VREMEA
S t— Duminică 27 Iunie 1943
PERIOADA CRUCIALA
— Fără'ndoială: în Octom­
brie vom vedea limpede!...
— Ca în fiecare an...
(D esen: Soro în „Présent")
Un e x e m p la r al n o ­
b le ţe i fe m in in a
r o m â n e ş ti
t ‘a stins după o grea suferinţă
® una din cele mai nobile exem­
plare ale femeii române : Olga ma­
reşal Prezan.
Soţia octogenarului şi apreciatu­
lui militar, descindea din galeria
acelor doamne pe care N. Cane
le-a evocat cu atâta căldură în vo
hunul „Trecute vieţi de doamne şi
domnite“. Blazonul de nobleţe i-1
dădea discreţia sufletească , mări­
nimia, identificarea cu suferinţele
celor multi. Viata Olgăi mareşal
Prezan a fost un model de simpli­
tate, de modestie, cu toate că
trăit o bună parte din luuga-i exi­
stentă în cele mai înalte cercuri
ale societăţii noastre.
Originară dintr'o familie de ră
zăşi prahoveni, ea nu şi-a uitat ni­
ciodată misiunea. A iubit fără
ostentaţie, dar cu acea simplă şi
mare dragoste care o caracteriza,
tot ce e artă şi creaţie românească,
-Anii petrecufi în străinătate, vizi­
tele la casele domnitoare dinaintea
celuilalt război, au făcut-o să îm-
,brăţişeze cu şi. mai mare pasiune
tot ceea ce reprezenta arta popu
Iară românească. Locuinţa ei din
Bucureşti şi conacul dela Schin
teia, #sunt două muzee în care se
ţioate admira tot ceea ce spiritul
[românesc a creiat mai de preţ.
Olga mareşal Prezan a Înţeles ro­
mânismul aşa cum iiu-I putem în­
tâlni decât în existenţa plugărimiî
noastre : o dragoste fierbinte pen
tru pământ, un respect traditional
pentru domnitor.
De aci a răsărit şi pasiunea ei
de muncă pentru luminarea şi aju­
torarea păturii {ărăneşti. Sunt ne­
numărate actele ei discrete de a
veni în ajutorul ceior în suferinţă.
In timpul războiului trecut, ca
doamnă de onoare a Reginei Ma­
ria, a zăbovit săptămâni şi luni
prin spitalele de campanie, ajutând
cu sufletul, cu inima şi cu fapta pe
ce! care sufereau de pe urma răz­
boiului.
Până în ultimele zile ale vieţii
ei, nu a renunţat la această trăsă­
tură sufletească. Ţintuită pe patul
suferinţei care o măcina văzând cu
ochii, în clipele când cumplita boală
îi dădea răgaz, mâinile slăbite lu­
crau pentru ostaşii noştri.
A trecut din viată cu discreţia
care a caracterizat-o şi a rugat pe
toţi cei care au cunoscut-o să nu-i
presare fiori peste trupul neînsu­
fleţit, ci sumele care s‘ar cheltui
cu ele să fie date pentru ajutorul
celor nevoiaşi. Dorinţa ultimă vor­
beşte dela sine, fără a îi nevoie
să fie subliniată.
S'a stins un nobil exemplar al fe­
meii române.
Aria poporului no­
stru
a sfârşitul lunii Mai s'a des­
chis la Geneva, la Muzeul
Rath, expoziţia de artă populară
românească. Nu e aceasta, prima
manifestare de acest fel în oraşul
elveţian. Cea dintâi a avut loc, în
1925, tot la muzeul Rath.
Dar ceea ce vrem să subliniem
este preţuirea de care s'a bucu­
rat expoziţia noastră în presa el­
veţiană. fn „Journal de Geneve“,
de pildă, din 26 V, d. Eugene Pit-
tard. care e un reputat specialist
în materie, a scris sub titlul „Arta
ţăranului român“, un amplu articol
de prezentare a artei noastre
populare, relevându-i principalele
ei caracteristici şi încercând să-i
fixeze locul pe care-1 ocupă între
artele populare în genere. Astfel,
ornamentaţia geometrică şi ab-
stractizantă a ceramicei noastre
constitue dovada unei tradiţii
foarte vechi, atingând ceramica
neolitică. Apoi, unele amfore
vechi arată şi o filiaţie romană,
cu semne caracteristice epocei lui
J raiaii. Ţesăturile şi cusăturile fe­
meilor noastre dovedesc „un ta-
Jent superior“, dar autorul subli­
niază mai ales arta — atât de bo-
P o rire ie le n o a $ ir e :
entru mulţi din cei care se a-
P propie astăzi de maturitate
cu plictiseala inerentă a acestei
evoluţii, Mircea Eliade a fost
unul din mentorii generaţiei
lor. Scriitorul care-şi odihne­
şte pana astăzi pe meleagurile
însorite ale Portugaliei, unde
îndeplineşte o funcţie oficiala,
rămâne una din figurile cultu­
rale reprezentative ale ultimu­
lui deceniu. A fost exponentul,
dacă nu şi creatorul, unui mo­
ment cultural, într'o vreme
când puteai crede cu toată ar­
doarea într‘o problemă, când
întreaga tinereţe ţi-o puteai în­
china cărţilor, bibliotecilor si
discuţiilor pasionante asunra
culturii şi civilizaţiei.
Cine din cei care s‘au avân­
tat pe tărâmul creaţiei pure nu
l-a iubit pe Mircea Eliade ?
Iubeai în el pasiunea cunoa­
şterii, iubeai contradicţiile, so­
fismele, confuziile inerente unei
tinereţi în sbor spre azur, iu­
beai spiritul iscoditor metafizic,
fiindcă nu se produsese încă
confuzii între planul politic şi
cel cultural. Te identificai în
ciuda tuturor nelămuririlor cu
autorul „Huliganilor“.
Mircea Eliade a fost un mii
pentru mulţi din noi. Te apro-
piai de el cu acea spaimă inte­
rioară care ţi-o produce o bi­
bliotecă imensă pe care o puteai
consulta în voie, fiindcă pro­
prietarul ei era gata mereu cu
explicaţiile chiar dacă nu ştia
precis unde se află o carte. Nu
mi-aş putea explica dece eram
stăpânit de acest sentiment pe
care cred că-1 aveau toţi când
se apropiau de el. Era poate
nimbul pe care şi-l câştigase
ca unul ce a răsturnat o tradi­
ţie : în loc să plece în Apus la
studii ' a plecat în Extremul
Orient, la Calcutta, de unde s‘a
întors, în afara diplomei da
ată — a covoarelor româneşti,
„Arta aceasta a ţăranului român,
- încheie d. Eugene Pittard, —<
care cuprinde în ea însăşi âtâta
farm ec,. atâta superbă eleganţă,
atâtea virtuţi artistice, atâta pros­
peţime naivă, atâtea învăţăminte,
e ameninţată de industrializarea
modernă care atinge România ca
şi pe alte ţări“.
Şi specialistul elveţian reco­
mandă ca aceste piese de artă
populară să fie adunate în muzee,
atât cât mai e vreme.
— e, d.
1 astăzi. Citind articolul Iul Jean premers esteticului. Exact ca îa
S c r is u l c o lîilîa n
j x omentează •,Candide” ideia
M--' sugerată de Emile H enrid
ca unele articole să fie desmor-
mântate din colecţiile ziarelor şi
strânse in volum. Ele reprezintă
o sforţare şi o contribuţie do­
cumentară pentru cunoaşterea
unei epoci şi-a anumitor oamenu
Stârneşte încă, aiurea şi la noi,
prejudecata că gazetăria trebue să
stea sub semnul efemerului, că un
articol nu poate prezenta decât
interesul de moment şi că a doua
zi îl poate acoperi uitarea. Când
un critic literari spre exemplu,
vrea să caracterizeze o carte ne­
glijent scrisă, lipsită de semnifi­
caţie’ el spune: cartea este scrisă
gazetăreşte. Evident, — şi în a-
ceasta constă drama destinului
celor ce şi-au închinat scrisul zil­
nic, ziarului, — gazetarul este o-
bligat să scrie în febră’ având în
spatele lui lucrătorul linotipist,
rotativa, publicul cititor. Fila de
manuscris îi e smulsă mai înain­
te de-a avea timpul s’o revadă, să
revină asupra unei fraze nein-
deajuns rotunjită, să intercaleze
un accent şi-o imagină. Cu atât,
însă, este mai mare meritul a-
celora cari, robi ai trudei de fie­
care zi, înfăptuesc într’o carieră
de câteva zeci de ani o operă ca-
ar putea să totalizeze câteva zeci
de mii de pagini de volum. Cu
oricât de sever spirit critic, din
această impresionantă dăruire,
câteva sute de pagini pot fi reţi­
nute şi pot să fie smulse mormân­
tului colecţiilor vechi, Cercetarea
lor nu va însemna, vă asigură E-
mile Henri ot^ — timp pierdut.
»-■ D, î i . -<
AMATORUL DE ARTA 1943
MIrcea I B t ia c ie
doctor în filosofie, cu acel mi­ Se crease în jurul lui o în Seci de oglinzi şi din fiecare
raj al necunoscutului, al vagu­
lui.
A scris în timpul şederii a-
treagă legendă, care-i umbrea
complet viaţa. Eliade este în
fond un om condamnat să ră­
imagine răsfrântă să creeze un
personagiu, adică autorul în
felurite posturi, experimentate
sau gândite. — Anicet, Ma­
— E un mare maestru !...
— Bine, bine, dar spune-1
coîo o carte tot aşa de ciudată mână veşnic tânăr, pentruci să-l pună o rochie, ceva, deasu­
ca şi ţara i „Isabel şi apele dia­ chiar de ar trăi o sută de ani, nói!, Alan, Ciutarii, Dav, Mitică pra că am copil acasă L„
volului“ şi acel tratat de magie cred că nu ar descoperi ade­ Gheorghlu, Aridronic, etc., sunt (Desen : Soro în „Présent“)
eroţică „Maitreyi“, împreună vărul în care să creadă total. o serie de experienţe ale auto­
cu densul jurnal al experienţe­ Nu înseamnă această afirma­ rului .după cum fiecare erou
lor unui intelectual „Şantier“. ţie că Mircea Eliade nu are o este o experienţă mai mult sau Un memorialist: C.
atitudine bine definită ;dimpo- maţ puţin magică Ultimele STERE
trivă. Este atitudinea pe care o cărţi? de altfel, „Domnişoara
poţi avea toată viaţa cu condi­ Cristina“ şi „Şarpele“, sunt ex­ C e împlinesc la 27 Iunie, şapte
ţia să-i rămâi fidel, adică să nu presia treptei superioare a ex­ ^ ani dela moartea lui C. Stere.
crezi în nimic cu sfinţenie. perienţei magice. întrevăzute Autorul ceior opt masive volu­
încă din „Isabel ş! Apele Dia­ me atât de sugestiv întitulate In
Dacă Heraclit spunea că nu volului“, după cum „Nuntă în preajma revoluţiei, a fost o fiinţă
ne putem scalda de două ori Cer“ este $1 ea un punct termi­ curioasă, un neînţeles, un însetat
în'aceleaşi unde ale unul râu, nus al erotismului din acelaşi al dreptăţii sociale şi un ideolog
Eliade nu a făcut altceva decât prim roman. care a suferit pentru credinţele
să confirme acest adevăr. Viaţa este asemenea unui flu­ sale chiar deportarea în Siberia.
Cine ar putea dovedi pe orice viu; ca să o cunoşti îi studiezi Momentele politice care ridică si
carte a acestui prodigios scrii­ separat fiecare atitudine, o ex­ prăbuşesc pe oameni, i-a rezervat
tor, că există o anumită conti­ perimentezi; procedeul e iden­ o soartă aparte; după războiul
nuitate de probleme? Totul tic geografului şi geologului, mondial a dispărut încetul cu în­
este fragmentat, totul este spa- care are în vedere viteza, pute­ cetul din arena politică şi s‘a de­
ţiat în cadrul aceluiaşi studiu rea de eroziune şi ţărmurile flu­ dicat scrisului. Văzuse multe, su­
sau roman. Nu există nicăeri o viului pentru a-f stabili caracte­ ferise şi mai multe ca să mai poa­
simetrie, deşi se vorbeşte de ea ristica. tă crede în sinceritatea oamenilor
pretutindeni, ca de necesitatea Toată această experienţă se şi a ideilor lor. A avut tăria de
de a trăi. Se discută în cărţile poate exprima simplu: dar nu caracter să nu renunţe toată viaţa
sale probleme eterne, postulate, e oare mai atrăgător să o spui la concepţiile sale socialiste — ut»
pentru ca până la urmă, prin- sub forma lui Heraclit, şi ea socialism gen Tolstoi — care por­
tr‘un simplu gest. totul să fie simplă dar şi simbolică ? nea deopotrivă din cărţi şi din
răsturnat ca la André Gide. Simbolismul este deci una realităţile vremurilor pe care le-a
Mircea Eliade Eroii lui Eliade cred cu ardoa­ din marile problematice ale lui parcurs pasionat,
văzut de Mac Constantinescu re, până la ultima picătură a Mircea Eliade. pentru a masca Cele opt volume care zugrăvesc
sângelui, în valoarea dragostei, propria sa experienţă oglindită o epocă din viaţa politică şi so­
A trecut apoi cu o uşurinţă dar trec peste ea şi o profa­ în numeroasele-i personagii. cială a Rusiei şi României moder­
uluitoare la studiul asupra unei nează. Sunt convinşi iremedia­ Nu este aci un cerc vitios, ne sunt astăzi, în afara valorii
filosofii necunoscute la noi de­ bil că moartea este singura rea­ cum ar părea la prima vedere, ior literare, în special al volumului
cât de câţiva, la romanul fan­ litate ontologică, dar se înspăi­ fiindcă viaţa deşi e o repetare V — adevărate documente scrise
tastic cu o puternică coloratură mântă de ea la prima ocazie. a aceloraş ritmuri, nu crează de un om care s'a războit cu toţi.
Vorbesc de magie, de mituri st oameni identici. Este numai o A transpus în ale sale rotnane-
metafizică.
Tinerii l-au imitat în aceeaşi trăesc o viaţă ternă. Niciodată tehnică. Ce va eşi de aci, nu se cronici toate calităţile şi defectele
nu pot să-şî coordoneze acţiu­ poate spune. Romancierul nu genului. Influenţele din scriitorii
măsură în care imita şi Eliade
nile cu gândurile. Şi totuşi sunt sl-a încheiat c a rie ra ; abia ruşi preferaţi sunt prezente, în
poate pe maeştrii săi; erau
când preocupaţi de problema eroi viabili, fascinaţi, care te dacă a trecut de faza experi­ special în primele trei volume; cel
fac să te întorci asupra 1or, să-l mentală. După descoperirea rit­ de al patrulea abia a scos la iveală
morţii şi a liberării, când ro­
analizezi, să le-- descoperi con­ murilor vieţii, va trebui să ur­ creatorul de mari proporţii, pen­
mancieri de proporţii vastjs
tradicţiile, să-i accepţi şi să-i meze descoperirea vieţii însăşi. tru ca până la urmă, următoarei*
pentru care 1.000 pagini nu re­
iubeşti. Autorul nu a făcut alt­ volume să desvăluie pe omul po­
prezentau nici introducerea în
problematică. ceva, decât să se reflecteze în L. Voita litic, pe pamfletarul, pe negativi?
síül tuturor credinţelor, în afara
HUMORUL VREMII „ O a s l i n é ? d e P a r i s * ceior susţinute de dânsul.
La şapte ani dela moartea lui,
a cesta e titlul unui volum, re- C. Stere încă nu-şi are fixat locul
cent apărut, cuprinzând o se în literatură. Contestat de unii,
rie de capitole în care mai mulţi îmbrăţişat de alţii cu aceeaşi pa­
autori studiază trecutul, prezentul timă, valoarea lui Stere este aceea
şl viitorul Parisului, pe plan ur­ de memorialist cu toate adânci­
banistic. O precisă analiză a fapte­ mile şi defectele genului. Trecând
lor. o bogată ilustraţie documen­ cu uşurinţă peste situaţii a căror
tară. — acestea sunt principalele aprofundare i-ar fi putut crea fai­
merite ale acestei lucrări, care dis­ ma de mare scriitor, e1 a fost pre­
cută cu competinţă şi bun-simţ ocupat nu atât de valoarea este­
toate problemele pe care le-a ridi­ tică a lucrurilor pe care Ie scria,
cat salubritatea, circulaţia şl este­ cât de argumentarea unui punct
tica marelui oraş în trecut şl pe de vedere. Ideologul a întunecat
care le ridică, în parte, încă şî seninătatea creatorului, socialul *
Mistier din Présent cu privire la opera tuturor memorialiştilor.
această carte, ne-a venit In minte Si totuşi literatura l-a salvat
situaţia capitalei noastre, a Bucu dela moarte. Eără cele opt volume
reştiuluî, care, din punct de vedere din ciclul „In preajma revoluţiei“,
edilitar a constituit şi constitue şl C. Sere ar fi rămas un entuziast
el subiectul atâtor discuţii, proiec­ Ideolog social ,pe care timpurile şi
te şi îndrăsneli. Asociaţia aceasta poate chiar oamenii nu i-au lăsat
e cu atât mai explicabilă, cu cât să se afirme în toată plenitudi­
cum îşi dă seama oricine, Bucur©- nea. 1. v. —
ştiui a imitat din plin ceea ce Ora
şul-lumină îi impunea prin inegala­
bilul lui prestigiu. Ori. iată că Pa­
— Locatarul de dedesubt se plânge că Iar e tărăbolu la noi. risul are încă numeroase proble­
(„Colliers“) me de soluţionat, dovedindu-se că,
asemeni oricărui organism viu, ©1
„Profesiuni onorabile ţi neonorabile* nu e un simplu complex de piatră
si din otel, statornicit pentru vecie
£3 e urmăreşte — pe dreapta li- onorabilă este, pentru fiecare, a- într'o rigiditate care e © morţii şi
nie de integrală afimare na- ceea pe care suntem mai în stare nu a vieţii. In acest spirit trebue să
ională — românizarea personalu- a o îndeplini -mai bine, aceea prin înţelegem şi noi evoluţia capitalei
ui din toate întreprinderile noa­ care putem să aducem mai mult fo­ româneşti, aşa cum au înţeles-o şî
stre industriale şi comerciale. In los societăţii, familiei şi amicilor edilii care, orice s'ar spune au
egătură cu aceasta, trebue însă noştri. Erorile şi preiudiţiile, care contribuit, printr'o limpede con
subliniată, fără ocol, o anu­ adesea rătăcesc opiniunea, ne fac ştiinţă a perspectivelor vieţii mo
me mentalitate, care stăpânea să credem că funcţionarii statului derne, să schimbe la faţă un oraş In
odată mai mult, astăzi, din feri­ sunt mai sus decât bancherii, pe care desigur că mai sunt multe de
cire, mai puţin. Această mentali­ aceştia îi punem mai presus decât făcut dar care, în câteva decenii
tate conştă într'o greşită împăr­ pe arendaşi şi pe comercianţi, pe — numai, — a căpătat un aspect
ţire în „profesiuni onorabile şi ne- care la rândul lor îi considerăm occidental. Că în această năzuinţă
cnorabile“. E „onorabil“ să fii pro­ mai sus decât pe meşteri şi pe de occidentalizare, esteticul a avut
fesor, avocat, inginer, dar n‘ar fi muncitorii de pământ. Dar oare — S'a urcat de-pe acum pe soclu
de suferit de pe urma „america­
tot atât de „onorabil“ să fii ne­ trebue ca negreşit să judecăm po- nizării" si — în ultimul timp — ca să audă părerea concetăţeni'.of
gustor sau meseriaş. E „onorabil“ ziţiunea ce voim să ne facem după „spanioiizării“. în dauna unui stil despre e l !
(M arc'Aurelio)
să-ţi dai copiii la liceele teoretice, ceea ce crede lumea ? Nu este mai autohton. — aceasta se datoreşte
dar e mai puţin „onorabil“ să-i drept şi mai bine să o judecăm desigur lipsei de informaţie şî
înscrii la cele comerciale sau indu­ după gradul de inteligenţă ce tre­ maj aies — de gust a făptaşilor.
A ap ăru t
striale. Povestea la noi e veche şl bue să aducem la exersarea profe­ Ce-ar fi. deci. dacă. pentru că­
se bucură — am putea spune —- siunii ce luăm şi după întinderea lăuzirea spiritului public căruia îi
de o înrădăcinata tradiţie. împo­ mijloacelor de ca^e putem dispune
trivă se ridica, la 1863, ion Ghica ca să o îndeplinim bine si cu dem­
în ale sale „Convorbiri econo­ nitate ? Ne uităm la strălucirea ce
trebee făurită o conştiinţă citadină
românească, s'ar lua si la noi ini­
ţiativa de a se tipări de către un
TŰIRE
mice“, unde aflăm aceste judicioa­ înconjoară o profesiune şi nu grup de oameni pricepuţi o carte, Roman de
se consideraţii: „Intr'un mod observăm că omul face profesiu­ bine cântărită, slujind deopotrivă
absolut, profesiunile nu sunt mai nea. iar nu profesiunea pe om“. utilul şi frumosul, despre destinul
OCTAVŞULUJIU
onorabile, mai înalte unele decât Să reţinem ceea ce am subliniat: Bucureşiiului ? .___ Editura SOCEC <5 Co
altele; într'un mod relativ însă, omul face profesiunea, iar nu pro­ 300 pagini
putem zice că profesiunea cea mai fesiunea pe om I _ — p, s. —• J - g. I. -