Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE


PROGRAMUL DE LICENȚĂ „TEOLOGIE PENTICOSTALĂ DIDACTICĂ”

Doctrina Despre Biserică în 1 Petru 2:4-10 și în Viziunea lui Martin Luther

ANUL I,SEM II

Referat prezentat profesorului

la data de
28 Iunie 2022

pentru îndeplinirea cerințelor disciplinei


Teologia Reformei
Introducere

În acest eseu, doresc să vorbesc despre tema Bisericii, o temă de o mare importanță pentru adevărații
credincioși. Dacă căutăm definiții ale bisericii vom găsi multe și vreau să încep cu câteva exemple. Termenul de"
basilica " se referă la un locaș sfânt construit și amenajat pentru practicarea cultului creștin, instituția în care sunt
organizați credincioșii creștini, comunitate religioasă de adepți cu același cult, dar eu doresc să merg mai adânc
pentru a vedea ce este cu adevărat biserica. În limba engleză cuvântul " church" ( biserică) derivă din cuvântul
grecesc"kyriakos" care înseamnă Casa Domnului dar în Noul Testament pentru biserică avem termenul grecesc
"ekklesia" care arată spre o adunare locală de creștini dar nu desemnează niciodată o clădire. Termenul
"ekklesia" a fost folosit chiar și de evrei pentru adunarea lui Israel. În Epistolele lui Pavel, biserica este
întotdeauna numai locală. La fel ca și credinciosul biserica este atât locală cât și în cer, Ev 12:33. Pentru Casa lui
Dumnezeu sunt folosite metafore care se referă la creșterea unei turme care este hrănită 1 Pt 5:2, până la urmă
biserica este sinonimă cu poporul lui Dumnezeu și vom vedea asta mai târziu. Ce este cel mai frumos în biserică
este faptul că Hristos este în mijlocul ei Matei 18: 20.
Voi scrie despre acest subiect pentrucă vad mult importanța acestei teme și modul în care biserica s-a născut
în momentul pogorârii Duhului Sfânt și tot cu ajutorul Lui se înmulțea, biserica primară creștea numeric din zi în
zi mai mult și a inclus între membrii ei până și farisei. Și încă un lucru mai menționez la această idee faptul că
primul martir al bisericii a fost Ștefan.
Cuvântul "ekklesia " mai era aplicat la convocarea soldaților la luptă pentrucă Casa lui Dumnezeu, mai este
reprezentată și ca o armată care face parte din Impărăția de sus fiind chemată să cucerească această lume pentru
Hristos. Credincioșii din biserică sunt în Hristos fiind conduși de Dumnezeu și aparținând-ui Lui ,1Pt 2:9-10
pentru că ea este formată din toți cei ce au credința în Hristos indiferent de rasă sau cultură. Din Vechiul
Testament Cortul Întâlnirii și Templul sunt o imagine a Bisericii de astăzi căci Domnul nu locuiește în clădiri ci
în cei credincioși care sunt Templul Duhului Sfânt. Datorită acestui fapt biserica este chemată la unitate și la o
viață sfântă căci doar atunci se pogoară Duhul Sfânt. În Vechiul Testament preoții făceau parte din seminția
leviților astăzi toți credincioșii au devenit preoți (1Pt 2:9). Toți cei din biserică au fost "botezați întru un singur
Duh, alcătuind un singur trup"1 Cor12:13. Biserica este un organism viu nu o organizație religioasă, care crește și
se dezvoltă( Col 2: 19) având fiecare mădular în parte funcția lui specială.
În continuarea acestui referat voi prezenta două puncte cu privire la Casa lui Dumnezeu.În primul rând mă
voi opri la ceea ce spune Petru în prima sa Epistolă și mai exact 1 Petru 2:4-10 iar în al doilea rând doresc să
vorbesc despre care este viziunea lui Martin Luther despre doctrina bisericii iar în final o să prezint o concluzie

2
I . Cum este descrisă Biserica în prima Epistolă a lui Petru ( 1Petru 2:4-10)
În primul rând baza noastră a creștinilor este ceea ce spune Scriptura despre o anumită temă respectiv tema
aceasta. 1Petru 2: 4 ne vorbește Biblia despre o piatră dar această Piatră este deosebită pentru că este vie, cu
toate acestea scrie mai departe că a fost lepădată de oameni dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Petru pe
cei credincioși îi îndeamnă să se apropie de această Piatră "Apropiati-vă de El, Piatra vie",în cele din urmă
înțelegem ca această Piatră vie, Stânca respectivă este Domnul Iisus Hristos însemnând că Biserica are ca temelie
pe Hristos. Petru merge mai departe și aduce o veste tristă pentru cei ce sau lepădat de această piatră, în versetul 8
spune că pentru ei Piatra Vie este de fapt o piatră de poticnire, o Stâncă de cădere căci se lovesc de ea datorită
necredinței lor, cu toate acestea zice versetul 7 că Piatra a fost pusă în capul unghiului. Am înțeles care este
Temelia bisericii și până la urmă această temelie este de nezguduit,este de neclintit căci nu există o altă temelie,
dacă zidește cineva pe o altă temelie aceea nu va fi biserica lui Hristos. O întrebare importantă este asta, cine face
parte din Casa lui Dumnezeu? Oare cei ce frecventează biserica duminica ! Răspunsul este căci doar cei zidiți pe
Hristos fac parte din biserică. Ce se poate zidi deasupra temeliei? Se poate clădi aur, argint, pietre scumpe, lemn,
fân și trestie doar că în final lucrarea fiecăruia va fi încercată prin foc și doar aceluia care ia rămas în picioare
lucrarea pe temelie va avea o răsplată, lemnul, fânul și trestia va arde, va rămâne doar ce este prețios. Creștini
care sunt cu adevărat urmași ai lui Hristos nu doar se numesc așa trebuie să rămână zidiți în Hristos și să
clădească pentru El ce este mai frumos. O altă imagine a zidirii ne este prezentată în 1 Pt 2:5, ei bine daca Hristos
este Piatra Vie(Temelia) și zidirea trebuie să fie formată din pietre vii, citez"Și voi, ca niște pietre vii, sunteți
zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu,
prin Isus Hristos". Casa lui Dumnezeu nu este orice casă este o casă zidită din pietre vii și fiecare piatră își are
locul ei, dacă se ia o singură piatră de la locul ei întreaga clădire se prăbușește de aceea zidirea se face printr-o
încredere totală în Hristos,căci Hristos este un Fiu credincios peste Casa lui Dumnezeu,deaceea nu are cum să
lipsească părtășia reală cu Hristos. Biserica se închină aceluiași Dumnezeu îi slujeștie împreună Lui și ce bine ar
fi să fie mereu nedespărțită. Precum spuneam anterior biserica este sinonim cu poporul lui Dumnezeu, dar acest
popor a fost câștigat ca să fie un popor ales, o preoție împărătească, un neam sfânt pe care Isus la cumpărat nu
cu aur sau argint ci cu însuși sângele Său pentru ca poporul să vestească puterile Lui minunate ale Celui ce ne-a
chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Poporul lui Dumnezeu este permanent în slujba Lui printr-o
închinare spirituală plăcută, prin laudă la adresa Lui și prin trăirea jertfitoare pentru Dumnezeu aducând jertfă de
laudă din inimă neprefăcută deoarece și Cristos sa jertfit pentru biserică.În versetul 6 ne spune Petru că
Dumnezeu a pus în Sionul Său o piatră din capul unghiului care din nou spune că este aleasă și scumpă demnă
de încredere, căci cine se încrede în Isus nu va fi dat de rușine dar această cinste este doar pentru cei care au
crezut, și doar cei ce cred fac parte din poporul lui Dumnezeu respectiv din Biserică.
3
II. Care este viziunea reformatorul Martin Luther despre Biserică
În al doilea rând doresc să observ care este viziunea unui reformator despre biserică, care este învățătura lui
cu privire la ea și pentru asta mă voi opri la Martin Luther. Ultimul lucru din lume pe care Luther a vrut să îl facă
a fost să înceapă o nouă biserică, datorită acestui lucru în momentul în care a văzut că biserica Romano-Catolică
sa depărtat de Sfintele Scripturi acceptând multe lucruri neconforme cu Biblia a protestat cu tărie împotriva
bisericii și a papalității nefiind de acord cu vânzarea de indulgențe ajungând să îl numească pe papă Antihrist
având acțiuni radicale. El spune despre biserică"Biserica creștină este mama voastră care vă naște și vă poartă
prin Cuvânt. " totodată a mai numit-o " fortăreața mea, castelul meu, camera mea" spunând căci nu este mântuire
în afara bisericii. Voi reda un cântec compus de Luther cu privire la biserică:
"Mi-e dragă, fecioara cea demnă de laudă, Și nu pot nicicum să o uit;Atunci eu o iubesc şi mai mult.
Laudă, cinste, virtute se spun despre ea; O caut cu toată inima și dacă trebuie .Să umblu prin valea umbrei morții,
Nu-mi pasă, ea va veni împreună cu mine, Și pe care mi le va arăta;Cu dragoste şi adevăr care nu vor trece,
Imi va împlini toate dorințele",iată cântecul în care Luther lauda biserica.1
Pentru el biserica este reprezentată de către credincioșii cei sfinți, oile care aud glasul Păstorului, din adevărata
biserică fac parte cei din poporul lui Dumnezeu, comuniunea sfinților. Luther a dezvoltat o doctrină nuanțată
despre Casa lui Dumnezeu. Pentru el Evanghelia avea prioritate de fapt prin studiul personal al Bibliei el a
descoperit frumusețea Evangheliei și datorită acestui lucru a protestat împotriva papalității și a refuzat să
identifice biserica cea adevărată cu ierarhia papală. Luther considera că harul lui Dumnezeu nu putea fii cumpărat
prin indulgențe, pentru el Evanghelia era adevărata comoară a Bisericii și a harului. Luther mai vorbea și despre
biserica invizibilă a căror membrii cuprindea pe toți cei predestinați" Biserica nu constituie Cuvântul lui Dumnezeu ci
este constituită de Cuvânt", și mai spune căci caracterul invizibil al bisericii derivă din faptul că însăși credința este
invizibilă" o puternică încredințare despre lucrurile carenu se văd ". Luther consideră că în biserică a existat
întotdeauna tensiune cu puterile demonice și la fel ca Domnul ei, trebuie mereu să fie gata pentru a îndura
greutăți și persecuții. Luther nu credea într-o Biserică compusă doar din sfinți ci în același timp conținea păcătoși
și sfinți, ipocriți și credincioși precum e neghina cu grâul,citez"Sfințenia noastră este în cer acolo unde este Hristos",
nu este în lume, înaintea ochilor oamenilor ca marfa în piață.
Pentru Luther, adevărata biserică nu a încetat niciodată să existe chiar dacă uneori au fost doar doi sau trei ori
câțiva copilași în casa lui Dumnezeu, ea nu poate fi desființată. Biserica este subordonată Evangheliei și pentru
Luther Biserica Romană a ajuns apostată. Evanghelia rămâne singurul semn al bisericii dar este foarte important
pentru Luther ca Biblia să fie predicată corect și sacramentele să fie administrate corespunzător, doar atunci
adevărata biserică există. Luther restaurează doctrina lui Pavel despre proclamare"Astfel, credința vine în urma

1
Martin Luther,Colecția Reforma,Scrieri.Vol.1. Începuturile Reformei
4
auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos." Rom 10:17, pentru asta el ridică predicarea la un nou statut în
închinarea creștină.Botezul și Sfânta Împărtășanie sunt asigurări ale promisiunii lui Dumnezeu, caracterul
sacramentelor de a fi sfinte rezidă în Hristos, de aceea pentru el sacramentele sunt" stâlpii indicatori dealungul
șoselei vieții". Botezul în apă pentru Luther era oficiat în numele Dumnezeului Triunic, fiind un act divin.
Dumnezeu este Făcătorul în botez iar oficiantul este doar un agent a lui Dumnezeu, prin acest act Dumnezeu
anunță acceptarea Sa plină de har a păcătosului.În textul celor 95 de teze text care a fost scris în latină în vremea
aceea găsim scara ierarhică a slujitorilor din biserica Romano-Catolică scrisă de Luther și anume:
papă,episcop,preot, teolog și predicator, dar desigur mai târziu Luther a fost contra papalități. 2
Având în vedere Biserica și Statul Luther spune că coexistă împreună ca și împărăția mâinii drepte cu
împărăția mîinii stângi dar într-o tensiune care este necesară, creștinii fiind cetățeni ai ambelor împărății și Luther
chiar ia îndemnat pe creștini să accepte responsabilitatea civică atîta timp cît nu intră în contradicție cu
învațaturile lui Hristos.Pentru Luther vestea bună a Evangheliei este că în Isus Hristos Dumnezeu Sa identificat
cu noi în nevoile noastre ca un bun samariteancare sa expus primejdiilor drumului ajutândul pe cel căzut între
tâlhari la fel El a venit unde eram noi și ne-a așezat în biserică.Prin asta rezultă din spusele lui Luther căci
biserica este dependentă de Dumnezeu și ca nu poate exista fără El.Dacă întreaga viață a unei persoane este una
de pocăință și o cruce a lui Hristos atunci este evident că crucea continuă până la moarte și până la intrarea în
Împărăție.
Voi încheia acest punct cu o comparație între apostolul Petru și reformatorul Luther. Cei doi au multe puncte
în comun în ce privește biserica.Luther protestează împotriva predicilor "mecanice", și la fel ca și Petru dorește
ca în centrul bisericii să fie Hristos și Cuvântul lui Dumnezeu(Sola Scriptura). Cu alte cuvinte am putea spune că
biserica Romano-Catolică sa lepădat de Hristos acceptând si recurgând la practici idollatre(icoane, sculpturi,
picturi) apoi înșelătorii (indulgențe pentru redus timpul de stat în porgatoriu, cererile de donații, taxe pentru
acatiste),Petru spune în versetul 7 ”Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”și pe
aceași linie merge și Luther spunând că biserica Romano-Catolică este apostată sa lepadat de credință și a
acceptat în locul lui Hristos alte căi care ea considera ca duce în cer uitând ca doar Hristos este Calea,Adevărul și
Viața.Petru spune clar precum am menționat înainte căci doar cei ce au crezut au beneficiat de îndurarea
Domnului și pot face parte din biserică,Luther susține și el principiul”Sola Fide și Sola Grația” adică mântuirea e
doar prin credință și prin har așa se ajunge la mântuire iar biserica Universală reprezintă totalitaea celor mântuiți.3

2
Lector Dr. Daniel Fodorean,Martin Luther-Despre conducerea bisericii, pag .5-25 Jurnal Teologic Vol 16,Nr.2 ,2017
3
Coordonatori: Corneliu Constantinescu, Marcel Măcelaru,Iosif Riviș-Tipei Reformațion 500 -Cultural and Social Impact of the Protestant
Reformation 1517-2017- Editura Universitații Aurel Vlaicu

5
Concluzie
În concluzie voi încheia spunând căci biserica a avut de suferit de la naștere ei până în ziua de astăzi dar nu
din cauza lui Dumnezeu. Când biserica primară era atât de înfloritoare totuși a existat un Anania și o Safira, și pe
vremea aceea au existat probleme și neînțelegeri între apostoli. Dar am înțeles că indiferent de vremuri biserica
nu va fi biruită,Isus spunea"Porțile locuinței morților nu o vor birui" pentru că este zidită pe Hristos. De-a lungul
timpului biserica a fost greu încercată ,avut pierderile ei, a fost lovită din exterior prin persecuții mai ales din
partea romanilor și cu toate acestea biserica se înmulțea iar într-un târziu Creștinismul a fost oficializat ca religie
de stat. Vrăjmașul Bisericii, diavolul văzând că nu poate opri înmulțirea bisericii, a început să lovească din
interior prin erezii, biserica având multe pierderi dar nici atunci biserica nu a putut fi învinsă dovada este faptul
că biserica stă în picioare și astăzi fiind Mireasa care așteaptă pe Mirele ei (Isus) să se întoarcă ca să o răpească la
cer unde va fi veșnic desăvârșită. Până atunci biserica este chemată să fie lumina lumii, sarea pământului și
cetatea care să fie văzută de toți oamenii, biserica nu va putea fi ascunsă niciodată pentru că este lucrul cel mai
prețios pe care îl are Dumnezeu pe pământ. Hristos își va duce la bun sfârșit lucrarea pe care a începu-o cu
biserica. Sfânta Scriptură vorbesște în cel mai amănunțit detaliu despre doctrina bisericii,cum l-am citat pe Petru
el a căutat să stabilească bazele bisericii în lumina pe care a primit-o de la Hristos,am înțeles că biserica care nu
are ca temelie pe Hristos nu se poate numi biserică creștină. Reformatorii au văzut cum lucrurile au început să se
strice în biserică și cei ce ar fi trebuit să conducă poporul în spre adevărul Bibliei defapt îl ducea în rătacire mai
ales prin vânzarea de indulgențe.Lăcomia banului a intrat în Casa lui Dumnezeu,pentru preoți și papalitate în
centru nu mai era Cuvântul lui Dumnezeu ci era banul, la toate acestea Luther protestează cu vehemență,
împotriva acestor ipocrizii.Eu consider căci tot așa într-o anumită măsură ar trebui să se facă reformă în bisericile
noastre. Problema este că protestanții nu mai protestează îndeajuns împotriva lucrurilor care nu sunt în ordine în
biserică deaceea reformatori Martin Luther și Jean Calvin ne sunt exemple de urmat în ceea ce ar trebui
credincioșii să facă pentru bisericile lor. Dealungul secolelor au fost oameni care au luptat pentru Casa lui
Dumnezeu pentrucă precum spuneam adineauri biserica este chemată ca să lupte, dar au fost și oameni care sau
lepădat de Hristos și biserică indiferent de prețul pe care a trebuit să îl plătească. Îmi place foarte mult autoritatea
și modul în care au rămas martiriilângă învățătura sănătoasă plătind cu însuși viața lor doar pentru a rămăne în
Hristos.Biserica până la final va lupta împreună cu Isus deoarece El reprezintă biserica răscumpărată deci
întelegem până la urmă căci nu suntem pe cont propriu.1 Pt 1:10 ” pe voi, careodinioară nu erați un popor,dar
acum sunteți poporul lui Dumnezeu;pe voi, care nu căpătaserăți îndurare,dar acum ați căpătat îndurare”.Din
poporul Domnului fac parte cei ce cheamă numele Lui, cei ce au numele scris în cartea vieții, cei care ascultă de
glasul Lui.

6
Bibliografie

Constantinescu,Corneliu, Măcelaru,Marce, Riviș-Tipei,Iosif,Coordonatori, Reformațion 500 -Cultural and Social


Impact of the Protestant Reformation 1517-2017- Editura Universitații Aurel Vlaicu

Fodorean, lector Dr.Daniel,Martin Luther,Despre conducerea bisericii,pag 5-25 Jurnal teologic Vol 16,Nr2
(2017)

Luther,Martin,Colecția Reforma,Scrieri.Vol.1. Începuturile Reformei

S-ar putea să vă placă și