UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

FACULTATEA DE MINE

EVALUAREA RISCURILOR
PROFESIONALE
Note de curs

Prof.univ.dr.habil. ing. ROLAND IOSIF MORARU

2020
 Motto:

 „Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care

trebuie aprins”
(Plutarch, 46-125 d.Hr. )

 Anumite lucruri sunt imposibil de cunoscut. Dar este imposibil

de aflat care sunt acestea.
(Edward Aloysius Murphy, 1918 -1990)

 Înţelepciunea este calitatea care te păzeşte să ajungi în situaţii

în care ai nevoie de ea.
(Doug Larson, n. 1926)

 În fiecare program de acţiuni există riscuri şi costuri...

(John F. Kennedy, 1917-1963)

 Ori găsim un drum, ori facem unul.

(Hannibal Barca, 247 – 183/182 î.C)
 CAPITOLUL 1

PRINCIPII ŞI CONCEPTE DE BAZĂ

1.1. DEFINIREA FACTORILOR DE RISC DE ACIDENTARE ŞI

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

Indiferent de natura sa, la realizarea oricărei activităţi productive, şi în

general economice, trebuie să existe şi să intre în relaţie patru elemente, şi anume:
-executantul;
-sarcina de muncă;
-mijloacele de producţie;
-mediul de muncă.
Aceste elemente interdependente coexistă în timp şi spaţiu constituind, în
ansamblul lor, sistemul de muncă, în cadrul căruia se realizează procesele de
muncă. Ca urmare, pentru a se identifica cauzele accidentelor şi îmbolnăvirilor
profesionale trebuie să se analizeze ceea ce se întâmplă în interiorul sistemului.
Orice deficienţă la nivelul unuia sau mai multor elemente, reprezentând o abatere
de la funcţionarea prestabilită a sistemului, conduce la creşterea entropiei, deci la
manifestarea tendinţei sale de autodistrugere, inclusiv prin vătămarea
omului.Pentru ca un astfel de efect să se producă, este însă necesar ca abaterile de
la funcţionare să se constituie într-un lanţ cauzal, a cărui ultimă verigă este
întâlnirea dintre victimă şi agentul material care o lezează.
În consecinţă, se consideră disfuncţiile elementelor constitutive ale
sistemului de muncă drept cauze ale accidentelor de muncă şi /sau îmbolnăvire
profesională, respectiv factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională.

1.2. STRUCTURA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI

ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ

1.2.1. Factori de risc proprii executantului ( erori umane)

# omisiuni de operaţii;
# nesincronizarea operaţiilor;
# efectuarea greşită a unor comenzi, manevre, poziţionări, fixări,
reglaje, cosolidări, asamblări sau a altor categorii de operaţii;
# efectuarea unor operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă (Ex:
pornirea sau oprirea funcţionării utilajelor, a alimentării cu energie electrică, etc.);
 # staţionarea în zone periculoase;
# comunicări greşite, prin conţinut sau prin modul de transmitere;
# prezenţa la lucru în condiţii psihofiziologice necorespunzătoare;
# lipsă de discernământ în aprecierea situaţiilor de potenţial pericol;
# reacţii neadecvate în caz de pericol;
# viteză de reacţie insuficientă;
# anihilarea bruscă a capacităţii funcţionale;
# abateri deliberate, acţiuni malvolente (cazul sabotajelor).

1.2.2. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

1.2.2.1. Conţinutul sau structura sarcinii de muncă necorespunzătoare

scopului procesului de muncă sau situaţiilor de potenţial risc;
# operaţii, reguli, procedee greşite;
# absenţa unor operaţii;
# succesiunea greşită a operaţiilor.

1.2.2.2. Cerinţe sub / supradimensionate impuse executantului în raport cu

posibilităţile acestuia
# constrângeri temporale legate de ritmul de lucru;
# operaţii repetitive de ciclu scurt;
# operaţii extrem de complexe.

1.2.3. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie

1.2.3.1. Factori de risc fizic

a}Factori de risc mecanic

# Mişcări periculoase:
- mişcări funcţionale ale maşinilor, mecanismelor, fluidelor, etc;
- autodeclanşări sau autoblocări ale maşinilor, mecanismelor, etc.
- deplasări sub efectul gravitaţiei( alunecare, rostogolire, alunecare
pe roţi, răsturnare, cădere liberă, scurgere, deversare, surpare, prăbuşire,
scufundare, etc);
- deplasări sub efectul propulsiei ( devieri de la traiectoria normală,
balans, recul, proiectare de corpuri sau particule, jet, erupţie );
- suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare, tăioase,
alunecoase, adezive, abrazive, etc;
- vibraţii excesive ale sculelor, instalaţiilor, clădirilor;
-explozii mecanice (recipiente, conducte sau reţele sub presiune).

b}Factori de risc termic

#obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive:
- ridicate;
 - coborâte
# flăcări, flame;
# combustii, incendii.

c}Factori de risc electric

# pericol de atingere directă;
# pericol de atingere indirectă;
# tensiune de pas.

1.2.3.2.Factori de risc chimic

Substanţe toxice, caustice, inflamabile, explozive, cancerigene, mutagene

.

1.2.3.3.Factori de risc biologic:

# culturi sau preparate cu microorganisme (bacterii, viruşi,etc );

# plante sau animale periculoase (ciuperci otrăvitoare, şerpi veninoşi,
etc.).

1.2.3.4. Factori de risc de sub/ suprasolicitare psihofiziologică a

executantului
# sub/ suprasolicitare fizică
-statică: poziţia de lucru forţată;
- dinamică: viteza de execuţie prea mică/ mare; dificultatea
efectuării mişcărilor;
# sub/ suprasolicitare psihică:
- mentală: decizii dificile în timp scurt;
- senzorială: monotonia muncii;
- psihomotorie: precizie mare de execuţie.

1.2.4. Factori de risc proprii mediului de muncă

1.2.4.1. Factori de risc fizic

 temperatura excesivă a aerului (ridicată/ coborată);

 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
 curenţi de aer cu viteză prea mare/ prea mică;
 grad de confort termic necorespunzător (evaporarea
transpiraţiei);
 presiune prea mare { cazul scafandrilor);
 aeroionizare excesivă;
  zgomot excesiv;
 ultrasunete;
 iluminat necorespunzător: (nivel de iluminare scăzut, strălucire
excesivă, orbire directă sau prin reflexie, pâlpâire, etc.);
 radiaţii electromagnetice: infrarosii, ultraviolete, microunde,
laser, etc.;
 radiaţii ionizante: alfa, beta, gama};
 potenţial electrostatic (praful de cărbune se autoîncarca cu
sarcini electrice);
 supratensiuni atmosferice ( indicele cronokheraunic);
 calamităţi naturale (inundaţii, alunecări teren, seisme, avalanşe,
furtuni--- ploaia decamilenară, importanţa delimitării sistemului
analizat).

1.2.4.2. Factori de risc chimic

- gaze, vapori aerosoli toxici,caustici, sufocanţi, explozivi;
- pulberi explozive în suspensie sau depuse ( praf de carbune şi
pulberi vegetale);
- pulberi pneumoconiogene în suspensie (silicoză, baritoză, talcoză,
fibroze).

1.2.4.3. Factori de risc biologic

1.2.4.4. Factori de risc de suprasolicitare psihofiziologică a executantului

- suprasolicitare datorată caracterului special al mediului de muncă

(subteran, acvatic, subacvatic, aerian etc)
-suprasolicitare psihică generată de climatul social neadecvat creat
de relaţii primare necorespunzătoare, competenţe necorespunzătoare nivelurilor de
responsabilitate, structură comunicaţionala necorespunzătoare, neconcordanţă între
relaţiile formale şi informaţionale etc.

1.3. CLASIFICAREA GENERALĂ A METODELOR DE ANALIZĂ

A RISCURILOR

Analiza stării de securitate a unui sistem poate fi efectuată a priori sau a

posteriori, în ambele cazuri demersurile putând fi inductive sau deductive.

1.3.1.Analize a priori / a posteriori

Analiza a priori (înaintea apariţiei evenimentului nedorit), se bazează pe

cunoaşterea detaliată a sistemului de muncă şi pe experienţa acumulată privind
apariţia unor evenimente analoge celui studiat, precum şi pe cunoştinţele referitoare
la posibilităţile de apariţie ale disfuncţiilor. Constituie abordarea cea mai
recomandabilă, încă din faza de concepţie a unui sistem tehnic sau de muncă.
Analiza a posteriori ( postacident) este efectuată după apariţia unui
eveniment indezirabil şi furnizează date utile pentru o viitoare analiză a priori. Ea
se poate transforma într-o analiză a priori, când analistul nu urmăreşte exlusiv
cercetarea procesului unic care a generat evenimentul considerat, ci extinde câmpul
de investigaţie asupra tuturor înlănţuirilor cauzale (scenarii) care pot conduce la
evenimente analoge, urmărindu-se evidenţierea tuturor combinaţiilor de cauze şi
evenimente intermediare care pot genera accidentul / incidentul / avaria.

1.3.2.Metode inductive şi metode deductive

Pentru a studia mecanismul, logica de înlănţuire dintre evenimente, se face

apel la raţionamente prin inducţie sau deducţie, rezultând două proceduri de analiză
complementare, şi anume:
-metoda inductivă, care constă în reprezentarea diferitelor secvenţe de
evenimente susceptibile să conducă, pornind de la cauze identificabile în prealabil,
la efecte ce pot prejudicia sistemul. Demersul inductiv porneşte de la cauze spre
efecte.

-metoda deductivă , se concentrează pe evenimentele nedorite, considerate

ca efecte, de la care se „ urcă” progresiv spre cauze. Demersul deductiv porneşte de
la efecte spre cauze.

1.4. DEFINIREA FORMALĂ A RISCULUI.

1.4.1.Curba lui Farmer

Pornind de la definirea pericolului ca sursă a unei posibile leziuni sau

afectări a sănătăţii, riscul reprezintă dimensiunea acestuia, caracterizată prin
combinaţia dintre probabilitatea de manifestare a pericolului şi gravitatea
consecinţelor evenimentului nedorit generat. Din punct de vedere teoretic, se poate
defini o curbă de acceptabilitate a riscului într-un sistem de axe de coordonate p-g.
 CURBA LUI FARMER

Această reprezentare a riscului ridică probleme ,îndeosebi din două puncte

de vedere:
- evaluarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment;
- criteriile de delimitare a riscului acceptabil.
Probabilitatea de apariţie a unui eveniment se evaluează, în general, pornind
de la estimări statistice. De exemplu, pentru determinarea probabilităţii de defectare
a unei componente simple se recurge la datele statistice rezultate din încercările de
laborator sau achiziţionate din exploatare. În numeroase situaţii practice, absenţa
bazelor de date sau incertitudinea asociată acestora impune recurgerea la metode de
analiză semicantitative sau calitative, precum şi exprimarea probabilităţilor prin
clase generice de probabilitate.

1.4.2.Delimitarea riscului acceptabil

Între riscul real care există într-un sistem tehnic şi riscul care poate fi
interpretat ca acceptabil intervin adesea nu numaai deosebiri valorice ci şi de
conţinut, deoarece ele sunt definite şi interpretate diferit.
Riscul real este determinat din puncte de vedere obiective, putând fi
analizat, estimat şi evaluat de către specialişti.
Riscul acceptabil este nedeterminat, fiind puternic afectat de puncte de
vedere subiective, el reprezentând de fapt o convenţie a responsabililor socio-
politici, modificăndu-se în timp şi spaţiu.
 1.5. SCOPUL ŞI ETAPELE ANALIZELOR DE RISC

1.5.1. Scopul analizei

Analiza şi evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

reprezintă o etapă determinantă a procesului general de management a securităţii şi
sănătăţii în muncă, cu referire la strategia de selecţie a măsurilor de securitate
adecvate vizând:
- prevenirea intrinsecă;
- alegerea măsurilor de protecţie optime;
- furnizarea informaţiilor referitoare la riscul rezidual.
Analiza riscurilor trebuie efectuată atât asupra produselor, tehnologiilor şi
sistemelor noi, în faza de concepţie, cât şi asupra celor existente, fie în scopul
ameliorării securităţii şi fiabilităţii, fie pentru includerea unor modificări
semnificative.

1.5.2. Etapele analizei

- descrierea sistemului;
- identificarea factorilor de risc;
- modelarea sistemului sau elaborarea scenariilor de accidentare (dacă
e cazul);
- estimarea consecinţelor (analiza calitativă);
- estimarea probabilităţii de apariţie a situaţiilor de risc (analiza
cantitativă);
- cuantificarea nivelelor de risc rezultate şi asumarea unor nivele de risc
prin referinţă la criteriul de risc cuantificat. (evaluarea riscurilor).

1.6. NIVELUL ANALIZEI RISCURILOR

Metodele sistematice de analiză a riscurilor sunt capabile să conducă la

suprimarea anumitor defectări previzibile încă din faza de concepţie a unui sistem
tehnic sau de muncă. Cu toate acestea, utilizarea acestor metode trebuie făcută cu
mult discernământ, aplicarea lor fiind prioritară la sistemele în care pot apare
evenimente cu consecinţe grave {catastrofale}: centrale nucleare, aeronautică,
industria chimică şi petrochimică, minerit, etc.
În general, abordarea unui studiu de securitate este influenţată de doi
factori:
-pragul de acceptabilitate a riscului;
 - raportul cost-eficacitate.
Pornind de la ipoteza că există o relaţie liniară între costurile angajate
{efortul financiar care poate fi exprimat în termeni referitori la numărul
persoanelor mobilizate, la competenţele cerute,etc} şi eficacitatea unei
analize de securitate, se poate afirma că în cazul sistemelor cu riscuri
prezumate reduse, aplicarea anumitor tehnici şi metode de analiză a
riscurilor devin prea costisitoare.

Ţinând sema de aceste considerente, au apărut numeroase contribuţii care propun

versiuni simplificate ale tehnicilor uzuale de analiză a riscurilor, versiuni care
răspund atât necesităţilor de accesibilitate tehnică , cât şi financiară.
Nivelul necesar de analiză se stabileşte în funcţie de nivelul prezumat al
riscurilor. Pentru a ilustra acest lucru, în tabelele de mai jos sunt redate cerinţele
impuse unei analize de risc, în conformitate cu standardul german DIN IEC 56-353
„Analyse der technischer Risiken”.

Probabilitatea Gravitatea consecinţelor

Catastrofală Mare Medie Neglijabilă
Frecvent A A A C
Probabil A A B C
Ocazional A B B D
Rar A B C D
Improbabil B C C D

Nivelul riscului Nivelul necesar de analiză

A Detaliat şi cantitativ
B Semicantitativ
C Calitativ
D Nu se impune
 CAPITOLUL 2

TEORII ŞI MODELE ALE GENEZEI ACCIDENTELOR

DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE

2.1.Introducere

Prevenirea accidentelor constituie una dintre cele mai puternice paradigme

ale managementului securităţii. De aceea, înţelegerea modului în care accidentele
se produc este esenţială în încercarea de minimizare a evenimentelor nedorite. Una
dintre condiţiile necesare în înţelegerea si stăpânirea unui fenomen este
cunoaşterea mecanismului intim de apariţie şi desfăşurare în timp a acestuia.
Pragul trecerii de la empirism la ştiinţă în orice domeniu al cunoaşterii este marcat
de momentul în care se pune problema naturii, originii şi genezei fenomenelor care
constituie obiectul de studiu. Relativ la bolile profesionale, cunoaşterea lor a urmat
în mare măsură evoluţia medicinei. S-a constatat însă că profilaxia lor nu poate fi
despărţită de analiza cauzelor accidentelor de muncă, deoarece nu există o
demarcaţie netă între factorii generatori ai celor două categorii de evenimente [55].
Începând cu o privire retrospectivă asupra contextul istoric, ne propunem
în acest capitol să trecem în revistă evoluţia dezvoltării modelelor de cauzalitate
a accidentelor, spre a facilita înţelegerea ulterioară a mecanismelor
declanşatoare, a derulării scenariilor şi finalmente a mecanismelor de apărare
aplicabile în organizaţiile economice, considerate ca sisteme socio-tehnice
complexe (vezi fig. 2.1)
impact MUNCĂ
impact

SECURITATE SĂNĂTATE

OM
Cauzalitate
lucrând în
Context socio-
ORGANIZAŢIE politic
care e
influenţată
poate conţine de

SISTEM
PERICOLE Cauzalitate
CONTROL
Prin trebuie menţinute Prin
înţelegerea sub spre a minimiza înţelegerea
modelelor modelelor
de RISC (influenţat de de
specialiştii SSM

Fig. 2.1. Sistemul socio-tehnic şi importanţa modelelor genezei accidentelor

 Pentru a pune în lumină fenomenul de accidentare, de-a lungul anilor s-au
dezvoltat o pletoră de modele conceptuale.

2.2.Contextul istoric al evoluţiei teoriilor şi modelelor relevante

Poate că prima aplicaţie bine documentată a cunoştinţelor privind

cauzalitatea accidentelor este datorată companiei Du Pont, care a fost fondată în
1802, cu un accent puternic pe prevenirea accidentelor şi atenuarea consecinţelor
acestora. Întemeietorul companiei, E.I. Du Pont (1772-1834) nota că „trebuie să
încercăm să înţelegem riscurile cu care trăim”. Aici s-a admis, în 1891, ca
principiu operaţional, responsabilitatea conducerii pentru operarea sigură a
fabricilor de explozivi şi s-a recunoscut, în 1915, principiul priorităţii eliminării
pericolului şi obiectivul „zero accidente”.
Încercările de explicare a genezei accidentelor de muncă au început în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, când datorită revoluţiei industriale în plină
desfăşurare, numărul accidentelor şi bolilor profesionale a crescut considerabil, iar
acţiunile pentru prevenirea lor au început să dobândească un caracter organizat.
Într-o etapă ulterioară s-a observat că factorii mediului de muncă
(temperatura ambiantă, umiditatea, iluminatul, zgomotul, vibraţiile, noxele chimice
etc.) pot conduce la evenimente nedorite. Ca atare, eforturile preventive şi-au
dezvoltat aria, incluzând şi preocupări pentru crearea unei ambianţe nepericuloase
pentru organismul uman, însă factorii tehnici şi de mediu cauzatori de accidente
erau studiaţi izolat, fără a se sesiza interacţiunea şi interdependenţele dintre ei.

În anul 1931, cercetătorul american de origine germană H.W. Heinrich, în

lucrarea sa “ Industrial Accident Prevention “ face o clasificare a cauzelor
accidentelor de muncă în acţiuni periculoase şi condiţii periculoase, dezvoltând
un model al producerii accidentului, cunoscut sub denumirea de modelul
dominoului.
În anul 1973, şcoala germană a dezvoltat “ Teoria purtătorilor de pericole
“; punctul de plecare al concepţiei sale l-a constituit analiza relaţiei existente între
“persoană“ şi “obiect“ în cadrul oricărui sistem de muncă.
În anul 1973, cercetătorii de la Fondul pentru ambianţa muncii din Suedia
au preluat şi dezvoltat modelul lui Surry, punând accent pe elementele de dinamică
în producerea accidentului de munca. Diviziunea schematică a desfăşurării unui
accident elaborată de aceştia se prezintă astfel:
 Perioada premergătoare accidentului:
 Factori de fond:
 proprii factorului uman;
 proprii mijloacelor materiale ("agenţi"):
 ambientali.
 Factori declanşatori:
 proprii factorului uman;
 proprii mijloacelor materiale ("agenţi");
  ambientali.
 Perioada accidentului:
 tipuri de mişcări (accidentogene) iniţiale;
 reacţii de apărare;
 modalitatea de producere a leziunii.
 Perioada post-accident:
 scutire medicală şi recuperare;
 spitalizare;
 deces.
Mai târziu, cercetătorul suedez D. Petersen elaborează modelul “Cauzalitate şi
erori umane“, în care afirmă că toate accidentele sunt rezultatul unor erori umane,
ele precedând sau fiind în legătură directă cu cauzele acestora. El afirmă că “orice
condiţie sau situaţie poate fi periculoasă dacă se acţionează suficient de periculos“
şi că “orice condiţie poate deveni nepericuloasă dacă se acţionează suficient de
prudent“ (inclusiv în sensul aplicării tuturor măsurilor de prevenire).
Cercetătorul suedez Rasmussen propune un model de analiză a erorii umane
(“arca lui Rasmussen“) care are la bază analiza activităţii (acţiunii) operatorului,
structurată pe trei niveluri:
1. acţiune bazată pe cunoştinţe;
2. acţiune bazată pe reguli;
3. acţiune bazată pe îndemânare.
Modelul propus aduce elemente noi în cunoaşterea originii erorilor umane,
în determinarea fazelor emergenţei sale printr-o analiză psihologică subtilă.
Problema explicării genezei accidentelor de muncă prin coincidenţa erorilor
umane cu condiţii periculoase obiective ( actori tehnici) este reluată ulterior, în
diverse variante, în majoritatea abordărilor moderne, sistematice, ale fenomenelor
de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

2.3.Sinteza modelelor genezei accidentelor de muncă

Modelele relevante plasate în contextul evoluţiei lor istorice în paragraful

anterior, pot fi încadrate din punct de vedere operaţional în trei categorii particulare
(v. fig. 2.2) :
 Cauze
Principiul Cauze unice Cauze multiple complexe
cauzalităţii (rădăcină) (latente) (emergente)

Modele
nelineare

Modele epidemiologice
(complexe lineare)

Modele secvenţiale (lineare simple)

1920 1940 1960 1980 2000

Fig. 2.2. Sinteza evoluţiei modelelor genezei accidentului de muncă

 Modele lineare simple: care consideră accidentul drept punctul

culminant al unei serii de evenimente sau circumstanţe care
interacţionează secvenţial, în mod linear, accidentele putând fi prevenite
prin eliminarea uneia dintre cauzele prezente în secvenţa liniară.
 Modele lineare complexe: se bazează pe prezumţia că accidentele sunt
rezultatul unei combinaţii de acte nesigure şi condiţii latente de pericol,
care urmează un traseu liniar în cadrul sistemului. Factorii mai îndepărtaţi
de accident sunt atribuiţi cauzelor organizaţionale, manageriale şi de
mediu, iar cei finali acţiunilor umane, combinate sau nu cu defectări
tehnice. Ipoteza rezultantă admite că accidentele pot fi prevenite prin
întărirea barierelor de securitate, a liniilor de apărare.
 Modele nelineare complexe: caracteristice celor mai noi şcoli de gândire,
acestea recunosc şi postulează caracterul neliniar al modelelor
accidentogene; accidentul este văzut ca o combinaţie a unor variabile
reciproc interactive care acţionează în lumea muncii, iar singura
modalitate de a îl înţelege şi preveni este de a înţelege complexele
combinări, interdependenţe şi intercondiţionări dintre aceste variabile
multiple.

2.3.1.Modele lineare secvenţiale simple

Modele lineare secvenţiale simple se bazează pe ipoteza că accidentele sunt

punctul culminant al unei serii de evenimente care se derulează într-o anumită
ordine recognoscibilă.

2.3.1.1.Teoria lui Heinrich privind geneza accidentelor

 Factorii care conduc la apariţia pierderii pot fi vizualizaţi ca o succesiune
de piese dominou căzute, conform figurii 2.3.

Fig. 2.3. Teoria dominoului -Succesiunea factorilor în producerea pierderii

Succesiunea de evenimente asociate factorilor care conduc la producerea

pierderii sunt, în viziunea acestei teorii (vezi fig. 2.4):

Fig. 2.4. Prevenirea pierderii în teoria dominoului

2.3.1.2.Modelul Bird şi Germain al cauzalităţii pierderilor

Modelul, elaborat sub egida Institutului Internaţional de

Controlul Pierderilor, este numit „al cauzalităţii pierderilor” şi este, din nou,
reprezentat printr-o succesiune de cinci piese de domino, interconectate într-o
secvenţă lineară (v. fig. 2.5).
 LIPSĂ CAUZE CAUZE INCIDENT PIERDERE
CONTROL PRIMARE IMEDIATE
1.Programe
inadecvate Factori Acţiuni şi Contact cu Oameni
2.Standarde personali condiţii energie sau Proprietate
inadecvate Factori de nesigure substanţe Procese
3.Conformar muncă
e neadecvată

Fig. 2.5. Modelul Bird şi Germaine al cauzalităţii pierderilor [cf. 144]

2.3.2.Modele lineare complexe

2.3.2.1.Modele energie-daună. Modelul Haddon

Modelul energie-daună (v. fig. 2.6) se bazează pe ipoteza că „dauna

(accidentul) reprezintă rezultatul unei energii eliberate incidental, a cărei
intensitate în punctul de contact depăşeşte capacitatea de rezistenţă a
primitorului” .

Mecanism de control al Limitele receptorului de

pericolului energie

Mecanism de
transfer spaţial

RECEPTOR
PERICOL

Fig. ..2.6. Modelul „energie-daună” al lui Haddon (după Viner, 1996)

Tabelul 2.1. Strategii de control a energiei. Exemplificare

NR. STRATEGIA DE EXEMPLE
CRT. CONTROL
1. Eliminarea pericolelor Renunţarea la producerea de materiale radioactive, explozive,
toxice etc. (în practică, această strategie nu este întotdeauna
aplicabilă şi sunt frecvente situaţiile în care acest lucru este
chiar de evitat).
2. Reducerea numărului de Reducerea vitezei de deplasare a autovehiculelor sau a
pericole asociat lucrului sub influenţa băuturilor alcoolice.
 activităţilor desfăşurate
3. Prevenirea materializării
pericolelor existente
4. Modificarea ratei sau a
distribuţiei spaţiale a
degajării energiei de la
sursă
5. Separarea temporală
şi/sau spaţială a structurii
protejate faţă de pericol
6. Protejarea printr-o barieră
materială a structurii
expuse la pierdere
7. Modificarea calităţilor
(proprietăţilor) de bază
ale pericolelor
8. Creşterea rezistenţei
structurii protejate faţă de
pericol
9. Stabilirea de proceduri,
mijloace, aparate etc.
pentru salvare
10. Stabilizarea, repararea şi
reabilitarea structurilor
care au suferit pierderi.
2.3.2.2.Modele secvenţiale temporale
Modelul generalizat al secvenţelor temporale, dezvoltat de Viner (v. fig.
2.7) este un model care răspunde celor patru cerinţe [240]
Armarea galeriilor miniere, depozitarea în condiţii sigure a
deşeurilor de materiale şi substanţe radioactive sau toxice,
protejarea construcţiilor împotriva descărcărilor electrice prin
paratrăsnet, utilizarea instalaţiilor de prelucrare a substanţelor
combustibile şi explozive în bună stare de funcţionarea ( fără
scăpări).
Utilizarea barelor pentru controlul reacţiei din reactoarele
nucleare, utilizarea vanelor de închidere a circulaţiei fluidelor
prin conducte, reducerea cantităţilor de materiale prelucrate.
Organizarea unor trasee (căi de circulaţie) de ocolire a
zonelor periculoase, semaforizarea circulaţiei auto şi
pietonale, efectuarea transportului de substanţe periculoase pe
rute ocolitoare sau la ore în care circulaţia pietonală şi auto
este redusă.
Utilizarea de containere speciale pentru transportul
substanţelor periculoase, elemente constructive de protecţie
antifoc, elemente rezistente la foc, elemente rezistente la
explozie, perdele de apă sau abur pentru protecţia elementelor
construcţiei sau a instalaţiei.
Inertizarea substanţelor utilizate în procese tehnologice
pentru reducerea pericolului de incendiu şi/sau explozie;
ignifugarea materialelor; umidificarea atmosferei pentru
reducerea acumulărilor de sarcini electrostatice; antistatizarea
furtunelor utilizate la transvazarea fluidelor cu pericol de
incendiu sau explozie
Realizarea de elemente şi structuri de construcţie din
materiale mai rezistente la incendiu, explozii, cutremure,
imunizarea prin vaccinare faţă de anumite boli; consumul de
lichide cu conţinut mai ridicat de sare pentru persoanele
expuse la stres termic.
Salvarea persoanelor din clădiri în caz de incendiu; a
persoanelor blocate în subteran; salvarea persoanelor în caz
de accidente rutiere.
Chirurgie plastică reconstructivă postraumatică; repararea
construcţiilor afectate de incendii, explozii, cutremure
 Posibilitate de control a riscului de către
„sistemul de management şi monitorizare”,
înainte de primele consecinţe

Oportunitate Oportunitate
de „control de control a
activ” al pierderii şi
producerii reabilitare

Dezvoltarea EVENIMENT Detecţie

condiţiilor
favorabile Iniţiere Consecinţă Început Final
pentru (trigger) imediată daună daună
declanşarea
evenimentului
Recuperare
şi stabilizare
Zona temporală Zona temporală Zona temporală
1 (Precondiţii) 2 (Dezvoltare) 3 (Consecinţe)

Fig. .2.7. Modelul generalizat al secvenţelor temporale (după Viner, 1996)

2.3.2.3.Modele epidemiologice

Modelele epidemiologice îşi au originea în studiul bolilor epidemice şi

cercetarea factorilor cauzali ce stau la baza dezvoltǎrii acestei categorii de
afecţiuni. Gordon (1949) admitea faptul cǎ „accidentele, deşi diferite de
îmbolnǎviri, sunt în mod egal susceptibile de a fi abordate în aceeaşi manierǎ”;
acest enunţ înseamnǎ cǎ înţelegerea accidentelor ar putea beneficia de
recunoaşterea faptului cǎ accidentele sunt generate de o combinaţie de forţe
rezultate din cele puţin trei surse: gazda –omul fiind „gazda” de prim interes-
agentul „patogen” şi mediul în care aceştia se aflǎ (v. fig. 2.8)
 Apărare GAZDĂ
bariere Mediul
Imunitate
neadecvat
intrinsecă,
slăbeşte
fizică şi
sistemul de
fiziologică
apărare

MEDIUL
Fizic, psihologic,
AGENT social
PATOGEN
Cantitate,
infecţiozitate
virulenţă,

Fig. 2.8. Un model epidemiologic generic (adaptat după Hollnagel, 2006)

2.3.2.4.Modele sistemice

Începând cu anii 1980 cercetătorii din domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă au evidenţiat incapacitatea modelelor pre-existente de a reflecta realist
adevărata natură a fenomenelor de accidentare observate în practică. S-a accentuat
necesitatea ca modelele să poată fi aplicabile unor evenimente neliniare, să fie
concomitent secvenţiale şi să reflecte interacţiunea evenimentelor în timp.
Modelul „Swiss Cheese” al lui Reason (1997) a devenit în continuare
temelia gândurii şi evoluţiei în domeniu (v. fig. 2.9).
 Factori
organizaţionali Condiţii latente

Monitorizare Condiţii latente

insuficientă
Precondiţii
Condiţii latente
erori
Acţiuni
nesigure
Erori/defectări
active

Bariere de securitate
lipsă sau „defecte” Accident

Fig. 2.9Schema de principiu a apǎrǎrii în serie (modelul „Swiss Cheese” al lui Reason)

James Reason a exercitat un impact major asupra gândirii în domeniul

SSM, deoarece a deplasat centrul de interes al investigării dinspre culpabilizarea
individuală spre o abordare orientată spre cultura proactivă.

Apărare

Pierderi
Pericole

Ce, cum?
Cauze
Condiţii Acţiuni nesigure
latente Cercetare

Factori specifici locului de muncă

De ce?

Factori organizaţionali

Fig. 2.10. Modelul Reason generalizat al Securităţii Sistemelor

2.3.3.Modele complexe nelineare

2.3.3.1.Modelul şi procesul STAMP al accidentului bazat pe teoria

sistemelor
 Modelul elaborat de Levenson a considerat sistemele drept „componente
interrelaţionate menţinute în stare de echilibru prin bucle de retroacţiune bazate
pe informaţie şi control”.

2.3.3.2.Abordarea funcţionalǎ bazatǎ pe Ingineria Sistemelor

Cognitive. Modelul FRAM al Rezonanţei Funcţionale

Modelul FRAM al Rezonanţei Funcţionale (Functional Resonance Accident

Model – Hollnagel, reprezentat în fig. 2.11) constituie prima încercare de a plasa
modelarea accidentului într-un context tridimensional care admite cǎ „forţele
(oamenii, tehnologia, condiţiile latente, barierele de securitate) nu se combinǎ pur
şi simplu linear în generarea unui incident sau accident”.

Culturǎ de Condiţii
securitate neclare
neadecvatǎ
Condiţii latente
Proiectare
(consecinţe
Mentenanţǎ
neanticipate) Rezonanţǎ neadecvatǎ

Bariere defecte Erori sau

sau inexistente ACCIDENT defectǎri
tehnologice

Mentenanţǎ
insuficientǎ Stohasticǎ Omisiuni
Variabilitatea
performanţelor
umane
Optimizare
Incapacitate localǎ

Fig. 2.11. Modelul FRAM al Rezonanţei Funcţionale (adaptat dupǎ Hollnagel, 2006)

Hollnagel considerǎ cǎ atunci când variabilele sistemului depǎşesc

anumite limite, perturbaţiile nemaiputând fi absorbite, se ajunge la
consecinţe nedorite nedetectabile.
 CAPITOLUL 3

ABORDAREA SISTEMICĂ A RISCURILOR

PROFESIONALE

3.1.Concepte fundamentale

Creşterea nivelului de securitate al oricărui sistem de muncă, implică

identificarea riscurilor şi stabilirea mijloacelor de prevenire şi protecţie destinate
controlului acestora în sistemul de muncă (v.fig. 3.1).

.
Management Factorul
uman

Sarcina de
muncă
Echipamentul
de muncă

Mediul

Fig. 3.1.Factorul uman în sistemul de muncă

În general, pericolul este definit ca o vătămare potenţială a oamenilor,

bunurilor sau mediului. Această noţiune are un pronunţat caracter de generalitate şi
corespunde unei situaţii bine determinate şi descriptibile, denumită situaţie
periculoasă. Definiţia cuprinde atât pericolele cu caracter aleatoriu, de origine
naturală, tehnologică sau economică, cât şi pe cele de natură deterministă, legate de
acţiuni deliberat negative (cazul sabotajelor). Riscul reprezintă concretizarea unui
eveniment E, asociat percepţiei unei situaţii periculoase definită prin cuplul (p, g),
unde p este probabilitatea de producere a evenimentului E, iar g reprezintă
gravitatea consecinţelor care decurg din materializarea evenimentului E, exprimată
în termeni de pierderi umane, materiale sau economice.

Evaluarea consecinţelor se poate exprima în număr zile de incapacitate temporară

de muncă, număr de echipamente sau persoane afectate, costurile asociate
accidentelor şi avariilor (tabelul 3.1).
 Tabelul 3.1.Modalităţi de exprimare a probabilităţii şi a consecinţelor
MĂSURA EVALUAREA NATURA EVALUAREA
PROBABILITĂŢII PROBABILITĂŢII CONSECINŢELOR CONSECINŢELOR
DE PRODUCERE DE PRODUCERE
Probabilitate Pe operaţie, acţiune Fizice Durată de
Frecvenţă Pe solicitare Fiziologice indisponibilitate
Procentaj, raport Pe unitate de timp Psihologice Număr de echipamente
Exprimare literală Pe durată de viaţă Financiare sau persoane afectate
Pe un anumit Politice Amplitudine
interval de timp Temporale Costul daunelor
Pe distanţă parcursă Exprimare literală

Adoptarea deciziei privind riscul poate fi reprezentată sub forma unui

arbore de decizie cu două posibilităţi: un câştig având probabilitatea P, sau o
pierdere cu probabilitatea 1 – P (figura 3.2).

Câştig (C)
P

Pierdere (P)
1-P

Fig. 3.2.Adoptarea deciziei privind riscul

Sistemul de muncă corespunde unui sistem socio – tehnic elementar

format dintr-un operator uman aflat în interacţiune cu un sistem tehnic.

3.2.Analiza structurală a riscului

Evenimentele nedorite pot fi considerate ca o asociere a unor ansambluri

de disfuncţii cu anumite caracteristici (figura 3.6).
I. disfuncţii în cunoaşterea riscurilor, care pot fi împărţite în două subansambluri:
ignoranţa şi inconştienţa.
II. disfuncţiile de ordin legislativ.
III. disfuncţii de natură tehnică.
IV. factorul uman..
 Regulamente
Ignoranţă Consemne
Inconştienţă Norme de fabricaţie
Norme de securitate
Instrucţiuni de lucru

Eveniment
nedorit

Perturbări în
Fiziologice
interiorul şi exteriorul
Psihologice
instalaţiei
Sociologice
Concurs de
Economice
împrejurări

Fig. 3.6.Structura disfuncţiilor care pot genera un eveniment nedorit

V. aleatoriul şi, mai ales, perturbaţiile din contextul intern sau extern (mediul) al
sistemului.

Figura 3.7. ilustrează schematic ansamblul de lipsuri, erori, slăbiciuni, surse

de disfuncţii.

Reguli neadecvate,
absente sau
Lipsa cunoştinţelor neaplicate
Lipsa calificării Lipsa calităţii şi a
controlului calităţii

Erori sau defecte Eveniment Lipsă de prevedere

de concepţie nedorit

Organizare slabă
Stress
Erori de percepţie
Erori de decodare Imagine mentală
Erori de reprezentare
Comunicare inadecvată între indivizi
Erori de decizie
Succesiune incorectă a acţiunilor

Figura 3.7. Ansamblul surselor de disfuncţii

Categoriile de cunoştinţele necesare şi tehnicile de securitate care trebuie avute în

vedere la analiza riscurilor sunt redate în schema din figura 3.8.
 1. Cunoaşterea Analiză de 2. Cunoaşterea
surselor de pericol, risc a priori regulamentelor a
a riscurilor şi şi analiză de normelor de fabricaţie,
prevenirea lor accident redactarea
instrucţiunilor şi
controlul aplicării lor

3. Cunoştinţe Eveniment
tehnice nedorit
Analiză de
proceduri
Analiza
defecţiunilor

5. Cunoaşterea Analiza 4. Cunoaşterea

probabilităţilor fiabilităţii omului şi a
de producere a umane structurii sale
riscurilor psihice şi fizice

Fig. 3.8.Categorii de cunoştinţe necesare analizelor de risc

Schema-bloc din figura 3.9. ilustrează faptul că diferitele disfuncţii nu sunt

independente între ele.
Ex. de Pe: Ex. de Pi: Toleranţă
Lipsa calificării datorată Ex. de Pe: prea multe
condiţiilor economice regulamente

Dificultăţi în Dificultăţi
cunoaşterea legislative
riscurilor

Eveniment
nedorit
Disfuncţii
umane Disfuncţii
tehnice

Ex. de Pi: Ex. de Pe:

Munca de noapte, Complexitatea
tensiuni, stress

Creşterea interfeţelor
dintre elemente
Probabilitatea
evenimentului
nedorit creşte cu În frecvenţă
şi în
intensitate

Interne:Pi
Creşterea perturbaţiilor din
context
Externe:P

Fig. 3.9.Disfuncţii şi perturbaţii generatoare ale evenimentului nedorit

 Legătura dintre analiza a priori şi analiza a posteriori este
materializată prin experienţa dobândită şi permite utilizarea cunoştinţelor
acumulate din analiza unor evenimente produse la prevenirea altora (v. fig. 3.10).

Metode şi Analiza
Prevenire instrumente evenimentelor

Eveniment
nedorit
A priori Accident A posteriori
Incident
Anomalie

Experienţă
dobândită
Instrumente

Fig. 3.10.Interdependenţa a priori – a posteriori în analiza riscurilor

3.3. Analiza sistemică a securităţii şi sănătăţii în muncă

3.3.1. Noţiunea de model

Modelul este un sistem teoretic (logic-matematic) sau material cu ajutorul

căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările unui alt sistem mai
complex (sistemul original), cu care modelul prezintă o anumită analogie. (figura
3.11).

Subiect

Proprietăţi
reale

Proprietăţi
compatibile

Proprietăţi
Sistem Model aparente

Fig. 3.11.Relaţia subiect – model – sistem real

 Analiza sistemică propune construirea realităţii plecând de la noţiunea de
sistem şi astfel vom vedea realitatea ca un ansamblu de sisteme îmbinate.

3.3.2. Noţiunea de sistem

Este general acceptat, că un sistem constituie un tot (un întreg) organizat,

alcătuit din elemente legate între ele, elemente care nu pot fi definite decât unul în
raport cu celelalte, în funcţie de locul lor în acest întreg. În general, sistemul poate
fi definit prin următoarele elemente constitutive (figura 3.12):

Evoluţie

Mediu sau
ambianţă Structură Finalitate

Activitate

Fig. 3.12.Elementele constitutive ale sistemului

Noţiunea de sistem este deci o noţiune dinamică. În plus, sistemul este complex.

Exemplificare: Conceptele prezentate anterior sunt ilustrate în continuare pentru cazul unei
instalaţii de depozitare a propanului. Dacă se consideră instalaţia de depozitare propriu-zisă, ea se
poate modela ca un sistem compus din următoarele elemente constitutive
 Structura: toate elementele care o compun, organizarea, relaţiile şi interacţiunile lor.
Aceasta nu reprezintă decât partea materială. Limita este dată de învelişul elementelor, de
solul pe care sunt aşezate.
 Mediul sau ambianţa este tot ceea ce se află în afara limitei. Se poate distinge un mediu
înconjurător specific reprezentat prin mediul activ: ateliere, parcarea, râul (care poate
inunda sistemul), şoseaua, calea ferată, alte vagoane în afară de cele în curs de umplere şi
un mediu pasiv: clădirile administrative, oraşul, zona industrială, etc.
 Finalitatea: alimentarea recipientului de stocare a propanului.
 Activitatea: descrie modul de funcţionare al instalaţiei în momentul umplerii.
 Evoluţia: sistemul nu este întotdeauna în aceeaşi configuraţie. El are faze de funcţionare şi
de exploatare. Poate de asemenea suferi transformări (se corodează, se fisurează).
 3.3.3. Noţiunea de proces

Procesul reprezintă transformarea în timp, spaţiu, formă sau natură, a

materiei, energiei, informaţiei. Este posibilă modelarea realităţii prin sisteme
îmbinate a căror activitate şi relaţii sunt asigurate de procese (figura 3.13.).

MEDIU SPECIFIC

SISTEM SURSĂ SISTEM ŢINTĂ

Obiect procesor FLUX Obiect procesat

MATERIE
ENERGIE

Fig. 3.13.Reprezentarea schematică a procesului

3.4. Complexitatea sistemului de muncă

Organizarea poate fi definită ca o ordonare a relaţiilor dintre elementele

constitutive ale unui sistem. Rezistenţa şi coeziunea relaţiilor dintre elemente îi
permit sistemului să îşi asigure existenţa, deci funcţionarea, faţă de perturbaţiile
aleatorii interne şi externe. Cu cât un sistem are o structură mai solidă şi
elemente mai unite, cu atât el va putea rezista imprevizibilului. Complexitatea
caracterizează un sistem organizat, ordonat, care generează necunoscut şi care
este capabil să inoveze pentru a se adapta propriilor evoluţii şi a celor din mediul
său înconjurător. Complexitatea sistemului îi va permite să se adapteze situaţiilor
de confuzie (sau disfuncţiilor) şi chiar să producă ordine pornind de la dezordine.
Aceasta este o a doua premisă derivabilă din teoria sistemelor, care fundamentează
procesul participativ de evaluare şi management al riscurilor.
Sistemele de muncă sunt, din acest punct de vedere, interferenţe între
sisteme complicate şi sisteme complexe. A domina riscurile asociate lor înseamnă a
pătrunde în domeniul complexităţii. Analiza sistemică propune:
 modelarea prin sisteme care permit simplificarea complexului pentru o mai
bună înţelegere şi dominare, fiind conştienţi de faptul că „simplul” este un
moment arbitrar scos din complexitate;
 principiul complexităţii are două caracteristici: globalitatea (obiectul
trebuie considerat ca o parte activă şi pătrunsă în mediul său înconjurător) şi
corectitudinea (un obiect este definit în funcţie de intenţiile implicite şi
explicite ale celui care modelează).
 CAPITOLUL 4

METODA I.N.C.D.P.M. BUCUREŞTI DE EVALUARE A

RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ

4.1. Prevederile legislaţiei naţionale privind evaluarea riscurilor pentru

securitatea şi sănătatea lucrătorilor

 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 conţine

următoarele prevederi care vizează evaluarea riscurilor:

 angajatorul are obligaţia:

 „să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a
substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la
amenajarea locurilor de muncă” (art. 7, alin. 4, lit. a);
 „ca, ulterior evaluării [riscurilor] şi dacă este necesar,
măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de
producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să
fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau
unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice” (art. 7, alin. 4,
lit. b);

 angajatorul are obligaţia „să realizeze şi să fie în posesia unei

evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă,
inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice” (art. 12,
alin. 1, lit. a).

→ pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi

pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,
angajatorii au obligaţia „să întocmească un plan de prevenire şi
protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de
altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii” (art. 13, lit.
b).

 H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006 conţine următoarele articole care vizează evaluarea
riscurilor:

 activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul

întreprinderii şi/sau unităţii sunt următoarele: „identificarea
pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a
sistemului de muncă respectiv executant, sarcină de muncă,
mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe
locuri de muncă/posturi de lucru” (art. 15, alin. 1, pct. 1);

 „în urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de

lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură
tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură,
necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor”
(art. 46, alin. 2); planul de prevenire şi protecţie va fi revizuit ori de
câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, la apariţia
unor riscuri noi şi în urma producerii unui eveniment (art. 46,
alin. 1);

 evaluarea riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă

la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv pentru grupurile
sensibile la riscuri specifice, trebuie revizuită, cel puţin, în
următoarele situaţii (art. 15, alin. 3):
a. ori de câte ori intervin schimbări sau modificări în ceea ce
priveşte tehnologia, echipamentele de muncă, substanţele ori
preparatele chimice utilizate şi amenajarea locurilor de
muncă/posturilor de muncă;
b. după producerea unui eveniment;
c. la constatarea omiterii unor riscuri sau la apariţia unor riscuri
noi;
d. la utilizarea postului de lucru de către un lucrător aparţinând
grupurilor sensibile la riscuri specifice;
e. la executarea unor lucrări speciale.

 reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă „însoţesc echipa/persoana care
efectuează evaluarea riscurilor” (art. 56, lit. b);

 angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate

în muncă cu privire la „evaluarea riscurilor pentru securitate şi
sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate,
cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru” (art.
71);
  pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior care
desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii,
angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor
respectivi privind „activităţile specifice întreprinderii şi/sau
unităţii respective, riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor,
precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii, în general” (art.82, alin. 2).

4.2. Descrierea metodei

4.2.1. Scop şi finalitate

 determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate pentru un loc de

muncă, sector, secţie sau întreprindere, pe baza analizei sistemice şi
evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
 aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIŞA
DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul
de risc global pe loc de muncă care constituie baza fundamentării
programului de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor
profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secţia sau întreprinderea
analizată.

4.2.2. Principiul metodei

 identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de

muncă) pe baza unor liste de control prestabilite şi cuantificarea
dimensiunii riscului pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi frecvenţa
consecinţei maxim previzibile;
 nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporţional cu
nivelul de risc.

4.2.3. Utilizatori potenţiali

 metoda poate fi utilizată:

 în faza de concepţie şi proiectare a locurilor de muncă pentru
integrarea principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în
concepţia şi proiectarea sistemelor de muncă;
 în faza de exploatare pentru îndeplinirea de către personalului de la
compartimentele de protecţie a muncii din întreprinderi a
următoarelor atribuţii:
→ analiza pe o bază ştiinţifică a stării de securitate a muncii la
fiecare loc de muncă;
 → fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.
 aplicarea metodei necesită echipe complexe formate din persoane
specializate atât în securitatea muncii, cât şi în tehnologia analizată
(evaluatori + tehnologi).

4.2.4. Etapele metodei

1. definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

2. identificarea factorilor de risc din sistem;
3. evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
4. ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;
5. propunerea măsurilor de prevenire.

4.2.5. Instrumente de lucru utilizate

 Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1)

 Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra
organismului uman (Anexa 2)
 Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii
factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 3)
 Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4)
 Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa
5)
 Fişa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6)
 Fişa de măsuri propuse (Anexa 7)

4.3. Aplicarea metodei

4.3.1. Procedura de lucru

 Constituirea echipei de analiză şi evaluare

 Definirea sistemului de analizat (loc de muncă)
 în această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă,
urmărind:
 identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi modului
său de funcţionare: scopul sistemului, descrierea procesului
tehnologic, a operaţiilor de muncă, precum şi a maşinile şi
utilajele folosite (parametrii şi caracteristici funcţionale) etc.;
 precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine
executantului în sistem (pe baza fişei postului, a ordinelor şi
deciziilor scrise, a dispoziţiilor verbale date în mod curent etc.);
 descrierea condiţiilor de mediu existente;
  precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a
sistemului, pe baza normelor şi standardelor de securitate a
muncii, precum şi a altor acte normative incidente.
 informaţiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele
întreprinderii (fişa tehnologică, cărţile tehnice ale maşinilor şi
utilajelor, fişa postului pentru executant, caietele de sarcini,
buletinele de analiză a factorilor de mediu, norme, standarde şi
instrucţiuni de securitate a muncii) şi din discuţiile purtate cu
lucrătorii de la locul de muncă analizat.
 Identificarea factorilor de risc din sistem
 în această etapă se stabileşte, pentru fiecare componentă a sistemului
de muncă evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite
(Anexa 1) ce disfuncţii poate prezenta, în toate situaţiile previzibile
şi probabile de funcţionare;
 identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea
funcţionării sistemului şi deducerea respectivelor abateri; aceasta se
poate face printr-o analiză verbală cu tehnologul, prin aplicarea
metodei arborelui de evenimente, prin simularea pe un model
experimental sau prin procesare pe computer;
 factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului
de muncă (Anexa 6), unde se mai specifică, în aceeaşi etapă, şi
forma lor concretă de manifestare: descrierea acestora şi
dimensiunea parametrilor prin care se apreciază respectivul factor
(de exemplu, rezistenţa la apăsare, forfecare, greutate şi dimensiuni,
curba Cz etc.).

 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

 gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din
Anexa 3; informaţiile pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii
consecinţelor posibile se obţin din statisticile accidentelor de muncă
şi bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la
locuri de muncă similare;
 pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte
scala din Anexa 3; încadrarea în clasele de probabilitate se face după
ce se stabilesc, pe bază statistică sau de calcul, intervalele la care se
pot produce evenimentele (zilnic, săptămânal, lunar, anual etc.);
intervalele respective se transformă ulterior în frecvenţe exprimate
prin număr de evenimente posibile pe an;
 rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în
Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului
de muncă (Anexa 6).
 cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se
determină apoi aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte;
se obţine astfel o ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de
 muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei ierarhizări a măsurilor
de prevenire şi protecţie, funcţie de factorul de risc cu nivelul cel
mai mare de risc;
 nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o
medie ponderată a nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de
risc identificaţi; pentru ca rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact
posibil realitatea, se utilizează ca element de ponderare rangul
factorului de risc (ri), care este egal cu nivelul de risc; formula de
calcul al nivelului de risc global este următoarea:
n
 ri  R i
i =1
Nr = n
 ri
i =1
nivelul de securitate (Ns) pe loc de muncă se identifică pe Scala de
încadrare a nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
 atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în
Fişa locului de muncă (Anexa 6).
 Stabilirea măsurilor de prevenire
 pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de
securitate a sistemului de muncă analizat se impune luarea în
considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform Scalei de
încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5), în
ordinea:
 7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
 1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
 se ţine cont şi de ordinea ierarhică generică a măsurilor de
prevenire:
 măsuri de prevenire intrinsecă;
 măsuri de protecţie colectivă;
 măsuri de protecţie individuală.
 măsurile propuse se înscriu în Fişa de măsuri de prevenire propuse
(Anexa 7).

4.3.2. Condiţii de aplicare

 locul de muncă analizat trebuie să fie bine definit (scop, elemente

componente);
existenţa unei echipe de evaluare, complexă şi multidisciplinară, care să includă
specialişti în securitatea muncii, proiectanţi, tehnologi, ergonomi, medici de medicina
muncii etc.
 CAPITOLUL 5

ATRIBUTELE SELECŢIEI INSTRUMENTELOR DE

EVALUARE A RISCURILOR PENTRU SECURITATE
ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

5.1.Consideraţii generale

 Există o mare diversitate de metode de analiză a riscurilor. Ansamblul

metodelor se caracterizează prin varietate, atât din punct de vedere al
abordării generale cât şi al domeniului de aplicabilitate. Una din
principalele limitări ale metodelor cunoscute derivă din absenţa
transferabilităţii la categorii diferite de sisteme de muncă.
Un risc de o anumită mărime poate fi reprezentat în funcţie de coordonatele
sale, prin aria unui dreptunghi F1, dar şi prin orice alt dreptunghi de arie egală, de
exemplu F2 şi F3. Curba care uneşte vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate
ale tuturor acestor dreptunghiuri de arie egală (curba lui Farmer) este o curbă de
tip hiperbolă şi reprezintă toate cuplurile gravitate - probabilitate pentru care
nivelul de risc este acelaşi (fig. 5.1).

F1

F3

F2
p
Fig. 5.1. Curba lui Farmer. Echivalenţa riscurilor caracterizate prin
diferite cupluri gravitate - probabilitate

Percepţia riscului, ca un element subiectiv, este o problemă fundamentală

în stabilirea riscului acceptabil (figura 5.2).
 g - risc acceptabil (A)

- risc inacceptabil (B)

CURBA DE
A ACCEPTABILITATE A
gA
RISCULUI

B
gB

pA pB p
Fig. 5.2. Curba de acceptabilitate a riscului

În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de

risc/securitate a muncii într-un sistem:
 evaluarea postaccident/boală profesională („a posteriori”) - se bazează
pe analiza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse într-un
sistem de muncă, într-o anumită perioadă de timp; criteriile de evaluare
folosit sunt ratele morbidităţii prin accident de muncă sau boală profesională,
respectiv indicii de frecvenţă şi de gravitate;
 evaluarea preaccident/boală profesională („a priori”) se bazează pe
analiza riscurilor, înainte de a se materializa în accidente sau boli
profesionale; criteriile de evaluare se bazează pe estimarea calitativă sau
cantitativă a riscului.
Pentru realizarea unui studiu de securitate a unui sistem de muncă se face
apel la metode de analiză foarte diversificate, atât din punct de vedere al
complexităţii cât şi al domeniului de aplicabilitate. Pentru a putea face o analiză
sistematică şi reproductibilă este important să se folosească o procedură coerentă
(v. fig 5.3).
 Fig. 5.3. Schema logică a procesului de identificare şi evaluare a riscurilor

ACCIDENT
ACCIDENT DE
DE
MUNCĂ
MUNCĂ
CONDIŢII PERICULOASE ACŢIUNI PERICULOASE
(generate de echipamentul tehnic) (generate de deficienţe umane)
LIPSA UNEI PROTECŢII  ŞTIINŢA
INDIVIDUALE EFICACE LIPSA CUNOŞTINŢELOR PRIVIND
INSTALAŢIE NEPROTEJATĂ METODA DE MUNCĂ
INSTALAŢIE SLAB PROTEJATĂ IGNORAREA UNEI METODE
DEFECT DE CONCEPŢIE, DE NEPERICULOASE
CONSTRUCŢIE  VOINŢA
ECHIPAMENT DEFECT ATITUDINE INADECVATĂ
AMPLASARE INADECVATĂ,  CAPACITATE
STOCARE PERICULOASĂ DEFICIENŢĂ SAU INADAPTARE
ILUMINAT INSUFICIENT FIZICĂ, INTELECTUALĂ SAU
FACTORI AMBIENTALI MENTALĂ
NECORESPUNZĂTORI PREVENIRE PRIN:
CONDIŢII CLIMATICE  FORMARE, INFORMARE,
NEFAVORABILE INSTRUIRE
PREVENIRE TEHNICĂ SELECŢIE, ORIENTARE
CONTROL ŞI DISCIPLINĂ

Fig. 5.4. Accidentul de muncă: coincidenţa acţiunii periculoase cu condiţiile periculoase

 5.2.Categorii de metode

 metode deterministe calitative:

 Analiza erorilor de operare (Action Errors Analysis), AEA;
 Liste de verificare;
 Analiza Modurilor de Defectare şi a Efectelor, AMDE;
 Hazard and Operability, HAZOP;
 Human HAZOP;
 Implicarea asiguratorilor în reducerea riscului;
 Analiza preliminară a riscurilor, APR;
 Analiza sarcinii de muncă, ASM;
 Analiza What if ?;
 Auditul procesului de management al riscurilor (Process Risk Management Audit),
PRIMA.
 metode deterministe cantitative:
 Indicele de pericol al accidentului (Accident Hazard Index), AHI;
 Indicele Dow de Expunere Chimică (Dow’s Chemical Exposure Index);
 Directiva SEVESO II;
 Identificarea şi ierarhizarea pericolelor (Hazard Identification and Ranking),
HIRA;
 Metodă de determinare şi evaluare a riscului potenţial.
 metode probabilistice calitative:
 Tehnica Delphi;
 Analiza Fiabilităţii Structurale (Structural Reliability Analysis), SRA.
 metode probabilistice cantitative:
 Metoda DEFI (injectarea defectărilor);
 Analiza prin arborele de evenimente, AAE;
 Analiza prin arborele de evenimente, AAE.
 metode combinate calitative:
 Safety Culture Hazard and Operability, SCHAZOP;
 Diagrama Bloc de Fiabilitate (Reliability Block Diagramm), RBD;
 Level of Protection Analysis, LOPA.
 metode combinate cantitative:
 AMDEC;
 Metoda nodului fluture;
 MADS – MOSAR;
 Quantitative Risk Assessment, QRA;
 Ierarhizarea rapidă (Rapid Ranking);
 Optimal Risk Assessment, ORA.
 5.3. Tipuri de date de intrare

Datele de intrare corespund informaţiilor necesare pentru aplicarea unei

metode de analiză a riscurilor.
 planuri, scheme sau diagrame;
 caracteristicile proceselor şi reacţiilor;
 natura substanţelor periculoase, proprietăţile lor fizice, chimice şi
toxicologice, precum şi cantităţile implicate;
 probabilitatea şi frecvenţa;
 politica şi managementul (mentenanţă, organizare şi politica de securitate);
 mediul;
 aspectele legislative şi experienţa dobândită.

5.4. Tipuri de rezultate

Rezultatele obţinute cu ajutorul acestor metode pot fi calitative, de genul

recomandărilor, sau cantitative, de tipul indicilor nivelului de risc. Mai precis:
 propuneri: rezultatele se constituie ca recomandări, modificări,
propuneri de proceduri sau de formare profesională, putând servi la
îmbunătăţirea managementului;
 liste de erori, defectări, pericole, efecte domino, cauze, consecinţe,
daune, activităţi critice, evenimente iniţiatoare de scenarii
accidentogene, zone vulnerabile sau scenarii de producere a
accidentelor;
 rezultate exprimate probabilistic, cum ar fi rata defectărilor, fiabilitatea,
probabilitatea de producere a unui accident sau de materializare a
daunelor, frecvenţa accidentelor;
 rezultate care permit ierarhizarea riscurilor, de tipul indicilor de risc,
de severitate şi/sau criticitate sau indici specifici unui fenomen
accidentogen particular (foc, explozie, scurgeri de substanţe toxice etc).

5.5. Moduri de combinare a etapelor

O metodă de analiză nu comportă în mod obligatoriu parcurgerea tuturor etapelor
aprecierii riscurilor. Ea poate consta numai din:
 identificare sau evaluare sau ierarhizare;
 identificare şi evaluare;
 identificare şi ierarhizare;
 identificare, evaluare şi ierarhizare.
Nu există metodă universală şi nici soluţii de general valabile pentru analiza
riscurilor. Fiecare demers are specificitatea lui. Mai mult, metodele nu sunt
clar delimitate. Există variante şi combinaţii. Adesea este indicat să se înceapă
cu o analiză grosieră şi, după ce s-a obţinut o idee despre cele mai importante
riscuri, să se continue cu o metodă de profunzime.
 5.6. Atributele unei selecţii de instrumente pentru evaluarea
riscurilor

Tabelul 5.2 ilustrează modul în care tehnicile de evaluare se aplică fiecărui

pas al procesului de evaluare a riscurilor: larg aplicabilă (LA), aplicabilă (A) sau
inaplicabilă (NA).
Tabelul 5.2. Aplicabilitatea instrumentelor utilizate pentru evaluarea riscurilor
Instrumente şi tehnici Procesul de evaluare a riscurilor
Identificarea Analiza riscurilor Estimare
riscurilor risc
Consecinţa Probabil Nivel de
itate risc
Brainstorming LA1 NA2 NA NA NA
Interviuri structurate sau LA NA NA NA NA
semistructurate
Delphi LA NA NA NA NA
Liste de verificare LA NA NA NA NA
Analiza preliminară a LA NA NA NA NA
pericolelor
Studii ale pericolelor şi LA LA A3 A A
operabilităţi (HAZOP)
Analiza pericolelor şi puncte critice LA LA NA NA LA
de control (HACCP)
Evaluarea riscurilor de mediu LA LA LA LA LA
Structura „Ce s-ar întâmpla dacă...?" LA LA LA LA LA
(.What if) (SWIFT)
Analiza scenariului LA LA A A A
Analiza de impact asupra afacerii A LA A A A
Analiza cauzei rădăcină NA LA LA LA LA
Analiza efectelor modului de LA LA LA LA LA
defectare
Analiza arborelui de defecte A NA LA A A
Analiza arborelui de A LA A A NA
evenimente
Analiza cauză-consecinţă A LA LA A A
Analiza cauza şi efect LA LA NA NA NA
Analiza nivelurilor de protecţie A LA A A NA
Arbore de decizii NA LA LA A A
Analiza fiabilităţii factorului uman LA LA LA LA A

Nodul fluture NA A LA LA A
Mentenanţa bazată pe LA LA LA LA LA
fiabilitate
Analiza circuitelor parazite A NA NA NA NA
Analiza Markov A LA NA NA NA
Simulare Monte Carlo NA LA NA NA LA
Statistici Bayes şi reţele Bayes NA LA NA NA LA
Curbele FN A LA LA A LA
Indici de risc A LA LA A LA
Matricea consecinţă LA SA SA LA A
/probabilitate
Analiza cost/beneficiu A SA A A A
Analiza deciziei pe bază mai multor A SA A LA A
criterii (MCDA)

5.7.Factori care influentează selecţia tehnicilor de evaluare a riscurilor

 Disponibilitatea resurselor: resursele şi capacităţile care pot afecta selectarea

tehnicilor de evaluare a riscurilor includ:
 abilităţile, experienţa, capacitatea şi capabilitatea echipei de evaluare a
riscurilor;
 constrângeri privind timpul şi alte resurse din cadrul organizaţiei;
 bugetul disponibil dacă sunt necesare resurse externe.
 Natura şi nivelul de incertitudine
 Complexitatea

Tabelul 5.3. Atribute ale unei selecţii de instrumente pentru evaluarea riscurilor
Tip tehnică de Descriere Relevanţa
evaluare riscuri factorilor de
influenţă
Resurse/ Natură/g Com Poate
capacitate rad - furniza
incerti plexi un
-tudine -tate rezulta
t
calitati
v?

METODE DE
IDENTIFICARE
Liste de verificare O formă simplă de Redus Redus Red Nu
identificare a riscurilor. us
Furnizează o listă a
incertitudinilor tipice care
trebuie avute în vedere.
Utilizatorii se raportează la
o listă, coduri si standarde
stabilite anterior.
Analiza prelimi- Metodă simplă inductivă de Redus Ridicat Med Nu
nară pericole analiză al cărei obiectiv este iu
de a identifica pericolele,
situaţiile şi evenimentele
periculoase care pot afecta
negativ o activitate,
facilitate sau sistem date
 METODE DE
SPRIJIN
Interviu Modalitate de a colecta o Redus Redus Red Nu
structurat şi varietate largă de idei, us
brainstorming evaluarea şi clasificarea
acestora de o echipă. Brain
storming-ul poate fi stimulat
prin întrebări sau prin
tehnici de intervievare cu un
singur individ sau mai
mulţi.
Tehnica Delphi Modalitate de a combina Mediu Mediu Med Nu
opiniile experţilor care pot iu
realiza identificarea surselor
şi influenţelor, estimarea şi
probabilitatea consecinţelor
şi estimarea riscurilor. Este
o tehnică colaborativă
pentru a atinge consensul în
rândul experţilor. Implică
analiza independenţa şi
votul experţilor.
SWIFT-„What if' Sistem pentru stimularea Mediu Mediu Oric Nu
unei echipe pentru a are
identifica riscurile. În mod
normal utilizată în cadrul
unui seminar. În mod
normal este legat de o
tehnică de analiză şi
estimare a riscurilor.
Analiza fiabilit. Impactul oamenilor asupra Mediu Mediu Med Da
factorului uman performanţei sistemului şi iu
(HRA) poate fi utilizată pentru a
evalua influenţele erorilor
umane asupra sistemului.
ANALIZA
SCENARIILOR
Analiza cauzei Se analizează o pierdere Mediu Redus Med Nu
radăcină singulară care a avut loc iu
pentru a înţelege cauzele
care au contribuit la aceasta
şi modul în care sistemul
sau procesul pot fi
îmbunătăţite pentru a evită
astfel de pierderi pe viitor.
Analiză scenariu Se identifică posibile Mediu Ridicat Med Nu
scenarii viitoare prin iu
imaginaţie şi extrapolare de
la situaţia prezentă şi sunt
avute în vedere diverse
riscuri presupunând că pot
avea loc fiecare dintre
 aceste scenarii. Aceasta
activitate poate fi realizată
oficial sau neoficial,
calitativ sau cantitativ.

Evaluarea riscului Sunt identificate şi analizate Ridicat Ridicat Med Da

toxicităţii pericolele şi posibile iu
modalităţi prin care o ţintă
particulară poate fi expusă
la pericolul respectiv.
Informaţiile privind nivelul
de expunere şi natura
pericolului cauzat de un
anumit nivel de expunere
sunt combinate pentru a da
măsura probabilităţii
apariţiei pericolului
respectiv.
Analiza de impact Furnizează o analiză a Mediu Mediu Med Nu
asupra afacerii modului în care riscuri de iu
perturbare majore pot afecta
funcţionarea unei
organizaţii, identifică şi
cuantifică capabilităţile care
ar fi necesare pentru
gestionarea acestora.
Analiza arborelui Porneşte de la un eveniment Ridicat Ridicat Med Nu
de defecte nedorit (primar) şi iu
determină toate modalităţile
în care acesta poate avea
loc. Aceste modalităţi sunt
reprezentate grafic printr-o
diagramă logică
arborescentă. După
dezvoltarea arborelui de
defecte trebuie să se acorde
atenţie mijloacelor de a
reduce sau de a elimina
cauzele/sursele posibile.

Analiză arbore de Se foloseşte un raţionament Mediu Mediu Med Da

eveni-mente inductiv pentru a traduce iu
probabilităţile diferitelor
evenimente în posibile
consecinţe.
Analiza cauze- Combinaţie între analiza Ridicat Mediu Ridi Da
conse-cinţe arborelui de defecte şi cat
analiza arborelui de
evenimente care permite
includerea de întârzieri. Se
au în vedere atât cauzele,
cât şi consecinţele unui
eveniment iniţiator.
Analiza cauză- Un efect poate avea un Redus Redus Med Da
efect număr de factori iu
contributori care pot fi
grupaţi în diverse categorii.
Factorii contributori sunt
identificaţi deseori prin
brainstorming şi
reprezentaţi într-o diagramă
Os de peşte.

ANALIZA
FUNCŢIEI
FMEA şi FMECA Analiza efectelor modului Mediu Mediu Med Da
de defectare FMEA (Failure iu
Mode and Effect Analysis)
este utilizată pentru a
identifica modurile de
defectare şi efectele
acestora.
Mentenanţa bazată Metoda de identificare a Mediu Mediu Med Da
pe fiabilitate politicilor care să fie iu
implementate pentru
gestionarea defectelor astfel
încât să se realizeze eficient
şi efectiv nivelul de
siguranţă necesar,
disponibilitatea şi economia
în funcţionare pentru toate
tipurile de echipamente.
Analiza viciilor Metodologie pentru Mediu Mediu Med Nu
ascunse (analiza identificarea erorilor de iu
circuite-lor proiectare. O condiţie
parazite) ascunsă este un hardware,
software sau condiţie
integrate care poate conduce
la apariţia unui eveniment
nedorit sau poate inhiba un
eveniment dorit şi care nu
este cauzat de o defectare a
componenţei. Condiţiile
ascunse pot conduce la o
funcţionare
 necorespunzătoare,
pierderea disponibilităţii
sistemului, întârzieri ale
programului sau chiar
decesul sau vătămarea
personalului
HAZOP Proces general de Mediu Ridicat Ridi Nu
identificare a riscurilor cat
pentru a defini posibile
devieri de la performanţa
anticipate sau dorită.
Utilizează un sistem pe baza
de cuvânt-cheie. Se
evaluează criticitatea
devierilor.
HACCP Un sistem proactiv şi Mediu Mediu Med Nu
preventiv pentru asigurarea iu
calităţii produselor, a
fiabilităţii şi siguranţei
proceselor, prin măsurare şi
monitorizarea
caracteristicilor specifice
care trebuie menţinute între
limitele stabilite

EVALUAREA
MIJLOACELOR
DE CONTROL

LOPA Poate fi denumită şi analiza Mediu Mediu Med Da

obstacolelor. Permite iu
evaluarea mijloacelor de
control şi a eficienţei
acestora.
Nodul fluture Diagramă, care descrie şi Mediu Ridicat Med Da
analizează traseul unui risc iu
pornind de la pericole până
la consecinţe şi care
analizează mijloacele de
control.
METODE
STATISTICE
Analiza Markov Uneori denumită analiza Ridicat Redus Ridi Da
stare-spaţiu, este utilizată în cat
analiza sistemelor
complexe reparabile care
pot exista în multiple stări,
inclusiv diverse stări de
degradare.
 Analiza Monte- Este utilizată pentru a stabili Ridicat Redus Ridi Da
Carlo variaţia totală a sistemului cat
care rezultă din variaţii ale
sistemului, pentru un număr
de intrări, în care fiecare
intrare are o distribuţie
definită, iar intrările sunt
raportate la rezultate prin
relaţii definite. Analiza se
poate utiliza pentru un
model specific în care
interacţiunile diverselor
intrări pot fi definite
matematic. Intrările se pot
baza pe o varietate de tipuri
de distribuţie conform
naturii incertitudinii pe care
o reprezintă. În mod
obişnuit, pentru evaluarea
riscurilor sunt utilizate
distribuţii triunghiulare sau
beta.
Analiza Bayes Procedura statistică care Ridicat Redus Ridi Da
utilizează date anterioare cat
privind distribuţia pentru a
evalua probabilitatea
rezultatului. Analiza
bayesiana depinde de
acurateţea distribuţiei
anterioare pentru a deduce
un rezultat precis. Reţelele
de tip bayesian modelează
relaţiile cauză-efect într-o
varietate de domenii, prin
surprinderea relaţiilor
probabilistice ale intrărilor
variabile pentru a deduce un
rezultat.

Deşi, în principiu, evaluarea riscului constituie un instrument puternic şi

eficient, dacă nu este utilizat cu atenţie şi discernământ, rezultatele obţinute pot fi
complet incorecte, conducând la decizii eronate, neaplicabile practic. Este
semnificativ faptul că, întrucât falsa percepţie si înţelegere a procesului de
apreciere a riscului şi confundarea sa cu matricea riscurilor redată în anexa A a
standardului AS/NZS 4360: 1999, a determinat organizaţia de standardizare
Australia/ Noua Zeelandă să elimine pur şi simplu respectiva anexă din următoarea
ediţie a standardului, eliminând astfel confuzia creată. Un raport al Health and
Safety Executive din Marea Britanie [110] a identificat, în baza studiul comparativ
a numeroase evaluări de risc, următoarele erori uzuale:
 realizarea aprecierii riscurilor în încercarea de a justifica o decizie deja
adoptată din alte raţiuni;
 utilizarea unei evaluări globale generice în cazuri când se impune efectuarea
unei evaluări specifice sistemului analizat;
 realizarea unei analize cantitative detaliate a riscurilor, fără a se lua în
considerare posibilitatea aplicării a unui cod de bună practică existent;
 efectuarea aprecierii riscurilor în condiţiile utilizării unui cod de bună
practică inadecvat;
 adoptarea deciziilor în baza estimării riscurilor individuale în cazurile în
care riscul global este o măsură mai adecvată;
 luarea în considerare doar a riscului asociat unei activităţi;
 neimplicarea unei echipe în procesul de apreciere sau neincluderea în
echipă a angajaţilor care deţin cunoştinţe practice privind procesul,
activitatea sau sistemul de muncă analizat;
 folosirea ineficientă, uneori formală, a consultanţilor externi;
 imposibilitatea identificării tuturor surselor de pericol şi a factorilor de risc;
 neluarea în considerare a tuturor rezultatelor posibile, datorită fixării
eronate a obiectivelor în faza de scoping;
 utilizarea neadecvată a datelor disponibile;
 definirea neadecvată a unui set reprezentativ de evenimente;
 utilizarea neadecvată a criteriilor de acceptabilitate a riscurilor;
 neluarea in considerare a sistemului ALARP de acceptabilitate (As Low As
Reasonabily Possible ), adică aplicare analizelor cost-beneficiu pentru a
argumenta că este, în anumite cazuri, reducerea limitelor impuse de
standardele de securitate;
 neutilizarea rezultatelor obţinute. Se înregistrează cazuri când evaluarea
este văzută ca un scop în sine;
 necorelarea pericolelor cu măsurile de control a riscurilor.
 CAPITOLUL 6

METODE UZUALE ŞI TEHNICI MODERNE DE

ANALIZĂ ŞI EVALUARE A RISCURILOR
6.1. Analiza preliminară a riscurilor / pericolelor (APR/D)

6.1.1. Istoric şi domeniu de aplicabilitate

Analiza Preliminară a Riscurilor (Pericolelor) a fost dezvoltată la începutul

anilor 1960 în domeniile aeronautic şi militar, şi constituie o metodă aplicabilă în
numeroase domenii industriale în vederea identificării riscurilor în stadiul
preliminar de concepţie şi proiectare al unei instalaţii. Ca urmare, aplicarea sa nu
impune cunoaşterea aprofundată şi detaliată a sistemului studiat. Metoda este în
mod deosebit utilă în următoarele situaţii :
 în faza de concepţie a unei instalaţii, înainte de definirea precisă a
tehnologiei şi procedurilor, realizându-se o analiză iniţială de securitate
ce permite structurarea viitoarelor reguli de exploatare şi securitate şi
selectarea echipamentelor adecvate;
 în cazul unei instalaţii complexe existente, la nivelul unui demers de
analiză a riscurilor. După cum o indică numele, APR constituie o etapă
preliminară, ce permite evidenţierea elementelor sau a situaţiilor ce
necesită aplicarea unor metode mai detaliate de analiză. Ea poate fi de
exemplu completată printr-o metodă de tip AMDEC sau arbore de
defectări;
 în cazul unei instalaţii al cărei nivel de complexitate nu impune
efectuarea unor analize detaliate în raport cu obiectivele de securitate
prestabilite.

6.1.2. Principiul metodei

Analiza Preliminară a Riscurilor necesită, în prima fază, identificarea

elementelor periculoase existente în instalaţie, cu referire la :
 substanţe sau preparate periculoase, sub formă de materii prime, produse
finite, utilităţi etc;
 echipamente periculoase, cum ar fi depozite de stocare, zone de recepţie -
expediţie, reactoare, echipamente de furnizare a utilităţilor (cazane termice)
etc.;
 operaţii periculoase asociate tehnologiilor;
 elemente periculoase, în funcţie de tipul instalaţiei studiate, în baza
descrierii funcţionale ce precede aplicarea metodei.
Pornind de la elementele periculoase identificate, APR vizează stabilirea
pentru fiecare element periculos a unuia sau mai multor situaţii de pericol. Echipa
 de analiză va determina, în continuare, cauzele şi consecinţele fiecărei situaţii de
pericol identificate, precum şi barierele de securitate existente în sistem. Dacă
acestea sunt considerate ca insuficiente în raport cu nivelul de risc identificat în
grila de criticitate, se propun măsurile de ameliorare adecvate.

6.1.3. Modul de aplicare a metodei

Suportul practic destinat rezumării rezultatelor analizei îl constituie un tabel

de sinteză, analiza nelimitându-se însă exclusiv la completarea acestuia. De altfel,
acest tabel trebuie uneori adaptat în funcţie de obiectivele fixate de echipa de
analiză. Tabelul 6.1 reprezintă un model de tabel tip APR.

Tabelul 6.1. Modelul tabelului centralizator tip APR

FUNCŢIUNEA SAU SISTEMUL DATA:

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Nr. Produsul sau Situaţia de Cauze Consecinţe Bariere de Propuneri de Obser-
crt. echipamentul pericol securitate îmbunătăţire vaţii
existente

Pentru fiecare funcţiune identificată în etapa de descriere a sistemului,

produsele sau echipamentele sunt trecute în revistă, examinându-se sistematic
situaţiile de pericol potenţial, făcându-se apel la experienţa şi imaginaţia
specialiştilor. Demersul sistematic al echipei de analiză este structurat în
următoarea formă :

1. Selectarea sistemului sau a funcţiunii ce va fi studiată în baza descrierii

funcţionale realizate.
2. Alegerea unui echipament sau produs pentru sistemul sau funcţiunea
considerată (coloana 2).
3. Pentru respectivul echipament, se consideră o primă situaţie de pericol (coloana
3).
4. Pentru situaţia de pericol considerată se stabilesc toate cauzele şi consecinţele
posibile (coloanele 4 şi 5).
5. Pentru o înlănţuire cauză - situaţie de pericol - consecinţe dată se identifică
barierele de securitate existente în sistem (coloana 6).
6. Dacă riscul estimat este apreciat ca inacceptabil, se formulează propuneri de
ameliorare (coloana 7). Ultima coloană (coloana 8) este rezervată eventualelor
comentarii şi observaţii. Coloana este deosebit de importantă pentru
evidenţierea ipotezelor admise în cadrul analizei sau a numelor persoanelor care
vor trebui să întreprindă acţiuni complementare.
7. Se va lua apoi în considerare o nouă înlănţuire cauză - situaţie de pericol -
consecinţe pentru aceeaşi situaţie de pericol, revenindu-se la punctul 5.
8. După studiul tuturor înlănţuirilor cauzale posibile, se va analiza o nouă situaţie
de pericol, revenindu-se la punctul 4.
9. Când toate situaţiile de pericol au fost trecute în revistă pentru echipamentul
considerat, se va alege un alt echipament revenindu-se la punctul 3.
10. Dacă este cazul, după examinarea tuturor echipamentelor, se va trece la un alt
sistem sau la o altă funcţiune, revenindu-se la punctul 2.

Exemplificare: Considerăm exemplul unui rezervor de lichid inflamabil tip

benzină. Echipa de analiză identifică într-o primă fază ca situaţie de pericol, un
foc ce se dezvoltă în cuva de retenţie. Cauza acestui incendiu ar fi scurgerea
combustibilului în cuvă, asociată prezenţei unei surse de aprindere. Dacă se
consideră, în continuare scurgerea de benzină drept situaţie de pericol, se poate
considera drept consecinţă, aprinderea pânzei de lichid, dar şi formarea unei
amestec exploziv gazos (nor exploziv) datorat evaporării benzinei.

6.2. Metodele AMDE şi AMDEC

6.2.1. Istoric şi domeniu de aplicabilitate

Analiza Modurilor de Defectare şi a Efectelor acestora a fost prima dată

utilizată în domeniul industriei aeronautice , în anii 1960, aplicarea sa extinzându-
se rapid în alte sectoare de activitate ca industria chimică, petrolieră sau nucleară.
Metoda este adaptată pentru studiul defectelor sistemelor materiale şi ale
echipamentelor, putându-se aplica şi diferitelor sisteme tehnologice (mecanice,
electrice, hidraulice, termice).

6.2.2. Principiul metodei

Conceptele de bază utilizate în metoda AMDE sunt următoarele :

 defectare, semnificând încetarea aptitudinii unui element sau a unui
sistem de a-şi îndeplini funcţia;
 mod de defectare, adică efectul prin care este observată defectarea unui
element al sistemului;
 cauza defectării, adică evenimentele ce conduc la modurile de
defectare;
 efectul unui mod de defectare, reprezentând consecinţele asociate
pierderii aptitudinii unui element de a-şi îndeplini funcţia.

Exemplificare: Considerăm cazul unei pompe care în condiţiile normale de

exploatare are funcţia definită ca aptitudinea de a furniza un anumit debit la
evacuare. Dacă debitul evacuat este nul sau considerabil inferior sau superior
valorii definite a debitului, pompa va fi considerată în stare de ,,defectare. Dacă,
în cursul exploatării, pompa se opreşte în mod nedorit, avem de a face cu o
defectare a pompei. Oprirea acesteia reprezintă deci un efect prin care se observă
o defectare; este vorba de un mod de defectare. Întreruperea alimentării cu energie
electrică ce a condus la oprirea pompei va fi definită drept o cauză a acestui mod
de defectare. Oprirea aprovizionării reactorului alimentat de pompa respectivă,
urmată de degradarea produsului de sinteză, vor constitui consecinţe ale defectării
considerate.

AMDE este o metodă inductivă de analiză care permite :

 evaluarea efectelor şi a secvenţei de evenimente generate de fiecare mod
de defectare a componentelor unui sistem asupra diverselor funcţii ale
sistemului;
 determinarea importanţei fiecărui mod de defectare asupra funcţionării
normale a sistemului şi evaluarea impactului asupra fiabilităţii şi
securităţii sistemului;
 ierarhizarea modurilor de defectare identificate, în vederea adoptării
măsurilor adecvate de prevenire.
Când este necesară evaluarea criticităţii unui defectări (probabilitate şi
gravitate), Analiza Modurilor de Defectare, a Efectelor şi Criticităţii acestora
(AMDEC) reprezintă o continuare logică a metodei AMDE. AMDEC reia
principalele etape ale metodei AMDE cărora li se adaugă o evaluare semnificativă
a criticităţii.

6.2.3. Modul de aplicare al metodei

În manieră simplificată, AMDEC se derulează după cum urmează :

1. Selectarea unui element sau a unei componente a sistemului.
2. Reţinerea unei stări de funcţionare (funcţionare normală, nefuncţionare
etc.).
3. Pentru elementul (componenta) şi starea considerate, se ia în
considerare un prim mod de defectare.
4. Se identifică cauzele şi consecinţele modului de defectare, atât în
apropierea elementului, cât şi în întregul sistem.
5. Se examinează mijloacele ce permit detectarea modului de defectare pe
de o parte şi mijloacele existente destinate prevenirii şi-sau limitării
efectelor.
6. Se procedează la evaluarea criticităţii modului de defectare analizat, în
termeni de probabilitate şi gravitate.
7. Se propun măsurile şi mijloacele suplimentare, dacă rezultatele
evaluării riscurilor impun acest lucru.
8. Se verifică dacă valoarea cuplului probabilitate – gravitate pot fi
apreciată ca acceptabilă.
9. Se analizează un alt mod de defectare, revenindu-se la punctul 4.
10. După examinarea tuturor modurilor de defectare, se ia în considerare o
nouă stare de funcţionare, reluându-se analiza de la punctul 3.
 11. După analiza tuturor stărilor de funcţionare, se alege un alt element sau
o altă componentă a sistemului, reluându-se analiza de la punctul 2.
Un exemplu de tabel centralizator care poate fi utilizat ca instrument
în analiza AMDEC este redat în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2. Modelul tabelului centralizator tip AMDEC

Dispozitive de
Mijloace de

Observaţii
înlocuire
detecţie
Echipament
Funcţii, Mod de Cauzele Efect Efect
Reper P G
stări defectare defectării local final

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Modul de completare al tabelului este următorul:

Echipament (coloana 1): concret, se trece în revistă fiecare echipament sau
componentă identificată în etapa descrierii funcţionale a sistemului în general, este
util să se repereze echipamentul considerat pornind de la datele din diagrame, hărţi,
planuri etc.
Funcţii şi stări (coloana 2): pentru fiecare echipament se inventariază şi listează
funcţiile îndeplinite şi stările de funcţionare identificate, de asemenea, în etapa
descrierii funcţionale a sistemului. În vederea realizării unei analize cât mai
complete este indispensabilă luarea în considerare a ansamblului stărilor ce pot
veni în cursul exploatării (funcţionare normală, nefuncţionare, demarare, stand-by
etc.).
Moduri de defectare (coloana 3): în raport cu starea de funcţionare, echipa de
analiză va urmări pentru fiecare echipament în mod sistematic modurile de
defectare posibile. Definirea modurilor de defectare posibile în cazul unui
eveniment se bazează pe experienţa şi cunoştinţele dobândite în cursul exploatării
unor echipamente similare, al testelor şi încercărilor. Indiferent de tipul
echipamentului analizat, lista cuprinsă în norma CEI 60812 : 1985 ,,Tehnici de
analiză a fiabilităţii sistemelor – Procedura de analiză a modurilor de defectare şi a
efectelor acestora (AMDE) facilitează identificarea modurilor de defectare de către
echipa de analiză. Acelaşi standard propune o listă – ghid a modurilor de defectare
generice, care pot fi utile în analiză (tabelul 6.3).

Tabelul 6.3. Moduri de defectare generice (conform tabelului II din

Standardul CEI 60812 : 1985)

Nr. Modul de defectare Nr. Modul de defectare

crt. crt.
1. Defect structural (ruptură) 18. Pornire greşită
2. Blocare fizică sau înţepenire 19. Nu se opreşte
3. Vibraţii 20. Nu porneşte
4. Nu rămâne în poziţie 21. Nu comută
 5. Nu se deschide 22. Funcţionare prematură
6. Nu se închide 23. Funcţionare după întârzierea prestabilită
(pană întârziere)
7. Defectare în poziţie deschis 24. Intrare eronată (creştere)
8. Defectare în poziţie închis 25. Intrare eronată (diminuare)
9. Scurgere internă 26. Ieşire eronată (creştere)
10. Scurgere externă 27. Ieşire eronată (diminuare)
11. Depăşirea limitei superioare admise 28. Pierderea intrării
12. Se află sub limita inferioară admisă 29. Pierderea ieşirii
13. Funcţionare intempestivă 30. Scurtcircuit (electric)
14. Funcţionare intermitentă 31. Circuit deschis (electric)
15. Funcţionare neregulată 32. Scurgere (electrică)
16. Indicaţie eronată 33. Alte condiţii excepţionale de defectare în
funcţie de caracteristicile sistemului,
condiţiile de funcţionare şi solicitările
operaţionale

 Cauzele defectărilor (coloana 4): pentru fiecare mod de defectare, se identifică

în continuare cauzele generatoare. Întrucât un singur mod de defectare poate fi
consecinţa mai multor cauze, acestea se inventariază şi numerotează. De
exemplu, un mod de defectare al unei vane, înainte de închidere, poate fi ,,Nu
se închide (Modul de defectare nr.6). O cauză potenţială a acestui mod de
defectare poate fi blocarea fizică sau înţepenirea (modul de defectare nr.2).
 Efectele defectărilor (coloanele 5 şi 6): procedând într-o manieră similară celei
prin care s-au identificat cauzele potenţiale ale defectărilor, echipa de analiză va
examina consecinţele defectărilor, în primul rând la nivelul componentei
(coloana 5) şi apoi la nivelul sistemului global (coloana 6).
 Mijloace de detecţie (coloana 7): pentru modul de defectare considerat echipa
de analiză va examina şi consemna mijloacele prevăzute pentru detectarea
respectivului mod de defectare.
 Dispozitive de înlocuire (coloana 8): în această etapă, sunt analizate toate
dispoziţiile şi măsurile adoptate, de exemplu la nivelul concepţiei instalaţiei, în
scopul prevenirii sau atenuării efectelor modului de defectare. Această etapă
vizează caracterizarea comportamentului sistemului atunci când una dintre
componente este afectată de către un mod de defectare.
 Evaluarea criticităţii (Coloanele 9 şi 10): consemnarea evaluărilor realizate
privind probabilitatea de producere a modului de defectare (P) şi gravitatea
asociată consecinţelor (G). Această abordare permite aprecierea influenţei
barierelor de securitate existente şi luarea în considerare a oportunităţii
amplasării de noi bariere, în raport cu nivelul de risc estimat.
În practică, este deseori dificil să se dispună de date exacte şi fiabile pentru
a realiza o evaluare cantitativă precisă. În consecinţă, se recurge frecvent la scale
de cotare a nivelurilor de probabilitate şi de gravitate. Indiferent de formatul
scalelor de probabilitate şi gravitate reţinute pentru analiză, acestea trebuie
prezentate şi acceptate înainte de începerea demersului de analiză, în etapa de
stabilire a contextului de management al riscurilor.
 6.3.Metoda HAZOP

6.3.1.Istoric şi domeniu de aplicabilitate

Metoda HAZOP (HAZARD OPERABILITY) a fost dezvoltată de

societatea Imperial Chemical Industries (ICI), la începutul anilor 1970, fiind
ulterior adaptată pentru diferite alte sectoare de activitate. Uniunea Industriilor
Chimice (UIC) a publicat în 1980 o versiune franceză a metodei în caietul de
securitate nr.2, întitulat ,,Studiu de securitate privind schemele de circulaţie a
fluidelor. Analizând sistematic abaterile parametrilor unei instalaţii în vederea
identificării cauzelor şi consecinţelor, metoda HAZOP este foarte utilă pentru
examinarea sistemelor termo – hidraulice pentru care parametrii ca debitul,
temperatura, nivelul şi concentraţia sunt determinaţi din punct de vedere al
securităţii. Prin însăşi natura sa, metoda necesită examinarea amănunţită a
schemelor şi a planurilor ce descriu circulaţiei fluidelor.

6.3.2.Principiul metodei

Procedura de analiză este asemănătoare, în linii mari, cu cea aplicată în

cadrul metodei AMDE, însă în cadrul studiul HAZOP nu sunt luate în considerare
modurile de defectare, ci abaterile potenţiale (deriva) principalilor parametrii
caracteristici exploatării instalaţiei. Ca urmare, metoda este concentrată pe
instalaţie, spre deosebire de AMDE care este concentrată pe componente.
Pentru fiecare parte componentă a sistemului examinat (linie sau reţea),
generarea conceptuală a abaterilor se efectuează în mod sistematic prin conjugarea:
 cuvintelor – cheie, cum ar fi, de exemplu : ,,Nu există, ,, Există în
minus, ,,Exces de etc.;
 parametrilor asociaţi sistemului studiat.

Cuvântul – cheie + Parametrul = Abaterea

Echipa de analiză trebuie să stabilească cauzele şi consecinţele potenţiale

ale fiecărei abateri şi să identifice mijloacele disponibile de detectare a abaterilor,
de prevenire a producerii acestora sau de limitare a efectelor lor.
Iniţial, tehnica HAZOP nu a fost concepută spre a permite o estimare a
probabilităţii de producere a abaterilor sau a gravităţii consecinţelor acestora,
metoda fiind considerată ca fiind una calitativă. Totuşi, în domeniul riscurilor de
producere a accidentelor de muncă, o estimare apriorică a probabilităţii şi gravităţii
consecinţelor identificate este deseori necesară. În acest context, analiza HAZOP
trebuie completată printr-o analiză a criticităţii riscurilor, pe baza unei tehnici
cantitative simplificate. Această adaptare semnificativă a metodei este, de altfel,
menţionată în standardul CEI : 61882 ,,Studii de pericol şi de exploatabilitate
(Studii HAZOP) – Ghid de aplicare.

6.3.3.Modul de aplicare al metodei

Derularea unui studiu HAZOP implică parcurgerea următoarelor etape :

1. Alegerea unei linii sau a unei reţele care înglobează, de obicei un
echipament şi conexiunile acestuia, ansamblul îndeplinind o funcţie deja
identificată în cursul descrierii funcţionale a sistemului.
2. Selectarea unui parametru funcţional.
3. Considerarea unui cuvânt-cheie şi generarea unei abateri (derive).
4. Verificarea credibilităţii abaterii. Dacă aceasta este credibilă, se trece
la punctul 5, dacă nu se revine la punctul 3.
5. Identificarea cauzelor şi consecinţelor posibile ale abaterilor de la
funcţionarea normală.
6. Examinarea mijloacelor de detecţie ale abaterii în cauză, precum şi a
celor destinate prevenirii şi limitării efectelor induse.
7. Propunerea, dacă este cazul, a măsurilor de ameliorare a situaţiei
existente.
8. Considerarea unui nou cuvânt – cheie pentru acelaşi parametru
funcţional şi reluarea analizei de la punctul 3.
9. După examinarea tuturor cuvintelor – cheie, luarea în considerare a unui
alt parametru şi reluarea analizei de la punctul 2.
10. După examinarea tuturor fazelor de funcţionare urmează luarea în
considerare a unei noi linii şi reluarea analizei de la punctul 1.
După cum se menţionează în standardul CEI : 61882, analiza HAZOP poate
fi efectuată şi prin luarea în considerare, în primul rând, a unui cuvânt – cheie
căruia i se atribuie sistematic parametri funcţionali identificaţi. În tabelul 6.4. este
redat un model de tabel centralizator ce poate fi folosit ca instrument de lucru în
cadrul studiilor HAZOP.

Tabelul 6.4. Modelul tabelului centralizator în analiza HAZOP

Linia sau lanţul tehnologic:

Propuneri pentru
îmbunătăţire

Observaţii
Bariere de
securitate
existente

Mijloace
Nr. Cuvânt Parametru
Cauze Consecinţe de
crt. cheie funcţional
detecţie

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Modul de completare al tabelului este următorul:

 Definirea cuvintelor – cheie (coloana 2): cuvintele cheie asociate parametrilor
relevanţi ai procesului, permit generarea sistematică a abaterilor ce se
analizează. Standardul CEI : 61882 propune cuvinte – cheie de tipul celor
redate în tabelul 6.5.

Tabelul 6.5. Cuvinte – cheie folosite în analizele HAZOP (Standardul CEI : 61882)

Tip de abatere Cuvânt cheie Exemplu de interpretare

Negativă NEREALIZAT Nici o parte a obiectivului nu este realizată
Modificare PLUS DE Creştere cantitativă
cantitativă MINUS DE Diminuare cantitativă
Modificare calitativă ÎN PLUS Prezenţa impurităţilor, execuţia simultană a unei
alte operaţii/etape
PARTE DIN Obiectivul este realizat doar parţial
Substituire INVERS Se aplică în cazul inversării curgerii în conducte
sau al inversării reacţiilor chimice
ALTUL DECÂT Se obţine un alt rezultat decât cel prevăzut în
obiectivul iniţial
Timp PREA DEVREME Un eveniment se produce înaintea momentului
prevăzut
PREA TÂRZIU Un eveniment se produce după momentul prevăzut
Ordine în secvenţă ÎNAINTE Evenimentul se produce prea devreme în cadrul
unei secvenţe
DUPĂ Evenimentul se produce prea târziu în cadrul unei
secvenţe

Definirea parametrilor (coloana 3): parametrii cărora li se atribuie cuvintele-cheie

depind de tipul sistemului studiat. Frecvent, parametrii selectaţi ca având o
incidenţă asupra securităţii instalaţiilor sunt temperatura, presiunea, debitul,
nivelul, concentraţia, timpul, operaţiile ce trebuie realizate.
Cauzele şi consecinţele abaterii (coloanele 4 şi 5): ca şi în cazul metodei AMDE,
analiştii stabilesc pentru fiecare abatere cauzele şi consecinţele potenţial
Mijloace de detecţie. Bariere de securitate existente şi propuneri de ameliorare
(coloanele 6, 7 şi 8): identificarea, pentru fiecare abatere, a mijloacelor de
defectare şi a barierelor de securitate prevăzute pentru reducerea probabilităţii de
producere şi a efectelor. Dacă măsurile puse în practică sunt apreciate ca
insuficiente în raport cu nivelul de risc, membrii echipei propun măsuri de
ameliorare a stării de securitate.

4.6.4.Metoda ,,WHAT IF”

Metoda se aplică proceselor relativ simple. Procesul este ,,inventariat

începând de la materia primă până la produsul finit. Se efectuează o examinare
sistematică a desfăşurării fiecărei operaţii folosind interogaţia ,,Ce se întâmplă dacă
? şi sugerând un eveniment de început, o defectare din care decurge o secvenţă de
evenimente nedorite (tabelul 6.6).
 Tabelul 6.6. Exemplu de tabel pentru aplicarea metodei „What-If" [8]

Ce se
întâmplă Răspuns Probabilitate/verosimilitate Consecinţe Recomandări
dacă ...?

6.5.Analiza prin arbore de defectări

6.5.1.Istoric şi domeniu de aplicabilitate

Analiza prin arborele de defectări a fost din punct de vedere temporal prima
metodă concepută în scopul realizării unei examinări sistematice a riscurilor.
Elaborată la începutul anilor 1960 de către compania americană Bell Telephone,
metoda a fost experimentată pentru evaluarea siguranţei sistemelor de tragere cu
rachete. Vizând determinarea înlănţuirilor cauzale şi a combinaţiilor de evenimente
ce pot genera un eveniment nedorit de referinţă, analiza prin arborele de defectări
este aplicată în prezent în numeroase domenii, cum sunt aeronautica, industria
nucleară, industria chimică şi petro – chimică etc. Metoda poate fi utilizată şi
pentru analiza a posteriori a accidentelor produse, în acest caz evenimentul nedorit
final fiind cunoscut, întrucât scenariul său de producere a fost deja observat. În
această situaţie, metoda este denumită ,,analiza prin arborele cauzelor”,
obiectivul său fiind determinarea cauzelor reale ce au condus la producerea
accidentului.

6.5.2.Principiul metodei

Analiza prin arborele de defectări este o metodă deductivă în care, pornind

de la un eveniment de vârf (top) definit a priori, se caută cauzele sau modurile de
defectare posibile la nivelul funcţional imediat inferior al sistemului. Prin
parcurgerea etapelor de analiză se ajunge, în final, la evenimentele de bază
(evenimente elementare) susceptibile să se afle la originea evenimentului nedorit de
vârf. Evenimentele de bază corespund în majoritatea cazurilor :
 evenimentelor elementare, cunoscute şi descrise în suficientă măsură pentru
a nu mai fi necesară detalierea acestora. Probabilitatea lor de producere este
cunoscută;
 evenimentelor ce nu pot fi apreciate ca elementare, dar ale căror cauze nu
vor fi analizate în continuare, întrucât sunt irelevante;
 evenimentelor ale căror cauze vor fi analizate ulterior;
 evenimentelor ce survin normal şi în manieră recurentă în timpul
funcţionării echipamentului sau instalaţiei.
Conexiunile dintre diferitele evenimente identificate se realizează prin
intermediul părţilor logice (de tip ŞI, SAU). Simbolurile grafice specifice utilizate
permit prezentarea rezultatelor analizei într-o structură arborescentă, convenţiile de
reprezentare fiind incluse în standardul CEI 61025 : 1990 ,, Analiza prin arborele
de defectări. Instrumentele matematice şi statistice disponibile fac posibilă, cel
puţin din punct de vedere teoretic, evaluarea probabilităţii de producere a
evenimentului final în baza probabilităţilor asociate evenimentelor de bază
identificate. Analiza unui eveniment nedorit prin arborele defectărilor se poate
descompune în trei etape succesive :
 definirea evenimentului nedorit de vârf;
 elaborarea arborelui;
 exploatarea arborelui defectărilor.

6.5.3. Elaborarea şi valorificarea arborelui

Construirea arborelui de defectări vizează determinarea înlănţuirii

evenimentelor ce pot conduce la evenimentul final analizat, până la determinarea
tuturor cauzelor potenţiale ce corespund evenimentelor elementare. Elaborarea
arborelui se derulează după algoritmul reprezentat în figura 6.2.

START
Eveniment final

Analiza cauzelor (INS)

– Imediate
– Necesare
– Suficiente

Definirea primelor evenimente

intermediare
(conexiuni prin porţi logice)

Constituie toate DA Sfârşitul construcţiei

evenimentele intermediare arborelui
evenimente de bază? Valorificarea arborelui
NU

Analiza cauzelor INS pentru

fiecare eveniment intermediar
(nonelementar)

Definirea de noi evenimente

intermediare
(conexiuni prin porţi logice)

Figura 6.2. Etapele construcţiei arborelui de defectări

 În final, aplicarea acestor reguli în cadrul demersului de analiză conduce la
construcţia unui arbore având o structură de forma celei reprezentate în figura 6.3.

Eveniment Nedorit

E1 E2

A E3 C E4

A B
B C

Figura 6.3. Arborele defectărilor: reprezentare generică

Exploatarea arborelui defectărilor se poate realiza în manieră calitativă sau
cantitativă.
Analiza calitativă a arborelui vizează examinarea proporţiei în care o
defectare corespunzătoare unui eveniment de bază se poate propaga în înlănţuirea
cauzală până la evenimentul final. În acest scop, toate evenimentele de bază sunt
considerate echiprobabile, studiindu-se traseul (traseele) parcurs prin intermediul
porţilor logice până la evenimentul final. În manieră intuitivă, o defectare care se
propagă în sistem doar prin intermediul porţilor SAU poate conduce rapid la
evenimentul final. Dimpotrivă, o înlănţuire ce operează exclusiv prin porţi ŞI
indică faptul că producerea evenimentului final este mai puţin probabilă,
demonstrând astfel o eficienţă mai mare a măsurilor de prevenire.
Analiza cantitativă a arborelui vizează estimarea, pornind de la
probabilităţile de producere ale evenimentelor de bază, a probabilităţilor de
producere a evenimentelor intermediare şi a evenimentului final.
Neavând drept scop obţinerea valorii exacte a probabilităţii fiecărui
eveniment, demersul trebuie aplicat pentru ierarhizarea diferitelor cauze potenţiale
şi concentrarea eforturilor în materie de prevenire asupra cauzelor celor mai
verosimile.

6.6. Arbore de evenimente

6.6.1. Istoric şi domeniu de aplicabilitate

Analiza prin arborele de evenimente a fost dezvoltată la începutul anilor

1970, pentru evaluarea riscurilor în centralele nucleare, ulterior utilizarea sa
extinzându-se în alte sectoare de activitate. Metoda este frecvent utilizată în analiza
a posteriori, pentru explicitarea consecinţelor observate ce decurg dintr-o defectare
a sistemului sau dintr-o eroare umană.

6.6.2. Principiul metodei

Pornind de la un eveniment iniţiator sau o defectare de origine, analiza prin

arborele de evenimente permite estimarea abaterii sistemului, luând în considerare
în manieră sistematică funcţionarea sau defectarea dispozitivelor de detecţie, de
alarmare, de prevenire, protecţie sau intervenţie. Aceste bariere de securitate pot fi
atât mijloace tehnice, cât şi umane (intervenţia operatorilor) sau organizatorice
(aplicarea procedurilor).

6.6.3. Modul de aplicare al metodei

Demersul general aplicabil pentru realizarea analizei prin arborele de

evenimente implică parcurgerea următoarelor etape :
 Definirea evenimentului iniţiator;
 Identificarea funcţiilor de securitate preventive;
 Construirea arborelui;
 Descrierea şi exploatarea secvenţelor de evenimente identificate.
În vederea ilustrării modului de parcurgere a etapelor analizei, se consideră
un exemplu de aplicare, sistemul studiat fiind un reactor exoterm (care produce
căldura). Menţinerea temperaturii sistemului este asigurată cu ajutorul unui sistem
de refrigerare. Pentru acest caz simplu, identificarea riscului de accelerare
necontrolată a reacţiei este relativ simplă, accelerarea putând rezulta ca urmare a
defectării sistemului de răcire. Construirea arborelui de evenimente va porni de la
acest eveniment iniţiator.
Funcţiile de securitate pot fi de următoarele categorii :
 funcţii de detecţie a evenimentului iniţiator;
 funcţii de alarmare la producerea evenimentului iniţiator;
 funcţii de limitare;
 funcţii de atenuare, vizând minimizarea efectelor.
În cazul reactorului chimic, ca răspuns la defectarea sistemului de răcire,
sunt prevăzute următoarele funcţii de securitate :
  detectarea creşterii de temperatură în reactor;
 alarmarea unui operator în cazul creşterii temperaturii;
 restabilirea funcţionării sistemului de răcire;
 oprirea reacţiei.
În majoritatea cazurilor aceste funcţii nu intervin simultan, fiind importantă
stabilirea ordinii lor de aplicare, deci identificarea pragurilor limită la care va
interveni fiecare funcţie de securitate şi a timpului necesar pentru aplicarea
măsurilor. Se recomandă realizarea unui tabel cronologic al funcţiilor de securitate,
tabel incluzând sistemele şi echipamentele prevăzute pentru asigurarea funcţiilor
respective (tabelul 6.7).

Tabelul 6.7. Modelul tabelului de definire a funcţiilor de securitate

Funcţii de Măsurarea Alarmare Repornirea Oprirea reacţiei

securitate temperaturii în sistemului de răcire
reactor de operator
Dispozitive Sondă de temperatură Semnale Operatorul, în baza Introducerea
de asigurare a amplasată în reactor. acustice la unei proceduri. automată a unei
funcţiei operator. substanţe inhibitoare
Parametrul
declanşator Permanent TT1 Alarma T T2
Intervalul de Continuu 1 minut Dacă este posibil, la Circa 10 min. (De la
întârziere circa 5 min. T1 la T2)

Pentru construirea arborelui se porneşte de la evenimentul iniţiator,

reprezentat schematic printr-o linie orizontală (figura 6.4). Momentul în care
trebuie să se exercite prima funcţie de securitate este reprezentat printr-un nod.
Ramificaţia superioară corespunde în general reuşitei, iar ramificaţia inferioară
defectării acestei funcţii.

Eveniment Măsurarea Alarmare Repornirea Inhibiţia

iniţiator: temperaturii La TT1 sistemului de răcire automată a
Defectarea în reactor de către operator reacţiei pentru
sistemului de răcire T > T2

Reuşită

Defectare

Figura 6.4. Convenţii de reprezentare pentru arborele de evenimente

 În continuare se examinează iterativ dezvoltarea fiecărei ramificaţii,
considerând sistematic starea de funcţionare sau de defectare a funcţiei de
securitate ce urmează.

6.7. Nodul Fluture

„Nodul Fluture” este o metodă modulară, creată prin îmbinarea metodei

arborelui de defectări cu cea a arborelui de evenimente. Dezvoltată iniţial de
compania Shell, metoda este utilizată pe scară largă în ţările europene în diferite
sectoare industriale, în condiţiile unei abordări probabiliste a managementului
riscului. Punctul focal în metoda Nod Fluture este Evenimentul Nedorit Central,
care înseamnă de regulă o pierdere de etanşare sau de integritate fizică.
Evenimentele care figurează într-o schemă tip Nod Fluture sunt de tipul celor
explicitate în tabelul 6.10. În figura 6.6 este redată ilustrare schematică a modului de
reprezentare a scenariilor de producere a accidentelor majore, în care barierele de
securitate sunt reprezentate prin linii verticale.

Tabelul 6.10. Evenimente în modelul Nod Fluture

Simbol SEMNIFICA DEFINIŢIE EXEMPLE

ŢIE
Ein Eveniment Abatere sau defectare ce iasă din Focar de incendiu în imediata
indezirabil cadrul condiţiilor uzuale de apropiere a unui echipament
exploatare prestabilite periculos
EC Eveniment Eveniment admis ce survine în Acţiunile de testare, întreţinere şi
curent manieră recurentă pe durata de viaţă reparare a echipamentelor
a unui sistem
EI Eveniment Cauza directă a unei pierderi de Coroziunea,eroziunea, agresiunile
iniţiator izolare sau de integritate fizică mecanice, suprapresiunea
ENC Eveniment Pierderea de izolare a unui Ruptură, breşă, descom-punerea
nedorit echipament periculos sau pierderea unei substanţe periculoase în
central integrităţii fizice a unei substanţe cazul pierderii integrităţii fizice
periculoase
ENS Eveniment Consecinţă directă a ENC, Formarea unui „nor" în timpul
nedorit evenimentul nedorit secundar ejectării unei substanţe difazice
secundar caracterizează termenul sursă al
accidentului
Ph D Fenomen Fenomen fizic ce poate să genereze Incendii, explozii, dispersia
periculos consecinţe majore atmosferică a unui nor toxic
EM Efecte Daune incluse la nivelul ţintelor Efecte letale sau ireversibile
majore (oameni, bunuri, mediu) de către asupra populaţiei
efectele unui fenomen periculos Sinergia accidentului
Bariere sau măsuri de Bariere sau măsuri care urmăresc să Vopsire anticorozivă
prevenire împiedice pierderea izolării sau a Oprirea automată a operaţiilor de
integrităţii fizice stocare la detectarea depăşirii
nivelului superior
Bariere sau măsuri de Bariere sau măsuri prin care se Ventile de oprire automată în
protecţie urmăreşte limitarea consecin-ţelor cazul derivei unui parametru
 pierderii izolării sau a integrităţii (presiune, debit, temperatură)
fizice

SCENARII

Ein 1
ŞI
EM
EI Ph D
Ein 2 ENS
Ein 3 EM
SAU

Ph D
EI
SAU
Ein 4 EM
ENC
Ein 5 Ph D
ŞI

EM
Ein 6 EI
ENS
Ein 7 Ph D EM
SAU

Ein 8 EI EM
Bariere de
PREVENIRE PROTECŢIE
Figura 6.6. Metoda nodului fluture: reprezentarea
Arbore de defectări
scenariilor de producere a
Arbore de evenimente
accidentelor

6.8. Metoda ARAMIS

Metoda modulară ARAMIS – „A Risk Assessment Methodology for

IndustrieS" – este rezultatul unui proiect european de cercetare care a avut ca
obiectiv dezvoltarea unui instrument ajutător în aplicarea Directivei Seveso II. În prima
etapă a proiectului s-au delimitat conceptele teoretice care urmau să fie folosite
(încă nu se ajunsese la consens pe plan european privind noţiunea de risc). Riscul a
fost definit ca fiind combinaţia dintre probabilitatea de apariţie a unui eveniment
periculos, intensitatea sa şi vulnerabilitatea teritoriului expus (figura 6.7).
 Risc = Probabilitate  Intensitate  Vulnerabilitae

Gravitate
Consecinţă
Cultura riscului Caracteristicile Număr de
F ENC ţinte
(eveniment iniţiator) = substanţa în vulnerabile
Eficacitatea cauză, cantitate,
SMS debit

Eficacitatea
barierelor

Figura 6.7. Metoda ARAMIS: Componentele riscului şi elementele sistemului de

analizat

Performanţa barierelor de securitate depinde nu numai de caracteristicile lor

intrinseci, dar şi de calitatea implementării, respectiv de procesele de concepţie,
instalare, utilizare, mentenanţă şi îmbunătăţire. Este un aspect care depinde în mare
măsură de cultura de securitate din întreprindere. Evaluarea intensităţii
fenomenului periculos este condiţionată de modelele folosite, dar şi de ipotezele
reţinute pentru a caracteriza sursa lor. Este esenţial să se precizeze modul de selectare a
scenariilor de modelare.
De asemenea, este necesar un mijloc de reprezentare a riscului ce rezultă din
agregarea multitudinii posibile de scenarii. A fost propus un indice de gravitate, care
asocia intensitatea şi frecvenţa. În fine, vulnerabilitatea teritoriului este un subiect
complex. La o primă abordare, ea poate să fie considerată drept factorul care
permite estimarea impactului global al unui accident major.
În cadrul metodologiei dezvoltate s-au elaborat metode şi instrumente
pentru:
 identificarea şi selectarea echipamentelor periculoase în funcţie de cantitatea de
substanţe periculoase conţinută;
 identificarea ENC şi construirea de scenarii de accident; s-a folosit nodul
fluture;
 identificarea funcţiilor şi barierelor de securitate;
 evaluarea performanţelor barierelor de securitate (instrumente derivate din
standardele CEI 61508 şi CEI 61511);
 estimarea probabilităţii scenariului pe baza frecvenţei evenimentelor iniţiatoare
şi a nivelului de încredere în bariere;
 aprecierea sistemului de management al securităţii şi a influenţei sale asupra
nivelului de încredere în bariere;
 aprecierea culturii de securitate;
 selectarea scenariilor de referinţă care trebuie modelate pentru a stabili
indicele de gravitate;
 calculul şi cartografierea indicelui de gravitate;
 calculul şi cartografierea vulnerabilităţii.
În figura 6.8. este redată sintetic o panoramă a metodei ARAMIS.
 MIMAH Identificarea tuturor echipamentelor
(identificarea periculoase
Colectarea datelor
pericolelor de MIRAS
pentru scenarii
accidente Selecţionarea echipamentelor pe rtinente (selectarea
majore) sau scenariilor de
refe rinţă)
Asocierea echipamentelor cu evenimente critice Estimarea frecvenţei Calculul frecvenţei
evenimenelor critice EC pe baza
pe baza datelor arborilor de
generice defectare
Construirea arborelui de Construirea arborelui de
defectări evenimente
Calcularea frecvenţei fenomeneelor Estimarea clasei de
periculoase consecinţe a fenomenelor
Construirea nodurilor fluture periculoase

Identificarea barie relor de securitate

Definirea Propune rea de Utilizarea matricei

Definirea nivelului de înc rede re în ba riere noi barie re riscurilor pentru
obiectivelor
pentru re ducerea definirea scenariilor
riscului de refe rinţă
Estimarea reducerii riscului

Ie rarhizarea barie relo r

Gravitate
Selecţionarea bariere lor pentru audit
Calculul consecinţelor
scenariilor de referinţă
Auditul proceselor manageriale Auditul culturii de securitate
Calculul gravităţii pentru
fiecare EC şi fiecare fenomen
Calculul nivelului de încrede re operaţională
periculos pentru fiecare verigă
Management & Estimarea reducerii riscului Agregarea gravităţii într-un
Cultură de securitate indice unic pentru fiecare verigă
Stabilirea liste i complete a scenariilor Trasarea hărţii gravităţii
Vulnerabilitate
Definirea zonei de studiu
Stabilirea ramificaţiilor zonei
Identificarea ţintelor
Cuantificarea ţintelor
Calculul vulne rabilităţii
globale pentru fiecare verigă
Trasarea hărţii de
vulne rabilitate

Figura 6.8. Imaginea sinoptică a metodei ARAMIS

 6.9. Metoda LOPA

Metoda LOPA – „Layer Of Protection Analysis" (Analiza nivelurilor de protecţie) – a fost

dezvoltată la finele anilor 1990 de către CCPS (Centrul pentru Securitatea Proceselor Chimice),
Franţa. Ca şi ARAMIS, LOPA este o metodă axată pe barierele de securitate.

Pentru aplicarea metodei se parcurg următoarele etape:

a. Stabilirea criteriilor de selectare a scenariilor de evaluat

Este o etapă premergătoare analizei riscurilor. Ea furnizează instrumentele care permit
limitarea duratei studiului, luându-se în considerare doar scenariile semnificative din punct de
vedere al consecinţelor. Criteriul ales poate viza intensitatea (cantitatea de produs ejectat, fluxul
măsurat la sursă) sau consecinţa, care integrează implicit existenţa de ţinte în apropiere.

b. Dezvoltarea scenariilor de accident

Scenariile sunt construite pe baza unei analize a riscurilor cu ajutorul unor tehnici clasice,
precum AMDEC sau HAZOP. Scenariile sunt reprezentate sub forma unui nod fluture.

c. Identificarea frecvenţei evenimentelor iniţiatoare

Se realizează o analiză detaliată a scenariilor, luând în considerare fiecare combinaţie de
evenimente iniţiatoare asociate unei consecinţe. Frecvenţa de apariţie a fiecărui eveniment iniţiator
se estimează pe baza datelor interne sau a celor din literatură.

d. Identificarea dispozitivelor de securitate şi a probabilităţii ca ele să îşi îndeplinească

funcţia atunci când se solicită acest lucru
Pentru fiecare scenariu se identifică dispozitivele de securitate. Se consideră drept criterii de
calificare a acestora independenţa în raport cu fenomenul sau evenimentul căruia i se adresează,
capacitatea de realizare a dispozitivului, posibilitatea de a-l inspecta. Cele care răspund criteriilor sunt
apreciate ca independente (IPL „Independent Protection Layer”), concept apropiat de acela de
„element important pentru securitate".
Fiecărui dispozitiv de securitate i se asociază o probabilitate de defectare în cazul în care este
solicitat de un factor de reducere a riscului. LOPA se referă explicit la nivelul de integritate a
securităţii (SIL, „Safety Integrity Level”), inspirat de standardul CEI 61508. Sistemele de securitate
luate în considerare sunt numai cele tehnice, dar teoretic este posibil să se includă şi barierele
umane sau organizaţionale.

e. Estimarea riscului
Probabilitatea scenariului de accident se estimează reducând probabilitatea evenimentului
iniţiator cu mai multe ordine de mărime corespunzând nivelurilor SIL ale dispozitivelor de
securitate identificate. Ca şi în cazul metodei ARAMIS, se folosesc matrice de decizie, care permit
definirea nivelului minim de reducere a riscului pe care trebuie să îl prezinte sistemele în funcţie de
nivelul consecinţei probabile a scenariului şi de frecvenţa evenimentului iniţiator. În locul acesteia
se pot însă folosi şi calcule clasice de siguranţă a funcţionării.

f. Evaluarea riscului în raport cu criteriile de acceptabilitate

În ultima etapă a metodei se urmăreşte obţinerea garanţiei că riscul este controlat, respectiv că el
este inferior criteriilor de acceptabilitate care au fost fixate în prealabil. LOPA nu impune tipuri de
criterii predefinite, dar propune următoarele:
 o grilă de criticitate care include o limită de acceptabilitate în termeni de gravitate şi
frecvenţă;
 un criteriu cantitativ legat de nivelul consecinţei scenariului;
  un criteriu care să specifice numărul de dispozitive de securitate independente necesare pentru a
considera că scenariul este controlat suficient;
 un criteriu de risc maximum cumulat pentru un loc sau un procedeu.

4.6.10. Metoda CNAM de evaluare a riscurilor profesionale

Metoda CNAM (Caisse Nationale d’Assurance Maladie) a fost concepută pentru a veni în
sprijinul conducătorilor de întreprinderi mici din sectorul construcţiilor din Franţa, în vederea
organizării activităţii preventive şi integrării protecţiei securităţii şi sănătăţii în muncă în
managementul general al organizaţiei.
Metoda se bazează pe identificarea tuturor riscurilor la care pot să fie expuşi angajaţii,
ierarhizarea riscurilor în baza unei cotaţii realizată după criterii proprii şi formularea măsurilor de
prevenire adecvate. Demersul propus include trei etape, care însă sunt precedate de mai multe
acţiuni pregătitoare:
 stabilirea conducătorului evaluării;
 gruparea posturilor care vor fi evaluate;
 stabilirea echipelor de evaluare din persoane bune cunoscătoare a activităţii (conducători de
lucrări, şefi de şantier, de întreprinderi, medici de medicina muncii), cărora li se vor
explicita obiectivele acţiunii şi rolul fiecăruia; fiecare echipă va aplica toate instrumentele de
lucru;
 colectarea principalelor date privind securitatea: dosare ale accidentelor de muncă, rapoarte
de verificare, dosare CNAM, ale Inspecţiei Muncii, cotizaţii la asigurări, dosare de
securitate, registre de observaţii, fişe de întreprindere de medicina muncii.
a. Identificarea riscurilor
Este etapa în care se identifică toate pericolele la care pot să fie expuşi angajaţii. Întrebările
la care trebuie aflat răspunsul se referă la:
 natura pericolelor;
 numărul de angajaţi potenţial expuşi;
 locul şi durata expunerii;
 circumstanţele expunerii.
Pentru a stabili aceste repere se utilizează două modalităţi: se observă situaţiile de muncă şi
se solicită celor de la faţa locului să descrie situaţiile pe care le percep ca periculoase.
Pentru a facilita realizarea acestei etape, metoda pune la dispoziţia utilizatorului o suită de
check-list-uri, care trebuie parcurse integral în cadrul interviurilor de la faţa locului. Ele conţin
întrebări la care trebuie să se răspundă cu DA/NU, justificarea răspunsului înregistrându-se în zona
special prevăzută în chestionar. Un exemplu de astfel de fişă este redat în tabelul 6.11.

Tabelul 6.11.Metoda CNAM: Check – list privind riscurile legate de circulaţie

CHECK-LIST PENTRU RISCURILE LEGATE DE CIRCULAŢIE

Întrebări DA NU Comentarii
Lucrări efectuate în condiţii de circulaţie
(drumuri publice sau private)
– Solicitaţi de fiecare dată permisul de acces din partea serviciilor
competente (comună, departament, stat)?
– Cunoaşteţi semnalizarea de şantier care trebuie aplicată în funcţie
de tipul de servicii de drumuri şi de dificultăţile provocate?
– Utilizaţi panouri sau materiale de semnalizare adaptate?
– Verificaţi starea acestor materiale?
– Atunci când folosiţi elementele de semnalizare temporară ţineţi
cont de riscuri?
Circulaţie pe şantier
 (mijloace de transport şi pietoni)
– Dacă activităţile desfăşurate impun îndepărtarea momentană a
protecţiilor colective, le reamplasaţi după aceea?
– Zonele cu riscuri sunt corect protejate sau semnalizate sau este
împiedicat fizic accesul?
Riscuri legate de mijloacele de transport de şantier
– Echipamentele întreprinderii sunt prevăzute cu dispozitive de
securitate:
 Avertizoare sonore sau luminoase pentru mersul înapoi?
 Cabine de protecţie împotriva ciocnirii?
– Dispozitivele sunt întreţinute regulat?
– Conducătorii de vehicule au permis?

Dacă problema tratată indică existenţa unui risc, indiferent dacă acesta se consideră important sau
nu, real sau presupus, se înscrie într-un formular special de IDENTIFICARE (tabelul 6.12)
După ce s-au aplicat toate check-list-urile, se reia formularul de IDENTIFICARE, se fac
regrupări şi, eventual, se completează cu riscuri care nu au fost menţionate în cursul anchetei.

Tabelul 6.12. Fişă pentru identificarea riscurilor

LISTA DE RISCURI IDENTIFICATE REFERINŢE DIN

CHESTIONAR

b. Ierarhizarea riscurilor
Practic se atribuie o valoare riscurilor în funcţie de criterii selectate de întreprindere: probabilitatea
de apariţie, gravitate, frecvenţă. Clasamentul va fi folosit pentru stabilirea priorităţilor în vederea
planificării acţiunilor preventive. Operaţia se realizează de către un grup de lucru care poate fi
completat cu alte competenţe faţă de cele precizate la etapa pregătitoare.
Metoda propune o evaluare semicantitativă, pe baza tehnicii alegerii prin vot, care
este foarte simplă. Pentru aceasta, fiecare membru al echipei se gândeşte care riscuri ar fi
printre cele mai importante pentru întreprindere (numărul de riscuri care se ordonează se
stabileşte în prealabil; de regulă 4 sau 5).
Criteriile pentru ierarhizare care pot fi luate în considerare sunt:
 gravitatea consecinţelor posibile;
 factorii agravanţi;
 numărul de angajaţi expuşi;
 frecvenţă şi durată de expunere;
 probabilitatea evenimentului;
 numărul de accidente, de boli sau de incidente legate de riscul respectiv.
Calificarea riscurilor este o operaţie cu un grad ridicat de subiectivism, legat de percepţia pe
care o are fiecare membru al echipei asupra riscului.
Riscul care a primit cele mai multe voturi se înscrie primul pe documentul folosit pentru
IERARHIZARE ş.a.m.d.
Operaţia se repetă pentru un nou grup de riscuri.
c. Planificarea acţiunilor preventive
Este finalizarea logică a etapelor precedente. Pentru fiecare măsură, se vor stabili: obiectivul
(rezultatul urmărit), responsabilul, termenul de realizare şi mijloacele care trebuie alocate.
 CAPITOLUL 7

ABORDĂRI ERGONOMICE ALE EVALUĂRII RISCURILOR

PROFESIONALE

Termenul “Ergonomie” (gr. ergon - muncă şi nomos - lege) a fost propus în 1949 de către
Murrel, prin el înţelegându-se, într-o definiţie extinsă (Manolescu, 1999), gruparea ştiinţelor
biologico-medicale, psihologico-sociale şi tehnice, în vederea cercetării relaţiilor şi posibilităţilor
de adaptare optimă reciprocă, în condiţii date, atât a omului la munca sa, cât şi a muncii la om, în
scopul creşterii eficienţei tehnico-economice, a optimizării condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi
rezultatelor muncii, concomitent cu menţinerea stării de sănătate şi favorizarea dezvoltării
personalităţii.

7.1. Metoda MORT (Management Oversight Risk Tree)

Metoda de analiză apriorică a riscurilor, cunoscută sub denumirea prescurtata de MORT, a

fost elaborată de Johanson în 1975 şi are la bază un sistem teoretic original şi coerent. Accidentul
este definit ca "un transfer nedorit de energie care generează o leziune, un prejudiciu asupra unor
persoane sau perturbă funcţionarea normală a unui proces". Accidentul propriu-zis este precedat
de o "succesiune de erori în prevenire sau în funcţionare, care produc deficienţe de adaptare a
factorilor umani sau ambientali. Aceste erori conduc direct spre condiţii şi acţiuni periculoase",
generatoare de accidente.
Conform acestui model, investigarea accidentului trebuie să se orienteze spre următoarele
trei direcţii:
 analiza "factorilor specifici", respectiv a omisiunilor referitoare la prevenire;
 analiza "factorilor de risc asumaţi", respectiv toleraţi datorită frecventei lor scăzute sau
pentru că evitarea lor este imposibilă sau este prea costisitoare;
 analiza factorilor dependenţi de "caracteristicile generale ale managementului", care au
participat direct la producerea accidentului.
Studiul se realizează cu ajutorul unui chestionar ce conţine circa 300 de întrebări cu
răspunsuri deschise. Chestionarul poate fi utilizat atât la cercetarea accidentelor de munca în scopul
stabilirii cauzelor, cât şi la analiza apriorică a riscurilor de accidentare într-o activitate concretă. În
concluzie, metoda MORT constituie o punte de legătură între metodele pre şi postaccident.

7.2. Metoda LEST

Metoda este rezultatul unei investigaţii realizate de Laboratorul de Ergonomie şi Sociologie

a Muncii – Franţa (Laboratoire d’Ergonomie et Sociologie du Travail – LEST al CNRS). Se
analizează factorii de influenţă ai organizării locurilor de muncă pe cinci domenii (v. tabelul 7.1).
Tabelul 7.1. Factori de influenţă a organizării locurilor de muncă după metoda LEST
DOMENIUL FACTORI PARAMETRII
A. Solicitări 1. Ambianţa termică • temperatura
ambianţă fizică • nivelul efortului fizic
• durata de expunere
• variaţiile extreme între sezoane
• umiditatea aerului
• viteza curenţilor de aer
• frecvenţa variaţiilor zilnice
 • manipulările de materiale calde sau reci
2. Zgomot • nivelul intermitent
• nivel de atenţie
• zgomotul neaşteptat
• frecvenţa
3. Iluminat • nivel de iluminare la locul de muncă
• importanţa contrastelor
• nivelul de percepţie
• iluminatul artificial
• nivelul de strălucire
• nivelul de iluminat general
4. Vibraţii • frecvenţa
• amplitudinea
• durata de expunere
B. Solicitări fizice 5. Solicitări statice • postura
• durata fiecărei posture
6. Solicitări dinamice • consum de kcal/24h
• sexul
C. Solicitări 7. Durata programului • modul de retribuire
mentale de muncă • timpul de muncă efectiv
• numărul pauzelor
• timpul de supraveghere
• timpul de muncă de bandă
8. Complexitate, viteză • durata medie a fiecărei operaţii
• durata ciclului de muncă
• nr. de mânuiri realizate pe ciclul de muncă
9. Atenţie • nivelul de atenţie solicitat
• durata de menţinere a atenţiei
• frecvenţa riscurilor de accidentare
• importanţa riscurilor
• posibilitatea de a vorbi cu alţi muncitori
• durata în care nu este necesară supravegherea
vizuală
• nr. de maşini, aparate supravegheate
• durata medie a intervenţiilor pe oră
• numărul de intervenţii
10. Fineţe • nivelul de percepere a detaliilor
• număr de intervenţii
D. Solicitări 11. Iniţiativă • posibilitatea de a-şi organiza munca
psihosociologice • posibilitatea de a-şi controla ritmul de muncă
• posibilitatea de a lucra în avans
• posibilitatea de autocontrol
• posibilitatea de a-şi regla maşina
• posibilitatea intervenirii în caz de accident
12. Pregătire • nivelul de cunoştinţe cerut de sarcina de muncă
profesională
13. Posibilităţi de • posibilitatea de a comunica verbal în timpul
comunicare muncii
• posibilitatea de a se deplasa la alt loc de muncă
• numărul de persoane de la locul de muncă
14. Cooperare • tipul relaţiilor de muncă
• frecvenţa relaţiilor
15. Identificarea • în procesul de fabricaţie
produselor efectuate • frecvenţa relaţiilor
E. Timp de 16. Timpul de muncă • programul de muncă
muncă. • durata săptămânii de muncă
• durata deplasării de acasă la locul de muncă

Fiecare domeniu investigat şi analizat este caracterizat prin 16 factori de influenţă sau de
evaluare, care, la rândul lor, sunt determinaţi de o serie de parametrii. Aprecierea influenţei şi a
gradului de dificultate pentru fiecare domeniu, factor sau parametru în parte se realizează prin
comparaţie între punctajul obţinut şi baremuri sau criterii predeterminate sau cu ajutorul unei grile
de evaluare cu 10 niveluri (de la „ 1 - satisfăcător” la „10 – suprasolicitare”). Culegerea datelor şi
informaţiilor necesare se realizează cu ajutorul unui ghid de observaţii. Pe baza analizei fiecărui
domeniu şi factor de influenţă, ţinând seama de parametrii de influenţă, se efectuează evaluarea cu
ajutorul nivelurilor specifice grilei şi se trasează histograma organizaţiei locurilor de muncă –
situaţia existentă.
În faza următoare, se analizează parametrii susceptibili de ameliorare, punându-se cu
prioritate accentul pe acei factori cotaţi cu nivelul 8 – 9 – 10, utilizând diferite procedee (de
exemplu, metoda interogativă, determinări fiziologice, teste psihologice, măsurători de ambianţă
fizică, etc.), măsurări tehnice şi organizatorice. În final, se elaborează histograma îmbunătăţită a
locului de muncă, în care se prevăd şi condiţiile de aplicare a recomandările propuse.

7.3. Metoda ERGOS

Metoda ERGOS reprezintă o modalitate de identificare a tuturor factorilor de risc şi de

evaluare completă a locurilor de muncă, în cadrul unui proiect de investigaţie socială în domeniul
ergonomiei. Prin culegerea sistematizată a datelor şi informaţiilor privind locul de muncă, pe baza
unui ghid, se poate obţine un diagnostic privind diverşi factori de risc existenţi la locul de muncă
[166]. Metoda are în vedere şase mari factori, fiecare grupă având, la rândul său, subgrupe de
factori (figura 7.1).

INDICE GLOBAL

Configurarea Agenţi
locului de chimici Agenţi Siguranţă
Sarcina Sarcina
muncă şi contami- fizici
fizică psihică
microclimatul nanţi

Atenţie Praf Zgomot Căderi

Spaţiu Sarcină
Complexi- Gaz Vibraţii Arsuri
Iluminat dinamică
tate Vapori Iluminat Incendii
Aerisire Sarcină
Monotonie Altele Căldură Striviri
Tempera- statică
tură Iniţiativă Altele
Zgomot Izolare
Orar
Relaţii
Fig. 7.1. Metoda ERGOS: Subgrupe factori de risc

Pentru fiecare grupă de factori şi concepte există o scară de evaluare de la zero la o sută de
puncte (conform tabelului 7.2).
Tabelul 7.2. Metoda ERGOS: scală de evaluare
Condiţiile de muncă sunt cele adecvate, nu derivă
0 – 30 puncte Satisfăcător din aceleaşi efecte adverse

Condiţiile de muncă sunt cuprinse în standardele

31 – 60 puncte Acceptabil de acceptare la nivel internaţional

Este posibil să nu se îndeplinească standardele de

61 – 100 puncte Nefavorabil calitate, trebuie luate măsuri corecte şi adecvate
 În baza evaluării diferitelor grupe de factori care coexistă în fiecare caz, se obţine o evaluare
globală pentru fiecare loc de muncă, care permite clasificarea acestuia în funcţie de criteriile
menţionate.

7.4. Metoda DSF (Diagnosis Safety Form)

Elaborată în anul 1974 de un grup de cercetători americani, metoda are ca obiectiv

identificarea unui ansamblu de carenţe existente într-o anumită activitate care determină
performanţele de securitate. DSF se prezintă sub forma unei liste, care include 9 categorii de
probleme ce urmează a fi analizate: organizare, ambiantă fizică, unelte şi scule, echipament tehnic,
formarea personalului, sarcina de muncă, accidente produse, boli profesionale şi echipament de
protecţie.
Depistarea disfuncţiilor referitoare la aceste probleme se realizează utilizând un chestionar
ce grupează 50 întrebări cu ajutorul cărora se evaluează importanţa lor. Scala de evaluare cuprinde
5 niveluri ( 1...5 ) corespunzător calificativelor: foarte slab, slab, mediu, bun şi foarte bun. Metoda
este participativǎ, răspunsurile la întrebări fiind obţinut direct de la personalul implicat în
activitatea analizată.Aplicarea metodei implică parcurgerea a patru etape:
 Alegerea tipului de activitate, DSF fiind concepută pentru analiza şi evaluarea problemelor
de securitate a muncii comune unui ansamblu de locuri de muncă analoge sau activităţi
caracterizate prin riscuri comune.
 Selectarea persoanelor chestionate, în general fiind vorba de operatorii de la locurile de
muncă, şeful de atelier sau de secţie, inginerul de securitate şi responsabilul cu formarea
personalului.
 Distribuirea chestionarului la persoanele stabilite şi completarealui
 Prelucrarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor.
Pe baza însumării notelor obţinute la fiecare întrebare ( de la 1.. .5 ) se obţine o cotă finală
pentru categoria respectivă de probleme analizate. Aceste punctaje finale permit ierarhizarea
problemelor de securitate şi stabilirea priorităţilor de acţiune. Dintre avantajele metodei DSF
menţionăm:
este o procedura suficient de formalizată pentru a putea fi aplicată de inginerul de securitate al
întreprinderii;
 permite elaborarea unui "prediagnostic intern" al problemelor de securitate, în baza căruia
specialiştii pot soluţiona ulterior problemele identificate;
 aplicarea ei reprezintă un mijloc de a trasa, plecând de la practica de zi cu zi, direcţii de
prevenire prioritare.
Dintre dezavantajele acestei metode putem menţiona:
 procedura greoaie de lucru nu permite aplicarea ei în activităţi cu o mare diversitate de
locuri de muncă;
 aprecierea importanţei problemelor este lăsată exclusiv pe seama celor ce realizează
activitatea respectivă;
 lista de control şi chestionarul sunt închise şi nu epuizează toate problemele de securitate.

7.5. Metoda DCT (Diagnostique des Conditions du Travail)

Metoda elaborată de cercetătorii francezi în anul 1984 îşi propune realizarea unui instrument
simplu şi eficace pentru evaluarea condiţiilor de muncă [55]. Metoda presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a.Stabilirea unei viziuni globale asupra diferitelor sectoare, secţii şi ateliere ale intreprinderii, din
punctul de vedere al condiţiilor de muncă.
b.Depistarea sectoarelor cu probleme deosebite, ce necesită analize aprofundate.
c.Aprofundarea analizei la nivelul sectorului. Ca instrument de lucru în această etapă se utilizează o
"baterie de evaluare primară" ( tabelul 7.3), care cuprinde 9 categorii de probleme("câmpuri de
investigare") ce grupează 63 de întrebări sau puncte-cheie. Fiecare întrebare conţine de la 1 la 3
itemi, care corespund de fapt supoziţiilor la care apelează evaluatorii.

Tabelul 7.3. Structura bateriilor de evaluare primară a condiţiilor de muncă în metoda DCT (după Piotet şi
Mabile, 1984, cf [55t])
CATEGORII DE PROBLEME INVESTIGATE (CÂMPURI DE NUMĂR DE:
INVESTIGARE) Întrebări Itemi
Unelte de muncă (caracteristici; condiţii de utilizare) 2 6
Adecvarea uneltelor (starea uneltelor; adaptarea uneltelor la muncă; 3 9
realizarea operaţiilor)
Locul de muncă (amenajare; eforturi dinamice; eforturi statice; viteză 10 30
de execuţie)
Ambianta locului de muncă (calitatea aerului; zgomot şi vibraţii) 12 36
Securitatea muncii (riscuri de accidentare; condiţii de igienă; 4 10
accidente produse şi îmbolnăviri profesionale)
Evaluarea instruirii personalului 12 36
Relaţii sociale de grup 17 21
Stil de conducere 10 30
Spre exemplu, în cazul analizei, "uneltelor de muncă", punctul-cheie "adecvarea uneltelor"
este evaluată cu ajutorul a 3 itemi şi tot atâtea calificative (tabelul . ):
 starea uneltelor (buna, medie, slabă);
 adaptarea uneltelor la muncă (bună, medic, slabă);
 defecţiuni sau avarii (niciodată, uneori, adesea).

Tabelul 7.4. Chestionar DCT. Exemple de întrebări (după Piotet şi Mabile, 1984)
ÎNTREBĂRI CALIFICATIVE
Uneltele pe care le folosiţi sunt moderne sau învechite, în Bune Medii Slabe
bună stare sau degradate, sigure sau periculoase, fiabile sau
precare. Puteţi să le calificaţi global ca...?
Independent de starea lor, uneltele sunt mai mult sau mai Bună Medie Slabă
puţin adaptate activităţii pe care o prestaţi. Puteţi califica
global această adaptare ca...?
Ritmul de muncă sau calitatea producţiei sunt perturbate de Niciodată Uneori Adesea
defecţiuni sau avarii ale instalaţiilor?

Pe baza acestei evaluări primare se realizează ulterior chestionare aprofundate şi adaptate

problemelor studiate, conţinând întrebări pertinente ce se adresează operatorilor şi factorilor de
conducere interesaţi.
d.Stabilirea termenilor diagnosticului condiţiilor de muncă la nivel de sector.
Prelucrarea rezultatelor obţinute în urma analizei răspunsurilor la chestionarele din etapa anterioară
permite ierarhizarea deficienţelor privind condiţiile de muncă. Tabloul final obţinut se constituie
într-un diagnostic al stării condiţiilor de muncă şi de securitate a muncii din sectorul analizat.
e.Elaborarea unui program de acţiune. Acesta conţine măsurile de prevenire ierarhizate in ordinea
priorităţilor. Aplicarea lui, de cele mai multe ori, ţine seama de un compromis intre aspectul tehnic
şi cel economic al problemei. După cum se constată, sub aspectul procedural, metoda prezintă
numeroase asemănări cu metoda DSF prezentată anterior.

7.6. Metoda SDQ (Safety Diagnosis Questionaire)

Această metodă se bazează pe un model al fenomenului de accidentare, în care riscul apare

atunci când condiţiile tehnice şi organizatorice se dovedesc a fi incompatibile cu exigenţele
necesare efectuării unei activităţi în condiţii de securitate. Obiectivul principal al metodei îl
constituie stabilirea acestor incompatibilităţi, denumite "configuraţii critice" (v. fig. 7.2). Pentru
aceasta, metoda utilizează ca instrument de lucru un chestionar de securitate care trebuie completat
de către specialişti, răspunsurile la chestionar permiţând stabilirea "configuraţiilor critice" pentru
un anumit loc de muncă sau operaţie în condiţii tehnice şi organizatorice date.

CERINŢE DE
SECURITATE ALE FĂRĂ
ACTIVITĂŢII COMPORTAMENT
ACCIDENT
SIGUR

DA

COMPATIBIL

NU

CONDIŢII TEHNICE
COMPORTAMENT ACCIDENT
ŞI
ORGANIZATORICE RISCANT

Fig. 7.2. Metoda SDQ. Schema de principiu a configuraţiilor critice

7.7. Metoda profilului postului - Renault

Regia Naţionala a Uzinelor Renault (RNUR) Franţa a elaborat o metodă pentru analiza şi
evaluarea ergonomică a locurilor de muncă, pe baza observaţiilor directe. Pentru fiecare loc de
muncă se analizează 4 domenii, în funcţie de 8 factori de evaluare (A-H) şi 27 criterii de influenţare
(tabelul 7.5). Fiecare criteriu este evaluat după gradul de dificultate, cu ajutorul unei scale cu 5
niveluri, pornind de la nivelul 1 (favorabil), pană la nivelul 5 (nefavorabil). Evaluarea gradului de
dificultate asociat fiecărui criteriu întâlnit în activitatea de muncă analizată se realizează în scopul:
 optimizării constructive a locului de muncă;
 asigurării securităţii muncii;
 îmbunătăţirea condiţiilor de ambiantă fizica;
 reducerii solicitărilor fizice şi nervoase;
 stabilirii condiţiilor corespunzătoare de muncă sub aspect psihosocial.
Tabelul 7.5. Metoda Renault. Factori şi criterii de evaluare analitică a unui loc de muncă
Înălţime - distantă 1
5
Alimentaţie - evacuare piese 2
Concepţia locului de muncă
Aglomerare - accesibilitate 3
Comenzi - semnale 4
Factorul de securitate A Securitatea muncii 5
Ambianta termică 6
Ambianta sonoră 7
Factori Ambianta Iluminatul artificial 8
B
ergonomici fizică Vibraţii 9
Igiena atmosferica 10
Aspectul postului 11
 Poziţia principală a corpului 12
Solicitarea Poziţia cea mai defavorabilă 13
C
fizică Efort de muncă Poziţia de muncă Efort 14
de manipulare Poziţia în timpul 15
manipulării 16
Sarcina Operaţii mintale 18
D
nervoasă Nivelul de atenţie 19
Autonomie individuală 20
Factori Autonomie E
psihologici şi Autonomie de grup 21
sociologici Relaţii de muncă Relaţii independente de muncă 22
F
muncă Relaţii interdependente de muncă 23

Repetitivitate G Repetitivitatea ciclului demunca 24

Potenţial de muncă 25
Conţinutul 26
H Responsabilitate
muncii
Interes fată de muncă 27

Determinarea nivelurilor ergonomice se face ţinând seama de semnificaţia fiecărui criteriu,

adaptat la situaţia concretă de muncă, cu ajutorul scalei prezentate în tabelul 7.6.
Tabelul 7.6 Metoda Renault. Scala de evaluare a condiţiilor de muncă
Opt factori A - H; Cinci niveluri 1-5
5 Foarte Foarte Foarte 1 min Izolat 1 min Redus
periculos greu solicitat
4 Periculos Greu Solicitat Relaţii
5 min directe 3 min
3 Acceptabil Normal 15 min Relaţii Mediu
uşoare 5 min
2 Bine Uşor Grupa
30 min 10min
1 Foarte bine Grupa + Ridicat
din afară
Nivel A B C D E F G H
Factori
A - Securitatea muncii; B - Ambianţa; C - Solicitarea fizică; D - Solicitarea psihică; E - Autonomie; F - Relaţiile de
muncă; U - Repetitivitatea; H - Conţinutul muncii.

Concepţia locului de muncă: se verifică dacă, în funcţie de datele dimensionale şi funcţionale, locul
de muncă este corespunzător.
Securitatea muncii: se evaluează după nivelul de gravitate şi probabilitatea riscului de accidentare,
în funcţie de natura muncii şi a mijloacelor de muncă utilizate.
Ambianţa fizică: se evaluează avându-se în vedere următoarele criterii: temperatura aerului,
zgomotul, iluminatul artificial, vibraţiile, igiena atmosferei şi aspectul locului de muncă, luând în
considerare recomandările ergonomice precum şi normele în vigoare.
Solicitarea fizică: se evaluează nivelul solicitărilor statice şi dinamice dictate de poziţiile
preponderente ale angajaţilor în timpul realizării sarcinilor de muncă, precum şi frecventa şi
dificultatea manipulărilor.
Solicitarea nervoasă: se evaluează ansamblul solicitărilor la care este supus sistemul nervos în
cursul realizării sarcinilor de muncă, datorită operaţiilor mentale, precum şi nivelului de atenţie,
caracterizat prin durată, precizie, frecvenţă în cadrul unui ciclu de muncă.
Autonomia în muncă: se apreciază dacă, locul de muncă oferă posibilitatea variaţiei ritmului de
muncă al angajaţilor în timpul unui ciclu de muncă, zi sau săptămână, dacă timpii de pauză sunt
calculaţi şi acordaţi corespunzător.
Relaţiile de muncă: se apreciază existenţa relaţiilor corespunzătoare între angajaţi în timpul muncii
(dacă există posibilitatea de comunicare şi colaborare) şi independente de munca.
Conţinutul muncii: se apreciază dacă locul de muncă oferă posibilitatea punerii în valoare a
potenţialului şi aptitudinilor angajatului, dacă solicită în suficientă măsură responsabilitatea
acestuia, dacă facilitează motivaţia în muncă.
Repetitivitatea ciclului de muncă: se evaluează posibilitatea ca un angajat să servească mai multe
maşini, în funcţie de durata totală a ciclului de fabricaţie.

BIBLIOGRAFIE
1. ASRO SR ISO 31000:2010, Managementul riscului – principii şi linii directoare
privind implementarea, ASRO, 2010
2. Basuc M., ş.a. Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, Editura Copertex, Bucureşti, 2004
3. Bogathi, Z., ş.a. Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Ed. POLIROM,
Bucureşti, 2004
4. Bogathi, Z. Conflicte în organizaţii. Ed. Eurostampa, Timişoara, 2002
5. Borthod, P. Check-list d’observation pour l’analyse d’une poste de travail. Une
methode de recherche de facteurs de risque a priori. Revue des
Conditions de Travail, nr. 16/1985, pag. 25
6. CCPS (Center for Layer of Protection Analysis: Simplified Process Risk Assessment (CCPS
Chemical Process Concept Book), Center for Chemical Process Safety/AIChE, 2001
Safety) (http://knovel.com).
7. CEE New Trends in Accident Prevention due to the Changing World of Work -
Topic Center on Research - Work and Health , CEE, 2002 - 34 p. ISBN
92-95007-70-0
8. CEI/IEC (Comisia Studii de pericol şi de exploatabilitate (Studii HAZOP) – Ghid de
Internaţională de aplicare. CEI : 61882
Electrotehnică)
9. CEI/IEC Techiques d'analyse de la fiabilité des systemes. Procédure d'analyse des
mod de défaillance et leurs effets (AMDE). CEI 812:1985
10. CEI/IEC Analyse par arbre de panne (AAP), CEI 1025:1990

11. CEI/IEC Techique d'analyse de la sureté de fonctionnement. Méthode du diagrame de

fiabilité, CEI 1078:1991
12. Cioca, L., Moraru, R. Managementul riscurilor profesionale psihosociale, Editura
Universităţii”Lucian Blaga”, Sibiu, 2010a
13. Darabont, A., Pece, Protecţia muncii. E.D.P. Bucureşti, 1996
Şt.
14. Darabont, Al, Pece, Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol. 1 şi 2, Editura Agir,
Şt., Dăscălescu, A. Bucureşti, România, 2002;
15. Darabont Al., Auditul securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura AGIR, Bucureşti, 2002
Nisipeanu S.,
 Darabont D.
16. Darabont, A., ş.a. Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice, Editura AGIR,
Bucureşti, 2001
17. Dăscălescu, A. Costul accidentelor de muncă, Atlas Press, Bucureşti, 2003
18. EU-OSHA Priorities for Occupational Safety and Health in the EU-25 - 2005 - 32 p.
ISBN 92-9191-168-2, EU-OSHA
19. EU-OSHA Intégrer les questions de genre dans l’évaluation des risques - FACTS n°
43 - 2003 - 2p. ISSN 1681-2131, CEE
20. EU-OSHA OHS in figures: Stress at work-Figures and facts, EU-OSHA Risk
Observatory, 2009, http:
//riskobservatory.osha.europa.eu/risks/forecasts/psychosocial_risks
21. Fîţǎ, N.D., Moraru Electrosecuritate în muncǎ, Universitas, Petroşani, 2011
R.I., Iorga, I., Breben,
F., Pǎsculescu, D.,
Pǎsculescu, M.,
Mihai, N.
22. Guvernul României H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882/30.10.2006.
23. Guvernul României H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în
muncă nr. 319/2006, aprobate H.G. nr. 1425/2006, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 661/27.09.2010.
24. Kinney, G.F., Practical risk analysis for safety management, Naval Weapons Center,
Wiruth, A.D. California, SUA, 1976;
25. Less, F.P. Loss Prevention In Process Industries (vol. I, II), Butterworths, London,
Great Britain, 1980.
26. Moraru, R. Current Trends and Future Developments in Occupational Health and
Safety Risk Management în Roland Iosif Moraru (2012). Current Trends
and Future Developments in Occupational Health and Safety Risk
Management, Risk Management for the Future - Theory and Cases, Dr Jan
Emblemsvåg (Ed.), , InTech, DOI: 10.5772/1809
27. Moraru, R., Băbuţ, G. Analiza de risc, Editura Universitas, Petroşani, România, 2000
28. Moraru, R., Băbuţ, Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale, Editura Focus, Petroşani,
G., Matei, I. România, 2002
29. Moraru, R., Băbuţ, G. Managementul riscurilor; Abordare globală-Concepte, principii şi
structură. Editura Universitas,Petroşani, 2009
30. Moraru, R., Băbuţ, G. Evaluarea şi managementul participativ al riscurilor profesionale,
Editura Focus, Petroşani, 2010.a, ISBN:978-973-677-206-1.

31. Moraru, R., Băbuţ, G. Evaluarea şi managementul participativ al riscurilor: ghid practic, Focus,
Petroşani, 2010.b
32. Moraru, R., Băbuţ, Aeraj, sănătate şi securitate în muncă, Focus, Petroşani, 2011
G., Bǎbuţ, M.C.
33. Moraru, R., Cioca, Nanosecuritate, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2011
I.L.
34. Parlamentul Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Monitorul Oficial al
României României, Partea I, nr. 646/26.07.2006.
35. Pece, Şt., Securitate şi sănătate în muncă – Dicţionar explicativ, Editura Genicod,
Dăscălescu, A. ş.a. Bucureşti, 2001;
36. Perilhon, P. MOSAR: Présentation de la méthode, Technique de l'Ingénieur, traité,
sécurité et gestion des risques, article SE4060, pp. 1-16, 2000.
37. Pitariu, H. Psihologia selecţiei şi formării profesionale.Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1983
38. Pitariu, H. Psihologie industrială. Universitatea Babeş-Boylai, Cluj-Napoca, 1981.
39. Polet, P., Modelling Border-line Tolerated Conditions of Use (BCTUs) and
Vanderhaegen, F., associated risks. Safety Science, vol. 41, nr. 2-3/2002, pag. 111-136.
Amalberti, R.
40. Popa, M. Manual de psihologia muncii şi organizaţională. Ed. POLIROM,
Bucureşti, 2004
41. Rasmussen, J. The human as a system component, Human interaction with computer.
H.T. Smith and T.R.G. Green (eds), London Academic Press, pag. 67-96,
1980
 42. Rasmussen, J. Risk management in a dynamic society: a modelling problem. Safety
Science, vol. 27, nr. 2-3/1997, pag. 183-213.
43. Rasmussen, J. Skills, Rules, and Knowledge; Signals, Signs, and Symbols, and Other
Distinctions in Human Performance Models. IEEE transactions on
systems, and cybernetics, vol. SMC-13, nr. 3/1983.
44. Reason, J. L'erreur humaine. Presses universitaires de France, Paris, 1993
45. Reason, J. A system approach to organisational error. Ergonomics, vol. 38, nr.
8/1995, p. 1708-1721.
46. Reese. Ch. D. Occupational health and safety management, A practical aproach, second
edition, CRC Press, Boca Raton, 2009
47. Ridley, J., Channing, Safety at Work, 6th ed., Butterworth-Heinemann, Oxford, 2003
J.
48. Şerbu, T. Fiabilitatea şi riscul instalaţiilor, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2000
49. Theys, J. Conquete de la securite, gestion des risques, Paris: L’harmattan, 1991,
p.279-298.
50. Vasilescu, G. Metode neconvenţionale de analiză şi evaluarea riscului profesional,
ISBN 978-973-88590-0-5, Ed. INSEMEX, 2008.
51. Villemeur, A. Sûreté de fonctionnement des sytèmes industriels. Editions Eyrolles,
Collection de la direction des études et recherches d’EDF, 1988
52. Viner, D. Accident analysis and risk control, Derek Viner Pty Ltd, Melbourne, 1991
53. Zimolong, B., Elke, Risk Management, International Encyclopedia of Ergonomics and Human
G. Factors, W. Karwowski, Taylor & Francis, pag. 1327-1333, London,
2001
54. Zohar, D. Safety Climate: Conceptual and Measurement Issues, J.C. Quick and L.E.
Tetrick, Eds., American Psychological Association, Washington DC, pag.
123-142, 2003
55. Zohar, D., Luria, G. Climate as a social-cognitive construction of supervisory safety practices:
scripts as proxy of behavior patterns. Journal of Applied Psychology
89/2004, p.322–333.
56. Zohar, D., Tenne- Transformational leadership and group interaction as climate
Gazit, O. antecedents: a social network analysis. Journal of Applied Psychology
93/2008, p. 744–757.
57. Zorlenţan, T., Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998, 736
Burduş, E., pag.
Căprărescu, G.
58. Zwetsloot, G.I.J.M., Safety in a complex world as the result of co-creation and co-learning by
Gort, J., Zwanikken, key agents - Towards a vision on living safety in organisations, 3rd
S., Steijger, N., van Working in Safety Conference, 2006, Delft, Netherlands.
der Vorm, J., Gallis,
R., Starren, A.
59. Zwetsloot, G.I.J.M., Towards a strategic business case for health management, In: Johansson,
van Scheppingen, A. U., Ahonen, G. and Roslander, R. (eds) Work Health and Management
Control, 2007, pp. 183-213.

ANEXA 1

GLOSAR DE DEFINIŢII ŞI NOŢIUNI DE BAZĂ.

TERMINOLOGIE SPECIFICǍ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCǍ

Accident de muncă: vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de
cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM): accident care produce incapacitate temporară de
muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical;
Accident care produce invaliditate (INV): accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-
un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept.

Accident mortal (D):accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval
de timp, în baza unui act medico-legal.

Accident colectiv: accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în
cadrul aceluiaşi eveniment.

Accident de muncă de circulaţie: accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul
rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Accident de muncă de traseu: accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la
domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul, accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă
în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi
care a antrenat vătămarea sau decesul, accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul
unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul, sau accidentul în afară muncii - accident
care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din legea 319/2006..

Accident uşor: eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri
medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durata mai mică de 3 zile.

Accident major: accident de muncă, de regulă accident nuclear, incendiu sau explozie, care determină creşterea bruscă
şi masivă a morbidităţii şi mortalităţii colectivităţii umane situate în proxima vecinătate a locului accidentului şi/sau
poluarea severă a mediului înconjurător.

Acomodare în muncă: adaptare a unor funcţii ale organismului în concordanţă cu schimbările produse în procesul de
muncă.

Activitate care implică agenţi chimici: orice proces de muncă în care sunt utilizaţi sau se intenţionează utilizarea
agenţilor chimici, inclusiv producerea, manipularea, depozitarea, transportul, comercializarea şi tratarea lor sau din care
rezultă agenţi chimici.

Activitate periculoasă: activitate în cadrul căreia se poate declanşa un accident de muncă sau o boală profesională, prin
specificul unora dintre actele implicate sau printr-o realizare defectuoasă a acestora.

Adaptare a locului de muncă: organizare şi amenajare a locului de muncă în funcţie de cerinţele ergonomice, îndeosebi
de igienă a muncii, de psihologie a muncii şi tehnice, corespunzător condiţiilor fizice şi psihice ale executantului.

Adaptare în muncă: totalitatea modificărilor morfo – funcţionale ale organismului uman prin care se realizează
concordanţa între capacitatea de muncă a omului şi cerinţele muncii.

Agent biologic: microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare şi endoparaziţii
umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie.

Agent cancerigen (carcinogen): o substanţă, un preparat sau un procedeu, inclusiv substanţa sau preparatul degajat în
urma unui procedeu, care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, poate produce apariţia cancerului ori poate
creşte frecvenţa apariţiei acestuia.

Agent chimic: orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare naturală sau fabricat, utilizat sau
eliberat, inclusiv ca deşeu, din orice activitate, indiferent dacă este sau nu produs intenţionat şi este sau nu plasat pe
piaţă.

Agent chimic periculos: orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare a substanţelor periculoase în
concordanţă cu criteriile din actele normative în vigoare, altele decât substanţele care îndeplinesc numai criteriile de
clasificare ca periculoase pentru mediu, orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare ca preparat
periculos conform actelor normative în vigoare, altele decât acele preparate care îndeplinesc numai criteriile de
clasificare ca periculoase pentru mediu, orice agent chimic care, chiar dacă nu îndeplineşte criteriile de clasificare de
mai sus, datorită proprietăţilor fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi a modului în care este utilizat sau prezent la
locul de muncă poate să prezinte risc pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor.

Agent mutagen: o substanţă sau un preparat care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată, poate cauza anomalii
genetice ereditare ori poate creşte frecvenţa apariţiei acestora.
Agent nociv: orice factor chimic, fizic sau biologic, prezent în procesul de muncă şi care poate constitui un pericol
pentru sănătatea angajaţilor (Sin.: Agent periculos, Noxă).

Alimentaţie de protecţie: alimentaţie suplimentară acordată gratuit anumitor categorii de angajaţi care lucrează în
condiţii precizate de efort sau de mediu, pentru a completa măsurile de creştere a rezistenţei nespecifice a organismului,
cu condiţia ca noxele de la locul de muncă să nu depăşească limitele maxime admise. Dacă noxele depăşesc aceste
limite, alimentaţia respectivă nu poate ajuta la prevenirea unor îmbolnăviri.

Alţi participanţi la procesul de muncă: persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în
perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în
folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire
profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în forma scrisă şi pentru care se poate face
dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;

Amenajare a locului de muncă: structurare spaţială a locului de muncă după criterii ergonomice şi de securitate a
muncii, prin care se realizează eliminarea sau reducerea posibilităţii de contact periculos al angajatului cu
echipamentele tehnice, materiile prime şi materialele, adaptarea utilajului la datele antropometrice ale executantului,
asigurarea unei poziţii corecte de muncă etc., precum şi atenuarea sau eliminarea riscurilor din mediul fizic de muncă.

Angajator: persoana fizica sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are
responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;

Antreprenor (constructor, contractant, ofertant): orice persoană fizică sau juridică competentă care execută lucrări de
construcţii-montaj, în baza unui proiect, la comanda beneficiarului.

Arson: termen de origine engleză, intraductibil, ce desemnează un incendiu provocat printr-o acţiune intenţionată.

Atmosferă explozivă: amestec de aer în condiţii atmosferice şi substanţe inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă
sau pulbere în care, după aprindere, flacăra se extinde la întregul amestec.

Atmosferă potenţial explozivă: prin atmosferă potenţial explozivă se înţelege o atmosferă care poate deveni explozivă
în urma condiţiilor locale şi operaţionale.

Audit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: proces sistematic de obţinere a aprecierilor despre acţiuni şi
evenimente de natura securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu criterii
prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor către cei interesaţi.

Autoritate competentă: organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi locale sau organismul, respectiv
reprezentantul acestuia, abilitat ca, în exerciţiul autorităţii de stat, să ia măsuri obligatorii şi să adopte reglementări în
domeniul său de competenţă.

Beneficiar (investitor): orice persoană fizică sau juridică pentru care se execută lucrarea şi care asigură fondurile
necesare realizării acesteia;

Bioxid de siliciu (SiO2) liber cristalin (pulbere totală): se determină fizico-chimic din pulberea reţinută pe filtru de
esteri de celuloză, în urma aspirării unui volum de aer la nivelul respirator al angajatului. Pentru pulberea respirabilă,
determinarea se face pe filtru, cu ajutorul unui dispozitiv numit ciclon;

Boală profesională: afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau
sisteme ale organismului, în procesul de muncă;

Boală legată de profesiune: boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură
profesională.

Calitate de protecţie (din punctul de vedere a securităţii şi sănătăţii în muncă): proprietate a unui element de sistem de a
nu genera factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională.

Cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale: factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente),
proprii elementelor componente ale sistemului de muncă, ce au provocat accidentul sau boala profesională şi care,
înainte de producerea acestor evenimente, erau prezenţi în sistem ca riscuri.
Cercetare a bolilor profesionale: procedura efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de
profesionalitate a bolii semnalate;

Câmpuri electromagnetice: câmpuri magnetice statice şi câmpuri electrice, magnetice şi electromagnetice care variază
în timp cu frecvenţe până la 300 GHz;

Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă: condiţii impuse elementelor sistemului de muncă (executant - sarcină de
muncă - mijloc de producţie - mediu de muncă), stabilite prin legi, norme, normative, standarde, documentaţii tehnice şi
instrucţiuni, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

Clase de performanţă la foc: expresii cantitative formulate în termeni de performanţă pentru modul de comportare a
produselor la acţiunea focului, în condiţii de utilizare finală, structurate intr-o serie de niveluri de performanţă ale
produselor. Prin clase de performanţă la foc ale produselor se înţeleg clase de reacţie la foc, de rezistenţă la foc şi de
performanţă la foc exterior.

Combustie (ardere): reacţia exotermă a unei substanţe cu un comburant, care emite efluenţi însoţiţi de flăcări şi/sau
incandescenţă.

Comitet de securitate şi sănătate în muncă: organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi
consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;

Compartiment de incendiu - construcţia sau o parte a unei construcţii conţinând una sau mai multe încăperi sau alte
spatii, delimitate prin elemente de construcţii destinate să-l izoleze de restul construcţiei, în scopul limitării propagării
incendiului, pe o durată determinată.

Comportare la foc: schimbarea sau menţinerea proprietăţilor fizice şi/sau chimice ale unui produs expus la foc.

Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului: lucrării: orice persoana fizica sau
juridică competentă, desemnată de către beneficiar şi/sau de către managerul de proiect pe durata elaborării proiectului,
având atribuţiile prevăzute la art. 54 din HG 300/2006.

Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării: orice persoană fizică sau juridică
desemnată de către beneficiarul lucrării şi/sau de către managerul de proiect pe durata realizării lucrării, având
atribuţiile prevăzute la art. 58 din HG 300/2006;

Comunicare: procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la
art. 27 alin. (1) din legea 319/2006.

Comunicare verbală: mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană sau artificială;

Condiţii de muncă: totalitate a condiţiilor în care se desfăşoară procesul de muncă: tehnice (procedeele tehnice folosite
în cadrul procesului, precum şi caracteristicile tehnice ale mijloacelor de producţie), organizatorice (ansamblul
măsurilor aplicate de organizare a muncii şi a producţiei) şi de mediu (totalitatea caracteristicilor mediului fizic şi social
în care se desfăşoară producţia).

Condiţii de izolare: atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alţi lucrători, în cele mai multe
cazuri pentru o perioadă de timp mai mare de o oră, şi când nu este posibil să i se acorde ajutor imediat în caz de
accident sau când se află într-o situaţie critică.

Cost al accidentelor de muncă şi al îmbolnăvirilor profesionale: expresie valorică a consecinţelor accidentelor de

muncă şi bolilor profesionale, indicator economic ce reflectă toate efectele cuantificabile ale accidentelor de muncă.

Culoare de securitate: culoare căreia i se atribuie o semnificaţie specifică, prestabilită, în cadrul semnalizării de
securitate, pentru a transmite mesaje de interdicţie, de avertizare, de obligare, de salvare sau de prim ajutor.

Cultură celulară: rezultatul creşterii in vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.

Declaraţia prealabilă: documentul prin care se informează Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia se află
şantierul despre lucrările, societăţile şi persoanele relevante din şantier;

Defectare: încetarea aptitudinii unei entităţi de a-şi îndeplini funcţiunea.

Densitate de sarcină termică: raportul dintre sarcina termică şi suprafaţa pardoselii spaţiului afectat de incendiu.
Derivă: abaterea unui parametru în raport cu o valoare de referinţă. Deriva constituie, în general rezultatul unei
defectări.
Diminuarea capacităţii de muncă: reducere, parţială sau totală, a capacităţii individuale de muncă.

Distanţă de protecţie: distanţa dintre părţile active şi carcasa de protecţie, îngrădirile, balustradele, barele de protecţie
sau zona de manipulare.

Distanţă de securitate: distanţă minimă admisă între executant şi sursa de risc, necesară pentru asigurarea securităţii
acestuia.

Dosarul de intervenţii ulterioare: este dosarul care trebuie să cuprindă documentaţia de intervenţii ulterioare, cum ar fi
planuri şi note tehnice, prevederi şi informaţii utile pentru efectuarea intervenţiilor ulterioare în condiţii de securitate şi
sănătate.

Doză: mărime fundamentală în sistemul roentgenologic de unităţi de măsură a efectelor biologice produse de radiaţii,
care se exprimă prin numărul de perechi de ioni produşi într-o anumită masă de aer de către radiaţia respectivă. Unitatea
de măsură: roentgen, cantitate determinată dintr-o substanţă, dintr-o radiaţie etc, a cărei valoare depinde de efectul pe
care trebuie să-l producă, utilizată la stabilirea concentraţiilor admise de noxe în mediul de muncă.

Echipament individual de protecţie: orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja
împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă,
precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.

Echipament tehnic: maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele, uneltele şi alte mijloace asemănătoare
utilizate în procesul muncii ca părţi componente a mijloacelor de producţie.

Efect "Domino": rezultatul unei serii de evenimente în care consecintele unui accident ce are loc la o instalatie sau un
amplasament de tip Seveso sunt amplificate de urmatorul accident la o/un alta/alt instalatie/amplasament, ca urmare a
distantelor şi proprietăţilor substantelor prezente, şi care conduce în final la un accident major.

Emisie: evacuarea directă sau indirectă, de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă sau sol, provenite de la surse
punctiforme sau difuze ale instalaţiei.

Eroare: omisiune sau acţiune greşită a executantului unei sarcini de muncă; factor de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională propriu executantului. În raport cu verigile de bază ale activităţii de muncă se disting cinci tipuri de erori:
de recepţie, de prelucrare – interpretare a informaţiei, de decizie, de execuţie, de autoreglaj.

Evaluare: acţiune de determinare a aspectelor cantitative şi sau calitative ale unui sistem analizat şi rezultatul ei.

Evaluare a riscului de accidentare şi îmbolnăvire profesională: activitate prin care se identifică factorii de risc de
accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională şi se determină nivelul de risc.

Evidenţa: mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse.

Eveniment: accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în
condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală
profesională sau legată de profesiune.

Echipament de muncă: orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă.

Echipament cu ecran de vizualizare: ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afişare
folosit.

Ergonomia: este ştiinţa care studiază interacţiunea dintre oameni, activitatea lor şi mediul înconjurător.

Eroare umană: factor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, manifestat sub forma unei fapte, acţiuni etc, a
executantului, care constituie o abatere (deliberată sau nu) de la comportamentul normal, neriscant în muncă.

Executant: lucrătorul care realizează sarcina de muncă.

Factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională: însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente
proprii elementelor implicate în procesul de muncă şi care pot provoca accidente de muncă sau îmbolnăviri
profesionale; cauze potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

Fiabilitate: calitate a unui produs, serviciu sau sistem de a fi utilizat sau de a funcţiona fără defecţiuni un interval de
timp determinat, corespunzător scopului pentru care a fost conceput, cu respectarea cerinţelor de siguranţă în
funcţionare.

Fişă de evaluare a riscurilor: document centralizator al tuturor operaţiilor de identificare şi evaluare a riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională prin care se finalizează aplicarea metodei de evaluare a riscurilor de accidentare
şi îmbolnăvire profesională pe loc de muncă.

Formare: acţiunea de a pregăti, instrui, educa şi rezultatul ei.

Fracţii de pulberi (sau fibre): fracţia inhalabilă de pulberi (fibre) care corespunde fracţiei total inspirabile şi reprezintă
cantitatea de pulberi (fibre) cu risc pentru sănătate atunci când acestea sunt reţinute oriunde în aparatul respirator,
fracţia respirabilă de pulberi (fibre) reprezintă cantitatea de pulberi (fibre) cu risc pentru sănătate atunci când sunt
reţinute la nivel alveolar. Fracţia respirabilă de pulberi (fibre) cuprinde particule cu diametrul mai mic de 10 mm.

Fum: suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor
combustibile. Mulţi autori includ în compoziţia fumului, gazele/vaporii care se formează în urma arderii.

Funcţie: rol îndeplinit de o componentă structurală a unui sistem (subsistem, element etc.) în raport cu sistemul în
ansamblul său.

Funcţia omului în sistemul de muncâ: rol pe care îl îndeplineşte omul în conceperea, proiectarea, exploatarea,
întreţinerea şi analiza sistemului de muncă.

Funcţie de protecţie: funcţie realizată de un mijloc de protecţie prin care se combate acţiunea unui factor de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională asupra organismului uman sau numai se semnalează prezenţa unui asemenea
factor de risc.

Funcţie de securitate: funcţie a unui echipament sau dispozitiv prin care se asigură eliminarea existenţei factorilor de
risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională.

Gest-semnal: mişcarea şi/sau poziţia braţelor şi/sau a mâinilor într-o formă codificată, având ca scop ghidarea
persoanelor care efectuează manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru lucrători.

Grup vulnerabil la risc: grup de persoane departajat după criterii de sex, vârstă, stare fizică şi/sau fiziologică şi care
îndeplinesc condiţia specificată pentru persoanele vulnerabile (grupuri vulnerabile la risc pot fi femeile, tinerii,
persoanele handicapate).

Implementare: acţiune de punere în aplicare a unei idei, măsuri, soluţii, act legislativ, dispozitiv, echipament etc. din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Incident: eveniment nedorit survenit în timpul exploatării mijloacelor de producţie, soldat exclusiv cu daune materiale,
care nu implică o întrerupere semnificativă a procesului de producţie. În conformitate cu legislaţia în vigoare în
România, incidentele periculoase se înregistrează şi se comunică similar accidentelor de muncă.

Incident periculos: evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de
noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul
neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori
ar fi fost posibil să producă pagube materiale.

Invaliditate: pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de
invaliditate, emisă de organele medicale în drept.

Invaliditate evidentă: pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente cum ar fi un braţ smuls din umăr,
produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele
medicale în drept.

Instalaţie: ansamblu de mecanisme, dispozitive, instrumente etc, montat în scopul realizării unor funcţii sau operaţii.
Intoxicaţie acută profesională: stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la
locul de muncă.

Instalaţii tehnico-utilitare: prin instalaţii tehnico-utilitare se înţeleg instalaţiile electrice, de ventilaţie, de iluminat şi
PSI aferente locurilor de muncă.

Instrucţiune: totalitate a indicaţiilor, precizărilor scrise sau verbale privind modul de a proceda într-un anumit domeniu
de activitate sau într-o anumită împrejurare.

Instrucţiuni de utilizare: reglementare scrisă sau verbală (rar) care trebuie respectată la exploatarea echipamentelor
tehnice în condiţii de securitate şi sănătate în muncă. Instrucţiunile de utilizare sunt elaborate de producătorul
echipamentului şi fac parte din documentaţia obligatorie care îl însoţeşte la livrare.

Instruirea introductiv-generală: scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice
întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi, în general, măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii.

Instruirea la locul de muncă: se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru
securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de
muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

Instruirea periodică: se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 din HG 1425/2006 şi are drept scop
reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Instrucţiuni proprii de securitate a muncii: colecţie de prevederi de securitate şi sănătate în muncă elaborate de
angajator, a căror sferă de aplicare şi obligativitate este limitată la unitatea emitentă şi care detaliază şi particularizează
toate reglementările din domeniul securităţii şi sănătăţii muncii la condiţiile concrete ale activităţii desfăşurate de către
aceasta.

Îndatoriri de serviciu: sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau
regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului
direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia.

Loc de muncă : zonă delimitată în spaţiu, în funcţie de sarcina de muncă, înzestrată cu mijloace de muncă (utilaje,
unelte, mijloace de transport, mobilier, etc.) şi obiecte ale muncii necesare (materii prime, materiale, semifabricate,
etc.), organizat în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei funcţii, de către unul sau mai mulţi
executanţi cu pregătirea şi îndemânarea necesare, în condiţii tehnice, organizatorice şi de protecţie a muncii precizate.

Lucrător: persoana angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului
de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi
casnice.

Lucrător independent: orice persoană fizică autorizată care realizează o activitate profesională în mod independent şi
îşi asumă contractual faţă de beneficiar, antreprenor sau subantreprenor, sarcina de a realiza pe şantier lucrări pentru
care este autorizat.

Lucrător de noapte: angajatul care efectuează în perioada nocturnă cel puţin 3 ore din timpul său zilnic de lucru,
angajatul susceptibil de a efectua în perioada nocturnă o anumită parte din timpul său anual de lucru.

Lucrător expus: orice angajat care se găseşte în întregime sau parţial în zona periculoasă.

Lucrător la videoterminale: angajatul care lucrează în mod curent cu un echipament cu ecran de vizualizare.

Management al securităţii şi sănătăţii în muncă: componentă a managementului general, care include structura
organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru
elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi sănătate în muncă.

Manager de proiect: orice persoană fizică sau juridică, autorizată în condiţiile legii şi desemnată de către beneficiar,
însărcinată cu organizarea, planificarea, programarea şi controlul realizării lucrărilor pe şantier, fiind responsabilă de
realizarea proiectului în condiţiile de calitate, costuri şi termene stabilite.
Manipularea manuală a maselor: orice tip de transport sau susţinere a unei mase de către unul ori mai mulţi lucrători,
inclusiv ridicarea, aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorită caracteristicilor
acesteia sau condiţiilor ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare.

Maşină: orice echipament tehnic care poate fi încadrat în una dintre următoarele categorii:
 ansamblu de piese sau organe legate între ele, dintre care cel puţin unul este mobil sau, după caz, acţionări,
circuite de comandă şi forţă etc, unite de manieră solidară în vederea unor utilizări determinate.
 ansamblu de maşini dispuse şi comandate de manieră solidară în timpul funcţionării, în vederea obţinerii
aceluiaşi rezultat.
 echipament interschimbabil care modifică funcţia unei maşini şi care este comercializat în vederea
montării pe una sau pe o serie de maşini diferite, de către un operator, în măsura în care acest echipament
nu este o piesă de schimb sau o unealtă.

Materiale igienico-sanitare: constituie mijloace de igienă individuală utilizate pentru prevenirea îmbolnăvirilor
profesionale.

Măsurare a noxelor la locul de muncă: acţiune de determinare a nivelului sau concentraţiei noxelor la locurile de
muncă.

Mediu de muncă: componentă a sistemului de muncă formată din totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi
psihosociale în care executantul îşi desfăşoară activitatea.

Mentenabilitate: aptitudine a unui echipament tehnic de a putea fi menţinut într-o stare care să-i permită să-şi
îndeplinească funcţia în condiţiile prevăzute, sau de a putea fi repus într-o astfel de stare, prin acţiuni şi cu mijloace
specificate in documentaţia tehnică a echipamentului. Mentenabilitatea este acea caracteristică a mijloacelor de muncă
ce permite reglarea disfuncţiilor accidentogene ale acestora pe toată durata de existenţă a sistemului de muncă.

Mentenanţâ: ansamblul de lucrări concretizate în acţiuni de întreţinere, revizii şi reparaţii, prin care echipamentele
tehnice sunt menţinute sau repuse în stare de funcţionare.

Microorganism: o entitate microbiologică, celulară sau nu, capabilă a se reproduce sau transfera material genetic.

Mijloace de producţie: totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri, instalaţii, maşini, unelte, mijloace de transport, etc.) şi
a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare, etc.) utilizate în procesul de producţie a bunurilor materiale.

Mijloace de protecţie: mijloace prin intermediul cărora se realizează protecţia colectivă sau individuală a angajaţilor
împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Mod de defectare (CEI 60812: 1995): efectul prin care o defectare este observată în cazul unei entităţi.

Motivaţie în muncâ: factor al capacităţii de muncă respectiv factor de personalitate, constând din totalitatea motivelor
sau mobilurilor (conştiente sau nu) care determină comportamentul uman în împrejurări legate de exercitarea profesiei
(meseriei).

Muncă (lucru, activitate) în schimburi: orice mod de organizare a activităţii în echipă, potrivit căruia angajaţii sunt
ocupaţi succesiv la un acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit ritm, inclusiv ritm rotativ, şi care poate fi de tip
continuu sau discontinuu, antrenând pentru angajat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în
raport cu o perioadă dată zilnică sau săptămânală.

Nivel de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională: indicator convenţional ce exprimă sintetic şi cumulativ
dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională existente într-un sistem de muncă şi care se determină
în urma evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Nivel de risc acceptabil: nivel de risc admis prin convenţiile sociale în materie de securitate a muncii pentru
desfăşurarea proceselor de muncă.

Nivel de securitate a muncii: indicator convenţional ce exprimă global starea de securitate a muncii într-un sistem de
muncă, ce se poate determina indirect, prin stabilirea nivelului de risc (fiind invers proporţional cu acesta), sau direct,
pe baza evaluării securităţii sistemului de muncă.

Nocivitate: proprietate a unui factor de risc de a produce efect dăunător asupra organismului uman, afectând starea de
sănătate a acestuia.
Noxă: agent fizic, chimic sau biologic cu acţiune în mediul de muncă asupra organismului uman, dăunător sănătăţii;
factor de risc de îmbolnăvire profesională.

Oboseală: efecte ale solicitării executantului, locale sau generale, nepatologice, reversibile după o recuperare
corespunzătoare.

Operator: angajatul însărcinat cu utilizarea unui echipament tehnic.

Panou: semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a unui simbol sau a unei pictograme,
furnizează o indicaţie specifică, a cărui vizibilitate este asigurată prin iluminare de intensitate suficientă.

Parametru: mărime fizică măsurabilă, acţiune sau operaţie ce trebuie realizată. De exemplu, parametrii cei mai
frecvenţi în sistemele termo-hidraulice sunt temperatura, presiunea, debitul, concentraţia, densitatea, vâscozitatea şi
timpul.

Pericol datorat unui agent: reprezintă proprietatea intrinsecă a unui agent de a afecta negativ starea de sănătate.

Pericol de accidentare şi îmbolnăvire profesională: sursă a unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii angajaţilor în
timpul lucrului.

Perioadă de repaus: orice perioadă care nu aparţine timpului de muncă.

Persoană atestată: persoană ale cărei competenţe într-un anumit domeniu au fost confirmate oficial de către un factor
abilitat.

Persoană calificată: persoană care posedă cunoştinţele şi experienţa necesare, atestate printr-un act emis de o autoritate
competentă, pentru executarea unei lucrări şi/sau practicarea unei meserii.

Persoană expusă: angajat care se află integral sau parţial într-o zonă periculoasă din punct de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Planul de securitate şi sănătate: este un document scris care cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate în vederea
prevenirii riscurilor care pot apărea în timpul desfăşurării activităţilor pe şantier.

Planul propriu de securitate şi sănătate: documentul care cuprinde ansamblul de măsuri de securitate şi sănătate
specifice fiecărui antreprenor sau subantreprenor.

Post de lucru (muncă): element al structurii organizatorice a unei unităţi economico-sociale ce constă în ansamblul
obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţilor care, în mod regulat, revin spre exercitare unui component al
unităţii (unui executant), loc pe care îl ocupă operatorul unui echipament tehnic (maşină, instalaţie, utilaj) pe parcursul
desfăşurării procesului tehnologic; un echipament poate să aibă mai multe posturi de lucru.

Prevedere de securitate şi sănătate în muncă: indicaţie, dispoziţie dintr-un act normativ, al cărei scop este prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

Prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale: aqnsamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la
toate stadiile de concepere, proiectare şi desfăşurare a proceselor de muncă, în scopul eliminării sau diminuării
riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Prevenire intrinsecă: măsură de securitate care constă în evitarea sau reducerea cât mai mult posibil pericolele, prin
alegerea corespunzătoare a caracteristicilor de proiectare şi limitarea expunerii la pericolele care nu pot fi evitate sau
care nu pot fi reduse suficient; aceasta se realizează prin limitarea necesităţii de intervenţie a operatorului în zonele
periculoase.

Prim ajutor: totalitate a acţiunilor întreprinse imediat după producerea unui accident, inclusiv de muncă, până la
momentul intervenţiei cadrelor medicale de specialitate, cu scopul de a împiedica agravarea stării bolnavului, fie prin
apariţia unor complicaţii ce îngreunează actul terapeutic ulterior, fie printr-o evoluţie nefavorabilă urmată de instalarea
unor infirmităţi definitive sau de deces.

Probabilitate: măsură a posibilităţii obiective; grad de posibilitate a producerii unui eveniment în condiţii bine
determinate.
Proces de muncă: reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a acţiunilor conjugate ale executantului şi mijloacelor de
producţie în sistemul de muncă.

Proiectare a sistemului de muncă: activitate de concepţie organizată la nivel microeconomic, reprezentată de gândirea
prospectivă a modului în care urmează să funcţioneze elementele unui sistem de muncă, considerate ca subsisteme,
respectiv: ce tipuri de decizii – ieşiri ale subsistemului care este executantul – şi în ce momente trebuie să fie aplicate în
calitate de comenzi (intrări) asupra celorlalte subsistemelor (conduse) spre a le determina o anumită evoluţie; modul în
care ieşirile subsistemului conduse pot şi trebuie să fie urmărite de subsistemul conducător (executantul) pentru a fi
analizate abaterile comportării reale faţă de traiectoria stabilită şi pentru a decide emiterea unor comenzi de corecţie
către subsistemul condus.

Protector: parte a unei maşini utilizată special pentru a asigura protecţia prin intermediul unui obstacol fizic. În funcţie
de construcţia sa, un protector poate fi denumit: carter, apărătoare, ecran, uşă, carcasă de protecţie.

Protecţie: acţiune, act de apărare sau de ocrotire (concretă) faţă de un pericol; ansamblu de măsuri (concrete,
materializate) care protejează şi rezultatul lor; dispozitiv şi/sau sistem tehnic care serveşte la protejare.

Protecţie colectivă: protecţie prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională asupra a doi sau mai mulţi angajaţi.

Protecţie condiţionată: protecţie constând în utilizarea unor mijloace tehnice de protecţie la care îndeplinirea funcţiei
de securitate este dependentă de executant.

Protecţie individuală: protecţie prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională asupra unei singure persoane.

Protecţie necondiţionată: protecţie constând în utilizarea unor mijloace tehnice de protecţie la care îndeplinirea
funcţiei de securitate este independentă de executant.

Prevenire: pnsamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul
evitării sau diminuării riscurilor profesionale.

Pericol grav şi iminent de accidentare: situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator
pentru a produce un accident în orice moment.

Proiectantul lucrării: orice persoană fizică sau juridică competentă care, la comanda beneficiarului, elaborează
documentaţia de proiectare.

Protecţie integrată: modalitate de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale constând în prevederea tuturor
măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, în exclusivitate, în faza de concepţie a unei tehnologii, instalaţii, utilaj,
echipament, dispozitiv sau maşini.

Protecţie intrinsecă: modalitate de prevenire a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale prin măsuri de prevenire
tehnice, respectiv prin acţiunea asupra formei, aşezării, modului de montaj, principiului de funcţionare sau de
construcţie a unei instalaţii, utilaj, echipament, dispozitiv sau maşini, fără a adăuga elemente concepute special pentru
realizarea securităţii şi sănătăţii în muncă.

Punct de inflamabilitate: temperatura cea mai joasă la care, în condiţii determinate şi presiune atmosferică normală,
vaporii degajaţi de un produs în amestec cu aerul se aprind pentru prima oară în contact cu o flacără directă.

Raportare a bolilor profesionale: procedura prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate
potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul
Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

Raţionament: formă de examinare a gândirii logice, care reflectă legăturile şi relaţiile dintre fenomenele lumii reale,
respectiv prin care se demonstrează un adevăr ipotetic. Raţionamentele pot fi inductive (din judecăţi particulare se
ajunge la o judecată generală) sau deductive (de la o judecată generală cunoscută se ajunge la formularea unui adevăr
particular).

Reacţie la foc: comportare a unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus, în
condiţii specificate.
Redundanţă: exces de informaţii transmise, în comparaţie cu cele strict necesare. Cunoaşterea capacităţii omului de a
percepe şi de a recepţiona informaţii utile este necesară în faza de concepţie a conexiunilor dintre om şi celelalte
elemente ale sistemului de muncă. Redundanţa este utilă atunci când excesul de semnale se introduce deliberat pentru a
se asigura transmiterea fără erori accidentogene a mesajului, în prezenţa perturbaţiilor.

Registrul de coordonare: dosarul care cuprinde ansamblul de documente redactate de către coordonatorii în materie de
securitate şi sănătate, informaţii privind evenimentele care au loc pe şantier, constatările efectuate şi deciziile luate.

Repartizarea sarcinilor de muncă: acţiune prin care se asigură distribuirea sarcinilor de muncă necesar de executat
pentru realizarea unui proces de muncă. Pentru a nu genera evenimente nedorite prin neconcordanţa dintre exigenţele
sarcinii şi capacitatea de muncă a executantului, repartizarea sarcinii de muncă trebuie să fie clară şi precisă pentru
fiecare operator, echipă sau secţie. Nici o sarcină nu trebuie să rămână nerepartizată, inclusiv cele de recuperare care
apar după incidente tehnice.

Reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor: persoana aleasă,
selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte
problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă.

Rezistenţă la foc: aptitudine a unui produs de a păstra, pe o durată de timp determinată, stabilitatea la foc, etanşeitatea
la foc, izolarea termică impuse şi/sau orice altă funcţie impusă, specificate intr-o incercare standardizată de rezistenţă la
foc.

Risc datorat agenţilor periculoşi: reprezintă probabilitatea ca un agent periculos să afecteze negativ starea de sănătate
în condiţiile utilizării lui şi/sau expunerii la acesta.

Risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională: combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă.

Risc de incendiu: produsul dintre probabilitatea de iniţiere a unui incendiu într-un proces tehnologic sau într-o situaţie
tehnică dată şi importanţa estimată a pagubelor sau a consecinţelor lor la apariţia incendiului.

Sarcină de muncă: totalitate a acţiunilor care trebuie efectuate de executant prin intermediul mijloacelor de producţie
pentru a realiza scopul sistemului de muncă.

Sarcină termică de incendiu: energia termică care poate fi produsă prin arderea completă a tuturor materialelor
combustibile conţinute într-un spaţiu, inclusiv finisajele tuturor suprafeţelor.

Securitate: stare caracterizată prin absenţa oricărui pericol; senzaţie de protecţie resimţită de o persoană.

Securitate a muncii: stare a elementelor implicate în realizarea procesului de muncă în care este exclusă acţiunea
factorilor de risc asupra operatorului. Este o stare ideală, spre care se tinde în activitatea de prevenire. În realitate, există
niveluri variate de securitate a muncii, specifice fiecărui sistem de muncă, cărora le corespund niveluri de risc diferite
de zero.

Securitatea unei maşini: aptitudine a unei maşini de a-şi îndeplini funcţia de a fi transportată, instalată, reglată,
întreţinută, demontată şi casată în condiţiile utilizării prevăzute, precizate în cartea tehnică (şi în unele cazuri, într-o
perioadă de timp indicată în cartea tehnică) fără cauzarea de leziune sau de afectare a sănătăţii.

Securitate tehnică: stare a echipamentelor tehnice implicate în procesul de producţie în care este exclusă acţiunea
factorilor de risc proprii mijloacelor de muncă asupra executantului.

Semnalizare de securitate şi/sau sănătate: semnalizarea care se referă la un obiect, o activitate sau o situaţie
determinată şi furnizează informaţii ori cerinţe referitoare la securitatea şi/sau sănătatea la locul de muncă, printr-un
panou, o culoare, un semnal luminos ori acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz.

Semnalare a bolilor profesionale: procedura prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi
profesională.

Serviciu intern de prevenire şi protecţie: totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor
de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate.

Servicii externe: persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi
prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii.
Şantier temporar sau mobil: orice şantier în care se desfăşoară lucrări de construcţii sau de inginerie civilă, a căror listă
neexhaustivă este prevăzută în anexa nr. 1 din HG 300/2006.

Şef de şantier: persoana fizică desemnată de către antreprenor să conducă realizarea lucrărilor pe şantier şi să
urmărească realizarea acestora conform proiectului.

Subantreprenor (subcontractant): orice persoană fizică sau juridică care îşi asumă contractual faţă de antreprenor
sarcina de a executa lucrări de construcţii-montaj de specialitate, prevăzute în proiectul lucrării.

Securitate şi sănătate în muncă: ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor
persoane participante la procesul de muncă.

Sistem de muncă: ansamblu constituit de unul sau mai mulţi executanţi şi mijloace de producţie care, având un scop de
realizat, interacţionează pe baza unui circuit informaţional, în anumite condiţii ale mediului de muncă.

Situaţie periculoasă: orice situaţie în care o persoană este expusă unui sau mai multor pericole de accidentare şi
îmbolnăvire profesională, capabil(e) să genereze risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire.

Solicitare (a omului în muncă): mobilizare a funcţiilor şi capacităţilor fizice şi psihofiziologice ca efect al acţiunii
cerinţelor externe asupra executantului, în funcţie de nivelul capacităţii sale de muncă.

Substanţa periculoasă: o substanţă, un amestec sau un preparat, care sunt prezente sub forma de materii prime,
produse, produse secundare, reziduale sau intermediare, inclusiv acele substante despre care se presupune că pot fi
generate în cazul producerii unui accident [HG 804/2007].

Supraveghere a sănătăţii: supraveghere în scopul determinării stării de sănătate a unui angajat în urma expunerii la
factorii de risc specifici procesului de muncă.

Sursă de aprindere/iniţiere a arderii: sursa de energie care produce o ardere, aceasta putând fi un fenomen fizic,
chimic sau de altă natură, care generează o cantitate de energie capabilă de a iniţia aprinderea unui material sau mediu
combustibil.

Timp de muncă: întreaga perioadă în care angajatul se află la muncă, la dispoziţia angajatorului şi în exercitarea
activităţii sau a funcţiei sale, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare.

Ţintă: persoane, bunuri, activităţi, mijloace, patrimoniu, sisteme care sunt susceptibile să fie afectate de un incendiu şi
să sufere prejudicii sau daune. Cu cât o ţintă este mai vulnerabilă la un incendiu, cu atât riscul antrenat prin expunerea
ţintei incendiu este mai mare. Vulnerabilitatea ţintelor poate fi analizată din diferite perspective: fizice, sociale,
politice, instituţionale, tehnologice, culturale, de mediu etc. cu toate că într-un fel sau altul, toate categoriile sunt legate
între ele.

Utilizare a echipamentului tehnic: orice activitate care implică un echipament tehnic, cum ar fi pornirea, cât şi oprirea
sa, funcţionarea, transportarea, repararea, transformarea, întreţinerea, inclusiv curăţarea lui.

Valori limita de expunere: limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazează direct pe efectele
cunoscute asupra sănătăţii şi pe consideraţii biologice; respectarea acestor limite asigura protecţia lucrătorilor expuşi la
câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătăţii.

Valori de declanşare a acţiunii: nivelul parametrilor direct măsurabili, exprimaţi în termeni de intensitate a câmpului
electric (E), de intensitate a câmpului magnetic (H), de inducţie magnetică (B) şi de densitate a puterii (S), începând de
la care trebuie să fie luate una sau mai multe măsuri prevăzute în prezenta hotărâre; respectarea valorilor de declanşare a
acţiunii asigură respectarea valorilor limită de expunere relevante.

Vibraţie transmisă sistemului mână-braţ: vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă sistemului uman mână-
braţ, care generează riscuri pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, în special afecţiuni vasculare, leziuni osoase sau
articulare, afecţiuni neurologice sau musculare.

Vibraţie transmisă întregului corp: vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă întregului corp, care generează
riscuri pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, în special lombalgie şi traumatisme ale coloanei vertebrale.

Volatilitatea substanţelor: proprietate care caracterizează capacitatea de a degaja vapori la o temperatură dată.
Vulnerabilitate: ansamblul condiţiilor şi proceselor rezultate ca urmare a factorilor fizici, sociali, economici şi de mediu
care cresc sensibilitatea ţintelor unei comunităţi, regiuni, naţiuni la efectul pericolelor.

Zonă de securitate: zonă în care este exclusă producerea accidentelor şi/sau bolilor profesionale pentru executantul unei
sarcini de muncă.

Zone cu risc ridicat şi specific: acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce
pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate.

Zonă periculoasă: spaţiu în care se desfăşoară o activitate periculoasă. În particular, orice zonă din interiorul şi/sau
împrejurul unui echipament tehnic în care o persoană este expusă unui risc pentru securitatea sau sănătatea sa.

Anexa 2

Instrumentele metodei INCDPM Bucureşti de evaluare a riscurilor de accidentare şi

îmbolnăvire profesională

 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

 pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se utilizează
lista din Anexa 2;
 gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa 3;
informaţiile pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se
obţin din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul de
muncă respectiv sau la locuri de muncă similare;
 pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala din Anexa 3;
încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază statistică
sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic, săptămânal,
lunar, anual etc.); intervalele respective se transformă ulterior în frecvenţe exprimate
prin număr de evenimente posibile pe an;
 rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a
riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului de muncă (Anexa 6).
 cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi aceste
niveluri pentru fiecare factor de risc în parte; se obţine astfel o ierarhizare a
dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei
ierarhizări a măsurilor de prevenire şi protecţie, funcţie de factorul de risc cu nivelul
cel mai mare de risc;
 nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie ponderată a
nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de risc identificaţi; pentru ca rezultatul
obţinut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca element de
ponderare rangul factorului de risc (ri), care este egal cu nivelul de risc; formula de
calcul al nivelului de risc global este următoarea:
 n
 ri  R i
i =1
Nr = n
 ri
i =1
 nivelul de securitate (Ns) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a
nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
 atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului de
muncă (Anexa 6).
 Stabilirea măsurilor de prevenire
 pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a sistemului
de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei riscurilor evaluate,
conform Scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5), în
ordinea:
 7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
 1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
 se ţine cont şi de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire:
 măsuri de prevenire intrinsecă;
 măsuri de protecţie colectivă;
 măsuri de protecţie individuală.
 măsurile propuse se înscriu în Fişa de măsuri de prevenire propuse (Anexa 7).

4.3.2.CONDIŢII DE APLICARE
 locul de muncă analizat trebuie să fie bine definit (scop, elemente componente);
 existenţa unei echipe de evaluare, complexă şi multidisciplinară, care să includă specialişti
în securitatea muncii, proiectanţi, tehnologi, ergonomi, medici de medicina muncii etc.
 ANEXA 1
LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC

A. EXECUTANT
1. ACŢIUNI GREŞITE
1.1.Executare defectuoasă de operaţii
 comenzi;
 manevre;
 poziţionări, fixări, asamblări;
 reglaje;
 utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc.
1.2. Nesincronizări de operaţii
 întârzieri;
 devansări.
1.3.Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
 pornirea echipamentelor tehnice;
 întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice;
 alimentarea sau oprirea alimentării cu energie (curent electric, fluide energetice
etc.) ;
 deplasări, staţionări în zone periculoase;
 deplasări cu pericol de cădere:
 de la acelaşi nivel:
- prin dezechilibrare;
- alunecare;
- împiedicare;
 de la înălţime:
 prin păşire în gol;
 prin dezechilibrare;
 prin alunecare.
1.4.Comunicări accidentogene
2. OMISIUNI
2.1.Omiterea unor operaţii
2.2.Neutilizarea mijloacelor de protecţie
B. SARCINA DE MUNCĂ
1. CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN RAPORT CU
CERINŢELE DE SECURITATE
1.1.Operaţii, reguli, procedee greşite
1.2.Absenţa unor operaţii
1.3.Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor)
2. SARCINA SUB/SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU CAPACITATEA
EXECUTANTULUI
2.1.Solicitare fizică:
 efort static;
 poziţii de lucru forţate sau vicioase;
 efort dinamic.
 2.2.Solicitare psihică :
 ritm de muncă mare;
 decizii dificile în timp scurt;
 operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc.;
 monotonia muncii.
C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE
1. FACTORI DE RISC MECANIC
1.1.Mişcări periculoase
1.1.1.Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice:
 organe de maşini în mişcare;
 curgeri de fluide;
 deplasări ale mijloacelor de transport etc.
1.1.2.Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale mişcărilor
funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor
1.1.3.Deplasări sub efectul gravitaţiei:
 alunecare;
 rostogolire;
 rulare pe roţi;
 răsturnare;
 cădere liberă;
 scurgere liberă;
 deversare;
 surpare, prăbuşire;
 scufundare.
1.1.4.Deplasări sub efectul propulsiei:
 proiectare de corpuri sau particule;
 deviere de la traiectoria normală;
 balans;
 recul;
 şocuri excesive;
 jet, erupţie.
1.2.Suprafeţe sau contururi periculoase:
 înţepătoare;
 tăioase;
 alunecoase;
 abrasive;
 adezive.
1.3.Recipiente sub presiune
1.4.Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice

2. FACTORI DE RISC TERMIC

2.1.Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor
2.2.Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor
2.3. Flăcări, flame
3. FACTORI DE RISC ELECTRIC
3.1.Curentul electric:
 atingere directă;
 atingere indirectă;
 tensiune de pas.
4. FACTORI DE RISC CHIMIC
4.1.Substanţe toxice
4.2.Substanţe caustice
4.3.Substanţe inflamabile
4.4.Substanţe explozive
4.5.Substanţe cancerigene
4.6.Substanţe radioactive
4.7.Substanţe mutagene

5. FACTORI DE RISC BIOLOGIC

5.1.Culturi sau preparate cu microorganisme:
 bacterii;
 virusuri;
 richeţi;
 spirochete;
 ciuperci;
 protozoare.
5.2.Plante periculoase (exemplu: ciuperci otrăvitoare)
5.3.Animale periculoase (exemplu: şerpi veninoşi)
D. MEDIU DE MUNCĂ
1. FACTORI DE RISC FIZIC
1.1.Temperatura aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.2.Umiditatea aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.3.Curenţi de aer
1.4.Presiunea aerului:
 ridicată;
 scăzută.
1.5.Aeroionizarea aerului
1.6.Suprapresiune în adâncimea apelor
1.7.Zgomot
1.8.Ultrasunete
1.9.Vibraţii
1.10.Iluminat:
 nivel de iluminare scăzut;
 strălucire;
 pâlpâire.
1.11.Radiaţii
1.11.1.Electromagnetice:
 infraroşii;
 ultraviolete;
 microunde;
 de frecvenţă înaltă;
 de frecvenţă medie;
 de frecvenţă joasă;
 laser.
 1.11.2.Ionizante:
 alfa;
 beta;
 gama.
1.12.Potenţial electrostatic
1.13.Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, viscol, alunecări,
surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe, seisme etc.)
1.14.Pulberi pneumoconiogene
2. FACTORI DE RISC CHIMIC
2.1.Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici
2.2.Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi
3. FACTORI DE RISC BIOLOGIC
3.1.Microorganisme în suspensie în aer:
 bacterii;
 virusuri;
 richeţi;
 spirochete;
 ciuperci;
 protozoare etc.
4. CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI
 subteran;
 acvatic;
 subacvatic;
 mlăştinos;
 aerian;
 cosmic etc.
 ANEXA 2
LISTA DE CONSECINŢE POSIBILE ALE ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC
ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
LOCALIZAREA CONSECINŢELOR
Sistem osteoarticular Organe de simţ

Aparat respirator

cardiovascular
Cutie craniană

Sistem nervos
Aparat digestiv
Cutie toracică
Membru

Aparat renal
Membru superior Ureche

Tegument
Abdomen

muscular
inferior

Multiplă
Nr. CONSECINŢE

Aparat

Sistem
vertebrală
Coloana
crt. POSIBILE Braţ Palmă

Ochi

Nas

Externă
Internă
Antebraţ Degete

Coapsă
Gambă

Picior
D S D S

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
1. Plagă: - tăietură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- înţepătură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
2. Contuzie x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
3. Entorsă - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - -
4. Strivire x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
5. Fractură x x - - - - - - x x x x x x x - - x - - - x
6. Arsură: - termică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- chimică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
7. Amputaţie - - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - x
8. Leziuni ale organelor - - x - x x x x - - - - - - - - - - x - x x
interne
9. Electrocutare - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
10. Asfixie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
11. Intoxicaţie - acută - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
- cronică - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
12. Dermatoză - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - - -
13. Pneumoconioză - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
14. Îmbolnăviri respiratorii - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
cronice provocate de
pulberi organice şi
substanţe toxice iritante
(emfizem pulmonar,
bronşită etc.)
15. Astm bronşic, rinită - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
vasomotorie
 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
16. Boli prin expunere la - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
temperaturi înalte sau
scăzute (şoc, colaps caloric,
degerături)
17. Hipoacuzie, surditate de - - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - -
percepţie
18. Cecitate - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
19. Tumori maligne, cancer x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
profesional
20. Artroze cronice, periartrite, - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - - x
stiloidite, osteocondilite,
bursite, epicondilite,
discopatii
21. Boala de vibraţii - - - - - x - - - - - - - - - - - - x - x -
22. Tromboflebită - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - x
23. Laringite cronice, nodulii - - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - -
cântăreţilor
24. Astenopatie acomodativă, - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
agravarea miopiei existente
25. Cataracta - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
26. Conjuctivite şi - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
keratoconjunctivite
27. Electrooftalmie - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
28. Boala de iradiere x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
29. Îmbolnăviri datorate - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - -
compresiunilor şi
decompresiunilor
30. Boli infecţioase şi x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
parazitare
31. Nevroze de coordonare - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
32. Sindrom cerebroastenic şi - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
tulburări de termoreglare
(datorită undelor
electromagnetice de înaltă
frecvenţă)
33. Afecţiuni psihice - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
34. Alte consecinţe

Sursa: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

 ANEXA 3
SCALA DE COTARE A GRAVITĂŢII ŞI PROBABILITĂŢII
CONSECINŢELOR ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN

CLASE DE
GRAVITATE GRAVITATEA CONSECINŢELOR
CONSECINŢE
1 NEGLIJABILE  consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă previzibilă
până la 3 zile calendaristice (vindecare fără tratament)
2 MICI  consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de
3 – 45 zile, care necesită tratament medical
3 MEDII  consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă între
45 – 180 zile, care necesită tratament medical şi prin spitalizare
4 MARI  consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de
minimum 50 %, individul putând să presteze o activitate
profesională (invaliditate de gradul III)
5 GRAVE  consecinţe ireversibile cu pierdere de 100 % a capacităţii de
muncă, dar cu posibilitate de autoservire, de autoconducere şi de
orientare spaţială (invaliditate de gradul II)
6 FOARTE GRAVE  consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii de muncă,
de autoservire, de autoconducere sau de orientare spaţială
(invaliditate de gradul I)
7 MAXIME  deces
CLASE DE
PROBABILITATEA CONSECINŢELOR
PROBABILITATE
(frecvenţa probabilă de producere a consecinţelor)
EVENIMENTE
1 EXTREM DE RARE extrem de mică
P > 10 ani
2 FOARTE RARE foarte mică
5 ani < P < 10 ani
3 RARE mică
2 ani < P < 5 ani
4 PUŢIN medie
FRECVENTE 1 an < P < 2 ani
5 FRECVENTE mare
1 lună < P < 1 an
6 FOARTE foarte mare
FRECVENTE P < 1 lună
 ANEXA 4
GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR
C OM BI N AŢI E Î NT RE G RAVITAT EA CO NSE CI NŢELO R ŞI
PRO B ABI LIT AT E A PROD UCERI I LO R

CLASE DE PROBABILITATE
1 2 3 4 5 6

FRECVENT

FRECVENT

FRECVENT
EXTREM

FOARTE

FOARTE
DE RAR

PUŢIN
RAR

RAR
5 ani < P < 10 ani

1 lună < P < 1 an

2 ani < P < 5 ani
GRAVITATE

1 an < P < 2 ani

CLASE DE

P < 1 lună
P > 10 ani
CONSECINŢE

7 MAXIME deces (7,1) (7,2) (7,3) (7,4) (7,5) (7,6)

6 FOARTE invaliditate (6,1) (6,2) (6,3) (6,4) (6,5) (6,6)

GRAVE gr. I

5 GRAVE invaliditate (5,1) (5,2) (5,3) (5,4) (5,5) (5,6)

gr. II

4 MARI invaliditate (4,1) (4,2) (4,3) (4,4) (4,5) (4,6)

gr. III

3 MEDII ITM 45 – 180 (3,1) (3,2) (3,3) (3,4) (3,5) (3,6)

zile

2 MICI ITM 3 – 45 (2,1) (2,2) (2,3) (2,4) (2,5) (2,6)

zile

1 NEGLIJABILE (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6)

 ANEXA 5

SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE

RISC/SECURITATE

NIVEL DE CUPLUL NIVEL DE

RISC GRAVITATE - PROBABILITATE SECURITATE
1 MINIM (1,1) (`1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1) 7 MAXIM

2 FOARTE (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1) 6 FOARTE

MIC MARE
3 MIC (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1) 5 MARE

4 MEDIU (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2) 4 MEDIU

5 MARE (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3) 3 MIC

6 FOARTE (5,6) (6,4) (6,5) (7,4) 2 FOARTE

MARE MIC
7 MAXIM (6,6) (7,5) (7,6) 1 MINIM
 ANEXA 6

FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ

UNITATEA: …………………... NUMĂR PERSOANE EXPUSE:……..

SECŢIA:……………………….. FIŞA DE EVALUARE A DURATA EXPUNERII:……………….
LOCULUI DE MUNCĂ ECHIPA DE EVALUARE:……………
LOCUL DE MUNCĂ:…………
CONSE-
FORMA CONCRETĂ DE CLASA CLASA
COMPONENTA FACTORI DE CINŢA NIVEL
MANIFESTARE A DE DE
SISTEMULUI RISC MAXIMĂ DE
FACTORILOR DE RISC GRAVI- PROBA-
DE MUNCĂ IDENTIFICAŢI PREVI- RISC
(descriere, parametri) TATE BILITATE
ZIBILĂ
0 1 2 3 4 5 6

…
 ANEXA 7
FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

NIVEL MĂSURA PROPUSĂ
Nr. LOC DE MUNCĂ/
DE
crt. FACTOR DE RISC Nominalizarea măsurii Competenţe/răspunderi Termene
RISC
0 1 2 3 4 5

…
 ANEXA 8
ORDINEA IERARHICĂ
A MĂSURILOR DE PREV ENIRE

MĂSURI PRIMARE
(măsuri de ordinul întâi)

ELIMINAREA RISCURILOR
RISC OM
MĂSURILE TREBUIE SĂ ACŢIONEZE DIRECT
ASUPRA SURSEI DE FACTORI DE RISC
(PREVENIRE INTRINSECĂ)

MĂSURI SECUNDARE
(măsuri de ordinul doi)

IZOLAREA RISCURILOR

RISC OM FACTORII DE RISC PERSISTĂ, DAR PRIN MĂSURI DE

PROTECŢIE COLECTIVĂ SE EVITĂ SAU DIMINUEAZĂ
ACŢIUNEA LOR ASUPRA OMULUI

MĂSURI TERŢIARE
(măsuri de ordinul trei)

EVITAREA RISCURILOR

RISC OM INTERACŢIUNEA DINTRE FACTORII DE RISC ŞI OM SE EVITĂ

PRIN MĂSURI ORGANIZATORICE ŞI
REGLEMENTĂRI PRIVIND COMPORTAMENTUL

MĂSURI CUATERNARE
(măsuri de ordinul patru)

IZOLAREA OMULUI

RISC OM LIMITAREA ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC SE FACE

PRIN PROTECŢIE INDIVIDUALĂ