1.

INTRODUCERE
1.1. Generalitãți

Vibrațiile constitue fenomene mecanice pe care le întâlnim în mod curent atât

în procesele tehnologice cât și la fabricarea și funcționarea mașinilor.
Problemele inginerești ale teoriei vibrațiilor s-au dezvoltat dupã direcțiile:
-prevenirea, eliminarea și amortizarea vibrațiilor nedorite;
-construirea de aparate pentru mãsurarea vibrațiilor nedorite;
-generarea și utilizarea vibrațiilor.
Vibrațiile produse în mașini pot avea efecte negative asupra duratei de
funcționare și a performanțelor acestora, iar pe de altã parte prin utilizarea
vibrațiilor anume generate se pot realiza operații de transport, sortare și amestec.
Rezultã de aici importanța și complexitatea problemelor legate de studiul
vibrațiilor.

1.2. Noțiuni fundamentale. Definiții

Mișcãrile fundamentale ale unui sistem mecanic în jurul poziției de echilibru

se numesc mișcãri vibratorii sau vibrații.
Dacã sistemul mecanic are n grade de libertate descrise prin coordonatele
generalizate q j , j = 1, 2,..., n , mãsurate fațã de poziția de echilibru, atunci sistemul
este în regim de vibrații dacã funcțiile q j ( t ) ( fig. 1.2.1 ) au variații alternante în
timp.
q
j

Fig. 1.2.1. Graficul funcției q j ( t ) .

Dacã legile de mișcare q j ( t ) sunt cunoscute sau pot fi determinate, atunci

variabilele sunt deterministe iar dacã acestea au caracter aleator atunci vibrațiile
sunt aleatoare.
Mișcãrile vibratorii sunt condiționate de existența în sistem a elementelor
elastice în care se dezvoltã forțe elastice care au tendința de readucere a sistemului
cãtre poziția de echilibru.
Prin excitație se înțelege fie sarcina exterioarã ce acționeazã asupra sistemului
fie deplasarea variabilã impusã din exterior.
 Forța excitatoare ( perturbatoare ) reprezintã excitația realizatã printr-o forțã.
În fig. 1.2.2.a este prezentat un sistem format dintr-o barã elasticã încastratã pe

Fig. 1.2.3. Sistem excitat prin deplasãri.

care este fixat un motor electric. Acest sistem

Fig. 1.2.2. Forțe excitatoare. este excitat de forța de inerție F ce rezultã
datoritã excentricitãții OC = e a rotorului.
De asemenea în fig. 1.2.2.b se prezintã forța de așchiere care produce vibrațiile
cuțitului la operația de strunjire.
În fig. 1.2.3. se prezintã sistemul elastic al unui autoturism care este excitat
prin deplasãri respectiv prin neregularitãțile drumului pe care acesta se deplaseazã.
Dacã coordonatele generalizate q j ale unui sistem care vibreazã sunt funcții
periodice de timp q j ( t ) = q j ( t + T ) = q j ( t + kT ) , k  Z atunci aceste vibrații sunt
periodice de perioadã T.
În cazul în care funcțiile periodice sunt și funcții armonice, atunci vibrațiile se
numesc vibrații armonice.
Pentru sistemele cu un grad de libertate, notând cu x parametrul de poziție
(fig. 1.2.4.) se spune cã acesta executã o vibrație armonicã dacã

x = A cos(t − ) (1.2.1)

Mãrimea x se numește elongație iar valoarea maximã a acesteia este

amplitudinea mișcãrii A.

mg
Fig. 1.2.4. Sistem cu un grad de libertate cu Fig. 1.2.5. Vibrații de rotație.
mișcare de translație.

8
 Pentru vibrațiile de rotație (fig. 1.5) elongația este datã de unghiul de rotație
.
În acest caz vibrația armonicã este definitã prin expresia:

 = Acos(t − ) (1.2.2)

Unghiul t −  se numește fazã iar unghiul  se numește fazã inițialã.

Parametrul  se numește pulsație.
Perioada T este datã de relația:
2
T= s (1.2.3)


Frecvența f este datã de numãrul de perioade pe secundã (hertzi) respectiv:

1 
f = = H z (1.2.4)
T 2

Vibrațiile armonice de aceeași frecvențã se numesc sincrone.

Vibrațiile descrise de funcția de timp de forma

x = A(t )cos(t − ) (1.2.5)

se numesc vibrații modulate în amplitudine.

Fig. 1.2.6. Vibrații modulate în amplitudine.

În fig. 1.2.6.a,b sunt date douã exemple de vibrații modulate în amplitudine.

Dacã pulsația  sau faza inițialã  sunt variabile în timp atunci vibrațiile sunt
modulate în frecvențã.
Pentru vibrațiile modulate în frecvențã cu amplitudinea constantã

x = A cos  ( t ) t −  (1.2.6)

9
se obține o reprezentare de forma celei din fig. 1.2.7.

Fig. 1.2.7. Vibrații modulate în frecvențã.

1.3.Clasificarea vibrațiilor

Clasificarea vibrațiilor se face dupã mai multe criterii.

a) Dupã natura forțelor din sistem:
- vibrații conservative (dacã forțele sunt conservative);
- vibrații neconservative (dacã forțele sunt neconservative).
b) Dupã numãrul parametrilor independenți de poziție:
- vibrații cu un grad de libertate;
- vibrații cu un numãr finit de grade de libertate;
- vibrații cu un numãr infinit de grade de libertate.
c) Dupã cauzele care provoacã vibrațiile:
- vibrații libere (vibrațiile care au loc în sisteme izolate ce se produc printr-o
perturbație exterioarã inițialã);
- vibrații forțate (vibrațiile ce se produc sub acțiunea unor forțe sau deplasãri
exterioare);
- vibrații parametrice (vibrațiile ce se produc datoritã unor variații produse din
exterior ale unor parametri fizici ai sistemului);
- autovibrații (vibrațiile ce se produc datoritã unor forțe care apar odatã cu
mișcarea sistemului și dispar odatã cu încetarea mișcãrii).
d) Dupã ecuațiile diferențiale ale mișcãrii:
- vibrații liniare (dacã ecuațiile diferențiale sunt liniare);
- vibrații neliniare (dacã ecuațiile diferențiale sunt neliniare).
e) Dupã felul mișcãrii:
- vibrații de translație (dacã corpurile au mișcãri de translație);
- vibrații de rotație (dacã corpurile au mișcãri de rotație).
f) Dupã legea de variație în timp a mișcãrii:
- vibrații deterministe (dacã legea de mișcare se poate exprima printr-o funcție
de timp determinatã);
- vibrații aleatoare (legea de mișcare are variație aleatoare la momentul t
neputându-se prevedea cum se va modifica parametrul de poziție sau forța).

10