 2, întrucât contrariul unei forme sau al unei caracteristici este numai unul
singur.
Contrariile se definesc reciproc => relațiile de complementaritate sunt utile

pentru lizibilitatea unei compoziții (contrastul pune în valoare identitatea fiecărui
termen).
Ex.: figurile B și D sunt mult mai clare și mai unitare decât A și D datorită
contrastului de dimensiuni dintre figura centrală și colțuri.

Lizibilitatea datorată contrastului între

formele și dimensiunile elementelor
alăturate:
- profile de cornișă ionică (dr.);
- corpuri de clădire la E și F; elemente
arhitecturale – gol / ancadrament /
ureche de zidărie la G și H; profile de
capitel la A, B și C (st.);.


Se grefează pe relațiile de egalitate și ierarhice, conferindu-le un plus de
lizibilitate.
Ex.: Pun în valoare
ritmul (bazat pe
egalitate) prin
contrastul între
elementele care
alternează.
Karl Ehn – Karl Marx

Hof, Viena, 1927-
1930


Se grefează pe relațiile de egalitate și ierarhice, conferindu-le un plus de
lizibilitate.
Ex.: Pun în valoare
dominanta prin
contrastul față de
elementele
subordonate.
Ansamblul dominant
al Domului din
Florența

REGULI DE COMPOZIȚIE BAZATE PE RELAȚII DE COMPLEMENTARITATE

CONTRASTUL
Contrastul (ca regulă de compoziție) = asamblarea unor elemente contrare

sau cu caractere contrare, dar cu pondere egală în percepție.
- valabil pentru 2 sau mai multe elemente percepute succesiv sau pentru 2
elemente percepute simultan
- echilibru al contrariilor
Contrast volumetric:
Ansamblul dominant al Pieței San
Marco, format din 2 elemente
complementare: Bazilica și
Campanilul

CONTRASTUL
Contrast volumetric:
Domul din Trani, Italia, sec. XII 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

CONTRASTUL
Contrast spațial-volumetric:
Francesco Borromini - Sant’Ivo alla Sapienza, Roma, 1642-1660

CONTRASTUL
Contrast spațial: Michelangelo –

Biblioteca Laurenziana, Florența 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

CONTRASTUL
Contraste spațiale: Baldassarre Peruzzi – Palatul Massimo

alle Colonne, Roma, 1532 2C – Sintaxa – Scheme sintactice

CONTRASTUL
Contraste spațiale
Sistemul de piețe din Nancy: plan (st.);
Place Stanislas (dr.)


CONTRASTUL
Contraste spațiale
Sistemul de piețe din Nancy:
Place de la Carrière (st.)
Hémicycle (dr.)

Limbaj Arhitectural 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Limbaj Arhitectural 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

LIMBAJUL VORBIT / SCRIS:

Reguli sintactice Reguli sintactice

Reguli sintactice Reguli sintactice

[elemente arhitecturale / de compoziție = termeni propuși de Julien Guadet în

A. SUPRAFAȚA / PLANUL DE BAZĂ (SOLUL, PLANȘEUL) ↔

(studiate în termenii semnificațiilor / efectelor primare pe care le generează)

Efecte primare ale relatiei cu mediul:

1. Efectul de delimitare - generat de

2. Efectul de direcționare – generat de

- tratarea suprafeței (pattern / model sau trasee)

3.4. Planșeul ridicat / coborât

Impact puternic asupra percepției

EFECTE VERTICALE EFECTE ORIZONTALE

Descendent <- - - - - - - - - - - - > Deschidere, extrov.

Ascendent Închidere, introv.

Neutru / echilibrat Deschidere, extrov.

ACOPERIȘUL ÎNCLINAT (1 APĂ)

ACOPERIȘUL PLAT (PLAFONUL)

Efect gravitațional ascendent

Efect de delimitare închidere perimetrală, protecție

Efect de direcționare centripet, static

Cupola sferică H=R

Cupola plată (segmentală) H<R

Efect gravitațional ascendent

Efect de delimitare închidere lateral

Efect de direcționare longitudinal, dinamic

Bolta cilindrică (în plin cintru) H = L/2

Bolta plată (segmentală) H < L/2

Efect gravitațional ascendent

Efect de delimitare închidere lateral

Efect de direcționare longitudinal, dinamic

VARIAȚII: (1) unghiul (înclinația) pantei

VARIAȚII: (2) panta frântă (dublă)

a – profil convex (ext.) = acoperișul mansardat

b –profil concav (ext.) = acoperișul tip pagoda

EFECTE DUALE (binoame /cupluri antinomice de efecte)

Efect gravitațional ascendent / descendent

Efect de delimitare închidere (introv.) / deschidere (extrov.)

Efect de direcționare longitudinal / transversal - dinamic

ACOPERIȘURI 1 APĂ CUPLATE

a – efect convergent b – efect divergent

Efect gravitațional neutru / echilibrat

Efect de delimitare deschidere, extrovertire

Efect de direcționare centrifug (moderat)

INDUCEREA UNOR EFECTE PARTICULARE – PRIN:

3. Articularea tranziției între plafon și pereți

Efect de plafon deschis (ascendent)

Efect de plafon înălțat (ascendent)

Efect de plafon extins (ascendent)

Efectele gravitațional, de delimitare și de directionare acționează permanent împreună

a – EFECTE PE DIRECȚIA ÎNĂLȚIMII

❖ Registrele pot fuziona sau se pot divide

Tipuri de efecte pe direcția înălțimii

a.1 – efect ascendent a.2 – efect descendent

a.3 – efect de fantă (închidere) a.4 – efect de deschidere

b – EFECTE PE DIRECȚIA LĂȚIMII

- Câmpurile laterale (colțurile) – se leagă de exterior

❖ Registrele pot fuziona sau se pot divide

b.1 – deschidere (central) b.2 – fantă centrală b.3 – fantă laterală

b.4 – închidere centrală b.5 – închidere totală b.6 – deschidere totală

c – EFECTUL PE DIRECȚIA ADÂNCIMII

*** Determinantă pentru efectul pe adâncime = aparența (imaginea)