I.

PRECIZĂRI TERMINOLOGICE

I.1. Scurt istoric.

Istoria prezenţei sociale a handicapului este lungă. Nevoia de ordonare, clasificare, a-

tot-cuprinzătoare şi omni-prezentă de-a lungul istoriei umanităţii nu putea ocoli domeniul
persoanelor defavorizate. Primele menţiuni scrise se găsesc în antichitate iar arheologia
secolului XX a putut dovedi reuşita unor operaţii chirurgicale soldate cu amputări sau
extirpări de ţesut cortical.
Există multiple încercări de a delimita şi caracteriza evoluţia generală a percepţiilor şi
atitudinilor faţă de persoanele cu handicap.
Kolstoe şi Frey1 descriu cinci tipuri de atitudini faţă de persoanele deficiente:
- exterminarea;
- ridiculizarea;
- plasarea în aziluri semi-carcerale;
- educaţia;
- adecvarea ocupaţională.
Ulterior se face distincţie între patru etape specifice:
- eliminarea (prin suprimare fizică) persoanelor deficiente ;
- segregarea;
- schimbarea statutului persoanelor deficiente;
- prevenirea şi tratarea deficienţei.
Istoria deficientei este împărţită în:
- perioada timpurie (anterioară anilor 1800) definită în primul rând prin
superstiţii şi exterminare;
- secolul al XIX- lea perioada creării instituţiilor rezidenţiale pentru persoanele
deficiente;
- secolul al XX-lea perioada înfiinţării şcolilor publice pentru persoanele cu
nevoi speciale.

1
Kolstoe, O.P.; Frey, R. (1965) A High Work-Study Program for Mentally subnormal students, Southern Illinois Press, Carbondale, apud.
Ceobanu C., Diac G., Hriţuleac A. (1996) Conotaţii psihosociale ale deficienţei mentale, Iaşi, Editura A 92, p. 13
 Hewett2 consideră că distingerea perioadelor specifice ale istoriei deficienţei mintale
trebuie să se facă în funcţie de rolul şi importanţa:
- supravieţuirii;
- superstiţiei;
- dezvoltării ştiinţei;
- structurării serviciilor pentru persoanele cu disabilităţi.

Philip Wood a fost cel care în 1975 a constatat că starea de boală nu trebuie să fie automat
asociată cu reducerea activităţilor cotidiene ale celui suferind. Nu toate persoanele cu funcţii
fizice alterate prezintă limitări ale capacităţii de activare socială. Pornind de aici, a propus
“clasificarea internaţională a handicapului” 3 care înlănţuie cauzal patru stadii distincte:
a. Boala sau traumatismul (înnăscute sau dobândite).
b. Deficienţa reprezintă pierderea de substanţă sau alterarea unei structuri sau a unei
funcţii psihologice, fiziologice sau anatomice. Apare nu numai în urma unei boli, a
unui traumatism accidental ci şi ca rezultat al unei perturbări normale în evoluţie
(bătrâneţea) sau a unor carenţe psiho-afective.
c. Incapacitatea constă în reducerea parţială sau totală a posibilităţii de a realiza o
activitate sau un comportament în limitele considerate no. De cele mai multe ori este
urmarea unei deficienţe dar legătura nu este obligatorie şi univocă.
d. Handicapul este dezavantajului din perspectivă socială care rezultă în urma unei
deficienţe sau incapacităţi şi care împiedică sau limitează împlinirea de către persoana
afectată a cel puţin unuia dintre rolurile normale în raport cu vârsta, sexul, factorii
sociali şi culturali. Acest dezavantaj se conturează prin raportare la alţii, la raporturile
şi valorile sociale existente. Handicapul se poate manifesta în dimensiuni diverse
precum orientarea spaţială, independenţa fizică, mobilitatea, integrarea socială,
independenţa economică.

Această abordare tridimensională transformă handicapul într-o variabilă dependentă de

persoană, de sarcinile acesteia şi de moment, de circumstanţe. Se realizează, astfel, o
apropiere între “normali” şi “handicapaţi” şi se conturează ideea că fiecare dintre noi – în
funcţie de circumstanţe – se poate dovedi handicapat.

2
Hewett F.M. (1977) Education on Excepţional Learners, Boston, Allyn and Bacon.
3
Wood, Philip, (1980) Clasification Internationale des handicaps - Un Manuel de Classification des Maladies, Paris, O.M.S.
 Cauze Caracteristici ale mediului

Maladii invalidante Obstacole economico-sociale

Deficienţe Incapacitate

HANDICAP

Figura: Relaţia deficienţă – incapacitate - handicap4

Legea nr. 448 din 06/12/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap oferă
următoarele definiţii:

o Persoanele cu handicap, art. 2, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice,
mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi
cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii
sociale.
(1) Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.
(2) Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic,
HIV/SIDA, asociat, boli rare. Art. 85.
o Cerinţe educative speciale - necesităţile educaţionale suplimentare, complementare
obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor
caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o
asistenţă complexă de tip medical, social etc.; Art. 5.
o Dizabilitate - termenul generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii
de participare, definite conform Clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi
sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care relevă aspectul
negativ al interacţiunii individ-context; Art. 5.
o Incluziune socială - setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei
sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării,
mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale; Art. 5.
o Integrare socială - procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin
intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor; Art. 5.

4
Rusu, Constantin – coordonator, (1997) Deficienţă. Incapacitate. Handicap., Editura Pro Humanitate, Bucureşti, p.33.
I.2. Dimensiunea “ascunsă” a handicapului

În ţările dezvoltate, procentajul persoanelor cu handicap în totalul populaţiei este de

aproximativ 185. Pentru ţările în curs de dezvoltare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii
înregistrează o rată de aproximativ 5%6.
Cum se poate explica diferenţa între raportările celor două grupe de state ? Există
câteva posibile interpretări:
1. Definiţii diferite asupra termenului de deficienţă.
2. Studii incorecte / incomplete / neadecvate asupra incidenţei/prevalenţei
deficienţei.
3. Distribuţia diferită a populaţiei pe grupe de vârstă7.
4. Persoanele cu handicap nu sunt raportate, fiind ţinute “ascunse” (de către
familie sau instituţii).
5. Moartea prematură a persoanelor cu handicap.

Dacă fiecare dintre primele patru posibile explicaţii acoperă fiecare unul până la două
procente din diferenţa între cele două categorii de state, mortalitatea prematură a deficinţilor
rămâne principala explicaţie. Există estimări8 care indică o rată a mortalităţii – la vârsta de 5
ani - de până la 80% a copiilor cu deficienţe din ţările în curs de dezvoltare, raportat la 20%,
la aceiaşi vârstă şi în aceleaşi ţări, pentru copiii fără handicap.
Această diferenţă extrem de mare se tratuce prin alocarea inegală şi inechitabilă a
resurselor financiare şi materiale (necesare traiului şi îngrijirii zilnice nu doar între) ţări dar în
interiorul aceloraşi state. Sărăcia este indicată ca fiind principalul responsabil pentru
“absenţa” din societate a două persoane cu deficienţe pentru fiecare “supravieţuitor” cu
handicap.

5
18% în Canada (conform www.statcan.ca), 17,5% în SUA (www.census.gov.dsc.ucsf.edu), 19% în Marea
Britanie (www.cabinet-office.gov.uk)
6
Helander, E. (1992) Prejudice and Dignity, UNDP
7
În ţările dezvoltate, procentajul cel mai ridicat al persoanelor cu deficienţe se înregistrează în rândul
vârstnicilor. În ţările în curs de dezvoltare, speranţa de viaţă este mult redusă.
8
Raportul Department for International Development (DFID), Disability, Paverty and Development, februarie
2000.
I.3. Mecanisme de acţiune ale sărăciei

Sărăcia din ţările în curs de dezvoltare creşte riscul manifestării unor fenomene,
evenimente precum:
1. Conflicte (domestice, comunitare, inter-familiale, inter-confesionale şi
chiar inter-statale).
2. Malnutriţie.
3. Stare inadecvată de sănătate şi insuficienta dezvoltare a serviciilor de
sănătate.
4. Inexistenţa sau inadecvarea serviciilor educaţionale.
5. Inadecvarea infrastructurii (transporturi, comunicaţii, alimentări cu apă,
electricitate etc.)
6. Proporţia muncii fizice grele, istovitoare.
7. Nivelul de stres individual şi familial.
8. Expunerea la dezastre naturale.
9. Expunerea la riscuri de mediu (poluare, calamităţi)
10. Insuficienţa sau absenţa informaţiilor şi activităţilor de prevenire.
Fiecare din aceşti factori pot provoca accidente, îmbolnăviri care să conducă la
deficienţă, handicap şi – în unele cazuri – moarte.
O altă legătură se poate stabili între sărăcie şi viaţa de familie. In situaţia insuficienţei
veniturilor, toţi membrii familiei trebuie să muncească pentru ca grupul să supravieţuiască. 9
Atunci când unul din membrii săi nu numai că nu poate contribui la bunăstarea sa şi a
celorlalţi dar necesită (“consumă”) îngrijirea (timpul, efortul) acordate de altul/alţii, situaţia
familiei se agravează. Se estimează 10 că prezenţa unei persoane cu handicap afectează – din
perspectivă strict economică, fără implicaţiile sociale, emoţionale – viaţa altor 4-5 membri ai
familiei.
Într-o astfel de situaţie, în absenţa dezvoltării unor strategii de adaptare semi sau
ilegale (exploatarea deficientului prin cerşetorie – de exemplu) sau o dedicare totală a familiei
– care poate prejudicia propria supravieţuire – şansele persoanei cu handicap scad.

9
Numărul crescut de “braţe de muncă” necesar supravieţuirii reprezintă o explicaţie intens vehiculată a
numărului mai mare de copii în familiile sărace.
10
Raportul Department for International Development (DFID), Disability, Paverty and Development, februarie
2000.
 Dimensiunile “ascunse” ale handicapului sunt rezultatul negativ al ciclului deficienţă,
incapacitate, handicap 11:
Grupuri formale şi
informale (organizaţii)
Care creează:

Izolare, marginalizare,
moarte prematură.
Circumstanţe negative,
Influenţează: sociale, politice,
economice, de mediu.
Care produc:

Bariere care determină lipsa Atitudinea

serviciilor şi excludere.
persoanelor şi Sărăcie
Au ca rezultat: Care determină:
familiilor

Deficienţă
Incapacitate

Bariere care determină lipsa

asistenţei şi serviciilor. Cauze
Au ca rezultat: Externe

Persoanele cu handicap şi familiile lor se află în centrul acestui ciclu nefavorabil

dezvoltării normale. Atitudinile acestora creează circumstanţele care influenţează puternic
majoritatea componentelor acestei înlănţuiri de factori. Forţa motrice a acestui ciclu este
reprezentată de atitudinile negative ale indivizilor.

Interdependenţele ciclice încep din partea de sus a graficului, cu organizaţiile. Acestea

sunt grupuri formale şi/sau informale de persoane care lucrează împreună pentru atingerea
unor obiective. De obicei, obiectivele constau în asigurarea, producerea de coordonare,
bunuri, servicii sau schimbare socială. Pot fi guvernamentale sau non-guvernamentale.
Organizaţiile şi persoanele crează circumstanţe care guvernează, influenţează viaţa altor
persoane.
11
Krefting, Douglas (2001) Understanding Community Approaches to Handicap in Development, Editor:
Handicap International, p 27.