Johannes Vermeer, Fata cu cercel de perlă, 1665

Johannes Vermeer, cunoscut mai ales ca Jan Vermeer van Delft (născut la 31 octombrie 1632, Delft,
Țările de Jos–decedat la 15 decembrie 1675, Delft, Țările de Jos) a fost un pictor olandez, unul din cei mai
cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc. În timp, reputația lui Vermeer a crescut tot mai mult, astăzi el fiind
considerat unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai vârstei de aur, fiind cunoscut mai cu seamă ca un
maestru al folosirii luminii în lucrările sale. Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri.
Cele mai multe reprezintă scene din viața de zi cu zi sau alegorii. Se cunosc puține amănunte din viața sa sau
despre înfățișarea sa, Vermeer nu a pictat nici un autoportret.
Primele sale tablouri — în comparație cu operele de mai târziu — au un format mai mare și reprezintă
scene religioase sau istorice. Vermeer pictează și două tablouri cu vederi din orașul său natal: Vedere din
Delft (1660) și Străduța (1657-1658). Cele mai multe tablouri cu fete tinere sau femei mature au un caracter
narativ, în relație cu instrumente muzicale sau obiecte casnice. Unele dintre ele au caracterul unui portret, cum
ar fi Femeie citind o scrisoare la fereastră (1657) sau Fata cu un cercel de perlă (1665), unul din cele mai
cunoscute și mai populare tablouri ale lui Vermeer. Pe lângă tablourile sale realiste, Vermeer pictează și două
tablouri alegorice, în care personifică teme abstracte prin simboluri: Alegoria credinței (1671) și Alegoria
picturii (sau În atelier, 1673).

Semnătura pictorului:
 Fata cu turban sau Fată cu cercel de perlă (neerlandeză Het meisje met de parel) este una din
capodoperele pictorului Jan Vermeer van Delft. Pictura se găsește în prezent la muzeul Mauritshuis, Haga.
Această pictură mai este cunoscută și ca „Mona Lisa Nordului” sau „Mona Lisa olandeză”. Ea este semnată
„IVMeer”, dar nu este datată. Este neclar dacă această pictură a fost sau nu comandată; iar dacă da, de către
cine. În orice caz nu a fost concepută ca un portret convențional. În schimb, Vermeer a încercat să surprindă
momentul în care această fată — a cărei identitate este incertă, dar care se crede că a fost Maria(Maertge),
menajera lui Vermeer — , posibil un arhetip al feminității, își întoarce capul spre cineva pe care tocmai l-a
remarcat. Forța de expresie a acestei picturi, armonia culorilor, lumina magică corelată cu o anumită
subtilitate caracteristică sculpturilor, chipul radiant al modelului cu privire întrebătoare, parcă dorind să
stabilească o conexiune intimă cu interlocutorul, dovedesc măiestria absolută a pictorului.
Am ales această pictură, deoarece a fost cea care m-a impresionat cel mai mult dintre toate tablourile
pe care le-am vizualizat în cadrul orei de curs. Există o delicatețe copleșitoare în expresia feței acestei fete,
mai ales în privirea sa, care m-a intrigat și m-a emoționat profund în același timp. Fragilitatea și frumusețea
emanată de gingașa fată nu pot fi exprimate în cuvinte, ele fiind surprinse cu atâta măiestrie din partea
pictorului, încât portretul capătă unicitate și devine memorabil pentru oricine își rezervă câteva momente
pentru a-i descifra tainele...
Consider că chintesența mesajului acestei picturi se ascunde în spatele privirii răvășitoare și a buzelor
ușor întredeschise ale tinerii femei. Ele exprimă cu o putere transfiguratoare atât feminitatea absolută,
fermecătoare, capabilă de a frânge inimi încă de la prima vedere, cât și o puritate sufletească rar întâlnită,
dedusă din aparenta vulnerabilitate înfățișată subtil de muza lui Vermeer. De asemenea, aceste elemente
esențiale pot sugera și un puternic sentiment de dragoste, atașament indisolubil al fetei față de cel pe care îl
privește, dorindu-și parcă cu toată suflarea să fie sărutată de acesta și purtată, astfel, pe aripile seducătoare
ale plăcerii, ale erotismului. Îmbrăcămintea fetei și mai ales acoperământul capului pun în valoare imaginea
fetei, oferind o notă de mister acesteia. Cercelul de perlă, ce dă numele portretului, poate părea, paradoxal, un
element nesemnificativ în ansamblul conturat de pictor, însă el denotă delicatețe și prețiozitate. Fundalul
perfect negru reprezintă un argument în plus pentru faptul că accentul este pus în totalitate pe fată, facându-se
abstracție pe deplin de contextul spațial.
O poezie din literatura română ce poate fi asociată acestei picturi este ,,S-a dus amorul...” , scrisă de
Mihai Eminescu. Asemănările dintre acestea la nivelul mesajului transmis sunt izbitoare. Ambele au în prim
plan o femeie-înger, care emană din toți porii săi blândețe, bunătate și profunzime sufletească ( ,,Prea mult un
înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie” ). Privirea sugestivă a ,,Fetei cu cercel de perlă”, cât și chipul ei
gingaș par aievea celor ale ființei iubite descrise de eul liric aflat în ipostaza îndrăgostitului ce suferă
inimaginabil după crunta despărțire de aceasta ( ,,Cu ochii tăi întunecați / Renăscători de moarte!” ; ,, Cu
acea blândă față, / Să faci din viața mea un vis, / Din visul meu o viață.” ). Cele două capodopere, deși provin
din domenii diferite ale culturii, reușesc să se completeze una pe cealaltă într-o manieră surprinzătoare,
întrucât măcinarea treptată, dar ireversibilă a sufletului după înstrăinarea sfâșietoare față de ființa iubită
poate fi comparată cu sentimentul de regret că nu poți ajunge cu adevărat la fata din tabloul lui Vermeer, să-i
simți răsuflarea caldă pe ceafa ta, să guști cu nesaț din savoarea buzelor sale, să te pierzi fără cale de
întoarcere în privirea sa seducătoare... ( ,, Era un vis misterios / Și blând din cale-afară, / Și prea era de tot
frumos / De-au trebuit să piară.” ).
 Cu siguranță acest portret va ocupa un loc special în inima mea și mă simt recunoscător că am avut
ocazia să-l descopăr și să-i deslușesc misterele!

Palade Alexandru