Polul Nord

144 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte


















90°N 0°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Proiecție cartografică ce ilustrează Oceanul Arctic și

Polul Nord.
Polul Nord geografic terestru, sau pur și simplu polul Nord, este punctul cel
mai nordic al planetei Pământ. Acesta este definit ca fiind punctul
de intersecție între axa de rotație(d) a Pământului și suprafața pământului în emisfera
nordică, unde se întâlnesc toate meridianele(d) și fusele orare. Acest punct geografic nu
este fix pe suprafața Pământului, deoarece axa de rotație a Pământului, care o
definește, variază(d) slab cu o perioadă de aproximativ paisprezece luni. Cu toate
acestea, adesea poziția este considerată aproximativ fixă.
Polul Nord geografic nu trebuie confundat cu polul Nord magnetic, punctul central
al câmpului magnetic al Pământului către care arată toate acele busolelor. Acest
concept, numit „adevăratul Nord(d)”, a fost descoperit, descris și prezentat de către omul
de știință polimat chinez Shen Kuo în secolul al XI-lea.
Polul Nord se află în mijlocul Oceanului Arctic, deasupra câmpiei abisale polare
(cunoscută sub numele de bazinul Amundsen(d) sau bazinul Fram) și în apropiere
de dorsala Lomonosov. Dedesubtul polului, oceanul, ajunge la o adâncime de 4261
metri[1] și este în permanență acoperit de gheață, spre deosebire de polul Sud, situat
pe masa continentală a Antarcticii. Cu excepția unor bancuri de pietriș nepermanente,
cel mai apropiat uscat este insula Kaffeklubben, situată la 707 km de pol.
Prima explorare a polului Nord, deși contestată, este atribuită americanului Frederick
Cook(d), care ar fi ajuns la pol pe 21 aprilie 1908, dar el nu și-a dezvăluit traseul real.
[2]
Congresul Statelor Unite a pus prima explorare pe seama americanului Robert Peary,
care susține că a ajuns la polul Nord pe 6 aprilie 1909, dar istoricii au contestat acest
fapt după descoperirea unei copii a jurnalului lui Peary, care s-ar fi înșelat cu estimările
sale.[3] Prima explorare confirmată a polului Nord este, prin urmare, cea a
norvegianului Roald Amundsen și a italianului Umberto Nobile(d), care au zburat
deasupra polului cu un dirijabil la 12 mai 1926.
Temperatura la polul Nord poate varia între −43 °C și 0 °C, ceea ce favorizează
persistența gheții la suprafața mării cu o grosime care variază între doi și patru
metri. Banchiza este însă amenințată și Oceanul Arctic ar putea ajunge liber de gheață
în timpul secolului al XXI-lea, în parte din cauza încălzirii globale și a reducerii efectului
albedo.[4] Această situație nouă va facilita accesul la resursele subterane din regiunea
Arctică(d) și există germenii unei dispute teritoriale între cele cinci țări riverane Oceanului
Arctic: Canada, Rusia, Norvegia, Danemarca(d) și Statele Unite ale Americii. Deși polul
Nord se află în afara zonelor economice exclusive ale acestor țări, recenta descoperire
a dorsalei Lomonosov a relansat dezbaterea pe tema suveranității teritoriale asupra
Arcticii(d).
Geografie[modificare | modificare sursă]
Poziție[modificare | modificare sursă]
 Înclinarea axei Pământului (oblicitatea) și raportul ei cu

planul eclipticii. Polul Nord

Axa de rotație a Pământului este înclinată cu 23° 26′ 14" în raport cu ecliptica, planul
orbitei heliocentrice a Pământului. Polul Nord definește geodezicele de latitudine 90°
Nord (Φ = + π / 2) , precum și direcția adevăratului Nord(d), în timp ce longitudinea poate
fi definită ca orice valoare între (-π ≤ λ ≤ + π) [5]. Axa de rotație — și, prin urmare, poziția
polului Nord — a fost mult timp considerată a fi fixă în raport cu suprafața Pământului,
dar în secolul al XVIII-lea, matematicianul Leonhard Euler a prezis că axa poate oscila.
[6]
La începutul secolului al XX-lea, astronomii au observat o mică variație
a latitudinii așa cum este ea determinată pentru un punct fix de pe Pământ prin
observarea stelelor. De ordinul câtorva metri la cele mai puternice oscilații, migrația
polului pe suprafața Pământului este similară mișcării unui titirez, are mai multe
componente periodice și neregulate. Componenta periodică de 433 de zile, identificată
la opt luni de către Euler, este acum numit oscilația Chandler.[7] Punctul exact al axei
Pământului, la un moment dat, este numit „polul instantaneu”, dar din cauza oscilației
polilor, el nu poate fi folosit ca definiție a unui pol fix atunci când este nevoie de o
măsurare cu precizie mai bună de un metru.[8]
Oscilația axei de rotație a Pământului se datorează în principal variațiilor sezoniere ale
calotei glaciare și distribuției zăpezii. În 2005, s-a observat o schimbare anormală a
direcției și vitezei de deplasare a polului Nord geografic spre Groenlanda. Această
schimbare este puternic corelată cu accelerarea procesului de topire a gheții din
Groenlanda și mai slab pe tot globul.[9]
Ar fi util un sistem fix de coordonate terestre (latitudine, longitudine și altitudine,
sau orografie), dar, având în vedere deriva continentelor, înălțarea și pierderea de
altitudine a Pământului, printre altele din cauza vulcanilor, precesiei
echinocțiilor, eroziunii, nu există niciun sistem în care toate caracteristicile geografice să
poată fi determinate. International Earth Rotation and Reference Systems
Service(d) și Uniunea Astronomică Internațională au definit un cadru numit „Sistemul
internațional de referință terestru(d)”. Polul Nord al acestui sistem definește astăzi Nordul
geografic pentru măsurătorile de precizie, dar aceasta nu coincide exact cu axa de
rotație a Pământului.[10]