Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Perioada interbelică este una caracterizată de o mare diversitate in toate

domeniile literaturii,fapt vizibil si prin coexistența unor tipuri diferite de
romane:realismul dur, obiectiv din creațiile lui Rebreanu , formula narativă
proustiană a romanelor lui Camil Petrescu și balzacianismul susținut de George
Călinescu. Alături de romanele moderne ale acestora , romanul tradițional își
atinge apogeul abia în deceniul al treilea al secolului al XX-lea, prin ,,Baltagul",
publicat de Mihail Sadoveanu în 1930.

Cea mai importantă creație sadoveniană inspirată din mitul existențial

românesc (,,Miorița") ori din mitul egiptean al lui Isis și Osiris (așa cum afirmă
Alexandru Paleologu), ,,Baltagul" ilustrează perfect formula tradițională a
romanului realist de observație socială și de problematică morală, prin temă,
prin construcția epică și prin evoluția previzibilă a personajelor.

O primă trăsătură care permite încadrarea operei în curentul realist o

reprezintă reconstituirea monografică a vieții muntenilor din Moldova la
începutul secolului al XX-lea. Astfel , romanul ,,Baltagul" impresionează prin
mesajul său despre valorile tradiționale: credința, încrederea, familia, iubirea,
păstrarea obiceiurilor și a ritualurilor importante din viața unei persoane
(botezul, nunta , înmormântarea).Acestea sunt transmise prin intermediul unui
personaj arhetipal,Vitoria Lipan. Traseul ei reface călătoria lui Nechifor Lipan
pe drumul transhumanței, un spațiu de baladă ancorat totuși în realitatea în care
lumea veche se întâlnește cu cea nouă. Aceasta nu este doar o călătorie în
spațiu , ci și o coborâre în Infern, pe celălalt tărâm , pentru îndeplinirea
ritualurilor de trecere dincolo. Prin urmare , romanul ,,Baltagul" ilustrează
realismul mitic , dublând permanent imaginea veridică, verosimilă a realității cu
sugestii și simboluri care-l transformă într-o parabolă a vieții , autorul punând
accentul pe respectarea ritualurilor și a tradițiilor pastorale , motivul comuniunii
om-natura , dar si pe mitul marii treceri.

O a doua trăsătură a realismului este reprezentată de construcția de

personaje tipologice, reprezentative pentru societatea înfățișată de universul
ficțional. Protagonista ,Vitoria Lipan, întruchipează tipul muntencei, al femeii de
la țară. Pe parcursul discursului narativ, însă, personajul feminin este urmărit în
trecerea sa de la tipicitate la individualitate. Ceea ce o face unică pe Vitoria
Lipan este capacitatea ei de adaptare la noua lume cu care intră în contact. De
fapt, acest personaj devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a autorului
în măsura în care se remarcă, in comportamentul său, atât o latură mitică, cât și
una îndreptată spre real. Ea va ajunge la aflarea adevărului, la descoperirea
osemintelor soțului dispărut, făcând apel atât la vise, semne și superstiţii, cât și
la semnele realului. Astfel , Vitoria Lipan devine un personaj de o mare
însemnătate în literatura română, reușind să depășească statutul mediocru al
femeii secolului al XX-lea.

Tema acestui roman este una foarte generală-condiția omului constrâns să

trăiască la intersecția dintre două lumi : orânduirea tradițională , cu superstițiile
și ritualurile ei și civilizația burgheză, dominată de spiritul capitalist. Neputând
să le mai separeu , individul și le asuma , oarecum, pe amândouă. Tocmai de
aceea , Mihail Sadoveanu nu optează explicit sau implicit-spre deosebire de
Slavici , de exemplu - pentru superioritatea lumii arhaice sau a celei moderne ,
în schimb dezvăluie interdependența lor. Societatea patriarhală, pare a sugera
autorul , se stinge mocnit în absența deschiderii spre nou, iar recent apăruta
burghezie dă naștere la excese dacă se îndepărtează prea mult de principiile de
viață tradiționale. În acest mod se explică și caracterul aparent hibrid al
romanului: scriere realistă cu substrat mitic.