Modulul 7.

1 Măsuri de siguranţă - Avion şi Atelier

Măsuri de precauţie - Generalităţi

Aeronavele, prin natura lor şi prin proiectarea lor, reprezintă un mediu periculos de
lucru. Pericolul este accentuat de marea varietate de maşini, unelte şi materiale
necesare pentru a sprijini şi întreţine aeronavele.

Siguranţa personală începe cu a fi îmbrăcat corespunzător pentru locul de muncă

unde eşti angajat, combinată cu folosirea corectă a protecţiei pentru ochi şi urechi
ori de câte ori este necesar.

Tehnicienii ar trebui să opereze doar echipamentele cu care sunt familiarizaţi şi pe

care le pot folosi în siguranţă. Uneltele manuale trebuie ţinute în ordine pentru
lucru.

O bună gospodărire în ateliere, hangare şi pe rampele liniei de zbor este esenţială

pentru siguranţă şi întreţinere eficientă.

Trecerile şi culoarele trebuie să fie marcate clar şi NICIODATĂ blocate. Ele trebuie
folosite întotdeauna pentru a menţine personalul care nu e tehnic în afara zonelor
de lucru.

Orice scurgere de uleiuri, unsori şi combustibil trebuie acoperită imediat cu material

absorbant şi curăţată pentru a preveni incendiul sau răniri. Trebuie luate măsuri ca
aceste scurgeri să nu ajungă în scurgerile podelei.

Este foarte important ca tot personalul să cunoască punctele fixe unde se sunt
disponibile echipamentele pentru stingerea incendiilor şi trusele de prim ajutor. Ei
trebuie să fie conştienţi de tipurile de urgenţe care pot apărea în spaţiul de lucru (fie
în atelier, hangar sau rampă) şi de procedurile care trebuie urmate în fiecare caz.

În timp ce scopul unui tehnician de aviaţie este de a întreţine un avion de aşa

manieră încât să asigure un zbor în siguranţă, trebuie să fiţi, de asemenea,
preocupaţi să asiguraţi un mediu sigur cât timp avionul se află la sol. De exemplu,
rezervoarele de combustibil ale avioanelor de transport conţin o mare cantitate de
combustibil foarte inflamabil şi astfel reprezintă un risc considerabil de incendiu. În
plus, elicele care se învârt şi motoarele turbojet în funcţiune reprezintă un risc
serios de rănire sau moarte pentru personalul de la sol. De aceea, trebuie să faceţi
toate eforturile pentru prevenirea rănirii personalului şi a stricării avionului în timpul
serviciilor de întreţinere şi reparaţiilor.

Accidentele în ateliere sunt una din cauzele principale ale morţii. Un motiv pentru
aceasta este faptul că, după ce au lucrat o perioadă de timp la o activitate, oamenii
devin prea încrezători şi nu mai dau atenţia cuvenită siguranţei lucrului în atelier.
Zonele de funcţionare ale avionului conţin multe pericole pentru personal, dar un
program solid de măsuri de siguranţă şi o forţă de muncă conştiincioasă pot reduce

1
foarte mult aceste pericole. Faceţi din siguranţa locului de muncă una din priorităţile
slujbei.

2
Fişele tehnice de siguranţă ale materialelor

Regulamentele COSHH cer ca un angajator să aibă copii după fişele tehnice de

siguranţă ale materialelor relevante care sunt disponibile tuturor în orice moment.
Aceste fişe permit referinţe rapide în caz că o substanţă chimică se varsă sau
produce vătămări. În cazul unei vătămări cu substanţe chimice, o copie a fişei
tehnice ar trebui să fie trimisă la camera de urgenţă pentru a se asigura îngrijirea
medicală imediată.

Fişa tehnică de siguranţă a materialelor este formată din nouă secţiuni de bază:

1. Identificarea produsului inclusiv numele de marcă, şi adresa şi numărul

de telefon de urgenţă ale producătorului/furnizorului.
2. Principalele ingrediente inclusiv procentele de amestec după greutate.
3. Datele fizice care să descrie aspectul, mirosul substanţelor şi
specificaţiile tehnice cum ar fi punctul de fierbere, presiunea vaporilor,
solubilitatea etc.
4. Riscul potenţial de incendiu şi de explozie.
5. Datele de reactivitate, inclusiv stabilitatea şi incompatibilitatea cu alte
substanţe.
6. Date despre primul ajutor şi riscurile pentru sănătate.
7. Ventilaţie şi mănuşi de protecţie personală, ochelari de protecţie,
aparat respirator etc.
8. Măsuri de precauţie privind depozitarea şi manipularea.
9. Proceduri privind vărsările, scurgerile şi eliminarea.

3
 Figura 1.1: Fişele tehnice de siguranţă ale materialelor (MSDS) oferă informaţii
privind materialele periculoase care sunt prezente la locul de muncă. În plus, toţi
angajatorii trebuie să aibă copii actuale ale Fişelor tehnice de siguranţă ale
materialelor ca referinţă în orice moment.

4
Etichetarea containerelor

Etichetele produselor chimice periculoase variază în funcţie de mărime, stil, şi

cantitatea de informaţii pe care le transmite. Oricum, toate materialele periculoase
utilizează aceeaşi codificarea de culoare şi informaţii indexarii riscului. O etichetă a
produselor chimice periculoase este format din patru diamante codificate în
culoare, aranjate într-un diamant mare. Culorile folosite în desen sunt roşu,
albastru, galben şi alb. În trei din zonele colorate este un număr de la zero la patru.
Zona etichetată colorată în roşu indică pericol de materiale inflamabile. Un zero
indică materiale care sunt în mod normal stabile şi care nu ard decât dacă sunt
încălzite. Numărul patru, cu toate acestea, se aplică gazelor şi lichidelor volatile
extrem de inflamabile cu punctul de aprindere sub 73° F şi punctele de fierbere sub
100° F. Zona etichetată colorată în albastru indică substanţe cu risc pentru
sănătate, de la nici un risc semnificativ (0), până la ameninţarea vieţii sau
deteriorări permanente cu o singură expunere sau expuneri în mod repetat (4).
Zona etichetată colorată în galben indică reactivitatea unei substanţe. Un zero se
aplică la materialele care sunt în mod normal stabile, chiar sub foc, şi care nu
reacţionează cu apa. Pe de altă parte, materialele clasate la patru sunt capabile
foarte uşor de detonare sau descompunere explozivă la temperaturile şi presiunile
normale.

Zona albă etichetată indică un index personal de protecţie. Spre deosebire de

celelalte trei zone, indexul de protecţie personală incorporează o clasificare
alfabetică folosind literele de la "A" la "K". Fiecare literă indică diferite combinaţii ale
echipamentelor de protecţie care trebuie să fie purtate când se lucrează cu
materiale periculoase. De exemplu, litera A indică un minim de echipamente
necesare, inclusiv ochelari de protecţie. Clasificarea K necesită utilizarea unui
costum complet, cizme şi mască de faţă cu alimentare cu aer independentă.
Trebuie să folosiţi întotdeauna echipamentul de protecţie recomandat când
manipulaţi materiale periculoase.

Figura 1.2: Materialul descris de această eticheta de pericol prezintă un grav pericol
de inflamabilitate (roşu), un moderat pericol pentru sănătate (albastru), şi un minim
pericol de stabilitate (galben). Când se manipulează acest material, este necesară
utilizarea de mănuşi, ochelari de protecţie şi măşti pentru respiraţie pentru protecţia
personală.

5
Securitatea în jurul maşinii unelte

Multe tipuri de instrumente de tăiere de mare viteză sunt in mod obişnuit folosite în
atelierele de întreţinere aeronave şi poate fi periculos dacă sunt folosite greşit.
Totuşi, aceste instrumente reprezentă un grad mic de pericol atunci când sunt
folosite în scopul propus şi sunt respectate măsurile de securitate rezonabile. De
exemplu, nu folosiţi nici o maşină unealtă cu care nu sunteţi familiarizaţi, sau ale
cărei măsuri de siguranţă nu le cunoaşteţi. Protecţiile şi acoperămintele de
sigurantă, care se găsesc pe multe utilaje, au fost puse acolo pentru a proteja
operatorul. Unele dintre aceste protecţii par să împieteze asupra funcţionării
echipamentelor. Cu toate acestea, ele nu trebuie să fie eliminate sau dezafectate.
Micile neplăceri pe care le pot provoca sunt mai mult decît compensate de adaosul
de siguranţă pe care îl oferă.

Instrumentele de tăiere tocite reprezintă un pericol mai mare decît cele ascuţite
deoarece un instrument tocit sau ascuţit necorespunzător necesită mai multă forţă
ca să-şi facă treaba. Ca urmare, produsul poate fi prins sau aruncat din maşină.
Prin urmare, trebuie mereu să ne asigurăm că unealta tăietoare este ascuţită şi
utilizabilă înainte de a o folosi.

Figura 1.3: Asiguraţi-vă că scuturile de

protecţie pentru ochi sunt la locul lor atunci
când se foloseşte un polizor.

Cind folosiţi o maşină de găurit asiguraţi-vă că materialul de prelucrat este bine

prins de masa bormaşinei înainte de a incepe găurirea. Dacă acest lucru nu este
făcut, este posibil ca burghiul sau tăietorul să smulga metalul şi să-l rotească tăind
efectiv tot ce este în jur. În plus, nu se lasă niciodata cheia mandrinei intr-o
bormaşină. Daca unealta este pornită intimplător cheia va fi aruncată afară cu o
forţă considerabilă.

Utilizarea protecţie pentru ochi nu poate fi trecută cu vederea. Aşchiile care provin
din prelucrarea metalelor pot uşor penetra adînc în ochii dumneavoastră. În plus,
dacă cineva care lucrează aproape foloseşte aer comprimat, o pală de aer poate
uşor să ridice gunoiul sau praful şi să-l pulverizeze în faţa dumneavoastră. Pentru a
preveni leziunea ochiului, purtaţi întotdeauna protecţia pentru ochi când folosiţi
unelte electrice, sau când trebuie să intraţi în zonele unde acestea se folosesc.

În plus, pentru protecţia ochilor, ar trebui să purtaţi întotdeauna haine adecvate în

atelier. De exemplu, nu ar trebui să se poarte niciodată cravate sau alte articole de
îmbrăcăminte care ar putea fi prinse într-o unealtă rotitoare. În plus, dacă porţi
părul lung, leagă-l la spate pentru a-l feri din cale.

6
Când se potriveşte sau se schimbă lama sau se mută o unealtă electrică, se
deconectează unealta de la sursa de putere. Când se efectuează întreţinerea unei
maşini electrice care nu poate fi deconectată de la sursa de energie, cutia de
joncţiune electrică a acelei maşini trebuie închisă şi incuiată, pentru a împiedica
alimentarea accidentală cu energie .

Figura 1.4: Scut de faţă sau

ochelari de protectie ar trebui să
fie folosiţi la găurire, polizare, sau
tăiere.

Maşinile electrice fac dintre cele mai mari economii de timp în atelierele de
întreţinere, dar asta nu trebuie să permită schimbarea destinaţiei uneltei. Cu alte
cuvinte, nu vă grăbiţi în preajma unei maşini electrice şi nu folosiţi niciodata o
maşină pentru alt scop decât cel pentru care este destinată. Cel mai important lucru
dintre toate, gîndiţi înainte de a folosi orice unealta.

Lucrări de sudură

Reparaţiile prin sudare sunt obişnuite în întreţinerea aeronavelor şi atelierele ar

trebui să ofere mijloace de realizare acestor sarcini în condiţii de siguranţă.
Lucrările de sudură ar trebui să fie efectuate doar în zone care sunt desemnate în
acest scop. Dacă o bucată are nevoie să fie sudată, se demontează şi se aduce în
zona de sudură. Zonele în care se efectuează lucrări de sudură trebuie să fie
echipate cu postamente adecvate, ventilaţie, zonă de depozitare a uneltelor şi
echipamente de stingere a incendiilor. Dacă sudura se realizează într-un hangar,
nici o altă aeronavă nu ar trebui să fie la mai puţin de 35 de picioare, iar zona
trebuie să fie îngrădită şi marcată clar.

7
Siguranţa contra incendiului

Atelierele de întreţinere a avioanelor necesită măsuri severe pentru prevenirea

incendiilor. Toate materialele combustibile trebuie depozitate în containere adecvate
în zone unde combustia spontană nu poate apărea. Deoarece solvenţii pentru
lăcuire şi vopsire sunt aşa de volatili, ei trebuie să fie depozitaţi în zone răcoroase,
ventilate în afara atelierului.

Benzina vărsata, praful nisipos şi vopseaua pulverizată uscată nu ar trebui sa fie

niciodată maturate cu o matură uscată, deoarece electricitatea statică poate
provoca o scânteie şi le aprinde.Udaţi întotdeauna cu apă aceste produse
inflamabile înainte de a le mătura.

Fiţi întotdeauna conştienţit de posibilitatea unui incendiu şi asiguraţi ieşirile atunci

când introduceţi o aeronavă în hangar. Asiguraţi-vă că stingătoarele de incendiu
sunt bine întreţinute, marcate clar şi niciodată obstrucţionate. Succesul unei
protecţii împotriva incendiilor este o bună cunoaştere a cauzelor care produc
incendii, cum să le prevenim şi cum să le stingem.

Protecţia împotriva incendiilor

Deoarece combustibilii aeronavelor, vopsele şi solvenţi sunt foarte inflamabili,

trebuie să se ia toate măsurile de precauţie pentru prevenirea incendiilor acolo
unde aceste materiale sunt prezente. Cu toate acestea, ar trebui să fiţi conştienţi de
procedurile corespunzătoare pentru a observa dacă un foc începe.

Figura 1.5: Asiguraţi-vă că toate

stingătoarele de incendiu sunt bine
întreţinute, şi sunt marcate clar să indice
tipul de incendiu pentru care se aplică.

Focul este o reacţie chimică între material şi oxigen, în care materialul este redus la
elementele sale cu eliberarea unei mari cantităţi de căldura. Trebuie indeplinite trei
condiţii pentru ca un foc să se producă. În primul rînd, trebuie să existe combustibil,
care este orice material care se combină cu oxigenul.

8
În al doilea rînd, trebuie să existe o sursă de oxigen. În al treilea, temperatura
combustibilului trebuie să fie ridicată până la punctul de aprindere, care este
temperatura la care arderea se produce.

Diferitele tipuri de combustibili au temperaturi de aprindere diferite. De exemplu,

benzina se combină cu oxigenul la o temperatură relativ scăzută. Pe de altă parte,
materiale, cum este lemnul, trebuie să ajungă la o temperatură considerabil mai
mare înainte de a se aprinde.

Concentraţia de oxigen disponibil afectează de asemenea inflamabilitate unui

material. Un produs petrolier, precum uleiul sau grasimea, se aprinde la
temperatura camerei dacă este acoperit cu oxigen pur. Aliajele de oţel aliaj nu sunt,
în mod normal combustibile, dar ele ard atunci când sunt încălzite la roşu şi un
curent de oxigen pur este introdus în ele.

Insăsi natura aeronavei o face foarte sensibilă la foc. Ele poartă cantităţi mari de
combustibil uşor inflamabil, precum şi oxigen aflat sub înaltă presiune. Din această cauză,
tehnicienii de aviaţie trebuie să ia măsuri corespunzătoare de precauţie pentru a preveni
incendiile în avioane, si trebuie să aibă cunoştintele şi dotările corespunzătoare ca să se
ocupe de foc atunci când se întîmplă. Personalul angajat în întreţinerea, revizia şi
reparaţia de aeronave, trebuie să fie pe deplin familiarizat cu precauţiile necesare pentru a
preveni extinderea oricărui incendiu. Aceştia trebuie să fie calificaţi în operarea oricărui
echipament de protecţie împotriva incendiului care este în dotare, şi trebui să ştie ce
acţiuni se impun să fie luate în cazul descoperirii unui incendiu.

"Triunghiul de foc"

Focul rezultă în urma unor reacţii chimice, care apar atunci cînd oxigenul se
combină rapid cu combustibilul pentru a produce căldură (şi lumină). Trei
componente esenţiale ale acestui proces formează "triunghiul de foc" (vezi figura
1.6).

Figura 1.6: Triunghiul de foc

După cum se vede, un foc necesită trei componente ca să ardă, şi îndepărtarea

oricărei dintre aceste componente va stinge incendiul. Cerinţele celor trei
componente, care formează "triunghiul de foc", sunt:
 Combustibil: o materie combustibilă, care poate fi solidă, lichidă sau gazoasă
 Oxigen: o cantitate suficientă pentru susţinerea procesului de ardere
 Căldură: o creştere a temperaturii combustibilului suficient de mare pentru
atingerea punctului de aprindere

9
Tipurile de foc

În Europa, standardul pentru stingătoarele de incendiu este BS EN3. Acesta diferă

puţin de standardele americane. Numai standardele europene sunt discutate aici.

Există, în general, şase clase de incendii, fiecare determinate de tipul de material

care este ars. În ordine alfabetică, clasele de incendiu sunt:
 clasa A: SOLIDE cum ar fi hârtia, lemnul, plasticul etc
 clasa B: LICHIDE INFLAMABILE cum ar fi parafina, benzina, uleiul etc
 clasa C: GAZE INFLAMABILE cum ar fi propanul, butanul, metanul etc
 clasa D: METALE precum aluminiul, magneziul, titanul etc
 clasa E: incendiile care implică APARATURĂ ELECTRICĂ
 clasa F: ULEI şi GRĂSIME de gatit etc

Extinctoare

Metodele de stingere a incendiilor au condus la dezvoltarea mai multor tipuri de

extinctoare folositoare pentru diferite tipuri de foc. Aceste metode includ:
 Răcirea combustibilului
 Evacuarea oxigenului
 Despărţirea combustibilului de oxigen

Materialele folosite ca stingătoare generale de uz domestic şi comercial diferă de

cele folosite în sistemele de protecţie împotriva incendiilor ale aeronavelor şi, în
timp ce sisteme aeronavelor sunt discutate în alte module din acest curs, aici se
discută numai despre extinctoarele care se conformează standardului EN3.
Materialele utilizate în aceste stingătoare sunt:
 Apă (apă/gaz)
 Spumă care formează o peliculă apoasă (AFFF)
 Bioxid de carbon (CO2)
 Pudră uscată

Folosirea incorectă a unui stingător la un foc poate face mai mult rău decât bine şi
poate fi periculoasă. Este, prin urmare, important ca stingătoarele să fie corect
marcate pentru identificarea rapidă în caz de urgenţă. Este de asemenea vital ca
tot personalul să fie conştient de marcajele care apar pe stingătoare, astfel încît cel
corect să fie ales pentru stingerea unui anumit incendiu.

Inainte de 1 ianuarie 1997, codul folosit pentru stingătoarele de incendiu din Marea
Britanie era BS 5423, care recomanda codificarea cu culori a stingătoarelor de
incendiu după cum urmează:
 Apa - roşie
 Spuma - crem
 Pudra uscată - albastru
 Bioxid de carbon (CO2) - negru
 Halogen - verde (acum "ilegal" cu excepţia cîtorva excepţii precum poliţia,
armata şi serviciile aeronautice).

10
Noile stingătoare trebuie să se conformeze standardului BS EN 3, care prevede că
întregul corp al extinctorului să fie colorat în roşu. O zonă de culoare de până la 5%
din suprafaţa exterioară poate fi folosită la identificarea conţinutului, cu ajutorul
vechiului cod al culorilor prezentat anterior. În general, cerinţele pentru stingătoare
sunt:

 să fie colorat roşu;

 să aibă o zonă sau bloc de culoare, care cuprinde 5% din corp, al cărei scop
este să indice tipul de mediu de stingere. Acest bloc trebuie să fie amplasat
în faţa extinctorului aşa încât să poată fi văzut din 180 o când este corect
montat;
 să aibă o capacitate de 1, 2, 3, 6 sau 9 litri/kg; şi
 să fie etichetat folosind etichetarea standard folosind imagini care să descrie
clasificarea şi folosirea lui.

Tabelul 2 arată cum a înlocuit standardul EN3 privind codificarea stingătoarelor de

incendiu standardul mai vechi, prin care corpul stingătoarele era colorat peste tot
pentru identificarea conţinutului lor. La standardul EN3 corpul fiecărui extinctor este
colorat în roşu peste tot, cu o bandă de culoare de identificare, separată de linii
albe, identificând substanţa conţinută de extinctor. Cu toate acestea, în examenele
CAA pot fi puse întrebări despre vechile coduri de culoare.

Cod
Tip Cod culoare BS EN Clasa incendiului
vechi
Apă Roşu Roşu A
Spumă Roşu cu un panou crem
Crem deasupra instrucţiunilor de A B E
folosire
Pudră Roşu cu un panou albastru
Albastru
uscată deasupra instrucţiunilor de A B C D E
franţuzesc
folosire
Bioxid de Roşu cu un panou negru
carbon Negru deasupra instrucţiunilor de B E
folosire
Chimicale Roşu cu un panou galben canar
umede Nimic deasupra instrucţiunilor de A E
folosire
Tabelul 1.1: Identificarea şi folosirea extinctoarelor

Extinctoarele cu Apă sau Apă/Gaz se vor folosi NUMAI la incendii

implicînd arderi de materiale solide (Incendii de clasă A). Apa poate
produce împrăştierea lichidelor care ard şi, evident, folosind apă pe
echipamente electrice se ajunge la efecte mortale, aşa încît aceste
stingătoare NU TREBUIE să fie folosite la incendii de clasă B sau
C. Apa, de asemenea, NU TREBUIE să fie folosită în incendii cu
metale arzând (clasă D), deoarece oxigenul din apă va face ca focul
să ardă mai violent şi folosirea ei poate duce la explozii violente.
Figura 1.8: Extinctor cu apă

11
 Figura 1.9: Extinctor cu spumă

Spuma apoasă peliculogenă (AFFF) este cea

mai potrivită pentru incendii clasă B, datorită
acţiunii sale de înăbuşire şi răcire şi a faptului
că particulele sale fine nu produc răspîndirea
focului. Stingătoarele AFFF pot fi folosite, de
asemenea, în incendiile de clasă A (deşi
acţiunea sa de răcire nu este la fel de eficientă
ca a stingătoarelor cu apă), dar, pentru că
spuma conţine apă, stingătoarele AFFF sunt
considerate a NU fi sigure în incendiile electrice
unde sunt întîlnite tensiuni mari.

Bioxidul de carbon (CO2) este extinctorul "universal"

şi, fiind non-coroziv, non-conductiv şi nu lasă nici un
reziduu, este potrivit pentru aproape toate tipurile de
foc. Stingătoarele cu CO2 NU trebuie, totuşi, să fie
folosite la incendii de clasă D, deorece CO2 reduce
temperatura foarte repede, ceea ce (în mod similar cu
folosirea stingătoarelor cu apă) ar putea provoca
grave explozii.

Datorită faptului că gazele CO2 au tendinţa de a se

împrăştia repede, extinctorul este prevăzut cu o pîlnie,
care îl ajută să concentreze gazul la locul incendiului.
Figura 1.10: Extinctor cu CO2
Această pîlnie NU trebuie să fie ţinută cu mîinile goale, deoarece răcirea intensă
eliberată de CO2 va îngheţa pielea de pîlnie, rezultînd grave leziuni la mîini. Un
înveliş de cauciuc izolant este pus pe tubul de evacuarea şi CO 2 trebuie să fie
direcţionat spre foc apucînd şi manipulînd tubul izolat.

Pudra uscată este un alt material care este adecvat pentru cele mai multe clase de
incendii, şi, în special, cele care implică metale care ard (incendii la roată de frînă a
avionului). Este, totuşi, limitată folosirea lui la
incendii electrice, deoarece particulele de
pudră sunt capabile de a conduce tensiuni
mari (peste 1000 V) şi, posibil, tensiuni mai
mici dacă sunt folosite la distanţe mai mici de
1 metru de incendiile electrice. Pudra uscată
(în mod similar cu spuma), lasă mizerie după
folosire, ceea ce reprezintă o problemă
pentru circuitele şi contactele electrice.

Figura 1.11: Extinctor cu pulbere

12
Notă: Este posibil ca stingătoarele standard cu halogen (în recipiente colorate în
verde) să poată fi găsite în interiorul multor locaţii. Din păcate, deşi hidrocarburile
halogenate sunt extrem de eficiente pentru practic fiecare clasă de incendiu, s-a
considerat că ele contribuie la subţierea stratului de ozon din jurul Pământului şi,
deci, în Marea Britanie, utilizarea acestui gaz este acum ilegală cu excepţia
anumitor situaţii.

Pot fi puse găleţi de nisip uscat la PUNCTUL DE STINGERE INCENDII în ateliere

(şi mai ales în hangare) ca un ajutor suplimentar pentru stingerea incendiului.

13
Regulamentele de luptă împotriva incendiilor
 Ori de câte ori este posibil echipamentele portabile de stingere a incendiului
ar trebui să fie grupate pentru a forma un punct de luptă contra incendiilor.
Acest punct trebui să fie marcat clar astfel încît să poată fi uşor identificat.
 Presupunînd că stingătoarele sunt echivalente ca structură ele ar trebui să se
afle, ori de câte ori este posibil, la acelaşi punct pe fiecare etaj.
 Dacă pentru orice motiv stingătoarele sunt plasate în locuri ascunse vederii
directe, poziţia lor trebuie să fie semnalizată corespunzător, aşa cum este
descris în BS5499: capitolele 1 şi 3

Figura 1.12: Semne legate de incendiu

Nimeni nu trebuie să aibă de străbătut mai mult de 30 metri de la locul incendiului şi

pînă la stingător.

14
Tipul şi numărul echipamentelor portabile de stingere a incendiilor
 Dotarea de bază cu stingătoare într-o clădire ar trebui să fie un extinctor, cel
puţin clasa 13A, pentru fiecare 200m2 de podea, sau cel puţin două pe etaj.
 Oricum, pentru acele imobile care au un etaj superior mai mic decît 100m 2,
poate fi acceptabil un singur stingător clasa13A pentru fiecare etaj.
 Trebuie ca spaţiile cu lichide inflamabile, să fie prevăzute cu stingătoare de
clasa B.
 În mod normal, un stingător clasa 34B ar trebui să fie echivalent cu unul
clasa 13A

Amplasarea echipamentelor portabile de stingere a incendiilor

 Stingătoarele ar trebui să fie amplasate în poziţii care atrag atenţia, unde
sunt vizibile pentru oricine foloseşte o cale de evacuare.
 Acestea ar trebui să fie montate pe suporţi fixaţi în perete sau alte structuri
convenabile.
 În mod ideal, stingătoarele mai mari ar trebui să fie montate astfel încât să
poată fi demontate cu uşurinţă pentru a fi utilizate fără efort sau risc de
rănire. De fapt, aceasta înseamnă montarea stingătoarelor cu mînere la nu
mai mult de 1 m de la podea, dar, circumstanţele pot dicta variaţii de la
această recomandare.
 Stingătoarele mai mici şi mai uşor de manevrat pot fi montate cu mînerul la
aproximativ 1.5m de la podeaua etajului.
 În anumite locaţii pot fi acceptabile postamentele construite pe podea.
 Dacă există riscuri speciale, stingătoarele vor trebui să fie grupate în mod
convenabil în poziţiile în care nici un utilizator să nu fie pus în pericol în timp
ce incearcă să le folosească.
 Alte poziţii corespunzătoare pot fi aproape de ieşirile din camere sau
depozite, coridoarele sau holurile, scările şi rampele de descărcare.
 Stingătoarele nu trebuie să fie amplasate în spatele uşilor sau în poziţii
inaccesibile cum ar fi în cotloane sau în dulapuri.
 De asemenea, este necesar să se ia în consideraţie expunerea lor la caldură
sau frig extreme, precum şi a riscului de avarii accidentale în timpul folosirii
normale de zi cu zi a spaţiilor. Funcţionarea unui stingător va fi afectată de
temperatură şi aceasta ar putea chiar produce descărcarea accidentală.
 În spaţiile unde furtul şi vandalismul sunt o problemă, stingătoarele pot fi
amplasate în zone securizate, dar întotdeauna sub supravegherea unui
personal instruit.
Tamburi cu furtune şi prelate
 Dacă există tamburi cu furtune, ele trebuie să fie amplasate acolo unde sunt
vizibile şi întotdeauna accesibile, cum ar fi în coridoare.
 Prelatele trebuie să fie amplasate în apropierea zonelor cu risc de incendiu,
dar într-o poziţie în care pot fi accesate în siguranţă în caz de incendiu. Ele
sunt clasificate ca fie uşoare sau grele. Prelatele uşoare sunt potrivite pentru
incendii mici în recipiente cu uleiuri sau grăsimi şi incendiile care implică
imbrăcăminte. Prelatele grele sunt pentru uz industrial unde este necesar ca
prelata să reziste la pătrunderea de materiale topite.
 Dacă nu sunteţi siguri de numărul, tipul sau locaţia echipamentului portabil
de luptă contra incendiilor sau tamburilor cu furtune de care aveţi nevoie,
este bine să verificaţi cu autorităţile locale competente înainte de a cumpăra
orice astfel de echipamente.
15
Sisteme de stropire

 În locurile de muncă mai mici, stingătoarele de incendiu portabile sunt

probabil suficiente pentru a aborda incendii mici. Cu toate acestea, în
clădirile complexe sau unde este necesar să se protejeze mijloacele de
evacuare şi/sau proprietatea sau conţinutul clădirii, s-ar putea să fie necesar
să luăm în considerare un sistem de stropire.
 Sistemele de stropire sunt în mod tradiţional recunoscute ca fiind un mijloc
eficient de protejare a clădirilor împotriva daunelor extensive produse de
incendiu. Acestea sunt recunoscute şi acum ca fiind un mijloc eficient de
reducere a riscului de extindere a focului. Se dezvoltă sisteme care pot fi
potrivite pentru utilizarea în locurile de muncă cu zone rezidenţiale, cum ar fi
cămine de îngrijirea bătrînilor şi reşedinţe.
 Sistemele de stropire trebuie să fie proiectate special şi instalate adecvate
categoriei de pericol şi în conformitate cu codul de practică aprobat.
 Informaţii suplimentare cu privire la cerinţele pentru sistemele de stropire pot
fi obţinute de la departamentul local de pompieri.

16
Primul ajutor

S-a discutat anterior că, atunci cînd se lucrează în interior, fie că este un birou, un
atelier sau un hangar, se vor stabili punctele unde este disponibil echipamentul de
stingere a incendiului. În mod similar, trebuie să existe puncte de prim ajutor unde
se găsesc truse de urgenţă, echipament de spălare a ochilor şi unde există
personal instruit să acorde primul ajutor pentru tratarea rănilor. Este
responsabilitatea fiecărei persoane de la locul de muncă să ştie:

 Locaţia punctelor de prim ajutor

 Metodele de cerere a ajutorului
 Locaţiile soneriilor de alarmă, şi amplasarea telefoanelor care pot fi folosite
pentru a convoca ajutor în caz de urgenţă
 Identitatea persoanelor abilitate să acorde primul ajutor din vecinătatea lor

În cazul unei răniri (oricît de uşoară), este important ca persoana rănită, sau cel
care oferă primul ajutor, să completeze o intrare în Cartea Accidentelor, care este,
de obicei, ţinută în apropierea punctului de prim ajutor.

17
Electricitate

Fiecare atelier de întreţinere a avioanelor foloseşte energia electrică pentru

activităţile de zi cu zi. Deşi energia electrică îndeplineşte multe funcţii utile, trebuie
să ţineţi minte că ea poate răni sau ucide dacă este greşit folosită. Prin urmare,
este responsabilitatea tuturor celor care folosesc energia electrică să fie conştienţi
de procedurile de siguranţă în ceea ce o priveşte.

Corpul uman conduce energia electrică. În plus, curentul electric ce trece prin corp
distruge sistemul nervos şi provoacă arsuri în punctele de intrare şi iesire. Curentul
obişnuit de 220/240-volţi c.a de acasă este deosebit de periculos pentru că
afectează nervii în aşa fel încât o persoană care ţine un cablu care transportă
curent este incapabilă să-i dea drumul. Deoarece apa conduce energia electrică,
trebuie să evitaţi manipularea echipamentelor electrice în timp ce staţi pe o
suprafaţă umedă sau purtaţi pantofi uzi. Apa produce descărcarea la sol şi induce
posibilitatea unui şoc electric.

Ca să înţelegeţi cum uneltele manuale obişnuite pot fi un pericol electric,

considerăm o maşină de găurit electrică tipică care are un motor de c.a. înăuntrul
unei carcase metalice. O conexiune este legată la terminalul de alimentare a
motorului şi celălalt terminal este legat la sol printr-un fir alb. Dacă există doar două
fire în cordonul de alimentare şi capătul cu tensiune face scurt la carcasă, curentul
de întoarcere se scurge la sol prin organismul operatorului. Dacă motorul maşinii
de găurit este cablat cu trei fire, curentul de întoarcere se scurge la sol printr-al
treilea (verde) fir.

Pentru a minimiza riscul de şoc, trebuie să ne asigurăm că toate echipamentele

electrice sunt alimentate prin cordoane cu trei fire de capacitate de putere
adecvată. În plus, nu folosiţi cordoane care sunt uzate sau care au oricare din firele
de tensiune expuse, şi asiguraţi-vă că se inlocuieşte orice priză crăpată.

Corpul uman conduce curentul electric. În plus, curentul electric ce trece prin corp
distruge sistemul nervos şi provoacă arsuri în punctele de intrare şi iesire. Curentul
folosit în casă de 220/240 volţi c.a, 50Hz este deosebit de periculos pentru că
afectează nervii în aşa fel încât o persoană care ţine un cablu care transportă
curent este incapabilă să-i dea drumul. Tabelul 1.2 arată nişte valori tipice
dăunătoare şi efectele lor în alimentarea cu electricitate c.a. şi c.c.

Tensiune / Curent Consecinţe posibile

50V c.a. sau 100V c.c. Poate duce la şocuri periculoase
1 mA Furnicături inofensive
1 - 12 mA Dureros, dar se poate elibera
12 - 20 mA Foarte dureros, nu se poate elibera
20 - 50 mA Paralizia respiraţiei
> 50 mA Stop cardiac
Tabel 1.2: Valori vătămătoare ale electricităţii

Deoarece apa conduce, de asemenea, curentul electric trebuie avută mare grijă la
manipularea echipamentelor electrice de orice fel cind se stă pe o suprafaţă umedă
sau cind pantofii sunt umezi. Apa produce o punere la pămînt şi sporeşte

18
posibilitatea unui şoc electric.

19
Pentru a ne asigura că echipamentul este nepericulos, cerinţa minimă este
utilizarea unui cablu cu trei fire (care include o împămîntare) şi, dacă este posibil, o
siguranţă.

În colaborare, destul de des, cu ignoranţa sau neglijenţa, riscurile electrice apar, în

general, din cauza unuia sau mai multor dintre următoarele cauze:

 Împămîntări neadecvate sau inexistent

 Cablări, izolări, ştechere, prize şi alte instalaţii uzate sau stricate
 Sisteme de cablări greşite şi folosirea neadecvată a celor bune
 Folosirea incorectă a siguranţelor
 Verificarea şi întreţinerea inadecvate a utilajelor şi echipamentelor electrice

Toate echipamentele electrice trebuie să fie verificate periodic şi testate pentru o

funcţionare corectă şi sigurantă d.p.d.v. electric. Pentru a indica executarea
acestora, trebuie să fie ataşată o eticheta datată, care arată când echipamentul a
fost ultima dată testat şi când este programată următoarea verificare.

Orice echipament nou trebuie să aibă o etichetă de testare lipită. Prezenţa unei
etichete de test nu absolvă, cu toate acestea, pe utilizator de verificarea
echipamentelor pentru orice semne externe de avarie, cum ar fi un cordon electric
uzat (sau lipsa dispozitivelor de siguranţă) înainte de utilizare.

În cazul că o persoană vede că o altă persoană primeşte un şoc electric, acţiunile

de bază care trebuie să fie urmate de aceasta, sunt:

Să strige după ajutor şi să se asigure că nu există pericolul de a deveni

deasemenea victimă
 Să închidă curentul electric sau să îndepărtezei victima de sursa de curent cu
mijloace din materiale izolante
 Dacă victima a încetat să respire, să iniţieze resuscitarea
 Să cheme ajutor medical profesional
 Dacă victima a suferit arsuri, să excludă aerul din răni
 Să trateze şocul prin menţinerea victimei la căldură

Metodele aprobate de resuscitarea artificială trebuie, prin lege, să fie afişate pe

perete prin panouri desenate.

20
Gaze sub presiune
Gazele comprimate sunt utilizate frecvent în întreţinerea şi repararea aeronavelor.
Utilizarea gazelor comprimate necesită un set special de măsuri de siguranţă.
Următoarele reguli se aplică pentru utilizarea gazelor comprimate:
 Buteliile de gaz comprimat trebuie să fie manipulate în acelaşi fel ca orice
sursă de mare energie (şi deci potenţial explozivă)
 Protecţia pentru ochi trebuie să fie purtată întotdeauna la manipularea
gazelor comprimate
 Nu folosiţi niciodată un cilindru care nu poate fi identificat cu certitudine
 Când se depozitează sau se deplasează un cilindru, capacul de protecţie
trebuie pus ferm ca să protejeze tija supapei
 Când se deplasează butelii mari, asiguraţi-vă că acestea sunt strâns legate
de căruciorul sau vehicul folosit
 Folosiţi numai regulatorul potrivit fiecărei butelii de gaz
 Nu îndreptaţi niciodată gazele de înaltă presiune direct către o persoană.
 Nu utilizaţi gazele comprimate sau aerul comprimat pentru a sufla praful şi
murdăria, pentru că particulele rezultate care zboară sunt periculoase.
 Eliberaţi gazul comprimat încet. Eliberarea rapidă a gazului comprimat va
face ca furtunul să biciuiască necontrolat şi chiar să creeze o sarcină statică,
care ar putea aprinde un gaz combustibil
 Menţineţi buteliile de gaz curate. Uleiul sau grăsimea pe o butelie de oxigen
poate provoca arderi şi explozii spontane.

Siguranţa în zona cu gaze comprimate

Gazele comprimate se găsesc în toate atelierele de întreţinere a aparatele de zbor.
De exemplu, aerul comprimat alimentează maşina de găurit pneumatică, pistolul de
nituire, pistolul de vopsire şi furtunul de curăţire. În plus, azotul comprimat este
folosit pentru a umfla cauciucurile şi suporturile cu amortizori în timp ce acetilena
comprimată este folosită în lucrări de sudură.
Aerul comprimat pentru atelier este ţinut în rezervoare de depozitare şi trimis prin
atelier prin furtune de înaltă presiune. Această presiune înaltă prezintă o
ameninţare serioasă de rănire. De exemplu, dacă un curent de aer comprimat
concentrat este suflat peste o tăietură în piele, este posibil ca aerul să intre în sînge
şi să provoace grave prejudicii sau moartea. Pentru acest motiv, pistoalele de
pulverizare cu aer sunt de obicei dotate cu un reductor de debit care reduce
presiunea de evacuare la 30 PSI sau mai puţin.
Fiţi foarte atenţi când folosiţi aer comprimat să nu suflaţi mizerie sau aşchii în faţa
oricărei persoane din apropiere. Pentru a preveni rănirea ochilor, trebuie să purtaţi
ochelari de protecţie cînd folosiţi unelte pneumatice. Pentru a preveni rănirea de la
un furtun rupt, păstraţi în bune condiţii furtunele şi accesoriile.
Mult prea multe accidente se produc atunci când se umflă şi se dezumflă
cauciucurile. Prin urmare, ansamblurile roţilor pe care se lucrează trebui să fie
plasate într-o cuşcă sigură pentru a minimiza rănirea dacă roata sau cauciucul cad
în timpul umflării. Folosiţi întotdeauna manometre calibrate şi asiguraţi-vă că folosiţi
un regulator care este în condiţie bună.
Gazele comprimate la înaltă presiune sunt deosebit de periculoase daca sunt
folosite greşit. Oxigenul şi azotul sunt adesea găsite în atelierele de întretinere a

21
avioanelor, depozitate în butelii din oţel, la o presiune de aproximativ 1.800 PSI.
Aceste butelii au supape de alamă înşurubate în ele. Dacă un cilindru se întâmplă
să fie lovit şi supapa se rupe, gazul de înaltă presiune va propulsa butelia ca pe o
rachetă. Pentru că aceasta ar crea un mare pericol, trebui să vă asiguraţi că toate
buteliile de gaz sunt susţinute corespunzător. O metodă obişnuită de asigurare a
cilindrilor de înaltă presiune în depozit este înlănţuirea lor de clădire. În plus, un
capac de protecţie trebui să fie bine instalat pe orice rezervor care nu este conectat
într-un sistem. Acesta protejează supapa de a fi avariată.

Este extrem de important ca buteliile cu oxigen să fie tratate cu grijă specială. În

plus, având deja toate pericolele inerente altor gaze la presiunei ridicate, oxigenul
posedă întotdeauna riscul de explozie şi ardere. De exemplu, nu trebuie niciodată
să se permită oxigenului să vină în contact cu produse petroliere precum uleiul sau
unsorile, deoarece oxigenul face ca aceste materiale să se aprindă spontan şi să
ardă. În plus, nu folosiţi niciodată o cîrpă uleioasă, sau unelte care sunt uleioase
sau unsuroase, ca să instalaţi un fiting sau un regulator pe o butelie de oxigen.

Pentru a minimaliza riscul de incendiu, folosiţi numai un lubrifiant conform unui

standard MIL aprobat când asamblaţi componentele sistemului cu oxigen. Când
verificaţi sisteme de oxigen pentru fisuri, folosiţi numai o soluţie de verificare a
scurgerilor aprobată care nu conţine ulei.

Figura 1.13: Asiguraţi-vă că capacul de

protecţie este înşurubat pe cilindrul care
conţine gaz cu înaltă presiune pentru a preveni
stricarea robinetului când cilindrul nu este
conectat într-un sistem.

22
Identificarea recipienţilor cu gaz

Buteliile cu gaz de înaltă presiune conţin diverse tipuri de gaze, cele mai obişnuite
dintre ele, care sunt folosit pe avioanele comerciale, fiind azotul şi oxigenul. Pentru
a se asigura corecta identificare a acestor butelii, ele sunt codificate cu culori şi
numele gazului este imprimat pe lateral.
În Marea Britanie, recipientele de gaz utilizează standardul BS 381C pentru
determinarea culorii şi umbrii corecte pentru fiecare tip de gaz. Sticlele cu azot au
corpul vopsit gri cu gâtul negru, în timp ce sticlele cu oxigen sunt negre cu gâtul
alb. Trebuie să fiţi conştienţi că sticlele fabricate în SUA utilizează un sistem
alternativ, cea mai importantă diferenţă fiind că sticlele de oxigen sunt vopsite în
verde peste tot.

Reumplerea cu gaz de înaltă presiune

Când se reumplu părţi ale aeronavei, cum ar fi pneurile şi acumulatorii hidraulici, cu

gaz de înaltă presiune, trebuie avută grijă să se asigure că numai presiunea
necesară intră înăuntru. Când este plină, o sticlă de depozitare a gazului poate să
ţină pînă la 200 bari (3000 PSI) în timp ce presiunea necesară pneurilor avionului
este de doar 7 bari (100 PSI).
Pentru a controla în condiţii de siguranţă gazul, sunt utilizate două supape de
reglare a presiunii, unul la capătul buteliei de depozitarea şi unul la ieşirea din
sistem. Dacă una din supape cedează cealaltă va proteja unitatea receptoare de a
primi întreaga presiune din butelie ceea ce poate avea consecinţa unei explozii.
Pentru mai multă siguranţă, cheia de deschiderea a supapei buteliei de gaz trebuie
să fie lăsata în supapă în timp ce operaţiunile de decantarea sunt finalizate. Dacă
apare o problemă atunci butelia de înaltă presiune poate fi repede izolată înainte ca
situaţia să devină periculoasă.
Transferul gazelor de înaltă presiune dintr-un recipient de depozitare mare la
componenta aeronavei este adesea denumită decantare şi trebuie să fie făcută
foarte lent. Dacă gazul este decantat rapid, temperatura componentei primitoare va
creşte în conformitate cu legile gazelor.
Din nou, folosind aceleaşi legi ale gazelor, temperatura gazului din container va
scădea la temperatura camerei, şi presiunea din el se va reduce. Presiunea
componentei va fi acum incorectă şi va necesita reluarea procesului de decantare.
În atelierele de lucru, aerul comprimat este, uneori, produs de un compresor (care
este adăpostit într-o clădire la distanţă), şi trimis, prin intermediul unor ţevi la staţiile
de lucru. Trebuie avută mare grijă pentru a ne asigura că nu apar avarii la conducte
ţn timp ce sunt folosite.
Dacă un curent de aer comprimat concentrat este suflat peste o tăietură a pielii
unei persoane, aerul poate intra în sânge şi provoca vătămare sau deces. Pentru
acest motiv, pistoalele cu aer comprimat sunt limitate la circa 2000 kPa (30 PSI).
Anvelopele aeronavelor pot necesita presiuni foarte mari şi trebuie să fie umflate în
interiorul unei cuşti puternice. Această cuşca ar proteja personalul care lucrează la
roţi în cazul unei rupturi a roţii sau cauciucului.

23
Sistemele de oxigen

Aeronavele moderne zboară la altitudini unde sunt necesare sistemele de

întreţinere a vieţii. Chiar dacă majoritatea acestor avioane sunt presurizate, trebuie
să fie transportat şi oxigen de urgenţă pentrul cazul in care sistemul cedează.
Avioanele mai mici pot transporta oxigenul în butelii, în timp ce aeronavele civile
mai mari au unităţi individuale de generare a oxigenului.

Aceste unităţi sunt plasate deasupra zonei de bagaje, deasupra locurilor pentru
pasageri, şi sunt cunoscute ca unităţi de deservire pasageri sau PSU-uri. Un PSU
produce oxigenul, prin intermediul unei reacţii chimice, şi este activat atunci când
masca (care cade de deasupra capului în caz de urgenţă) e trasă de un pasager.

Notă: Când PSU ajunge la termenul de expirare şi trebuie returnat la producător,

este vital să se ia toate măsurile de precauţie pentru a face transportul unităţii sigur.
PSU devine foarte fierbinte atunci când funcţionează şi a produs distrugerea, prin
incendiu, a unui avion care transporta aceste unităţi ca marfă.

Principalele sisteme de oxigen sunt transportate pe cărucioare sau vehicule care

transportă un numar de butelii de oxigen la înaltă presiune, care poate fi de 140bari
(2.000 PSI) sau mai mult. Unele cărucioare mai au, de asemenea, o butelie de
azot, pentru reîncărcarea acumulatorilor hidraulici şi a trenului de aterizare. Cele
două tipuri de butelii trebuie să fie separate, în scopul de a preveni amestecul
accidental de gaze.

Este extrem de important ca buteliile de oxigen să fie tratate cu grijă specială,

pentru că, în plus faţă de toate pericolele inerente celorlalte gaze la mari-presiuni,
oxigenul prezintă întotdeauna riscul de ardere şi explozie.

Cum s-a amintit anterior, oxigenul nu trebuie să intre în contact cu produse

petroliere precum uleiul şi unsorile, deoarece oxigenul determină aprinderea
spontană şi arderea acestor materiale. În plus, nu trebuie să fie niciodată folosite la
instalarea unui adaptor sau unui regulator pe o butelie de oxigen, cîrpe unsuroase
sau unelte care sunt uleioase.

Din cauza riscului de incendiu şi explozie, cărucioarele de reîncărcare nu trebuie să

fie parcate aproape de platformele de reîncărcare cu ulei hidraulic, sau în orice altă
zonă unde produsele petroliere sunt susceptibile de a intra în contact cu
echipamentele de oxigen. În mod similar doar lubrifianţii speciali aprobaţi pot fi
folosiţi la asamblarea componentelor cu oxigen.

24
Uleiuri şi combustibili pentru aviaţie

Uleiurile în aviaţie, în general, sunt materiale cu risc destul de scăzut în comparaţie

cu cele mai volatile, distilate superioare de petrol precum combustibili de aviaţie -
petrol (benzina) şi parafina (kerosenul). Majoritatea uleiurilor de lubrifiere sunt
inflamabile, dacă este generată destulă caldură dar, când materialele sunt ţinute
departe de sursele de caldură excesivă, ele sunt (relativ) benigne.

Uleiurile de lubrifiere sintetice, metanol şi unele uleiuri hidraulice pot fi dăunătoare

sau chiar toxice dacă se inspiră vaporii lor. De asemenea, dacă au venit în contact
cu pielea sau ochii, ele pot provoca accidentări sau orbire. Trebuie să se dea o
atenţie deosebită oricăror avertismente de pericole pentru sănătate care pot fi
cuprinse în manualele de întreţinere relevante şi procedurile recomandate pentru
manipularea acestor lichide trebuie intotdeauna să fie respectate.

Uleiurile şi combustibilii au, deasemenea, un efect negativ asupra suprafeţelor

vopsite, adezivilor şi etanşeizărilor şi, astfel, pot inhiba programele de prevenirea
coroziunii. Prin urmare trebuie să se aibă grijă să nu se verse oricare dintre aceste
lichide dar, dacă apare o peliculă, aceasta trebuie să fie curăţată imediat.

Notă: Curăţarea gazolinei vărsate cu o matură uscată poate provoca apariţia

electricităţii statice, cu riscul de explozie.

Cu benzina şi kerosenul există o mult mai mare şansă de incendiu, deci sunt
necesare măsuri de precauţie mai amănunţite. Acestea încep cu regulile de bază,
ca de exemplu să nu se poarte încălţăminte cu cuie sau accesorii (pentru a preveni
producerea scânteilor), să nu aibă chibrituri sau brichete şi să se asigure că TOATE
echipamentele de reumplere sunt pe deplin utilizabile.

Notă: Toate referirile la realimentare, în mod normal, includ şi acţiunea de

dezalimentare cu combustibil şi ambele sunt considerate, în termenul comun de
alimentare cu combustibil.

În timpul oricărei operaţiuni de alimentare, într-un atelier, un hangar sau la linia de

zbor, stingătoarele relevante de incendiu trebuie să fie la locul lor.

25
Hazarduri chimice şi fiziologice

Mulţi compuşi chimici, atât lichide cât şi solide, sunt utilizaţi în întreţinerea
avioanelor şi pot necesita măsuri de precauţie. Orice măsuri de precauţie pot fi
găsite în manualele de întreţinere şi în instrucţiunile privind controlul substanţelor
periculoase pentru sănătate (COSHH) aplicabile acestor materiale.

Gama de adezivi folosiţi pentru reparare şi etanşeizare în întreţinerea aeronavelor

este imensă. Un număr mare din aceştia produc vapori care, în general, pot fi
periculoşi în spaţiile închise, atât din inhalarea de substanţe narcotice cât şi din
riscul de incendiu asociat cu acele care emană vapori volatili, inflamabili.

Produsele de finisare prezintă o altă gamă de materiale folosite (eşanturi, celuloze,

fibre acrilice, emailuri, poliuretanice etc.), care dictează măsuri de precauţie
specifice. Solvenţii folosiţi, înainte de vopsire şi după aceea, necesită măsuri de
precauţie cu privire la ventilaţie, reacţia cu alte materiale şi, cel mai important,
efectele posibile de coroziune, toxice, iritante şi de dependenţă asupra
personalului.

Unele materiale au proprietăţi radioactive uşoare, deşi acestea emit puţine radiaţii
ionizante în condiţii normale. Aceste materiale sunt uneori menţionate ca fiind
"metale grele" şi pot fi găsite în greutăţile pentru cântare, ca şi în detectoarele de
fum, semnalizările luminoase "EXIT" şi instrumente.

Această radiaţie diferă de cea utilizată pentru procedurile de verificare nedistructivă

(NDT), unde sunt folosite radiaţii la un nivel ridicat, de către angajaţi instruiţi
special, şi care, prin urmare, necesită multe măsuri de precauţie pentru a se evita
vătămarea corporală a personalului. Măsurile de precauţie pentru procedurile NDT
vor fi găsite în manualele aplicabile pentru această activitate.

26
Siguranţa liniei de zbor

Multe surse de accidente de pe linia zbor sunt date de elice şi paletele rotorului.
Acestea sunt greu de văzut când se rotesc, şi personalul (în ciuda faptului că este
obişnuit cu riscurile date de elice şi rotoare), uneori devine neatent şi uită de
pericol. Principala diferenţă dintre aceste accidente şi alte accidente de pe linia de
zbor, este că acestea sunt aproape întotdeauna fatale.

Elice-Cele mai multe lame au marcaje foarte vizibile

pentru a se asigura că acestea pot fi văzute cînd se
rotesc. Aceste marcaje variază de la o marcare
galbenă a palei pînă la dungi negre şi albe alternativ pe
intreaga lungime a palei.

Pentru a reduce riscul

de lovire a elicei şi
paletelor rotorului,
este bine să se
urmeze reguli stricte
în ceea ce priveşte Figura 1.14: Efectul
modul corect de intrare marcajelor foarte
vizibile
şi ieşire din vecinatatea ale elicei
unui avion sau elicopter în timp ce acesta este
alimentat. De exemplu (şi care să arate faptul că
există reguli specifice stabilite pentru fiecare
aparat de zbor), instalarea şi scoaterea calelor de
Figura 1.15: Paletele elicei şi roată trebuie să se facă, în mod normal, din
motorul şi evacuare spatii goale direcţia extremităţii aripii. Urcarea şi părăsirea
elicopterului trebuie să se facă prin lateral.

Motoare cu jet - Pericole similare sunt cînd avem de a face cu motoare cu jet în
funcţiune. Acestea vin nu numai din zgomotul care poate duce la surzire, dar şi de
riscul de aspirare, care are ca rezultat aspirarea personalului în motor şi omorîrea
lor. În partea din spate a avionului, există riscul dat de suflul reactoarelor, care, la
capacitate maximă este capabil să răstoarne un vehicul dacă trece prea aproape
de spatele aeronavei, (vezi figura 1.16). Aparatele de zbor alimentate cu piston (în
funcţie de mărimea lor) vor avea zone periculoase similare.

27
 Figura 1.16: Zonele periculoase tipice ale avionului

Uşile avionului - Nu deschideţi sau

inchideţi niciodată uşile de pasageri
sau de marfă ale avionului înainte de
a fi antrenat cum să faceţi aceasta în
siguranţă. Cele mai multe uşi de
pasageri ale avioanelor au un mod
de operare de urgenţă, care activat
greşit ar putea provoca daune şi
răniri serioase.
Uşile la aeronavele cargo sunt de
obicei activate electric sau hidraulic.
Operarea incorectă a acestor uşi va
provoca,de asemenea, pagube sau
răniri.
Figura 1.17: Avertisment "Uşă armată"

Panouri de acces în aeronavă şi capotele metalice ale motorului - Asiguraţi-vă

întotdeauna că toate panourile de acces şi capotele metalice ale avionului sunt
susţinute de barele lor de ţinut deschis, acolo unde sunt montate. Susţinerea lor pe
trepte sau echipamentede sol este de natură să provoace pagube. La închiderea
panourilor de acces şi capotelor metalice, trebuie să aveţi grijă ca barele de
susţinere în poziţia deschis să fie corect strînse, că toate uneltele, rezervele şi alte
obiecte folosite în timpul întreţinerii sunt eliminate, şi că toate carcasele şi
şuruburile de fixare sunt blocate:

28
Măsuri de precauţie contra incendiilor - Atunci când se realizează proceduri de
întreţinere, cum ar fi funcţionarea motorului la sol sau verificarea funcţiilor
sistemului, asiguraţi-vă că dotările pentru stingerea incendiilor sunt disponibile, de
obicei un cărucior cu doi cilindri gemeni cu CO2 şi un extinctor de putere.
Orice combustibil vărsat cum ar fi combustibil, ulei şi lichide hidraulice trebuie să fie
curăţate imediat. Dacă un combustibil vărsat se extinde, atunci trebuie contactat
serviciul de pompieri al aeroportului să se ocupe de el.

Protecţii şi protejare - Aveţi grijă la acoperitorile şi capacele care se potrivesc la

toate aparatele de zbor în timpul întreţinerii sau
când situaţia o cere, acestea includ:
 capace pentru motorul admisie şi
evacuare
 acoperitori pentru sonda pitot şi pitot
statică
 acoperitoare pentru roată
 acoperitoare pentru parbriz
Cele de mai sus sunt generale, dar sunt, de
asemenea, disponibile protecţii specifice tipului
de aeronavă.
Figura 1.18: Acoperirea motorului
Când se scot şi înlocuiesc componentele aeronavei,
asiguratţ-vă întotdeauna că protecţiile, acoperitorile
şi capacele sunt transferate de la noua componentă
la cea veche. Dacă se scoate o componentă pentru
întreţinere şi care nu va fi înlocuită imediat,
asiguraţi-vă că atât componenta cât şi conexiunile
aeronavei, conductele, legăturile electrice, sunt
toate protejate. Dacă nu faceţi acest lucru permiteţi
pătrunderea materialelor străine, care dacă nu sunt
detectate, pot provoca căderea viitoare a sistemului.
Figura 1.19: Protecţia
motorului cu semnalizări
vizibile din cabină
Când se manipulează echipamente electrice sau electronice, se folosesc
întotdeauna cutii şi protecţii antistatice speciale. Trebuie amintit că atunci când se
înlătură şi se pun aceste protecţii, în mod normal colorate în negru, trebuie grijă să
nu se atingă pinii de conexiune de dedesubt, deoarece descărcarea statică din
degete, va strica componentele electronice.
Încuietori la sol - Anumite sisteme, mai ales controlul de zborul şi trenul de
aterizare, sunt echipate cu încuietori. Acestea sunt proiectate pentru siguranţa
elementelor de acţionare hidraulice în timpul întreţinerii. Este esenţial, că dacă
aceste încuietori există, ele să fie folosite pentru siguranţa personalului şi să se
prevină deteriorarea sistemelor. Toate încuietorile sunt echipate cu un fanion roşu,
cu cuvintele "SE INDEPĂRTEAZĂ ÎNAINTE DE ZBOR" imprimate pe el. Este
desigur esenţial pentru siguranţa zborului, ca toate încuietorile să fie scoase
înaintea zborului. Un proces-verbal de încuietori montate la sol în timpul întreţinerii
este trecut pe o fişă de lucru sau în jurnalul tehnic al avionului

29
Figura 1.20: Protecţia motorului şi a tubului pitot şi fanionul "Se indepărtează înainte
de zbor"
Întrerupătoare - Întrerupătoarele sunt prevăzute pentru
a izola acţionarea electrică sau sistemele de control
electrice. Acest lucru permite echipajului de zbor să
izoleze un sistem în timpul unei situaţii de urgenţă şi
permite echipajului de sol să izoleze un sistem pentru
întreţinere.
Întrerupătoarele sunt de obicei identificate în grupuri de
un număr/ cod literal, şi în mod individual de cuvinte
prescurtate şi/sau numere.
Figura 1.21: Avertizările
întrerupătoarelor

Dacă un întrerupător este tras ca să dezactiveze un sistem, o semnalizare de

siguranţă trebuie să fie ataşată la el, ca să avertizeze şi restul personalului de
întreţinere.

În nici o situaţie nu trebui ca un întrerupător să fie reactivat pînă când

persoana care l-a acţionat n-a fost consultată.

30
Figura 1.22: Eticheta pentru întrerupătoare, comutatoare şi leviere - faţă şi spate

Izolarea sistemelor aeronavei - Înainte de efectuarea întreţinerii sau desfacerea

sistemului, unele sisteme ale aeronavei necesită depresurizare, uscare, aerisire
sau răcire.

Sistemele hidraulice solicită depresurizarea sistemului, şi depresurizarea

rezervorului principal de presiune, acesta este, de obicei, pneumatic.

Pe unele aparate de zbor, supapele acţionate electric vor izola secţiunile sistemului
hidraulic când funcţionează.

Sistemele de combustibil deseori necesită golire şi ventilaţie, aceasta este în mod

sigur cazul cu rezervoarele de carburant. Sistemele de alimentare cu combustibil
pot fi uneori izolate cu ajutorul supapelor acţionate electric.

 Sistemele pneumatice necesită uneori depresurizare.

 Toaleta aeronavei şi sistemele de apă necesită drenare şi spălare.

 Sistemele de ungere ale motorului necesită depresurizare şi răcire.

 Toate sistemele necesită debranşarea lor de forţa motrice, înainte de

întreţinere sau desfacere.

31
Radarul meteo

Căldura şi radiaţiile degajate de radarul meteo pot fi periculoase pentru viaţă.

Personalul trebuie să rămână la o distanţă sigură de radar dacă acesta este în
funcţiune. În manualul de întreţinere a fiecărui aparat de zbor sunt desenate hărţi şi
grafice, care prezintă distanţele sigure pentru personal, în funcţie de puterea
utilizată de radar.

Ca exemplu, antena din botul avionului ar trebui să aibă o zonă de "vedere liberă"
de aproximativ 30 metri, cu antena înclinată în sus. Trebuie, de asemenea, să fie o
barieră ridicată la aproximativ 3 metri sau aşa ceva de la botul aeronavei, pentru a
împidica personalul să vină prea aproape.

În cele din urmă, nu trebuie să existe operaţiuni de alimentare cu combustibil în

curs de desfăşurare în timpul testelor radarului meteo.

32
 Figura 1.23: Demarcaţia nivelului de expunere maxim permisibil

33