Sunteți pe pagina 1din 3

Corectați greșelile, de orice natură, din textele următoare:

1. Are o mutră familială dar nu știu cu cine stau de vorbă? Chilia lui î-mi amintește de bunicul vecinei mele
Sara.
2. De săptămâna viitoare maș apuca de alergat însă n-am destulă motivație să revin din nou la forma de
altădată.
3. Întruna din aceste zile îi v-oi suna pe tineri studenți pentru ai felicita.
4. Prepoziția care mi-ai spuso despre sora ta a fost corectă dar a fost lipsită de sens.
5. Profesorii noștrii sunt foarte originari deoarece ne predă lecțile într-un mod unic.
6. Cred că am emis săți spun că vom avea musarifi la cina de seară.
7. Lucian Blaga poet român a scris poezie Unicornul și oceanul pe care mi-ar place so citesc.
8. Șederea și vizitarea la mare este temporală pentru că nu ne putem adopta la condițile acestea de
caniculă.
9. Suntem destui de mulțumiți de rezultatele la simulare Bineînțeles că acestea previn din muncă de zi cu zi
a elevilor.
10. Nu fii obraznic, ia spus mama lui băiatului său.
11. Preferi mai bine să vi la mine după școală? S-au vrei să mergem în parcul din spatele blocului?
12. Dacă ne v-om ține de treabă vom avansa înainte cu progresul privind materia de examen.
13. El este original din Ardeal, adică cu alte cuvinte din orașul Cluj-Napoca.
14. Nu mă privii cu fața aia de nevinovat. Ori cum știu că tu ești ceea care ai făcut contuzia dintre Andrei și
Mihai lucru care nea costat mult.
15. Luni: vizită la tata la servici; Marți: Andrei cu Victor crează programul, deci eu ma joc; Miercuri: ies cu
Alex; Joi: la ora doi merg la dentist; Vineri: Netflix; Sâmbătă: Netflix; Duminică: scriu vre-o două trei teme.
16. Am instalat deja toate jocurile care mi le-am descărcat. Am reușit din cauza ambiției. Dacă voi fii bun, s-
ar putea să aleg Matematică-Informatică. M-aș duce la aceiași școală unde studiază sora mea.
17. Biblioteca Națională a României, este cea mai mare bibliotecă din țară. Aceasta își găsește originile într-
una dintre cele mai vechi și reprezentativă biblioteci din România Biblioteca Colegiului Sf. Sava din
bucurești. S-a deschis în 1838 dar a opținut statutul de bibliotecă națională după Unirea din 1859.
18. Fiind stăpânite de un entuziasm înflăcărat, nu ne deranja aversele de ploaie. Nu ne-ar fii păsat nici dacă
înghețam de frig nici dacă era arșită toridă.
19. Fi atent la ce cumperi. Cadoul trebuie să reflecteze personalitatea prietenului tău. Ambalează cadoul
frumos, și nu fii zgârcit!
20. Vin-o la Clinica MedicoDent! Grijulii noștrii doctori sunt foarte bine plătiți prin urmare v-or avea grijă de
tine.
21. Nu văd a fii vre-o problemă cu data care am stabilit-o pentru banchet.
22. Bunica mea a fost diagnosticată cu hipertensiune mare dar acum i-a medicamente pentru asta.
23. După cum țiam spus, trebuie să recitești iar indicațile de rezolvare. Ai înțeles!
24. Doamna profesoară ne-a spus să facem un rezumat pe scurt a acestei opere însă nai cum să faci asta
fără a citii tot textul în întregime.
25. Pe canalul nostru de știri va urma în continuare un program despre scrierea corectă.
26. Ioana prietena mea s-a acidentat la ski și vroiam să merg să-i duc un buchet de flori.
27. Eu o să continuu să lucrez până când voi devenii ce mi-am propus.
28. Ne mai știind ce să scrie a închis caietul.
29. Nici o dată nu mam supărat pe tine s-au nu m-am gândit să numai fim prieteni.
30. Odată sau de două ori am fost în excursie la Brașov și pot mărturisii că nu vroiam să mai plec de a colo.
31. Mi-ar place foarte mult să ne întâlnim pentru a hotărâ ce vom face în Vacanța Mare.
32. Buni tăi profesori t-eau evoluat ca find cel mai bun din clasă.
33. Noi vom fii plecați în afara granițelor țării începând cu ora doi a zilei de marți.

Scrieți forma corectă a cuvintelor din paranteză:


1. Noile .................. (modele/modeluri) de telefoane din reale plăceri pentru copiii în mâinile ..............
(care, genitiv) ajung. Un lucru cert este că prețurile .................. (care, acuzativ) le au nu sunt tocmai mici.
2. ....................... (a dărui, mod conjunctiv, timp prezent) este o artă și cadoul trebuie ............. (a fi, modul
conjunctiv, timp prezent) o capodoperă. ....................... (a dărui, gerunziu), ............... (a trezi, mod indicativ,
timp viitor simplu/standard, persoana a II-a, singular) emoții, sentimente și vei face pe cineva fericit.
3. Uneori, în timpul nopții ............. (a apărea, mod indicativ, timp prezent) un curcubeu lunar. Ochii noștri îl
pot .................. (a percepe, mod infinitiv scurt) alb, dar acesta ................ (a cuprinde, mod indicativ, timp
prezent) toate culorile. .................. (acest, dativ) fenomen i se zice „moonbows”.
4. Cu o colecție ................... (mare, grad superlativ absolut) de peste 31 de milioane de cărți, Biblioteca
Națională a Chinei din Beijing este ........................ (renumit, grad pozitiv) ca fiind ........................ (prețios,
grad superlativ relativ) bibliotecă de pe continentul asiatic. În cazul planificării unei vizite, prima ................
(zi/ziuă) a ....................... (săptămână, genitiv) este ........................... (aglomerat, grad comparativ de
inferioritate).
5. Ana, .................. fi (mod imperativ, forma afirmativă) drăguță și copiază totul de pe acest stick. Verifică
blogul și ...................... (a vedea, modul indicativ, timpul viitor simplu/standard) că deja sunt
patru ...................... (membru, plural) noi. Ai grijă, ................. (a face, modul imperativ, forma negativă)
dezordine în calculator! Mi-a luat .................... (12 scris cu litere) ore aranjarea ....................... (document,
plural, genitiv).
6. .......................... (a veni, modul condițional-optativ, timpul prezent), dar am primit astăzi un skateboard.
Tu ......................... (adjectiv pronominal de întărire, persoana a II-a, gen masculin) te-ai minuna. Toate
schemele .................. (care, acuzativ) le pot face mă lasă cu gura ........................ (a căsca,
participiu). ...................... (a ști, mod conjunctiv, timp prezent) că ți-l împrumut cu drag.
7. ....................... (a crea, gerunziu) multe tablouri, am ajuns la atelierul ..................... (celălalt, genitiv)
coleg de clasă pasionat de pictură și ......................... (a-și da seama, mod indicativ, timp perfect compus,
persoana I, singular) de meritul părinților .................... (nostru, plural) în descoperirea talentului cu care am
fost .................. (a înzestra, participiu).
8. Ora în timpul ......................... (care, genitiv) am scris mesaje .................... bun (grad superlativ relativ,
dativ) prieten și am ascultat muzică mi-a adus neplăceri ................... (a imagina, supin, forma negativă),
deoarece profa m-a observat. Acum ......................... (a dori, reflexiv, condițional-optativ, prezent, persoana
I, singular) să uit ziua aceea, dar ................ (a putea, mod indicativ, timp prezent, forma negativă).
9. Le-am spus ................... (fetiță, dativ, plural) din scara blocului, ................... (care, genitiv, plural)
țipete ..................... (a se auzi, mod indicativ, timp imperfect) până la etajul ............... (patru, ordinal), că ar
fi bine să fie mai tolentate și mai ................... (politicos, feminin, plural) unele cu ................. (altul, feminin,
plural).
10. Valurile mării ................... (adjectiv pronominal demonstrativ de depărtare, feminin, singular), înalte și
furioase, îmi .................... (a aminti, mod indicativ, timp imperfect) de aventurile din .........................
(adjectiv pronominal demonstrativ de diferențiere, feminin, singular) vacanță de vară, când ........................
(bun, grad superlativ absolut) fată din echipă a fost ....................... (a sărbători, participiu).
11. Florile ..................... (care, genitiv) culori m-au fermecat sunt pentru mama, deoarece
mâine .................... (a fi, modul indicativ, timpul viitor simplu/standard) ziua ei de naștere. .........................
(a-și dori, modul indicativ, timpul perfect compus) să o surprind cu ................. (adjectiv pronominal
demonstrativ de apropiere, feminin, singular) surpriză.
12. Cel care .................... (a crea, modul indicativ, timpul prezent) lucruri minunate se poate ................. (a
numi, infinitiv scurt) artist. Cu siguranță cel care .................... (a crea, modul indicativ, timpul perfect
compus) la viața lui multe opere de artă are o satisfacție ...................... (a concepe, mod supin, forma
negativă.

S-ar putea să vă placă și