Infractiuni Contra Sigurantei Publice

3.
INFRACŢIUNI LA CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE

3.1. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia
3.2. Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și
al materiilor explozive
Nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
Uzul de armă fără drept
3.3. Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități
reglementate de lege
Camăta
3.4. Infracțiuni contra sănătății publice
Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse
3.5. Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor
informatice
Accesul ilegal la un sistem informatic
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să descrii infracţiunile contra circulației pe drumurile

publice, cele privind nerespectarea regimului armelor,
munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive,
cele privitoare la regimul stabilit pentru alte activități
reglementate de lege, contra sănătății publice și infracțiunile
contra siguranței și integrității sistemelor și datelor
informatice;
 să argumentezi în maxim două pagini necesitatea
incriminării acestor fapte penale;
 să precizezi statutul jurisprudenţei şi al doctrinei
juridice în raport cu problematica infracţiunilor studiate.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Boroi Alexandru Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice.
Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
3.1. Infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile

publice
Punerea în circulaţie sau conducerea

unui autovehicul neînmatriculat
Conţinutul legal
Potrivit art. 334 alin. (1) C.pen., punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit
legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 334 alin. (2) C.pen., punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau
înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 334 alin. (3) C.pen., tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate
ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 334 alin. (4) C.pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare
au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în
România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale care asigură

desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere pe drumurile publice.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material. Punerea în circulaţie, tractarea,
conducerea pe drumurile publice a unui vehicul în condiţiile prevăzute de art. 334 C.pen.
reprezintă mijloace prin care se săvârşeşte infracţiunea, iar nu obiectul material al acestora.
B. Subiecţii infracţiunilor. a) Subiectul activ nu este calificat, poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a răspunde penal.
b) Subiect pasiv este statul, asupra căruia se răsfrâng urmările tuturor faptelor de încălcare
a ordinii de drept, implicit urmările faptelor prin care sunt încălcate regulile de circulaţie
pe drumurile publice.
Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 334

alin. (1) C.pen. poate fi săvârşită fie prin punerea în circulaţie a unui autovehicul, fie prin
conducerea pe drumurile publice a unui asemenea autovehicul sau a unui tramvai
neînmatriculat sau neînregistrat.
Expresia „punerea în circulaţie” este utilizată de legiuitor cu înţelesul de „dispoziţie” sau
„încuviinţare”, dată de persoana care are în stăpânire sau administrare un autovehicul
neînmatriculat, ca acel autovehicul să fie introdus în traficul rutier. O asemenea dispoziţie
sau încuviinţare are însă semnificaţie – din punctul de vedere al existenţei infracţiunii –
numai atunci când este urmată şi de conducerea lui efectivă pe drumurile publice.
În mod obişnuit, punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat se înfăptuieşte
prin activitatea ilicită a două persoane: una care dispune sau încuviinţează ca acel
autovehicul să fie introdus în traficul rutier, şi alta care conduce autovehiculul respectiv.
Practic însă este posibil ca infracţiunea să se realizeze prin activitatea ilicită a unei singure
persoane. Avem în vedere situaţia în care cel ce are puterea să dispună conduce el însuşi
autovehiculul pe drumurile publice.
Drept penal – partea specială 85
Atunci când infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (1) C.pen. este rezultatul activităţii
ilicite a două persoane – una care dispune sau încuviinţează ca autovehiculul să circule şi
alta care îl conduce – fiecare dintre acestea vor răspunde penal, în calitate de autor.
Investigarea infracţiunii trebuie să stabilească în ce a constat efectiv activitatea
făptuitorului: punerea în circulaţie, conducerea autovehiculului ori cumularea celor două
activităţi de către una şi aceeaşi persoană. Clarificarea acestei probleme prezintă
importanţă sub aspectul asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare a faptei comise.
Lămurirea problemei conduce, implicit, la elucidarea celorlalte necunoscute, respectiv:
participanţii şi forma de vinovăţie, existenţa concursului de infracţiuni ş.a.
Infracţiunile prevăzute şi sancţionate de art. 334 alin. (2) şi (3) – la fel ca aceea încriminată
prin alin. (1) al aceluiaşi text – lezează relaţiile sociale referitoare la evidenţa
autovehiculelor care circulă pe drumurile publice. Prin săvârşirea acestor infracţiuni se
nesocoteşte atât dreptul organelor de poliţie – sau după caz, al celorlalte organe de stat
care au atribuţii referitoare la păstrarea evidenţei autovehiculelor şi remorcilor – de a
pretinde posesorilor de autovehicule şi remorci să nu modifice numărul de înmatriculare al
acestora, cât şi obligaţia corelativă lui, de a circula pe drumurile publice numai cu
adevăratul număr de înmatriculare.
Investigarea trebuie să stabilească, pe de o parte, dacă autovehiculul a purtat număr fals de
înmatriculare, iar, pe de altă parte, dacă făptuitorul a realizat cel puţin una din activităţile
ilicite alternativ incriminate.
Prin „număr fals de înmatriculare” trebuie să se înţeleagă nu numai numărul, cu totul
imaginar, montat pe autovehicul de către deţinătorul acestuia, ci şi numărul care
corespunde unei înmatriculări anterioare, dar care la data respectivă nu mai avea
valabilitate, autovehiculul fiind radiat din evidenţele organelor competente.
Investigarea mai trebuie să probeze şi faptul că autorul infracţiunii a condus pe drumurile
publice un autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare. Aceasta
deoarece, în interesul legii, este indispensabil pentru subzistenţa infracţiunii ca drumul să
fie public, altfel nu poate fi vorba de o infracţiune.
În literatura de specialitate s-a discutat în legătură cu autorizarea provizorie pentru
circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor. Pe lângă numărul de înmatriculare, mai există şi
alte categorii de numere pe care le pot purta autovehiculele, şi anume numărul de
înmatriculare temporară şi numărul provizoriu, acestea din urmă neavând caracterul de
numere de înmatriculare. Potrivit Codului rutier în vigoare, până la înmatriculare,
vehiculele susceptibile de a fi înmatriculate permanent pot circula cu numere provizorii, pe
baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă. De asemenea, la cerere,
persoanelor juridice care fabrică, asamblează, carosează ori testează autovehicule sau
remorci li se pot elibera pentru acestea autorizaţii şi numere pentru probă [art. 13 alin. (3)
şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată]. Ca urmare, în cazul montării pe autovehicule
a unor numere provizorii false sau a unor numere de probă false faptele nu pot fi încadrate
în dispoziţiile
art. 334 alin. (2) C.pen. Dacă se circulă pe drumul public cu un autovehicul având numărul
provizoriu expirat, se va reţine o singură infracţiune, şi anume conducerea unui
autovehicul neînmatriculat [art. 334 alin. (1) C.pen.]. Pentru a se putea reţine şi
infracţiunea de la alin. (2), textul de lege ar trebui modificat folosindu-se formularea
„număr fals”, în această situaţie încadrându-se şi numerele de înmatriculare temporară şi
numerele provizorii1. În practica judiciară recentă s-a reţinut existenţa acestei infracţiuni în
cazul inculpatului E.C., care s-a deplasat la volanul autoturismului O.V., cu numere de
înmatriculare provizorii şi expirate2.
Sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi în cazul unei persoane
care circulă pe drumurile publice cu un autoturism având numerele de înmatriculare care
fuseseră radiate3. În aceste condiţii, numerele de înmatriculare devin numere false din
1
A se vedea M. Dan, Număr fals de înmatriculare, în R.D.P. nr. 2/1996, p. 44.
2
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 445/2006 (www.legalis.ro).
3
Trib. Suceava, Secţia penală, decizia nr. 192/1999, în R.D.P. nr. 1/2001, p. 134.
momentul radierii din circulaţie, întrucât trebuie considerat fals orice număr înscris pe
tăbliţele montate la autovehicule care nu au corespondent într-o înscriere reală în
evidenţele autorităţii competente să opereze înmatricularea4.
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 334 alin. (3) C.pen. constă într-o
acţiune, aceea de a tracta o remorcă neînmatriculată sau neînregistrată ori cu număr fals de
înmatriculare. Astfel, activitatea incriminată este aceea de tractare.
Prin „tractare” se va înţelege acea activitate prin care se exercită o forţă de tracţiune asupra
unui vehicul, prin tragerea după sine. Această activitate de tractare trebuie să privească o
remorcă. Conform Codului rutier, remorca este un termen general pentru vehiculele care sunt
tractate, acestea putând fi de mai multe tipuri, în funcţie de destinaţia pe care o au şi
autovehiculele ce pot tracta asemenea remorci. Astfel, facem diferenţa între remorci uşoare,
care au o masă proprie de până în 750 kg, remorci care au o masă proprie de peste 750 kg,
însă nu depăşesc 3.500 kg şi semiremorci care au o masă totală ce este preluată de
autovehicul (cum este cazul camioanelor de mari dimensiuni, TIR – în termeni populari).
Această clasificare se face şi datorită reglementărilor diferenţiate privind categoriile
permisului de conducere:
- categoria B – ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o
remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg ori ansamblul de
vehicule format dintr-un autovehicul din categoria B şi remorcă, în cazul în care masa
totală maximă autorizată a ansamblului nu depăşeşte 3.500 kg, iar masa totală maximă
autorizată a remorcii nu depăşeşte masa proprie a autovehiculului trăgător;
- categoria C+E – ansamblul de vehicule constând dintr-un vehicul trăgător din categoria C
şi o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;
- categoria D+E – ansamblul de vehicule constând dintr-un vehicul trăgător din categoria
D şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg. Remorca
nu trebuie să fie destinată transportului de persoane.
Impunerea acestui text de lege se bazează pe necesitatea organelor de poliţie de a asigura
identificarea persoanelor care au comis infracţiuni sau contravenţii privind circulaţia pe
drumurile publice. Având în vedere faptul că obligaţia de înmatriculare a remorcilor este
distinctă de obligaţia de înmatriculare a autovehiculelor şi că acestea pot fi ataşate la
vehicule diferite, este de înţeles incriminarea separată a acestei infracţiuni.
Infracţiunea prevăzută în art. 334 alin. (4) are două variante distincte de comitere:
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei
plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase, precum şi
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are
drept de circulaţie în România.
În cazul primei variante, conducerea trebuie să privească un autovehicul, iar tractarea să
privească o remorcă. De asemenea, atât în cazul autovehiculului, cât şi în cazul remorcii,
trebuie să avem în vedere faptul că plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare
au fost retrase.
Potrivit dispoziţiilor legale, retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare, ca măsură tehnico-administrativă, este dispusă de poliţia rutieră şi constă în
demontarea plăcuţelor de pe vehicul şi păstrarea lor la sediul poliţiei rutiere până la
încetarea cauzelor care au dus la aplicarea acestei măsuri. Această măsură contravenţională
poate interveni în momentul în care se constată că nu sunt respectate normele tehnice
constructive referitoare la transportul produselor periculoase; dacă plăcuţele cu numărul de
înmatriculare ori înregistrare nu sunt conforme cu standardul ori au aplicate dispozitive de
iluminare, altele decât cele omologate; când datele din certificatul de înmatriculare sau
înregistrare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului; dacă vehiculul nu a fost
radiat din circulaţie în cazurile prevăzute în lege; dacă vehiculul nu este asigurat de
răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform
legii [art. 112 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată].
4
A se vedea V. Dobrinoiu, N. Neagu, op. cit., p. 628.
De asemenea, retragerea numerelor mai operează şi în cazul radierii care poate fi efectuată
de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, în anumite cazuri: când
proprietarul sau mandatarul acestuia doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face
dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat; la trecerea vehiculului în proprietatea
altei persoane; în cazul dezmembrării; la schimbarea domiciliului, reşedinţei sau sediului
proprietarului; la scoaterea definitivă din România; în baza unei hotărâri judecătoreşti; în
termen de 30 de zile de la decizia autorităţii publice locale, referitoare la declararea
vehiculului ca fiind fără proprietar (art. 17 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată).
Considerăm că, în cazul în care au fost retrase plăcuţele de înmatriculare atât ale
autovehiculului, cât şi ale remorcii tractate, ne vom afla în prezenţa a două infracţiuni în
concurs, fiind vorba de două obligaţii de înmatriculare încălcate.
Infracţiunea prevăzută în art. 334 alin. (4) C.pen. se mai poate comite şi prin conducerea
pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de
circulaţie în România. Prin aceasta înţelegem că este vorba de un autovehicul înmatriculat
în străinătate şi adus în România, pentru care a expirat acea perioadă de trei luni în care
poate circula pe teritoriul României, fără a se face formalităţi suplimentare.
Pentru a exista infracţiunea, dreptul de circulaţie în România trebuie să nu existe în
momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice. Fapta va fi infracţiune, chiar
dacă acest drept a existat înainte sau a fost dobândit după comiterea infracţiunii.
Dacă autovehiculul are un drept de circulaţie temporar, atunci când intră prima dată în
ţară, fapta nu va fi infracţiune decât după expirarea perioadei de trei luni prevăzută de lege
şi dacă autovehiculul va fi condus pe drumul public. Astfel, potrivit art. 82 alin. (4) din
O.U.G. nr. 195/2002, republicată, autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state,
deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile
publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în ţară, dacă sunt
asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin
accidente de circulaţie.
Pentru întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită o condiţie esenţială comună tuturor
infracţiunilor analizate referitoare la locul comiterii infracţiunii. Punerea în circulaţie sau
conducerea unui autovehicul trebuie să se facă pe drumurile publice.
Drumul public, conform art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, este orice cale
de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal
sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt
semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile. Drumurile deschise circulaţiei publice sunt,
potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/19975, toate drumurile publice şi acele drumuri de utilitate
privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor şi pietonilor.
Drumul public poate fi un drum european, naţional, judeţean sau comunal. Drumurile de
exploatare forestieră, de calcar, de nisip, de cărbune etc. nu sunt considerate drumuri
publice. Conducerea unui autovehicul pe un drum care nu este deschis circulaţiei publice
nu constituie infracţiunea pe care o analizăm.
b) Urmarea imediată. Se prezintă ca o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în
primejdie securitatea circulaţiei pe drumurile publice.
c) Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
B. Latura subiectivă. a) Elementul subiectiv. Infracţiunea prevăzută de art. 334 C.pen. se
comite atât cu intenţie directă, cât şi indirectă. Există intenţie directă când conducătorul
autovehiculului prevede – ca inevitabil – rezultatul faptei sale şi, implicit, urmăreşte
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Există intenţie indirectă când subiectul prevede
– eventual – rezultatul şi, deşi nu-l urmăreşte acceptă posibilitatea producerii lui.
Conţinutul concret al intenţiei rezultă, de regulă, din însăşi fapta săvârşită.
b) Mobilul şi scopul. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează mobilul ori scopul
săvârşirii faptei.
5
O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată (M.Of. nr. 237 din 29 iunie 1998).
Forme. Sancţiuni
A. Forme. Infracţiunea nu este susceptibilă de forma tentativei. Actele pregătitoare nu se

pedepsesc.
B. Sancţiuni. Infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (1) C.pen. se pedepseşte cu închi-
soarea de la 1 la 3 ani sau cu amendă. Infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (2) C.pen. se
pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Infracţiunea prevăzută de art.
334 alin. (3) C.pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (4) C.pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni
Observăm că pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (1), (2) şi (4) C.pen., pe lângă
pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ şi pedeapsa amenzii, spre deosebire de art. 85
alin. (1), (2) şi (4) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, unde este prevăzută doar pedeapsa
cu închisoarea.
Alte deosebiri importante nu au fost observate.
Conducerea unui vehicul sub influenţa

alcoolului sau altor substanţe
Conţinutul legal
Potrivit art. 336 alin. (1), infracţiunea constă în conducerea pe drumurile publice a unui
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de
către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Potrivit art. 336 alin. (2), infracţiunea constă în fapta persoanei aflată sub influenţa unor
substanţe psihoactive de a conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere.
Potrivit art. 336 alin. (3), infracţiunea constă în fapta persoanei care aflată în una din
situaţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) efectuează transport public de persoane, transport de
substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor
persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor
practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale care asigură

desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei rutiere pe drumurile publice.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material. Conducerea unui vehicul în
condiţiile prevăzute de art. 336 C.pen. reprezintă mijloace prin care se săvârşeşte
infracţiunea, iar nu obiectul material al acesteia.
B. Subiecţii infracţiunilor. a) Subiectul activ este necalificat, putând fi orice persoană care
îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a răspunde penal.
În varianta agravantă prevăzută la alin. (3), subiectul activ, aflat în una din situa ţiile
prevăzute în alin. (1) şi (2), trebuie să efectueze o anumită activitate, şi anume transport
public de persoane, transport de substanţe sau substanţe periculoase ori se află în procesul
de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în
timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere.
b) Subiectul pasiv este statul, asupra căruia se răsfrâng urmările tuturor faptelor de
încălcare a ordinii de drept, implicit urmările faptelor prin care se încalcă regulile de
circulaţie pe drumurile publice.

A. Latura obiectivă. a) Elementul material la toate formele infracţiunii constă într-o

acţiune de conducere a vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii
permisului de conducere.
Elementul material în cazul infracţiunilor prevăzute în alin. (1) şi (2) se realizează prin
conducerea, în primul caz de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor
biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar în al doilea
caz se realizează tot prin conducerea, dar de către o persoană aflată sub influenţa unor
substanţe psihoactive6.
Îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, cu consecinţa
provocării unei stări de intoxicaţie (alcoolică).
Stabilirea îmbibaţiei de alcool în sânge se face în instituţiile medico-legale, în
conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei,
avizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar a concentraţiei în aerul expirat de
către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat (ETILOTEST), potrivit legii.
Starea de influenţă a produselor sau substanţelor stupefiante sau medicamentelor similare
acestora se constată de către personalul medical autorizat.
În ceea ce priveşte varianta agravantă prevăzută în alin. (3), elementul material se
realizează tot prin aceeaşi acţiune, aceea de a conduce, dar în modalităţi şi condiţii
specifice:
- în prima modalitate, autovehiculul condus de o persoană aflată în una dintre situaţiile
prevăzute în art. 336 alin. (1) şi (2) trebuie să fie destinat, prin natura sa, efectuării
transportului în comun de persoane;
- în a doua modalitate, autovehiculul condus de o persoană aflată în una dintre situaţiile
prevăzute în art. 336 alin. (1) şi (2) transportă substanţe sau produse periculoase;
- în a treia modalitate, persoana care se găseşte în una dintre situaţiile prevăzute în art. 336
alin. (1) şi (2) se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea
permisului de conducere;
- în a patra modalitate, persoana care se găseşte în una dintre situaţiile prevăzute în art. 336
alin. (1) şi (2) se află în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere.
primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
c) Legătura de cauzalitate. Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunilor privitoare la
siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între
acţiunea (inacţiunea) ce constituie elementul material şi rezultatul specific.
Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
B. Latura subiectivă. a) Elementul subiectiv. Infracţiunea prevăzută de art. 336 se comite
atât cu intenţie directă, cât şi indirectă. Există intenţie directă când conducătorul
autovehiculului prevede – ca inevitabil – rezultatul faptei sale şi, implicit, urmăreşte
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Există intenţie indirectă când subiectul prevede
– eventual – rezultatul şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
Forme. Sancţiuni
6
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1160/2005 și nr. 1151/2009 (www.legalis.ro).

pedepsesc.
B. Sancţiuni. Infracţiunea prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă. Infracţiunea prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la unu
Varianta agravantă, prevăzută la alin. (3), se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Părăsirea locului accidentului ori modificarea

sau ştergerea urmelor acestuia
Conţinutul legal
Potrivit art. 338 alin. (1), infracţiunea constă în părăsirea locului accidentului, fără
încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către
conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori
de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice
ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de
circulaţie.
Potrivit art. 338 alin. (2), infracţiunea constă în fapta oricărei persoane de a modifica
starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea
sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără
acordul echipei de cercetare la faţa locului.
Potrivit art. 338 alin. (3), nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi
persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă
medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de
înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special,
dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia,
iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de
competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul
la cea mai apropiată unitate de poliţie.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privitoare

la siguranţa circulaţiei rutiere a căror normală existenţă şi dezvoltare este condiţionată de
asigurarea desfăşurării în condiţii de legalitate a activităţii de cercetare penală în cazul
accidentelor de circulaţie grave, prin interzicerea faptelor de părăsire a locului accidentului
de către persoanele indicate de lege sau prin interzicerea faptelor de ştergere sau
modificare a urmelor accidentului. În secundar, se aduce atingere şi relaţiilor sociale
privind înfăptuirea justiţiei.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material. Părăsirea locului accidentului, fără
încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, precum şi
fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de
circulaţie în condiţiile prevăzute în acelaşi articol reprezintă mijloace prin care se săvârşeşte
infracţiunea, iar nu obiectul material al acesteia.
B. Subiecţii infracţiunilor. a) Subiectul activ al infracţiunii este calificat. În situaţia
prevăzută în art. 338 alin. (1), infracţiunea nu poate fi săvârşită decât de o per soană cu o
anumită calitate arătată explicit în norma de încriminare, aceea de conducător de vehicul
sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul
autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere.
În cazul de la alin. (2), subiectul activ nu este calificat, acesta putând fi orice persoană care
modifica starea locului sau şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat
uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane,
fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
b) Subiectul pasiv este statul, asupra căruia se răsfrâng urmările tuturor faptelor de
încălcare a ordinii de drept, implicit urmările faptelor prin care se încalcă regulile de
circulaţie pe drumurile publice.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 338

alin. (1) poate fi săvârşită prin părăsirea locului accidentului în condiţiile prezentate de
acest articol.
În ceea ce priveşte alin. (2), elementul material se realizează prin fapta de a modifica
starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea
sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, în
condiţiile prevăzute în acest articol.
Obligaţia impusă conducătorului oricărui vehicul angajat într-un accident de circulaţie, cu
excepţiile arătate de alin. (3), de a rămâne la locul accidentului, se justifică prin
imperativul stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, al identificării persoanelor
vinovate de producerea lui şi, pe cale de consecinţă, al tragerii la răspundere a acestora. A
zădărnici, prin părăsirea locului accidentului sau prin modificarea urmelor acestuia,
descoperirea şi sancţionarea celor care, prin comportarea lor culpabilă, au provocat
evenimente rutiere de o anumită gravitate – ceea ce, creând impresia că asemenea
comportări pot rămâne nepedepsite, va încuraja repetarea lor – înseamnă, în ultimă
analiză, a lovi în însăşi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Prin „accident de circulaţie”, în general, se înţelege un eveniment survenit în cadrul
circulaţiei rutiere – datorită nerespectării regulilor de circulaţie în timpul rulării sau
datorită încălcării normelor privitoare la verificarea tehnică a autovehiculelor –, produs
prin tamponare, lovire, răsturnare, căderea încărcăturii sau în orice alt mod şi care are
drept urmare moartea, vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii persoanelor, avarierea
unor bunuri ori care întrerupe desfăşurarea traficului.
Legal, accidentul este definit de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ca fiind eve -
nimentul care s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori care şi-a avut originea
într-un asemenea loc, având totodată drept urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor
persoane, avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale şi care presupune
implicarea a cel puţin unui vehicul aflat în mişcare.
Prin „locul accidentului” se înţelege suprafaţa de teren pe care a fost săvârşită acţiunea
sau inacţiunea ce a generat accidentul, pe care a fost produsă vătămarea – mortală ori cu
consecinţe dăunătoare asupra integrităţii corporale ori sănătăţii – şi pe care sunt imprimate
diferite urme relevante pentru stabilirea cauzelor accidentului.
Nu interesează însă orice accident de circulaţie în accepţiunea largă dată. Pentru ca
părăsirea locului accidentului să creeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite
prin incriminarea acestei fapte şi, deci, să se justifice intervenţia răspunderii penale, e
necesar ca accidentul de circulaţie să prezinte o anumită gravitate şi totodată o anumită
semnificaţie. Îndepărtarea de locul accidentului, precum şi modificarea stării locului sau
ştergerii urmelor accidentului cad sub incidenţa legii penale numai dacă din urma
accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia
sau mai multor persoane, şi totodată fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.


primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
c) Legătura de cauzalitate. Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunilor privitoare la
siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între
acţiunea (inacţiunea) ce constituie elementul material şi rezultatul specific.
B. Latura subiectivă. a) Elementul subiectiv. Infracţiunea prevăzută de art. 338 se comite
atât cu intenţie directă, cât şi indirectă.
Forme. Sancţiuni

pedepsesc.
B. Sancţiuni. Infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 2 la
7 ani.
Sarcina de lucru 1
Precizează elementele care intră în conţinutul laturii
obiective şi laturii subiective a infracţiunii de punere
în cirsulație sau conducere a unui autovehicul
neînmatriculat.

3.2. Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și

al materiilor explozive
Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
Conţinutul legal
Regimul armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive
Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor este prevăzută în art. 342

C.pen. într-o variantă tip, una asimilată şi două agravate.
Varianta tip constă în deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind
circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau
funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept [alin. (1)].
Varianta atenuată constă în deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria
celor supuse autorizării [alin. (2)].
În variantele agravate, infracţiunea se realizează prin:
- Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) [alin. (3)].
- Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate
desfăşurării procesului electoral [alin. (4)].
Şi mai grav sunt sancţionate faptele prevăzute în alin. (1) şi (3) dacă au ca obiect arme
interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora [alin. (5)].
O altă variantă atenuată constă în nedepunerea a armei şi a muniţiei la un armurier
autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă
[alin. (6)].
O ultimă variantă care este cea mai gravă constă în fabricarea sau asamblarea de arme
letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:
a) din orice componente esenţiale traficate ilicit;
b) fără autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în
care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu
prevederile legale.
Regimul armelor şi muniţiilor este reglementat prin Legea nr. 295/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare7, dar şi prin Legea nr. 17/1996, care a rămas în
vigoare în ceea ce priveşte uzul de armă (art. 46-52). Prevederi referitoare la deţinerea şi
utilizarea unor categorii de arme se mai găsesc şi în Legea nr. 333/2003 privind paza
obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată8, dar şi în Legea nr.
407/2006 – Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu modificările şi
completările ulterioare9.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ale căror
formare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea regimului armelor şi
muniţiilor în România, fixat prin Legea nr. 295/2004 care stabileşte „categoriile de arme şi
muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste
arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României”.
b) Obiectul material îl reprezintă armele letale, muniţiile, mecanismele şi dispozitivele
acestora asupra cărora poartă activitatea infracţională.
7
M.Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011.
8
M.Of. nr. 189 din 18 martie 2014.
9
Potrivit art. 179 alin. (1) C.pen., „arme” sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele
declarate astfel prin dispoziţii legale. Potrivit art. 2 pct. I pct. 1 din Legea
nr. 295/2004, republicată, prin armă se înţelege orice dispozitiv a cărui funcţionare
determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau
luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de
neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa la
lege. În conformitate cu prevederile art. 2 pct. I pct. 2 din Legea
nr. 295/2004, republicată, prin arme de foc se înţeleg arme al căror principiu de func-
ţionare are la bază forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin arderea unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi ansamblurile,
subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc, iar în
conformitate cu prevederile art. 2 pct. II pct. 2 din Legea nr. 295/2004, republicată, prin
arme şi muniţii letale se înţeleg arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza
moartea ori rănirea gravă a persoanelor.
De asemenea, obiect material pot fi considerate potrivit art. 342 alin. (2) şi armele neletale,
care în conformitate cu art. 2 pct. II pct. 2 din Legea nr. 295/2004, republicată, sunt repre-
zentate de armele şi muniţiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori
autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea
persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.
Nu constituie obiect material al infracţiunii armele asimilate prevăzute în alin. (2) al art.
179 C.pen., deoarece acestea nu sunt arme propriu-zise. Nu constituie obiect material al
infracţiunii nici piesele sau părţile dintr-o armă şi nici armele care nu sunt în stare de
funcţionare.
La modalitatea agravată prevăzută în art. 342 alin. (5) C.pen., obiectul material îl
constituie armele interzise sau muniţiile, mecanismele sau dispozitivele acestora.
O altă categorie de arme, nou definită de Legea nr. 295/2004, republicată, este arma albă 10
(art. 2 pct. IV pct. 8) şi cea de armă albă cu lamă. Considerăm, totuşi, că ceea ce
interesează din punctul de vedere al incriminării din art. 342 C.pen. este categoria armelor
de foc, pentru care Legea nr. 295/2004 indică şi o clasificare în funcţie de mai multe
criterii.
Art. 2 pct. II din Legea nr. 295/2004, republicată, consacră în legislaţia românească o cla-
sificare a armelor preluată din reglementările europene 11: 1. arme şi muniţii interzise –
arme şi muniţii a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice
şi juridice, cu excepţia instituţiilor care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice
şi securităţii naţionale, a unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora,
înfiinţate prin acte normative, precum şi a companiilor naţionale şi societăţilor comerciale
constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament şi muniţie şi
care sunt prevăzute în anexa legii; 2. arme şi muniţii letale – arme şi muniţii prin a căror
utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în
categoriile distincte din anexa legii; 3. arme şi muniţii neletale – arme şi muniţii destinate
pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecţionate astfel încât, prin
utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi
armele vechi. Textul din Codul penal nu preia această clasificare şi apreciem că cele două
reglementări ar trebui coroborate în viitor12. Doctrina penală recentă s-a pronunţat în acest
sens13.
10
Aceste categorii de arme erau enumerate în cadrul unor texte din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor
de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată (M.Of. nr. 96 din 7 februarie
2014), dar în Legea nr. 295/2004 republicată nu mai este menţionată.
11
Directiva 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme (J.O. L
256 din 13 septembrie 1991).
12
În Legea nr. 295/2004 mai sunt propuse şi alte două clasificări, în funcţie de următoarele criterii: din punct de
vedere al destinaţiei, din punct de vedere constructiv.
13
A se vedea I. Pascu, E. Neaţă, Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, în Pro Lege nr. 4/2006, p. 87.
Nu constituie obiect material al infracţiunii armele asimilate prevăzute în alin. (2) al art.
179 C.pen., deoarece acestea nu sunt arme propriu-zise. De asemenea, nu constituie obiect
material al infracţiunii piesele sau părţile dintr-o armă şi nici armele care nu sunt în stare
de funcţionare14, sau cele care nu mai sunt considerate ca arme potrivit legii15.
Muniţiile, potrivit art. 2 pct. I pct. 5 din Legea nr. 295/2004, republicată, sunt definite ca
un ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere,
precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea
scopului urmărit.
Obiectul material mai constă şi în arme interzise sau muniţii. Potrivit art. 2 pct. II pct. 1
din Legea nr. 295/2004, republicată acestea constau în armele şi muniţiile prevăzute în
categoria A din anexă a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor
fizice şi juridice cu excepţia instituţiilor publice care au competenţe în domeniul apărării,
ordinii publice şi securităţii naţionale, a unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea
acestora, înfiinţate prin acte normative, precum şi a companiilor naţionale şi societăţilor
comerciale constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament şi
muniţie.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ, în varianta tip, poate fi orice persoană fizică sau
juridică care îndeplineşte condiţiile răspunderii penale.
b) Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale puse în pericol prin
săvârşirea infracţiunii. Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică asupra
căreia se răsfrânge activitatea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi
muniţiilor.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material în cazul variantei tip se poate realiza prin
următoarele acţiuni alternative: deţinerea, portul, confecţionarea sau orice operaţiune
privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora ori
funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale.
Deţinerea presupune o anumită poziţie a bunului, şi anume aceea de a se afla la dispoziţia
persoanei care o deţine.
Deţinerea armelor şi muniţiilor echivalează cu primirea şi păstrarea acestora, indiferent de
mijlocul prin care le-a dobândit (sau de perioada de timp în care le are în conservare).
Pentru existenţa elementului material este suficientă chiar deţinerea unei singure arme sau
a muniţiei în cantitate mică.
Portul armei şi muniţiei presupune a avea asupra sa arma sau muniţia.
Portul armei implică ca arma purtată să fie încărcată sau ca persoana care o poartă să aibă
asupra ei şi muniţia16. Nu interesează cât timp a purtat persoana arma ori dacă aceasta s-a
făcut făţiş sau în ascuns.
Confecţionarea de arme presupune a produce, a crea arme sau muniţie. Confecţionarea
poate fi realizată de o singură persoană sau de mai multe persoane.
Prin orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau
dispozitivelor acestora înţelegem orice activitate materială prin care armele sau muniţia
sunt predate de la un deţinător la altul, din ţară în străinătate sau invers, din posesia unei
persoane juridice către o persoană fizică etc.17
Cât priveşte funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, aceasta presupune
operaţiunile efectuate pentru desfăşurarea organizată a acţiunii de reparare a armelor. În
varianta prevăzută în art. 342 alin. (3) C.pen., elementul material se realizează prin
14
A se vedea V. Dongoroz și colab., op. cit., vol. IV, p. 329.
15
C.A. Cluj-Napoca, decizia penală nr. 338/1996, în R.D.P. nr. 1/1998, p. 139.
16
A se vedea: V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 331; A. Boroi, op. cit., p. 443.
17
A se vedea I. Pascu, M. Gorunescu, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 485.
sustragerea armelor letale sau neletale, precum şi a muniţiilor, mecanismelor sau

dispozitivelor acestora.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru ca acţiunile enumerate în art. 342 alin. (1) şi (2) C.pen. să
întregească latura obiectivă a infracţiunii se cere ca ele să fie înfăptuite fără drept. Aceste
acţiuni sunt efectuate fără drept atunci când nu s-au respectat condiţiile prevăzute în
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, republicată.
În cazul deţinerii sau portului de arme cerinţa este îndeplinită dacă făptuitorul nu a obţinut
autorizarea de la organele competente ori dacă deţine sau poartă arme în număr sau
cantităţi mai mari decât cele autorizate ori după ce a expirat termenul de valabilitate a
autorizaţiei sau permisului.
În ceea ce priveşte confecţionarea de muniţii, aceasta este fără drept când s-a efectuat de o
persoană fizică, cu excepţia muniţiei pentru armele de vânătoare, când aceasta poate fi
confecţionată de persoane care au dreptul să deţină astfel de arme.
Operaţiunile privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dis-
pozitivelor acestora sunt efectuate fără drept ori de câte ori sunt făcute de persoane fizice
sau juridice în alte condiţii decât cele stabilite de Legea nr. 295/2004.
Este considerată fără drept realizarea următoarelor operaţiuni: împrumutul sau înstrăinarea
armelor sau muniţiilor de către persoane care nu sunt în drept să le deţină, introducerea sau
scoaterea din ţară de către cetăţeni români sau de către persoane domiciliate ori venite
temporar în România a altor arme decât cele de vânătoare, de tir, muniţii pentru acestea,
arme de foc pentru panoplie care sunt înscrise în actele de trecere a frontierei ori scoaterea
din ţară a acestor arme şi muniţii în alt număr şi în altă cantitate decât cele care au dreptul
să le deţină.
Funcţionarea atelierelor de reparat este considerată fără drept atunci când o persoană
fizică se ocupă de repararea armelor fără autorizaţie.
Elementul material al variantei agravate în modalităţile prevăzute în art. 342
alin. (3) C.pen. constă în sustragerea armelor letale sau neletale sau muniţiilor, iar
elementul material al modalităţii descrise de alin. (4) al aceluiaşi text de lege constă numai
în acţiunea de port de arme letale sau neletale fără drept în anumite locuri limitativ arătate
de lege.
Pentru întregirea laturii obiective este deci necesar ca fiecare acţiune incriminată să se
efectueze fără drept. Elementul circumstanţial de agravare a infracţiunii de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor îl constituie specificul obiectului material al infracţiunii.
În modalitatea prevăzută în alin. (4) al art. 342 C.pen., elementul circumstanţial de
agravare îl constituie locul săvârşirii acţiunii, şi anume „în sediul autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate
desfăşurării procesului electoral”.
Elementul material al variantei agravante de la alin. (5) al art. 342 C.pen. constă în faptele
de la alin. (1) şi (3) având ca obiect arme interzise, muniţii, mecanisme, ori dispozitive ale
acestora. În cazul acestei variante limitele de pedeapsă sunt majorate cu 1/3. Agravarea
pedepsei este justificată de obiectul material al faptei care denotă o periculozitate mai
mare a infractorului, imprimând faptei o gravitate accentuată.
Elementul material al variantei de la alin. (6) al art. 342 C.pen. se realizează prin
nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la
expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
Elementul material în cazul alin. (7) se caracterizează prin fabricarea sau asamblarea de
arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea. O astfel de activitate trebuie să nu se
realizeze din componente esenţiale traficate ilicit, fără autorizaţie eliberată de o autoritate
a statului unde are loc fabricarea sau asamblarea, precum şi fără marcarea armelor letale
asamblate la data producerii lor.
Pentru a delimita obiectul material al infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi
muniţiilor prevăzute în art. 342 alin. (4) C.pen. este necesară o coroborare a acestor
dispoziţii cu cele cuprinse în Legea nr. 295/2004, cu cele arătate în Legea nr. 61/1991

pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii

publice şi liniştii publice18, precum şi cele ale art. 179 C.pen. în vigoare.
c) Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol
pentru relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art. 342 C.pen.
Urmarea este implicită acţiunii incriminate.
d) În acelaşi timp, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată
decurge din însăşi săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor constituie infracţiune
numai dacă a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
A. Forme. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în varianta tip şi

agravată este susceptibilă de toate formele: act pregătitor, tentativă, fapt consumat şi fapt
epuizat.
Consumarea are loc în momentul în care s-a executat acţiunea ce constituie elementul
material şi s-a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor atât în varianta tip, cât şi în
cea agravată, are uneori caracter de infracţiune continuă şi alteori de infracţiune
continuată.
Potrivit art. 347 C.pen. tentativa se pedepseşte în cazul formelor incriminate în alin. (1) şi
(3) ale art. 342 C.pen.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă mai multe modalităţi normative în varianta tip, cât şi în
cea agravată. Modalităţile normative pot îmbrăca la rândul lor mai multe modalităţi
faptice.
C. Sancţiuni. Varianta tip prevăzută la alin. (1) se sancţionează, în cazul săvârşirii de către
o persoană fizică, cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, iar varianta agravată prevăzută de
alin. (3), cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Fapta prevăzută în alin. (4) săvârşită de o persoană
fizică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul
faptei prevăzute la alin. (5), limitele pedepsei prevăzute la alin. (1) se majorează cu o
treime.
Uzul de armă fără drept
Conţinutul legal
Infracţiunea prevăzută în art. 343 C.pen. constă în uzul de armă letală sau interzisă fără
drept, precum şi uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
A. Obiectul juridic. a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale ale căror
formare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea regimului armelor şi
18
În art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, se prevede: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte: 1.
portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor
ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea
obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri
sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri
pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice (...)”.
muniţiilor în România, fixat prin Legea nr. 295/2004, republicată 19, care stabileşte „cate-
goriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi
operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României”.
b) Obiectul material îl reprezintă armele letale sau interzise, precum şi armele neletale din
categoria celor supuse autorizării.
Potrivit art. 179 alin. (1) C.pen., „arme” sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele
declarate astfel prin dispoziţii legale. Potrivit art. 2 pct. I pct. 1 din Legea
nr. 295/2004, republicată, prin armă se înţelege orice dispozitiv a cărui funcţionare
determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau
luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de
neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa la
lege. În conformitate cu prevederile art. 2 pct. I pct. 2 din Legea
nr. 295/2004, prin arme de foc se înţeleg arme al căror principiu de funcţionare are la bază
forţa de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea
unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi
dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc.
În conformitate cu prevederile art. 2 pct. II pct. 2 din Legea nr. 295/2004, republicată, prin
arme letale se înţeleg arme prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a
persoanelor.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. II pct. 1 din Legea

nr. 295/2004, republicată, sunt considerate arme interzise armele a căror procurare,
deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor
publice care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, a
unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înfiinţate prin acte normative,
precum şi a companiilor naţionale şi societăţilor comerciale constituite prin acte normative
în vederea producerii acestui tip de armament şi muniţie.
De asemenea, în conformitate cu art. 2 pct. II pct. 3 din Legea nr. 295/2004, sunt con -
siderate arme neletale acele arme destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori
autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea
persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale.
b) Subiectul pasiv principal este statul, iar în secundar persoana fizică sau juridică asupra
cărora s-au răsfrânt consecinţele faptei.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin întrunirea

condiţiilor privind uzul de armă, prin care se înţelege executarea tragerii cu arma de foc
asupra persoanelor sau bunurilor, în sensul prevederilor art. 46 din Legea nr. 17/1996
privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor.
b) Cerinţă esenţială. Pentru întregirea elementului material al infracţiunii se cere ca

acţiunile incriminate să se săvârşească fără drept, în accepţiunea prezentată la infracţiunea
analizată anterior.
c) Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol
pentru relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art. 343 C.pen.
Urmarea este implicită acţiunii incriminate.
19
d) În acelaşi timp, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată

decurge din însăşi săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor constituie infracţiune
numai dacă a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.
A. Forme. Infracţiunea privind uzul de armă fără drept poate parcurge toate etapele de
desfăşurare a unei infracţiuni intenţionate, infracţiunea se consumă în momentul în care se
săvârşeşte producându-se şi urmarea periculoasă a faptei, prin lezarea valorilor sociale
ocrotite de legea penală.
B. Modalităţi. Modalităţile normative se realizează prin executarea tragerii cu arma de foc
asupra persoanelor sau bunurilor, în sensul prevederilor art. 46 din Legea nr. 17/1996
privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor.
C. Sancţiuni. În cazul variantei prevăzute la alin. (1), uzul de armă letală sau interzisă se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani, iar în cazul variantei prevăzute la alin. (2), uzul
de armă neletală pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Sarcina de lucru 2
Prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de uzul de
armă fără drept.
3.3. Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități

reglementate de lege
Camăta
Conţinutul legal
Camăta este reglementată de art. 351 C.pen. şi constă în darea de bani cu dobândă, ca
îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.
Infracţiunea de camătă din Codul penal are corespondent în reglementarea art. 3 din
Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie20.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale

care se formează în legătură cu normala desfăşurare a sistemului de creditare.
20
b) Obiectul material. Camăta are ca obiect material banii (biletele de bancă şi monedele
metalice emise şi puse în circulaţie de către Banca Naţională a României), atunci când
aceştia se dau sau se primesc cu dobândă de către făptuitor21.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ. Autor al infracţiunii de camătă poate să fie
orice persoană fizică care poate să răspundă din punct de vedere penal şi care are calitatea
de parte (împrumutător) într-un contract de împrumut cu dobândă.
Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale.

b) Subiect pasiv este reprezentat de statul român, precum şi de către persoanele păgubite
prin săvârşirea infracţiunii22. Pe de altă parte, împrumutatul nu poate fi considerat subiect
pasiv al infracţiunii, deoarece el consimte de bunăvoie la încheierea contractului de
împrumut cu dobândă23.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se poate realiza prin acţiunea de a da bani cu

dobândă în baza unui contract de împrumut care cuprinde o clauză conform căreia
împrumutatul, pe lângă restituirea la termenul stipulat în contract a sumei împrumutate, are
obligaţia să plătească împrumutătorului o sumă suplimentară care reprezintă echivalentul
lipsei de folosinţă a acestuia pentru perioada de timp pentru care s-a făcut împrumutul.
Cerinţa esenţială de existenţă a infracţiunii este ca banii să se refere la un contract de

împrumut cu dobândă, potrivit art. 2167 C.civ., şi nu la un alt gen de contract sau la un
contract de împrumut fără dobândă, care nu poate forma obiectul material al infracţiunii de
camătă. Pe de altă parte, împrumutul de bani cu dobândă este reglementat de Codul civil
(art. 2167-2170) şi este acceptat într-un cadru izolat şi întâmplător, iar pentru existenţa
infracţiunii de camătă este necesar ca săvârşirea acestei acţiunii să constituie o
îndeletnicire, dobândind astfel caracterul de profesie24.
Dobânda este reprezentată de un procent la sută pe an, în raport de întreaga sumă care face
obiectul contractului de împrumut (care reprezintă un contract real ce se încheie în
momentul predării efective a lucrului împrumutat de către persoana împrumutată, deci la
momentul predării sumei de bani care face obiectul împrumutului25.
b) Urmarea imediată. Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de camătă

trebuie să aibă ca urmare o stare de pericol pentru economie şi interesele patrimoniale
ale persoanelor.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzalitate; aceasta rezultă implicit din săvârşirea acţiunilor descrise
în norma de incriminare.
B. Latura subiectivă. Elementul subiectiv al infracţiunii de camătă îl formează intenţia sub
ambele modalităţi.
A. Forme. Infracţiunea de camătă, fiind o infracţiune de obicei (acest caracter rezultând

din săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire), tentativa nu este posibilă.
21
A se vedea T. Vasiliu şi colab., op. cit., vol. II, p. 323.
22
A se vedea V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 486.
23
A se vedea T. Vasiliu și colab., op. cit., vol. II, p. 323.
24
A se vedea V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 489.
25
A se vedea T. Vasiliu şi colab., op. cit., vol. II, p. 324.
Pentru consumarea infracţiunii de camătă este necesar să se efectueze un număr suficient

de operaţiuni care să indice că făptuitorul le exercită ca îndeletnicire.
B. Modalităţi. Dispoziţiile art. 351 C.pen. prevăd numai modalitatea tipică simplă.
Infracţiunea este însă susceptibilă de modalităţi faptice, determinate de împrejurările în
care a fost săvârşită fapta, de caracterul organizat al infracţiunii.
C. Sancţiuni. Infracţiunea de camătă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
5 ani.
3.4. Infracțiuni contra sănătății publice
Falsificarea sau substituirea

de alimente sau alte produse
Conţinutul legal
Constituie această infracţiune, potrivit art. 357 alin. (1) C.pen., prepararea, oferirea sau
expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite,
dacă sunt vătămătoare sănătăţii. De asemenea, conform art. 357
alin. (2) C.pen., constituie infracţiune şi prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de
medicamente contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind

sănătatea publică, a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea
corectitudinii şi a probităţii în prepararea şi desfacerea alimentelor sau băuturilor şi a altor
produse destinate oamenilor.
b) Obiectul material este diferit, astfel, la infracţiunea din alin. (1) îl constituie alimentele,
băuturile sau alte produse falsificate sau substituite, la infracţiunea din alin. (2) obiectul
material îl reprezintă medicamentele contrafăcute sau substituite.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
răspunderii penale.
Participaţia este posibilă sub oricare din formele sale.
b) Subiectul pasiv este statul, iar în secundar poate fi persoana care a suferit vreo vătămare
de pe urma acestei infracţiuni.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective este diferit la cele două
infracţiunii, variante prevăzute de art. 357 C.pen.
La infracţiunea din alin. (1), elementul material se realizează sub forma următoarelor
acţiuni alternative: prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare.
Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare trebuie să se refere la alimente, băuturi
ori alte produse falsificate sau substituite, vătămătoare sănătăţii. Sunt falsificate alimentele
sau băuturile cărora li s-a modificat compoziţia în aşa fel încât, deşi par identice cu cele
adevărate, în realitate au un conţinut diferit. Există substituire când alimentele sau
băuturile de o calitate mai bună au fost înlocuite cu altele de o calitate mai proastă 26.
Textul de lege impune ca cerinţă esenţială aceea ca alimentele sau băuturile falsificate sau
substituite să fie vătămătoare sănătăţii. Deşi fapta implică o inducere în eroare în vederea
dobândirii unui folos material, adică o înşelăciune, în sarcina făptuitorului nu se va reţine
şi infracţiunea de înşelăciune, ci numai infracţiunea prevăzută în art. 357 alin. (1) C.pen.27
La infracţiunea prevăzută în alin. (2), elementul material se prezintă sub forma preparării,
oferirii sau expunerii spre vânzare.
Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare trebuie să se refere la medicamente
contrafăcute sau substituite, vătămătoare sănătăţii. Există substituire când medicamentele
de o calitate mai bună au fost înlocuite cu altele de o calitate mai proastă.
b) Urmarea imediată constă, în cazul variantelor infracţiunii prevăzute în alin. (1) şi (2), în
producerea unui pericol pentru sănătatea unei persoane.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe
o legătură de cauzalitate.
B. Latura subiectivă. Săvârşirea infracţiunii implică, din partea subiectului activ, intenţia
directă sau indirectă.
A. Forme. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc. Consumarea în

cazul infracţiunilor din alin. (1) şi (2) are loc în momentul când acţiunea este dusă până la
capăt şi se produce starea de pericol pentru sănătatea publică.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă, în varianta de la alin. (2), o modalitate agravată care
constă în prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute sau
substituite care sunt vătămătoare sănătăţii.
C. Sancţiuni. În cazul prevăzut la alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi
interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută în alin. (2) este sancţionată cu închisoarea de la
6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
3.5. Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor

informatice
Accesul ilegal la un sistem informatic
Conţinutul legal
Constituie această infracţiune, potrivit art. 360 alin. (1) C.pen., accesul, fără drept, la un
sistem informatic, varianta tip, şi două variante agravate, prima fiind prevăzută la alin. (2)
26
A se vedea V. Dabu, T.B. Enoiu, Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Falsificarea de alimente sau alte
produse. Deosebiri, în R.D.P. nr. 1/2001, p. 105.
27
Trib. București, Secția a II-a penală, decizia nr. 2459/1984, în R.R.D. nr. 4/1986, p. 72.
unde se prevede că fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte în varianta prevăzută la alin.
(1) în scopul obţinerii de date informatice. De asemenea, a doua variantă agravată,
conform art. 360 alin. (3) C.pen., fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte în varianta
prevăzută la alin. (1) cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor
proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis
pentru anumite categorii de utilizatori.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic28 este reprezentat de valoarea socială

numită „sistem informatic” şi de relaţiile sociale care iau naştere în legătură cu utilizarea
sistemelor automate de prelucrare a datelor în societate. Totodată, se asigură
inviolabilitatea „spaţiului informatic”. Alţi autori vorbesc chiar despre ocrotirea
„domiciliului informatic”. Bineînţeles, în termenul de spaţiu informatic intră şi datele
informatice, aşa cum vor fi ele definite ulterior.
b) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la inviolabilitatea

sistemelor informatice prin accesarea acestora doar de către persoanele îndrituite
(proprietarul, deţinătorul sau utilizatorul de drept al sistemului informatic).
Se cuvine a se menţiona şi faptul că infracţiunile informatice sunt infracţiuni care, în

raport cu dispoziţia legală de incriminare, se caracterizează prin aceea că aduc atingere
mai multor valori sociale, din care cauză putem spune că au mai multe obiecte juridice,
dintre care unul principal şi altul secundar (sau adiacent). În cazul de faţă, de exemplu,
accesul neautorizat la un sistem informatic din domeniul apărării loveşte atât în siguranţa
naţională şi capacitatea de apărare a statului, cât şi în instituţia sau persoana titulară a
sistemului penetrat ori a informaţiilor accesate.
c) Obiectul material este reprezentat de entităţile materiale care compun sistemele

informatice (calculatoare, reţele de calculatoare, elemente hardware – echipamente
periferice, cabluri, plăci, servere etc. şi software –, programe, aplicaţii, baze de date etc.) şi
din datele informatice spre care se îndreaptă atenţia făptuitorului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică
responsabilă penal, textul neprevăzând o calitate specială pentru aceasta.
Practica judiciară a demonstrat însă că, în marea majoritate a cazurilor, asemenea persoane
posedă cunoştinţe în domeniul tehnologiei informaţiei. Dintre aceştia, un procent însemnat
îl reprezintă experţii în sisteme de calcul şi reţelele de calculatoare, familiarizaţi cu
„spargerea” măsurilor de securitate ale calculatoarelor sau reţelelor de calculatoare 29.
Participaţia este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
b) Subiectul pasiv este reprezentat de persoana fizică sau juridică proprietară sau
deţinătoare de drept a sistemului informatic accesat ilegal sau a datelor informatice vizate.
Prin extensie, poate exista subiect pasiv colectiv, alcătuit dintr-o mulţime de persoane
fizice sau juridice, atunci când accesul în sistemul informatic generează în mod automat
accesul ilegal în alte sisteme similare interconectate cu primul.
Poate exista subiect pasiv secundar în cazul în care datele informatice vizate de accesul
ilegal se referă la o persoană fizică sau juridică, alta decât proprietarul sau deţinătorul de
28
Obiectul juridic generic este comun tuturor infracţiunilor prevăzute în Titlul al III-lea al Cărţii I din Legea nr.
161/2003. I. Vasiu, Informatica juridică şi drept informatic, Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 2002, p. 166.
29
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1739/2010 (www.scj.ro).
drept al respectivului sistem informatic. Spre exemplu, făptuitorul accesează ilegal

sistemul integrat de evidenţă informatizată a persoanei şi intră în posesia datelor personale
referitoare la un anumit individ (evident, cu scopul de a le folosi ulterior).
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează prin accesul fără drept într-un
sistem informatic (staţie de lucru, server ori reţea informatică).
Accesul, în înţelesul dat de lege, desemnează intrarea în tot sau numai într-o parte a
sistemului informatic. Metoda de comunicare – la distanţă, inclusiv graţie legăturii prin
satelit sau nu ori de aproape – nu prezintă importanţă.
În forma sa cea mai simplă, accesul fără drept la un sistem informatic presupune o
interacţiune a făptuitorului cu tehnica de calcul vizată prin intermediul echipamentelor sau
diverselor componente ale sistemului vizat (sursă de alimentare, butoane de pornire,
tastatură, mouse, joystick). Manipularea acestor dispozitive se transformă în solicitări către
UCP a sistemului, care va procesa date ori va rula programe de aplicaţii în beneficiul
intrusului.
Va exista acces ilegal în formă simplă şi în cazul în care intrusul, manipulând propriile
echipamente periferice, de la distanţă, găseşte şi utilizează o cale externă de intrare într-un
alt sistem de calcul. Este cazul tipic al accesării unei alte staţii de lucru aflate într-o reţea.
Pentru obţinerea accesului, făptuitorul va încerca o gamă variată de procedee tehnice, cum
ar fi: atacul prin parolă, atacul de acces liber, atacul care exploatează slăbiciunile
tehnologice, atacul care exploatează bibliotecile partajate, atacul IP ori atacul prin
deturnarea TCP etc.30
Atacuri prin parolă. Spargerea parolelor în reţea. Pentru înţelegerea modului de operare
al hackerilor în cazul atacurilor asupra parolelor în reţele, am ales ca exemplu sistemele de
operare Windows NT şi UNIX.
Pentru a prelua parolele dintr-o reţea Windows NT, un hacker trebuie să aibă acces la cel
puţin un nume de utilizator şi la implementarea NT a algoritmului MD4. După ce copiază
baza de date (unicul loc în care poate găsi numele de utilizator şi funcţia liash MD4),
hackerul va efectua un atac prin forţă brută sau un atac prin dicţionar împotriva fişierului
cu parole.
Deoarece numai administratorii de sistem pot accesa directorul sam (unde Windows NT îşi
localizează baza de date cu parole), unica modalitate pentru hacker de a găsi baza de date
este fie de la consolă, fie dintr-o copie backup a bazei de date (situată, de exemplul, pe un
disc de reparaţii). Cu alte cuvinte, pentru a ajunge la baza de date, hackerul trebuie să aibă
acces fizic la consolă sau la o copie a bazei de date. Dacă serverul şi copiile backup de
server sunt securizate fizic, riscul de atac prin intermediul bazei de date cu parole se
reduce semnificativ.
- Atacul parolelor prin forţă brută la Windows NT. Când atacă o instalaţie Windows NT,
primul pas al hackerului este de a încerca o parolă de nivel redus. Dacă facilitatea
Windows NT de blocare a conturilor (Account Lockout) nu este activată, hackerul poate
încerca parolele până când obţine o parolă acceptată de reţea. Procesul de ghicire a
parolelor poate fi automatizat prin utilizarea unui program care ghiceşte parolele în
permanenţă, cunoscut sub numele de „tehnică de spargere a parolelor prin forţă brută”
30
L. Klander, Anti-Hackcer, Ed. All Educaţional, Bucureşti, 1998, p. 22-25, 250, 430, 431, 508, 509.
(brute force password-cracking technique). Un program care execută asemenea atacuri

este disponibil pe scară largă pe Internet. Programul de atac prin forţă brută va încerca
parole gen aa, ab, ac etc., până când a încercat fiecare combinaţie posibilă de caractere. în
final, hackerul va obţine parola.
Cu toate acestea, un atac prin forţă brută împotriva unei reţele Windows NT impune fie ca
hackerul să aibă acces prin consolă la server, fie să dispună de o copie a bazei de date cu
parole. în eventualitatea în care hackerul poate rula atacul prin forţă brută împotriva unei
baze de date cu parole Windows NT statice, mai multe programe gratuite de spargere a
parolelor pot ghici parole de 16 caractere în maximum şapte zile.
- Atacul parolelor prin dicţionar la Windows NT. Deşi un atac prin forţă brută impune un
acces pe termen lung la fişierul cu parole din Windows NT, un atac prin dicţionar asupra
unui fişier cu parole poate avea şanse de reuşită dacă nu a fost activată facilitatea de
blocarea conturilor (Account Lockout). Cu toate acestea, atacurile prin dicţionar pot avea
efect asupra unei copii off-line a respectivului fişier cu parole.
În general, un atac prin dicţionar Windows NT, fie trece cuvintele dintr-un dicţionar prin
prompterul de login Windows NT (dacă facilitatea Account Lockup este inactivă), fie ia o
listă de cuvinte din dicţionar şi le criptează unul câte unul, folosind acelaşi algoritm de
criptare ca şi NT, pentru a vedea dacă prin criptare se ajunge la aceeaşi valoare hash
unisens (dacă hackerul are o copie off-line a bazei de date cu parole). Dacă valorile hash
sunt egale, parola astfel identificată va fi parola unui utilizator.
Cele mai bune soluţii împotriva atacurilor prin dicţionar sunt: modificarea sistematică a
parolelor, rularea periodică a aplicaţiei Kane Security Analyst sau a altui program de
analiză a sistemului pentru verificarea parolelor.
- Spargerea parolelor în Unix. Pentru a obţine parole dintr-o reţea Unix, un hacker trebuie
să aibă acces chiar la reţea, sau măcar să poată exploata o breşă într-un serviciu (cum este
cea din serviciul sendmail bouce) pentru a ajunge la fişierul „/etc/passwd”. După ce ajunge
la fişierul cu parole, hackerul mai are nevoie şi de hash-ul unisens Unix pe 8 octeţi. După
copierea bazei de date cu parole, hackerul va executa un atac – prin forţă brută sau prin
dicţionar – asupra fişierului cu parole.
Deoarece fişierul „/etc/passwd” este accesibil oricui pe serverul Unix, hackerul poate ajunge
la baza de date cu parole folosind drepturi minimale de acces la server sau chiar fără niciun
fel de drepturi. Camuflarea parolelor (shadowing) sau utilizarea de programe superioare de
securitate a parolelor este aproape o necesitate pentru Unix.
- Atacul parolelor prin forţă brută în Unix. Când un hacker atacă o instalaţie Unix, prima
etapă este de a încerca o parolă de nivel redus. Spre deosebire de Windows NT, Unix nu
blochează conturile utilizatorilor după un anumit număr de login-uri ratate. Deoarece Unix
este tolerant, hackerul poate folosi un atac prin forţă brută asupra unui server fără a avea
deloc acces la serverul respectiv. În eventualitatea în care hackerul poate rula un atac prin
forţă brută împotriva unei baze de date cu parole statice din Unix, există programe gratuite
de spargere a parolei care pot ghici parole de 16 caractere în maximum 10 zile (în funcţie
de viteza conexiunii). După ce obţine parola de nivel redus, hackerul va folosi parola
respectivă pentru a intra în server şi a copia fişierul „/etc/passwd”.
După ce a intrat în posesia unei copii a fişierului Jetc/passwd\ hackerul poate folosi un atac
prin forţă brută pentru a ghici parolele, până când găseşte o parolă acceptată de reţea. Un
hacker poate automatiza procesul de găsire a parolelor folosind un program care execută
această operaţie continuu.

Cea mai bună metodă de protecţie împotriva unui atac prin forţă brută este camuflarea
fişierului cu parole, astfel încât hackerul să nu mai poată accesa parolele în sine, ci numai
jetoanele generate de sistemul de operare. Dacă hackerul este ţinut la distanţă de valorile
hash ale parolelor, aceasta nu va mai putea rula atacul prin forţă brută, deoarece nu va putea
compara rezultatele hash proprii cu valorile din fişier.
- Atacul parolei prin dicţionar în Unix. Dacă un atac prin forţă brută necesită un acces de
durată la fişierul cu parole al reţelei Unix, un atac prin dicţionar poate avea mai multe
şanse de succes. Cu toate acestea, atacurile prin dicţionar vor avea de asemenea succes
asupra unei copii off-line a fişierului cu parole.
În general, un atac prin dicţionar asupra unui sistem Unix fie supune cuvintele dintr-un
dicţionar prompterului de login Unix (dacă hackerul încearcă un atac online), fie foloseşte
o listă de cuvinte şi aplică funcţia hash fiecărui cuvânt în parte, folosind acelaşi algoritm
de criptare ca şi Unix, pentru a vedea dacă prin criptare de ajunge la aceeaşi valoare hash
unisens (dacă hackerul dispune de o copie off-line a bazei de date cu parole). Dacă valorile
sunt egale, cuvântul respectiv este chiar parola utilizatorului.
Cea mai bună protecţie împotriva atacurilor bazate pe dicţionar este de a determina
utilizatorii să-şi modifice cu regularitate parolele, de a rula periodic programul Security
Administrator Tool for Analysing Networks (SATAN) sau un alt program de analiza a
sistemului pentru verificarea parolelor.
Atacurile de acces liber. Atacurile de acces liber apar frecvent în reţelele care folosesc un
sistem de operare (inclusiv Unix, VMS sau Windows NT) care încorporează mecanisme
de liber acces. Aceste mecanisme reprezintă un punct deosebit de slab al sistemelor. Spre
exemplu, în cazul sistemului de operare Unix, utilizatorii pot crea fişiere-gazdă cu acces
liber (trusted hostfiles), care includ numele host-urilor (gazdelor) sau adresele de unde un
utilizator poate avea acces la sistem fără parolă. La conectarea dintr-un astfel de sistem,
utilizatorul trebuie să folosească numai comanda login sau altă comandă asemănătoare, cu
argumentele corespunzătoare. Astfel, un hacker poate obţine un control extins asupra
sistemului dacă ghiceşte numele unui sistem cu acces liber sau o combinaţie host-nume
utilizator. Şi, mai rău, majoritatea hackerilor ştiu că mulţi administratori de sisteme Unix
configurează fişiere .rhosts în directorul rădăcină, astfel încât utilizatorii să se poată
deplasa rapid de la un host la altul folosind privilegiile aşa-numitului „superutilizator”
(superuser). Mai mulţi administratori de sistem Unix încep să-şi dea seama că utilizarea
fişierelor .rhost poate fi o facilitate costisitoare. Aceste fişiere permit unui hacker abil să
obţină cu uşurinţă acces neautorizat la directorul rădăcină.
Atacurile care exploatează slăbiciunile tehnologice. Atacurile care exploatează

slăbiciunile tehnologice includ atacul de acces liber discutat anterior, precum şi multe
altele. Fiecare sistem de operare important îşi are punctele sale slabe. Unele sunt mai uşor
de accesat decât altele. Pe de altă parte, probabilitatea ca un hacker să detecteze asemenea
puncte slabe este destul de redusă. De exemplu, o versiune recentă a produsului Microsoft
Internet Information Server (produs auxiliar pentru Windows NT) conţinea o eroare cu
potenţial de distrugere a sistemului. Sistemul ar fi cedat dacă hackerul ar fi introdus în
browser-ul său un anumit URL unic, cu multe cifre, la pătrunderea în acel site. URL-u\
este foarte lung şi este unic pentru fiecare sistem în parte. Probabilitatea ca hackerii să
exploateze acest defect este foarte redusă însă. Pe de altă parte, probabilitatea ca un hacker
să exploateze fişierul host cu acces liber pe un sistem Unix, datorită simplităţii accesului şi
a existenţei acestui fişier pe mai multe servere, este sensibil mai mare decât probabilitatea
de a exploata acest defect de program.
Atacurile care exploatează bibliotecile partajate. Aceste atacuri utilizează bibliotecile

partajate folosite cel mai des în Unix. O bibliotecă partajată reprezintă un set de
funcţii-program comune, pe care sistemul de operare le încarcă într-un fişier RAM, la

cererea fiecărui program. Hackerul înlocuieşte deseori programele din bibliotecile
partajate cu noi programe care servesc scopurilor proprii, cum ar fi permisiunea unui acces
privilegiat.
Atacurile prin deturnarea TCP (Protocolul de Control al Transportului). Poate că ame-

ninţarea cea mai periculoasă la adresa serverelor conectate la Internet este deturnarea TCP.
Deşi predicţia TCP a numerelor de secvenţă şi deturnarea TCP au multe elemente comune,
ultimul procedeu este diferit, deoarece hackerul are acces la reţea prin forţarea acesteia să
accepte propria lui adresă IP, ca adresă de reţea credibilă, şi nu prin tentative repetate de a
testa mai multe adrese IP până la găsirea celei potrivite. Ideea esenţială care stă la baza
atacului prin deturnare TCP este aceea că hackerul dobândeşte controlul unui calculator
conectat la reţeaua ţintă, apoi deconectează calculatorul de la reţea şi face serverul să
creadă că hackerul a luat locul host-ului real.
După ce hackerul deturnează cu succes un calculator credibil, acesta va înlocui adresa IP a

calculatorului ţintă din cadrul fiecărui pachet cu adresa sa proprie şi va simula numerele de
secvenţă ale ţintei. Specialiştii în materie de securitate numesc acest procedeu „simulare
de IP”. Un hacker simulează o adresă IP de sistem credibilă pe calculatorul propriu
folosind procesul de simulare IP. După ce hackerul simulează calculatorul ţintă, acesta va
folosi o simulare inteligentă a numerelor de secvenţă pentru a deveni ţinta serverului.
Un hacker poate executa un atac prin deturnare TCP mult mai simplu decât un atac prin
simulare IP. De asemenea, deturnarea TCP permite hackerului să ignore sistemele
test-răspuns cu parolă unică (de exemplu, sistemele cu parolă de tip secret partajat) şi să
compromită astfel un host cu nivel de securitate mai ridicat.
În fine, atacurile prin deturnare TCP sunt mai periculoase decât simularea IP, deoarece
hackerii capătă un acces sensibil mai ridicat după o deturnare TCP reuşită decât după un
atac singular prin simulare IP. Hackerii doresc un acces mai amplu deoarece astfel se
interceptează tranzacţii aflate în curs de desfăşurare în loc de a simula un calculator şi de a
începe ulterior tranzacţiile.
Deturnarea sesiunii. Deturnarea sesiunii este un atac ceva mai popular decât spoofing-ul
de IP. Un motiv este şi faptul că aceasta permite atât importul, cât şi exportul de date din
sistem. De asemenea, deturnarea sesiunii nu necesită anticiparea numerelor de secvenţă
pentru protocolul de început, fiind astfel un atac mai simplu de efectuat. În cadrul acestei
tehnici rudimentare de infracţiune informaţională, intrusul găseşte o conexiune existentă
între două calculatoare (de obicei un server şi un client), iar apoi, prin penetrarea unor
routere neprotejate sau a unor parafocuri (firewalls) necorespunzătoare, intrusul detectează
numerele de secvenţă importante (numerele adreselor TCP/IP) în cadrul unui schimb de
informaţii între calculatoare. După ce intră în posesia adresei unui utilizator legitim,
intrusul deturnează sesiunea acestuia, simulând numerele de adresă ale utilizatorului. După
deturnarea sesiunii, calculatorul host deconectează utilizatorul legitim şi astfel intrusul
capătă acces gratuit la fişierele utilizatorului legitim.
Protecţia împotriva deturnării sesiunii este foarte dificilă, iar detecţia unei asemenea
deturnări este, de asemenea, foarte anevoioasă, în vederea unei protecţii anti-deturnare
trebuie securizate acele regiuni din sistem de unde se poate lansa un atac prin deturnare.
De exemplu, se elimină conturile prestabilite care nu sunt necesare şi se remediază
punctele vulnerabile pentru protecţia parafocurilor şi a router-elor împotriva accesului
neautorizat. De asemenea, utilizarea criptării reprezintă o măsură de protecţie valoroasă
împotriva deturnării. Detecţia deturnării unei sesiuni este practic imposibilă în lipsa unui
mesaj din partea utilizatorului deturnat, deoarece intrusul apare în sistem deghizat în
utilizatorul pe care 1-a deturnat.
Atacurile prin inginerie socială. Un tip interesant de acces ilegal, din ce în ce mai utilizat
astăzi, îl reprezintă atacurile prin inginerie socială. Acestea au devenit mai frecvente şi mai
periculoase pe măsură ce tot mai mulţi utilizatori se conectează la Internet şi la reţele
interne. Un exemplu frecvent de inginerie socială este ca un hacker să trimită mesaje email
către utilizatori (sau pur şi simplu să folosească telefonul) pentru a-i anunţa pe aceştia că el
este administratorul sistemului. Deseori, mesajele solicită utilizatorilor să-şi trimită parola
prin email către administrator, fiindcă sistemul este într-o pană sau va fi dezafectat
temporar. Un atac prin inginerie socială se bazează cel mai mult pe ignoranţa utilizatorilor
în materie de calculatoare şi reţele. Cea mai bună reţetă împotriva acestor atacuri o
reprezintă educaţia utilizatorilor.
Practica a demonstrat că, în marea majoritate a cazurilor, făptuitorul acţionează pentru

obţinerea de date informatice, care poate să însemne:
- captarea vizuală a acestor date pe monitor;
- intrarea în posesia unei imprimate alfanumerice (foaia de hârtie tipărită);
- rularea unor programe sau aplicaţii care gestionează date informatice (de exemplu,
programe de administrare a bazelor de date într-o instituţie, programe de poştă electronică
etc.).
Prin „obţinerea de date informatice” se înţelege inclusiv copierea acestora pe suporţi

externi de stocare (Floppy Disk, CD, Memory Stick, Card etc.). În general, proprietarii,
deţinătorii sau utilizatorii de drept aleg să-şi protejeze sistemele informatice prin măsuri
standard de securitate.
Protecţia poate fi fizică (izolarea tehnicii de calcul într-o incintă securizată, asigurarea cu
dispozitive mecanice cu cheie sau cifru metalic, controlul manual al sursei de curent etc.)
sau logică (prin parole, coduri de acces sau criptare).
În condiţiile alin. (3), făptuitorul va acţiona asupra sistemului informatic vizat prin forţarea
acestor protecţii.
La nivel fizic, forţarea presupune dezafectarea dispozitivelor mecanice de securitate prin

diferite mijloace mecano-chimico-electrice.
La nivel logic, avem atacuri asupra parolelor.
Atacurile prin parolă31 sunt, din punct de vedere istoric, printre cele mai preferate de către
hackeri pentru abordarea reţelelor online. La început, hackerii au încercat să pătrundă în
reţele prin introducerea unui identificator de login şi a unei parole. Aceştia încercau o
parolă după alta până când nimereau una care funcţiona. Totuşi, hackerii şi-au dat seama
că aveau posibilitatea de a redacta programe simple care să încerce parolele în sistem. În
general, aceste programe simple rulau pe rând fiecare cuvânt din dicţionar, în încercarea
de a găsi o parolă. Astfel, atacurile prin parole automate au devenit rapid cunoscute sub
denumirea de „atacuri cu dicţionarul” (dictionary-based attacks). Sistemele de operare
Unix sunt deosebit de vulnerabile la atacurile cu dicţionarul, deoarece Unix nu exclude
automat utilizatorul după un anumit număr de încercări de intrare în reţea, spre deosebire
de alte sisteme de operare care inactivează un nume de utilizator după un număr fixat de
tastări a unor parole incorecte. Cu alte cuvinte, un hacker poate încerca de mii de ori să se
conecteze la un sistem Unix, fără ca acesta să închidă conexiunea sau să alerteze în mod
automat pe administratorul de sistem.
31
L. Klander, op. cit., p. 21.
Unii hackeri au avut chiar succes în utilizarea unor servicii Unix ca Telnet sau FTP pentru
a obţine accesul la fişiere parolă accesibile publicului. Sistemul de operare codifică
parolele în asemenea fişiere. Totuşi, deoarece fiecare sistem Unix îşi codifică fişierul
parolă folosind acelaşi algoritm (o funcţie matematică), un hacker poate ignora codificarea
acestui fişier folosind un algoritm disponibil pe Internet. Acest algoritm este încorporat în
mai multe instrumente de „spargere” a sistemelor, des folosite în comunitatea hackerilor.
O cerinţă a existenţei infracţiunii este aceea ca făptuitorul să fi acţionat fără drept.
b) Urmarea imediată din punct de vedere fizic, urmarea este modificarea pe care acţiunea
incriminată a produs-o în lumea externă. Uneori această modificare poate consta în
schimbarea unei situaţii sau stări, alteori ea se poate concretiza într-o transformare de
ordin material adusă obiectului material al infracţiunii.
În practică, urmarea formei simple de acces fără drept este trecerea într-o stare de
nesiguranţă a sistemului informatic şi/sau resurselor sale (hardware, software etc).
Dacă scopul accesului neautorizat a fost obţinerea de date informatice, starea de

nesiguranţă a sistemului de calcul este dublată de starea de nesiguranţă a datelor
informatice stocate în acesta sau prelucrate de către acesta32.
Încălcarea măsurilor de securitate va determina însă o transformare efectivă adusă

obiectului material al infracţiunii, măsura de securitate fiind, în acest caz, parte integrantă
a sistemului informatic.
Din punct de vedere juridic, sub aspectul consecinţelor pe care acţiunea incriminată le are
asupra valorii sociale ce constituie obiectul juridic, urmarea este tocmai starea de pericol,
de ameninţare, la adresa „domiciliului informatic” ori a „spaţiului informatic”.
c) Legătura de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie să

existe o legătură de cauzalitate. Această legătură rezultă ex re, adică din materialitatea
faptei, în cazul accesului neautorizat în forma cea mai simplă. Pentru cel de-al doilea caz
de acces fără drept trebuie demonstrată forţarea măsurilor de securitate (parole, coduri de
acces etc.).
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de acces neautorizat se comite cu intenţie directă sau

indirectă. În cazul obţinerii de date informatice [alin. (2)], intenţia acestuia este calificată
prin scop33.
A. Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi, ca atare, nu sunt
pedepsite (doar anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare,
cum ar fi cazul art. 365 „Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice”).
Tentativa se pedepseşte, conform prevederilor art. 366 C.pen.
Consumarea infracţiunii în modalitatea prevăzută la alin. (1) se realizează în momentul în

care făptuitorul accesează în mod direct sau de la distanţă resursele sistemului informatic.
În modalitatea prevăzută la alin. (2), consumarea infracţiunii are loc atunci când intrusul
acţionează asupra măsurilor de securitate, indiferent dacă a reuşit sau nu neutralizarea ori
înlăturarea acestora.
32
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 391/2010 (www.legalis.ro).
33
A se vedea M. Dobrinoiu în V. Dobrinoiu și colab., op. cit., p. 529.
B. Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă o sigură modalitate normativă exprimată prin

elementul său material, respectiv prin accesul fără drept la un sistem informatic. Acestei
modalităţi normative pot să-i corespundă însă variate modalităţi de fapt.
Astfel cum am mai arătat, infracţiunea prezintă şi două modalităţi agravate. Astfel, fapta
este mai gravă [alin. (2)] dacă este săvârşită în scopul obţinerii de date informatice la care,
prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este
restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori.
C. Sancţiuni. Pedeapsa principală prevăzută în alin. (1) este închisoarea de la 3 luni la 3

ani sau amendă. Pentru fapta prevăzută la alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 5 ani, iar fapta prevăzută în alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Interceptarea ilegală a unei transmisii

de date informatice
Conţinutul legal
Constituie infracţiunea prevăzută în art. 361 alin. (1) interceptarea, fără drept, a unei
transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem
informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem
informatic.
Constituie o modalitate asimilată infracţiunii, potrivit alin. (2), interceptarea, fără drept, a
unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date
informatice care nu sunt publice.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special. Obiectul juridic special este

reprezentat de relaţiile sociale referitoare la telecomunicaţii şi comunicaţiile informatice,
în general, respectiv la comunicaţiile de date (informatice) care nu sunt publice, în special.
b) Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de fluxul de pachete informatice

(succesiunea de biţi „0” şi „1”, adică succesiunea de impulsuri electrice rezultată din
variaţia controlată a tensiunii), care sunt transportate de la un echipament de calcul către
altul sau în interiorul aceluiaşi sistem informatic, şi spre care se îndreaptă interesul
făptuitorului.
În mod particular, obiectul material poate fi chiar suportul tehnic prin care se realizează
comunicaţiile de date între echipamente, pornind de la port-urile de ieşire ale staţiilor de
lucru (conectorii plăcilor de reţea sau telefonici ai modem-urilor) şi continuând cu
cablurile de transport (de reţea sau telefonice), casetele de conexiuni (în care se găsesc
comutatoarele de reţea – switch-urile), distribuitorii de reţea (router-ele etc.).
În cazul alin. (2), obiectul material este constituit din energia (emisia) electromagnetică ce
radiază sau se găseşte în formă reziduală ori necontrolată (necontrolabilă) în imediata
vecinătate a echipamentelor electronice care alcătuiesc sistemul informatic vizat. Astfel,
emisia electromagnetică din jurul unui echipament (imprimantă, monitor, cablu etc.) nu va
putea fi considerată drept obiect material dacă, în momentul acţiunii de interceptare
(captare), acesta nu era conectat la un sistem informatic în condiţiile alin. (2).
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ. Subiectul activ poate fi orice persoană

responsabilă penal. În general, acesta este comun tuturor infracţiunilor informatice. În
cazul de faţă, făptuitorul trebuie neapărat să folosească (în mod direct) anumite
echipamente electronice special destinate interceptărilor în mediul IT, fără ca deţinerea
unor cunoştinţe specifice în domeniu să aibă vreo relevanţă.
În particular, se pune problema cine ar fi aceste persoane interesate de urmărirea sau

captarea transmisiilor electronice? Unii pot fi persoane pe care „victima” le cunoaşte, dar
care au interesul de a o urmări. De exemplu, un şef (prin intermediul administratorului de
reţea) ar putea fi interesat să afle dacă un subordonat transmite documente clasificate prin
sistemul email al companiei. Un angajator ar dori să se asigure că angajatul nu este
implicat online în acţiuni care ar putea să lanseze un proces de hărţuire sexuală ori fraudă
informatică sau că nu îşi pierde timpul navigând pe Internet etc.
De asemenea, guvernul este foarte interesat să urmărească traseele online ale infractorilor
sau suspecţilor în numele conceptului de combatere a criminalităţii organizate, antidrog
sau siguranţă naţională. Sistemul Carnivore (detaliat în cele ce urmează) poate fi un foarte
bun exemplu în acest sens.
Nu în ultimul rând, crackerii (hackerii maliţioşi) doresc să fure identitatea victimelor, să le

vandalizeze datele ori să le stânjenească trimiţând în numele lor mesaje nepotrivite
diferitelor persoane. Participaţia este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
b) Subiectul pasiv. Subiectul pasiv va fi persoana fizică sau juridică deţinătoare de drept a
sistemului informatic ori a componentelor de legătură (transmisiuni) între două sau mai
multe sisteme informatice. În mod adiacent, subiect pasiv va fi deţinătorul de drept al
datelor informatice interceptate sau persoana vizată în mod direct de prelucrarea automată
a acestor date34.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Prin „interceptare” (în sens tehnic) se înţelege
acţiunea de a capta, cu ajutorul unui dispozitiv electronic special fabricat în acest scop sau
a unui computer, impulsurile electrice, variaţiile de tensiune sau emisiile electromagnetice
care tranzitează în interiorul unui sistem informatic sau se manifestă ca efect al
funcţionării acestuia ori se află pe traseul de legătură dintre două sau mai multe sisteme
informatice care comunică.
Interceptarea pachetelor reprezintă una dintre infracţiunile cele mai dificil de realizat şi
este, de asemenea, o ameninţare serioasă la adresa comunicaţiilor prin Internet. După cum
am arătat în cuprinsul descrierii tehnice a sistemelor informatice, fiecare pachet trimis prin
Internet poate tranzita un număr mare de calculatoare şi reţele înainte de a ajunge la
destinaţie. Prin intermediul unui interceptor de pachete, hackerii pot intercepta pachetele
de date (inclusiv cele cu mesaje de login, transmisii ale identificatorilor numerici ai
cărţilor de credit, pachete email etc.) care călătoresc între diferite locaţii din Internet. După
ce interceptează un pachet, hackerul îl poate deschide şi poate fura numele host-ului, al
utilizatorului, precum şi parola asociată pachetului. Hackerii folosesc unul dintre cele mai
comune tipuri de interceptări de pachete înaintea unor atacuri IP. Experţii în materie de
securitate denumesc deseori interceptarea pachetelor ca „spionaj în reţea” (network
snooping) sau „supraveghere ascunsă” (promiscuous monitoring).
34
A se vedea prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii
private în sectorul comunicaţiilor electronice (M.Of. nr. 1101 din
25 noiembrie 2004).
Pentru a preveni atacurile prin interceptare asupra reţelelor distribuite, administratorii de

sistem folosesc în general scheme de identificare, cum ar fi un sistem cu parolă unică
(one-time password systems) sau un sistem de autentificare prin tichete (cum este
Kerberos). Administratorii pot folosi o varietate de sisteme cu parolă unică. De exemplu,
unele sisteme de acest gen furnizează unui utilizator următoarea parolă de intrare de
fiecare dată când utilizatorul iese din sistem. Deşi atât sistemele cu parolă unică, cât şi
sistemele Kerberos pot îngreuna sensibil interceptarea unei reţele nesecurizate pentru orice
hacker, ambele metode sunt expuse la atacuri active dacă nu criptează şi nu semnează
fluxul de date.
În general, un dispozitiv sau calculator intrus se poate plasa în orice punct al unui sistem
informatic sau al unei reţele de calculatoare, având ca obiectiv interceptarea traficului de
mesaje. Atacurile care pot fi executate sunt de două feluri:
- atacuri pasive, în cadrul cărora intrusul „observă” informaţia care trece prin canal, fără să
interfereze cu fluxul sau conţinutul mesajelor;
- atacuri active, în care intrusul se angajează fie în furtul mesajelor, fie în modificarea,
reluarea sau inserarea de mesaje false etc.
Cel mai simplu atac Hacker. Fiecare calculator dintr-o reţea are o adresă IP unică. În cazul
unei conexiuni, calculatorul ataşează fiecărui pachet trimis adresa IP de destinaţie şi un
număr unic, denumit „număr de secvenţă”. În cadrul unei conexiuni TCP/IP, calculatorul
receptor, la rândul său, acceptă numai pachete cu adrese IP şi numere de secvenţă corecte.
De asemenea, multe dispozitive de securitate, inclusiv router-ele, permit transmisiunea în
cadrul unei reţele numai spre şi dinspre calculatoarele cu anumite adrese IP. Atacul
TCP/IP cu predicţia numărului de secvenţă foloseşte modalitatea de adresare a
calculatoarelor în reţea şi schimburile de pachete pentru a obţine acces într-o reţea.
În esenţă, hackerul efectuează atacul TCP/IP cu predicţia numărului de secvenţă în două

etape. În prima etapă, hackerul încearcă să determine adresa IP a serverului, fie prin
interceptarea pachetelor din Internet încercând în ordine unele numere de host, fie prin
conectarea la un site printr-un browser Web şi urmărirea adresei de IP a site-ului în bara de
stare. Deoarece hackerul ştie că alte calculatoare din reţea au adrese IP identice cu adresa
serverului pe unele porţiuni, acesta va simula un număr de adresă IP pentru a evita
router-ul şi a accesa sistemul ca un utilizator intern: de exemplu, dacă un sistem are adresa
IP 192.0.0.15, hackerul (care ştie că o reţea de clasă C poate conţine maximum 256 de
calculatoare) va încerca să ghicească toate numerele de adresă reprezentate de ultimul
octet din serie. După ce începe să încerce adresele de reţea, hackerul trece la monitorizarea
numerelor de secvenţă ale pachetelor transferate de la un calculator la altul în reţea. După
supravegherea transmisiunilor, hackerul va încerca să anticipeze următorul număr de
secvenţă pe care îl va genera serverul, iar apoi „simulează” acel număr, plasându-se
efectiv între utilizator şi server. Deoarece dispune, de asemenea, de adresa IP a serverului,
hackerul va genera pachete cu numere de secvenţă şi adresele IP corecte care îi permit
interceptarea transmisiunilor cu utilizatorul. După ce hackerul a dobândit acces intern la
sistem prin predicţia numărului de secvenţă, acesta poate accesa orice informaţie transmisă
serverului de către sistemul de comunicaţie, inclusiv fişierele-parolă, nume de login, date
confidenţiale sau orice alte informaţii transmise prin reţea. De obicei, un hacker va folosi
predicţia numărului de secvenţă pentru a pregăti un atac mai puternic asupra serverului sau
pentru a-şi asigura o bază de unde să-şi lanseze atacurile asupra unui server apropiat din
reţea.
Atacurile active prin desincronizare. O conexiune TCP impune un schimb sincronizat de

pachete. De fapt, dacă din anumite motive numerele de secvenţă ale pachetelor nu sunt
cele aşteptate de către calculatorul receptor, acesta va refuza (sau ignora) pachetul şi va
aştepta pachetul cu numărul corect. Hackerul poate exploata cererea de număr de secvenţă
a protocolului TCP pentru interceptarea conexiunilor.
Pentru a ataca un sistem folosind atacurile prin desincronizare, hackerul induce sau
forţează ambele extremităţi ale unei conexiuni TCP într-o stare desincronizată, astfel încât
aceste sisteme să nu mai poată efectua schimburi de date. Apoi, hackerul foloseşte un host
terţ (adică un alt calculator conectat la mediu fizic care transportă pachetele TCP) pentru a
intercepta pachetele reale şi pentru a crea pachete de înlocuire acceptabile pentru ambele
calculatoare din conexiunea originală. Pachetele generate de host-ul terţ mimează
pachetele reale pe care sistemele aflate în conexiune le-ar fi schimbat în mod normal.
Deturnarea prin postsincronizare. Să presupunem, pentru moment, că hackerul poate

asculta orice pachet schimbat între două sisteme care formează o conexiune TCP. În
continuare, să presupunem că după interceptarea fiecărui pachet, hackerul poate falsifica
orice tip de pachet IP doreşte şi să înlocuiască originalul. Pachetul falsificat al hackerului
îi permite să se dea drept client sau drept server (iar mai multe pachete falsificate permit
hackerului să folosească ambele identităţi). Dacă hackerul este capabil să pună în aplicare
toate aceste consideraţii, atunci acesta poate determina toate transmisiunile client-server să
devină transmisiuni client-hacker, respectiv server-hacker.
Furtuna TCP ACK. Atacul de deturnare detaliat anterior are un singur dezavantaj de bază,
în sensul că generează pachete TCP ACK (de confirmare) în număr extrem de mare.
Specialiştii reţelelor numesc aceste mari cantităţi de pachete ACK furtună TCP ACK.
Când un host (client sau server) primeşte un pachet inacceptabil va confirma pachetul prin
trimiterea numărului de secvenţă aşteptat înapoi către generatorul pachetului. Acesta este
un pachet de conformare sau pachet TCP ACK.
În cazul unui atac TCP activ, primul pachet TCP ACK include propriul număr de secvenţă
al serverului. Calculatorul-client nu va accepta acest pachet de confirmare, deoarece
clientul nu a trimis la început pachetul cu cererea modificată. Ca atare, clientul îşi gene-
rează propriul pachet de confirmare, care, la rândul său, determină serverul să genereze un
alt pachet de confirmare etc., creând ceea ce se numeşte, cel puţin în teorie, un ciclu infinit
pentru fiecare pachet de date trimis.
Deoarece pachetele de confirmare nu transportă date, emiţătorul pachetului ACK nu

retransmite pachetul dacă receptorul îl pierde. Cu alte cuvinte, dacă un sistem pierde un
pachet în ciclul de furtună ACK, ciclul se încheie. Din fericire, TCP foloseşte IP pe un
nivel de reţea nesigur. Cu o rată de pierdere a pachetelor nenulă, nivelul de reţea încheie
rapid ciclul. De asemenea, cu cât mai multe pachete sunt pierdute în reţea, cu atât mai
scurtă este durata furtunii ACK. În plus, ciclurile ACK sunt cu autoreglare, astfel, cu cât
hackerul creează mai multe cicluri, cu atât mai mult creşte traficul primit de client şi de
server, ceea ce determină o creştere a congestiei, deci a pierderilor de pachete şi, implicit,
a ciclurilor încheiate.
Interceptarea informatică se poate realiza, în mod direct, prin interacţiunea făptuitorului cu

componentele externe ale sistemului informatic (cabluri, comutatoare, routere, computere
etc.). Spre exemplu, comunicaţia între două computere într-o reţea locală LAN a unei
instituţii poate fi interceptată de un intrus după ce acesta se conectează fizic la traseul de
cablu al reţelei vizate, prin secţionarea firelor şi legarea acestora (în paralel) cu cablul
conectat la propriul computer unde va recepţiona fluxul de date informatice.
Indirect sau de la distanţă, interceptarea poate să ia forma utilizării unor aplicaţii

specializate (aşa-numitele sniffere – „a mirosi”) care sunt capabile să monitorizeze traficul
pachetelor într-o reţea şi să salveze datele de interes în cadrul unor fişiere de tip log. În
general, sniffer-ele sunt utilizate de administratorii de reţea sau de Internet Service

Provideri pentru realizarea analizei de trafic în cadrul unei reţele în scop tehnic, de
mentenanţă. Totodată, acestea sunt folosite de către administratorii reţelelor unor instituţii
pentru monitorizarea comunicaţiilor (interne sau externe) ale angajaţilor, adesea pentru a
preîntâmpina scurgerile de informaţii, desfăşurarea de activităţi ilegale în cadrul sistemului
(de exemplu, descărcarea de programe supuse protecţiei copyright-ului, expunerea de
materiale cu conţinut pornografic infantil etc.) ori chiar pentru ca managementul să aibă o
reprezentare cât mai exactă a timpului petrecut de subordonaţi în reţea ori în Internet.
Sistemul Carnivore35. Specialiştii sunt la curent cu existenţa aplicaţiei Carnivore, un

program controversat dezvoltat de către Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI), menit
să faciliteze agenţiei accesul la activităţile informatice desfăşurate de potenţialii infractori.
Deşi proiectul Carnivore a fost abandonat de FBI în favoarea unor sisteme informatice
integrate comerciale din ianuarie 2005, programul, ce promitea odată reînnoirea influenţei
specifice a Biroului în lumea comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, continuă să
stârnească curiozitatea şi să alarmeze societatea civilă, date fiind structura şi modalităţile
sale de operare.
În ceea ce priveşte evoluţia proiectului, Carnivore a reprezentat cea de-a treia generaţie de
programe şi aplicaţii de supraveghere electronică folosite de FBI.
Informaţii despre prima versiune nu au fost niciodată date publicităţii, mulţi specialişti
susţinând că aceasta stă la baza unui program comercial actual denumit Etherpeek.
În anul 1997, FBI a dezvoltat şi pus în serviciu o a doua generaţie de programe de

interceptare şi monitorizare IT, sub titulatura Omnivore. Potrivit unor date furnizate chiar
de FBI, Omnivore a fost creat în special pentru supravegherea traficului de mesaje de
poştă electronică ce ajungeau (rutate) printr-un anumit ISP şi captarea acestora în funcţie
de emitent (sursă). Omnivore a fost abandonat la sfârşitul anului 1999 în favoarea unui alt
sistem, mult mai complex, intitulat DragonWare Suite, care permitea FBI să
reconstruiască (recompună, reconfigureze) mesaje de email, fişiere descărcate din Internet
şi chiar pagini Web.
Suita de programe DragonWare era alcătuită din trei părţi:
- Carnivore – un program ce rula pe o platformă Windows NT sau 2000 în scopul captării

de informaţii;
- Packeteer – aplicaţie de reasamblare a pachetelor de reţea captate sau a elementelor unor

pagini de Web;
- Coolminer – aplicaţie de analiză a informaţiilor extrase (conform unor algoritmi sau

criterii de căutare) din conţinutul mesajelor sau pachetelor de date captate (monitorizate).
Pe baza acestor succinte informaţii furnizate de FBI s-a putut, iniţial, contura concluzia că
programul Carnivore nu era altceva decât un Packet Sniffer (Interceptor de pachete de
reţea) mai evoluat.
Tehnic, Packet Sniffer-ul este o operaţiune larg răspândită printre administratorii de reţele,
care o folosesc în scopul de a monitoriza activitatea echipamentelor, a traficului derulat
sau pentru a executa programe speciale de diagnostic sau a trata diferite probleme. După
cum am arătat, un sniffer este un program care poate „observa” şi analiza absolut toate
pachetele de date care tranzitează reţeaua la care este conectat. În mod normal, un
computer este „interesat” doar de pachetele de date care îl privesc sau care îi sunt adresate
şi ignoră restul traficului din reţea. Când o aplicaţie (sau un dispozitiv) Packet Sniffer
35
L. Bird, Internet – Ghid complet de utilizare, Ed. Corint, Bucureşti, 2004, p. 331.
rulează pe un computer, interfaţa acestuia cu reţeaua este automat setată pe modul

„amestecat” (promiscuous), ceea ce înseamnă că va capta şi analiza fiecare dată sau
informaţie tranzitată. Adesea, cantitatea de informaţii (pachete de date) tranzitată printr-un
calculator conectat la o reţea depinde de localizarea echipamentului în cadrul reţelei
respective. Astfel, un „client” izolat va putea „vedea” doar un mic segment din datele
traficate în cadrul reţelei, în timp ce un server de domeniu principal va putea capta totul.
Un Packet Sniffer poate fi setat să opereze în două moduri: nefiltrant (captează absolut
toate pachetele de date) sau filtrant (captează doar acele pachete care conţin date de
interes).
Astfel, pachetele interceptate care au în conţinut datele căutate de sniffer vor fi copiate şi
livrate imediat înapoi în trafic. În funcţie de configurare, sniffer-ul va copia datele în
memorie sau direct pe Hard Disk-ul computerului pe care rulează.
Când un utilizator se conectează la Internet, în mod obligatoriu el se alătură unei reţele

coordonate de un ISP. Această reţea va fi conectată la alte reţele deservite de alţi ISP-işti.
Un eventual sniffer care ar rula pe serverele ISP-ului de bază va putea monitoriza
activitatea utilizatorului astfel: ce pagini au fost vizitate şi ce conţinut a fost vizualizat pe
respectivele pagini, căror adrese le-a fost expediat un mesaj de email, conţinutul mesajelor
transmise de către utilizator, conţinutul descărcat din Internet, dacă se folosesc în Internet
aplicaţii audio-video sau de telefonie şi cine vizitează pagina de Web a utilizatorului.
În ceea ce priveşte modul de operare al aplicaţiei Carnivore, în general, FBI-ul obţine prin
mijloace şi metode specifice date şi informaţii privind eventuala activitate infracţională a
unei persoane. Pe baza acestora, agenţia obţine adesea mandat pentru începerea
supravegherii operative a persoanei în cauză, în principal a comunicaţiilor. O componentă
importantă a comunicaţiilor unei persoane o reprezintă astăzi Internetul. Cele mai
obişnuite mandate emise prevăd posibilitatea ca FBI să procedeze la interceptarea şi
copierea conţinutului mesajelor de poştă electronică.
Folosit în materia interceptărilor telefonice, termenul de „ascultarea conţinutului”

(content-wiretap) se referă la faptul că tot conţinutul pachetelor va fi captat şi folosit. O
altă modalitate este „interceptează şi urmăreşte” (trap-and-trace), astfel că FBI va putea să
capteze doar informaţiile privind destinaţia unui anumit mesaj de e-mail sau adresa paginii
de Web pe care suspectul a vizitat-o fără a putea lua la cunoştinţă cu privire la conţinutul
comunicărilor. Varianta inversă se numeşte pen register şi determină adresele de la care au
fost trimise mesaje de email către adresa suspectului sau cine anume (IP-urile) a vizitat un
anumit site Web.
După obţinerea informaţiilor din interceptări, conform mandatului emis de instanţă, FBI
contactează ISP-ul în reţeaua căruia activează suspectul şi solicită copii back-up ale
operaţiunilor derulate de acesta online. În mod normal, un ISP nu păstrează informaţii
despre activităţile online ale clienţilor ca parte a rutinei sale de back-up. Pentru a elimina
acest „neajuns”, FBI procedează la „plantarea” unui computer pe care rulează aplicaţia
Carnivore. În esenţă, echipamentul este compus din: sistem Pentium III cu sistem de
operare Windows NT/2000, cu 128 Mb de RAM; software de comunicaţii; aplicaţie scrisă
în C++ care lucrează în conjuncţie cu programul de comunicaţii pentru interceptarea şi
filtrarea pachetelor de date; un sistem de protecţie cu parolă a sistemului; un „dispozitiv de
izolare în reţea”, care va face aplicaţia Carnivore invizibilă în reţea (pentru a preîntâmpina
orice atac asupra sistemului din afară); medii externe de stocare.
FBI va configura aplicaţia Carnivore prin furnizarea adresei IP a suspectului, astfel încât
programul va intercepta numai traficul înspre sau dinspre această adresă şi va ignora
celelalte pachete de date.

Copierea pachetelor de interes de la/către computerul suspectului se va face fără afectarea

fluxului de pachete în reţea. Odată pachetele copiate, acestea ajung la un program de
filtrare care va reţine doar pachetele corespunzătoare mesajelor email. Filtrul este în
măsură să determine conţinutul pachetelor pe baza protocolului SMTP.
Acest tip de supraveghere electronică nu poate dura mai mult de o lună fără un ordin
expres al instanţei. De îndată ce au fost strânse datele necesare, sistemul este debranşat de
la reţeaua ISP. Ulterior, datele astfel captate şi stocate sunt procesate corespunzător cu
ajutorul programelor Packeter şi Coolminer. Dacă rezultatul furnizează destule dovezi,
FBI le va putea folosi în cazul penal instrumentat împotriva suspectului în cauză.
La vremea dezvoltării aplicaţiei, FBI folosea Carnivore numai în cazuri bine determinate,
cu relevanţă în lupta împotriva terorismului, pornografiei infantile şi exploatării copiilor,
spionajului, războiului informaţional şi fraudelor cibernetice.
Bineînţeles, au fost (şi încă sunt) şi aspecte care au ridicat anumite semne de întrebare
asupra legalităţii folosirii sistemului I Carnivore din punctul de vedere al:
a) intimităţii – oamenii au perceput utilizarea aplicaţiei drept o „violare gravă a vieţii

private a unei persoane”. În fapt, legalitatea interceptării este pe deplin asigurată de
mandatul sau ordinul instanţei de judecată, singura în măsură să analizeze gravitatea
faptelor imputabile unei persoane;
b) reglementării – a existat o temere generală cu privire la posibilitatea ca sistemul să

permită Guvernului un control strict asupra resurselor Internet. Însă, pentru ca acest lucru
să fie posibil, ar fi fost necesară o infrastructură gigantică, cu puncte de lucru la fiecare
ISP din lume, ceea ce este aproape imposibil;
c) libertatea de exprimare – oamenii trăiesc cu impresia că acest gen de instrumente de

interceptare sunt programate să filtreze conţinuturile tuturor mesajelor de poştă electronică
ce ar conţine cuvinte comune, nu doar a acelora care ar putea reprezenta dovezi privind
implicarea în activităţi infracţionale, ceea ce ar însemna o îngrădire a libertăţii de opinie
sau de exprimare;
d) Echelon – mulţi specialişti au făcut adesea referire la utilitarul Carnivore ca făcând

parte din sistemul integrat Echelon, dezvoltat de Agenţia pentru Securitate Naţională a
SUA (NSA) – specializată în spionaj electronic şi protecţie a telecomunicaţiilor
guvernamentale americane.
Banala tastatură – aliata spionilor36. Pentru a descoperi ce se află într-un sistem

informatic, persoanele interesate au la dispoziţie o nouă metodă diabolic de simplă, căreia
nu-i rezistă niciun Firewall, antivirus sau alt program de securitate informatică. În esenţă,
se pot decoda sunetele produse de butoanele tastaturii.
Cercetătorii de la Berkley, Universitatea California, au descoperit că o simplă înregistrare

a sunetelor produse de tastatură poate fi folosită pentru descifrarea textului scris de
utilizator, indiferent dacă este o parolă, o scrisoare de dragoste sau un secret de stat.
Experţii în computere ai renumitei instituţii academice au înregistrat timp de 10 minute

sunetele produse de o tastatură. Fişierul audio rezultat a fost introdus într-un computer şi
„decriptat” cu ajutorul unui software special. Au fost recuperate cu exactitate 96% din
caracterele scrise de utilizator. Asta înseamnă că textul a putut fi dedus fără nicio
problemă, chiar dacă mai lipsea câte o literă la câteva cuvinte.
36
(http://www.berkeley.edu.)
Cercetări asemănătoare au fost făcute de doi experţi ai IBM: Rakesh Agrawal şi Dimitri
Asonov. Aceştia au reuşit sa descifreze 80% din text. În cazul IBM, studiul a fost făcut în
cazul unei singure persoane, care a utilizat aceeaşi tastatură, cu ajutorul unui algoritm
bazat pe un text cunoscut şi a unei mostre de sunet corespunzătoare.
Spre deosebire de studiile IBM, programul de decriptare folosit de cercetătorii de la

Berkley descifrează scrisul indiferent de stilul de tastare folosit de diverşi utilizatori şi
filtrează fără probleme zgomotele de fond din încăpere37.
Aceasta înseamnă că utilizatorul nu prea are la dispoziţie metode de protecţie, în caz că

cineva se hotărăşte să-i „asculte” sunetele tastaturii de la distanţă. Microfoanele
direcţionale capabile să înregistreze o şoaptă de la sute de metri distanţă există pe piaţă de
zeci de ani, de asemenea, aparate cu laser care înregistrează sunetele dintr-o încăpere
analizând vibraţia ferestrelor. Ultimul refugiu al secretelor rămâne camera izolată fonic,
fără ferestre.
O altă metodă de interceptare indirectă sau de la distanţă o constituie folosirea

programelor tip keylogger, adware, spyware. Programele de tip adware şi spyware se
încarcă automat în PC-ul personal în momentul vizitării unei anumite pagini Web. Scopul
lor este de a înregistra „traseul online” şi transmite înapoi celor care le-au trimis (de obicei
este vorba despre companii care fac comerţ prin Internet, firme de marketing şi publicitate)
date şi informaţii despre preferinţele utilizatorului în materie de pagini Web, conţinut,
tematică etc.38 Un program keylogger este o aplicaţie specializată care înregistrează fiecare
tastă pe care o apasă un utilizator şi trimite informaţiile către persoana care a instalat
programul. Acest software poate extrage informaţii extrem de folositoare pentru un hacker,
cum ar fi numărul cărţii de credit, rapoarte ale companiei, informaţii secrete dintr-o instituţie
sau date cu caracter financiar.
Tot în aceeaşi gamă există şi programele de monitorizare a email-urilor (Websense,

MIMEsweeper, FastTrack etc.).
În alin. (2) este prevăzută o modalitate asimilată de săvârşire a infracţiunii, respectiv

interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem
informatic ce conţine date informatice care nu sunt publice. Aceasta presupune captarea
emisiilor parazite ori a câmpurilor electromagnetice prezente (pe o anumită distanţă
determinată ştiinţific) în jurul oricărui dispozitiv tranzitat de impulsuri electrice sau
electromagnetice. Astăzi este de notorietate modalitatea modernă prin care persoane
interesate captează, cu ajutorul unor dispozitive speciale, radiaţiile electromagnetice
existente în imediata vecinătate a monitorului computerului ţintă, pe care le „traduc”
transformându-le în impulsuri electrice şi, mai apoi, în caractere alfanumerice. Tehnologia
de protecţie a sistemelor de calcul împotriva captării emisiilor se numeşte TEMPEST –
Transient ElectroMagnetic Puise Emanation STandardizing.
Securitatea radiaţiilor. Toate echipamentele care funcţionează pe bază de energie electrică

produc energie electrică, emisă prin semnale electromagnetice necontrolabile,
transmisibile prin aer, ca undele radio, sau de-a lungul firelor sau materialelor
conductibile, ca orice curent electric. Este în natura lucrurilor un astfel de fenomen şi
nimic nu îl poate stopa. Astfel de radiaţii de la calculatoare sau de la cablurile de
comunicaţii pot fi purtătoare de informaţii, ce pot fi extrase de către persoane interesate
din afară, după o analiză mai specială.
37
(http://www.securizare.ro/informatii/banala_tastatura_aliata_spionilor.html)
38
L. Bird, op. cit., p. 329.
Protecţia echipamentelor de prelucrare automată a datelor utilizate pentru informaţiile

speciale împotriva riscului generat de propriile lor radiaţii este una dintre cele mai dificile
probleme puse în faţa agenţiilor specializate. Ele nu sunt de competenţa utilizatorilor finali
şi nici a personalului cu atribuţii în cadrul sistemelor, dar este foarte important ca aceştia
să cunoască şi să conştientizeze efectele unor astfel de procese.
Zgomotele care însoţesc funcţionarea sistemelor informatice se numesc „radiaţii acustice”.

În paralel cu acestea, echipamentele electronice şi cele electromagnetice mai furnizează în
mediul înconjurător şi „radiaţii electrice sau electromagnetice”.
În general, complexitatea radiaţiilor emise de echipamente depinde de felul lor şi de

mediul în care se utilizează:
a) echipamentele periferice, în special imprimantele şi aparatura video, emit semnale

puternice, fără zgomote, ce pot fi uşor „percepute” de la distanţă;
b) semnalele produse de unitatea centrală de prelucrare sunt mult mai complexe şi mai
greu de descifrat. De asemenea, zonele aglomerate cu multe echipamente video şi
imprimante, cum sunt oficiile de calcul, produc semnale sesizabile mai greu, dar nu
imposibil de descifrat, prin „citirea” numai a unora dintre ele, cele care prezintă interes
pentru atacatori;
c) modul în care un echipament anume produce radiaţii depinde, în mare parte, de măsurile
de protecţie încorporate în fazele de proiectare, fabricaţie, instalare şi utilizare ale respecti-
vului echipament;
d) de regulă, radiaţiile de la un echipament de birou pot fi detectate de la o distanţă de

până la 100 de metri, deşi există şi numeroase excepţii.
Pentru preîntâmpinarea sau diminuarea pericolelor radiaţiilor s-au realizat echipamente

speciale, despre care literatura de specialitate are următoarele păreri:
- există o mare preocupare pe linia promovării şi comercializării aparaturii de distrugere a

radiaţiilor necontrolate tip TEMPEST. În Marea Britanie a fost mediatizată descoperirea
unui cercetător care a demonstrat că oricine dispune de un aparat TV cu anumite modificări
ar putea citi ecranul unui computer de la o distanţă de 15 km;
- semnalele interceptate sunt numai cele care se transmit la un moment dat. Pentru
detectarea datelor cu regim special, cum ar fi cazul parolelor, trebuie să fie urmărite toate
radiaţiile, ceea ce presupune un mare consum de timp şi de resurse;
- pentru a se obţine un semnal corect şi util, e nevoie ca atacatorii să se situeze la o distanţă

optimă, care să le permită efectuarea cu succes a interceptării. Ori, în cazul unui microbuz
străin staţionat în apropierea unui centru de calcul, practic în zona de securitate, oricine
poate să-i sesizeze prezenţa şi să-i anunţe pe cei în drept. Echipamentele cu gabarit mai
redus sunt mai puţin performante, iar cele portabile au o utilitate foarte mică;
- fenomenul captării radiaţiilor necontrolate nu este foarte lesne de realizat. Acest lucru
presupune înalte cunoştinţe tehnice, echipamente scumpe, timp şi şansă, dar şi expunerea
persoanei care interceptează la un mare risc (în cazul interceptării ilegale).
Există un număr substanţial de măsuri, relativ ieftine, de diminuare a pericolului

răspândirii datelor prin intermediul radiaţiilor:
a) zonele sterile – se recomandă crearea unor zone sterile în jurul echipamentelor de

prelucrare automată a datelor, în special al monitoarelor şi imprimantelor, prin înde-

părtarea tuturor corpurilor metalice din apropierea lor. Nu se recomandă folosirea

birourilor metalice, nici măcar cu picioare din metal şi nici coşuri de gunoi metalice;
b) telefoanele – monitoarele sunt veritabile surse de informaţii, iar, pentru bunul mers al
operării, alături de ele se plasează telefonul, numai că, în timp ce datele se afişează pe
ecran, telefonul, chiar dacă este în repaus, poate transmite datele oriunde în afara
organizaţiei;
c) curenţii filtranţi – radiaţiile necontrolate pot fi diminuate prin transmiterea în cablu a

unor curenţi filtranţi;
d) accesul – un rol important va reveni controlului accesului în organizaţie al persoanelor

sau al prezenţei vehiculelor în apropierea centrului de prelucrare a datelor;
e) amplasarea echipamentelor în birouri – este recomandat a se evita plasarea

echipamentelor de calcul lângă ferestre, monitoarele. Se vor poziţiona cu ecranele spre
interiorul camerei, deşi radiaţiile necontrolate pot fi oricum interceptabile. De asemenea,
se vor plasa toate componentele fizice în centrul sălii sau clădirii, pentru a beneficia de
rolul protector al zidurilor şi altor materiale izolatoare;
f) echipamentele moderne – seturile actuale de echipamente electronice de calcul tind să

dea mai puţine radiaţii în afară decât vechile modele. Preocupările au fost concentrate spre
protejarea operatorilor de a nu mai fi expuşi radiaţiilor, ceea ce a dus implicit la
diminuarea radiaţiilor necontrolate;
g) curăţirea ecranelor – scurgerile de date pot avea loc doar atunci când ele sunt afişate pe
ecran sau în timpul procesului de imprimare. Personalul va trebui instruit să şteargă
ecranul după ce nu mai are nevoie de datele afişate şi, de asemenea, nu se recomandă
listarea de probă de prea multe ori a documentelor ce conţin date secrete;
h) derularea – datele importante pot fi protejate prin crearea unui val de scurgeri de
informaţii nesemnificative, ceea ce se concretizează prin aglomerarea, în jurul pieselor de
bază ale centrului de prelucrare automată a datelor, a unor echipamente care să prelucreze
date lipsite de importanţă, dar care vor fi interceptate de inamicii sistemului.
O cerinţă a existenţei infracţiunii este aceea ca făptuitorul să fi acţionat fără drept. Actul va
fi legitim dacă persoana care procedează la interceptare:
- are dreptul de a dispune de datele cuprinse în pachetele de transmisie (este cazul

proprietarilor sau deţinătorilor sistemelor informatice);
- dacă acţionează în baza unui contract, la comanda sau cu autorizaţia participanţilor la

procesul de comunicaţie (este cazul administratorilor de reţea, furnizorilor de servicii
internet – ISP);
- dacă datele sunt destinate uzului propriu sau marelui public;
- dacă, pe fondul unei dispoziţii legale specifice, supravegherea este autorizată în interesul
securităţii naţionale sau pentru a permite serviciilor speciale ale statului să aducă la lumină
infracţiuni grave (este cazul organelor specializate care deţin aparatură corespunzătoare şi
sunt abilitate prin lege).
Orice acţiune care se situează în afara celor de mai sus sau depăşeşte termenii de
legitimitate va fi considerată în mod automat ca fiind fără drept.

b) Urmarea imediată. Din punct de vedere fizic, urmarea constă în interferenţa cu căile
prin care se realizează comunicaţiile de date. Spre exemplu, branşarea la cablurile de fibră
optică ce leagă un sistem „client” de unul „server” într-o reţea.
Din punct de vedere juridic, sub aspectul consecinţelor pe care acţiunea incriminată le are
asupra valorii sociale ce constituie obiectul juridic, urmarea este tocmai starea de pericol,
de ameninţare, pentru valoarea socială pe care legea penală o apără.
c) Între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie să existe o legătură de

cauzalitate. Aceasta rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de interceptare ilegală se comite numai cu intenţie

directă. Din analiza elementului material al laturii obiective, rezultă că este imposibil ca
făptuitorul, prevăzând rezultatul acţiunii sale, să capteze (şi, eventual, să înregistreze)
pachetele de date ale unei comunicaţii într-un sistem informatic sau între două astfel de
sisteme fără să urmărească acest lucru, acceptând numai posibilitatea producerii
rezultatului.
A. Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi ca atare nu sunt

pedepsite. Anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare, cum
ar fi art. 360 C.pen. (Accesul ilegal la un sistem informatic) ori art. 365 C.pen. (Operaţiuni
ilegale cu dispozitive sau programe informatice). Tentativa se pedepseşte (art. 366 C.pen.).
Consumarea infracţiunii se realizează în momentul interceptării fără drept a unei transmisii

de date informatice sau a emisiei electromagnetice a uneia din componentele sistemului
informatic.
B. Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă două modalităţi normative, respectiv

interceptarea unei transmisii de date şi captarea emisiei electromagnetice radiante. Acestor
modalităţi normative pot să le corespundă variate modalităţi de fapt.
C. Sancţiuni. Pentru ambele forme ale infracţiunii, pedeapsa principală este închisoarea de
la 1 la 5 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Bibliografie minimală
Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfrid ş.a. (1971; 1972). Explicaţii teoretice ale
Codului penal român. vol. III. vol. IV. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.
Vasiliu Teodor, Pavel Doru ş.a. (1976; 1977) Codul penal al României –
comentat şi adnotat. vol.I şi II. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe (2004). Drept penal, partea specială.
Bucureşti: Editura All Beck.
Boroi Alexandru, Sultănescu Valentin Radu, Neagu Norel (2002). Drept penal,
partea specială– Culegere de speţe pentru uzul studenţilor. Bucureşti: Editura
All Beck.
Boroi Alexandru, Gorunescu Mirela, Muraru Mihaela (2004). Dicţionar de
drept penal. Bucureşti: Editura All Beck.
Boroi Al. (2006). Drept penal. Partea generală. Bucureşti: Ed. C.H. Beck.

Infractiuni Contra Sigurantei Publice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infractiuni Contra Sigurantei Publice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.

INFRACŢIUNI LA CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE

 să descrii infracţiunile contra circulației pe drumurile

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

3.1. Infracţiuni contra siguranței circulației pe drumurile

Punerea în circulaţie sau conducerea

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale care asigură

A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 334

A. Forme. Infracţiunea nu este susceptibilă de forma tentativei. Actele pregătitoare nu se

Conducerea unui vehicul sub influenţa

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale care asigură

Drept penal – partea specială 89

A. Latura obiectivă. a) Elementul material la toate formele infracţiunii constă într-o

A. Forme. Infracţiunea nu este susceptibilă de forma tentativei. Actele pregătitoare nu se

Părăsirea locului accidentului ori modificarea

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privitoare

A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 338

Drept penal – partea specială 92

b) Urmarea imediată. Se prezintă ca o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în

A. Forme. Infracţiunea nu este susceptibilă de forma tentativei. Actele pregătitoare nu se

Drept penal – partea specială 93

3.2. Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și

Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor

Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor este prevăzută în art. 342

sustragerea armelor letale sau neletale, precum şi a muniţiilor, mecanismelor sau

Drept penal – partea specială 97

pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în varianta tip şi

Uzul de armă fără drept

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. II pct. 1 din Legea

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care

A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin întrunirea

b) Cerinţă esenţială. Pentru întregirea elementului material al infracţiunii se cere ca

d) În acelaşi timp, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

3.3. Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale

Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale.

A. Latura obiectivă. a) Elementul material se poate realiza prin acţiunea de a da bani cu

Cerinţa esenţială de existenţă a infracţiunii este ca banii să se refere la un contract de

b) Urmarea imediată. Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de camătă

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Infracţiunea de camătă, fiind o infracţiune de obicei (acest caracter rezultând

Pentru consumarea infracţiunii de camătă este necesar să se efectueze un număr suficient

3.4. Infracțiuni contra sănătății publice

Falsificarea sau substituirea

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc. Consumarea în

3.5. Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor

Accesul ilegal la un sistem informatic

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic28 este reprezentat de valoarea socială

b) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la inviolabilitatea

Se cuvine a se menţiona şi faptul că infracţiunile informatice sunt infracţiuni care, în

c) Obiectul material este reprezentat de entităţile materiale care compun sistemele

drept al respectivului sistem informatic. Spre exemplu, făptuitorul accesează ilegal

(brute force password-cracking technique). Un program care execută asemenea atacuri

Drept penal – partea specială 106

Atacurile care exploatează slăbiciunile tehnologice. Atacurile care exploatează

Atacurile care exploatează bibliotecile partajate. Aceste atacuri utilizează bibliotecile

funcţii-program comune, pe care sistemul de operare le încarcă într-un fişier RAM, la

Atacurile prin deturnarea TCP (Protocolul de Control al Transportului). Poate că ame-