PRINCIPII ŞI CONCEPTE DE BAZĂ

1. DEFINIREA FACTORILOR DE RISC DE ACIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE

PROFESIONALĂ

Indiferent de natura sa, la realizarea oricărei activităţi productive, şi în general economice,

trebuie să existe şi să intre în relaţie patru elemente, şi anume:
-executantul;
-sarcina de muncă;
-mijloacele de producţie;
-mediul de muncă.
Aceste elemente interdependente coexistă în timp şi spaţiu constituind, în ansamblul lor,
sistemul de muncă, în cadrul căruia se realizează procesele de muncă. Ca urmare, pentru a se
identifica cauzele accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale trebuie să se analizeze ceea ce se
întâmplă în interiorul sistemului. Orice deficienţă la nivelul unuia sau mai multor elemente,
reprezentând o abatere de la funcţionarea prestabilită a sistemului, conduce la creşterea entropiei, deci
la manifestarea tendinţei sale de autodistrugere, inclusiv prin vătămarea omului.Pentru ca un astfel de
efect să se producă, este însă necesar ca abaterile de la funcţionare să se constituie într-un lanţ cauzal,
a cărui ultimă verigă este întâlnirea dintre victimă şi agentul material care o lezează.
În consecinţă, se consideră disfuncţiile elementelor constitutive ale sistemului de muncă
drept cauze ale accidentelor de muncă şi /sau îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc de
accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională.

2. STRUCTURA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE

PROFESIONALĂ

2.1. Factori de risc proprii executantului ( erori umane)

# omisiuni de operaţii;
# nesincronizarea operaţiilor;
# efectuarea greşită a unor comenzi, manevre, poziţionări, fixări, reglaje, cosolidări,
asamblări sau a altor categorii de operaţii;
# efectuarea unor operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă (Ex: pornirea sau oprirea
funcţionării utilajelor, a alimentării cu energie electrică, etc.);
# staţionarea în zone periculoase;
# comunicări greşite, prin conţinut sau prin modul de transmitere;
# prezenţa la lucru în condiţii psihofiziologice necorespunzătoare;
# lipsă de discernământ în aprecierea situaţiilor de potenţial pericol;
# reacţii neadecvate în caz de pericol;
# viteză de reacţie insuficientă;
# anihilarea bruscă a capacităţii funcţionale;
# abateri deliberate, acţiuni malvolente (cazul sabotajelor).

2.2. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

2.2.1. Conţinutul sau structura sarcinii de muncă necorespunzătoare scopului procesului de
muncă sau situaţiilor de potenţial risc;
# operaţii, reguli, procedee greşite;
# absenţa unor operaţii;
# succesiunea greşită a operaţiilor.
 2.2.2. Cerinţe sub / supradimensionate impuse executantului în raport cu posibilităţile
acestuia
# constrângeri temporale legate de ritmul de lucru;
# operaţii repetitive de ciclu scurt;
# operaţii extrem de complexe.

2.3.Factori de risc proprii mijloacelor de producţie

2.3.1. Factori de risc fizic

a}Factori de risc mecanic

# Mişcări periculoase:
- mişcări funcţionale ale maşinilor, mecanismelor, fluidelor, etc;
- autodeclanşări sau autoblocări ale maşinilor, mecanismelor, etc.
- deplasări sub efectul gravitaţiei( alunecare, rostogolire, alunecare pe roţi, răsturnare,
cădere liberă, scurgere, deversare, surpare, prăbuşire, scufundare, etc);
- deplasări sub efectul propulsiei ( devieri de la traiectoria normală, balans, recul,
proiectare de corpuri sau particule, jet, erupţie );
- suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare, tăioase, alunecoase, adezive,
abrazive, etc;
- vibraţii excesive ale sculelor, instalaţiilor, clădirilor;
-explozii mecanice (recipiente, conducte sau reţele sub presiune).

b}Factori de risc termic

#obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive:
- ridicate;
- coborâte
# flăcări, flame;
# combustii, incendii.

c}Factori de risc electric

# pericol de atingere directă;
# pericol de atingere indirectă;
# tensiune de pas.

2.3.2.Factori de risc chimic

Substanţe toxice, caustice, inflamabile, explozive, cancerigene, mutagene .

2.3.3.Factori de risc biologic:

# culturi sau preparate cu microorganisme (bacterii, viruşi,etc );

# plante sau animale periculoase (ciuperci otrăvitoare, şerpi veninoşi, etc.).

2.3.4.Factori de risc de sub/ suprasolicitare psihofiziologică a executantului

# sub/ suprasolicitare fizică
-statică: poziţia de lucru forţată;
- dinamică: viteza de execuţie prea mică/ mare; dificultatea efectuării mişcărilor;
# sub/ suprasolicitare psihică:
- mentală: decizii dificile în timp scurt;
- senzorială: monotonia muncii;
- psihomotorie: precizie mare de execuţie.
 2.4.Factori de risc proprii mediului de muncă

2.4.1. Factori de risc fizic

 temperatura excesivă a aerului (ridicată/ coborată);

 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
 curenţi de aer cu viteză prea mare/ prea mică;
 grad de confort termic necorespunzător (evaporarea transpiraţiei);
 presiune prea mare { cazul scafandrilor);
 aeroionizare excesivă;
 zgomot excesiv;
 ultrasunete;
 iluminat necorespunzător: (nivel de iluminare scăzut, strălucire excesivă, orbire
directă sau prin reflexie, pâlpâire, etc.);
 radiaţii electromagnetice: infrarosii, ultraviolete, microunde, laser, etc.;
 radiaţii ionizante: alfa, beta, gama};
 potenţial electrostatic (praful de cărbune se autoîncarca cu sarcini electrice);
 supratensiuni atmosferice ( indicele cronokheraunic);
 calamităţi naturale (inundaţii, alunecări teren, seisme, avalanşe, furtuni--- ploaia
decamilenară, importanţa delimitării sistemului analizat).

2.4.2. Factori de risc chimic

- gaze, vapori aerosoli toxici,caustici, sufocanţi, explozivi;
- pulberi explozive în suspensie sau depuse ( praf de carbune şi pulberi vegetale);
- pulberi pneumoconiogene în suspensie (silicoză, baritoză, talcoză, fibroze).

2.4.3. Factori de risc biologic

2.4.4. Factori de risc de suprasolicitare psihofiziologică a executantului

- suprasolicitare datorată caracterului special al mediului de muncă (subteran, acvatic,
subacvatic, aerian etc)
-suprasolicitare psihică generată de climatul social neadecvat creat de relaţii primare
necorespunzătoare, competenţe necorespunzătoare nivelurilor de responsabilitate, structură
comunicaţionala necorespunzătoare, neconcordanţă între relaţiile formale şi informaţionale etc.

3. CLASIFICAREA GENERALĂ A METODELOR DE ANALIZĂ A RISCURILOR

Analiza stării de securitate a unui sistem poate fi efectuată a priori sau a posteriori, în ambele
cazuri demersurile putând fi inductive sau deductive.

3.1.Analize a priori / a posteriori

Analiza a priori (înaintea apariţiei evenimentului nedorit), se bazează pe cunoaşterea

detaliată a sistemului de muncă şi pe experienţa acumulată privind apariţia unor evenimente analoge
celui studiat, precum şi pe cunoştinţele referitoare la posibilităţile de apariţie ale disfuncţiilor.
Constituie abordarea cea mai recomandabilă, încă din faza de concepţie a unui sistem tehnic sau de
muncă.
 Analiza a posteriori ( postacident) este efectuată după apariţia unui eveniment indezirabil şi
furnizează date utile pentru o viitoare analiză a priori. Ea se poate transforma într-o analiză a priori,
când analistul nu urmăreşte exlusiv cercetarea procesului unic care a generat evenimentul considerat,
ci extinde câmpul de investigaţie asupra tuturor înlănţuirilor cauzale (scenarii) care pot conduce la
evenimente analoge, urmărindu-se evidenţierea tuturor combinaţiilor de cauze şi evenimente
intermediare care pot genera accidentul / incidentul / avaria.

3.2.Metode inductive şi metode deductive

Pentru a studia mecanismul, logica de înlănţuire dintre evenimente, se face apel la

raţionamente prin inducţie sau deducţie, rezultând două proceduri de analiză complementare, şi
anume:
-metoda inductivă, care constă în reprezentarea diferitelor secvenţe de evenimente
susceptibile să conducă, pornind de la cauze identificabile în prealabil, la efecte ce pot prejudicia
sistemul. Demersul inductiv porneşte de la cauze spre efecte.

-metoda deductivă , se concentrează pe evenimentele nedorite, considerate ca efecte, de la

care se „ urcă” progresiv spre cauze. Demersul deductiv porneşte de la efecte spre cauze.

4. DEFINIREA FORMALĂ A RISCULUI.

4.1.Curba lui Farmer

Pornind de la definirea pericolului ca sursă a unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii, riscul
reprezintă dimensiunea acestuia, caracterizată prin combinaţia dintre probabilitatea de manifestare a
pericolului şi gravitatea consecinţelor evenimentului nedorit generat. Din punct de vedere teoretic, se
poate defini o curbă de acceptabilitate a riscului într-un sistem de axe de coordonate p-g.

CURBA LUI FARMER

 Această reprezentare a riscului ridică probleme ,îndeosebi din două puncte de vedere:
- evaluarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment;
- criteriile de delimitare a riscului acceptabil.
Probabilitatea de apariţie a unui eveniment se evaluează, în general, pornind de la estimări
statistice. De exemplu, pentru determinarea probabilităţii de defectare a unei componente simple se
recurge la datele statistice rezultate din încercările de laborator sau achiziţionate din exploatare. În
numeroase situaţii practice, absenţa bazelor de date sau incertitudinea asociată acestora impune
recurgerea la metode de analiză semicantitative sau calitative, precum şi exprimarea probabilităţilor
prin clase generice de probabilitate.

4.2.Delimitarea riscului acceptabil

Între riscul real care există într-un sistem tehnic şi riscul care poate fi interpretat ca acceptabil
intervin adesea nu numaai deosebiri valorice ci şi de conţinut, deoarece ele sunt definite şi interpretate
diferit.
Riscul real este determinat din puncte de vedere obiective, putând fi analizat, estimat şi
evaluat de către specialişti.
Riscul acceptabil este nedeterminat, fiind puternic afectat de puncte de vedere subiective, el
reprezentând de fapt o convenţie a responsabililor socio- politici, modificăndu-se în timp şi spaţiu.

5. SCOPUL ŞI ETAPELE ANALIZELOR DE RISC

5.1. Scopul analizei

Analiza şi evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională reprezintă o etapă

determinantă a procesului general de management a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu referire la
strategia de selecţie a măsurilor de securitate adecvate vizând:
- prevenirea intrinsecă;
- alegerea măsurilor de protecţie optime;
- furnizarea informaţiilor referitoare la riscul rezidual.
Analiza riscurilor trebuie efectuată atât asupra produselor, tehnologiilor şi sistemelor noi, în
faza de concepţie, cât şi asupra celor existente, fie în scopul ameliorării securităţii şi fiabilităţii, fie
pentru includerea unor modificări semnificative.

5.2. Etapele analizei

- descrierea sistemului;
- identificarea factorilor de risc;
- elaborarea scenariilor de accidentare (dacă e cazul);
- estimarea consecinţelor (analiza calitativă);
- estimarea probabilităţii de apariţie a situaţiilor de risc (analiza cantitativă);
- cuantificarea nivelelor de risc rezultate şi asumarea unor nivele de risc prin referinţă la
criteriul de risc cuantificat. (evaluarea riscurilor).

6. DESCRIEREA SUCCINTĂ A PRINCIPALELOR METODE DE ANALIZĂ A

RISCURILOR

Pentru realizarea unui studiu de securitate a unui sistem de muncă se face apel la metode de
analiză foarte diversificate, atât din punct de vedere al complexităţii cât şi al domeniului de
aplicabilitate. Pentru a putea face o analiză sistematică şi reproductibilă este important să se
folosească o procedură coerentă. Aceasta în condiţiile în care nimeni pe plan mondial nu poate afirma
că există o metodă suficient de exhaustivă şi suplă pentru a acoperi toate caracteristicile complexe ale
sistemelor reale.
 Pentru a realiza o analiză corectă, raţională, a sistemelor complexe cu funcţii multiple este
necesară aplicarea complementară a diverselor metode de analiză.
Din punct de vedere al obiectivului urmărit, metodele utilizate în analiza ricurilor se pot grupa
în:
 metode previzionale:
- metoda Delphi;
 metode de identificare a pericolelor:
- metoda „What if” (Ce se întâmplă dacă?);
- analiza preliminară a pericolelor;
- HAZOP – studiul fenomenelor periculoase şi a aptitudinii de funcţionare;
- AMDE (Analiza modurilor de defectare şi a efectelor);
 metode de evaluare:
- AMDEC (Analiza modurilor de defectare, a efectelor şi criticităţii acestora);
- analiza prin arborele de defectare (AAD);
- analiza prin arborele de evenimente (AAE);
- metoda MADS – MOSAR;
- SDQ, DSF, DCT, LEST,MORT, RNUR;
 metode de stimulare:
- DEFI – injectarea defectărilor

1.METODA DELPHI

Este o metodă previzională de estimare a nivelului de risc al sistemelor tehnice, precum şi de

identificare a combinaţiilor evenimentelor nedorite, bazată pe chestionarea în mai multe etape a unui
cerc larg de experţi. Pentru ca rezultatele să fie statistic semnificative este necesar ca numărul
experţilor interogaţi să fie suficient (minim 20) şi ca răspunsurile lor să fie independente.
Eficacitatea maximă a metodei se obţine la utilizarea sa în stadiul de concepţie al sistemului.

2.METODA „WHAT IF” (CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ?)

Metoda se aplică proceselor relativ simple. Procesul este „inventariat” începând de la materia
brută până la produsul finit. Se efectuează o examinare sistematică a desfăşurării fiecărei operaţii
folosind interogaţia „Ce se întâmplă dacă?” şi sugerând un eveniment început, o defectare din care
decurge o secvenţă de evenimente nedorite.
Metoda permite identificare pericolelor, a consecinţelor şi a tehnicilor potenţial capabile să
reducă riscurile evidenţiate prin analiză, toate acestea la un nivel cvasigeneral.

3. ANALIZA PRELIMINARĂ A PERICOLELOR

Analiza preliminară a pericolelor este o metodă inductivă, al cărei scop este de a identifica
pentru un sistem / subsistem / componentă, cauzele care pot conduce la un accident. Metoda este
completată, pe lângă identificarea posibilităţilor de apariţie ale unui accident şi de evaluarea calitativă
a gravităţii consecinţelor şi de propunerea măsurilor de prevenire.

4. METODA HAZOP (HAZard OPerability)

Un studiu HAZOP reprezintă o tehnică sistematică de identificare a riscurilor sau a

aptitudinilor de funcţionare. Fiecare parte a unui proces industrial este examinat şi se întocmeşte o
listă conţinând toate abaterile posibile în raport cu condiţiile normale de funcţionare, precum şi
modurile în care acestea pot surveni. Se estimează consecinţele pentru proces şi se identifică măsurile
care permit să se detecteze abaterile „probabile”.
 5. METODA AMDE (ANALIZA MODURILOR DE DEFECTARE ŞI A EFECTELOR LOR)

AMDE este o metodă de analiză inductivă adaptată la studiul defectelor sistemelor materiale
(componente şi echipamente), ca şi la studiul efectelor asupra nivelelor funcţionale superioare.
Metoda se pretează la analiza diverselor tehnologii (mecanice, electrice, hidraulice, logice
etc.), caracterizate prin structuri funcţionale relativ simple (AMDEC - ET).

6. ANALIZA PRIN ARBORELE DE DEFECTARE (AAD)

(ARBORELE CAUZELOR)

Este o metodă de analiză deductivă, în care, pornindu-se de la evenimentul de vârf (top) se

caută cauzele sau modurile de defectare posibile la nivelul funcţional imediat inferior al sistemului.
După ce s-au identificat pas cu pas disfuncţionalităţile sistemului, trecând de la un nivel la altul
imediat inferior, se ajunge la nivelul cel mai de jos al sistemului. Cauzele la acest nivel sunt de regulă
modurile de defectare ale componentelor sau erorile umane, rezultatele fiind reprezentate grafic prin
arborele de defectări în baza căruia se efectuează analiza cantitativă.

7. ANALIZA PRIN ARBORELE DE EVENIMENTE(AAE)

Un element esenţial în procesul de evaluare a riscurilor este reprezentat de realizarea

scenariilor posibile de accidentare. Tehnica arborelui de evenimente conduce la o reţea logică (logică
binară DA/NU) pentru determinarea şi cuantificarea secvenţelor de evenimente care pot conduce la
potenţiale accidente, reţea dezvoltată inductiv, pornind de la un eveniment de bază.

NIVELUL ANALIZEI RISCURILOR

Metodele sistematice de analiză a riscurilor sunt capabile să conducă la suprimarea anumitor

defectări previzibile încă din faza de concepţie a unui sistem tehnic sau de muncă. Cu toate acestea,
utilizarea acestor metode trebuie făcută cu mult discernământ, aplicarea lor fiind prioritară la sistemele
în care pot apare evenimente cu consecinţe grave {catastrofale}: centrale nucleare, aeronautică,
industria chimică şi petrochimică, minerit, etc.
În general, abordarea unui studiu de securitate este influenţată de doi factori:
-pragul de acceptabilitate a riscului;
- raportul cost-eficacitate.
Pornind de la ipoteza că există o relaţie liniară între costurile angajate {efortul financiar care
poate fi exprimat în termeni referitori la numărul persoanelor mobilizate, la competenţele
cerute,etc} şi eficacitatea unei analize de securitate, se poate afirma că în cazul sistemelor cu
riscuri prezumate reduse, aplicarea anumitor tehnici şi metode de analiză a riscurilor devin
prea costisitoare.

Ţinând sema de aceste considerente, au apărut numeroase contribuţii care propun versiuni simplificate
ale tehnicilor uzuale de analiză a riscurilor, versiuni care răspund atât necesităţilor de accesibilitate
tehnică , cât şi financiară.
Nivelul necesar de analiză se stabileşte în funcţie de nivelul prezumat al riscurilor. Pentru a
ilustra acest lucru, în tabelele de mai jos sunt redate cerinţele impuse unei analize de risc, în
conformitate cu standardul german DIN IEC 56-353 „Analyse der technischer Risiken”.
Probabilitatea Gravitatea consecinţelor
Catastrofală Mare Medie Neglijabilă
Frecvent A A A C
Probabil A A B C
Ocazional A B B D
Rar A B C D
Improbabil B C C D

Nivelul riscului Nivelul necesar de analiză

A Detaliat şi cantitativ
B Semicantitativ
C Calitativ
D Nu se impune